Episodul XXXV – S-Tank!
STRIDSVAGN 104
Suedia, o tara mica cu o armata moderna, in care nivelul de trai este foarte ridicat –un adevarat paradis, si la propriu si la figurat, la care noi putem doar visa. Am putea si noi s-avem o astfel de tara, insa, decalajul de civilizatie dintre noi si ei este enorm. Si daca ar sta ei pe loc 100 de ani, noi, romanii, nici nu i-am ajunge…
Regatul Suediei (Konungariket Sverige) este una dintre tarile pe care le admir mult, iar grija pentru industria nationala de aparare si eforturile pe care Guvernul local le face pentru asigurarea din productia interna a tot ceea ce-i trebuie unei armate serioase, sunt, pentru mine, un motiv real de invidie. Uite ca la altii se poate, nu si la noi! Despre ce este in stare sa produca Suedia in materie de armament si tehnica de lupta nici n-are rost sa vorbim, dar sculele lor nu-s cu nimic mai prejos decat cele ale marilor puteri. Cu o doctrina strict defensiva, Suedia si-a creat o armata capabila, foarte bine antrenata si dotata –o armata care, dupa unele surse sovietice, era bine pregatita sa reziste in padurile si muntii Suediei, in fata unui atac al Armatei Rosii, considerata multi ani de catre nordici, principalul si unicul lor inamic. Sunt convins ca sovieticii ar fi avut mult de furca cu suedezii daca le-ar fi trecut prin cap sa vina cu “eliberarea” si “lumina de la Rasarit”, asa cum au facut cu Regatul Romaniei.
S-103 in pozitie de tragere
Desi este o tara mica, Suedia, fidela ideii de neutralitate si statalitate, a trecut imediat dupa sfarsitul WW II, la crearea unei industrii militare nationale. Plecand de la licente obtinute din SUA, Marea Britanie, Germania, Franta, au dezvoltat produse autohtone remarcabile, incepand de la armament de infanterie si terminand cu avioane, nave, rachete si tancuri. Desi toate ar merita atentia noastra, din lipsa de timp ne vom opri asupra unui blindat unic in lume prin caracteristicile sale si anume, Stridsvagn S-103 (Stridsvagn, in limba suedeza inseamna tanc).
Macheta la scara 1:1 a Stridsvagn S-3, probabil in anul 1960
Necesitatea unui tanc realizat in Suedia a venit imediat dupa sfarsitul WW II, si asta deoarece parcul de blindate pe care-l aveau, era format aproape majoritar din tancuri usoare, copii sub licenta a celebrului Skoda T-38 cehoslovac, modernizat pe plan local.
Ca urmare a evolutiei tancului pe timpul WW II, cu deosebire a celor germane si sovietice, strategii suedezii si-au dat seama ca este stringenta nevoie de un tanc capabil sa faca fata noilor blindate aparute si, deosebit de important pentru armata suedeza, sa fie capabil sa evolueze si sa lupte in relieful specific acestei tari, dominat de munti, zone accidentate si paduri. Astfel ca, sub presiunea necesitatii, la inceputul anului 1951, Armata Suedeza a comandat un studiu ce urma sa determine ce tanc i s-ar potrivi cel mai bine, studiu efectuat de catre “Kungliga Armeforvaltningens Tygavdelning” (KAFT –posibil sa reprezinte Directia de Cercetare a Armatei Suedeze/Directia Armamente din Armata Suedeza), ce a dat drept castigator tancul britanic, Centurion Mk.3, pe care-l considerau modern si cu potential de modernizare. Interesant este si faptul ca suedezii se gandeau si la tancul usor francez, AMX-13, deschizand negocieri cu fabricantul francez, si asta deoarece britanicii le-au spus ca nu le pot livra rapid tancurile Centurion, datorita satisfacerii nevoilor armatei britanice. Pana la urma, in luna decembrie 1952, britanicii care se confruntau cu o criza de lichiditati au informat Ministerul Apararii Suedez ca sunt gata sa le livreze tancuri Centurion (posibil si datorita faptului ca aflasera de negocierile cu francezii si nu doreau sa le scape pitacii suedezilor. Drept urmare, ministrul apararii suedez de-atunci, Torsten Nillson a trecut la treaba –vezi anexa 1).
