Romania Military

Expediția damnaților

Înainte de a începe

Un comentariu al lui MihaiS (reprodus mai jos) mi-a amintit de traducerea pe care am făcut-o acum 3 ani, publicată pe blog pe 15 martie 2019. Se pare că in aproape 120 de ani esența spiritului rus s-a păstrat neatinsă, deși a avut căteva zvâcniri.

Ce zic niste baieti de la ei (dupa dezastru, nu inainte, deci e cu ???) e ca treburile au inceput sa se strice dupa 2012, iar toate ideile cu reorganizarea pana sa inceapa razboiul au facut mai mult rau. Gen multi care stiau ceva meserie au plecat, iar intratul in academii era in buna parte pe baza de spaga.

Cica prin 2008 trebile erau parfum prin comparatie.Amu,era evident pt oricine ca astia nu se stiu lega la sirete,nu era nici o nevoie de insider-i.

Problema nu e pifani, care asa prosti, luati din sarakie vai de ei, tot manifesta evident ceva rezistenta si stoicism. Problema e ca intregul corp ofiteresc trebuie concediat si luat de 0. Aia care raman au de raspuns la 2 intrebari: ce misiuni de lupta ai condus si cat sange ai varsat ca sa ajungi de aici pana in satul vecin? Nu raspunzi corect,la spalat pe jos pe strada cu tine…

E clar ca orice comandant superior la ei e vinovat de indolenta si furaciune ce au degenerat in crima, pt ca idiotii puteau cel putin sa refuze sa atace. Puteau sa se scuze, sa zica ce vrajeala cu iz de ratiune militara voiau pt a convinge politicul sa nu invadeze Ucraina. Ca doar nu ar fi zis ca trupele sunt facute gramada dupa ce ani de zile au zis ca sunt zmei.

Iar daca aia de sus au crezut toate vrajelile,inseamna ca sunt idioti totali,lucru ce iar ii califica doar pt matura.

Una peste alta, Vova ar fi perfect indreptatit sa ii impuste pe toti, de la cdt de btn pana la Gerasimov si Shoigu. Mai ales pe astia 2.

Evident, cretinii de la ei or sa impuste pe oricine doar pe vinovati nu, incercand sa mai puna o data batista pe tambal.

Ca trupele sunt nepregatite e una. Sa faci in calitate de cdt al unei asa actiuni un plan atat de retardat e cel mai impardonabil lucru imaginabil.

Nimeni pe lumea asta nu poate prevedea ca inamicul e atat de idiot incat nu poate desena niste sageti corecte pe harta. Si pare contraintuitiv, dar nu faptul ca tehnica rusa e cu defecte sau pifanii nu stiu sa traga a fost cel mai important aspect, ci faptul ca planul de operatii e cel mai cretin plan ce a fost vreodata pus pe harta.

Lucru in directa legatura cu nivelul de imbecilitate total de neprevazut chiar pt niste unii numiti politic si pusi acolo ca sa fure pt ei si pt sefii ce i-au pus.

Un nivel de idiotenie incat nici macar sa ii puna pe niste pustani de la ei sa faca un plan, atunci cand s-a pus problema la modul serios. Gen, ”ia ba capitane teza asta la examenul de grad, astea sunt fortele, astea sunt inamicul, invadeaza Ucraina.” ”Da,dar stiti, eu trebuie sa studiez cateva nitele mai jos” – ”Nu conteaza ba, fa un plan dupa ce am zis io si taci din gura”.

Un nivel de idiotenie care frizeaza absenta spiritului de conservare pt propria fiinta. Ca la altii stim ca nu se gandesc, nu e specific rusesc.

Nici macar nu poti lua in calcul pe viitor un asa inamic idiot. Ar fi echivalent cu a presupune ca inamicul sta tinta ca in filmele de cat B. Nu te poti pregati pe asa baza, pt ca nu te pregatesti de fapt. Doar declari antefactum ca inamicul e cretin, bifezi activitatea si te duci la culcare. Nimeni nu are nevoie de o asa armata, mai bine o desfiintezi o improvizezi daca totusi te ataca cineva pe bune.

