„Serbia s-a înarmat în mare secret în ultimii ani și lasă de înțeles că vede în NATO un potențial inamic, sună dezvăluirea șocantă făcută de președintele prorus Aleksandar Vucic. ”Puțini știu ce arme am adus”, spune Vucic.
Potrivit acestuia, Forțele Armate Sârbe sunt acum mai puternice ca niciodată, iar amploarea noilor capacități militare ale țării a fost ținută în mod deliberat secretă. „Puțini oameni știu ce arme am adus. Am făcut-o în secret”, a spus Vucic.
Președintele a anunțat că o paradă militară majoră în septembrie va servi drept demonstrație publică a arsenalului îmbunătățit al Serbiei.
Apărând dreptul Serbiei la pregătire militară, Vucic a respins sugestiile conform cărora țara reprezintă o amenințare pentru vecinii săi. El a subliniat că Serbia este înconjurată de state membre NATO și nu are niciun interes să lanseze vreo agresiune, dar a spus că trebuie să rămână vigilentă. „Nu vom trage primii”, a spus el. „Dar trebuie să fim pregătiți să ne apărăm țara”.
Asta cumpara avioane dintr-o tara NATO si acum maraie in directia asta? Acum sincer nu cred ca se inarmeaza de grija noastra. Au meciurile lor cu albanezii, fratii lor croati si chiar cu verii bulgari.
In bosnia se va da urmatorul meci. Acum cu razboiul din ucraina si cu razboiul din iran cand vestul e ocupat……poate ca nu se pot da K.O. dar palme peste ceafa se pot da prin balcani.
„În Bosnia se va da urmatorul meci.” Și eu mă gândesc la asta, Robi. Totuși, cred că intensitatea va fi scăzută – pentru că rușii nu mai pot proiecta influență iar turcii își vor menține interesele. Fără ruși, ținut la mantinelă de europeni și turci, Vucic e condamnat numai să facă puțin show, pentru electoratul sârb fidel, amețind puțin spiritele în Sîrspka. (Nu sunt sigur că am scris corect numele „republicii”, cer anticpat scuze).
S a gasit in tunelele Hamas si s a dezvaluit un
dkcument prtntre altele care clarifica ce loc
a avut fiecare din teroristi. Pune ti va rog la translate:
Dov, aveti grija ca Putin a zis ca Israel e o tara , aproape, vorbitoare de limba rusa. De regula daca sunt vorbitori de limba rusa undeva pe planeta, trimite armata sa ocupe teritoriul pentru a „proteja interesele vorbitorilor de limba rusa. Cred ca de aceea vrea Europa , ca sunt multi turisti rusi.
Putin’s surprising reason for not providing war aid to Iran: ‘Israel is almost a Russian-speaking country’
The Russian president was asked at a press conference why Moscow was not helping Tehran more and replied that ‘almost two million Russian-speaking people live in Israel’; The Ukrainian president claimed that 20 of the bodies transferred by the Russians were actually those of their soldiers – including an unnamed Israeli citizen https://www.ynetnews.com/article/bywoxtn4ex
Am revenit! Si cu asta mi-am gatat concediu pe vara asta. Ca tre sa dam la sapa, cu 21% tva, impozite marite la „valoarea de piata”, eu, marele latifundiar din Cluj si Bistrita (doua judete babaieti, va dati seama?) va trebui cel mai probabil sa platesc niste sume exorbitante pentru o declaratie de avere pe care daca ar trebui sa o completez ar rade cu curul de mine si portarul de la parlament. M-ar scoate in suturi afara de acolo, ca poate sa ia sarakia de pe mine pe domnii parlamentari, si nu se poate.De fiecare data cand statul a incercat sa defineasca ce-i ala lux, ne-am trezit ca un propietar de audi a4/a6 2.5TDI a platit impozit fix cat taranul care isi facea inca treaba cu un aro 244 cu remorca. Deci cel mai probabil, si eu voi plati taxa pe piscina ca si Dragnea, a mea find una gonflabila, dar in teorie, amandoi avem piscina.
Deci gang-bangul ne asteapta dragi prieteni, ca doar nu se va umbla la contabili pensionati cu 6000 de euro, cumul de 4 venituri toate de la stat, prime de 20.000 de euro, sau favorita mea adiministratie, 41 de judete, cu toata aparatul de belit gratios cariciul. „Duamna” Tartita sau cum dracu o cheama de la Senat a amenintat cu sechestrarea domnului Angry Birds daca se indrazneste taierea celui de-al 14-lea salariu.
Buun si fusai in concediu, la mare, la soare, prin zona Eforie. Am luat cu niste tovarasi una bucata vila, si ne-am facut de cap. Coniac de casa si de acasa, ca taranii (ca eu am mai zis, ca asta sunt), bere de la Kaufland ca suntem aroganti si nu de la lidl ca acasa, gratar si o seara am fost aroganti aproape ca Ciolacu-Nordis, ne-am dus si la un restaurant. De asemenea trupei de ardeleni s-a alaturat si un ungur care atunci cand l-am trecut Carpati s-a apucat sa planga. S-a adaptat repede conditilor din Constanta, mintindu-l initial ca Marea Neagra se leaga cu lacul Balaton. Pacatele istorice ale ungurului insa au fost rascumparate cu un ceaun magistral in curtea vilei intr-una din seri. Desigur ca glumim si il necajim constant(si vice-versa, ca asa e in tenis), suntem prieteni de peste 30 de ani, si este angajat al unei structuri de forta.
Ce vreau sa subliniez cu bacul real de mai sus este ca te poti duce la mare in Romania cu o suma decenta si in conditii bune, daca nu ti neaprat sa mergi la all inclusive. Nu am mai fost la mare de ani de zile, de regula merg la Dunare si pe la Felix ca este ceva mai aproape.
Am revenit in weekend acasa si trebuie sa recunosc a prins bine o deconectare din asta totala, fara mailuri, telefonul l-am lasat si doua zile pe noptiera in camera, este chiar ceva bine venit. Pe plaja am citit ceva si am jucat cu baietii volei in urletele nevestelor, baaa! batranilor, potoliti-va ca iara veniti seara, ca au intinderea, ca au umarul ca au dracu stie ce. Va credeti la 20 de ani?
Nu m-am uitat la stiri, am mers doar un laptop cu o boxa, si cea ne place noua, adica Compact, Iris, Cargo, Phoenix dar si „straini de neam” Bonnie Tyler, Bon Jovi, Guns, AC/DC si cand am auzit niste manele din vecini… o Sepulturica la 08:00 dimineata, ca sa nu ultragiem pe varu politist activ. Ala de si-a luat bataie la mineriada cand era jandarm in termen, va mai zisai de el.
Asadar, am revenit la lopata si evident ca Iliescu inca traieste, ca no’ a inteles ca venise moartea pe la spital, dar nu a avut dosar cu sina, si au trimis-o la plimbare.
Continuam si cu articolele si cu toate, scriem pentru ca trebuie.
Bai nu știu, la mine la firma unde lucrez, plătim estimativ 33.000€ pe lună doar curentul (deh, forjă, inductoarele consumă in draci). Daca fac astia o nefăcută cu prețul la curent faliment scrie pe noi. Noroc ar fi ca în vecinătate și-a vândut unu’ fabrica de „cică” mașini unelte pe 20 de milioane de € si vin ceva finlandezi de la firma METSO de fac ulilaje miniere (posibil se pregătesc băieții pentru piața ucrainiană ) asa ca ar fi o paine de mâncat pe domeniul asta. Ar mai fi Andreas Still si inca o fabrică de componente auto care va livra la noua fabrică BMW din Szeged. Noroc ca sunt din Oradea, daca eram din alte orase mai pricăjite din Republica Bananieră Romania o cam luam la mw00i3!
@silviu
pe ce lume traiesc administratorii firmei la care lucrezi,
ma gandesc ca i-au salariu pt cum conduc firma aia,
daca nu ma insel , au fost de cativa ani fonduri evropene pt chestia asta (capacitati proprii de productie curent), pt. cei care s-au trezit la timp,
multi din marii consumatori de curent au planuri pt propriile capacitati de productie curent sau isi produc singuri curentu, si ma refer la cei din siderurgie si cei care sunt mari consumator (electroliza, etc).
ca se cunoaste capacitatea paranormala a politcianulu/demnitarului român de a propune doar nulitati la autoritatile de reglementare si supraveghere,
si de aia preturile alea urca atata de usor la noi, ca sa fac profit maxim firmele de apartament,
si minune imparateasca, pe masura capacitatii conducerii noastre, mute din tarile evropene fara productie de gaz/petrol etc au preturi uneori mai mici ca noi,
nu stiu astia evropeni ca la noi traditia cu furatu e sfanta,
nu conteaza ca furi o tara intreaga, daca infunzi wc si ai o amanta cu mult mai tanara, atunci e de bine
si cum se spune pe tehnomil altfel e cand ai lucrul tau,
Uite aici un exemplu bun. Noi terminam industria, cu preturi exorbitante ca sa mentinem sirul ala de beneficii ridicole, salarii obscene si alte asemenea aberatii. Curentul este doar un exemplu, si un exemplu bun.
Singurii care isi vor permite sa mentina industrie in functiune sunt niste conglomerate multinationale specializate pe sector.
Din nou si again, prin taxarea exorbitanta pe munca, prin costuri uriase la curent, combustibili si alte cele, prin birocratie sufocanta am reusit sa ne ingropam industria, ca nu toti isi permit sau isi vor permite consultanta de top birocratica, externalizarea administratiei la firme serioase specializate si costuri de productie ridicate care se echilibreaza in balanta multinationala.
Noi suntem mutalai aici oricum ne invartim.
SUA ar putea avea după atacurile din Iran o mare problemă.
În buna sa tradiție, administrația populistă de la Washington a supraestimat loviturile aeriene din Iran. Au spus că a fost un succes deplin sau că programul nuclear iranian a fost complet anihilat.
Ei bine, cum praful nu s-a așezat încă după atacuri, este imposibil să analizezi rezultatele. Există o posibilitate ca efectele atacurilor să nu fi fost atât de devastatoare. Iar atunci overhype-ul se va întoarce împotriva lor.
Și mai este și aspectul geopolitic. SUA au atacat un stat cu care nu sunt în război într-o nouă confirmare a faptului că acea Cartă ONU este doar o carte cu bancuri. Ei bine, probabil că americanilor le va fi tot mai dificil să construiască noi alianțe, iar China ar putea profita de această situație pentru a-și dezvolta influența, mai ales în zona Asiei.
P.S. Evident că prin acest atac SUA au ridiculizat din nou Europa, care avea în desfășurare o tentativă diplomatică de detensionare a situației. Europenii nu au fost anunțați, nu au fost avertizați, ceea ce arată modul în care SUA lui Trump se raportează la Europa.
Sursa Aviatia Magazin
Ca fapt divers , nu au fost anuntati nici proprii senatori , cei democrati adica nu au stiut numai cei republicani. E numai un partid unic si puternic.
Pe de alta parte Iranul era vechi sponsor al terorismului si luase in premiera ostatica o ambasada de pe teritoriul sau. Statul in sine nu niste baieti oarecare. De aia au inchis ochii multi, sa lase bully-ul sa ia niste palme.
Pe de alta parte, Saudiții sunt si ei vechi sponsori ai terorismului. Dar daca Trumpea si BiBI și-o molfăie cu saudiții la un dans al săbiilor, atunci sunt buni. Ca in România, securistu’ bun si securistu’ rău. ))))
Mai transati vreun jurnalist, in timp ce va jucați de-a războiul, pe banii altora.
Eu cred că l-au băgat să-l păcălească, Cristian. Să plătească usereu oalele sparte de pesedeneleu.
Nu vor fi bani de 5%, în plus diverse probleme cu înzestrările în derulare – pe care va trebui să le descurce (cum ar fi vaporașul turcesc dar și multe altele despre care s-a discutat îndelung aici, pe forum). Altminteri… păi față de un Tîlvăr… oricine e mai bun!
Pare mai apt decat ficusurile din trecut. Il astept sa deschida si gura pe subiecte militare si apoi ma pronunt. Ministrii apararii, chiar si pe vremea mea, erau niste puratatori de cuvinte ale unor instelati, si nu ma refer la seful SMG, sau reformulat, nu ma refer tot timpul la seful SMG(Ap). De multe ori ministrii au cazut in ridicol exprimand idei pe care unii instelati le-au spus doar la misto. Mai ales in materie de dotare si achizitii.
Desigur ca trebuie un civil, intr-o democratie, este esential. Dar trebuie sa fie cineva care intelege armata intern, intelege cum functioneaza si mai ales unde se polarizeaza puterea. In caz contrar vom avea inca un episod din muppets show.
Mi-a recomandat un medic liv52.
Citesc pe cutie facut in india :)))
Compania Himalaya, cunoscută acum ca Himalaya Wellness Company, este o corporație multinațională indiană din domeniul sănătății și îngrijirii personale. A fost fondată în 1930 și are sediul în Bangalore, India. Compania produce produse pe bază de ingrediente ayurvedice sub numele de Himalaya Herbal Healthcare
Ayurveda (/ˌɑːjʊərˈveɪdə, -ˈviː-/; IAST: āyurveda[1]) is an alternative medicine system with historical roots in the Indian subcontinent.
Silimarina facuta de Walmark o companie din cehia care face doar rahaturi de suplimente, nu e o companie farmaceutica reala…
Am dat din intamplare peste interviul asta initial am vrut sa sar peste ca nu prea ascult rusii evident din anumite motive insa era despre drone si tipul era constructor de drone privat din Rusia zic hai ma sa vedem despre ce e vorba, bai va recomand sa vedeti interviul e super tare si cred ca tipul chiar stie ce vorbeste pe partea tehnica si militara si mi s-a parut si echilibrat adica cand erau de laudat ucrainienii ii lauda mai dadea de pamant si cu armata rusa pe la min.35-40 o ia un pic pe aratura , dar ii taie galusca imediat moderatorul si trece inapoi la ce stie. Eu zic ca e de vazut si apoi toata lumea trage ce concluzie vrea.
Sisteme Mistral și creșterea importanței Centrului F-16 de la Fetești, printre prioritățile noului Guvern
Premisa de la care pleacă noul Guvern este că Rusia va constitui, pentru mult timp de acum înainte, o amenințare la securitatea Europei, agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei ”afectând major situația de securitate la granițele României și pe întreg Flancul Estic al NATO”.
Printre obiectivele noului Guvern în domeniul apărării, remarcăm introducerea unei precizări privind creșterea sumelor alocate apărării la 5% din PIB (din care 3,5% din PIB pentru cheltuieli de bază în apărare și 1,5% pentru cheltuieli conexe și investiții cu impact mai larg în domeniul apărării).
De asemenea, se menționează ca obiectiv principal dezvoltarea industriei de apărare ”în concordanță cu cerințele în context NATO și UE și valorificarea oportunităților create prin instrumentele financiare internaționale”.
O altă țintă-cheie a noului Guvern este continuarea achizițiilor esențiale de capabilități, necesare consolidării Armatei.
Aici se are în vedere achiziția de sisteme pentru protejarea teritoriului național (”dezvoltarea unui concept de apărare aeriană și balistică integrat”), dar și a intereselor economice ale României din Marea Neagră, în condițiile în care în următorii ani vom începe să extragem gaze din perimetrul Neptune Deep (”un concept de apărare maritimă care să protejeze apele noastre teritoriale, libertatea de navigație și infrastructura critică”).
Sursa Defense România
La Aparare USR a propus un GUNOI. Il cunosc, din pacate …
Omiul nu are nici in clin nici in maneca cu apararea. A intrat la facultate dar nu a terminat-o pentru ca vroia in privat. A „convins” in jumatate de ora un ministru din perioada Ciolos ca e „bun”. Si a fost repartixat la TAROm (!?). Acolo clei total, asa ca a fost nominalizat la comisia guvernamentala in relatia cu sindicatele. Cica avea vocatie 🙂
Per total un zero absolut, care merita la Aparare 🙂
Dar de ce sa ne miram?
L-am avut pe Dusa: „trupurile neinsufletite ale cadavrelor celor decedati”
Pe Fifor, filolog si doctor in antropologie sociala
Pe Dancu care vroia sa faca submarine in Romania
Mosteanu duce traditia mai departe 🙂
Nu cred ca v a fi de capul lui singur sa ia decizii. Sa vedem ce se stabilește la Haga, din câte se vede Bolojan are o apropiere de Macron pt achiziții militare din Franța. Totuși ma gândesc ca Nicușor, Mosteanu, poarta discuții cu Mark Rutte (asa poate luam 2 nave de patrulare prin damen galati), pe langa asta discuta si cu Trump si sa bata palma pt achizitia F35, asa îl mai imbunam pe Trump cumva.
Si sa vedem ce se întâmplă cu achizitia Shorad Vshorad poate prin RearmEurope luam IRIS-T.
Cat despre MLI coreenii tot discuta cu ai nostri si pare ca fac niste presiuni on sensul ca doresc sa investească si mai mult la noi, nu doar la achizitia obuziere k9.
Coreeni fac presiuni ca acu vre 2 ani erau pe punctul sa vanda ce le vindeau si polonezilor si acu e riscu sa ramana,cu k9 si chiron si nu fac ei cat fac generalii in rezerva pe care iau angajat sa unga angrenajele si acu se vad cu buza umflata,ca nu ies milioanele din comisioane,in asa zisa industrie romaneasca de aparare aka firma de consultanta juridica
Hai sa-l vedem zic eu. De-a lungul timpului multi mi-au lasat o impresie placuta, si cand i-am vazut in actiune, mi-am pus ambele maini in cap. Tot multi mi-au lasat o impresie de scarbe ordinare, si cand i-am vazut la lucru, tot scarbe au fost, dar macar erau competenti. Treaba o faceau, si o faceau relativ bine.
Cu facultatea nu l-as invinovatii prea mult, si eu m-am apucat de un job, si nu l-am terminat, de aia la varsta mea am doar un lt acolo, urmat de rez nu un lt-col urmat de rez 🙂 .
Canada are resurse importante de toriu, drept pentru care a facut cercetari in utilizarea acetuia in reactoarele de tip CANDU (asa cum avem si noi). „Ciclul combustibilului avansat” are drept scop utilizarea toriului ca material fertil in reactorul CANDU. La noi s-au facut cercetar,i la ICN Pitesti, incepand din 1985. Toriul este o solutie excelenta, dar, din pacate, nu poate fi utilizat in configuratia actuala a fascicului combustibil cu 37 de bare. Poate pentru centralele CANDU viitoare.
„Președintele rus Vladimir Putin a declarat luni că atacurile „nejustificate” ale SUA asupra facilităților nucleare iraniene împing lumea către un mare pericol și a promis că va încerca să ajute poporul Republicii Islamice, fără a da însă detalii, informează Reuters.” https://hotnews.ro/putin-in-prima-reactie-dupa-bombardamentele-sua-asupra-iranului-denunta-o-agresiune-absolut-neprovocata-nu-are-niciun-temei-si-nicio-justificare-2009849
Putin e într-o poziție ingrată.
Dacă îi ajută pe iranieni , in primul rand ca datorie morală pt că iranienii i-au ajutat nasiv intr-un moment cand rusii nu aveau drone si alte rachete in războiul cu Ucraina , iar in al 2-lea rând ca joc steategic de putere , prietenul @DOV și americanii se vor supăra tare și îl vor amenința că îi vor da arme mai dure lui Zelensky, ca sa-i taie elanul de ajutat Iran
Soluția de compromis e trimiterea unor arme ușoare defensive care sa nu omoare prea mulți conationali @Dov sau , si mai rău americani
Refuz să cred că @Dov &friends ar fi fericiți dacă s-ar trezi cu niște rachete rusești in cap , fără să îl pedepsească pe furnizor
Garzile iraniene si-au salvat obrazul, fara sa-i supere pe americani. Au trimis cateva rachete asupra bazei dela Doha dar au avut grija sa-i anunte pe americani din timp ! https://www.defenseromania.ro/baze-americane-din-qatar-atacate-dupa-ce-iranul-a-anuntat-ca-va-riposta-la-loviturile-sua_634289.html
„Iranul a anunțat SUA cu câteva ore înainte de atacul asupra bazei aeriene din Qatar. Administrația Trump era la curent dinainte cu atacul Iranului asupra bazei aeriene Al Udeid din Qatar, potrivit Axios.