S-103 la manevre
Insa, spre lauda lor, suedezii se gandeau, in secret, la realizarea unui blindat autohton, cu numele de cod “Krv” (Krane Wagon, insa ii spuneau Caruciorul), cunoscut si sub numele de EMIL. Cerinta emisa de catre Ministerul Apararii se referea la un blindat ce urma sa cantareasca aproximativ 40-45 de tone, urmand sa dispuna de cele mai moderne echipamente de vizare si ochire existente in lume pe atunci, precum si de protectie si mobilitate la cele mai inalte standarde. Tinand cont de facilitatile de productie pe care le avea Suedia la inceputul anilor *50, specialistii grupului Landsverk, in colaborare cu cei ai firmei Bofors AB (acestia studiau variantele de inarmare) si cei ai firmei Volvo (studiau motorul si transmisia), sub directa coordonare a lui Sven Berge de la Serviciul de Studii al Artileriei Armatei Suedeze, au reusit sa prezinte un concept foarte avansat, acesta urmand sa aiba un echipaj format din 3 oameni, incarcare automata a tunului si rata mare de foc, avandu-se in vedere mai multe calibre, precum 150 mm, 120 mm si 105 mm.
CONCEPTUL KRV -TANC USOR, 40 TONE,TUN CALIBRUL 155 MM
Interesant este faptul ca pe la jumatatea anilor *60, suedezii aveau in dezvoltare un proiectil destinat S-103 cu uraniu saracit, la care au renuntat in urma presiunilor politice. Au realizat doua prototipuri, dintre acestea unul a fost folosit pentru testarea tunului autopropulsat calibrul 155 mm, VK-155, iar cel de-al doilea a fost destinat testarii conceptului de Tank S, viitorul Stridsvagn S-103. KRV avea urmatoarele caracteristici: echipaj 3 oameni; lungime 7,4 m; lungime tun 5,8 m; latime 2,6 m; inaltime 2,35 m; greutate 28 tone; blindaj cuprins intre 15-70 mm; armament: tun calibrul 150 mm, L40/120 mm, L40/105 mm cu teava lisa, L67/2 mitraliere de calibrul 8 mm; motor in 8 cilindri, racit cu aer, pe benzina, de 550 CP/2800 rpm/19,5 CP/tona; viteza maxima: pe sosea, 55 km/h; viteza de croaziera 50 km/h; autonomie de 100 km la viteza de croaziera, 60 km la viteza maxima; suspensie hidropneumatica si cutie de viteze automata. Desi n-a intrat niciodata in productia de serie, KRV a reprezentat un mare pas inainte pentru industria locala si cercetatorii suedezi, invatamintele trase au avut un mare impact in proiectele ce i-au urmat.
Sasiu experimental KRV
Interesant este faptul ca Sven Berge studiase intens publicatiile de specialitate in care erau descrise blindatele germane, americane, franceze si britanice, precum Char B, AMX-13, Sherman, Sturmgeschutz si Jagdpanzer, unele dintre acestea aflandu-se si in dotarea armatei suedeze, cu deosebire dupa anul 1945, in special germane si americane (chiar au folosit un tanc Sherman modificat in teste legate de KRV si S-103), fiind la curent cu avantajele si dezavantajele constructiei de blindate. Sven Berge considera ca realizarea unor blindate fara turela, inspirat fiind de realizarile germane, este mult mai economica, mai rapida si mai ieftina, idee ce avea sa se regaseasca in viitorul proiect S-103.
Ca urmare, Sven Berge si echipa sa au trecut la conceperea unui tanc revolutionar, unic in lume, la care tunul nu se gasea in turela ci pe sasiul blindatului. Dupa sase luni de munca si cu un buget modest, de doar 2000 lire sterline (suplimentat ulterior cu inca 3000 de lire sterline), in 1957 se confirma viabilitatea conceptului de baza, iar anul urmator, firma Bofors primeste unda verde din partea Ministerului Apararii pentru realizarea a doua prototipuri, numite S1 si S2. In 1960 era gata macheta la scara reala a blindatului, pe care s-au facut studii cu privire la dispunerea armamentului, a diverselor agregate si echipamente. Convinsa fiind de viabilitatea conceptului, Armata Suedeza a comandat in 1960, inainte ca primele doua prototipuri sa fie gata, 10 vehicule de serie, ceea ce denota o mare incredere in specialistii si firmele autohtone.