Mai jos textul origininal, republicat azi 22 august 2022.
  


Traducere (și adaptare) a unui articol apărut pe un site dedicat istoriei orașului Hull, UK. Încheierea aparține traducătorului.

Introducere

Ca urmare a acțiunilor ambelor puteri de extindere a imperiilor în Manciuria și Coreea, Japonia a început ostilitățile cu un atac surpriză asupra bazei navale ruse de la Port Arthur (astăzi în China) la data de 8 februarie 1904. În acest atac două cuirasate și un crucișător au fost scufundate. În august, o încercare a rușilor de a sparge blocada s-a soldat cu o a doua înfrângere în Bătălia din Marea Galbenă. Navele ruse care au supraviețuit erau acum în Port Arthur, Vladivostok sau în alte porturi unde căutaseră refugiu.

Ca urmare a înfrângerii Flotei Ruse din Estul Îndepărtat, țarul Nicolae al II-lea a autorizat o propunere fantezistă făcută de guvern. 45 de nave din Flota Baltică urmau să navigheze 18000 de mile în jurul lumii – plecând de la bazele din nordul Europei – să înfrângă flota japoneză și să elibereze Port Arthur, punând astfel capăt războiului deoarece Japonia se baza pe marină pentru aprovizionarea trupelor aflate pe uscat.

A urmat o călătorie epică. Aceasta ar fi extrem de comică dacă pe durata ei nu și-ar fi pierdut viața 4000 de marinari ruși. Chiar de la început expediția era sortită eșecului, însă nimeni nu a pus la îndoială nebunia planului.
  

Flota rusă – o forță

În 1904 Rusia era o țară înapoiată. Din punct de vedere geografic era cea mai mare țară, țarul având un imperiu care se întindea din estul Europei până în Asia, cu un număr mare de naționalități. Pe hârtie, Rusia era o putere militară; în realitate armata sa era slab echipata și antrenată. Ca putere navală era de fapt de mâna a doua, în ciuda creșterii flotei militare pentru a fi un rival al celorlalte puteri europene. Capacitatea Rusiei era supraestimată de celelalte țări.

Datorită geografiei, activitatea navală a Rusiei se desfășura în trei zone – Estul Îndepărtat, Marea Baltică și Marea Neagră. Activitățile din Marea Neagră erau restricționate de tratate internaționale, acestea împiedicând ambițiile navale ruse. Doar în această zonă Rusia avea porturi care îi ofereau acces la mări navigabile tot timpul anului însă numărul și mărimea navelor din acea zonă erau limitate, rezultând astfel o limitare a activităților flotei. Deci orice navă care ar fi putut fi trimisă în sprijinul Flotei de Est trebuia transferată din Marea Baltică la celălalt capăt al lumii.

Sarcina Flotei Baltice de a naviga 18000 de mile era îngreunată de probleme logistice – navele aveau nevoie de reaprovizionare și realimentare pe parcursul voiajului. Spre deosebire de Royal Navy, flota rusă nu avea baze pe glob iar tratatele internaționale îi împiedicau să folosească porturile altor țări prietene – Franța de exemplu. A fost întocmit astfel și un plan de realimentare a flotei – au fost navlosite de la linia germană Hamburg-Amerika cargouri care urmau să se ocupe de aceste aspecte logistice.

Flota Baltică ar fi putut fi o forță. În 1904 puterile maritime erau Franța, Marea Britanie și Germania. Statele Unite începuseră și ele o perioadă de expansiune după anii în care flota sa era destinată pazei de coastă. Italia avea o flotă mică dar avansată din punct de vedere al tehnologiei, proiectanții italieni fiind considerați foarte buni. Puterea navală care apărea în acea perioadă era Japonia, care avea marinari antrenați de britanici. Marina rusă avea însă unele probleme.

