Istoria Armelor romanesti…
Este binecunoscut, ca pe langa efectul distructiv deosebit, armamentul incendiar are si un puternic efect moral, de descurajare a inamicului. Un capitol mai putin cunoscut al inzestrarii armatei romane il reprezinta armamentul incendiar.
In timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial, armata romana a avut in dotare mai multe modele de aruncatoare de flacari. Din Germania s-au importat aruncatoarele Flammenwerfer 35, si Mittlerer Flammenwerfer 39, iar din Italia s-a importat un model mai putin faimos decat cele germane, Aruncatorul de flacari Pignone model 1937 ( dupa denumirea romaneasca ).
Acesta cantarea gol 16 kg si incarcat 26 kg si utiliza 12 litri de lichid incendiar, suficient pentru 10-15 secunde de emisie continua sau 15 – 20 jeturi scurte. Bataia era in jur de 20 metri. Ca agent de propulsie folosea un gaz inert comprimat, care se incarca sub presiune dupa incarcarea cu lichid incendiar, armata romana utilizand gazolina, titei sau lichid H-E ( amestec benzina-ulei rezultat din distilarea gudronului ).
Aprinderea se facea combinat, cu fuzee si electric, inalta tensiune necesara functionarii bujiei aflata la capatul lancii de emisie fiind furnizata de un dispozitiv tip baterie-oscilator-transformator aflat intr-o cutie aflata in partea din spate a armei.
Datorita cadentei scazute de livrare a importurilor, s-a luat hotararea realizarii in tara a unui produs similar cu cele existente la acea vreme, in anul 1943 intrand in dotare Aruncatorul usor de flacari tip Arges. Despre acesta se stie destul de putin, pe moment fiind de negasit fotografii sau date tehnico-tactice, in aceeasi situatie gasindu-se si o alta arma realizata de specialistii romani, Grenada Ni-Md.41, care a avut si o varianta incendiara.
O alta arma incendiara, pe care si-o aminteau multi veterani, a fost banala sticla cu benzina, utilizata cu precadere in lupta impotriva blindatelor, ca o improvizatie de front.
De remarcat ca in armata romana aruncatorul de flacari s-a utilizat nu numai ca arma de asalt a punctelor intarite inamice, ci si ca arma antitanc, datorita insuficientei mijloacelor de lupta antitanc cu bataie apropiata din dotare .
Bibliografie – Revista apararea NBC nr.2 / 2009 ( 18)
Arme incendiare in Armata Romana (II)
Nicusor