In aparenta construirea de tractoare agricole in tara nu pare asa de importanta pentru armata romana, Realitatea e mai trista, un tractor agricol construit in tara in perioada interbelica, care ar fi putut fi folosit de armata romana, ar fi adus beneficii enorme armatei, ar fi schimbat performanta trupelor pe Frontul de Rasarit. Pentru a evidentia importanta acestor tractoare, o analiza a livrarilor de armament germane catre Romania in perioada ianuarie-31 august 1943 arata ca in acea perioada s-au livrat :
-100 de tractoare cu senile Ost,
-20 de tractoare grele si
-300 de tractoare agricole.
Tractoarele agricole au reprezentat majoritatea mijloacelor de tractiune motorizate .Ar fi fost bine sa le fi produs in tara, nu ar fi fost nevoie sa le cerem de la germani. Au fost cazuri cand germanii ne-au refuzat, asa cum arata un raport din 19 august 1944 semnat de generalul Gârbea , legatura romana la OKH :
“8. Tractoare. Am obţinut cele 250 tractoare Ost, dar livrarea nu se va putea face decât câte 30 piese lunar, începând din septembrie. Este un prim rezultat după refuzul din iunie şi iulie, dar voi reveni pentru mărirea cotei lunare.
Pentru tracţiunea obuzierelor grele 150, O.K.H. – Gen. Qu. nu poate da mijloace noi şi propune sau să adaptăm tracţiunea hipo, sau să se improvizeze secţiuni mobile tractoare în care O. Qu. al Misiunii Germane ar putea să ne ajute. Cred că pentru mişcarea în câmpul tactic al acestor obuziere, tractoarele agricole ar putea fi folosite.
- Tracţiunea aparate radio. Livrarea autovehiculelor speciale pentru radio, nu se mai poate face nici pentru armata germană. Chiar M.U. blindate germane folosesc camioane improvizate pentru transportul aparatelor radio. Vom fi deci constrânşi la amenajarea autoturismelor şi camioanelor în acest sens.
- Autovehicule. În urma suspendării livrării de autocamioane, am cerut să se pună la dispoziţie 6 companii, a 30 camioane, a trei tone. O.K.H. – Gen. Qu. a convenit principial să se dea această capacitate de transport de circa 550 tone.
Dar chestiunea autocamioanelor nu a fost părăsită. O nouă revenire am făcut la O.K.H. (Statul Major Economic) şi stăruinţele nu vor înceta. Revenirea se va face bazându-se şi pe livrarea de benzină, executată, şi în curs. “
Am cerut tractoare pentru obuzierele de 150 mm si germanii ne-au recomandat sa folosim cai in loc de tractoare, cu toate “stăruinţele” noastre. Pana la urma tot la tractoare agricole se ajungea , in lipsa de altceva.
Anul 1940 aduce destramarea Romaniei Mari si odata cu aceasta s-a vazut ca armata romana a fost incapabila sa apere granitele. S-a incercat atunci dezvoltarea unei industrii nationale care sa furnizeze armament modern Armatei Romane. Problema era ca in perioada 1935-1940 nici nu se dezvoltase o industrie nationala care sa sustina motorizarea armatei romane, nici nu se realizasera importuri de vehicule corespunzatoare nevoilor armatei. Si asta intr-o perioada in care Guderian decretase ca motorul unui tanc este el insusi o arma. Noua ne lipseau motoarele, ceea ce a dus la un handicap urias al armatei in razboiul din rasarit.
In primul rand au fost misiuni ale armatei romane care n-au putut fi indeplinite, fizic nu era posibil. Un exemplu in aceasta privinta sunt afirmatiile generalului Vasile Atanasiu, comandantul Corpului 3 Armata la Odesa:
“nu poti tu urmari un inamic motorizat in retragere , cu trupe pedestre”
Aici se observa diferenta dintre trupele romane si cele sovietice, sovieticii aveau camioane si tractoare productie proprie, noi aveam cai si boi, ce puteau sa faca militarii romani, ca oricate marsuri faceau, n-aveau cum sa ajunga din urma un camion.
