Pentru ca mai multi “decidenti”si “conducatori” ai diverselor structuri ale Armatei (Nationale) Romane s-au simtit ofensati de primul articol (mai degraba “se simt cu musca pe caciula”), si au incercat prin subalterni si intermediari fie sa reproseze duritatea articolului fie „sa atentioneze”, cu o declarata “prietenie protectoare”, ca a fost atacata onoarea militara si pot urma consecinte, am considerat ca ar fi bine pentru toti cititorii nostri, pentru toti specialistii inca in viata in domeniul industriei nationale pentru aparare, dar si pentru “organele”si structurile statului de drept (care sa afle, daca inca nu au aflat, cum s-a stat in pozitie de drepti atunci cand s-a ordonat “minciuna” pentru punerea in practica a “hotiei” si a “prostiei”), initiem un serial cu secvente punctuale care sa devoaleze, sa dovedeasca si sa probeze diverse achizitii ale “instelatilor” care au condus la eliminarea sau falimentarea industriasilor autohtoni, incalcarea prevederilor contractuale in favoarea unor parteneri externi, obtinerea de avantaje personale pentru decidentii si derulatorii militari ai contractelor, sau in favoarea unor firme de casa ale unor generali activi sau in retragere, si, de netagaduit, achizitionarea, in final, a unor echipamente vechi, depasite moral, fara posibilitatea de a fi supuse unor operatiuni eficiente si ieftine de mentenanta si modernizare, diversificate excesiv ca tipo-dimensiuni, cu rezerva de viata incerta, fara “consumabile” fabricate in tara, desperecheate si greu interoperabile.
Pentru ca am mai scris si am mai atentionat in mai multe randuri (dar fara reactie din partea autoritatilor) despre TANCUL ROMANESC TR-85 M1, voi devoala modalitatile prin care modernizarea tancului TR-85, dintr-o afacere de cooperare industriala in parteneriat cu firme franceze recunoscute in domeniu (afacere care avea toate conditiile contractuale sa se finalizeze ca un succes industrial autohton), a devenit, dupa ce au fost deturnate toate avantajele prevazute in contractul extern in favoarea industriasilor romani, de catre un grup de “decidenti instelati sau fosti instelati”, o mare problema actuala privind reparatiile, mentenanta si mentinerea in stare de operativitate a tancurilor TR-85 M1 din inzestrarea Armatei Nationale Romane.
STABILIZATORUL cu ACTIONARE ELECTRICA SAE-85
Hotia (in 1990): Armata Romana, desi avea un numar mare de tancuri de provenienta sovietica, accepta ca URSS sa-si plateasca unele datorii catre Romania posdecembrista, prin livrarea unui numar de tancuri T-55, care au fost imediat repartizate sa inlocuiasca tancurile romanesti TR-85 la mai multe unitati militare.
Minciuna: T-55 trage mult mai precis decat TR-85.
Prostia: se trece la retragerea din dotare si taierea catorva sute de tancuri TR-85 (unele fabricate in 1988-1990 !), fara a se demonstra afirmatia privind superioritatea T-55 fata de TR-85, si se declara ca tanc de baza al Armatei Romane (care deja afirma ca doreste sa intre in NATO !), tocmai T-55 sovietic!
Alta prostie: se renunta la continuarea programului de omologare si de fabricatie pentru tancul romanesc P-125 (inspirat dupa T-72 sovietic, unul dintre cele mai eficiente tancuri din acea perioada).
In urma acestor doua decizii Armata Romana renunta integral la toate structurile de cercetare-proiectare si de productie pentru tancuri. Si acestea, la acea vreme, nu erau de loc de neglijat, caci realizarea tancurilor romanesti antrenase cateva institute si zeci de colective de cercetare-proiectare si alte zeci de capacitati de productie pe orizontala.
