„Am lucrat cu niște oameni care m-au ajutat pe viziunea pe politică externă. În măsura în care dumnealor vor dori să se implice, cu mare plăcere. Domnul Naumescu, domnul Bjola, domnul Fota”, a spus Nicușor Dan luni, 19 mai, la B1TV. ”
Iulian Fota e cat se poate de cunoscut, cel putin pe la noi.
Ce parere aveti despre ceilalti 2 ?
Da cine-i doamna asta? Mi-a captat atentia de pe profilul respectiv un comentariu la o poza cu niste responsabili de la Controceni, in poza find doar barbati. Comentariu find o suprare enuntata ca nu sunt si doamne in poza, mentionad expres ca e „fix ca acum 100 de ani”. Nivelul de inteligenta dar si cultural este astfel evidentiat, cat de feminista proasta sa fi, sa nu sti ca macar o particica din Romania Mare o datoram Reginei Maria. Dar ce mai conteaza aceste aspecte cand orice țață se vrea a fi relevanta, reporducand obositorul discurs, ca societatea romaneasca e inca de proc cu ele, marile „duamne” ale natiunii. Marile cuceriri in ultimii 70 de ani ale acestei tipologii de persoana poate fi rezumat la faptul ca au renuntat complet la eleganta chiar si comportamentala de macar ne trimitea cu gandul la „acum 100 de ani”.
Am scris randurile astea cu gandul la Smarada Braescu, Ana Aslan, Elisabeta Polihroniade, persoane definite de o cariera exceptionala si de rezilienta, unele chiar in fata tavalugului rosu.
e o ziarista, eu o urmaresc, le mai si nimereste dar pe unele chestii e extremista da
pe de alta parte e totusi ciudat ca in 2025 sa n-ai si o femeie in conducerea unui partid; doar ca nu era momentul…
Ah, oke. Mi s-a parut un pic ciudata evaluarea simplista a dansei la adresa lui Fota si din postura in care dansa singura s-a pus. Este totusi unul din putinii negociatori profi pe care ii avem si care nu si-a dat cu stangul in dreptul in cariera. Cand ne-am aderat la nato, Fota a fost unul din artizani. Actiunea asta nu ii va fi iertata niciodata de rusi si extensile lor de pe aici.
* … Am scris randurile astea cu gandul la … * Elena Cuza / Cocuța Vogoride / Maria Obrenovici, Martha Bibescu / Elena Văcărescu, Zizi Lambrino / regina Elena / Elena Lupescu, Elvira Godeanu, Elena Ceaușescu / Matilda Pascal-Cojocărița, Elena Udrea / Maria Băsescu / Elena Băsescu, Carmen Iohannis … Mai scriu teniente ? Prin 2007, Tăriceanu (alt mare fante) spunea public * … doamnele de pe șoseaua de centură a politicii românești … * – aici în mod cert am umple câteva pagini numai cu numele lor … Singura remarcă . cam des numele Elena, și cam la fel abundența de cromozomi Y în politichia noastră, adică hazardul …
Teniente, sper să nu mă cataloghezi drept misogin când o fac pe Dăncilă tuta absolută și pe Lasconi tuta semi-absolută …
Na,poftim.Pai cum sa fie valabile?Fac treaba de femei,mai un salon,mai o legatura intre unul-altul,mai o intimitate.
Nu-s femeia barbat-bine,care crapa lemne cu toporul,schimba motoare sau alte alea.Sau femeia infanterist,care e si lider informal.Cand e cu ceva de ridicat,”hai baietii!
Nu mai scrie Gagule ca stim… stim… Si mai sunt cate si mai cate fata de care nu putem spune mai nimic fara sa fim incorecti pulitic.
Asta creionez si eu, caci aici totusi poate avem un grad de vina. Ce am promovat in spatiul public sunt intradevar tute si poate candva, ajungem la intelepciunea moldoveneasca macar. Adica, nu cred ca incape discutie daca domana Maia Sandu are sau nu ce cauta acolo, daca merita votul sau nu, respectiv daca poate sau nu sa fie depozitara gandului si simtului romanesc din RM. Absolventa insa a chiar si a unui curs din cadrul univ. Harvard pune o anume greutate la cv.
Misogin, draga Gagule, nu. Singurul lucru de care pot sa te acuz este o sinceritate debordanta, pe care eu cel putin ti-o apreciez, chiar si atunci cand m-ai „curentat” pe mine de cateva ori.
Realitatea este că Fota e din alte vremuri, pentru ce se întâmplă acum. E din vremea în care Băsescu îi zicea prezidentului american „Uite Marea Neagră, bla-bla…” și era numai lapte și miere de cum o să dureze NATO 1.000 de ani, etc…
Chiar trebuie oameni noi și cu gândire nouă…. Nu am idee despre competența lui, dar gândirea lui s-a format într-o epocă în care perspectivele erau altele atât în politica internă cât și în cea externă.
Singur, lupul de mare neîmblânzit a rămas același atlantist de oțel, dar și el nu știu cât de bine mai poate aprecia la nivel de finețe cum stă treaba. În tot cazul jos pălăria pentru dl. comandant de navă cel aproape chior! Când toată lumea se căina că se răstoarnă nava, după primul tur din ediția a II-a, a fost cel care a răcnit cel mai tare din din rărunchi „țineți cârma nemernicilor spre Vest și pe ăla care zice că nu ajungem la mal, îl arunc cu mâna mea peste bord după ce ajungem în port! ” Stimă!
Bine, a mai avut și secundul – mai nevăzut așa și mai umblător prin sala mașinilor, unde a meșterit la motor și cârmă (Naumescu) un stegar (greu de spus cine a fost) și câțiva ofițeri de punte (nimic de zis, cel cu semnalizarea a fost Fota), dar tot bătrânul pirat a fost cel mai tare din toți!
Mai… aici nu stiu ce sa zic sincer. Adica daca pun unu’ ca Mattis langa Hegseth… ma apuca plansul, si apoi imi vine mie sa-mi dau doi pumni in cap. Pentru ca m-am gandit sa-i pun unul langa altul…
Mai aproape de noi, da, clar noi avem o problema cu dinozaurii, si astia din vest nu. La noi dinozaur insemna ceva forma de scursura fsnisto comunista, la ei, sunt fix aia de au casapit comunismul. Deci inteleg diferenta de perspectiva noi vs ei. Fota, din contra, nu mi se pare a fi irelevant, sau dinozaur, sau mai stiu eu ce. Imi pare a fi acel amestec sanatos de experienta, pregatire si relationare, ca asta-i schema la nivelul ala… degeaba duci pe cineva fara un sistem de networking amplu in spate, de regula dobandit in ani. E mort in apa oricat de vizionar ar fi.
Faptul ca a fost consilierul lui Basescu nu il descalifica intr-un fel si nici nu il califica. Postura ferma pro democratie pe care a avut-o de-a lungul timpului este un alt atu.Ceea ce il recomanda pentru treaba asta este postura de fost negociator si om care a fost prezent in cadrul misiunilor romanesti de la cartierul general NATO.
Bine, se vede ca-i general SIE de la posta numarul 5, si juramantul militar l-a depus totusi la o unitate de parasutisti, actuala unitate FOS. Il recomanda suficiente zic eu, dar mai mult decat orice, are 60 de ani omul si…. e greu de pensionat sau mai bine spus, nu se lasa pensionat. Nu spun ca nu mai sunt si altii… dar sincer nu vad in acest sector mari ” rising stars „.
Mi se parea ca seamana cu actoria mult…adica s-a dus garda veche si din urma vine… Alexandru Papadopol. Nu zic, e bun asa, l-am vazut la teatru de cateva ori, dar cand il pui langa un Dem, un Jean…
Sunt irelevanti. Conteaza cine o sa fie in frunte la servicii si cam atat. Daca alege pe unii pro-nato cu mandat sa ii promoveze prin muntii apuseni la numarat nori pe moscoviti atunci Nicusor o sa aibe cel mai bun mandat daca nu o sa fie more of the same…
Nu cred ca despre asta e vb. In Nato suntem si noi impreuna cu restul tarilor din est – e interesul nostru si al aliantei implicit sa reziste UA.
Problema e ca UA e prea mare pt cat de coeziv si de bine inarmat e Nato acum sa nu fie o amenintare pt Europa in caz ca ar castiga razboiul. Traditia lor democratica nu e departe de a Turciei si predictibilitatea politica tot pe-acolo. Turcia si Ucraina au interese comune si cele mai mari armate din zona – UE are nevoie de timp sa poata absorbi asa ceva. Asta a fost de fapt si strategia Germaniei – un Iris T pt UA, doua pt propria armata. Cu munitia la fel – daca UA isi produce jumatate din necesar pe cont propriu, Europa trebuie sa fie cel putin tot pe-acolo inainte sa poata oferi un sprijin determinant pt castigarea razboiului.
Progresul UA depinde in fond de cat de repede ne putem reface noi in UE industria de aparare si propriile armate. Europa nu isi permite sa lase MN unor outsideri, ca prin asta poate fi reglata presiunea migratiei din sudul Mediteranei… si pt prima oara de cand a inceput razboiul pare sa fie un consens politic intre marii contributori pe tema asta.
Parerea mea e ca misiunea principala si istorica, existentiala a NATO este asigurata si indeplinita acum in proportie f mare de ucrainieni. Pt perioada asta cat si pt trecut & viitor. De-aceea moral NATO datoreaza enorm Ucrainei (si din moral, implicit si material).
Ideea asta ca ucraina lupta pentru NATO e o basica. Ucraina lupta pentru ei si atat.
Asa cum si Georgia a luptat pentru ea insasi, asa cum ucraina in 2014 tot pentru ea a luptat.
Daca maine pica ucraina complet impreuna cu Moldova nu schimba treburile pentru membrii NATO. Iti aduc in vedere 2 chestii ca sa fie clara treaba. NATO a adus trupe si se pregateste intens in Romania care e in spatele ucrainei si se pregatesc cai de acces de la noi catre Grecia desi suntem in statele ucrainei. Deci NATO nu isi pune baza in ucraina nici macar unde geografic e in spatele ei.
Daca ucraina face pace si ramane neutra maine si in 2 ani rusii ataca balticele ucraina nu o sa miste un deget pentru baltice. Nu mai credeti in mitul „scutului” ucrainean. Ei lupta ca sunt invadati nu pentru altii.
Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, a semnat luni, 26 mai 2025, decretul privind trecerea în rezervă a domnului general-maior – cu două stele Spînu Constantin din Ministerul Apărării Naționale, la data de 15 iunie 2025 – pensionare.
53 de primaveri.
lt@ Era obosit deja domnule! Uneori cred ca pensionarea unora din Mapn este mai benefica decat sa-i pastrezi in activitate! Inchipuiti-va tovarasul general Zisu scos la pensie mai devreme cu 5 ani! Aveam cred bani de radare AESA la toate F16 noastre! Glumesc, dar macar pentru jumatate …
Dap, asa este. Baieti orientati, plasati bine de tot. Parca si Cam. fl. Fratila s-a pensionat la 50 si ceva.
Vad ca se mai schimba ceva cu trecerea anilor, multi de o varsta cu mine, adica plaja 40-50 mi-au spus ca nup, pe ei vor sa-i dea afara calculatorul… sau din pacate medicul, ca s-a intamplat la un prienten ca se dorea a fi apv-ist.
Insa, dupa parerea mea, aici se produc cele mai mari dezechilibre in sistem, la fel ca si gl-lt Jianu, pensie 6000 si ceva de euro, dupa o cariera in excelenta birocratica.
Un articol interesant despre viitorul Royal Navy https://www.navylookout.com/royal-navy-presents-bold-ambitions-for-the-future-air-dominance-system/
Ce este mai interesant este discuția despre lansatorul mk41, care va deveni standard în locul celui Sylver. În plus mk41 va primi și CAMM ER, două în celulă față de patru CAMM în celulă, dar și Aster 30.
The RN is standardising on Mk 41, signalling the end of involvement with the Sylver VLS that is still central to French and Italian navies’ plans.
The Aster-30 missile, which continues to be developed with UK involvement, can be adapted for Mk 41.
It can also accommodate quad-packed Sea Ceptor (CAMM) or dual-packed CAMM-ER missiles, providing short and medium range options.
Uzurpatorul tocmai ce a fost instalat la Cotroceni de agentii lui Soros, in timp ce adevaratul presedinte era chemat la audieri pt ca intraznit sa citeze iarasi din Codreanu .
Simion a venit imediat in ajutor si a chemat legiunile de suveranisti in apararea patriei incoltita de ghei. A venit si a prelua controlul asupra situatiei ca un adevarat om de stat….Sau cel putin asa ceva doreau tartacutele goale.
Macar nu a zis ”buna ziua”.Iti dai seama ca pana si Hitler,darmite Codreanu a spus asa ceva.
Daca dadea cu tarnacopul era grav.
Nu imi e deloc simpatic tipul,dar asta e vrajeala.Oricum o dai acopera ceva.Fie era omul alor nostri,pus sa incurce niste ite,ei stiu ce.Si atunci baga vraja marii cu citatul din Codreanu.Ori nu era omul nostru si atunci acopera ceva mai serios.Ca de exemplu cine mama lui belzebut a facut tot circul,a subminat dimocrasi si a f…. un rand de alegeri.
Hm, posibil o schimbare așteptată de mult timp de Ucraina!
,,Partenerii occidentali nu mai impun restricții privind raza de acțiune a armelor livrate Ucrainei pentru a fi utilizate împotriva țintelor militare ruse, a afirmat luni cancelarul german Friedrich Merz, potrivit The Kyiv Independent.
„Nu mai există restricții privind raza de acțiune a armelor livrate Ucrainei – nici din partea Regatului Unit, nici din partea Franței, nici din partea noastră. Nici SUA nu impun restricții”
Încă nu am găsit și altă sursă de infomare
Problema de pace,nu de razboi.Chestia cu exportul e nitel comica.Flotele europene au nevoie sa capete din nou caracter expeditionar,sa putem sa curatam oceanul Indian pana dincolo de Malacca,cand/daca ceanizii vor face figuri.
Dar daca viziune nu estem,nici sa facem nu putem.
E foarte bine ca-s multe,daca ar fi viziune minim unitara se impart pe gasti.Unii se specializeaza in nave mari,cum se vaieta ca fac italienii,altii fac submarine s.a.m.d.
Economia europeana : Dupa o istorie de peste 200 de ani, ThyssenKrupp se sparge in bucatele ce vor fi scoase toate la mezat https://www.thyssenkrupp.com/en/newsroom/press-releases/pressdetailpage/thyssenkrupp-is-pushing-ahead-with-the-strategic-realignment-of-the-group-298155
,,Germany, Europe’s dominant industrial power, is deindustrialising. Nobody has any answers for this and there is hardly any interest in fixing it. We are in the fifth quarter of a persistent recession. Industrial production has fallen every year since 2017, and we have lost 10% of our output since 2019. Gas and electricity cost three times what they did before the energy crisis. In consequence nearly half of our energy-intensive perations are leaving or considering leaving the country. Our carbon emissions have dropped to levels not seen since the 1950s. And today we have news that yssenkrupp, iconic German steel producer, is being broken up and largely sold off – after more than 200 years. In the end this could break the EU, and it is like nobody cares. Our political establishment responds to the crisis by leaning even harder into the moralising. We will never, ever take a sip from Nord Stream again. Plans to build more gas power plants, even if the gas were there – Brussels regulators don’t like that. As far as energy, the main plan is to make conventional heating fuels and petrol even more expensive to appease the weather gods. No way out, no hope, nothing”.
„Consiliul European (CE) a adoptat marți regulamentul prin care poate fi aplicat instrumentul „Acțiune în domeniul securității pentru Europa” (SAFE), un program de 150 de miliarde de euro pentru creșterea cheltuielilor de apărare a blocului comunitar, anunță instituția, într-un comunicat de presă.”
Din ce imi dau seama e strict pt investitii in armament, conditiile imprumutului sunt extrem, extrem de avantajoase. Credite garantate UE, dobanzi mici, termen de ramburs 45 de ani si primele plati abia dupa 10 ani de la primirea imprumutului.
„will be disbursed to interested member states upon demand, and on the basis of national plans.”
„To ensure economies of scale and interoperability, and reduce possible fragmentation of the EDTIB, beneficiary member states will have to carry out, in principle, common procurements involving at least two participating countries to qualify for the loans.”
Minim 2 state care sa faca achizitia in comun, si e de urmarit ce inseamna ‘basis of national plans” ce definitie are.
Produsele nu sunt limitate la UE, nici tarile beneficiare, exista o clauza prin care Ucraina si tarile EEA-EFTA pot participa ca beneficiari, din cele 2 tari Ucraina poate sa fie una, la fel industriile lor nu sunt excluse de la achizitii. Norvegia si Elvetia se califica aici. Islanda parca, fara briti insa din cate vad, nu exista o clauza pt industria lor.
Doar ca si tara beneficiara
„SAFE will also allow acceding countries, candidate countries, potential candidates and countries that have signed a Security and Defence Partnerships with the EU, such as the United Kingdom, to join common procurements.”
Cred ca o sa fie bataie pe fondurile astea, sper sa ne lipim si noi cu ceva. Conditiile imprumutului sunt preqa bune pe langa ceea ce facem noi de obicei
„The eligible activities financed through SAFE will relate to the first list of priority areas identified by the European Council on 6 March 2025 and will be divided into two categories of defence products:
1) ammunition and missiles; artillery systems, including deep precision strike capabilities; ground combat capabilities and their support systems, including soldier equipment and infantry weapons; critical infrastructure protection; cyber; military mobility including counter-mobility;
2) air and missile defence systems; maritime surface and underwater capabilities; drones and anti-drone systems; strategic enablers, such as, but not limited to, strategic airlift, air-to-air refuelling and C4ISTAR systems as well as space assets and services; space assets protection; artificial intelligence and electronic warfare.”
Achizitiile cu prioritate la imprumuturi.
„For both categories of the products, procurement contracts will have to ensure that the cost of the components originating outside the EU, EEA-EFTA states and Ukraine is not higher than 35 % of the estimated cost of the components of the end-product”
„SAFE will enter into force on the day following that of its publication in the Official Journal of the European Union, i.e. on 29 May 2025.”
Ar fi ceva sa ne lipim imediat de cineva pt achizitia de shorad-vshorad si sa abandonam licitatia aia cocosata si in 3 picioare.
La fel de important.
„common procurements” ar fi de-a dreptul supercalifragilistic sa facem echipă cu Polonia într-un astfel de instrument. Relația cu ei e foarte buna, inamicul comun, proceduri relativ comune. As merge pe achiziții comune cu ei. La toate categoriile de produse menționate suntem deficitari si foarte deficitari. Daca Președintelui i-ar veni ideea asta, l-ar suna repede pe Tusk sa meargă împreună peste Ursula 🙂
O gramada de gauri in aparare, sume mari de investit, ori aici ai doar produse europene, bani care trebuiesc justificati pana la ultimul eurocent, mers in paralel cu o alta tara, capacul pus la noi nu inseamna automat si capacul pus la ei, 0 sanse de comisoane sau macar de cigulit ceva de pe os.
Daca tot trebuie cheltuiti niste bani, nu e mai bine ceva unde ramane si de o chermeza ?
ND presedinte e bine si promitator, dar daca nu trecem la facut curatenie macar in institutiile astea sensibile, tot la gheseft ajungem si la concluzia ca bani europeni nu ne trebuie ca e prea greu de furat din ei.
Sunt o gramada de oameni care trebuiesc aruncati peste bord ca sa intram intr-un scenariu cat de cat normal cand vine vorba de achizitii.
Pana atunci si 5 miliarde e o tinta greu de atins.
Cred ca cele 5miliarde se referă strict la modernizare bazei industriale pt producția de armament inclusiv drone, pt programele de achiziții de armament in comun cred ca vor fi în jur de 10 miliarde, deci un total de vreo 15 miliarde, eu zic ca nu e rău.
Prin alt mecanism, dar nu prin SAFE, cei 150 miliarde sunt doar pt achizitii de tehnica si munitii.
Si din pacate ne prinde intr-o pozitie extrem de proasta, guvern interimar, nici nu stiu cum se mai lucreaza prin minister, daca e deja vacanta. Urmeaza apoi un nou guvern, ministru nou, schimbari , ori regulamentul SAFE e clar.
Intra in vigoare de maine 29 mai, si termenul limita pt depunerea cererilor e de 2 luni.
Adica totul trebuie sa fie gata inclusiv gasirea celuilalt stat, depunerea cererii de finantare trebuie facuta pana la sfarsitul lui iulie.
Apoi 4 luni de sortare a cererilor si de aprobare a proiectelor.
Si aici e o buba mare pt ca daca cererile trec de cei 150 miliarde alocati, si cu suguranta vor trece, discutam un imprumut pe rating AAA, sunt conditii pe care putine state din UE le au la finantare si gauri mari sunt peste tot, daca suma ceruta o sa sara de 150 miliarde, departajarea o sa fie facuta punctual dupa lista de prioritati din regulament.
Inclusiv Ucraina o sa fie o variabila de luat in seama, pt ca am senzatia ca la foarte multe din cererile de finantare depuse, unul dintre state o sa fie Ucraina.
Ideal ar fi sa prindem ceva pe partea de AA. E sus in lista de prioritati si cu sanse f mari de aprobare a proiectelor.
Inclusiv la ce achizitii avem deja facute, acoperirea shorad-vshorad e cam vitala, prioritara dincolo de orice altceva. E o vulnerabilitate f mare.
Si apoi dupa aprobarea cererilor o sa inceapa cu adevarat distractia, pt ca doar 15% din suma se elibereaza la inceput, apoi trebuie informati europenii o data la fiecare 6 luni despre stadiul proiectului pt a accesa restul de plati, o balba pe aici iti cam torpileaza tot programul.
O chestie demna de luat in seama – nu se aplica TVA
„Using SAFE also offers the added benefit of exempting member states from paying VAT on purchases. „
Repet de ani de zile, in UE NU se plătește TVA la achiziția de arme și muniție.
Doar in Romania ceva habarnist cu diploma a insistat cu plata TVA pe chestii militare.
Să crească pipota la MF raportând cat TVA a încasat aiurea.
( practic iei din banii MApN și ai transferi la MF ) .
Iar la paritate de cheltuială militară , a elimina TVA înseamnă a avea mai multe milioane la dispoziție pentru alte cheltuieli militare.
Originalitatea asta mioritica e si la firmele de stat.
Unde se confisca la bugetul de stat 90 % din profitul anual al firmei de stat și după aia se mira public că respectiva firma nu a făcut investiții ani de zile. Cu ce daca ai iei banii an după an ?
E un cerc vicios produs de incompetenta, măsluire de conturi și aruncat bani pe geamul casei clientelei.
Se plateste, e la latitudinea statelor membre daca aplica sau nu tva.
In cazul asta concret, cand ai de-a face cu o achizitie in comun pe bani imprumutati cred ca au schimbat putin regulile.
Acum nu pot decat sa sper sa ne miscam.
2 luni e un termen scurt si nu ne asteapta nimeni sa ne rezolvam harababura interna.
ce mi-a scapat privind lotul 3 Patriot sau poate numai tin minte si e postat de altcineva :
Contracts For Dec. 23, 2024
ARMY
Raytheon Co., Andover, Massachusetts, was awarded a $946,446,735 modification (P00002) to contract W31P4Q-24-C-0003 for PATRIOT production hardware, software and services. Work will be performed in Andover, Massachusetts, with an estimated completion date of Dec. 31, 2029. Fiscal 2025 Foreign Military Sales (Romania) funds in the amount of $463,758,900 were obligated at the time of the award. U.S. Army Contracting Command, Redstone Arsenal, Alabama, is the contracting activity.
mda, nu va mai umeziti la auzul unor cuvinte gen „quantum”.
Este pur si simplu o retea securizata care asigura criptarea/decriptarea mesajului dintre 2 parti prin o cheie random produsa cu elemente de mecanica cuantica.
AES este cea mai robusta si sigura metoda de criptare, un TwoFish pe 256 bits este imposibil de spart, cel putin pana vor aparea procesoarele cuantice. Iar pentru asta ai nevoie doar de o librarie si un chiper.
PS. subestimati enorm Romania, pe IT&C chiar si cu ucrainienii importati, polonezii sunt la mare distanta de noi.
PPS. din experienta, daca 3 romani/moldoveni spun „hai ca merge, ne bagam” se face si la termen, 3 polonezi iti vor spune „perfect, este o mare provocare, avem solutii … bla bla bla & shit”, la final o vor face cu un etaj de 30 de oameni si in termen dublu fata de cei 3 romani. Asta este ordinul de marime.
#1
„Polish Minister of National Defense and Deputy Prime Minister Władysław Kosiniak-Kamysz announced that eight AH-64 Apache attack helicopters will arrive in Poland on June 16. The machines will be delivered to the Polish Armed Forces under a leasing agreement concluded in early 2025. This is an important step that will enable the rapid commencement of training of Polish pilots on this advanced equipment.”
#2
„Poland and America together strive for peace through strength; it is a model ally that does not need to be encouraged to spend on defense,” his boss Pete Hegseth said on Tuesday at the Pentagon during a meeting with Deputy Prime Minister Władysław Kosiniak-Kamysz. The Minister of National Defense expressed hope for taking relations with the United States to a new level.
[…]
He added that Poland, with its investments in defense and the purchase of American military equipment, wants to „send a strong signal to Europe” and set an example for it. He also emphasized the scale of contracts with the American arms industry – 128 contracts for the sum of $60 billion – and expressed the desire for further cooperation between the industries of both countries. He also said that he wants cooperation with the United States to develop also outside the sphere of security, including in the area of research and technology development.”
#3
My personal comment: he expects a new, gigantic contract to buy something in the US, or maybe to produce something under license in Poland.
Something…
The next few weeks should provide the answer.
Din cei 5 mld € împrumut de mai sus am fi putut contracta 3 submarine (ca să fie treaba treabă) și tot să ne mai rămână 2 mld și ceva pentru altele. Ar trebui să aibă și posibilitatea de a lovi ținte la sol și AA. Scorpene parcă avea toate aceste posibilități, poate și cele nemțești…
Dap. Felicitat de marele panda Xi si apoi sunat de Trumpf si invitat in US. Nice. Singura mea teama, daca e invitat, sa nu fie o executie in stil Zelenski. Cu siguranta vor fi intrebari despre anularea alegerilor, dar sper ca totul sa se desfasoare decent. O sa si faca Hauristii seppuku daca totul merge bine.
Deci primele tancuri Abrams vin prin 2027.
Plata achiziției e prin împrumut american de 700 milioane dolari.
Alt împrumut (tot american) de 220 milioane
dolari va finanza crearea la Romarm a liniei de producție pentru proiectile cal 155 mm si proiectile cal 120 mm.
Se specifica cavse foreste mărirea împrumutului american la 2 miliarde dolari.
Așa vor avea bani și pentru restul sistemelor Patriot neachitate încă.
Despre F 35 mai e inca cale lunga. Si prețurile vor crește.
Urgente maxime la noi, printre altele sunt linia de productie de 155mm si fabrica de explozibili. Daca vine razbel pana la noi (sau continua asta din UA), mai iti dau diversi ce scule au prin batatura, dar consumabilele ar fi musai sa le ai tu, un stoc de minim 1 an de conflict intensitate mare.
Da, dar noi forja radiala PLA! Mai era una la SMR Bals din ce stiu daca nu a fost vanduta si aia la fier vechi. Ca idee sunt doar doi producatori de asa ceva in lume, SMS Group din Germania si GFM din Austria. Din astea GFM am vazut atat la americani cat si la….chinezi. Cica pentru K9 s-au prevazut in contract si tevi de rezerva dar eu cdred ca noi trebuie sa facem ceea ce au facut polonezii adica cumparat forja radiala de la nemti + instalatii de „auto frettage” sa ne facem singuri tevile. Toata lumea buna o da pe productie inhouse.
Together with its partners in the region, the EU will implement three flagship initiatives under each of these pillars to unlock the region’s potential for growth, while also addressing the immediate challenges of conflict and security:
>The Black Sea Maritime Security, and the establishment of a Black Sea Maritime Security Hub, will strengthen maritime safety and security, protect critical maritime infrastructure and the marine environment. It will also strengthen regional cooperation on demining and address risks to the environment and maritime safety.
>A dedicated Connectivity Agenda – aligned with the extended Trans-European Networks – will develop transport, energy and digital networks to leverage the potential of the Black Sea region as a vital corridor linking Europe with Central Asia through the South Caucasus, boosting economic growth and competitiveness.
>Preparedness of coastal communities and blue economy sectors will be reinforced to enable Black Sea countries to tackle war-related environmental damage, respond to climate-change related risks and seize opportunities for sustainable growth.
România beneficiază de un credit de 5 miliarde de euro, cu rambursare în 40 de ani și un termen de grație de 10 ani. Cu acești bani va putea cumpăra tehnică militară dar și să-și modernizeze industria proprie de apărare.
Eu aș construi de la zero o industrie proprie axată pe: drone, muniție și armament individual de top. Dar nu cred ca ne ajung 5 mld pentru toate acestea.
Musk supărat pe Trump.
Proiectul de buget federal anulează toată munca lui Musk cu agenția aia creata special pentru el. DOGE.
Basca mărește deficitul bugetului federal.
Zelenski trage semnalul de alarmă: Rusia a adunat 50.000 de soldați lângă Sumî https://adevarul.ro/stiri-externe/europa/zelenski-trage-semnalul-de-alarma-rusia-a-adunat-2446753.html
Alooo … eșperții …. alooo …. E pe bune știrea asta ?
Poate fi și băț în gard băgat de ucraineni (mda, au mai făcut-o, dar destul de ponderat), dar mai degrabă poate fi pe bune și e strigăt de disperare al lui Zelenski – se termină Rasputița, se-ntărește pământul, Putin vrea cât mai mult teritoriu (de fapt vrea tot până la Lisabona – să nu ne amăgim …), în stilul său devenit caracteristic DJT bălăcărește pe ruși ca imediat după aceea să mai facă încă o nefăcută să le dea și mai mult … se cam aliniază astrele …
Voi ce credeți ?
@Gagu
Nu că aș fi vreun eșpert, dar tot ucrainenii anunțau acum câteva săptămâni că rușii masează trupe în regiunea Zaporojie, pentru o ofensivă în sud.
Alții spun că rușii masează trupe în Donețk, pentru ofensiva de vară, iar cei 125 000 !?!?! de ruși masați în Belgorog și Kursk ar fi doar o diversiune.
Ca și comparație, anul trecut, ucrainenii spuneau la fel, că rușii masează între 50 și 70 000 de cioloveci în Belgorod, pentru ofensivă în direcția Sumi. Și au atacat rușii, dar s-au umplut de glorie la Vovchansk.
Apoi ne-am trezit cu ucrainenii în Kursk.
În concluzie, vom trăi și vom vedea!
Părerea mea, hâc…
Fara ecspertiza,dar simplul fapt ca rusii maseaza trupe nu inseamna mare lucru.Sa zicem ca e adevarat,dar cu scepticism.Mno,problema e ca trupele alea nu prea le folosesc daca nu-s echipate,instruite si comandate la nivelul de acum,care seamana cu nivelul maxim de acum un an-doi,dar difera prin puncte esentiale.
Par example,tactica de acum e in esenta infiltrare destul de lenta si cu ajutor divin.Pifanii UA sufera de 2 hibe-sunt putini si mai rau de atat,nu pot sa mai apere clasicul sector individual,pt ca fura o drona la cap cand schimbul de focuri devine prea lung.Unde sunt,pifanii UA sunt in adaposturi,nu prea trag in rusi si nu se pot sustine reciproc cu foc pt ca nu se vad pozitiile vecine.
Asta duce la infiltrari rusesti facute cu hei -rup in grupuri de 2-3 flacai care sar din adapost in adapost prin largile spatii goale.De aici se intampla cateva lucruri.Fie pifanii UA ajung izolati si se retrag.Fie pifanii rusi se duc mai in spate spre aruncatoare PC-uri si echipe de drone.Fie o mierlesc de la drone pe traseu.Fie pozitiile lor sunt identificate,iar o echipa de pifa UA ii ataca si ii lichideaza.Cand se impusca,se impusca de la foarte mica distanta.
Evident,supravegherea continua a campului de lupta o fac scarbele de drone,nu o mai face ochiul si binoclul,decat uneori.
Conceptul rusesc e corect in principiu si e modul in care infanteria umana va ramane relevanta ,dar aplicarea lui ar depinde ca pifa respectivi sa fie bine echipati si mascati,antrenati o idee mai bine in fofilare tactica pt redus pierderi.
Mai exista o varianta,sarja de motociclete,dar cand tragi linia,rata muritului vs rezultate obtinute e pe acolo.
Oricum o dai,simplul fapt ca sunt catralioane de rusi undeva e irelevant,pt ca astia sunt bagati in grupuri mici,lente si nu prea eficiente.E adevarat,sunt bagati repetat,iar sansa ii ajuta pe unii,dar nu ajung la Kiev in halul asta.
Avansul unei divizii de 5-6000 de insi(naiba stie cat au rusii cu adevarat in diviziile de acum,dar imi pare rezonabil) e acum in mana efectivului unei echipe de rugby.
Pt ca treaba sa functioneze ar trebui ca mascarea in miscare sa fie mai buna,pt a reduce de cateva ori rata detectiei,ecea ce presupune si mult taras pe coate timp d emulte zile.Mai inseamna ceva logistica prin drone,lucru incercat dar care nu pare sa dea rezultate inca pt ca vb de planificare la rusi,adica de kkt.Un fel de aprovizionare pe calea aerului,concept vechi,dar la nivelul de individ.Si mai inseamna combatut mai vioi de drone,lucru inca insuficient.
In felul asta ar fi destule efective care sa reuneasca pt un asalt prin surprindere impotriva pozitiilor identificate ale dronelor si aruncatoarelor UA,care ar lipsi sectorul respectiv de supraveghere si foc,ar permite avansul EW,genisti si logistica rusa,pe scurt,un avans care sa rezulte in teritoriu capturat cu pierderi sustenabile.Si care sa nu-i omoare pe rugbistii ce fac totul posibil,a.i ei sa fie experimentati,sa-i invete pe altii etc…
Apropos,unde UA reuseste sa contraatace,arata cam cum am zis,pt ca unele unitati mai rasarite au suficienti infanteristi.
Dintraceste motive,sa nu ne panicam daca vedem miliarde de rusi concentrati pe undeva.
Maitre dar chestii de „pacalit” adversarul ai vazut? Sa ii invite la atac ca sa ii stranga gramada si apoi sa-i incercuiasca sau sa ii pocneasca cu chestii grele nu grenade aruncate din drone ori sa se prefaca ca aduna trupe intr-un loc pentru atac si sa ii atace in alt loc ? Chestii spuse de chinezul ala.
@Cristi. Tu vorbești de istoria milităriei, care prin estul Europei oricum e materie opțională. În 2008, la contraofensiva rusă la eliberarea Abhaziei de două zile începută de Stupidashvili Saakashvili, s-a strâns pentru primit ordine un batalion gruzin. Și așa a început mitul Iskander – rușii au trimis și ei la șuetă o așa-zis hipersonică … batalionu’ s-a transformat în cimitir full-size. Prin 2022 și 2023 ucrainenii comentau de stupiditatea rușilor care aglomerau grupuri mari de soldați care se trezeau cu Himars-u’ în cap la a treia salvă de urale *Slava Putin*. Mda, din 2024 au început să-nvețe …
Ce nu apreciezi tu e calitatea profesională deosebită a comentariului lui Mihais – a scris niște chestii extraordinare de tactică de infanterie care nu cred să se găsească prin vreun articol de presă sau manual. Mai bine împunge-l pe Mihais să facă un articol de considerente tactice.
@Mihais. Scuze de periat …
O sa ajung sa ma cred Cristoiu.Tre sa schimb pseudonimul.
Cristi ai observat o treaba corecta.Se face la greu ce spui tu.In linii mari,printre principiile artei militare ,acele reguli oarecum naturale ale bataii,sunt 2 care se contrazic-al concentrariii si al dispersarii.Daca le ignori,pierzi.Taina e sa alegi momentul cand ne adunam pt bataie si sa faci eforturi sa te asiguri ca nu devenim prea vulnerabili o vreme.Apoi ne dispersam iar.
Daca nu evita sa fie surprinsi,o iau la greu cand merg dispersati si pt ca nu se cordoneaza si nu se sustin cu arme intrunite o fura si cand incearca sa se adune.