Alta consecinta a lipsei motorizarii a fost ca desi si-au indeplinit misiunile si au eliberat Basarabia, a fost nevoie de improvizatii si eforturi incredibile in indeplinirea misiunilor, cel mai graitor fiind un raport al generalui Sion din 30 august 1941, referitor la Divizia 1 Blindata:
“A. La 16 mai 1941, am fost numit comandant secund, al Diviziei 1-a Blindată. Comandant era Domnul General Stoenescu N., care îndeplinind funcţia de ministru de finanţe, a lipsit tot timpul. […]
– Motociclete, deşi trebuiau să fie la mobilizare circa 800 bucăţi, nu se găseau asupra unităţilor Diviziei, decât circa 100 şi acestea în mare parte, fără cauciucuri, unele uzate sau chiar în stare de nefuncţionare.
– Lipseau circa 800 cauciucuri de la roţile maşinilor aflate asupra unităţilor, iar cauciucuri de rezervă nu existau la nicio maşină sau motocicletă.
– Lipseau complet atelierele de reparaţii ale unităţilor (regimente, batalioane, divizioane);
– Lipsea complet personalul tehnic specializat, care să poată face supravegherea tehnică a materialului, controlul şi micile reparaţii.
– Lipseau complet maiştrii specialişti în motoare, electricitate etc.; numai 3-4 maiştri foarte slabi erau la toate unităţile diviziei.
– Şoferii specializaţi pe maşini de război (Tatra, Skoda) erau numai în proporţie de circa 25%.
– Motocicliştii erau pregătiţi numai 10%.
– Complet lipseau aparatele de transmisiuni radio.
– Aparatele de radio de pe Care, în stare de nefuncţionare.
– Materiale de întreţinere, în cantităţi foarte mici.
– Instrucţia, în special a specialiştilor, foarte precară, motivată de faptul că, până în ultimul timp, se repartizaseră vehicule pentru instrucţie în număr foarte redus (câteva care pe regiment şi câteva autotractoare sau motociclete) precum şi carburanţi în cantităţi foarte mici.
– Specialişti: radio, pionieri, pontonieri, mecanici, telefoane şi radio nu existau.
– Aproape 80% din materialele ce trebuiau să intre în compunerea vehiculelor specializate, lipseau: cutii pentru transport muniţii, mortiere, butoaie benzină, bidoane benzină pentru Care şi motociclete, aparatura pentru trăsurile de pionieri etc.
– Lipsea complet materialul de pontonieri şi trăsurile care să-l transporte.
– Lipseau regulamentele tactice şi în parte cele tehnice.
Aceasta era în general situaţia Diviziei Blindate la data de 16 mai 1941, adică numai cu o lună înainte de plecarea marii unitati la război.
După o muncă titanică, timp de o lună, depusă zi şi noapte de subsemnatul împreună cu Statul Major al Diviziei, Comandanţii de unităţi şi ofiţerii misiunii germane şi cu sprijinul continuu al domnului General Ioaniţiu Şeful M.St.M. reuşim să punem în marş spre zona de operaţii Divizia Blindată românească, care în ziua plecării avea încă lipsuri destul de mari, cantitative şi calitative. Astfel:
– circa 80% şoferi mobilizaţi nu cunoşteau maşinile de război specializate;
– circa 90% din motociclişti cu o instrucţie numai de 10-15 zile.
– lipsiţi de aproape 70% din aparatele radio.
– lipsiţi de toate cauciucurile de rezervă, iar circa 30% din roţile maşinilor nu aveau decât un singur rând de cauciucuri (acolo unde roţile sunt duble).
– lipseau aproape 80% din autovehiculele comandanţilor ce trebuiau să meargă în maşinile de trupă sau pe motociclete.
– nu s-au putut lua din lipsă de vehicule şoferi şi motociclişti:
– una companie anticar,
– una companie motociclişti din Gr. Cercetare,
– circa 75% din unităţile de transmisiuni,
– detaşamentul de poduri,
– o companie de pionieri,
– parte din servicii,
– atelierele de reparaţii (în special din lipsa personalului: maiştri, lucrători). “
Citind acest raport , apar niste intrebari:
-cum era posibil tehnic sa ruleze camioanele fara un rand de cauciucuri ,ele deplasandu-se pe teren variat, nu pe asfalt;
– daca asta era situatia la singura noastra divizie blindata, o unitate de elita, cum arata situatia la celelalte divizii?;
– cum se facuse dotarea si instruirea armatei romane, razboiul incepuse de aproape 2 ani si armata romana nu avea nici macar soferi instruiti, nici maistri pentru intretinerea autovehiculelor, dar probabil asa arata o tara subdezvoltata.
