Romania Military

Enciclopedia Armelor: Rechinii Kaizerului – Comerciale

This entry is part 88 of 110 in the series Enciclopedia Armelor

Partea a II-a, Episodul LXXXVII

Asa cum mentionam anterior, sub comanda lui Paul Koenig, submarinul comercial Deutschland/Germania a avut doua voiaje in SUA. Primul voiaj s-a desfasurat pe ruta Bremen-Baltimore si retur, nava plecand pe data de 14.06.1916 din Bremen, sosind in data de 09.07.1916 la Baltimore, dupa patru saptamani pe mare (nava a parcurs in total 15650 km navigand la suprafata, doar 352 de km din total fiind parcursi in imersiune). De aici a plecat in calatoria de intoarcere pe data de 01.08.1916, sosind la Bremen pe 25 august 1916.

In aceasta prima calatorie nava a plecat spre SUA avand la bord 750 de tone de pigmenti pentru vopsele si lacuri (cel mai probabil a avut la bord 163 de tone de vopsea concentrata. La bord se mai gaseau pietre pretioase si semipretioase, precum si colete postale. Exista controverse in legatura cu cantitatea de marfuri de la bord, unele surse mentionand: 125 de tone de coloranti chimici, antrachinona si alizarina, produse noi ale industriei germane de profil aduse pentru prima data in SUA;gudron de carbune;), inclusiv substante chimice folosite in industria farmaceutica, chiar si medicamente, materii prime de care industria SUA avea stringenta nevoie, fiind cunoscut faptul ca Germania avea o industrie chimica si de medicamente bine pusa la punct, iar inainte de razboi efectuase export de astfel de substante si produse in SUA.

Din SUA s-a intors in Germania avand la bord 348 de tone de cauciuc natural (250/257/300 de tone fiind depozitate in exteriorul cocii de presiune), 341 tone de nichel si 93 de tone de cositor/staniu, marfa, insumand 782 de tone (789 de tone dupa unele surse), aducand un profit net de 17,50 milioane de dolari, finantatorii constructiei navei recuperandu-si de patru ori costul de productie al acesteia (4375000 marci aur). Interesant este faptul ca marfa putea fi depozitata, si chiar a fost, si in afara corpului presurizat (in spatiul dintre coca de presiune si coca exterioara. Insa marfa era supusa efectului presiunii si a coroziunii apei, insa asa au fost depozitate 250/257/300 de tone de cauciuc. Riscul deteriorarii marfii era acceptabil, prevaland valoarea acesteia si profitul realizat, regulile comertului fiind general valabile).

Conform inventarului marfii debarcate la Baltimore, acesta provenind din surse americane si britanice, Deutschland adusese, printre altele, si urmatoarele produse chimice destinate industriei lacurilor si vopselelor, precum si industriei farmaceutice: Euchrysin, probabil un inhibitor de arome de provenienta vegetala folosit in industria medicamentelor, 8,50$ per litru/Rodamina B (colorant chimic in recipiente de 62-63 kg) ,Safranina T (colorant de provenienta biologica), ambele la pretul de 7,35$ per kg (Safranina se pare ca avea aproximativ 5 tone)/Diamante, pret 8,50$ per carat (1 carat=8,20 grame. Se pare ca parte dintre acestea erau de culoare verde, posibil diamante sintetice, insa nu-i cert daca germanii au reusit sa produca astfel de diamante la acea vreme, insa in anul 1909, chimistul Otto Ruff, a sustinut c-a reusit asa ceva, ulterior retragandu-si afirmatia) /Verde de Antrachinona in recipiente 125 litri, la un pret de 9,50$ per litru/ Violet de Antrachinona, 11 $ per litru/Albastru de Antrachinona si Verde de Antrachinona in recipiente de 125-187 litri, la un pret de 9,50$ per litru/Cyanathrol la recipiente de 437-450 de litri, la pretul de 16,50 de dolari per litru/ Albastru de Indanthrene pulbere, triplu concentrat, in recipiente de 520 de kg, la pretul de 10,50$ per kg;  Albastru de Indanthrene pulbere, in recipiente de 3-4 kg, la pretul de 56$ per kg; Violet de Indanthrene pulbere, in recipiente de 5-6 kg, la pretul de 70$ per kg; Negru de Indanthrene pulbere, in recipiente de 5-6 kg, la pretul de 28$ per kg; Antracenic Albastru (substanta cristalizata cu fluorescenta albastra utilizata la fabricarea unor coloranti), pulbere, la preturi de 15$ si 16,50$ per kg; Alizarina Albastra (substanta vegetala extrasa, pe-atunci, din radacina roibei si folosita la fabricarea colorantilor naturali), pulbere, la pret de 8,75$ per kg; Albastru de Oxamine (compus chimic folosit, foarte probabil, in industria medicamentelor), pulbere concentrata la recipiente de 1kg , la pret de 5,15$ per kg; Indigo Alb, concentratie 50%, la pret de 4,50$ per litru.

Preturile cerute de catre germani erau cu mult mai mari decat cele ale pietii de profil, insa cum furnizorii erau limitati pe-atunci iar industria textila, chimica si farmaceutica americana avea stringenta nevoie de aceste produse, s-a platit pretul cerut. Spre exemplu, calculand coeficientul de inflatie la nivelul anului 2005 (1 dolar 1916=17,92 dolari 2005), rezulta ca Violetul de Indanthrene s-ar fi vandut 89 de ani mai tarziu cu suma record de 1254 de dolari/ kg, ceea ce este cu mult peste piata de astazi. Se pare ca parte din aceste substante se gaseau la bordul Deutschland si la butoaie de 125/187/200 de litri, insa informatia este incerta.

