Buletin naval. Despre ce înseamnă să operezi submarine

Sau, mai pe înțelesul tuturor, despre ce înseamnă să operezi submarine atunci când nu-ți prea permiți…

După cum postam acum ceva timp pe pagina de FB a RNHS-ului (aici), am văzut weekend-ul trecut pe Netflix documentarul despre dispariția submarinului argentinian ARA San Juan (toamna lui 2017). Sunt 8 episoade a câte aprox. 30 min. fiecare, poate fi văzut lejer într-o zi, mai ales că suntem în weekend.

La noi se tot vorbește despre achiziția a două submarine, avem chiar și aprobarea Parlamentului în acest sens… Ar fi vorba de un contract în valoare de 2 miliarde de euro ce se va întinde pe o durată de 8 ani, alegerea militarilor fiind submarinul Scorpene produs de Naval Group.

Ceea ce nu se spune, iar tragedia submarinului argentinian este o bună dovadă în acest sens, este că operarea și întreținerea unui submarin necesită fonduri constante, semnificative și echipaje specializate, antrenate corespunzător. Submariniștii sunt o specie aparte în cadrul marinei militare iar întreținerea unui submarin nu prea permite „scurtături” din gama „las’ că merge și-așa.”

În condițiile în care marina militară română are cel mai mic buget dintre toate categoriile de forțe ale armatei române dar și cele mai mari deficiențe în materie de mijloace tehnico-tactice (cam toate navele flotei au cel puțin 30 de ani, nu avem o rachetă anti-navă modernă instalată pe nave iar apărarea antiaeriană este limitată la AK-630 și CA-94 cu tragere de pe umăr), dotarea cu submarine este în zona „Ce-i lipsește chelului? Tichie de mărgăritar.”

Nu contestă nimeni avantajele operaționale pe care un submarin le aduce într-o marină militară. Problema este că submarinele sunt parte a unui întreg și au nevoie de susținerea unor nave de suprafață echipate și dotate corespunzător secolului în care trăim. Submarinele nu sunt vreo armă minune, soluția unică pentru toate problemele marinei. Mai mult decât atât, sunt o armă scumpă de achiziționat, întreținut și operat. Dar a achiziționa submarine înaintea navelor de suprafață capabile să lupte în toate mediile este ca și cum ai pune carul înaintea boilor…

În opinia mea, tragedia submarinului ARA San Juan are câteva cauze:

  1. reparații capitale de o calitate îndoielnică (un buget de doar 12 milioane USD pe când doar înlocuirea bateriilor la Delfinul ar fi costat 20 de milioane USD la nivelul anilor 1990 iar o revizie capitală cu modernizări la clasa Gotland a costat undeva la 100 milioane), din cauza lipsei de fonduri;
  2. ore putine in imersiune pentru echipaj tot din cauza subfinanțării cronice a armatei;
  3. insistența de a opera submarine pe care, destul de evident, nu și le mai permiteau.

Cei care au Netflix, pot accesa direct documentarul la acest link.

80 de comentarii:

  1. „Dar a achiziționa submarine înaintea navelor de suprafață capabile să lupte în toate mediile este ca și cum ai pune carul înaintea boilor…”

    Deci nu chiar abera Marcelino cand a zis ca sub-urile nu sunt o prioritate…

    7
  2. Domnule Nicolae, marina este o armă scumpă in totalitate ei. Nu luam submarine pentru că necesită asigurare și întreținere dar ce ar trebui sa luăm ? Părerea Dvs. sunt convins că va găsi susținători, mai ales în rândul clasei politice actuale. Recunoașteți că Marina este arma cea mai prost subvenționată dar ar fi bine sa nu cumpere mijloace de lupta costisitoare. Foarte bine, atunci cine îi împiedică pe guvernanți sa dea bani pentru nave moderne de suprafață. Ori și alea sunt scumpe și, mai nou, sunt vulnerabile la atacul cu drone. Parca tot Dvs. ați spus asta. Și, atunci ? Ce am putea cumpăra pentru Marina sa fie ieftin ? Probabil niste pocnitori…

    10
    • Domnule Vasile, toate armele sunt scumpe. De achizitionat, intretinut si operat. Este pretul unei armate profesioniste, echipate la nivelul secolului in care traim. Armata garanteaza integritatea teritoriala a Țării si constituie „ciomagul” care asigura respectarea tratatelor internationale la care Țara este parte.
      Mi-e teama ca ati inteles foarte gresit articolul meu de astazi. De cand scriu pe acest blog am incercat mereu sa evidentiez importanta marii pentru noi ca tara si consecintele ignorarii si marginalizarii (dpdv bugetar) marinei militare in ansamblul armatei romane.
      Asta nu inseamna ca trebuie sa inghit toate prostiile vanturate de „X” sau „Y”. Asa cum arata mijloacele tehnico-tactice ale marinei militare astazi, submarinele chiar sunt (in acest moment) tichia de margaritar a chelului, visul unei nopti de vara al vreunui politician sau amiral rupt de realitate sau care are interese obscure in promovarea achizitiei de submarine in detrimentul dotarii cu nave de lupta noi si sisteme de armament moderne.
      Din pacate, conducerea politico-militara nu pare sa inteleaga importanta marii pentru noi si, prin urmare, bugetul marinei militare reflecta pe deplin acest lucru.
      Acum, este adevarat ca armata romana in ansamblul ei duce lipsa unor mijloace tehnico-tactice moderne si, chiar daca s-au facut achizitii importante in ultimii 5 ani, inca suntem departe de nivelul la care ar trebui sa fim. Dar, in timp ce pentru aviatie s-au cheltuit miliarde (de departe cea mai scumpa arma, nici pe departe nu neg importanta ei, este esentiala) si s-au incheiat cateva contracte de inzestrare majore, la fortele terestre la fel, singurele contracte semnificative incheiate de marina sunt cel pentru baterii de coasta (vreo 3-400 de milioane parca) si cel pentru cele doua vanatoare de mine (vreo 150 de milioane?) la care se adauga cel pentru modernizarea NPR (vreo 300 de milioane?). Cu greu se aduna un miliard in cativa ani de zile. In timpul asta, Fortele aeriene au achizitii de peste 5 miliarde…
      Bugetul este pur si simplu insuficient si este bataie mare pe el, iar conducerea politico-militara pune oricum marina in coada listei.
      Cat despre vulnerabilitatea navelor de suprafata la atacul cu drone, nimic mai gresit, din nou. Am evidentiat lacunele navelor de suprafata sovietice in fata atacurilor cu drone si cu rachete de croaziera, da. Dar n-am sustinut niciodata ca dronele vor inlocui navele de suprafata dotate corespunzator, din contra.