Specialisti din industria de aparare, care la acea data inca exista si era puternica, au reactionat la ambele decizii dar mai ales pentru TR-85 prin solicitarea unui program real care sa dovedeasca, comparativ, performantele celor 2 tancuri, sovietic si romanesc. Programul a fost aprobat de general maior doctor inginer POPA Ioan Florentin (chiar doctor pe bune, doctorat obtinut inainte de 1989, cand avea gradul de maior, in domeniul stabilizarii tragerii la tanc), avand functia de Secretar de Stat si Sef al Departamentului Inzestrarii si Logisticii Armatei, program pregatit, sustinut si derulat, in poligonul Babadag, de Institutul “111”(ICDEM), ICDA (actualmente ACTTM), unitati din cadrul SMFT si Electromagnetica (uzina care fabricase aparatura de automatizare a tragerilor – inclusiv telemetre laser si sisteme de conducerea focului).
Rezultatele au condus imediat la decizia de a se stopa taierea tancurilor TR-85 si trecerea la modernizarea acestora (erau luate in considerare un numar de 318 produse).
Principala caracteristica ce trebuia imbunatatita era tocmai cea care reprezinta filozofia existentei tancului ca arma, si anume tragerea (calitatea, precizia si cadenta). Aceasta cerinta rezulta din comparatiile cu echipamentele similare din dotarea armatelor NATO, care declarau 15 lovituri de pe loc sau 12 lovituri din miscare (tancul francez LECLERC, cel mai electronizat in acea perioada), cu o precizie teoretica apreciabila, in primul minut de lupta, utilizand un stabilizator cu actionare electrica. In comparatie, TR-85 avea declarata o cadenta de tragere, in primul minut, cu o precizie satisfacatoare, de 6 lovituri de pe loc, tragerea din miscare fiind posibila (cu stabilizator hidraulic in varianta cea mai moderna aflata pe tancuri de tipul T-55), dar nerecomandabila si, in consecinta, nereglementata. Aceasta problema a fost serios studiata de specialistii din cadrul Electromagnetica, Institutul 111 (ICDEM) si ICDA (Institutul de Cercetare al Armatei care inca avea specialisti performanti in domeniul echipamentelor opto-electronice si de automatizari). A rezultat o specificatie si un posibil partener extern: firma franceza CS DEFENSE, care proiectase si fabricase (ca integrator) stabilizatorul pentru tancul LECLERC precum si stabilizatoare cu utilizare in sectorul civil (pentru trenurile TGV).
Electromagnetica si-a asumat sarcina de a proiecta si fabrica un prototip in cooperare cu firma franceza CS DEFENSE (care in urmatorii 10 ani a fost cumparata de MATRA, apoi colectivul a fost inglobat in EADS, ulterior fiind integrat de SAGEM in departamentul destinat fabricarii echipamentelor opto-electronice militare).
Finantarea a fost sustinuta din surse proprii dar si din fondul de 490 milioane lei (in 1995), pus la dispozitie pentru aceasta tema de catre Ministerul Cercetarii (ministrul Tanasescu, fost director general la ICPE, proiectantul si producatorul accelerometrelor si girometrelor de pe TR-85). A fost semnat, pentru prototip, un contract extern, intre ROMTEHNICA si partenerul francez, nr.1517/8717/18.12.199, dar, in paralel si complementar, Electromagnetica si CS DEFENSE derulau un alt contract nr.1573/14.09.1995, privind proiectarea, partajarea si realizarea blocurilor electronice ale noului stabilizator si integrarea acestuia pe TR-85 si interfatarea cu comenzile si actionarile manuale ale tancului.
Aceste contracte au fost sprijinite de teme de cercetare-proiectare intocmite si derulate de ICDEM si de ICDA si pentru diverse aspecte tehnico-tactice care trebuiau decise sau solutionate pentru eficientizarea si modernizarea TR-85.
Echipamentele reproiectate si fabricate rezultate au echipat 2 tancuri demonstrator (prototip) A si B, in configuratii diferite, care, in urma parcurgerii unui program de testare-evaluare si experimentare in poligon, au definit tancul de serie modernizat, TR-85 M1. Acesta avea in compunere stabilizatorul cu actionare electrica SAE-85 ( concept si fabricatie comuna CS DEFENSE cu Electromagnetica) si alte echipamente electrono-optice dezvoltate si fabricate in Romania (SCF Ciclop M1, periscoape cu incalzire, SAILR, AONPI, etc) sau fabricate de firme franceze dar propuse pentru transfer de fabricatie sau coproductie catre parteneri industriali romani (generator electric, instalatie stins incendiu, rulment cu role, etc).
