Romania Military

BLINDATE JAPONEZE (3)

Constructia de blindate in Japonia a debutat in anul 1929, pe ideea gresita ca blindatele sunt destinate exclusiv distrugerii cuiburilor de mitraliera, sarmei ghimpate si a amplasamentelor intarite –preluata dupa model francez –cu tancul Type 89. Ca sursa de inspiratie au fost tancurile usoare de fabricatie franceza si britanica, precum Renault, Vickers si Carden-Lloyd. Cu toate dificultatile de ordin tehnic si logistic, AIJ a reusit sa realizeze peste 10000 de vehicule blindate pana la sfarsitul WW II, cu deosebire tancuri usoare si medii, precum si o diversitate de automitraliere, transportoare blindate, camioane cu diferite destinatii, tunuri autopropulsate; multe dintre acestea depasite de evolutia tehnicii blindate a Marii Britanii, Rusiei si SUA –fapt evidentiat inca de la sfarsitul anilor *30, in China, Manchuria si, ulterior, in Pacific.

VICKERS MARK C

 

Type 89A

Principalul handicap al blindatelor japoneze a fost armura slaba si armamentul inadecvat –cel putin dupa anul 1941, cand americanii au adus in Pacific tancuri superioare; tancuri ce depaseau cu mult performantele, de-acum anemice, ale tancurilor Type 89/94/97. Spre exemplu, in China, la inceputul conflictului, in anul 1937, tancurile Type 89/94 (aveau acolo, pentru inceput, patru plutoane-16 tancuri si cateva tunuri autopropulsate), ulterior numarul lor crescand exponential. Experienta chineza, unde au avut dea face cu echipamentul slab al armatei chineze, care n-avea tunuri AT si tancuri, a fost buna pentru japonezi in privinta moralului, dar, in realitate, le-a daunat in perspectiva –strategii japonezi ajunsesera sa creada ca tancurile lor usoare si medii erau foarte bune; ceea ce a facut ca dezvoltarea unor blindaje superioare si a armelor AT eficiente, sa fie mult intarziata (de altfel, blindatele japoneze n-au avut nicio lupta, ele fiind folosite la distrugerea pozitiilor fortificate si a plaselor de sarma, sprijinul infanteriei si ca mijloace de artilerie mobile).

Nu asa au stat lucrurile in cazul incidentelor de frontiera cu sovieticii, din 1938-1939, ce au culminat cu lupta de la Khalkhin Gol/Nomonhan (totusi, dupa Khalkhin Gol/Nomonhan, generalul Tomoyuki Yamashita, din cadrul IJA, a fost trimis in Germania pentru a se pune la curent cu noile tactici ale razboiului cu blindate, precum si cu noua tehnologie –dupa unele surse, misiunea sa a fost secreta, desfasurandu-se pe parcursul anului 1940. Indiferent cum a fost, concluziile trase de catre acesta n-au fost deloc incurajatoare pentru directia urmata de catre IJA in privinta dezvoltarii blindatelor, sugerand realizarea unor tancuri medii si grele, avand blindaj crescut, dar si a unor arme AT eficiente pentru acestea. Abia in anul 1942, cand au fost pusi in dificultate pe frontul din Pacific, conducerea IJA si-a adus aminte de raportul lui Yamashita, desi semnale existau inca din 1938-1939, dar pierdusera timp pretios si resurse de neanlocuit…Nu acelasi lucru l-au facut sovieticii, care au tras invataminte importante!). Sovieticii, avand tancuri mai bune si o strategie adecvata, au facut praf cele doua regimente japoneze de blindate, ce au pierdut cel putin 42 de unitati, multe fiind capturate, unele chiar intacte (Regimentul 3 Tancuri, compus din tancuri medii si tanchete: Type 89 I-GO -26 unitati, Type 97 CHI-HA -4 unitati, Type 94 -7 tanchete, Type 97 TE-KE -4 unitati. Regimentul 4 Tancuri, compus din tancuri medii si tanchete: Type 95 HA-GO -35 unitati, Type 89 I-GO -8 unitati, Type 94 -3 tanchete). Sovieticii au pierdut 32 de tancuri BT-2/5 (10,2/11,5 tone greutate, avand tunuri de calibrul 37/45 mm), a caror blindaj nu depasea 13 mm, in principal datorita artileriei si a aviatiei, dar si datorita defectarii unor componente de baza.