Reuters relatează, de asemenea, că Iranul a informat SUA prin două canale diplomatice cu ore înainte de atac.”
A mai ramas stramtoarea Ormuz dar sper sa nu insiste prea mult ca sa scada iar pretul petrolului.
The survey found 64% of Germans back the concept of a European nuclear umbrella that doesn’t rely on Washington, with support spanning age groups, regions, and political parties — an unusual consensus in German policy debates. The poll was conducted by the well-regarded pollster Forsa and commissioned by the magazine “Internationale Politik.” Polling was conducted in mid-June, before U.S. strikes on Iran’s nuclear facilities, according to German press agency DPA, which reported on the findings.
Chancellor Friedrich Merz had already signalled his intention to pursue discussions with France and Britain about developing a collective nuclear strategy for Europe while still on the campaign trail last year. A poll this March showed that 54% of Germans were supportive of initiating such talks.
Aceste rețele, prezentate publicului ca fiind „culturale” sau „civice”, funcționează de fapt ca platforme pentru colectarea de informații, diseminarea propagandei și, așa cum o demonstrează dosarul „Geția”, pentru planificarea unor acte de subversiune directă împotriva statului român.
Bayraktar is back in Ukraine.
Ce a pățit AA rusesc recent? Sau ce au primit
ucrainenii în plus?
Cu toată retorica negativă se pare că mai sunt
și la noi oameni care știu ce fac.
Israel a fost aproape gonit de la salonul anual de la
Le Bourget langa Paris dar au mancat o galusca uriasa:
Datorita atacului impecabil al aviatiei israeliene in Iran, uneori in aer cu 200 de avioane de lupta fara nici o doborare inafara de 2 drone Hermes 900, randul la
vanzari la firmele de armament israeliene s a triplat.
Franco broscarii au dat chix impreuna cu Macroul 🤣
Israel a scos banii cheltuiti la lupta cu Iran deja 🤣
Ce-ai scris aici e fix definiția caracterului tău: xenofob, neonazist, empatie zero, bun simt zero, specific escrocilor născuți in rusia si transferați pe la vreun kibutz.
„Broscar” reprezintă pentru aia ceea ce ar sa însemna sa ți zică ție unul „jidan rus”,
Go in pestera si propaganda anti-Europa, fa acasa la bunica Natașa, mai „Sterre”.
Și iranienii cam cum ar fi având în vedere ce scrie în constituția lor:
„ARMATA RELIGIOASĂ
În organizarea și echiparea forțelor de apărare ale țării, trebuie să se țină seama de credință și religie ca bază și reguli ale acestora. Astfel, armata Republicii Islamice și corpul Gărzilor Revoluționare trebuie organizate în conformitate cu acest scop. Ele au responsabilitatea nu doar de a păzi granițele, ci și de a îndeplini o misiune religioasă, care este Războiul Sfânt (JIHAD) pe calea lui Dumnezeu, și lupta pentru a extinde supremația Legii lui Dumnezeu în lume.”
(„Pregătește împotriva lor toată puterea ta, inclusiv cai de război, pentru a stârni teroare în inimile dușmanilor lui Dumnezeu și ale dușmanilor tăi, precum și ale altora alături de ei.”)
Niste psihopati criminali – aripa religioasa. Pentru ca sunt si iranieni care se opun regimului.
Era o vorba, al 3 lea război mondial va fi unul religios sau nu va fi deloc.
Da ce legătură are cu modul in care se adresează ăla („broscari”) si cu înjurături la adresa Franței, care îți asigura prezenta militară franceza in Rom, cu întrebarea ta? Sau mori de grija altuia si dispus sa renunți la parteneriatul strategic cu Franța, din cauza unui specimen?
Pentru ca si ciolacu a trimis pe unul pe la MAGA, Dragoș Sprânceană, care mânca rxxxt de Macron, in numele României. Si ai scăpat de Simionovici la milimetru.
Exprimarea lui @Dov pe relația cu francezi este reprobabilă dar nu are legătură cu prezența trupelor franceze pe teritoriul României.
În rest, nu mor de grija lui mor de grija noastră. Pentru că Iranul este inamicul celor care au altă credință religioasă decât a lor și cred că poziția EU ar trebui să fie alta.
Doar ca afirmația ăluia si jignirile la adresa Franței si la adresa președintelui francez, le vezi si tu in manualul de propaganda al rușilor si vezi exact aceleași jigniri si la trolli hauristi.
Nu e prima data cand o face, nu doar la adresa Franței, a făcut si la adresa CPI, UE etc. Prin prisma interesului lui. Ori interesul lui, nu coincide cu al României. S-au chinuit mulți sa rupă România de UE si NATO si a fost cât pe ce sa le reușească.
„Doar ca afirmația ăluia si jignirile la adresa Franței si la adresa președintelui francez, le vezi si tu in manualul de propaganda al rușilor si vezi exact aceleași jigniri si la trolli hauristi.”
Serios ? :)))))))))))))) Realizezi ca te-ai facut singur troll haurist…
Sa caut ce scri tu de domnul presedinte Trump si domnul prim ministru Netanyahu ? (am scris frumos cum iti place tie)
Eu zic sa lași trolleala, ți-ai făcut numărul pe azi. Hauristilor le făcea propaganda: musk, vance, si toți lakeii de pe x, din suita propagandiștilor bibi/trump/putin. Iar lui Simionovici i-a făcut propaganda, cu 3 zile înainte de turul 2, fix medicul personal al bibisorului – fost consilier ar tovarășei Dancila.
Nu mai pierd vremea să-ți explic pentru ca mirosi a troll de la o posta. Drept urmare, mai bine revin la postura de cititor, cum am făcut ani de zile. Si nu epatez. Te las sa ai ultimul răspuns.
Ps: bibisorul nu e in UE, si când trece prin UE are emoții. Pentru ca îl așteaptă mandatul de la Haga.
Seara buna, scuze administratorilor platformei si cititorilor, pentru ziua de azi.
CPI nu i curte, e grajdul musulmanilor si al iranului.
UE nu intelege in deplin cate pagube produc musulmanii
in Europa dar sper ca nu i prea tarziu sa inteleaga.
Ungaria e poate singura care intelege.
Romania are loc de onoare in EU si nu unu ca tine
care a parasito e apt sa spuna ce i bun pt ea.
Zazanie asta i probabil meseria ta.
@M R
Nu are legătură cu propaganda. @Dov este supărat pentru că vede în comportamentul francezilor o ofensă la adresa statului israelian. Cam cât credeți că au sughițat americanii după ce ne-au dat cu viza în cap?
În rest este destul de inteligent să înțeleagă și singur că a sărit calul.
@Dov
Presupun că această indecizie aparenta poate fi o încercare de a intra ca și mediatori în acest conflict. Francezii nu au foarte multe motive să fie de partea iranieniilor, cu atât mai mult cu cât amici lor ruși le-au făcut zile negre în Africa subsahariana.
Bănuiala mea este că președintele Franței încearcă să se poziționeze ca un posibil succesor la președinția UE.
@Vasile,
Macroul m a enervat cand la incephtul operatiei cu Iran
a declarat ca iese in apararea israelului. Concomitent cu
asta a acoperit cu perdele negre accesul la expozitia firmelor
israeliene de la Le Bourget (fapt care a triplat vanzarile😂).
Asa se poarta si nu i prima oara. Oricare partener al lor
inclusiv Romania e navoit sa i banuiasca la aceast parteneriat
ca rezultat de comportamentul asta si chiar de multi ani..
Trebuie să postez astfel pentru că nu mai pot răspunde la ultima postare pe care ați făcut-o:
Uneori riscăm să nu vedem pădurea din cauza copacilor, iar escaladarea nu este întotdeauna cea mai bună soluție pentru rezolvarea unui conflict.
Știm cu toții că vă aflați într-o situație grea și că aveți dreptul să vă apărați, mai ales când inamicul vrea să te șteargă de pe harta.
Ce spun și eu dar și ceilalți este că aroganța sau un limbaj necontrolat poate fi contraproductiv pentru că inamicul vostru nu este UE și dacă sunt opinii care pot să nu vă convină eu sunt convins că nu o să le rezolvați cu o comunicare de acest tip.
Ai dreptate, nu i nevoie sa fi arogant, nu sunt cu
tine de fapt. Cheama asta dispret si acesta este
indreptat numai astora de aici care nu sunt mai
buni decat cei mai mari dusmani al evreimii.
In pofida lor indrept spre ei acest dispret profund.
La fel indrept acelasi dispret contra acelor ipocriti
fie sefi de guvern care vor sa dauneze tarii evreilor.
Cu toate astea sunt multumit si indatorat acelei
majoritate de romani care inteleg situatia israelului si ne dau suportul cu mare dragoste.
Ce sa fac, au mai ramas acele ramasite de persoane
care sunt imbibati cu ura , acea ura din trecut si gelozie
contra unor oameni care au ajuns la succese mai
mari decat ei pot sa ajunga si in loc sa binecuvanteze
arunca minciuni si expresii de ura. Cum spune Trump:
F_ck them !
lor.
„Franco broscarii au dat chix impreuna cu Macroul ”
urat comportament bai nene, urat si ingrat
Sa-l numesti ‘macrou’ pe presedintele tarii care a fost un aliat atat de important in momente extrem de dificile al Israelului de-a lungul timpului..
‘Broscari’ pe italieni, is curios cum numesti romanii in discutiile tale private cu conationalii tai ?
––––––––––––––––––––––-
Daca tot lauzi vanzarile record ale Israelului la salonul Le Bourget cum poti pretinde ca ati fost ‘apoape’ goniti de acolo ? ori ati fost goniti si nu ati putut vinde nici macar o gogoasa ori ati fost prezenti si ati si vandut armament ? te cam contrazici.
––––––––––––––––––––––-
Sa stii ca tu, prin unele postari pe care le faci pe aici, mai mult aduci un prejudiciu (de imagine) tarii tale, nu poti sa jignesti 2 natiuni europene in halul asta, 2 natiuni aliate Israelului
––––––––––––––––––––––-
Eu unul nu am sa uit ( si nici sa iert ) niciodata Israelul pentru ce au facut Romaniei in ultimii ani. Aici ma refer la ‘consilierii’ care au fost contractati ( sau trimisi de Netaniahu) in sprijinul unor tradatori, corupti si nespalati romani, primul a fost Dragnea care a fost consiliat de acea echipa de ‘specialisti’ evreiin 2018 si recent scursurile tradatoare de la AUR.
Nu mai adaug si legaturile dubioase ale Israelului cu rusii si faptul ca Israelul nu a condamnat in mod oficial agresiunea si invazia ruseasca in Europa.
Cine a vorbit de italieni ?
Ce contract are Israel cu Europa care l obliga sa
condemne cand rusii au stat la granita de nord; in
Siria si aveam intelegeri cu ei . Nu crezi ca pielea
mea e mai importanta decat pielea ta daca nu am
nici o intelegere cu tine?
Mai ales ca parti din Europa ca Franta , Spania
bag nasul nerusinos in razboaie care nu i treaba lor .
Au dat, dar dupa rezolutia Consiliului ONU 687 din 1991 au dezmembrat si distrus toate armele chimice din arsenal, lucru confirmat pe teren de UNSCOM, IAEA si ISG in repetate randuri. Iar apoi in 2002 a avut loc rezolutia 1441 in care din nou au avut loc niste inspectii ample din care a rezultat ca Irak nu detine arme chimice, nucleare si nici facilitati pentru a le produce.
Apoi au confirmat si Americanii post-invazie.
Oare cum o fi mai bine pt locuitorii din Okinawa ? Io cred ca bazele alea americane le-au adus și lucruri bune…China ce zice, sprijină “suveranitatea” Okinawei ?
Eu zic ca o sa ne fie mai bine chiar de mâine. 16 % pe dividende, nu știu ce scriu ăștia de impozitul pe profit, nu era asa? 10% impozit pe câștigul de capital pe bursa. Tva nu ma interesează. Impozit pe proprietate da, dar aici nu se baga băieții serios cu reforma. Pot lua modelul Spania dacă vor sa-i alerge o mulțime de mici proprietari rasculati, vezi Octav Bancila paintings… La pensii nu comentez, desi le-au mărit fără susținere reala în septembrie trecut si acum le iau banii înapoi. Taxe exotice pe stalp, supraprofit si tranzacții bancare sa mearga în Venezuela sa experimenteze. Aparatul bugetar redus cu 20%? Mda, cam 20 % muncesc real si sunt super exploatați ca sa tina în spate pilele. Sa-i dea pe toți afară!🤣
Ca o sa fie rău? Sa fim serioși, poporul roman are o rezilienta înnăscuta la munca și conformare fiscală…
Victoria israelului nu are precedent si e incontestabila, ea, impreuna cu bombardamentul american asupra Fordow. Pana aici ni se umfla penele si nu numai ale noastre ci si acelor statate amenintate de Iran, din Golful Persic si altii.
Insa aceasta victorie militara, ingenuncherea iranului
nu i deajuns si daca nu v a fi acompaniata de un agreement statal condus de americani mai mult ca
posibil ca o sa se topeasca si in 2 ani iranienii au posibilitatea sa repete acelasi scenariu, dar si mai
si, mai rau.
Ramane de vazut cum au sa produca americanii mecanizmul de oprire ale acestor fanatici iranieni.
Nu i in puterea Israelului sa impuna sau sa ajunga singur la un asa fel de agreement, subit, imediat cat
timp e fierul cald si moale.
Acest agreement trebuie sa impuna nu numai oprirea
imbogatirea materialului nuclear sau constructia rachetelor balistice ci si oprirea iranului la tot ce are legatura cu organizatii teroriste si subversive inclusiv finantarea lor. Daca nu, prevad inca un razboi in 2 ani.
https://hotnews.ro/nu-e-complet-distrus-indiferent-ce-spun-americanii-marile-semne-de-intrebare-dupa-atacul-sua-asupra-programului-nuclear-iranian-2009168
„Nu știm unde se află materialul Răspunsul depinde în mare măsură de ce s-a întâmplat cu stocul de 408 kilograme de uraniu îmbogățit la 60% puritate – aproape de puritatea de 90%, potrivită pentru fabricare de arme nucleare.”
„Totul se reduce la material și la locul în care se află”, a declarat pentru Financial Times Richard Nephew, un fost înalt oficial american care a lucrat în administrațiile Obama și Biden pe problema Iranului
„„Programul nu este distrus complet, indiferent ce spun americanii. Sima Shine, fostă specialistă în Iran la Mossad, agenția de informații israeliană, a declarat că este convinsă că Iranul a mutat materialul îmbogățit.”

deci nu e distrus…pt ca daca e praf si pulbere nu mai avem motiv de scandal! asa lasam ceva si pt mai tarziu!
si daca nu e distrus si reprezinta in continuare o amenintare……care e marea victorie?
de ce e razboiul pe pauza? nu trebuia nimicit asa zisul proiect nuclear care era gata in proportie de 93% ….de vreo 20 de ani si mai bine….???
Ce are România
La sisteme antiaeriene România nu stă nici rău, dar nici foarte bine. Ne bazăm pe cele patru Patriot, care de fapt sunt trei acum că unul a fost donat Ucrainei, dar va fi recuperat în timp. Tot în viitor vom avea încă trei Patriot, dar mai avem de așteptat.
În rest mai avem 72 de tunuri antiaeriene Oerlikon cumpărate de la Elveția și sisteme antiaeriene autopropulsate GEPARD, ambele foarte eficiente contra dronelor, dar nici acestea nu sunt considerate suficiente fiindcă însumate nu depășesc 100 de unități. „Este necesară o suplimentare a numărului de sisteme antiaeriene Gepard”, declara pentru Newsweek contraamiralul (r) dr. Constantin Ciorobea cu ceva timp în urmă. https://newsweek.ro/international/amiralul-bauer-cere-sisteme-antiaeriene-contra-rusiei-romania-are-3-patriot-si-100-de-oerlikon
GEPARD nu prea mai ai de unde suplimenta in schimb in viitor eventual Skyranger de la Rheinmetal daca tot exista colaborare cu ei pe PIRANHA V ar fi o posibilitate.
The 18th Mechanized Division „Iron Division” is growing in strength, preparing for the battlefield of the future, and verifying interoperability with allies. A conversation with its commander, Major General Arkadiusz Szkutnik.
I think that several threads from this material may be interesting.
Noul ministru al apărării Ionuț Moșteanu, aflat la Summit-ul NATO de la Haga, va semna cu omologul său olandez Ruben Brekelmans un document important.
Olanda va dona României cele 18 avioane de luptă F-16 pe care le transferase pentru pregătirea piloților NATO și a celor ucraineni la Centrul European de Pregătire F-16 de la Fetești.
Ultimele blindate Piranha din contractul de 133 ar trebui livrate până la finalul anului. Contractul pentru cele 150 încă nu e semnat oficial și nici nu știm când va fi semnat (sau dacă va fi semnat).
Al doilea proiect vizează sisteme antiaeriene cu rază scurtă şi foarte scurtă de acţiune instalate pe vehicule.
„O companie franceză a răspuns la o licitaţie lansată de Guvernul român. O ofertă a fost prezentată de această companie, dar a fost eliminată de autorităţile române”, mai arată misiunea diplomatică.
Cred ca nu mai stiu sa citesc ca am vazt articolul pe DefenseRomania.Ai nostri au respins oferta de Mistral de ka MBDA pentru ca pretul era mai mic decat bugetul alocat de romani pt vshorad????
Polonia a primit primele 100 de lansatoare de rachete din Coreea de Sud, din cele 290 comandate. A mai cumpărat şi 506 lansatoare HIMARS. Spre comparaţie, România a achiziţionat doar 54 de lansatoare HIMARS.
Eu sunt curios, cât va costa muniția pentru cele aproape 800 de lansatoare( Himars+K-239), și câte plinuri de muniție vor cumpăra polonezii.
Părerea mea, hâc…
@Dow – with all due respect, but you’re confusing two things: the framework agreement for 486 M142 is not yet an executive agreement. For many reasons, there’s no sign of an executive agreement. Not now and not tomorrow. And most likely not at all 😉
#2 Talks are underway to launch production of CTM-290 missiles in Poland.
#3 And other missiles too…
Before you start criticizing, it is good to familiarize yourself with the actual state of affairs, and not build your own, subjective ideas that are far from reality.
You are still getting 290 koreean launchers. That’s a huge number and 20.000 missiles to 290 launchers is about 10 salvos per launcher if each shoots 6.
You either don’t believe they can live very long or you’re planning for a short war were you overwhelm them with mass artillery. The latter didn’t work very well in ukraine but that doesn’t mean much each war is different.
This is without counting the troops needed to man all thouse units and the logistic behind them. All that logistic just to shoot a couple of times.
Alot of eggs in one basket.
How many missiles are you going to produce per year ?
You don’t think that the scale of missile production is a public figure 😉
In the case of CGR080, the production will be handled by the private concern WB Group. And that’s where we have to look for the answer to this question.
In addition, further contracts for the supply of missiles from Korea will be successively concluded. Believe me, in Poland we are guided by reason in this matter and do not succumb to emotions.
The K239 system used in Poland will be based on three families of missiles for now:
– 122 mm, manufactured in Poland (I wrote about this some time ago),
– 239 mm, purchased in Korea and manufactured in Poland,
– 600 mm, purchased in Korea and perhaps manufactured in Poland in the future.
In addition, work is being carried out on the development of our own missiles in calibers of 330 mm and 600 mm. I’ve already written about this here. Our partners from Korea are much more flexible than Uncle Sam. Just mention the refusal to sell PrSM to Norway…
This is the only source i could find and based on it, and educated guess would be a maximul of 10 000.
