Statul Roman, proaspat « reorganizat » insa niciodata cu adevarat restructurat dupa decembrie 1989, devine pe zi ce trece un agent tot mai nociv in economia romaneasca actionand in sens opus oricarei idei de bun simt care ar putea duce la dezvoltarea economiei romanesti si nu la colapsul sau.
Ne-am fi asteptat, in mod natural, ca anii de criza sa reduca influenta politica in administratie, capusarea institutiilor administrative dar si a firmelor de stat, dintr-un instinct natural si anume cel al supravietuirii. Desi intre 2004-2008, pe fondul crearii unor institutii necesare interfunctionarii cu UE, numarul angajatilor a crescut ingrijorator, restul fostelor institutii nefiind comasate si « subtiate » pe masura ce noi agentii si institutii « europene » le-au luat locul, nici anii de criza de dupa 2008 nu au avut efect curativ, ci dimpotriva !
Guvernul Boc a aplicat masuri de reducere a personalului de stat, insa directiva s-a aplicat in majoritatea cazurilor in functiile tehnice, lucrative si mai putin in zona sefilor de servicii sau birouri, al caror numar chiar a crescut. Practic statul a renuntat majoritar la cei care aduceau plus-valoare aparatului administrativ, inlocuind apoi o parte din posturile respective cu angajati pe pile care nu aveau nici o competenta in domeniul respectiv dar care primeau venituri de top in administratie. Astfel o lovitura puternica au primit-o serviciile medicale si invatamantul de stat, care se reflecta direct si in calitatea vietii cetateanului.
Dincolo de scaderea cantitatii serviciilor publice dar mai ales a calitatii acestora, un alt indice este cel al cresterii excesive a costurilor aparatului de stat, chiar si in ultimii 5 ani de criza. Desi in 2014 este foarte probabil ca PIB-ul in euro al Romaniei sa revina la cel mai inalt nivel din istorie, cel din 2008 (in 2007 eram in mod clar si fara echivoc in excedent bugetar confortabil, pentru ca in 2008 guvernul Tariceanu sa lase un deficit de 5,2%), astazi, desi populatia Romaniei a scazut cu cateva sute de mii de persoane de atunci, aportul acestui PIB la buget este insuficient, deficitul bugetar fiind inca in jurul a 2,5% din PIB.
Cum e posibil asa ceva ?
Exista cateva explicatii posibile privind cresterea cheltuielilor, insa suma lor nu reuseste sa acopere intreg tabloul :
- Inflatia, care afecteaza si achizitiile dar mai ales cheltuielile statului
- Colectarea la bugetul de stat din PIB (Raport Consiliul fiscal 2012), care procentual nu a reusit sa treaca de 33% in acesti 5 ani (pe cand Bulgaria a ajuns la 40% din PIB, Ungaria peste 40% – vezi raportul)
- Cresterea salariului minim, si implicit a celui mediu, pe economie si a pensiilor care afecteaza si zona bugetara, desi initial s-au taiat cei 25% .
- Raportarea voit « eronata » si « ajustata » a valorii PIB-ului, care nu mai are nici o legatura statistica cu mediul economic intern real al Romaniei, aflata in picaj vertiginos, cu exceptia domeniului de stat, care desi pe pierdere, are la dispozitie sume tot mai mari pentru sifonare.
Sigur, este si o a cincea cauza, data de capacitatea de adaptare a sistemului mafiot in cadrul statului roman: furtul. Indiferent ca e vorba de contracte frauduloase, de achizitii la preturi de cateva ori mai mari decat cele normale ale majoritatii bunurilor, de nerecuperarea unor taxe cu sprijinul implicit ai unor functionari ai statului, de sifonarea banului public prin sute de metode déjà arhicunoscute dar oarecum acceptate de opinia publica romaneasca si mai nou si de cea din UE, acestea se pot tempera doar prin transparenta achizitiilor, licitatie deschisa si monitorizare atenta.
