Guvernul a sistat negocierea cu Italia pentru avionul demnitarilor şi vrea un Airbus 318 de la Tarom

Guvernul român a sistat negocierile cu Executivul italian pentru achiziţionarea unei aeronave destinate demnitarilor şi vrea să cumpere pentru astfel de zboruri speciale un avion tip Airbus 318 de la compania naţională Tarom, au declarat agenţiei MEDIAFAX surse oficiale.

 

TAROM A318

Potrivit surselor, reprezentanţii Guvernului au început deja discuţiile în acest sens cu cei ai Tarom.

Prin această operaţiune de vânzare, costurile aferente aeronavei vor fi scăzute din contabilitatea operatorului aerian.

În luna noiembrie, premierul Victor Ponta a dispus constituirea unei comisii interministeriale care să negocieze cu Guvernul italian achiziţionarea unei aeronave pentru demnitari, după ce oficialii Guvernului au arătat că România este singura ţară din Uniunea Europeană care nu are aeronavă oficială, iar Executivul de la Bucureşti trebuie să închirieze o aeronavă de dimensiuni mai mari de la Tarom, ceea ce ridică foarte mult costul deplasărilor.

Pe fondul discuţiilor legate de costuri, preşedintele Traian Băsescu a declarat, în primăvara anului trecut, că nu va mai utiliza aeronava pusă la dispoziţie de Tarom pentru vizitele sale externe şi că, atunci când va avea nevoie de un avion, va închiria în regim charter de la o companie străină, iar premierul Victor Ponta a folosit în unele deplasări curse de linie sau aeronava militară Spartan.

În luna august, Guvernul a aprobat, prin ordonanţă de urgenţă, achiziţionarea unei aeronave pentru înalţi demnitari, preşedintele Comisiei pentru apărare din Senat, Corneliu Dobritoiu, precizând atunci pentru MEDIAFAX că suma totală necesară achiziţionării în leasing a aeronavei se ridică la 56 de milioane de euro…

Restul articolului la sursa : MEDIAFAX

 

15 comentarii:

    • Dumnezeu sa-l odihneasca.Mi-a fost comandant de unitate in 1988/1989.A fost un om deosebit.

    • Sa se odihneasca in pace.

      Era unul dintre cei mai capabili generali pe care i-a avut Armata in ultimii 20 de ani, iar in ziua de azi dupa parerea mea, cel mai capabil.

      Am observat ca deranja pe multi (poveste clasica la oameni de calibru mare), a fost amanat la rotirea cadrelor pentru a conduce SMG, din cate imi amintesc s-a inceput parca cu fortele aeriene, apoi fortele navale, cand s-a ajuns la terestre el nu le mai conducea.

      A fost cel care a condus din umbra crearea Fortelor pentru Operatii Speciale.

      In ultima vreme, am ramas socat sa-l vad prin presa, arata ca o umbra de om, se ingrasase si ii cazuse si aproape tot parul. Cine stie ce boala o fi avut, banuiesc cancer, dar la nivelul ala bolile crunte care lovesc din senin sunt rareori intamplatoare. Nu vreau sa fac acum teoria conspiratiei, de fapt sunt 80% convins ca a murit din cauze naturale, dar trebuie totusi sa ramanem constienti asupra unor detalii.

      A mai fost si un fost director SRI care s-a imbolnavit subit de cancer si a murit la vreo 6 luni dupa diagnosticare.

      Daca chiar va incepe un razboi, am ramas fara dotare si cu comandanti slabi.

      • referitor la cancer nu m-as hazarda sa anunt teoria conspiratiei.
        Am avut trei colegi care au murit de cancer si la unul dintre ei intre diagnostic si deces au fost doar 2 luni!
        Oameni nu erau in nici un serviciu special si au muit extrem de repede si neplacut.

  1. Tarom si-a redus numarul de zboruri din lipsa de comenzi asa ca sunt probabil aeronave Airbus A 318 care mai mult stau la sol decat zboara.Este normal ca una dintre aeronavele sedentare, aflata in stare perfecta de functionare, sa fie transferata la demnitari, statul fiind pregatit din punct de vedere logistic sa ii asigure mentenanta, decat sa se cumpere una noua care ar genera costuri noi, inclusiv la asigurarea mentenantei.