How much of the missiles is actually made in Poland and how much will you rely on the supply chain from Koreea ? The big problem with Koreea is that if russia and china coordinate an european and pacific war the supply from Koreea is done for this is why I’m not a big fan of Romania buying artillery from them. They may be more flexible but I just don’t trust them as they had dealings with russia & china and they are too far away and too many enemies between them and us to have a strategic sector depending on them.
We are still talking about only one type of projectile – CGR080. It must be remembered that the K239 (HOMAR-K) system will be able to fire 122 mm caliber projectiles (FENIKS-Z) developed in Poland, manufactured by the state-owned MESKO plant, and CTM290, which we also want to ultimately produce (and develop) in Poland.
We already have a large supply of 122 mm caliber ammunition, especially cluster ammunition – we use it in domestic launchers of the WR-40 LANGUSTA system.
A characteristic feature of the K239 system is the ability to use replaceable, independent transport and launch containers, which allows for easy and quick adaptation of the effector (missile) used to a given combat task.
The second issue that should be taken into account is the possibility of using ammunition (missiles) compatible with American 227 mm GMLRS missiles in the K239 system launchers.
It is important to realize that in the event of a full-scale conflict, Polish HOMAR-K launchers can use GMLRS missiles directly from the US or manufactured in Germany. Few people know about this.
You still need LM approval even in war without that there is no ammo. The koreans might also object because they want to sell their missiles. LM let you integrate their missiles on your local mlrs because that’s not a global competitor for them but the k239 is a big competitor.
With money anything can happen but don’t expect private companies like LM or even the korean ones to behave with the same urgency that you require in case of war. A war in Europe for them is just business.
I don’t know where the number of 800 launchers came from? We signed agreements with Korea to buy 290 K239 launchers.
We also bought 20 M142 launchers. We don’t plan to buy more M142s. At least not in the near future. The idea of buying 500 M142s is a myth that, as I see, many people have fallen for 😉
For those interested in learning more about the development of the Polish Rocket and Artillery Forces (WRiA, Wojska Rakietowe i Artyleria), I suggest following two Twitter profiles to start with:
#1. Mr. Lieutenant Colonel of the WRiA Reserve Tomasz Lisiecki
@Tom_Lisiecki
#2 Mr. Adam Świerkowski, editor of Defence24.
@adamswierk99
It would also be a good idea to visit the annual MSPO exhibition in Kielce. This year, the MSPO’2025 event will take place from 2 to 5 September.
Nu vă așteptați să zburdați prea curând cu trenul ăsta. Cel puțin până nu se reface infrastructura cu fonduri europene. Și, pentru că tot v-am rămas dator cu niște subiecte de presă, să vă aduc în atenție unul. Acum mai bine de 20 de ani am făcut o anchetă de o pagină (publicată în Monitorul de Cluj și Curentul) care ulterior s-a transformat într-un dosar penal mai gros ca Biblia despre cum au fost puse la pământ căile ferate.
Dacă vă întrebați cum se face că trenurile din Europa trec de 300-400 de kilometri pe oră și noi ne târâm cu viteza cu care mergea și regele Mihai, explicația e că în 1998 CFR s-a spart în 3 bucăți esențiale: Călători, Marfă și Infrastructură. Problema e că și Călătorii și Marfa merg pe ce construiește și întreține Infrastructura. Iar după 2000, am avut cel mai corupt guvern al României format dintr-un singur partid: PSD (PDSR la început). Iar țara a rămas la discreția lui. Opoziția era praf. PNL nu se regăsea, PD era mic, PNTCD se pregătea să meargă pe ultimul drum. În contextul ăsta s-a produs unul dintre cele mai grave atentate la adresa economiei naționale. Sub ministerul Transporturilor condus de Miron Mitrea, directorul Infrastructurii, Mihai Necolaicuc, a făcut tot ce era bine pentru partid și greșit pentru CFR și țară. S-au renovat halte cu termopan care s-au desfințat imediat și vândut pe nimic clientelei de partid, s-au cumpărat 1000 de toalete ecologice de care CFR nu avea nevoie și nu s-au folosit niciodată, s-au cumpărat inclusiv costume de scafandru (!). Nu era singurul om care lucra pentru partid, nici PSD singurul care și-a pus oamenii numiți în funcții să strângă bani pentru partid. Dar aici a fost ceva mai grav decât deturnarea de fonduri. Unul dintre cele mai grave lucruri pe care le-am consemnat în anchetă a fost achiziționarea și utilizarea de balast de calitate inferioară, inclusiv calcaros în loc de granit, pentru refacerea căii ferate. Practic structura de rezistență pe porțiuni întregi de cale ferată s-a construit cu materiale inferioare, a fost refăcută șubredă de la început. Parchetul s-a sesizat în 2004 și l-a trimis în judecată. Trustul Antena l-a spălat cât a putut atât pe el cât și pe Mitrea, până Necolaicuc a dispărut din țară. Să nu-i uităm aici pe oamenii de bine Tucă, Gâdea, Ciuvică. Dar asupra celui mai corupt trust de presă o să revenim.
A fost prins, extrădat și…în 28 martie 2023 Curtea de Apel București a decis încetarea procesului penal în cazul lui Mihai Necolaiciuc pentru infracțiunea de abuz în serviciu, în formă continuată, invocând prescripția răspunderii penale.
De ce merg trenurile cu viteze patetice? Pentru că atât le permite infrastructura. Nu a plătit nimeni pentru asta. Miron Mitrea a fost condamnat în alt dosar pentru luare de mită. Și Adrian Năstase, șeful guvernului și partidului, a fost condamnat în alte dosare. Sfârșit.
Cea mai nenorocită regiune a fost Moldova, unde baronii o duceau regește (de la Oprișan la Simirad) iar Botoșaniul era cel mai sărac județ din țară. Nu doar că le-a făcut praf calea ferată dar a fost regiunea pe unde până acum 10 ani nu se vorbea nici de autostradă. S-a făcut doar comedia aia de drum cu 1 bandă și jumătate pe sens, ca să rămână bani pentru toți.
A avut și SRI un dosar pe această temă dată fiind gravitatea problemei și efectele pe termen lung asupra economiei. Dar ghiciți cine conducea Comisia de Control a Activității SRI?
* Radu Timofte (PSD) în perioada 2001-2004.
* George Maior (PSD) în legislatura 2004-2008, înainte de a deveni director al SRI.
Să nu se creadă că am ochi doar pentru PSD. Schema de strângere de bani pentru partid nu e străină nici altor partide. Funcțiile (de la directori în ministere până în structurile județene) se plăteau de multe ori cu bani strânși pentru partid. Dacă ar fi să-mi amintesc doar de Marian Zlotea, șeful autorității sanitar veterinare (PDL), condamnat că a luat mită (pui, printre altele). Dar ăsta a fost condamnat la 8 ani și 6 luni de închisoare. Nu știu cât a executat. Au fost și la PNL, chiar și la UDMR. Sigur, cel mai corupt partid, raportat la numărul de membri, e probabil Partidul Umanist al lui Voiculescu. 3 nume grele condamnate, în frunte cu domn profesor. Plus un vicepremier (George Copos) și un ministru al Economiei (Codruț Sereș). Și, nu, nu vă entuziasmați, AUR s-a născut direct murdar. Jumătate din parlamentarii săi vin direct din sistem.
Doar că în cazul de față, al sabotării CFR pe termen lung, nu a fost condamnat nimeni. Pentru o infracțiune pentru care în China te execută în prima lună.
Mda…noi mai visam la F-35, Abrams, fregate si corvete. Vise taica, vise.
Cu Psd, Aur si suveranisti majoritari in parlament si alte lepre liberale, Nicusor este suspendat pina in iarna-primavara si Bolojan demis prin motiune. Singurul obiectiv al noului guvern (Psd & co) este sa-i puna betze in roate lui Bolojan si sa-l ingroape politic.
Al patrulea sistem PATRIOT, testat cu succes în Poligonul Capu Midia
Astăzi, în poligonul Capu Midia, a fost testat cu succes, în cadrul exercițiului „PATRIOT Spark 25.11”, cel de-al patrulea sistem PATRIOT recepționat de Armata României în anul 2023.
Sistemul a fost verificat prin trageri reale, confirmând, astfel, capacitatea operațională deplină. De acum înainte, militarii Regimentului 74 PATRIOT pot primi misiuni de luptă cu acest sistem esențial pentru apărarea spațiului aerian românesc.
Au fost discutii intregi in ce priveste noul radar mai performant (discutii inclusiv la nivel ministerial, cu declaratii publice, sure si trambite) – ce-au operationalizat baietii nostri?
pai e primul din contractul pt fortele terestre insa operationalizat de fortele aeriene , cel inlocuitor probabil va veni ultimul si va fi opereationalizat de fortele terestre
@Nicu_4 contractul pentru Forțele Terestre nu s-a semnat abia anul trecut? Teoretic alea nu sunt nici măcar produse, în articol scrie ca a fost recepționat în 2023.
spune cine , in postarea de pe facebook se spune ca Fortele aeriene au operationalizat al 4 -lea sistem si spun clar ca regimentul patriot ala e la Fortele aeriene ,deci ori au gresit ei si au operationalizat al treilea ori chiar l-au operationalizat pe al patrulea si atunci inseamna ca primul pt fortele terestre a fost preluat de ei pt ca DSCA pt cel care inlocuieste deabia a fost facut ,contracte pt lot 3 se acorda de pe la jumatea lui 2023 nu de cand se lauda ministrii ca fac ei marea cu sarea pt ca contractul cadru nu are nevoie de aprobare ci de bani din fms ceea ce inseamna ca DSCA esaloneaza livrarile,nu smecherii nostri ,si datorita faptului ca acu un an ai fost de acord sa cedezi ucrainei pur si simplu poate ai furat loc in fata la livrari, iar faceti din o chestie normala ditamai armasaru
Între timp au schimbat postarea: „Exercițiul F.A. PATRIOT SPARK 25.11
O baterie de rachete sol-aer PATRIOT din cadrul Regimentului 74 a desfășurat, în perioada 16-25 iunie 2025, o secvență de instruire în cadrul exercițiului tactic cu trupe și trageri reale F.A. PATRIOT SPARK 25.11, organizat în Poligonul de Trageri Sol-Aer Capu Midia.
Exercițiul a reprezentat o etapă esențială în procesul de evaluare a capacității operaționale a sistemului, contribuind la consolidarea pregătirii personalului militar și la creșterea nivelului de interoperabilitate în cadrul structurilor de apărare.
Regimentul 74 PATRIOT are în dotare trei sisteme de rachete sol-aer cu bătaie mare PATRIOT, iar personalul care a participat la acest exercițiu a urmat programul de instruire colectivă TAFT – Technical Assistance Field Team.”
Cateva detalii interesante…
General Dynamics delivered 47 Piranha 5 transporters to MapN, out of the 133 provided for in the second phase of the contract – 30.05.2024 | BURSA.RO https://share.google/SH6qjAbbI2DZSQdRA
România urmează să primească o donație de 18 avioane de vânătoare F16 de la Olanda. Documentul va fi semnat de ministrul Apărării, Ionuț Moșteanu, aflat și el la Haga. Flota de avioane de luptă a României va ajunge astfel la peste 70. https://www.youtube.com/watch?v=jHlpr4mtGxI&ab_channel=Digi24HD
„Olanda va dona României cele 18 avioane de luptă F-16 pe care le transferase pentru pregătirea piloților NATO și a celor ucraineni la Centrul European de Pregătire F-16 de la Fetești.”
In mod normal s-ar fi dedicat o pagina speciala acestui lucru. Acum e trecuta la „Fapt Divers”. Acum 10 ani aveam 30 de MIG-uri …acum ne cam uitam de sus
Cum era aia cu narcostatul ratat, ca au aia ceva cu noi, ca bla-bla? Babaieti, se poate oare sa fi fost problema pe cifre sa fi adresat o parte din probleme, si oameni sa fi zis ok mai baieti, macar va straduiti. Mai luati si 18 avioane… asa ca intre baieti.
Amuzant totusi cum factiunea pro-UE cu Rutte + VDV in frunte ne-au blocat ascensiunea in Schengen de un deceniu intreg in timp ce factiunea anti-UE lui Wilders ne-au bagat pe noi si pe bulgari din prima in Schengen si ne-au si donat astea.
Poate avem si noi un merit acolo, am livrat si nu doar hartie/maculatura. Sa o zicem pe aia dreapta, in portul Constanta aveam capturi de cateva kile de droguri pe an(!), am pus datele acum ceva timp, nu mai caut linkurile, ori asa ceva nu avea cum sa fie posibil in sensul in care cantitatea era prea mica. Olandejii scoteau din joc tone pe zi.
Extraordinar.
Adică 18 avioane gratuit ?
– Cate mai sunt apte de zbor ( resursă de zbor rămasă / fiecare bucata )
– Ne trebuie piloți in plus și personal de întreținere.
– Alocări financiare suplimentare obligatorii. Costa să folosești atâtea avioane in plus față de dotarea prezenta.
– Bani in plus pentru muniție. Teoretic , scăzând avioanele bătrâne , uzate, necesarul de rachete și bombe creste la ordinul de sute de rachete necesare și mii de bombe.
Vom vedea.
Tinand cont de faptul ca sunt folosite pentru instruire in centrul de la Fetesti imi inchipui ca nu sunt doar niste carcase sursa de piese de schimb.
„Alocări financiare suplimentare obligatorii. Costa să folosești atâtea avioane in plus față de dotarea prezenta.'”
Vrei sa ai niste capacitati militare mai potente cheltui niste bani.
Vai de capul nostru…insert facepalm. De asta nu ne mai scăpa DNA sau aia care nu-l mai ia pe Iliescu? Asta + hrebenciuc și magureanu cei mai toxici indivizi di. RO POSTDECEMBRISTA.
Drone . Au fost la umbra in acest razboi cu Iran insa
Iran au lansat mai multe de 1000 din care 300 au ajuns in israel si celelalte au cazut pe drum., inafara de unu doborate de elicoptere Apache, vasazica asta i solutia temporara pana se v a gasi mai buna.
Acel omis a lovit o casa nelocuita in Beit Shean.
Nu cred ca tunuri AA mobile pot apara de drone si daca, e nevoie de o multime, la fiecare 6 km e nevoie
de o mobila AA.
Pai USA nu a construit singura F35.
A fost un fel de consorțiu international. Basca o grămadă de miliarde ” donate” de țări inclusiv europene. 3 nivele de participare la programul F 35. Și turcii au fost în program.
Credeți că fabrica aia din Italia pentru F 35 a fost construită de italieni că nu aveau ce face cu banii ?
Da, au aruncat cateva „oase” menite sa mareasca
productia printre altele care una dintre ele este
micsorarea avantului de productie in Europa. In
acest mod Lockheed Martin si cu ei US vor controla
toata productia si cu ea profitul.
Acum sa mi zici arogant 🙂 dar singurii care au acces
la software este israelul f35i remember ( sa plezneasca
cei care ma calomniaza aici)🙂
Ultimul gheseft a ajutat mult deunazi 😉
Avi, aveti acces la o laie. F-35I beneficiaza de o SOA (te las pe tine sa descoperi ce inseamna asta) care va lasa sa integrati armament autohton si sa folositi radiourile alea de rahat febricate de Tadiran in loc the SINGCARS si HAVEQUICK.
😋 Puteai sa spui arhitectura orientata de serviciu in
loc sa arati la toti cat esti de atotstiutor, care e fereatra
care a cracanat picioarele tot mai departe si care da
posibilitati lui Elbit care nici LM nu le a visat.
Doar ai vazut BTW ce face f16I cu cocoasele, de exemplu.
In sfarsit munca impecabila al aviatiei nu poate fi
contestata nici de tine marele iubitor cu limba plina
de venin. Da, americanii sunt extraordinari de capabili,
insa israelienii sunt mai multitasking fata de ei.
Bravo US si Bravo Trump fara ghilimele, din❤️
Si dragule alex solutiile lui Elbit pt UHF si VHF sunt
mult mai avansate decat acelea montate pe aparate,
chiar asa de avansate cat si dupa surse exterioare
cei care l au facut au ramas perplexi. Bineinteles
ca si „caciula” Elbit e implicata in proces . God bless
America !
,,După 500 de ani, o invenție uitată a lui Da Vinci poate schimba viitorul dronelor” https://techrider.ro/science/dupa-500-de-ani-o-inventie-uitata-a-lui-da-vinci-poate-schimba-viitorul-dronelor/
,,Pentru a dovedi viabilitatea acestei tehnologii în viața reală, vor fi necesare teste suplimentare în zbor și evaluarea impactului greutății rotorului asupra performanței generale. Dar un lucru e clar, viziunea lui Leonardo pare să fi fost, încă o dată, cu mult înaintea timpului său.”
Ultima afirmație a fost confirmată de multe ori pe parcursul timpului!
Elicopterul de azi a fost initiat pe baza lui Davinci. Rotorul din desen intradevar doreste studiu si posibil
ar fi sa reuseasca. Precum am scris mai sus solutia
adoptata deunazi e chiar elicopterul si nu cred ca trebuie obligatoriu Apache .
Cand a venit vorba aici de baterii AA
Conform rapoartelor recente, Forțele Aeriene Israeliene (IAF) au distrus peste 80 de baterii iraniene de apărare antiaeriană în timpul operațiunilor lor în Iran. Unele rapoarte inițiale indicau peste 70, iar actualizările au crescut acest număr. Aceste lovituri au făcut parte dintr-un efort mai amplu de a obține superioritatea aeriană asupra vestului Iranului și Teheranului și de a degrada capacitatea Iranului de a-și apăra spațiul aerian.
Am pus asta ca sa se vada diferenta vorbind de 3 sau 4 baterii.🙂
On Wednesday, June 25, 2025, the Defense Acquisition Program Administration (DAPA) of the Ministry of Defense of the Republic of Korea announced that two days earlier, a successful separation test of the Cheonryong (Heavenly Dragon) long-range air-to-ground cruise missile from a KAI FA-50 Fighting Eagle light combat aircraft was conducted in Sacheon, South Gyeongsang Province.
Cadrele militare din armata română, servicii speciale, Jandarmerie și polițiștii riscă închisoare de la 2-7 ani în cazul în care se vor angaja ca mercenari pentru companii militare private, inclusiv după trecerea în rezervă, conform prevederilor unei ordonanțe de urgență propuse de guvernul Bolojan. Proiectul de act normativ a fost publicat zilele trecute, în procedura de transparență decizională, pe site-ul Ministerului Afacerilor Interne (MAI).
Constituția României: art. 41 al.(1) – Dreptul la muncă nu poate fi îngrădit. Alegerea profesiei, a meseriei sau a ocupației, precum și a locului de muncă este liberă.
Punct!
Părerea mea, hâc…
P.S. Asta e „lecția învățată” după acțiunile lui Potra!
Chiar nu vad care e problema.
„desfășurarea de activități cu caracter militar ori de securitate privată, în zone de conflict armat”.
Idem la instruire sau consultanta. Nu se interzice prezenta in zone care nu sunt teatre de razboi.
Oricum dreptul la munca asa cum apare in constitutie, il ai garantat doar in Ro.
Partea proasta ca oricum nu e suficient asa cum e formulat.
Cred ca o sa asistam la un val de „voluntari” platiti la negru
Varsta de pensionare in romania este de 65 de ani cand tu te pensionezi apt de munca pt ca beneficiezi de derogari legislative nu ti se pare normal ca prin lege sa ti se ingradeasca niste drepturi de a munci ,ca doar de aia te pensionezi cu 10 ani mai devreme ca restul fraierilor.
O prostie. Pe langa avantajele economice ca aduc bani in tara sa ai un grup de cateva mii de oameni care raman in militarie pe banii altora si care continua sa ramana in forma si sa isi imbunatateasca cunostintele profesionale e un plus pentru rezerva ta nu un minus.
