Romania Military

Inainte era mai bine

1941_AMR_Schita_Cartografica_Tirpitz_1

Daca primele episoade s-au concentrat pe operatiunile aeriene sovietice deasupra Dobrogei si pe situatia mini-submarinelor, a venit randul operatiunilor navale si a lectiilor care ar trebui invatate in privinta defensivei litoralului.

Poate cel mai bun mod de a intelege situatia de la acea data este de a examina cea mai cunoscuta operatiune, desfasurata in 1941, care avea ca scop pregatirea unui eventual desant maritim sovietic pentru crearea unui nou front in Dobrogea si scaderea presiunii din Moldova.

Operatiunea, soldata cu scufundarea distrugatorului Moskva, a fost descrisa deja in detaliu (de ex. aici, aici si aici), asa ca nu voi insista prea mult asupra desfasurarii acesteia.

Ce merita de notat e ca defensiva romaneasca a zonei de litoral se baza in principal pe o serie de campuri de mine, aparate de unitatile navale de suprafata si bateriile de coasta, in plan secund fiind aviatia de bombardament/torpiloare (SM-79 si hidroavioanele Savoia 65) si submarinul Delfinul.

Batalia navala din 1941 in largul portului Constanta a confirmat ierarhia, aceasta fiind practic un duel de artilerie, celelalte elemente avand un impact mai redus asupra rezultatului, jucand mai degraba roluri periferice.

Din punct de vedere cantitativ diferenta dintre cele doua forte era imensa insa o comparatie calitativa ar putea fi interesanta pentru a intelege rezultatul favorabil aparatorilor. Efectul aviatiei si al vedetelor torpiloare a fost relativ minor in aceasta operatiune, artileria fiind cel mai bun indicator al raportului de forte, asa ca un mod rapid desi oarecum simplist de a face comparatia ar fi de a examina piesele de artilerie care au avut rolul principal.

Astfel tunurile de 305mm (pe cuirasatul Parijskaia Kommuna), precum si cele de 180mm si 130mm de pe crucisatoarele si distrugatoarele grele sovietice erau superioare celor de calibru 152mm si 120mm romanesti din dotarea bateriiilor de coasta sau amplasate pe distrugatoare.  Diferenta a fost facuta de tunurile germane de 280mm, la acel moment doua baterii a cate 3 tunuri fiind amplasate la Nord si Sud de Constanta. Bateria din Sud, Tirpitz, a fost creditata ca avand un impact major asupra desfasurarii bataliei.

Loviturile artileriei germane si romane au fortat gruparea sovietica sa execute manevre in campurile de mine, explozia uneia din ele fiind cea mai probabila cauza a celei mai mari pierderi sovietice, distrugatorul Moskva.

 Distrugatorul Moskva

Episodul nu poate fi generalizat la nivelul intregii campanii care a trecut de la operatiuni in defensiva la cele de suport a trupelor romane si germane in Sudul Uniunii Sovietice, fortele romane primind ulterior doua submarine moderne si un numar de avioane iar fortele navale germane si italiene facandu-si aparitia in Marea Neagra. Totusi se poate spune ca, la acel moment si in acea situatie pur defensiva, marina romana era inca oarecum comparabila din punct de vedere al calitatii cu cea sovietica, cheia fiind piesele de artilerie cu bataie mare.

75 de ani mai tarziu lucrurile arata radical diferit.

Pentru inceput, lucrurile clare: un submarin vechi dar functional la acea vreme fata de unul neoperational acum. In acest timp Rusia e in proces de a-si constitui o puternica flota de submarine la Marea Neagra, pe langa cel vechi, de clasa Kilo, urmand sa primeasca inca 6 de clasa Varshavyanka (Proiect 636.3) . Lansarile primelor doua unitati au fost prezentate aici si aici.

La fel, aviatie navala care atunci putea execua misiuni antinava, spre deosebire de capacitatea aeriana antinava cvasi-inexistenta acum. Lancer-urile (fie si acrosand bombe ghidate) nu au sanse reale impotriva unei aparari aeriene navale moderne, intreaga operatiune fiind la granita dintre teoretic si stiintifico-fantastic.

Comparatia cu fortele ruse, care intre Tu-22 si Su-27/34, pot folosi o gama extinsa de rachete de croaziera si antinava, este inutila.

Practic intreaga capacitate antinava romaneasca se concentreaza in jurul venerabilei SS-N-2 Styx (P-15 Termit), lansata fie de bateriile terestre mobile, fie de pe cele 3 NPR-uri, fie de crucisatorul/distrugatorul/fregata Marasesti. Styx-ul este echivalentul naval al SA-2, atat ca perioada de intrare in seviciu, cat si ca tehnologie si eficacitate impotriva tintelor moderne, capabile de contramasuri electronice.

Atat timp cat fortele navale ruse cu baza la Sevastopol s-au limitat la nave din generatie anilor ’60-’70, dotate cu tehnica oricum superioara insa cu probleme de intretinere, situatia nu a parut foarte grava.

Insa, pe langa forta de submarine, Rusia urmareste si intinerirea flotei de suprafata din Marea Neagra, prima fregata din clasa “Admiral Grigorovich” fiind intr-un stadiu avansat de constructie iar cea de-a doua, “Admiral Essen”, urmand-o indeaproape.

Rachetele sale Klub (SS-N-27) nu pot fi comparate cu arhaicele Styx in nici o privinta si scot in evidenta inca o data daca mai era cazul nevoia de baterii de rachete anti-nava moderne cu raza lunga de actiune.

Se zice ca istoria se repeta insa, doar cu niste senzori moderni – singurul capitol la care Marina de azi s-ar compara favorabil cu cea de ieri – nu prea sint moduri de a o “ajuta” in directia asta.

Bina ca inca mai exista mine marine.

Tehnomil

Exit mobile version