Înainte de lansarea HMS Dreadnought – care a dus la standardizarea proiectelor pentru cuirasate – navele erau un amestec bizar de experimente în proiectare, cele mai multe dintre ele nefiind supuse testului suprem – o bătălie navală. De obicei navele aveau inovațiile instalate pe suprastructură, aceasta fiind mai grea (engl orig top heavy), aceasta ducând la instabilitatea lor. Flota franceză a fost victima acestei perioade de experimentare, câteva nave fiind pierdute prin răsturnare și scufundare în urma greșelilor de proiectare.

Flota baltică avea probleme similare, unele din cuirasatele sale având chiar și cu 1500 de tone mai mult decât ar fi trebuit. În practică aceasta însemna că armamentul secundar nu putea fi utilizat. Altă consecință era că și partea blindată a corpului navei era sub linia de plutire (engl orig water line) și nu oferea nici o protecție în luptă. Mărturie a acestor defecte de proiectare stă nava Oriol care s-a scufundat în timp ce era la ancoră în portul Kronstadt și a trebuit să fie ranfluată.
  

Marinarii ruși

Ca și când problemele logistice și de proiectare nu erau suficiente, amiralul Rojestvenski – nefericitul care a primit comanda expediției – avea o a treia problemă: calitatea echipajelor.

Majoritatea celor din echipaje erau la origine țărani needucați și nu proveneau din zonele de coastă ale Rusiei, în consecință neavând nici un fel de experiență de nautică. Flota Baltică petrecea perioade lungi de timp inactivă deoarece porturile nordice ale Rusiei erau înghețate chiar și pentru patru luni. Rezultatul evident era timpul limitat pentru pregătirea marinarilor.

Starea era atât de deplorabilă încât un ofițer al navei Kniaz Suvoroff a spus despre tunari că o jumătate trebuie sa fie pregătită învățând totul pentru că nu știu nimic iar cealaltă jumătate trebuia și ea să învețe totul pentru că dacă își amintesc ceva, atunci ceea ce își amintesc este depășit. Pentru a complica problema, se va afla mai târziu ca unii dintre membrii echipajelor erau și parte a unor grupuri revoluționare care vor încerca să pună la cale răzvrătiri ale echipajelor.

În plus, Rojestvenski nu era mulțumit nici de ofițeri. Despre adjunctul său care avea obezitate – contraamiralul Folkersham – spunea că este un sac de bălegar iar despre contraamiralul Enkvist că este un mare spațiu gol.
  

Începutul călătoriei

Dificultățile cu care se confruntau forțele navale ruse au fost depășite și pe 16 octombrie 1904 flota (redenumită A Doua Flotă a Pacificului) a început călătoria sa epică din Libau (în Letonia astăzi). Tonul expediției a fost dat de nava amiral care a eșuat și de unul din crucișătoarele de escortă care și-a pierdut ancora. În timp ce flota aștepta ranfluarea navei amiral și găsirea ancorei rătăcite, un distrugător a lovit din greșeală cuirasatul Oslyaba și a trebuit să se întoarcă la Reval (Talin, în Estonia astăzi) pentru reparații.
  

Danemarca

Problemele inițiale fiind depășite, flota a navigat prin strâmtoarea care separă Danemarca de Suedia. S-a instalat o stare de isterie în urma primirii unor rapoarte care anunțau că vedete torpiloare japoneze se aflau în apropierea coastelor Danemarcei. Nimeni nu și-a pus întrebarea cum au putut ajunge navele japoneze într-un timp atât de scurt de la o distanță de 18000 de mile.

Starea de isterie a fost alimentată apoi de zvonurile care vorbeau despre câmpurile de mine japoneze – aflate în aceeași zonă – și de faptul că au fost văzute submarine japoneze. Întreaga flotă a fost cuprinsă de o stare de isterie globală. Pentru a opri acest fenomen, Rojestvenski a ordonat ca nici unui vas, de nici un fel, să nu i se permită să intre în convoi.

Când o navă cu doi pescari s-a apropiat pentru a aduce mesaje diplomatice, rușii au deschis focul. Standardul la care erau pregătite echipajele navelor care participau la expediție a făcut ca cei doi pescari să nu fie răniți. Ironic, unul dintre mesaje era din partea țarului Nicolae și îl anunța că a fost promovat.

