Romania Military

Bă, MiLoGilor, bucurați-vă! Se mărește totuși salariul minim!

Încep să mă oftic că n-am avut posibilitatea să pariez pe așa ceva, Cioloș, indiferent că e ”soroșist”, e și el un maestru al expresiei ”calul negru al lui Alexandru Macedon era alb…că așa zic eu!” – precum Ponta.

Ok, iată știrea: Cioloș, despre creșterea salariului minim: Guvernul trebuie să ia o decizie până la sfârșitul anului

Citez: ”Ca să vă spun sincer și mai direct, pe mine mă îngrijorează nu doar impactul asupra bugetului de stat, care este minim după ce deja au fost crescute salariile bugetarilor cu acel 10%, sunt și sectoare economice care nu lucrează la nivelul salariului minim și am avut anumite contacte informale cu anumiți reprezentanți ai mediului de afaceri. Însă avem, pe de altă parte, câteva sectoare care sunt intensive în mână de lucru, care au un nivel al profitului care este deja fragil și acolo cred că trebuie să ne uităm mai atent și să vedem care poate să fie impactul anumitor decizii asupra acestor sectoare”.

Clar nu?..citit așa, pe diagonală.

Acum o să repet ceea ce am spus de atâtea ori: dacă tot ne (mai bine-zis ”vă”) trage ața stângistă spre salariul minim – care nu va reprezenta niciodată atât de mult trâmbițatul ”trai decent garantat prin Constituție” (această ”onoare” revenindu-i în mare măsură salariului mediu brut, în timp ce ăsta minim e de fapt indicatorul ”subzistenței”) – nu putem măcar să punem în legislație ca să fie un anumit procent din cel mediu și să terminăm tămbălăul? În felul ăsta scăpăm și de sindicate și de patronate și de stat, care ne mănâncă ficații cu efortul ăsta ce-l depun în fiecare an pentru vrăjeala ”minimă”. Să lăsăm salariul mediu brut pe economie să dicteze această realitate, motivul fiind faptul că ”trinitatea” de mai înainte nu poate controla sub nici o formă ceea ce economia în ansamblul ei decide. Mă rog, cu excepția taxelor și contribuțiilor sociale, mulțumită cărora ”brutul” devine ”net” și uite așa statul ”reglementează bunul mers al economiei” – ca să citez din deștepții lui pește prăjit  cu studii economice, că atunci când v-am spus de apariția în secolului 21 a unui nou tip de republică în care statul să nu mai aibă dreptul de a inventa și mări taxe naționale și locale (decât prin referendumuri naționale și locale), în schimb rămânându-i dreptul de a reduce, scuti și anula…ați crezut unii că vorbesc de Sci-Fi.

Iar când ”Miss Piggy” (nu-i iau apărarea) v-a dat în cap cu BRICSu’ de 2 lei mai deunăzi…văleu! Ce mai bocete și înjurături la un loc!

Observați cât de repede și-au revenit prețurile după scăderea TVA la alimente (de la 24% la 9%) din iunie – 2015 (măsură de dreapta luată de un premier de stânga), rezultatul real fiind doar o scădere colectării banilor la buget, iar avantajul real fiind scăderea ilegalităților privind returnarea TVA.

Oricum, pentru a fi în temă, iată  o situație (sursa fiind INS-ul) a raportului dintre salariul mediu brut și cel minim brut din ultimul deceniu aproximativ, cât la sută este de fapt procentajul:

An – Mediu brut (RON) – Minim brut (RON) – Procentaj

2006 – 1108 – 330 – 29,78%

2007 – 1410 – 390 – 27,66%

2008 – 1742 – 510 – 29,28%

2009 – 1889 – 600 – 31,76%

2010 – 1902 – 600 – 31,55%

2011 – 1980 – 670 – 33,84%

2012 – 2066 – 700 – 33,88%

2013 – 2163 – 770,8(3) – 35,64%

2014 – 2360 – 875 – 37,07%

2015 – 2559,5 – 1012,5 – 39,56%

*editat si pt. anii următori:

2016 – 2886,91(6) – 1183,(3) – 40,99%

2017 – 3313,91(6) – 1433,(3) – 43,25%

2018 – 4488,41(6) – 1900 – 42,33%

Ei bine, în 2016 vrem să-l ridicăm (mai bine-zis ”vreți”) de la 1050 RON la 1200 RON, adică – ținând cont de preconizatul salariu mediu brut si de anul electoral, procentul ar fi undeva pe la 49-50%! Mda, cică eu sunt prea ”de dreapta”.

PSMiLoG = MindestLohnGesetz acronim al legii care reglementează apariția salariului minim în Germania (Merkel a înghițit această prevedere a socialiștilor ce au ieșit bine în ultimele alegeri pentru că altfel…)

Exit mobile version