Romania Military

ISTORIA ARTILERIEI ROMANE (II)

This entry is part 2 of 23 in the series Istoria Artileriei Romane

ARMELE ARMATEI ROMANE: RACHETE ANTITANC DIRIJATE

 

Prima racheta antitanc dirijata, a aparut in inventarul militar in anul 1945. Ea se numea X7 PANZERABWEHRRACHETE si era de fabricatie germana (Germania in acele vremuri, era un inovator in domeniul militar. Dupa razboi, tehnologia germana s-a regasit in toate armatele dominante ale lumii), ea putand penetra orice blindaj existent la acea data, la o distanta maxima de 1200 m. Racheta antitanc dirijata a reprezentat un mare pas inainte in tehnologia militara, fiind totodata un nivel superior in lupta permanenta dintre proiectil si blindaj.

 

Si pentru Armata Romana, rachetele antitanc au reprezentat un mare pas inainte, adaugand un plus de eficienta covarsitor, Artileriei. Sistemele pe careRomaniale-a avut, erau complexe si moderne pentru acei ani, cu nimic inferioare sistemelor similare NATO.

Primul sistem de acest fel de la noi a fost 3M6 SCHMEL-BONDARUL- (AT-1 SNAPPER), de fabricatie sovietica. Acest sistem era totodata primul din inzestrarea Pactului de la Varsovia, fiind initial montat pe autovehiculul de teren GAZ-69 (ce incepand cu anul 1957 se va fabrica la Campulung-Muscel, sub denumirea de IMS). In inventarul Armatei Romane, Bondarul a aparut in anul 1961 (la doar un an de la debutul sau in armata sovietica!), montat fiind pe sasiu de GAZ-69, iar ulterior, incepand cu 1964, el va veni montat pe automobilul blindat BRDM-1.

AT-1 montata pe GAZ 69a

La data intrarii in inzestrare “Bondarul” instalat pe GAZ-69, era cunoscut sub denumirea de 2P-26. Sistemul utiliza racheta cu incarcatura cumulativa, dirijata prin fir (ceea ce era foarte modern in acele timpuri), 3M6. Racheta era usor de recunoscut fiindca avea ampenaj mare si varf ascutit, fiind capabila sa strapunga blindaje groase de 300 mm, la o distanta maxima de 2 km. Era o racheta foarte performanta, neexistand la acea data, blindaj care sa-i poata rezista. Racheta avea o viteza maxima redusa, de aproximativ 110 m/s, iar durata de traiect la distanta maxima de 2 km, era de aproximativ 20 s. Interesant este faptul ca era ghidata prin fir de catre operatori, cu ajutorul unui joystick, inclusiv de la 30 m de instalatie.

Pe GAZ-69, erau montate 4 rachete cu sistemele de ghidaj aferente, intreaga instalatie avand greutatea de 2370 kg si o lungime de 3,85 m.

Din anul 1964, sistemul SCHMEL a intrat in inzestrare montat pe autovehiculul blindat BRDM-1, ce avea o greutate de 5,85 tone, lungimea de 5,7 m si era amfibiu, ceea ce-i permitea sa se deplaseze pea pa cu viteze de 8-9 km/h, avand un echipaj format din operatorul la sistemul de dirijare si soferul. Sistemul a fost cunoscut sub numele de 2P-27, avand in componenta sa cea mai moderna racheta antitank 3M6, care avea diametrul de 136 mm, diametrul aripilor de 750 mm, lungimea de 1150 mm, greutatea de 24,5 kg. Distanta maxima operationala era de 2 km, iar distanta minima de tragere de 600 m; putand perfora blindaj la unghi de incidenta de 90/60 de grade, de maxim 300 mm.

Sistemului antitanc SCHMEL i-a urmat in Armata Romana, 9 K11 MALYUTKA (AT-3 SAGGER), un sistem foarte bine cunoscut si cu larga raspandire in lume.

Romania a avut in dotare (si mai are inca), 3 tipuri de instalatii MALYUTKA. Prima instalatie de acest tip a aparut in dotare pe la jumatatea anilor *60, fiind de tipul 9 P110, montata pe transportorul blindat BRDM-1. De asemenea, in aceeasi perioada, a intrat in dotare sistemul mobil de lansare portabil 9 P111, masina de verificat rachete inainte de lansare si cea de antrenament pentru ochitori 9 F66.

Masina de antrenament pentru ochitori 9 F66 era foarte moderna pentru acele timpuri, fiind dotata cu tuburi catodice si relee, un ecran pe care se putea executa dirijarea simulata a rachetei la distanta de tragere aleasa si cu o anume directie de deplasare a tintei.