Russki reusesc de o vreme o oarecare coordonare la nivel mediu spre mare.Fiecare unitate are o zona de operatii,care e pe scurt spatiul fizic ce il ocupa sau ajunge sa il ocupe si peste care limite se trece cand iti da voie sefu,la nevoie.Dar fiecare mai are o zona de influenta,care e mai mare decat cea anterioara si se suprapune partial cu zonele de operatii vecine.
O chestie tipica e ca un succes rus pe o directie sa fie oprit sau se opreasca singur,iar esalonul superior rus sa porneasca un nou atac in alta parte,care e in noua zona de influenta a colegilor proaspat victoriosi,deci e sustinut.Concret,daca un rgt din dreapta diviziei ocupa o pozitie 1,urmatorul atac va fi dat in partea stanga,pt ca deja situatia aparatorilor e degradata prin amenintare a cailor de comunicatii.Dupa un nou succes,aparatorii din mijloc trebuie sa faca un pas in spate fara nici un fel de alta lupta,or else…
Nu e mare scofala,e de la 1918 metoda.E maxim ce le iese dupa mare efort.Se chinuie 5000 de insi cateva saptamani pt avansul de 3km al catorva zeci de baeti,care ajuta alte zeci sustinuti de alte mii la 20-30km mai colea.
Pe scurt,ce intuiesti tu poate fi enuntat in tomuri de limba de lemn si si se aplica zilnic pe teren.
Gigi,le gasesti,dar tre si cautate.Nu in presa,drept e.Nu e nimic nou sub soare si nu va fi vreodata.Ba cred ca si roboteii candva vor actiona identic cu oamenii dpdv psihologic.
Nu știu dacă ați văzut proiectilul ăsta – mi se pare mult prea tare ca să fie adevărat, în plus nici prețul nu pare sărit grav din papuci. E în curs de testare.
Cu conditia sa fie firme private si sa faca cumva tot lantul de productie.
Ar fi asa.
1. Munitii,inclusiv din alea hitech.Nu stiu daca ne incadram la bani.Cred ca se duce se duce la un miliard sa faci una total automatizata in stare sa faca 10000 de AHEAD de 35mm,700 de 155mm si cam 1000-1500 de aruncatoare.Modulara,ca nu trebuie sa bage non stop.5% din capacitate ar acoperi orice necesar la pace.
2. 70-100 de milioane pt a produce drone,la fel,fabrica modulara pt ca razboaiele nu tin vesnic.
Aici domnii ioropeni ar face bine sa acceseze si ei ceva marafeti,ca vb de optica,mircrocipuri,motoare,baterii,controler de zbor etc…
Ideea fiind sa avem o baza in UE complet independenta de China,in stare sa scoata la nevoie numere colosale.
Nu renteaza sa iei drone garla,astea se schimba lunar.Dar sa poti produce fara stres numere imense din ce va fi candva ultimul strigat e de nepretuit.Drone trebe cat sa stie sa lucre cu ele.Cam cum aveau nemtii tancuri de carton acum 90 de ani.
3.Ceva care sa fie capabil sa produca echipamente de mascare multispectrala.Habar nu am cat ar fi.Dar pariez ca SAAB umfla pretul la greu.Si nu cred ca reinventeaza ei fizica.Capacitate mica si f mica pt productie la pace,dar care sa poata fi extinsa de zeci de ori cand e cazul. Cateva zeci de milioane-desi habar nu am cat ar fi.
Ca veni vb,munitii cu fum multispectral si generatoare la greu.
4.O spaga catre cei mai ok dezvoltatori pe parte de computer vision si antrenori de AI.
Pt arme antidrona ,care tre sa fie practic orice are teava si gloante sau obuze pe ea. Astea vor fi mereu in dezvoltare.
O licenta pt numere pt cele cel mai cool sistem al momentului pe plan global.E mult de dezvoltat la un robotel care ia la ochi drone.Nu merita numere mari acum pt ceva ce in 4 ani e antic.Dar cand e nevoie,e nevoie de multe.
5.Ceva care sa faca tunuri,ca Resita nu mai face.Daca ar fi dupa mine ar mai trebui vreo 20 de btn de tunuri apte de C-RAM / AHEAD.Chit ca ar fi la mobilizare.
6. APS tip-top pt ce ragalii blindate avem.As pune o RWS in rol C-UAS pe fiecare,insa candva vor trage rachete AT de la distanta,si atunci tot la APS apt sa protejeze caruta la 360 grade revenim.Daca se poate sa si facem ceva cu o licenta de la ovrei.
7.Luat cateva sisteme cu microunde de la cine o reusi primul sa scoata asa ceva in UE.Sa fie.
8.Produs mine inteligente.
9.Produs armele de pifanterie de la o pusca noua si munitie,cu optica de IOR si amortizor pana la un lansator de unica folosinta AT,termobaric etc… Daca modernizeaza AG 7 sa fie la o treime din greutate si sa aiba optica smechera,pot trai fara unica folosinta.
AVN si termale pt tot poporul.
10.E bune Harris,dar parca merita facuta uniformizare si sa le mai innoim oleaca.
11.Robotei genisti,robotei medevac si robotei pt logistica.
Si cel mai important,daca cumpara niste IQ si o minima buna-vointa ,cu un pic de sanatate se rezolva toate 🙂
Mda, eroare la toate fisierele alea,e clara treaba, ii doare in cur de acele fonduri daca nu le pot fura. Or sa se bage doar cu companiile de stat ca doar asa se mai pot „pierde” cateva „meleoane” de euro. Firmele private da-le drecu!
da, as vedea si eu prioritar retehnologizare completa la Resita si Cugir, pentru tunuri/mortiere de diferite calibre, tevi si arme individuale toata gama; avem si IOR pentru bread & butter
evident munitie si mai multe 4×4 (tot ma oftic ca nu e Sherpa si e amaratul ala de Otokar) si eventual un 6×6 gen Tatrapan pe post de taxi
la fel cu mine si artilerie (eventual si AT) la purtator
in rest ce-ai zis tu cu mentiunea ca la robotei as vrea sa vad si ceva gen Goliath. avem o gramada de pusti pasionati de robotica si noi nu facem nimic in directia asta…asta-i viitorul, AI, drone, roboti…
Bai eu nu stiu ce tot aveti cu Resita aia? Tu chiar crezi ca mai sunt meseriasi pe acolo? De ce pana mea sa nu faca de exemplu in Oradea de unde sunt eu, de ce in orasul ala de 2 lei mort?
Pentru că la Reșița au tradiție industrială, minereu și cărbune în proximitate. In plus, Silviu, industria militară ar trebui amplasată mai ferit, iar Oradea e situată excentric dpdv geografic si în plus nu prea ai cum să ascunzi în câmpie facilitățile de producție.
Tu crezi ca se mai elaboreaza otel din minereu si cocs? Pe ce lume traiesti amice? De unde luam la fabrica unde lucrez eu se elaboreaza otel special din scrap metal spre exemplu …uite aici firma Lucchini. Vad ca nici analfabetul de Arsenie nu intelege ca traditia aia nu e sustinuta de nimic concret in prezent. Nu gasesti un metalurgist decat la Donalam ca in rest industria e PRAF! Stiu fiindca m-am confruntat cu probleme de genul acesta. https://www.youtube.com/watch?v=broMN-r7D3k&ab_channel=LucchiniRS https://www.youtube.com/watch?v=pooqzi9h7Q0&ab_channel=LucchiniRS
mai sunt, uite UCMR functioneaza au fost luati de Hidroelectrica; ai Arsenal Resita care e in mare parte conservata, la nevoie cumperi combinatul daca nu mai prididesti cu vanzarile si vrei material facut loco sau ai bani de dezvoltare; plus ca e asezata bine, e greu sa ajungi acolo si cu rachete de croaziera; ai ceva infrastructura deja facuta, intra trenu in fabrica de pilda daca e nevoie. nu in ultimul rand, ambele nume Resita si Cugir au o rezonanta de marca in lumea istoricilor militari 🙂 adica si cehii cand au cumparat au mentinut numele Colt, de pilda
de fapt pe platforma industriala de acolo poti sa faci o gramada de chestii, e enorma, e totusi industrie acolo din sec XVIII.
1. Pentru ca Romania nu inseamna doar 10-11 orase mari. Altfel, ne mutam toti la Bucuresti pentru ca e cel mai mare centru economic si restul tarii devine rezervatie.
2. Resita (si zonele limitrofe) inca mai are spirit industrial, in principal UCMR (noul UCMHR) si uzina de otel, care impreuna au circa 1500 de angajati, dar si alte firme mai mici cu profil industrial (Reductoare Resita, Electro Echipamente Industrial etc.).
3. Rata somajului e mai mare, salariile sunt mai mici si terenurile sunt mai ieftine la Resita decat la Oradea, deci costurile cu investitia si productia sunt si ele mai mici. In plus, primaria de aici are foame de locuri de munca si poate oferi diverse facilitati fiscale.
P.S. Direct de pe malul Barzavei – momentan la Arsenal Resita s-a derulat o investitie pentru productia de obuze si angajeaza in draci, furand oameni inclusiv de la celelalte uzine fiindca ofera salarii mai bune. Aparent cea mai mare problema o au cu gasirea de chimisti, nu de ingineri/strungari/lacatusi etc.
P.S.S. Ar trebui sa mai treci pe aici, cred ca merita mai mult de 2 bani orasul asta. O sa fii surprins.
Productia de obuze nu e ceva SF, matrite de forjare si operatiile de strunjire finala le faci cu programe trimise de cineva din cealalta parte a tarii, iti rebuie doar prostalaii care aliniaza piesa pe CNC si apasa butonul verde…asa se lucreaza peste tot. La tevi deja e mai complicat, vreau sa vad unde vor gasi metalurgisti specializati pe produse forjate, ca eu am cautat in toata Romania si n-am gasit.
Ba da, Romania fix asta inseamna, 10 orase mari restul plecati in Spania, Italia, „Anglea”, „Germaniea”. Romania e o tara extrem de polarizata economic, de aia si alegerile cu tam-tam.
Nu mi da aici conversatie libera. In orice caz daca
MAPN n o sa fie inscris la rand la Rafael pt sistemul
laser anti drone si rachete au sa treaca inca 20 de ani
pana ca Romania sa l tina in propietate.
Asta i la fel ca si alte unelte militare la care s a mai
intarziat trenul. Cred ca acum lectia e invatata.
Dacă ar fi ceva cu adevărat „de viitor” care merită (din toate privințele) și trebuie investit din acei 5 mld cu împrumut, ar fi aceste sisteme de apărare (care probabil în câțiva ani vor fi și de atac) cu laser.
Și cele mai importante argumente ar fi costul extrem de scăzut de operat, faptul că nu te chinui cu producția de motoare de rachete, cine știe ce combustibil sofisticat, producția/importarea de alte piese complexe care ne-ar lua prea mulți ani și efort să le avem și faptul că în timp scurt și cu bani mai puțini decât rachete și alte nebunii am putea avea capabilități bune și poate chiar am deveni exportatori de așa ceva precum turcii cu dronele.
1.Momentan nu-s chiar mature,deci is scumpe cu draci si nu stim cat de fiabile.
2.Costa de te iti trece.Deci nu poti avea multe.Trag pe gratis,dar daca sistemul costa fie numai 20 de milioane…
3.Pamantul nu e plat,iar astea au o limita practica a bataii eficace.Momentan vreo 4 km.
Un laser e o tinta majora.Presupunand ca nu-l fac cu banala artilerie,sa calculam rapid.
Distrugerea tintei,sa zicem o secunda.Sa zicem super optimist juma de secunda pt angajarea unei noi tinte.Sa 4 km inseamna 240 de secunde/1.5 =160 de drone la pret cat un pachet de tigari vs minim 20 de milioane daca fac luam de Black Friday(cred ca momentan un Iron Beam merge spre 100).
Deci valoarea tactica e momentan nu prea mare,de capul lui.
Valoarea lui ar fi integrat cu alte sisteme.La nivelul pifanilor pe front astea ar fi,pe langa laser,arme cu microunde,tunuri cu AHEAD si C-RAM,mitraliere cu AI,sisteme de detectie active si pasive,mascare,fum,totul in retea si cu un plan de lupta c-UAS.
Mai in spate,pt protectia infrastructurii,treaba se simplifica,pt ca timpul e mai mare,iar numarul de pericole e mai mic.Aici da.Sa fie zic.
Aici cand vor ajunge sa puna lasere aeropurtate de 500 Kw sau 1MW in retea ar merge si contra unor hipersonice,dar mai curge apa pe Potomac pana atunci.
Ideea era să fim și noi cu barca pe acel râu și, de asemenea, să nu fie Potomac ci Dunăre, însă cerem prea mult…
Toate performanțele sistemelor de laser vor fi la anul depășite și tot așa. Șmecheria era să fim și noi pe teren, nu spectatori, ca de obicei.
În termeni de costuri, necesar de materiale, efort depus și alte tipuri de resurse, ne era mai accesibil (ca și cu dronele) decât submarine, rachete interceptoare sau alte nebunii.
University of Rochester Laboratory for Laser Energetics, Rochester, New York is being awarded a $34,914,959 modification (P00006) to a previously awarded contract (HQ0860-23-C-6000) to increase the base period scope and add two six-month option periods. The value of this contract is increased from $14,999,266 to $49,914,225 (including options). Under this modification, the contractor will define and conduct tests to collect anchoring data to benchmark/verify physics-based pulsed laser lethality modeling. Models, simulations, and lethality toolsets developed shall support analysis against a variety of Department of Defense threats and across ground, sea, air, and space domains. Upon government direction, models of relevant threats and threat support systems shall be combined with trajectories to inform a full continuity lethality and military utility picture. The work will be performed in Rochester, New York. The period of performance is from May 31, 2023, through May 30, 2028. Fiscal 2024 research, development, test and evaluation; and Congressional Plus Up funding in the amount of $9,700,000, will be obligated on this modification; and an additional $2,375,000 fiscal 2025 Congressional Plus Up funding will be added in June 2025. The Missile Defense Agency, Redstone Arsenal, Alabama, is the contracting activity.
Avand prioritatea 0 statul romanesc a dat cu mucii in fasole la banalitatea cu pulberile la Fagaras.
Stau perfect calm ca se vor gasi probleme hartogaresti insurmontabile pt aproape orice.
De facut vor face cate ceva,pt ca ar fi batator la ochi sa fie nimic,dar facand putin si incomplet se rezolva misiunile principale:1.ciordeala 2. incapacitatea de a lupta cu adevarat se mentine.
Pe hartie par impresionante ce scriu acolo,insa se bazeaza pe o doctrina care nu mai corespunde intocmai realitatii.
Pregatesc o armata capabila sa lupte 2 saptamani in 2015.Ce scrie acolo e corect,e necesar,dar incomplet.
Pt ca anul curent e 2025.
Iar cu legislatia,sa stam relax,ce ai pus acolp e exemplul de limba de lemn in care se sufoca orice e practic si concret.
P.s Armata suedeza a produs as we speak sistemul C-UAS Loke in fix 84 de zile.Are la baza un radar Giraffe,o turela RWS adaptata de pe nave pt un vehicul si alte maruntisuri.
La noi 3 luni plimba foi de la camera 7 la camera 8.
Deci sa nu ne bucuram de banii astia ca de miliardele din PNRR.
Mihai de aia am si scris ca nu cred,pt ca au o justificare sa nu faca mai mult acolo,stiu ca ucid visele unora dar asta e realitatea statului roman , poate nu va mai avea psd,Mapn ,si se va schimba,ca nu vad cum ar acoperi toate potlogariile facute anii astia, desi si pt asta slabe sperante
Nu m au chemat ? M au cautat pe acasă vreo 2 zile , pana la urma m au găsit….mi au luat masurile etc si cam atata …..aștept sa îmi dea un telefon :))) …la final le am urat sa ne ne vedem niciodata
Am dat de o bijuterie de video care colecționează o multitudine de aparate de zbor surprinzătoare și ingenioase. Am avut plăcerea să găsesc și o realizare românească.
Trompă a mai primit o palmă după ceafă! https://hotnews.ro/un-tribunal-comercial-american-a-decis-ca-trump-si-a-depasit-atributiile-impunand-taxe-vamale-1988903
,,Pentru judecători, ordinele executive emise pe 2 aprilie, care impun un tarif de minim 10% asupra tuturor produselor care intră în Statele Unite și de până la 50%, în funcție de țara de origine, ‘depășesc puterile acordate președintelui în cadrul legii de răspuns economic de urgență (IEEPA) de a reglementa importurile prin utilizarea taxelor vamale’.
Într-o opinie scrisă care însoțește decizia, unul dintre judecători, care a rămas anonim, a estimat că ‘o delegare nelimitată a autorității în materie de taxe vamale ar constitui o renunțare a puterii legislative în beneficiul unei alte ramuri a guvernului’, ceea ce este contrar Constituției americane.”
How about now?
___
Judecatorul Timothy Reif (apropo, pus acolo – spre surprinderea multora – de … Trump) o dadu la intors (de fapt Curtea de Apel) din cauza nevestei (Desiree Green, mare stab executiv la Prudential Financial Inc, fond de pensii chilian cu clienti si in Peru si Columbia): conflict de interese. De asta consider apocaliptica decizia CCR-ului nostru cu privire la declaratiile de avere.
Reif… Marele „Democrat cu reputatie de protectionist” al flatulentei mele.
Cred ca pana la urma si-o fura si Peter Navarro (cu aceeasi „reputatie”).
Poland will support its own defense industry primarily through the SAFE program.
Deputy Minister of Defense Paweł Bejda announced that he received an assessment of the eligibility of armament programs for loans from the European SAFE program from the ministries of finance and development and technology.
2 articole declarate neconstitutionale dintr-o lege din 2010. La 15 ani de la promulgare.
„Excepția a fost ridicată în dosarul nr. 45/301/2018, aflat pe rolul Tribunalului București, de către Dumitrița Laura Chițan, funcționar public sancționat contravențional de Agenția Națională de Integritate (ANI) pentru presupuse nereguli în completarea declarației de avere.
În fața instanței, Chițan a susținut că obligația de a include în declarație veniturile soțului și ale copiilor încalcă dreptul la viață privată garantat de art. 26 din Constituția României, potrivit căruia „autoritățile publice respectă și ocrotesc viața intimă, familială și privată”. Ea a invocat faptul că o declarație pe proprie răspundere este un act personal, iar membrii familiei ar trebui să fie liberi să decidă dacă își divulgă sau nu veniturile.
Mai mult, apelanta a argumentat că publicarea acestor declarații, chiar și cu anonimizare parțială, permite identificarea unor informații sensibile, precum locația bunurilor sau identitatea copiilor și a soțului/soției. În acest sens, a făcut trimitere la Decizia CCR nr. 615/2006, care a statuat că salariul concret al unei persoane nu este de interes public și intră în sfera vieții private.”
A foat o problema la articolul asta
”Declaraţiile de avere se întocmesc pe propria răspundere şi cuprind drepturile şi obligaţiile declarantului, ale soţului/soţiei, precum şi ale copiilor aflaţi în întreţinere”
Sotii si copii nu sunt prinsi pe un articol separat ca avand obligatia de a-si face publice averile. E in schimb obligatia persoanei care vrea o functie pblic de a face publice averile acestora, fara ca aceste rude sa aibe vre-un cuvant de spus aici.
Ceea ce e ilegal, oricum o dai. Chiar le incalca drepturile. Le publici informatii personale fara sa ai acceptul lor. Si fara ca in lege ei sa aibe obligativitatea asta.
Solutia e destul de simpla. Trebuie modificata legea si introdus un articol in care aceste rude sa fie obligate si ele sa-si publice declaratiile de avere dar in nume personal. Cu acceptul lor adica.
Mers pana acolo incat persoana care vrea functia publica sa ceara acceptul rudelor pt publicarea acestor informatii. Nu il obtine, adio functie.
Nu e capat de lume, dar e in curtea parlamentului.
Tot ziceam ca vrem sa vedem daca baietii astia sunt pusi sau nu pe reforma. Acum vedem. Nu tine de nimeni decat de parlament. Legea asa cum e ea e intocmita aiurea.
Declararea averilor soției/soțului a fost tot timpul, când alegi să fii funcționar public ori demnitar accepți si obligațiile inerente nu doar beneficiile. Iar în privința copilului, până la 18 ani tot unul dintre ei îi reprezintă interesele așa că nu e nici o încălcare de drepturi. Asta e doar ipocrizie demnă de Dinu Păturică!
Pana in 2010 era alta formulare.
Declaratia averii in cazul sotiei/sotului nu se aplica pt ca nu el e functionarul public. Si nu toate bunurile sotilor sunt bunuri comune. Ai donatii, mosteniri, astea nu sunt bunuri comune. Donatia poate sa fie, depinde de cum e facuta.
Hai sa o luam altfel.
Tu nu vrei ca datele tale sa fie facute publice, dar sotia ta, functionar public, trebuie sa dea acea declaratie de avere care sa te includa si pe tine.
Dar tu nu vrei, si ea nu are acceptul tau pt asta. Iar tu nu ai nici o obligatie legala ca sa-ti faci publice datele astea. Cum e asta legal fata de tine ? Nu iti incalca drepturile ?
Presupunand ca sotia ta stie ce ai tu pe numele tau, e o declaratie pe propria ei raspundere, nu pe a ta. Stiu o gramada de cazuri in care unul dintre soti nu stie tot ce e pe numele celuilalt. Nu e vorba doar de bunuri imobile.
Si daca vrei sa faci treaba cum trebuie, de ce sa te opresti la sot si copii in intretinere ? Problema e la parinti, copii majori, surori, frati…etc. Exista o metoda mai buna decat ce e acum.
Si apoi, cam toate tarile au astfel de legi. Nu esti in stare sa formulezi o lege cum trebuie, copiezi de la altii. De preferat de la un alt stat UE.
CCR nu a venit sa spua ca averile nu trebuie declarate, a spus doar ca 2 articole din legea asta 176/2010, sunt formulate gresit.
Solutia e sa modfici articolele astea. Daca introduci obligatia sotului rezolvi problema. Daca da declaratie inseamna ca si-a dat si acceptul. Dar repet problema cu pasatul averilor ilicte e mai degraba putin mai departe in familie. Parinti, frati, la matusa Tamara, slabe sanse la sot-sotie sau la copiii minori.
Intereseul public primeaza asupra celui privat in cazul de fata. Nu e vorba doar de averile comune, aici se vad clar si sinecurile de care au parte sotii si sotiile demnitarilor.
Iar averile ilicite pot fi depistate daca se extinde la rudele pana la gradul 4 si autoritatile incep sa-i ia la intrebari pe cei pe ai caror nume sunt acele averi. Care e sursa banilor?
CEDO e de altă părere!
,,În cauza Wypych împotriva Poloniei (25 octombrie 2005, cererea nr. 2428/05), Curtea Europeană a Drepturilor Omului a respins plângerea unui membru al unui consiliu local din Polonia care a refuzat să depună declarația de avere, susținând că obligația de a divulga detalii privind situația sa financiară și portofoliul de proprietăți impusă de legislație încalcă articolul 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Curtea a constatat că obligația de a depune declarația și publicarea online a acesteia au reprezentat într-adevăr o ingerință în dreptul la viață privată, dar că aceasta a fost justificată și că sfera cuprinzătoare a informațiilor care trebuie declarate nu a fost considerată excesiv de împovărătoare:
Curtea „consideră că tocmai acest caracter cuprinzător face realist să se presupună că dispozițiile contestate își vor atinge obiectivul de a oferi publicului o imagine rezonabil de exhaustivă a situației financiare a consilierilor … că obligația suplimentară de a declara informații privind proprietatea, inclusiv proprietatea conjugală, poate fi considerată rezonabilă, în măsura în care este menită să descurajeze încercările de a ascunde bunuri prin simpla dobândire a acestora folosind numele soțului/soției unui consilier.” Curtea Europeană a Drepturilor Omului a aprobat, de asemenea, publicarea și accesul pe internet la declarații, argumentând că „publicul larg are un interes legitim în a se asigura că politica locală este transparentă, iar accesul pe internet la declarații face ca accesul la astfel de informații să fie eficient și ușor. Fără un astfel de acces, obligația nu ar avea nicio importanță practică sau incidență reală asupra gradului de informare a publicului cu privire la procesul politic”. https://www.g4media.ro/breaking-agentia-nationala-de-integritate-decizia-ccr-poate-incalca-toate-angajamentele-asumate-de-romania-la-nivel-international-in-ultimii-20-de-ani-in-lupta-anticoruptie-si-poate-afecta-aderarea-l.html
Decizia CEDO nu prea se aplica, consilierul polonez nu a avut chef sa depuna declaratia, iar problema pe care o semnala nu se aplica pt ca era doar pt bunurile comune. Nu prea afectau sotul. Bunurile comune oricum se vad unde exista cota parte.
Nici deciziile CCR din 2012-2014 nu, nu imi dau seama daca au fost atacate fix aceste articole, dar legea din 2010 e facuta ciur. Nu mai e articol care sa fi ramas in. picioare asa cum era el in 2010, cel putin articolele astea 2 au fost modificate ultima data in 2021, deci la mult timp dupa deciziile din 2012-2014. https://legislatie.just.ro/public/detaliidocument/121924
Poate ca ar fi timpul sa se faca o noua lege. Una care sa introduca obligativitatea inclusiv la familia extinsa.
Legile astea carpite nu prea sunt bune.
@Marius. La nivel de discuție academică, punctul tău de vedere ar trebui analizat și discutat. Dar pentru ce ?
Vrei să inventăm roata din nou ? Adică toți ăia cu apă caldă la robinet, indiferent de sistemul juridic, începând cu britanicii, apoi franțujii și nemții și terminând cu americanii, își obligă demnitarii să declare averile și mai ales interesele inclusiv ale rudelor de a șaptea spiță, și venim noi marii campioni ai drepturilor omului cu invenția *totu’ pe șestache* …
Ce spui tu e o problemă maxim de exprimare legislativă. Doritorul de demnitate publică , dacă e obligat să aducă declarația de avere a fufei, plodului, cățelului și purcelului, atunci s-o ia mai cu ruga, mai cu pliciu’, ș-apoi să se descurce el cu fițele muierii că-i bârfită la salon că are doar un jaf de Patek Philippe și n-are Audemars Piguet …
Că am vorbit de *demnitate* atunci hai să vorbim și de *indemnizație* / pensie specială – dacă se schimbă o lege care întrerupe acordarea recunoștinței statului pentru o fostă / actuală demnitate de ce-ar mai fi obligat statul să o plătească în continuare ? Că zice CCR-u’ lu’ turnătorul cu dosar palmat, mai apoi mafiot pedeserist Marian Enache ? Ce mai e special în afară de pensie la orice polițist sau angajat civil MAI de vreo 30 de ani de e făcut militar timp de o zi și apoi trecut în rezervă cu pensie conformă gradului militar da’ CCR-u’ zice să nu ne-atingem de speciali ? De ce nu poate statul să retragă niște privilegii de pensionare la 50 de ani decât din 2048, adică de la generația actuală de admiși pentru institutul de magistratură ? Că zice CCR-u’ ?
CCR este vârful Sistemului care ne-a băgat în rahat . Ce a făcut acum CCR este pur și simplu o golăneală de cartier, că doar de asta sunt în stare alde curvaru’ de Marian Enache – când apare unu’ cu țoale de șmecher pe uliță – în cazul nostru tocilaru’ cu 6M voturi la ghiozdan – dacă-i pui o piedică să cadă-n noroi, dup-aia n-o să-și mai aroge șefia cartierului, c-o să râdă lumea de el – * … hă-hă, tocilaru’ cu nămol pe ochi … *. Cam asta înseamnă hotărârea cu palmatu’ marafeților din șpăgi – o declarație de cine-i șefu’, indiferent de ce zice Mucușoru’. Asta gândesc, atâta-i duce capu’ pe golani. Trist e că lumea pune botu’ la bagabonți …
Nu, doar ca asa patesti daca alegi acolo oameni fara calitatea morala si profesionala pt a deveni judecatori constitutionali. sa speram ca dupa luna iulie cand vom avea 3 judecatori noi majoritatea se va schimba si vor reveni la respectarea constitutiei
Doar testat nu și cumpărat și dotat Socat-ul cu STAR-80L!🤬
Da, ROK au schimbat laserul cu IR, sunt bune împotriva dronelor cu motor termic, dar împotriva celor electrice nu
Star- 80L trebuia modificat diametrul sa fie de 70 mm ca cele NATO si am fi avut si clienti externi, plus ca orice cap de cautare vrei sa iei de la prieteni sa adaptezi ,astia au mers pe 70 mm. Pai nu cumparau astia daca faceam pentru Ucraina sa puna pe F16 si pe elicoptere ? Ce ne retine sa comandam capete din coreea ?
The Netherlands worked out the costs of meeting NATO’s new capability targets, providing a taste of the billion-euro budget challenge European members of the alliance face to boost their military posture in the face of a more aggressive Russia.
The Dutch calculate that meeting their share of the targets will cost at least €16 billion to €19 billion ($18 billion-$21 billion) a year on top of the existing defense budget, Defence Minister Ruben Brekelmans told parliament in a letter last week. That would amount to about 3.5% of GDP, from 2% now – conveniently also the core defense spending target that NATO leadership is calling for. https://www.defensenews.com/global/europe/2025/05/29/dutch-nato-math-portends-uphill-battle-for-europe-on-defense-spending/
Pai voi credeați că e moka chestia asta? Ce mai faci in ziua de azi doar cu, „etrrna recunoștința a neamului”?
Au așteptat au așteptat dar cat sa mai rabde din decembrie? Au și ei bieții de ei rubedenii.. excursii exotice..servicii medicale la Viena.. limuzine de lux..
Pai te pui cu teribila Rusie doar cu zeci de mii euro salarii? Le trebuie sute de mii lunar.. milioane..fara număr!
Pai a avut Regele Hagi statuie și ei nu pot avea niste fleacuri de averi de milioane secretizate?
PS: Nu va scandalizați așa mult..cică procurorii CCR au promis că urmatoarea victorie contra Rusiei va fi sa recupereze tezaurul și astfel va uita lumea de toate averile lor nesimțite.
Ce mă gândesc cu groază e că acum scumpesc tarifele la „salvare”..la următoarea salvare a României umbla zvonul că au cerut serviciilor cascade de diamante și propria insulă pe care sa nu calce nimeni..
Își merită toți banii instituția asta!
Citez..
„Ce averi au judecătorii CCR care au decis secretizarea declarațiilor de avere. Cel mai sărac are venituri de zeci de mii de euro anual
Cei nouă judecători ai Curții Constituționale a României (CCR) obțin, pe parcursul unui an, venituri de zeci de mii de euro doar din indemnizația acordată de CCR, la care se mai adaugă, în unele cazuri, venituri din pensii. Așa se explică cum președintele CCR, Marian Enache, de exemplu, a obținut în doar un an venituri de 250.000 de euro. Aceste date reies din declarațiile de avere depuse de cei nouă judecători ai Curții Constituționale care au decis, joi, să secretizeze aceste informații.
„Cine este funcționara care „a provocat” decizia CCR legată de secretizarea declarațiilor. Ce avere are.
Un consilier din cadrul instituției Avocatului Poporului, Laura Dumitrița Chițan, a cerut Curții Constituționale a României, încă din 2019, să secretizeze declarațiile de avere ale bugetarilor și ale rudelor acestora, potrivit datelor publice. Potrivit unor surse Digi24.ro, Laura Chițan a fost amendată în trecut de Agenția Națională de Integritate tocmai pentru că nu declarase veniturile soțului.
Decizia a fost luata de 5 judecatori CCR, in timp ce alti 4 s-au opus. Doi judecatori au avut opinii separate.
„Potrivit unor surse judiciare, decizia scandaloasa a CCR a fost luata cu scorul de 6 la 3. Au votat pentru secretizarea declaratiilor de avere si de interese Marian Enache, un juristo-securist batran cu 3 pensii si salariu de la CCR (echivalentul a 20.000 de euro net pe luna), Livia Doina Stanciu (model neschimbat de activist PCR in ciuda a 35 de ani de libertate), Varga Atilla, (raportor tele-ghidat de Benke Karoly), Cristian Deliorga (cel salvat de Daniel Morar dupa ce a inceput sa planga la audieri la DNA), Gheorghe Stan, (procurorul mire care a adunat la nunta floarea justitiei pentru a dansa pe mormantul dreptatii din Romania) si Dimitrie Bogdan Licu, procurorul jandarm fara dosare, dar cu functii (si cu privirea tulbure, indeosebi dimineata)”, a relatat jurnalistul Virgil Burla.
A aparut un anunt de corectare la contractul pentru Autovehicule tactice blindate VAMTAC ST5 BN2, si are si numarul de masini achizitionate. Sunt 24 de masini, la un pret total de 10 mil. EUR (circa 416k EUR bucata).
SUA recunoaste ca fiind legitima cererea Rusiei de blocare a extinderii Nato catre est, in mod specific in cazul Ucrainei, al Georgiei si… al Moldovei. Ca declaratia asta e facuta de un taranoi parvenit din noua administratie e irelevant. Universitatile care au criticat declaratia pana acum nu su facut nici o discutie despre fondul ei, ci doar ca e neprofesionist sa dai cartile pe fata inaintea unei negocieri. Decizia reflecta o politica de termen lung a SUA.
Asta clarifica in sfarsit marea dilema nationala: ori SUA ori Moldova, sau altfel spus ori Nato ori UE.
Din punctul meu de vedere, prin declaratia asta Nato e mort pt. Romania, la fel marile parteneriate strategice cu SUA si coloniile lor de peste mari.
Nu vorbesc doar despre Ucraina, vorbesc despre Georgia, vorbesc despre Moldova”, a spus Kellogg, adăugând că decizia privind poziția SUA față de extinderea NATO îi revine lui Trump.
WTF!🤬
,,Constructorul băcăuan UMB cere rezilierea contractului pe al doilea lot de pe Autostrada Unirii (A8), lotul 1C Sărățeni – Joseni, după ce anterior a solicitat rezilierea și pe lotul 2A Ditrău – Grințieș. Conform informațiilor obținute de Economedia, compania românească vrea scăderea garanției de bună execuție în cuantum de 1,5% din contract la doar 0,5% pentru ambele contracte.” https://economedia.ro/breaking-al-doilea-lot-de-pe-autostrada-unirii-pe-care-umb-cere-rezilierea-document.html
Asa se intampla cand o companie devine ‘too big to fail’ in domeniul infrastructurii aici. Incep sa aiba pretentii nesimtite, cam suna a santaj. O exceptie la un executant determina in cascada ca toti sa ceara acelasi tratament.
Dar in subsidiar sunt si multe de zis; printre altele UMB-ul lucreaza multisor ‘pe caiet’ pt CNAIR/CNIR pt ca nu sunt bani pt cat se lucreaza si UMB factureaza cand stie ca isi poate primi banii.
Pret de constructie din bani publici.
„Parcarea de aproximativ 146 de milioane de euro ar urma să aibă 11 niveluri: două subsoluri, parter şi opt etaje. În total ar urma să fie amenajate 1.895 de locuri de parcare, cu un preț de peste 77.000 de euro fiecare.”
1 loc de parcare-77.000 euro. Au luat-o razna de tot.
Nu nu a luat-o razna e alta structura pt un astfel de bloc fata de unu de apartamente ce iei pe mera dai pe pere,numai faci finsaje dar suplimentezi rezistenta
@Nicu_4. Chestia cu * … vai ce bloc rezistent … * o cred gușterii care pun botu’ la propaganda însoțitoare. Ți-o spune unu’ care știe pe ce lume trăiește : la aproape fiecare mare proiect pesedist, mai ales la cele cu mare cântec, în paralel cu lansarea publică a proiectului sau la demararea lui, șmekării cei mari dau ordin la rețeaua de propagandă a partidului să lanseze cel puțin două, dacă nu mai multe *mituri* neoficiale care să liniștească suspiciunile boborului. Întotdeauna miturile sunt pe model *kak istvetno* – * nu-i așa că-i de bun simț ca o parcare supraetajată să aibă structura mult mai solidă, deci mult mai scumpă, ca un bloc de locuințe ? *. Mai sunt miturile oficiale *ecologie bla-bla-bla* și întotdeauna * noi nu dăm mai nimic, sunt fonduri europene * deși nu apare nici un panou cu POS-scârț, sau chiar dacă apare, mafioții au grijă să scoată de la finanțare europeană proiectul * că e europenii răi *, nu că i-ar aștepta la cotitură Kovesi și ai ei care-au prins mirosu’ de șpagă din prima frază a declarației lu’ Negoiță.
