Succesul pe care ucrainenii (o țară fără marină militară în sens convențional) l-au avut împotriva Flotei rusești a Mării Negre i-a determinat pe mulți să declare sfârșitul navelor de luptă de suprafață. Ambarcațiunile kamikaze pilotate de la distanță produse de ucraineni au reușit câteva raiduri incredibile împotriva rușilor, ultimele două victime fiind o navă purtătoare de rachete de clasă Tarantul III și o navă de desant amfibiu de clasă Ropucha. Aici se cuvine și o mică observație: cele mai bune arme sunt absolut inutile fără informațiile potrivite. Cumva, ucrainenii au reușit să obțină aceste informații care le-au permis să acționeze decisiv, în timp real. Poate că nu degeaba rușii au fost atât de deranjați de zborurile cu indicativ radio Forte…
Incapacitatea rușilor de a găsi un răspuns adecvat nu înseamnă însă că ambarcațiunile kamikaze pilotate de la distanță constituie „Sfântul Graal” și că, de acum înainte, vor înlocui navele convenționale. Așa cum îmi place mie să spun, războiul dintre scut și spadă este etern…
Astăzi vom discuta despre un tip de navă foarte potrivit pentru a lupta împotriva ambarcațiunilor kamikaze pilotate de la distanță: vedeta rapidă de atac. Nu este însă vorba de clasicele vedete purtătoare de rachete așa cum sunt cele de clasă Osa de exemplu. Este vorba de o specie ceva mai nouă căreia progesele înregistrate de tehnologia senzorilor & armamentului îi permit să acționeze eficient atât în zona apelor interioare cât și în zona apelor teritoriale și contigue și chiar și în Zona Economică Exclusivă.
Din punctul meu de vedere, dacă dorim să facem un recurs la tradiție, le-am putea denumi cutter-e, canoniere sau contratorpiloare. Despre cutter-e puteți citi mai multe aici, despre canoniere puteți citi mai multe aici iar despre contratorpiloare puteți citi mai multe aici. Dacă chiar vreți să înțelegeți de ce am ales aceste denumiri tradiționale trebuie să treceți puțin prin linkuri…
Dacă vrem să menținem lucrurile simple, le putem spune pur și simplu nave costiere de patrulare multirol sau vedete rapide de patrulare și atac. În această categorie putem încadra navele de clasă Mark VI sau pe cele de clasă Shaldag. În acest context mertă menționat faptul că Poliția română de Frontieră (Garda de Coastă) utilizează deja nave de clasă Shaldag III.
Astăzi însă vom vorbi despre ultima declinare a navei produse de israelieni – Shaldag V. Și o să începem cu un excelent tur virtual (cu mulțumiri @Oleg Olkha pentru semnalare).
Din punct de vedere al caracteristicilor tehnice generale, navele de clasă Shaldag MK V au o lungime totală de 31,20 m, o lățime de 6,40 m în timp ce pescajul este de 1,25 m permițând accesul în zona apelor interioare – Delta Dunării de exemplu. Deplasamentul este de 95 tone. Navele ating o viteză maximă de peste 40 Nd (74 km/h), au o rază de acțiune de 1000 Mm (1852 km) la o viteză de 33 Nd (61 km/h) și o autonomie de 6 zile cu un echipaj format din 12 – 14 oameni.
Israelienii se laudă cu bune calități nautice și manevriere, viteza de 40 Nd este atinsă în circa 40 s, iar diametrul cercului de giraţie este de 150 m la o viteză de 40 Nd. Informații foarte interesante despre Shaldag puteți găsi aici.
Dar să vedem de ce o astfel de navă este ucigașul perfect al sinucigașilor (a se citi ambarcațiuni kamikaze pilotate de la distanță)… Și cum armamentul fără senzori e ca un arcaș orb, începem cu senzorii. Shaldag dispune de radar de supraveghere și navigație în bandă X și de un sistem optoelectronic stabilizat, cu termoviziune, extrem de important și mult mai eficient decât radarul în descoperirea și identificarea ambarcațiunilor kamikaze. Echipajul beneficiază de serviciile unui sistem integrat de navigație ceea ce contribuie la creionarea în timp real a unei imagini de ansamblu a câmpului de luptă (sau cum se zice în romgleză – situational awareness). Cel mai probabil nava dispune și de sisteme de război electronic și contramăsuri, israelienii fiind recunoscuți ca foarte capabili în acest domeniu.
