Într-un excelent interviu luat șefului Forțelor Navale Române de Victor Cozmei, articol care poate fi lecturat integral aici, ne-au fost devoalate planurile marinei de înzestrare cu tehnică de luptă pe următorii 10 – 20 de ani.
Un singur articol nu este suficient, așa că, cel mai probabil, va fi o serie de articole pe acest subiect atât de important precum prezența maritimă a României în zona Mării Negre. Că avem nevoie de o marină militară nu mai este, sper, niciun dubiu. Cum va arăta ea, rămâne de văzut.
Epopeea înzestrării marinei cu o clasă de patru corvete multirol care să înlocuiască bătrânele corvete de clasă Tetal este binecunoscută. Un șir lung de rateuri politico-administrative început în 2016 cu atribuirea directă a unui program în valoare totală de 1,6 miliarde de euro către Damen, trecând prin licitația câștigată de Naval Group unde, o premieră poate, câștigătorul licitației a refuzat încheierea contractului și finalizat în 2025 când, conform interviului mai sus menționat, aflăm că România va achiziționa patru nave proiectate și produse în cadrul programului European Patrol Corvette.
Iată declarația oficială a Dlui. Panait, șeful Forțelor Navale Române:
“Din cele patru corvete (europene n.r.) pe care ni le dorim, prima navă va intra în Forțele Navale Române în 2030 și, în fiecare an, următoarele până în 2035. În acest an ar trebui să semnăm un acord cu OCCAR (n.a. se pare că acordul a fost semnat în octombrie 2025). După ce semnăm acest acord, 2026 probabil va fi anul când vom semna contractul. Probabil în 2030 va veni prima platformă și apoi urmează dotarea ei, pentru integrarea sistemelor de armament, a CIC-ului.”
Ultimele știri pe acest subiect vorbesc despre introducerea acestui program de înzestrare pe lista programelor pe care ni le dorim finanțate prin SAFE (sursa aici). Mai exact, conform știrilor apărute “pe surse” în spațiul public, se urmărește achiziția a două astfel de corvete prin intermediul SAFE. În programul SAFE sunt incluse doar platformele navale în sine, senzorii și armamentul urmând a fi achiziționate separat după cum de altfel rezultă și din declarațiile dlui. Panait.
Din ce știm până acum din declarațiile publice, NSM (Naval Strike Missile) va fi principala rachetă navă-navă/navă-sol a Forțelor Navale și există intenția de a achiziționa ESSM (Evolved Sea Sparrow Missile), probabil în versiunea Block 2, ca principala rachetă antiaeriană a flotei. Ambele alegeri sunt foarte bune (bineînțeles, părere personală), vorbim de sisteme foarte moderne, care sunt deja sau vor fi în serviciul multor marine militare din NATO pentru mulți ani de acum înainte ceea ce ne dă siguranța că vor fi modernizate constant pentru a rămâne relevante pe câmpul de luptă.
Nu știm încă nimic despre senzori, contramăsuri sau sistemul centralizat de comandă și control, cel puțin din surse publice. Ideal ar fi ca marina să folosească la nivelul flotei același sistem de comandă și control pentru că sunt destule beneficii ca urmare a acestei standardizări. O posibilă opțiune ar fi sistemul TACTICOS al celor de la Thales, un produs folosit de multe flote care integrează deja cele două rachete dorite de marină, este scalabil și suficient de răspândit astfel încât să existe certitudinea că va fi permanent modernizat și actualizat.
Corveta europeană în mai multe versiuni. Uitându-mă la cum sunt amplasate coșurile, probabil că redundanța și capacitatea de combatere a avariilor sunt mai degrabă specifice unei nave de patrulare, sub corveta qatareză. Uitându-ne la cum sunt amplasate coșurile corvetei qatareze o să înțelegem de ce. Sursa foto: wikipedia
O corvetă de clasă Al Zubarah. Dimensiunile generale sunt similare corvetei europene, navele fiind prevăzute cu 2x8VLS pentru Aster 30, 1 lansator cu 21 de rachete RAM, tun rapid de 76 mm, rachete anti-navă, tunuri rapide de calibru mic. Versiunea qatareză nu dispune de capacități de luptă antisubmarin cu excepția celor furnizate de elicopterul NH-90. Sursa foto: Fincantieri
Revenind, programul “corvetei europene” are un website propriu (link aici) unde, printre altele, suntem ținuți la curent cu evoluția proiectului. Posibil să nu fie actualizat chiar “la zi”, dar îl putem considera drept sursa publică numărul unu atunci când vine vorba de informațiile despre program.
Iar de aici aflăm că membrii proiectului sunt Franța, Italia, Spania, Grecia, Norvegia și Danemarca. Pe website-ul programelor PESCO (sursa aici), România este menționată ca țară membră. Statutul nostru nu este tocmai clar (pentru mine cel puțin) iar participarea noastră industrială pare să fie egală cu zero.
