„Acum 70 de ani au avut loc la Bucureşti şi în alte localităţi ale ţării ultimele mari manifestaţii de 10 Mai. Au fost manifestaţii monarhiste şi anticomuniste pentru că – atunci – Casa Regală simboliza păstrarea identităţii ţării, al cărei destin era pe cale de a fi confiscat de ocupanţii asistaţi de câţiva pungaşi şi trădători (după caracterizarea ambasadorului Clark Kerr)” 10 mai 2016 – Cicerone Ionițoiu despre 10 Mai 1946
Iarăși trebuie să facem un popas asupra unui subiect care mă sâcâie recurent, adica cel puțin o data pe an și faptul că în mod inept noi nu sărbătorim Ziua Independenței de Stat, ziua care ne-a cristalizat aspirațiile noastre seculare.
Nu cred că mai are rost, sau sens, să reluam iarăși discuția cu 9 mai vs 10 mai, lucru tranșat de inclusiv de Academia Română, după care și citam:
„Academia Română și Biblioteca Academiei Române celebrează marți, 11 mai 2021, prin conferință publică susținută de academician Ioan-Aurel Pop, președintele Academiei Române, două momente majore din istoria românilor: semnarea de către Principele Carol, la 10 mai 1877, a Declarației de independență față de Imperiul Otoman (adoptată cu o zi înainte de către cele două camere ale Parlamentului) și încoronarea acestuia că Rege, patru ani mai târziu, la 10 mai 1881. Conferința va avea loc în Amfiteatrul „Ion Heliade Rădulescu“, începând cu ora 12, și va fi urmată de vernisarea expoziției „10 mai în istoria României“”. (1)
Completăm și cu acest punct de vedere:
„Anul istoriografic 1948 sub impact stalinist: „Reconsiderarea, cuvânt ce avea să facă o lungă și sinuoasă carieră, începe deja cu un moment simbolic, 10 Mai fiind înlocuit cu 9 Mai, că zi a Independenței și sărbătoare națională. Se recomanda un mare efort de «epurare a lucrărilor din trecut», având că suport manualul scos sub redacția lui M. Roller și ajuns deja la a patra ediție”(2)
După cum am spus, inamovibilitatea mea pe acest subiect rezidă și din poziția pe care profesorul meu din acea perioadă, același Ioan Aurel Pop de mai sus ne-a întipărit pe creier.Și a făcut-o cu argumente, cu probe și cu o logică de fier așa cum profesorul Pop a fost caracterizat tot timpul. Persoana Președintelui Academiei Române din prezent nu aș dori să o comentez, și nici unele din luările sale de poziție mai recente, după părerea mea greu de reconciliat cu profesorul de la catedră față de care am și astazi un mare respect.
Revenind însă asupra fondului problemei, nu știu pe globul pământesc o țară care să evite cumva sărbătorirea zilei sale a independenței, respectiv ziua care ar avea cea mai mare însemnătate istorică. Independența de stat este un element de importanță deosebită, un element al statalității în acceptul modern al termenului. Mai mult, și dacă lăsăm elemente legate de monarhie de o parte, deși nu avem dreptul să o facem conform istoriei noastre, 10 mai ar trebui să primească și o a 4-a însemnătate. Ruperea definitivă, irevocabilă și fără posibilitate de revizuire de sinistra ocupație rusească, de noaptea roșie care a durat 45 de ani. Dar cum să fi reușit noi așa ceva atunci când cei care au reușit performata de a confisca o revoluție și ne-au condus destinele până în prezent din pacate încă mai privesc admirativ monstrul de la est. 36 de ani de neocomunism, de comunism cu fata umană amestecat cu capitalism de cumetrie au trebuit să asigure că sub nici o forma România nu-si regăsește în totalitate trecutul și rădăcinile, respectiv locul de unde am adunat puterea necesara pentru a ne (re-) lua locul de cinste in Europa, noi fiind europeni de drept, ius sanguinis.