Armamentul principal constă dintr-un tun de 25mm sau unul de 30mm – stația stabilizată telecomandată TYPHOON™ 25mm sau stația stabilizată telecomandată TYPHOON™ Mk-30c. Despre cel de 25mm puteți citi mai multe aici iar despre cel de 30mm puteți citi mai multe aici. De notat elevația de -20 de grade și posibilitatea de a folosi muniții cu focos programabil cu fragmentație.
Un comunicat de presă al Rafael (disponibil aici) ne spune că stația TYPHOON RCWS este extrem de eficientă în lupta împotriva sistemelor aeriene fără pilot de dimensiuni mici și medii pentru că folosește inteligența artificială în recunoașterea țintelor inamice (Automatic Target Recognition – ATR) și corecția automată a focului. Sistemul incorporează mai mulți senzori multispectrali sincronizați, arme și muniții inteligente, de unde și precizia foarte mare a loviturilor.
În completarea stației TYPHOON RCWS, vedetele rapide de patrulare și atac Shaldag V pot ambarca și stații care permit lansarea rachetei Spike ER (rază de acțiune de 10 km) sau chiar și a rachetei Spike NLOS (rază de acțiune de 34 km). Spike, chiar dacă în alte versiuni, se află deja în dotarea armatei noastre. Dar să vedem Spike NLOS la treabă. Orice asemănare cu persoane reale este pur întâmplătoare…
Ca să ne facem o idee despre valoarea unui potențial contract având ca obiect Shaldag V înarmate cu tunul de 30mm și cu racheta Spike NLOS, avem exemplul comenzii filipineze – 9 ambarcațiuni Shaldag V vor costa aproximativ 503.000.000 USD (valoare din mai 2021), aproape 608.000.000 USD dacă am lansa comanda astăzi. Toate navele marinei filipineze vor fi înarmate cu un tun Rafael Typhoon MGS de 30mm și două stații Mini Typhoon RCWS cu mitraliere de 12,7 mm, patru dintre ele vor fi, de asemenea, înarmate cu stații cu rachete Rafael Spike NLOS cu opt rachete fiecare.
Pentru comparație, în iunie 2020, DSCA a notificat Congresul SUA privind o posibilă vânzăre către Ucraina a maxim 16 ambarcațiuni de patrulare Mark VI și echipamentele aferente, pentru un cost estimat de 600.000.000 USD (astăzi aproximativ 718.000.000 USD). Pe lângă faptul că sunt mai mici, ceea ce lipsește de pe navele americane este un echivalent al Spike NLOS. Navele de patrulare de clasă Cyclone (mult mai mari decât Mark VI și chiar și decât Shaldag V) dispun de 2 lansatoare cu câte 4 rachete Griffin.
Iată, doamnelor și domnilor, aveți aici ucigașul sinucigașilor de care are nevoie marina rusă la Marea Neagră…
Aici o comparație:
De notat că rușii au 2 clase de nave de dimensiuni rezonabile (aprox. 25 m lungime) care ar putea îndeplini acest rol – Proiect 12200, clasa Sobol, detalii aici, 23 de unități, Proiect 14310 și clasa Mirage, detalii aici, 3 unități. Ca să fie eficiente, aceste nave ar trebui dotate cu senzori optoelectronici, camere cu termoviziune și telemetru laser, stații stabilizate, telecomandate, dotate cu tunuri rapide de calibru mic (20 – 30mm) cu elevație mare, atât pozitivă cât și negativă, mitraliere de 14,5mm și stații stabilizate, telecomandate, dotate cu rachete antitanc navalizate și adaptate împotriva ambarcațiunilor kamikaze (Șturm, Ataka). Întrebarea este, este industria militară rusă capabilă să pună la punct un astfel de sistem pe o platformă precum Sobol?
În termeni mai generali, lăsând la o parte problema ambarcațiunilor kamikaze, în umila mea opinie, consider că o astfel de navă poate îndeplini roluri multiple în zonele de acțiune (ape interioare, teritoriale și contigue, Zona Economică Exclusivă), de la patrulare independentă, mai ales în strânsă coordonare cu o aeronavă fără pilot, inserția trupelor pentru operațiuni speciale până la protecția forței în cadrul unei flotile aflate în marea largă sau în rada porturilor.