Romania Military

„IOWA” inca starneste pasiuni

 

 

„IOWA” a fost ultima clasa de cuirasate construite de americani in al doilea Razboi Mondial.

Nu voi intra in detalii, gasiti pe net o cantitate uriasa de informatii, ci le voi prezenta foarte pe scurt:

Deplasament: 46.000 to standard, 58.460 to full;

Dimensiuni: 262.51 x 33 x 11.51 m

Viteza: 33 noduri;

Raza de actiune: 14.890 mile marine la 15 noduri;

Echipaj: 2700 oameni;

Armament:

– 9 x 406mm/50, in 3 turele triple;

– 20 x 127mm/38, dual purpose, in 10 turele duble;

– 80 x 40mm/56 Bofors, in turele cvadruple;

– 49 x 20mm/70 Oerlikon

 

Pana la incheierea razboiului, au intrat in serviciu 4 din cele 6 nave planificate.

Puternic inarmate si blindate, cu o viteza excelenta pentru dimensiunile lor, cuirasatele clasei „IOWA” au insotit portavioanele americane in operatiunile din insulele Marshall, Mariane, Filipine, Iwo Jima si Okinawa, efectuand bombardamente inclusiv asupra insulelor Honshu si Hokkaido din arhipelagul nipon.

 

Retrase din serviciu dupa razboi, au fost reactivate in timpul Razboiului din Koreea (toate 4) si Razboiului din Vietnam („New Jersey”).

In urma lansarii programului 600-ship Navy, al presedintelui Ronald Reagan, la inceputul anilor „80 toate cele 4 nave au trecut printr-un proces de modernizare a echipamentelor de bord, au primit sisteme de razboi electronic si contramasuri, 32 rachete Tomahawk, 16 rachete Harpoon si 4 Phalanx CIWS. In paralel, au fost eliminate piesele de artilerie cal.40mm si 20mm precum si 8 din cele 20 de tunuri cal.127mm/38, echipajele reducandu-se la 1800 oameni.

„Iowa” a servit in Flota Atlanticului, fiind retrasa in 1990, radiata in 2006 si transformata in nava muzeu.

„New Jersey” a participat la operatinile din Liban – 1982, tragand cu artileria asupra pozitiilor siriene si druze din valea Beqaa, retrasa in 1991 si radiata in 2001, fiind donata pentru a servi ca nava muzeu.

„Missouri” a participat, in 1988, la operatiunea „Earnest Will”, de protejare a transporturilor de petrol din Golf, pe timpul razboiului Iran-Irak. In 1991 a participat la operatiunea „Desert Storm”, tragand 28 de rachete Tomahawk si 759 proiectile cal.406mm. A fost retrasa din activitate in 1992 si radiata in 1999, fiind donata pentru a fi nava muzeu.

„Wisconsin” a participat la operatiunea „Desert Storm”, tragand 24 rachete Tomahawk si 319 proiectile cal.406mm, a fost retrasa din activitate in 1991 si radiata in 2006, fiind donata pentru a fi utilizata ca nava muzeu.

 

In toata perioada postbelica, atat oficiali americani cat mai ales pasionatii de nave de lupta au propus diverse variante de modernizare a cuirasatelor.

Recent, dupa ce programul distrugatoarelor clasei Zumwalt s-a dovedit prea scump si a fost redus de la 32 nave la doar 3, discutiile s-au reaprins in jurul esecului conceptului „Advanced Gun System” care urma sa doteze distrugatoarele clasei cu cate 2 tunuri calibrul 155mm, capabile sa trimita proiectile ghidate la 160km.

Din nou, pasionatii au inceput sa se gandeasca la clasa Iowa.

Foarte pe scurt, se propune:

– trecerea la propulsia nucleara;

– inlocuirea turelei cal.406mm de la pupa cu un bloc Mk41, varianta Strike, cu 46-49 celule de lansare verticala;

– dezvoltarea unor munitii subcalibru ghidate, cu bataie lunga (160km), pentru tunurile cal.406mm (cel mai probabil, cal.203mm cu sabot detasabil);

– protectie apropiata cu SeaRam si sisteme LASER din categoria 100kW;

– modernizarea sistemelor de comanda, senzori, comunicatii si razboi electronic;

– dotarea navei cu elicoptere de cercetare si antisubmarin si cu drone de cercetare si reglare a tirului artileriei.

Echiparea ar trebui sa permita navei sa loveasca cu rachete tinte navale la peste 200 mile si terestre la peste 1000 mile iar cu artileria sa loveasca tinte la 100 mile, fiecare nava urmand sa evolueze in cadrul unui grup propriu de lupta care sa-i asigure protectia antiaeriana si antisubmarin.

Nu se face o estimare a costurilor dar ar fi incomparabil mai ieftin si mai fiabil decat nu stiu ce proiect SF de distrugatoare zburatoare.

 

Enjoy:

https://www.youtube.com/watch?v=wcw4vVQ5fyU

 

Cristian Ganciu

Exit mobile version