Pentru a vedea unde au ajuns japonezii in constructia de blindate este necesar sa vedem de unde au plecat. Asa cum am mentionat mai sus, sursa de inspiratie au fost tancurile vestice, cu deosebire cele franceze si britanice, achizitionate incepand din anul 1919, pentru Armata Imperiala. Inceputul a fost facut cu renumitul tanc francez, Renault FT-17, numite de catre ei, TYPE 79 KO GATA, in numar de 13 unitati, utilizate pana la inceputul anilor *40 (acestea au luat parte la asa-zisul incident Mukden/ Manchurian, in cadrul Regimentului 1 Tancuri, din anul 1931, in urma caruia Japonia a acaparat provincia chineza, creand un stat fantoma –Manchukuo). Din 1920/1921, au fost importate sase tanchete britanice, Whippet Mark A, echipate cu patru mitraliere, indelung testate si folosite pana prin 1930, de catre Scoala Militara de Infanterie/Cavalerie din Chiba. Acestora li s-a adaugat, probabil din 1927, sase tanchete britanice, Carden-Lloyd Mark VI, ce au devenit sursa de inspiratie pentru viitoarele tanchete japoneze, cu siguranta fiind adoptate suspensia si trenul de rulare, precum Type 92 JYU-SOKOSHA, destinata echiparii cavaleristilor si suportului infanteriei si Type 94 TK (aparuta in dotare in anul 1934).

Renault FT-17  in Japonia

  TYPE 94, ce in final va avea mai multe variante, se baza pe tanchetele britanice, Carden-Lloyd Mark VI, fiind o dezvoltare a Type 92. AIJ, considera ca realizarea unui vehicul blindat bazat pe cel britanic este utila, cu deosebire pentru recunoastere, comunicatii si transport –variantele ulterioare, vor demonstra aceasta. Dezvoltarea lui a inceput in 1932 la Tokyo Gasu Denki Kogyo Inc, sub denumirea de TK (Tokushu Keninsha/Tractor Special, fiind cunoscute si ca TE-KE). Avea urmatoarele caracteristici: greutate 3,75 tone; lungime 3 m; inaltime 1,6 m; latime 1,6 m; echipa 2 oameni –comandant si conductor; blindaj maxim 12 mm, minim 4 mm; motor Mitsubishi, 4 cilindri, racit cu aer, benzina, 35 CP/2500 rpm/9,5 CP-tona; viteza maxima 40 km/h pe sosea; autonomie 200 km pe sosea; armament -1 mitraliera Type 91, de calibrul 6,5 mm. La Khalkhin Gol, acest blindat a fost cotat de la slab spre…foarte slab; sovieticii facandu-le svaiter cu mitralierele, chiar si cu pustile. Daca se tragea asupra lor de aproape cu pusca, erau gaurite –infanteristii sovietici si-au invatat rapid lectia, ocheau in dreptul conductorului ori comandantului si totul se termina.

Type 94, 1934

TYPE 94 TE-KE PRIMA VARIANTA IN CHINA

 

TYPE 94 TE-KE MARINA JAPONEZA

Vehiculul era simplu de construit, realizandu-se peste 200 de unitati pe an (pana la urma au fost realizate peste 820 de unitati, in diferite variante), de catre Hiro Motor Company, la un cost de 50000 de yeni, per bucata, o caroserie blindata pe senile, echipajul fiind protejat de caldura motorului printr-un perete izolant din azbest. Turela era actionata manual de catre comandant, iar mitraliera de calibrul 6,5 mm dispunea de 1980 proiectile de rezerva (mai tarziu, mitraliera de calibrul 6,5 mm a fost inlocuita cu una de calibrul 7,7 mm, protejata de un manson blindat. Era un vehicul rapid si a ramas in productie pana prin 1937. A avut insa cateva variante interesante, dintre care un singur exemplar a fost prevazut cu motor Diesel si un tun de calibrul 37 mm –neintrat insa in productie.

