Romania Military

BLINDATE CARE AU FACUT ISTORIE – T-34 –PUMNUL DE OTEL SOVIETIC (3)

PARTEA a III-a

BT-5

BT-5, a aparut in anul 1933, fiind realizate, cel mai probabil, cam 5000 de exemplare, reprezentand cea mai numeroasa varianta din seria BT. Aceasta varianta se diferentia de BT-2 prin greutatea marita, echipamentul radio, turela mai mare de forma cilindrica si tunul de calibru 45 mm, model 1932. Aceasta varianta avea urmatoarele caracteristici: greutate 11,5 tone; lungime 5,58 m; latime 2,23 m; inaltime 2,25 m; blindaj cuprins intre 6-13 mm; armament: un tun calibrul 45 mm, model 1932, cu o rezerva de 115 proiectile (raza maxima de actiune 4800 m; viteza initiala a proiectilului 760 m/s; greutatea proiectilului 1,43 kg; penetra blindaj de 43 mm de la maxim 100 m distanta) si o mitraliera DT, calibrul 7,62 mm, coaxiala cu tunul, avand o rezerva interna de 2300-2700 de proiectile; echipaj 3 oameni; motor M-5, V-12, 400 CP/36 CP/tona, pe benzina, racit cu apa, 2300 rpm; viteza maxima: pe sosea 75 km/h pe roti/52 km/h pe senile; autonomie pe sosea: 200 km, ruland pe roti/90 km in teren accidentat; rezervor intern de 400 litri. Si BT-5 a avut mai multe variante, precum: BT-5 AT/5A, cu tun calibrul 76,2 mm (KT-28, ce era o varianta a tunului AT destinat infanteriei, model 1927. Arma nu era foarte fiabila, proiectilul avand viteza redusa, dar facea fata blindajelor usoare.

BT-5 in Ucraina

 

BT-5 captura Germania

 

Tunul a echipat si tancurile medii T-28. Tancurile BT si T-28 au beneficiat de doua variante ale acestui tun, cu teava scurta si lunga. Cea cu teava scurta numita KT-28, avea urmatoarele performante: lungime 16,5 calibre, greutatea tunului 540 kg, greutate proiectil 6,5 kg, viteza initiala a proiectilului cu putere mare de explozie 381 m/s, elevatie -5º/+25º; tunul putea trage si cu proiectile AT, putand distruge blindaj astfel: 46 mm de la 100 m/42 mm de la 500 m/38 mm de la 1000 m, fiind mortal pentru blindatele japoneze in Manchuria, spre exemplu. O alta varianta a acestui tun a fost cea numita L-10, cu teava lunga, ce avea urmatoarele performante: lungime 26 calibre; greutate proiectil AT –BR 350A, 6,3 kg; viteza initiala a proiectilului 611 m/s; putea penetra blindaj astfel: 63 mm de la 100 m/53 mm de la 500 m/51 mm si mai putin de la 1000 m; tunul tragea si cu proiectile cu mare putere de explozie F-354, cu urmatoarele performante: greutate 6,23 kg; viteza initiala a proiectilului 555 m/s; rezerva interna de 69 proiectile) si turela de T-28 (aceasta era electrica putandu-se roti 360º in 23 secunde, dar putea fi actionata si manual in caz de avarie a sistemului electric, o rotatie completa durand 4 minute); BT-5 TU/V/U/BT-6, tanc de comanda/tank upravleniya, aparut in 1934, 72 de unitati realizate ce aveau o antena radio in forma de potcoava dispusa in jurul turelei -71 TK-1 (1,36-1,96 MHz, 50/80 kg greutate, 265 m raza maxima de actiune.