In momentul in care testele au dovedit clar eficienta si avantajele tehnico-tactice pe care le dobandise TR-85 M1, s-au facut eforturi pentru promovarea si finantarea unui program de modernizare, in Romania, prin cooperare cu firmele franceze implicate si prin transfer de fabricatie catre industria romana. Solutia a fost HOTARAREA DE GUVERN nr.773/24.11.1997 (anexata). Aceasta hotarare exprima clar scopul pentru care Guvernul Romaniei a acceptat finantarea acestui program acordand garantii si fiind de acord cu varianta de credit furnizor: achizitionare si transfer de productie.
Mai mult, aceasta modalitate de finantare (credit furnizor din partea unor banci finantatoare din tara furnizorului), prima de acest fel accesata de MApN, a fost imediat insusita de MApN care a propus-o si altor furnizori externi, convingand Guvernul Romaniei sa promoveze in anul 1999 o HOTARARE DE GUVERN (clasificata) care sa acopere din punct de vedere financiar toate programele de interes ale MApN, prin acceptarea de credite-furnizor (adica exact acelasi sistem pe care RoMilitary il tot propune si sustine pentru achizitiile militare inca de la infiintarea siteului, dar nebagat in seama de conducerea politica si militara actuala a Romaniei).
Hotia in domeniul achizitiilor de echipamente din import, fara implicarea industriei autohtone, fara aplicarea legislatiei de off-set si fara impunerea cooperarilor cu industriasii romani, isi are originea tocmai in aceasta hotarare de guvern care a dat libertate militarilor achizitori (cu pregatire care nu acopera problemele tehnice ale achizitiilor unor echipamente complexe), sa eludeze industria romaneasca, sa elimine furnizorii traditionali romani si sa trateze direct cu firme straine fara sa mai beneficieze de profesionalismul inginerilor cercetatorilor, proiectantilor si producatorilor romani in diversele domenii tehnice in care se incadreaza echipamentele si sistemele militare.
A urmat incheierea contractului dintre MApN si firma CS DEFENSE, ca lider al unui grup de firme franceze (Kollmorgen Artus, SKF-RKS, SFIM, L’Hotellier), care impreuna trebuiau sa coopereze cu industriasi romani, sa faca transfer de fabricatie substantial, sa transfere tehnologii, SDV-uri, sa scolarizeze ingineri, sa transfere documentatii, sa coopereze cu industria romana la integrarea echipamentelor livrate pe tancul TR-85 M1.
Prezentam, mai jos, si comentam acest contract, subliniind si scotand in evident PROSTIA, HOTIA si MINCIUNILE!
CONTRACTUL nr.97/123 din 01.09.1997 intre MApN, reprezentata de ROMTEHNICA si C.S.DEFENCE Franta
Acest contract a avut ca obiect fabricatia a 150 de loturi de echipamente (componente de baza stabilizator cu actionare electrica, rulment directie modificat, generator de curent continuu, periscop comandant, sistem detectie si stins incendiu) si 15 echipamente de vedere pe timp de noapte si livrarea acestora in cadrul unui lot de preserie (pentru 10 tancuri) si a unei serii de 140 de tancuri, care urmau a fi modernizate.
Contractul a avut ca activitati comerciale si tehnice premergatoare, alte 2 contracte, nr.1573/14.09.1995 dintre SC ELECTROMAGNETICA (agent economic roman) si C.S.DEFENCE si nr.1573/8717/18.12.1995 dintre MapN prin ROMTEHNICA si C.S.DEFENSE care au avut ca rezultat realizarea unui prototip de comanda de ochire destinata turelei tancului TR-85, prototip dezvoltat in cooperare de cele 3 entitati (MapN, CS Defense si Electromagnetica), finalizat prin incercari de testare-evaluare si calificare, efectuate cu acceptul MApN(DILA) pe tancul TR-85 M1. Participarea financiara a SC ELECTROMAGNETICA la proiectarea si dezvoltarea prototipului stabilizatorului a fost aprobata si sustinuta si cu fonduri de la Ministerul Cercetarii avand ca rezultat concret stabilirea conceptului, realizarea unui numar de blocuri electronice si coordonarea activitatii de integrare, testare si omologare a stabilizatorului.
