Romania Military

Speranța moare ultima…

…cred turcii și pe cale de consecință nu au renunțat la idea de a intra, cândva în posesia avioanelor F 35A.

Dar prima veste bună este, așa cum am scris deja, faptul că Germania a fost de acord cu vânzarea celor 40 de Eurofighter Tranche 4, afacere pe care Berlinul a blocat-o încă de la început.

Dar cu ocazia summitului NATO de la Haga, președintele turc, Recep Tayyip Erdoğan, a confirmat că negocierile tehnice cu Washingtonul în privința achiziției de către Ankara a F 35A au fost reluate.

Discuțiile dintre Erdogan și Trump, la Haga, au fost centrate pe tema F 35A, deși turcii nu sunt dispuși încă să renunțe la S 400, ba mai mult decât atât, nu sunt dispuși nici măcar să discute subiectul S 400 cu aliații din NATO.

Deocamdată ambele părți își mențin pozițiile deja exprimate. Turcii nu sunt de acord să renunțe la S 400 și deși sistemul nu este operațional, el ar putea deveni în maximum 12 ore. De celalaltă parte, nici americanii nu vor să vândă F 35A Turciei atât timp cât S 400 este liber și vioi pe plaiurile otomane.

Opțiunile pe care americanii le oferă turcilor sunt cu totul nesatisfăcătoare pentru Ankara. Pe de o parte americanii ar fi de acord ca anumite componente ale S 400 să fie demontate iar bateriile să fie sub control american, pe teritoriul Turciei, sau ca bateriile să fie demontate în totalitate, sau să fie vândute unei alte țări.

Turcii pe de altă parte, susțin că achiziția S 400 are legătură directă cu refuzul americanilor de a le vinde Patriot, în condițiile cerute de turci – adică cu ceva transfer de tehnologie.

Deocamdată se discută dar fără însă prea mari speranțe.

Dar cu ocazia aceluiași summit NATO, președintele turc a avut o discuție și cu omologul sau francez, Emmanuel Macron, și i-a cerut acestuia să ridice interdicția de export pentru Turcia în privința sistemelor anti-aeriene cu rază lungă SAMP/T.

Turcii ar avea de gând să cumpere Eurosam SAMP/T, dar în același timp să-l și coproducă, adică se aștepta și la un anumit transfer de tehnologie. Deocamadată autoritățile franceze nu au comentat informatiile, dar Italia (care coproduce SAMP/T alături de Franța) este favorabilă primirii Turciei în program ca partener.

Problema francezilor pare a fi intervenția Turciei în nordul Siriei și mai ales tensiunile cu Grecia, astfel că Parisul a pus practic stop discuțiilor cu Ankara.

Ambițiile turcilor pe zona SAMP/T sunt însă foarte mari și au de gând, dacă afacerea s-ar semna, să indigenizeze cât mai mult sistemul, să poată construi local radarul, sistemul de conducere al focului, rachetele, pentru început în coproducție cu Italia și Franța.

Deocamdată însă francezii nu sunt de acord, sau cel puțin nu sunt foarte entuziasmați să-și vândă tehnologia turcilor și să-și creeze cu această ocazia un nou concurent pe piață.

 

GeorgeGMT

Exit mobile version