Cea de-a doua calatorie s-a desfasurat pe ruta Wilhelmshaven/Germania-New London, Connecticut/SUA, cu plecare in voiaj pe data de 10.08.1916 si sosire la destinatie pe data de 01.11.1916. In voiajul de retur a plecat din New London/SUA pe data de 21.11.1916, sosind la Bremen/Germania pe data de 10.12.1916. Nava a sosit in SUA cu incarcatura ce valora 10 milioane de dolari, compusa din medicamente, pietre pretioase si semipretioase, titluri de valoare. Calatoria dus a decurs fara incidente, nava reusind sa treaca de blocada britanica, insa la plecarea din New London, pe data de 16 noiembrie 1916, Deutschland s-a ciocnit accidental de remorcherul “T.A.Scott Jr.” (acesta apartinea companiei T.A.Scott Company Inc, obiectul activitatii fiind serviciile portuare, precum pilotajul navelor ce intrau/ieseau din rada, insa aceasta firma a construit pe cheul portului New London si un depozit pentru preluarea si depozitarea marfurilor aduse de catre Deutschland. Interesant este si faptul ca aceasta firma era implicata in productia de substante chimice inca din anul 1904/1907, construind instalatii specifice acestei industrii) care s-a si scufundat, 5 marinari americani pierzandu-si viata.

 

Deutschland in portul New London, noiembrie 1916

Deutschland, avand prova avariata, s-a reintors la New London pentru reparatii plecand in voiajul de intoarcere abia pe data de 21 noiembrie 1916. Nava incarcase inclusiv 6,50 tone de lingouri de argint. Acest voiaj a fost si ultimul ca nava comerciala datorita degradarii relatiei cu SUA si a situatiei de pe front, Kaiserliche Marine fiind nevoita sa rechizitioneze nava si s-o reconverteasca ca nava militara in santierul naval Germania Werft din Kiel la inceputul lui 1917. Cel de-al treilea voiaj spre SUA ca nava comerciala, planificat in ianuarie 1917, fiind anulat.

Oricum, la sfarsitul lui 1916 situatia populatiei civile germane se degradase simtitor din cauza blocadei britanice, o ratie tipica zilnica a unui cetatean, adult sau minor, constand in 5 felii de paine, o jumatate de cotlet de miel/porc, o jumatate de pahar de lapte, doua felii mici de sunca/grasime animala, cativa cartofi (probabil 3-5 cartofi), un ou, o lingura de zahar (ulterior si acestea au fost reduse, multe alimente disparand la sfarsitul lui 1917, trebuind sa fie inlocuite cu ce se putea gasi, fapt mentionat anterior). Materialele strategice aduse de catre Deutschland au avut impact doar in industria militara, populatia civila nu a beneficiat cu nimic de pe urma celor doua voiaje, insa judecand din prisma efortului de razboi a fost extrem de putin, prelungind doar, pentru timp scurt, agonia Germaniei. A mai existat un submarin german care a vizitat Newport, Rhode Island, SUA, fiind vorba despre U-53 (Type U-51) pe data 7 octombrie 1916, scufundand la intoarcere 5 cargouri la limita apelor teritoriale americane, insa asta-i o alta poveste.

Marea Britanie si Antanta n-au ramas indiferente la prim-voiajul lui Deutschland, protestand oficial in SUA impotriva folosirii unor astfel de nave in scopuri comerciale, argumentand in fata americanilor ca submarinele nu pot fi oprite si inspectate pentru a se vedea daca au munitii la bord, basca faptul ca acestea sunt, in esenta, nave militare. Presa britanica acuza SUA de favoritism la adresa germanilor, insa la toate acestea o parte din vina ii apartine capitanului Paul Koenig, acesta declarand cu emfaza presei americane ca alte sapte astfel de nave se afla deja in constructie, Deutschland fiind doar cap de serie, provocand ingrijorarea Amiralitatii britanice, care-si vedea astfel Blocada pusa sub semnul intrebarii. Guvernul SUA, desi nutrea simpatii pro-Antanta, n-a dat curs solicitarilor britanice considerand navele Deutschland si Bremen, ca fiind nave civile comerciale atat timp cat nu sunt armate deci, ca urmare, pot fi tratate ca oricare alta nava civila. Bineanteles, atitudinea guvernului american a fost dictata si de interesele marilor industriasi americani, pentru acestia afacerile erau doar afaceri, multi avand relatii bune cu marii industriasi germani.

Dupa reconversie, Deutschland a devenit U-155 (U-Kreuzer), plecand in prima sa patrula sub comanda Kptl.Karl Meusel, parcurgand 18890 km in 104-105 zile pe mare, dintre care 1148 km in imersiune. Pana la final a avut inca doua patrule, in cele trei patrule submarinul scufundand 43 de nave, dintre acestea 9 erau nave comerciale armate. Din aceeasi clasa cu U-155 au mai facut parte alte 6 unitati, acestea fiind botezate U-151 (construit pe santierul naval Reiherstieg Schiffswerfte&Maschinenfabrik din Hamburg), U-152 (construit pe santierul naval Reiherstieg Schiffswerfte&Maschinenfabrik din Hamburg), U-153 (construit pe santierul naval Reiherstieg Schiffswerfte&Maschinenfabrik din Hamburg), U-154 (construit pe santierul Flensburger Schiffbau-Gesellschaft din Flensburg), U-156 (construit pe santierul naval Atlas Werke din Bremen) si U-157 (construit pe santierul naval Stulchen Sohn din Hamburg).