O alta consecinta nefasta a lipsei motorizarii a fost scaderea moralului trupelor romanesti, o gluma a militarilor romani era:
„Mai bine cal in armata germana decat soldat in armata romana”
“Armata romana in razboi 1941-1945” , pag 107, Alesandru Dutu
Din cauza ca militarii romani observasera ca germanii isi transportau caii bolnavi cu masinile, Cum la militari moralul era foarte important, la Stalingrad militarii romani au rezistat uneori atacurilor sovietice pentru ca li “ s-a adus pe pozitie un tanc german care nici nu functiona “, sentimentul de inferioritate in dotare a avut consecinte nefaste asupra militarilor nostri.
In 1940 se incepe un proces de recontructie al armatei romane, era si Misiunea militara germana in tara care ne ajuta.Odata cu inceperea razboiului cu URSS, s-a vazut diferenta de dotare fata de sovietici. Cum germanii nu se inghesuiau sa ne dea armament, o solutie era productia autohtona. Problema era ca lipsurile erau prea mari si industria romana prea slaba, asa cum arata un raport din 24.06.1942 al generalului Negrei:
“Marele Stat Major cere însă fabricarea carelor de luptă şi a autoblindatelor. Direcţia Tehnică apreciază că nu se poate trece direct la fabricarea acestor materiale, ci este necesar a se face toate eforturile să se înceapă cu fabricarea tractorului Stalinez, luându-se în paralel în studiu fabricarea unui car de luptă mijlociu şi a unui car de luptă uşor. În acest scop, urmează a se cumpăra licenţa fabricării unui car de luptă mijlociu. În ceea ce priveşte carul de luptă uşor, fostele Uzine Malaxa urmau să fabrice carul R-1. În acest scop şi-au procurat planurile şi desenele de execuţie, de la Uzinele C.K.D., iar un car R-1 a fost adus pentru a fi demontat şi a servi ca model, la fabricarea pieselor. Întrucât s-a hotărât ulterior să se renunţe la fabricarea acestui car, carul model a fost dat Centrului de Instrucţie al Moto-mecanizării, pentru a fi folosit la instrucţie. Direcţia Tehnică apreciază că se poate relua studiul fabricării acestui car, întrucât posedăm deja desenele de execuţie.
În concluzie, Direcţia Tehnică apreciază că nu se poate trece direct la fabricarea autovehiculelor blindate, ci industriile angajate în această chestiune să pregătească fabricarea tractorului Stalinez şi să ducă în paralel, studii pentru fabricarea autovehiculelor blindate. “
Cum nu se facuse mai nimic in perioada interbelica pentru o motorizare a armatei romane, anul 1942 ne-a adus in situatia ca trebuia sa facem simultan si tractoare si blindate. Eforturile au fost uriase, dar nu s-au putut recupera anii in care nu s-a facut nimic, nu puteam lucra simultan la cele doua cerinte, generalul Negrei a avut dreptate.
Un document din 28 octombrie 1943 intocmit de capitan Sanbotin si inginer Veres, de la uzina Malaxa-Rogifer , justifica intarzierile de la uzina:
“ Proces – verbal din 28 octombrie 1943
Subsemnaţii: Dl. Cpt. Sânbotin Ghe. din partea Comisiei de Control şi Recepţie de pe lângă Uzinele Rogifer-Malaxa şi Dl. Inginer Vereş Radu, Director al Uzinelor Rogifer-Malaxa, constatăm că:
Din cauza urgenţei lucrărilor ordonate de Cabinetul Militar al Conducătorului, pentru executarea cu precădere faţă de orice altă comandă a pieselor necesare pentru completarea celor 3 modele de piese de tip „Mareşal”, au fost lăsate la o parte, respectiv întrerupte, lucrările următoare ale Uzinelor Rogifer-Malaxa.
- Turnătoria şi Modelăria
- a) Lucrările de confecţionare a modelelor necesare tractoarelor S.T.Z. 1000 ore lucrătoare (8 zile complet şi 6 zile parţial).
- b) Lucrările de turnătorie.
Lucrările de turnare a pieselor necesare tractoarelor au fost întârziate întâi cu 12 zile din cauza lipsei de modele, plus 280 ore de lucru prin intercalarea turnării de piese necesare celor 3 modele tip „Mareşal” (5 ½ zile).
- Atelierul Mecanic
A întrerupt lucrările de confecţionarea dispozitivelor necesare punerii în lucru a seriei de tractoare S.T.Z. timp de 12 zile.
A întârziat prelucrarea pieselor de tractor seria prototip, cu şapte zile din cauza perturbaţiunilor produse în programele de fabricaţie prin intercalarea pieselor extra urgente acelor 3 modele tip „Mareşal”.