    • Sant curios cine va opera Airbusul
      Personal cred ca ar trebui a ajunga la baza 90 transport

    • Asta da, insa din cate stiu eu sunt doar 4 aeronave A318 in dotare, era o problema de logistica sa cumperi piese de schimbi si sa faci mentenanta la atat de putine intr-o flota atat de pestrita.

      Flota TAROM are parca vreo 24 de avioane, de tipurile: ATR-42-500, ATR-72-500, Boring 737 in variantele -300, -700 si -800, aceste 4 aparate A318 plus inca vreo 2 A310. Este o flota extrem de pestrita la atat de putine avioane, ceea ce inseamna costuri de mentenanta cam mari. Asta pe langa faptul ca toate contractele alea de catering, spalare avioane, etc, sunt umflate cu xxx la suta.

      Sa mai iei din alea 4 un aparat, sa ramana doar 3, va creste din nou costul de operare per aparat, implicit pierderile. Sunt curios daca l-a intrebat cineva pe managerul ala privat adus din strainatate ce crede despre asta.

      E acelasi manager amenintat cu moartea dupa ce a inceput sa faca curat in curtea unei companii conduse de diversi dubiosi cu carte de munca la Securitate inca din anii ’80.

      Da ma rog, pierderile sunt banii statului, deci „ai nimanui” 😉

      • Taromul are certificare ca centru regional pentru mentenanta Boeing 737 asa ca se ocupa de mentenanta acestui tip de aeronava pentru o groaza de companii din zona. Nu pot sa pricep nici sa ma bati motivul pentru care, atunci cand practic departamentul tau de mentenanta este intretinut de alte companii pentru ca este specializat pe un anumit tip de avion, tu de apuci sa cumperi inca 7 alte tipuri. Probabil ca si de aici pierderile TAROM – necesitatea de a mentine o flota pestrita cu curse putine. Pentru a compara Air Malta, care are cam aceaeasi marime si este idem centru regional de mentenanta (i-a ajutat Luftanhansa Technik) opereaza un singur tip de avion – si atunci cand au trecut de la Boeing la Airbus au retras toate Boeing-urile, chiar daca aveau inca ore de zbor si le-au inlocuit cu Airbus-uri. Probabil ca daca TAROM ar face o miscare similara si ar folosi doar Boeing-uri ar iesi pe profit. Dar am eu vaga impresia ca nu profitul este misiunea politrucilor pusi la conducerea TAROM.

      • l-a intrebat
        de vreme ce vrea sa ramana cu doar 2 tipuri de avioane, acuma tarom opereaza 24 de aeronave de 7 feluri

        oricum a318 nu a fost niciodata un avion rentabil
        launch customer-ul, frontier airlines, l-a dat la taiat dupa 6 sau 7 ani, de toate cred ca nu au trecut de 70 de exemplare fabricate
        nici la boeing seriile „scurtate” gen 600-le de la NG, nu au facut nici o treaba cu ele
        tarom opereaza rute destul de scurte, la 100 de pasageri pe avion un 2+2 abreast cum e embraer sau suhoi fata de 3+3, provenit dintr-un avion mai mare cu fuselaj scurtat cum e 600-le sau 318, e mult mai economic si mult mai confortabil

        alea 4 a318 asta e, shpaga s-o fi incasat, oricum tarom nu e de exemplu air france sa opereze a 318 319 320 321 si sa aiba atunci ca e licenta comuna pentru toate, aceeasi piloti, echipaje de cabina si mentenanta
        tarom are alea 4 bucati, pentru alea are piloti, stewardesele trebuie la boeing si la a310 sa aiba alta certificare fata de a318, trebuie sa ai tehnici cu licenta si scule sa faci mentenanta, cand tu ai doar 4 avioane amarate

        chiar nu e o idee rea sa scape de ele
        si sa ia in loc de toata adunatura asta 737 clasic, ng si a318 un singur tip de avion, care o fi 737-800 sau 320 ce o fi da un singur tip

      • Logic ar fi sa mergem pe Boeing 318-800, din motive de logistica si costuri de exploatare.Cand deja esti pregatit sa exploatezi un anume tip de avion este ok sa mergi pe aceasta linie.
        Tehnologic vorbind, modelul 318-800 este mai modern ca si Airbus 320.

  2. poate il umplem cu parlamentul romaniei si ii dam doar combustibil sa decoleze…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *