Citeam recent într-un articol din Adevărul cum că, în ultimele zile ale vieții, Nicolae Ceaușescu ar fi spus despre Ion Iliescu: Spionul ăla sovietic? Tu nu m-ai lăsat să-l termin! Acum o să ne termine el pe noi.
Dar să nu comentăm astfel de acuzații…
Unirea României cu Republica Moldova ar fi avut o șansă bună în zilele tulburi de după Revoluție. O dovedește rezoluția simplă nr. 148 din 28 iunie 1991 emisă de Senatul SUA pe acest subiect, rezoluție al cărei text tradus în română poate fi citit mai jos:
Congresul 102, Sesiunea 1, Rezoluţia Senatului 148
Pentru a exprima convingerea Senatului că Statele Unite trebuie să susţină dreptul la autodeterminare al poporului din Republica Moldova şi Bucovina de Nord, în Senatul Statelor Unite 28 iunie, 1991,
Dl. Pressler şi Dl. Helms au depus următoarea hotărâre, care a fost trimisă Comitetului pentru Relaţii Internaţionale:
HOTĂRÂRE
Pentru exprimarea convingerii Senatului că Statele Unite trebuie să susţină dreptul la autodeterminare al poporului din Republica Moldova şi Bucovina de Nord.
Întrucât principatul românesc al Moldovei a apărut ca stat independent în secolul al XIV-lea;
Întrucât Moldova a fost invadată în 1806 de către Armata Rusă şi anexată de către Imperiul Rus în 1812 ca rezultat al Tratatului Ruso-Turc de la Bucureşti;
Întrucât la 15 noiembrie 1917 Guvernul Sovietic a proclamat dreptul la autodeterminare al popoarelor din Imperiul Rus şi înfiinţarea unor state separate;
Întrucât la 2 decembrie 1917 Sfatul Ţării, adunarea constituantă moldovenească aleasă în mod democratic, a proclamat Moldova ca stat independent;
Întrucât la 9 aprilie 1918 Adunarea Constituantă a votat unirea Moldovei cu Regatul României;
Întrucât Statele Unite, Franţa, Italia, Marea Britanie, Japonia şi restul statelor aliate au aprobat şi au recunoscut în mod explicit reunirea Moldovei cu România în Tratatul de Pace de la Paris din 28 octombrie 1920;
Întrucât forţele armate ale Uniunii Sovietice au invadat Regatul României la 28 iunie 1940 şi au ocupat estul Moldovei şi Bucovina de Nord şi Herţa, încălcând Carta Ligii Naţiunilor, Tratatul de la Paris din 1920, Tratatul General pentru Renunţarea la Război din 1928, Pactul Româno-Sovietic de Ajutor Reciproc din 1936, Convenţia pentru Definirea Agresiunii din 1933 şi principii general recunoscute ale dreptului internaţional;
Întrucât asupra anexării Moldovei, a Bucovinei de Nord şi a Herţei s-a hotărât în mod prospectiv în anumite protocoale secrete dintr-un tratat de neagresiune încheiat între Guvernul Uniunii Sovietice şi Imperiul German la 23 august 1939;
Întrucât între 1940 şi 1953 sute de mii de români din Moldova şi Bucovina au fost deportaţi de Uniunea Sovietică în Asia Centrală şi Siberia;
Întrucât Guvernul Statelor Unite şi-a exprimat în mod repetat refuzul de a recunoaşte ocuparea de teritorii în urma termenilor aşa-zisului Pact Stalin-Hitler, inclusiv anexarea Estoniei, a Letoniei şi a Lituaniei în 1940;
Întrucât Guvernele Regatului Unit, Uniunii Sovietice şi Statelor Unite sunt părţi ale Cartei Atlanticului din 14 august 1941, în care semnatarele şi-au declarat „dorinţa de a nu fi martore la schimbări teritoriale care nu concordă cu voinţa exprimată în mod liber a popoarelor interesate” şi şi-au afirmat dorinţa „de a fi martore la restaurarea drepturilor suverane şi a autoguvernării către cei care au fost vitregiţi cu forţa de ele” în timpul celui de-al Doilea Război Mondial;
Întrucât la 31 august 1989 Consiliul Suprem al Moldovei a declarat limba română ca limbă oficială a Republicii şi a repus în drepturi alfabetul latin, interzis de Guvernul Sovietic în timpul ocupaţiei, ca alfabet al românei scrise;