Nava sora a lui Deutschland a fost Bremen, insa aceasta a avut o soarta nefericita, disparand in adancuri chiar la primul sau voiaj spre SUA din cauze necunoscute, in septembrie 1916, insa, cel mai probabil, nava a lovit accidental o mina plutitoare in largul Insulelor Orkney, epava nefiind vreodata localizata. Nava a plecat in voiajul fatal imediat dupa intoarcerea lui Deutschland din primul sau voiaj, destinatia fiind Norfolk,Virginia/SUA, insa n-a ajuns niciodata acolo.

KARL SCHWARTZKOPF -COMANDANT BREMEN

Bremen a plecat in primul si ultimul sau voiaj din Bremerhaven/Germania in septembrie 1916 sub comanda Kptl. Karl Schwartzkopf, avand la bord, printre altele, credite financiare “Simon Lake”, cu acestea urmand a se plati constructia unor submarine comerciale destinate Germaniei pe santierele navale americane. Exista supozitii ca nava ar fi fost sabotata, alte ipoteze sustinand ca submarinul ar fi fost reperat si scufundat la 480 km sud de Islanda, aflat pe curs spre Baltimore, de catre HMS Mantua (nava comerciala convertita in crucisator comercial armat ce facea parte din Escadra 10 Crucisatoare apartinand Patrulei Nordului), insa in registrele navei nu se mentioneaza acest fapt, foarte probabil sa fie doar un mit. Alte surse mentioneaza ca Bremen ar fi fost torpilat la suprafata de catre submarinul britanic HMS G-13 (Clasa G, submarine diesel-electrice, 14 unitati construite, 837 de tone in imersiune, 57,50 m lungime. Pe 10 martie 1917 acest submarin l-a torpilat pe UC-43 in largul Insulelor Shetland) aflat in patrula in Insulele Shetland in luna martie 1917. Primele doua torpile trase ar fi ratat tinta, insa cea de a treia ar fi lovit submarinul Bremen aflat la distanta de 6400 m, acesta explodand si disparand rapid in adancuri, n-au existat supravietuitori. Si acesta pare a fi un mit, fiindca Amiralitatea britanica n-a confirmat niciodata Victoria lui G-13. In lipsa unor dovezi certe, soarta lui Bremen ramane invaluita in mister, doar localizarea epavei si cercetarea acesteia ar lamuri toate controversele.

  15 cm SK/L40 a avut mai multe variante, precum “15 cm/45 Tbts. KL/45/15 cm/45 Ubts+Tbts KL/45/15 cm/45 UBTS+Tbts Flak L/45”, diferenta facand-o afetele, tunurile fiind identice. La sfarsitul WW I, astfel de tunuri au fost confiscate de catre Aliati ca despagubire de razboi, francezii copiindu-l si fabricandu-l sub denumirea de “138,6 mm/40 Model 1927” (au dotat cu astfel de tunuri navele comerciale Barfleur/X19 si Charles Plumier/X11transformandu-le in crucisatoare comerciale armate, asta prin anul 1940. Fiecare AMC/Armored Merchant Cruiser avea 5 tunuri de calibrul 150 mm/2 de 37 mm/6 de 20 mm. Marina galica a dispus de 14 AMC la nivelul anului 1940, toate fiind la origine nave comerciale rechizitionate si armate. Unele dintre acestea au fost capturate de catre germani, italieni si japonezi, intrand in uz propriu). Kriegsmarine avea si ea sa-l foloseasca din nou in WW II, pe nave comerciale armate si la artileria de coasta. Astfel de tunuri s-au aflat in dotarea urmatoarelor nave:

distrugatorului S113 (2377 tone, 106 m lungime, armament 4 tunuri de 150 mm/4 tuburi lanstorpila de calibrul 600 mm/40 de mine. Nava a fost rechizitionata de francezi dupa Armistitiu, servind in marina franceza sub numele de “Amiral Senes” pana pe data de 19 iulie 1938, cand a fost scufundata ca nava-tinta);

distrugatorului V116 (2320 tone, 107,50 m lungime, armament 4 tunuri de 150 mm/4 tuburi lanstorpila de calibrul 600 mm/40 de mine. Nava a fost transferata dupa Armistitiu marinei italiene, servind sub numele de “Premuda” pana prin 1939, cand a fost casata);

distrugatoarele din Clasa G119, 3 unitati construite (G119/120/121) pentru KM insa neterminate (erau finalizate in procent de 68-90% la momentul Armistitiului), ulterior vandute in noiembrie 1919, 2405 tone, 4 tunuri de 150 mm/4 tuburi lanstorpila de calibrul 600 mm/40 de mine. Navele erau similare cu V116 si S113;

distrugatoarele din Clasa B122, 3 unitati construite (B122/123/124) pentru KM insa neterminate (erau finalizate in procent de 40-65% la momentul Armistitiului), ulterior vandute in noiembrie 1919, 2354 tone, 4 tunuri de 150 mm/4 tuburi lanstorpila de calibrul 600 mm/40 de mine. Navele erau similare cu V116 si S113;