Pentru a completa tabloul, nava tehnică (engl orig service ship) Kamceatka a semnalizat că este atacată de vedete torpiloare. Întrebată câte sunt, răspunsul a fost opt, din toate direcțiile. Evident, a fost o alarmă falsă. Însă căpitanul și echipajul acestei nave vor mai provoca și alte incidente.
  

‘Bătălia’ de la Dogger Bank

Supraviețuind atacurilor vedetelor torpiloare și submarinelor japoneze fantomă și evitând minele dintr-un câmp de mine inexistent, a Doua Flotă a Pacificului a navigat în Marea Nordului, unde rușii au observat flota de nave de pescuit din Hull, pescuind la Dogger Bank. Navele de pescuit au fost identificate ca fiind – bineînțeles – vedete torpiloare și flota a deschis focul, un incident care a fost aproape de a porni un război între Marea Britanie și Rusia.

În infernul care a urmat, câteva nave rusești au semnalizat că au fost lovite de torpile. Pe cuirasatul Borodino unii membri ai echipajului și-au pus centurile de salvare și s-au întins pe punte în timp ce alții alergau pe punte agitând săbii de abordare și strigând că au fost abordați de japonezi. Evident, aceasta a crescut nivelul de panică al flotei.

Cuirasatele au continuat să tragă, avariind patru traulere britanice și scufundând unul. În schimbul de focuri cu flota japoneză au fost avariate două crucișătoare (Aurora și Donskoi) în urma focurilor trase de șapte cuirasate rusești aflate într-o poziția mai avansată în convoi.

Dimineața a reprezentat finalul unei nopți de nebunie cauzată de isteria în masă a rușilor. Din fericire pentru navele britanice și pentru cele două crucișătoare avariate, echipajele erau atât de prost pregătite încât pagubele au fost minime. Doar ca exemplu: cuirasatul Oroyol a tras peste 500 de proiectile fără a lovi nimic.

Guvernul rus și-a cerut scuze, însă opinia publică și ziarele cereau un răspuns al Marii Britanii. 28 de nave au primit ordinul să crească presiunea în cazane și să se pregătească de acțiune, în timp ce câteva crucișătoare urmăreau de la distanță flota rusă în timp ce aceasta traversa Golful Biscaya și naviga spre sud, către coasta portugheză.

În apropiere de Vigo lui Rojestvenski i s-a ordonat să lase la țărm ofițerii responsabili pentru atacul traulerelor britanice. El însă s-a folosit de incidentul diplomatic pentru a scăpa de căpitanul Klado, unul din cei mai aprigi critici ai săi.

Lui Klado i s-a ordonat să revină la St. Petersburg pentru a organiza întăririle pentru flotă. Klado va folosi această situație ca oportunitate pentru a se răzbuna pe Rojestvenski, adunând vase vechi, depășite, care fuseseră numite de amiral vechi copăi, această flotă fiind numită în glumă gruparea care se scufundă singură.
  

Flota ajunge în Africa

Flota principală s-a apropiat de Tanger, după ce a pierdut contactul cu Kamceatka timp de câteva zile. Aceasta însă s-a alăturat flotei, raportând că a tras 300 de proiectile în lupte cu nave japoneze – de fapt o navă comercială suedeză, un trauler german și o goeletă (engl orig schooner) franceză. Pe lângă tot ce s-a întâmplat până acum, una din nave a rupt cu ancora cablul telegrafic subacvatic al orașului, comunicațiile cu Europa fiind întrerupte timp de patru zile.

Faza următoare era întâlnirea la Dakar cu zece nave germane de aprovizionare. După contact, flota s-a aprovizionat cu cantități duble de cărbune. Fără spații de stocare disponibile, cărbunele a fost lăsat pe punți iar praful de cărbune s-a împrăștiat pe nave. Acest praf, în combinație cu vaporii de apă din atmosfera ecuatorială umedă, a dus la moartea unor membri ai echipajelor care au avut probleme respiratorii după ce au inspirat aerul cu praf de cărbune.

