Un concept foarte prizat… la inceputurile erei tancurilor. Perioada interbelica a fost era de aur a tanchetelor.
Un pic de poveste si miscare cu TKS-ul:
La baza familiei tanchetelor, a existat senileta, pentru noi modelul Renault UE/Malaxa fiind o referinta istorica, primul vehicul militar asimilat in productie sub licenta:
Insa acesta era mai mult un vehicul „utilitar”, logistic, fara prea multa valoare combativa, in contextul evolutiei rapide a blindatelor in timpul celui de-al doilea razboi mondial.
Poate ca tancheta ar trebui restudiata in zilele noastre, mai ales in perspectiva aparitiei unor noi materiale, a propulsiei hibride dar si a senilelor din cauciuc care ofera o mai mare flexibilitate. Au existat si hibrizi senila-roata capabili sa se deplaseze atat pe senila cat si pe galetii de tractiune- de tip roata (vezi sistemul familiei de tancuri sovietice BT-2/5, linie care a dus la faimosul T-34), beneficiind de celebra suspensie Christie.
Un echivalent britanic a fost Light Tank Mk VII (A17) Tetrarch, un tanc usor de parasutisti (folosit aeropurtat in Normandia in 1944), de doar 7,6 tone, capabil sa se deplaseze atat in regim senila, dar teoretic si pe cele 8 roti (perechea din fata fiind directionabila, putand arcui si senila in directia de mers, si toate fiind roti motrice) dupa pierderea senilei, in regim de avarie.
Daca am adauga la acest concept si o capacitate ridicata de foc, am putea obtine un mix „interesant” de caracteristici tehnico-tactice, utilizabil la costuri relativ reduse (usor superioare unor vehicule pe roti) in roluri de: cavalerie usoara/ multiplicator de forta pentru parasutisti-forta expeditionara / recunoastere prin lupta sau lupta antitanc/artilerie de calibru mic/ lupta AA VSHORAD.
Evident, protectia ar fi sacrificata partial in favoarea mobilitatii si compactitatii/observabilitatii reduse, insa chiar si in clasa de pana in 4 tone exista solutii de protectie la proiectile de calibru mic si explozii de o anumita magnitudine. Limitarea la 4 tone a vehiculului ar mai insemna posibilitatea de a fi transportat inclusiv de elicoptere din nisa medie superioara, dar si in aerobuze de mai mici dimensiuni, putand fi usor desfasurat in teren. Pe de alta parte, reculul permis armelor ce pot fi instalate pe respectiva platforma este destul de redus: in cazul calibrelor 105/120mm pot fi instalate doar tunuri fara recul (posibil cu exceptia artileriei usoare calibru 90-105mm: Mandus Hawkeye sau aruncator ADIM) inclusiv la calibrul 30mm fiind necesar un sistem similar, fara recul – RMK30, pentru Weasel. Intre timp se diversifica gama turelelor usoare echipabile cu calibre pana in 30mm si arme antitanc. Sistemul Boeing Avenger multirol ar putea fi maximul de flexibilitate cu care ar putea fi echipat un astfel de vehicul, fiind deja integrata pe vehicul Humvee, deci in clasa sub 3 tone, iar un maxim pentru un sistem antitanc ar fi ceva in gama LOSAT, tot integrat anterior pe Humvee.
Un derivat util al acestei familii ar putea reprezenta o solutie compacta de APU/minitractor integrabila pentru piesele de artilerie clasica care nu depasesc o anumita masa, posibil sub 6 tone.
In cazul in care se doresc solutii mai serios protejate pentru echipaje sub 4 persoane, dar pierzand capacitatea usor aerotransportabil, acestea incep de la 7-8 tone. In acest gaz intram pe nisa deschisa de AMX-ELC, urcand catre versiunea mai grea AMX-13, sau echivalentul pe roti Panhard EBR, care urca la 13 tone. La 13 tone, termenul tancheta poate parea putin deplasat, insa daca ne gandim ca tancurile cantaresc in acest moment peste 60 de tone iar vehiculele medii de lupta se apropie de 45 de tone (chiar de 50 de tone in cazul KF-41 Lynx), termenul nu mai pare atat de deplasat nici pentru 20 de tone.
Tot in clasa de 8 tone, in aceeasi filozofie ar merita mentionat prototipul derivatului de cercetare prin lupta al unui transportor senilat, si anume Spähpanzer SP I.C. La doar 8,7 tone, acesta era echipat cu un tun cal. 90mm si aveau un echipaj de 3 oameni. Unii il dau in vanzare cu un pret estimat la 29.000$, evident intr-o versiune cu armament incapacitat.