Mina MK 6 – US Navy

submarine miniere cu raza lunga de actiune, din clasa U-117, 10 unitati comandate dar nefinalizate pana la Armistitiu, insa acestea aveau s-ajunga in dotarea britanicilor, americanilor, francezilor, japonezilor si italienilor, fiind, cu certitudine, copiate de catre acestia. Navele aveau 1468-1512 tone, 81-82 m lungime, un tun calibrul 150 mm/un tun calibrul 88 mm/4 tuburi lanstorpila de calibrul 500 mm/42 de mine. Se pare ca erau o imbunatatire a clasei UE II. Astfel de tunuri urmau a dota si submarinele din clasa U-127/Project 42, U-139/Project 46, U-213/Project 42A, insa toate acestea aveau sa se regaseasca in viitoarea Kriegsmarine.

Tunul avea urmatoarele caracteristici: ghintuit, intrat in serviciu 1918; calibrul 150 mm; greutate totala tun 3,90 tone; lungime tun 6,67 m; lungime teava tun 6,29 m; volumul camerei de ardere 14,06 dm/cubi; rata de foc 4-5 proiectile/minut; greutate proiectile: HE, L/4,1 C/09 -45,30 kg/HE, L/4,1 -45,30 kg; greutate incarcatura de azvarlire RPC/38, la nivelul WW II -8,32 kg; viteza initiala a proiectilului 680 m/s; rezerva interna de proiectile: U-Kreuzer -500 proiectile/S113 -90 de proiectile; raza maxima de actiune la elevatie 30°: in WW I -14500 m/in WW II -15900 m; greutate probabila a afetului dispus pe puntea U-Kreuzer, posibil de tip Ubts MP LC/16 -8,52 de tone/elevatie cuprinsa intre -5°/+30°, operat manual/ tunul se putea roti intre -150°/+150°, operat manual (aceste date nu-s certe pentru U-Kreuzer, posibil sa fie vorba despre afetul tunului montat pe distrugatoare, posibil Tbts MP LC/16. Se pare ca erau fabricate de catre Krupp).

Istoria creditului financiar “Simon Lake” este deosebit de interesanta, acesta “aparand” ca urmare a unei cine din anul 1909 pe care, Simon Lake, inventator, antreprenor,inginer-mecanic si proiectant de submarine (a avut peste 200 de brevete legate de ingineria navala, concurand cu John Philip Holland pentru contractul ce prevedea realizarea primelor submarine destinate US Navy. Firma sa, Lake Torpedo Boat, a construit in perioada 1909-1922 pentru US Navy, 33 de submarine. Despre toate acestea intr-un articol viitor), a avut-o la Berlin cu nimeni altul decat Alfred Lohmann, directorul Norddeutscher Lloyd. In urma unor discutii aprinse ce-au durat mai multe ore, Lake a reusit sa-l convinga pe Lohmann despre utilitatea si rentabilitatea unor “cargouri submarine”.

Ideea a ramas si, imediat dupa izbucnirea razboiului in Europa (august 1914) si instituirea blocadei, Lohmann a propus partenerilor sai de afaceri realizarea unor cargouri submarine capabile sa penetreze blocada britanica. Ideea a fost acceptata, Rudolf Erback, pe-atunci inginer la firma Krupp, a fost insarcinat cu proiectarea noii clase de nave. Acesta a creat un design nou pornind de la clasa de submarine miniere, U-71, noul proiect fiind numit initial, U-200, prima comanda ridicandu-se la doar doua unitati. Simon Lake, initiatorul ideeii realizarii unor “cargouri submarine”, avea sa-l viziteze pe Deutschland la Baltimore, incheind un acord cu reprezentantul Norddeutscher Lloyd ce prevedea construirea pe santiere navale americane a unor astfel de submarine, toate destinate Germaniei si platite de catre aceasta. Bremen avea la bord credite financiare destinate acestui scop, acestea urmand a intra in posesia lui Simon Lake si utilizate la plata noilor nave, de-aici rezultand denumirea de “Credite Simon Lake”.

Ca urmare, Lake a initiat negocieri cu U.S. Shipping Board (aceasta agentie subventiona pe-atunci constructia de nave civile si superviza activitatea pe santierele navale), intentionand construirea unor cargouri submarine de 11500 de tone in imersiune, ce-ar fi putut transporta 7500 de tone de marfuri, insa odata cu intrarea SUA in razboi, in aprilie 1917, totul a cazut, basca banii care n-au mai venit vreodata, Bremen disparand. Si germanii aveau intentia de a realiza submarine de mari dimensiuni, cunoscute drept Project P/Panzerkreuzer/Crucisatoare blindate (se pare ca intentionau sa le utilizeze si la transportul de marfuri), acestea urmand sa aiba 2500 de tone la suprafata, 110 m lungime, viteza de 39 km/h navigand la suprafata, 4 tunuri de calibrul 105 mm si 10 tuburi lanstorpila –nici o astfel de nava n-a fost realizata. Ba chiar se propusese realizarea unor submarine si mai mari, acestea urmand sa aiba 3800 de tone la suprafata, 125 m lungime, viteza de 46 km/h navigand la suprafata, 3-4 tunuri de calibrul 150 mm si 6 tuburi lanstorpila –nici o astfel de nava n-a fost realizata.