După ce a păstrat liniștea câteva zile, Kamceatka a stârnit panică în flotă când a trimis un semnal greșit în timpul unei furtuni în largul coastelor Angolei. În loc să transmită totul e în regulă mesajul a fost vedeți și voi vedete torpiloare.

Apropiindu-se de Cape Town, Rojestvenski a primit un mesaj în care i se transmitea că întăririle au fost trimise de Klado pentru a i se alătura. Amiralul – cunoscând calitatea navelor – a ales să evite întâlnirea cu ele. Moralul a ajuns la cel mai jos nivel de până atunci, marinarii find convinși că vor muri.

Pentru a păstra moralul, echipajele au adunat animale exotice în timpul escalelor – inclusiv un crocodil și un șarpe veninos care a provocat panică pe un cuirasat în momentul în care s-a înfășurat în jurul tunurilor și a mușcat un ofițer. Flota s-a transformat într-o grădină zoologică, cu un amestec ciudat de păsări și animale lăsate libere pe punți. Evenimentele au devenit mai interesante în momentul în care sistemele de răcire ale navei de aprovizionare frigorifică a flotei – Esperance – s-au defectat. Carnea alterată a trebuit aruncată peste bord, flota începând să fie urmărită de rechini.
  

Madagascar și Oceanul Indian

La Madagascar evenimentele au luat o turnură neașteptată. Timp de două săptămâni amiralul Rojestvenski a fost grav bolnav, toată această perioadă fiind în cabina sa. Șeful de cabinet a suferit un accident vascular cerebral, rămânând paralizat parțial. Nimeni nu era la comanda flotei, echipajele petrecând din ce în ce mai mult timp la țărm, în baruri, bordeluri și cazinouri. Au apărut bolile, înregistrându-se morți zilnice datorită malariei, dizenteriei și febrei tifoide. În timpul unei înmormântări de la bordul Kamceatka s-a tras cu tunul. Din nefericire a fost utilizat și un proiectil, acesta lovind crucișătorul Aurora – echipajul și nava fiind deja obișnuiți cu statutul de țintă.

Perioada lungă petrecută pe mare a început să își spună cuvântul, echipajele începând să devină religioase – semne evidente ale unor boli mentale. Cei cu cazurile cele mai grave de probleme mentale, alături de un grup de răsculați și revoluționari de pe nava Admiral Nakhimov au fost trimiși înapoi în Rusia cu nava de aprovizionare Malay. Ofițerii erau frecvent beți sau drogați. Un ofițer a cumpărat din Madagascar 2000 de țigarete și s-a descoperit apoi că acestea aveau opiu.

Flota trebuia aprovizionată și cu muniție, majoritatea proiectilelor fiind consumate în bătălia cu navele britanice. La sosirea navei de aprovizionare Irtysh a crescut moralul; toată lumea se aștepta ca aceasta să transporte muniție pentru flotă. După descărcare s-a descoperit că aceasta livrase 12000 de perechi de cizme îmblănite și un număr egal de haine de iarnă – acestea fiind ideale pentru zona ecuatorială a Africii unde se afla flota staționată.

Pentru a restaura ceea ce ar putea fi numită disciplină, Rojestvenski a ordonat efectuarea de exerciții de tragere. Nici un distrugător nu a lovit ținta statică. Dintre cuirasate doar nava amiral a lovit o dată, dar nu ținta ci nava care remorca ținta. O formație de distrugătoare căreia i s-a ordonat să navigheze în linie s-a împrăștiat în timpul exercițiilor deoarece ofițerii nu primiseră noile coduri. S-au tras șapte torpile – una a rămas blocată în tub, trei s-au îndepărtat de țintă, două s-au deplasat din ce în ce mai încet ratând ținta și una a descris un cerc determinând navele să se împrăștie panicate. Kamceatka a semnalizat că se scufundă – investigația a arătat că o țeavă de abur se spărsese în camera motoarelor.