S-103, dispunerea echipajului
Cele doua prototipuri comandate de catre Armata au fost gata in anul 1961. Asa cum mentionam mai sus, conceptul acestui tanc este unic si revolutionar. Neavand turela, tunul este incorporate in sasiu, acesta fiind o versiune modificata a celui britanic L7, de calibrul 105 mm, alimentat automat dintr-o magazie ce se gaseste in partea din spate a blindatului, cu o rezerva interna de 50 de proiectile. Tunul putea fi orientat spre tinta prin pivotarea tancului in jurul axei sale, iar miscarea verticala a acestuia se realiza prin ridicarea sau coborarea suspensiilor hidropneumatice ale tancului. Tunul, modificat local, folosea mai multe tipuri de munitie, precum APDS, HE, APFSDS, HE, HEAT, etc. In general, un S-103 avea in magazine 25 de proiectile APDS, 20 de proiectile HE si 5 fumigene, iar rata de foc era de 15 proiectile/minut.
S-103, detalii constructive
Tunul avea miscarea verticala cuprinsa intre -10◦/+12◦, ajustarea facandu-se cu ajutorul suspensiei hidropneumatice (se baza pe o “bula” din azot dispusa in interiorul sistemului, ce era comprimata puternic de catre un piston –intre piston si bula se afla un lichid special). Dupa tragere, carcasa obuzului era ejectata printr-o fanta dispusa in partea spate a blindatului, intre cele doua cutii metalice cu accesorii (la variantele tarzii, aceste cutii erau realizate din plastic dur). Acest tun avea un mare inconvenient, datorita amplasarii nu se putea trage din mers, ci doar cu tancul stationar. In lupta, conductorul observa tinta, manevra comenzile levierului de directie pentru a aduce tunul pe directia tintei, alegea tipul proiectilului si incarca tunul, dupa care executa focul. Cel de-al treilea membru al echipajului, operatorul radio, indeplinea si alte sarcini, el fiind dispus in spatele conductorului, precum conducerea tancului in marsarier, ajuta la reaprovizionarea cu munitii si combustibil, avand in grija si indicatoarele sistemelor de bord.
KSP-58
Mitralierele ce dotau blindatul erau de tipul KSP-58 (Kulspruta), fabricate sub licenta dupa cea belgiana, FN MAG, incepand din anul 1958, in mai multe variante, fiind folosita de catre toate categoriile de forte ale Armatei Suedeze, aflandu-se si astazi in uz. Mitraliera avea urmatoarele caracteristici: greutate 11,6 kg; calibrul 7,62 mm; lungime 1,27 m; lungimea tevii 545 mm; rata de foc 850 proiectile/minut; raza maxima de actiune 1100 m, pentru eficienta maxima se recomandau 600 m; banda contine 250 de proiectile; fiecare mitraliera avea o rezerva interna de 500 de proiectile/1500 de proiectile in total. S-103, era dotat cu trei astfel de mitraliere, doua fixe montate in partea frontala a blindatului, cea de-a treia fiind mobila dispusa pe afet, la partea superioara, aceasta fiind destinata apararii apropiate si impotriva aeronavelor (la ultimele variante aceasta era telecomandata din interiorul tancului).
Ideea este una originala si adaptata doctrinei militare suedeze, strict defensiva, tancul avand rolul de a distruge masivele si greoaiele blindate sovietice, camuflat fiind prin padurile locale, putand evolua rapid si usor pe carari inguste si drumuri forestiere. Pentru acest rol, strict defensiv, S-103 s-a dovedit a fi foarte reusit, el fiind modernizat constant de catre suedezi, fiind realizat in mai multe variante, precum:
–S 103A, prima varianta intrata in productia de serie, comandata in anul 1964, cu urmatoarele caracteristici: echipaj 3 oameni; greutate 37,70 tone; lungime 9 m; latime 3,32 m; inaltime 2,14 m; motor: Rolls-Royce K60, policarburant (practic putea folosi orice fel de carburant, motorina, kerosen, benzina cu cifra octanica 80), Diesel, 240 CP/2400 rpm, greutate 757 kg, precum si o turbina cu gaze/turbomotor, Boeing 502-10MA, de 300 CP/223 kW.
