Eforturi nationale de asigurare a operativitatii si de modernizare a tancului T 34-85
Sau de ce totusi trebuie dezgropati mortii
Partea intai
1/3
Inceputuri
Cuvant lamuritor:
Am scris acest articol pentru cei ce vad realitatea.
S-a publicat pe RomaniaMilitary un documentar amplu despre tancul T-34, cu un subcapitol despre existenta acestuia in armata romana. Am scris un comentariu, si m-am gandit sa scriu si un articol scurt si rapid. Dar pana la urma, cautand perfectiunea, dupa amarul principiu „mai binele este dusmanul binelui”, a iesit un articol lung, tardiv si poate plicticos. Dar nadajduim ca efortul si rabdarea niciuneia dintre parti, a cititorului sau a autorului, sa nu fie pana la urma zadarnice. Detractorii vor putea sa spuna ca sunt povesti. Poate, dar povesti cu talc.
Caci cumparand un sistem de arme, de oriunde l-ai cumpara, nu ai rezolvat problema: acesta trebuie sa si functioneze. Si pentru a functiona are nevoie de multe. Atat la pace, cat si la razboi. Cum se va vedea citind articolul.
T34-85 Pro Patria TVR1
Primele tancuri T-34-85 s-au importat din Uniunea Sovietica in anul 1949. Tancurile nu proveneau dintr-un lot de fabricatie uniform. Si nu toate erau noi. Unele dintre ele facusera razboiul, dupa relatarile tanchistilor batrani existand chiar urme de lovituri antitanc pe ele. Erau tributare sechelelor productiei pe timp de razboi, cu toate stiutele urmari. Apoi din 1952 a inceput importul din Cehoslovacia de tancuri noi. La pret dublu fata de tancurile noi fabricate in URSS. Si in general, in cadrul Tratatului de la Varsovia, noi primeam cam ultimele serii fabricate.
N-a fost usor pentru o tara saracita dupa razboi si dupa plata despagubirilor si aflata in plin proces de reconstructie si industrializare. Cei ce ne-au vandut tancurile au trait mai bine. Noi ne-am rupt de la gura.
Mai noi sau mai vechi, mai bune sau mai rele, tancurile au fost folosite la instructie si au avut nevoie de aceleasi lucruri ca si toate celelalte tancuri din lume: carburanti-lubrifianti, munitie, piese de schimb, intretinere adecvata, personal instruit pentru lupta sau pentru reparatii. Si pe masura imbatranirii, de eforturi de modernizare. Toate acestea insa costau bani grei. Cum spuneam, unele la pret dublu… fata de ceea ce meritau. Bani care plecau afara din tara, sporind bunastarea altora. Sporind saracia noastra.
Si mai mult decat orice, creaind o stare de incertitudine asupra aprovizionarii cu piese de schimb si munitii pe timp de razboi, asa cum ne-a invatat amara experienta a doua razboaie mondiale facute in opinci. Si atunci, s-a luat o hotarare justa: lansarea unor eforturi pe plan national de asigurare a mentenantei, operativitatii si a modernizarii tancurilor cu forte proprii. In pespectiva, de realizare a tancului romanesc.
T-34 aplicatie – sursa Viata Militara
Marele meu regret este ca din cauza secretomaniei tipice armatei romane si a lipsei de interes fata de factorul tehnic autohton, informatiile si imaginile au trebuit cautate din diverse surse, uneori indirecte, alteori fragmentare, dar intotdeauna greu de gasit. Iar de multe ori opinia publica straina era mai bine informata decat cea romaneasca, invitatii straini avand dreptul de a face fotografii si de a avea acces la caracteristici tehnico-tactice acolo unde romanilor le era refuzat. Contribuabililor romani, mai precis.
Spre exemplu, doar din amintirile tanchistilor s-a aflat despre existenta in dotare si a unor T-34-85 de productie poloneza, fara mitralior de bord, in locul acestuia existand rastele de proiectile, iar pusca mitraliera – care pe alte modele era deservita de acesta – se afla aici in montura fixa pe placa frontala si era actionata de la distanta de catre mecanicul-conductor. De asemenea, doar asa am aflat detalii despre programul de modernizare a tancului din anii 1984-1985.