Asa cum mentionam anterior, germanii au realizat 6 nave din clasa U-151 (sapte cu reconversia lui Deutschland, rebotezat U-155), iata care au fost acestea:

  U-151 a fost construit pe santierul naval Reiherstieg Schiffswerfte&Maschinenfabrik din Hamburg, Werk 303, si avea urmatoarele caracteristici: comandat pe data de 29 noiembrie 1916/lansat la apa pe 4 aprilie 1917/intrat in dotarea KM pe data de 21 iulie 1917; coca dubla; greutate: la suprafata 1512-1536 tone/in imersiune 1875-1905 tone/total 2272 de tone; lungime: totala 65 m/coca de presiune 57 m; diametrul: total 8,90 /coca de presiune 5,80 m; pescaj 5,30 m; inaltime 9,25 m; motorizare: 2 motoare Diesel,6 cilindri, generand fiecare 400 CP/300 kW la suprafata (total, 800 CP/600kW)/doua motoare electrice ce puteau genera 375 CP/280 kW fiecare in imersiune (total, 750 CP/560 kW); doi arbori port-elice; viteza maxima: 22-23 km/h navigand la suprafata/9-10 km/h navigand in imersiune; autonomie: 46000-46300 km la viteza de 11 km/h, navigand la suprafata/104-120 km la viteza de 5-6 km/h, navigand in imersiune/viteza maxima atinsa la suprafata 23 km/h; adancime maxima de scufundare 50 m; echipaj 56 de oameni; armament: 2 tuburi lanstorpila, calibrul 500/533 mm,la prova rezerva interna 18 torpile/doua tunuri calibrul 105 mm,  “10,5 cm SK/L 45” pe punte, la prova si la pupa, rezerva interna 1672 de proiectile; cel putin aceasta nava a vost vopsita in culori de camuflaj; nava s-a predat in Franta pe data de 11/24 noiembrie 1918, fiind scufundata ca nava tinta la Cherbourg pe data de 7 iunie 1921.

Submarinul a avut 4 patrule, fiind creditata cu scufundarea a 34 de nave insumand 88395 de tone, 6 nave insumand 13267 de tone fiind avariate, la acestea adaugandu-se inca una de 1025 de tone (este vorba despre distrugatorul britanic Parthian, de 1025 de tone, avariat pe data de 12 octombrie 1917 in urma coliziunii cu U-151, in apropiere de Casablanca). Nava a facut parte in perioada 21 iulie 1917-11 noiembrie 1918 din U-Kreuzer Flotilla. A avut doi comandanti, KrvKpt.Waldemar Kophamel (in perioada 21 iulie 1917-26 decembrie 1917) si KrvKpt.Heinrich von Nostitz und Janckendorff (in perioada 27 decembrie 1917-11 noiembrie 1918). U-151 si-a terminat ultima patrula pe 20 iulie 1918, revenind la Kiel dupa 94 de zile, timp in care a parcurs 20215 km pe mare, comandantul sustinand c-a scufundat 23 de nave insumand 61000 de tone, punand mine care ar fi scufundat alte 4 nave.

  Waldemar Kophamel, Korvettenkapitan/KrvKpt. din data de 17 octombrie 1915 (Fregattenkapitan din 31 august 1920), este creditat cu: scufundarea a 55 nave insumand 157473 de tone (se pare ca printre acestea se numara si o mica nava militara de 298 de tone, foarte probabil sa fie vorba despre distyrugatorul francez Harpon, foarte probabil ca acesta sa fi fost scufundat ci nu avariat); 4 nave avariate insumand 8701 tone; 2 nave de razboi avariate, insumand 1475 de tone (distrugatorul britanic Parthian si distrugatorul francez Harpon –Clasa Arquebuse, 298-300 de tone, 20 de unitati construite, 58,30 m lungime, echipaj 60 de oameni, armament: un tun calibrul 65 mm/6 tunuri calibrul 47 mm/2 tuburi lanstorpila de calibrul 380 mm). A fost decorat cu Pour le Merit pe 29 decembrie 1917, cea mai inalta distinctie dobandita de acesta in WW I. A mai fost comandant pe U-35 (in perioada 3 noiembrie 1914-12 noiembrie 1915) si U-140 (in perioada 28 martie 1918-11 noiembrie 1918).

  Heinrich von Nostitz und Janckendorff, Korvettenkapitan/KrvKpt. din data de 17 octombrie 1915, este creditat cu: scufundarea a 20 nave insumand 50635 de tone; 4 nave avariate insumand  9195 de tone. A fost decorat cu Ordinul Casei Regale de Hohenzollern pe 26 iulie 1918, cea mai inalta distinctie dobandita de acesta in WW I. A fost comandant doar pe U-151 (in perioada 27 decembrie 1917-11 noiembrie 1918).

 U 155 cu tun de punte calibrul 155mm

U-152 a fost construit pe santierul naval Reiherstieg Schiffswerfte&Maschinenfabrik din Hamburg, si avea aceleasi caracteristici ca U-151: comandat pe data de 29 noiembrie 1916/lansat la apa pe 20 mai 1917/intrat in dotarea KM pe data de 17 octombrie 1917. Submarinul a avut 2 patrule, fiind creditat cu scufundarea a 19 nave insumand 37505 de tone, 3 nave insumand 11406 tone fiind avariate. Nava a facut parte in perioada 20 octombrie 1917-11 noiembrie 1918 din U-Kreuzer Flotilla. A avut trei comandanti, Kptlt.Konstantin Kolbe (in perioada 20 octombrie 1917-03 mai 1918, deja pomenit in articolele anterioare), KrvKpt.Gerhard von Zitzewitz (in perioada 04 mai 1918-24 august 1918) si Kptlt.Adolf Franz (in perioada 25 august 1918-15 noiembrie 1918). Nava s-a predat britanicilor pe data de 24 noiembrie 1918, fiind dezafectata pe data de 30 iunie 1921 in Insula Wight (posibil sa fi fost scufundata ca nava tinta in largul acestei insule, conform unor surse).