BT-5 cu antena de tip potcoava

Antena tip potcoava

 

A aparut pentru prima data in 1931-1932). Din anul 1937 a aparut versiunea BT-7 TU, ce avea antene in forma de bici, renuntandu-se la cea in forma de potcoava; BT-5 PKh/Pch, echipat cu un dispozitiv snorkel, tancul putand traversa obstacole de apa cu adancimea de 5 m (dispozitivul era etansat cu garnituri din cauciuc, fiind special creat pentru traversarea raurilor pe sub apa –o caracteristica a tehnicii blindate sovietice ce se va mentine in perioada Razboiului Rece si mult dupa aceea. Aceasta varianta a aparut pentru prima data in dotarea Diviziei a 4-a de Cazaci de pe Don, ce l-au utilizat la manevrele desfasurate in anul 1936 din Belarus, aproape de Slutsk. Comandantul acestei unitati era Georgy Jukov, viitor maresal al URSS si renumit lider militar in WW II); BT-IS, ce avea blindaj inclinat, neintrat in productie de serie, doar un singur prototip fiind realizat; BT-IT, pod mobil de asalt, cel mai probabil a ramas doar la stadiul de prototip; BT-DT, tanc de mascare prin fum, probabil si acesta doar un prototip.

Ca o mare inovatie pentru tancurile sovietice in acel timp a fost dotarea, incepand cu BT-5, cu periscoape PT-1 si TOP, realizate in 1930 si 1932.

 Periscop PT-1 folosit pe BT-5

In ceea ce priveste sistemele radio sovietice, trebuie sa mentionam un lucru –acestea, la inceputul razboiului, erau extrem de putine in randul diviziilor blindate sovietice. Inainte de razboi, URSS a avut doar o singura fabrica producatoare de echipament radio, astfel ca la debutul operatiunii Barbarossa maxim 20% din blindatele Armatei Rosii aveau acest echipament (proportia era cam un tanc echipat cu radio la patru fara, si acesta era de obicei tancul-comandant. Dar, in majoritatea cazurilor, comandantul folosea inca semnalizarea vizuala pentru a comunica cu tancurile de sub comanda sa, precum arhaicele fanioane. Lipsa mijloacelor moderne de comunicatii a fost unul dintre factorii determinanti in esecul blindatelor sovietice in 1941).

Spre exemplu, in 1940, din cele 115 tancuri T-34 produse doar 12 aveau echipament radio (acestea erau de tipul 71 TK-3 –greutate 100 kg, raza maxima de actiune 300 m, urmate din 1941-1942 de varianta 9R, si asa mai departe. Situatia s-a agravat in 1941 cand fabrica a trebuit evacuata in fata inaintarii germane, productia fiind oprita si reluata in 1942 cand s-a reusit prin eforturi deosebite, ca un numar de 30%-40% din tancurile produse sa aiba radio. Abia in 1943 industria sovietica a fost capabila sa echipeze cu radio 80% din tancurile produse, mijloacele realizate nefiind cu nimic inferioare celor similare germane si americane (multe erau primite din SUA ca ajutor si copiate. Unele dintre acestea erau inca in exploatare in anii *50).

Cele mai performante sisteme radio-comunicatii sovietice erau: 10 RT (1942. Initial, a aparut pe T-34, ulterior si pe celelalte blindate. Acest echipament era inca operational pe tancurile T-34 ce au luptat in Coreea); 10 RK (1943, 100 kg greutate, 440 m raza de emisie-receptie); 9 RS (1944. Tancurile T-34/85 aveau acest echipament, ce dispunea de fante de ventilatie, inclusiv interfonie. Raza maxima de actiune era probabil de 700 m, avand 100 kg greutate); 9 R (probabil 1943, 4-5,62 MHz, 5-8 Watt, raza maxima probabila de emisie-receptie 325 m, 80 kg greutate. Sistemul avea si interfonie, tanchistii fiind dotati cu “Slem Tankobyi”/Casca de panza, echipata cu casti si laringofon; casca ce se va regasi multi ani in dotarea tanchistilor sovietici si nu numai, inclusiv pe tancurile IS-1/2); R-113 Granat (a echipat majoritatea blindatelor sovietice, avand propriul sistem de alimentare ce se gasea in camera de lupta pe partea stanga. Dispunea de o antena cu lungimea de 2,5 m, putand emite cel mult 2,5 km, dar, ulterior modernizat, raza de emisie-receptie a ajuns la 20 km –varianta numita P-120. Sovieticii au dotat cu ele T-34, KV-1/2, SU-100/122, precum si tancurile realizate dupa razboi). Aceste sisteme au echipat toate tipurile de blindate sovietice, precum: BT 5/7, T-34, SU-76/100/122, SAU 152, si multe altele ce le-au urmat dupa 1945, cu modernizarile de rigoare.