De aceea contractul nr.97/123 declara ca „partile convin ca fabricarea echipamentelor de serie, obiectul fazei 2, va putea fi efectuata de catre industria romana in cadrul unui transfer de productie progresiv si aplicat” iar „Transferul de productie va fi in mod prioritar efectuat spre societatile romane ELECTROMAGNETICA si ARSENALUL ARMATEI care sunt deja partenere ale acestui program”. Se subliniaza ca „Diagrama data in anexa 15 precizeaza modalitatea in care vor evolua partajarile de fabricatie franceza si romana in functie de transele de productie. Partile convin ca partajarile de fabricatie indicate in aceasta diagrama constituie un obiectiv minim (50%)” .
Contractul prevede importanta SC ELECTROMAGNETICA, partenerul industrial roman, prin stabilirea ca integrarea primelor zece exemplare (preserie) ale stabilizatorului se va face de CS DEFENSE impreuna cu ELECTROMAGNETICA, dupa ce Electromagnetica va realiza, la sediul sau, verificarea bunei functionari a motorizarii, inainte de instalrea pe turela a stabilizatorului realizat in coproductie, iar celelalte 140 de echipamente de serie vor fi integrate pe TR-85 exclusiv de catre Electromagnetica.
Se recunoaste astfel ca Electromagnetica era competenta (initiatorul roman al programului) si capabila (proiectase si realizase cateva dintre blocurile electronice ale stabilizatorului) sa preia in fabricatie majoritatea componentelor stabilizatorului, cu exceptia elementelor declarate netransferabile in anexa 7. De altfel in anexa 13, PRINCIPII DE COOPERARE, sunt declarate foarte clar relatiile de cooperare si responsabilitatile de co-participanti pentru CS Defense, Electromagnetica, GIARA, Romtehnica, inclusiv prin organizarea unui COMITET DE URMARIRE pentru derularea contractului (unde apare ca membru si DILA-Departamentul Inzestrarii Armatei, alaturi de Electromagnetica, Arsenalul Armatei, ICDEM, ICDA, etc). GIARA (Grupul Industrial al Armatei, devenita ulterior Arsenalul Armatei si apoi inglobata in CN ROMARM) era de asemenea bine reprezentata tehnic in ceea ce priveste definirea functiilor necesare a fi implementate in stabilizator (si configurarea si a celorlalte echipamente care au facut obiectul contractului) care sa asigure o buna utilizare si o eficienta maximala a produsului TR-85 M1 in campul tactic.
In 1999 Electromagnetica a fost privatizata discutabil (intre timp desfiintata). Fabrica de Productie Speciala din structura a fost desfiintata, dar un numar considerabil de ingineri si tehnicieni care lucrau in cadrul programelor MApN s-au transferat, la solicitarea Secretarului de Stat pentru Inzestrarea Armatei si a consilierului pentru aparare al Primului-Ministru, la Arsenalul Armatei, pe capacitatea de microproductie a Institutului de Cercetare Dezvoltare al Armatei de la Clinceni, preluata de Arsenalul Armatei (CN ROMARM). Au fost transferate si documentatiile aferente programelor armatei, inclusiv cele ale stabilizatorului (prototip) si ale sistemului de conducerea focului SCF Ciclop-M (sisteme importante ale tancului modernizat). S-au asigurat astfel toate conditiile tehnice si de personal ca programul pentru TR-85 M1 si, in consecinta si contractul nr.97/123 din 01.09.1997, sa se desfasoare in continuare fara perturbatii majore. Astfel ca specialistii (ingineri si tehnicieni) transferati la CAPSEEA Clinceni au prestat, in toamna anului 1999, activitatile de integrare pe TR-85 pentru produsele din lotul de preserie (11 sisteme), alaturi de colaboratorii CS Defense, transferati si ei sub autoritatea MATRA.
