… astazi etapa „ieftin ca braga”!
Am mai scris mai demult despre astfel de solutii… insa intre timp au trecut niste ani ai razboiului din Ucraina, care au adus o evolutie spectaculoasa a domeniului dronelor.
Atat ucrainenii cat si rusii s-au adaptat si au inovat cat au putut de repede si cu mijloace uneori de-a dreptul primitive atat in domeniul dronelor cat si al masurilor de combatere a acestora.
Exact pe zona minimalista de mijloace antidrona ne vom focaliza astazi, in special contra dronelor de atac/bombardament (kamikaze) cu raza medie si lunga (profil de zbor si caracteristici clasa „Shahed/Geran”, munitii ratacitoare).
Am vazut la ucraineni cum inclusiv aeronave YAK-52 si elicopterele au fost folosite in disperare de cauza ca interceptori de drone, in timp ce la sol o puzderie de senzori (de la microfoane directionale la radare si optronica) au fost legati mai mult sau mai putin in retea cu arme ieftine, pana la nivel de arme de asalt Kalashnikov legate in „buchet”.
O mica paranteza, sa ne reamintim ca Yak-52B era configurat pentru contrainsurgenta in razboiul din Afganistan, varianta echipata cu containere UPKK-23 pentru tunuri GSH-23 sau containere UB-32 pentru rachete nedirijate (PRND) S-5 in calibrul 57mm (Aerostar a produs variante de YAK-52 modernizate cu echipamente occidentale, mai mult combustibil si motoare mai puternice, de 300-360 CP: Aerostar Condor, Iak-52W, Iak-52TW).
Anul trecut rusii au prezentat o varianta, YAK-52 B2, adaptata luptei antidrona kamikaze cu raza lunga (echipat, in limita a maximum 90 kg/ aripa, cu un senzor radar/bila optronica si o carabina – se pare ca reculul mitralierelor sau lansarea de rachete aer-aer erau greu de suportat de structura, sursa Militarnyi.com):
YAK-52 B2
Rusii au folosit si ei elicoptere, mai ales in zona maritima, insa aceste elicoptere, relativ lente si slab manevriere, au devenit la randul lor tinte pentru drone, atat aeriene (interceptori) cat si navale (folosind rachete sol-aer).
Nexter SH-20
Cougar/Caracal cu SH20 GIAT/Nexter (similar cu cel din turela THL-20/M621 a Puma Socat) pe usa . Tunul poate fi montat si containerizat pe lateralul fuselajului sau pilon
Pentru a ramane in zona ieftina, inseamna ca trebuie sa refolosim la maxim capacitati existente in curtea noastra sau usor de implementat, capabile sa si furnizeze un volum suficient de mijloace intr-un timp foarte scurt.
Cat timp este vorba de drone relativ lente (viteze sub 300km/h), alte drone interceptor sau aeronave lente pot fi folosite ca si contramasuri, alaturi de o aparare antiaeriana mai putin sofisticata. Si asta pentru ca aeronavele rapide cu capacitati supersonice au dificultati de a manevra adecvat la mica inaltime si viteze mici, avand ferestre de tragere foarte reduse si riscante contra unor astfel de vectori, mai ales atunci cand folosesc proiectile nedirijate. De asemenea, sistemele antiaeriene sofisticate nu sunt disponibile pentru a acoperi toate zonele sensibile, si sunt prea scump de folosit impotriva unor tinte mai ieftine.
Deci astfel de sisteme antiaeriene ieftine pot complementa sistemele mai sofisticate in calibru superior (cu capacitate de combatere a tintelor de inalta valoare, viteza si manevrabilitate) dar pot fi folosite pe anumite culoare sensibile, sau in apararea unor obiective sau a concentrarilor de trupe si echipamente pentru care nu sunt disponibile alte sisteme mai sofisticate.
Sa incepem de la firul ierbii… cu armamentul.
Calibrul relativ mic, cel mai ieftin, ar trebui sa poata fi folosit in mod ideal atat in sisteme aflate la sol (integrat pe vehicule/nave sau pe afet cu roti, usor de urcat in bene sau pe platforme, dar capabil a fi folosit si independent/autonom, la distanta) cat si aeropurtat.
