În lumina declaraţiilor recente ale ministrului Fifor cred ca a venit momentul să tratăm niţel subiectul submarinelor, în particular al celor germane, U212/214, submarine care am văzut că au foarte mulţi fani printre voi, chiar şi printre cititorii noştri polonezi. De altfel, polonezii sunt şi ei interesaţi de achiziţia de noi submarine, demersurile lor fiind mult mai avansate.
U212 este un concept german de la începutul anilor 2000, un submarin proiectat pentru nevoile germanilor şi gândit pentru Marea Baltică, o mare cu adâncimi maxime de circa 200 m.
Este un submarin de atac de dimensiuni medii, având o lungime de 56 m, pentru prima tranşă, o lăţime de 7 m, pescaj de 6 m şi un deplasament în imersiune de 1830 t. Are o înălţime totală de 13 m şi se face remarcat prin cele patru cârme dispuse în „x”, fiind creditat cu o adâncime minimă pentru intrarea în imersiune de 17 m. O altă caracteristică importantă este construcţia corpului dintr-un oţel special nonmagnetic dar mai puţin rezistent la presiune, cu consecinţa limitării adâncimii maxime până la care se poate scufunda de circa 200 m.
Dotat cu un sistem de propulsie tip AIP (Air Independent Propulsion) dezvoltat de Siemens, U212 poate naviga cu o viteză de circa 20 Nd în imersiune, autonomia fiind de 8000 Mm la o viteză 8 Nd. Nava se remarcă prin capacitatea de a naviga circa trei săptămâni în imersiune (a reuşit 18 zile cu ocazia unei misiuni), fără a utiliza snorkelul, şi 12 săptămâni în total, capabilitate care probabil că se datorează şi echipajului de doar 27 de oameni.
Nici la senzori nu stă rău, pentru mai multe detalii, puteţi citi aici şi aici
Este înarmat cu clasicele torpile de 533 mm, dispunând de şase tuburi lans-torpilă în prova, are capacităţi de minare însă nu poate opera scafandri de luptă (eu nu am găsit informaţia contrară) pentru misiuni de cercetare în teritoriu inamic, ceea ce este păcat dar nu de neiertat. Toată suita de contramăsuri este şi ea la locul ei, vorbindu-se chiar de dotarea acestor submarine cu armament anti-aerian constând în rachete Iris-T.
Un foarte frumos clip filmat de o tânără marinar poate fi văzut mai jos:
U212 se mai află în serviciul marinelor Italiei (U212 A) şi Israelului (Dolphin) şi, foarte probabil, va intra şi în serviciul marinei Norvegiei, Kongsberg fiind deja implicat în programul U212. Ce-ar mai merita menţionat aici este că, momentan, niciunul din cele şase U212 aflate în serviciul Kriegsmarine nu este gata de luptă, cauzele oficiale fiind lipsa de fonduri şi planificarea nereuşită a operaţiilor de întreţinere. Şi Italia şi Israel au anunţat că mai vor, ceea ce în cazul Israelului este absolut de înţeles având în vedere că aceste achiziţii sunt subvenţionate de statul german în virtutea unui sentiment de vină a cărui origine o putem probabil bănui cu toţii.
Până acum pare candidatul ideal şi pentru mult discutata şi polemizata intenţie a României de a se dota cu trei submarine pe termen mediu. Personal, am unele dubii cum că România va primi acces la U212, ceea ce ne duce direct la frăţiorul pentru rude de gradul doi al U212, adică la U214.
Derivat din U212, lui U214 îi lipseşte una dintre caracteristicile esenţiale ale părintelui său, şi anume corpul din oţel special nonmagnetic cu consecinţa unei adâncimi maxime în imersiune de circa 400 m. Puţin mai lung (65 m), dar cu un diametru ceva mai mic (aşa-mi pare mie), U214 beneficiază de acelaşi sistem de propulsie cu AIP de la Siemens, însă cu o putere instalată mai mare. Deplasamentul este aproximativ acelaşi cu cel al lui U212, numărul membrilor echipajului acelaşi, 27 de marinari. Autonomia lui U214 este mai mare decât a lui U212.
În materie de armament, spre deosebire de U212, U214 are opt tuburi lans-torpilă, din care patru tuburi sunt capabile să lanseze rachete anti-navă.
Şi U214 s-a dovedit a fi un succes la export găsindu-şi mai mulţi clienţi: Coreea de Sud, mare doritoare în asimilarea de noi tehnologii, Turcia, la fel şi Grecia. Portugalia este un alt client al acestui submarin.
