Preluare integrala de pe pagina Alexandru Ursu-Bukowina
”În abordarea complexei problematici privind istoria Bucovinei, indiferent de perioada când s-a făcut cercetarea, şi mai ales, de către cine (austrieci, ruşi, sovietici, ucraineni), s-a pornit de la “comanda politică” ce viza justificarea pretențiilor teritoriale ale Rusiei ţariste, Imperiului Habsburgic, URSS, Ucrainei, faţă de acest teritoriu românesc, adevărul istoric fiind, voit, eludat. Pregătindu-se temeinic pentru anexarea părţii de nord a Moldovei, Curtea de la Viena ordonă, în anul 1773, colonelului Seeger von Durrenberg, să găsească şi argumente istorice care să justifice pretenţiile sale teritoriale. Colonelul – “istoric” găseşte “dovezi” (?!) ale unei presupuse apartenenţe a Moldovei la Galiţia, care făcea parte din regatul polonez.
Mai apoi, Bucovina ar fi fost ruptă de la Polonia de voievozii Moldovei. Istoricul de ocazie austriac, bazat pe documente polone, consideră expediţia regelui Ioan Albrecht împotriva Moldovei, la 1497, ca o acţiune de recuperare a Bucovinei care, chipurile, i-ar fi aparţinut. Şi cum, la ultima împărţire a Poloniei, Galiţia a revenit Austriei, şi Bucovina, susţineau ei, li se cuvenea. Slujind, evident, intereselor habsburgice, încercări de a documenta că Bucovina ar fi făcut parte din Halici şi Halici-Volhinia, au avut R.Kaindl, H.Biedermann şi F.Wickenhauser. Într-o perioadă când politica expansionistă a Rusiei ţariste viza zona Dunării de jos, unii istorici ruşi au susţinut, ca argument al acestei politici, faptul că în secolul al XII-lea Haliciul şi-ar fi extins dominaţia asupra Moldovei.
La sfârşitul secolului al XIX-lea, în lucrarea Nekotoriia Istoriea Geograficeskaia Svedniia o Bukovine, apărută la Kiev, G.Kupcianko susţine că mare parte din Moldova istorică ar fi fost sub stăpânire haliciană, aserţiune susţinută şi de Ştefan Smal-Stocki şi M.Korduba. Încercând să extindă hotarul Haliciului şi în Ardeal, istoricul M.Korduba interpretează în mod forţat şi evident, eronat, două documente: -Actul de danie prin care regele Andrei al II-lea acordă, în anul 1228, banului Simion, domeniul Szeplak cu hotarele ce se întindeau până la “Ruscia”, situată la izvoarele Şişeului şi Budacului1. Korduba identifică “Ruscia” ca fiind “Rusia Roşie” (Galiţia), afirmând că în acea perioadă Haliciul cuprindea în hotarele sale Moldova de Sus, Bucovina, Maramureşul şi nordul Transilvaniei, până la izvoarele Şişeului şi Budacului. În realitate, “Ruscia” era de fapt Rusciorul, actualmente, Sebeşul de Jos2. -În bula papală din 1264, se aminteşte de localitatea “Sassvar” (Orăştie). Korduba afirmă că “Sassvar” se identifică cu “Satmar” (Satu Mare), susţinând că graniţa de sud a Haliciului ajunsese în Transilvania, până la Satu Mare. Ceea ce este o aberaţie3. „Istoria R.S.S. Ucraineană, a fost scrisă având unic scop să justifice graniţele fixate după cel de-al doilea război mondial. De aceea, istoricii I.Kondufor şi P.Sohan susţin că din secolul al XII-lea, cnezatul Haliciului şi-a extins stăpânirea şi în teritoriul dintre Nistru şi Dunăre, unde şi-ar fi instalat garnizoane conduse de “posadnici”.