Primul program de modernizare si uniformizare a tancurilor T-34, folosind componente importate, s-a derulat intre anii 1959 -1965. A constat in:
– montarea unor complete de etansare in vederea trecerii prin vad cu adancimea maxima de 5 metri, plus montarea girodirectionalelor.
– completarea dotarii parcului de tancuri cu cutii de viteze cu 5 trepte
– echiparea motoarelor cu preincazitoare de apa si de ulei, facilitand pornirea pe timp rece (eliminandu-se astfel instalatia separata de tanc, denumita incalzitor mobil )
– modernizarea filtrelor de aer
– instalarea unui filtru centrifugal de ulei
– inlocuirea statiilor radio tip 9RS de productie sovietica cu statiile radio RM-31-T de fabricatie cehoslovaca
– dotarea cu un sistem de conducere pe timp de noapte, in infrarosu, tip activ, incepand cu anul 1963 (mai tarziu aparatura a fost fabricata sub licenta in tara)
– montarea unor suporti suplimentari pentru butoaiele de motorina si modificarea sistemului de alimentare (suportii fabricati in tara, in bazele de reparatii, incepand cu anul 1963)
– montarea de mijloace de autoscoatere
– dotarea cu complete de degazare-dezactivare
– dotarea cu utilaje de parc din productia interna (inclusiv prelate pentru tancurile pastrate in aer liber – desi mentionarea unei prelate pare ridicola, azi nu se mai tes in Romania materiale textile cu utilizari speciale, iar stofe si panzeturi aproape deloc) .
SU 100 sursa Pro Patria TVR 1
O parte din aceste modificari au fost aduse si celorlalte vehicule realizate pe sasiul tancului T-34 existente in dotarea armatei romane: macaraua pe senile SPK-5, tractorul de tanc (improvizat sau fabricat ca atare) , podul de asalt cu lacra glisanta si autotunul antitanc calibru 100 mm SU-100, acesta din urma redenumit in final in armata romana autotun AT-100.
Pod de asalt lacra glisanta sasiu T-34
SPK 5
VT-34
T 34 vad
Girodirectional
Girodirectional montat
Incalzitor mobil acrosat pe T-34-85
Aparat vedere timp noapte tip pasiv mecanic PNV-57
Aparat vedere timp noapte tip pasiv mecanic PNV-57
PNV-57 Muzeul Academiei Fortelor Terestre Sibiu
Prelata tanc
Punem si cateva link-uri:
http://www.jedsite.info/tanks-tango/tango-numbers-su/t34_series/t34t-romania/t34t_1.jpg
http://www.jedsite.info/tanks-tango/tango-numbers-su/t34_series/su100m/su100m_001.jpg
http://blog.alexgalmeanu.com/blog/2007/01/29/23rd-of-august-military-parade/
Al doilea program legat de tancurile T-34 a fost cel de asigurare unor piese de schimb din productia interna, dezvoltarea industriei orizontale pe linia constructiei de autovehicule facand posibila producerea in tara a unor componente supuse in mod deosebit uzurii, cum ar fi:
– componente ale instalatiei electrice a tancului (generatoarele GT-500, electromotoarele ST-700, baterii de acumulatori, etc)
– componente ale transmisiei (discuri de ambreiaj, diverse axe si pinioane ale cutiei de viteze)
– componente ale mecanismului de rulare (galeti, bolturi si patine pentru senile, etc)
Intre intreprinderile angrenate in aceasta activitate amintim Electroprecizia Sacele, Acumulatorul Bucuresti, Baza de reparatii din Mizil (denumita popular MFA Mizil).
La randul ei, industria petrochimica a furnizat motorina si lubrifiantii necesari. Pare ciudat pentru actualele generatii de tanchisti sau chiar tanchisti pensionari, dar au fost timpuri cand chiar se consuma motorina la instructie, sau se completa stocul de mobilizare.