Guvernul abia ce a aparut.Ideea nu e a lor.Ca in orice alta reglementare,nu politicienii decid, chicchitele ce conteaza,ci birocratii.Politrucii semneaza mapa,nu au calificarea si timpul sa cunoasca nuante si implicatii.
Nu-i intereseaza apararea tarii,ci prezervarea pozitiilor.Chiar crezi ca ar fi de acord sa lase cateva sute sau mii de insi care sa stie ce fac,se se cunoasca si sa aiba ceva resurse?
Imi pare ca Plinius cel Tanar era candva guvernator prin Asia Minor.S-a gandit sa faca o grupare de pompieri.Imparatul Traian la certat crancen si a ordonat desfiintarea .O grupare de oameni organizati era un pericol pt stat.
Nimic nu e schimbat in 1900 de ani.
Nu vreau sa fiu piaza rea,dar o sa mai vdem masuri de genul asta,impotriva cluburilor de tir,airsoft si altor rahatisuri de acest gen.
Pai daca nu ma mai lasa sa trag cu clubul la poligon la Polus sau in Baciu… cu baietii ne gasim alte activitati… si nu cred ca domnii guvernanti ar dori ca noi sa ne gasim alte activitati conforme paletei noastre de aptitudini.
Daca ne apucam de cantat spre exemplu, si cantam zilnic in fata la institutile statului locale dar si centrale. De mentionat ar fi ca noi nu cantam bine, dar cantam tare…
Păi mai bine înființau și ei o companie militară privată, sau mai bine un fel de “legiune română”
si dădeau / stabileau doar ce zice @robi mai jos :“a ethic guidelines and regulations care sa zica nu poti sa lucrezi pentru puteri dusmane, nu poti sa lucrezi contra intereselor statului etc. etc.”
Cred ca pierdeti din vedere esentialul, neavand o imagine globala a ce s-a intamplat. In primul rand juridic NU ESTE nicio ingradire a dreptului la munca. Cei care imbraca haina militara(inclusiv structurile gemene din MI) isi asuma si cunosc de la bun inceput drepturile si constrangerile la care adera DACA ALEG aceasta meserie. Prin urmare ai un set de ce poti face si un set de ce nu poti face. In al doilea rand, indivizii care au plecat sunt aproape toti din structuri speciale si de siguranta nationala a tarii unde se invata tactici, metode si practici proprii sigurantei nationale, care nu sunt subiect de export. Indiferent ca ne place sau nu,astia nu mergeau la a fi ghizi montani pe Kilimanjaro sau sa faca caiac canoe pe Nil. Acum daca reducem simplist, va rog sa-mi aratati si mie care cod CAEN din Romania se potriveste cu ce fac astia? Plantat de panselute, consultanta in tras cu arma? tir cu arcul, airsoft, activitati didactice si pacifiste, asociatii de binefacere? Iar de aici este vorba de un stat impotent in care partea competenta(DGA si DGIA) a documentat cu mult timp inainte aceste activitati, fiind cel putin cateva fapte penale in concurs, intrucat doritorii de senzatii tari au facut o romaneasca pe mai multe cai-concediu medical, fara plata si/sau medical(falsuri documentate implicand si/sau complicitate cu medici) iar magistratii -procurori militari/DNA n-au facut nimic cu dosarele considerand ca merge si asa, ca sunt fapte „minore”, fix pe acelasi considerent cu propaganda legionara. Astia magistratii care se pensioneaza la 48 de ani cu o pensie mai mare ca salariul. Subliniez cu mult timp inainte, structurile specializate stiau tot ce se intampla, cand a bubuit mamaliga cu Jorjescovici a fost o coincidenta de stricta interpretare. Domnul Spinu minte, pentru ca hemoragia asta de speciali nu putea sa se intample fara stirea lor. Pentru un special din MAPN(MI included) si cand pleci in concediu esti obligat sa declari unde, cat si cum.
Ca faceau indivizii asta, dupa ce se pensionau, iarasi e o discutie, depinde de gradul de informatii clasificate la care au avut acces aici sunt de acord cu @robi probabil ca se vor puncta criterii clare de excludere. Nu prea inteleg cum puteti gasi justificari la unii care se trag in poze cu criminali de razboi. Simpla calitate de militar nu este egala cu aia de om. Valabil pentru toate profesiile. Pe de alta parte aud des mai ales la bugetarii de lux cu care lucrez sau cu care ma contrez, ca ce grea e meseria lor. Este adevarat, nu te obliga nimeni sa o faci. Nu-ti convine, fa balet,(desi e o disciplina brutala) coregrafie sau tik tok cu scobitoarea intre dinti. Eu personal am mare admiratie pentru personalul administrativ de curatenie din privat, eu personal nu voi fi capabil niciodata sa fac oglinda biroul in care imi sparg capul cu tampeniile legislative romanesti si alea importate din EU. Nu exista profesii meserii nobile sau mai putin nobile, exista profesii prost facute, jucat solitaire si bine facute(astea mai rarut asa ca ne defineste gena de las-o asa). Dar daca alegi o meserie, fii cel mai bun in domeniul tau si accepta stresul normat sau nu, drepturile, obligatiile si riscurile de serviciu.
Prin urmare este un remediu necesar si urgent, daca ai partea din stat care nu lucreaza dar sunt platiti pe banii nostri, atunci ii obligi sa lucreze pentru ca de data asta nu o sa li se mai para „minore” vacantele astea de binefacere. Deci tinta nu sunt militarii ci sistemul(partea din sistem) care au permis asta.
Vezi gresit treaba. Daca vreau sa plec in privat plec cu toate legile pe care mi le pune statul roman. Dupa ce termin treaba in privat nu mai ma intorc in tara si ma pupa la basca.
Cunosc persoane, americani, care dupa ce au terminat cariera in privat s-au mutat in asia de sud-est si-au tras neveste p’acolo si pa, ne mai intalnim cu ei la reuniuni prin cine stie unde.
Asta nu e o meserie care poate vreo tara sa ma opreasca sa o fac.
In felul asta m-ai pierdut si pe mine daca vreodata ai nevoie in caz de ceva si ai pierdut si banii care ii aduc si nu sunt putini bani. Chiar si la nivel de vest sunt bani multi in domeniul asta, in functie de ce faci.
Ah si treaba asta ca domne au talente secrete si cunostinte mistice e iar o prostie. Nimeni n-a inventat apa calda in domeniul asta. Toata lumea mai ales in vest si nato stie aceleasi chestii, nu le cumpara africanii de la romani le cumpara de la oricine altcineva.
Din punct de vedere tehnic nu e nimic secret. Gasesti pana si pe net in ziua de azi cum sa faci cqb sau mai stiu eu ce si zise de tot felul de ex-fos americani, britanici samd.
Valoarea reala a joburilor de genul asta e experienta, leadership(cu tot ce inseamna) si cat il duce pe ala capul sa iti citeasca o situatie si sa reactioneze corect care tot din experienta vine nu cunostintele mistice ultra secrete.
Sa reglementeze domeniul si sa ii lase sa lucreze.
Nu vad gresit absolut nimic. Justificari pot gasi miliarde, in privat nu ai voie sa instruiesti cum sa omori oameni. Nu numai la noi ci in toata lumea civilizata. In rest cunosc destui inclusiv jandarmi care fac paza la instante si in ziua libera au societati private in care fac scoala de soferi cum cunosc si politisti din dipi pensionati frumos care au societate de detectivi, cum stiu si sefi la politia locala care s-au pensionat din IJJ la 48 de ani, pensie misto sef la locala. Basca am prieten f bun PM, combat Mali Minusma era sa mearga la Potra. Am discutat mai multe si a revenit asupra deciziei. Nu confunda siguranta nationala cu interesul tau privat. Aici nu e de gluma si e nonnegociabil. In orasul mare in care traiesc juma din timp, chestia cu trainerii era publica si subiect de cotidian, de lauda nuci macar nu se ascunde. Pacat ca oameni din structuri nu inteleg ce e aia securitate nationala si siguranta nationala.
Statul nu instruieste militarii ca sa se exporte modelul la tot felul de grupari paramilitare.Se poate face institutionalizat guvern la guvern pe baza de acorduri, aia e altceva. Pana la urma e ban public si nu e gen counterstrike. Subliniez ca exista o parte din stat care isi face treaba si o alta care doarme bine mersi anuland partea statului care munceste. Siguranta nationala nu e obiect de Caen sau Cor si nici de revizii private, oricat iti doresti tu.
De aia ii reglementezi sa lucreze cu state, organizatii recunoscute si corporatii. De asemenea poti sa faci sa lucreze doar prin firme aprobate de stat. Poti sa gasesti multe chestii de genul asta ca sa eviti „sa se exporte modelul la tot felul de grupari paramilitare”.
Vrei sa opresti sa iti mai plece din sistem ? Ofera conditii sa vrea sa ramana in sistem si aici nu ma refer doar la bani ci la multe de la conditii logistice sa nu fie nevoiti sa vina cu topu de hartie de acasa pana la respect (si aici ma refer mai ales la relatiile ofiterime-nco-pu**me).
Ce interes national are Romania prin vagaune din africa si orientul mijlociu ? Fi sincer….si acolo poti reglementa cu cine lucreaza si cu cine nu.
Banul public este cat timp lucrez pe banul public apoi pot sa lucrez si in alte parti. De aia doctorii pot sa plece din tara sa lucreze in vest. Btw doctorii ar trebui sa fie tot o chestie de siguranta nationala dar acolo ne facem ca nu e si inchidem ochii.
Inteleg ca nu este la fel ca orice alt domeniu dar de acolo pana la a iti baga p*** in toti care vor sa lucreze e cale lunga. E practic inca o mare bila neaga pentru toti tinerii care vor sa mearga in armata. De ce dracu sa faci asta daca peste 10 ani statul poate sa bage o lege de la masa sa iti limiteze si mai mult viata ?
p.s. n-am lucrat niciodata la statul roman si pe zi ce trece ma bucur mai tare ca am luat decizia sa nu fac asta desi ma tenta in tinerete.
@Mucea tu spui așa ,,Statul nu instruieste militarii ca sa se exporte modelul la tot felul de grupari paramilitare.”
Ba exact asta făcea în anii ’90. Când m-am angajat MAC, militar angajat cu contract, în 1991 la Poliția Militară mi s-a spus în față, la toți de fapt, că noi ca luptători vom fi păstrați până la vârsta de 45 ani, dacă treceai de testele fizice trimestriale, după care un șut în fund și afară pe poartă. MApN nu ne oferea nici o posibilitate de a continua. Nu cred că s-a schimbat ceva la nivelul actual de SGP ca și luptător, până prin 2015 parcă nici nu se recunoștea vechimea în câmpul muncii. În rest, a punctat și @robi bine de tot și corect în răspunsul după tine
Mucea-Un ofiter finlandez sau estonian,dupa 3 zile de bataie cand mai are jumate din baieti,in prima localitate in care ajunge ia in subordine o companie de aparare teritoriala inarmata si instruita la cluburile locale.In civilie sunt practic o organizatie paramilitara formata din unii care trag anual pe banii lor cat unitatile AT de la noi.Nu trebuie birocratie,directive care pot veni sau nu in haos.
In primul razboi mondial,niste liceeni,jandarmi si politisti(cu accent pe liceeni)au oprit prima strapungere germana pe frontul de la Jiu inarmati cu ce au gasit prin postul local de jandarmi.Dupa o vreme a venit si armata adevarata si a rezultat o mare victorie ,dar la momentul si locul decisiv au fost unii din cei 10% care valoreaza 2 bani pe un camp de lupta ,care facusera o minima pregatire.Atunci se faceau niste rudimente.”Asta e o pusca,trage inspre aia care au alte haine ca noi”.
Maine daca vreau sa dau un mesaj pe whatsapp sa le spun unora ca am nevoie de ei in comuna Tudor Vladimirescu,cui sa dau?
Aia autoselectatii nu-s in tara,ori sunt la parnaie conform legii asteia.Trupe teritoriale nu exista.Cluburi de tir nu sunt decat foarte putine.Daca trimit unii cu portavoce sa cheme toti detinatorii de arme,nu-s unul din 10 ca in Cehia,sunt 1 la 100.De fapt 1 la 300,pt ca 2/3 au pistoale cu bile de cauciuc sau pusti cu aer comprimat care doar dupa mintea militianului roman sunt arme.
Deci,daca Ucraina pica pt ca birocratii lor sovietici,frati gemeni cu puletii romani, nu au facut o organizare ca lumea,noi pe cine punem intre copii,femei,bunuri materiale si armata violatoare?
Nu vreau sa para ca is isteric,ma gandesc strict practic.Legile efemere facute de niste dubiosi trebuie respectate la pace,dar la razboi conteaza niste legi vechi cat natura.Potentialul de recrutare de luptatori,nu muncitori in uniforma,este de 10%.Adica spre 7-800000 din barbatii acestei tari.Dar nu-s pregatiti,echipati si selectati.Ei insisi habar nu au ca sunt asa.Trebuie sa isi dea seama de asta cand sunt testati.
Evident,e mai un pic mai complexa povestea.Dar fundamental,chestiunea e simpla.Greu e sa faci ceva infrastructura,greu e sa accepti lideri,greu e sa testezi in conditii realiste.Dar sa-i gonesti din capul locului si pe aia care fac asta din proprie initiativa…
Relativ fara legatura dar ai amintit de istorie si mi am amintit de replica elvețianului din ww2 ” perfect, tragem fiecare cate zece cartuse si plecam acasa” cand un general german la amenintat ca sunt trupele germane sunt de zece ori mai numeroase decat cele elvetiene.
E Ok , din punctul meu ca militar sa le interzica sa participe, sa antreneze etc, atat timp cat „Nu esti in rezerva !”, nu cum au procedat unii care si au luat concedii sau au facut intrerupere de 2 ani, pe diferite motive ! Dar din momentul in care sunt in rezerva ce treaba mai are statul sa imi interzica sa mai castig un ban, facand protectie vip in Africa sau instruind forte de politie ? Ei guvernantii ce vor sa stam in Piata Victoriei la manifestatii ca milogiiisa faca dreptate, sa egalizeze pensiile si sa le indexeze si ei sa ne de cu flit ?Militarii nu au pensii de magistrati si de acum in colo or sa fie si mai mici ppensiile celor ce vor iesi.. Eu atat le spun guvernantilor „Nu va jucati cu focul!” Deja militarii si rezervistii care au fost tratati cu dispret pana acum si o sa le mai ia 10%CASS. Ca intr o buna zi dai de unul care o ia randea,,,, si e si posesor de arma, mai e bolnav incurabil si nu are ce pierde si face cine stie ce…… Au luat o pe aratura din diferite motive altii care erau in sistem si au facut nenorociri si aia erau testati anual psihologic !
Esti apt de munca sa nu esti apt de munca, cat e sa profiti e bun sistemul ca se restrictioneza profitatul numai e bun sistemul ,pt inapti exista ca la civili pensie medicala sau reconversie profesionala,a e de porc ne cade gradele
Mai citește la ce vârstă se pensionează militari în alte țări și ju i mai compara cu civilii ! Ca asta au făcut și unii guvernanți de acum au ajuns unii civili fără grypa de munca sa aibă pensie mai mare ca un militar în condițiile în care cat au lucrat au avut un salariu decent și când au ieșit la pensie cu 65%, nu li s a mai respectat legea și au limitat, nu au indexat ca la toată lumea cum era scris ! Oricine cred ca nu e bucuros sa treacă 5 – 6 ani sa nu îți indexeze inflația, sa nu îți actualizeze solda sa nu o recalculează pentru a elimina discriminarile intre militari în schimb la civili se poate
De aceia piloți militari, britanici și americani, etc s au angajat instructori la UAE, CHINA și țărilor care I au format nu le convine. Și la ei pensionarea începe la unii de la 40-45, la alții un pic mai mult, dar ca și la noi ies cu un procent din valoarea salariului. Niciodată pensia nu a fost la valoarea salariului. Deci nu ai cum sa o duci bine ca un salariat, dacă nu mai faci ceva ! Sa Iași cu pensie pe caz de boală eca și cum ai avea ajutor social !
Și sa îți mai spun ceva ca să pricepi și tu și alții care nu sunteți militari de profesie ! Acum 3 ani când m am pensionat avea ultimul grad și toate clasele Mao mult as fi avut cu ” Oscar ” cine e de meserie știe despre ce vorbesc Sharky , Lt.rez etc Diferența între pensie și salariu era de 1400 lei, acum după 3 ani Diferența e de 3500lei ! Din cauza neplicarii legii și recalcularea sondelor, am pierdut 1500lei. Deci ar fi rămas difer 2000 și era normal ceilalți lucrează . Atunci unde e dreptatea și vii sa îmi interzici sa ma duc cate 3,6 luni sa fac ce știu mai bine , ?
Mai luati si voi articolul si cititi-l din nou, Titlu, bla-bla, bla-bla, asta e partea care conteaza.
„Exercitarea unei funcții sau prestarea unui serviciu în sectorul privat care presupune desfășurarea de activități cu caracter militar ori de securitate privată, în zone de conflict armat, ori desfășurarea de activități de recrutare, instruire sau consultanță pentru societăți sau companii militare ori de securitate private prezente în zone de conflict armat.”
Sunt 2 lucruri interzise.
Prezenta in zone de conflict armat, din cate vad nu e interzisa nici macar prezenta in tari cu zone de conflict armat, doar implicarea directa in conflict.
Celalalt lucru interzis e instruirea sau consultanta pt una din partile implicate direct in conflict.
Adica participarea directa si consultanta pt partile in conflict.
Restul e permis. Tot ce poti sa vrei de la consultanta, antrenament, paza. Absolut orice, atata timp cat respecti regulile astea 2 .
In rest, desi are de-a face cu Potra, are mai mult de-a face cu imaginile romanilor luati ca din oala, dezarmati si incolonati. I-au dus la aeroport, dar puteau la fel de bine sa-i duca in padure si sa rezolve altfel situatia. Nu aveam absolut nici un control acolo. https://www.euronews.ro/articole/video-mercenarii-romani-in-custodia-m23-i-am-eliberat-s-au-dus-acasa-vom-aduce-pa
Chiar e bine ca statul sa aibe un cuvant de spus , altfel uiti de el pana ajungi intr-o situatie de nici nu mai sti cum ai ajuns acolo si daca mai iesi fara putin ajutor din tara.
Nu are de a face”” cu imaginile romanilor luati ca din oala, dezarmati si incolonati. i-au dus la aeroport, dar puteau la fel de bine sa-i duca in padure si sa rezolve altfel situatia. Nu aveam absolut nici un control acolo.”” Ii doare pe ei undeva de ai nostrii ! Stii ce zic ei guvernantii ? Cine i a trimis acolo? Nu stiau cei asteapta? Are de a face cu plecarea cadrelor active prin diferite subterfugii, asta e marea problema, ca aia fentau statul, unii luau banii de ingrijire copil etc, si daca aveai nevoie de el, intr o situatie de mobilizare poate era mort in Congo sau invalid sau nu era de gasit.. Tu te bazai pe 1000 de soldati si de fapt aveai disponibil doar 800, ca unii nu erau de gasit sau poate erau chiar morti prizonieri,,pe undeva..
Nu e vorba de nici un subrefugiu, e o modalitate legala de a intra in concediu fara plata si momentan pana la aprobarea acestei ordonante de a face absolut orice. Asa functioneaza orice lege, ca ceva sa fie interzis, trebuie sa fie specificata ca fiind activitate interzisa. Pana acum nu era, nu era nimic care sa impiedice un cadru activ sa-si ia concediu fara plata si sa sa duca in Congo sau oriunde. Atata timp cat suspendarea activitatii se facea corect.
Nici dupa aceasta lege regulile nu se schimba prea mult, apar doar cele 2 reguli pe care le-am enumerat mai sus. Se aplica doar celor in rezerva si celor activi, nu si celor in retragere.
Si desi pare o masura abuziva e totusi ceva de bun simt.
