Despre industrializarea URSS se pot scrie carti intregi, dar un pas important in acest proces a fost contractul din 1929.
La 8 mai 1929 Saul Bron, negociator din partea Uniunii Sovietice, a semnat un contract istoric cu firma principalului arhitect industrial american din Detroit, Albert Kahn, pentru a proiecta prima fabrică de tractoare sovietică la Stalingrad. La 9 ianuarie 1930 a fost semnat al doilea contract cu Kahn pentru ca firma sa să devina consultanta pentru toate construcțiile industriale din Uniunea Sovietică. În cadrul acestor contracte, în perioada 1929–1932, firma lui Kahn, la sediul său din Detroit și biroul special creat de proiectare din Moscova, Gosproektstroi, a pregătit peste 4.000 de arhitecți și ingineri sovietici și a proiectat peste 500 de uzine și fabrici, inclusiv uzina de tractoare din Chelyabinsk și uzina Uralmash în Sverdlovsk.
Transferul de tehnologie din USA catre URSS a fost urias.
Pe 11 ianuarie 1930 Times a salutat acordul dintre firma lui Kahn și guvernul sovietic. În total, programul a implicat cheltuieli de aproape 2 miliarde de dolari numai în 1930 și a inclus ridicarea a patru mari fabrici de mașini, camioane și motociclete; nouă fabrici de tractoare și instalații de mașini agricole; și peste 500 de alte fabrici pentru industria ușoară și grea. Albert Kahn a subliniat caracterul cuprinzător al proiectului: „Nu trebuiau proiectate doar instalațiile, ci utilajele trebuiau selectate și comandate, planurile fabricilor trebuiau să fie pregătite și chiar uneltele necesare pentru a construi fabricile trebuiau comandate aici și expediate.”
La acest transfer de tehnologie au contribuit si cei 1500 de ingineri si tehnicieni americani aflati in 1931 la munca in URSS, autoritatile sovietice avand o politica de a angaja direct personal calificat din SUA , pe langa inginerii si tehnicienii americani care veneau in URSS prin contractele cu firmele americane.
Erau trecute in contract fabrici de tractoare, dar sovieticii au construit tancuri in aceste fabrici inca din 1932, iar la inceperea razboiului cu Germania au trecut la productia masiva de tancuri.
În februarie 1932 inginerul american din New York, A. Wishnewsky, după încheierea contractului său cu sovieticii, a afirmat că la Stalingrad „se punea accent mai degraba pe producția de tancuri decât de tractoare”. În opinia sa, „ acolo dezvoltarea producției de tractoare a fost conceputa pentru a conduce la productia de tancuri “ , exact ce s-a intamplat in timpul razboiului.
Saul Bron n-a mai apucat sa vada succesul fabricilor sovietice, a murit in timpul epurarilor staliniste in 1938.
Sursa: The Soviet Problem with Two “Unknowns” , autor Sonia Melnikova-Raich
La acest transfer “civil” de tehnologie s-a adaugat importul de armament occidental si URSS a reusit un salt urias in dotarea Armatei Rosii.
Se poate mentiona:
Achizitionarea licentei tunului antitanc Rheinmetall de 37 mm, o varianta a Pak 36 a fost vanduta URSS.
A rezultat tunul sovietic M1930 de 37 mm
Ulterior a aparut varianta de 45 mm M1932
In domeniul tancurilor URSS produsese in 1928-1931 tancul T18
In 1930 achizitioneaza licenta tancului britanic Vickers 6-ton
A rezultat tancul T-26
De asemenea, a ajuns in URSS si Walter Christie si tancul sau.
Din aceasta colaborare a rezultat seria de tancuri BT
Ulterior a aparut si faimosul T34, cu aceeasi suspensie Christie
Acesta uriasa modernizare a Armatei Rosii nu a scapat neobservata de militarii romani .