Concomitent cu aceasta privatizare si reconfigurare a SC Electromagnetica (care prin Fabrica de Productie Speciala fusese principala forta tehnica, financiara si decizionala in programul de modernizare a tancului TR-85 (prototip omologat), s-a produs si o transformare a Regiei Autonome Grup Industrial al Armatei, care a devenit societate comerciala (Arsenal) iar ulterior (in 2000) capacitatile de productie din subordine (inclusiv Fabrica de Tancuri / Uzina Mecanica Bucuresti) au fost inglobate in CN ROMARM (sub autoritatea Ministerului Economiei). Armata scapa astfel de capacitatile proprii de productie si nu mai avea nicio restrictie materiala sau morala ca sa acorde atentie industriei romanesti.
In ceea ce priveste contractul extern nr.97/123, in acesta perioada de reconfigurari si transferuri de responsabilitati, acesta a fost „insusit” de fostii participanti militari la program, care, fie au trecut la DIA (Departamentul Inzestrarii Armatei) pastrandu-si statutul de militar, fie au trecut in rezerva ramanand la ROMARM si la Fabrica de Tancuri.
Astfel primul director de program de tanc modernizat, devenit director tehnic la GIARA si director general la Arsenalul Armatei, s-a transferat in cadrul DIA, in functia de director al directiei achizitii, care avea in coordonare si directorii de programe, inclusiv pe directorul programului de tanc, dar controla si activitatea de achizitii a Romtehnicii. Cei 2 ofiteri au considerat ca managementul contractului este exclusiv atributul armatei (al DIA), fara sa mai implice partenerul industrial autohton (devenit, din Electromagnetica, CAPSEEA Clinceni in cadrul CN ROMARM) care initiase programul pentru stabilizator. A fost usor deoarece cei 2 impreuna cu ROMTEHNICA si directorul general al Uzinei Mecanice Bucuresti (colonel pana in 2000, ulterior ramas in functie ca civil) limitasera inca din 1999 participarea Electromagnetica (in perioada privatizarii controversate) la transferul de fabricatie negociat si impus contractual partenerului francez (devenit MATRA si ulterior EADS, apoi SAGEM), si a fost si mai usor, dupa 1999, deoarece CAPSEEA Clinceni nu era decat un centru de productie din CN ROMARM, condus de alti colonei in rezerva deveniti civili. CAPSEEA a ramas numai cu ceea ce se facuse la prototip (la Electromagnetica), fara sa mai transfere alte blocuri electronice si fara sa mai integreze stabilizatoare pentru serie (asa cum prevedea contractul si cum s-a platit in cadrul contractului extern).
In ceea ce priveste activitatile stabilite contractual, acestea au fost definite cu un mare grad de transfer de cunostinte si documentatii, transfer de utilaje de productie, stabilirea de proceduri tehnice si modalitati de integrare, participari la receptii la producatori, cursuri de specializare tehnica, dotarea cu mijloace necesare coordonarii si controlului programului. Partenerul francez si-a prevazut acoperirea tuturor acestor costuri, in majoritate generate de obligatiile de transfer de fabricatie, existand pozitii clare in textul contractului. Deplasarile in Franta, prevazute a fi efectuate de personal ingineresc cu buna pregatire tehnica, atat pentru cursuri de cunoastere, pregatire si transfer de fabricatie, cat si pentru receptia produselor livrate de partenerii externi, au fost efectuate de conducatori din ROMTEHNICA, din DIA (directorul de program), din UMB (directorul general), din ARSENAL si foarte rar si de cativa ingineri din UMB, dar care nu aveau ca specialitate ingineria de sisteme sau electronica si nu participasera la conceptia, proiectarea si integrarea prototipului.
Consecinta a fost aceea ca nu s-a mai continuat programul de transfer de fabricatie convenit si nici nu au mai fost dezvoltate oportunitati de afaceri pe terte piete asa cum se stabilise in contract (anexa 13 Principii de cooperare).