Desi oficial se spunea ca Uzina de rulmenti grei Ploiesti producea rulmenti pentru utilaje de foraj si excavatoare, astazi se stie clar ca rulmentii turelei tancurilor romanesti s-au produs acolo.
Otelurile speciale pentru toate mai sus-enumeratele munitii sau piese de schimb se realizau la Combinatul siderurgic Resita si la Industria Sarmei Campia Turzii, singurele intreprinderi din tara care dispuneau atunci de tehnologiile necesare. Sincer, nu e un lucru usor sa realizezi un otel de buna calitate.
Galerii si chiulase V-2-34
S-au efectuat studii pentru imbunatatirea performantelor motorului V-2, in mai multe etape, dupa posibilitatile tehnologice de moment. S-a pornit de la faptul ca motorul, chiar daca fusese la vremea lui realizare de exceptie, fusese proiectat in ajunul celui de-al doilea razboi mondial, iar constructia fusese tributara posibilitatilor tehnologice ale sfarsitului anilor ´30 si mai apoi crancenilor ani de razboi: industrie relocata, lipsa de personal calificat, economie de materiale, si mai ales de timp de fabricatie. Orice s-ar spune, obiectivul productiei de masa care sa duca la castigarea razboiului fusese atins.
Dupa manualul original, motorul V-2-34 dezvolta o putere maxima de 500 CP la 1800 rot/min, o putere nominala 450 CP la 1750 rot/min si una de exploatare de 400 CP la 1700 rot/min, cu cuplul maxim de 220 kgm la 1100-1200 rot/min. Cilindree 38,88 l, raport de comprimare 14-15/1, masa 950 kg.
Motor V2-34
S-au studiat:
– modificarea galeriei de admisie si chiulasei, pentru creerea unei miscari turbionare in camera de ardere, pentru folosirea integrala a aerului dispus intre cele 7 conuri ale ale jeturilor de combustibil realizate de injector (in imaginea anexata in fig.1 galeria si chiulasa originale, in fig.2 cele modificate)
– modificarea pompei de injectie, pentru a realiza o grupare mai accentuata a arderii, scurtandu-se durata injectiei dar marindu-se diametrul pistonului pompei la 10,5 mm
– revizuirea traseului tubulaturii de inalta presiune
– modificarea injectoarelor, in sensul maririi numarului de gauri (original 7) concomitent cu reducerea diametrului, rezultand totusi unele dificultati tehnologice la gaurirea bulbului injectorului.
Motor V-2-34 sectiune
Efectul total a fost o economie de maxima 8,35 % la consum si un spor de maxim 16,3 % la putere fata de motorul de serie. De asemenea, motorul modificat a fost testat in regim de motor policarburant, functionand multumitor cu benzina CO 70, iar cu modificarea avansului la refulare chiar cu benzina CO 90, dar in regim neeconomic. S-a studiat comportarea motorului V-2 modificat in regim de turbosupraalimentare, obtinandu-se pe stand puterea de 623kW la 2000 rot/min si un cuplu de 346 daNm la 1230 rot/min (fabricantul motorului supraalimentat indica 588 kW si 310 daNm), observandu-se totusi limitari drastice in cazul aparitiei unor contrapresiuni la evacuare sau aparitiei unor rezistente pe colectorul de admisie al aerului (spre exemplu in timpul traversarii cursurilor de apa).
Piese de schimb pentru tancuri in depozit
Din cate stiu eu, modernizarea nu s-a aplicat motoarelor tancurilor din dotare, datorita faptului ca in anul 1980, cand s-a terminat aceste studii, acestea se aflau mai mult in depozitele de mobilizare decat in uz, existand un stoc serios de piese de schimb originale. De mentionat ca aceste studii au fost de durata, primele rezultate ale studiilor au fost prezentate in anul 1966 iar ultimele cunoscute de mine in 1980.