Racheta 9 M14 MALYUTKA era moderna, ea avand incarcatura cumulativa, fiind dotata cu un sistem de dirijare prin fir (asemanator cu cel de la SCHMEL) si un giroscop pentru mentinerea pe traiectorie. Cu toate acestea racheta avea un traiect pe tinta destul de mare, de aproximativ 30 de secunde, ceea ce era un dezavantaj, fiindca permitea tintei vizate sa se camufleze cu fum sau dupa obstacole; un inconvenient major dealtfel, care a marcat intreaga cariera a acestei arme. Un alt inconvenient era faptul ca racheta nu era eficace sub 500 m, neatingand viteza necesara penetrarii blindajului maxim. Dirijarea rachetei se facea de catre operator printr-un joystick, fiind destul de complexa si dificila. Ca urmare operatorul RAD, pentru a atinge nivelul de pregatire optim necesar, trebuia sa execute minim 2500-3000 de lansari simulate in instalatia 9 F66.

Din anul 1973 au intrat in dotare variantele modernizate: 9 M14M, ce avea dirijare manuala redusa, timp mai redus de zbor; 9 M14P ce avea sistem semiautomat de dirijare a rachetei la tinta, putere de patrundere in blindaj de 460 mm si capabilitate impotriva blindajelor reactive.

Insa, cea mai moderna varianta de productie sovietica pe care armata noastra a avut-o in dotare, a fost cea montata pe transportorul BRDM-2 (Boievaia Razvedivatelnaia Dozornaia Masina –masina de lupta de cercetare si patrulare), ce putea transporta 4 oameni protejati de un blindaj de 10 mm la partea frontala. BRDM-2 are un motor pe benzina GAZ-41 de 140 CP (18,2 CP/t) si o greutate de 7,7 t. Instalatia de lansare 9 P122 era echipata cu 14 rachete 9 M14M, iar instalatia 9 P133 cu rachete 9 M14P in numar de 16/18 bucati.

Romania a asimilat in fabricatie (ca de altfel multe tari din cadrul Pactului de la Varsovia) racheta MALYUTKA, la ELECTROMECANICA Ploiesti, reusind sa o si modernizeze cu support francez pe la jumatatea anilor *90. Este interesant faptul ca in perioada 1993-1995, Romania a cochetat cu ideea achizitionarii din Franta a rachetelor HOT si MILAN, intentie ramasa nefinalizata. Cu toate acestea racheta MALYUTKA modernizata cu francezii de la Euromissile, a fost un hibrid intre racheta originala sovietica siMILAN, purtand denumirea de MALYUTKA M2T. Aceasta racheta era net superioara celei sovietice si cea mai moderna de acest tip la acea data, avand doua incarcaturi in tandem, fiind capabila sa distruga blindaj reactiv de pana la 900 mm. Nu se stie cu siguranta cate si daca au fost achizitionate, dar se intentiona ca ele sa doteze MLI-84 M1, ce in final a dispus de racheta mult mai performanta de fabricatie israeliana, SPIKE.

Racheta 9 M14M avea urmatoarele caracteristici: viteza de zbor 120 m/s; greutate la start 10,9 kg; componenta de lupta cumulative; lungime 860 mm; diametrul 125 mm; bataia minima 500 m; bataia maxima 3000 m; putere de patrundere in blindaj- 400 mm la unghi de incidenta de 90 de grade; dirijarea se facea normal prin metoda celor trei puncte.

Transportorul acestui sistem, BRDM-1 (9 P110) avea o lungime de 5700 mm; latime de 2200 mm; greutate pentru lupta cu doi oameni+rachete, de 6000 kg; numarul de ghidaje pentru rachete -6; viteza de tragere de 2 lovituri/minut; camp de tragere vertical de la -4,8/+10,2 grade, camp de tragere orizontal cuprins intre +/- 85,2 grade; viteza pe drum/camp de 75/40 km/h; viteza pe apa de 8-9 km/h.

La noi, acest complex montat pe BRDM -2, se mai afla inca in dotarea bateriilor si divizioanelor antitanc de la nivel regiment de infanterie pana la nivel armata, inclusiv Rezerva General Strategica, cu toate ca in inzestrare a intrat racheta israeliana SPIKE.

Ultimul sistem de productie sovietica achizitionat de catre Romania incepand cu anul 1980, este 9 P113 KONKURS (AT-5 SPANDREL) si se afla inca in inzestrarea unitatilor antitanc, alaturi de rachetele MALYUTKA ce au supravietuit, dar avand perfomante net superioare acestora.Romania a achizitionat se pare, intre 30-40 de asemenea instalatii.