      16
  3. Noi degeaba avem aprobarea Parlamentului că nu vom cumpăra submarine, liderul PSD și liderul coaliției a declarat că Ro Army nu are nevoie de submarine fiind scumpe pentru posibilitatea financiară a tări ori cu F35 oare cum va fi ? Ai nevoie de banii in orice program de dotare asta e clar ,ai nevoie de personal calificat și din cauza lipsa unei finanțări corecte cred că va fi mare deficit de personal calificat în Ro Army. Vezi bine fițele ce le fac ei pentru angajare unor simpli soldați voluntari ,traseu aplicativ greoi , multa birocrație. Nu spun că nu e bine că trebuie să ști pe cine și angajezi dar mă îndoiesc că f mulți angajați în sistemul de apărare ar putea trece odată ce sunt in sistem , să treacă măcar probele sportive anuale . Latinitate și doar probleme au fost și în Argentina mereu , instabilitate politică economică și socială. Bine acum noi suntem factor de stabilitate excesivă , lipsă justie , lipsă lege , lipsă economie ,corupție cat cuprinde da factor de risc extraordinară , vezi cam ce fac maghiari in așa zisul Ținut Secuiesc și îți dai seama cât factor de risc extraordinară suntem . Departamentul de Stat Justiției din SUA au criticat în termeni duri autoritățile naționale pentru corupție,crimă organizată și lipsă justiție . A ieșit cineva dintre autoritățile naționale să spună că da incercam facem , nu . Nu suntem responsabili și nu ne dorim dotare . Lupta pentru putere și acces la banii publici. Vezi bine și Polița de frontieră cat de ineficientă este vezi cazul copilului vândut în Germania și trecut prin vamă doar cu o procură falsă. Cam ăștia suntem ,numai poți aștepta nimic . Da submarimiști se formează în timp 3,4 ,5 ani. E nevoie de submarine in Forțele Navale , e nevoie de a arunca toate navele vechii neeficiente. Eu as prefera 8 corvete bine echipate complet in locul fregatelor vechii și consumatoare de banii .

    5
  4. beleaua navala maritima și fluvială dpmdv ține de o lipsa de viziune crasă ,prostie,incompetentă și suficiență a conducerii politice si militare.vecinatatea cu apele mari necesită abordari de “băieți mari “ care vad mai departe de niste fiare plutitoare pe 15 august….nu-i avem.
    românia nu stie ce să faca cu dunărea si marea neagră.

    34
  5. Nu cred că noi vom cumpăra submarine curând ,lipsă fondurilor, lipsa interesului pentru aceasta categorie de armă . Pe Defense România se vorbește de achiziționare obuzierelor K9 Thunder din Coreea și de 18000 obuze de diferite tipuri de muniție de 155 mm. Ar fi cea mai bună veste a anului de ar fi așa . Argentina mereu a fost instabilă politic , economic ,social o tară imensă , dar cu probleme multe și cu corupție cat cuprinde. Bine că noi suntem cuminți și furăm tot ce se poate 😂.

    4
  6. https://atlas-geografic.net/3-secrete-ale-marii-negre-pe-care-putini-oameni-le-cunosc/

    Am mai pus harta asta aici.
    Cât ar fi de mirobolant acest Scorpene, tot trebuie să vină acasă din când în când. În acea zonă de 25-50m adâncime va fi foarte expus și la venire și la plecare, practic este inutil. Mulțumim Dunării și aluviunilor pe care le aduce. Otomanii și muscalii nu au aceste grețuri, ei sar direct în ”abis”. Prin absurd, dacă un Scorpene s-ar pune cu botul în nisip și cu elicea în sus, la verticală, jumătate ar fi în afara apei.

    https://en.wikipedia.org/wiki/Scorp%C3%A8ne-class_submarine

    Valabil și pentru iubitorii de sovietisme (care nu sunt de lepădat, Black Hole, Kalibr, etc,)

    https://en.wikipedia.org/wiki/Kilo-class_submarine

    Dezavantajele sunt copleșitoare, pe lângă purcoiul de bani necesar, dar asta să zicem că s-ar rezolva dacă ar porni platformele, pentru că ele ar fi cele mai câștigate, sabotajele și atacurile teroriste fiind un pericol clar, deh, vecini invidioși și lacomi, vezi Independeța, Unirea, Biruința, că nici unul nu a ajuns la fier vechi. Când vom avea câteva platforme care să producă ceva miliarde pe an, probabil vom avea și vreo 3 pești de ăștia în acvariu. Dar poate nici atunci, că doar nu suntem căprari arăbeți capabili să-și exploateze resursele naturale proprii și să se chivernisească. Până atunci ne mulțumim cu Sandown care detectează senzorii și minele muscale din ZEE și cu Antipa.
    De atâtea zeci ce ani avem guverne care nu sunt ale noastre. Sau sunt? Ce pățesc ucrainienii cu ”spiritul lor combativ” nu îmi doresc și pentru România și nu săriți de cur în sus că nici 1% care comentați pe-aici nu o să mergeți cu Kalașul la Prut în caz de.
    După cum se polarizează zonele pe planetă, nu există ăia buni și ăia răi, ci așa cum cânta Vodki Bulumac ăla, că Russia lui se întinde din Australia până în Portugalia, există ”Internaționala Socialistă” și ”scapă cine poate”.

    17
    • Stimabile Elias, te lamentezi aiurea! Dacă în zona noastră MN are platoul continental la mică adâncime, ce spui atunci de Marea Baltică, a cărei adâncime maximă este de ….459 metri, dar acolo mișună și submarine sovietice/ruse, germane, suedeze, poloneze, probabil și americane, britanice ori franceze și, ce să vezi, niciunul nu s-a împotmolit cu elicea în sus!
      În rest, cum spunea și psycho, noi nu știm ce să facem cu MN!