@Nicu_4. Te rog să mă crezi că un loc de parcare *regesc* plus drumurile de acces înseamnă sub 32 mp la parcare peste 50 locuri. Adică 2400 euro fără TVA metru’ pătrat ? În București metrul pătrat construit bine și finisat țuț îl costă pe un dezvoltator leneș 850 euro dacă bate palma cu un singur constructor. Că dai tu 2200 e valoarea terenului plus profitul și lenea dezvoltatorului plus lenea ta, pentru că constructorul face profit bun din ăia 850.
Costă mai mult parcarea ? O parcare suportă mai puțină greutate decât locuințele, trebuie să aibă doar planșeele mai solide, adică maxim un 50, hai 100 euro pe mp în plus. Te rog să mă crezi că diferența de preț la roșu între o vilă D+P+E+M obișnuită și una cu 90 tone sarcină variabilă în mansardă (adică piscină) era în 2016 mult sub 50 euro / mp.
Concluzie : din 145M proiectul plus pasarela 22M plus TVA mie îmi sună a arie de Șpaganini de 100M. Plus plus-valoarea creșterii de imagine a zonei din care trag profituri grase firmele clanului Negoiță care au construcții demarate. Plus fenta cu TVA-ul de construcțiifăcută cu pilă la ANAF.
100M de coco … prin anii ’00 am cunoscut un mahăr șpăgar (scuze de pleonasm) care zicea * … bă nene, eu vreau să mă știu milionar … ia scobiți-vă-n creier să vedem ce facem ca să scot o șpagă de milionu’ de verzișori … * (pe atunci calculele erau încă în dolari). Acu’ un pârlit de primărel scoate de 100 de ori mai mult … O tempora, o mores …
eu zic sa incerci peste 2000 de Euro,ca alea cu 850 sa nu fie cu defecte grave de structura din cate stiu eu ca spaga nu se da daca construiesti perfect si cine da spaga la greu o da sa poata indoi atat termene cat si normative ca inautru e vopsit apartamentu in jos e leopardu ca doar de aia unele lucruri se cheama lucrari ascunse
Maestre scuza ma ca zic dar citeste din nou, e 77 mii un loc de parcare, loc de parcare care are vreo 15 mp cu totul deci nici daca pun B700 si dubleaza cantitatea de fier si aduc specialisti din germania si tot nu ies banii aia….e jecmaneala pe fata…si stiu ce zic ca am habar cu domeniul
cate lifturi pui,ca sa nu stea smardoi sa comenteze ca stau ca prostii sa dea masina jos din pom cand se grabesc la munca sau acasa,cat costa unu ?faci rampa de urcare pana sus sau nu,aia nu intra in costu parcarii?,sau crezi ca aia e o scara de bloc asa ,costuri cu generatoare de urgenta nu le punem,vezi ca un aparatament in zona aia sare de 130.000 si are suprafata de 3 locuri de parcare,aa stai totu se face moka si degeaba ca aia care lucreaza sunt sclavi,sa faca apartamente cu 35000
hala laminor e la o gramada distanta de blocuri actuale de locuit. Deci preponderent e o investitie degeaba, de jefuit bugetul.
Sau Negoiții planifica prin zona blocuri de locuit si le fac viitorilor clienti locuri de parcare oferite gratuit si construite la supracost. Combinatii 2x marca PSD.
*ai nimerit-o una din minciunile dezvoltatorilor imobiliari sunt parcarile !
*se mai practica autorizatie de 6 etaje si real se construiesc 9 !
*pe fond ei construiesc blocuri cu suprafete mai mici decat cele ceausiste !
PS1 nu e obligatoriu sa fii consiler ! Dragoș Anastasiu, despre decizia CCR: „Faptul că am bijuterii sau tablouri, sunt lucruri care mă privesc pe mine, nu privesc vecinii” ia eurolines si valea !
PS2 maimutoiul usr godina.. in lista ta de prieteni sunt multi dubiosi …stergeti cont de facebook !
PS3 legea oricum e ptr prosti sirienii pun averea pe terti ei nu au nimic sunt saraci lipiti …dar chiar asa sa ne scuipati in fata dupa ce va ti vazut cu voturile in caruta ! https://adevarul.ro/stiri-externe/europa/cercul-restrans-al-lui-putin-discuta-despre-2447363.html
[absolut nici o deosebire fata de romania suntem mai rau ca ei !]
sigurele hale functionale in zona o sa ramana ,la fmgs, deja spre hala laminorul se misca si dinspre drumul intre tarlale cat si dinspre morarilor proiecte imobiliare,iar proiectele alea imobiiare inseamna locuinte si locuri de munca viitoare pt altii ,ca unii traiesc cu nostalgia celo 20000 de muncitori de la uzinele 23 August asta e alta treaba
„Bolojan=Putin” ! zi nesimtitule cum e cu taxele marite cu declaratiile de avere secretizate cu razboiale intre interlopi …cu jefuirea PFA [smecherie abjecta, marca usr bagi femeile „fara aparare” la inaintare ]
PS1 Thousands of German women would wait outside of his Berghof home at the Obersalzberg just to get a glimpse of him; once they saw him, many would become hysterical and would shout to him things such as „Mein Führer, I would like to have a child by you!”
PS2 La începutul acestei săptămâni, presa de stat rusă a declarat că, în timpul primei sale vizite în regiunea Kursk de la începutul conflictului, elicopterul lui Putin a fost „atacat de drone ucrainene”. Cu toate acestea, The Moscow Times susține că acest incident nu a fost un atac real, ci un eveniment atent orchestrat. :-)))))
PS3 nu vrem bani nu vrem valuta sparnacenatu sa …..
ca tot zicea lumea ca un link pus mai sus e degeaba:
„2.10. Realizarea Centrului de Excelență pentru modernizarea producției demuniții de calibru mare și dezvoltarea de capacități de producție pentru muniție standard NATO prin încheierea unor parteneriate între operatori economiciromâni și parteneri strategici precum: aplicarea Memorandumului între C.N.Romarm S.A. prin filialele S. UPSDragomirești S.A., S.Uzina Mecanică Plopeni S.A.
și S. Tohan S.A. cu General Dynamics;
2.11. Fabricarea tuturor tipurilor de muniție pentru toate tipurile de armă aflateîn dotare și care vor intra în înzestrare.”
citat din document de la Ministerul Economiei facut in 2024
Bun, deci General Dynamics va prelua din partea US contractul. Asta e bine.
Din ce-am scanat si eu prin surse publice cu niste timp in urma, am vazut functionari de la diverse fabrici Romarm ca au iesit la mese, intalniri si seminarii cu GD cu cam 1-2 ani in urma, deci se presupune ca ce se intampla acum e o formalitate si-o sa vedem in ~1 an echipamentele in fabrica.
E bine ca-o facem cu cineva serios si nu niste neica-nimeni precum ‘Periscope Aviation’.
Ne plangem de coreeni cu livarea, cand aia vor construi de la zero, iar astia vor produce din 2027, cand au deja terenurile si fabricile in care vor investi si bani deja in buzunar….
coreenii au fabricile si productia operationala si iti livreaza deabia in 2027 ,citeste aici si spune-mi cu mana pe inima unde scrie ca tre sa construiasca ei fabrica in romania ca sa livreze produsele contractate
„Ținte 2030
Programele la care pot participa operatorii economici de stat și cu capital privat din industria națională de apărare care dețin capacitați de producție si fabricație din domeniul blindatelor, autovehiculelor,tractoarelor pentru artilerie și rachete :
a) Fabricare ”Transportor blindat pentru trupe PIRANHA 5 – TBT 8X8” etapa II
si III;
b) Proiectare, fabricare, testare, omologare și mentenanță „Transportor
blindat pentru trupe flotabil – TBT 8X8”;
c) Fabricare,testare, omologare și mentenanță ”Autovehicul tactic blindat tip
ușor – ATBTU”;
d) Modernizare și mentenanță „Mașină de luptă a infanterieipe șenile – MLI-
84M „Jderul”;
e) Fabricare, testare, omologare și mentenanță „Mașină de luptă a infanteriei pe șenile – odată cu achiziția unui nou produs;
f) Mentenanță ”Mașină de luptă a vânătorilor de munte, denuimită
încontinuare MLVM”;
g) Mentenanță ”Transportor blindat pentru trupe – TAB 77”;
h) Mentenanță ”Transportor blindat pentru trupe-cercetare – TAB C79”;
i) Mentenanță transportor blindat de trupe 8×8 PIRANHA 3 și PIRANHA 5;
j) Testare, omologare și mentenanță „Tanc principal de luptă”;
k) Testare, omologare și mentenanță Obuzier 155mm autopropulsat pe șenile;
l) Testare, omologare și mentenanță Obuzier 155mm autopopulsat pe
roți/tractat;
m) Mentenanță șasiu tun antiaerian „GEPARD”.
n) Alte programe de interes pe care le pot dezvolta operatorii economici de stat sau cu capital privat în funcție de capacitățile de producție și fabricație din domeniul blindatelor, autovehiculelor și tractoarelor.”
documentul asta este facut dupa ce s-a semnat contractul cu Hawnha deci ca tot repetati la infinit marketing coreenilor pe aici continuu ,nu fac nimic daca nu e contractat deci unde scrie ca tre sa faca fabrica si nu veni cu reclame platite la defense ro si pe alte fituici
Ce nu iti este clar ? Coreenii ca si turcii cu Cobrele ,trebuie sa ansambleze o parte in tara !!! Pentru asta vor construi……Spui „coreenii au fabricile si productia operationala si iti livreaza deabia in 2027 „, Scuza ma si SUA au fabrici, linii de fabricatie, de ce nu le aduc in unitatile Romarm, ca e G2G ?
Coreenii au spu ca daca luam minim 300 de tancuri, o mare parte din ele vor ajunge inaintea Abramsurilor… Eu cred ca ai nostrii dau banii cu taraita, ca de aceea au pus termene de livrare in etape, pe perioada lunga…
Au spus clar ca o parte din ele, se vor fabrica la ei si pe urmala noi, cum a fost si cu cobra si cu m o sa fie si cu K9. Cum altfel sa invete muncitorii romani, daca nu se vor duce acolo sa se specializeze…
nu avem cum sa luam 300 de tancuri pt ca RFI pt 5 batalioane de tancuri spune 276 de bucati inclusiv derivatele ,si iei deja simulatoare pt Abrams ,iar RFI spune ca iei SH doar daca producatorul este capabil sa asigure tot lotul de 276 de bucati aduse la ultimul upgrade ,si deja ai contractat 54 de M1A2 SepV 3 deci de unde 300 de bucati la restu de batalioane disponibile adica 4
„Necunoscute sunt caile Domnului” Cine stie ce au in cap de la un guvern la altul, poate vor cateva zeci de buc intru un stoc strategic……..Vezi rusii, daca au avut stocuri, ‘reesapaeaza’ si trimit pe front… Naiba stie ce e in capul lor de la un an la altul…
Daca la SUA dureaza atat renovarea a 54 de tancuri, in caz de bubuiala iti trimit tancuri M1A1sau M1A2 din stocuri, nu M1A2SPV3…, nu mai bine ai tu o industrie care mai face cate ceva la ele, nu neaparat fabricarea, plus un stoc de tancuri brici in remiza?
Altfel patim ca ucrainieni, ei nu au avut destule tancuri moderne si nici TAB-uri si au primit cand a fost nevoie gioarse de pe la toti, tancuri, TAB-uri sovietice, armament vestic din anii 90, Leo1A5 etc In care au murit sute de mii de soldati degeaba…Asta se v a inatmpla si la noi, vom primi echipamente depasite, nu de actualitate. Mai bine sa avem stocuri din toata tehnica militara, decat sa asteptam.
da necunoscute dar cunoscute ,cum spre exemplu ordonatorul de credite bugetare nu a reusit sa gaseasca 50 milione de euro pt ca acum sa ai corvete, deci de unde bani si sua au ce sa iti trimita din stocuri coreea ce are ? ca dejaa ajuns la limita maxima de productie unul din motivele pt care au primit dedicatie de la guvernul romanie 2 ani gratie e si pt ca nu sunt capabili sa produca
Nu avem nevoie de tancuri din stocurile SUA. Cate buc tancuri „prapadite a primit Ucraina,care duce un razboi pe ditamai frontul de 3 ani? Cate tancuri ceva mai bune ,dar in mare cam chele Abrams, cate Leo2A5/6, cate Chalenger II, au primit ? Iti spun eu cateva zeci de buc adunate. Rusii trebuie sa treaca de ucrainieni sa ajunga la noi. prin absurd ,sa zic ca trec, datorita geografiei noastre aliniamentul pe unde pot trece tancurile e foarte mic. Daca ai artilerie cu bataie lunga si aviatie, distrugi tot, nu au cum sa vina coloane de blindate….Asa ca daca o sa mai avem in stoc tancuri si piese de schimb nu avem nevoie de altceva. Mai aproape ca piese si reparatii putem face la polonezi si pentru Abrams si pentru K2. Baza e sa avem multe piese de artilerie cu bataie mare si aviatie plus sisteme antiaeriene performante sa nu ne bombardeze cape ucrainieni..
@MZ Da stiu foarte bine ce am scris ! Noi suntem in NATO, Ucraina nu e, ucrainienii au 1974km lungime granita cu rusii !!! Cand au intrat in razboi cu rusii nu aveau atata armament modern si nici acum nu au la nivelul care trebuie.Erau o armata cu dotare si doctrina sovietica ! Chiar si acum nu sunt ce ar trebui sa fie ! Noi in razboi cu rusii direct cu trupe..blindate sanse mici, pentru ca rusii trebuie sa treaca de Ucraina. Chiar daca mai dureaza 2 ani tot nu vor trece.In 2 ani dotarea/echiparea armatei noastre v a creste mult, la fel si a membrilor NATO, plus ca am precizat anterior motivele pentru care nu pot deschide un front larg cu blindate. Primul si cel mai important ! Razboi Rusia-Romania, nu v a exista, v a fi razboi Rusia-NATO, asa ca nu avem nevoie de Abramsurile vechi din stocurile americane, care au ars ca si celelalte tancuri, din lipsa de blindaj performant, din lipsa de protectie impotriva dronelor si rachetelor antitanc. S au chinuit ucrainienii sa le impodobeasca cu de toate dar degeaba… In caz de razboi Rusia-Nato cei care ar avea nevoie,dar si au luat masuri sa aiba capabilitati sa repare,modernizeze, sunt polonezii si balticii care au relieful de asa natura,pretabil la invazie cu blindate. Facand abstractie de restul discutiei, incepe razboiul intre NATO si Rusia, din zona balticilor, te intreb Ucraina ce face ?, e neutra?, o sa dea drept de survol si trecere trupelor NATO prin teritoriul ei ?, daca la momentul ala e pace la ei, vor intra in razboi alaturi de noi ? Vezi multi vad razboiul Romania – Rusia direct asa ceva nu exista, ca nu avem granita comuna decat pe mare, de unde nu vor veni tancuri sa debarce…..
@MZ (si tu crezi ca un K2 e mai bine protejat decat un Abrams? ) Raspunsul la aceasta intrebare este : Un K2 modernizat la standardul PL al polonezilor, care l au testat si au vazut punctele slabe si cele bunesi au cerut up-grade , plus protectie activa, e de trei ori mai bun, mai usor de intretinut si de aparat,decat niste gioarse de Abrams A1M1 sau M2 dezbracate, fara blindaj cu uraniu saracit, fara protectie activa, practic „Monky model”, care vor veni ahaa 6 luni sau 1 an, pana se misca congresul, republicanii etc, Vance sau cine o fi presedinte atunci. Pai prietenii nostri polonezii ne vor ajuta,daca ei asimileaza productia si numai partiala de K2, in cel mai rau caz trimite UE mai repede 30-40 de Leo ca la ucrainieni si nu chele ca Abramsurile. Dar nu o sa avem nevoie. Noua ne trebuie masiv artilerie cu bataie lunga, sa lovi la iei, nu sa ducem razboiul pe teritoriul nostru.
si ca sa intelegi ca RFI chiar sunt facute pe bune ,exista RFI pt lansator de rachete multiple cu bataie mare (peste 150km) care odata cu livrarea ultimului bat de HIMARS si cu producerea de UAS TO clasa II este in totalitate executat ,pt ca pe langa lansatoare se cereau si drone capabile sa supravegheze si sa ofere solutii de tragere la 300km
Gerula intelege Romania nu contracteaza Fabricare decat pt programele unde scrie expres acolo ,Piranha V,ABTU,MLIS,TBT Amfibiu unde cere si proiectare,restu sunt toate luate la cheie si cerinta este asigurarea mentenatetei,ce ofera producatorul este irelelevant daca nu exista cerinta pt aia la Mapn si Ministerul Economiei pt ca aia sunt ordonatorii de credite bugetare(adica dau bani,fara bani nu se face nimic ca nimeni nu face moka) ,restul e marketing sau mai neaos gargara
Nu prea inteleg entuziasmul asta. Daca voiau sa faca munitia pana acum erau facut fabrici si cu Coreea, si cu Rheinmetall si cu cu IAI pentru rachetele alea.
Fabrica aia daca se face o sa fie doar inca o parghie de putere prin care SUA controleaza politica externa a Romaniei. Nu spun ca au facut rau sau bine pe unde au investitii si armata, dar s-a vazut si in Turcia si in Israel si in Japonia… Panamea… probabil ca si in Danemarca ca au influentat decisiv politica tarilor alora, de-au ajuns sa ia decizii impotriva interesului national si a directiei generale de dezvoltare la un mom. dat.
Bref… SUA primeste drept de veto pentru cazul in care s-o ivi in cursul vietii noastre o oportunitate de reunire a Moldovei cu Romania. Motive ar avea destule – ca sa exploateze mineralele alea in UA au nevoie sa colaboreze armonios cu guvernul de acolo. Daca armonios inseamna la un mom. dat sa blocheze crearea unui stat mai mare si mai puternic langa UA, de ce nu, doar banii sunt deja investiti in parghia asta. La fel, daca ar avea nevoie sa-i mai perie pe turci sau naiba stie pe care – au obiceiul sa isi vanda prietenii la cursul pietei daca apare oportunitatea.
De Gaulle era ala care-a zis ca Statele nu au prieteni, doar interese. .. dupa care Franta si-a luat acasa aurul de la ei.
Nemtii, care sunt dependenti militar pana peste urechi de SUA, discuta zilele astea sa isi retraga in sfarsit si ei rezervele de aur. Ma mir ca n-au facut-o mai demult.
Politica roamneasca nu a avut nici o sclipire de viziune in ultimii 30 de ani. Nici un semn de coloana vertebrala. Daca vor continua „sa puna toate ouale in acelasi cos” Romania ar putea la fel de bine sa sara oceanul si de la UE si Nato la ajunga la Mercosur… impreuna cu Venesuela si cu Bolivia. Nu nu s-ar schimba nimic.
adica sa numai fim dependenti de sua dar de oricine altcineva afara de ei inclusiv de unii mai mici care daca pierd sprijinul sua dispar de pe harta maine
Adica investitii strategice doar cu unii cu care avem interese strategice de acelasi rang comune – cam toate tarile din jurul Balticii ar bate pe-acolo, ca problema cea mai mare e Rusia. La fel tarile din sudul Mediteranei, amenintate de influenta ruseasca din Africa – migratie, acces la resurse, amenintari militare directe cum sunt avioanele noi si probabil in curand rachetele balistice din Algeria.
Probleme sunt si cand partenerii strategici sunt mult mai mari si mai influenti – din perspectiva asta, daca SUA sunt un caz extrem, Germania n-ar fi departe. Polonia e si ea mult mai mai mare si mai e si super-dependenta de SUA. Solutia in cazul asta e evitarea acordarii unui monopol partenerilor.
Cu exceptia monopolurilor tehnologice totul se poate diversifica.
monopolul sua vine si cu beneficii ,in caz de scandal imensa baza a lor logistica si stocuri de orice sau uitam ca unul din cerintele US Army pt a purta eficient un razboi in mai multe domenii este prepozitionare de trupe si mijloace logistice in cantitati care sa asigure succesul strategic,ca doar de aia desi gargara trolilor e mare MK o sa ramana cum s-a stabilit
Daca Trump bate palma cu Putin si semneaza ca NATO nu se extinde cu R Moldova, Ucraina si Georgia, ce face Moldova se mai uneste cu Romania ? Automat ar intra in NATO prin unire, ce tari mari vor sprijini asta ?La negocierile cu rusi, Moldova fiind o tara aflata in spatele Ucrainei si neavand granita cu Rusia, nu are ce cauta in negocieri, doar privind retragera rusilor din Transnistria. Rusii urmaresc sa intre in Transnistria sa fie in spatele Ucrainei si sa readuca Moldova in sfera ei de influenta ! Cineva destept trebuie sa le spuna americanilor treaba asta. Mai bine ND il lua consilier pe Basescu si se ducea la Trump si ala stia ce sa vorbeasca !
Nato e o alianta militara. Asta inseamna in acceptiunea clasica protectia unor teritorii, nu a unor natiuni sau a unor tari. In fond limitele fizice ale influentei militare sunt cele care conteaza, nu alea politice.
Dimensiunea militara e pt nn eventual tratat SUA-Rusia fundamentala. Asta inseamna ca trasarea limitelor se face dupa harta militara, nu dupa indexul tarilor de la ONU.
Ghici ce rol pot juca Romania si Moldova in sceneta asta…
Nu luam SH ! IAR Brasov asteapta comanda pentru H215M. Cred ca si celelalte Pume care au resursa vor intra treptat in RK si vor avea sistem noi ca pa H215M Romania a modernizat Pume la standard de H215M pentru tari straine…
Presedintele Senatului, Ilie Bolojan, a anuntat vineri ca numarul de posturi in institutie a fost redus de la 796 de posturi, la 649. El a menitonat economia la fondul de salarii este de 3,5 milioane de euro anual.
In aceste zile s-au finalizat toate procedurile legate de reducerea personalului Senatului, ca urmare a deciziilor adoptate la inceputul anului.
Din cele 796 de posturi, au ramas 649, dintre care 31 sunt neocupate, fiind rezervate persoanelor suspendate de drept. Reducerea de personal s-a facut prin normarea corecta a personalului si prin reducerea posturilor de consilieri de pe langa comisii si cabinetele demnitarilor.
Diferenta dintre fondul de salarii necesar initial, de 93,9 milioane de lei anual, si cel pentru posturile reduse, de 76,4 milioane de lei anual, este de 17,5 milioane de lei – adica aproximativ 3,5 milioane de euro. Aceasta este suma care va fi economisita intr-un an, ca urmare a acestei reorganizari – o economie de peste 18% din fondul de salarii. Poate nu pare o economie mare, dar in trei ani inseamna un pasaj intr-o intersectie aglomerata din Bucuresti, valoarea estimativa a unui pasaj rutier fiind de 10 milioane de euro. Ganditi-va ca astfel de reduceri se pot face la multe institutii si calculati cate pasaje s-au pierdut pana acum.
Ce este interesant la acest vânător de mine Pembroke M107 este ca are statie CIWS bazată pe tunul Piranhei..adică Bushmaster-ul Mk-44 de 30mm.
Ar trebui sa se fructifice oportunitatea sa fie testată cat mai intens și dacă e bun.. atunci înlocuite în viitor și vechile stații sovietice AK (230, 630) de pe fregate și corvete (Mărășești, Tetal-urile) pt muniție comună.. interoperabilitate.. mentenanță mai facilă.
Probabil asta e varianta cu echipaj (1) dar există și varianta telecomandata..remote.. modernizată.
Cine îmi cunoaște comentariile, militez pt interoperabilitate- aceleași sisteme de turele..dacă nu macar același tun..sau macar același calibru.
Acest SeaHawk cu tunul MK-44 de la MSI Defense are și varianta terestră pe VShorad numita TerraHawk- operațională și în Ukraina. Nu ar strica sa avem tunul Bushmaster de 30 (nu sunt fan dar asta e cu asta defilăm) pe cat mai multe aplicații..naval, terestru, AA (vine și turela de pe viitorul MLI..și acolo e discuție și rivalitate intre 30 vs 35..)
Fabricarea de muniție ar fi mult mai simplă dacă am avea 30×173 în nr cat mai mare.. parerea mea..ar trebui sa fie o prioritate uniformizarea calibrelor/tunurilor.
Pentru tunul mk-44 trebuie integrată în țară producția muniției tip airbust mk310 PABM a producătorului tunului, Northrop Grumman, muniție utilă în lupta C-UAS. Din ce văzusem în anunțurile Romarm noi producem doar muniție tip HEI-T
EXCLUSIV: Totul despre contractul SHORAD-VSHORAD. Pe repede înainte, MApN vrea rachete israeliene cu radare poloneze care n-au mai fost vândute în alte state NATO
Până la urmă, care e faza cu contractul ăsta? De pe pagina Rafael:
– https://www.rafael.co.il/system/spyder-all-in-one/
Ăia de la Rafael se laudă că sistemul ăsta e „all in one”, cu tot ce trebuie, radar, centru de comandă, comunicații și lansatoare, și, cel puțin pe hârtie, sună bine. De ce apar bârfele astea cu radare poloneze and sh!t??? iar vor pesediștii să mai facă o mânăreală, până pleacă dom prefesor de la comandă? Sau e articol plătit de concurență???
Părerea mea, hâc…
pai probabil au vrut sa reduca costurile ca sa se incadreze in suma pusa pe masa… asa ca manareli. Desi am achizitionat 4 radare EL/M-2016 ATAR AESA care sunt exact pentru SHORAD Spyder.. 🙂
Rafael s-au oferit probabil sa integreze radarele poloneze cu sistemul lor.
e SHORAD/ER + MRAD + LRAD … + C-RAM/VShorad Iron Dome ( pentru care Romaero a semnat in 2018 protocol de co-productie)
In plus Stunnerul/SkyCeptor e integrabil pe Patriot.
Din punctul asta de vedere ar fi cea mai logica optiune (si ca si cost, optiuni de co-productie), oferind elemente ieftine grefabile pe sistemele americane Patriot si Hawk.
Indiferent cum o fi armamentul israelian (de calitate dovedita in general) cred ca e un risc de securitate in aprovizionare ff mare sa te bazezi pe Israel la ora actuala, mai ales daca conflictul de acolo se va extinde , ceea ce e de asteptat…..depinde de miscarile Chinei in genere.
Pe scurt eu nu as mai cumpara nimic de la evrei decat cu conditia unui transfer de tehnologie/fabricatie in tara, iar aici am avea ce transfera, de la armamentul individual, radare, manpads, atgm etc…plus ca le-am putea livra si lor daca ei ar fi in dificultate, cred ca trebuie schimbata putin paradicma.
SPYDER AIO este o altă mâncare decât ceea ce ne spune articolul că ne-au oferit Rafael. În plus, Iron Dome este un sistem care până recent a fost folosit doar de israelieni și care este o cutie neagră când vine vorba de integrare pe partea de software, adică ceea ce bănuiesc eu personal că este adevărata problemă când vine vorba de integrare. Că idee, Americanii au cumpărat două baterii Iron Dome, acum câțiva ani, pe care doreau să le integreze în sistemul lor de apărare aeriană, ca parte din AIAMD. Au văzut problema cu integrarea de software (există și rapoarte către congresul SUA în acest sens daca bine îmi amintesc) și au pus bateriile în Guam pentru o eventuală apărare împotriva rachetelor de croazieră (mai apoi cred că le-au trimis Israelului după 7 Octombrie 2023 pentru a le spori apărarea aeriană în fața atacurilor cu rachete). De atunci, USMC și-au început propriul program, MRIC, care folosește doar interceptorul de la Iron Dome, și acela fiind de fapt produs în America cu piese diferite de Tamirul original. În rest, MRIC are toate celelalte componente (radar, statie de control, lansator, etc) diferite de Iron Dome.SPYDER AIO este o altă mâncare decât ceea ce ne spune articolul că ne-au oferit Rafael. În plus, Iron Dome este un sistem care până recent a fost folosit doar de israelieni și care este o cutie neagră când vine vorba de integrare pe partea de software, adică ceea ce bănuiesc eu personal că este adevărata problemă când vine vorba de integrare. Că idee, Americanii au cumpărat două baterii Iron Dome, acum câțiva ani, pe care doreau să le integreze în sistemul lor de apărare aeriană, ca parte din AIAMD. Au văzut problema cu integrarea de software (există și rapoarte către congresul SUA în acest sens daca bine îmi amintesc) și au pus bateriile în Guam pentru o eventuală apărare împotriva rachetelor de croazieră (mai apoi cred că le-au trimis Israelului după 7 Octombrie 2023 pentru a le spori apărarea aeriană în fața atacurilor cu rachete). De atunci, USMC și-au început propriul program, MRIC, care folosește doar interceptorul de la Iron Dome, și acela fiind de fapt produs în America cu piese diferite de Tamirul original. În rest, MRIC are toate celelalte componente (radar, statie de control, lansator, etc) diferite de Iron Dome.
@Mow_Dog
În articolul respectiv NU se spune ce ne-au oferit evreii.
Articolul pare scris de un habarnist, pe baza unor bârfe. Autorul nu știe, și nici nu a binevoit să se documenteze, ce rachete intră în compunerea sistemului Spyder. El vorbește de rachete Spyder și Derby, în loc de Python și Derby, și nu spune nimic despre ce variantă de de Derby ar intra în compunerea sistemului oferit nouă.
Părerea mea, hâc…
probabil ca o veni de undeva si informatia cu radarele poloneze ,dar care? ca nefolosit nu e decat Bystra care e intrat prin 2023 in dotare ,dar de ce?sa suplimenteze nr de radare folosite ,o fi prea vulnerabil sistemul tot pe masina din anumite experiente ale altora?
Mai este un articol scris cu vreo 2 zile înainte, aici zice de 9 baterii de Iron Dome și 9 baterii de Spyder. Sincer, nu par prea credibile articolele din MAS.
Bahahaha, cica indianul de la 9:31 ca fac componentele de radar la o treime din timp si mai bune ca israelienii de la IAI care le-au dat licenta….vai si amar, de aia n-ajung ei sa faca mai nimic, se cred mai destepti ca dracu’ https://youtu.be/mgZqzivJork?t=571
As vrea sa vad o solutie testata contra mai multor tipuri de drone de la alea mici si lente pana la alea mai maricicele kamikaze care sunt ceva mai iuti si inclusiv alea cu fir.
Uite o solutie de hard-kill la kil: focos de CO2 cu raza de distrugere de 10m, seeker IR si bataie la 600m. In compromisul de pret intra ca trebuie iluminata tinta sa o poata vedea racheta.
Pe langa astea imi mai place Trohy-ul de Leo2A8 – adaptat sa blocheze drone, dronele anti-drona in general si in mod special alea care stiu sa taie firul dronelor cu fibra optica.
Eu v-am sugerat sa faceti donatii si aveti ce dona slava domnului :-)))
Tu nu si nu mi-ai dat ignore :-)))) Iti dai seama cati seici cu epoleti si-au facut concediile prin arabia :-))))
una pt suveranisti visatori:
Contracts For May 30, 2025
NAVY
Lockheed Martin Space, Littleton, Colorado, is being awarded a cost-plus-incentive-fee and cost-plus-fixed-fee unpriced letter contract modification (P00070) with a not-to-exceed amount of $1,002,700,000 under an existing contract (N00030-22-C-1025). This effort will support program management, engineering development, systems integration, long lead material, and special tooling and equipment in support of missile and launching platform production for Conventional Prompt Strike. Work will be performed in Denver, Colorado (49%); Huntsville, Alabama (35%); Sunnyvale, California (5%); Titusville, Florida (2%); various other locations (9% total). Work under this undefintized contract is expected to be completed on Aug. 31, 2028. Fiscal 2024 research, development, test and evaluation (Army) funds in the amount of $30,000,000; and fiscal 2025 research, development, test and evaluation (Army) funds in the amount of $110,000,000, will be obligated upon award. The fiscal 2024 research, development, test and evaluation (Army) funds of $30,000,000 will expire at the end of the current fiscal year. This contract was awarded as a sole source acquisition pursuant to 10 U.S. Code 3204(a)(1) and was previously synopsized on the System for Award Management (SAM.gov) online portal. Strategic Systems Programs, Washington, D.C., is the contracting activity.
General Dynamics Land System, Sterling Heights, Michigan, was awarded a $7,965,093 modification (P00103) to contract W56HZV-22-C-0012 for Abrams system technical support. Work will be performed in Sterling Heights, Michigan, with an estimated completion date of Sept. 30, 2026. Fiscal 2025 Foreign Military Sales (Romania) funds in the amount of $7,965,093 were obligated at the time of the award. The U.S. Army Contracting Command, Detroit Arsenal, Michigan, is the contracting activity.
Defense Secretary Pete Hegseth’s decision this week to cut more than half of the Pentagon’s test and evaluation office personnel was driven, in part, by concerns over the office’s plans to provide testing oversight for the Trump administration’s $175 billion Golden Dome missile defense project, multiple sources told Defense News.
In a memo released Wednesday, Defense Secretary Pete Hegseth announced plans to restructure the Office of the Director of Operational Test and Evaluation, known as DOT&E, and reduce its 94-person staff to 46 — a mix of civilians, military personnel and one senior executive. The memo also put an end to all contractor support to the office.
Nicușor Dan, săltat de jandarmi când protesta pașnic împotriva demolării abuzive a Halei Matache, monument istoric. Cel cu păr lung este poetul Mugur Grosu, un cunoscut intelectual al generației tinere.
Cam de vreo săptămână, acei domni jandarmi n’aș crede să adoarmă prea fericiți… 😃😃😃
Vesti de la vecinii și prietenii nostrii maghiari printr-o publicație poloneză.
„La 9 mai, Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) a anunțat demascarea a doi agenți – foști soldați ai armatei ucrainene care ar fi fost recrutați de serviciile de informații militare maghiare. Aceștia ar fi fost implicați în activități de spionaj în Transcarpatia, o regiune locuită de câteva zeci de mii de etnici maghiari. Ambele persoane au fost reținute și acuzate de înaltă trădare, o infracțiune pasibilă de închisoare pe viață. Presupusa lor misiune ar fi fost să adune informații cu privire la instalațiile și echipamentele militare din regiune, să identifice punctele slabe ale apărării și să monitorizeze sentimentele politice ale populației locale, inclusiv reacțiile potențiale în cazul unei incursiuni a „forțelor ungare de menținere a păcii”. Potrivit SBU, serviciile secrete ungare au încercat, de asemenea, să obțină date de pe linia frontului, inclusiv informații privind pierderile suferite de forțele armate ucrainene.
Ministrul ungar de externe, Péter Szijjártó, a descris afirmațiile SBU drept „propagandă antiungară de la Kiev”, iar Budapesta a răspuns imediat prin expulzarea a doi membri ai personalului ambasadei ucrainene acuzați de implicare în activități de informații. Ca represalii, Kievul a expulzat doi diplomați maghiari, la care Budapesta a răspuns prin reținerea și deportarea ostentativă a unui fost angajat al ambasadei ucrainene acuzat de spionaj. Purtătorul de cuvânt al Ministerului ucrainean de Externe, Heorhiy Tykhyi, a calificat acțiunile Ungariei drept o „vânătoare de vrăjitoare” și a acuzat autoritățile ungare de isterie antiucraineană. La 11 mai, ministrul adjunct de externe al Ungariei, Levente Magyar, a anulat consultările interguvernamentale programate pentru ziua următoare la Uzhhorod, care urmau să abordeze preocupările Budapestei cu privire la politica Kievului față de minoritatea maghiară. Reuniunea fusese programată în urma vizitei viceprim-ministrului Olha Stefanishyna la Budapesta, la 29 aprilie. La 13 mai, Viktor Orbán a acuzat partidul TISZA – principala forță de opoziție din Ungaria – de implicare în operațiunea de contraspionaj ucraineană.
Demascarea activității de spionaj a Ungariei în Transcarpatia pare a fi un răspuns la obstrucționarea de către Budapesta a integrării europene a Ucrainei. Confruntat cu speranțe tot mai mici de a ieși din acest impas, obiectivul Kievului ar putea fi acela de a exercita presiuni suplimentare în cadrul discuțiilor bilaterale și de a încuraja statele membre ale UE să exercite o influență suplimentară asupra Ungariei. În cazul în care acuzațiile serviciilor de informații ucrainene sunt confirmate prin proceduri judiciare, este probabil ca acestea să ducă la o nouă erodare a încrederii în Budapesta, atât în cadrul UE, cât și în cadrul NATO. Tensiunile sporite cu Kievul ar putea, de fapt, să aducă beneficii guvernului maghiar pe plan intern, deoarece se aliniază campaniei sale antiucrainene în curs.”