Type 98 SO-DA

Pentru transport de bunuri si munitii, tancheta era echipata cu o remorca speciala, pe senile, numita Model 94 3/4, realizata din foi de otel, larg utilizata pe toate fronturile unde armata japoneza a luptat. Multe au fost capturate de catre chinezi, rusi si americani si utilizate in folosul propriu. Sarcina utila a remorcii era probabil cuprinsa intre 500-800 kg, foarte probabil si mai mult. Aceasta varianta a fost cunoscuta sub numele de Type 98 SO-DA, varianta neanarmata, fiind destinata in principal transportului de munitie, dar a fost utilizata si pentru tractarea tunurilor usoare si chiar pentru personal. Realizate in numar mare, au ajuns si in Pacific, americanii capturand o gramada de asemenea vehicule, utilizandu-le cu succes in jungla. Aceasta varianta, impreuna cu remorca atasata, avea urmatoarele caracteristici: greutate 5 tone; lungime 3,8 m; latime 1,9 m; inaltime 1,6 m; echipaj 2 oameni; blindaj maxim 12 mm; putea transporta o greutate maxima de o tona; viteza maxima pe sosea 40 km/h.

Un vehicul interesant bazat pe Type 94, a fost cel de transport produse chimice si gaze de lupta (cel mai probabil era vorba de gaz mustar, pe care Japonia il producea de mult timp), avandu-se in vedere realizarea unei remorci pe senile speciala asemanatoare unui rezervor, derivata din Model 94 3/4, dar, din fericire, ideea n-a fost pusa in practica.

Type 98 SPAAG HO-KI

Un alt derivat al tanchetei a fost Type 98 SPAAG HO-KI, ce se dorea a fi un tun AA autopropulsat. Acest vehicul era echipat cu doua tunuri AA de calibrul 20 mm, Type 98, in serviciu din anul 1938, la origine fiind modelul francez, Hotchkiss, calibrul 13,2 mm. Arma avea urmatoarele caracteristici: calibrul 20 mm; lungimea tevii 1,4 m; greutate 373 kg cu afet; elevatie -5º/+85º; rata de foc maxima 300 proiectile/minut, insa, datorita incarcatorului de 20 de proiectile, practic se trageau doar 120 proiectile/minut; raza maxima de actiune: orizontal 5500 m/vertical in trageri AA, 3500 m; viteza initiala a proiectilului 830 m/s; arma tragea proiectile trasoare si explozive cu o greutate de 162/405 grame. Arma a fost instalata si pe camioane si alte vehicule utilizate pe front, de multe ori artizanal de catre soldati.

Au avut totusi mai multe prototipuri, sub numele de cod TA-SE (Taikuu Sensa/Tanc AA), incepand cu anul 1941, multe fiind esecuri rasunatoare, precum: TA-HA (avand doua tunuri de calibrul 37 mm, montat pe sasiul tancului mediu, Type 1 CHI-HE, doar un singur prototip a fost realizat); TA-SE (un singur prototip realizat pe platforma tancului usor Type 98. Era echipat cu doua tunuri de calibrul 20 mm, montate in turela, programul demarand pe la sfarsitul anului 1941. S-a dovedit a fi sub asteptari, neintrand in productia de serie); HO-KI-HO si SO-KI-HO, ce probabil au ramas doar pe hartie. Prin 1944 au renuntat la programul TA-SE.

 

Nici HO-KI n-a fost prea reusit, avand performante scazute: greutate 22 tone; lungime 4,78 m; latime 2,19 m; inaltime 2,58 m; echipaj 5 oameni; blindaj maxim 25 mm; armament doua tunuri AA, calibrul 20 mm; motor pe benzina. Nu se stie cu certitudine cate au fost realizate, dar erau rare in randul IJA.

 

Un alt vehicul special, derivat din Type 94, era destinat comunicatiilor. Acesta avea numele de Type 97 si a avut doua variante –una transporta si desfasura cablul de transmisiuni, cealalta fiind centru mobil echipat cu un pilon retractabil, la care se atasa cablul. Si acestea erau rare in randul transmisionistilor AIJ.

Type 97 intinzator de cabluri

 

Type 97 transmisiuni

Un alt vehicul, numit tot Type 98, de aceasta data, telecomandat, a fost introdus in anul 1937. El s-a numit Type 98 YA-I GO/YIGO, fiind destinat distrugerii cazematelor sovietice de la frontiera Manchuriana, de catre Regimentul 27 Geniu. Interesant este faptul ca s-au produs in numar mare, 300 de unitati, dintre care sovieticii au capturat cateva, datorita faptului ca n-au explodat. Nu se stie daca au ajuns si pe frontul din Pacific, dar americanii aveau cunostinta de existenta sa. Tancul telecomandat prin fir, controlat de la un pupitru rudimentar, avea doua variante: KO (greutate 200 kg; 1,425 m lungime; 0,635 m latime; 0,460 m inaltime; neblindat; motor electric de 2 CP; nu se cunoaste cantitatea de explozibil transportata); OTSU (greutate 400 kg; 1,980 m lungime; 1,170 m latime; 0,560 m inaltime; neblindat; motor electric de 4 CP; nu se cunoaste cantitatea de explozibil transportata).