      8
  7. “Cred in destin dar nu cred in predestinare” am citat din Bartolomeu Anania
    Omu, comunitatea, națiunea a avut întodeauna in față încercări, căderi, conducerea nepregătită a majorat efectele crizelor, cu excepția cazului in care conducerea armatei si a tarii era cauza crizei – de multe ori pornită din afara țării – dar de fiecare dată omu, comunitatea si tara are in fata alegeri, alegerile făcute modifica viitoru
    Viitoru nu a fost inca scris
    Sunt prea multe variabile

    Sunt cunoscute succesurile guvernului Goga dinainte de ww2
    După scandalurile mari de corupție in armata si in tara
    Mai recent prin 89 si 90, se cunoaște ajutoru rusesc pt ca națiunea si tara sa îl aleagă pe Ion Ilescu – morți si răniții din 89 care au plătit cu viața pt a se susține ca odată cu eliminarea lui ceausescu si a soției sale nu mai exista comunism si nici alți vinovați pt ceea ce au făcut comunistii si fratii lor de la moskva după 23 aug 44 si pana la acel moment

    Tot pe aici se susținea ca tb sa alegem corvete franceze ca au tabla mai șmecheră, știind ca sunt cu mult mai slab înarmate decât propunerea olandeza Damen, iar Damen ar fi fost de acord sa pună o tabla mai groasa sau motoare mai puternice sau ce specificații am fi vrut noi

    Tot așa, se spune ca specialiști militari vor scorpene intr-o versiunile mai veche si mai slaba decât cea cumparate de olandezi, deși diferența de preț este foarte mică
    Întâmplarea face ca acum aproape 500 de ani, un francez René Descartes sa spună : ma îndoiesc deci cuget, cuget deci exist

    Avem dreptu sa ne îndoim de alegerile specialiștilor si sa criticam deciziile sau indeciziile conducerii armatei si a tarii

    Si ajungem la propunerile specialiștilor si ale conducerii
    – singura tara cu F16 second din Evropa si in care se insista de către conducere ca e bine sa fii dezarmat sau mai slab înarmat decât orice potențial inamic – la momentul respectiv piloții au spus clar ca vor avioane noi, dar nu se pricep piloții ca specialiștii
    – avem multi specialiști care spun ca e mai bine sa ai tehnica veche in cantitate mare ca e mai sigura si alte minciuni: așa am renunțat la IAR 93, la MIG 29 in favoarea lui Mig 21; am renunțat la ROT fără sa punem nimik in loc, desi astfel de echipamente sunt sau au fist folosite in razboiu de lângă noi din Ucraina;
    – după ce am plătit la englezi de aproape 10 ori pretu real al fregatelor ruginite, ca sa fim siguri ca pierdem toți banii marinei militare pe mai multi ani înainte, la 20 distanța de la cumpărare mai băgăm încă 600 de milioane in fregatele, corvete, care vor fi in curând reclasificate ceea ce sunt de fapt OPV

    Finlanda care se învecinează direct cu rusii si a suferit in ww2 pierderi de teritorii pe seama iubitorilor de pace de la moskva, nu are submarine dar are multe mijloace de detectie si lupta antisubmarin
    Așa cum in razboiu terestru principala arma la ziua de azi este drona nu peste mult timp aceasta va fi si in domeniu naval si submarin

    La mintea mea, razboiu submarin ar trebui sa însemne o conlucrare între submarinu de atac di dronele sale, drone care sa permită evoluția cât silențioasă a submarinului si șanse cât mai redusese detectie a acestuia

    Poate am scris cam prea mult

    9
    • De data asta @nicolae a pus degetul pe rană. Ce naiba sa facem noi cu UN sub(ca doar unul o sa fie operational practic), habar nu am. Ligheanul nostru are o batimetrie penibila in vest(adica apele noastre teritoriale. Maxim 50m!!!. Ukrii au dovedit ca niste drone de 1/4 de milion ajung in orice port al MN. Iar ptr a lovi tinte terestre avem HIMARS care momentan loveste la 300km,in viitor cu PRsM la +500.Suficient. Cat despre avioane nu o nimerisi. 93 ul era un avion ptr CAS nu f reusit si care ar fi mancat bani din buget aiurea. Iar Mig uri 29 aveam doar vreo doua duzini cu resursa la motoare simbolică. Daca le aduceam la standard Sniper, in cativa ani ramaneam cu ele pe piste fara motoare. Asa „tevi” am avut sute, basca o galagie de piese novex si expertiza la Bacău inclusiv ptr RK uri.

      14
  8. Se știe ca toate armele sunt scumpe. Dar de trebuit ne trebuie. Am auzit expresia aia “nu sunt bani dom’le , n-vem bani”. Nimic mai fals. Sunt bani chiar kklau mariile dumneavoastră. Problema e cum sunt administrați. Nu tre să fii mare economist să-ți dai seama de amploarea jafului din banul public, abuzurile și comportamentul de vătafi ai funcționarilor publici, cei care ar trebui să vegheze asupra banului public. Aici e problema. Jaful, furtul, delapidarea, abuzul, proasta gestionare a banilor publici, găștile locale care se cred pe moșiile proprii când ajung în funcții, lipsa de profesionalism, studiile inexistente în administrație publică, etc, astea sunt adevaratele probleme nu lipsa banilor. Și soluții există, dar voința să fie aplicate nu există atât timp cat statul e sugrumat de lipitorile politice.

    13
  9. Daca am trece la 250 de parlamentari am avea fonduri pentru5 submarine și 10 corvete și mai rămân bani sa construim un spital nou in fiecare regiune dar nu se vrea noi plătim niste pensionari de lux cu pensi de președinți am înțeles că uni și-au riscat cariera salvând sau înlesnind justiția să își facă datoria pentru anumiți oameni politici ce au plecat peste hotare. Țară bolnava trebuie sa înțeleagă că viitorul sunt copii și educația lor un serviciu social buna. La noi că la nimeni sunt pensionari ce pot tine acasă 4/5 copii plus nepoți cu autoturisme de lux cu tot doar dintr-o singura pensie pe care nu o merita

    10
    • @Vasile
      Asta cu numarul mare de parlamentari e o non-problema, o vrăjeală aruncată de Băsescu si toti s-au dus după fentă.
      Sursele de risipire a banilor sunt altele. Spre exemplu numarul IMENS de autorități autonome (regii autonome, companii naționale etc.) – vreo 200 din cate știu eu Fiecare din ele are directori, consiliu de administrație, contabili, juriști, secretare, șoferi etc.
      Tocmai a fost operaționalizată o noua structura: CNIR (Compania Națională de Investiții Rutiere). Păi și CNAIR? O ținem și pe aia! Să gestioneze fiecare niste proiecte ca trebuie niște funcții si la băieții noștri!
      Și atunci Ministerul Transporturilor cu ce se ocupă, întrebați, cu trenurile? Nu, că pentru aia avem Autoritatea pentru Reformă Feroviară.
      Și tot așa…

      28
      • @Secundus. Felicitari. Exact acolo sunt problemele si de acolo tre’ sa inceapa restructurarea plus o mai buna colectare a taxelor/impozitelor de catre ANAF. Daca s-ar intampla asta am sta mai relaxati dpdv financiar. Si daca am avea si oameni care ar sti sa gestioneze bugetul si resursele am fi campioni.

        6
      • Cred ca ar trebui sa înceapă cu reducerea UAT-urilor și implicit a numărului de consilieri locali. Ajunși în funcții toți au mama, copii, veri, etc. Calculați și vedeți cati inutili, mâncători de resurse sunt la nivel de tara din aceștia.. !