Întrucât în martie 1990 poporul român al Moldovei a putut vota, în alegeri libere şi corecte, deputaţi pentru Consiliul Suprem al Moldovei;
Întrucât la 27 aprilie 1990 Consiliul Suprem al Moldovei a reinstaurat steagul românesc ca steag oficial al republicii;
Întrucât la 23 iunie 1990 Consiliul Suprem al Moldovei a declarat Republica Moldova stat suveran;
Întrucât la 16 decembrie 1990 peste opt sute de mii de români s-au strâns la A Doua Mare Adunare Naţională în capitala Moldovei, Chişinău, să declare independenţa naţională a românilor din teritoriile ocupate;
Întrucât poporul Moldovei a refuzat să ia parte la referendumul sovietic din 3 martie 1991, în ciuda eforturilor guvernamentale sovietice de ameninţare şi intimidare a poporului moldovean spre a accepta un nou tratat unional;
Întrucât statele semnatare ale Actului Final de la Helsinki au acceptat principiul egalităţii între popoare şi dreptul acestora la autodeterminare; şi
Întrucât în temeiul articolului 8 din Actul Final de la Helsinki, „toate popoarele au mereu dreptul, în deplină libertate să-şi hotărască, când şi dacă doresc, statutul politic intern şi extern, fără ingerinţe exterioare şi să îşi urmărească după propria voie dezvoltarea politică, economică, socială şi culturală”:
Aşadar, să fie decis, în momentul de faţă, că este convingerea Senatului că Guvernul Statelor Unite trebuie
1) Să susţină dreptul la autodeterminare al poporului Moldovei şi al Bucovinei de Nord, ocupate de Uniunea Sovietică, şi să emită o declaraţie cu acest scop;
şi
2) Să susţină eforturile viitoare ale Guvernului Moldovei să negocieze în mod paşnic, dacă aceasta le este voia, reunificarea României cu Moldova şi cu Bucovina de Nord, după cum s-a stabilit în Tratatul de Pace de la Paris din 1920, în normele predominante ale dreptului internaţional şi în conformitate cu Principiul 1 al Actului Final de la Helsinki.”
Rezoluţia Senatului american are importanţa sa pentru recunoaşterea internaţională a dreptului României şi Moldovei de a se reuni. Aceasta este atitudinea oficială a SUA, exprimată în Senatul american, la acel moment. Chiar dacă vorbim de rezoluții simple, care nu angajează în mod obligatoriu Guvernul SUA, acestea au totuși semnificația lor întrucât, în opinia mea, sunt expresia unui curent de gândire la nivelul legislativului uneia dintre cele mai mari puteri ale lumii.
Indiferent de discuțiile și negocierile dintre politicienii români și cei moldoveni de la acel moment, este absolut evident că România a ratat în 1991 o şansă uriaşă pentru Reunificarea ţării. Vorbim de un climat geopolitic si diplomatic extrem de favorabil. Pe care politicienii români de atunci, în frunte cu Ion Iliescu, nu au știut sau nu au vrut să-l exploateze. De ce? Vă las pe voi să răspundeți…
Din păcate, astăzi, contextul geopolitic și diplomatic nu mai este la fel de favorabil. De altfel, într-o rezoluție recentă, SUA vorbește fără echivoc despre Republica Moldova ca stat independent, cu aspirații către integrarea în Uniunea Europeană.
Asta nu înseamnă că SUA n-ar fi astăzi de acord cu Unirea României cu Moldova ci doar că, în 1991, când URSS se destrăma, zidul Berlinului era dărâmat iar cele două Germanii porneau pe drumul reunirii, am ratat o șansă enormă, contextul internațional fiind extrem de favorabil. Astăzi, contextul geopolitic este mult mai complicat.
În încheiere, pentru cine este curios și are multă răbdare, rechizitoriul dosarului Revoluției poate fi lecturat aici și aici.
Nicolae Hariuc
Surse:
https://www.congress.gov/bill/102nd-congress/senate-resolution/148/text