A întrerupt fabricaţia de motoare necesare automotoarelor comandate de R.A.-C.F.R. timp de 12 zile la orizontale.
A întârziat fabricaţia de locomotive la prelucrarea pieselor schimbătorului de viteză şi a arborilor de culise, cu 14 zile.
- Atelierul MF.8, accesorii de bombe Brandt 60 şi-a întrerupt complet activitatea pe timp de 25 zile lucrătoare, personalul lui fiind pus în întregime la dispoziţie Atelierului de Montaj al pieselor tip „Mareşal”.
- Serviciul Technic, şi-a întrerupt lucrările la tractorul S.T.Z. şi la echipamentele de motoare ale automotoarelor C.F.R. de repetate ori, pentru a executa cu precădere lucrările necesare modelelor tip „Mareşal”.
Personalul technic a lucrat între 5 august 1943 şi 23 octombrie 1943 în total 11931 ore, fiind detaşat de la Serv. Fabricaţie de Tractoare, Serv. Technic Motoare şi Technic Automotoare.
Drept care s-a încheiat prezentul proces-verbal în 6 exemplare, pentru a servi la justificarea întârzierilor cauzate Uzinelor Rogifer în diversele domenii de fabricaţie de la începerea lucrărilor până astăzi.
Bucureşti 27 octombrie 1943. “
Intr-un memoriu adresat Tribunalului Poporului, 15 mai 1946, Antonescu declara:
“S-a dezvoltat pentru prima oara industria cauciucului la noi si s-a facut o fabrica de tractoare, la care s-a trecut o comanda de 4000 de tractoare.”
Despre tractorul amintit de Antonescu nu se cunosc multe detalii. Am gasit in revista Document 77/2017 niste lamuriri:
“ În perioada anilor 1942-1944, inginerul Petre Carp a fost implicat puternic și în realizarea primelor tractoare românești, atât a celui agricol cât și a celui militar de tip ATS. Povestea realizării acestor prototipuri de tractoare este una interesantă și cumva specifică acestor vremuri. La solicitarea inginerului Carp, în data de 2 iunie 1944, directorul Fabricii de Tractoare din cadrul Rogifer, inginerul Radu Vereș și șeful Atelierului Motoare, inginerul Emil Dospil, au prezentat componentele realizate pentru prototipul tractorului militar T1. Motorul era realizat în întregime la Rogifer, precum și volanta de tip nou, cu coroană pentru demaror. La cutia de viteze au fost produse carcasa, axul vitezei I-a, pinionul dublu de la vitezele a IV-a și a V-a, pinionul de ungere împreună cu bucșa și axa sa, arcurile siguranţelor de la tijele de comandă, capacele acestor tije, locașul rulmentului de la pinionul de atac. Pentru transmisia din spate au fost realizate carcasa punţii spate, butucii ambreiajelor de direcţie, comanda ambreiajelor de direcţie, levierele de comandă ale frânelor, precum și frânele și accesoriile acestora, dar și multe alte componente. Restul au fost realizate în ţară, la alte fabrici sau luate de pe tractoare sovietice de captură. Conform planului de lucru, motorul trebuia terminat de asamblat în ziua de sâmbătă 3 iunie, iar transmisia luni 5 iunie. În ziua de miercuri 7 iunie, trebuia terminat de asamblat tractorul militar T1, vopsită caroseria și începute testele de drum.
În data de 14 iulie 1944, inginerul Petre Carp raporta Cabinetului Militar de pe lângă Președinţia Consiliului de Miniștri, terminarea primului tractor militar și trimiterea acestuia la Dadilov pentru executarea probelor necesare. Inginerul Carp, foarte mândru, menţiona că acest prototip de tractor militar era aproape integral proiectat și realizat de firma Rogifer (Malaxa). Astfel, motorul era 100% realizat de firma bucureșteană, cutia de viteze în proporţie de 90%, transmisia în proporţie de 85%, iar cabina și caroseria 100%. Motorul dezvolta 80 CP cu 20 CP mai mult decât tractorul sovietic luat ca referinţă. Singura piesă străină de pe acest tractor militar era șasiul, care provenea de la un tractor sovietic capturat. “
Rezulta ca au fost doua tipuri de tractoare, unul agricol si unul militar T-1. Inginerii romani se inspirau din tractorul sovietic STZ, care era si el construit in doua variante:
- STZ-3, tractor agricol
- STZ-5, care era o varianta a STZ-3, cu cabina soferului mutata in fata si spatiu destinat artileristilor
Probabil ca s-a adoptat aceeasi solutie, doua variante de tractoare cu foarte multe componente comune.
