Romania Military

Pastila cu tehnologie. Un concept interesant de UAV

transwing unmanned aerial vehicle pterodynamics

Zapând pe marele Internet, m-am „lovit” de un UAV – Unmanned Aerial Vehicle (Rom. „aeronavă fără pilot”) foarte interesant. Este vorba de un concept al companiei americane PteroDynamics, XP-4/5/6 denumit sugestiv Transwing. Dar să lăsăm imaginile să vorbească:

UAV-ul poate fi configurat în mai multe versiuni, XP4 și XP5 fiind în Clasa I conform clasificării NATO, în timp ce XP-6 este în Clasa a II-a conform aceleiași clasificări. Reamintesc, NATO clasifică aeronavele fără pilot în 3 clase:

  1. clasa I-a (greutate mai mică de 150 kg) – pentru misiuni la nivel tactic unitate / subunitate;
  2. clasa a II-a (cu greutatea între 150 şi 600 kg)  – pentru misiuni la nivel tactic grup de luptă; şi
  3. clasa a III-a (greutate mai mare de 600 kg) – pentru misiuni la nivel operativ şi strategic.

UAV-ul a fost remarcat și de cei de la DARPA fiind inclus într-un program al marinei americane:

Testele continuă în vederea determinării anvelopei de zbor în condiții de vânt puternic, aterizare / decolare pe o platformă aflată în mișcare, UAV-ul fiind autonom:

Conceptul de basculare al aripilor este patentat de cei de la PteroDynamics. Când l-am văzut prima dată mi-am amintit de sistemul de pliere al aripilor unui avion din al Doilea Război Mondial expus în hangarul USS Intrepid, Grumman TBF Avenger.

Mai multe informații despre acest UAV găsiți pe pagina oficială a companiei care poate fi accesată de aici. Avantajele acestei aeronave sunt evidente așa că nu voi insista. PteroDynamics este o companie mică, cu doar 12 angajați, înființată în 2017. Finanțarea implementării conceptului Transwing s-a făcut cu ajutorul investitorilor privați, a autorităților statului Colorado unde compania își are sediul și, bineînțeles, al fondurilor US Navy & DARPA.

Exit mobile version