Practic, criza economica a creat o presiune si mai mare de refugiere in posturile la stat si in afacerile cu statul a celor care, in multe cazuri din motive de neprofesionalism, nu mai puteau supravietui in mediul privat devenit foarte concurential in urma aceleiasi crize. Astfel, schema aparatului de stat si a afacerilor cu acesta a fost populata de tot felul de « cunostiinte » si « pile » ale unora déjà aflati in acel aparat, crescand si mai mult costurile totale ale acestui gigant, lucru care a dus inevitabil la majorarea si inmultirea numarului de taxe. Costurile administratiei au crescut si din faptul ca intreaga structura decizionala, de varf, a administratiei si intreprinerilor de stat a fost practic populata cu neprofesionisti inregimentati politic, al caror unic scop este sa aduca maximul de beneficii financiare gintei politice care i-a propulsat acolo, iar aceasta foame de bani a ajuns la un extrem tocmai datorita instabilitatii politice, fiind necesar un « «profit » maxim intr-un interval foarte scurt de timp, dupa care « potopul ».
Astfel s-a nascut un cerc vicios care incet-incet duce la distrugerea economiei private sau trecerea ei spre zona « neagra », deoarece nici un intreprinzator autohton sau investitor strain nu poate fi atat de prost sa-si creasca activitatea intr-o tara unde povara fiscala creste imprevizibil de la un an la altul tocmai din cauza unui stat incapabil sa se autogestioneze.
In acelasi timp, numarul de angajati la stat, alaturi de cei care sunt platiti din bugetul de asigurari sociale a trecut demult de 50% din masa critica care poate vota pentru o schimbare, astfel ca si aici a aparut un cerc vicios care-l completeaza la perfectie pe primul !
Daca adaugam la aceste fenomene exodul in masa a paturii active si cat de cat educate a populatiei spre alte tari, perspectivele demografice sumbre si incapacitatea invatamantului de a mai crea profesionisti si a sustine si pastra valorile in tara, este foarte predictibila finalitatea acestei evolutii intr-un termen de maxim 10-15 ani, termen calculat cu indulgenta.
Singurul debuseu de conjunctura este ca statul roman are inca suficienta credibilitate ca sa se imprumute de pe piata externa, amanand cu cativa ani momentul inevitabil in care va trebui sa ia o decizie extrem de dureroasa.
Si totusi solutii exista inca, insa niciunul dintre partidele actuale nu doreste sa-si asume povara unui astfel de demers salvator pentru tara si natiune, fiind inca proaspata in memorie « guvernarea Boc » si consecintele ei politice, desi efectul a fost unul derizoriu, ca sa nu-l numim chiar esec. Si am avut parte de esecuri deoarece de fiecare data guvernele Romaniei s-au concentrat pe combaterea efectelor si nu a cauzelor ! Astfel, statul roman ar trebui sa aibe doua prioritati majore: crearea de locuri de munca si reforma aparatului de stat (eficientizare si reducerea drastica a taliei administatiei), aceste doua directii rezolvand practic si restul simptomelor de care sufera Romania astazi. Masurile ar putea fi :
- In primul rand scaderea imediata a poverii fiscale, in special pe domeniul muncii si pe cat posibil reducerea drastica a numarului de taxe si comasarea lor, putand majora in schimb anumite taxe pe proprietate. Pe model georgian (a se vedea « Renaşterea liberală a Georgiei »), sustineam la un moment dat existenta a doar 5 taxe (dadeam exemplu atunci TVA, Impozit pe venit/profit, Taxa mediu, Taxa locala, Taxa de infrastructura), maxim zece, insa acesta pare sa ramana de domeniul fantasticului in Romania de astazi. Aceasta reducere, realizata gradual, ar usura colectarea taxelor, ar reduce semnificativ birocratia si ar facilita lucrul autoritatilor de control financiar. Cresterea fiscalitatii nu creeaza decat iluzia unor incasari mai mari la buget, pentru ca practic se depaseste pragul de suportabilitate din partea persoanelor fizice si firmelor, iar dupa cateva luni de incasari mai ridicate la buget, intregul mecanism se autoregleaza apoi si de obicei incasarile scad sub valoarea de dinaintea suprataxarii.
- Predictibilitate fiscala si mediu de afaceri prietenos pentru investitori, autohtoni sau straini. Asta inseamna o strategie coerenta pe minim 4-5 ani sau chiar, de preferinta, pe 10 ani, astfel ca firmele sa-si poata face planuri de afaceri si de amortizare a investitiilor. Insa cine sa fie garantul aplicarii unei astfel de strategii, cand guvernele se schimba de la un an la altul sau chiar de mai multe ori pe parcursul unui an?!