        5
      • A.F.E.R. e un fel de R.A.R. pentru transportul C.F. Și tocmai au inventat chestii noi pentru care au fost create posturi noi de inspectori tără a căror semnătură nu mai pot folosi produse și servicii destinate transporturilor pe calea ferată.

        A N.D., strămoașa C.N.A.I.R., avea la începutul anilor ’90 în jur de 80 de angajați în aparatul central. Acum are peste 400.

        1
  10. Buget? Păi Romania are vreo 3000 de km de frontieră, terestră, fluvială și maritimă. La asta se mai adaugă încă vreo 3000 de km de frontieră aeriană. Din acești 6000 cât reprezintă nici 300 de km de frontieră maritimă? 5%??!!
    Pot fi operate în condiții de siguranță relativă submarine clasice in zona platformei continentale? Nu. Nici ale noastre, nici ale nimănui nu pot fi utilizate fără a fi detectate cu ușurință din sateliți în aproape 24/7.
    Ca profan, chiar cred că se putea găsi 20 -40-60 de milioane de coco pentru a face operațional Delfinul, dar specialiștii știu că acest Kilo e chiar inutil. Dotarea noastră cu submarine avea o logică doar in condiția in care kilo al nostru făcea echipa cu marina roșie care îi și asigura parte din protecție.
    Care ar fi sensul acestei achiziții? Doar o cheltuială fara rost, un fel de tichie pentru chelioși.

    4
    • Abordarile statistice nu sunt tocmai cele mai indicate… Ce te faci cand prin alea 5% iti curge 80% din economia tarii?

      9
    • Marea Neagra e singura „frontiera” care-ti permite sa ataci „de dincolo” de limita „teritoriala”, fara a intra in ale altora.

      Astia care vor sa-si apere „raul ramul..”. numai cu rachete de coasta sunt infantili si deci periculosi in naivitatea lor.

      15
      • maritim si aerian ,liniile de aparare care îti țin adversarul departe de uscat si distrugeri cu adevarat inportante si dureroase.

        5
  11. Si totusi Romania a operat 3 submarine ! Bine, erau alte vremuri si razboi dar TREI ! E drept ca pe vremea lui Antonescu era foarte riscant sa delapidezi iar judecata era cu termene scurte, nu ca azi cand ii apuca prescrierea dupa 5 ani.

    7
    • Și a folosit la ceva „operarea” celor trei submarine? Tactic, strategic,… ?
      Cât de diferit ar fi fost rezultatul specific și general daca nu le „opera”?
      Orice planifare a apărării (și nu doar a apărării – mai ales) se face cu cifre, valori, prognoze, previziuni, rezultate..
      Ce înseamnă 2 lei investiți în „tichia de mărgăritar” și, prin comparație, ce înseamnă aceiași bănuți investiții în alte mijloace? (Spre exemplu aviație multirol cu capabilități antinavă).

      5
      • @Zogu

        „Și a folosit la ceva „operarea” celor trei submarine? Tactic, strategic,… ?”

        Ceva cu informații despre ce mai mișcă URSS prin Balta Neagra?
        Ceva cu faptul că URSS și flota lor a trebuit să țină cont de faptul că pot da peste un submarin românesc la un moment dat ?

        Dacă au fost așa nesemnificative, de ce le-au luat sovieticii după ’45, dacă oricum nu i-au incomodat cu nimic ?

        De ce au desființat VM, para, cavaleria ?

        Întreb și io, nu dau cu paru’…

        22
        • Ruși ne-au învins. Așa că s-au servit cu tot ce au dorit. Fix la fel cum făcusem și noi prin 1919 cu locomotivele, camioanele și caii din Ungaria ocupată de trupele românești .
          După halul în care ne-au retrocedat ulterior i parte din nave rezultă clar că echipamentele militare nu au fost nicicum folosite de ei, dar luate de la noi că sa nu aibă griji in plus.
          Pentru rolul de „navă în viață” nu e nevoie da achiziții de miliarde de coco, ci de submarine sh mai mici și mult mai ieftine, pe care să le ai in inventar, nu pe mare.

          • @Zogu

            Submarinul nu e o armă pe care să o iei SH. Poate doar 1 buc pt formarea echipajelor pt „real thing”.
            „Nava în viață”….un distrugător Aegis in Balta Neagră, de exemplu, e doar 1 buc, dar 1 buc care dă multe dureri de cap unora care trebuie să planifice niște „chestii”… așa și cu un submarin capabil să lanseze rachete de croazieră…
            Distrugătorul e la vedere, și tot te ia durerea de dinți…o fregată AA dotată corespunzător creează o bulă de interdicție aeriană de te doare capul, nu doar pt aviație, ci și pt rachete…
            Submarinul, doar știi că e plecat din port…unde e, ce va face, dacă va lansa sau nu, o căruță de resurse blocate pt a-l găsi, sau pt a identifica o posibilă lansare…
            Ia imagineaza-ti o marină cu 3 submarine, fregate și corvete capabile macar să facă flota rusă să se gândească de 2 ori înainte să iasă din port …tot transportul maritim e mai ieftin, și în curând vom vrea petrol și gaze de prin Kazahstan, gen…cu ce îți protejezi interesele ?
            Aviația e superbă, marină sta pe apă cu săptămânile…

            5
    • Pentru acuratetea informatiilor istorice, din cate imi amintesc, Romania nu a operat niciodata concomitent 3 submarine. Delfinul a fost retras cand au venit cele 6 submarine germane iar Marsuinul si Rechinul au intrat tarziu in paine, in 1944.
      O istorie aici, o serie de care sunt foarte mandru:
      https://rnhs.info/submarinele-romaniei-partea-i-delfinul/
      https://rnhs.info/submarinele-romaniei-partea-a-ii-a-rechinul-si-marsuinul/
      https://rnhs.info/submarinele-romaniei-partea-a-iii-a-cruciera-marsuinului/
      https://rnhs.info/submarinele-romaniei-partea-a-iv-a-alti-combatanti-la-marea-neagra/
      https://rnhs.info/submarinele-romaniei-partea-a-v-a-submarinele-italiene-sfarsitul/

      6
  12. Nu-s de acord cu concluzia articolului.

    Singurul motiv pentru care ar trebui sa existe o retinere cu privire la submarine tine de specificul MN in zona noastra si de posibilitatea ca ce cumparam sa se plieze pe aceste nevoi.

    Argumentul ca submarinul trebuie sa actioneze concentrat cu alte nave de suprafata e fundamental gresit; submarinul este de fapt tipul de nava moderna conceputa sa fie cat mai autonoma si sa actioneze chiar si singur pentru o perioada lunga de timp, inclusiv in misiuni de observare si culegere de informatii. de altfel preferinta pentru Scorpene indica chiar aceasta viziune, este sau va fi un submarin capabil sa lanseze torpile cu raza lunga, rachete anti-nava, rachete de croaziera sau rachete AA (Mica) cu raza medie.