Calibrele 5,56 si 7,62 sunt prea mici pentru a fi folosite eficace (distanta, efect si precizie limitate)… iar sistemele bazate pe LASER sunt inca in dezvoltare, si dependente si de factorii atmosferici si de o putere instalata semnificativa, dar subiectul trebuie urmarit indeaproape.
La limita de jos s-ar incadra cal 12,7mm, un exemplu fiind sistemul antidrona WLKM al ZM Tarnów (prezentat anterior aici), cu bataia eficace pana la 2km, bazat pe o mitraliera cu 4 tevi rotative si o cadenta de pana la 3600 lovituri/minut. Acesta este conectat la o camera de tintire zi/infrarosu cu telemetru laser si un radar in banda X al PIT-RADWAR cu bataia de pana la 15 km si sensibilitate adaptata tintelor de mici dimensiuni (producatorul sustine ca pana la suprafata radar echivalenta de 0,01 metri²).
Aici un mic demo de tragere al acestuia:
Ce ar mai trebui sa faca probabil parte din sistem ar fi o asistare computerizata la tintire si mod automat de angajare, neavand neaparate nevoie de implicare umana, cu exceptia autorizatiei de tragere… si a intretinerii/reparatiei si realimentarii cu munitie.
Sistemul echivalent aeropurtat in gondola acrosabila sau in montura de usa, poate folosi mitraliera GAU-19/A/B (cu 6 sau 3 tevi), existand si variante instalabile pe vehicule.
GAU-19/A/B
Acum vreo 3 ani mentionasem un sistem al cehilor de la Excalibur Army bazat pe ZPU-2 cal. 14,5mm si anume ZPU Viktor.
Intre timp armatele Ucrainei si Republicii Moldova au primit astfel de echipamente: Moldova Boosts Drone Defenses With Viktor Systems.
Asta am putea face si noi, nu ne costa mai nimic, 14,5 cred ca inca putem produce (este inca in catalogul ROMARM)… daca ne-am bate putin capul ()sau am colabora cu altii) le-am putea imbunatati (sistemul de alimentare, calitatea tevilor, frana de gura), chiar si munitia. si sa il integram alaturi de senzori cu raza scurta si sistem de comunicatii, servomecanisme si eventual optiune de control la distanta.
Cu ceva mai multa cercetare-dezvoltare, s-ar putea obtine o versiune similara „gatlingului” chinezesc CS/LM16 calibrul 14.5mm:
CS/LM16 calibrul 14.5mm la expozitie: se observa servomotorul si franele de gura specifice
Similar poate fi abordat si GSH-23 (23×115mm), aflat inca in catalogul ROMARM (la fel ca ZPU 14,7mm), chiar daca la origine este o arma de aviatie, avand recul mai redus decat specializatul ZU-23 (23×152mm), si el aeropurtat, ar putea fi utilizat in monturi mai usoare decat 14,5 mm.
In cazul lui GSH-23L teava are doar 1,53m lungime, viteza la gura tevii 715m/s pe cand sistemul antiaerian cu baza la sol de tip ZU-23 foloseste o teava de 2m si are o viteza la gura tevii in jur de 1000m/s. Evident, ultimul are o distanta de tragere eficace mai mare, la 2,5km, fata de doar 0,8 km la primul.
Nici acuratetea nu este exceptionala, insa cadenta la GSH-23 pare sa fie aproape dubla fata de ZU-23, atingand spre 3600 lovituri/min, ceea ce ii permite sa satureze zona tintei.
Sa nu mai vorbim de versiunea rotativa, cu 6 tevi, care atinge 10000 lovituri/minut.
Aici (sursa Wikipedia) se poate vedea montura GSH23L specifica pentru MIG-23:
Romania dispunea de nacele pentru GSH-23/NR-23, atat pentru elicoptere Puma, cat si pentru aeronave IAR-99 sau IAR-93:
Ucrainenii si polonezii fac incercari, spre exemplu impreuna cu canadienii de la Roshel, sa foloseasca pe vehicule KPVT 14,5 si GSH-23, in diferite turele teleoperabile si adaptari, inclusiv pentru sprijin la sol:
Teleoperabile KPVT 14,5 si GSH 23 :(Sursa x.com/RomanShimon)
Ucrainenii studiaza folosirea GSH23 pentru sprijin de infanterie pana la 2km, iar cu tragere in arc vertical poate dubla sau tripla distanta de actiune.
Datorita masei reduse, aceste sisteme pot fi folosite pe vehicule 4×4 sau chiar pe UGV-uri.
In fine, greu de gasit sistem AA mai ieftin si mai usor decat cele prezentate mai sus… Pacat ca nu avem ZSU-23, produs si folosit si de ucraineni, insa la acest capitol polonezii sau ucrainenii ne pot ajuta inclusiv cu transfer tehnologic, usor de asimilat, mare parte din sistem si munitie fiind similar lui 14,5mm, fiind derivat din acesta.
Pe varianta NATO oarecum echivalent acestora ar fi calibrele 20mm de genul a ceea ce avem pe F-16 sau Puma SOCAT (M621/M61 20×102mm)… doar ca nu producem sistemele. Iar echivalentul terestru ar fi M693 20 x 139mm. Dar sunt si semnificativ mai scumpe.
Francezii au inceput si ei o initiativa similara de a cocota GIAT/Nexter cal.20×102 mm pe camioane, cum ar fi TRM 2000, sistem denumit Proteus:
La calibru usor superior, Oerlikon KBA25 ar putea fi inca folosite, atat in turela OWS25R (cu anumite modernizari ale senzorilor – vezi sora navalizata Rafael Typhoon, beneficiind de o elevatie limitata:-20 si +70 de grade) cat si in cadrul unor alte sisteme.
Rafael Typhoon 25 cu optronica adaugata
De curand au aparut implementari pentru munitie cu focos programabil pentru acest calibru, inclusiv de catre turci (vezi ATOM 25 ABM al ASELSAN, folosit si in turela KORKUT 100/25 SB , cu elevatie -20 / +70 grade).
Aselsan ATOM 25mm cu munitie explozibila cu focos programabil
Cat despre platformele purtatoare…
raza de actiune redusa, sub 2km a acestor sisteme la sol, le face usor de evitat de drone si rachete de croaziera, inclusiv in Ucraina acestea incepand a zbura la altitudini de peste 1-2km, ceea ce le face vulnerabile doar in fata MANPADS sau a unor sisteme artileristice cu calibre superioare celor de 30mm.
In acest caz, se pot folosi complementar STAR-80L, APKWS cal.70mm sau alti derivati similari (Thales FZ123 de calibrul 70mm), atat cu baza la sol cat si aeropurtat, desi acesti vectori incep sa se duca in zona de pret de 20-25.000 USD bucata! Si subliniez, pentru vanat drone proiectilele reactive (PRND) S-5 cal. 57mm ar putea fi chiar mai utile, fiind mai ieftine si mai usoare, ramanand de gasit o solutie pentru kit de ghidare LASER si pentru ele.
IAR 823 cu lansator UB-4-57 (Sursa articolul lui Nicusor: Proiectile-reactive-nedirijate-prnd)
Revenind la platforme…
Pentru putea vana eficient&eficace dronele, optiunea cea mai rapida ramane cea aeriana, platformele echipabile cu astfel de armamente variind de la elicoptere sau YAK-52 in intrare de gama (cel mai ieftin, sau de ce nu IAR-825 Triumf) si pana la varfurile de gama turbopropulsor (PC-21/PC-9, EMB 314 Super-Tucano, Piper PA-48 Enforcer, PZL-130 Orlik, TAI Hurkus, Calidus B-250 Bader sau AT-6 Wolverine… sau chiar Mwari, de ce nu?!).
Pe termen mediu si lung ar fi probabil de preferat aeronave turbofan din categoria IAR-99/ MB-339/ L-39/ M-345 (sau Scorpion, ARES), ceva mai rapide de cat turbopropulsoarele, insa nu cu mult mai scump de operat..
