Enciclopedia Armelor: Visul lui Kuznetov

10 ani ago

This entry is part 57 of 110 in the series Enciclopedia Armelor

Episodul LVI: Marile Orase – Kiev, Minsk, Novorossiysk si Baku, Partea a II-a

Continuam cu descrierea sistemelor de arme ce-au dotat navele din Clasa Kiev, inclusiv sistemele de razboi electronic de la bord, cuprinzand aici si sistemele de care a beneficiat/beneficiaza, ADMIRAL KUZNETSOV si nu numai.
AK-100 (tunul mai apare in inventarele sovietice/rusesti si sub numele de A-214), a fost construit de catre fabrica „Arsenal” (din anul 1978) si s-a numit initial, ZIF-91. Dezvoltarea sa a inceput in anul 1967 si a durat pana in 1973, tunul fiind complet automatizat, teava avand racire cu apa. Initial tunul dispunea de un sistem analogic optronic de control al focului, numit LEV-114, intregul sistem fiind cunoscut in inventarele sovietice drept „KONDENSATOR-214A”, insa de-a lungul carierei operationale a fost modernizat, echipand astazi urmatoarele clase de nave din dotarea VMF-RF: Proyekt 1155 UDALOY/FREGAT –distrugatoare purtatoare de rachete/Proyekt 1144 KIROV/ORLAN –crucisatoare purtatoare de rachete/Proyekt 1154 YASTREB/NEUSTRASHIMY –fregate/Proyekt 1135M BUREVESTNIK II, KRIVAK II –fregate/Proyekt 1135-1 NEREI, KRIVAK III –fregate/distrugatoarele indiene din Clasa DELHI/KBO 2000 -corvete. Cel putin 67 de turele A-190 cu tunuri de calibrul 100 mm au fost construite pana in prezent.

Tunul are urmatoarele caracteristici: calibrul 100 mm; intrare in serviciu, 1973/1978; lungime 7 m; rata de foc: 50-60 proiectile/minut; greutate obuz: HE-FRAG, trasor, OF-58, 15,60 kg, lungime 1,02m (astazi au in inventar un proiectil modernizat, numit A3-UOF-58, cu fuzee de impact V-429. Este utilizat impotriva tintelor navale de suprafata si a celor terestre, din apropierea coastelor)/ AA, ZS-58/58P, 15,60 kg kg, lungime ZS-58, 1,036 m/ZS-58P, 1,033 m. Exista astazi in inventar si proiectile modernizate, numite A3-UZS-58 (HE, AA, dotat cu fuzee de timp DVM-60M1, utilizat impotriva aeronavelor si a tintelor navale de suprafata) si A3-UZS-58R (HE, AA, dotat cu fuzee de proximitate AR-32, utilizat impotriva aeronavelor si rachetelor anti-nava si, foarte probabil, acesta este un proiectil “inteligent”, fiind ghidat radio. Se pare ca este capabil sa faca praf o racheta de croaziera americana, Harpoon.

De asemenea mai exista in inventare si un proiectil inert destinat tragerilor de antrenament, ce probabil poate fi incarcat cu vopsea reflectorizanta, numit A3-UCh-58; greutate incarcatura exploziva 1,53 kg. Toate proiectilele pot fi utilizate in conditii de temperatura cuprinse intre -40º/+50º; viteza initiala a proiectilului 880 m/s; raza de actiune: cu proiectile HE-FRAG, OF-58, de 15,60 kg greutate, in trageri balistice 21000 m/cu proiectile AA, cam 10 km impotriva tintelor aeriene si 5 km impotriva rachetelor anti-nava; greutate turela A-190 si un singur tun in turela, 34,94 tone; turela se poate roti 360◦; viteza de rotatie 35◦ pe secunda; elevatia tunului in turela, intre -10◦/+85◦; recul de 51 cm; rata elevatie tun, 30◦ pe secunda; rezerva de munitie in turela automatizata 320 de unitati.

Tunul poate fi manevrat si manual in caz de defectare a sistemului automatizat, insa dispune de un sistem automat de control al focului, MR-114/MR-145 (camera TV, LRF, FCS digital, banda I/J -300 kW putere de emisie/banda K-25 kW putere de emisie, raza maxima de actiune 75 km la o elevatie maxima de 75º, greutate 8 tone. Ca si suratele sale, acest sistem este realizat de catre firma “Ametist”, fosta Fabrica Nr.782 din Moscova, create in data de 10 aprilie 1950), caz in care mai apare in inventare si sub numele de AK-100-MR-145. MR-114 LEV/MR-145 DRAKON/KITE SCREECH A, este destinat FCS, activ/pasiv, compus dintr-un radar dual-band (banda I/J, intre 8-10 GHz/banda K, intre 27-40 GHz), dotat cu dispozitiv TV de vizualizare si urmarire a tintelor, inclusiv in IR, numarul de tinte urmarite simultan fiind de doua. Radarul asigura inclusiv calculele necesare deschiderii focului asupra tintei, precum si capabilitati trainer pentru instruirea operatorilor. A avut mai multe versiuni, primul intrand in dotare in anul 1976 (SCREECH HAWK), urmat in 1978 de MR-145 (HAWK SCREECH-A) si MR-184 (HAWK SCREECH –B) in 1985. In functie de varianta, radarul opereaza inca pe nave din Rusia, India, Ucraina si China, unele state modernizandu-l substantial.