Și aș dori să mă opresc asupra acestei lipse de acordare a celei de a 4-a însemnătăți, în contextul actual. În mod ciudat nu sărbătorim eliberarea de sub o ocupație în toată regula, o ocupație pe care o maskirovka de zile mari ne-a convins că nu exista. Actele teatrale ale Cârmaciului, ne-au convins de faptul că noi eram chipurile „independenți”, când știm în mod cert faptul că atunci când independența a fost strigată în stradă, atât în Ungaria cât și în Cehoslovacia, URSS-ul a făcut ceea ce face dintotdeauna, a atacat militar țările respective.
Această operațiune de disimulare a realității a fost malefică în mod cert însă poate fi privita și educativ, ca studiu de caz în materie de execuție tehnică și rezultate.
Repet ceea ce am spus cu multe ocazii, idei sintetizate din lucrările unor oameni care au trăit în România Mare, și apoi au suferit în comunism. Nici până în prezent nu am reușit să îndepărtam efectele năucitoarei propagande rusești în care România Mare a fost cel mai corupt stat de pe planetă, și Romania sfâșiată, cu regiuni istorice românești anexate și mai apoi ocupată militar și politic, un stat satelit fără identitate și istorie… a fost “epoca de aur”.
Poate și lipsa a celei de-a 4-a însemnătăți ne-a adus aici, într-un moment pe care în urmă cu 10 ani nu-l puteam visa. Această rupere de comunism care obligatoriu trebuia celebrată de 10 mai avea o importanță deosebită în formarea mentalului colectiv. Un mental colectiv căruia i se prezenta crimele comunismului, exterminarea la care nu doar elitele au fost supuse, lipsurile la care am fost supuși în strictă comparație cu vestul Europei, acolo unde din fericire pentru ei tancul rusesc nu a ajuns niciodată.
În locul unui program național în această direcție de educare, formare și conștientizare am avut simple exerciții birocratice, o condamnare formală a comunismului fără vreun efect juridic concret respectiv circul girat de vremelnicii aplaudaci de curte ai Cârmaciului.
Este perfect adevărat însă că nu avea cine să ne livreze acest program național și nici cine să adauge acesta a 4-a însemnătate, destinele noastre, similar unei tragedii antice grecești au fost conduse timp de 36 de ani tot de cei care inainte de ’89 ne dădeau lumină. Cu porția.
Prin urmare, aleg, încăpățânat cum mă știți, să pun alături de drapelul românesc pe care îl am pe casa, și un steag de luptă al Regatului României, un steag sub care ambii mei bunici și frații unuia dintre ei au luptat pe front încercând să aparere idealurile momentului astral al românilor din 1918. Aleg să sărbătoresc 10 Mai, efortul generaților trecute, munca lor și idealurile lor, simțind că acum, la fel că și în ’45 suntem într-o cumpăna.
„Fă-te liber, dezrobește-ți
Mândra țară care-o ai”.
Și noi liberi ne făcurăm
Într-o zi de 10 Mai.
………
Să trăiască România
Ura! pentru 10 Mai!”
10 Mai, de Vasile Alecsandri.
Mă semnez al vostru, lt(rez) cu sincere speranțe că nu este ultima dată când vă scriu pe aceste subiecte și noua orânduire nu ne va închide această comunitate a noastră denumită generic RuMil.
Vă rog, mergeți la vot, și gândiți-vă dintre marii oameni de stat ai României care ar fi dat un vot nesilit de baioneta pentru a ajunge… „În umbra marelui URS”, că să nu mai spunem că mulți dintre ei nu au făcut-o nici așa. Sighetul, Aiudul, Piteștiul ne sunt testamente.
Încheiam ca în fecare an cu Poema Română, Enescu:
Surse:
(1) Academia Romana: https://acad.ro/institutia/ACADEMICA/2023/nr08/08_art01.pdf
(2) https://acad.ro/com2021/doc/d0511-10Mai-celebratAR.pdf
inliniedreapta.net/articole/cicerone-ionitoiu-despre-10-mai-1946