Interzice companiilor private sau oamenilor care se duc de capul lor sa trimita cetateni romani in zone periculoase si sa-i implice direct intr-un conflict armat.
Nu este nici cea mai mica diferenta intre regulile impuse celor activi si care isi suspenda activitatea, si celor deja trecuti in rezerva.
In rest, ca ceva sa fie interzis, trebuie sa fie specificata ca fiind activitate interzisa. Daca nu e trecuta, inseamna ca ai voie.
Nu te impiedica nimeni sa-ti iei concediu fara plata si sa mergi sa pazesti o mina sau un transport de diamante prin Africa de Sud. Daca doreau sa interzica asta , o faceau.
Celalat lucru adaugat e posibilitatea mentinerii in activitate la cerere pana la 65 de ani.
Pot sa le puna ethic guidelines and regulations care sa zica nu poti sa lucrezi pentru puteri dusmane, nu poti sa lucrezi contra intereselor statului etc. etc.
In log sa reglementeze interzic pentru ca atat in duce capul ala gol. O prostie de decizie.
Da ma ca acolo sus sunt niste dobitoci,care nu au habar de viata militarului, de statutul lui, de problemele si lipsurile etc si sunt adusi din civilie de firme,companii etc si se apuca sa faca legi pentru militari !
„Șase persoane au fost reținute în Serbia sub suspiciunea de pregătire a unor acțiuni împotriva ordinii constituționale și a securității țării, a anunțat Ministerul de Interne al Serbiei.”
„Potrivit publicației N1 citată de Meduza, printre cei reținuți se numără: reprezentantul Asociației Popoarelor Indigene din Kraljevo, Ivan Matovic; fostul președinte al Sindicatului Militar din Serbia, Novica Antic; un veteran al războaielor din Croația și Kosovo, Branko Momcilovic; fostul plutonier Vidan Koljajic; și fostul ofițer de poliție, Srdjan Gajovic.”
„În martie 2024, publicația Politico, citând o agenție de informații occidentală anonimă, a scris că Novica Antic era un „agent de influență” care colabora îndeaproape cu serviciile de informații ruse.”
Pentru înțelegerea mai bună a situației JLTV și de ce Oshkosh nu a concurat în licitația câștigată de Otokar cu Cobra 2, articol din 2020
The Joint Light Tactical Vehicle is currently built by Oshkosh but the Army is seeking alternative manufacturers, who will get the government-owned Technical Data Package required to build it. https://breakingdefense.com/2020/02/army-will-share-oshkoshs-jltv-designs-with-competitors/
Yutong va livra 22 de troleibuze noi la București. Contractul a fost semnat astăzi
24 iunie 2025
Primarul General al capitalei anunță că a semnat astăzi contractul pentru livrarea a 22 de troleibuze noi, marca Yutong, produse de unul dintre cei mai importanți constructori de vehicule electrice din lume. Continuăm astfel modernizarea transportului public din Capitală.
Nu vorbim aici de preț și nici măcar de calitate..
E vorba de principiu..dacă tot o dam cu placa asta că suntem într-un sistem de alianțe..
Nu poți să cumperi pe civil și să zici că ai cumpăra de la chinezi și pe militar dar că nu te lasă americanii..
Nu cumperi deloc! Nici pe civil nici pe militar..
S-a vorbit la articolul dedicat lui J-10 că este mult mai ieftin decât concurenta occidentala (F-16, etc)..
Pai pe principiul asta, as trebui sa luăm J-10.
Bravo @Mihai.. corect! A da contracte chinezilor înseamnă să nu produci in Romania sau UE..îți sabotezi industria..
Te-ai gândit ca, chinezii cu banii câștigați din vânzarea de autobuze, trenuri etc (se pregătesc avioane de linie)..toate aceste produse pentru piata civilă..ca profitul este poate reinvestit in producția militară?
Deci noi (practic) punem umărul la înarmarea Chinei..
Nu e nevoie sa cumperi un J-10..e suficient sa iei o flotă de autobuze, trenuri etc..că banii ii direcționează partidul unde trebuie..
Cand un produs de calitate e sub pretul pietei sau gratis, de fapt consumatorul e marfa.
Asa si cu chinezii: vand ietin sa faca cota de piata (+ sa ingroape si producatorii europeni, scapa de concurenta) si creeza dependenta de ei a.i. in caz de razbel, sa mai aiba o parghie de actiune asupra alora din celalalt bloc geopolitic.
Asa ca prost e cine cumpara brand-uri chinezesti (totul e produs in China, bla-ba – asta de fapt nu e chiar asa de alb-negu: un brand vestic ce produce in china isi poate muta productia in alte tari cand geopoliticul ii cere, dar daca cumperi de la chinezi direct, te ‘dai pe mana lor’).
No,ni ma la ei.O ajuns Sharky la ziar.Tre sa dea de baut niste apa plata cu lamaie 🙂
Decat intreb.Sa mearga sa pazeasca in Zanzibar o antena Vodafone nu e bine.Dar sa fie soferi de Uber e ok?Ca se face si asta din greu.
Nu ca is naspa,dar spiritul de razboinic e deficitar.Onoare ,sacrificiu,pus intre gloantele vrajmase si nevinovati mai gasesti fix in cercurile astea blamate.
Partea rea.90% or belit sufletu’ la criza.Dar cu cei 10% poate se face un regim a la Starship Troopers,cartea,nu filmul.
Sa nu fim tristi 🙂
Efectiv,democratiile occidentale cauta cu lumanarea niste jupani .
@Mihais
Io eram în printscreen-ul ăla, maître?
Na, n-ar fi prima dată, când eram tânăr și frumos mă trimiteau la interviuri și la radio, și la tv, si prin presa scrisă, că dadeam bine-n poză! Amintirileee mă chinuieeeesc…
Părerea mea, hâc…
@Mihais
Da, maître, am văzut și eu, pe urmă.
E comentariul meu, și atunci discutam despre „furtul” armei de la Mamaia-sat.
Apa plată, nu o dau, dar dau o palincă de pere, proaspăt luată de la Oradea. Când au început evreii show-ul în Iran, eram în concediu, la tratat oasele.
Părerea mea, hâc…
Cat timp ajungem mai credibili decat ministerul, care a dat RuMil la DNA ca publicam informatii „clasificate” … de pe gugal, zic ca suntem bine.
Si la mai mare dragi domni!
România cumpără sisteme portabile Mistral 3: Ministerul Apărării Naționale se pregătește să semneze un contract de aproximativ 600 de milioane de euro.
Suma acoperă achiziția a 231 de sisteme de rachete portabile Mistral 3, achiziție derulată prin programul european EDIRPA.
Interesant in articolul de mai sus pasajul asta.
„De aici e mare supărare a generalilor care s-au opus până acum acestei achiziții. Nu vor mai putea să obțină comisioane și spăgi”, a mai spus un oficial al MApN, sub anonimat. ”
EDIRPA de fapt finanteaza o suma foarte mica prin comparatie, inclusiv din achizitia aceasta de Mistral. Grosul banilor si ai problemei vin prin programul SAFE, 150 miliarde cu dobanzi preferentiale de impartit intre statele EU.
Beleaua mare e ca asa banii se duc direct la furnizori, Statele cer, EU garanteaza, banca plateste, banii nu trec prin mana decidentilor, ioc bani de spagi, ghesefturi, ciubucuri si alte sinonime.
In postare lui @Marius e unlinkul despre achizitii comune in care se spune de un program „JAMIE”, in care 6 state cumpara in comun sisteme IRIS T. Nu spune nimeni ce preturi sunt, daca se face transfer de tehnologii, sau ceva gen offset ! Ca daca se facea se baga si Romania, asa sa ia totul de a gata nu e ok…Altfel afara de „marea reinarmare ca vin rusii” Nu sunt decat niste combinatii in care firme mari de armament vor face vanzari fabuloase cu bani de la UE si cineva o sa manance niste bani ca au facilitat asta…. Au fost destule scandaluri de coruptie si la nivel foarte mare in UE ! Asa ca nu ne mai vaitam de ai nostrii spagari mioritici !
Cred ca ai avut cel mai toxic comentariu pe care l-am vazut in ultimul timp.
Nu stiu daca ai facut-o cu intentie, probabil ca nu, dar ce spui e ca de ce sa ne fure „poate” europenii, tine cont de ghilimele, nu mai bine sa ne fure sigur ai nostri ?
EDIRPA a pornit de la o problema reala, zona asta are o deficienta majora pe munitii, sisteme AA si platforme de lupta moderne. Industria are produse bune, dar preturi mari, pt ca fiecare stat cand lucreaza singur da comenzi mici si rare.
Aici intervine EDIRPA, au spus, va dam 300 mil fonduri nerambursabile, cumparati in astea 3 domenii. Atat au spus.
S-a ajuns intr-un punct in care cei 300 de mil nu mai inseamna nimic, pt ca suma totala la care s-au dus achizitiile a trecut de 11 miliarde, 5 proiecte , fiecare cu un numar de state participante variind intre 4 si 9, si 20 de state individuale, cateva dintre ele participand la 2 sau mai multe programe din acestea 5.
E un exemplu de cooperare europeana cum rar am mai vazut.
Aici intervine programul SAFE, parte din cei 150 miliarde acopera initiativa asta, si iarasi e bine sa nu grabim.
DinOradea spune ca e un credit de platit in 10 ani, fals. E un credit la care nu platesti nimic primii 10 ani. Abia dupa 10 ani incepi, creditul e pe 40 de ani si la o dobanda la care nu se imprumuta nici macar americanii. E dobanda pt rating AAA. 2%-2.5% sau cat mai e acum pt ratingul asta.
Pe scurt-dobanda fixa si fara surprize.
„Între timp, împrumuturile vor fi susținute de bugetul UE, ceea ce înseamnă că statele membre nu vor trebui să scoată bani suplimentari în cazul în care costurile de rambursare vor crește”
Termen de rambursare ca la boieri,
” împrumuturi cu scadență lungă, cu o durată maximă de 45 de ani și o perioadă de grație de 10 ani pentru rambursarea principalului.”
Ce altceva sa mai zic ?
„Un avantaj suplimentar al utilizării SAFE este că statele membre nu vor trebui să plătească taxa pe valoarea adăugată (TVA) pentru achiziții.”
Din pacate si acolo suntem codasi. Din comenzi de 11 miliarde, avem 600 mil in dreptul nostru si participam la un singur program din 5, desi stam prost la absolut toate. Luam bataie la fundul gol de la Estonia.
Se dovedeste inca o data ca decidenti nostri prefera sa cumpere din fonduri bugetare sau chiar sa se imprumute la costuri exorbitante, daca le ramane si lor de un mic si o bere. Si daca vad ca nu se poate, prefera sa amane treaba decat sa riste sa piarda spaga din dinti.
Catre suturi si-or fi luat ca sa accepte intr-un final achizitia asta de Mistral… si ce blesteme or fi fost prin culise….
Ce l a facut pe F35I dotat cu implementatiile israeliene sa fie asa de special si adaptat pt atacul
iranului:
1. SOFTWARE & MISSION SYSTEMS
Custom Mission Management Software:
Israel received deeper access to the F-35’s mission systems than any other partner nation.
Israeli engineers installed modular software layers over the US operating system, enabling:
Integration of local weapons
Custom threat libraries
Israeli mission planning and debriefing systems
Open Architecture Additions:
While Lockheed Martin keeps tight control of the F-35’s core software, Israel was allowed to insert independent modules via plug-in architecture (using the C4I systems).
Enables fast updates for new regional threats without US approval cycles.
2. ELECTRONIC WARFARE SYSTEMS
Indigenous EW Suite:
Developed by Elbit Systems and Israel Aerospace Industries (IAI).
Includes:
Radar warning receivers (RWR)
Electronic countermeasures (ECM)
Jamming pods or modules (integrated internally)
Possibly cyber/hard kill components for missile defense
Dual-System Capability:
The F-35I can switch between US-made and Israeli EW systems, offering:
Redundancy in case of cyberattack or degradation
Greater control over data sovereignty and electronic threat databases
3. WEAPONS INTEGRATION
Custom Air-to-Air and Air-to-Ground Weapons:
RAFAEL Python-5: IR-guided dogfight missile with off-boresight launch.
RAFAEL Derby: Active radar air-to-air missile.
SPICE: Stand-off guided bomb kits (SPICE-1000, SPICE-2000) with electro-optical and GPS guidance.
Potential/Reported Integrations:
Rampage: Long-range precision strike missile designed for hardened targets (developed by IAI and IMI).
Delilah: Cruise missile-like loitering munition with precision strike capability.
GBU-39/B SDB (US-made): Retained but used with Israeli targeting software.
4. COMMAND, CONTROL, AND COMMUNICATIONS (C3)
Israeli Datalinks:
Integration of IDF’s encrypted communications network, replacing or supplementing NATO Link-16.
Custom tactical radio systems and SATCOM links for:
Real-time coordination with IDF air/ground units
Secure targeting updates
Real-Time C4I:
Use of Israeli C4I battlefield management systems like:
TORCH-X (Elbit Systems)
Secure exchange with Israeli UAVs, surface radars, and command centers
–
5. AVIONICS & SENSORS (Limited Additions)
Signals Intelligence (SIGINT):
Possible integration of SIGINT payloads via modular internal systems.
Could include sensor fusion enhancements with Israeli ground/air ISR data.
Sensor Exploitation Software:
Even when using US hardware (e.g., radar, IRST), Israel uses its own data processing and visualization tools.
Greater freedom to export or retain local data.
–
6. HELMET-MOUNTED DISPLAY SYSTEM (HMDS)
Custom Display Features:
Built by Elbit Systems + Rockwell Collins, the standard HMDS is already Israeli-designed.
For the F-35I, Israel tuned the helmet for:
Israeli symbology
Integration with local EW alerts
Compatibility with custom weapons cues
7. LOGISTICS, MAINTENANCE, CYBERSECURITY
Independent Ground Systems:
Israel bypassed or modified the US’s ALIS system (now called ODIN) for:
Greater operational independence
Local maintenance and diagnostic control
Reduced risk of US-imposed downtime or monitoring
Cyber Protection:
Israel added domestic cybersecurity layers to defend:
Mission data
EW libraries
Communications systems
Possibly includes air-gapped backups or hardened systems against EW/cyber warfare.
Domain Israeli Additions
Software Custom mission systems, threat libraries, local plug-ins
EW Systems Indigenous ECM/ESM suite, switchable with US system
Weapons Python-5, Derby, SPICE, Rampage, Delilah (integrated with local tools)
C3 Systems Encrypted Israeli datalinks, real-time C4I integration
Sensors/Avionics SIGINT modules, custom exploitation software
Helmet Display Custom interface, Israeli symbology, localized threat cues
Maintenance/Cyber Independent logistics, local maintenance tools, cyber protection
Many technologies and solutions developed for the needs of the New Amphibious Infantry Fighting Vehicle Borsuk will be implemented in a heavier vehicle, which is being developed by specialists from Huta Stalowa Wola. First of all, the heavy infantry fighting vehicle will be equipped with the ZSSW-30 Remotely Controlled Turret System – the same as the one installed on the Borsuk. The chassis remains to be designed from scratch.
I will add that there is talk of arming the new vehicle with a 40 mm cannon.
Rumor #1 The technology demonstrator / pre-prototype is supposedly already able to move independently,
Rumor #2 The prototype capable of starting state tests is to be available as early as the end of 2026.
Reserve Lieutenant Colonel Tomasz Lisiecki presents the first volume of the work he co-authored: „Encyclopedia of Artillery Weapons in the War on Urals 2014-2025. Volume 1 Barrel Artillery”
Volume 2 will discuss missile systems, and Volume 3 – mortars.
For now, this is just a preview, but I can’t wait.
Banii pleacă de la bogați și se întorc în România tot la bogați, așa cum se consideră șeful CFR Călători Traian Preoteasa, lăsând săracii cu ochii în soare și cu buzunarele goale. Cazul Traian Preoteasa e dovada. Veniturile acestuia din chiria la apartamentul său din Dubai sunt bani proveniți tot de la bugetul de stat.
Mai clar, chiriașul lui Traian Preoteasa este nimeni altul decât un fost ziarist angajat la Ministerul Muncii, respectiv Marius Nicolae Nițu. El este în prezent atașat pe probleme de muncă și sociale la Ministerul Muncii și „Justiției” Sociale la Consulatul nostru din Dubai. Nu comentăm cât de acute sunt problemele de muncă ale românilor în Dubai de necesită un angajat special plătit cu mii de dolari pe lună.
The International Atomic Energy Agency (IAEA) can confirm that the Iranian nuclear sites of Fordow, Natanz and Esfahan have been hit, following U.S. aerial attacks overnight, Director General Rafael Mariano Grossi said today.
“What we know out of Ukraine is the importance of decentralizing the decisions. If the armed forces decentralize the action, it requires different level of data concentration and making sense of the data. We do not believe in one size fits all, where all the data goes from the battlefield to a satellite to another satellite, and then down to a big sort of center.”
Oare Nicușor tot cu Spartanul se duce la Casa Albă?
AFSOC, Allies strengthen interoperability, readiness at Emerald Warrior 25.1
Published Feb. 13, 2025
[…]For foreign military members, including the Romanian Air Force, Emerald Warrior offered the chance to test readiness and interoperability.
Specifically, the Romanian Air Force used Emerald Warrior 25.1 to assess the capabilities of the C-27J Spartan, a military transport aircraft. Traveling to the U.S. marked the ROAF’s first-ever Atlantic Ocean crossing with the C-27J.
Raytheon, Tucson, Arizona, was awarded a $279,201,818 cost-plus-fixed-fee contract to provide functional management support for the Land-Based Phalanx Weapon System. Bids were solicited via the internet with one received. Work locations and funding will be determined with each order, with an estimated completion date of July 7, 2030. Army Contracting Command, Redstone Arsenal, Alabama, is the contracting activity (W31P4Q-25-D-0024).
The Remontowa Shipbuilding S.A. shipyard in Gdańsk will host a ceremonial christening and launching of the first of a series of electronic signal intelligence (SIGINT) ships on July 1. The two ships of the „Delfin” program are being built under a contract concluded by the Armament Agency with the general contractor Saab Kockums AS, which commissioned their construction to the Gdańsk shipyard. They will be part of the Reconnaissance Ship Group of the 3rd Ship Flotilla.
Leonardo and Romania’s Avioane Craiova have teamed up to cooperate on proposals to sell the Italian airframer’s M-345 and M-346 jet trainers and training system to the country.
Desi mi-as fi dorit sa vad o escadrila de IAR Soim TD probabil ca nu vom vedea asa ceva deoarece oamenii care se ocupa de acel proiect probabil au alte preocupari decat sa-si faca treaba, ca multi alti bugetari, asa ca M345 probabil va fi o buna varianta de luat in calcul.
Mi-ar mai fi placut si ceva de la americani sau, de ce nu, de la sud coreeni. Dpmdv ideal ar fi ca aceste trainere sa poata sa aiba si rol de politie aeriana (pentru chestii soft gen escortare avion de linie) si atac la sol.
Eu zic sa sa dam la Leonardo fabrica de la Craiova, pe un dolărel, daca o vor; poate poate o scot italienii din mizeria in care se zbate.
Solutia optima desigur ar fi ca sa dea pe mana Aerostar atat fabrica de la Craiova cat si Romaero, doar asa am reusi sa avem si noi un mini ‘conglomerat national ’ in domeniu aeronautic ce poate livra niste performanta.