AK-630/A-213, este un sistem CIWS bine cunoscut, inclusiv in Romania (inca il mai avem in dotare), a carui dezvoltare a inceput in anul 1963. Primul prototip a fost gata in anul 1964, ramanand in teste pana in 1966, insa integrarea acestuia cu un FCS a durat foarte mult, ceea ce-a facut ca abia in anul 1976 sistemul sa fie acceptat in serviciu in cadrul VMF. Cu toate acestea, productia sa a debutat in anul 1969 la Tula (astazi, Tulamashzavod), 165 km de Moscova, un sistem modificat numit AK-630M/A-213M fiind acceptat in uz undeva in cursul anului 1979. Arma este un tun Gatling cu 6 tevi, calibrul 30 mm, ce astazi dispune de multe variante, facand parte din sistemul de aparare apropiata, A-213 VYMPEL A (acest sistem poate controla doua tunuri AK-630 sau un tun AK-630 si unul de calibrul 57 mm), ce include tunul, radarul, sisteme electro-optice si TV.

GSH-6-30

AK-630M, de calibrul 30 mm, Gatling, poate lansa 5000 de proiectile/minut, la distanta de 2000 m. Sistemul contine un tun AA, GSH-6-30K (AO-18), avand camp de tragere cuprins intre -12º/+88º. CIWS, sunt deservite astazi si de sistemul de control al focului, MR-90 OREKH (radar de control al focului si de iluminare a tintei, avand raza de actiune cuprinsa intre 35-50 km, operand in banda I/J. Este destinat inclusiv ghidarii rachetelor rusesti AA, SA-N-12/9 M317 SHTIL-1, ce sunt dispuse pe nave odata cu lansatoarele 3S-90, de 581 kg greutate, avand ogiva de 70 kg, viteza supersonica –Mach 4,5, ghidaj semi-activ radar, autonomie cuprinsa intre 2,5-32 km, poate distruge tinte aeriene ce evolueaza intre 15-15000 m altitudine, rachete anti-nava de la 12 km distanta. MR-90 este utilizat foarte probabil si in ghidarea rachetelor anti-nava/anti-submarin, KLUB/3M-54 KLUB, cu o autonomie de pana la 300 km, viteza supersonica de aproximativ 3000 km/h, putand zbura la o altitudine cuprinsa intre 10-15 m, avand ghidaj inertial si radar).

Tunul in mai multe variante are urmatoarele caracteristici: AK-630 –(A-213) intrat in serviciu in anul 1976, avand teava si culata racite cu apa; greutate tun AO-18, 205 kg; lungime tun 1,629 m; lungime teava tun 1,62 m; rata de foc cuprinsa intre 4000-5000 proiectile (o rafala are de obicei cam 400 de proiectile)/minut; greutate obuz: intre 832-834 grame; greutate proiectile: HE-FRAG, OF-84, 390 grame/FRAG, trasor, OP-84, 390 de grame; greutate incarcatura exploziva: HE-FRAG, OF-84, 0,0485 kg/FRAG, trasor, OP-84, 0,0117 kg; lungime proiectile 293 mm; viteza initiala a proiectilelor 900 m/s; teava tunului rezista la aproximativ 8000 de runde de munitie trase; rezerva interna de 2000 de runde; raza de actiune: cu proiectile HE-FRAG de 540 de grame greutate, in trageri balistice 8100 m/pentru eficacitate maxima, 4000-5000 m; tunul este dispus in turela, avand greutatea: gol 1850 kg/alimentat cu munitie 1918 kg/cu FCS, 9814 kg; elevatia tunului cuprinsa intre -12º/+88º; rata elevatiei 50º pe secunda; turela se poate roti intre -180º/+180º; viteza de rotatie 70º pe secunda; recul 13 mm/AK-306 –(A-219) intrat in serviciu in anul 1980, este o modificare a AK-630 fiind destinat utilizarii pe nave usoare, precum Proyekt 1238 KASATKA (nave de debarcare pe perna de aer, o singura unitate realizata, greutate maxima 132 tone, nava a purtat numele de „Feodosia” si a servit in Flota Marii Negre, in anul 1992 avand numarul de bordaj „566”. Apare in inventare si ca AK-16 KASATKA), Proyekt 1248 MOSKIT (nave de patrulare, 23 de unitati construite, greutate maxima 213,70 tone), Proyekt 1249 PIYAVKA (nave de patrulare, 8 unitati construite, 225 de tone greutate maxima), Proyekt 1595 PEVEK (nave de suport, 10 unitati construite, greutate maxima 4010 tone), Proyekt 10750 LIDA (nave vanatoare de mine, 8 unitati realizate, greutate maxima 137 de tone) si altele, inclusiv deosebitele ekranoplane (despre acestea, intr-un articol viitor).