Tractorul T-1 era destinate tractarii tunului antitanc 75 mm Resita, se comandasera 1000 de bucati, nu s-au realizat decat 5 prototipuri pana in august 1944, deoarece se dadea prioritate proiectului Maresal ( Mark Axworthy, Third Axis Fourth Ally ,pagina 149).
Despre proiectul Maresal e mult de scris. Generalul Valerian Nestorescu ,care fusese implicat in multe proiecte de armament,inclusiv tunul antitanc Resita, il considera o risipa de resurse. Se plecase de la tancul sovietic T-60.
Se montase tunul antitanc de 75 mm Resita pe el precum si niste blindaje inclinate.
Am colaborat cu germanii la dezvoltarea proiectului Maresal, germanii au fost foarte incantati de proiect, ei deja fabricasera tancul ceh LT-38.
Pentru germani a fost mult mai usor sa produca Hetzer, un distrugator de tancuri foarte apreciat de Guderian. L-au produs mai repede decat am produs noi Maresal, desi s-au inspirat de la noi.
Axworthy mentioneaza la pagina 228 ca proiectul Maresal a inceput in decembrie 1942 . In 7 decembrie 1943 Hitler a aprobat proiectul Hetzer pornind de la LT-38. In decembrie 1943 Antonescu ii vorbeste despre proiectul Maresal lui Hitler, care a vazut planurile prototipului M-04 Maresal in 6 ianuarie 1944. Proiectul Maresal a fost apreciat de germani si a influentat dezvoltarea Hetzer. Germanilor le-a luat doar 4 luni ca sa introduca Hetzer in productie – in martie 1944. Noi am inceput sa lucram la proiectul Maresal in decembrie 1942 si pana in august 1944 n-am produs decat 6 prototipuri. In octombrie 1944 sovieticii au oprit productia Maresal. De la prototipul M-05 s-a renuntat la componentele T-60 , componentele erau majoritar de conceptie romaneasca. Motorul si cutia de viteze erau Hotchkiss, senile CKD, radioul si componente de vizoare erau germane. Germanii ne mai dadusera licenta de Hetzer si in 25 august 1944 trebuiau sa ajunga in Romania 15 Hetzer. N-au mai ajuns, ghinion. Se ajunsese in 8 iunie 1944 la o conventie romano-germana pentru productia de Maresal. Pentru armata romana se producea Maresal, pentru armata germana se producea tot in Romania o varianta cu tun antiaerian de 37 mm. Germanii ne-ar fi furnizat motoare diesel Praga de 220 cp, blindaje, senile si componente de vizoare, Sasiul, suspensia erau produse romanesti.
Fusesera comandati 1000 de Maresal. Acum vorbim de istorie alternativa, dar daca ne gasea august 1944 cu 1000 de Maresali in dotarea armatei romane, in mod sigur ar fi influentat rezultatul ofensivei sovietice.
Asa arata neputinta industriei romanesti, nu se putea lucra simultan la tractorul T-1 si la vanatorul de tancuri Maresal. Germanii si-au terminat proiectul Hetzer in 4 luni pentru ca aveau deja LT-38, au facut doar o adaptare, Inginerii romani au trebuit sa faca totul de la zero, am avut pana la urma sprijinul german, am avut si ghinion ca in 1944 au inceput bombardamentele aviatiei americane si a incetinit proiectul, dar principalul obstacol Ia proiectul Maresal a fost slaba dezvoltare a industrie romanesti.
Uneori s-au incercat solutii neconventionale, asa cum a fost inventia inginerului Vasile Cristea de la Întreprinderile Generale Tehnice. Acesta i-a scris mareşalului Antonescu, în data de 20 ianuarie 1942, şi a oferit câteva informaţii despre aceste roţi cu bandaje metalice. În viziunea inginerului Cristea aceste roţi puteau înlocui fără probleme anvelopele de cauciuc şi puteau obţine rezultate mult superioare pe drumuri proaste sau atunci când condiţiile de vreme erau potrivnice, iar în cazul folosirii la maşinile militare apărea avantajul rezistenţei superioare la gloanţele inamice. Aceste roţi puteau avea un randament superior în agricultură, pentru că asupra lor căldura excesivă din timpul verii nu avea efect. Folosirea îndelungată a acestor roţi cu bandaje metalice producea mici deformaţii, dar care erau foarte uşor de reparat (Revista Document 088/2020).
