Romania Military

Șeful SMG: Partea inițială a comandamentelor pentru operații speciale și apărarea cibernetică, declarată operațională nu mai târziu de 2018

Șeful Statului Major General, generalul Nicolae Ciucă, a declarat, luni (2 oct 2017), că partea inițială legată de organizarea și funcționarea celor două comandamente care vor apărea la nivelul Armatei României, unul al forțelor pentru operații speciale și altul pentru apărare cibernetică, va fi declarată operațională nu mai târziu de anul 2018.

„Fiecare dintre cele două comandamente parcurge un proces de fundamentare în ceea ce reprezintă încadrarea cu personal. Elementele doctrinare au fost clar stabilite în momentul în care ele au fost aprobate și avem convingerea că odată ce vom finaliza toate procedurile specifice pentru aceste demersuri ele să poată să fie declarate operaționale. Partea inițială a acestora intenționăm să poată să fie declarată nu mai târziu de anul 2018”, a declarat generalul Nicolae Ciucă la plecarea de la festivitatea de deschidere a anului universitar la Universitatea Națională de Apărare „Carol I”, întrebat când vor deveni operaționale cele două noi comandamente în curs de înființare la nivelul Armatei.

În discursul ținut în aula universității, șeful SMG a precizat că la nivelul Armatei vor apărea două comandamente, unul al forțelor pentru operații speciale și altul pentru apărare cibernetică.

„După cum bine știți, la nivelul Armatei României vor apărea două noi comandamente, cel al forțelor pentru operații speciale și cel pentru apărare cibernetică. Sunt două noi domenii care vin să completeze, practic, tot ceea ce înseamnă încercarea noastră ca, la finele ciclului de planificare, să venim să clarificăm tot ce înseamnă partea asta doctrinară pentru Armata României”, a declarat generalul Ciucă.

Știrea integrală: AGERPRESS

_____________________

RumaniaMilitary: da, este o știre cunoscută de la începutul lunii, dar am pus-o în concordanță cu situația similară a Poloniei, care va avea cam 1000 de oameni implicați în categoria de forțe dedicată cyberwarfare-ului: http://www.defence24.com/677300,macierewicz-poland-to-have-1000-cyber-troops-within-the-structure-of-its-military

Forțe Terestre, Aeriene, Navale, Operații Speciale, Apărare Teritorială

Exit mobile version