AK-306 nu dispune de FCS si doar de ghidaj optic al focului, astfel ca nu poate fi folosit impotriva rachetelor anti-nava ci doar in tragerile directe asupra tintelor de suprafata. Nu se stie cu certitudine cate au fost realizate, dar in anul 1986 apar in inventare 125 de sisteme; greutate tun AO-18L, 155 kg; lungime tun 1,629 m; lungime teava tun 1,62 m; rata de foc cuprinsa intre 600-1000 proiectile/minut; greutate obuz: intre 832-834 grame; greutate proiectile: HE-FRAG, OF-84, 390 grame/FRAG, trasor, OP-84, 390 de grame; greutate incarcatura exploziva: HE-FRAG, OF-84, 0,0485 kg/FRAG, trasor, OP-84, 0,0117 kg; lungime proiectile 293 mm; viteza initiala a proiectilelor 900 m/s; teava tunului rezista la aproximativ 18000 de runde de munitie trase; rezerva interna de 500 de runde; raza de actiune: cu proiectile HE-FRAG de 540 de grame greutate, in trageri balistice 8100 m/pentru eficacitate maxima, 4000-5000 m; tunul este dispus in turela, avand greutatea: gol 1100 kg/alimentat cu munitie si sistemul optic de ghidaj al tragerii, 1630 kg; elevatia tunului cuprinsa intre -12º/+85º; rata elevatiei 50º pe secunda; turela se poate roti intre -180º/+180º; viteza de rotatie 70º pe secunda.

AK-630 M1-2/DUET/ROY – intrat in serviciu in anul 1983, este o modificare a AK-630 fiind destinat utilizarii pe nave usoare, precum Proyekt 2066 –vedete rapide purtatoare de rachete si altele. AK-630 M1-2 dispune de doua tunuri Gatling calibrul 30 mm, AO-18, fiecare cu cate sase tevi, dispuse una peste cealalta, si a fost testat pentru prima data intre anii 1984-1989. Doar un singur exemplar a fost produs, acesta fiind dispus pe P-44 (Proyekt 2066). In iulie 2007, Tulamashzavod a prezentat la IMDS, un proiect revizuit la AK-630 M1-2 ROY, insa nici acesta n-a fost acceptat in productia de serie, datorita aparitiei sistemului 3M87 KORTIK, numit ulterior KASHTAN (in anul 2012, VMF-RF a anuntat ca noua clasa de nave de debarcare, IVAN GREN/Proyekt 11711, v-a fi echipata cu o varianta revizuita a AK-630M1-2 DUET, cu un design stealth. Pana acum doar o singura astfel de nava a fost lansata la apa, urmand sa intre in exploatare la nivelul anului 2014, avand 5500-6000 de tone greutate maxima si 120 m lungime, autonomie 6500 km la viteza de 30 km/h -30 de zile, insa planificate sunt 6 unitati –asta daca vor mai fi, deoarece la nivelul anului 2004 o astfel de nava costa 160 milioane de dolari. Poate cara 13 tancuri grele, maxim 36 de transportoare blindate sau 300 de infanteristi marini. Cum Mistral-ul francez bate la usa, cel mai probabil vor mai construi inca 3 unitati din aceasta clasa, insa nimic nu-i cert).

AK 630M1-2

Sistemul avea urmatoarele caracteristici: greutate tun GSh-6-30K, 160 kg; lungime tun 1,629 m; lungime teava tun 1,62 m; rata de foc, 10000 proiectile/minut (expertii considera ca acest tun are rata de foc superioara tuturor sistemelor similare NATO, exceptandu-l pe cel italian, Breda Myriad. Spre exemplu, sistemul PHALANX american are 4500 proiectile/minut, cel olandez GOALKEEPER, 4200 proiectile/minut si cel italian DARDO -intre 600-900 proiectile/minut); greutate obuz: intre 832-834 grame; greutate proiectile: HE-FRAG, OF-84, 390 grame/FRAG, trasor, OP-84, 390 de grame; greutate incarcatura exploziva: HE-FRAG, OF-84, 0,0485 kg/FRAG, trasor, OP-84, 0,0117 kg; lungime proiectile 293 mm; viteza initiala a proiectilelor 900 m/s; rezerva interna de 4000 de runde; raza de actiune: cu proiectile HE-FRAG de 540 de grame greutate, in trageri balistice 8100 m/pentru eficacitate maxima, 4000-5000 m; tunurile sunt dispuse cate doua in turela, unul deasupra celuilalt, avand greutatea: gol 2500 kg/alimentat cu munitie si FCS, 11819 kg; elevatia tunurilor cuprinsa intre -25º/+90º; rata elevatiei 50º pe secunda; turela se poate roti intre -180º/+180º; viteza de rotatie 70º pe secunda.

Sistemul de conducere a focului numit MP-123-02/BASS TILT/MR-123 VYMPEL, este format dintr-un radar de urmarire a tintelor, monoimpuls in banda I, avand diametrul antenei de 1,20 m, aceasta rotindu-se cu viteza de 15 rotatii/minut. Puterea de emisie este de maxim 250 kW, iar latimea fasciculului de 1,8º, dispunand de un circuit de neutralizare a tintelor fixe, contramasuri de razboi radio-electronic, camera TV si un telemetru laser (NATO a vazut pentru prima data un astfel de sistem dispus la bordul crucisatorului purtator de rachete, KALININ, in anul 1988, insa acesta se pare ca era mult mai complex si mai performant decat originalul, fiind clasificat NATO drept CADS-N-1, avand doua radare si un sistem de urmarire optronic, ce deservea cel mai probabil si lansatoarele de rachete AA, SA-N-11/3M313, ce deriva din tunul autopropulsat AA calibrul 30 mm, 2S6 TUNGUSKA, raza maxima de actiune 4000 m).