    Avem prea multe nave de suprafata inutile sau complet depasite. Avem 3 fregate cu echipaje de cate 250 de oameni care au ori arme depasite (Marasesti) ori nu le au deloc la bord; modernizam Tarantule pt ca e cel mai rapid mod in care vom avea NSM pe o nava insa aceste nave au mari probleme cu apararea AA care e capitala intr-un lighean ca al nostru unde sa poate lansa usor de pe mal si sa atingi centrul marii. Cele 4 corvete vechi romanesti iarasi, sunt complet inutile. Aceste 10 nave pot fi inlocuite cu 6 corvete multirol/modulare sau specializate (3 AS, 3 AA/Anti-nava) si ar fi suficient loc si bani si de submarine, mai ales unele care pot executa si misiuni specifice navelor de suprafata (e.g. lansare de rachete anti-nava sau de croaziera). oricum schema de personal de pe Delfinul inteleg ca a fost tinuta pana acum ca si cum ar fi activ.

    7
    • Cred ca nu ai marcat corespunzator concluzia articolului.
      N-am spus ca nu ne-ar fi folositoare submarinele, am spus ca sunt in coada listei in circumstantele actuale cand noi avem o flota de suprafata practic incapabila sa lupte in toate mediile.
      Ca sa ma citez: „Dar a achiziționa submarine înaintea navelor de suprafață capabile să lupte în toate mediile este ca și cum ai pune carul înaintea boilor…”
      Un submarin e in siguranta in momentul in care a intrat in imersiune. Ca sa ajunga sa faca asta in siguranta ai nevoie de nave de deminare care sa-i faca siguranta impotriva minelor, de nave si aeronave antisubmarin care sa se asigure ca nu-i niciun submarin inamic in zona si de nave capabile sa-i faca apararea antiaeriana pe durata tranzitului catre raionul de scufundare.
      Din cauza profilului batimetric al apelor noastre, un submarin care iese de la Mangalia are nevoie sa parcurga vreo 10 Mm la suprafata pana poate sa intre in imersiune. Daca pleaca de la Constanta tot cam atat. In realitate probabil sa fie chiar mai mult… Long story short, linia batimetrica de 50 m este la 23 Mm travers de Constanta. Asta inseamna un tranzit de peste 1 ora la suprafata. Timp in care submarinul este ca un copil nou-nascut.
      Ca idee, in principiu, un U212 are nevoie de 10-12 metri sub chila ca sa poata naviga in imersiune intr-o relativa siguranta. Adica de o adancime de 30 – 40 m. Asta nu inseamna ca in adancimea aia poate si manevra corespunzator in caz de ceva.
      Apoi ai nevoie de datele hidrografice si de cele meteorologice. Un submarin in MN are alta flotabilitate decat un submarin in M. Mediterana ca la noi is apele mai dulci ca sa dau un exemplu. Valurile mari te pot scoate la suprafata dupa ce ai intrat in imersiune etc samd
      Nu degeaba tot imping eu U212 cand vine vorba de submarine potrivite pentru noi… Sau A26, desi eu personal ii prefer pe nemti.

      9
      • posibil am inteles eu gresit dar te-ai referit la aceasta situatie:

        „Problema este că submarinele sunt parte a unui întreg și au nevoie de susținerea unor nave de suprafață echipate și dotate corespunzător secolului în care trăim”

        Nu are nevoie de nimic special; aviatia si apararea AA de acoperire a zonei de litoral oricum trebuie sa existe; nave de suprafata minim corvete oricum trebuie sa existe in zona de litoral, rachete de coasta oricum trebuie sa existe, capabilitati AS, elicoptere, drone, oricum trebuie sa existe in panoplie;

        parerea mea e ca n-are nevoie de nimic special in afara acestei zone, unde orice alta nava ar avea nevoie de acoperire nu numai submarinele, e vorba inclusiv de nave civile

        prin excelenta submarinul e o arma care va actiona fara suport special in afara litorarului, aproape de zonele de coasta de interes are rusilor sau de liniile de navigatie, teoretic fara nevoie de nave de suport ca nu suntem in ocean

        despre tipul submarinului, probabil U212 si A26 sunt mai adaptate pentru ape mai putin adanci; Scorpene are cele mai multe capabilitati potentiale dar uite ca germanii intentioneaza sa puna IDAS pe U212, poate se misca si in zona de rachete AN sau de croaziera si devine intr-adevar cel mai dezirabil.

        3
        • U212 de export : https://www.youtube.com/watch?v=-M3Np4J0kYE

          https://www.youtube.com/watch?v=8NBJLUbC1qY

          degeaba iei ceva ce poti repara partial si inarma si la turci si la greci la nevoie daca nu are rachete sa loveasca moscova

        • @steppewolf Fraza pe care ai citat-o nu trebuie vazuta separat ci in context.
          Pentru a iesi/intra are nevoie de protectie. Daca nu-l poti scoate in siguranta mai bine nu-l mai scoti… Din acest motiv, ordinea achizitiilor este – nave minare/deminare, nave ASW/AA/aviatie maritima si, la sfarsit, submarine.
          Submarinul in sine nu e vreun lup singuratic, nu e Chuck Norris. El lupta si schimba in permanenta informatii cu celelalte mijloace tehnice ale armatei, fie ca e vorba de sateliti, aeronave sau nave etc samd.
          Un SSK in imersiune este lent, vorbim de viteze de la 3 la 7 Nd, altfel isi epuizeaza bateria in 2-3 h. Pentru a fi eficient la vitezele astea, trebuie sa fie dirijat din timp catre o potentiala tinta ca pana si rusii au invatat ca un traseu predictibil este cale sigura catre dezastru.
          P.S. Daca U214, versiunea de export a U212, poate trage rachete AN, probabil ca si U212 poate fi adaptat sa faca acest lucru. Iar mai nou, rachetele AN moderne, cum ar fi NSM, pot lovi si tinte terestre.