S-103A echipat cu faruri cu infrarosii
S-103, primele livrari – 1967
Uzual se folosea doar motorul Diesel, insa, pe timpul luptei, cand era nevoie de putere marita si viteza, se folosea si turbomotorul, ceea ce ducea la un raport putere-greutate crescut; cutie de viteze automata, Volvo DRH-1M, in trei trepte; instalatia hidraulica continea 140 de litri de ulei extrem de toxic si inflamabil; viteza maxima pe sosea 50 km/h; autonomie pe sosea 240 km; armament: un tun calibrul 105 mm, L62/3 mitraliere calibrul 7,62 mm, KSP –doua fixe si una mobile, folosita in rol AA; 70 de exemplare produse intre anii 1967-1971;
–S 103B, cu urmatoarele caracteristici: echipaj 3 oameni –comandantul, conductorul si operatorul radio; greutate 39,70 tone; lungime 8,99 m; latime 3,63 m; inaltime 2,43 m; motor: Rolls-Royce K60, policarburant, Diesel, 240 CP, precum si o turbina cu gaze/turbomotor, Caterpillar 553, de 490/500 CP/365 kW/18,3 CP/tona, lungime 113 cm, latime 85 cm, inaltime 65 cm, greutate de aproximativ 200 kg. Uzual se folosea doar motorul Diesel, insa, pe timpul luptei, cand era nevoie de putere marita si viteza, se folosea si turbomotorul, ceea ce ducea la un raport putere-greutate crescut; cutie de viteze automata, Volvo DRH-1M, in trei trepte; viteza maxima pe sosea 50 km/h; autonomie pe sosea 240 km; armament: un tun calibrul 105 mm, L62/3 mitraliere calibrul 7,62 mm, KSP/2 lansatoare a cate 4 rachete fumigene sau capcane termice; 220 de exemplare produse intre anii 1970-1988. S-103B era complet amfibiu, dispunand de o “fusta” ce inconjura sasiul tancului, putand fi ridicata in vederea traversarii unui curs de apa in maxim 20 de minute, blindatul putand pluti cu maxim 6 km/h, propulsia in apa fiind asigurata de catre senile. Acest blindat putea fi echipat la partea frontala cu o lama de buldozer, putandu-si sapa singur pozitia de tir (intr-o astfel de pozitie, tancul era vizibil pentru inamic pe mai putin de 40 cm din caroseria sa).
S-103B in traversarea
Aceste “gadget-uri” (sa le spunem asa) se regaseau si pe variantele ulterioare, si, dupa toate probabilitatile, cateva zeci de blindate standard A, au fost aduse la standard B, dupa anul 1971. De asemenea, constructorii suedezi au prevazut dotarea tancului S-103B (inclusive variantele ce i-au urmat) cu o plasa de protectie ce urma sa inconjoare sasiul, destinata a combate vestitul RPG sovietic, insa, aceasta solutie, folosita si-n ziua de astazi, urma a fi aplicata doar in caz de razboi, deoarece afecta greutatea blindatului si caracteristicile tehnico-tactice (consum marit de combustibil, viteza redusa, mobilitate scazuta, etc);
–S 103C, cu urmatoarele caracteristici: echipaj 3 oameni –comandantul, conductorul si operatorul radio; greutate 42,30 tone; lungime 8,99 m; latime 3,63 m; inaltime 2,43 m; motor: Detroit-Diesel 6V-53T (era produs de catre firma americana, Detroit Diesel Corp/DDC), policarburant, Diesel, 290 CP/216 kW, precum si o turbina cu gaze/turbomotor, Boeing 553, de 490 CP, 6 cilindri, lungime 992 mm, latime 927 mm, inaltime 1049 mm, greutate 699 kg. Uzual se folosea doar motorul Diesel, insa, pe timpul luptei, cand era nevoie de putere marita si viteza, se folosea si turbomotorul, ceea ce ducea la un raport putere-greutate crescut; cutie de viteze automata, Volvo DRH-1M, in trei trepte; viteza maxima pe sosea 55 km/h; autonomie pe sosea 240 km/330 km, cu rezervoare suplimentare; armament: un tun calibrul 105 mm, L62/3 mitraliere calibrul 7,62 mm, KSP/2 lansatoare a cate 4 rachete fumigene sau capcane termice, inclusiv rachete de iluminare a tintelor pe timp de noapte, Lyran; protectie NBC; 290 de exemplare produse intre anii 1986-2001; putea trece: obstacole verticale de 90 cm/vaduri adanci de 1,50 m/santuri cu latimea de 2,30 m.
Postul de conducere
Acest tanc avea sisteme de vizare si ochire de ultima generatie, inclusiv faruri cu infrarosii si un telemetru laser, sisteme de vedere pe timp de noapte, precum si un sistem modern de stingere automata a incendiilor la bord. Putea fi echipat cu rezervoare suplimentare de combustibil, si a dispus de blindaj reactiv –din anul 1990, acesta fiind de productie autohtona. N-a fost totusi uzual, din motive lesne de inteles, insa…exista. A mai existat un prototip mult imbunatatit de S-103C, aparut la jumatatea anilor *90 si numit S-103D, acesta dispunand de echipamente electro-optice autohtone de ultima generatie, blindaj reactiv, sisteme de protectie avansate, calculator de bord, suspensie revizuita, protectie NBC, insa, din pacate, n-a intrat niciodata in productia de serie, datorita faptului ca Armata Suedeza optase deja pentru tancurile germane, Leopard 2 (au inceput sa intre in dotare din anul 1997, astazi fiind modernizate pe plan local).
S-103D
Se pare ca S-103D putea fi telecomandat, insa nimic nu-i sigur. Mare parte din dispozitivele de vizare erau deservite de catre comandant, acesta aflandu-se in partea dreapta. Principalul sau dispozitiv de observatie era un periscop combinat cu un vizor optic (conductorul dispunea si el de unul identic), care-i permiteau vizarea tintei si executarea focului intr-un timp foarte scurt. Luneta comandantului era, cel putin la varianta S-103C, de tipul OPS-1, bine stabilizata, putand pivota sub un unghi de 208◦.
S-103 seria zero
Intre 290-300 de exemplare de S-103, din toate variantele, au fost produse de catre industria suedeza, ele dotand brigazile de blindate PB-7/8 din Milo, precum si batalioanele independente de blindate din Norrland. Instructia echipajelor pentru S-103 s-a facut in Hassleholmsvagen, Skovde (aici se afla astazi, Comandamentul Brigazii “Skaraborg”. Instructia s-a desfasurat in cadrul Regimentului P4 “Skaraborg”), Revingehead (aici se afla astazi, Comandamentul Brigazii “Southern Skane”. Instructia s-a desfasurat in cadrul Regimentului P7) si Boden (aici se afla astazi, Comandamentul Brigazii “Norrboten”. Instructia s-a desfasurat in cadrul Regimentului 119). Astazi, cele trei regimente de blindate ale Armatei Suedeze dispun de peste 120 de tancuri Leopard 2S/Strv-122 (si cel putin 6 vehicule Kodiak), la care se adauga un numar mare de transportoare blindate si masini de lupta ale infanteriei, precum: peste 550 de CV-90, in mai multe variante; cam 500 de PBV-302; 200 de Patria XA-200, 6×6, in mai multe versiuni; 100 de BV-206S; cam 300 de RGM-32; cam 100 de Patria AMV, 8×8, in mai multe configuratii. IMPRESIONANT! Despre Armata Romana ce sa mai zicem, vai de capul nostru! NIMIC, NIMIC, SI IAR NIMIC!
LEOPARD 2 STRV.122 SUEDIA
S-103 n-a fost exportat, insa mai multe state s-au interesat de designul sau unic, printre acestea numarandu-se Belgia, Olanda, Danemarca, Franta, Olanda, Iugoslavia, Polonia, Elvetia, Norvegia (vezi anexa 2), Marea Britanie (vezi anexa 3) si SUA (vezi anexa 4).
La mijlocul anilor *90, un S-103 a fost modificat si transformat in tanc-deminor, purtand numele de MW-103C: greutate 50 tone; echipaj un om; motor Mercedes, Diesel, 1500 CP, construit local; neinarmat. Nu s-a dovedit prea reusit, dar putea fi telecomandat. S-a renuntat la dezvoltarea sa din motive tehnice.
Deminor MW 103C
WW
Episodul XXXVI- Nagatul si Musculita
SURSE DATE SI POZE: Wikipedia-Enciclopedia Libera, Internet.
worldwardiary.com/history/Stridsvagn_103
www.livesteammodels.co.uk/dhmg/s103.html
director.io/…/stridsvagn%20103/stridsvagn103….