Camera de control radar M-123

Radarul a intrat in serviciu in anul 1972, fiind modernizat permanent, astazi avand capabilitatea de a ghida 3 tunuri de calibre diferite simultan, functionand in benzile C/I/J, generand un impuls la fiecare 0,5 microsecunde, greutate antena rotativa 1585 kg. Cand radarul detecteaza o tinta se opreste automat din rotatie trecand in mod monopuls (un impuls la fiecare 3 secunde), generand toate informatiile necesare calculatorului de control al tragerii/3M87 KORTIK/SA-N-1/SA-N-11 GRISON –(astazi sistemul este cunoscut drept KASHTAN, iar rachetele in cod NATO apar drept SA-19) intrat in dotare in anul 1989, echipand astazi portavionul ADMIRAL KUZNETSOV (Proyekt 11435), Proyekt 1144 (ADMIRAL NAKHIMOV, ex-KALININ, crucisator purtator de rachete Clasa Kirov, 5 unitati construite, propulsie nucleara, greutate maxima 28000 tone), Proyekt 1154 JASTREB (Clasa Neustraschimy, in cod NATO, fregate, 2 unitati construite, greutate maxima 3800 de tone), precum si pe fregatele indiene din Clasa Talwar. Este produs de catre Tulamashzavod, dezvoltarea sa incepand in anii *80. Sistemul are mai multe variante, initial folosind doua tunuri Gatling AO-18 cu sase tevi si opt lansatoare de rachete AA, 9M311 –insa sistemul FCS poate controla focul a sase tunuri, dispunand de radar, camera TV, sisteme electro-optice de ghidare.

3M87 Kortik

Din anul 1990 a aparut si o varianta „redusa”, aceasta dispunand de doua tunuri AO-18KD/GSh-30K (racit cu aer) si opt rachete AA, numita PALASH/PALMA/SOSNA-R SAM –conform rusilor ar putea utiliza rachete Strela-10, Igla, Stinger sau Mistral, in functie de cerintele clientului la export, avand urmatoarele caracteristici: lungime 2,90 m; latime 4,10 m; inaltime 2,60 m; greutate 6,90 tone; timp de raspuns la amenintari cuprins intre 3-5 secunde; raza de actiune: rachete AA, intre 1500-8000 m, in functie de tipul acestora, timp de zbor cuprins intre 6-11,5 secunde, viteza maxima 1200 m/s/tunuri calibrul 30 mm, AO-18KD, Gatling cu sase tevi, intre 500-4000 m; rata de foc a tunurilor 1500 proiectile/minut; proiectile tunuri –APDS, HE-FRAG, HEFI –incendiare; rata de foc a tunurilor 10000 proiectile/minut; FCS contine –camera TV si termala, LRF, sistem de alarmare la iluminare laser, sistem de ghidare laser a rachetelor, radar de achizitie a tintelor POSITIV ME-1/3 Ts-99, multicanal, rezistent ECM, automatizat. Se afla in dotarea fregatelor din Clasa Gepard/Proyekt 11661 ale Rusiei si Vietnamului, corvetele rusesti purtatoare de rachete ghidate, R-60/Proyekt 12411 utilizand rachete SOSNA-R, raza de actiune cuprinsa intre 1300-8000 m, poate angaja tinte aeriene intre 2-3500 m altitudine, viteza maxima 3,61 M/1200 m/s.

KASHTAN M/KORTIK M, are un design modular putand fi adaptat la clase diferite de nave (de minim 500 de tone greutate standard), avand in componenta sa rachete AA in doua trepte cu combustibil solid, HE-FRAG cu fuzee de proximitate, doua tunuri Gatling calibrul 30 mm, fiecare cu cate 6 tevi, AO-18, sistem giro-stabilizat, sisteme electro-optice de vizualizare si ghidare a focului asupra tintelor, radar de descoperire a tintelor aer-suprafata. Sistemul 3M87 KORTIK a fost initial dotat cu 8 rachete 9M311, ce cantareau 43,60 kg, HE-FRAG avand raza letala de 5 m –fiecare fragment din otel cantareste 2-3 grame, greutate focos 9 kg, putand angaja tinte aeriene ce evoluau intre 1500-8000 m (foarte probabil si pana la 8750 m), ramanand in uzul VMF in aceasta configuratie cel mai probabil pana in anul 1994. A avut urmatoarele caracteristici: greutate:

KASHTAN/KORTIK –15500 kg/KASHTAN M/KORTIK M -12500 kg; inaltime 2,25 m; proiectile: HEI-FRAG, FRAG-T, APDS-T in greutate de 300-390 de grame; calibrul tunurilor AO-18, 30 mm; rata de foc a tunurilor 9000 proiectile/minut/10000 proiectile/minut la KORTIK M; KASHTAN M/KORTIK M, poate trage o salva de 1-2 rachete la fiecare 3-4 secunde; viteza initiala a proiectilelor: KORTIK M –HEI-FRAG -960 m/s/APDS-T -11000 m/s; sistemul optic de vizare poate urmari 6 obiective simultan; KORTIK – rezerva in containerele proprii 32 de rachete 9M311K (SACLOS) per unitate, cu incarcare automata a acestora, operatiunea durand maxim 1,5 minute/8 lansatoare de rachete per unitate; KORTIK M -24 de rachete 9M311E (probabil. Expertii SUA considera ca racheta ar fi ghidata pe fascicul de radiolocatie, ineficient in cazul tintelor ce zboara la foarte joasa altitudine, intre 10-15-20 m deasupra marii, dar probabil este vorba de primele variante ale acesteia) rezerva in containerele proprii, per unitate/8 lansatoare de rachete per unitate.