Si asta deoarece, dupa cum se observa, dronele evolueaza incetul cu incetul catre viteze si altitudini superioare, ceea ce va face tot mai dificila interceptarea lor cu elicoptere sau alte aeronave cu viteze inferioare la 300km/h (cu exceptia cazurilor de iesire in fata lor). Este deja cazul lui Geran-3 sau Shahed-238, echipate cu turbojet (HT/JT80 Telefly chinezesc) si capabile sa atinga viteze de croaziera de 300-370 km/h (500km/h in anumite versiuni), respectiv de peste 500-700 km/h in picajul final.
Ar trebui de asemenea ca aceste aeronave – interceptor sa opereze cat mai aproape de zonele vizate, de pe aerodromuri improvizate, pentru a reduce timpii de reactie.
Aparare antidrona este obligatoriu a fi realizata in retea, cu mijloace cat mai ieftine, insa avand nevoie in palierul superior de solutii radar si optronice de urmarire, unele chiar instalabile pe drone de patrulare, cum ar fi cazul Watchkeeper-ului sau al Bayraktar.
In final, detectia si interceptia va fi probabil facuta la un moment dat tot de drone specializate… aeronavele pilotate uman avand un rol de coordonare si eventual pentru a umple anumite goluri in aparare sau a diminua forta atacurilor de saturatie.
Si aici putem invata multe din experienta ucrainenilor, de preferat chiar sa colaboram cu industria lor, ajutandu-i sa produca suplimentar pentru propria lor defensiva, dar si pentru noi. Pentru ca interceptorii sa fie cat mai ieftini, se recurge tot mai mult la materiale simple si senzori minimalisti. De altfel ucrainenii au folosit drone de atac din carton (vezi cazul dronelor australiene SYPAQ), sau din placaj si polistiren.
Ceva ce mi-a retinut atentia mai demult, ar putea fi utilizat cu anumite modificari in acest rol de interceptie, in locul aeronavelor cu pilot uman:
Skorpion II UAV polonez
… acesta folosind ca si armament ambarcat tocmai proiectile reactive cal. 70mm sau APKWS. Evident, Skorpion ar putea avea si un derivat mai lent si mai economic, folosind un motor turbopropulsor in locul mini-turbojetului.
Ideea mi-a revenit in minte si datorita acestei drone ucrainene denumita ZigZag si apartinand companiei Sky Defenders, echipata cu patru tevi de pusca cu pompa („shotgun”):
Interceptorul Hitchhiker ucrainean aminteste de Skorpion-ul polonez, in versiunea propulsie cu elice, putand atinge viteze de 450 km/h:
Astfel de drone pot fi lansate practic de oriunde de la sol (nemaidepinzand de aeroporturi chiar fie ele si improvizate), fie din containere verticale (in cazul dronelor interceptor de mare viteza) fie cu ajutorul unor catapulte sau cvadricoptere, in cazul sistemelor cu aripi fixe cu autonomie mai mare, personalul de operare la sol fiind si el minimalist.
Cei de la Hisutton.com au realizat o mica lista a dronelor interceptor cele mai titrate folosite in Ucraina (articolul Guide To Ukrainian Interceptor Drones):
Ar mai fi de zis cate ceva pe ici pe colo, dar imi este teama ca articolul risca sa se apropie apoi de zona „ilizibilului” …
Marius Zgureanu
Citeste si:
IAR 30 Puma SOCAT: tun de bord
Proiectile reactive nedirijate – PRND
Sistemul antidrona al ZM Tarnów
Stalker VXE, record de durata a zborului
TAI Hurkus si Wolverine au comenzi, Calidus o noua versiune
A-67 Dragon… si AT-6 Wolverine
Alte PC-21 pentru Armée de l’Air
Ce a pus Elbit pe Super-Tucano
Avionul de antrenament romanesc, un proiect imposibil?
“Dilema Avioane Craiova vs solutia pentru Fortele Aeriene Romane! O noua solutie pentru RoAF!”
Scorpion versus Ares, posibila competitie low-cost CAS ?
Surse:
US military tests revolutionary long-range strike system from attack helicopters as WW3 fears mount