TR-125 ruginind la soare
Sursa foto: Alexandru George, via Cartula
Acest articol trebuie privit ca pe o simpla relatare a cuiva neutru, neimplicat in sistemul military, desprecum era ieri si cum am ajuns astazi si nu are nici pe departe pretentia unie treceri in revista exacte, din punctul de vedere al numerelor folosite, ci este daca vreti o imagine de ansamblu, luata de la mare altitudine, asa cum o percepe un simplu platitor de taxe.
Asadar care ar fi principalele diferente intre Armata Republicii Socialiste de ieri si Armata Republicii Capitaliste de astazi?!
In primul rand gradul de profesionalizare, de departe cel mai consistent castig de dupa “89. Inainte de caderea comunismului, Romania intretinea o armata uriasa, pe model sovietic, o armata populara si inerent foarte slab pregatita. Cu un numar total de aproximativ 400 de mii de militari, armata depasea de doua ori capacitatea pe care economia si numarul populatiei l-ar fi putut sustine in mod normal, p[e timp de pace. Astfel ca in mod natural armata era mare si slaba, un “urias” cu picioare de lut intr-un sens foarte real. Baza armatei, subofiterii erau pe vreamea aceea obiect bancuri si desi unii ma vor injura, realitatea era asa cum era. Sa fii subofiter in Armata sau Militie era ceva aproape grotesc pe acele vremuri. Iar pentru cei care ati apucat sa faceti armata pe acele vremuri, in mod sigur sintagma “plutonier cu diagonala” inca va mai spune ceva.
Gradul de pregatire era sub orice critica, calitatea umana vai mama ei, majoritate subofiterilor proveneau de la tara, nevand prea multa carte sau cine stie ce educatie. Soldatii erau bineinteles de toate categoriile, dar pe atunci se spunea ca armata te tampea. Si chiar asa era. Pe de o parte era utila pentru cei slabi de minte si cateva clase de scoala, care cu ocazia stagiului militar aflau si ei cum se foloseste sapunul si periuta de dinti, si poate ieseau pentru prima data in viata din sataul lor, dar pentru un baiat de 18 ani crescut intr-o familie normala, era o inutila pierdere de timp si oricum nu prea invatai absolut nimic din punct de vedere militar. Faimoasa sintagma: “Armata te face barbat!”, trebuie privita cu foarte mult circuspectie. Armata “ar fi putut” sa te faca barbat, dar din pacate aveai contact doar cu idoiti si semianalfabeti, betivi incurabili, etc. Bineinteles nu toti erau asa, dar cei cu minte putina erau intr-o majoritate suficienta pentru a nu gresi prea mult.
Iar daca adaugam faimoasa problema a “veteranilor” si frecusul gratuit pe care il primeai de la cine stie ce analfabet cu patru clase, doar pe motivul ca era caporal, ajungem sa nu avem ce regreta. Bineinteles baietii din marile orase, din Bucuresti in special, aveau parte de un tratament…capitalist, ca doar erau din Capitala. Asadar pierdere de vreme si bani aruncati de stat in vant. Armata?! Nu prea, mai mult o forta de munca aproape gratuita, iar in ultimii ani stagiul militar se transformase intr-un fel de munca silnica.
Inca de la inceputul anilor “80 armata avea in grija nenumarate santiere de constructii si strangerea recoltei. Zeci de mii de soldati plecau la munca imediat dupa terminarea asa-zisei perioade, stiiind cel mult sa tina arma in mana si sa bata pas de defilare. De pregatire si antrenament serios nu putea fi vorba, penuria de combustibil si de altfel de orice altceva faceau imposibile aplicatile serioase. Mancarea in armata era pur si simplu o gluma, avand chiar veleitati periculoase.
T-72 romanesti degradandu-se
Foto: Alexandru George, via Cartula
Astazi, desi aveam doar 75 de mii de militari, gradul de profesionalizare a este pur si simplu incomparabil. Subofiterii sunt deja o alta specie, din punctul meu de vedere o adevarata coloana vertebrala a Armatei, bine pregatiti, bineinteles atat cat permite astazi saracia noastra, dar de bine de rau fac instructie, au deja experienta frontului si mai presus de orice, numai rade nimeni astazi cand spui ca esti plutonier in armata , ci poate din contra esti invidiat si respectat. Iar respectul este astazi meritat!
La nivelul soldatilor, profesionalizarea a schimbat enorm lucrurile in bine, macar si pentru simplul fapt ca Armata are de unde alege, iar faptul ca am participat cu trupe in Irak, Afganistan si alte TO se vede in pregatirea si mentalitatea militarilor.