Întăririle – numite a Treia Flotă a Pacificului – au plecat între timp din Reval (Talin), sub comanda amiralului Nebogatoff care primise ordin să se alăture flotei principale – Ordinul este de a te alătura amiralului Rojestvenski, a cărui rută nu ne este cunoscută. Rojestvenski nu avea nici o intenție de a alătura flotei sale ceea ce descrisese ca fiind o colecție arheologică de arhitectură navală și probabil avea senzația că este urmărit pe glob de o flotă de nave fantomă. O nouă problemă a lui Rojestvenski a fost faptul că a citit într-un ziar că i se ordonase să distrugă flota japoneză apoi să meargă la Vladivostok unde va preda comanda flotei amiralului Biriloff care urma să ajungă cu trenul transsiberian.
  

Întâlnirea cu destinul

Flota a traversat Oceanul Indian unde s-a întâlnit cu cargoul Gortchakoff. Moralul s-a ridicat, în speranța că nava aducea poșta de acasă. Singurele scrisori transportate de navă erau cele scrise de marinari și trimise acasă din Madagascar cu o lună în urmă.

Pe 11 mai 1905 a Treia Flotă a Pacificului – care s-a mișcat bine pentru o colecție de copăi – s-a alăturat flotei principale în largul coastelor Indo-Chinei. Noua flotă a adus vești de acasă despre revoluție și revolte.

Flota se îndrepta spre Vladivostok, dar a fost atacată de japonezi și a avut loc bătălia de la Tsushima (27-29 mai 1905). Rezultatul a fost – bineînțeles – victoria japoneză, aceștia scufundând opt cuirasate, nouă crucișătoare și alte câteva nave; au fost înregistrați mai mult de 4000 de marinari și 3 amirali morți, alături de 7300 de prizonieri de partea rusă. Japonezii au pierdut doar 3 vedete torpiloare, înregistrând 116 morți și 530 de răniți. Navele care au scăpat s-au refugiat la Vladivostok și Port Arthur – unde au rămas până la sfârșitul războiului – sau în cele mai apropiate porturi neutre.
  

Concluzie

Decizia de a trimite flota din Marea Baltică în jurul lumii pentru a fi distrusă este – probabil – una din cele mai nesăbuite decizii ale istoriei conflictelor navale. Din punct de vedere diplomatic Japonia a avut de câștigat mult în urma victoriei, fiind prima victorie a unei țări estice împotriva unei puteri europene.

Militar Rusia a fost învinsă, însă financiar Japonia a fost secătuită de război. Ambele părți au fost de acord cu negocierile, acestea fiind mediate de președintele Statelor Unite, Theodore Roosevelt. Prin tratatul de la Portsmouth din 5 septembrie 1905, Rusia a cedat bazele de la Liaoyang și Port Arthur. De asemenea, Rusia a eliberat jumătate de Sakhalin, Manciuria și a recunoscut trecerea Coreei în sfera de influență japoneză. La două luni de la semnarea tratatului revoluția va cuprinde Rusia, Japonia transformând Coreea în protectorat înainte de a o anexa formal în 1910.

Amiralul Rojestvenski nu a respectat tradiția navală de a părăsi ultimul nava; a supraviețuit războiului pentru ca apoi să se sinucidă.
   

În loc de încheiere

Se pare că o parte din evenimentele de mai sus – dacă nu toate – s-au întâmplat în realitate. Oricât de neverosimil pare.

Dacă în articol se spune că în atacul surpriză asupra flotei bazate la Port Arthur au fost scufundate două cuirasate și un crucișător, aceasta este inexact. Navele lovite au fost Tesarevici și Retvizan (cuirasate) și Pallada (crucișător). Niciuna nu s-a scufundat. Ambele cuirasate au fost eșuate în rada exterioară a portului pentru a preveni scufundarea, fiind ulterior ranfluate, remorcate în port și reparate. Pallada a intrat în port cu mijloace proprii, având doar avarii ușoare. Toate trei au participat ulterior la bătălia din Marea Galbenă, când escadra rusa a încercat să spargă blocada. Din cele trei, doar Tesarevici a reușit să treacă, fiind internată pe perioada ostilităților în portul chinezesc Tsingdau. După terminarea conflictului, a fost atașată noii flote baltice. Celelalte două s-au întors în port, unde au fost scufundate în timpul asediului, ambele fiind apoi ranfluate și reparate de japonezi. [Completare de Mihai]

