Zilele trecute, prietenul său de la Kremlin i-a făcut cadou domnului Recep Tayyp Erdogan asul cu care va câștiga turul II al alegerilor prezidențiale din Turcia: prelungirea cu două luni a Acordul privind exporturile de cereale pe Marea Neagră.
Deși măcinată de război, Ucraina continuă să se numere printre marii producători de cereale ai lumii. An de an, produce în jur de 14 milioane tone grâu și 25 milioane tone porumb, din care exportă o mare parte. Majoritatea exporturilor – 30,25 milioane de tone de produse agricole – s-a făcut, anul trecut, pe cale maritimă, în baza Acordului privind exporturile de cereale pe Marea Neagră. Iar Turcia a fost printre principalii clienți: anul trecut, 39% din necesarul său de grâu și 47% din cel de porumb au provenit din Ucraina. Dacă la 28 mai turcii nu-l votează pe prietenul Kremlinului, domnul Putin va revoca Acordul și turcii vor face foamea.
Și asta nu e tot! Liban, Siria, Egipt și Libia depind în jur de 50% de importurile de grâu ucrainean. Dacă Kremlinul revocă Acordul, urmează „colapsul aprovizionării cu cereale: oameni înfometați vor fugi din Orientul Mijlociu și vor încerca să ajungă în Europa, ca milioanele de sirieni care au fugit de ororile războiului”, așa cum declara fostul ambasador german la Moscova, Rüdiger von Fritsch. Iar Turcia se va afla în calea acestui val migrator spre Europa, la care s-ar adăuga și milioanele de ucraineni, dependenți de agricultură, rămași fără mijloace de trai. Pe bună dreptate, zilele trecute președintele bulgar Rumen Radev a declarat la conferința anuală a miniștrilor Apărării din Balcani că arhitectura de securitate construită de decenii în Europa este în declin, iar acest lucru poate debloca procese de destabilizare.
Să-i spunem pe nume: acesta este un șantaj. Iar acest șantaj este posibil fiindcă, pe cale terestră, Ucraina ar putea exporta cel mult o treime din producția cerealieră. La această situație concură ecartamentul diferit al căilor ferate ucrainene, lipsa investițiilor europene în șoselele și porturile la Dunăre și Marea Neagră, dar mai ales blocarea accesului României și Bulgariei la Spațiul Schengen, deși Comisia Europeană a constatat încă de acum 12 ani că au îndeplinit toate condițiile.
Fiindcă portul românesc Constanța, în care nu s-a mai investit serios de zeci de ani, dar în primul trimestru al acestui an a fost tranzitat de 3.3 milioane de tone de cereale ucrainene, nu poate prelua o asemenea cantitate suplimentară. Ca urmare, o bună parte din cereale vor fi dirijate către porturile bulgare din Sud: Varna și Burgas. Și din nou, ca și vara trecută, camioanele venite din Ucraina se vor înșira pe mulți kilometri, așteptând cu zilele la o vamă internă româno-bulgară care demult ar fi trebuit desființată. Dar nu este desființată, fiindcă Austria s-a opus prin veto consensului european, obstrucționând astfel circa 40% din capacitatea de transport pe cale terestră a cerealelor ucrainene, spre marea satisfacție a Kremlinului.
Efectele negative sunt, de fapt, mult mai ample. Calea terestră de export cerealier fiind obstrucționată de vetoul austriac, turcii sunt nevoiți să voteze după vrerea Moscovei, ca să nu facă foamea. Iar după alegeri, evident Kremlinul se va lăsa rugat și va condiționa: domnul Erdogan va fi nevoit să facă noi concesii Rusiei. Astfel, Regimul Putin va avea în continuare o pârghie puternică de influență asupra Ankarei, de care va uza pentru a împiedica apropierea pozițiilor Turciei de cele ale Uniunii Europene și NATO. Și nu numai în ce privește războiul din Ucraina! relațiile Turciei cu UE sunt determinante și pentru proiectele europene de înlocuire a importului de resurse energetice ruse, în special gaze naturale, cu resurse din Asia Centrală. Iar dacă, prin șantaj cu alimente, Turcia e determinată să se opună acestor planuri, întreaga Uniune Europeană va avea de pătimit.
Și totul, fiindcă unii oameni politici austrieci văd fluxuri migratorii inexistente pe la frontiera româno-bulgară, spre satisfacția celor care doresc, cu tot dinadinsul, să slăbească construcția europeană la Dunăre, Marea Neagră și în Balcani.
TUDOR PACURARU