O alta masura de asigurare a activitatii de intretinere-reparatii, inafara dotarii bazelor de reparatii ale armatei, a fost realizarea autoatelierelor de reparat tancuri, pentru efectuarea acestei activitati in conditii de campanie. Primul tip a fost autoatelierul VAREM, pentru reparatii de vehicule pe roti sau senile, montat pe un sasiu ZIL-151 importat, caroseria si integrarea fiind asigurate de Uzina Tudor Vladimirescu Bucuresti (ulterior Autobuzul, actual afacere imobiliara). Procesul a continuat cu atelierelele mobile PARM-1 si PARM-2, dispuse pe remorci sau autosasiuri din productia nationala. Au fost realizate apoi si variante specializate pentru intretinerea tancurilor, ajungandu-se la varianta AITT, montata pe sasiuri SR-114 tip 4×4. In imagini prezentam atat un autoatelier universal, cat si varianta specializata. Spre stiint .
Autoatelier reparatii auto
Autoateliere AITT, sursa pelicula Fata morgana TVR1
S-a trecut si la asimilarea munitiei pentru tunul de bord, calibru 85 mm, cat si pentru armamentul secundar, calibru 7,62x54R, unul din calibrele standard al armatei romane postbelice.
Au fost prezentate public, la ECOMIL si EXPOMIL 1999, patru tipuri de munitii realizate de ROMARM, utilizabile atat de tunul de pe tancul T 34-85, cat si de tunurile D-44 si SD-44 cal. 85 mm de provenienta sovietica aflate in dotarea armatei romane. De mentionat ca proiectilele s-au realizat dupa specificatiile originale, atat pentru a nu complica procesul de ochire (sau a nu modifica aparatele existente), cat mai ales pentru a exista compatibilitatea cu munitiile originale sovietice in cazul exportului.
Munitii 85 mm
– lovitura cu proiectil exploziv de otel echivalent O-365K, redenumit O-365KV dupa reechiparea cu focosul de cap V-429. Lovitura cu incarcatura (de azvarlire) completa echivalent loviturii UO-365KV. Masa loviturii 16,3 kg, masa proiectilului 9,54 kg
– lovitura cu proiectil exploziv de otel echivalent O-365K, redenumit O-365KV dupa reechiparea cu focosul de cap V-429. Lovitura cu incarcatura (de azvarlire) redusa echivalent loviturii UO-367KV. Masa loviturii 14,95 kg, masa proiectilului 9,54 kg
– lovitura cu proiectil cumulativ cu miscare de rotatie lenta cu stabilizare prin ampenaj echivalent BK-2, cu focos GPV-2R. Masa loviturii 13,35 kg, masa proiectilului 7,35 kg, capacitate de perforare de 300 mm blindaj omogen. Lovitura echivalenta cu UBK-1M
– lovitura cu proiectil perforant-trasor cu cap ascutit echivalent BR-365K, cu focos de fund MD-8. Masa loviturii 16 kg, masa proiectilului 9,2 kg. Capacitatea de perforare in cazul blindajului vertical era de 126 mm la 100 m, 118 mm la 300 m, 110 mm la 500 m, 95 mm la 1000 m, 75 mm la 1500 m, 65 mm la 2000 m. Lovitura echivalenta cu UBR-365K.
Proiectile 85 mm marcaje
Notabil nu este numai efortul de a realiza respectivele munitii, ci si acela de a integra in tara productia absolut tuturor componentelor: pulberi pentru incarcaturile de azvarlire in baza simpla simbolizate 9/7, 14/7 (cu 7 perforatii) si 18/1-460 (cu o perforatie), incarcaturi explozive, focoase V-429, MD-8 si GPV-2R, suruburi port-amorsa KV-4, capse de aprindere, tuburi. In mod normal tuburile si degetarele pentru capse (si aliajele pentru acestea) erau produse la METROM Brasov, pulberile la Pirochim Victoria si Nitramonia Fagaras, restul componentelor la U.M. Tohan Zarnesti (fosta 6 Martie Zarnesti). Un alt integrator era Uzina Mecanica Babeni (fosta Intreprinderea nr.3 Babeni), componente fiind produse la actuala VILMAR Ramnicu-Valcea (fosta Intreprindere de utilaj chimic si forja Ramnicu Valcea), MEFIN Sinaia (fosta Intreprindere de mecanica fina Sinaia), Dacia Pitesti (fosta Uzina de autoturisme Pitesti).