Din punct de vedere tehnic, cred ca idea precum ca “inainte era mai bine”, se poate aplica si in cazul tehnicii de lupta, macar si pentru ca in AD 2013 mare parte din tehnica operationala este, in linii mari, aceeasi cu cea din 1989, dar mai batrana cu 22 de ani. In 1989 Romania detine ROT-uri, rachete operativ-tactice, mai pe romaneste aveam si noi SCUD-uri, la care s-a renunta. Eu nu plang dupa ele, chiar nu le vad utilitatea dotate doar cu focoase clasice. Mai aveam, astazi nu mai avem, rachete sol-aer S-125 Neva, submarinul Delfinul era operational, construiam rachete aer-aer, aer-sol, aveam in proiect o racheta indigena anti-nava, care ar fi fost pare-se o clona dupa P-15 Termit, aveam in intentie sa construim, dupa model chinez, submarine mici costiere si mai construiam tancuri: TR-85 si TR-125.
La nivel de Aviatie, Romania detinea in jur de 150 de MIG-21 cu resursa, imediat dupa revolutie aveam cam doua escadrile de MIG-29, 3-4 esacdrile de MIG-23 si bineinteles IAR 93 zbura si se construia IAR 99.
La capitolul Flota, in “90 si “91 am primit din URSS cele trei corvete rapide vanatoare de nave din clasa Tarantul, acestea fiind, alaturi de MIG-29, ultimele cantitati de tehnica de lupta livrate Romaniei de catre URSS.
Astazi la nivel de aviatie, stam mai bine pe zona de transport cu trei C-130 si cinci, speram sa fie sapte la final, C 27J Spartan. Apropo de aviatia de transport, Romania detinea un numar mare de unitati de parasutisti inainte de “89 dar ii lipsea cu totul capacitatea de transport si desantare a acestora…
Din punctul de vedere al aviatie de vanatoare-bombardament, cel putin ca numar de aeronave, pur si simplu nu aveam ce compara. Romania Socialista putea alinia in jur de 400 de aparate, chiar daca nu toate operationale, astazi Romania Capitalista poate alinia sub 40 de aparate, aflate si ele cam in aceasi situatie cu suratele lor comuniste: lipsa ore de zbor, lipsa trageri de lupta reale, lipsa modernizare, nici o sansa in fata unei aviatii serioase. Nici pe vremea cealalta nu se zbura, nu se trage, in linii mari cam aceleasi boli, numai ca pe atunci exista un motiv organizatoric nu neaparat financiar. Datorita numarului foarte mare, nerealist si nesustenabil economic de mare, orele alocate erau foarte putine. Daca in 1989 Romania ar fi avut o flota de 150 de avioane, in mod sigur ar fi avut suficiente resurse sa-si pregateasca pilotii foarte bine.
Si mai aveam, tot in cadrul FAR si bombardiere chinezesti Hong-5, o copie Il-28, avione care au mai zburat ceva timp si dupa revolutie, la fel de utile in razboiul de azi, precum baloanele cu aer cald.
La nivelul aviatiei de transport detineam doar avioane cu raza mica, tactice, de tip AN-24/26.
In materie de artilerie atat AA cat si cea de camp, ce aveam astazi aveam si atunci, cu singura difertenta ca “atunci” aveam mai multe. La nivelul trupelor terestre foloseam si obuzierul autopropulsat pe sasiu de MLI calibrul 122mm astazi stocat. In rest aceleasi obuziere calibrul 152 si aceleasi tunuri AT calibrul 100mm, iar la vanatorii de munte tunul calibrul 76mm, basca mortierele calibrul 82 si 120mm, la fel de utile si astazi.
Ca sisteme anti-tanc dispuneam de AG-7 si AG-9 ambele o gluma, chiar si atunci, impotriva tancurilor. Daca AG-7 poate fi extrem de folositor infanteriei ca artilerie la purtator, mai ales dotat cu lovitura termobarica, AG-9 este o gluma proasta din cam toate punctele de vedere: trei oameni, raza mica, capacitatea de penetrare redusa, sansa enorma sa fii ucis degeaba,etc… o mai avem si astazi. Rachetele AT pe care armata le folosea erau de doua tipuri: Maliutka, slaba si foarte, foarte greu de controlat, erau necesare peste doua mii de lansari simulate , pana aveai voie sa tragi una reala, si Konkurs, o racheta decenta si net superioara primeia. Maliutka a fost modernizata dupa “89 la standardul 2T, fiind folosit un alt tip de incarcatura de lupta. Totusi ramane extrem de greu de ghidat spre tinta.