Grecia a fost primul client de export al U214, contractul fiind semnat în 15 februarie 2000 pentru trei submarine, cel de-al patrulea fiind comandat în iunie 2002. Prima navă urma să fie construită în Germania, la Kiel, celelalte în Grecia.
Papanikolis, prima unitate a clasei cu acelaşi nume, a fost pusă pe cală în 27 februarie 2001, lansată la apă în aprilie 2004 şi intrată în serviciul marinei greceşti nici mai mult nici mai puţin de şase ani mai târziu, în 2 noiembrie 2010. De ce a durat atât de mult?
Păi se pare pentru că au fost probleme, marina Greciei refuzând să accepte nava în serviciu. Au fost vehiculate următoarele probleme:
- fenomenul de cavitaţie excesivă a elicei (unul dintre cele mai importante elemente ale unui submarin);
- supraîncălzirea celulelor cu combustibil pentru sistemul AIP;
- ruliul excesiv când submarinul era la suprafaţă pe mare montată (gradul 5 pe Beaufort – valuri de 2-3 m) – pe scurt, în bunul obicei nemţesc, nava pluteşte prost…
- funcţionarea inadecvată a sistemului AIP;
- vibraţii excesive ale periscopului;
- probleme la sonar; şi
- infiltrarea apei de mare în sistemul hidraulic al navei.
Toate acestea se întâmplau către sfârşitul lui 2006 şi au fost minuţios detaliate în presa grecească, declaraţiile venind chiar de la şeful proiectului din partea marinei greceşti. Conform acestuia, nemţii au făcut două încercări de a rezolva problema ruliului excesiv, inclusiv prin mutarea a 21 t de echipament către baza navei şi, cu toate acestea, nava a continuat să se bandeze cu până la 46 de grade în testele pe mare. Cam aşa se bandează velierele. Doar că la 45 de grade, producătorul nu mai garanta că acidul continuă să rămână în baterii, existând riscul de scurgeri, un aspect deosebit de periculos.
Grecii au raportat şi probleme la sistemul de armament şi, în general, au prezentat şi unele dovezi presei.
Cea de-a patra navă a fost livrată în 2016, la 16 ani de la începerea programului… Grecii au plătit în avans 80% din valoarea contractului la data semnării, în 2000…
În programul grecesc acuzaţiile au curs din toate părţile, ajungându-se la acuzaţii de corupţie, potrivit cărora germanii ar fi mituit oficiali greci pentru atribuirea acestui contract. Totul s-a suprapus şi peste criza teribilă din 2008.
Un document interesant aici
Nici programul turcesc nu a părut să meargă conform programului. Contractul a fost semnat în iulie 2009 pentru şase submarine ce urmau să fie construite sub licenţă, urmând a intra în serviciu în 2015. Conform înţelegerii mele, contractul de 2 miliarde de euro a intrat în vigoare în 1 iulie 2011, după ce Turcia a plătit un avans. S-ar părea că TKMS a plătit până acum daune contractuale de întârziere de 2 milioane de euro către Turcia.
Şi în cazul coreenilor au fost ceva discuţii, fiind sesizate defecte, însă în cazul coreenilor lucrurile au fost ţinute bine sub control. Numai programul portughez pare să fi mers cum trebuie…
Nu pot să nu remarc că mitul seriozităţii şi integrităţii germane este… doar un mit. De asemenea, nu pot să nu remarc faptul că, atât Grecia, cât şi Turcia şi Coreea de Sud s-au făcut de-a lungul timpului remarcate prin scandaluri de corupţie răsunătoare. Şi tot de-a lungul timpului, marea majoritate a producătorilor de armament au fost implicaţi într-un fel sau altul în scandaluri de corupţie.
Cu riscul de a fi acuzat de lipsă de obiectivitate, rămân la părerea mea, germanii fac nave care plutesc prost… Aviz prietenilor polonezi care se pregătesc să cheltuiască o mulţime de bani pe acest subiect.
Dacă mitul a fost sau nu busted, vă las pe voi să comentaţi. Faptele sunt cele de mai sus.
UPDATE: Mulţumită lui Vlad, aflăm de aici că U212 poate opera scafandri de luptă fiind folosită în acest scop trapa de acces de la baza chioşcului. Articolul nu oferă informaţii despre adâncimile de lucru însă imaginea prezentată în link ne arată un U212 aflat la cotă periscopică.
Nicolae Hariuc