Romania Military

Noul sistem de aruncator – Automated Direct Indirect-fire Mortar (ADIM)

Cei de la Picatinny Arsenal au anuntat in aprilie anul acesta ca dezvolta un nou sistem mobil de mortier cal. 81mm, cu cadenta mare de tragere, montabil si pe vehicul 4×4 din categoria Humvee, in cadrul programului Automated Direct Indirect-fire Mortar (ADIM).

Mortierul pe HMMV

Sistemul modular permite angajarea unor tinte usoare si sprijinul cu foc direct sau indirect al infanteriei in zone dificile, unde accesul gurilor de foc de calibru mai mare este restrictionat. Mortierul are recul redus cu factor de 8x (fata de un mortier clasic), fiind o solutie hibrida intre aruncatorul de bombe si o arma fara recul (ex. AG-9) ca si design, ceea ce duce la o solicitare mai mica a platformei de lansare. De asemenea operarea se poate face la distanta, aruncatorul dispunand de o magazie de munitie si un sistem de actuatori electromecanici controlati de « Actuator Control System (ACS) » alaturi de un sistem de control al tragerii « Automated Fire Control System – Mortar (AFCS-M) » cu navigatie inertiala si GPS incorporate, in fapt o versiune imbunatatita a M95 « Mortar Fire Control System (MFCS) » actualmente in uz.

Sistemul instalat pe vehicul poate fi operat si ca si vehicul telecomandat, cu capacitatea de a se desfasura rapid, a deschide focul si a se repozitiona intr-un timp foarte scurt, totul automatizat, cu exceptia deciziei unui operator uman de a deschide focul asupra unei tinte identificate in prealabil.

Sistemul a fost demonstrat in Ianuarie 2015 in cadrul programului Army Expeditionary Warfighter Experiment (AEWE) Spiral J desfasurat la Fort Benning, in statul american Georgia. In cadrul demonstratiei au fost trase 174 de lovituri si angajate tinte multiple.

ADIM a fost conceput pe baza nevoilor identificate in cadrul operatiunilor desfasurate de fortele americane in Afganistan, si aminteste de sistemul Scorpion (adica o versiune ungureasca a aruncatorului sovietic 2B9 Vasilek de 82mm).

 

Video Scorpion (in absenta unuia cu ADIM) :

https://www.youtube.com/watch?v=-5i7AzcNbsU

https://www.youtube.com/watch?v=Axsdaz3-9UA

 

 

Marius Zgureanu

Surse:

http://www.army.mil/article/147037/Revolutionary_mortar_system_to_boost_speed__accuracy__enhance_Soldier_safety/

http://www.tehnomil.net/2014/02/17/sezatoare-episodul-5/

Exit mobile version