La nivel de artilerie antiaeriana, aveam si atunci excat ce aveam si acum: S-75 Volhov, la fel de “moderne” si “eficiente” atunci ca si acum, SA-6 KUB aceeasi colectie de antichitati si ceva mai modernul sistem SA-8 Osa, caruia intre timp ii cam expira resursa. Ca sistem MANPADS Romania fabrica sub licenta racheta AA cu raza scurta ghidata in IR Strela 2, o secatura de racheta daca ma intrebati pe mine. Toata armata stia ca daca era soare afara puteai foarte bine sa n-o folosesti, ca in general zbura direct in soare, basca ca bateria ii asigura o autonomie de sub un minut de la activare. Mai aveam si avem inca sistemul pe roti CA-95 ceva mai bun si dezvoltasem pe cont propriu sistemul AA “Viforul”, bazat pe doua tunuri rapide calibrul 30mm, sistem care dupa “89 a fost modernizat, o arma serioasa si utila.
Astazi mai avem, in plus fata de ce am descris mai sus, GDF 003 de la Oerlikon, un sistem de tunuri 2×35 mm ghidat prin radar, cu cadenta mare tragere, foarte util impotriva elicopterelor, dronelor sau rachetelor de croaziera subsonice si chiar impotriva avioanelor care zboara la altitudine redusa.
Tunul AA calibrul 57 de mm pur si simplu nu merita mentionat cu tot cu CRT-ul sau de tot rasul. Calibrul 57mm inca se mai afla in dotare. De ce?! Nimeni nu cred ca poate raspunde. Apropo de tunul AA 57mm, radarul sau de urmarire (CRT) era atat de…performant incat nu era capabil sa “vada” un elicopter, desi echipajul de la tun il zarea cu ochiul liber… Acest tun poate concura fara probleme la categoria cea mai proasta arma AA din dotarea Romaniei, si cel mai probabil ar iesi pe locul I, si pe locul II si pe locul III si tot asa pana pe locul zece, unde am gasi Strela 2. Este bineinteles doar o opinie foarte personala…
Si mai avem astazi si sistemul cu raza medie HAWK, dar nici acesta nu este operational, prima tragerea avand loc anul acesta cu racheta ghidata de un radar TPS 79.
In Marina Militara erau mult mai multe nave, astazi mai avem cateva insa nu am pierdut mare lucru. Navele retrase erau vechi si fara nici o eficienta. Ca un singur exemplu Romania mai avea in “89 vedete torpiloare cu aripi portante, practic inutile intr-un posibil conflict. Doar noi, Coreea de Nord si inca o tara asiatica mai detineau astfel de nave. Singura pierdere de dupa “89 ar fi submarinul Delfinul, care fiind singur in cadrul flotei mare lucru din punct de vedere operational nu ar putea face, dar ar fi extrem de util pentru antrenamentul AS al flotei.
Trupele terestre detineau un numar impresionat de vehicule. Pe hartie cel putin Romania detinand peste 3500 de tancuri si 2000 de transportoare pe roti si senile. In realitate insa prea putine dintre aceste puteau sa iasa macar din unitate in caz de alarma. Penuria cronica de combustibil, baterii sau uleiuri si pise de schimb facea ca dotarea tehnica a Armatei sa fie una fantomatica si fara nici un impact real in caz de pericol. Doar raportam recolte record inexistente si dotari fantasmagorice, la fel de inutile si nefunctionale, precum porumbul virtual din capul activistilor de partid.
Una dintre intrebarile pe care eu mi le pun si asupra caruia nu am gasit inca un raspuns, fie el si partial, este dat de pastrarea in dotare a doua batalioane de tancuri T55, desi s-au taiat zeci si zeci de tancuri, mult mai moderne, T-85…
Asadar una peste alta am trecut de la o armata de masa, prost inzestrata, prost administrata si prost condusa, compusa din militari fara nici o pregatire reala, la o structura mai mica, profesionista, dar care a mostenit si dus mai departe aceeasi boala a subfinantarii cronice, administrata fiind de fii politrucilor de alta data, la fel de “valorosi” precum parintii lor.