Astfel ca derularea contractului nr.97/123, modificat ca transe de livrare, cantitati (numai 54 si un lot de componente de rezerva) si termene (pana in anul 2009), a fost substantial denaturat ca principii de transfer de fabricatie, coproductie, cooperare si obligatii ale partenerilor, in final constatandu-se urmatoarele HOTII si PROSTII:
1.-fara compensare din partea partenerului strain pentru neefectuarea transferului de fabricatie si coproductie;
2.-deplasari la receptii de produse monopolizate de acelasi grup de persoane, cu suspiciuni privind decontarea unor cheltuieli si la entitatile romane, desi cheltuiala a fost in totalitate in sarcina partenerului extern (finantata de MapN in contract);
3.-deplasari scolarizare specialisti efectuate de personal ingineresc fara experienta si pregatire pentru domeniul electronicii si al sistemelor;
4.-receptie de utilaje de fabricatie care, in Romania, nu au fost puse ulterior in functiune pentru a asista procesele de transfer de fabricatie si/sau mentenanta;
5.-documentatii tehnice netransferate, desi partenerul extern a insistat a fi livrate fiind prevazute pentru partea romana, in buna parte, pentru transfer de fabricatie;
6.- nu a fost impus a fi transferate programul software-sursa aferent calculatorului de stabilizare (dezvoltat special pentru TR-85 M1);
7.-birotica de gestiune program/contract livrata nu se regaseste in UMB, aceasta fiind destinata, la timpul contractarii, inmagazinarii istoricului si a datelor tehnice si de management aferente;
8.-transfer progresiv de fabricatie prevazut pentru un nivel minim de 50% nu a mai fost efectuat;
Cunostintele noi referitoare la produsele proiectate si livrate nu au fost indreptate catre companii romanesti capabile sa le preia si sa le valorifice prin transfer de fabricatie si de tehnologie, deteminand ca toata responsabilitatea si prestatiile (dar si contravaloarea acestora) sa ramana la companiile franceze.
Cam care ar fi cuantumul platilor efectuate de statul roman pentru activitati neefectuate, deturnate in beneficiul personal al catorva instelati, si cum s-ar putea cuantificata valoric lipsa transferului de fabricatie la industriasii romani ??? Daca prima parte (deplasari fara rezultate benefice) se poate ancheta, exprima valoric si, eventual (caci asa ar fi corect intr-un stat de drept) gasiti vinovatii si pedepsiti conform legislatiei, pentru cea de a doua categorie de nerealizari (neefectuarea transferului tehnologic ) nu exista decat o singura incadrare: TRADAREA INTERESULUI NATIONAL.
Credeti ca este dura exprimarea? Va vom explica in partea a II-a a acestui articol ca nu este dura, si veti putea afla consecintele nerealizarii transferului de fabricatie si chiar cuantificarea dezastrelor financiare si tehnice privind reparatiile si mentenanta TR-85 M1 din Armata Romana, dezastre pe care le suporta Statul Roman, deci noi toti cetatenii platitori de taxe si impozite (fara salarii si pensii ocupationale, ca militarii).
PS – Asa cum am promis, cu nu foarte mult timp in urma, RoMilitary va prezinta incepand de astazi o serie de articole care arata negru pe alb, cu documente oficiale ale Statului Roman, cum decidenti politici si in uniforma, in mod deliberat si calculat, au distrus industria nationala de aparare – si odata cu ea o parte importanta si inalt-tehnologizata a industriei romanesti civile – de dragul unor interese obscure, personale sau de grup, interese care pot fi sub-sumate fara sa gresim de loc sub expresia „Inalta Tradare”.
Banii au fost, capacitate industriala a fost, specialisti au fost, necesitate ce sa mai vorbim, dar mai mereu politicieni si militari de rang inalt au pus cate piedici au putut dezvoltarii in tara a tehnicii de lupta necesare Armatei Romane, ajungand pana acolo incat astazi importam pulberi, pistoale, etc.
GeorgeGMT