Rojestvenski avea un temperament vulcanic, fiind cunoscut sub numele de câinele turbat de subordonați. Atunci când muștruluia un subordonat pentru insubordonare sau incompetență, toată lumea știa să se ferească din calea lui. În momentul în care a acceptat să comande flota, știa că echipajele nu sunt pregătite, că unele nave nu fuseseră testate și că realimentarea cu cărbune era imposibilă în porturi (Marea Britanie fiind aliata Japoniei). Pentru a păstra disciplina navelor, uneori ordona să se tragă un proiectil către cele care nu păstrau locul în formație. Deoarece în momentele de explozie temperamentală avea obiceiul să arunce binoclul în apă, subalternii săi s-au asigurat că la bordul navei sale vor exista suficiente binocluri.

Drumul urmat de Flota a Doua a Pacificului (sursa Wikipedia)

‘Bătălia’ de la Dogger Bank a avut loc. A avut ca victime trei pescari britanici, un marinar rus și un preot rus. Se pare că această bătălie a fost pornită din cauza navei … Kamceatka; aceasta a confundat un vas suedez cu o vedetă torpiloare japoneză și a anunțat că este atacată. Bătălia a durat 20 de minute. Times a scris după incident că este de neconceput ca cei care își spun marinari, oricât ar fi de speriați, pot petrece douăzeci de minute trăgând ntr-o flotă de nave de pescuit fără să își dea seama de fapt cu ce fel de țintă au de-a face (engl It is almost inconceivable that any men calling themselves seamen, however frightened they might be, could spend twenty minutes bombarding a fleet of fishing boats without discovering the nature of their target.). Rusia a plătit compensații de 66000 de lire (5.8 mil GBP astăzi) victimelor imediat. În 1906 a fost dezvelită în Hull o statuie – Memorialul Pescarilor.

Cărți poștale cu bătălia (sursa Wikipedia)

Memorialul Pescarilor, Hull (sursa Wikipedia)

Navele Aurora și Donskoi (sursa Wikipedia)

Spionajul japonez îl informase pe amiralul Tōgō Heihachirō de intenția flotei ruse de a ajunge la Vladivostok evitând contactul cu Marina Imperială. Însă pe măsură ce se apropiau de apele japoneze, întâlnirile cu nave comerciale scădeau șansele navelor ruse de a trece nedetectate. Rojestvenski avea de ales una din trei posibile strâmtori pentru a ajunge la Vladivostok (La Pérouse, Tsugaru, Tsushima) și a ales varianta care ar fi scurtat cel mai mult călătoria – prin Strâmtoarea Tsushima. Amiralul Tōgō credea și el că aceasta va fi calea pe care o va alege Rojestvenski. Deși flota rusă a avut norocul unei nopți cu ceață, navei Oriol care naviga alături de navele surori din clasa Borodino sub comanda directă a lui Rojestvenski era ultima din flotă și ei i se datorează începerea bătăliei.

Fiind navă-spital, Oriol naviga având trei lumini aprinse, în contrast cu restul flotei care avea toate luminile stinse. Crucișătorul auxiliar Shinano Maru a observat luminile și s-a apropiat pentru a investiga. Oriol a confundat Maru Shinano cu o navă rusească și nu a anunțat flotei întâlnirea. În schimb, ea a semnalizat navei japoneze că există și alte nave rusești în apropiere; Shinano Maru a observat formele altor nave rusești. Căpitanul navei Shinano Maru a telegrafiat amiralului Tōgō anunțându-i prezența navelor rusești. Oriol (cealaltă navă cu același nume din flotă – un cuirasat din clasa Borodino [completare de Marius B]) a fost nava care a tras primele focuri în această bătălie, când căpitanul a ordonat să se deschidă focul asupra crucișătorului japonez, aflat la 9000 de metri. Rojestvenski nu dăduse instrucțiuni flotei pentru această eventualitate și a ordonat comandantului Oriol să înceteze focul după ce acesta a tras 30 de proiectile fără nici un efect.