Personal, cred că au dreptate să se pregătească pentru orice eveniment.
Dacà nu au făcut-o deja, și planificatorii români ar trebui să ia în considerare scenariile posibile în Moldova de Est.
1 an de intarziere „din cauza firmei israeliene” a fost acceptat ca scuza de MApN si M.Economiei.
Contractul initial a fost semnat la jumatatea lui august 2020: „…Contractul, în valoare de 275 de milioane de lei fără TVA, are o durată de patru ani, ultima aeronavă modernizată urmând a fi livrată în termen de 48 de luni de la semnarea documentului.
Ministrul apărării naționale a apreciat importanța semnării acestui contract atât pentru Armata României, cât și pentru industria națională de apărare, și a exprimat speranța că „prima aeronavă modernizată va intra în testele de verificare după 22 de luni”. https://www.roaf.ro/?p=21596
Cum primul SM a zburat in decembrie 2023, daca tinem cont de 1 an intarziere, de fapt trebuia sa zboare in iunie 2023. Deci 6 luni intarziere.
Si in august 2025 ar trebui sa se implineasca alea 48 de luni „plus 1 an” pentru ultima din cele 10 aeronave.
Cateva idei despre cam ce ar trebui sa faca armata romana in opinia mea de mastru cu 10 dani in opinii.
1. Infiintarea unei scoli de dronisti si crearea unei grupe de dronisti in fiecare pluton.
2. Indroducerea de tactici si proceduri in pregatirea militarilor pentru a detecta si a reactiona impotriva dronelor
3. Echiparea infanteriei cu arme AT moderne, arme calibru nato si restul kit-ului necesar unui infanterist modern.
4. Transformarea unitatilor de geniu in combat engineers.
5. PSYOPS contra rusilor. Nu inteleg de ce nu se face dezinformare si propaganda anti ruse si rusii sunt lasati sa joace singuri pe domeniul asta in mai toate televiziunile si in spatiul online.
6. Campanie de informare si pregatire a populatiei in caz de. Inclusiv in scoli.
7. Mult mai multe manpads + platforme anti drona + SHORAD
8. Extinderea lantului logistic care imi pare firav fata de necesarul unui razboi modern.
9. Capabilitati de EW atat terestre cat si aeriene. Modernizare si extindere a acestor capabilitati.
10. In razboi cine invata si se adapteaza mai repede are intotdeauna un bocanc in fundul celuilalt. Nu imi place deloc lentoarea cu care s-a miscat mapn.
in plan secund, in primul rand as miza pe:
– pregatirea populatiei pentru situatii de urgenta (dezastre, razboi, etc), cu crearea de reflexe pentru aceste situatii: formari de prim ajutor, de asistenta, tehnici de supravietuire si construire de adaposturi, exercitii de rationalizare a mijloacelor, etc
– refacerea adaposturilor si crearea unora noi
– refacerea stocurilor de medicamente si alimente, dar si de munitii
– pregatirea teritoriului national cu infrastructura pentru un razboi de uzura, cum fac polonezii si balticii
– antrenarea rezervistilor voluntari, ajutand si cluburile de pasionati in domeniul militar
La Kiev si voluntarii s-au miscat foarte bine, chiar si in zonele ocupate de armata rusa. Au ajutat cu informatii utile armata si au avut actiuni de sabotare si inducere in eroare.
Amice, avem o grămadă de români rusofili. Plus ca polonezii sunt stimulați financiar cu echivalentul a 6000 de lei pe lună! La noi ce primești? O mwooie! Daca ar fi stimulentul acesta ar fi coadă si la noi! Patriotism pe gratis nu se poate cand avem nababi ca mosul Enache de la CCR cu 20k € pensie pe lună! Ar trebui „convertită” fix pătura aia care azi visează sa vina rușii fix din frustrarea legată de corupția de la noi. Daca izolam si neglijam pătura asta vom avea parte de trădători la greu.
nu prea avem rusofili ,avem oameni care considera ca daca nu ne inarmam ca sa reprezentam un pericol pt rusia ,rusia nu ne va ataca ,si care pun botu la propaganda cu sa cheltuim banii pe altceva ca rusia nu este un pericol ,desi suna cinic era bine ca shahedurile care atacau ismail sa fi cazut macar una pe o casa locuita fara sa provoace daune majore celor care locuiau acolo si atunci sa vezi ce inversunati in dotarea armatei deveneau iar georgica si soso deveneau inamicii publici nr 1 nu modele de urmat
referitor la MANPADS, avem nevoie de ceva mai usor si mai ieftin de achizitionat si produs decat Mistral (care sunt si ele f. bune, dar „overkill” si indisponibile in volum mare).
Polonezele ar fi numai bune…
Salut!
Toate cele 10 puncte enumerate mai sus sunt cu siguranță ff importante.
Ff important e punctul 1 și cred ca punctul 2 poate fi asimilat la acesta, la fel punctul 3 care pe lângă valoarea combativă ar crește extraordinar și moralul infanteristului…..ținuta de calitate, echipamentul de protecție, bocancii , arma de calibru NATO ușoară, ambidextra și dotata cu de toate , echipamente de ochire și de vedere pe timp de noapte i-ti conferă niște avantaje tactice plus ca te pune-n rândul trupetilor din armatele bine doatate, cât despre atgm-urile moderne nu cred ca mai e cazul de dezvoltam…..apropos, să sperăm ca spyke-urile vor funcționa în caz ca va fi nevoie de ele..
Legat de punctul 5 , nici eu nu înțeleg de ce stăm doar la încasare.
Eu aș mai adăuga la cele 10 puncte o colaborare cu ucrainenii pe partea de rachetă balistică, cu siguranță am avea nevoie și de așa ceva.
„Eu aș mai adăuga la cele 10 puncte o colaborare cu ucrainenii pe partea de rachetă balistică, cu siguranță am avea nevoie și de așa ceva.”
Doamne fereste! Cand esti in nato si ai acces la colaborari cu toate companiile vestice care iti fac orice vrei atat timp cat esti serios de ce ai vrea sa colaborezi cu o tara non-nato, cu capabilitati tehnice limitate, prinsa intr-un razboi si care istoric ne-a fost dusman ?
robi total de acord cu tine doar ca s-a decis ca si Ucraina sa ia o parte din banii REARM/SAFE Europe, ei au experienta suficienta in balistice si cu materiale (motoare, ghidaje senzori etc) de ultima generatie cred ca pot produce mult mai ieftin ca restul, plus ca ai folosit expresia ,,lentoare” , poate reusim s-o mai eliminam cu ajutorul lor.
De acord, lucru’ bun la 9 luni doar ca pare-se ca timpul nu ne ajuta.
Pe scurt noi suntem teritoriu NATO acoperit de articolul 5 care poate dezvolta/fabrica aici pt ei si pt noi plus ca am avea sanse mai mari la atragerea banilor europeni folosindu-ne in acelasi timp de experienta ucrainenilor .
Pe termen lung daca da Domnul pace eu am sperante ca relatiile cu ei se vor imbunatati mai ales ca noi f probabil o sa avem nevoie de alternative la Ungaria/Austria si ma refer aici la culoarele de transport rutier si feroviar, Ucraina si Polonoia fiind alternative ce trebuiesc luate-n seama mai ales de cand cu A7.
@robi
„Nu imi place deloc lentoarea cu care s-a miscat mapn.”
Când s-au mișcat mai bine, ca să se miște și acum? Ăștia suntem, bro.
Și în primul răzbel, și în al doilea, deși beneficiau din plin de lecțiile învațate de aliați, tot pe lângă au fost, la început.
Și apoi, a trebuit să vină francezii și nemții să ne ridice.
Părerea mea, hâc…
Stii,am o problema.O dau in schizofrenie.Pe de o parte trebuie drone si C-Uas garla.
Pe de alta,tehnologia avanseaza ca fulgerul.Ce e bun acum e pishwasser peste 2 luni.
Cand planuiesti o treaba de asta,e cu cantec si orice faci o poti da in bara.Daca WW2 incepea in 1935,Italia rupea.Flota aviatia si terestrii erau printre cei mai bine echipati din lume.
In cativa ani aviatia era mediocra,terestrii praf,iar flota hmm.Capacitatea tehnologica si mai ales cea industriala nu era acolo pt a inlocui vechiturile abia iesite din fabrica.
Nu vb de pregatire,lideri etc…
Cel mai bun lucru pe care nu-l fac e sa creeze baza industriala si tehnologica pt a produce UAS si C-UAS in numere relevante pt un razboi ca lumea.
Cu pregatirea,fata cealalta,io daca as dictatorul suprem as inventa la Cincu 2 unitati care sa se completeze una pe alya.
Ambele ar fi alcatuite din toate armele si specialitatile imaginabile,chiar daca efectivul lor ar fi de 200-250 de insi.Una ar fi cea care ar primi anual in numere microscopice absolut orice ciudatenie si noutate apare pe la orice producator in masura in care vand aia 3-5-10 bucati.Evident,nu THAAD sau crucisatoare,dar in rest orice se ia cu 30-40 de milioane anual.Sarcina lor ar fi sa-si bata joc de banii poporului si sa strice noutatile tragand de ele ca in cel mai nasol razboi.
Afland ei ce poate cea mai cea tehnologie,paseaza datele colegilor din unitatea 2,care ar fi OPFOR dedicat,ce poate simula din soft cam orice.Astia gandesc cum sa foloseasca noile capabilitati si sa bata mar fiecare btn din armia patriei,macar o data la 2 ani,daca anual ne calicim.Evident,daca e vreo idee ce apare pe glob,sarcina lor e sa o fure si sa o aplice.
Pe cale de consecinta, TTP-urile se schimba anual.Neplacut pt lume.
Ma doare burta cand vad scenarii „inspirate din Ucraina”.Aia se schimba mai iute ca vremea,mereu tre sa vezi ce functioneaza si ce nu mai functioneaza.
Inspiratia e momentan din primele luni de razboi,cand inca mai semana cu ce e prin doctrinele NATO si manualele din razbelul rece.
La NATO sunt ca filmul despre Napoleon al lui Ridley Scott.Asemanarea e ca a existat candva unul Bonaparte si purta palarie.
De aia nici n-am zis ca e nevoie de stocuri de drone. Nu am deloc incredere in a cumpara purcoi de drone care maine sunt inutile. Dar oamenii trebuiesc pregatiti pe tactici si procedee. E mult mai usor sa ii inveti sa treaca de pe un sistem pe altul decat de la 0.
E nevoie de o investitie serioasa in personal in mapn si sa il atraga si sa il tina si sa ii pregateasca.
@robi
As we speak, un băiat pe care îl cunosc pleacă la curs de operator drone, 3 săptămâni.
Deja a primit bibliografia și „jurnalul de zbor”.
De acord cu „stocul de drone”. Am un presimț că până la sfârșitul anului și dronele cu fibră își vor găsi nașul.
Părerea mea, hâc…
Ar fi bine aici sa faca un hub de pregatire avand in vedere aproprierea fata de babuinezi. Daca ar fi dupa mine l-as face undeva sa fie si cu drone maritime. Ca jocul la Marea Neagra o sa fie si cu drone.
lentoarea tine de faptul ca sunt mult mai usor de scos si pus borduri si turnat asfalt ,decat de construit o armata si nu iese bani de aici cangi buget ,cangi industrie ca e foarte specializata si acu se misca dar tot greu ca nu iese ce trebe si atunci nu exista nici interes ca ei oricum au banii in cipru malta elvetia cayman panama si nu ii afecteaza un viitor razboi pe teritoriul statului de unde mananca
Bine le zici 🙂 cumapara apartamente in dubai 🙂 cam asa si in tragicul an 1940 ..cum ziceau odinioara manualele de istorie !
PS nu s-a furat numai la rebeliune s-a furat si la evacuarea basarabiei de la cetatenii romani !
“Scopul activității este perfecționarea pregătirii în domeniul operațiilor de sprijin aerian pentru FOS și în cadrul acesteia se vor planifica și executa misiuni de transport (Special Air Transport), recunoașteri și cercetare aeriană specială (Special Reconnaissance) și căutare-salvare în luptă (Combat Search and Rescue).”
Vedeți citatul de mai sus din articol.
E vorba despre altceva în acel exercițiu.
„Stagiul este găzduit de Regimentul 4 Elicoptere pentru Operații Speciale al armatei franceze. La Vampirex 25, patru piloți ai acestui regiment vor executa un zbor de aclimatizare cu IAR 330 SOCAT.”
The BYSTRA radar (and CAMM/CAMM-ER missile launchers, and in the future CAMM-MR) are/will be integrated with the Polish IBCS system configuration. This information may be important if Romania intends to buy IBCS for its own needs. There will be no need to incur integration costs.
Buna ziua!
Bear hug pentru patrioti si echipa forumului, **** pt scursurile rusofile.
Cuvintele sunt de prisos.
Dupa ce termin cu ziua copilului ma voi imbata ca un animal, daca nici asta nu-i motiv pentru un chef ca la carte atunci am uitat sa ne bucuram de vestile bune.
Big news from SBU (Ukraine’s Security Service): they’ve been on a special mission to destroy Russian bomber aircraft. We’re hearing that more than 40 planes are confirmed hit by drones , including A-50s, Tu-95s, and Tu-22 M3s 🔥💣
Uau, daca se confirma e una din cele mai mari reusite din razboiul asta, per total, si cea mai tare operatiune (ca succes si ingeniozitate) cu drone din istorie.
Pierderile sunt uriase daca e adevarat, peste 40 de avioane, bombardiere strategice, avioane tip AWACS, inca una doua actiuni din astea si triada nucleara a rusnacilor devine duetul nuclear.
Jos palaria pentru ucrainieni, n-am apucat sa vad dar din ce am mai citit cica au folosit un camion civil, soferul cel mai probabil nu stia ce transporta, ala ar fi parcat la o benzinarie din orasul unde era baza aia aeriana si cat era acolo au inceput sa iasa drone una dupa alta din bena.
Ar fi fost atacate patru baze aeriene diferite, totul coordonat in acelasi timp. Una din baze ar fi la peste 4000 de km distanta de Ucraina, nu stiu cu ce au coordonat dronele la fata locului, nu cred ca aveau atatia operatori acolo, fie cu ceva relee de retransmisie, fie prin ceva tip Starlink,fie erau cu AI incorporat, le-au dat doar un semnal de pornire si apoi dronele au executat misiunea inregistrata, s-au ghidat dupa imaginea terenului, o baza de date incorporata etc.
Oricum ar fi jos palaria pentru ingeniozitate si succes, si sper ca ai nostri ca brazii baga la cap si ne pregatim si noi in domeniu, razboiul devine din ce in ce mai interesant.
Cred ca acu ceva ani vazusem niste filmulete cu o misiune de genu (culmea, posibil rusesti), filme animate in care se executa un atac similar, drone incarcate intr-un container pe un camion civil, parcat nu departe de o baza militara si din care ieseau drone care atacau baza
The Security Service of Ukraine (SBU), during Operation Spiderweb, attacked several airfields in Russia simultaneously, according to sources and Andriy Kovalenko, head of the Center for Countering Disinformation (CCD).
According to reports, the SBU struck four Russian military airfields today.
Sources say that aircraft are currently burning at the Belaya, Dyagilevo, Olenya, and Ivanovo airfields.
Thanks to Malyuk (SBU chief – Ed.), Russia now understands the true meaning of the word ‘demilitarization’,” the sources noted.
As Andriy Kovalenko, head of the CCD, wrote, the SBU targeted precisely the airfields from which the Russians were preparing another attack on Ukraine.
„And something happened there — it happens,” he added.
Operation Spiderweb: SBU strikes Russian aviation
On June 1, the Security Service of Ukraine launched a large-scale operation called Spiderweb, aimed at damaging Russian aviation.
The operation was personally coordinated by SBU head Vasyl Malyuk. Reports indicate that more than 40 enemy aircraft were put out of action.
Importantly, drones attacked Russian Siberia for the first time. In particular, about 10 explosions were reported at the Dyagilevo airfield.
https://x.com/bayraktar_1love/status/1929199734176063794
tot astazi,ucrainienii au aratat primele imagini cu noile echipe speciale facute pt a rezolva rahaturile alea de SHahed si la ultimul atac asupra Kievului,au avut o rata extrem de buna la interceptare.
Dear all, by way of explanation:
Posts from the hours:
May 31, 2025 at 10:25 PM
June 1, 2025 at 11:30 AM
June 1, 2025 at 1:17 PM
They are my own. I was at the training ground, I wrote „from scratch” 😉
One note: I wonder if you can be offered the older version of the VSHORAD radar, i.e. SOŁA, or the newer version, i.e. BYSTRA.
BYSTRA is/will be integrated with the Polish version of the IBCS system and in this case there will be no additional integration costs. I don’t know, I really don’t know, whether SOŁA will be able to be integrated with IBCS at a low cost.
On the other hand, I have doubts whether the Polish government will decide to sell the BYSTRA radar to a foreign recipient. This equipment serves on the first line of defense in Poland and a possible leak of information to Russia could be tragic for Poland.
WARTA radars, and especially SAJNA, are top end and cannot be exported. At least not now. ODRA family radars (TRS-15) are not suitable for SHORAD / VSHORAD systems.
SPL family passive radars will not be available to foreign customers for a long time, well, maybe outside the USA 😉
https://www.politico.eu/article/nicusor-dan-romania-president-new-job-europe/
https://armyrecognition.com/news/navy-news/2025/lithuania-plans-to-enhance-its-capabilities-with-norwegian-vanguard-ships-to-tackle-baltic-challenges
interesant conceptul
https://www.cancan.ro/zvonuri-incendiare-despre-emmanuel-macron-si-maia-sandu-fanii-pun-la-indoiala-relatia-strict-diplomatica-dintre-cei-doi-lideri-21206075
https://www.libertatea.ro/stiri/consilierii-lui-nicusor-dan-valentin-naumescu-corneliu-bjola-iulian-fota-5313766
„Am lucrat cu niște oameni care m-au ajutat pe viziunea pe politică externă. În măsura în care dumnealor vor dori să se implice, cu mare plăcere. Domnul Naumescu, domnul Bjola, domnul Fota”, a spus Nicușor Dan luni, 19 mai, la B1TV. ”
Iulian Fota e cat se poate de cunoscut, cel putin pe la noi.
Ce parere aveti despre ceilalti 2 ?
deja e contestat Fota
https://www.facebook.com/sidonia.bogdan.1
Da cine-i doamna asta? Mi-a captat atentia de pe profilul respectiv un comentariu la o poza cu niste responsabili de la Controceni, in poza find doar barbati. Comentariu find o suprare enuntata ca nu sunt si doamne in poza, mentionad expres ca e „fix ca acum 100 de ani”. Nivelul de inteligenta dar si cultural este astfel evidentiat, cat de feminista proasta sa fi, sa nu sti ca macar o particica din Romania Mare o datoram Reginei Maria. Dar ce mai conteaza aceste aspecte cand orice țață se vrea a fi relevanta, reporducand obositorul discurs, ca societatea romaneasca e inca de proc cu ele, marile „duamne” ale natiunii. Marile cuceriri in ultimii 70 de ani ale acestei tipologii de persoana poate fi rezumat la faptul ca au renuntat complet la eleganta chiar si comportamentala de macar ne trimitea cu gandul la „acum 100 de ani”.
Am scris randurile astea cu gandul la Smarada Braescu, Ana Aslan, Elisabeta Polihroniade, persoane definite de o cariera exceptionala si de rezilienta, unele chiar in fata tavalugului rosu.
e o ziarista, eu o urmaresc, le mai si nimereste dar pe unele chestii e extremista da
pe de alta parte e totusi ciudat ca in 2025 sa n-ai si o femeie in conducerea unui partid; doar ca nu era momentul…
Ah, oke. Mi s-a parut un pic ciudata evaluarea simplista a dansei la adresa lui Fota si din postura in care dansa singura s-a pus. Este totusi unul din putinii negociatori profi pe care ii avem si care nu si-a dat cu stangul in dreptul in cariera. Cand ne-am aderat la nato, Fota a fost unul din artizani. Actiunea asta nu ii va fi iertata niciodata de rusi si extensile lor de pe aici.
* … Am scris randurile astea cu gandul la … * Elena Cuza / Cocuța Vogoride / Maria Obrenovici, Martha Bibescu / Elena Văcărescu, Zizi Lambrino / regina Elena / Elena Lupescu, Elvira Godeanu, Elena Ceaușescu / Matilda Pascal-Cojocărița, Elena Udrea / Maria Băsescu / Elena Băsescu, Carmen Iohannis … Mai scriu teniente ? Prin 2007, Tăriceanu (alt mare fante) spunea public * … doamnele de pe șoseaua de centură a politicii românești … * – aici în mod cert am umple câteva pagini numai cu numele lor … Singura remarcă . cam des numele Elena, și cam la fel abundența de cromozomi Y în politichia noastră, adică hazardul …
Teniente, sper să nu mă cataloghezi drept misogin când o fac pe Dăncilă tuta absolută și pe Lasconi tuta semi-absolută …
Na,poftim.Pai cum sa fie valabile?Fac treaba de femei,mai un salon,mai o legatura intre unul-altul,mai o intimitate.
Nu-s femeia barbat-bine,care crapa lemne cu toporul,schimba motoare sau alte alea.Sau femeia infanterist,care e si lider informal.Cand e cu ceva de ridicat,”hai baietii!
Sa fie femei zic,dar sa fie sefime,nu prostime. 🙂
Nu mai scrie Gagule ca stim… stim… Si mai sunt cate si mai cate fata de care nu putem spune mai nimic fara sa fim incorecti pulitic.
Asta creionez si eu, caci aici totusi poate avem un grad de vina. Ce am promovat in spatiul public sunt intradevar tute si poate candva, ajungem la intelepciunea moldoveneasca macar. Adica, nu cred ca incape discutie daca domana Maia Sandu are sau nu ce cauta acolo, daca merita votul sau nu, respectiv daca poate sau nu sa fie depozitara gandului si simtului romanesc din RM. Absolventa insa a chiar si a unui curs din cadrul univ. Harvard pune o anume greutate la cv.
Misogin, draga Gagule, nu. Singurul lucru de care pot sa te acuz este o sinceritate debordanta, pe care eu cel putin ti-o apreciez, chiar si atunci cand m-ai „curentat” pe mine de cateva ori.
Realitatea este că Fota e din alte vremuri, pentru ce se întâmplă acum. E din vremea în care Băsescu îi zicea prezidentului american „Uite Marea Neagră, bla-bla…” și era numai lapte și miere de cum o să dureze NATO 1.000 de ani, etc…
Chiar trebuie oameni noi și cu gândire nouă…. Nu am idee despre competența lui, dar gândirea lui s-a format într-o epocă în care perspectivele erau altele atât în politica internă cât și în cea externă.
Singur, lupul de mare neîmblânzit a rămas același atlantist de oțel, dar și el nu știu cât de bine mai poate aprecia la nivel de finețe cum stă treaba. În tot cazul jos pălăria pentru dl. comandant de navă cel aproape chior! Când toată lumea se căina că se răstoarnă nava, după primul tur din ediția a II-a, a fost cel care a răcnit cel mai tare din din rărunchi „țineți cârma nemernicilor spre Vest și pe ăla care zice că nu ajungem la mal, îl arunc cu mâna mea peste bord după ce ajungem în port! ” Stimă!
Bine, a mai avut și secundul – mai nevăzut așa și mai umblător prin sala mașinilor, unde a meșterit la motor și cârmă (Naumescu) un stegar (greu de spus cine a fost) și câțiva ofițeri de punte (nimic de zis, cel cu semnalizarea a fost Fota), dar tot bătrânul pirat a fost cel mai tare din toți!
Ca rusii sunt moderni rau :)). Numai minti moderne ls SVR si in GRU
Mai… aici nu stiu ce sa zic sincer. Adica daca pun unu’ ca Mattis langa Hegseth… ma apuca plansul, si apoi imi vine mie sa-mi dau doi pumni in cap. Pentru ca m-am gandit sa-i pun unul langa altul…
Mai aproape de noi, da, clar noi avem o problema cu dinozaurii, si astia din vest nu. La noi dinozaur insemna ceva forma de scursura fsnisto comunista, la ei, sunt fix aia de au casapit comunismul. Deci inteleg diferenta de perspectiva noi vs ei. Fota, din contra, nu mi se pare a fi irelevant, sau dinozaur, sau mai stiu eu ce. Imi pare a fi acel amestec sanatos de experienta, pregatire si relationare, ca asta-i schema la nivelul ala… degeaba duci pe cineva fara un sistem de networking amplu in spate, de regula dobandit in ani. E mort in apa oricat de vizionar ar fi.
Faptul ca a fost consilierul lui Basescu nu il descalifica intr-un fel si nici nu il califica. Postura ferma pro democratie pe care a avut-o de-a lungul timpului este un alt atu.Ceea ce il recomanda pentru treaba asta este postura de fost negociator si om care a fost prezent in cadrul misiunilor romanesti de la cartierul general NATO.
Bine, se vede ca-i general SIE de la posta numarul 5, si juramantul militar l-a depus totusi la o unitate de parasutisti, actuala unitate FOS. Il recomanda suficiente zic eu, dar mai mult decat orice, are 60 de ani omul si…. e greu de pensionat sau mai bine spus, nu se lasa pensionat. Nu spun ca nu mai sunt si altii… dar sincer nu vad in acest sector mari ” rising stars „.
Mi se parea ca seamana cu actoria mult…adica s-a dus garda veche si din urma vine… Alexandru Papadopol. Nu zic, e bun asa, l-am vazut la teatru de cateva ori, dar cand il pui langa un Dem, un Jean…
Sunt irelevanti. Conteaza cine o sa fie in frunte la servicii si cam atat. Daca alege pe unii pro-nato cu mandat sa ii promoveze prin muntii apuseni la numarat nori pe moscoviti atunci Nicusor o sa aibe cel mai bun mandat daca nu o sa fie more of the same…
Ah si la dna si procuratura mai conteaza. Sa nu uit de astea 2 functii cheie.
NATO seeks role for Zelensky at The Hague summit, but excludes him from main meeting
https://nltimes.nl/2025/05/25/nato-seeks-role-zelensky-hague-summit-excludes-main-meeting
NATO plans to sideline Zelenskyy at June summit to keep Trump happy
NATO’s Mark Rutte said the agenda “is still under discussion”, but sources in the alliance say keeping the US leader smiling and avoiding another clash with Zelenskyy are taking priority.
https://www.euractiv.com/section/defence/news/nato-plans-to-sideline-zelenskyy-at-june-summit-to-keep-trump-happy/
Nu e corect, dar e inteligent asa.
La finalul zilei NATO nu datoreaza nimic ucrainei.
Nu cred ca despre asta e vb. In Nato suntem si noi impreuna cu restul tarilor din est – e interesul nostru si al aliantei implicit sa reziste UA.
Problema e ca UA e prea mare pt cat de coeziv si de bine inarmat e Nato acum sa nu fie o amenintare pt Europa in caz ca ar castiga razboiul. Traditia lor democratica nu e departe de a Turciei si predictibilitatea politica tot pe-acolo. Turcia si Ucraina au interese comune si cele mai mari armate din zona – UE are nevoie de timp sa poata absorbi asa ceva. Asta a fost de fapt si strategia Germaniei – un Iris T pt UA, doua pt propria armata. Cu munitia la fel – daca UA isi produce jumatate din necesar pe cont propriu, Europa trebuie sa fie cel putin tot pe-acolo inainte sa poata oferi un sprijin determinant pt castigarea razboiului.
Progresul UA depinde in fond de cat de repede ne putem reface noi in UE industria de aparare si propriile armate. Europa nu isi permite sa lase MN unor outsideri, ca prin asta poate fi reglata presiunea migratiei din sudul Mediteranei… si pt prima oara de cand a inceput razboiul pare sa fie un consens politic intre marii contributori pe tema asta.
Interesul nu e acelasi lucru cu a datora. Ucraina a primit mult si faptul ca nu il cheama pe ala la o poza in grup nu e capat de tara.
Aci is in mare dezacord cu tine.
Parerea mea e ca misiunea principala si istorica, existentiala a NATO este asigurata si indeplinita acum in proportie f mare de ucrainieni. Pt perioada asta cat si pt trecut & viitor. De-aceea moral NATO datoreaza enorm Ucrainei (si din moral, implicit si material).
Ideea asta ca ucraina lupta pentru NATO e o basica. Ucraina lupta pentru ei si atat.
Asa cum si Georgia a luptat pentru ea insasi, asa cum ucraina in 2014 tot pentru ea a luptat.
Daca maine pica ucraina complet impreuna cu Moldova nu schimba treburile pentru membrii NATO. Iti aduc in vedere 2 chestii ca sa fie clara treaba. NATO a adus trupe si se pregateste intens in Romania care e in spatele ucrainei si se pregatesc cai de acces de la noi catre Grecia desi suntem in statele ucrainei. Deci NATO nu isi pune baza in ucraina nici macar unde geografic e in spatele ei.
Daca ucraina face pace si ramane neutra maine si in 2 ani rusii ataca balticele ucraina nu o sa miste un deget pentru baltice. Nu mai credeti in mitul „scutului” ucrainean. Ei lupta ca sunt invadati nu pentru altii.
Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, a semnat luni, 26 mai 2025, decretul privind trecerea în rezervă a domnului general-maior – cu două stele Spînu Constantin din Ministerul Apărării Naționale, la data de 15 iunie 2025 – pensionare.
53 de primaveri.
Cred ca si-a indeplinit visul cu care a intrat in armata .
lt@ Era obosit deja domnule! Uneori cred ca pensionarea unora din Mapn este mai benefica decat sa-i pastrezi in activitate! Inchipuiti-va tovarasul general Zisu scos la pensie mai devreme cu 5 ani! Aveam cred bani de radare AESA la toate F16 noastre! Glumesc, dar macar pentru jumatate …
cariera grea prin birouri….
https://www.mapn.ro/purtator_de_cuvant/spinu.php
@robi
Ăsta intră la categoria „cei mai jmekeri dintre jmekeri”!
Părerea mea, hâc…
Dap, asa este. Baieti orientati, plasati bine de tot. Parca si Cam. fl. Fratila s-a pensionat la 50 si ceva.
Vad ca se mai schimba ceva cu trecerea anilor, multi de o varsta cu mine, adica plaja 40-50 mi-au spus ca nup, pe ei vor sa-i dea afara calculatorul… sau din pacate medicul, ca s-a intamplat la un prienten ca se dorea a fi apv-ist.
Insa, dupa parerea mea, aici se produc cele mai mari dezechilibre in sistem, la fel ca si gl-lt Jianu, pensie 6000 si ceva de euro, dupa o cariera in excelenta birocratica.
Un articol interesant despre viitorul Royal Navy
https://www.navylookout.com/royal-navy-presents-bold-ambitions-for-the-future-air-dominance-system/
Ce este mai interesant este discuția despre lansatorul mk41, care va deveni standard în locul celui Sylver. În plus mk41 va primi și CAMM ER, două în celulă față de patru CAMM în celulă, dar și Aster 30.
The RN is standardising on Mk 41, signalling the end of involvement with the Sylver VLS that is still central to French and Italian navies’ plans.
The Aster-30 missile, which continues to be developed with UK involvement, can be adapted for Mk 41.
It can also accommodate quad-packed Sea Ceptor (CAMM) or dual-packed CAMM-ER missiles, providing short and medium range options.
Uzurpatorul tocmai ce a fost instalat la Cotroceni de agentii lui Soros, in timp ce adevaratul presedinte era chemat la audieri pt ca intraznit sa citeze iarasi din Codreanu .
Simion a venit imediat in ajutor si a chemat legiunile de suveranisti in apararea patriei incoltita de ghei. A venit si a prelua controlul asupra situatiei ca un adevarat om de stat….Sau cel putin asa ceva doreau tartacutele goale.
In realitate cam 100 de curci plouate au protestat aproape pasnic daca faci abstractie de o mana de arme albe gsite pe la ei.
A fost asa de jenant ca pana si Simion s-a distantat , a inceput sa spuna ca nu a organizat el nici un protest.
CG a fost dus insa la audieri cam in acelasi timp ce ND depunea juramantul.
https://hotnews.ro/circa-100-de-oameni-au-protestat-in-fata-parlamentului-in-ziua-investiturii-lui-nicusor-dan-george-simion-a-indemnat-vineri-la-proteste-1986565
https://hotnews.ro/calin-georgescu-chemat-la-audieri-la-parchet-1986441
Bonus, tot astazi, POT a rămas fără grup parlamentar la Senat dupa ce 5 din cei 7 senatori ai anomaliei i-au dat cu gone.
Zic sa retinem data de 26 mai, a fost chiar o zi buna.
Iar CG, după ce a anunțat că se retrage, este la Parchetul General pentru extinderea urmăririi penale
https://hotnews.ro/calin-georgescu-a-ajuns-la-parchetul-general-dupa-ce-a-citat-din-corneliu-zelea-codreanu-la-realitatea-plus-1987098
Macar nu a zis ”buna ziua”.Iti dai seama ca pana si Hitler,darmite Codreanu a spus asa ceva.
Daca dadea cu tarnacopul era grav.
Nu imi e deloc simpatic tipul,dar asta e vrajeala.Oricum o dai acopera ceva.Fie era omul alor nostri,pus sa incurce niste ite,ei stiu ce.Si atunci baga vraja marii cu citatul din Codreanu.Ori nu era omul nostru si atunci acopera ceva mai serios.Ca de exemplu cine mama lui belzebut a facut tot circul,a subminat dimocrasi si a f…. un rand de alegeri.
Hm, posibil o schimbare așteptată de mult timp de Ucraina!
,,Partenerii occidentali nu mai impun restricții privind raza de acțiune a armelor livrate Ucrainei pentru a fi utilizate împotriva țintelor militare ruse, a afirmat luni cancelarul german Friedrich Merz, potrivit The Kyiv Independent.
„Nu mai există restricții privind raza de acțiune a armelor livrate Ucrainei – nici din partea Regatului Unit, nici din partea Franței, nici din partea noastră. Nici SUA nu impun restricții”
Încă nu am găsit și altă sursă de infomare
https://hotnews.ro/decizie-cruciala-pentru-ucraina-in-privinta-armamentului-cu-raza-lunga-de-actiune-anuntata-de-germania-nu-mai-exista-restrictii-1986605
Uitasem sursa
https://techrider.ro/defense/noul-sistem-antitanc-javelin-testat-de-britanici-stabileste-un-record-mondial-este-cea-mai-mare-distanta-atinsa-vreodata-cu-aceasta-tehnologie/
Despre noul sistem antitanc, Jevelin.
Europe is plagued by too many naval yards, French Navy chief says
https://www.defensenews.com/global/europe/2025/05/26/europe-is-plagued-by-too-many-naval-yards-french-navy-chief-says/
https://adevarul.ro/stiri-interne/evenimente/armele-care-vor-face-romania-mai-sigura-de-la-2445114.html
Rafael?
Daca esti masochist.
Problema de pace,nu de razboi.Chestia cu exportul e nitel comica.Flotele europene au nevoie sa capete din nou caracter expeditionar,sa putem sa curatam oceanul Indian pana dincolo de Malacca,cand/daca ceanizii vor face figuri.
Dar daca viziune nu estem,nici sa facem nu putem.
E foarte bine ca-s multe,daca ar fi viziune minim unitara se impart pe gasti.Unii se specializeaza in nave mari,cum se vaieta ca fac italienii,altii fac submarine s.a.m.d.