          @Nicu_4 Echiparea unui submarin cu rachete de croaziera poate fi utila, dar tu crezi ca lovirea Moscovei e treaba Romaniei? Eu vad diferit rolul unui submarin in marina militara romana.
          Primul rol e sa tina marina inamica in porturi/sa instituie o blocada/sa mineze liniile inamice de navigatie. Al doilea rol e sa distruga marina inamica. Al treilea rol e sa debarce trupe speciale in zona litorala pentru distrugerea unor tinte importante punctuale care, eventual, faciliteaza alte atacuri (de pilda distrugerea unei baterii S-300 la momentul potrivit pentru a facilita un raid aerian impotriva unui aeroport/port/aglomerari de trupe etc) sau pur si simplu pentru a marca cu laser tinte importante sau pentru a crea haos si panica in randul trupelor inamice. Dupa cum vezi, bombardarea Moscovei nu prea se regaseste pe aici. Cele 4-6 rachete de croaziera pe care le-ar putea cara un submarin nu sunt suficiente pentru a crea un impact suficient asupra Moscovei. Pentru Moscova au aliatii nostri solutii ceva mai eficiente.

          9
          • Da, dar și Chuck Norris s-a întâlnit cu Bruce Lee, în Colosseum chiar 🙂

            1
          • 4-6rachete de croaziera trase in imensitatea rusiei ca principal adversar sunt apa de ploaie sa tii flota rusa in alerta si in port e principala tinta ,cu protectie dedesubt avansata o flota de suprafata capabila poate face minuni dar ce vorbim noi despre armata romana la ora actuala cu actuala conducere politica si militara sunt SF nu suntem capabili sa platim mai mult de 100 milioane de $ pe an pt ce a ramas din contractul de Patriot catre RTX prin FMS si nu cred ca nu avem banii,ci pur si simplu conducerea politica nu vrea sa ii cheltuie iar cea militara le tine hangu,pt ca au alte ganduri cu ei, si vorbim sa finantam programe de 15 miliarde de euro in achizitii in 10 ani, de avioane submarine corvete tancuri autopropulsate si mli senilate ,hai sa fim seriosi,eu zic ca mai vorbim dupa alegeri poate o veni lumea la vot nu numai aia care lucreaza si la stat si la privat pt stat,statul ala care iti spune cu cine sa votezi si nu ma refer la europarlamentale si presidentiale ci la alegerile care conteaza, locale si parlamentare

            7
      • Sunt de acord cu prezumtia ca submarine
        pt Romania sunt ultimele la rand in legatura cu achizitie. Doua sisteme
        de SONAR imersibil aerian care poate
        sa fie si adaptat pe puntea unui mic vas
        pot fii deajuns pt lungimea tarmului roman.
        Fiecare sistem din asta are raza de achizitie de 80 de mile marine.
        https://www.l3harris.com/all-capabilities/helicopter-long-range-active-sonar
        Solutia asta impreuna cu ceva aparare,
        torpile, rachete, drone este mai mult de suficienta pt MN fara sa aiba nevoie de
        submarine la care mentenanta sinura care
        n a fost amintita aici vine la sume enorme
        si asta fireste in plus de costul vasului.

        3
  13. Nicolae, eram copil când s-a lansat la apă crucisatorul Muntenia, cred ca asta a fost primul nume, sau Timișoara. Era categorisit ca indestructibil de presa comunistă… Dar de atunci nimic😟

    5
  14. Mda…., în speță sunt necesare multe și asta este evident. Cu toate acestea, de unde începi? Unde este deficitul cel mai mare? Ce interese ai și unde?
    Interesant este că nu ai forțe să protejezi Moldova Occidentală actuală, dar discuți despre protecția intereselor viitoare în Marea Neagră (platformele – când ori fi, cablul submarin din Azerbadjan/Georgia – când o fi, conducta din Azerbadjan/Georgia – când o fi….). Discuți, de asemenea, de protecția intereselor din ZEE din în Marea Neagră când nu ai apărarea litoralului bine structurată. BTW, aviația, rachetele și mai nou, dronele navale, par că fac deocamdată legea în Marea Neagră. Mai vedem, peste 10-20 de ani. Între timp, nimic de zis, dar parcă protecția zonei litorale și defensiva din adâncime par că pot controla destul de bine mediul marin pe distanța necesară.
    Pe de altă parte, revenind la buget: dacă nu mă înșel încă lipsesc forțele și infrastructura militară necesare protecției Moldovei Occidentale. Just saying….. P.S. E o situație nenorocită, în care oricum ai da-o tot iese prost și atunci, singura chestie pe care poți să o faci este să acționezi în funcție de priorități și posibilități. Deocamdată, probabil singurul lucru pe care România și-l permite la modul real este să updateze și să optimizeze protecția zonelor potențiale de debarcare și eventual, a litoralului propriu. În rest, Dumnezeu cu mila!

    5
  15. Nu ne trebuie submarine, deja , datorita tendintelor ,palpabile dpdv tehnologic ,( dronele Ai)achizitionarea lor este obsoleta!

    Noi nu putem apara granitele si o tot dam cu :poarta Focsanilor…..si vrem fite!

    Dezvoltam / cumparam armament tactic nuclear ,rachete de costa, vedete purtatoare, drone …luamTomahawk sau dezvoltam ceva original al nostru,F35 B cu decolare vertical ,nu construim aeroport subteran ca e „scump”..dam 6 miliarde pe F35 si nu-l protejam impotriva unui atac surpriza….ca ne mai costa 500de mili.

    Suntem putin cam dezarticulati si usor de surprins!

    Ps.Orí il alegem pe D.P presinte si o giram usor …. caci cadrele se retrag din armata ,iar recrutii potentiali au o conditie fizica de….puf!

    2
  16. Vom avea submarin , când ne va livra Moscova.
    Pina atunci răbdare. Platformele de foraj marin vor fi gestionate/ exploatate de OMV și Lukoil. Deci nu le va ataca nimeni. 😁😁

    PS.
    De când nu mai funcționează Delfinul , echipajul a ieșit la pensie, alții care nu au făcut nici un fel de imersiune , navigare submarină, tragere, au înlocuit pensionații și au ieșit și ei la pensie.
    Deci este o lipsă totală de persoane calificate ca echipaj submarine.
    Nu cred că cuplul CC ( Ciolacu , Ciuca ) au habar că nu se poate crea un echipaj , o ramură a Marinei prin OUG.
    Arma subacvatica românească a murit împreună cu Delfinul.
    Care e la fel de eficient ca cele 4 corvete contractate de cuplul CC.
    Toți patrioți, toți iubitorii de țară. Nu e specificat care țară.

    11
  17. Apropos, de curiozitate, a vazut careva documentarul?

    3
    • Altă sursă există, adică nu Netflix?

