O „viespe” elvețiană, bătrână ca vai de ea…
După ce poporul elvețian a fost informat despre costurile reale ale achiziției de F-35A, mai mari cu cel puțin 1,3 miliarde de dolari, politrucii locali se dau domnișoare deși sunt curve de centură și se fac indignați și se mai fac și că ar căuta alternative…
Ei bine, până la urmă elvețienii vor înghiți gălușca asta după ce aceiași politruci le vor explica pe îndelete și cu răbdare că altă soluție nu există.
Prima mișcare vizând prostirea pe față a cetățenilor locali a avut loc de curând când ministerul apărării elvetian – Swiss Department of Defence, Civil Protection and Sport (DDPS) l-a întrebat pe viitorul comandant al forțelor aeriene, generalul Christian Oppliger dacă n-ar putea reevalua numărul de F-35A avute în vedere, să mai taie din ele, să se încadreze în bugetul aprobat.
Nu știm încă ce va răspunde generalul elvețian, dar pe 2 iulie, aceiași politruci au ajuns la concluzia că s-ar putea ca avioanelor F/A-18 să li se prelungească viața operațională și să nu fie retrase până în 2032, așa cum este prevăzut astăzi, ci să zboare zburdalnice până prin 2035, chiar 2037. Nasol însă, costurile ar fi mai mari decât suma cerută în plus de americani și s-ar ridica la un miliard de franci elvețieni pentru încă o mie de ore de zbor per avion.
Doar că actualul comandant al forțelor aeriene, generalul Peter Merz, a explicat că achiziția celor 36 de F-35A este esențială pentru securitatea țării și nu există cale de întoarcere. Logica prelungirii resursei avioanelor F/A-18 ar fi ca Elveția să aibă timp să caute o solutie europeană.
În același timp, prelungirea resursei pentru actuala flotă de F/A-18 nu ar fi la prima lovitură, Elveția derulând deja un astfel de program, tocmai pentru a avea avioanele disponibile până în 2030. Programul a costat 450 milioane CHF și n-a dat chiar maximă satisfactie, pentru că, cităm ministerul local al apărării:„The structure of devices is increasingly cracking,” odată cu imbătrânirea avioanelor.
La final, onor ministerul a dat o declarație: „An extension of the service life until 2035 has been considered. The financial costs would be disproportionate. The necessary investments for the necessary renovations in the areas of structure, engines, subsystems and avionics would amount to around CHF 1.75 billion. Experience has shown that the risk of structural damage would also increase steadily as the aircraft age.”
Adică noi ne-am gândit, am calculat, dar nu iese. Prelungirea resursei la F/A-18 Hornet, pentru a două oară, ar costa mai mult decât cer americanii suplimentar pentru F-35A și s-ar alege cu avioane bătrâne, oloage și extrem de nesigure, bașca că ar rămâne singura țară operatoare de F/A-18, cu toate necazurile și cheltuielile aferente.
Astfel încât guvernul elvețian săracu’ face ce poate, se dă cu capul de pereți, zice că n-a știut ce-a semnat dar anul 2032 vine și, în final, cetățenii elvețieni vor înghiți gălușca cu tot cu polonic, pentru că și la ei, ca și la noi, tot politrucii conduc țara.
Oare de ce țările, adminisțratiile locale nu pot fi populate și conduse de tehnocrați, de oameni fară legătură cu clasa politică, așa cum ar fi de altfel normal?!? Oare de ce?
GeorgeGMT