   Gerhatd von Zitzewitz, Korvettenkapitan/KrvKpt. din data de 26 aprilie 1917, nu are in palmares nave scufundate sau avariate. A fost decorat cu Crucea de Otel, Crucea de Fier clasa 1/2, precum si alte ordine ori decoratii inainte de razboi. A fost comandant doar pe U-152 in perioada 04 mai 1918-24 august 1918.

  Adolf Franz, Kapitanleutnant/Kptlt. din data de 18 noiembrie 1912, este creditat cu: scufundarea a 2 nave insumand 6875 de tone; 3 nave avariate insumand  11406 de tone. A fost decorat cu Crucea de Fier clasa 1/2 si Ordinul Casei de Saxa-Ernestine. A fost comandant si pe U-47 (in perioada 11 martie 1918-31 martie 1918).

  U-153 a fost construit pe santierul naval Reiherstieg Schiffswerfte&Maschinenfabrik din Hamburg, si avea aceleasi caracteristici ca U-151/152: comandat pe data de 29 noiembrie 1916/lansat la apa pe 19 iulie 1917/intrat in dotarea KM pe data de 17 noiembrie 1917. Submarinul a avut o singura patrula, fiind creditata cu scufundarea a 4 nave insumand 12742 de tone. Nava a facut parte in perioada noiembrie/decembrie 1917-11 noiembrie 1918 din U-Kreuzer Flotilla. A avut doi comandanti, KrvKpt.Gernot Goetting (in perioada 17 noiembrie 1917-31 iulie 1918) si KrvKpt.Paul Pastuzsyk (in perioada 01 august 1918-11 noiembrie 1918). Nava s-a predat britanicilor pe data de 24 noiembrie 1918, fiind dezafectata pe data de 30 iunie 1921 in Insula Wight (posibil sa fi fost scufundata ca nava tinta in largul acestei insule, conform unor surse).

  Gernot Goetting, Korvettenkapitan/KrvKpt. din data de 28 aprilie 1918, este creditat cu: scufundarea a 4 nave insumand 12742 de tone. A fost decorat cu Crucea de Fier clasa 1/2. A fost comandant doar pe U-153 (in perioada 17 noiembrie 1917-31 iulie 1918).

 Paul Pastuzsyk, Korvettenkapitan/KrvKpt. din data de 24 aprilie 1916, nu are la activ nave scufundate ori avariate. A fost decorat cu Crucea de Fier clasa 1/2. A fost comandant doar pe U-153 (in perioada 01 august 1918-11 noiembrie 1918).

  U-154 a fost construit pe santierul naval Reiherstieg Schiffswerfte&Maschinenfabrik din Hamburg, Werk 381, si avea aceleasi caracteristici ca U-151/152/153: comandat pe data de 29 noiembrie 1916/lansat la apa pe 10 septembrie 1917/intrat in dotarea KM pe data de 12 decembrie 1917. Submarinul a avut o singura patrula, fiind creditat cu scufundarea a 5 nave insumand 8132 de tone, alte 4 nave insumand 18220 de tone fiind avariate. Nava a facut parte in perioada decembrie 1917-11 mai 1918 din U-Kreuzer Flotilla. A fost comandata de catre KrvKpt.Hermann Gercke (in perioada 12 decembrie 1917-11 mai 1918), acesta fiind decorat cu Ordinul Regal al Casei de Hohenzollern. Gercke era KrvKpt.din data de 28 aprilie 1918, avand in palmares 5 nave scufundate insumand 8132 de tone, alte 4 nave insumand 18220 de tone, fiind avariate.

Pe data de 11 mai 1918, U-154 aflat sub comanda sa, a fost torpilat in Atlantic pe cand se intorcea din patrula efectuata in zona Africa de Vest, de catre submarinul britanic HMS E35 (Clasa E, 820 de tone in imersiune, 55 m lungime, 30 echipaj,5 tuburi lanstorpila de calibrul 457 mm/un tun de calibrul 76 mm pe punte. U-154 a fost torpilat la ora 18.25 minute, toti cei 77 membri ai echipajului pierzandu-si viata. Prima torpila trasa de catre submarinul britanic a ratat, insa cea de-a doua si-a atins tinta. In WW II, in calitate de capitan pe portavionul Glorious, fostul comandant al E35 avea sa-si piarda si el viata atunci cand nava sa a fost atacata si scufundata de catre cuirasatele germane, Scharnhorst si Gneisenau), in largul promontoriului Saint Vincent/Portugalia, cel mai probabil in apropiere de Insula Madeira.