    • pai noi traim documentarul ala,crezi ca ai nostri vor face unu la fel despre:https://www.rumaniamilitary.ro/dragorul-maritim-locotenent-dimitrie-nicolescu-a-lovit-o-mina

    • L-am văzut. Urît. Foarte urît. Am fost la un pas de a renunța datorită isteriei omiprezente din primele două episoade. E de înțeles neîncrederea oamenilor în armată avînd în vedere că perioada 1976 -1983 și Guerra sucia e destul de prezentă în memoria argentinienilor. Apoi lucrurile au început să se lege. Subfinanțare cronică, mentenanță pe sponci, orgoliu fără limite și un moment de ghinion. Iar apoi dezastrul. Un dezastru care se pare că ar fi putut fi măcar parțial evitat. Ai fi salvat o parte a echipajului. Chiar dacă pierdeai nava. Retrospectiv, am avut impresia că am urmărit o comedie absurdă cu un șef al submariniștilor care, interpelat fiind asupra întrebării puse de comandantul navei referitoare la cît de aproape e flota cu care au desfășurat exercițiul, în esență un SOS voalat, răspunde că nu a considerat că era o situație critică pentru că cel din urmă avea o voce calmă, cu o comisie parlamentară avînd ca președinte pe ministrul apărării responsabil de reparațiile de la mijlocul perioadei de viață a navei. Cred că echipajul ăla, cu presiunea imensă pusă pe el, a făcut tot ce a putut pentru a salva nava. Chiar și decizia de a coborî la 40 de metri a fost corectă. Ce s-a întîmplat în următoarele 2 ore și 15 minute nu ă să știm niciodată. Cei care ar putea să facă lumină în acest episod tragic nu sunt interesați să o facă.

      5
      • Dupa cum zice si George mai jos, oamenii aia erau morti din momentul in care submarinul ala a iesit pe portile santierului.
        Este fascinant cum au ajuns la dezastru. Intelegerea mea este urmatoarea: pentru ca recipientele (cu sodiu parca?) folosite ca sa echilibreze continutul de gaze nocive din atmosfera submarinului erau EXPIRATE, comandantul deschidea o valva care in mod normal trebuia sa stea inchisa ca sa echilibreze gazele din atmosfera submarinului. Si care valva se pare ca oricum nu prea inchidea cum trebuie…
        Prin acea valva deschisa apa de mare a ajuns la baterii care nu reactioneaza prea bine in astfel de situatii. In principiu, snorkelul are mijloace de protectie si inchidere automata in cazul in care ia apa.
        https://rnhs.info/termenii-saptamanii-periscopul-si-snorchelul/
        Intr-o situatie similara, un submarin american a facut iesire de urgenta din imersiune si a abandonat nava (USS Bonefish). Argentinienii au incercat sa continue ca sa aduca nava acasa, ca deh, in astfel de culturi, fiarele sunt mai importante decat oamenii. N-au mai ajuns acasa.

        7
        • canistrele alea aveau in ele hidroxid de sodiu si hidroxid de calciu, si mie mi s-a parut ciudata „inventia” capitanului, sa tii valva deschisa pentru ca in spate ai doar 3 oameni si in fata erau 41 si sa le imbunatatesti asa calitatea aerului la cei din fata.
          Ca sa mearga scrubberul, trebuie sa mearga sistemul de ventilatie care sa bage aerul fortat in canistre sa il filtreze, ca sa mearga sistemul de ventilatie trebuia curent, eu inteleg ca au folosit termenul „disociat in ultimul lor raport”, adica doar un singur battery pack aveau cuplat – cine stie ce o fi fost in ultimele lor doua ore, si coborarea pana la 600 de metri cand a facut implozie – horror prin ce or fi trecut oamenii aia

          De baterii nu stiu ce sa zic, in comparatie cu cele ale Delfinului, la SanJuan le-a dat Varta (care era bateristul original al santierului german) kitul de reconditionat bateriile, ramane doar bacul si se inlocuiesc placile pozitive si negative (cele de pb si oxid de plumb), si cele doua placi separatoare si grila distantier de langa placa negativa, si se remonteaza celulele, pun electrolit fresh si ii fac un ciclu bateriei reconditionate, si e ca noua intr-adevar, se practica si la noi la greu, acuma insa e foarte greu sa scoti autorizatie de mediu de asa ceva).
          Orzelului polonez, care e cu 3 ani mai vechi decat Delfinul, tocmai ce i-au facut baterii noi sau reconditionate, a iesit in martie 2024 din rk

          La scrubberele moderne, ca si la baterii – folosesc hidroxid de litiu, bateriile cu litiu mai au in plus fata de cele cu plumb marele avantaj ca nu elimina gaze (ca hidrogenul de la cele cu plumb), polonezii probabil ca s-au stresat cu Orzel ca pana le vin submarine noi si mai moderne sa nu isi piarda „scoala” de submarine, si de asta au vorbit mult in film, e o arma de elita si echipajele trebuie sa fie superexperimentate si pregatite pentru orice

          6
          • Eu as vrea sa evidentiez urmatorul lucru: capitanul a fost nevoit sa „inoveze” pentru ca acele canistre erau expirate. Asta ne arata o problema de aprovizionare/intretinere, adica lipsa fonduri pentru operarea in siguranta. Si ne mai arata ca la submarine nu se aplica dictonul „las’ ca merge si-asa”.
            Conform unui expert, oamenii au murit instantaneu din cauza degajarii masive de hidrogen: https://www.infodefensa.com/texto-diario/mostrar/3128646/the-ara-san-juan-crew-died-in-30-milliseconds-due-to-hydrogen-explosion
            Cand submarinul a facut implozie, oamenii aia erau morti demult.
            P.S. Polonezii nu-s chiar cel mai bun exemplu cand vine vorba de marina. Au si ei inconsecventele lor. In plus, in opinia mea, polonezii mai demonstreaza un lucru: nu e indicat sa tii mai mult decat trebuie un submarin in exploatare (Orzel are 38 de ani) si nici sa iei submarine SH (submarinele pe care le-au luat de la norvegieni si pe care le-au retras in 2021). Inteleg nevoia de a mentine oamenii scoliti, dar nu cu pretul vietii lor.

            5
  18. In loc sa reparam nave vechi de 30-40 de ani am putea renunța la ele și am alocam contractul unui singur constructor pentru cel puțin 4 nave noi (corvete) și 4-6 nave Patol vessel noi, iar apoi 2 submarine după ce avem nave.Tot peticim și mereu fără ce ne trebuie. Nu cred ca MAPN nu are un general măcar sa zică, ajunge, hai sa facem tot de la capăt ca nu facem bine. Ciucă știe problemele armatei și a stat cu capu plecat nu a făcut nimic sa ajute lucrurile sa meargă. După ce am da contactul cu condiția, primele 4 corvete sa fie livrate in cel mult 3 ani, numai după ce intra prima nava in exploatare începem sa retragem pe rând navele vechi. Cu navele vechi am putea sa facem ca și englezi cu HMS Belfast, noi am putea avea cel puțin 3 nave, iar bani sa meargă in contul MAPN-ul.