In afara profesionalizarii structurii militare, plusurile sunt din pacate foarte reduse si se rezuma la doar cateva achiztii:
-modernizarea masinii de lupta a infanteriei la stadardul M, dotata cu tunul KBS de 25mm si lansator de racheta AT Spike
-modernizarea elicopterelor de atac IAR 330 Puma la standardul Socat
-modernizarea TR-85 la stadardul M1, din pacate doar 56 de unitati
-achizitia tunului AA GDF 003 ai modernizarea tunului romanesc AA 2x30mm
-achizitia de rachete AT Spike pentru Puma Socat si MLI84M, din pacate nu si pentru infanterie
– achizitia si implemetarea unui nou sistem de razboi electronic, numit “Azur”
– achizitia de radare FPS-117 si TPS-79
-achizitia de sisteme mobile de comunicatii moderne
-dezvoltarea si intrarea in dotare a LAROM 160mm
-modernizarea MIG-21 la stadardul Lancer, cu un ropot de aplauze pentru radarul ELTA 2032 si a sistemului HOTAS, montat si pe Socat.
Este adevarat ca s-a inceput achizitionare de echipamente moderne pentru trupele de geniu, pentru cele NBC, s-au achzitionat un numar redus de autovehicule 4×4 de tip Humvee si Vamtac, cateva sisteme AA mobile Gepard si patru elicoptere Puma Naval.
Ca minusuri majore, as nota in primul rand reducerea pana aproape de disparitie a capacitatii de lupta a unor intregi segmente ale fortelor armate: flota maritima, artileria de camp, sistemele antiaeriene si aviatia militara de lupta, tancurile. La nivel de dotare cu vehicule de lupta sau auxiliare stam foarte prost. Tancurile sunt vechi, TAB-urile la fel, iar camioanele armatei si practic intregul sistem logistic, poate cel mai important factor intr-o armata moderna, este la nivelul anilor “89 din punctul de vedere al modernizarii.
In acelasi timp am ajuns de la o Industrie de Aparare care exporta armament in valoare de un milliard de dolari pe an si care incepuse sa produca lucruri de calitate, vezi IAR 99 si TR-85 sau racheta RAV-RS, sa avem o industrie care cu greu mai poate fi numita ramura economica, aprope moarte si scheletica. De la producerea de rachete aer-aer ghidate radar si IR si racheta aer-sol am ajuns sa nu mai producem nici motoare pentru rachetele tactice APRA 40 calibrul 122mm, iar pentru un nou transportor blindat sau o arma pentru dotarea infanteriei ne taraim intr-un mod jalnic, datorita lipsei totale de finantare, a se citi indiferenta politicienilor.
Este astazi Armata Romana mai buna si mai puternica decat era in 1989?! Raspunsul la aceasta intrebare este unul foarte complex, dar daca tinem cont ca cvasi-majoritatea tehnicii de lupta este datata (cu carbon 14 🙂 ) de dinainte de era capitalista, am putea sa spunem ca astazi avem o armata carpita pe ici pe colo, dar care in linii mari, tehnic cel putin, este aceeasi Marie cu alta palarie, dar mai batrana cu 22 de ani. Imediat dupa instalrea “democratiei “ pe plaiurile noastre aveam cu totii multa speranta, aveam certitudinea, data doar de lipsa de experienta si naivitate, ca industria noastra militara, eliberata din constrangerile prostesti ale comunismului, va reusi, prin colaborari externe, sa produca arme de calitate, moderne, arme care sa schimbe fundamental dotarea si fata Armatei Romane…
Jalnici am fost si jalnici suntem inca, as spune, parafrazand o fraza celebra…Pur si simplu astazi, la 22 de ani de la…eliberare, putem observa cu nostalgie ca am fost intradevar “eliberati”! A fost eliberati de grija unei industrii militare reale si sanatoase, eliberati cu totul de grija oricarui tip de industrie si in acelasi timp nu mai avem nici motive sa fim ingrijorati fata de eventualele achizitii pentru dotarea Armatei! Eliberati bineinteles in sensul in care mortul este eliberat de orice grija pamanteasca…
Adica nu trebui sa ne strofocam mintile ce echipament sa cumparam, care este mai bun, ce cantitati, pe ce directii…toate aceste “probleme” au fost rezolvate: nu cumparam nimic, nu producem nimic, pentru ca, idiotii sunt convinsii de asta, suntem membrii NATO frate!
Vorba lui Nenea Iancu, cel mai fin cunoscator al firii politicienilor de Dambovita: “Industria romaneasca este sublima, este magnifica, dar (acum n.r ) lipseste cu desavarsire”! Tot asa si dotarea Armatei Romane…
Sursa: Crunta Realitate. ( made in) Ro
GeorgeGMT