Interior U 155

  U-156 a fost construit pe santierul naval Atlas Werke din Bremen, Werk 382, si avea aceleasi caracteristici ca U-151/152/153/154: comandat pe data de 29 noiembrie 1916/lansat la apa pe 17 aprilie 1917/intrat in dotarea KM pe data de 22 august 1917. Submarinul a avut 2 patrule, fiind creditat cu scufundarea a 44 nave insumand 50471 de tone, 2 nave insumand 638 de tone fiind avariate. In palmaresul navei este trecuta si o nava de razboi americana scufundata, de  13680/13900 de tone, fiind vorba despre crucisatorul USS San Diego (nava s-a scufundat pe data de 19 iulie 1918 dupa ce a lovit o mina plutitoare lansata de pe U-156, la 18-19 km sud-est de Fire Island/New York, 6 marinari pierzandu-si viata. Crucisatorul facea parte din Clasa Pennsylvania, 13900 tone, 154 m lungime, echipaj 830 de oameni, armament:8 tunuri calibrul 200 mm/6 de 150 mm/3 de 76 mm/3 de 47 mm/1 de 37 mm/18 tuburi lanstorpila de calibrul 460 mm). Nava a avut doi comandanti, Kptlt.Konrad Gansser  (in perioada 22 august 1917-15 iunie 1918. Despre acesta am vorbit intr-un articol anterior, el a comandat si pe U-9 si U-33) si Kptlt.Richard Feldt (in perioada 16 iunie 1918-25 septembrie 1918).

Nava a facut parte in perioada 22 august 1917-25 septembrie 1918 din U-Kreuzer Flotilla. Pe data de 25 septembrie 1916 in timp ce se intorcea in Germania, U-156 a lovit in Marea Nordului, cel mai probabil, o mina ce facea parte din Barajul de Nord, acesta intinzandu-se de la est de Insulele Orkney/nordul Scotiei spre Norvegia, barajul de mine fiind pus de catre US Navy cu concursul Royal Navy, toti cei 77 de oameni de la bordul submarinului pierzandu-si viata (se pare c-au fost 10000/100000 de mine cu “antena” ancorate la adancimea de 60-61 m –in WW I, pe-atunci depasind adancimea maxima la care se putea scufunda un submarin german, aceste mine fiind de tip Mark VI/Mk.VI –mina cu antene imersata, aceasta avand antene-cablu dispuse pe placi din cupru aflate pe corpul exterior sferic al minei, aceste antene intinzandu-se maxim 10 m. Placa din cupru facea conexiunea dintre cablu si releu, mina dispunand de o baterie la care apa de mare avea rolul de electrolit –aceasta baterie genera curentul electric ce trecea prin fiecare cablu, durata de viata a acesteia fiind estimata la doi ani. Atunci cand o coca din otel, precum cea a unui submarin, atingea cablul, genera un impuls electric catre releu ce ducea la declansarea minei, principiu ce astazi este cunoscut drept UEP/Underwater Electric Potential. Mina avea urmatoarele caracteristici: diametrul 86-87 cm; greutate 285-286 kg; greutate incarcatura exploziva TNT/TNX, 136-140 kg; lungime cablu 10 m; utilizabila la adancimi cuprinse intre 9-91 m –in WW II, astfel de mine, modernizate bineanteles, au fost in uzul US Navy si Royal Navy pana prin anul 1970/1972).

  Richard Feldt, Kapitanleutnant/Kptlt. din data de 21 august 1910, are in palmares 35 de nave scufundate insumand 28611 de tone, un crucisator american scufundat (USS San Diego, 13900 de tone), 2 nave avariate insumand 638 de tone. A fost decorat cu Crucea de Fier clasa 1/2, alte ordine si decoratii inainte de WW I. A fost comandant doar pe U-156 (in perioada 16 iunie 1918-25 septembrie 1918), disparand in adancuri odata cu nava si echipajul sau in urma lovirii unei mine imersate.

DEUTSCHLAND RECONVERSIA LA U-155

  U-157 a fost ultima nava construita din seria U-151 U-Kreuzer, aceasta fiind realizata pe santierul naval Stulcken&Sohn din Hamburg, si avea aceleasi caracteristici ca U-151/152/153/154/156: comandat pe data de 29 noiembrie 1916/lansat la apa pe 23 mai 1917/intrat in dotarea KM pe data de 22 septembrie 1917. Submarinul a avut 2 patrule, fiind creditat cu scufundarea a 15 nave insumand 15905 de tone. A avut doi comandanti, Kptlt.Christian August Max Ahlmann Valentiner (in perioada 22 septembrie 1917-20 iulie 1918) si KrvKpt.Ortwin Rave (in perioada 21 iulie 1918-30 noiembrie 1918). In perioada 22 septembrie 1917-11 noiembrie 1918 nava a facut parte din U-Kreuzer Flotilla. In data de 11 noiembrie 1918 nava a fost internata la Trondheim/Norvegia, ulterior fiind dusa in Franta pe 8 februarie 1919. Avea sa fie casata la Brest, cel mai probabil in iulie 1921, insa unele surse sustin c-a fost folosita ca nava-tinta si scufundata.

