Vorbe grandioase despre o “Uniune Europeana a Apararii” risca sa expuna slabiciunea Europei
Ideea unei armate europene este atat de veche precum speranta unitatii europene. Dupa crearea Comunitatii Europene a Carbunelui si Otelului, embrionul actualei Uniuni Europene, cele sase tari fondatoare au ajuns in 1952 la intelegerea de a forma forte armate europene supranationale. Din pacate, planul a cazut din cauza votului nefavorabil din legislatura franceza. Dupa acest episod membrii fondatori s-au concentrat pe o integrare economica treptata.
In momentul de fata Uniunea Europeana resimte o anumita perioada de slabiciune care are multe cauze, dar care a fost accentuata de hotararea Marii Britanii de a parasi Uniunea. Ideea unei integrari militare este reinviata de marii birocrati europeni ale caror scaune au inceput sa se clatine din cauza slabei lor performante, in particular Martin Schultz si Jean Claude Juncker, care au ajuns in situatia de a-si suporta reciproc pozitiile pentru a contracara sau amana o eventuala irelevanta si/sau sofism al politicilor suportate si promovate de ei. Unele tari au inceput sa vorbeasca despre o „Uniune Europeana a Apararii”, iar altele, invocand „spiritul Schengen” prevad un „Spatiu Schengen pentru Aparare”. Birocratii europeni vor sa arate, atat publicului european cat si partenerilor externi, ca exista o Uniune dupa Brexit.
Argumentul principal al birocratilor este ca odata cu iesirea Marii Britanii din Uniune cel mai mare obstacol impotriva integrarii apararii a fost eliminat. Franta, probabil in momentul de fata puterea militara fara rival din sanul Uniunii, este incantata de faptul ca are sansa sa revendice conducerea Uniunii de la Germania. Pericolul nu este acela ca acest fel de vorbe grandioase ar ameninta NATO, cum unii formatori de opinie cred, dar ca un asemenea proiect s-ar termina in esec demascand astfel slabiciunea Europei. Acest rezultatat ar agrava doua mari amenintari la securitatea Europei: hartuirea si subminarea Uniunii de catre o Rusie incurajata si un potential abandon de o America exasperata.
Membrii Uniunii Europene au toate motivele de a face mai mult pentru propria securitate. Rusia este o amenintare in ascensiune, iar alianta transatlantica da semne ca ar incepe sa se destrame. Un potential izolationism american de genul celui promovat de un posibil presedinte Donald Trump are potentialul de a distruge NATO, iar un potential presedinte Hillary Clinton are vrea ca membrii Uniunii sa contribuie mai mult la propria lor securitate. De ce Statele Unite, cu o populatie si cu o economie mai mica decat Uniunea Europeana, trebuie sa subscrie si sa garanteze securitatea Europei? Numai patru din cei 25 de aliati europeni; Marea Britanie, Estonia, Grecia si Polonia intrunesc standardul minim de a cheltui 2% din PIB pentru aparare. In afara de asta, europenii au dat si continua sa dea dovada de o capacitate seminficativa de a risipi bani pe forte armate care in marea lor majoritate sunt forte armate inutile. Orice politica serioasa europeana de securitate si de aparare trebuie sa inceapa cu faptul ca europenii trebuie sa cheltuie mai mult pe aparare si vor trebui sa cheltuiasca in asa fel incat banii investiti vor fi investiti in capabilitati reale si fiabile, cu cele critice fiind impartasite.
Campania din Libia din 2011 a pus in evidenta foarte bine ca nici cele mai mari puteri militare din Uniune, Franta si Marea Britanie, nu au autonomia si capabilitatile necesare de a desfasura campanii militare fara ajutorul Statelor Unite.
Uniunea Europeana poate adauga valoare, dar nu neaparat in sfera militara. Multe din amenintarile la care atat Uniunea Europeana cat si Statele Unite sunt supuse in ziua de astazi – terorismul, santajul energetic, siguranta cibernetica – sunt mult mai bine combatute de catre institutii civile de siguranta nationala si publica decat de institutii si structuri militare. Uniunea Europeana este mult mai bine plasata decat NATO in a combate aceste amenintari ale secolului XXI. In Afghaniastan si in Irak generalii au ajuns la concluzia ca militarii singuri nu pot „repara” tari „sfaramate” de razboi civil, coruptie, saracie, fundamentalism religios, etc. Generalii au fost primii care au pledat pentru ajutor si sfaturi atunci cand a devenit clar ca nu solutii militare cinetice sunt necesare ci solutii pentru reconstructia statelor respective. Iar acest tip de ajutor si sfaturi Uniunea Europeana are atat experienta cat si expertiza. De asemenea Uniunea Europeana poate fi o treapta prin care tarile nordice neutre, Finlanda si Suedia, pot deveni mai implicate in apararea Tarilor Baltice. De asemenea Uniunea Europeana poate aloca fonduri pentru cercetarea in domeniul apararii si de asemenea se poate implica in verificarea bugetelor nationale de aparare intr-un mod similar cu cel existent la ora actuala pentru verificare finantelor si monitorizarea deficitelor bugetare.
Exista riscul ca in dorinta lor de a demonstra rezultate rapide, liderii si birocratii europeni vor acapara numai simbolurile unei integrari militare nu si substanta din spatele acestor simboluri. Unul dintre aceste simboluri este obsesia creerii unui cartier general pentru operatii militare al Uniunii Europene. Aceasta inititiva este o risipa de resurse si de efort. Atat NATO cat si statele Uniunii Europene au multiple cartiere generale care pot fi folosite de Uniune in scopuri militare si creerea de initiative militare comune intre Uniune si NATO. Ar fi grosolan din partea Marii Britanii sa incerce o eventuala blocare a unei astfel de initiative, concomitent cu negocierile ei pentru noi raporturi cu Uniunea Europeana. Uniunea Europeana ar trebui sa-si doreasca o cooperare cat mai apropiata cu Marea Britanie in domeniul apararii. Ambitiile militare ale Uniunii Europene nu trebuie sa stramute NATO; pe un termen foarte lung ele vor ramane in continuare liliputane in comparatie cu „greutatea” americana in NATO.
O teza franco-germana in domeniul apararii vorbeste zadarnic despre „autonomie strategica”, dar nu este nimic mai autonom dacat armate care nu pot manevra, lupta sau cel putin sa vizualizeze inamicul, fara ajutor american. Armatele europene au nevoie de avioane de transport, avioane de realimentare, elicoptere, drone, sateliti, spitale de campanie si multe altele. Conteaza prea putin daca aceste capabilitati sunt achizitionate in numele Uniunii Europene sau NATO. Fortele armate sunt nationale si cu cat ele vor fi mai puternice cu atat mai puternice vor fi atat Uniunea Europeana cat si NATO.
Alex
Surse
Financial Times – https://www.ft.com/content/fd637b0e-7913-11e6-97ae-647294649b28
Carnegie Foundation Europe – http://carnegieeurope.eu/strategiceurope/?fa=64222
A Strong Europe in a World of Uncertainties – https://www.auswaertiges-amt.de/EN/Europa/Aktuell/160624-BM-AM-FRA_ST.html
French and German Defence: The Opportunities of Transformation – http://www.iris-france.org/wp-content/uploads/2015/03/IRIS-Note-march-2015-IRIS-SWP.pdf