Oriol a fost capturată de japonezi și după reparații și o serie de modificări care au avut ca scop coborârea centrului de greutate a fost redenumită Iwami și a intrat în serviciul Marinei Imperiale. În 1924 a ieșit definitiv din serviciu, fiind folosită ca țintă pentru aviație.

Marina rusă a pierdut:
– toate cuirasatele (unsprezece)
– patru din cele opt crucișătoare
– șase din cele nouă distrugătoare
– șase din cele zece nave auxiliare

Marina Imperială Japoneză era superioară din punct de vedere al pregătirii și tehnicii Flotei a Doua a Pacificului. Navele japoneze puteau naviga cu 15 noduri în timp ce cele din flota rusă ajungeau la 14 noduri, dar pe perioade scurte. În plus, voiajul afectase opera vie a navelor, acestea fiind și mai mult încetinite de alge și vietăți. Din punct de vedere al artileriei și al artileriștilor navele japoneze erau superioare. Din punct de vedere al moralului și pregățirii fizice, Marina Imperială era, de asemenea, superioară.

Articolul relatează că după bătălia de la Tsushima, o parte din navele rusești s-ar fi refugiat la Port Arthur. Port Arthur capitulase cam cu 5 luni înaintea bătăliei de la Tsushima, lucru cunoscut in mod sigur de comandanții flotei ruse. Ținta lor era Vladivostok. Singurele nave ruse ajunse la Port Arthur în urma bătăliei au fost cele capturate de japonezi. [Completare de Mihai]

Rojestvenski a fost rănit în timpul bătăliei, comanda fiind preluată de amiralul Nebogatov. Acesta a decis să se predea, spunându-le camarazilor: Sunteți tineri și voi veți recâștiga onoarea și gloria pentru Marina Rusă în viitor. Viețile celor 2400 de marinari din aceste nave este mai importantă decât a mea. Dar nici chiar predarea nu a reușit prea bine. Sub focul japonez navele rămase au comunicat predarea prin arborarea steagului cu codificarea internațională dar japonezii nu au recunoscut codul. Au încercat apoi cu steaguri albe, dar japonezii au crezut ca e un truc deoarece mai fuseseră trași pe sfoară în același mod – cu steagul alb. Într-un final escadra rusească a arborat steagul soarelui răsare și japonezii au oprit focul. În acel moment, într-un act de bravura, un crucișător rusesc a refuzat să se predea și a fugit, reușind chiar să scape de urmărirea japoneză, doar pentru a eșua mai târziu (a fost distrus de echipaj în final). [Completare referitoare la predare de Marius B]

Rojestvenski a fost tratat într-un spital japonez și a fost vizitat de amiralul Tōgō Heihachirō, care i-a spus că înfrângerea este soarta pe care o poate avea un soldat. Nu este nimic rușinos în ea. Important este dacă ne-am făcut datoria. Amiralul a fost judecat de Curtea Marțială în 1906, alături de ceilalți comandanți ai navelor. Deși pe durata bătăliei de la Tsushima fusese inconștient și rănit, a solicitat ca întreaga responsabilitate a înfrângerii să fie a lui, apărându-și subordonații.

Zinovi Rojestvenski (sursa Wikipedia)

Tōgō Heihachirō (sursa Wikipedia)

Atât.

Mulțumiri lui emp pentru link-ul original.

Editat pentru a adăuga informațiile despre problemele întâmpinate de flota rusă când s-au predat și adăugate nelămuririle referitor la nava Oriol (Marius B).
Editat pentru a corecta inexactitățile referitoare la navele scufundate inițial la Port Arthur și la imposibilitatea refugierii la Port Arthur (Mihai).

Iulian

Notă: Există o evaluare înglobată în acest articol, te rog vizitează acest articol pentru a-l evalua.
Exit mobile version