Dar deh, nu e vointa politica. Poate ministrul asta noul al economiei sa die mai rasarit la cap.
pai am citit acum ceva vreme un articol unde fix asta încerca Aerostar sa facă , si anume sa preia Romaero, si ca sa vezi, statul Roman punea si pune tot felul de bete in roate.
https://www.g4media.ro/ministrul-economiei-despre-fabrica-de-pulberi-unde-indemnizatiile-au-fost-majorate-de-12-ori-cu-nesimtire-si-cu-acordul-ministrului-visul-lor-frumos-a-durat-putin-nu-vor-ramane-asa.html
„Noul Consiliu de Administraţie de la Fabrica de Pulberi din Făgăraş a votat în aprilie creşterea indemnizaţiilor membrilor, mărite de 12 o r i , de la 1.680 lei la 19.000 lei brut lunar, a dezvăluit G4 Media. Membrii Consiliului de Administraţie au justificat creşterea indemnizaţiilor prin faptul că, spre deosebire de trecut, în fabrică se derulează în acest moment ”obiective de natură strategică ce constituie etaloane de performanţă” şi au transmis că limita maximă a indemnizaţiei ar fi putut ajunge, în mod legal, la 27.540 lei brut lunar, ”actualizarea” la nivelul de 19.900 lei fiind ”mult inferioară valorii legale stabilite”. Oare a crescut profitul fabricii de 12 ori ??
Acţionarul majoritar este Ministerul Economiei !!!! Adica fabrica NU este proprietate privata, unde proprietarul face ce vrea ! N U, Ministerul & PSD-ul sunt in Consiliul de Administratie si hotarasc daca saboteaza sau nu ! Este vorba despre TOATE consiliile de administratie ale activelor Statului Roman !
Privatizare sau închiderea acestor gauri negre este singura reformă posibilă.
Cum o reformă de acest nivel nu este agreată de olitruci, ne vom trezi conduși de gargaragii într-o „democrație” sud americană din anii ’80
Iobagii protestează la porțile uzinei că au salarii mici și ăștia își votează singuri salarii de zeci de mii de euro (care puteau fi folosite pentru echipamente, specializări și salarii mai bune pentru angajați).
Pai nu au plâns toți că fabrica asta nu mai produce pulberi, explozivi și de ani de zile ?
Că am ajuns sa importam din Serbia, Turcia ?
Deci ăștia și-au tras salarii grase INAINTE se producă ceva ?
Asta e o chestiune interesanta.Stiam si de discutiile astea sovietice,am comentat deseori pe subiect tanc+mli etc…
Problema fundamentala azi difera de ce era acum 50 sau chiar acum 10 ani.Manevra in sine implica o miscare a fortelor.Asta nu e o plimbare pe senile ci se misca organizat pt a preveni distrugerea si atingerea unor obiective dincolo de o linie a frontului.Asta la randul ei e o linie mai mult imaginara,dar care nu poate fi depasita fara un efort dedicat.Adica nu orice miscare de rutina din partea unor plictisiti trece de linia asta si ajunge in puncte sensibile.
Tancurile si restul masinilor trebuie sa ajunga in aceste puncte in timp util,pt a influenta ciclul OODA inamic.Daca ele depasesc o prima linie a apararii si devin incapabile de lupta sau fac asta prea incet,inamicul schimba situatia.Aduce intariri,muta vulnerabilitatile,se retrag,mfine,fac ceva care sa invalideze ideea atacatorului de a ataca in acel loc,moment,cu resursele respective.
Rachetele AT sunt in nr limitat.Depind de obicei de observare directa.Poti trage peste deal cu Spike,dar tot trebuie cineva sa vada tancurile alea si sa iti zica unde sunt.
Teoretic si practic,daca domnii inamici aduna forte destule intr-un loc,au artilerie destula,baga fum la greu vor trece peste aparare.Evident,vor suferi pierderi,dar trebuie sa se teama doar pe ce-i 5km in jurul pct X.Atat trage racheta.
Evident,mai intervin alti factori,timp,rezerve etc…Dar e posibil si realizabil.
Dronele schimba jocul.In primul rand pot sta mult mai mult timp deasupra tintei decat racheta.Asta permite lovirea punctelor fatale.
Numerele sunt mult mai mari.Nu ai sa zucem 30 de lansatoare ce pot interveni ,teoretic ,in locatia atacata.Ai 2-300 de echipe de drone care vin de la 20-30 km departare.Deci devine imposibil sa folosesti artileria,fumul si terenul pt a proteja forta ce ataca.Nu mai nici macar ocazia sa ii pui cu capul la cutie prin foc de artilerie.Nu mai exista locuri probabile de amplasare,pe care le poti calcula studiind harta si terenul,iar apoi bubui in pregatirea de artilerie.
Daca aveai 50,hai 100 de pozitii probabile,acum pt a ascunde echipe de drone au la indemana zeci de mii de pozitii.Nu exista resurse pt a le bubui si chiar de ar fi ar consuma atata timp incat ar anula ideea de miscare in timp util.Si chiar de ar fi posibil si asta,tot nu e destul.
100 de blindate ce ataca un sector aparat de 10 de lansatoare parcurg distanta critica in 15-20 de minute.Daca le copleseau,blindatele au cale libera si fara pericol pana la obiectivele sensibile.Inca 30-60 de minute de plimbare stresanta,dar in care nu prea mai are cine sa traga in atacatori.
Acum timpul in care blindatele sunt sub foc creste,numarul de lansatoare AT e de cateva ori mai mare,asa incat nu mai are cine sa exploateze victoria.
De asta dronele nu seamana cu problema anilor 70.E ceva fundamental diferit.
„Tancurile si restul masinilor trebuie sa ajunga in aceste puncte in timp util,pt a influenta ciclul OODA inamic.”
Este imposibil pentru rusi sa indeplineasca treaba asta din simplul motiv ca nu exista independenta decizionala pe lantul de comanda la nivel local.
Una din marile probleme rusesti si ucrainiene este reatia in timp real si asta e accentuata de dronele care vad majoritatea miscarilor. Din ce am citit pe net solutia lor a fost sa incerce sa ingrase centrele de comanda cu oameni care se se uita pe live feed-ul dronelor si ofiterul responsabil sa incerce sa un fel de micromangament ceea ce iar e, pardon my french, o labareala.
In continuare nu au incredere in cei de la fata locului sa ia decizii. Nici nu cred ca incearca sa remedieze problema asta prin pregatire ca nu au cand acum ci o dreg asa cu capital uman.
Pana si roiurile lor de drone sunt practic toate ivani cu controlerul in mana. Practic avantajul asta fancy cu dronele e obtinut tot rudimentar in razboiul asta.
Daca ne uitam la Israel- Iran si vedem ce poate sa faca o armata competenta cu forte speciale, aviatie, drone si alte fineturi diferenta e ca de la cer la pamant fara de ce vedem in Ua.
Danemarca interzice purtarea bursa în școli… În w018, a fost dată o lege care permitea purtarea în școli a simbolurilor religioase. Legea dată acum închide fereastra. Premierul danez le-a transmis musulmanilor că sunt bineveniți sa adopte cultura și legile daneze. Altfel, riscă consecințe legale; oricum, sunt liberi să părăsească țara!
Nici locurile de rugăciune din școli nu mai sunt binevenite. https://www.euronews.com/my-europe/2025/06/05/danish-pm-seeks-to-extend-religious-full-face-veil-ban-to-educational-institutions
Uite mai, s-au uitat si danezii la un episod din Vikings*, si au zis… eteee baaaiii, ce am fost o data. Pai tremura toata Europa cand scapam si din gresala toporul pe masa.
Skal!
*Vikings primul, nu porcaria aia de Vikings:Valhalla, cand Haakon Jarl ii o negresa din Bronx.
În situația asta capabilitățile de producție ar cam trebui să fie distribuite uniform prin toată Europa, nu să depindem de aceiași câțiva „jucători” care produc lent și nici nu vor să împartă cașcavalul cu alții.
În ritmul ăsta și peste 10 ani se vor plânge că au probleme cu lanțul logistic și cu asigurarea de diverse resurse materiale și că de-aia produc 30 de rachete pe an iar alții de pe continent care ar fi putut să contribuie la aceste demersuri sunt lăsați de unii singuri.
Achiziția SHORAD-VSHORAD a fost aprobată în anul 2020 (https://www.cdep.ro/bp/docs/F1990344533/img05202020_0016.pdf), iar valoarea estimată a achiziției care a început în 2023 este de aproximativ 1,9 miliarde de euro fără TVA. După parcurgerea unei proceduri competitive, autoritatea contractantă, respectiv Direcția Generală pentru Armamente din MApN, prin CN Romtehnica SA, a comunicat operatorilor economici implicați rezultatul procedurii de atribuire.
În urma comunicărilor nu au fost depuse contestații, iar procedura de atribuire urmează să fie finalizată prin semnarea Acordului Cadru între autoritatea contractantă și operatorul economic desemnat câștigător.
„Unlike a MANPADS, it cannot be used from the shoulder. It is a mandatory posted system.”
Ne trebuie neaparat si ceva cu adevarat portabil. N-o sa ai timp sa usa poti tot timpul sa iti iei cateva minute bune ca sa-ti instalezi trepiedul. Nu mai zic de avantajul de a trage din niste transee sau direct dintre niste copaci sau tufisuri.
cat e taiat la montaj : https://www.youtube.com/watch?v=rO5JhqjL8dU
ca nu gasesc vidio meu favorit cu mistral 3 austriecii sau elvetienii la exercitiu parca 3 min debarcare, montaj, tragere si imbarcare in elicopter
Astia de pe Defence vobesc de coreeni , de Biho.30…. Da astia au turelele montabile pe orice, transportor 8×8, senilat, camion, container fix, De unde pana unde ,ca erau israelienii ramasi in cursa dar oferta lor nu corespundea nici la bani ,nici ca integrare, iar coreeni fusesesera exclusi ca nu au platit taxa de garantie/participare. Noi am luat de la ei Chiroane…..asemanatoare cu Mistral.. Aici nu poate fi decat o incredintare directa……
Ma mir ca nu a scapat pe undeva rezultatul. Din ce reiese din comunicatul ministerului, decizia a fost deja luata, s-a comunicat firmelor, cele care au pierdut nu au facut contestatie, firma castigatoare e aproape sa semneze acordul-cadru.
Era termenul de contestatie, dar a trecut deja. De fapt dupa ce trece termenul asta, cam trebuie anuntat oficial castigatorul. Nu stiu ce tot asteapa.
For months the talk in Kyiv was of a much-anticipated Russian offensive that would aim to gobble up more of the Ukraine’s eastern regions. So far, it’s been underwhelming – but the Russians have made some gains and vastly reinforced their troop numbers in some areas.
Russian President Vladimir Putin continues to pursue territorial gains as ceasefire talks take a back seat. Last week he restated what has long been one of his key ways of justifying his unprovoked invasion.
Locurile de odihna ale „eroilor” rusi.
Rauri de noroi, cateva mai de lux cu iesire la plaja, altele cu tematica subacvatica, cativa plantati direct intr-o fosta groapa de gunoi folosita iarasi ca groapa de gunoi de catre localnici, vandalizate la greu, cateva incendiate de boschetari, altii sapati de porci dupa e o turma a dat navala si a „scotocit” cateva zeci de gropi.
Poti afla foarte multe despre un stat privind modul in care isi trateaza proprii soldati cazuti in lupta.
Pe de o parte e fix ceea ce merită acei „eroi”, pe de altă parte pare că Rusia își poate bate joc la greu de ruși și ei, ca niște maimuțe fără creier, tot vor susține tot ce li se ordonă. Interesant popor…
Cam slabuta teava. De ce doar 4 ghintuiri, nu rezista munitia la mai multe ?
La distante mari cand glontul intra in transonic e preferabil sa se roteasca cat mai repede. Cu cat rotatia glontului e mai mica cu atat incepe si se rostogoleste sau se clatina si incepe sa pice sau sa devieze. Se numeste stabilitate giroscopica.
ar fi buna alegerea M-345, are Leonardo’s Embedded Training System (L-ETS) care e facut sa ajute la trecerea pe F-35; ar fi costuri mai mici ca e monomotor si la ce poate face pentru antrenarea pilotilor de F-uri e comparabil cu M346.
@steppewolf
No offence, dar sistemul ăla e prezent și pe 346, care e muuuuult mai capabil decât 345.
Dacă tot dăm un ban, măcar să-l dăm pe ceva bun!
Părerea mea, hâc…
@sharky sa stii ca asa ziceam si eu dar M346 e supersonic doar ca performanta ca incarcat pt misiuni de lupta nu poate sa foloseasca regimul ala de zbor; are radar mai bun si car mai mult, dar cam atat
are sens sa luam ceva mai pricopsit care zboar mai repede daca il folosim si ca completare pentru politie aeriana si ceva CAS limitat, altfel nu prea vad de ce.
pt trecerea pe F-35 e mai important sistemul de instruire de la bord
asa de completare pt F-35 eu zic ca ar fi bine sa mai fie ceva care zboara mai ieftin si aici pot fi multe, Gripen, F/A-50 (daca luam si trainere e comonalitate)
Plus ca o sa-ti sara in cap superstitiosii care zic ca la noi nu merge cu 2 motoare daca spui de M-346
@steppewolf
Fix la aia mă gândeam și eu. La poliție aeriană și cărăuș de rachete, adică.
Dacă-l ai pe 346 în curte, nu are rost să ridici F-16 sau F-35 pentru toate bălăriile, la poliție aeriană.
Părerea mea, hâc…
In a June 26 briefing with reporters, an Air Force official said the cost of an E-7 airborne battle management aircraft had grown from $588 million to $724 million, helping prompt its cancellation. The official said the department had concerns over whether it would survive in a contested environment.
S au trezit ?
Care tara in afara de Polonia si Finlanda posibil e pregatita ?
Toti se joaca si se codesc cand aud de 5% din PIB si asta i rezultatul. Toate adunarile NATO sunt pana la urma vorbe despre bani si mai putin de planuri strategice.
In afara de asta, cine asigura ca in caz de atac rusesc
posibil, Ungaria si Turcia vor participa cu NATO ?
Se întețesc protestele sârbilor în contra regimului Vucic. În același timp, ungurii sunt din ce în ce mai vocali împotriva regimului instaurat de Orban Viktor.
„Serbia s-a înarmat în mare secret în ultimii ani și lasă de înțeles că vede în NATO un potențial inamic, sună dezvăluirea șocantă făcută de președintele prorus Aleksandar Vucic. ”Puțini știu ce arme am adus”, spune Vucic.
Potrivit acestuia, Forțele Armate Sârbe sunt acum mai puternice ca niciodată, iar amploarea noilor capacități militare ale țării a fost ținută în mod deliberat secretă. „Puțini oameni știu ce arme am adus. Am făcut-o în secret”, a spus Vucic.
Președintele a anunțat că o paradă militară majoră în septembrie va servi drept demonstrație publică a arsenalului îmbunătățit al Serbiei.
Apărând dreptul Serbiei la pregătire militară, Vucic a respins sugestiile conform cărora țara reprezintă o amenințare pentru vecinii săi. El a subliniat că Serbia este înconjurată de state membre NATO și nu are niciun interes să lanseze vreo agresiune, dar a spus că trebuie să rămână vigilentă. „Nu vom trage primii”, a spus el. „Dar trebuie să fim pregătiți să ne apărăm țara”.
https://stirileprotv.ro/divers/o-vecina-a-romaniei-s-a-inarmat-in-mare-secret-si-ameninta-voalat-nato-nu-vom-trage-primii-putini-stiu-ce-arme-am-adus.html
Am râs nemaipomenit. 😀 Haios foc insul ăsta, Vucici: ” o paradă militară majoră în septembrie”. 😀 De abia aștept să ne epateze pe toți!
Sârbii au memoria scurta .
Asta cumpara avioane dintr-o tara NATO si acum maraie in directia asta? Acum sincer nu cred ca se inarmeaza de grija noastra. Au meciurile lor cu albanezii, fratii lor croati si chiar cu verii bulgari.
https://hotnews.ro/serbia-si-ungaria-semneaza-un-acord-de-cooperarea-militara-vucic-multumita-lui-orban-nato-nu-a-putut-lansa-atunci-un-atac-terestru-1938455
Au si aia.
E destul de dubios ce fac ei.
Uitati ce ii perie Vucic..
..si culmea ironiei.. Ungaria recunoaște Kosovo..
Iar noua ne dau cu flit..
Sunt unii și pe aici care îi consideră cei mai buni prieteni ai României..
De râsul curcilor..
Yup.
Si e destul sa se uite la „consilieri” – Ponta si gaspadin Tal SIlberstein, căruia i-au curs mucii si prin Ro, îl consiliază pe Vucic.
@Anla’shock
In bosnia se va da urmatorul meci. Acum cu razboiul din ucraina si cu razboiul din iran cand vestul e ocupat……poate ca nu se pot da K.O. dar palme peste ceafa se pot da prin balcani.
„În Bosnia se va da urmatorul meci.” Și eu mă gândesc la asta, Robi. Totuși, cred că intensitatea va fi scăzută – pentru că rușii nu mai pot proiecta influență iar turcii își vor menține interesele. Fără ruși, ținut la mantinelă de europeni și turci, Vucic e condamnat numai să facă puțin show, pentru electoratul sârb fidel, amețind puțin spiritele în Sîrspka. (Nu sunt sigur că am scris corect numele „republicii”, cer anticpat scuze).
Da cu bulgarii ce au de împărțit?
Două orașe anexate in 1919 de sarbi. Bosilevgrad și încă unul.
Au adus niște chinezării. FK3 in loc de S300 si HQ 17 in loc de TOR rusesc. Ce dreq sa fi adus altceva cu care sa uimească inamicii?
S a gasit in tunelele Hamas si s a dezvaluit un
dkcument prtntre altele care clarifica ce loc
a avut fiecare din teroristi. Pune ti va rog la translate:
״סליחה שלא עידכנו אותך״: המכתב של יחיא סינוואר ומוחמד דף לחסן נסראללה ב-7.10 נחשף | בן כספית https://www.maariv.co.il/news/military/article-1207967
Dov, aveti grija ca Putin a zis ca Israel e o tara , aproape, vorbitoare de limba rusa. De regula daca sunt vorbitori de limba rusa undeva pe planeta, trimite armata sa ocupe teritoriul pentru a „proteja interesele vorbitorilor de limba rusa. Cred ca de aceea vrea Europa , ca sunt multi turisti rusi.
Putin’s surprising reason for not providing war aid to Iran: ‘Israel is almost a Russian-speaking country’
The Russian president was asked at a press conference why Moscow was not helping Tehran more and replied that ‘almost two million Russian-speaking people live in Israel’; The Ukrainian president claimed that 20 of the bodies transferred by the Russians were actually those of their soldiers – including an unnamed Israeli citizen
https://www.ynetnews.com/article/bywoxtn4ex
https://adevarul.ro/stiri-externe/europa/ucraina-schimba-strategia-militara-si-trece-la-2452570.html
https://defence-industry.eu/u-s-navy-deploys-five-ballistic-missile-defence-destroyers-to-mediterranean-to-protect-israel/
https://m.ziare.com/rusia/crestere-capabilitati-militare-arctica-cercetari-stiintifice-1948982
https://stiri.md/article/social/minori-din-transnistria-educati-in-crimeea-reactia-chisinaului/
https://adevarul.ro/stiri-interne/evenimente/zeci-de-mii-de-euro-ar-fi-fost-gasiti-la-seful-2451990.html
Am revenit! Si cu asta mi-am gatat concediu pe vara asta. Ca tre sa dam la sapa, cu 21% tva, impozite marite la „valoarea de piata”, eu, marele latifundiar din Cluj si Bistrita (doua judete babaieti, va dati seama?) va trebui cel mai probabil sa platesc niste sume exorbitante pentru o declaratie de avere pe care daca ar trebui sa o completez ar rade cu curul de mine si portarul de la parlament. M-ar scoate in suturi afara de acolo, ca poate sa ia sarakia de pe mine pe domnii parlamentari, si nu se poate.De fiecare data cand statul a incercat sa defineasca ce-i ala lux, ne-am trezit ca un propietar de audi a4/a6 2.5TDI a platit impozit fix cat taranul care isi facea inca treaba cu un aro 244 cu remorca. Deci cel mai probabil, si eu voi plati taxa pe piscina ca si Dragnea, a mea find una gonflabila, dar in teorie, amandoi avem piscina.