Referitor la acest aspect, în Ipatievskaia Letopisi se consemnează că la 1116, într-o perioadă scurtă (circa cinci luni), au avut loc trei expediţii haliciene pe Dunăre, toate soldate cu eşecuri grele pentru halicieni. În Levrentienskaia Letopisi este menţionată doar o singură expediţie haliciană, dar nu se pomeneşte nimic de “posadnici”. Se fac interpretări forţate ale unor documente, cum ar fi Lista rusă a oraşelor depărtate şi apropiate anexată, la sfârşitul secolului al XIV-lea la Letopiseţul Voskresensk, în care sunt enumerate mai multe oraşe: “Pe Dunăre Viditov cu şapte turnuri de piatră, Mdin, pe cealălaltă parte a Dunării Trnov, aici zace Sfânta Vineri, iar pe Dunăre: Drestvin, Dicin, la gurile Dunării Novoie Selo, Acoliatria, pe mare, Carna, Cavarna. Iar pe această parte a Dunării, la gurile Nistrului deasupra mării-Belgorod, Cern, Iaschii Torg pe râul Prut, Romanov Torg pe Moldova, Nemecii în munţi, Caraciunov, Cameni, Soceava, Seret, Bania, Ceciun, Kolomîia, Gorodoc pe Ceremuş, pe Nistru-Hoten, iar acestea-s oraşele bulgare şi valahe.
Textul este folosit de istoricii ucraineni ca argument în susţinerea “tezei” conform căreia aceste oraşe şi deci şi teritoriile respective ar fi aparţinut Haliciului. Ori, chiar în document se face menţiunea că aceste oraşe sunt bulgăreşti şi româneşti, amănunt pe care istoricii ucraineni nu au vrut (subl.n. I.C.) să-l observe, ba, mai mult, Lista rusă a oraşelor depărtate şi apropiate, menţionează separat, oraşele principatelor Smolensk, Riazan, oraşele kieviene şi lituaniene, iar oraşele haliciene sunt arătate ca fiind oraşe poloneze şi volhiniene (Halici-Volhinia). În poemul eroic Cântec pentru oastea lui Igor creaţie literară contemporană cu conducătorul Haliciului, Iaroslav Osmomîsli, există un pasaj: “Haliceanule Iaroslave Osmomîsli ! Sus şezi pe scaunul ferecat cu aur, sprijini munţii ungureşti cu trupele tale de fier, barând calea regelui, ferecând porţile, aruncând greutăţi prin nori judecând până la Dunăre”, care a fost intepretat, voit eronat (subl.n. I.C.) în sensul stăpânirii militare, administrative şi politice a Haliciului, până la Dunăre. “Pe vremea când epopeea rusească lăuda pe Iaroslav pentru că ar fi închis Dunărea şi ar fi aşezat posadnicii săi acolo – afirma istoricul bucovinean Ion.I.Nistor – în Moldova stăpâneau pecenegii şi după ei cumanii, astfel că ţara aceasta apare în analele vremurilor de atunci sub numele de “Cumania Neagră”.
De aceea este greu de admis o supremaţie galiţiană asupra cumanilor. Şi aceasta, cu atât mai puţin, cu cât nici cronicarii ruşi şi nici un document contemporan nu vine în sprijinul acestei stăpâniri. O stăpânire creştină ar fi putut lua fiinţă în regiunea dintre Carpaţi, Nistru şi Dunăre, adică în Moldova de mai târziu, numai după înfrângerea pecenegilor, cumanilor şi tătarilor, care hălăduiau acolo, şi după izgonirea lor dincolo de Nistru. Or, această măreaţă operă istorică a fost rezervată poporului român, descălicător al Ţării Româneşti şi al Moldovei.”
Va Urma…
Imaginea: ”Landschafts und Volkstypen der Bukowina”
Surse: Alexandru Ursu-Bukowina – FB Aici
Romania imagini de ieri si de azi
Citeste si:
Transcarpatia stă pe un butoi cu pulbere
Romanii vechi. Istoria Noastra. Carpatii Nordici – istorie romaneasca
Carpatii Nordici – istorie romaneasca
Muntenii misterioşi din Carpaţii Nordici