Focos V-429, sursa site UM Tohan
Au fost de asemenea prezentate in public, la toate expozitiile de tehnica militara, munitiile calibru 7,62x54R, necesare pustilor-mitraliera DT sau DTM din dotarea tancului (dotare diferita datorita anului de productie si fabricantului). Erau produse la inceput la Uzina Mecanica Cugir, ca apoi productia sa fie transferata la Uzina Mecanica Sadu si Uzina Mecanica Dragasani. Benzile pentru cartuse se produc la Uzina mecanica Cugir (variante cu 100 , 200 si 250 zale). Dispozitivul de incarcat benzi, denumit popular Rakov, dupa numele inventatorului sovietic, era fabricat sub licenta la Uzina mecanica Orastie.
Nu am cunostinta sa se fi fabricat tunuri cal. 85 mm in tara, dar in mod cert Uzina Mecanica Resita avea aceasta capacitate. Si capacitate, si traditie. Iar capacitate, chiar fara traditie, mai avea noua sectie de tunuri de tanc de la Intreprinderea de osii si boghiuri Bals. Noua demult.
Oricum, reparatiile tunului se faceau in tara, preponderent la Mizil.
Lovitura UBR-365K cu proiectil perforant-trasor cu cap ascutit BR-365K
Lovitura UBK-1 cu proiectil BK-2 cu miscare de rotatie lenta
Inafara de loviturile produse pe plan intern, se mai utilizau cele importate echivalente, existente in stocuri, cu aceleasi caracteristici balistice ca si cele produse in tara.
Se mai utilizau si alte lovituri importate, cum ar fi:
– lovitura subcalibru UBR-365P cu proiectil BR-365P. Masa loviturii 11,42 kg, masa proiectilului 4,99 kg, bataie maxima 1 000 m, capacitate de perforare in blindaj la 90º 167 mm la 100m, 140 mm la 500 m, 110 mm la 1000 m )
– lovituri subcalibru UBR-367K cu proiectil BR-367K si UBR-367P cu proiectil BR-367P (bataie maxima 2 000 m)
– lovitura fumigena UD-367 cu proiectil de otel D-367, masa lovitura 15,65 kg, masa proiectil 10,07 kg, focos KTM 2
– lovitura exploziva cu proiectil monobloc de otel tip O-365K, masa proiectil 9,54 kg, focos KTM-1, KTM-1U, KTM-2
– lovitura cu de instructie UPBR-367, cu proiectil-trasor PBR-367, pentru instructie si aprecierea tragerii, cu bataie redusa, masa proiectil 9,2 kg, masa loviturii 15,72 kg
De fapt, dupa cum spun manualele sovietice referitoare la tancul T-34-85, tunul acestuia putea utiliza intreaga gama de proiectile folosite si de tunul antiaerian sovietic cal. 85 mm model 1939.
Aceste lovituri, datorita vechimii, periodic se regenerau (sablare, revopsire, prelevari de probe, inlocuire de pulberi si componente, etc).Trist si ironic, capacitatile tehnologice destinate acestui scop sunt folosite astazi pentru delaborare de munitie.