Deci gang-bangul ne asteapta dragi prieteni, ca doar nu se va umbla la contabili pensionati cu 6000 de euro, cumul de 4 venituri toate de la stat, prime de 20.000 de euro, sau favorita mea adiministratie, 41 de judete, cu toata aparatul de belit gratios cariciul. „Duamna” Tartita sau cum dracu o cheama de la Senat a amenintat cu sechestrarea domnului Angry Birds daca se indrazneste taierea celui de-al 14-lea salariu.
Buun si fusai in concediu, la mare, la soare, prin zona Eforie. Am luat cu niste tovarasi una bucata vila, si ne-am facut de cap. Coniac de casa si de acasa, ca taranii (ca eu am mai zis, ca asta sunt), bere de la Kaufland ca suntem aroganti si nu de la lidl ca acasa, gratar si o seara am fost aroganti aproape ca Ciolacu-Nordis, ne-am dus si la un restaurant. De asemenea trupei de ardeleni s-a alaturat si un ungur care atunci cand l-am trecut Carpati s-a apucat sa planga. S-a adaptat repede conditilor din Constanta, mintindu-l initial ca Marea Neagra se leaga cu lacul Balaton. Pacatele istorice ale ungurului insa au fost rascumparate cu un ceaun magistral in curtea vilei intr-una din seri. Desigur ca glumim si il necajim constant(si vice-versa, ca asa e in tenis), suntem prieteni de peste 30 de ani, si este angajat al unei structuri de forta.
Ce vreau sa subliniez cu bacul real de mai sus este ca te poti duce la mare in Romania cu o suma decenta si in conditii bune, daca nu ti neaprat sa mergi la all inclusive. Nu am mai fost la mare de ani de zile, de regula merg la Dunare si pe la Felix ca este ceva mai aproape.
Am revenit in weekend acasa si trebuie sa recunosc a prins bine o deconectare din asta totala, fara mailuri, telefonul l-am lasat si doua zile pe noptiera in camera, este chiar ceva bine venit. Pe plaja am citit ceva si am jucat cu baietii volei in urletele nevestelor, baaa! batranilor, potoliti-va ca iara veniti seara, ca au intinderea, ca au umarul ca au dracu stie ce. Va credeti la 20 de ani?
Nu m-am uitat la stiri, am mers doar un laptop cu o boxa, si cea ne place noua, adica Compact, Iris, Cargo, Phoenix dar si „straini de neam” Bonnie Tyler, Bon Jovi, Guns, AC/DC si cand am auzit niste manele din vecini… o Sepulturica la 08:00 dimineata, ca sa nu ultragiem pe varu politist activ. Ala de si-a luat bataie la mineriada cand era jandarm in termen, va mai zisai de el.
Asadar, am revenit la lopata si evident ca Iliescu inca traieste, ca no’ a inteles ca venise moartea pe la spital, dar nu a avut dosar cu sina, si au trimis-o la plimbare.
Continuam si cu articolele si cu toate, scriem pentru ca trebuie.
Bai nu știu, la mine la firma unde lucrez, plătim estimativ 33.000€ pe lună doar curentul (deh, forjă, inductoarele consumă in draci). Daca fac astia o nefăcută cu prețul la curent faliment scrie pe noi. Noroc ar fi ca în vecinătate și-a vândut unu’ fabrica de „cică” mașini unelte pe 20 de milioane de € si vin ceva finlandezi de la firma METSO de fac ulilaje miniere (posibil se pregătesc băieții pentru piața ucrainiană ) asa ca ar fi o paine de mâncat pe domeniul asta. Ar mai fi Andreas Still si inca o fabrică de componente auto care va livra la noua fabrică BMW din Szeged. Noroc ca sunt din Oradea, daca eram din alte orase mai pricăjite din Republica Bananieră Romania o cam luam la mw00i3!
@silviu
pe ce lume traiesc administratorii firmei la care lucrezi,
ma gandesc ca i-au salariu pt cum conduc firma aia,
daca nu ma insel , au fost de cativa ani fonduri evropene pt chestia asta (capacitati proprii de productie curent), pt. cei care s-au trezit la timp,
multi din marii consumatori de curent au planuri pt propriile capacitati de productie curent sau isi produc singuri curentu, si ma refer la cei din siderurgie si cei care sunt mari consumator (electroliza, etc).
ca se cunoaste capacitatea paranormala a politcianulu/demnitarului român de a propune doar nulitati la autoritatile de reglementare si supraveghere,
si de aia preturile alea urca atata de usor la noi, ca sa fac profit maxim firmele de apartament,
si minune imparateasca, pe masura capacitatii conducerii noastre, mute din tarile evropene fara productie de gaz/petrol etc au preturi uneori mai mici ca noi,
nu stiu astia evropeni ca la noi traditia cu furatu e sfanta,
nu conteaza ca furi o tara intreaga, daca infunzi wc si ai o amanta cu mult mai tanara, atunci e de bine
si cum se spune pe tehnomil altfel e cand ai lucrul tau,
Uite aici un exemplu bun. Noi terminam industria, cu preturi exorbitante ca sa mentinem sirul ala de beneficii ridicole, salarii obscene si alte asemenea aberatii. Curentul este doar un exemplu, si un exemplu bun.
Singurii care isi vor permite sa mentina industrie in functiune sunt niste conglomerate multinationale specializate pe sector.
Din nou si again, prin taxarea exorbitanta pe munca, prin costuri uriase la curent, combustibili si alte cele, prin birocratie sufocanta am reusit sa ne ingropam industria, ca nu toti isi permit sau isi vor permite consultanta de top birocratica, externalizarea administratiei la firme serioase specializate si costuri de productie ridicate care se echilibreaza in balanta multinationala.
Noi suntem mutalai aici oricum ne invartim.
SUA ar putea avea după atacurile din Iran o mare problemă.
În buna sa tradiție, administrația populistă de la Washington a supraestimat loviturile aeriene din Iran. Au spus că a fost un succes deplin sau că programul nuclear iranian a fost complet anihilat.
Ei bine, cum praful nu s-a așezat încă după atacuri, este imposibil să analizezi rezultatele. Există o posibilitate ca efectele atacurilor să nu fi fost atât de devastatoare. Iar atunci overhype-ul se va întoarce împotriva lor.
Și mai este și aspectul geopolitic. SUA au atacat un stat cu care nu sunt în război într-o nouă confirmare a faptului că acea Cartă ONU este doar o carte cu bancuri. Ei bine, probabil că americanilor le va fi tot mai dificil să construiască noi alianțe, iar China ar putea profita de această situație pentru a-și dezvolta influența, mai ales în zona Asiei.
P.S. Evident că prin acest atac SUA au ridiculizat din nou Europa, care avea în desfășurare o tentativă diplomatică de detensionare a situației. Europenii nu au fost anunțați, nu au fost avertizați, ceea ce arată modul în care SUA lui Trump se raportează la Europa.
Sursa Aviatia Magazin
Ca fapt divers , nu au fost anuntati nici proprii senatori , cei democrati adica nu au stiut numai cei republicani. E numai un partid unic si puternic.
Pe de alta parte Iranul era vechi sponsor al terorismului si luase in premiera ostatica o ambasada de pe teritoriul sau. Statul in sine nu niste baieti oarecare. De aia au inchis ochii multi, sa lase bully-ul sa ia niste palme.
Pe de alta parte, Saudiții sunt si ei vechi sponsori ai terorismului. Dar daca Trumpea si BiBI și-o molfăie cu saudiții la un dans al săbiilor, atunci sunt buni. Ca in România, securistu’ bun si securistu’ rău. ))))
Mai transati vreun jurnalist, in timp ce va jucați de-a războiul, pe banii altora.
Salut, ce părere aveți de numirea la Aparare a lui Ionuț Moșteanu?
https://www.google.com/amp/s/www.digi24.ro/amphtml/stiri/actualitate/politica/ionut-mosteanu-deputatul-usr-nominalizat-la-aparare-voi-fi-partenerul-profesionistilor-din-armata-romana-3294369
Eu cred că l-au băgat să-l păcălească, Cristian. Să plătească usereu oalele sparte de pesedeneleu.
Nu vor fi bani de 5%, în plus diverse probleme cu înzestrările în derulare – pe care va trebui să le descurce (cum ar fi vaporașul turcesc dar și multe altele despre care s-a discutat îndelung aici, pe forum). Altminteri… păi față de un Tîlvăr… oricine e mai bun!
E altceva, fata de ce-a fost pana acum. Ramane de vazut cata reforma va permite PSD-ul (de ei depinde guvernul), si nu doar la aparare.
Vor accepta intre o laie,nimic si canci.
Pare mai apt decat ficusurile din trecut. Il astept sa deschida si gura pe subiecte militare si apoi ma pronunt. Ministrii apararii, chiar si pe vremea mea, erau niste puratatori de cuvinte ale unor instelati, si nu ma refer la seful SMG, sau reformulat, nu ma refer tot timpul la seful SMG(Ap). De multe ori ministrii au cazut in ridicol exprimand idei pe care unii instelati le-au spus doar la misto. Mai ales in materie de dotare si achizitii.
Desigur ca trebuie un civil, intr-o democratie, este esential. Dar trebuie sa fie cineva care intelege armata intern, intelege cum functioneaza si mai ales unde se polarizeaza puterea. In caz contrar vom avea inca un episod din muppets show.
Mi-a recomandat un medic liv52.
Citesc pe cutie facut in india :)))
Compania Himalaya, cunoscută acum ca Himalaya Wellness Company, este o corporație multinațională indiană din domeniul sănătății și îngrijirii personale. A fost fondată în 1930 și are sediul în Bangalore, India. Compania produce produse pe bază de ingrediente ayurvedice sub numele de Himalaya Herbal Healthcare
Ayurveda (/ˌɑːjʊərˈveɪdə, -ˈviː-/; IAST: āyurveda[1]) is an alternative medicine system with historical roots in the Indian subcontinent.
Silimarina facuta de Walmark o companie din cehia care face doar rahaturi de suplimente, nu e o companie farmaceutica reala…
Vai de capul meu ce ne dau prostii astia de doctori.
Am cautat mai multe despre suplimentele astea de ficat si nu sunt dovezi ca sunt utile ba unele sunt chiar daunatoare. Sunt un mare bullshit si la noi in tara se iau ca bomboanele.
https://www.hopkinsmedicine.org/health/wellness-and-prevention/detoxing-your-liver-fact-versus-fiction
Daca ceaiu de anghinare si pelin e amar
Germania ajută Ucraina să dezvolte o rachetă hipersonică capabilă să distrugă buncăre pe teritoriul Rusiei
https://adevarul.ro/stiri-externe/europa/germania-ajuta-ucraina-sa-dezvolte-o-racheta-2452668.html#google_vignette
„Nu e complet distrus, indiferent ce spun americanii”. Marile semne de întrebare după atacul SUA asupra programului nuclear iranian.
https://hotnews.ro/nu-e-complet-distrus-indiferent-ce-spun-americanii-marile-semne-de-intrebare-dupa-atacul-sua-asupra-programului-nuclear-iranian-2009168
Nici eu nu cred ca e complet distrus, dar e scos din joc. Mai ales ca le-au aratat ca pot sa ajunga la el.
https://www.youtube.com/watch?v=c1oPjJBLpKQ
Haios rău radarul urcat pe containere.
https://www.youtube.com/watch?v=RmfNUM2CbbM
Am dat din intamplare peste interviul asta initial am vrut sa sar peste ca nu prea ascult rusii evident din anumite motive insa era despre drone si tipul era constructor de drone privat din Rusia zic hai ma sa vedem despre ce e vorba, bai va recomand sa vedeti interviul e super tare si cred ca tipul chiar stie ce vorbeste pe partea tehnica si militara si mi s-a parut si echilibrat adica cand erau de laudat ucrainienii ii lauda mai dadea de pamant si cu armata rusa pe la min.35-40 o ia un pic pe aratura , dar ii taie galusca imediat moderatorul si trece inapoi la ce stie. Eu zic ca e de vazut si apoi toata lumea trage ce concluzie vrea.
Sisteme Mistral și creșterea importanței Centrului F-16 de la Fetești, printre prioritățile noului Guvern
Premisa de la care pleacă noul Guvern este că Rusia va constitui, pentru mult timp de acum înainte, o amenințare la securitatea Europei, agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei ”afectând major situația de securitate la granițele României și pe întreg Flancul Estic al NATO”.
Printre obiectivele noului Guvern în domeniul apărării, remarcăm introducerea unei precizări privind creșterea sumelor alocate apărării la 5% din PIB (din care 3,5% din PIB pentru cheltuieli de bază în apărare și 1,5% pentru cheltuieli conexe și investiții cu impact mai larg în domeniul apărării).
De asemenea, se menționează ca obiectiv principal dezvoltarea industriei de apărare ”în concordanță cu cerințele în context NATO și UE și valorificarea oportunităților create prin instrumentele financiare internaționale”.
O altă țintă-cheie a noului Guvern este continuarea achizițiilor esențiale de capabilități, necesare consolidării Armatei.
Aici se are în vedere achiziția de sisteme pentru protejarea teritoriului național (”dezvoltarea unui concept de apărare aeriană și balistică integrat”), dar și a intereselor economice ale României din Marea Neagră, în condițiile în care în următorii ani vom începe să extragem gaze din perimetrul Neptune Deep (”un concept de apărare maritimă care să protejeze apele noastre teritoriale, libertatea de navigație și infrastructura critică”).
Sursa Defense România
La Aparare USR a propus un GUNOI. Il cunosc, din pacate …
Omiul nu are nici in clin nici in maneca cu apararea. A intrat la facultate dar nu a terminat-o pentru ca vroia in privat. A „convins” in jumatate de ora un ministru din perioada Ciolos ca e „bun”. Si a fost repartixat la TAROm (!?). Acolo clei total, asa ca a fost nominalizat la comisia guvernamentala in relatia cu sindicatele. Cica avea vocatie 🙂
Per total un zero absolut, care merita la Aparare 🙂
Dar de ce sa ne miram?
L-am avut pe Dusa: „trupurile neinsufletite ale cadavrelor celor decedati”
Pe Fifor, filolog si doctor in antropologie sociala
Pe Dancu care vroia sa faca submarine in Romania
Mosteanu duce traditia mai departe 🙂
Nu cred ca v a fi de capul lui singur sa ia decizii. Sa vedem ce se stabilește la Haga, din câte se vede Bolojan are o apropiere de Macron pt achiziții militare din Franța. Totuși ma gândesc ca Nicușor, Mosteanu, poarta discuții cu Mark Rutte (asa poate luam 2 nave de patrulare prin damen galati), pe langa asta discuta si cu Trump si sa bata palma pt achizitia F35, asa îl mai imbunam pe Trump cumva.
Si sa vedem ce se întâmplă cu achizitia Shorad Vshorad poate prin RearmEurope luam IRIS-T.
Cat despre MLI coreenii tot discuta cu ai nostri si pare ca fac niste presiuni on sensul ca doresc sa investească si mai mult la noi, nu doar la achizitia obuziere k9.
Coreeni fac presiuni ca acu vre 2 ani erau pe punctul sa vanda ce le vindeau si polonezilor si acu e riscu sa ramana,cu k9 si chiron si nu fac ei cat fac generalii in rezerva pe care iau angajat sa unga angrenajele si acu se vad cu buza umflata,ca nu ies milioanele din comisioane,in asa zisa industrie romaneasca de aparare aka firma de consultanta juridica
Hai sa-l vedem zic eu. De-a lungul timpului multi mi-au lasat o impresie placuta, si cand i-am vazut in actiune, mi-am pus ambele maini in cap. Tot multi mi-au lasat o impresie de scarbe ordinare, si cand i-am vazut la lucru, tot scarbe au fost, dar macar erau competenti. Treaba o faceau, si o faceau relativ bine.
Cu facultatea nu l-as invinovatii prea mult, si eu m-am apucat de un job, si nu l-am terminat, de aia la varsta mea am doar un lt acolo, urmat de rez nu un lt-col urmat de rez 🙂 .
How China Won the Thorium Nuclear Energy Race
https://www.youtube.com/watch?v=d1TpqmQ0I7U
Canada are resurse importante de toriu, drept pentru care a facut cercetari in utilizarea acetuia in reactoarele de tip CANDU (asa cum avem si noi). „Ciclul combustibilului avansat” are drept scop utilizarea toriului ca material fertil in reactorul CANDU. La noi s-au facut cercetar,i la ICN Pitesti, incepand din 1985. Toriul este o solutie excelenta, dar, din pacate, nu poate fi utilizat in configuratia actuala a fascicului combustibil cu 37 de bare. Poate pentru centralele CANDU viitoare.
https://youtu.be/PfDc_A5ZLRk
NATO SUMMIT.
nu stiu cat e de sigura,dar se pare ca imbecilii din Iran au atacat bazele americane din Qatar,sa vedem daca se adevereste,
Știrea este confirmată, am citit detalii aici:
https://www.bbc.com/news/live/cn7ze4vmk2pt
https://armyrecognition.com/news/army-news/2025/mbda-boosts-mistral-atlas-rc-air-defense-capability-with-spanish-uro-vamtac-st5-armored-vehicle
The URO VAMTAC ST5, manufactured by the Spanish company UROVESA, serves as a high-mobility tactical platform for the MISTRAL ATLAS RC configuration.
Oare oare ?
https://armyrecognition.com/news/aerospace-news/2025/breaking-news-lockheed-martin-completes-tr-3-upgrade-to-turn-the-f-35-into-an-even-deadlier-stealth-fighter-jet
https://adevarul.ro/stiri-externe/europa/tentativa-de-atentat-impotriva-lui-volodimir-2452763.html
https://www.libertatea.ro/stiri/cuprul-de-la-mina-rovina-hunedoara-tranzactie-de-200-de-milioane-de-dolari-canadienii-de-la-euro-sun-mining-vand-anticipat-exploatarea-5354904?utm_source=newsshowcase&utm_medium=discover&utm_campaign=CCwqGQgwKhAIACoHCAow4peICzDk0YYDMJaMmgQw-oLBBA&utm_content=bullets
https://breakingdefense.com/2025/06/lockheed-seeks-european-partners-for-missile-production-crunch/
https://m.defenseromania.ro/rusia-continua-aplicarea-de-masuri-active-aktivnye-meropriyatiya-la-vedere-in-romania-unul-dintre-suspectii-din-dosarul-getia-a-deschis-la-bucuresti-o-filiala-a-unei-miscari-rusofile_634284.html
https://www.monitoruldevrancea.ro/2025/06/23/o-unitate-militara-din-focsani-contribuie-la-lucrarile-de-infrastructura-ale-unui-colegiu-militar-din-constanta/
https://armyrecognition.com/news/aerospace-news/2025/belgium-to-receive-first-us-f-35a-fighters-jets-in-autumn-2025-to-modernize-air-force-capabilities
https://m.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/paul-stanescu-favorit-la-sefia-curtii-de-conturi-in-locul-lui-mihai-busuioc-surse-3296393
https://europeanspaceflight.com/france-and-esa-back-development-of-dassaults-vortex-spaceplane/
„Președintele rus Vladimir Putin a declarat luni că atacurile „nejustificate” ale SUA asupra facilităților nucleare iraniene împing lumea către un mare pericol și a promis că va încerca să ajute poporul Republicii Islamice, fără a da însă detalii, informează Reuters.”
https://hotnews.ro/putin-in-prima-reactie-dupa-bombardamentele-sua-asupra-iranului-denunta-o-agresiune-absolut-neprovocata-nu-are-niciun-temei-si-nicio-justificare-2009849
Putin e într-o poziție ingrată.