Economia europeana : Dupa o istorie de peste 200 de ani, ThyssenKrupp se sparge in bucatele ce vor fi scoase toate la mezat https://www.thyssenkrupp.com/en/newsroom/press-releases/pressdetailpage/thyssenkrupp-is-pushing-ahead-with-the-strategic-realignment-of-the-group-298155
,,Germany, Europe’s dominant industrial power, is deindustrialising. Nobody has any answers for this and there is hardly any interest in fixing it. We are in the fifth quarter of a persistent recession. Industrial production has fallen every year since 2017, and we have lost 10% of our output since 2019. Gas and electricity cost three times what they did before the energy crisis. In consequence nearly half of our energy-intensive perations are leaving or considering leaving the country. Our carbon emissions have dropped to levels not seen since the 1950s. And today we have news that yssenkrupp, iconic German steel producer, is being broken up and largely sold off – after more than 200 years. In the end this could break the EU, and it is like nobody cares. Our political establishment responds to the crisis by leaning even harder into the moralising. We will never, ever take a sip from Nord Stream again. Plans to build more gas power plants, even if the gas were there – Brussels regulators don’t like that. As far as energy, the main plan is to make conventional heating fuels and petrol even more expensive to appease the weather gods. No way out, no hope, nothing”.
De unde ai luat citatul?
Berlin
https://www.berliner-zeitung.de/topics/english-edition
Asta ar explica mare parte din comportamentul nesănătosului:
https://www.stiripesurse.ro/video-trump-ar-suferi-de-o-boala-ascunsa-dezvaluirea-exploziva-facuta-de-nepoata-presedintelui-american-in-presa-londoneza_3698796.html
Polish landing in Finland.
From the air and from the sea.
#1
https://www.gospodarkamorska.pl/polski-kontyngent-wyruszyl-na-cwiczenie-swift-response-2025-w-finlandii-na-pokladzie-orp-torun-85293
#2
https://defence24.pl/sily-zbrojne/himars-i-desant-z-polski-doplynal-do-finlandii
#3
https://defence24.pl/sily-zbrojne/polski-desant-w-finlandii#goog_rewarded
And more:
#4
https://www.militaryimages.net/threads/polish-armed-forces.6637/post-361299
#5
https://www.militaryimages.net/threads/polish-armed-forces.6637/post-361385
https://hotnews.ro/uniunea-europeana-a-aprobat-programul-de-150-de-miliarde-de-euro-pentru-consolidarea-apararii-1987330
„Consiliul European (CE) a adoptat marți regulamentul prin care poate fi aplicat instrumentul „Acțiune în domeniul securității pentru Europa” (SAFE), un program de 150 de miliarde de euro pentru creșterea cheltuielilor de apărare a blocului comunitar, anunță instituția, într-un comunicat de presă.”
Din ce imi dau seama e strict pt investitii in armament, conditiile imprumutului sunt extrem, extrem de avantajoase. Credite garantate UE, dobanzi mici, termen de ramburs 45 de ani si primele plati abia dupa 10 ani de la primirea imprumutului.
„will be disbursed to interested member states upon demand, and on the basis of national plans.”
„To ensure economies of scale and interoperability, and reduce possible fragmentation of the EDTIB, beneficiary member states will have to carry out, in principle, common procurements involving at least two participating countries to qualify for the loans.”
Minim 2 state care sa faca achizitia in comun, si e de urmarit ce inseamna ‘basis of national plans” ce definitie are.
Produsele nu sunt limitate la UE, nici tarile beneficiare, exista o clauza prin care Ucraina si tarile EEA-EFTA pot participa ca beneficiari, din cele 2 tari Ucraina poate sa fie una, la fel industriile lor nu sunt excluse de la achizitii. Norvegia si Elvetia se califica aici. Islanda parca, fara briti insa din cate vad, nu exista o clauza pt industria lor.
Doar ca si tara beneficiara
„SAFE will also allow acceding countries, candidate countries, potential candidates and countries that have signed a Security and Defence Partnerships with the EU, such as the United Kingdom, to join common procurements.”
Cred ca o sa fie bataie pe fondurile astea, sper sa ne lipim si noi cu ceva. Conditiile imprumutului sunt preqa bune pe langa ceea ce facem noi de obicei
https://www.consilium.europa.eu/en/press/press-releases/2025/05/27/safe-council-adopts-150-billion-boost-for-joint-procurement-on-european-security-and-defence/
„The eligible activities financed through SAFE will relate to the first list of priority areas identified by the European Council on 6 March 2025 and will be divided into two categories of defence products:
1) ammunition and missiles; artillery systems, including deep precision strike capabilities; ground combat capabilities and their support systems, including soldier equipment and infantry weapons; critical infrastructure protection; cyber; military mobility including counter-mobility;
2) air and missile defence systems; maritime surface and underwater capabilities; drones and anti-drone systems; strategic enablers, such as, but not limited to, strategic airlift, air-to-air refuelling and C4ISTAR systems as well as space assets and services; space assets protection; artificial intelligence and electronic warfare.”
Achizitiile cu prioritate la imprumuturi.
„For both categories of the products, procurement contracts will have to ensure that the cost of the components originating outside the EU, EEA-EFTA states and Ukraine is not higher than 35 % of the estimated cost of the components of the end-product”
„SAFE will enter into force on the day following that of its publication in the Official Journal of the European Union, i.e. on 29 May 2025.”
Ar fi ceva sa ne lipim imediat de cineva pt achizitia de shorad-vshorad si sa abandonam licitatia aia cocosata si in 3 picioare.
La fel de important.
Eh uite ceva banuti sa ne punem FNR pe picioare…
siiiguuurrr, de vreo 15 ani tot punem FNR pe picioare
Am zis si eu , poate are cineva ideea sau minteal la el si vede oportunitatea .
„common procurements” ar fi de-a dreptul supercalifragilistic sa facem echipă cu Polonia într-un astfel de instrument. Relația cu ei e foarte buna, inamicul comun, proceduri relativ comune. As merge pe achiziții comune cu ei. La toate categoriile de produse menționate suntem deficitari si foarte deficitari. Daca Președintelui i-ar veni ideea asta, l-ar suna repede pe Tusk sa meargă împreună peste Ursula 🙂
cu italia la mli ne costa programul 3 miliarde si e solicitat de noi fabricare in Romania
https://www.israeldefense.co.il/en/node/65211 „Hungary Emerges as a Strategic Gateway for Israeli Defense Firms Seeking Entry into European Markets”.
Ce misto arata macheta aia cu semisectiunea prin racheta PAC 2 GEM-T. Nemtii produc motoarele la Bayern Chemie din ce stiu. https://www.youtube.com/watch?v=uae1nTum4OE&ab_channel=Twin.G.Thrust
– https://monitorulapararii.ro/romania-vrea-5-miliarde-euro-de-la-ue-pentru-inarmare-1-58345
Doar atât???
Părerea mea, hâc…
O gramada de gauri in aparare, sume mari de investit, ori aici ai doar produse europene, bani care trebuiesc justificati pana la ultimul eurocent, mers in paralel cu o alta tara, capacul pus la noi nu inseamna automat si capacul pus la ei, 0 sanse de comisoane sau macar de cigulit ceva de pe os.
Daca tot trebuie cheltuiti niste bani, nu e mai bine ceva unde ramane si de o chermeza ?
ND presedinte e bine si promitator, dar daca nu trecem la facut curatenie macar in institutiile astea sensibile, tot la gheseft ajungem si la concluzia ca bani europeni nu ne trebuie ca e prea greu de furat din ei.
Sunt o gramada de oameni care trebuiesc aruncati peste bord ca sa intram intr-un scenariu cat de cat normal cand vine vorba de achizitii.
Pana atunci si 5 miliarde e o tinta greu de atins.
Cred ca cele 5miliarde se referă strict la modernizare bazei industriale pt producția de armament inclusiv drone, pt programele de achiziții de armament in comun cred ca vor fi în jur de 10 miliarde, deci un total de vreo 15 miliarde, eu zic ca nu e rău.
Prin alt mecanism, dar nu prin SAFE, cei 150 miliarde sunt doar pt achizitii de tehnica si munitii.
Si din pacate ne prinde intr-o pozitie extrem de proasta, guvern interimar, nici nu stiu cum se mai lucreaza prin minister, daca e deja vacanta. Urmeaza apoi un nou guvern, ministru nou, schimbari , ori regulamentul SAFE e clar.
Intra in vigoare de maine 29 mai, si termenul limita pt depunerea cererilor e de 2 luni.
Adica totul trebuie sa fie gata inclusiv gasirea celuilalt stat, depunerea cererii de finantare trebuie facuta pana la sfarsitul lui iulie.
Apoi 4 luni de sortare a cererilor si de aprobare a proiectelor.
Si aici e o buba mare pt ca daca cererile trec de cei 150 miliarde alocati, si cu suguranta vor trece, discutam un imprumut pe rating AAA, sunt conditii pe care putine state din UE le au la finantare si gauri mari sunt peste tot, daca suma ceruta o sa sara de 150 miliarde, departajarea o sa fie facuta punctual dupa lista de prioritati din regulament.
Inclusiv Ucraina o sa fie o variabila de luat in seama, pt ca am senzatia ca la foarte multe din cererile de finantare depuse, unul dintre state o sa fie Ucraina.
Ideal ar fi sa prindem ceva pe partea de AA. E sus in lista de prioritati si cu sanse f mari de aprobare a proiectelor.
Inclusiv la ce achizitii avem deja facute, acoperirea shorad-vshorad e cam vitala, prioritara dincolo de orice altceva. E o vulnerabilitate f mare.
Si apoi dupa aprobarea cererilor o sa inceapa cu adevarat distractia, pt ca doar 15% din suma se elibereaza la inceput, apoi trebuie informati europenii o data la fiecare 6 luni despre stadiul proiectului pt a accesa restul de plati, o balba pe aici iti cam torpileaza tot programul.
https://tvpworld.com/86936366/eu-approves-150-billion-defense-loan-program
O chestie demna de luat in seama – nu se aplica TVA
„Using SAFE also offers the added benefit of exempting member states from paying VAT on purchases. „
Repet de ani de zile, in UE NU se plătește TVA la achiziția de arme și muniție.
Doar in Romania ceva habarnist cu diploma a insistat cu plata TVA pe chestii militare.
Să crească pipota la MF raportând cat TVA a încasat aiurea.
( practic iei din banii MApN și ai transferi la MF ) .
Iar la paritate de cheltuială militară , a elimina TVA înseamnă a avea mai multe milioane la dispoziție pentru alte cheltuieli militare.
Originalitatea asta mioritica e si la firmele de stat.
Unde se confisca la bugetul de stat 90 % din profitul anual al firmei de stat și după aia se mira public că respectiva firma nu a făcut investiții ani de zile. Cu ce daca ai iei banii an după an ?
E un cerc vicios produs de incompetenta, măsluire de conturi și aruncat bani pe geamul casei clientelei.
Se plateste, e la latitudinea statelor membre daca aplica sau nu tva.
In cazul asta concret, cand ai de-a face cu o achizitie in comun pe bani imprumutati cred ca au schimbat putin regulile.
Acum nu pot decat sa sper sa ne miscam.
2 luni e un termen scurt si nu ne asteapta nimeni sa ne rezolvam harababura interna.
Foarte putin, trebuia 8-10 miliarde. Un posibil motiv, ar fi anumite conditii puse pentru accesarea fondurilor…
ce mi-a scapat privind lotul 3 Patriot sau poate numai tin minte si e postat de altcineva :
Contracts For Dec. 23, 2024
ARMY
Raytheon Co., Andover, Massachusetts, was awarded a $946,446,735 modification (P00002) to contract W31P4Q-24-C-0003 for PATRIOT production hardware, software and services. Work will be performed in Andover, Massachusetts, with an estimated completion date of Dec. 31, 2029. Fiscal 2025 Foreign Military Sales (Romania) funds in the amount of $463,758,900 were obligated at the time of the award. U.S. Army Contracting Command, Redstone Arsenal, Alabama, is the contracting activity.
https://www.hartpunkt.de/tawan-dnd-liefert-richtfunktechnik-an-rheinmetall-und-baut-produktion-nahe-kiel-auf/ However, Thales lost to his opponent- DND (RAFAEL. isr.)
https://en.globes.co.il/en/article-israel-navy-deploys-unmanned-underwater-vehicles-1001511546 They’re already out there…
https://newsweek.ro/international/rheinmetall-va-face-pulberi-de-obuze-in-india-proiectul-din-romania-de-la-victoria-pare-blocat
Polonia cica are cea mai mare infrastructura de comunicatii cu chei cuantice distribuite din Europa. https://x.com/lukOlejnik/status/1901955134340366764
mda, nu va mai umeziti la auzul unor cuvinte gen „quantum”.
Este pur si simplu o retea securizata care asigura criptarea/decriptarea mesajului dintre 2 parti prin o cheie random produsa cu elemente de mecanica cuantica.
AES este cea mai robusta si sigura metoda de criptare, un TwoFish pe 256 bits este imposibil de spart, cel putin pana vor aparea procesoarele cuantice. Iar pentru asta ai nevoie doar de o librarie si un chiper.
PS. subestimati enorm Romania, pe IT&C chiar si cu ucrainienii importati, polonezii sunt la mare distanta de noi.
PPS. din experienta, daca 3 romani/moldoveni spun „hai ca merge, ne bagam” se face si la termen, 3 polonezi iti vor spune „perfect, este o mare provocare, avem solutii … bla bla bla & shit”, la final o vor face cu un etaj de 30 de oameni si in termen dublu fata de cei 3 romani. Asta este ordinul de marime.
discutabil. au creatori de jocuri proprii, noi lucram in lohn – ca o prima idee.
sa nu confundam „hacerii” de la rm valcea cu adevaratii cunoscatori.
Noi avem produs de securitate in top 3, iar ne vaitam
Lăsați că avem institut de cercetare pentru Inteligență Artificială (ICIA) încă din 1994 și tot n-am făcut nimic.
News from Poland:
#1
„Polish Minister of National Defense and Deputy Prime Minister Władysław Kosiniak-Kamysz announced that eight AH-64 Apache attack helicopters will arrive in Poland on June 16. The machines will be delivered to the Polish Armed Forces under a leasing agreement concluded in early 2025. This is an important step that will enable the rapid commencement of training of Polish pilots on this advanced equipment.”
https://defence24.pl/sily-zbrojne/polskie-apache-przyleca-niebawem-znamy-date
#2
„Poland and America together strive for peace through strength; it is a model ally that does not need to be encouraged to spend on defense,” his boss Pete Hegseth said on Tuesday at the Pentagon during a meeting with Deputy Prime Minister Władysław Kosiniak-Kamysz. The Minister of National Defense expressed hope for taking relations with the United States to a new level.
[…]
He added that Poland, with its investments in defense and the purchase of American military equipment, wants to „send a strong signal to Europe” and set an example for it. He also emphasized the scale of contracts with the American arms industry – 128 contracts for the sum of $60 billion – and expressed the desire for further cooperation between the industries of both countries. He also said that he wants cooperation with the United States to develop also outside the sphere of security, including in the area of research and technology development.”
https://defence24.pl/polityka-obronna/hegseth-polska-i-ameryka-razem-daza-do-pokoju-poprzez-sile
#3
My personal comment: he expects a new, gigantic contract to buy something in the US, or maybe to produce something under license in Poland.
Something…
The next few weeks should provide the answer.
F-15EX?
How many? 16, 32 or 64 planes?
Stay tuned.
https://newsweek.ro/actualitate/de-ce-are-nevoie-romania-de-submarine-cine-pazeste-platformele-de-foraj-marin
Din cei 5 mld € împrumut de mai sus am fi putut contracta 3 submarine (ca să fie treaba treabă) și tot să ne mai rămână 2 mld și ceva pentru altele. Ar trebui să aibă și posibilitatea de a lovi ținte la sol și AA. Scorpene parcă avea toate aceste posibilități, poate și cele nemțești…
sigur, ai nevoie de submarine sa te aperi de o drona de 50k $
In sfarsit!
https://www.defenseromania.ro/primul-contact-la-varful-washingonului-presedintele-nicusor-dan-convorbire-telefonica-cu-donald-trump_633945.html
Dap. Felicitat de marele panda Xi si apoi sunat de Trumpf si invitat in US. Nice. Singura mea teama, daca e invitat, sa nu fie o executie in stil Zelenski. Cu siguranta vor fi intrebari despre anularea alegerilor, dar sper ca totul sa se desfasoare decent. O sa si faca Hauristii seppuku daca totul merge bine.
Ukraine Arms Soldiers with Domestic Anti-Drone Pistol
https://thedefensepost.com/2025/05/28/ukraine-anti-drone-pistol/
și licuriciul clipește din ce în ce mai binevoitor https://ro.usembassy.gov/ro/romania-a-semnat-scrisori-de-solicitare-pentru-coproductia-de-munitie/
https://www.elbitsystems.com/news/elbit-systems-expands-naval-defense-footprint-series-recent-contract-wins „These contracts, with an aggregate total value of approximately $330 million, cover a wide array of advanced naval technologies and platforms.”
https://hotnews.ro/ce-va-face-ministerul-apararii-cu-banii-imprumutati-din-sua-pentru-achizitii-militare-pe-ce-programe-vor-fi-cheltuiti-1799894?utm_source=hotnews.ro&utm_medium=article_single&utm_campaign=block_recommended_thumbnail
Deci primele tancuri Abrams vin prin 2027.
Plata achiziției e prin împrumut american de 700 milioane dolari.
Alt împrumut (tot american) de 220 milioane
dolari va finanza crearea la Romarm a liniei de producție pentru proiectile cal 155 mm si proiectile cal 120 mm.
Se specifica cavse foreste mărirea împrumutului american la 2 miliarde dolari.
Așa vor avea bani și pentru restul sistemelor Patriot neachitate încă.
Despre F 35 mai e inca cale lunga. Si prețurile vor crește.
Mai sus e conteactul final dat la sfarsit de 2024 in valoare de 946 mil de $ pt ultimele 3 sisteme
Veste f buna cu proiectilele de 155mm.
Urgente maxime la noi, printre altele sunt linia de productie de 155mm si fabrica de explozibili. Daca vine razbel pana la noi (sau continua asta din UA), mai iti dau diversi ce scule au prin batatura, dar consumabilele ar fi musai sa le ai tu, un stoc de minim 1 an de conflict intensitate mare.
Consumabile sunt și țevile….
Da, dar noi forja radiala PLA! Mai era una la SMR Bals din ce stiu daca nu a fost vanduta si aia la fier vechi. Ca idee sunt doar doi producatori de asa ceva in lume, SMS Group din Germania si GFM din Austria. Din astea GFM am vazut atat la americani cat si la….chinezi. Cica pentru K9 s-au prevazut in contract si tevi de rezerva dar eu cdred ca noi trebuie sa facem ceea ce au facut polonezii adica cumparat forja radiala de la nemti + instalatii de „auto frettage” sa ne facem singuri tevile. Toata lumea buna o da pe productie inhouse.
UE are o strategie la Marea Neagră care implica componente militare, de transport si de comerț internațional.
https://enlargement.ec.europa.eu/news/new-eu-strategy-secure-prosperous-and-resilient-black-sea-region-2025-05-28_en
Together with its partners in the region, the EU will implement three flagship initiatives under each of these pillars to unlock the region’s potential for growth, while also addressing the immediate challenges of conflict and security:
>The Black Sea Maritime Security, and the establishment of a Black Sea Maritime Security Hub, will strengthen maritime safety and security, protect critical maritime infrastructure and the marine environment. It will also strengthen regional cooperation on demining and address risks to the environment and maritime safety.
>A dedicated Connectivity Agenda – aligned with the extended Trans-European Networks – will develop transport, energy and digital networks to leverage the potential of the Black Sea region as a vital corridor linking Europe with Central Asia through the South Caucasus, boosting economic growth and competitiveness.
>Preparedness of coastal communities and blue economy sectors will be reinforced to enable Black Sea countries to tackle war-related environmental damage, respond to climate-change related risks and seize opportunities for sustainable growth.
România beneficiază de un credit de 5 miliarde de euro, cu rambursare în 40 de ani și un termen de grație de 10 ani. Cu acești bani va putea cumpăra tehnică militară dar și să-și modernizeze industria proprie de apărare.
https://romania.europalibera.org/a/cum-arata-planul-de-150-de-miliarde-de-euro-prin-care-ue-vrea-sa-intareasca-apararea-europei-/33425299.html
cum i-ati folosi? drone ? artilerie? infrastructura?
Infrastructură
Toate 3.
Eu aș construi de la zero o industrie proprie axată pe: drone, muniție și armament individual de top. Dar nu cred ca ne ajung 5 mld pentru toate acestea.
https://www.ansa.it/sito/notizie/mondo/2025/05/28/musk-critica-trump-deluso-dal-disegno-di-legge-di-spesa_7cc86f49-6fbd-4f29-a2d8-c5b791375142.html
Musk supărat pe Trump.
Proiectul de buget federal anulează toată munca lui Musk cu agenția aia creata special pentru el. DOGE.
Basca mărește deficitul bugetului federal.
Zelenski trage semnalul de alarmă: Rusia a adunat 50.000 de soldați lângă Sumî https://adevarul.ro/stiri-externe/europa/zelenski-trage-semnalul-de-alarma-rusia-a-adunat-2446753.html
Alooo … eșperții …. alooo …. E pe bune știrea asta ?
Poate fi și băț în gard băgat de ucraineni (mda, au mai făcut-o, dar destul de ponderat), dar mai degrabă poate fi pe bune și e strigăt de disperare al lui Zelenski – se termină Rasputița, se-ntărește pământul, Putin vrea cât mai mult teritoriu (de fapt vrea tot până la Lisabona – să nu ne amăgim …), în stilul său devenit caracteristic DJT bălăcărește pe ruși ca imediat după aceea să mai facă încă o nefăcută să le dea și mai mult … se cam aliniază astrele …
Voi ce credeți ?
@Gagu
Nu că aș fi vreun eșpert, dar tot ucrainenii anunțau acum câteva săptămâni că rușii masează trupe în regiunea Zaporojie, pentru o ofensivă în sud.
Alții spun că rușii masează trupe în Donețk, pentru ofensiva de vară, iar cei 125 000 !?!?! de ruși masați în Belgorog și Kursk ar fi doar o diversiune.
Ca și comparație, anul trecut, ucrainenii spuneau la fel, că rușii masează între 50 și 70 000 de cioloveci în Belgorod, pentru ofensivă în direcția Sumi. Și au atacat rușii, dar s-au umplut de glorie la Vovchansk.
Apoi ne-am trezit cu ucrainenii în Kursk.
În concluzie, vom trăi și vom vedea!
Părerea mea, hâc…
Fara ecspertiza,dar simplul fapt ca rusii maseaza trupe nu inseamna mare lucru.Sa zicem ca e adevarat,dar cu scepticism.Mno,problema e ca trupele alea nu prea le folosesc daca nu-s echipate,instruite si comandate la nivelul de acum,care seamana cu nivelul maxim de acum un an-doi,dar difera prin puncte esentiale.
Par example,tactica de acum e in esenta infiltrare destul de lenta si cu ajutor divin.Pifanii UA sufera de 2 hibe-sunt putini si mai rau de atat,nu pot sa mai apere clasicul sector individual,pt ca fura o drona la cap cand schimbul de focuri devine prea lung.Unde sunt,pifanii UA sunt in adaposturi,nu prea trag in rusi si nu se pot sustine reciproc cu foc pt ca nu se vad pozitiile vecine.
Asta duce la infiltrari rusesti facute cu hei -rup in grupuri de 2-3 flacai care sar din adapost in adapost prin largile spatii goale.De aici se intampla cateva lucruri.Fie pifanii UA ajung izolati si se retrag.Fie pifanii rusi se duc mai in spate spre aruncatoare PC-uri si echipe de drone.Fie o mierlesc de la drone pe traseu.Fie pozitiile lor sunt identificate,iar o echipa de pifa UA ii ataca si ii lichideaza.Cand se impusca,se impusca de la foarte mica distanta.
Evident,supravegherea continua a campului de lupta o fac scarbele de drone,nu o mai face ochiul si binoclul,decat uneori.
Conceptul rusesc e corect in principiu si e modul in care infanteria umana va ramane relevanta ,dar aplicarea lui ar depinde ca pifa respectivi sa fie bine echipati si mascati,antrenati o idee mai bine in fofilare tactica pt redus pierderi.
Mai exista o varianta,sarja de motociclete,dar cand tragi linia,rata muritului vs rezultate obtinute e pe acolo.
Oricum o dai,simplul fapt ca sunt catralioane de rusi undeva e irelevant,pt ca astia sunt bagati in grupuri mici,lente si nu prea eficiente.E adevarat,sunt bagati repetat,iar sansa ii ajuta pe unii,dar nu ajung la Kiev in halul asta.
Avansul unei divizii de 5-6000 de insi(naiba stie cat au rusii cu adevarat in diviziile de acum,dar imi pare rezonabil) e acum in mana efectivului unei echipe de rugby.
Pt ca treaba sa functioneze ar trebui ca mascarea in miscare sa fie mai buna,pt a reduce de cateva ori rata detectiei,ecea ce presupune si mult taras pe coate timp d emulte zile.Mai inseamna ceva logistica prin drone,lucru incercat dar care nu pare sa dea rezultate inca pt ca vb de planificare la rusi,adica de kkt.Un fel de aprovizionare pe calea aerului,concept vechi,dar la nivelul de individ.Si mai inseamna combatut mai vioi de drone,lucru inca insuficient.
In felul asta ar fi destule efective care sa reuneasca pt un asalt prin surprindere impotriva pozitiilor identificate ale dronelor si aruncatoarelor UA,care ar lipsi sectorul respectiv de supraveghere si foc,ar permite avansul EW,genisti si logistica rusa,pe scurt,un avans care sa rezulte in teritoriu capturat cu pierderi sustenabile.Si care sa nu-i omoare pe rugbistii ce fac totul posibil,a.i ei sa fie experimentati,sa-i invete pe altii etc…
Apropos,unde UA reuseste sa contraatace,arata cam cum am zis,pt ca unele unitati mai rasarite au suficienti infanteristi.
Dintraceste motive,sa nu ne panicam daca vedem miliarde de rusi concentrati pe undeva.
Maitre dar chestii de „pacalit” adversarul ai vazut? Sa ii invite la atac ca sa ii stranga gramada si apoi sa-i incercuiasca sau sa ii pocneasca cu chestii grele nu grenade aruncate din drone ori sa se prefaca ca aduna trupe intr-un loc pentru atac si sa ii atace in alt loc ? Chestii spuse de chinezul ala.
@Cristi. Tu vorbești de istoria milităriei, care prin estul Europei oricum e materie opțională. În 2008, la contraofensiva rusă la eliberarea Abhaziei de două zile începută de Stupidashvili Saakashvili, s-a strâns pentru primit ordine un batalion gruzin. Și așa a început mitul Iskander – rușii au trimis și ei la șuetă o așa-zis hipersonică … batalionu’ s-a transformat în cimitir full-size. Prin 2022 și 2023 ucrainenii comentau de stupiditatea rușilor care aglomerau grupuri mari de soldați care se trezeau cu Himars-u’ în cap la a treia salvă de urale *Slava Putin*. Mda, din 2024 au început să-nvețe …
Ce nu apreciezi tu e calitatea profesională deosebită a comentariului lui Mihais – a scris niște chestii extraordinare de tactică de infanterie care nu cred să se găsească prin vreun articol de presă sau manual. Mai bine împunge-l pe Mihais să facă un articol de considerente tactice.
@Mihais. Scuze de periat …
O sa ajung sa ma cred Cristoiu.Tre sa schimb pseudonimul.
Cristi ai observat o treaba corecta.Se face la greu ce spui tu.In linii mari,printre principiile artei militare ,acele reguli oarecum naturale ale bataii,sunt 2 care se contrazic-al concentrariii si al dispersarii.Daca le ignori,pierzi.Taina e sa alegi momentul cand ne adunam pt bataie si sa faci eforturi sa te asiguri ca nu devenim prea vulnerabili o vreme.Apoi ne dispersam iar.
Daca nu evita sa fie surprinsi,o iau la greu cand merg dispersati si pt ca nu se cordoneaza si nu se sustin cu arme intrunite o fura si cand incearca sa se adune.
Russki reusesc de o vreme o oarecare coordonare la nivel mediu spre mare.Fiecare unitate are o zona de operatii,care e pe scurt spatiul fizic ce il ocupa sau ajunge sa il ocupe si peste care limite se trece cand iti da voie sefu,la nevoie.Dar fiecare mai are o zona de influenta,care e mai mare decat cea anterioara si se suprapune partial cu zonele de operatii vecine.
O chestie tipica e ca un succes rus pe o directie sa fie oprit sau se opreasca singur,iar esalonul superior rus sa porneasca un nou atac in alta parte,care e in noua zona de influenta a colegilor proaspat victoriosi,deci e sustinut.Concret,daca un rgt din dreapta diviziei ocupa o pozitie 1,urmatorul atac va fi dat in partea stanga,pt ca deja situatia aparatorilor e degradata prin amenintare a cailor de comunicatii.Dupa un nou succes,aparatorii din mijloc trebuie sa faca un pas in spate fara nici un fel de alta lupta,or else…
Nu e mare scofala,e de la 1918 metoda.E maxim ce le iese dupa mare efort.Se chinuie 5000 de insi cateva saptamani pt avansul de 3km al catorva zeci de baeti,care ajuta alte zeci sustinuti de alte mii la 20-30km mai colea.
Pe scurt,ce intuiesti tu poate fi enuntat in tomuri de limba de lemn si si se aplica zilnic pe teren.
Gigi,le gasesti,dar tre si cautate.Nu in presa,drept e.Nu e nimic nou sub soare si nu va fi vreodata.Ba cred ca si roboteii candva vor actiona identic cu oamenii dpdv psihologic.
https://x.com/kann_news/status/1927746217292808552 Documentation: Interceptions of laser systems used during the war against Hezbollah (end of the 2024)
https://www.idf.il/297009 The light version…
https://armyrecognition.com/news/navy-news/2025/bangladesh-to-procure-6-improved-kss-i-submarines-from-south-korea-to-protect-its-maritime-territory
https://www.navalnews.com/naval-news/2025/05/saab-wins-contract-to-integrate-sea-ceptor-system-on-visby-class-corvettes/
https://www.navalnews.com/naval-news/2025/05/naval-group-rolls-out-4th-suffren-class-submarine/
https://www.slashgear.com/1866417/united-states-military-superweapon-fury-explained-autonomous-air-vehicle-tech-marvel/
https://www.navalnews.com/naval-news/2025/05/babcock-rolls-out-1st-type-31-frigate-hms-venturer/
https://www.edrmagazine.eu/sceptre-ramjet-powered-155-mm-artillery-ammo-long-range-and-high-accuracy-silicon-valley-style-from-tiberius-aerospace
Nu știu dacă ați văzut proiectilul ăsta – mi se pare mult prea tare ca să fie adevărat, în plus nici prețul nu pare sărit grav din papuci. E în curs de testare.
Baza industriala,chit ca ar ciordi jumate.
Cu conditia sa fie firme private si sa faca cumva tot lantul de productie.
Ar fi asa.
1. Munitii,inclusiv din alea hitech.Nu stiu daca ne incadram la bani.Cred ca se duce se duce la un miliard sa faci una total automatizata in stare sa faca 10000 de AHEAD de 35mm,700 de 155mm si cam 1000-1500 de aruncatoare.Modulara,ca nu trebuie sa bage non stop.5% din capacitate ar acoperi orice necesar la pace.
2. 70-100 de milioane pt a produce drone,la fel,fabrica modulara pt ca razboaiele nu tin vesnic.
Aici domnii ioropeni ar face bine sa acceseze si ei ceva marafeti,ca vb de optica,mircrocipuri,motoare,baterii,controler de zbor etc…
Ideea fiind sa avem o baza in UE complet independenta de China,in stare sa scoata la nevoie numere colosale.
Nu renteaza sa iei drone garla,astea se schimba lunar.Dar sa poti produce fara stres numere imense din ce va fi candva ultimul strigat e de nepretuit.Drone trebe cat sa stie sa lucre cu ele.Cam cum aveau nemtii tancuri de carton acum 90 de ani.
3.Ceva care sa fie capabil sa produca echipamente de mascare multispectrala.Habar nu am cat ar fi.Dar pariez ca SAAB umfla pretul la greu.Si nu cred ca reinventeaza ei fizica.Capacitate mica si f mica pt productie la pace,dar care sa poata fi extinsa de zeci de ori cand e cazul. Cateva zeci de milioane-desi habar nu am cat ar fi.
Ca veni vb,munitii cu fum multispectral si generatoare la greu.
4.O spaga catre cei mai ok dezvoltatori pe parte de computer vision si antrenori de AI.
Pt arme antidrona ,care tre sa fie practic orice are teava si gloante sau obuze pe ea. Astea vor fi mereu in dezvoltare.
O licenta pt numere pt cele cel mai cool sistem al momentului pe plan global.E mult de dezvoltat la un robotel care ia la ochi drone.Nu merita numere mari acum pt ceva ce in 4 ani e antic.Dar cand e nevoie,e nevoie de multe.
5.Ceva care sa faca tunuri,ca Resita nu mai face.Daca ar fi dupa mine ar mai trebui vreo 20 de btn de tunuri apte de C-RAM / AHEAD.Chit ca ar fi la mobilizare.
6. APS tip-top pt ce ragalii blindate avem.As pune o RWS in rol C-UAS pe fiecare,insa candva vor trage rachete AT de la distanta,si atunci tot la APS apt sa protejeze caruta la 360 grade revenim.Daca se poate sa si facem ceva cu o licenta de la ovrei.
7.Luat cateva sisteme cu microunde de la cine o reusi primul sa scoata asa ceva in UE.Sa fie.
8.Produs mine inteligente.
9.Produs armele de pifanterie de la o pusca noua si munitie,cu optica de IOR si amortizor pana la un lansator de unica folosinta AT,termobaric etc… Daca modernizeaza AG 7 sa fie la o treime din greutate si sa aiba optica smechera,pot trai fara unica folosinta.
AVN si termale pt tot poporul.
10.E bune Harris,dar parca merita facuta uniformizare si sa le mai innoim oleaca.
11.Robotei genisti,robotei medevac si robotei pt logistica.
Si cel mai important,daca cumpara niste IQ si o minima buna-vointa ,cu un pic de sanatate se rezolva toate 🙂
ma indoiesc ca vor iesi din legislatia deja facuta pt 2024-2030
https://economie.gov.ro/structura-organizatorica/dezvoltarea-industriei-de-aparare/
si astia din astea:https://www.dpa.ro/programe-de-inzestrare/
Mda, eroare la toate fisierele alea,e clara treaba, ii doare in cur de acele fonduri daca nu le pot fura. Or sa se bage doar cu companiile de stat ca doar asa se mai pot „pierde” cateva „meleoane” de euro. Firmele private da-le drecu!
Link sunt de pe site oficial al Guvernului Romaniei,ca nu ai tu acces la el sincer nu stiu
da, as vedea si eu prioritar retehnologizare completa la Resita si Cugir, pentru tunuri/mortiere de diferite calibre, tevi si arme individuale toata gama; avem si IOR pentru bread & butter
evident munitie si mai multe 4×4 (tot ma oftic ca nu e Sherpa si e amaratul ala de Otokar) si eventual un 6×6 gen Tatrapan pe post de taxi
la fel cu mine si artilerie (eventual si AT) la purtator
in rest ce-ai zis tu cu mentiunea ca la robotei as vrea sa vad si ceva gen Goliath. avem o gramada de pusti pasionati de robotica si noi nu facem nimic in directia asta…asta-i viitorul, AI, drone, roboti…
Bai eu nu stiu ce tot aveti cu Resita aia? Tu chiar crezi ca mai sunt meseriasi pe acolo? De ce pana mea sa nu faca de exemplu in Oradea de unde sunt eu, de ce in orasul ala de 2 lei mort?
Pentru că la Reșița au tradiție industrială, minereu și cărbune în proximitate. In plus, Silviu, industria militară ar trebui amplasată mai ferit, iar Oradea e situată excentric dpdv geografic si în plus nu prea ai cum să ascunzi în câmpie facilitățile de producție.
Tu crezi ca se mai elaboreaza otel din minereu si cocs? Pe ce lume traiesti amice? De unde luam la fabrica unde lucrez eu se elaboreaza otel special din scrap metal spre exemplu …uite aici firma Lucchini. Vad ca nici analfabetul de Arsenie nu intelege ca traditia aia nu e sustinuta de nimic concret in prezent. Nu gasesti un metalurgist decat la Donalam ca in rest industria e PRAF! Stiu fiindca m-am confruntat cu probleme de genul acesta. https://www.youtube.com/watch?v=broMN-r7D3k&ab_channel=LucchiniRS
https://www.youtube.com/watch?v=pooqzi9h7Q0&ab_channel=LucchiniRS
mai sunt, uite UCMR functioneaza au fost luati de Hidroelectrica; ai Arsenal Resita care e in mare parte conservata, la nevoie cumperi combinatul daca nu mai prididesti cu vanzarile si vrei material facut loco sau ai bani de dezvoltare; plus ca e asezata bine, e greu sa ajungi acolo si cu rachete de croaziera; ai ceva infrastructura deja facuta, intra trenu in fabrica de pilda daca e nevoie. nu in ultimul rand, ambele nume Resita si Cugir au o rezonanta de marca in lumea istoricilor militari 🙂 adica si cehii cand au cumparat au mentinut numele Colt, de pilda
de fapt pe platforma industriala de acolo poti sa faci o gramada de chestii, e enorma, e totusi industrie acolo din sec XVIII.