În fine, trecând mai departe, sursele publice menționate fac vorbire de Project Execution Year (PEY) în 2025 și de Project Completion Year (PCY) în 2030 (sursa aici). Nu mi-e foarte clar ce înseamnă aceste etape și, probabil, se pot cere informații mai detaliate ofițerului de presă al programului. Dacă e să fim optimiști, am putea presupune că prima navă – prototipul, ar putea fi pusă pe cală undeva prin 2026 și finalizată în 2030.
Dacă această presupunere se dovedește adevărată, atunci conform declarației de mai sus, înțelegem că prima navă produsă în cadrul proiectului va merge către Forțele Navale Române. Cu riscurile de rigoare așa cum se întâmplă cu ocazia oricărui prototip.
Despre produsul acestui program, corveta în sine, am mai vorbit cu ocazia altui articol ce poate fi recitit accesând acest link.
În primul rând, vor fi două variante: una de patrulare și una de luptă. Pentru început, sper că vom lua versiunea de luptă pentru că de nave de patrulare nu pare să ducem lipsă. Platforma în sine este concepută modular și poate primi senzori și armament din cele mai diverse surse ceea ce constituie un real avantaj. Flexibilitatea în acest domeniu mi se pare esențială pentru succesul proiectului iar de succesul proiectului depindem direct pentru că se pare că vom fi primul client al acestei platforme.
Lăsând la o parte riscurile asociate oricărui produs nou, să fii primul client al unei astfel de platforme nu mi se pare chiar cea mai bună idee atunci când calendarul tău este atât de strict iar nevoia pentru o astfel de navă se încadrează în categoria “urgențe”. Să nu fiu greșit înțeles, îmi place foarte mult această platformă dar nu și alegerea ei în actualul context.
Am ales o navă aflată în prezent în stadiul de proiect, produsul unui program european multinațional unde niciuna din țările participante nu are o nevoie stringentă pentru produsul acestui program. Prin urmare, niciuna din țările participante de care depinde succesul acestui program nu va fi semnificativ afectată de posibilele întârzieri care ar putea să apară. În cazul nostru, întârzierile în programul corvetei europene ar putea scuza o nouă achiziție pripită motivată de “urgență” din surse “exotice” așa cum a fost achiziția navei de patrulare de clasă Hisar.
Am înțeles, statul român nu vrea să mai aibă de-a face cu Damen după eșecul de la Mangalia. Am înțeles chiar și logica de a atribui comanda celorlalte două nave de patrulare (OPV – Offshore Patrol Vessel) șantierului de la Mangalia pentru a-l face mai atractiv în ochii unui potențial investitor deși această strategie mi se pare cel puțin puerilă pentru că nimeni serios și normal la cap nu va prelua un șantier cu probleme pentru a primi o comandă pentru construcția a două nave. Șantierul trebuie să performeze și după finalizarea celor două OPV-uri construite pentru Forțele Navale Române…
Totodată, mi se pare că ignorăm complet faptul că mai avem și alte șantiere navale în România capabile să construiască nave militare. De pildă, puteam alege să ne construim corvetele pe baza proiectului pe care cei de la Fincantieri l-au construit pentru marina statului Qatar. O scurtă privire aruncată corvetelor de clasă Doha/Al Zubarah ne va arăta multe asemănări între acestea și proiectul corvetei europene. Cu deosebirea că la data acestui articol, Fincantieri a livrat încă de acum doi ani toate cele patru nave comandate de Qatar în 2016…
Ar fi multe argumente Pro în favoarea alegerii corvetei de clasă Doha/Al Zubarah în detrimentul corvetei europene. Dacă ar fi să menționez câteva, aș puncta faptul că a fost deja produsă în patru unități într-o perioadă de timp rezonabilă (7 ani de la semnarea contractului până la livrarea ultimei nave), are caracteristici tehnico-tactice similare cu corveta europeană (deplasament, lungime, lățime, propulsie, până la 16 celule verticale de lansare a rachetelor, hangar și helipad pentru elicopter de clasă medie – 10 tone), Fincantieri deține indirect două șantiere navale în România (la Tulcea și la Brăila) care ar putea fi implicate în producția navelor și, nu în ultimul rând, sunt destul de convins că italienii n-ar face nazuri dacă trebuie să monteze senzorii și armamentul alese de Forțele Navale Române așa cum n-au avut probleme să integreze rachetele RAM pe cele patru corvete qatareze. Pentru cele Contra vă las pe voi.
Până una alta, prima navă nouă care va intra în înzestrarea Forțelor Navale Române va fi nava de patrulare din clasa Hisar, actuala TCG Akhisar, pentru care un contract a fost semnat pe 3 decembrie 2025 (sursa aici). În fine, un răutăcios ar putea afirma (teoretic fără a greși prea mult) că nici măcar Akhisar nu este chiar nou-nouță dat fiind că va fi livrată din inventarul marinei militare turce care a folosit-o deja. Ca de obicei, putem găsi argumente pro și contra pentru orice achiziție dar în acest caz concret mi se pare că cele contra sunt mai numeroase decât cele pro.