Lovitura perforanta subcalibru UBR-365P
Lovitura perforanta subcalibru UBR-367P
Lovitura fumigena UD-367
Lovituri exploziva UO-365K si UO-367
Lovitura de instructie cu bataie redusa UPBR-367
Lovitura exploziva UO-367A
Pentru instructia tanchistilor s-au realizat, in prima faza in bazele de reparatii ale armatei, diverse echipamente:
– Bascule oscilante, pe care era urcat tancul, care era astfel supus unor miscari similare rulajului in teren accidentat, comandantii si ochitorii invatand astfel sa descopere, sa telemetreze si sa ocheasca o tinta fixa sau mobila in conditii similare rulajului
– Simulatorul de antrenament pentru conducerea tancului, pentru insusirea succesiunii operatiunilor pregatitoare pentru pornirea tancului, schimbarea vitezelor, conducerea in panta, contrapanta si pe diferite obstacole, simulator bazat pe aparate de proiectie cinematografica
– Instalatia pentru poligon, pentru manuirea mecanismelor de ochire de pe tanc sau TAB pe tinta plic
– Poligonul de camera pentru antrenamentul ochitorilor de pe tanc, bazat pe aparate de proiectie cinematografica (produse de IOR Bucuresti). Ochirea se face pe imaginea proiectata pe un ecran, si se marca pe imagine locul ochirii, pentru aprecierea preciziei tragerii.
Poligon de camera pentru antrenamentul ochitorilor de pe tanc
Poligon de camera pentru antrenamentul ochitorilor de pe tanc
Bascula T-55
De remarcat ca pe langa tragerile de instructie cu proiectile reale, destul de rare in ultimii ani inainte de `89, se utilizau pentru tragerile directe si unele adaptoare introduse in teava tunului, denumite Dispozitive cu tevi introduse, rod al inteligentei specialistilor romani din bazele de reparatii ale armatei. In cazul tancului T-34 se utiliza un dispozitiv cu teava introdusa cal.14,5 mm (munitia normala pentru mitralierele din dotare, licenta KPV si KPVT, cal14,5×114, cu glont trasor, pentru observarea si aprecierea tragerii).
Dispozitivul era compus din teava cal.14,5 mm, blocul inchizator, dispozitivul de percutie si extractie, inelele de centrare, piese de legatura si inele de siguranta. Mai mult sau mai putin, dispozitivul avea forma „scheletizata” a unei lovituri complete de 85 mm, incarcandu-se in teava tunului in mod similar. Cartusul de 14,5 mm se incarca (descarca) in dispozitiv prin deschiderea inchizatorului tunului si deplasarea inainte (inapoi) a extractorului dispozitivului. Ochirea si darea focului se executa in mod normal, aplicandu-se o corectie la inaltator conform tablei de tragere a dispozitivului. La darea focului, percutorul tunului actioneaza percutorul dispozitivului, care la randul lui percuteaza capsa de initiere a cartusului de 14,5 mm. Aprecierea tragerii se executa vizual, urmarindu-se traiectoria trasorului. In cazul tragerilor din miscare se utilizau suplimentar mansoane de protectie introduse in teava tunului, pentru protectia acesteia. Greutatea suplimentara a acestora era contrabalansata de o greutate de 25 kg montata pe scutul mobil de protectie al culatei tunului.
Dispozitiv tip teava introdusa cal.14,5 mm
Mai apoi, urmand atat tendintele mondiale, cat si politica nationala de economii stricte, exagerate chiar, programul de realizare a simulatoarelor a fost relansat pe un plan superior, cu implicarea institutelor centrale de cercetari in domeniu, dar si pe baza de initiative locale, ale bazelor de reparatii. In 1981 au fost facute cunoscute 2 realizari, in Buletinul Tehnica militara, realizari de varf la acea data.