9M113

Sistemul este folosit cu succes si impotriva elicopterelor in zbor stationar, rachetelor anti-nava, rachetelor anti-radar, bombelor ghidate, barcilor rapide de mici dimensiuni (precum Zodiac), UAV-urilor, tintelor de la tarm, etc. Sistemul aflat astazi in uzul Rusiei, Vietnamului, Chinei si Indiei, bineanteles modernizat, detecteaza si urmareste automat posibilele amenintari, are capabilitati IFF si de alarmare timpurie a operatorilor, initiand automat masurile de riposta adecvate in functie de natura amenintarii, viteza de deplasare a acesteia, marimea tintei, catalogarea tintelor si vizarea celor primordiale (poate viza mai multe tinte simultan), dispunand de un radar de detectare si urmarire a tintelor 3D, FLIR. Probabilitatea de distrugere a tintelor aeriene al sistemului aflat astazi in uz este considerata de catre expertii NATO a fi de 96/99 %, ceea ce este absolut remarcabil.

Interesant este faptul ca sistemul poate utiliza mai multe tipuri de rachete din gama 9M311, precum:

-9M311, varianta initiala, ghidaj laser, focos de proximitate;

-9M311K/3M87, versiune navala a rachetei 9M311 utilizata de sistemul KASHTAN;

-9M311-1, versiune destinata exportului;

-9M311 M/3M88, versiune imbunatatita a rachetei;

-9M311-1M, este folosita de catre sistemul TUNGUSHKA-M1, avand autonomia marita la 10 km, utilizata inclusiv impotriva rachetelor de croaziera, ECCM;

-FK-1000 (China), un sistem de aparare AA mobil, utilizand varianta/clona locala a rachetei 9M311, ce pare sa fie produsa incepand din anul 2012, la CATIC/China Aerospace Science and Technology Corporation. Sistemul este asemanator cumva cu cel rusesc, TOR-M2 sau PANTSIR –S1, rachetele fiind de-a dreptul identice cu cele rusesti originale, expertii considerand ca pretul clonei chinezesti este foarte scazut, de doar 5 milioane de dolari, in conditiile in care PANTSIR-S1 costa 15 milioane de dolari (la banii astia, 5 milioane de verzisori, toti prapaditi si-ar permite-o, insa noi suntem prapaditii-prapaditilor si nu ne permitem nimic, decat rateuri sh/th). 9M311 se afla si-n dotarea urmatoarelor state: India, Maroc, Belarus, Myanmar, Ucraina. Foarte probabil este si-n dotarea unor state africane.

Tunul acestui sistem, GSh-6-30 (Gryazev-Shipunov), este o arma Gatling, intrata in serviciu incepand din anul 1975, insa modernizata permanent (dezvoltarea ei a inceput in 1964). Arma are urmatoarele caracteristici: greutate 149 kg; greutate proiectil 390 grame; lungime 2, 04 m; calibrul 30 mm; sase tevi; darea focului se face electric; rata de foc 4000-6000 proiectile/minut; v (in gondola, sub fuzelaj, fiind rar vazut pe aceasta aeronava), insa puterea de foc a tunului, vibratiile si zgomotul produs in timpul tragerii, a dus la fisurarea fuzelajului si defectarea sistemelor electronice sensibile, astfel ca s-a trecut la realizarea unei arme mai mici, cu doar doua tevi, GSh-30-2, ce se regaseste pe unele exemplare de SU-25TM.

Un alt sistem de rachete AA ce se regaseste pe portavioanele sovietice/rusesti, este varianta navala a SA-15 GAUNTLET (MANUSA)/9K331 TOR, numita SA-N-9 GAUNTLET/KLINOK/KINZHAL. Acest sistem este considerat a fi unul dintre cele mai reusite create de specialistii sovietici, modernizate astazi de catre firmele „Antey” (versiunea terestra), NPO/ONG „Altair” (versiunea navala) si MKB Fakel (rachetele). Cu toate ca deriva din varianta terestra, rachetele utilizate de varianta navala sunt diferite, acestea avand focos de 24 kg si ghidaj terminal in IR, putand fi utilizate impotriva tintelor aeriene aflate intre 750-20000 m distanta, avand o viteza maxima de 3,5 M. Rachetele sunt extrem de manevrabile, n-au nevoie de intretinere timp de 10 ani, avand motoare racheta cu tractiune vectoriala, permitand evolutii de pana la 20G (posibil si mai mult dupa unele surse).

Este utilizata impotriva avioanelor, elicopterelor, rachetelor de croaziera, tinte navale de mici dimensiuni, chiar submarine in mars la suprafata, fiind dispuse in containere verticale/VLS. S-a aflat in dotarea portavionului hibrid, ADMIRAL GORSHKOV (8 containere verticale), ex-BAKU, si se afla inca in dotarea portavionului ADMIRAL KUZNETSOV (4 grupuri de lansatoare verticale/VLS, fiecare avand cate 6 containere cu rachete), precum si pe crucisatoarele purtatoare de rachete (Clasa Kirov, 16 containere cu rachete la prova si 8 la pupa, cu o rezerva interna de 192 de unitati. Vai mama noastra ce ne-asteapta in caz de bum-bum, noi n-avem NIMIC, suntem saraci cu duhul…), pe noile fregate din Clasa Neustrashimy (4 containere la prova), pe distrugatoare si navele de patrulare mari.