BT-5 cu rachete RS-122

 

Din 1937 a aparut BT-7 (avea urmatoarele caracteristici si turela noua cu blindaj inclinat: greutate 14 tone; echipaj 3 oameni; lungime 5,66 m; latime 2,29 m; inaltime 2,42 m; motor M-17T pe benzina, 500 CP/36 CP/tona. Motorul era copia sovietica sub licenta a celui german, BMW; blindaj cuprins intre 6-13 mm; rezervor intern de 620 litri; viteza maxima pe sosea 86 km/h; autonomie pe sosea 250 km/120 km in teren accidentat; armament: un tun calibrul 45 mm, model 1935, cu o rezerva interna de 146 proiectile/o mitraliera DT de calibrul 7,62 mm), si acesta in mai multe variante, precum: BT-7A, destinat sprijinului de artilerie, avea urmatoarele caracteristici: greutate 14,5 tone; echipaj 3 oameni; lungime 5,66 m; latime 2,29 m; inaltime 2,52 m; motor M-17T pe benzina, 500 CP/34 CP/tona.

BT-7, model 1937

 

Motorul era copia sovietica sub licenta a celui german, BMW; blindaj cuprins intre 6-13 mm; rezervor intern de 620 litri; viteza maxima pe sosea 86 km/h; autonomie pe sosea 250 km/120 km in teren accidentat; armament: un tun calibrul 76,2 mm, model 1927/32 calibre, cu o rezerva interna de 50 proiectile/2 mitraliere DT de calibrul 7,62 mm; 154 de unitati realizate. Datorita tunului turela era marita; BT-7TU, tanc de comanda cu antene bici; OP-7, tanc aruncator de flacari, un singur prototip realizat; BT-7M, cunoscut si drept BT-8, aparuta in anul 1938. Acesta avea urmatoarele caracteristici: greutate 14,7 tone; echipaj 3 oameni; lungime 5,66 m; latime 2,29 m; inaltime 2,42 m; motor V-2, Diesel, 450 CP/31 CP/tona. Motorul era copia sovietica sub licenta a celui francez, Hispano-Suiza 12Y; blindaj cuprins intre 6-22 mm; rezervor intern de 620 litri, inclusiv un rezervor suplimentar extern de 170 litri; viteza maxima pe sosea 86 km/h; autonomie pe sosea 700 km/400 km in teren accidentat; armament: un tun calibrul 45 mm, model 1938, cu o rezerva interna de 146 proiectile/3 mitraliere DT de calibrul 7,62 mm, dintre care una era dispusa langa conductor; 790 de unitati realizate. A fost folosit masiv de catre sovietici impotriva japonezilor si finlandezilor.

BT-7 si T-26

 

Seria BT a avut cateva variante “exotice”, unele realizate de catre finlandezi si germani, din tancuri capturate de la Armata Rosie, precum:

-BT-IS, un singur prototip realizat in 1937, ce avea blindaj inclinat, precursor direct al T-34;

-BT-SV, numit si “Cherepakha/Testoasa”, un singur exemplar realizat in 1937, cu blindaj mult inclinat, de 25 mm grosime. Acesta se dorea a fi un APC, avand intre 6-9 locuri pentru soldati dispuse in interior, doua trape –una la partea superioara a vehicului, cealalta in partea spate a acestuia. Expertii rusi il dau drept posibil stramos al BMP, el urmand sa dispuna de 1-2 mitraliere DT si un aruncator de flacari, dar, din pacate, n-a intrat in productie de serie;

BT-SV

 