TYPE 97 YI-GO TELECOMANDAT

Type 94, a luptat pe toate fronturile, incepand cu China si Manchuria si terminand cu Birmania, Indiile de Est, Filipine,Guadalcanal, Kwajelein, etc. Infanteristii marini SUA au capturat o gramada, nefiind deloc impresionati de aceste tanchete, ele nefacand fata armamentului de infanterie al acestora, precum: mitraliera Browning de calibrul 50 mm, grenade ofensive si AT, bazooka, etc.

TYPE 92 JYU-SOKOSHA (o denumire probabila a fost Kyu-ni-shiki Jyu-sokosha/masina blindata usoara), a fost conceput pentru inzestrarea unitatilor de cavalerie ale AIJ (Armata Imperiala Japoneza), fiind construita in numar mare (peste 160 de unitati, intre 1932-1939) de catre compania Ishikawajima Motorcar, ce mai tarziu va deveni Isuzu Motors. Tancheta Type 92, dezvoltata din Type 89, s-a aflat si in dotarea unitatilor de infanterie, proiectul fiind oarecum asemanator cu cel al tanchetei britanice usoare, Carden-Lloyd. Type 92, in primele versiuni, se deosebea de masina britanica prin faptul ca era mai mare si avea un motor mai puternic. Cu toate acestea era o masina slaba, cu grave deficiente ale sistemului de rulare, ale carui componente nu prea rezistau solicitarilor in teren accidentat si la viteze mari, datorita calitatii slabe a otelului; deficiente ce au fost remediate in timp indelungat, dupa multe incercari si modificari. Aveau blindaj redus, format, in general, din placi de otel nituite (un handicap major, fiindca in caz de lovitura directa niturile se desprindeau, ucigand echipajul. Coca avea un blindaj de 6 mm, foarte slab, acesta nu rezista nici macar la focul armamentului de infanterie individual, doar turela avand blindaj de 12 mm –si acesta insuficient) care in China a facut fata deoarece armata chineza n-avea armament AT, dar, in fata sovieticilor au fost o prada usoara.

Type 92

Ultimele variante aveau urmatoarele caracteristici: greutate 3,5 tone; lungime 3,95 m; latime 1,63 m; inaltime 1,86 m; blindaj cuprins intre 6-12 mm; echipaj 3 oameni, comandantul statea in turela echipata cu o mitraliera de calibrul 6,5 mm (Type 91), inlocuita ulterior cu cea de calibrul 7,7 mm (Type 97). Blindatul mai era echipat cu o mitraliera de calibrul 13,5 mm, Type 92, copia japoneza a celei similare franceze, Hotchkiss, dispusa in partea frontala, langa conductor; motor Mitsubishi-Ishikawajima cu 6 cilindrii in linie, pe benzina, 45 CP, racit cu aer; viteza maxima pe sosea de 45 km/h; autonomie 200 km pe sosea. Spre sfarsitul razboiului, s-a incercat dotarea acestora cu un tun de calibrul 20 mm (Type 98), chiar si cu unul de calibrul 37 mm, dar doar un singur prototip a fost realizat, greutatea crescuta si modificarea masiva a turelei, afectand grav performantele vehiculului. Oricum, spre sfarsitul razboiului, aceste tanchete, in numar mic, deoarece marea lor majoritate ramasesera inChina (ultimele au fost distruse de catre sovietici in Manchuria in anul 1945), erau dispuse in pozitii fortificate si utilizate ca mitraliere grele, neavand nicio sansa in fata armamentului infanteristilor marini americani.

 

 

Blindate japoneze II

WW

 

 

SURSE DATE SI POZE: INTERNET, ENCICLOPEDIA LIBERA.

mailer.fsu.edu/~akirk/tanks/…/japan-tank.ht… –

google.com/site/…/generali…iii…/generali-importanti-japonezi

www.tanks-encycl… – Statele Unite ale Americii –

weaponsofwwii.com.

armchairgeneral.com

forums.revora.net

javehicles.weebly.com/armoredcars.html –

forum.paradoxplaza.com/…/showthread.ph…

forum.axishistory.com/viewtopic.php?f..

 

 

 

 

 

Exit mobile version