Sistemul de containere se numeste KINZHAL/PUMNALUL, (cu o varianta de export mai „modesta”, numita KLINOK) acestea fiind containere interschimbabile rapid, dispuse intr-un cilindru rotund rotativ (greutate 41,50 tone fara rachete, suprafata 113 m/patrati), capacul containerelor fiind rezistent la foc si eroziunea apei si, bineanteles, complet etans. Sistemul este considerat a fi de 5-6 ori mai eficient decat SA-N-4 GECKO/OSA-M/9K33M, putand trage simultan 4 rachete, fiind dotat cu sistem propriu de detectie radar a tintelor (numit si modul C-12-1), ceea ce-l face complet independent si cu raspuns rapid la amenintari –timp de raspuns cuprins intre 8-24 de secunde, in functie de modul de lucru al radarului (aceste radare sunt dezvoltate de catre Institutul de Cercetare „Quantum”/Russia Quantum Center (RQC) -Skolkovo/Moscova.

Lansator SA-N-4 Geko

Versiunea navala a sistemului TOR mai este cunoscuta in Rusia si ca 3K95 sau ZS-95, iar sistemul de containere drept 3S95, sistemul radar ce-l deserveste este MR-360/3R95 PODKAT/CROSS SWORD (intregul sistem este deservit de doar 13 oameni). Exista astazi o versiune superioara a acestui sistem, ce foloseste rachete imbunatatite, 9M331, fiind capabil sa angajeze mai multe tinte in acelasi timp, numit YOZH/ARICI, ce ar dota crucisatorul cu propulsie nucleara „Petru cel Mare”, intreg sistemul fiind complet autonom, mod de functionare automat, bazat pe principiul „inteligenta artificiala”. Acest sistem dispune de echipamente electro-optice de vizare si TV, fiind foarte rezistent la bruiaj si, conform unor surse, ar fi capabil sa traga cu intreaga gama de rachete 9M330, precum:

-9M330 –in serviciu din 1986; diametru 23,50 cm; anvergura 35 cm; lungime 3,50 m; greutate 165 kg; ghidaj radio; ogiva HE-FRAG, greutate 14,50 kg, cu fuzee de proximitate; motor racheta cu o singura treapta, combustibil solid (motorul de mars)/inca un motor racheta destinat ejectarii rachetei din container; autonomie intre 2-12 km; viteza maxima 700-800 m/s, dar cel mai probabil aceasta era de 650 m/s; racheta rezista la un factor de suprasarcina de 30 G;

-9M331 –in serviciu din 1991; diametru 23,50 cm; anvergura 35 cm; lungime 3,50 m; greutate 168 kg; ghidaj radio; ogiva HE-FRAG, greutate 14,85 kg, cu fuzee de proximitate; motor racheta cu o singura treapta, combustibil solid (motorul de mars)/inca un motor racheta destinat ejectarii rachetei din container; autonomie intre 1,5-15 km; viteza maxima 860 m/s; racheta rezista la un factor de suprasarcina de 30 G;

-9M332 –in serviciu din 2009; ogiva HE-FRAG; motor racheta cu o singura treapta, combustibil solid (motorul de mars)/inca un motor racheta destinat ejectarii rachetei din container; poate angaja tinte ce evolueaza intre 500-8000 m; viteza maxima 860 m/s (probabil sa fie insa mai mare); racheta rezista la un factor de suprasarcina de peste 30 G.

Asa cum mentionam mai sus, sistemul dispune de radarul de detectie si ghidare a focului, MR-360/3R95 PODKAT (LAMA)/CROSS SWORD, acesta fiind fabricat de catre firma „Typhoon” in Kaluga, Rusia. Este un sistem complex ce poate detecta tinte aeriene de la 45 km distanta de nava, ghidand focul asupra acestora cu rachete SA-N-9 de la minim 15 km (tintele sunt urmarite in mai multe dimensiuni, precum: altitudine, distanta, traiectorie). Radarul a fost testat pentru prima data la bordul unei fregate anti-submarin din Clasa Grisha IV (Proyekt 1124K, o singura unitate construita, apartinand Flotei Marii Negre), in anul 1982, insa n-a dat rezultatele scontate, abia in anul 1986 fiind acceptat in serviciu.

Astazi radarul are capabilitatea de a urmari 4 tinte simultam, ghidand doua rachete in acelasi timp. Radarul lucreaza in banda I/J/G, achizitia tintelor facandu-se in banda C, dispunand si de IFF, avand capabilitati de auto-diagnosticare si rezistenta la ECCM. Spre exemplu, un F-16 ce zboara la joasa altitudine, este detectat de la 28 km distanta, luat in tinta de la 22 km distanta, fiind doborat cu o rata de succes de 50,10% (sustin rusii), iar o racheta anti-nava EXOCET, este luata in tinta de la aproximativ 19 km distanta de nava, fiind distrusa de la aproximativ 10 km (sustin rusii). Acest radar poate fi utilizat si pentru ghidarea focului tunurilor navale de 30 mm, aceasta optiune fiind oferita si la export.