- Alcatuirea unui fond de investitii pentru dezvoltarea Romaniei, utilizabil pe trei directii majore: co-finantarea atragerii de fonduri europene, investitii de infrastructura destinate parcurilor tehnologice si atragerii de investitori, cofinantarea de catre stat a crearii de firme si locuri de munca pe domeniile de interes. Domeniile de interes sunt ramurile economice definite in strategia pe termen lung de dezvoltare economica, corelata cu demografia si invatamantul. Offsetul militar poate reprezenta o subramura a acestui fond. Folosirea tuturor parghiilor de a atrage fonduri in Romania, inclusiv recuperarea datoriilor externe catre Romania.
- Eficientizarea aparatului de stat si a firmelor de stat prin management privat (adica o firma de renume si cu expertiza in domeniu, sa preia managementul unui compartiment, serviciu sau companii de stat) sau acolo unde se poate, prin privatizare, inclusiv a serviciilor catre populatie. Introducerea conceptului de aparat de stat partial auto-finantabil, bazat pe rentabilizarea intreprinderilor aflate inca in patrimoniul de stat cu ajutorul managementului privat.
- Cresterea pedepselor pentru evaziune fiscala si coruptie si scurtarea proceselor pe aceste sectiuni.
- Controlul asupra resurselor naturale: taxe adecvate pentru exploatarile in curs si eficientizarea prin management privat si parteneriate obtinute prin privatizari partiale ale firmelor de stat.Redeventele si taxele incasate de pe aceste exploatari pot intra in componenta fondului descris la punctul 3 (a se vedea si modelul Norvegiei).
- Interzicerea contractarii de imprumuturi de catre statul roman pentru alte ratiuni decat investitii, aceasta fiind singura ratiune de deficit bugetar (offsetul militar intra la aceasta categorie de investitii).
- Introducerea unui mecanism care sa oblige statul roman sa plateasca arieratele la termen catre mediul privat (lucru cerut inclusiv de Angela Merkel si de diversi ambasadori ). Arieratele neplatite cu anii genereaza majoritatea blocajelor din mediul economic intern si in acelasi timp prin penalitati si dobanzi face ca statul sa plateasca in final de cateva ori contravaloarea sumei prevazute initial (a se vedea si exemplul autostrazii Transilvania si a colaborarii cu Bechtel care finanta lucrarile din proprii bani). Astfel fluxul financiar din economia romaneasca s-ar fluidiza iar cheltuielile statului s-ar reduce.
Abia apoi ne putem gandi la alte reglaje fine, strategii demografice, financiare si economice, etc.
Restul e poveste de adormit copiii… sau populatia naiva.
Pentru aplicarea unor astfel de strategii au existat vointa si solutii si in trecutul Romaniei, insa de ce sa facem recurs la istorie si la reformele incepute de Cuza si implementate atat de bine de catre Regele CarolI, care se confruntase initial cu aceeasi moda politica damboviteana?! Mai simplu e sa spunem ca atunci au fost alti oameni, cu caracter si patrioti, ca un alt Carol I sau Ferdinand nu vor mai exista, fiind niste accidente fericite ale istoriei, negand in acelasi timp cu vehementa orice idee de revenire la Monarhie, doar-doar ne-o scapa Uniunea Europeana de propriile noastre obiceiuri proaste!
Deci cine sa aibe curajul sa inceapa astfel de demersuri cand e mai simplu sa adaugi la nesfarsit taxe si sa promiti noi cresteri de salarii bugetare si pensii, iar daca da cu virgula, sa reglezi prin inflatie tot pe spinarea cetateanului de rand ?! Iar cui nu-i place, n-are decat sa paraseasca tara ! Ca doar asta a facut statul roman, in mod sistematic, in ultimii 24 de ani! Iar rezultatele se vad, insa ce este mai rau abia urmeaza…
Si asta deoarece incepand din vara lui 2012, guvernul a inceput sa taie toate investitiile, inclusiv cele realizate majoritar cu fonduri europene, de la infrastructura la maternitati, procesul continuand si in 2013, marind in paralel veniturile bugetarilor si imprumutandu-se de pe pietele externe. Astfel se omoara orice sansa de revenire a Romaniei la o dezvoltare fireasca, pe care o tot asteptam din 1989…
Marius Zgureanu (inginer, nu economist)
Mai multe aici :
http://www.rumaniamilitary.ro/editorial-solutii-simple-pentru-bani-la-buget