www.sphf.se/Axvall/103.htm
ANEXE:
1) Tancurile Centurion, modernizate constant de catre suedezi cu ajutorul industriei autohtone -cea mai complexa avand loc intre anii 1983-1987, incluzand sisteme de vedere pe timp de noapte, telemetru laser, stabilizator arma principala, noi mansoane si garnituri de mare rezistenta, blindaj reactiv produs de catre FFV Ordnance AB din Karlskroga –au ramas in dotare pana in anul 2000, cand au inceput sa fie inlocuite cu Leopard A2, astazi realizat local sub numele de Leopard 2S (Sweden)/Strv.122. Armata Suedeza a cumparat din Marea Britanie 350 de tancuri Centurion, unul dintre cele mai mari pe care le-au “impuscat” britanicii. Au avut in dotare: 240 tancuri Centurion Mk.3 (numite de suedezi, Stridsvagn 81, ce dispuneau de echipamente de comunicatii produse local. La inceputul anilor *60, suedezii le-au montat un nou tun, produs local, de calibrul 105 mm, numindu-le Stridsvagn 102); 110 tancuri Centurion Mk.10 (numite de suedezi, Stridsvagn 101, ce dispuneau de echipamente de comunicatii produse local. La inceputul anilor *80 le-au modernizat dotandu-le cu vedere pe timp de noapte, telemetru laser, stabilizator arma principala, noi mansoane si garnituri de mare rezistenta, blindaj reactiv produs de catre FFV OrdnanceAB din Karlskroga. Pe la sfarsitul anilor *80, un S-102 a fost modernizat substantial, avand suspensie noua, echipamente electro-optice de ultima generatie, blindaj reactiv, toate de productie indigena, fiind botezat Stridsvagn 105 –n-a intrat niciodata in productia de serie). Ultimele modernizari masive s-au facut la S-102 ce a devenit S-104, fiind si ultimele tancuri Centurion folosite de catre suedezi –acestea aveau un nou motor Diesel, o noua transmisie dotata cu cutie de viteze automata, noi echipamente de comunicatii si electro-optice, fiind inarmate cu un tun de calibrul 105 mm si doua mitraliere de calibrul 7,62 mm. Avea blindaj reactiv, sisteme chaff-flare si atingea viteza de 50 km/h pe sosea, avand autonomia de 300 km (pe sosea. In teren accidentat, 120 km), greutatea blindatului fiind de 54 tone. Asemenea blindate mai exista in dotarea scolilor militare, dar si in dotarea Home Guard -Garda Civila suedeza cu un efectiv de cel putin 17000 de oameni, incluzand aici si patru batalioane mecanizate. Acesti rezervisti pot intra sub arme in maxim 24 de ore de la declararea mobilizarii, alaturandu-se rapid celor sapte grupuri de armata de care dispun Fortele Terestre. Primele tancuri Centurion au venit din Marea Britanie pe data de 2 mai 1953, ajungand la Regimentul de Blindate Nr.2 din Skane, un comitat cu capitala la Malmo (asemanator judetelor de la noi).
2) In anul 1967 s-au desfasurat teste cu doua astfel de tancuri. Norvegienii au desfasurat teste comparative cu Leopard 1, ajungand la concluzia ca S-103 era mai rapid in detectarea si anihilarea tintei decat Leo 1, mai usor de camuflat si mai rapid in teren accidentat, dar, cu toate acestea, au optat pentru tancul german.
3) Britanicii au evaluat timp de sase luni in anul 1968, doua tancuri S-103. Si asta nu in vederea unei eventuale achizitii, ci pentru a vedea avantajele tancului fara turela fata de cel cu turela. In 1973, 10 tancuri S-103 au participat in Germania Federala, timp de 35 de zile, la manevre comune cu armata britanica, comportandu-se “admirabil”, in viziunea englezoilor.
4) Armata Americana a imprumutat de la suedezi, pentru evaluare la FortKnox, doua tancuri S-103 in anul 1975. Ele au fost testate alaturi de tancuri autohtone, M-60 A1E3, timp de 188 de zile, tragand peste 575 de obuze. Americanii au fost incantati de ele, considerand ca erau mult mai precise in trageri ca M-60, si mult mai usor de intretinut. Per ansamblu, americanii considerau ca:
-incarcarea automata in doar 3 secunde a tunului, este un avantaj formidabil in lupta, foarte greu de depasit;
-echipajul de doar 3 oameni si posibilitatea de a se ajuta si sustine reciproc in lupta, precum si conducerea rapida a tancului in marsarier, este un avantaj de necontestat in lupta;
-intregul echipaj dispus intr-o singura cabina, faciliteaza comunicarea si contactul fizic, un mare avantaj psihologic in lupta;
-plasarea frontala a motorului si transmisiei, reprezinta o protectie suplimentara pentru echipaj impotriva proiectilelor si a minelor, marindu-le sansele de supravietuire;
-designul compact si inaltimea redusa au fost considerate un real avantaj in lupta, tancul fiind greu observabil;
-un mare dezavantaj a fost considerata imposibilitatea tancului de a trage din mers.