P-500/4K80 BAZALT/SS-N-12 SANDBOX, a intrat in serviciul VMF in anul 1975 si a fost o racheta anti-nava. Racheta a fost produsa de catre OKB-52/NPO Mashinostroyeniya (din anul 1983) din Reutovo/Moscova, sub conducerea marelui savant Valdimir N. Chelomey, pana in anul 1987. Racheta deriva din SS-N-3 SEPAL/P-5 PYATYORKA (pe care a si inlocuit-o. Avea urmatoarele caracteristici: lungime 10,20/11,75 m; diametrul 98 cm; anvergura aripilor 5 m; greutate 5400 kg; ogiva: HE, 1000 kg/nucleara, 350 kT; propulsie: 2 boostere cu combustibil solid/un turbojet cu combustibil lichid; viteza maxima 0,9 Mach; autonomie cuprinsa intre 450-750 km; ghidaj inertial in apropierea tintei/radio de pe platforma lansatoare)) si P-350 BAZALT/4K77 (conceputa in anul 1963, niciodata intrata in productia de serie) avea viteza supersonica, corp cilindric, motor turbojet, aripi scurte (doua, pliabile atunci cand racheta se afla in lansator).

Cu toate acestea, expertii NATO considera ca P-500 BAZALT ar fi de fapt versiunea de productie a P-350 BAZALT, dezvoltarea sa debutand la mijlocul anilor *60, facand parte din „planul cincinal” 1966-1970…Mda, cunoastem bine chestia cu „cincinalele”, insa dezvoltarea rachetei pare a se fi incheiat abia in anul 1973, intrand in productie abia in perioada 1971-1976. Nu se stie cu certitudine cate au fost produse, unele surse mentionand cam 500 de exemplare. SS-N-12 SANDBOX avea urmatoarele caracteristici: greutate 4800 kg; lungime 11,70 m; diametrul 84 cm; greutate ogiva exploziva 750-1000 kg, insa putea fi dotata si cu ogiva nucleara de 200-350 kT (ogiva nucleara era destinata distrugerii marilor portavioane americane si a flotei ce le insoteau); doua boostere cu combustibil solid/un motor turbojet KR-17-300 cu combustibil lichid; ghidaj autopilot/INS/giro-stabilizat/activ-pasiv radar in faza terminala a zborului (cel mai probabil se activa la 100 km de tinta); anvergura 2,60 m; autonomie 550 km; viteza maxima 2,5 Mach/835 m/s. S-a aflat in dotarea portavioanelor din Clasa Kiev (Proyekt 1143), crucisatoarelor din Clasa Slava (Proyekt 1164), submarinelor din clasele Echo II (Proyekt 675) si Juliett. Racheta putea fi ghidata radar OTH/Over the Horizon/„dincolo de orizont” de pe aeronave TU-95RC BEAR D sau prin intermediul elicopterelor KA-25 HORMONE B/KA-27 HELIX B, dotate cu radarul BIG BULGE (banda I/J) sau ARGON 675KV/FRONT DOOR (banda H/I, pe submarine), insa se putea face si de la bordul navelor cu ajutorul radarelor KASATKA-B/PUNCH BOWL sau antena SATCOM. Spre sfarsitul carierei, rachetele erau ghidate simultan de catre un computer digital (acesta se numea „Tsifrova Vichislenna Mashina”/Dispozitiv de calcul digital), la o altitudine de zbor cuprinsa intre 30-7000 m, sursele vorbind despre crucisatoarele din Clasa Slava, ce dispuneau de 8 canistre cu astfel de rachete. Spre sfarsitul Razboiului Rece a aparut o varianta imbunatatita a acestei rachete, numita P-1000 VULKAN/3M70, fiind acceptata in serviciu pe data de 18 decembrie 1987 (dezvoltarea sa a inceput pe data de 15 mai 1979), aceasta avand viteza maxima de 2,8 Mach/935 m/s (se pare ca viteza reala este de 2667 km/h), ghidaj autopilot/activ-pasiv in faza terminala a zborului si mare rezistenta la ECM, autonomie de 700 km. S-a aflat in dotarea a patru submarine din Clasa Echo II (apartineau Flotei Nordului –K-1/22/34/35, toate fiind dezafectate in anul 1990. Uzual, in timpul unei patrulari, fiecare submarin dispunea de minim doua rachete echipate cu ogive nucleare. Se pare ca doar 3 unitati ar mai fi astazi operationale in cadrul Marinei Ruse), alte doua unitati ce apartineau Flotei Pacificului, ce urmau a fi modificate in vederea adoptarii noii rachete (este vorba de submarinele K-10 si K-36) intre anii 1987-1993, au fost abandonate din lipsa de fonduri.