1. Pentru ca Romania nu inseamna doar 10-11 orase mari. Altfel, ne mutam toti la Bucuresti pentru ca e cel mai mare centru economic si restul tarii devine rezervatie.
2. Resita (si zonele limitrofe) inca mai are spirit industrial, in principal UCMR (noul UCMHR) si uzina de otel, care impreuna au circa 1500 de angajati, dar si alte firme mai mici cu profil industrial (Reductoare Resita, Electro Echipamente Industrial etc.).
3. Rata somajului e mai mare, salariile sunt mai mici si terenurile sunt mai ieftine la Resita decat la Oradea, deci costurile cu investitia si productia sunt si ele mai mici. In plus, primaria de aici are foame de locuri de munca si poate oferi diverse facilitati fiscale.
P.S. Direct de pe malul Barzavei – momentan la Arsenal Resita s-a derulat o investitie pentru productia de obuze si angajeaza in draci, furand oameni inclusiv de la celelalte uzine fiindca ofera salarii mai bune. Aparent cea mai mare problema o au cu gasirea de chimisti, nu de ingineri/strungari/lacatusi etc.
P.S.S. Ar trebui sa mai treci pe aici, cred ca merita mai mult de 2 bani orasul asta. O sa fii surprins.
Productia de obuze nu e ceva SF, matrite de forjare si operatiile de strunjire finala le faci cu programe trimise de cineva din cealalta parte a tarii, iti rebuie doar prostalaii care aliniaza piesa pe CNC si apasa butonul verde…asa se lucreaza peste tot. La tevi deja e mai complicat, vreau sa vad unde vor gasi metalurgisti specializati pe produse forjate, ca eu am cautat in toata Romania si n-am gasit.
Ba da, Romania fix asta inseamna, 10 orase mari restul plecati in Spania, Italia, „Anglea”, „Germaniea”. Romania e o tara extrem de polarizata economic, de aia si alegerile cu tam-tam.
Corveta ușoară turceasca, material Adelin Petrișor
https://youtu.be/PmX3Dr-UPvg?si=A5mx_dK3LRJSgy_D
https://hotnews.ro/ue-lanseaza-o-strategie-pentru-marea-neagra-cu-ochii-pe-consolidarea-securitatii-sub-amenintarea-rusiei-romania-va-fi-una-dintre-beneficiare-1988288
https://monitorulapararii.ro/romania-e-pe-punctul-sa-se-doteze-cu-sisteme-de-rachete-iron-dome-din-israel-1-58347
https://newsweek.ro/international/rheinmetall-va-face-pulberi-de-obuze-in-india-proiectul-din-romania-de-la-victoria-pare-blocat
Material Adelin Petrișor, alta întârziere Avioane Craiova
https://youtu.be/nYTDNYWGlqc?si=AaYL0LHCuHJSNDJU
https://newsweek.ro/actualitate/contraamiral-nu-avem-sistemele-antiaeriene-trebuie-schimbat-akm-ul-iar-cu-munitia-stam-prost
https://defence-blog.com/rafael-confirms-first-combat-use-of-laser-gun/
A fost folosit in lupta si inca cum ! 👌
Bine ma Dov, unde ai disparut? Ne ai lasat aici cu galceava prezidentiala mioritica.
Nu mi da aici conversatie libera. In orice caz daca
MAPN n o sa fie inscris la rand la Rafael pt sistemul
laser anti drone si rachete au sa treaca inca 20 de ani
pana ca Romania sa l tina in propietate.
Asta i la fel ca si alte unelte militare la care s a mai
intarziat trenul. Cred ca acum lectia e invatata.
Dacă ar fi ceva cu adevărat „de viitor” care merită (din toate privințele) și trebuie investit din acei 5 mld cu împrumut, ar fi aceste sisteme de apărare (care probabil în câțiva ani vor fi și de atac) cu laser.
Și cele mai importante argumente ar fi costul extrem de scăzut de operat, faptul că nu te chinui cu producția de motoare de rachete, cine știe ce combustibil sofisticat, producția/importarea de alte piese complexe care ne-ar lua prea mulți ani și efort să le avem și faptul că în timp scurt și cu bani mai puțini decât rachete și alte nebunii am putea avea capabilități bune și poate chiar am deveni exportatori de așa ceva precum turcii cu dronele.
In laser I trust,daaar…
1.Momentan nu-s chiar mature,deci is scumpe cu draci si nu stim cat de fiabile.
2.Costa de te iti trece.Deci nu poti avea multe.Trag pe gratis,dar daca sistemul costa fie numai 20 de milioane…
3.Pamantul nu e plat,iar astea au o limita practica a bataii eficace.Momentan vreo 4 km.
Un laser e o tinta majora.Presupunand ca nu-l fac cu banala artilerie,sa calculam rapid.
Distrugerea tintei,sa zicem o secunda.Sa zicem super optimist juma de secunda pt angajarea unei noi tinte.Sa 4 km inseamna 240 de secunde/1.5 =160 de drone la pret cat un pachet de tigari vs minim 20 de milioane daca fac luam de Black Friday(cred ca momentan un Iron Beam merge spre 100).
Deci valoarea tactica e momentan nu prea mare,de capul lui.
Valoarea lui ar fi integrat cu alte sisteme.La nivelul pifanilor pe front astea ar fi,pe langa laser,arme cu microunde,tunuri cu AHEAD si C-RAM,mitraliere cu AI,sisteme de detectie active si pasive,mascare,fum,totul in retea si cu un plan de lupta c-UAS.
Mai in spate,pt protectia infrastructurii,treaba se simplifica,pt ca timpul e mai mare,iar numarul de pericole e mai mic.Aici da.Sa fie zic.
Aici cand vor ajunge sa puna lasere aeropurtate de 500 Kw sau 1MW in retea ar merge si contra unor hipersonice,dar mai curge apa pe Potomac pana atunci.
Parerea mea ce nu conteaza.
Ideea era să fim și noi cu barca pe acel râu și, de asemenea, să nu fie Potomac ci Dunăre, însă cerem prea mult…
Toate performanțele sistemelor de laser vor fi la anul depășite și tot așa. Șmecheria era să fim și noi pe teren, nu spectatori, ca de obicei.
În termeni de costuri, necesar de materiale, efort depus și alte tipuri de resurse, ne era mai accesibil (ca și cu dronele) decât submarine, rachete interceptoare sau alte nebunii.
Vor fi pe dracu ,adica astia inca bajbaie sa le gaseasca utilitatea ,si ii depasesc toti descultii: https://www.defense.gov/News/Contracts/Contract/Article/4200823/
MISSILE DEFENSE AGENCY
University of Rochester Laboratory for Laser Energetics, Rochester, New York is being awarded a $34,914,959 modification (P00006) to a previously awarded contract (HQ0860-23-C-6000) to increase the base period scope and add two six-month option periods. The value of this contract is increased from $14,999,266 to $49,914,225 (including options). Under this modification, the contractor will define and conduct tests to collect anchoring data to benchmark/verify physics-based pulsed laser lethality modeling. Models, simulations, and lethality toolsets developed shall support analysis against a variety of Department of Defense threats and across ground, sea, air, and space domains. Upon government direction, models of relevant threats and threat support systems shall be combined with trajectories to inform a full continuity lethality and military utility picture. The work will be performed in Rochester, New York. The period of performance is from May 31, 2023, through May 30, 2028. Fiscal 2024 research, development, test and evaluation; and Congressional Plus Up funding in the amount of $9,700,000, will be obligated on this modification; and an additional $2,375,000 fiscal 2025 Congressional Plus Up funding will be added in June 2025. The Missile Defense Agency, Redstone Arsenal, Alabama, is the contracting activity.
Steppe a intrebat ce ar fi de facut cu banetul.
Avand prioritatea 0 statul romanesc a dat cu mucii in fasole la banalitatea cu pulberile la Fagaras.
Stau perfect calm ca se vor gasi probleme hartogaresti insurmontabile pt aproape orice.
De facut vor face cate ceva,pt ca ar fi batator la ochi sa fie nimic,dar facand putin si incomplet se rezolva misiunile principale:1.ciordeala 2. incapacitatea de a lupta cu adevarat se mentine.
Pe hartie par impresionante ce scriu acolo,insa se bazeaza pe o doctrina care nu mai corespunde intocmai realitatii.
Pregatesc o armata capabila sa lupte 2 saptamani in 2015.Ce scrie acolo e corect,e necesar,dar incomplet.
Pt ca anul curent e 2025.
Iar cu legislatia,sa stam relax,ce ai pus acolp e exemplul de limba de lemn in care se sufoca orice e practic si concret.
P.s Armata suedeza a produs as we speak sistemul C-UAS Loke in fix 84 de zile.Are la baza un radar Giraffe,o turela RWS adaptata de pe nave pt un vehicul si alte maruntisuri.
La noi 3 luni plimba foi de la camera 7 la camera 8.
Deci sa nu ne bucuram de banii astia ca de miliardele din PNRR.
Mihai de aia am si scris ca nu cred,pt ca au o justificare sa nu faca mai mult acolo,stiu ca ucid visele unora dar asta e realitatea statului roman , poate nu va mai avea psd,Mapn ,si se va schimba,ca nu vad cum ar acoperi toate potlogariile facute anii astia, desi si pt asta slabe sperante
https://www.youtube.com/watch?v=5mr8q2XoXok
Rezervişti trecuţi de prima tinereţe, chemaţi la exerciţii. Printre ei, electricieni şi şoferi
Frumoasă scula, Skybeam.
Eu m-as baga oricand la chemare de-asta! Am bidonul de doua deca pregatit!
Nu m au chemat ? M au cautat pe acasă vreo 2 zile , pana la urma m au găsit….mi au luat masurile etc si cam atata …..aștept sa îmi dea un telefon :))) …la final le am urat sa ne ne vedem niciodata
Am dat de o bijuterie de video care colecționează o multitudine de aparate de zbor surprinzătoare și ingenioase. Am avut plăcerea să găsesc și o realizare românească.
O împărtășesc cu cititorii RM.
Enjoy !
https://www.youtube.com/watch?v=NkGnO2erHgg
https://www.twz.com/land/everything-we-learned-about-lockheeds-quadstar-missile-aimed-at-replacing-fim-92-stingers
Trompă a mai primit o palmă după ceafă!
https://hotnews.ro/un-tribunal-comercial-american-a-decis-ca-trump-si-a-depasit-atributiile-impunand-taxe-vamale-1988903
,,Pentru judecători, ordinele executive emise pe 2 aprilie, care impun un tarif de minim 10% asupra tuturor produselor care intră în Statele Unite și de până la 50%, în funcție de țara de origine, ‘depășesc puterile acordate președintelui în cadrul legii de răspuns economic de urgență (IEEPA) de a reglementa importurile prin utilizarea taxelor vamale’.
Într-o opinie scrisă care însoțește decizia, unul dintre judecători, care a rămas anonim, a estimat că ‘o delegare nelimitată a autorității în materie de taxe vamale ar constitui o renunțare a puterii legislative în beneficiul unei alte ramuri a guvernului’, ceea ce este contrar Constituției americane.”
How about now?
___
Judecatorul Timothy Reif (apropo, pus acolo – spre surprinderea multora – de … Trump) o dadu la intors (de fapt Curtea de Apel) din cauza nevestei (Desiree Green, mare stab executiv la Prudential Financial Inc, fond de pensii chilian cu clienti si in Peru si Columbia): conflict de interese.
De asta consider apocaliptica decizia CCR-ului nostru cu privire la declaratiile de avere.
Reif… Marele „Democrat cu reputatie de protectionist” al flatulentei mele.
Cred ca pana la urma si-o fura si Peter Navarro (cu aceeasi „reputatie”).
Tankers from the 20th Mechanized Brigade conducted the first training in overcoming water obstacles using the deep wading method using new equipment.
https://defence24.pl/sily-zbrojne/pierwsze-brodzenie-czarnych-panter
https://www.comisarul.ro/articol/video-asa-se-intampla-cand-pui-idioti-in-fruntea-t_1582408.html
Angel Tîlvăr a citit de pe foaie o emoționantă alocuțiune la căpătâiul „Monumentului ORAȘULUI Necunoscut”…
Poland will support its own defense industry primarily through the SAFE program.
Deputy Minister of Defense Paweł Bejda announced that he received an assessment of the eligibility of armament programs for loans from the European SAFE program from the ministries of finance and development and technology.
– New, floating infantry fighting vehicle Borsuk.
– Self-propelled howitzer Krab.
– Loitering ammunition Warmate.
– Portable Anti-Aircraft Rocket System Piorun.
– Passive Location System.
– Baobab Scattered Mine Laying Vehicle.
https://defence24.pl/przemysl/mon-ujawnia-co-polska-kupi-za-pozyczki-z-ue
@grok is this true?
https://www.g4media.ro/breaking-curtea-constitutionala-a-decis-ca-declaratiile-de-avere-si-de-interese-nu-trebuie-sa-includa-bunurile-si-veniturilor-sotilor-decizia-ccr-nu-poate-fi-atacata-este-definitiva-si-obligatorie.html
Pfoaaa… S T U P E F I A N T !!!
2 articole declarate neconstitutionale dintr-o lege din 2010. La 15 ani de la promulgare.
„Excepția a fost ridicată în dosarul nr. 45/301/2018, aflat pe rolul Tribunalului București, de către Dumitrița Laura Chițan, funcționar public sancționat contravențional de Agenția Națională de Integritate (ANI) pentru presupuse nereguli în completarea declarației de avere.
În fața instanței, Chițan a susținut că obligația de a include în declarație veniturile soțului și ale copiilor încalcă dreptul la viață privată garantat de art. 26 din Constituția României, potrivit căruia „autoritățile publice respectă și ocrotesc viața intimă, familială și privată”. Ea a invocat faptul că o declarație pe proprie răspundere este un act personal, iar membrii familiei ar trebui să fie liberi să decidă dacă își divulgă sau nu veniturile.
Mai mult, apelanta a argumentat că publicarea acestor declarații, chiar și cu anonimizare parțială, permite identificarea unor informații sensibile, precum locația bunurilor sau identitatea copiilor și a soțului/soției. În acest sens, a făcut trimitere la Decizia CCR nr. 615/2006, care a statuat că salariul concret al unei persoane nu este de interes public și intră în sfera vieții private.”
https://www.stiripesurse.ro/decizie-cu-impact-major-ccr-stabileste-daca-este-constitutionala-obligatia-de-a-declara-veniturile-si-bunurile-sotului-in-declaratia-de-avere_3701400.html
Rușinos! Din păcate nu știu cum se mai poate schimba situația!
,,Curtea Constituțională a desființat, practic, printr-o decizie pronunțată joi, declarațiile de avere și de interese pe care orice funcționar sau politician care ocupă o funcție de demnitate publică trebuie să le completeze. CCR a întors România cu 20 de ani în urmă. Aceste declarații nu mai trebuie să includă informații despre bunurile soților și copiilor. Cu alte cuvinte, orice politician își poate trece averea pe numele soției sau copiilor și scapă de explicații în fața opiniei publice.”
https://www.g4media.ro/decizie-scandaloasa-a-curtii-constitutionala-averile-politicienilor-si-functionarilor-intra-din-nou-la-secret-lovitura-grea-data-transparentei-si-jurnalistilor-de-investigatie.html
„Aici sunt furturile noastre… dar nu le mai declaram.”
Ba da, Mihai Stoian, situația trebuie schimbată și se va putea. Cetățeanul este suprema putere în stat și daca el va vrea, va schimba acest afront!
(Părerea mea e că CCR induce special această tensiune în societate, tocmai ca să nu ne dea timp să respirăm liniștiți). Sunt foarte indignat.
A foat o problema la articolul asta
”Declaraţiile de avere se întocmesc pe propria răspundere şi cuprind drepturile şi obligaţiile declarantului, ale soţului/soţiei, precum şi ale copiilor aflaţi în întreţinere”
Sotii si copii nu sunt prinsi pe un articol separat ca avand obligatia de a-si face publice averile. E in schimb obligatia persoanei care vrea o functie pblic de a face publice averile acestora, fara ca aceste rude sa aibe vre-un cuvant de spus aici.
Ceea ce e ilegal, oricum o dai. Chiar le incalca drepturile. Le publici informatii personale fara sa ai acceptul lor. Si fara ca in lege ei sa aibe obligativitatea asta.
Solutia e destul de simpla. Trebuie modificata legea si introdus un articol in care aceste rude sa fie obligate si ele sa-si publice declaratiile de avere dar in nume personal. Cu acceptul lor adica.
Mers pana acolo incat persoana care vrea functia publica sa ceara acceptul rudelor pt publicarea acestor informatii. Nu il obtine, adio functie.
Nu e capat de lume, dar e in curtea parlamentului.
Tot ziceam ca vrem sa vedem daca baietii astia sunt pusi sau nu pe reforma. Acum vedem. Nu tine de nimeni decat de parlament. Legea asa cum e ea e intocmita aiurea.
Declararea averilor soției/soțului a fost tot timpul, când alegi să fii funcționar public ori demnitar accepți si obligațiile inerente nu doar beneficiile. Iar în privința copilului, până la 18 ani tot unul dintre ei îi reprezintă interesele așa că nu e nici o încălcare de drepturi. Asta e doar ipocrizie demnă de Dinu Păturică!
Pana in 2010 era alta formulare.
Declaratia averii in cazul sotiei/sotului nu se aplica pt ca nu el e functionarul public. Si nu toate bunurile sotilor sunt bunuri comune. Ai donatii, mosteniri, astea nu sunt bunuri comune. Donatia poate sa fie, depinde de cum e facuta.
Hai sa o luam altfel.
Tu nu vrei ca datele tale sa fie facute publice, dar sotia ta, functionar public, trebuie sa dea acea declaratie de avere care sa te includa si pe tine.
Dar tu nu vrei, si ea nu are acceptul tau pt asta. Iar tu nu ai nici o obligatie legala ca sa-ti faci publice datele astea. Cum e asta legal fata de tine ? Nu iti incalca drepturile ?
Presupunand ca sotia ta stie ce ai tu pe numele tau, e o declaratie pe propria ei raspundere, nu pe a ta. Stiu o gramada de cazuri in care unul dintre soti nu stie tot ce e pe numele celuilalt. Nu e vorba doar de bunuri imobile.
Si daca vrei sa faci treaba cum trebuie, de ce sa te opresti la sot si copii in intretinere ? Problema e la parinti, copii majori, surori, frati…etc. Exista o metoda mai buna decat ce e acum.
Si apoi, cam toate tarile au astfel de legi. Nu esti in stare sa formulezi o lege cum trebuie, copiezi de la altii. De preferat de la un alt stat UE.
CCR nu a venit sa spua ca averile nu trebuie declarate, a spus doar ca 2 articole din legea asta 176/2010, sunt formulate gresit.
Solutia e sa modfici articolele astea. Daca introduci obligatia sotului rezolvi problema. Daca da declaratie inseamna ca si-a dat si acceptul. Dar repet problema cu pasatul averilor ilicte e mai degraba putin mai departe in familie. Parinti, frati, la matusa Tamara, slabe sanse la sot-sotie sau la copiii minori.
Intereseul public primeaza asupra celui privat in cazul de fata. Nu e vorba doar de averile comune, aici se vad clar si sinecurile de care au parte sotii si sotiile demnitarilor.
Iar averile ilicite pot fi depistate daca se extinde la rudele pana la gradul 4 si autoritatile incep sa-i ia la intrebari pe cei pe ai caror nume sunt acele averi. Care e sursa banilor?
CEDO e de altă părere!
,,În cauza Wypych împotriva Poloniei (25 octombrie 2005, cererea nr. 2428/05), Curtea Europeană a Drepturilor Omului a respins plângerea unui membru al unui consiliu local din Polonia care a refuzat să depună declarația de avere, susținând că obligația de a divulga detalii privind situația sa financiară și portofoliul de proprietăți impusă de legislație încalcă articolul 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Curtea a constatat că obligația de a depune declarația și publicarea online a acesteia au reprezentat într-adevăr o ingerință în dreptul la viață privată, dar că aceasta a fost justificată și că sfera cuprinzătoare a informațiilor care trebuie declarate nu a fost considerată excesiv de împovărătoare:
Curtea „consideră că tocmai acest caracter cuprinzător face realist să se presupună că dispozițiile contestate își vor atinge obiectivul de a oferi publicului o imagine rezonabil de exhaustivă a situației financiare a consilierilor … că obligația suplimentară de a declara informații privind proprietatea, inclusiv proprietatea conjugală, poate fi considerată rezonabilă, în măsura în care este menită să descurajeze încercările de a ascunde bunuri prin simpla dobândire a acestora folosind numele soțului/soției unui consilier.” Curtea Europeană a Drepturilor Omului a aprobat, de asemenea, publicarea și accesul pe internet la declarații, argumentând că „publicul larg are un interes legitim în a se asigura că politica locală este transparentă, iar accesul pe internet la declarații face ca accesul la astfel de informații să fie eficient și ușor. Fără un astfel de acces, obligația nu ar avea nicio importanță practică sau incidență reală asupra gradului de informare a publicului cu privire la procesul politic”.
https://www.g4media.ro/breaking-agentia-nationala-de-integritate-decizia-ccr-poate-incalca-toate-angajamentele-asumate-de-romania-la-nivel-international-in-ultimii-20-de-ani-in-lupta-anticoruptie-si-poate-afecta-aderarea-l.html
În mod normal și logic, odată ce ai stabilit ceva nu schimbi după ani că nu îți place ție, judecător mai nou, în aceleași condiții și prevederi legale!
https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/justitie/cum-se-contrazice-curtea-constitutionala-pe-tema-secretizarii-averilor-bugetarilor-ce-spunea-aceeasi-institutie-intre-2012-si-2014-3263241
Decizia CEDO nu prea se aplica, consilierul polonez nu a avut chef sa depuna declaratia, iar problema pe care o semnala nu se aplica pt ca era doar pt bunurile comune. Nu prea afectau sotul. Bunurile comune oricum se vad unde exista cota parte.
Nici deciziile CCR din 2012-2014 nu, nu imi dau seama daca au fost atacate fix aceste articole, dar legea din 2010 e facuta ciur. Nu mai e articol care sa fi ramas in. picioare asa cum era el in 2010, cel putin articolele astea 2 au fost modificate ultima data in 2021, deci la mult timp dupa deciziile din 2012-2014.
https://legislatie.just.ro/public/detaliidocument/121924
Poate ca ar fi timpul sa se faca o noua lege. Una care sa introduca obligativitatea inclusiv la familia extinsa.
Legile astea carpite nu prea sunt bune.
@Marius. La nivel de discuție academică, punctul tău de vedere ar trebui analizat și discutat. Dar pentru ce ?
Vrei să inventăm roata din nou ? Adică toți ăia cu apă caldă la robinet, indiferent de sistemul juridic, începând cu britanicii, apoi franțujii și nemții și terminând cu americanii, își obligă demnitarii să declare averile și mai ales interesele inclusiv ale rudelor de a șaptea spiță, și venim noi marii campioni ai drepturilor omului cu invenția *totu’ pe șestache* …
Ce spui tu e o problemă maxim de exprimare legislativă. Doritorul de demnitate publică , dacă e obligat să aducă declarația de avere a fufei, plodului, cățelului și purcelului, atunci s-o ia mai cu ruga, mai cu pliciu’, ș-apoi să se descurce el cu fițele muierii că-i bârfită la salon că are doar un jaf de Patek Philippe și n-are Audemars Piguet …
Că am vorbit de *demnitate* atunci hai să vorbim și de *indemnizație* / pensie specială – dacă se schimbă o lege care întrerupe acordarea recunoștinței statului pentru o fostă / actuală demnitate de ce-ar mai fi obligat statul să o plătească în continuare ? Că zice CCR-u’ lu’ turnătorul cu dosar palmat, mai apoi mafiot pedeserist Marian Enache ? Ce mai e special în afară de pensie la orice polițist sau angajat civil MAI de vreo 30 de ani de e făcut militar timp de o zi și apoi trecut în rezervă cu pensie conformă gradului militar da’ CCR-u’ zice să nu ne-atingem de speciali ? De ce nu poate statul să retragă niște privilegii de pensionare la 50 de ani decât din 2048, adică de la generația actuală de admiși pentru institutul de magistratură ? Că zice CCR-u’ ?
CCR este vârful Sistemului care ne-a băgat în rahat . Ce a făcut acum CCR este pur și simplu o golăneală de cartier, că doar de asta sunt în stare alde curvaru’ de Marian Enache – când apare unu’ cu țoale de șmecher pe uliță – în cazul nostru tocilaru’ cu 6M voturi la ghiozdan – dacă-i pui o piedică să cadă-n noroi, dup-aia n-o să-și mai aroge șefia cartierului, c-o să râdă lumea de el – * … hă-hă, tocilaru’ cu nămol pe ochi … *. Cam asta înseamnă hotărârea cu palmatu’ marafeților din șpăgi – o declarație de cine-i șefu’, indiferent de ce zice Mucușoru’. Asta gândesc, atâta-i duce capu’ pe golani. Trist e că lumea pune botu’ la bagabonți …
Curtea asta de cacat are atributii prea mari
Nu, doar ca asa patesti daca alegi acolo oameni fara calitatea morala si profesionala pt a deveni judecatori constitutionali. sa speram ca dupa luna iulie cand vom avea 3 judecatori noi majoritatea se va schimba si vor reveni la respectarea constitutiei
Corea del Nord, nuova nave da guerra di Kim su un fianco e semi-sommersa
https://www.youtube.com/watch?v=4_-0xc3jFz8
APKVS produs de SUA/Coreea, „ieftin si bun” https://www.twz.com/air/infrared-seeker-for-apkws-guided-70mm-rockets-unveiled
Ce bine ar fi fost sa ansamblam si noi la Ploiesti, le puteam pune pe elicoptere, platforme navale si terestre…
Noi avem varianta Star-80L sau am putea avea, depinde de MApN!
https://www.rumaniamilitary.ro/apkws-vs-star-80l
avem STAR-80L deja testat pentru integrare pe Puma/ Socat.
Coreenii au facut o chestie smechera cu capul IR, altceva decat ghidajul LASER.
Doar testat nu și cumpărat și dotat Socat-ul cu STAR-80L!🤬
Da, ROK au schimbat laserul cu IR, sunt bune împotriva dronelor cu motor termic, dar împotriva celor electrice nu
Star- 80L trebuia modificat diametrul sa fie de 70 mm ca cele NATO si am fi avut si clienti externi, plus ca orice cap de cautare vrei sa iei de la prieteni sa adaptezi ,astia au mers pe 70 mm. Pai nu cumparau astia daca faceam pentru Ucraina sa puna pe F16 si pe elicoptere ? Ce ne retine sa comandam capete din coreea ?
Destroying structures… https://waronline.org/fora/index.php?attachments/img_8347-jpeg.320845/
Iarasi leak de la rusi https://kyivinsider.com/massive-leak-of-russian-nuclear-documents-exposes-a-crumbling-security-apparatus/
Un upgrade misto pt. T.64 ! Forma noua chiar se potriveste cu rotitele alea ciudatele pe care le are acest tanc
https://www.youtube.com/watch?v=t0ZJyQEmBAc
Se numesc GALETI nu „rotite”.
Sunt galeti cu design tip BMP…..
The Netherlands worked out the costs of meeting NATO’s new capability targets, providing a taste of the billion-euro budget challenge European members of the alliance face to boost their military posture in the face of a more aggressive Russia.
The Dutch calculate that meeting their share of the targets will cost at least €16 billion to €19 billion ($18 billion-$21 billion) a year on top of the existing defense budget, Defence Minister Ruben Brekelmans told parliament in a letter last week. That would amount to about 3.5% of GDP, from 2% now – conveniently also the core defense spending target that NATO leadership is calling for.
https://www.defensenews.com/global/europe/2025/05/29/dutch-nato-math-portends-uphill-battle-for-europe-on-defense-spending/
Bravo CCR
Uite un exemplu de ce trebuie ca sotii/sotiile/copiii functionarilor trebuie bagati la declaratia de avere (venituri, interese):
https://www.rumaniamilitary.ro/22-26-mai-1-iunie-2025-permiteti-sa-raportez#comment-626907
https://hotnews.ro/interviu-cu-unul-dintre-oamenii-care-au-scris-legea-agentiei-nationale-de-integritate-despre-impactul-deciziei-ccr-suntem-in-fata-unui-cutremur-profund-care-afecteaza-principiile-de-baza-1990154
Poate că ai timp să citești, Guderian – „ânainte” de a te gudura „ânapoi”. 😀
Bună dimineața!
Era o ironie la adresa celor care după anularea alegerilor postau “Bravo CCR”
Mda, banuiam ca e faza cu ghilimele… fara ghilimele, de aia n-am sarit la beregata ca Arsenie. 🙂
https://techrider.ro/defense/romania-receptioneaza-inca-o-nava-militara-de-la-marea-britanie-in-aceasta-vara-vasul-vital-pentru-protejarea-rutelor-comerciale-amenintate-de-rusia-ce-poate-face-fosta-hms-pembroke-si-ce-misiun/
https://www.naval-technology.com/news/uk-set-to-deliver-another-minehunter-to-romania-in-summer-2025/?utm_source=flipboard&utm_content=topic%2Fromania&cf-view&cf-view&cf-click&cf-minimized&cf-view&cf-closed
Meanwhile, Eagle added that disposal options are being scoped for two additional Sandown-Class ships, while HMS Bangor remains in service.
https://www.reuters.com/business/energy/us-approves-bigger-nuclear-reactor-design-nuscale-document-says-2025-05-29/
https://www.economica.net/o-componenta-a-centralei-nucleare-cu-smr-americane-de-la-doicesti-a-fost-terminata-in-japonia_840921.html
https://www.navalnews.com/event-news/cne-2025/2025/05/hellenic-navy-outlines-requirements-for-next-generation-submarine-program/
Israel announces major expansion of settlements in occupied West Bank
https://www.bbc.com/news/articles/c1j5954edlno
https://www.army-technology.com/news/romania-looks-to-europe-for-tactical-armoured-mobility/?cf-view
Pai nu ne-au salvat ma de ruși?
Pai voi credeați că e moka chestia asta? Ce mai faci in ziua de azi doar cu, „etrrna recunoștința a neamului”?
Au așteptat au așteptat dar cat sa mai rabde din decembrie? Au și ei bieții de ei rubedenii.. excursii exotice..servicii medicale la Viena.. limuzine de lux..
Pai te pui cu teribila Rusie doar cu zeci de mii euro salarii? Le trebuie sute de mii lunar.. milioane..fara număr!
Pai a avut Regele Hagi statuie și ei nu pot avea niste fleacuri de averi de milioane secretizate?
PS: Nu va scandalizați așa mult..cică procurorii CCR au promis că urmatoarea victorie contra Rusiei va fi sa recupereze tezaurul și astfel va uita lumea de toate averile lor nesimțite.
Ce mă gândesc cu groază e că acum scumpesc tarifele la „salvare”..la următoarea salvare a României umbla zvonul că au cerut serviciilor cascade de diamante și propria insulă pe care sa nu calce nimeni..
Își merită toți banii instituția asta!
Citez..
„Ce averi au judecătorii CCR care au decis secretizarea declarațiilor de avere. Cel mai sărac are venituri de zeci de mii de euro anual
Cei nouă judecători ai Curții Constituționale a României (CCR) obțin, pe parcursul unui an, venituri de zeci de mii de euro doar din indemnizația acordată de CCR, la care se mai adaugă, în unele cazuri, venituri din pensii. Așa se explică cum președintele CCR, Marian Enache, de exemplu, a obținut în doar un an venituri de 250.000 de euro. Aceste date reies din declarațiile de avere depuse de cei nouă judecători ai Curții Constituționale care au decis, joi, să secretizeze aceste informații.
https://m.digi24.ro/stiri/actualitate/justitie/ce-averi-au-judecatorii-curtii-constitutionale-care-au-decis-secretizarea-acestor-date-venituri-de-cel-putin-zeci-de-mii-de-euro-anual-3262273
„Cine este funcționara care „a provocat” decizia CCR legată de secretizarea declarațiilor. Ce avere are.
Un consilier din cadrul instituției Avocatului Poporului, Laura Dumitrița Chițan, a cerut Curții Constituționale a României, încă din 2019, să secretizeze declarațiile de avere ale bugetarilor și ale rudelor acestora, potrivit datelor publice. Potrivit unor surse Digi24.ro, Laura Chițan a fost amendată în trecut de Agenția Națională de Integritate tocmai pentru că nu declarase veniturile soțului.
https://m.digi24.ro/stiri/cine-este-functionara-care-a-provocat-decizia-ccr-legata-de-secretizarea-declaratiilor-ce-avere-are-3262133
Decizia a fost luata de 5 judecatori CCR, in timp ce alti 4 s-au opus. Doi judecatori au avut opinii separate.
„Potrivit unor surse judiciare, decizia scandaloasa a CCR a fost luata cu scorul de 6 la 3. Au votat pentru secretizarea declaratiilor de avere si de interese Marian Enache, un juristo-securist batran cu 3 pensii si salariu de la CCR (echivalentul a 20.000 de euro net pe luna), Livia Doina Stanciu (model neschimbat de activist PCR in ciuda a 35 de ani de libertate), Varga Atilla, (raportor tele-ghidat de Benke Karoly), Cristian Deliorga (cel salvat de Daniel Morar dupa ce a inceput sa planga la audieri la DNA), Gheorghe Stan, (procurorul mire care a adunat la nunta floarea justitiei pentru a dansa pe mormantul dreptatii din Romania) si Dimitrie Bogdan Licu, procurorul jandarm fara dosare, dar cu functii (si cu privirea tulbure, indeosebi dimineata)”, a relatat jurnalistul Virgil Burla.
https://www.aktual24.ro/bolojan-nu-lasa-ccr-ul-sa-secretizeze-averile-urmeaza-modificari-necesare-masuri-suplimentare/
Livia Doina Stanciu aia pe care sclavii din presa usr o urmareau prin metrou :-)))) vecina cu marele mirel palada :-))))
https://www.dcnews.ro/livia-stanciu-pre-edinta-iccj-fotografiata-in-metrou-catalin-striblea-reac-ie_480015.html
Ciuvica de usr :-))) Mare intreprinzator :-)))
https://hotnews.ro/video-nicusor-dan-contra-deciziei-ccr-dar-consilierul-pus-de-presedinte-sa-repare-bugetul-tarii-a-spus-asa-sa-scapam-naibii-de-tampenia-asta-cu-declaratia-de-avere-pusa-in-public-1989814
PS si fara legea asta daca ai nevasta in structurile de forta sirienii nu declara :-)))))
A aparut un anunt de corectare la contractul pentru Autovehicule tactice blindate VAMTAC ST5 BN2, si are si numarul de masini achizitionate. Sunt 24 de masini, la un pret total de 10 mil. EUR (circa 416k EUR bucata).
https://e-licitatie.ro/pub/notices/ca-notices/view-c/100551743
https://ted.europa.eu/en/notice/-/detail/345208-2025
Estimated value excluding VAT: 9 999 560,00 EUR
Quantity: 24 pieces
https://techrider.ro/defense/romania-receptioneaza-inca-o-nava-militara-de-la-marea-britanie-in-aceasta-vara-vasul-vital-pentru-protejarea-rutelor-comerciale-amenintate-de-rusia-ce-poate-face-fosta-hms-pembroke-si-ce-misiun/
„Săracii” judecători 🤡. https://m.digi24.ro/stiri/actualitate/justitie/ce-averi-au-judecatorii-curtii-constitutionale-care-au-decis-secretizarea-acestor-date-venituri-de-cel-putin-zeci-de-mii-de-euro-anual-3262273
SUA recunoaste ca fiind legitima cererea Rusiei de blocare a extinderii Nato catre est, in mod specific in cazul Ucrainei, al Georgiei si… al Moldovei. Ca declaratia asta e facuta de un taranoi parvenit din noua administratie e irelevant. Universitatile care au criticat declaratia pana acum nu su facut nici o discutie despre fondul ei, ci doar ca e neprofesionist sa dai cartile pe fata inaintea unei negocieri. Decizia reflecta o politica de termen lung a SUA.