In partea de sus al clasei ar putea fi mentionat conceptul RDFLT-ului (Rapid Deployment/Light Tank) cu un sasiu de aluminiu la doar 14 tone, care nu a vazut productia de serie insa era o abordare revolutionara pentru 1980. Echipajul era format din 3 persoane in vesiunea cu turela operata uman (primul prototip) si doar 2 in sasiu in varianta de turela cu profil redus si automatizata.
Tunul automat ARES cal. 75mm cu tragere rapida si munitie telescopica fara tub (caseless) era destinat a combate fie tinte aeriene (datorita elevatiei deosebite) fie tinte blindate, inclusiv tancuri, printr-o rafala de 5 proiectile in aceeasi zona a blindajului. Pentru tragerile antiaeriene, turela putea integra pe laterale 2 containere a cate 4 rachete Stinger.
RDFLT echipat antiaerian – se observa elevatia tunului
Magazia de 60 de proiectile continea proiectile explozive multirol XM884 dar si proiectile penetrante XM885 (APFSDS) care aveau capacitati de trecere prin blindaj similare cu cele APFSDS de calibru 105 mm model M774. In tragere indirecta se puteau atinge distante de pana la 12km.
RDFLT – a 2-a varianta cu echipaj restrans si turela automatizata cu profil redus … si azi (poza dreapta)…
…iar aici o varianta de elevare a turelei: sasiu Sheridan + sistem ELKE – Elevated Kinetic Energy
Ca sa ne reintoarcem la baza piramidei tanchetelor, rolurile ar putea fi similare cu cele atribuite Weasel-ului german (urmas peste timp al KettenKraftrad-ului de 1,5 tone), sau poate in viitor partial preluate de si mai compactul RIPSAW, atat in varianta cu echipaj uman cat si UGV. Diferenta majora intre Weasel si RIPSAW, dincolo de decalajul de generatie, este ca primul a fost gandit ca un vehicul low-cost (motor avand sub 200CP) – un catar bun la toate, cu multe componente civile, pe cand RIPSAW pare mai degraba un high-end, pe steroizi (motor de 1500CP). Doar platforma RIPSAW in versiune EV2 a costat in jurul a 400.000$, versiunea ulterioara EV3 fiind semnificativ mai scumpa.
Un altfel de RIPSAW: HIMAG (High Mobility Agility).
In acest moment roata pare capabila sa se descurce si cu vehicule 8×8 cu mase care se apropie de 40 de tone, deci un posibil urmas al tanchetei s-ar putea descurca intre anumiti parametri (anumite penalizari dar si avantaje) si cu roti in loc de senile.
Daca ar fi sa se prefere ceva pe roti, nu ar fi o problema sa se conceapa astfel incat sa se adauge la nevoie senile de cauciuc pentru aderenta sporita si presiune scazuta pe sol…ceva de genul celui conceput pentru ARGO 8×8 Avenger EFI:
… sau pentru camioane si remorci. Poate si ceva in genul Croco/ DAC 2.65 FAEG (INAR S.A.) s-ar preta ca inceput de gama super usor ca si vehicul „senilabil”, cu conditia ca platforma spate sa fie extinsa la un 4×4.
Un mic amanunt (ca tot am mentionat Argo si Croco), absent la majoritatea tanchetelor si tancurilor usoare prezentate mai sus… capacitatea amfibie, daca tot ar fi si aerotransportabile sau parasutabile (unele dintre ele).
Si pentru a arunca o privire si la viitorul recunoasterii prin lupta cu vehicule usoare (incluzand „tancheta”), din moment ce protectia oferita de blindaj nu va fi una imbatabila, solutia pare sa vina din lucrul in echipa al unui MLI greu cu o tancheta UGV:
Vestile din ograda noastra cu privire la aceasta categorie anunta reparatia capitala a parcului de 62 MLVM-uri… fara a fi vorba de vreun „upgrade” in afara celor implicite, date de indisponibilitatea vechiului model de piesa/reper. Nu cred ca spera nimeni la modernizarea MLVM cu tun de 25/30mm, dar parca o crestere de mobilitate, un pic de blindaj si comfort in plus in compartiment nu ar strica… Si macar o turela teleoperabila usoara de calibru mic in locul actualei turele… ca exista alternative chiar si in calibrul 14,5mm.
Propuneri modernizare MLVM de acum 15 ani (cele 2 foto stanga) vs starea actuala (dreapta)
Marius Zgureanu