APC BT-SV2 Testoasa

-A-20/Izdeliye 135, varianta pe care s-a testat in mod direct solutia ideala pentru T-34. A fost dezvoltat in anul 1937, de catre A. Firsov, seful echipei de design pentru tancurile BT. Interesant este faptul ca, anterior, acesta si-a pierdut echipa ce fusese arestata si deportata la ordinul lui Stalin, inlocuind-o cu ingineri talentati, precum Mikhail Koskin, N. Kucherenko, M. Tarshinov, P. Vasiliev si I. Trashutin (acesta a lucrat la motorul Diesel V-2 sovietic, dar datorita intarzierilor si dificultatilor rezultate din amestecul politrucilor in dezvoltarea proiectului, ce vedeau numai sabotaje si inamici ai proletariatului, abia la sfarsitul lui 1938 a inceput productia de serie); echipa ce va realiza renumitul T-35.

BT-7, A-20, T-34, similitudini

Aceasta echipa a realizat si prototipurile BT-IS si BT-SV. Primul prototip A-20 era realizat din lemn (mai 1938), fiindu-i prezentat lui Stalin impreuna cu o varianta marita, numita A-32/T-32 (realizata la cererea lui Koskin, acesta temandu-se ca Stalin n-o sa fie…multumit), in luna iulie 1939. Desi ambele prototipuri erau rapide si cu performante bune, T-32 avea blindaj mai gros si putere de foc superioara (greutate 19 tone; lungime 5,92 m; latime 2,45 m; inaltime 3 m; armament: un tun calibrul 76,2 mm, L-11/2 mitraliere DT calibrul 7,62 mm; blindaj cuprins intre 30-60 mm; motor Diesel V-2, 450 CP, 2200 rpm; viteza maxima pe sosea 65 km/h; autonomie pe sosea 320 km) si, drept urmare, pe data de 19 decembrie 1939, Comitetul de Aparare al URSS, a selectat varianta T-32 in vederea inceperii productiei, inclusiv la insistentele lui Koskin, care l-a convins pe Stalin sa-l lase a construi un “tanc universal” –o masura ce se va dovedi inspirata – A-20 fiind abandonat (acest prototip avea urmatoarele caracteristici: blindaj cuprins intre 10-20 mm; greutate 18 tone; echipaj 4 oameni; lungime 5,7 m; latime 2,7 m; inaltime 2,4 m; tun calibrul 45 mm, model 1938, cu o rezerva de 152 proiectile/2 mitraliere DT calibrul 7,62 mm; motor V-2 Diesel, 450 CP; viteza maxima pe sosea 65 km/h. Interesant la acest proiect este faptul ca putea rula direct pe galeti, fara senile, dar, asa cum s-a dovedit la testele din poligonul Kubinka, asa ceva nu prea conta in lupta, insa viteza dezvoltata era fenomenala, 85 km/h. A-20, fusese realizat cu blindaj inclinat, inginerii sovietici descoperind faptul ca acesta avea mari sanse sa respinga proiectilele inamice, fata de blindajul vertical). A-20 si T-32 sunt precursorii directi ai pumnului de otel sovietic, T-34;

A-20

-TTBT-5/TTBT-7, erau tancuri telecomandate, realizate in numar mic, avand o incarcatura exploziva cuprinsa intre 300-800 kg, detonata la impact. Nu erau foarte sigure, cateva fiind capturate de catre germani.

Cariera operationala a seriei BT este consistenta, ele intrand pentru prima data in lupta in 1937, de partea republicanilor (un batalion. Aici, in cadrul razboiului civil spaniol, BT-5 echipat cu tun de 45 mm a facut zob blindatele germane si italiene usoare, precum Panzer I/II), continuand cu Manchuria, Polonia si Finlanda. In fata invaziei germane din 1941, BT si-a aratat lipsurile. In speta: blindajul redus, echipamentul radio; lipsa acuta de piese de schimb si echipe specializate de reparatii pe linia frontului; lipsa de coordonare eficienta din partea STAVKA cu toate ca doctrina acesteia in privinta luptei de blindate era adecvata momentului. Asa cum mentionam mai sus, sovieticii erau la curent cu tacticile germane, adaptandu-si propria tactica, ce prevedea atacul preventiv asupra inamicului, inainte ca acesta sa atace –blindatele avand rolul de a se infiltra prin agilitate si viteza in liniile inamice, distrugand obiective tactice si strategice, posturi, aeroporturi, linii de comunicatii, etc, contribuind astfel la haosul si dezorganizarea inamicului (de asa ceva se temeau si strategii NATO in timpul Razboiului Rece, de puhoaiele de blindate sovietice sprijinite de aviatie).