  Max Valentiner, Kapitanleutnant/Kptlt. din data de 22 martie 1914 (avea sa lupte si in cadrul Kriegsmarine, in anul 1941 avea gradul de Kapitan zur See), are in palmares: 143 de nave scufundate insumand 298794 de tone; o nava de razboi de 680 de tone scufundata (este vorba despre canoniera franceza Surprise, pe data de 3 decembrie 1916, aflat la comanda lui U-38, nava avand 56 m lungime. Canoniera apartinea clasei Surprise si era armata cu: doua tunuri de calibrul 100 mm/4 de 66 mm/4 de 37 mm); 5 nave avariate insumand 22301 tone; o nava de razboi avariata, de 10850 de tone (este vorba despre crucisatorul blindat HMS Roxburgh, Royal Navy, pe data de 20 iunie 1915 aflat la comanda lui U-38, torpilat la 185 km distant de Firth of Forth, acesta apartinea clasei Devonshire, 6 unitati construite); 3 nave capturate insumand 3550 de tone. Cea mai inalta distinctie obtinuta de acesta a fost Pour le Merite pe data de 26 decembrie 1916. A fost comandant si pe U-38 in perioada 5 decembrie 1914-15 septembrie 1917.

  Ortwin Rave, Korvettenkapitan/KrvKpt. din data de 26 aprilie 1917, are in palmares 8 nave scufundate insumand 5572 de tone. A fost decorat cu Crucea de Fier clasa 1/2 si Crucea Oldenburg inainte de WW I. A fost comandant doar pe U-157 in perioada 21 iulie 1918-30 noiembrie 1918.

  Intorcandu-ne la Deutschland (Bremen n-a mai contat), la sfarsit de articol, pe baza concluziilor trase de catre experti, putem spune ca impactul acestui cargobot submarin asupra efortului de razboi german a fost minor, parte din materiile prime aduse din SUA au sustinut o perioada scurta industria militara germana, insa conceptul s-a dovedit a fi valoros, fiind reluat 20 de ani mai tarziu, existand chiar si astazi proiecte pentru astfel de nave. Rusii sunt, la acest capitol, in frunte, existand la nivelul Biroului de Proiectare Rubin inca din anii *90, planuri de conversie a unui/unor submarine din clasa Typhoon/Project 941 in nave comerciale prin modificari majore, precum montarea/decuparea unor bocaporti in coca navei cu diametrul de 4,50-5 m/cel putin 4-5 lifturi/elevatoare destinate manevrarii marfurilor, o astfel de nava putand, teoretic, sa duca 15000 de tone de marfa (minereuri, petrol, LPG-gaze natural lichefiate)/912 containere standard (probabil). Pana acum insa nu s-au gasit fonduri sau clienti pentru astfel de nave, insa se pare ca firme petroliere americane ar fi fost interesate.

Nu putem insa sa nu ne-ntrebam, DACA germanii ar fi reusit sa realizeze toate submarinele comerciale planificate, inclusiv cele ce urmau a fi construite in SUA, soarta industriei germane si implicit, a razboiului, s-ar fi schimbat? Si-asta fiindca proiecte extraordinare de nave, avioane, tunuri si armament de infanterie au avut, le-au lipsit insa timpul si materiile prime necesare, situatie ce se v-a repeta si-n WW II.

 

     WW    

 Episodul LXXXVIII – Cinstitul John

 

 

SURSE DATE SI POZE: Wikipedia-Enciclopedia Libera, Internet.

www.deutsches-museum.de/en/collections/…/u1

www.navypedia.org/…/germany/ger_ss_u1.htm

www.heiszwolf.com/subs/plans/plans.html

www.uboat.net/history/wwi/

www.uboat.net

www.wfa-eastcoast.org/World-War-I-Submarin..

www.pinterest.com/…/ww1germanu-boat-war

www.scarboroughsmaritimeheritage.org.uk/me

www.wfa-eastcoast.org/World-War-I-Submarin

https://www.friends-amis.org/…/191-wwiu-boa

www.worldnavalships.com/u-boats.htm

www.battleships-cruisers.co.uk/u-boats.htm

www.naval-history.net/WW1MedalsGer-PlM.htm

www.overthefront.com/…/militaryranks/germa..

www.navypedia.org/ships/…/ger_submarines.ht…

www.cs.kent.edu

www.warrelics.eu

www.warshipsww2.eu

www.colorantshistory.org/SubmarineDeutschla

www.alternatehistory.com/…/showthread.php?t…

adventures-of-the-blackgang.tumblr.com

deutscher-historischer-jahrweiser.de/marine/u-boot-typen.htm

www.navweaps.com/…/WTGER_PreWWII.htm

www.navypedia.org/ships/…/ger_submarines.ht

perdurabo10.tripod.com
www.navweaps.com/…/WNGER_88mm-30_sk

www.lovettartillery.com/8.8cm_Schnellfeuer_K..

www.juergenthuro.de/html/8_8_wki.html

www.lusitania.net/hunters.htm

www.eyewitnesstohistory.com/snpwwi2.htm

www.history.com/topics/world-war-i/lusitania

www.navalhistory.dk/english/…/u20_1916.htm

www.ocean-liners.com/ships/lusitania.asp

www.alternatehistory.com/…/showthread.php?t

articles.baltimoresun.com/…/1991191197_1_de..

archive.org › … › American Libraries

vladimirrosulescu-istorie.blogspot.com/…/romania-incheierea-primului-r…

lnr-mangalia.ro/?p=995

www1.american.edu/ted/ice/saar.htm

en.wikipedia.org/…/Economic_history_of_Ger..

www.worldology.com/Europe/world_war_1.htm

www.powayusd.com/…/causes_of_wwi.htm

www.navypedia.org/…/ger_ss_deutschland.htm

 

 

 

Series Navigation<< Enciclopedia Armelor: Rechinii Kaizerului – ComercialeEnciclopedia Armelor: Cinstitul John >>
Exit mobile version