Prima era denumita Simulator electronic de teren pentru trageri prin ochire directa cu tunul. Desi era un echipament cu camera TV destinat instructiei tragerii directe cu tunurile antitanc, existau posibilitati de adaptare la tunul de pe tanc. Se compunea din:
– dispozitivul video-captor, montat deasupra tevii tunului, care vizualizeaza obiectivul
– panoul de comanda, prin intermediul caruia instructorul introduce datele necesare tragerii
– echipamentul electronic de prelucrare a datelor, elementul central al sistemului, care compara datele introduse de instructor cu cele de pe aparatul de ochire, la momentul teoretic de lovire a tintei
– 4 monitoare pentru observarea rezultatului tragerii (unul pentru instructor, unul pentru comandantul de tun, unul pentru ochitor, unul pentru asistenta)
– dispozitiv pentru redarea zgomotului plecarii loviturii
– sursa de alimentare
– complet de cabluri de conectare
Simulatorul permitea atat instructia echipei de servanti, cat si verificarea deprinderilor acesteia la ochire sau corectia ochirii. Se puteau simula doar tragerile directe, atat pe tinte fixe cat si mobile. Simulatorul reda exact corectiile introduse pe timpul reglajului cu piesa, corectarea focului si evidenta consumului de munitie. In determinarea elementelor de tragere se tinea cont de gradatiile de pe aparatele de ochire si de tablele de tragere ale tipului de tun respectiv, cu posibilitatea introducerii corectiei de vant si derivatie, cat si corectia de devans si durata de traiect.
Instructia se putea desfasura pe platformele normale de instructie din cazarma. Practic, instructorul introducea datele reale ale tragerii, ajutat de camera video, ochitorul executa toate operatiunile normale de tragere pana la darea focului iar apoi, cu ajutorul aceleiasi camere, echipamentul de calcul determina daca ochitorul a actionat corect aparatele de ochire. Pentru apropierea de conditiile reale ale tragerii erau prevazute mijloace de redare a zgomotului plecarii loviturii. Mai precis, pentru calirea psihica a echipei de servanti. Sa scoata din ei barbati doara 🙂 .
Simulatorul avea o durata de utilizare calculata (in in mod normal pana la reparatia capitala) de 10 000 de ore de functionare. Costul simulatorului era de 130 000 lei, aproape cat doua Dacia 1300 din acele vremuri. Mult, am putea spune, insa daca ne gandim ca in acele vremuri o lovitura pentru tunul de 100 mm costa 1680 de lei, ne putem face o idee…
Caracteristicile tehnice erau:
– distanta pana la tinta 200 – 2600 m
– cadenta practica de tragere 8-10 lov/min, la fel ca si la tragerile reale
– precizie la determinarea abaterii la ochire 10 cm la distanta de 1000 m
– putere 330 W
– sursa de alimentare proiectata atat pentru lucru in conditiile conectarii la reteaua de 220V c.a. cat si de la acumulatori de 12V c.c.
– temperatura de lucru -15 …. +45 ºC (instructia era posibila in tot timpul anului)
Cateva cuvinte despre furnizorii componentelor: camera Tehnoton Iasi, monitor Electronica Bucuresti, conectori Conect Bucuresti, piese electronice IPRS Baneasa, IPEE Curtea de Arges, ICE Bucuresti. De fapt amintiri despre furnizori…
Simulator camera TV – dispozitiv videocaptor
Simulator camera TV – panou de comanda
Simulator camera TV – monitor comandant de tun
A doua realizare era denumita Simulator laser pentru tragere cu tunul de pe tanc. Era o realizare deosebita, un simulator laser pentru lupta tanc contra tanc, permitand atat ochirea unei tinte in poligon cat mai ales desfasurarea aplicatiilor tactice cu dubla partida in conditii absolut reale. Aparatura era montata deasupra tevii tunului si pe turela, fiind alimentata din instalatia electrica a tancului. Se puteau simula trageri prin ochire directa de la 400 mm pana la 2400 m. Realismul luptei intre tancuri se asigura prin folosirea de mijloace pirotehnice de imitare a plecarii loviturii (flacara, fum si zgomot), cat si prin initierea unei grenade fumigene si blocarea simulatorului de pe tancul „lovit”. Pe langa aceasta, simulatorul oferea indicatii despre precizia tragerii „invingatorului „, pentru aprecierea nivelului de instructie al ochitorului.