Asta clarifica in sfarsit marea dilema nationala: ori SUA ori Moldova, sau altfel spus ori Nato ori UE.
Din punctul meu de vedere, prin declaratia asta Nato e mort pt. Romania, la fel marile parteneriate strategice cu SUA si coloniile lor de peste mari.
https://lelombrik.net/137321
UE SUA !
https://hotnews.ro/cea-mai-mare-ingrijorarea-a-lui-vladimir-putin-extinderea-nato-este-justificata-sustine-sua-1989982
Nu vorbesc doar despre Ucraina, vorbesc despre Georgia, vorbesc despre Moldova”, a spus Kellogg, adăugând că decizia privind poziția SUA față de extinderea NATO îi revine lui Trump.
Delegatie portugheza la Lockheed-Martin pt. F-35
http://www.passarodeferro.com/2025/05/delegacao-portuguesa-na-lockheed-martin.html
WTF!🤬
,,Constructorul băcăuan UMB cere rezilierea contractului pe al doilea lot de pe Autostrada Unirii (A8), lotul 1C Sărățeni – Joseni, după ce anterior a solicitat rezilierea și pe lotul 2A Ditrău – Grințieș. Conform informațiilor obținute de Economedia, compania românească vrea scăderea garanției de bună execuție în cuantum de 1,5% din contract la doar 0,5% pentru ambele contracte.”
https://economedia.ro/breaking-al-doilea-lot-de-pe-autostrada-unirii-pe-care-umb-cere-rezilierea-document.html
Asa se intampla cand o companie devine ‘too big to fail’ in domeniul infrastructurii aici. Incep sa aiba pretentii nesimtite, cam suna a santaj. O exceptie la un executant determina in cascada ca toti sa ceara acelasi tratament.
Dar in subsidiar sunt si multe de zis; printre altele UMB-ul lucreaza multisor ‘pe caiet’ pt CNAIR/CNIR pt ca nu sunt bani pt cat se lucreaza si UMB factureaza cand stie ca isi poate primi banii.
https://hotnews.ro/construirea-unui-loc-de-parcare-la-laminor-in-bucuresti-cat-pretul-unui-apartament-parcarea-va-fi-ridicata-de-primaria-sector-3-1990331
Pret de constructie din bani publici.
„Parcarea de aproximativ 146 de milioane de euro ar urma să aibă 11 niveluri: două subsoluri, parter şi opt etaje. În total ar urma să fie amenajate 1.895 de locuri de parcare, cu un preț de peste 77.000 de euro fiecare.”
1 loc de parcare-77.000 euro. Au luat-o razna de tot.
Nu nu a luat-o razna e alta structura pt un astfel de bloc fata de unu de apartamente ce iei pe mera dai pe pere,numai faci finsaje dar suplimentezi rezistenta
@Nicu_4. Chestia cu * … vai ce bloc rezistent … * o cred gușterii care pun botu’ la propaganda însoțitoare. Ți-o spune unu’ care știe pe ce lume trăiește : la aproape fiecare mare proiect pesedist, mai ales la cele cu mare cântec, în paralel cu lansarea publică a proiectului sau la demararea lui, șmekării cei mari dau ordin la rețeaua de propagandă a partidului să lanseze cel puțin două, dacă nu mai multe *mituri* neoficiale care să liniștească suspiciunile boborului. Întotdeauna miturile sunt pe model *kak istvetno* – * nu-i așa că-i de bun simț ca o parcare supraetajată să aibă structura mult mai solidă, deci mult mai scumpă, ca un bloc de locuințe ? *. Mai sunt miturile oficiale *ecologie bla-bla-bla* și întotdeauna * noi nu dăm mai nimic, sunt fonduri europene * deși nu apare nici un panou cu POS-scârț, sau chiar dacă apare, mafioții au grijă să scoată de la finanțare europeană proiectul * că e europenii răi *, nu că i-ar aștepta la cotitură Kovesi și ai ei care-au prins mirosu’ de șpagă din prima frază a declarației lu’ Negoiță.
@Nicu_4. Te rog să mă crezi că un loc de parcare *regesc* plus drumurile de acces înseamnă sub 32 mp la parcare peste 50 locuri. Adică 2400 euro fără TVA metru’ pătrat ? În București metrul pătrat construit bine și finisat țuț îl costă pe un dezvoltator leneș 850 euro dacă bate palma cu un singur constructor. Că dai tu 2200 e valoarea terenului plus profitul și lenea dezvoltatorului plus lenea ta, pentru că constructorul face profit bun din ăia 850.
Costă mai mult parcarea ? O parcare suportă mai puțină greutate decât locuințele, trebuie să aibă doar planșeele mai solide, adică maxim un 50, hai 100 euro pe mp în plus. Te rog să mă crezi că diferența de preț la roșu între o vilă D+P+E+M obișnuită și una cu 90 tone sarcină variabilă în mansardă (adică piscină) era în 2016 mult sub 50 euro / mp.
Concluzie : din 145M proiectul plus pasarela 22M plus TVA mie îmi sună a arie de Șpaganini de 100M. Plus plus-valoarea creșterii de imagine a zonei din care trag profituri grase firmele clanului Negoiță care au construcții demarate. Plus fenta cu TVA-ul de construcțiifăcută cu pilă la ANAF.
100M de coco … prin anii ’00 am cunoscut un mahăr șpăgar (scuze de pleonasm) care zicea * … bă nene, eu vreau să mă știu milionar … ia scobiți-vă-n creier să vedem ce facem ca să scot o șpagă de milionu’ de verzișori … * (pe atunci calculele erau încă în dolari). Acu’ un pârlit de primărel scoate de 100 de ori mai mult … O tempora, o mores …
eu zic sa incerci peste 2000 de Euro,ca alea cu 850 sa nu fie cu defecte grave de structura din cate stiu eu ca spaga nu se da daca construiesti perfect si cine da spaga la greu o da sa poata indoi atat termene cat si normative ca inautru e vopsit apartamentu in jos e leopardu ca doar de aia unele lucruri se cheama lucrari ascunse
Maestre scuza ma ca zic dar citeste din nou, e 77 mii un loc de parcare, loc de parcare care are vreo 15 mp cu totul deci nici daca pun B700 si dubleaza cantitatea de fier si aduc specialisti din germania si tot nu ies banii aia….e jecmaneala pe fata…si stiu ce zic ca am habar cu domeniul
cate lifturi pui,ca sa nu stea smardoi sa comenteze ca stau ca prostii sa dea masina jos din pom cand se grabesc la munca sau acasa,cat costa unu ?faci rampa de urcare pana sus sau nu,aia nu intra in costu parcarii?,sau crezi ca aia e o scara de bloc asa ,costuri cu generatoare de urgenta nu le punem,vezi ca un aparatament in zona aia sare de 130.000 si are suprafata de 3 locuri de parcare,aa stai totu se face moka si degeaba ca aia care lucreaza sunt sclavi,sa faca apartamente cu 35000
hala laminor e la o gramada distanta de blocuri actuale de locuit. Deci preponderent e o investitie degeaba, de jefuit bugetul.
Sau Negoiții planifica prin zona blocuri de locuit si le fac viitorilor clienti locuri de parcare oferite gratuit si construite la supracost. Combinatii 2x marca PSD.
*ai nimerit-o una din minciunile dezvoltatorilor imobiliari sunt parcarile !
*se mai practica autorizatie de 6 etaje si real se construiesc 9 !
*pe fond ei construiesc blocuri cu suprafete mai mici decat cele ceausiste !
PS1 nu e obligatoriu sa fii consiler ! Dragoș Anastasiu, despre decizia CCR: „Faptul că am bijuterii sau tablouri, sunt lucruri care mă privesc pe mine, nu privesc vecinii” ia eurolines si valea !
PS2 maimutoiul usr godina.. in lista ta de prieteni sunt multi dubiosi …stergeti cont de facebook !
PS3 legea oricum e ptr prosti sirienii pun averea pe terti ei nu au nimic sunt saraci lipiti …dar chiar asa sa ne scuipati in fata dupa ce va ti vazut cu voturile in caruta !
https://adevarul.ro/stiri-externe/europa/cercul-restrans-al-lui-putin-discuta-despre-2447363.html
[absolut nici o deosebire fata de romania suntem mai rau ca ei !]
sigurele hale functionale in zona o sa ramana ,la fmgs, deja spre hala laminorul se misca si dinspre drumul intre tarlale cat si dinspre morarilor proiecte imobiliare,iar proiectele alea imobiiare inseamna locuinte si locuri de munca viitoare pt altii ,ca unii traiesc cu nostalgia celo 20000 de muncitori de la uzinele 23 August asta e alta treaba
Ia metroul pe la laminorului, poate te intalnesti cu zeul baluta si va faceti poza ! apropo daca vrei sa revezi :-))))
https://www.tiktok.com/@marcel_ciolacu/video/7454690519076146454
PS1 a furat dar a si creat locuri de munca :-))))
https://www.libertatea.ro/stiri/investigatie-primarul-daniel-baluta-contracte-cadru-de-peste-7-miliarde-de-lei-firmele-care-au-pus-mana-pe-o-parte-din-bani-inainte-de-campania-electorala-ce-personaje-le-controleaza-4889902
PS2 am cauat depre baluta 30 sec numai de bine scrie :-))))
PS3 terente avea diverse tatuaje :-)))) Ce sa zic imi e greata de normalitatea simulata ! cand astia nu dau o flegma pe noi !
https://adevarul.ro/politica/ilie-bolojan-a-surprins-cu-un-gest-de-normalitate-2447411.html
PS4 toti functionari cu vacante in tarile arabe trebuie sa le treaca in declaratia de avere :-))) nu de alta dar anul trecut a fost o moda printre militieni sa fac concedii la arabia :-))) atv si seici mioritici :-)))
https://www.stiripesurse.ro/scandal-de-spionaj-la-doha-opt-indieni-au-fost-condamnati-la-moarte-in-spatele-lor-s-ar-afla-israelul_3120959.html
PS5 ptr cei cu memoria scurta !
https://playtech.ro/2022/traseul-banilor-si-misteriosul-spion-m118-omul-care-ar-putea-dezlega-misterul-celui-mai-mare-scandal-din-istoria-bruxelles-ului/
„Bolojan=Putin” ! zi nesimtitule cum e cu taxele marite cu declaratiile de avere secretizate cu razboiale intre interlopi …cu jefuirea PFA [smecherie abjecta, marca usr bagi femeile „fara aparare” la inaintare ]
PS1 Thousands of German women would wait outside of his Berghof home at the Obersalzberg just to get a glimpse of him; once they saw him, many would become hysterical and would shout to him things such as „Mein Führer, I would like to have a child by you!”
PS2 La începutul acestei săptămâni, presa de stat rusă a declarat că, în timpul primei sale vizite în regiunea Kursk de la începutul conflictului, elicopterul lui Putin a fost „atacat de drone ucrainene”. Cu toate acestea, The Moscow Times susține că acest incident nu a fost un atac real, ci un eveniment atent orchestrat. :-)))))
PS3 nu vrem bani nu vrem valuta sparnacenatu sa …..
https://www.youtube.com/watch?v=KqikQkKcTtc
Investiție strategică România-SUA în domeniul militar
ca tot zicea lumea ca un link pus mai sus e degeaba:
„2.10. Realizarea Centrului de Excelență pentru modernizarea producției demuniții de calibru mare și dezvoltarea de capacități de producție pentru muniție standard NATO prin încheierea unor parteneriate între operatori economiciromâni și parteneri strategici precum: aplicarea Memorandumului între C.N.Romarm S.A. prin filialele S. UPSDragomirești S.A., S.Uzina Mecanică Plopeni S.A.
și S. Tohan S.A. cu General Dynamics;
2.11. Fabricarea tuturor tipurilor de muniție pentru toate tipurile de armă aflateîn dotare și care vor intra în înzestrare.”
citat din document de la Ministerul Economiei facut in 2024
Bun, deci General Dynamics va prelua din partea US contractul. Asta e bine.
Din ce-am scanat si eu prin surse publice cu niste timp in urma, am vazut functionari de la diverse fabrici Romarm ca au iesit la mese, intalniri si seminarii cu GD cu cam 1-2 ani in urma, deci se presupune ca ce se intampla acum e o formalitate si-o sa vedem in ~1 an echipamentele in fabrica.
E bine ca-o facem cu cineva serios si nu niste neica-nimeni precum ‘Periscope Aviation’.
Ne plangem de coreeni cu livarea, cand aia vor construi de la zero, iar astia vor produce din 2027, cand au deja terenurile si fabricile in care vor investi si bani deja in buzunar….
coreenii au fabricile si productia operationala si iti livreaza deabia in 2027 ,citeste aici si spune-mi cu mana pe inima unde scrie ca tre sa construiasca ei fabrica in romania ca sa livreze produsele contractate
„Ținte 2030
Programele la care pot participa operatorii economici de stat și cu capital privat din industria națională de apărare care dețin capacitați de producție si fabricație din domeniul blindatelor, autovehiculelor,tractoarelor pentru artilerie și rachete :
a) Fabricare ”Transportor blindat pentru trupe PIRANHA 5 – TBT 8X8” etapa II
si III;
b) Proiectare, fabricare, testare, omologare și mentenanță „Transportor
blindat pentru trupe flotabil – TBT 8X8”;
c) Fabricare,testare, omologare și mentenanță ”Autovehicul tactic blindat tip
ușor – ATBTU”;
d) Modernizare și mentenanță „Mașină de luptă a infanterieipe șenile – MLI-
84M „Jderul”;
e) Fabricare, testare, omologare și mentenanță „Mașină de luptă a infanteriei pe șenile – odată cu achiziția unui nou produs;
f) Mentenanță ”Mașină de luptă a vânătorilor de munte, denuimită
încontinuare MLVM”;
g) Mentenanță ”Transportor blindat pentru trupe – TAB 77”;
h) Mentenanță ”Transportor blindat pentru trupe-cercetare – TAB C79”;
i) Mentenanță transportor blindat de trupe 8×8 PIRANHA 3 și PIRANHA 5;
j) Testare, omologare și mentenanță „Tanc principal de luptă”;
k) Testare, omologare și mentenanță Obuzier 155mm autopropulsat pe șenile;
l) Testare, omologare și mentenanță Obuzier 155mm autopopulsat pe
roți/tractat;
m) Mentenanță șasiu tun antiaerian „GEPARD”.
n) Alte programe de interes pe care le pot dezvolta operatorii economici de stat sau cu capital privat în funcție de capacitățile de producție și fabricație din domeniul blindatelor, autovehiculelor și tractoarelor.”
documentul asta este facut dupa ce s-a semnat contractul cu Hawnha deci ca tot repetati la infinit marketing coreenilor pe aici continuu ,nu fac nimic daca nu e contractat deci unde scrie ca tre sa faca fabrica si nu veni cu reclame platite la defense ro si pe alte fituici
Ce nu iti este clar ? Coreenii ca si turcii cu Cobrele ,trebuie sa ansambleze o parte in tara !!! Pentru asta vor construi……Spui „coreenii au fabricile si productia operationala si iti livreaza deabia in 2027 „, Scuza ma si SUA au fabrici, linii de fabricatie, de ce nu le aduc in unitatile Romarm, ca e G2G ?
Coreenii au spu ca daca luam minim 300 de tancuri, o mare parte din ele vor ajunge inaintea Abramsurilor… Eu cred ca ai nostrii dau banii cu taraita, ca de aceea au pus termene de livrare in etape, pe perioada lunga…
e clar ca daca tancurile sunt livrate atat de rapid, nu au cum sa fie produse la noi?
Au spus clar ca o parte din ele, se vor fabrica la ei si pe urmala noi, cum a fost si cu cobra si cu m o sa fie si cu K9. Cum altfel sa invete muncitorii romani, daca nu se vor duce acolo sa se specializeze…
nu avem cum sa luam 300 de tancuri pt ca RFI pt 5 batalioane de tancuri spune 276 de bucati inclusiv derivatele ,si iei deja simulatoare pt Abrams ,iar RFI spune ca iei SH doar daca producatorul este capabil sa asigure tot lotul de 276 de bucati aduse la ultimul upgrade ,si deja ai contractat 54 de M1A2 SepV 3 deci de unde 300 de bucati la restu de batalioane disponibile adica 4
„Necunoscute sunt caile Domnului” Cine stie ce au in cap de la un guvern la altul, poate vor cateva zeci de buc intru un stoc strategic……..Vezi rusii, daca au avut stocuri, ‘reesapaeaza’ si trimit pe front… Naiba stie ce e in capul lor de la un an la altul…
Daca la SUA dureaza atat renovarea a 54 de tancuri, in caz de bubuiala iti trimit tancuri M1A1sau M1A2 din stocuri, nu M1A2SPV3…, nu mai bine ai tu o industrie care mai face cate ceva la ele, nu neaparat fabricarea, plus un stoc de tancuri brici in remiza?
Altfel patim ca ucrainieni, ei nu au avut destule tancuri moderne si nici TAB-uri si au primit cand a fost nevoie gioarse de pe la toti, tancuri, TAB-uri sovietice, armament vestic din anii 90, Leo1A5 etc In care au murit sute de mii de soldati degeaba…Asta se v a inatmpla si la noi, vom primi echipamente depasite, nu de actualitate. Mai bine sa avem stocuri din toata tehnica militara, decat sa asteptam.
Aici întrebarea este dacă alea 54 comandate sunt renovate sau construite de la zero? Ale polonezilor sunt construite de la zero.
da necunoscute dar cunoscute ,cum spre exemplu ordonatorul de credite bugetare nu a reusit sa gaseasca 50 milione de euro pt ca acum sa ai corvete, deci de unde bani si sua au ce sa iti trimita din stocuri coreea ce are ? ca dejaa ajuns la limita maxima de productie unul din motivele pt care au primit dedicatie de la guvernul romanie 2 ani gratie e si pt ca nu sunt capabili sa produca
Pai si oferta pentru Canada e „Marketing” zici tu ?
Nu avem nevoie de tancuri din stocurile SUA. Cate buc tancuri „prapadite a primit Ucraina,care duce un razboi pe ditamai frontul de 3 ani? Cate tancuri ceva mai bune ,dar in mare cam chele Abrams, cate Leo2A5/6, cate Chalenger II, au primit ? Iti spun eu cateva zeci de buc adunate. Rusii trebuie sa treaca de ucrainieni sa ajunga la noi. prin absurd ,sa zic ca trec, datorita geografiei noastre aliniamentul pe unde pot trece tancurile e foarte mic. Daca ai artilerie cu bataie lunga si aviatie, distrugi tot, nu au cum sa vina coloane de blindate….Asa ca daca o sa mai avem in stoc tancuri si piese de schimb nu avem nevoie de altceva. Mai aproape ca piese si reparatii putem face la polonezi si pentru Abrams si pentru K2. Baza e sa avem multe piese de artilerie cu bataie mare si aviatie plus sisteme antiaeriene performante sa nu ne bombardeze cape ucrainieni..
„Nu avem nevoie de tancuri din stocurile SUA”
Iti dai seama ce ai scris, si ca noi nu suntem Ucraina? 🙂
eu nu am zis ca oferta pt canada e marketing am zis ca daca tin aia de RFI pe care l-au scos nu are nici o sansa uite sursa mea :
https://defensearchives.com/news/canadian-armys-artillery-modernization-plan-takes-shape/
@MZ Da stiu foarte bine ce am scris ! Noi suntem in NATO, Ucraina nu e, ucrainienii au 1974km lungime granita cu rusii !!! Cand au intrat in razboi cu rusii nu aveau atata armament modern si nici acum nu au la nivelul care trebuie.Erau o armata cu dotare si doctrina sovietica ! Chiar si acum nu sunt ce ar trebui sa fie ! Noi in razboi cu rusii direct cu trupe..blindate sanse mici, pentru ca rusii trebuie sa treaca de Ucraina. Chiar daca mai dureaza 2 ani tot nu vor trece.In 2 ani dotarea/echiparea armatei noastre v a creste mult, la fel si a membrilor NATO, plus ca am precizat anterior motivele pentru care nu pot deschide un front larg cu blindate. Primul si cel mai important ! Razboi Rusia-Romania, nu v a exista, v a fi razboi Rusia-NATO, asa ca nu avem nevoie de Abramsurile vechi din stocurile americane, care au ars ca si celelalte tancuri, din lipsa de blindaj performant, din lipsa de protectie impotriva dronelor si rachetelor antitanc. S au chinuit ucrainienii sa le impodobeasca cu de toate dar degeaba… In caz de razboi Rusia-Nato cei care ar avea nevoie,dar si au luat masuri sa aiba capabilitati sa repare,modernizeze, sunt polonezii si balticii care au relieful de asa natura,pretabil la invazie cu blindate. Facand abstractie de restul discutiei, incepe razboiul intre NATO si Rusia, din zona balticilor, te intreb Ucraina ce face ?, e neutra?, o sa dea drept de survol si trecere trupelor NATO prin teritoriul ei ?, daca la momentul ala e pace la ei, vor intra in razboi alaturi de noi ? Vezi multi vad razboiul Romania – Rusia direct asa ceva nu exista, ca nu avem granita comuna decat pe mare, de unde nu vor veni tancuri sa debarce…..
si tu crezi ca un K2 e mai bine protejat decat un Abrams?
@MZ (si tu crezi ca un K2 e mai bine protejat decat un Abrams? ) Raspunsul la aceasta intrebare este : Un K2 modernizat la standardul PL al polonezilor, care l au testat si au vazut punctele slabe si cele bunesi au cerut up-grade , plus protectie activa, e de trei ori mai bun, mai usor de intretinut si de aparat,decat niste gioarse de Abrams A1M1 sau M2 dezbracate, fara blindaj cu uraniu saracit, fara protectie activa, practic „Monky model”, care vor veni ahaa 6 luni sau 1 an, pana se misca congresul, republicanii etc, Vance sau cine o fi presedinte atunci. Pai prietenii nostri polonezii ne vor ajuta,daca ei asimileaza productia si numai partiala de K2, in cel mai rau caz trimite UE mai repede 30-40 de Leo ca la ucrainieni si nu chele ca Abramsurile. Dar nu o sa avem nevoie. Noua ne trebuie masiv artilerie cu bataie lunga, sa lovi la iei, nu sa ducem razboiul pe teritoriul nostru.
si ca sa intelegi ca RFI chiar sunt facute pe bune ,exista RFI pt lansator de rachete multiple cu bataie mare (peste 150km) care odata cu livrarea ultimului bat de HIMARS si cu producerea de UAS TO clasa II este in totalitate executat ,pt ca pe langa lansatoare se cereau si drone capabile sa supravegheze si sa ofere solutii de tragere la 300km
Ciudat RFI la Canadieni, adica sa nu aiba obuziere senilate, la cati munti si zapada au, sunt ca suedezi,finlandezii…..
Gerula intelege Romania nu contracteaza Fabricare decat pt programele unde scrie expres acolo ,Piranha V,ABTU,MLIS,TBT Amfibiu unde cere si proiectare,restu sunt toate luate la cheie si cerinta este asigurarea mentenatetei,ce ofera producatorul este irelelevant daca nu exista cerinta pt aia la Mapn si Ministerul Economiei pt ca aia sunt ordonatorii de credite bugetare(adica dau bani,fara bani nu se face nimic ca nimeni nu face moka) ,restul e marketing sau mai neaos gargara
c) Fabricare,testare, omologare și mentenanță ”Autovehicul tactic blindat tip
ușor – ATBTU”; asta fac turcii
k) Testare, omologare și mentenanță Obuzier 155mm autopropulsat pe șenile;
asta fac coreenii
deci din 2 fraze rezulta ca coreenii nu fac ca si turcii dar tu dai si lupta si lupta
Nu prea inteleg entuziasmul asta. Daca voiau sa faca munitia pana acum erau facut fabrici si cu Coreea, si cu Rheinmetall si cu cu IAI pentru rachetele alea.
Fabrica aia daca se face o sa fie doar inca o parghie de putere prin care SUA controleaza politica externa a Romaniei. Nu spun ca au facut rau sau bine pe unde au investitii si armata, dar s-a vazut si in Turcia si in Israel si in Japonia… Panamea… probabil ca si in Danemarca ca au influentat decisiv politica tarilor alora, de-au ajuns sa ia decizii impotriva interesului national si a directiei generale de dezvoltare la un mom. dat.
Bref… SUA primeste drept de veto pentru cazul in care s-o ivi in cursul vietii noastre o oportunitate de reunire a Moldovei cu Romania. Motive ar avea destule – ca sa exploateze mineralele alea in UA au nevoie sa colaboreze armonios cu guvernul de acolo. Daca armonios inseamna la un mom. dat sa blocheze crearea unui stat mai mare si mai puternic langa UA, de ce nu, doar banii sunt deja investiti in parghia asta. La fel, daca ar avea nevoie sa-i mai perie pe turci sau naiba stie pe care – au obiceiul sa isi vanda prietenii la cursul pietei daca apare oportunitatea.
De Gaulle era ala care-a zis ca Statele nu au prieteni, doar interese. .. dupa care Franta si-a luat acasa aurul de la ei.
Nemtii, care sunt dependenti militar pana peste urechi de SUA, discuta zilele astea sa isi retraga in sfarsit si ei rezervele de aur. Ma mir ca n-au facut-o mai demult.
Politica roamneasca nu a avut nici o sclipire de viziune in ultimii 30 de ani. Nici un semn de coloana vertebrala. Daca vor continua „sa puna toate ouale in acelasi cos” Romania ar putea la fel de bine sa sara oceanul si de la UE si Nato la ajunga la Mercosur… impreuna cu Venesuela si cu Bolivia. Nu nu s-ar schimba nimic.
adica sa numai fim dependenti de sua dar de oricine altcineva afara de ei inclusiv de unii mai mici care daca pierd sprijinul sua dispar de pe harta maine
Adica investitii strategice doar cu unii cu care avem interese strategice de acelasi rang comune – cam toate tarile din jurul Balticii ar bate pe-acolo, ca problema cea mai mare e Rusia. La fel tarile din sudul Mediteranei, amenintate de influenta ruseasca din Africa – migratie, acces la resurse, amenintari militare directe cum sunt avioanele noi si probabil in curand rachetele balistice din Algeria.
Probleme sunt si cand partenerii strategici sunt mult mai mari si mai influenti – din perspectiva asta, daca SUA sunt un caz extrem, Germania n-ar fi departe. Polonia e si ea mult mai mai mare si mai e si super-dependenta de SUA. Solutia in cazul asta e evitarea acordarii unui monopol partenerilor.
Cu exceptia monopolurilor tehnologice totul se poate diversifica.
PS. presupun ca n-ai intentionat sa fii malitios.
monopolul sua vine si cu beneficii ,in caz de scandal imensa baza a lor logistica si stocuri de orice sau uitam ca unul din cerintele US Army pt a purta eficient un razboi in mai multe domenii este prepozitionare de trupe si mijloace logistice in cantitati care sa asigure succesul strategic,ca doar de aia desi gargara trolilor e mare MK o sa ramana cum s-a stabilit
Daca Trump bate palma cu Putin si semneaza ca NATO nu se extinde cu R Moldova, Ucraina si Georgia, ce face Moldova se mai uneste cu Romania ? Automat ar intra in NATO prin unire, ce tari mari vor sprijini asta ?La negocierile cu rusi, Moldova fiind o tara aflata in spatele Ucrainei si neavand granita cu Rusia, nu are ce cauta in negocieri, doar privind retragera rusilor din Transnistria. Rusii urmaresc sa intre in Transnistria sa fie in spatele Ucrainei si sa readuca Moldova in sfera ei de influenta ! Cineva destept trebuie sa le spuna americanilor treaba asta. Mai bine ND il lua consilier pe Basescu si se ducea la Trump si ala stia ce sa vorbeasca !
IEXACT!
Nato e o alianta militara. Asta inseamna in acceptiunea clasica protectia unor teritorii, nu a unor natiuni sau a unor tari. In fond limitele fizice ale influentei militare sunt cele care conteaza, nu alea politice.
Dimensiunea militara e pt nn eventual tratat SUA-Rusia fundamentala. Asta inseamna ca trasarea limitelor se face dupa harta militara, nu dupa indexul tarilor de la ONU.
Ghici ce rol pot juca Romania si Moldova in sceneta asta…
Intreaba l pe Trump ca ala e cu ghicitul !
https://www.foxnews.com/politics/move-over-black-hawk-army-unveils-mv-75-tiltrotor-aircraft-replace-iconic-assault-chopper
Black-Hawk retirement. Sper sa punem mina la „second hand” pe minimum 120 de bucati.
Sunt cele mai uzate elicoptere de pe pamant. Au zburat americanii in draci cu ele.
Nu luam SH ! IAR Brasov asteapta comanda pentru H215M. Cred ca si celelalte Pume care au resursa vor intra treptat in RK si vor avea sistem noi ca pa H215M Romania a modernizat Pume la standard de H215M pentru tari straine…
Presedintele Senatului, Ilie Bolojan, a anuntat vineri ca numarul de posturi in institutie a fost redus de la 796 de posturi, la 649. El a menitonat economia la fondul de salarii este de 3,5 milioane de euro anual.
In aceste zile s-au finalizat toate procedurile legate de reducerea personalului Senatului, ca urmare a deciziilor adoptate la inceputul anului.
Din cele 796 de posturi, au ramas 649, dintre care 31 sunt neocupate, fiind rezervate persoanelor suspendate de drept. Reducerea de personal s-a facut prin normarea corecta a personalului si prin reducerea posturilor de consilieri de pe langa comisii si cabinetele demnitarilor.
Diferenta dintre fondul de salarii necesar initial, de 93,9 milioane de lei anual, si cel pentru posturile reduse, de 76,4 milioane de lei anual, este de 17,5 milioane de lei – adica aproximativ 3,5 milioane de euro. Aceasta este suma care va fi economisita intr-un an, ca urmare a acestei reorganizari – o economie de peste 18% din fondul de salarii. Poate nu pare o economie mare, dar in trei ani inseamna un pasaj intr-o intersectie aglomerata din Bucuresti, valoarea estimativa a unui pasaj rutier fiind de 10 milioane de euro. Ganditi-va ca astfel de reduceri se pot face la multe institutii si calculati cate pasaje s-au pierdut pana acum.
https://www.aktual24.ro/bolojan-dat-afara-150-de-functionari-de-la-senat-cristina-tarteata-asta-e-totalitarism/
@Patriot si @Nelutu
Ce este interesant la acest vânător de mine Pembroke M107 este ca are statie CIWS bazată pe tunul Piranhei..adică Bushmaster-ul Mk-44 de 30mm.
Ar trebui sa se fructifice oportunitatea sa fie testată cat mai intens și dacă e bun.. atunci înlocuite în viitor și vechile stații sovietice AK (230, 630) de pe fregate și corvete (Mărășești, Tetal-urile) pt muniție comună.. interoperabilitate.. mentenanță mai facilă.
Probabil asta e varianta cu echipaj (1) dar există și varianta telecomandata..remote.. modernizată.
Cine îmi cunoaște comentariile, militez pt interoperabilitate- aceleași sisteme de turele..dacă nu macar același tun..sau macar același calibru.
Acest SeaHawk cu tunul MK-44 de la MSI Defense are și varianta terestră pe VShorad numita TerraHawk- operațională și în Ukraina. Nu ar strica sa avem tunul Bushmaster de 30 (nu sunt fan dar asta e cu asta defilăm) pe cat mai multe aplicații..naval, terestru, AA (vine și turela de pe viitorul MLI..și acolo e discuție și rivalitate intre 30 vs 35..)
Fabricarea de muniție ar fi mult mai simplă dacă am avea 30×173 în nr cat mai mare.. parerea mea..ar trebui sa fie o prioritate uniformizarea calibrelor/tunurilor.
Bibliografie:
https://en.m.wikipedia.org/wiki/HMS_Pembroke_(M107)
https://en.m.wikipedia.org/wiki/30mm_DS30M_Mark_2_Automated_Small_Calibre_Gun
https://www.msi-dsl.com/products/seahawk-ds-remote/
https://www.msi-dsl.com/products/msi-ds-terrahawk-vshorad/
Pentru tunul mk-44 trebuie integrată în țară producția muniției tip airbust mk310 PABM a producătorului tunului, Northrop Grumman, muniție utilă în lupta C-UAS. Din ce văzusem în anunțurile Romarm noi producem doar muniție tip HEI-T
https://armyrecognition.com/news/navy-news/2025/breaking-news-south-korea-launches-hcx-23-plus-drone-carrier-to-redefine-naval-warfare îmi aduce aminte de ww2 și portavioanele japoneze
https://m.ziare.com/razboi-ucraina/firma-rusia-premiere-soldati-doborare-avion-f16-1944809
https://www.portsmouth.co.uk/news/defence/royal-navy-hms-northumberland-portsmouth-retired-5152457 și noi vrem să înarmăm Type 21.
https://www.zdg.md/stiri/stiri-sociale/cum-formeaza-regimul-de-la-tiraspol-viitorii-soldati-copilaria-in-scoala-militara-suvorov/
https://www.mediafax.ro/economic/meta-face-pasul-spre-tehnologia-militara-compania-lui-zuckerberg-colaboreaza-cu-anduril-pentru-a-crea-echipamente-militare-de-ultima-generatie-pentru-armata-americana-23559806
Oerlikon 35 mm
https://www.youtube.com/watch?v=ST1Q3I7ku60
https://m.defenseromania.ro/gura-de-oxigen-pentru-industria-militara-romaneasca-care-sunt-sansele-ca-santierele-fincantieri-din-romania-sa-poata-produce-nave-militare_633976.html
https://monitorulapararii.ro/exclusiv-totul-despre-contractul-shorad-vshorad-pe-repede-inainte-mapn-vrea-rachete-israeliene-cu-radare-poloneze-care-n-au-mai-fost-vandute-in-alte-1-58362
EXCLUSIV: Totul despre contractul SHORAD-VSHORAD. Pe repede înainte, MApN vrea rachete israeliene cu radare poloneze care n-au mai fost vândute în alte state NATO
Asta ne mai lipsea…
„EXCLUSIV: Totul despre contractul SHORAD-VSHORAD. Pe repede înainte, MApN vrea rachete israeliene cu radare poloneze care n-au mai fost vândute în alte state NATO”
https://monitorulapararii.ro/exclusiv-totul-despre-contractul-shorad-vshorad-pe-repede-inainte-mapn-vrea-rachete-israeliene-cu-radare-poloneze-care-n-au-mai-fost-vandute-in-alte-1-58362
Până la urmă, care e faza cu contractul ăsta? De pe pagina Rafael:
– https://www.rafael.co.il/system/spyder-all-in-one/
Ăia de la Rafael se laudă că sistemul ăsta e „all in one”, cu tot ce trebuie, radar, centru de comandă, comunicații și lansatoare, și, cel puțin pe hârtie, sună bine. De ce apar bârfele astea cu radare poloneze and sh!t??? iar vor pesediștii să mai facă o mânăreală, până pleacă dom prefesor de la comandă? Sau e articol plătit de concurență???
Părerea mea, hâc…
pai probabil au vrut sa reduca costurile ca sa se incadreze in suma pusa pe masa… asa ca manareli. Desi am achizitionat 4 radare EL/M-2016 ATAR AESA care sunt exact pentru SHORAD Spyder.. 🙂
Rafael s-au oferit probabil sa integreze radarele poloneze cu sistemul lor.
All in one e cu mai multe straturi decat vor sa cumpere ai nostri.
https://www.rumaniamilitary.ro/competitorii-pentru-shorad-ul-romanesc
e SHORAD/ER + MRAD + LRAD … + C-RAM/VShorad Iron Dome ( pentru care Romaero a semnat in 2018 protocol de co-productie)
In plus Stunnerul/SkyCeptor e integrabil pe Patriot.
Din punctul asta de vedere ar fi cea mai logica optiune (si ca si cost, optiuni de co-productie), oferind elemente ieftine grefabile pe sistemele americane Patriot si Hawk.
Care sunt radarele alea poloneze de care se vorbeste si ce stiu sa faca?