    1
  19. soldatul Sveik

    Stau si ma gandesc : 2 submarine costa cat 2000 de rachete antinava.
    Ce te apara mai bine : submarinele sau rachetele ?

    3
    • Iar nu o nimerisi. Doua scorpene 1 miliard, o bucata NSM 2,2 milioane. Adica de miliardul ăla iei vreo 450. Dar daca iei tot sistemul(cel mai indicat) iei vreo 4 baterii. Apropo, cica alea „comandate” de noi vin abia la sfarsitul lui 2028!!!

    • Submarinele pt ca lasa an fara obeictul munci in portul de bastina,cand o sa ai, comanzi marea ,deocamdata traficantii de orice comanda litoralul nostru ca doar petrecerile lu mazare nu aveau nevoie de o marina puternica ci de una ca acu

      3
    • Submarinul nu apară, atacă.
      Scorpene poate lansa 20 de rachete de croazieră .
      Distrugi adversarul în port nici nu mai apucă să iasă pe mare

      2
      • Lansator de rachete de croazieră și cercetare ar fi rolului unor submarine în marină noastră.
        Probabil Scorpene este preferat în fața lui U214 datorită capacității de lansa o varianta navalizata a Storm shadow.
        Eu zic că o să vedem și submarine dar după 2035 nu este momentul acum.
        Pana atunci pentru cercetare m-aș orienta spre drone subacvatice autonome gen Boeing Orca

        5
      • Lanseaza o duda. Singura racheta lansata de Scorpene e SM39 Exocet. Si aia nu e lacm. Visezi cai verzi cu Storm Shadow navalizata.

        2
        • In 2006, MBDA’s French division[4] began the development of a longer range naval vertical-launched cruise missile to be deployed on a new series of French warships in the 2010s.[5] It became operational on the anti-submarine/land-attack ships of the French Aquitaine-class (the French variant of the FREMM multipurpose frigate) from 2017 onwards[6][7] and on FS Suffren (the first of the Barracuda-class submarines) in June 2022,[8] using the A70 version of the Sylver launcher on the former[9] and the 533 mm torpedo tubes on the latter.[10] As it is not launched from a plane like the SCALP, the MdCN uses a booster during its launch phase to break out of the ship and gain some initial velocity.[3]

          The submarine version is encapsulated in a hydrodynamic hard container which is ejected when the missile reaches the surface. Expected to fulfill a similar role as the American-developed BGM-109 Tomahawk, the range of the MdCN (well over 1000 km) is double that of the SCALP.[3] The smaller Scorpène-class submarines can also carry the MdCN missile.[11] In addition to its longer range, the MdCN also distinguishes itself by its autonomous navigation performance and terminal guidance by infrared recognition.[12]

          2
        • Mă băiatului mergi și dă o tură în jurul blocului să îți deranjezi vecinii că pe aici deranjezi pe toată lumea cu prostiile depistate.

          4
  20. Aici ar fi trebuit sa intervina NATO si sa oblige Turcia, Bulgaria si Romania sa creeze o flota comuna, sa se poata opune Rusiei. Putea stabili ce nave, cate, unde sa fie bazate, unde sa fie depozitele, sprijinul de aviatie, misiunile si modul de actiune. NATO n-a facut nimic in acest sens, ca de altfel in toate sensurile. Ne aflam dupa 20 de ani de NATO si Romania nu are nimic, avioane, nave, trupe de uscat. In schimb avem multa gargara si multe chitante.

    2
    • Romania cu ce participa la flota aia comuna ?

      2
    • Să facă NATO ce? WE are NATO, by the way…Deci CE să NE facă NATO? Adică ar cam trebui să NE facem NOI înșine ceva!
      Și e de vină NATO că Ro e plină de gargară? Nu cred…
      P.S. Reamntesc angajamentul de minim 2 % cleltuieli de apărare. Și….? Ce dacă….! De când a plecat Tmetele de la Casa Farte Albă România a cheltuit din ce în ce mai puțin, sub 2 % constant, ajungând acul trecut la fabulosul procent de 1,6% din PIB. Deci cred că singurul lucru pe care ar putea să-l facă NATO ar fi să ne dea afară.

      6
    • Ce nevoie are Turcia cu marea ei marina de Romania si Bulgaria ?😝

      1
      • are nevoie… sa facem loc pentru portavion, ca doar nu l-or face sa fie feriti de cutremure.

        * O parere de dupa tastatura – singurii care ar avea potential sa se puna cu asta sunt cei care vor ramane cu Crimeea. Daca or scapa rusii o nucleara acolo, chiar cu riscul sa isi iradieze propria coasta, Turcia ramane cu toata marea.

        ** Niste submarine tot ar fi bune daca pot intinde plase de pescuit, sa nu ne le vada turcii chiar din prima cum le ciordim calcanul 😜

  21. Sa operezi submarine inseamna sa dai dovada de o maxima seriozitate, de rigurozitate, sa aloci fondurile necesare atat pentru intretinerea navelor cat si pentru pregatirea temeinica a echipajelor.

    Dpdv financiar inseamna un angajament deloc ieftin si pe termen lung, asa ca trebuie sa fii foarte atent in ce te bagi pentru ca altfel patesti precum argentinienii.
    Am vazut documentarul (am citit ce-am mai gasit despre catastrofa de atunci si pana acum) si tare ma indoiesc ca industria argentiniana avea necesara competenta pentru a repara si intretine submarine, iar suma vehiculata pare o gluma proasta.

    Dumnezeu sa-i ierte, nu mureau atunci, mureau alta data, in opinia mea echipajul era deja mort cand nava a fost declarata apta de misiune.

    5
  22. Domnilor nu am văzut filmul, sper sa reușesc sa îl vad cât de curând. Mie acest accident îmi aduce aminte de doua altele: în 2003 accidentul submarinului chinez 361 și în 2021 accidentul submarinului indonezian Nanggala. De asemenea, îmi mai aduc aminte ca la ultima imersiune Delfinul era sa nu mai iasă la suprafață. Totuși cred ca în marina romana a prevalat logica și si-au dat seama ca nu aveam nicio șansă să facem mentenanță Delfinului și cum varianta URSS dispăruse… se pare ca s-au salvat niște vieți.
    Concluziile articolului sunt de bun-simț.
    Și ne întoarcem cu obstinație la marina romana, poate chiar ar trebui sa ne schimbam paradigma. Adică, nave da, dar poate mai mici, rapide, echipaj mic si putere de foc mare. Submarine da, dar mici, fără echipaj, cu senzori si una doua torpile. Nu știu, zic asa doar de exemplu probabil am putea beneficia și de consilierea americanilor și poate de experienta ucrainienilor.

    5

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *