Primul Război Mondial a sfărâmat ambițiile Germaniei iar Tratatul de la Versailles a impus condiții draconice marinei sale. Prin urmare, marina germană a apelat la tot felul de subterfugii, așa cum a fost deschiderea unei companii de proiectare navală în Olanda, la Haga – NV Ingenieurskantoor voor Scheepsbouw – IvS (1922)[1] care i-au permis să continue dezvoltarea unor noi modele de submarine și nu numai.
Torpiloarele au apărut în a doua jumătate a secolului al XIX-lea și s-au dezvoltat pe parcursul Primului Război Mondial. Erau văzute ca o alternativă asimetrică, ieftină, la marile nave de linie dezvoltate de statele bogate. Un fel de praștia lui David, piatra fiind în acest caz torpila automobilă, așa cum era denumită pe vremea aceea.
Comandamentul naval german a demarat căutările pentru un nou torpilor aproape imediat după terminarea Marelui Război. Tratatul de la Versailles nu conținea prevederi care să facă în mod expres referiri la vedetele torpiloare (engl. motor torpedo boats), acestea fiind lipsite de orice importanță tehnico-tactică în viziunea aliaților. De altfel, încă ne aflăm în epoca marilor nave de linie, nava capitală (engl. capital ship) a momentului fiind cuirasatul.
Pentru mai multe detalii despre ofertele de vedete torpiloare primite de România în 1937 de la șantierul naval Lurssen dar și despre celebrele S-boot vă invit să citiți articolul publicat pe rnhs.info, link disponibil aici. Lectură plăcută! 🙂