Exista supozitii ca aceasta racheta s-ar afla/s-ar fi aflat in dotarea a doua nave din Clasa Slava, fiind vorba despre crucisatoarele VARYAG (Flota Pacificului) si MOSKVA (asta apartine Flotei Marii Negre. Da’ ce bucurie pe noi! Asta daca ne gandim ca rachetele pot fi lansate cate una/2/3/4, ori salva de 8/12, putand ataca mai multe obiective simultan, fiind considerate „inteligente”, putand efectua manevre evazive intre 4-5G, atunci este vai si-amar de bietele noastre fregate, total nevinovate). Si crucisatorul purtator de rachete UKRAINA ce apartine Marinei ucrainene, dispune de astfel de rachete, insa acesta rugineste frumos, ucrainenii chinuindu-se s-o vanda…

P-700 GRANIT/3M45/SS-N-19 SHIPWRECK/NAUFRAGIU, este dezvoltata din P-500, cu care are multe similaritati. Dezvoltarea sa a inceput in anul 1969 la OKB-52, insa aceasta a durat multi ani datorita complexitatii acestei arme. Cel mai probabil racheta poate fi ghidata spre tinta cu ajutorul satelitilor, informatia initiala cu privire la directia acesteia poate fi data si de pe un submarin aflat la 30 m in imersiune (se poate executa atac cu astfel de rachete si de pe submarine din Clasa Oscar II, intre 3-5 unitati, fiecare unitate dispunand de 24 de P-700). De asemenea, atacul poate fi coordonat si de pe bombardierele strategice cu raza lunga de actiune, TU-22M, acestea putand lansa intre 12-24 de rachete P-700. Rachetele sunt coordonate de la bordul navelor de un calculator digital de mare putere, cu trei procesoare.

Rachetele dispun de contra-masuri electronice impotriva bruiajului inamic si partile vitale din aliaj de titan, putand rezista pe timp scurt focului sistemelor CIWS inamice (spre exemplu, Phalanx). Racheta poate fi folosita si impotriva tintelor terestre, putand fi dotata cu ogiva AP/HE/HEI, in greutate de maxim 750 kg, insa poate fi dotata si cu ogiva nucleara de 200-350 kT (se pare ca acestea au fost scoase din inventarul Marinei Ruse). Rachetele dispun de radar propriu, ce-ar opera in banda J (10-12 GHz) si banda K (27-40 GHz), in doua moduri, inclusiv unul utilizat doar in faza finala a zborului, in apropierea tintei, aceasta nemaiputand initia in mod optim contramasurile. Rachetele au intrat in dotarea VMF incepand din anul 1983, insa astazi doteaza urmatoarele nave: K-525 (Arkhangelsk, Clasa Oscar I, in serviciu din 1981 cu Flota Nordului); K-206 (Murmansk, Clasa Oscar I, in serviciu din 1983 cu Flota Nordului). Fiecare nava are 24 de rachete P-700 si sistem de cautare-ghidare Kasatka-U, insa pot ghida rachetele si cu ajutorul sonarului MGK-540 SKAT-3; K-119 (Voronezh, Clasa Oscar II, Flota Nordului); K-148 (Krasnodar, Clasa Oscar II, Flota Nordului); K-410 (Smolensk, Clasa Oscar II, Flota Nordului); K-266 (Orel, Clasa Oscar II, Flota Nordului); K-186 (Omsk, Clasa Oscar II, Flota Nordului); K-150 (Tomsk, Clasa Oscar II, Flota Nordului); K-141 (Kursk, Clasa Oscar II, Flota Nordului, pierdut pe 13 august 2000)/ K-132 (Irkutsk, Clasa Oscar II, Flota Pacificului); K-173 (Krasnoyarsk, Clasa Oscar II, Flota Pacificului); K-442 (Chelabinsk, Clasa Oscar II, Flota Pacificului); K-456 (Vyluchinsk, Clasa Oscar II, Flota Pacificului); se pare ca Marina Rusa ar fi comandat un inlocuitor pentru Kursk, numit K-329 (Belgorod)/crucisatoarele cu propulsie nucleara purtatoare de rachete, Clasa Kirov, 4 unitati –Admiral Ushakov (ex-Kirov, retrasa); Admiral Lazarev (ex-Frunze, retrasa); Admiral Nakhimov (ex-Kalinin, aflata in uz); Piotr Velikiy (ex-Yuriy Andropov, aflata in uz).

Navele aveau cate 20 de lansatoare verticale de rachete P-700 GRANIT, sistem de conducere a focului bazat pe MR-212 VAYGACH-U/KANTATA-M/portavionul ADMIRAL KUZNETSOV dispune de 12 lansatoare verticale de rachete anti-nava P-700. Racheta are urmatoarele caracteristici: lungime 10 m; diametrul 85 cm; greutate 7000 kg; motor: doua boostere cu combustibil solid/un turboreactor cu combustibil lichid, KR-93; sistem de ghidare inertial, activ radar in apropierea tintei sau programat via-satelit, pre-programat inainte de lansare, ghidaj de la statiile aflate la sol/nava/submarine/TU-22M; ogiva; exploziva, 750 kg greutate/nucleara, de 200-350-500 kT (foarte probabil sa nu se mai afle in uzul Marinei Ruse, ogivele ar putea fi insa stocate); autonomie 550-600 km, foarte probabil si peste; racheta poate fi folosita si impotriva tintelor terestre, putand fi dotata cu ogiva AP/HE/HEI, in greutate de maxim 750 kg; traiectorie flexibila, adaptabila in functie de situatia operativ-tactica (zbor la mare altitudine cu coborare rapida in apropierea tintei, cu viteza de 2,5 Mach/zbor la foarte joasa altitudine cu ridicare in apropierea tintei (unele surse mentioneaza faptul ca poate evolua la doar 4 m deasupra apei)/zbor la joasa altitudine cu viteza de 1,5 Mach, etc); racheta este inteligenta dispunand de propriul calculator de bord. Canistrele cu rachete de la bordul submarinelor sunt inundate inainte de lansarea din imersiune. Va urma…