A-20, ultima varianta de BT

Seamana intru-totul a Razboi Fulger, sovieticii realizandu-si blindatele conform acestui obiectiv, ele urmand sa atace cu cel putin 30 de minute inainte de asaltul infanteriei, de vina pentru esecul din 1941-1942 fiind doar Stalin care n-a vrut sa asculte de spionii si generalii sai (multi dintre acestia, cu riscul de a-si pierde functia si chiar viata –unii chiar si-au pierdut-o -l-au implorat sa atace primul). Cand a facut-o situatia s-a indreptat, nu inainte ca mii de BT sa ajunga doar o gramada de fier vechi, iar echipajele la doi metri sub pamant!

Germanii au capturat o multime de BT, in special din seriile 5 si 7, dar n-au fost prea multumiti de ele deoarece le lipseau piesele de schimb. Nemtii le-au botezat BT-742 (r), folosindu-le impotriva partizanilor si in misiuni de politie militara.

Incercand sa traga de ele, sovieticii au realizat o varianta interesanta de lansator de rachete nedirijate, pe sasiu de BT. Acest prototip avea doua rachete RS-132/Reaktivny Snariad/Racheta Proiectil (diametrul 132 mm; lungime 845 mm; greutate 23 kg; greutate explozibil 0,9 kg; raza de distrugere era de aproximativ 10 m; viteza maxima a rachetei 350 m/s; autonomie 7,1 km). Racheta facea parte din familia RS-82, fiind conceputa la inceputul anilor *30 de catre echipa condusa de Gheorghi Langemak, formata din: Vladimir Artemiev, Petropavlovsky Boris, Pobedonostsev Yuriy si altii. Primul test al RS-82 a avut loc in anul 1929, fiind folosite de catre aviatia sovietica, in august 1939, la Khalkhin Gol, fiind montate pe avioane I-16. Sub comanda capitanului N. Zvonarev, escadrila a doborat 16 avioane de vanatoare si 3 bombardiere japoneze. A fost montata si pe bombardierele Tupolev SB, dar oficial au intrat in serviciu abia in 1940, inclusiv pe IL-2 (teoretic putea transporta cam 24 de rachete, practic nu a fost folosit in acest rol).

RBT-5, purtator de rachete

RS-82/132 erau imprecise, chiar daca se tragea de la doar 500 m, intr-o coloana de tancuri, mai mult decat atat nu puteau avaria grav blindajul tancurilor medii germane. Erau insa eficiente impotriva tintelor terestre de mari dimensiuni, precum cladiri si fortificatii, daca erau trase in salve mari. Au existat variante ale acestor rachete nedirijate, precum: RS-82/132 cu focos exploziv; BRS-82/132 anti-blindaj; ROFS-132 cu fragmentare; M-8, o imbunatatire a RS-82, avand focos mai mare, de 0,64 kg si motor-racheta identic cu cel al BM-8 Katiusa; M-13, imbunatatire a RS-132, cu focos de 4,9 kg si motor racheta de BM-13 Katiusa.

 

 

 

Blindate care au facut istorie – T-34 pumnul de otel sovietic (IV)

 

 WW

 

SURSE: www.achtungpanzer.com/panzerkampfwagen-t-34r-soviet-t34-in-ge

www.wwiivehicles.com/ussr/tanks-medium/t34.asp

forum.worldoftanks.com › … › Tanks › Medium Tanks › Soviet

forum.axishistory.com › … › The Soviet Union at War 1917-1945

www.worldwar2.ro/arr/?language=ro&article=239

english.battlefield.ru/ –

www.britannica.com/…/J-Walter-Christie

www.russati.su/tanks/BT.shtml

WebRep
Rată totală
Site-ul nu are rată
(voturi insuficiente)
Exit mobile version