Asta conceput pentru antiaeriana pe mai multe nivele, cuplata cu Patriot ?https://www.defenseromania.ro/polonia-face-demersuri-pentru-achizitia-unui-numar-mare-de-sisteme-radar-p-18pl-care-pot-opera-cu-patriot_625707.html. Sau altul ?
Indiferent cum o fi armamentul israelian (de calitate dovedita in general) cred ca e un risc de securitate in aprovizionare ff mare sa te bazezi pe Israel la ora actuala, mai ales daca conflictul de acolo se va extinde , ceea ce e de asteptat…..depinde de miscarile Chinei in genere.
Pe scurt eu nu as mai cumpara nimic de la evrei decat cu conditia unui transfer de tehnologie/fabricatie in tara, iar aici am avea ce transfera, de la armamentul individual, radare, manpads, atgm etc…plus ca le-am putea livra si lor daca ei ar fi in dificultate, cred ca trebuie schimbata putin paradicma.
SPYDER AIO este o altă mâncare decât ceea ce ne spune articolul că ne-au oferit Rafael. În plus, Iron Dome este un sistem care până recent a fost folosit doar de israelieni și care este o cutie neagră când vine vorba de integrare pe partea de software, adică ceea ce bănuiesc eu personal că este adevărata problemă când vine vorba de integrare. Că idee, Americanii au cumpărat două baterii Iron Dome, acum câțiva ani, pe care doreau să le integreze în sistemul lor de apărare aeriană, ca parte din AIAMD. Au văzut problema cu integrarea de software (există și rapoarte către congresul SUA în acest sens daca bine îmi amintesc) și au pus bateriile în Guam pentru o eventuală apărare împotriva rachetelor de croazieră (mai apoi cred că le-au trimis Israelului după 7 Octombrie 2023 pentru a le spori apărarea aeriană în fața atacurilor cu rachete). De atunci, USMC și-au început propriul program, MRIC, care folosește doar interceptorul de la Iron Dome, și acela fiind de fapt produs în America cu piese diferite de Tamirul original. În rest, MRIC are toate celelalte componente (radar, statie de control, lansator, etc) diferite de Iron Dome.SPYDER AIO este o altă mâncare decât ceea ce ne spune articolul că ne-au oferit Rafael. În plus, Iron Dome este un sistem care până recent a fost folosit doar de israelieni și care este o cutie neagră când vine vorba de integrare pe partea de software, adică ceea ce bănuiesc eu personal că este adevărata problemă când vine vorba de integrare. Că idee, Americanii au cumpărat două baterii Iron Dome, acum câțiva ani, pe care doreau să le integreze în sistemul lor de apărare aeriană, ca parte din AIAMD. Au văzut problema cu integrarea de software (există și rapoarte către congresul SUA în acest sens daca bine îmi amintesc) și au pus bateriile în Guam pentru o eventuală apărare împotriva rachetelor de croazieră (mai apoi cred că le-au trimis Israelului după 7 Octombrie 2023 pentru a le spori apărarea aeriană în fața atacurilor cu rachete). De atunci, USMC și-au început propriul program, MRIC, care folosește doar interceptorul de la Iron Dome, și acela fiind de fapt produs în America cu piese diferite de Tamirul original. În rest, MRIC are toate celelalte componente (radar, statie de control, lansator, etc) diferite de Iron Dome.
Am repetat mesajul, frumos, mea culpa
@Mow_Dog
În articolul respectiv NU se spune ce ne-au oferit evreii.
Articolul pare scris de un habarnist, pe baza unor bârfe. Autorul nu știe, și nici nu a binevoit să se documenteze, ce rachete intră în compunerea sistemului Spyder. El vorbește de rachete Spyder și Derby, în loc de Python și Derby, și nu spune nimic despre ce variantă de de Derby ar intra în compunerea sistemului oferit nouă.
Părerea mea, hâc…
Intr-adevar. Oricum ar fi, din punctul meu de vedere iron Dome ramane o problema
probabil ca o veni de undeva si informatia cu radarele poloneze ,dar care? ca nefolosit nu e decat Bystra care e intrat prin 2023 in dotare ,dar de ce?sa suplimenteze nr de radare folosite ,o fi prea vulnerabil sistemul tot pe masina din anumite experiente ale altora?
https://monitorulapararii.ro/romania-e-pe-punctul-sa-se-doteze-cu-sisteme-de-rachete-iron-dome-din-israel-1-58347
Mai este un articol scris cu vreo 2 zile înainte, aici zice de 9 baterii de Iron Dome și 9 baterii de Spyder. Sincer, nu par prea credibile articolele din MAS.
Bahahaha, cica indianul de la 9:31 ca fac componentele de radar la o treime din timp si mai bune ca israelienii de la IAI care le-au dat licenta….vai si amar, de aia n-ajung ei sa faca mai nimic, se cred mai destepti ca dracu’ https://youtu.be/mgZqzivJork?t=571
O chestie interesantă C-UAS:
– https://www.facebook.com/share/r/19JHxbym45/
Părerea mea, hâc…
As vrea sa vad o solutie testata contra mai multor tipuri de drone de la alea mici si lente pana la alea mai maricicele kamikaze care sunt ceva mai iuti si inclusiv alea cu fir.
* Ce inteligenta artificiala :-))))
https://en.topwar.ru/262805-kitaj-razrabotal-zsu-s-16-stvolnym-orudiem.html
** Currently, Ukraine is considering the Drone Line program as a plan B in case peace talks fail!
https://en.topwar.ru/264875-stena-schitov-net-stena-dronov.html
*** mine AT
https://en.topwar.ru/264197-amerikanskaja-protivotankovaja-mina-textron-xm204.html
Uite o solutie de hard-kill la kil: focos de CO2 cu raza de distrugere de 10m, seeker IR si bataie la 600m. In compromisul de pret intra ca trebuie iluminata tinta sa o poata vedea racheta.
https://www.hartpunkt.de/dronehammer-kostenguenstige-drohnenabwehr-rakete-mit-infrarot-suchkopf-und-co%c2%b2-gefechtskopf/
Pe langa astea imi mai place Trohy-ul de Leo2A8 – adaptat sa blocheze drone, dronele anti-drona in general si in mod special alea care stiu sa taie firul dronelor cu fibra optica.
https://tvrinfo.ro/armata-romana-a-ales-o-corveta-mai-bine-dotata-din-turcia-in-defavoarea-uneia-fara-echipamente-construita-la-galati/
Cine a precizat asta ? Turcii ? Cu ce armament ? 🤔
Eu v-am sugerat sa faceti donatii si aveti ce dona slava domnului :-)))
Tu nu si nu mi-ai dat ignore :-)))) Iti dai seama cati seici cu epoleti si-au facut concediile prin arabia :-))))
Donatii? Cine fac donatii in lumea asta ? Concesii
si reduceri sunt posibile cateodata.
https://www.israeldefense.co.il/en/node/65264
Israel:
Si in acel domeniu are de adaugat.
https://www.israeldefense.co.il/en/node/65255
una pt suveranisti visatori:
Contracts For May 30, 2025
NAVY
Lockheed Martin Space, Littleton, Colorado, is being awarded a cost-plus-incentive-fee and cost-plus-fixed-fee unpriced letter contract modification (P00070) with a not-to-exceed amount of $1,002,700,000 under an existing contract (N00030-22-C-1025). This effort will support program management, engineering development, systems integration, long lead material, and special tooling and equipment in support of missile and launching platform production for Conventional Prompt Strike. Work will be performed in Denver, Colorado (49%); Huntsville, Alabama (35%); Sunnyvale, California (5%); Titusville, Florida (2%); various other locations (9% total). Work under this undefintized contract is expected to be completed on Aug. 31, 2028. Fiscal 2024 research, development, test and evaluation (Army) funds in the amount of $30,000,000; and fiscal 2025 research, development, test and evaluation (Army) funds in the amount of $110,000,000, will be obligated upon award. The fiscal 2024 research, development, test and evaluation (Army) funds of $30,000,000 will expire at the end of the current fiscal year. This contract was awarded as a sole source acquisition pursuant to 10 U.S. Code 3204(a)(1) and was previously synopsized on the System for Award Management (SAM.gov) online portal. Strategic Systems Programs, Washington, D.C., is the contracting activity.
Si bani cu taraita la Abrams :
General Dynamics Land System, Sterling Heights, Michigan, was awarded a $7,965,093 modification (P00103) to contract W56HZV-22-C-0012 for Abrams system technical support. Work will be performed in Sterling Heights, Michigan, with an estimated completion date of Sept. 30, 2026. Fiscal 2025 Foreign Military Sales (Romania) funds in the amount of $7,965,093 were obligated at the time of the award. The U.S. Army Contracting Command, Detroit Arsenal, Michigan, is the contracting activity.
Defense Secretary Pete Hegseth’s decision this week to cut more than half of the Pentagon’s test and evaluation office personnel was driven, in part, by concerns over the office’s plans to provide testing oversight for the Trump administration’s $175 billion Golden Dome missile defense project, multiple sources told Defense News.
In a memo released Wednesday, Defense Secretary Pete Hegseth announced plans to restructure the Office of the Director of Operational Test and Evaluation, known as DOT&E, and reduce its 94-person staff to 46 — a mix of civilians, military personnel and one senior executive. The memo also put an end to all contractor support to the office.
https://www.defensenews.com/pentagon/2025/05/30/behemoth-golden-dome-may-face-lackluster-scrutiny-in-trumps-pentagon/
https://techrider.ro/defense/nokia-si-blackned-vor-dezvolta-retele-tactice-de-noua-generatie-pentru-armata-germana/
incet incet se fac pasi spre autonomie strategica, chiar daca par mici 🙂
https://youtu.be/Mac0SGejtUw?feature=shared
Nicușor Dan, săltat de jandarmi când protesta pașnic împotriva demolării abuzive a Halei Matache, monument istoric. Cel cu păr lung este poetul Mugur Grosu, un cunoscut intelectual al generației tinere.
Cam de vreo săptămână, acei domni jandarmi n’aș crede să adoarmă prea fericiți… 😃😃😃
Vesti de la vecinii și prietenii nostrii maghiari printr-o publicație poloneză.
„La 9 mai, Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) a anunțat demascarea a doi agenți – foști soldați ai armatei ucrainene care ar fi fost recrutați de serviciile de informații militare maghiare. Aceștia ar fi fost implicați în activități de spionaj în Transcarpatia, o regiune locuită de câteva zeci de mii de etnici maghiari. Ambele persoane au fost reținute și acuzate de înaltă trădare, o infracțiune pasibilă de închisoare pe viață. Presupusa lor misiune ar fi fost să adune informații cu privire la instalațiile și echipamentele militare din regiune, să identifice punctele slabe ale apărării și să monitorizeze sentimentele politice ale populației locale, inclusiv reacțiile potențiale în cazul unei incursiuni a „forțelor ungare de menținere a păcii”. Potrivit SBU, serviciile secrete ungare au încercat, de asemenea, să obțină date de pe linia frontului, inclusiv informații privind pierderile suferite de forțele armate ucrainene.
Ministrul ungar de externe, Péter Szijjártó, a descris afirmațiile SBU drept „propagandă antiungară de la Kiev”, iar Budapesta a răspuns imediat prin expulzarea a doi membri ai personalului ambasadei ucrainene acuzați de implicare în activități de informații. Ca represalii, Kievul a expulzat doi diplomați maghiari, la care Budapesta a răspuns prin reținerea și deportarea ostentativă a unui fost angajat al ambasadei ucrainene acuzat de spionaj. Purtătorul de cuvânt al Ministerului ucrainean de Externe, Heorhiy Tykhyi, a calificat acțiunile Ungariei drept o „vânătoare de vrăjitoare” și a acuzat autoritățile ungare de isterie antiucraineană. La 11 mai, ministrul adjunct de externe al Ungariei, Levente Magyar, a anulat consultările interguvernamentale programate pentru ziua următoare la Uzhhorod, care urmau să abordeze preocupările Budapestei cu privire la politica Kievului față de minoritatea maghiară. Reuniunea fusese programată în urma vizitei viceprim-ministrului Olha Stefanishyna la Budapesta, la 29 aprilie. La 13 mai, Viktor Orbán a acuzat partidul TISZA – principala forță de opoziție din Ungaria – de implicare în operațiunea de contraspionaj ucraineană.
Demascarea activității de spionaj a Ungariei în Transcarpatia pare a fi un răspuns la obstrucționarea de către Budapesta a integrării europene a Ucrainei. Confruntat cu speranțe tot mai mici de a ieși din acest impas, obiectivul Kievului ar putea fi acela de a exercita presiuni suplimentare în cadrul discuțiilor bilaterale și de a încuraja statele membre ale UE să exercite o influență suplimentară asupra Ungariei. În cazul în care acuzațiile serviciilor de informații ucrainene sunt confirmate prin proceduri judiciare, este probabil ca acestea să ducă la o nouă erodare a încrederii în Budapesta, atât în cadrul UE, cât și în cadrul NATO. Tensiunile sporite cu Kievul ar putea, de fapt, să aducă beneficii guvernului maghiar pe plan intern, deoarece se aliniază campaniei sale antiucrainene în curs.”
Translated with DeepL.com (free version)
https://www.osw.waw.pl/en/publikacje/analyses/2025-05-14/arrests-zakarpattia-and-suspension-ukrainian-hungarian-talks
Personal, cred că au dreptate să se pregătească pentru orice eveniment.
Dacà nu au făcut-o deja, și planificatorii români ar trebui să ia în considerare scenariile posibile în Moldova de Est.
Ungurii trebuie dati afara din UE. Majoritatea viseaza la Ungaria Mare, imi pare rau sa o spun dar asta e adevarul.
5 IAR-99-SM „on display” … 701, 703, 705, 708, 715
https://www.facebook.com/watch/?v=1129452499203374
După 5 ani de la semnarea contractului și 1 an și 9 luni de întârziere, au reușit și ei să finalizeze 5 avioane, rușine e puțin spus.
1 an de intarziere „din cauza firmei israeliene” a fost acceptat ca scuza de MApN si M.Economiei.
Contractul initial a fost semnat la jumatatea lui august 2020:
„…Contractul, în valoare de 275 de milioane de lei fără TVA, are o durată de patru ani, ultima aeronavă modernizată urmând a fi livrată în termen de 48 de luni de la semnarea documentului.
Ministrul apărării naționale a apreciat importanța semnării acestui contract atât pentru Armata României, cât și pentru industria națională de apărare, și a exprimat speranța că „prima aeronavă modernizată va intra în testele de verificare după 22 de luni”.
https://www.roaf.ro/?p=21596
Cum primul SM a zburat in decembrie 2023, daca tinem cont de 1 an intarziere, de fapt trebuia sa zboare in iunie 2023. Deci 6 luni intarziere.
Si in august 2025 ar trebui sa se implineasca alea 48 de luni „plus 1 an” pentru ultima din cele 10 aeronave.
Scuzele sunt la ordinea zilei, de cât timp sunt în teste pentru omologare primele 5 si in ce stadiu sunt restul de 5?
Studiu de caz despre lupte urbane in ucraina facut de MWI west point. Cateva chestii interesante p’acolo.
https://mwi.westpoint.edu/urban-warfare-project-case-study-12-battle-of-kyiv/
Aici e toata seria pentru cine are interes:
https://mwi.westpoint.edu/urban-warfare-project/
Russian Offensive Campaign Assessment, May 30, 2025
https://www.understandingwar.org/backgrounder/russian-offensive-campaign-assessment-may-30-2025
Cateva idei despre cam ce ar trebui sa faca armata romana in opinia mea de mastru cu 10 dani in opinii.
1. Infiintarea unei scoli de dronisti si crearea unei grupe de dronisti in fiecare pluton.
2. Indroducerea de tactici si proceduri in pregatirea militarilor pentru a detecta si a reactiona impotriva dronelor
3. Echiparea infanteriei cu arme AT moderne, arme calibru nato si restul kit-ului necesar unui infanterist modern.
4. Transformarea unitatilor de geniu in combat engineers.
5. PSYOPS contra rusilor. Nu inteleg de ce nu se face dezinformare si propaganda anti ruse si rusii sunt lasati sa joace singuri pe domeniul asta in mai toate televiziunile si in spatiul online.
6. Campanie de informare si pregatire a populatiei in caz de. Inclusiv in scoli.
7. Mult mai multe manpads + platforme anti drona + SHORAD
8. Extinderea lantului logistic care imi pare firav fata de necesarul unui razboi modern.
9. Capabilitati de EW atat terestre cat si aeriene. Modernizare si extindere a acestor capabilitati.
10. In razboi cine invata si se adapteaza mai repede are intotdeauna un bocanc in fundul celuilalt. Nu imi place deloc lentoarea cu care s-a miscat mapn.
in plan secund, in primul rand as miza pe:
– pregatirea populatiei pentru situatii de urgenta (dezastre, razboi, etc), cu crearea de reflexe pentru aceste situatii: formari de prim ajutor, de asistenta, tehnici de supravietuire si construire de adaposturi, exercitii de rationalizare a mijloacelor, etc
– refacerea adaposturilor si crearea unora noi
– refacerea stocurilor de medicamente si alimente, dar si de munitii
– pregatirea teritoriului national cu infrastructura pentru un razboi de uzura, cum fac polonezii si balticii
– antrenarea rezervistilor voluntari, ajutand si cluburile de pasionati in domeniul militar
La Kiev si voluntarii s-au miscat foarte bine, chiar si in zonele ocupate de armata rusa. Au ajutat cu informatii utile armata si au avut actiuni de sabotare si inducere in eroare.
Amice, avem o grămadă de români rusofili. Plus ca polonezii sunt stimulați financiar cu echivalentul a 6000 de lei pe lună! La noi ce primești? O mwooie! Daca ar fi stimulentul acesta ar fi coadă si la noi! Patriotism pe gratis nu se poate cand avem nababi ca mosul Enache de la CCR cu 20k € pensie pe lună! Ar trebui „convertită” fix pătura aia care azi visează sa vina rușii fix din frustrarea legată de corupția de la noi. Daca izolam si neglijam pătura asta vom avea parte de trădători la greu.
nu prea avem rusofili ,avem oameni care considera ca daca nu ne inarmam ca sa reprezentam un pericol pt rusia ,rusia nu ne va ataca ,si care pun botu la propaganda cu sa cheltuim banii pe altceva ca rusia nu este un pericol ,desi suna cinic era bine ca shahedurile care atacau ismail sa fi cazut macar una pe o casa locuita fara sa provoace daune majore celor care locuiau acolo si atunci sa vezi ce inversunati in dotarea armatei deveneau iar georgica si soso deveneau inamicii publici nr 1 nu modele de urmat
referitor la MANPADS, avem nevoie de ceva mai usor si mai ieftin de achizitionat si produs decat Mistral (care sunt si ele f. bune, dar „overkill” si indisponibile in volum mare).
Polonezele ar fi numai bune…
Salut!
Toate cele 10 puncte enumerate mai sus sunt cu siguranță ff importante.
Ff important e punctul 1 și cred ca punctul 2 poate fi asimilat la acesta, la fel punctul 3 care pe lângă valoarea combativă ar crește extraordinar și moralul infanteristului…..ținuta de calitate, echipamentul de protecție, bocancii , arma de calibru NATO ușoară, ambidextra și dotata cu de toate , echipamente de ochire și de vedere pe timp de noapte i-ti conferă niște avantaje tactice plus ca te pune-n rândul trupetilor din armatele bine doatate, cât despre atgm-urile moderne nu cred ca mai e cazul de dezvoltam…..apropos, să sperăm ca spyke-urile vor funcționa în caz ca va fi nevoie de ele..
Legat de punctul 5 , nici eu nu înțeleg de ce stăm doar la încasare.
Eu aș mai adăuga la cele 10 puncte o colaborare cu ucrainenii pe partea de rachetă balistică, cu siguranță am avea nevoie și de așa ceva.
„Eu aș mai adăuga la cele 10 puncte o colaborare cu ucrainenii pe partea de rachetă balistică, cu siguranță am avea nevoie și de așa ceva.”
Doamne fereste! Cand esti in nato si ai acces la colaborari cu toate companiile vestice care iti fac orice vrei atat timp cat esti serios de ce ai vrea sa colaborezi cu o tara non-nato, cu capabilitati tehnice limitate, prinsa intr-un razboi si care istoric ne-a fost dusman ?
robi total de acord cu tine doar ca s-a decis ca si Ucraina sa ia o parte din banii REARM/SAFE Europe, ei au experienta suficienta in balistice si cu materiale (motoare, ghidaje senzori etc) de ultima generatie cred ca pot produce mult mai ieftin ca restul, plus ca ai folosit expresia ,,lentoare” , poate reusim s-o mai eliminam cu ajutorul lor.
De acord, lucru’ bun la 9 luni doar ca pare-se ca timpul nu ne ajuta.
Pe scurt noi suntem teritoriu NATO acoperit de articolul 5 care poate dezvolta/fabrica aici pt ei si pt noi plus ca am avea sanse mai mari la atragerea banilor europeni folosindu-ne in acelasi timp de experienta ucrainenilor .
Pe termen lung daca da Domnul pace eu am sperante ca relatiile cu ei se vor imbunatati mai ales ca noi f probabil o sa avem nevoie de alternative la Ungaria/Austria si ma refer aici la culoarele de transport rutier si feroviar, Ucraina si Polonoia fiind alternative ce trebuiesc luate-n seama mai ales de cand cu A7.
@robi
„Nu imi place deloc lentoarea cu care s-a miscat mapn.”
Când s-au mișcat mai bine, ca să se miște și acum? Ăștia suntem, bro.
Și în primul răzbel, și în al doilea, deși beneficiau din plin de lecțiile învațate de aliați, tot pe lângă au fost, la început.
Și apoi, a trebuit să vină francezii și nemții să ne ridice.
Părerea mea, hâc…
Stii,am o problema.O dau in schizofrenie.Pe de o parte trebuie drone si C-Uas garla.
Pe de alta,tehnologia avanseaza ca fulgerul.Ce e bun acum e pishwasser peste 2 luni.
Cand planuiesti o treaba de asta,e cu cantec si orice faci o poti da in bara.Daca WW2 incepea in 1935,Italia rupea.Flota aviatia si terestrii erau printre cei mai bine echipati din lume.
In cativa ani aviatia era mediocra,terestrii praf,iar flota hmm.Capacitatea tehnologica si mai ales cea industriala nu era acolo pt a inlocui vechiturile abia iesite din fabrica.
Nu vb de pregatire,lideri etc…
Cel mai bun lucru pe care nu-l fac e sa creeze baza industriala si tehnologica pt a produce UAS si C-UAS in numere relevante pt un razboi ca lumea.
Cu pregatirea,fata cealalta,io daca as dictatorul suprem as inventa la Cincu 2 unitati care sa se completeze una pe alya.
Ambele ar fi alcatuite din toate armele si specialitatile imaginabile,chiar daca efectivul lor ar fi de 200-250 de insi.Una ar fi cea care ar primi anual in numere microscopice absolut orice ciudatenie si noutate apare pe la orice producator in masura in care vand aia 3-5-10 bucati.Evident,nu THAAD sau crucisatoare,dar in rest orice se ia cu 30-40 de milioane anual.Sarcina lor ar fi sa-si bata joc de banii poporului si sa strice noutatile tragand de ele ca in cel mai nasol razboi.
Afland ei ce poate cea mai cea tehnologie,paseaza datele colegilor din unitatea 2,care ar fi OPFOR dedicat,ce poate simula din soft cam orice.Astia gandesc cum sa foloseasca noile capabilitati si sa bata mar fiecare btn din armia patriei,macar o data la 2 ani,daca anual ne calicim.Evident,daca e vreo idee ce apare pe glob,sarcina lor e sa o fure si sa o aplice.
Pe cale de consecinta, TTP-urile se schimba anual.Neplacut pt lume.
Ma doare burta cand vad scenarii „inspirate din Ucraina”.Aia se schimba mai iute ca vremea,mereu tre sa vezi ce functioneaza si ce nu mai functioneaza.
Inspiratia e momentan din primele luni de razboi,cand inca mai semana cu ce e prin doctrinele NATO si manualele din razbelul rece.
La NATO sunt ca filmul despre Napoleon al lui Ridley Scott.Asemanarea e ca a existat candva unul Bonaparte si purta palarie.
De aia nici n-am zis ca e nevoie de stocuri de drone. Nu am deloc incredere in a cumpara purcoi de drone care maine sunt inutile. Dar oamenii trebuiesc pregatiti pe tactici si procedee. E mult mai usor sa ii inveti sa treaca de pe un sistem pe altul decat de la 0.
E nevoie de o investitie serioasa in personal in mapn si sa il atraga si sa il tina si sa ii pregateasca.
@robi
As we speak, un băiat pe care îl cunosc pleacă la curs de operator drone, 3 săptămâni.
Deja a primit bibliografia și „jurnalul de zbor”.
De acord cu „stocul de drone”. Am un presimț că până la sfârșitul anului și dronele cu fibră își vor găsi nașul.
Părerea mea, hâc…
@sharky
Ar fi bine aici sa faca un hub de pregatire avand in vedere aproprierea fata de babuinezi. Daca ar fi dupa mine l-as face undeva sa fie si cu drone maritime. Ca jocul la Marea Neagra o sa fie si cu drone.
@robi
Aici, în țară, e cursul, bro, nu afară!
Părerea mea, hâc…
@sharky
Am inteles eu gresit. O stire foarte buna!
lentoarea tine de faptul ca sunt mult mai usor de scos si pus borduri si turnat asfalt ,decat de construit o armata si nu iese bani de aici cangi buget ,cangi industrie ca e foarte specializata si acu se misca dar tot greu ca nu iese ce trebe si atunci nu exista nici interes ca ei oricum au banii in cipru malta elvetia cayman panama si nu ii afecteaza un viitor razboi pe teritoriul statului de unde mananca
Bine le zici 🙂 cumapara apartamente in dubai 🙂 cam asa si in tragicul an 1940 ..cum ziceau odinioara manualele de istorie !
PS nu s-a furat numai la rebeliune s-a furat si la evacuarea basarabiei de la cetatenii romani !
Ne lipim the Tiger?
https://umbrela-strategica.ro/patru-piloti-romani-vor-zbura-pe-elicopterul-de-atac-tigre-had
la ce sa ne lipim, nu se mai produce iar cele existente abia sunt mentinute in stare operativa.
Si aclimatizarea pilotilor romani pt ce-ar fi?
adica noi o sa vindem Iar 330 socat francezilor ?
@Brutus
“Scopul activității este perfecționarea pregătirii în domeniul operațiilor de sprijin aerian pentru FOS și în cadrul acesteia se vor planifica și executa misiuni de transport (Special Air Transport), recunoașteri și cercetare aeriană specială (Special Reconnaissance) și căutare-salvare în luptă (Combat Search and Rescue).”
Vedeți citatul de mai sus din articol.
E vorba despre altceva în acel exercițiu.
Zic și i-o….
a pierdut din vedere si lucrul asta :
„Stagiul este găzduit de Regimentul 4 Elicoptere pentru Operații Speciale al armatei franceze. La Vampirex 25, patru piloți ai acestui regiment vor executa un zbor de aclimatizare cu IAR 330 SOCAT.”
La mulți tuturor de 1 iunie!
Ca toți am fost și încă suntem copii🫠
https://militarnyi.com/en/news/hungary-receives-first-three-l-39-skyfox-aircraft/
Vizita delegației Forțelor Navale ale Republicii Turcia la Statul Major al Forțelor Navale Române
https://www.navy.ro/eveniment.php?id=2201
https://m.economictimes.com/news/defence/14-ships-one-mole-how-a-young-engineer-exposed-indian-naval-warships-locations-to-pakistani-operatives/articleshow/121530980.cms
https://ukdefencejournal.org.uk/latvia-to-build-ascod-ifvs-as-patria-begins-local-assembly/
https://www.economica.net/o-parte-a-republicii-moldova-va-fi-conectata-doar-la-reteaua-electrica-a-romaniei-incepand-de-maine-test_841344.html
Polish radars:
ODRA,
WARTA,
BYSTRA / SOŁA,
P18PL,
SPL / PCL,
SEJNA.
https://defence24.pl/sily-zbrojne/cel-polskie-wojsko-z-polskimi-radarami#goog_rewarded
SEJNA, WARTA, SPL / PCL in the near future they will not be offered to any, I mean any, foreign recipients.
Tests of the first Polish radar were completed in early 1953 Nysa-A apoi B apoi C 🙂
https://en.topwar.ru/196557-sistema-pvo-polshi-v-1950-1960-e-gody.html
I think this rumor may be about the BYSTRA radar
https://en.pitradwar.com/oferta/592,bystra-redeployable-radar
The BYSTRA radar (and CAMM/CAMM-ER missile launchers, and in the future CAMM-MR) are/will be integrated with the Polish IBCS system configuration. This information may be important if Romania intends to buy IBCS for its own needs. There will be no need to incur integration costs.
https://defence24.pl/sily-zbrojne/ibcs-centrum-modernizacji-polskiej-obrony-powietrznej
Buna ziua!
Bear hug pentru patrioti si echipa forumului, **** pt scursurile rusofile.
Cuvintele sunt de prisos.
Dupa ce termin cu ziua copilului ma voi imbata ca un animal, daca nici asta nu-i motiv pentru un chef ca la carte atunci am uitat sa ne bucuram de vestile bune.
Big news from SBU (Ukraine’s Security Service): they’ve been on a special mission to destroy Russian bomber aircraft. We’re hearing that more than 40 planes are confirmed hit by drones , including A-50s, Tu-95s, and Tu-22 M3s 🔥💣
https://x.com/search?q=ukraina%20%20destroyed%2040%20planes&src=typed_query&f=top
Uau, daca se confirma e una din cele mai mari reusite din razboiul asta, per total, si cea mai tare operatiune (ca succes si ingeniozitate) cu drone din istorie.
Pierderile sunt uriase daca e adevarat, peste 40 de avioane, bombardiere strategice, avioane tip AWACS, inca una doua actiuni din astea si triada nucleara a rusnacilor devine duetul nuclear.
Jos palaria pentru ucrainieni, n-am apucat sa vad dar din ce am mai citit cica au folosit un camion civil, soferul cel mai probabil nu stia ce transporta, ala ar fi parcat la o benzinarie din orasul unde era baza aia aeriana si cat era acolo au inceput sa iasa drone una dupa alta din bena.
Ar fi fost atacate patru baze aeriene diferite, totul coordonat in acelasi timp. Una din baze ar fi la peste 4000 de km distanta de Ucraina, nu stiu cu ce au coordonat dronele la fata locului, nu cred ca aveau atatia operatori acolo, fie cu ceva relee de retransmisie, fie prin ceva tip Starlink,fie erau cu AI incorporat, le-au dat doar un semnal de pornire si apoi dronele au executat misiunea inregistrata, s-au ghidat dupa imaginea terenului, o baza de date incorporata etc.
Oricum ar fi jos palaria pentru ingeniozitate si succes, si sper ca ai nostri ca brazii baga la cap si ne pregatim si noi in domeniu, razboiul devine din ce in ce mai interesant.
Cred ca acu ceva ani vazusem niste filmulete cu o misiune de genu (culmea, posibil rusesti), filme animate in care se executa un atac similar, drone incarcate intr-un container pe un camion civil, parcat nu departe de o baza militara si din care ieseau drone care atacau baza
https://economedia.ro/breaking-ucraina-ar-fi-distrus-peste-40-de-bombardiere-strategice-rusesti-provocand-pagube-de-miliarde-de-dolari-printre-aeronavele-distruse-una-de-avertizare-timpurie-de-350-de-milioane-de-dolari.html
https://x.com/bayraktar_1love/status/1929132845257109586
absolut senzationala lovitura ucrainienilor si inca e in desfasurare,o sa fie o zi extrem de interesanta!!
La episodul 19 al postării sunt expuse containerele în care au fost dronele folosite în atac. Interesant!
https://newsukraine.rbc.ua/news/ukraine-targets-four-russian-military-airfields-1748780962.html
The Security Service of Ukraine (SBU), during Operation Spiderweb, attacked several airfields in Russia simultaneously, according to sources and Andriy Kovalenko, head of the Center for Countering Disinformation (CCD).
According to reports, the SBU struck four Russian military airfields today.
Sources say that aircraft are currently burning at the Belaya, Dyagilevo, Olenya, and Ivanovo airfields.
Thanks to Malyuk (SBU chief – Ed.), Russia now understands the true meaning of the word ‘demilitarization’,” the sources noted.
As Andriy Kovalenko, head of the CCD, wrote, the SBU targeted precisely the airfields from which the Russians were preparing another attack on Ukraine.
„And something happened there — it happens,” he added.
Operation Spiderweb: SBU strikes Russian aviation
On June 1, the Security Service of Ukraine launched a large-scale operation called Spiderweb, aimed at damaging Russian aviation.
The operation was personally coordinated by SBU head Vasyl Malyuk. Reports indicate that more than 40 enemy aircraft were put out of action.
Importantly, drones attacked Russian Siberia for the first time. In particular, about 10 explosions were reported at the Dyagilevo airfield.
Ok.
Facut articol.
Trist!😓🙏
https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/un-marinar-de-pe-fregata-regele-ferdinand-a-fost-dat-disparut-in-mediterana-unde-nava-participa-la-un-exercitiu-naval-3265705
https://x.com/bayraktar_1love/status/1929199734176063794
tot astazi,ucrainienii au aratat primele imagini cu noile echipe speciale facute pt a rezolva rahaturile alea de SHahed si la ultimul atac asupra Kievului,au avut o rata extrem de buna la interceptare.
What does a war-ready Bundeswehr cost us?
https://www.youtube.com/watch?v=o5DmWb4tZuc
Dear all, by way of explanation:
Posts from the hours:
May 31, 2025 at 10:25 PM
June 1, 2025 at 11:30 AM
June 1, 2025 at 1:17 PM
They are my own. I was at the training ground, I wrote „from scratch” 😉
One note: I wonder if you can be offered the older version of the VSHORAD radar, i.e. SOŁA, or the newer version, i.e. BYSTRA.
BYSTRA is/will be integrated with the Polish version of the IBCS system and in this case there will be no additional integration costs. I don’t know, I really don’t know, whether SOŁA will be able to be integrated with IBCS at a low cost.
On the other hand, I have doubts whether the Polish government will decide to sell the BYSTRA radar to a foreign recipient. This equipment serves on the first line of defense in Poland and a possible leak of information to Russia could be tragic for Poland.
WARTA radars, and especially SAJNA, are top end and cannot be exported. At least not now. ODRA family radars (TRS-15) are not suitable for SHORAD / VSHORAD systems.
SPL family passive radars will not be available to foreign customers for a long time, well, maybe outside the USA 😉
A few links:
https://www.pitradwar.com/oferta/1225,system-pasywnej-lokacji#
https://defence24.pl/przemysl/polskie-radary-najlepsze-na-swiecie-system-pasywnej-lokacji-to-rewolucja#goog_rewarded
https://polska-zbrojna.pl/home/articleshow/42345?t=Premiera-Sajny
https://defence24.pl/przemysl/najdluzej-oczekiwana-premiera-na-mspo-gen-marciniak-sajna-to-bardzo-innowacyjny-radar-wideo
https://defence24.pl/przemysl/nowy-radar-dla-polskiej-artylerii-propozycja-pit-radwar
https://polska-zbrojna.pl/home/articleshow/42367?t=Radar-dalekiego-zasiegu-Warta-na-finiszu-badan
https://milmag.pl/nowosci-pit-radwar-na-mspo-2024-warta-sajna-i-tuga/
https://pl.wikipedia.org/wiki/ZDPSR_So%C5%82a
https://www.pitradwar.com/oferta/427,zdolna-do-przerzutu-stacja-radiolokacyjna-sola#
https://www.wojsko-polskie.pl/sola/
https://defence24.pl/przemysl/mspo-2013-sola-radar-bezposredniej-obrony
https://www.wojsko-polskie.pl/wat/articles/nauka-i-technologia-4/sposob-wat-na-wykrywanie-radarow-pasywnych-2/
https://forsal.pl/kraj/bezpieczenstwo/artykuly/9600826,ten-radar-pasywny-to-dzielo-polakow-nic-nie-emituje-i-zobaczy-samolot.html
I wish you a pleasant reading.
If you have any doubts – please ask.
I will try to answer as much as possible and if I have free time.
Krzysztof
Thx mate for detailed infos 🙂
China’s J-36 Very Heavy Stealth Tactical Jet Photographed Head-On For First Time
https://www.twz.com/air/chinas-j-36-very-heavy-stealth-tactical-jet-photographed-head-on-for-first-time