Există indicii că acest proiect a fost definitivat în cursul anului 1944 şi anvelopele cu bandaje metalice au fost testate cu succes pe un autocamion Opel Blitz , insa nu s-a ajuns la productia de serie.
Acum, daca e sa facem o comparatie , observam ca URSS a facut in perioada interbelica mari investitii in industrie, a cumparat licente occidentale si le-a produs in mii de exemplare.
Romania pe de alta parte, n-a produs mai nimic ,a cumparat licente pe care nu le-a produs vreodata, bani aruncati. Mentionez aici licentele pentru:
-carul de infanterie Carden-Loyd;
-tancul Renault 35;
-obuzierul Skoda de 100 mm;
-obuzierul Skoda de 150 mm
Pe aceste licente am platit banii degeaba, plus ca au mai fost licente cumparate care s-au produs in tara in serii mici, a fost nevoie de importuri, nu reuseam sa producem armamentul pentru care platisem licenta in numar suficient. Dupa ce ca Romania avea resurse insuficente, le mai si risipeam.
Ar fi trebuit ca anul 1939 sa ne fi gasit macar cu o productie de tractoare agricole, in timpul razboiului ne-am fi concentrat doar pe productia de vehicule blindate.Nu mai zic de o productie in 1939 de tractoare grele, de camioane, asimilate in proportie cat mai mare in tara. Daca am fi produs in 1939 un vehicul blindat, chiar si tancheta Carden-Loyd, situatia ar fi fost diferital. Am fi avut linii de fabricatie, muncitori specializati, maistri si soferi in armata. Adaptam productia in timpul razboiului, nu trebuia sa luam totul de la zero. Iar economic, un tractor agricol produs in tara era mai mult decat justificat.
Din pacate anii 1939-1940 ne-au gasit cu o industrie foarte slaba care nu putea sa furnizeze mijloace mecanizate armatei romane. Dupa 1940 s-a incercat sa se produca in tara atat tractoare cat si blindate atat de necesare armatei si agriculturii romanesti. Nu s-a reusit realizarea acestui scop pana in august 1944. S-a incercat,dar nu s-a reusit. Lipseau prea multe, personalul tehnic, capacitati industriale, nu stiam sa facem productie de serie mare.
Asta e adevarul , nu facusem nimic semnificativ in perioada interbelica,mai ales in anii 1935-1940, nu puteam sa recuperam in 4 ani de razboi tot ce nu se facuse in perioada interbelica.
Si adevarul ramane, indiferent daca el convine sau nu convine:
-URSS, condusa de Stalin, care avea ca studii un seminar teologic, a investit masiv in fabricile de tractoare, iar cand a inceput razboiul acestea au trecut pe productia de tancuri si asta e un motiv pentru care URSS a castigat razboiul,
-Romania interbelica, stat democratic, cu politicieni cu studii la Paris si Viena, n-a fost capabila sa construiasca un amarat de tractor agricol, desi agricultorii romani aveau nevoie ca de aer de asa ceva si asta e un motiv pentru care am pierdut razboiul.
- PS. O intrebare legitima este ce facea Romania in perioada cand URSS se inarma, ca Romania nu era sat fara caini, era condusa de cineva care cerea bani de la populatie pentru “inzestrarea armatei” .
Raspunsul nu e asa de greu de gasit ,aflam cine conducea de fapt Romania si mai ales cum o conducea din memoriile lui Constantin Argetoianu, prim-ministru septembrie-noiembrie 1939. In memoriile sale
“ Însemnări Zilnice. Volumul 08. 1 Ianuarie – 21 Iulie 25 Octombrie – 31 Decembrie 1940”
aflam de o confesiune a lui Gabriel Marinescu, care fusese Prefect al Politiei Capitalei si ministru de interne.
Gavrila Marinescu, supranumit Berila in acele timpuri, a murit violent la Jilava, asa cum a trait , cu 3 gloante in cap si 7 in restul corpului, dar macar a avut demnitatea sa moara ca un militar , cu scaunul in mana, gata sa se apere de legionari. Altii la Jilava si-au pus patura pe cap cand i-au vazut pe legionari, Gavrila Marinescu macar a avut demnitatea sa .
Fostul suveran impreuna cu Elena Lupescu si Ernest Urdareanu, aici in exil in Insulele Bermude, se relaxau dupa anii in care condusesera Romania spre dezastru.
Caudillo