AT 5 Spandrel

KONKURS este un sistem de rachete antitanc dirijate de generatia a II-a, montat pe transportorul BRDM-2 (acelasi ca si la MALYUTKA), avand dirijare semiautomata. Sistemul are si o varianta de lansator portabil 9 M111, fiind asemanator ca performante celui american TOW (unii specialisti sustin faptul ca KONKURS este o copie a rachetei americane), avand o probabilitate de lovire de 90%. Aceasta varianta nu a fost achizitionata deRomania.

Racheta antitanc dirijata KONKURS este amplasata intr-un container de fibra de sticla (instalatia de lansare 9 P148), ce o protejeaza si ii asigura totodata ghidarea initiala. La lansarea rachetei intra in functiune un sistem generator de gaze ce propulseaza racheta cu 80 m/s, iar prin pornirea motorului propriu, viteza este accelerata la peste 200 m/s cu 7 rotatii pe secunda si dirijare automata. Pentru dirijare racheta este prevazuta la partea din spate cu o pastila trasoare care emite in infrarosu; sistemul fiind astfel ochit si mentinut pe tinta, transmitand permanent comenzi prin fir pentru corectarea zborului –operatorul RAD preia comanda si dirijeaza racheta normal.

Racheta KONKURS are urmatoarele performante: viteza de zbor 200 m/s; greutate la start 25,2 kg; componenta de lupta cumulativa; lungime 1150 mm; diametrul 135 mm; bataia minima 75 m; bataia maxima 4000 m; putere de patrundere in blindaj de 650 mm (950 mm la KONKURS M); durata de traiect de 20 s; numarul de rachete pe ghidaj -5.

Ultimul sistem de rachete antitanc portabil achizitionat de catre Romaniape la inceputul anilor *80, a fost 9 K111 FAGOT (AT-4 SPIGOT). Instalatia de lansare portabila era de tipul 9 P135, deservita de trei militari ce transportau lansatorul in greutate de 22,5 kg si cate doua rachete. Interesant este faptul ca aceasta instalatie, putea in caz de necesitate sa lanseze si rachete de tip KONKURS!

Instalatia de lansare 9 P135 era formata dintr-o racheta FAGOT (viteza de zbor 186 m/s; greutate la start 11,5 kg; lungime 1030 mm; diametrul 120 mm; bataia minima 70 m; bataie maxima 2500 m; putere penetrare blindaj de 480 mm), aparatul de ochire 9 Sh119 si cutia de dirijare 9 S451.Romaniaa achizitionat cateva sute de rachete FAGOT, ce s-au aflat in dotarea plutonului lansare al companiei antitanc din batalionul de infanterie si la compania antitanc a regimentelor de parasutisti.

 

Racheta AT FAGOT

Desi marea majoritate a acestor sisteme de fabricatie sovietica au fost retrase din inzestrare sau sunt stocate, Armata Romana le mai foloseste inca la trageri si instructie, precum sistemul KONKURS.

Ultima achizitie de acest fel a armatei noastre este racheta israeliana SPIKE. Aceasta echipeaza elicopterelePUMASOCAT (SPIKE ER) si masina de lupta MLI-84 M1 (SPIKE LR), dar nu se stie cu siguranta daca exista in inventar si variantele SR (bataie maxima 800 m) si MR (bataie maxima 2500 m). Dupa unele surse neoficiale, se pare ca cel putin varianta SR s-ar afla in inzestrarea FOS.

Nu stim deocamdata care este viitorul acestei arme in Armata Romana. Exista, dar deocamdata nu se afla in inzestrare, un proiect autohton in colaborare cu Israelul, ce ar avea capacitatea de a distruge vehicule blindate usoare, buncare, casemate, etc, denumitSTAR80L. Ce va fi in viitor nu stim cu certitudine, insa daca mergem pe principiul standardizarii (agreat de catre armata noastra), atunci sistemul SPIKE, in toate variantele sale, ar trebui sa devina dominant. Vom vedea insa in viitor ce va fi!

 

Surse: ARTILERIA ROMANA IN DATE SI IMAGINI (Col. Conf. univ. dr. Adrian Stroea; Lt. col. Gheorghe Bajenaru); WIKIPEDIA –Enciclopedia libera; Internet.

Sursa poze: Wikipedia

 

WW

 

 

Series Navigation<< Istoria Artileriei in Romania ( I )Istoria artileriei romane – aruncatoarele (I) >>
Exit mobile version