“Revenind la motomecanizarea Armatei Roşii, conform viitorului mareşal Kliment Voroşilov, în anul 1933 se înregistra un coeficient de 7,74 cai putere pentru fiecare soldat, faţă de 2,6 în urmă cu 4 ani. Coeficientul de motomecanizare înregistrat în 1933 plasa armata sovietică în faţa celei franceze şi nord-americane, dar şi în faţa celei britanice, considerată cea mai motorizată (până) la acea data(134) . Afirmaţia precedentă se cuvine însă nuanţată, în sensul că, în cadrul statului şi al societăţii sovietice, aspectele cantitative treceau de multe ori în faţa celor calitative, iar asupra altor caracteristici ale declaraţiilor cu iz propagandistic nu mai este cazul să insistăm. Şi alte date informative deţinute de structurile militare româneşti conduceau la concluzia că, din punct de vedere al motorizării şi mecanizării, „U.R.S.S. este perfect dotată”. Mai concret, la jumătatea anilor ’30, Uniunea Sovietică deţinea 10.000 de care de luptă, 150.000 de tractoare militare de tot felul şi 10.000 de autoblindate, pe lângă camioane grele şi alte automobile(135)”
(134)C.S.P.A.M.I., fond M.I.A.P.R , Direcţia Tehnică, dosar nr. 435, fila 35
(135) Ibidem, dosar nr. 644, f. 60
De asemenea, militarii romani isi dadeau seama ca nu aveam cu ce sa ne opunem tancurilor sovietice:
“Revenind la problema specifică a tancurilor, menţionăm, în primul rând, un studiu datorat generalului Iosif Iacobici, publicat în revista „România Militară” pe parcursul părţii a doua a anului 1934, în cuprinsul a trei numere distincte ale publicaţiei amintite. Ofiţerul român, viitor şef al Marelui Stat Major sub regimul Antonescu, până la ruptura de „Conducător”, aborda spinoasa problemă a apărării contra carelor de luptă şi a blindatelor, în special prin prisma iminenţei unui atac sovietic. Iacobici începea prin a constata că „instrucţia noastră tehnică şi tactică, prezintă actualmente un atât de mare gol în ce priveşte toate problemele în legătură cu motorizarea, încât […] însuşi M.S.Regele a crezut necesar de a ne indica această lacună ordonând măsurile drastice”; articolul continua cu evidenţierea progreselor sovietice în materie, analiza posibilităţilor româneşti de ripostă şi avansarea unor propuneri concrete privind desfăşurarea instrucţiei antitanc.[…]
În cea de-a treia parte a amplului său studiu, publicată în noiembrie 1934, Iosif Iacobici abordează problema organizării instrucţiei pentru defensiva anticar, chestiune considerată de autor „aproape total necunoscută apărării noastre”. “
Sursa:” ARMATA ROMÂNĂ ŞI EVOLUŢIA ARMEI TANCURI.” paginile 42 si 49.
Militarii romani isi dadeau seama si de uriasul decalaj intre armata sovietica si armata romana. Asa cum am scris in articolul “ ROMANIA INTERBELICA – “GRANARUL EUROPEI”, UN FALS GROSOLAN ‘’ de pe Tehnomil, o incercare de motorizare a armatei romane a avut loc in 1928-1929, cand s-au testat tractoare agricole de catre Inspectoratul General al Artileriei, pentru a se vedea ce tractoare agricole puteau fi folosite de armata romana. Nu s-au obtinut rezultate concrete, testele s-au intrerupt. Odata cu importul masiv de tehnologie occidentala, diferenta dintre armata sovietica si armata romana a devenit uriasa, era evident ca nu puteam opune tancurilor si tractoarelor sovietice cai si boi. De aceea in aprilie 1934 Antonescu sustinea ca pe langa folosirii tractoarelor agricole in armata, Romania sa treaca la construirea in tara a tractoarelor agricole, a camioanelor precum si altor vehicule :
“La Reşiţa se poate construi carul de infanterie tip “Carden Loyd”, a cărui licenţă este cumpărată. Credem că, la nevoie, Reşiţa poate să-şi organizeze utilajul astfel ca să poată construi şi care de luptă (uşoare şi mijlocii). La „Astra” se pot construi autocamioane curente (marca “Marta”). Credem că aceasta ar fi în măsură să construiască şi autocamioane şi autocamionete pe 6 roţi. Din cauza situaţiei financiare şi economice „Astra” a oprit astăzi complet fabricarea autocamioanelor.”
“În ceea ce priveşte industria naţională trebuie a se lua măsuri pentru punerea bazelor în domeniul motorizării. Reşiţa ar putea fi uşor utilată pentru fabricarea tractoarelor agricole, tractoarelor pe şenile metalice, utile artileriei grele, care de infanterie (tanchete) şi care de luptă. „Astra” pentru fabricarea autocamioanelor, autocamionetelor şi autocisternelor. De asemenea, poate fi îndrumată în fabricarea autocamioanelor Fabrica I.A.R. Desigur că, la început, aceste fabrici vor fi aservite fabricilor din străinătate; dar, cu timpul, ele pot să devină complet de sine stătătoare. Nu trebuie neglijat că montarea fabricaţiei în ţară nu s-ar putea face repede, necesitând un timp de amorsare de circa 3 ani. În acest interval sunt necesare măsuri de satisfacere din străinătate.”
Cateva precizari:
Antonescu aminteste de camioanele Marta. Acestea fusesera construite la Arad, pana in 1926, cand fabrica Astra s-a mutat la Brasov.
http://www.automobileromanesti.ro/Altele/Marta/
Mai exista in Romania din 1931 firma Ford, care producea automobile si camioane. Ford a livrat armatei romane camioane.
“In August 31, 1939 Romanian government purchased 1, 500 ambulances and 400 trucks from Ford Great Britain, 250 trucks Ford Germany, 500 Ford trucks with Marmon Harrington drive (1,600/1,800$ each) and 1,000 trucks from the United States, and 250 trucks from Ford Romania . Starting in February 1940, Ford-Dagenham delivered assembly kits to Romania for assembling 700 trucks, 4 fuel tanks, 27 ambulances, 90 vehicles for troop’s transportation and 50 cars. Ford Motor Company started a new era by supplying the Romanian Army, as they needed a significant number of Ford trucks. Between 1939 and 1942, the Company delivered 2,320 wagon trucks, 200 fuel tank trucks and 488 tractors to the Army”
Problema cu Ford a fost ca desi prezenta Ford in Romania a adus certe avantaje economiei romanesti, la hala din Bucuresti se facea doar asamblare, cu piese importate din Marea Britanie si SUA. Dupa inceperea razboiului nu au mai fost disponibile aceste importuri si utilitatea fabricii Ford s-a redus, proces ce s-a reflectat si in numarul de angajati al fabricii,ce a scazut in timpul razboiului cu 280 de angajati in 1936, 607 in 1942, 376 in 1946. Lipsa suveranitatii tehnologice si-a spus cuvantul.
Hala Ford, proiectata de acelasi arhitect Albert Kahn.
In perioada 1935-1940 s-a renuntat la constructia de tractoare agricole in Romania. Romania interbelica avea una din cele mai slabe agriculturi din Europa, productia la hectar de grau si porumb fiind pe ultimele locuri. Pentru o agricultura intensiva Romania avea nevoie de mai mult de 20000 de tractoare. Aceasta cerere de tractoare ar fi putut satisfacuta din productia interna. O fabrica de tractoare agricole ar fi fost rentabila economic, investitiile s-ar fi acoperit prin cresterea productiei agricole. S-ar fi pus bazele unor linii de productie de serie mare, la 20000 de tractoare se puteau dezvolta si alte industrii. Una e sa asimilezi un motor pentru 300 de vehicule, alta sa ai nevoie de 20000 de motoare, devine rentabil sa construiesti si motoarele in tara , nu sa le importi.
E adevarat ca s-a realizat in tara senileta Malaxa, pe o licenta Renault UE, dar comanda era de numai 300 de bucati, s-au realizat in tara 126 de bucati, plus ca nici senileta nu era prea bine conceputa si realizata, nu a adus mari beneficii armatei romane.
In 27 aprilie 1935 a fost aprobat in Consiliul Superior al Apararii Tarii un plan pe 10 ani pentru inzestrarea armatei, in valoare de 28,972 miliarde lei urmat de alt plan in 1938 care adauga alte 48,655 miliarde lei si de constituirea in 1939 a unui nou Fond al Apararii Nationale cu un buget de 3 miliarde lei anual
Cu toate aceste cheltuieli, in iunie 1940 s-a definitivat planul pentru inzestrarea armatei de uscat pe anul 1940/1941. Se solicitau in acest plan printre altele, achizitionarea a 42 de motomitraliere, 261 de autoblindate, 648 de blindate pentru recunoastere, 440 tancuri de lupta,8492 diverse autocamioane. Plus o rezerva de material de 20% din acest necesar (“In umbra marelui Reich” ,Alexandru Stefanescu, paginile 72 si 80) .
Nu stiu cum s-a ajuns la acest necesar, cantitatile sunt imense, cine ne vindea in iunie 1940 in plin razboi, 10000 de camioane , 1000 de blindate, 500 de tancuri? Singura posibilitate pentru a obtine o parte consistenta din acest necesar era o industrie autohtona, cantitatile erau importante chiar si pentru economii dezvoltate. Doar ca industria autohtona era foarte slaba, atunci s-au vazut efectele neglijarii motorizarii in armata romana si lipsa unei industrii care sa furnizeze camioanele si blindatele necesare armatei romane. Intrarea Romaniei in razboi in 1941 a adus o nedorita confirmare a lipsei de motorizare a armatei romane, n-am avut niciodata cantitatile cerute in iunie 1940, noi nu produsesem nici macar un tractor agricol care era foarte necesar militarilor romani, de sute de tancuri nici nu se pusese problema. Vom vedea cat de mult ne-a lipsit un tractor agricol produs in Romania, in partea doua a articolului.
Caudillo