Mentionam inaltul nivel tehnic al realizarii: in 1981 se puteu numara pe degete tarile care realizasera asa ceva. Pe degetele unei maini…
De asemenea, au fost lansate ca teme de cercetare simulatoare de conducere a tancului, precum si pentru instructia tragerii, bazate pe camere video ce filmau in timp real o macheta a terenului, imaginea fiind redata pe monitoarele cursantilor si al instructorilor. In fapt cursantul „conducea” camera video pe macheta terenului. Veti spune ca era o jucarie destul de complicata si voluminoasa. Insa nimeni nu realizase practic ceva mai bun pe plan mondial. Atat permitea tehnologia acelor ani.
Poate parea ciudat ca am ales un subiect asa de prafuit. Datorita Tratatului de reducere a fortelor conventionale in Europa, ca tanc T-34-85 era oricum condamnat la moarte. Sau ar fi fost transformat in alt mijloc de lupta blindat, sau „lasat la vatra”, sub forma unor utilaje terasiere grele daca Ceausescu nu ar fi fost inlaturat. Inlaturat cu plutonul de executie.
Desi tancurile au fost importate, pentru asigurarea operativitatii s-au fost facute eforturi la nivel national, rezultatul final fiind crearea unei industrii nationale producatoare de tancuri. Destule din componentele acestei industrii, amintite aici, inca exist .Un tanc romanesc ar fi o stavila in calea procesului alert de dezindustrializare si intoarcere la un mod de viata primitiv al Romaniei. Primitiv atat economic cat si social. Ar insemna bani care raman in tara, ar insemna locuri de munca in domenii de inalta calificare. In mod direct, la constructia tancului si indirect, si mai multe, in industria orizontala. Am enumerat multe dintre ele.
Scriind acest articol nu am facut altceva decat sa dezgrop mortii. Dar am facut acest lucru cu un scop: de a da un exemplu.
Rezumand: daca se vrea se poate. Daca acum nu se face nimic e pentru ca nu se vrea.
Nicusor
T 34-85 in Armata Romana, partea a II-a
Bibliografie:
– Albume foto realizate de IonicaF
– saptamanalul oficial al MApN, Observatorul Militar (inclusiv editiile pre-1989, aparute sub titlul Apararea Patriei)
– revista Viata Armatei, editata de MApN (inainte de 1989 aparuta sub titlul Viata Militara)
– Buletinul Tehnica Militar , editat de MApN, (pana in 1980 aparut sub titlul Buletinul inginerilor si tehnicienilor militari)
– emisiunea Pro Patria, TVR1
– emisiunea Observator, TVR1
– lucrarea Autovehiculele in armata romana, coordonator gen. ing. Nicolae Spiroiu, Editura Militara, Bucuresti 1991
– lucrarea Electronica romaneasca – o istorie traita, autor dr.ing Nonna Milea, Editura AGIR , Bucuresti 2013
– prospecte ROMARM
– prospecte IEMI
– http://tpb.traderom.ro
– www.mta.ro
– www.cartula.ro
– www.umcugir.ro
– www.tohan.ro
– www.patromil.ro
– www.radista.info
– www.adc-tehnika.ru
– http://russianarms.mybb.ru/
– http://gspo.ru/
– Instructiuni de cunoastere a binoclului BI 7×40, MApN
– 85-mm divizionnaya pushka D-85. Rukovodstvo slujby. Voennoe izdatelstv , Moskva 1985
– Rukovodstvo po materialnoy chasty tanka T-34-85. Voennoe izdatelstvo ministerstva voorujennyh sil SSSR, Moskva 1949
– Rukovodstvo po materialnoy chasty i ekspluatatii tanka T-55. Voennoe izdatelstvo ministerstva oborony SSSR, Moskva, 1969
– Tehniceskye opisanye i instruktia po ekspluatatii pribora PNV-57.Voennoe izdatelstvo ministerstva oborony SSSR Moskva
– YouTube, video Delaborare munitie
– Wikipedia
– revista Start spre viitor, editor fostul CNOP 🙂
S-a specificat in cadrul denumirii fiecarei imagini sursa de provenienta