Dacă îi ajută pe iranieni , in primul rand ca datorie morală pt că iranienii i-au ajutat nasiv intr-un moment cand rusii nu aveau drone si alte rachete in războiul cu Ucraina , iar in al 2-lea rând ca joc steategic de putere , prietenul @DOV și americanii se vor supăra tare și îl vor amenința că îi vor da arme mai dure lui Zelensky, ca sa-i taie elanul de ajutat Iran
Soluția de compromis e trimiterea unor arme ușoare defensive care sa nu omoare prea mulți conationali @Dov sau , si mai rău americani
Refuz să cred că @Dov &friends ar fi fericiți dacă s-ar trezi cu niște rachete rusești in cap , fără să îl pedepsească pe furnizor
https://monitorulapararii.ro/noul-ministru-al-apararii-trebuie-sa-restabileasca-credibilitatea-armatei-romane-1-58488
Vorba cuiva, ca și plătitor de taxe mă interesează în primul rândul valoarea combativă și mai puțin comemorările și simpozioanele gheneralilir.
Sper să vedem o inzestreare mai alertă și cat mai mult din intern.
https://www.youtube.com/watch?v=ILSLtAWI-08
https://www.reddit.com/r/CombatFootage/comments/1lilqdc/interceptors_in_qatar_launch_against_iranian/
Posibile interceptări făcute de Patriot la Doha.
Garzile iraniene si-au salvat obrazul, fara sa-i supere pe americani. Au trimis cateva rachete asupra bazei dela Doha dar au avut grija sa-i anunte pe americani din timp !
https://www.defenseromania.ro/baze-americane-din-qatar-atacate-dupa-ce-iranul-a-anuntat-ca-va-riposta-la-loviturile-sua_634289.html
„Iranul a anunțat SUA cu câteva ore înainte de atacul asupra bazei aeriene din Qatar. Administrația Trump era la curent dinainte cu atacul Iranului asupra bazei aeriene Al Udeid din Qatar, potrivit Axios.
Reuters relatează, de asemenea, că Iranul a informat SUA prin două canale diplomatice cu ore înainte de atac.”
A mai ramas stramtoarea Ormuz dar sper sa nu insiste prea mult ca sa scada iar pretul petrolului.
Alt focar de război între 2 state.. Thailanda vs Cambodgia..
https://m.digi24.ro/stiri/externe/lupte-la-granita-si-acuzatii-de-tradare-apelul-telefonic-care-ar-putea-rasturna-un-guvern-si-reaprinde-un-vechi-conflict-in-asia-3293137
https://www.digi24.ro/stiri/externe/o-romanca-absolventa-a-academiei-west-point-a-primit-gradul-de-sublocotenent-am-sa-fiu-un-ofiter-care-serveste-romania-cu-onoare-3297069
Felicitari.
Cand plage ciutacu si se da proamerican creca e de bine la achizitii
Salut, chiar la asta ma uitam
https://evz.ro/bolojan-ii-plateste-tainul-lui-macron-achizitii-de-rachete-mistral-de-2-miliarde-de-euro-rachetele-din-sua-respinse.html
Care de fapt sunt vre o 700 milioane…
Interesant…
https://monitorulapararii.ro/militarii-ucraineni-au-participat-la-exercitiul-sea-breeze-2025-acestia-au-aratat-romanilor-moldovenilor-bulgarilor-si-turcilor-tactici-de-razboi-in-1-58489
Toți rușii (maldavani și ukraineni) au renunțat la Kalash. Numai fraierii de români cu vechiturile alea în continuare.
M-am uitat la imagini, vorbesc foarte ok soldații aceia; eu cred că e un exercițiu excelent – să mai facă tot așa, cu ucrainieni, oricât de multe.
The survey found 64% of Germans back the concept of a European nuclear umbrella that doesn’t rely on Washington, with support spanning age groups, regions, and political parties — an unusual consensus in German policy debates. The poll was conducted by the well-regarded pollster Forsa and commissioned by the magazine “Internationale Politik.” Polling was conducted in mid-June, before U.S. strikes on Iran’s nuclear facilities, according to German press agency DPA, which reported on the findings.
Chancellor Friedrich Merz had already signalled his intention to pursue discussions with France and Britain about developing a collective nuclear strategy for Europe while still on the campaign trail last year. A poll this March showed that 54% of Germans were supportive of initiating such talks.
https://www.defensenews.com/global/europe/2025/06/23/most-germans-want-europe-to-have-its-own-nuclear-umbrella-poll-finds/
A look at soaring border tensions between Cambodia and Thailand
https://apnews.com/article/cambodial-thailand-border-conflict-explainer-6a897419733edb91a76fffa31d4aba15
Aceste rețele, prezentate publicului ca fiind „culturale” sau „civice”, funcționează de fapt ca platforme pentru colectarea de informații, diseminarea propagandei și, așa cum o demonstrează dosarul „Geția”, pentru planificarea unor acte de subversiune directă împotriva statului român.
Ce trebuie să aibă în vedere autorităţile de la Bucureşti când vorbi de Rusia şi aplicarea de măsuri active în România: cel mai periculos atac nu vine întotdeauna sub forma unor batalioane de tancuri, ci prin intermediul unor „baroni” locali, a unor „activiști” și a unor conferințe aparent inofensive, toate orchestrate cu grijă de la distanță pentru a eroda democrația din interior.
https://www.defenseromania.ro/rusia-continua-aplicarea-de-masuri-active-aktivnye-meropriyatiya-la-vedere-in-romania-unul-dintre-suspectii-din-dosarul-getia-a-deschis-la-bucuresti-o-filiala-a-unei-miscari-rusofile_634284.html
Bayraktar is back in Ukraine.
Ce a pățit AA rusesc recent? Sau ce au primit
ucrainenii în plus?
Cu toată retorica negativă se pare că mai sunt
și la noi oameni care știu ce fac.
Sursa?
Cam asta e tot ce apare
https://www.reddit.com/r/ukraine/comments/1lj4b35/bayraktar_tb2_ucav_back_in_action_destroys/
Au distrus o barca. Daca si cu parca.
Israel a fost aproape gonit de la salonul anual de la
Le Bourget langa Paris dar au mancat o galusca uriasa:
Datorita atacului impecabil al aviatiei israeliene in Iran, uneori in aer cu 200 de avioane de lupta fara nici o doborare inafara de 2 drone Hermes 900, randul la
vanzari la firmele de armament israeliene s a triplat.
Franco broscarii au dat chix impreuna cu Macroul 🤣
Israel a scos banii cheltuiti la lupta cu Iran deja 🤣
Ce-ai scris aici e fix definiția caracterului tău: xenofob, neonazist, empatie zero, bun simt zero, specific escrocilor născuți in rusia si transferați pe la vreun kibutz.
„Broscar” reprezintă pentru aia ceea ce ar sa însemna sa ți zică ție unul „jidan rus”,
Go in pestera si propaganda anti-Europa, fa acasa la bunica Natașa, mai „Sterre”.
Și iranienii cam cum ar fi având în vedere ce scrie în constituția lor:
„ARMATA RELIGIOASĂ
În organizarea și echiparea forțelor de apărare ale țării, trebuie să se țină seama de credință și religie ca bază și reguli ale acestora. Astfel, armata Republicii Islamice și corpul Gărzilor Revoluționare trebuie organizate în conformitate cu acest scop. Ele au responsabilitatea nu doar de a păzi granițele, ci și de a îndeplini o misiune religioasă, care este Războiul Sfânt (JIHAD) pe calea lui Dumnezeu, și lupta pentru a extinde supremația Legii lui Dumnezeu în lume.”
(„Pregătește împotriva lor toată puterea ta, inclusiv cai de război, pentru a stârni teroare în inimile dușmanilor lui Dumnezeu și ale dușmanilor tăi, precum și ale altora alături de ei.”)
Niste psihopati criminali – aripa religioasa. Pentru ca sunt si iranieni care se opun regimului.
Era o vorba, al 3 lea război mondial va fi unul religios sau nu va fi deloc.
Da ce legătură are cu modul in care se adresează ăla („broscari”) si cu înjurături la adresa Franței, care îți asigura prezenta militară franceza in Rom, cu întrebarea ta? Sau mori de grija altuia si dispus sa renunți la parteneriatul strategic cu Franța, din cauza unui specimen?
Pentru ca si ciolacu a trimis pe unul pe la MAGA, Dragoș Sprânceană, care mânca rxxxt de Macron, in numele României. Si ai scăpat de Simionovici la milimetru.
Exprimarea lui @Dov pe relația cu francezi este reprobabilă dar nu are legătură cu prezența trupelor franceze pe teritoriul României.
În rest, nu mor de grija lui mor de grija noastră. Pentru că Iranul este inamicul celor care au altă credință religioasă decât a lor și cred că poziția EU ar trebui să fie alta.
https://unimedia.info/ro/news/46dc2987ff8aba71/israelul-face-munca-murdara-pentru-noi-toti-cancelarul-german-sustine-atacurile-impotriva-iranului.html
În plus intervenția Israelului în Iran și o eventuală schimbare de regim poate fi în folosul ucrainenilor.
Da, de acord.
Doar ca afirmația ăluia si jignirile la adresa Franței si la adresa președintelui francez, le vezi si tu in manualul de propaganda al rușilor si vezi exact aceleași jigniri si la trolli hauristi.
Nu e prima data cand o face, nu doar la adresa Franței, a făcut si la adresa CPI, UE etc. Prin prisma interesului lui. Ori interesul lui, nu coincide cu al României. S-au chinuit mulți sa rupă România de UE si NATO si a fost cât pe ce sa le reușească.
„Doar ca afirmația ăluia si jignirile la adresa Franței si la adresa președintelui francez, le vezi si tu in manualul de propaganda al rușilor si vezi exact aceleași jigniri si la trolli hauristi.”
Serios ? :)))))))))))))) Realizezi ca te-ai facut singur troll haurist…
Sa caut ce scri tu de domnul presedinte Trump si domnul prim ministru Netanyahu ? (am scris frumos cum iti place tie)
Eu zic sa lași trolleala, ți-ai făcut numărul pe azi. Hauristilor le făcea propaganda: musk, vance, si toți lakeii de pe x, din suita propagandiștilor bibi/trump/putin. Iar lui Simionovici i-a făcut propaganda, cu 3 zile înainte de turul 2, fix medicul personal al bibisorului – fost consilier ar tovarășei Dancila.
Nu mai pierd vremea să-ți explic pentru ca mirosi a troll de la o posta. Drept urmare, mai bine revin la postura de cititor, cum am făcut ani de zile. Si nu epatez. Te las sa ai ultimul răspuns.
Ps: bibisorul nu e in UE, si când trece prin UE are emoții. Pentru ca îl așteaptă mandatul de la Haga.
Seara buna, scuze administratorilor platformei si cititorilor, pentru ziua de azi.
Deci cand se injura policienii care iti displac tie e ok cand nu e comportament de aurist. Got it.
Sunt trol ca iti scot in evidenta ipocrizia ?
p.s. de cand macron a devenit mare politician ? ala cu „sa nu umiliti rusia” ?
CPI nu i curte, e grajdul musulmanilor si al iranului.
UE nu intelege in deplin cate pagube produc musulmanii
in Europa dar sper ca nu i prea tarziu sa inteleaga.
Ungaria e poate singura care intelege.
Romania are loc de onoare in EU si nu unu ca tine
care a parasito e apt sa spuna ce i bun pt ea.
Zazanie asta i probabil meseria ta.
@M R
Nu are legătură cu propaganda. @Dov este supărat pentru că vede în comportamentul francezilor o ofensă la adresa statului israelian. Cam cât credeți că au sughițat americanii după ce ne-au dat cu viza în cap?
În rest este destul de inteligent să înțeleagă și singur că a sărit calul.
Uite ce spune crevetele
https://www.politico.eu/article/emmanuel-macron-iran-israel-us-legal-war-mena/
@Dov
Presupun că această indecizie aparenta poate fi o încercare de a intra ca și mediatori în acest conflict. Francezii nu au foarte multe motive să fie de partea iranieniilor, cu atât mai mult cu cât amici lor ruși le-au făcut zile negre în Africa subsahariana.
Bănuiala mea este că președintele Franței încearcă să se poziționeze ca un posibil succesor la președinția UE.
@Vasile,
Macroul m a enervat cand la incephtul operatiei cu Iran
a declarat ca iese in apararea israelului. Concomitent cu
asta a acoperit cu perdele negre accesul la expozitia firmelor
israeliene de la Le Bourget (fapt care a triplat vanzarile😂).
Asa se poarta si nu i prima oara. Oricare partener al lor
inclusiv Romania e navoit sa i banuiasca la aceast parteneriat
ca rezultat de comportamentul asta si chiar de multi ani..
@Dov
Trebuie să postez astfel pentru că nu mai pot răspunde la ultima postare pe care ați făcut-o:
Uneori riscăm să nu vedem pădurea din cauza copacilor, iar escaladarea nu este întotdeauna cea mai bună soluție pentru rezolvarea unui conflict.
Știm cu toții că vă aflați într-o situație grea și că aveți dreptul să vă apărați, mai ales când inamicul vrea să te șteargă de pe harta.
Ce spun și eu dar și ceilalți este că aroganța sau un limbaj necontrolat poate fi contraproductiv pentru că inamicul vostru nu este UE și dacă sunt opinii care pot să nu vă convină eu sunt convins că nu o să le rezolvați cu o comunicare de acest tip.
Ai dreptate, nu i nevoie sa fi arogant, nu sunt cu
tine de fapt. Cheama asta dispret si acesta este
indreptat numai astora de aici care nu sunt mai
buni decat cei mai mari dusmani al evreimii.
In pofida lor indrept spre ei acest dispret profund.
La fel indrept acelasi dispret contra acelor ipocriti
fie sefi de guvern care vor sa dauneze tarii evreilor.
Cu toate astea sunt multumit si indatorat acelei
majoritate de romani care inteleg situatia israelului si ne dau suportul cu mare dragoste.
Ce sa fac, au mai ramas acele ramasite de persoane
care sunt imbibati cu ura , acea ura din trecut si gelozie
contra unor oameni care au ajuns la succese mai
mari decat ei pot sa ajunga si in loc sa binecuvanteze
arunca minciuni si expresii de ura. Cum spune Trump:
F_ck them !
lor.
….pai acum ar trebui certat si domnul Trump…pt ca a zis ca s-a saturat de voi…..
🤣🤣🤣 S a saturat ca a crezut ca succese
vin instant ca Nescafe. Acum a inteles ca nu.
In orice caz ii multumim pt ajutor.
„Franco broscarii au dat chix impreuna cu Macroul ”
urat comportament bai nene, urat si ingrat
Sa-l numesti ‘macrou’ pe presedintele tarii care a fost un aliat atat de important in momente extrem de dificile al Israelului de-a lungul timpului..
‘Broscari’ pe italieni, is curios cum numesti romanii in discutiile tale private cu conationalii tai ?
––––––––––––––––––––––-
Daca tot lauzi vanzarile record ale Israelului la salonul Le Bourget cum poti pretinde ca ati fost ‘apoape’ goniti de acolo ? ori ati fost goniti si nu ati putut vinde nici macar o gogoasa ori ati fost prezenti si ati si vandut armament ? te cam contrazici.
––––––––––––––––––––––-
Sa stii ca tu, prin unele postari pe care le faci pe aici, mai mult aduci un prejudiciu (de imagine) tarii tale, nu poti sa jignesti 2 natiuni europene in halul asta, 2 natiuni aliate Israelului
––––––––––––––––––––––-
Eu unul nu am sa uit ( si nici sa iert ) niciodata Israelul pentru ce au facut Romaniei in ultimii ani. Aici ma refer la ‘consilierii’ care au fost contractati ( sau trimisi de Netaniahu) in sprijinul unor tradatori, corupti si nespalati romani, primul a fost Dragnea care a fost consiliat de acea echipa de ‘specialisti’ evreiin 2018 si recent scursurile tradatoare de la AUR.
Nu mai adaug si legaturile dubioase ale Israelului cu rusii si faptul ca Israelul nu a condamnat in mod oficial agresiunea si invazia ruseasca in Europa.
Cine a vorbit de italieni ?
Ce contract are Israel cu Europa care l obliga sa
condemne cand rusii au stat la granita de nord; in
Siria si aveam intelegeri cu ei . Nu crezi ca pielea
mea e mai importanta decat pielea ta daca nu am
nici o intelegere cu tine?
Mai ales ca parti din Europa ca Franta , Spania
bag nasul nerusinos in razboaie care nu i treaba lor .
https://m.defenseromania.ro/tactica-inteligenta-a-serbiei-prin-care-vinde-munitie-ucrainei-a-fost-dezvaluita-chiar-de-rusi-serviciile-ruse-au-acuzat-aliatul-sarb-de-joc-dublu_634294.html
https://m.digi24.ro/stiri/externe/ue/serbia-suspenda-total-exporturile-de-arme-vucic-cui-sa-trimit-munitii-in-antarctica-3297367
ce nu imi plac titlurile astea provocatoare „Tactica inteligentă a Serbiei prin care vinde muniție Ucrainei”
Eu cred ca mai degraba titlu ar trebui sa fie „Tactica inteligentă a Cehiei si Bulgariei prin care vinde muniție Ucrainei, adusa din Serbia”
Aseara am prevazut armistitiul Israel/Iran, impus de SUA. S-a confimat azi.
Ceva totusi a ramas nevazut-necunoscut : unde este uraniul imbogatit 60%(cel putin) deja ?
Iranienii banuiau bombardamentul american si si-au luat masuri:
https://hotnews.ro/nu-e-complet-distrus-indiferent-ce-spun-americanii-marile-semne-de-intrebare-dupa-atacul-sua-asupra-programului-nuclear-iranian-2009168
Este vorba de zeci de tone dar nu se stie exact cate tone trebuie sa caute ! E cu urmare.
De Ormuz n-am gasit nimic ?! Blocat sau nu ?
Cel mai probabil e acolo unde au fost și WMD-urile lui Saddam Hussein, in tărâmul imaginației.
Armele chimice ale lui Saddam erau reale.Nu a dat peste kurzii din nordul Irakului cu Mospilan.
Au dat, dar dupa rezolutia Consiliului ONU 687 din 1991 au dezmembrat si distrus toate armele chimice din arsenal, lucru confirmat pe teren de UNSCOM, IAEA si ISG in repetate randuri. Iar apoi in 2002 a avut loc rezolutia 1441 in care din nou au avut loc niste inspectii ample din care a rezultat ca Irak nu detine arme chimice, nucleare si nici facilitati pentru a le produce.
Apoi au confirmat si Americanii post-invazie.
https://euromaidanpress.com/2025/06/23/russia-is-buying-african-loyalty-with-trains-and-schools-ukrainian-intelligence-says/
https://thedefensepost.com/2025/06/23/safran-engine-future-rafale/
https://www.defenceweb.co.za/aerospace/aerospace-aerospace/somalia-receives-t-129-attack-helicopters-from-turkey/
https://www.g4media.ro/autoritatile-japoneze-cer-reducerea-bazelor-americane-cu-ocazia-comemorarii-a-80-de-ani-de-la-batalia-sangeroasa-din-okinawa.html
Oare cum o fi mai bine pt locuitorii din Okinawa ? Io cred ca bazele alea americane le-au adus și lucruri bune…China ce zice, sprijină “suveranitatea” Okinawei ?
Eu zic ca o sa ne fie mai bine chiar de mâine. 16 % pe dividende, nu știu ce scriu ăștia de impozitul pe profit, nu era asa? 10% impozit pe câștigul de capital pe bursa. Tva nu ma interesează. Impozit pe proprietate da, dar aici nu se baga băieții serios cu reforma. Pot lua modelul Spania dacă vor sa-i alerge o mulțime de mici proprietari rasculati, vezi Octav Bancila paintings… La pensii nu comentez, desi le-au mărit fără susținere reala în septembrie trecut si acum le iau banii înapoi. Taxe exotice pe stalp, supraprofit si tranzacții bancare sa mearga în Venezuela sa experimenteze. Aparatul bugetar redus cu 20%? Mda, cam 20 % muncesc real si sunt super exploatați ca sa tina în spate pilele. Sa-i dea pe toți afară!🤣
Ca o sa fie rău? Sa fim serioși, poporul roman are o rezilienta înnăscuta la munca și conformare fiscală…
„Cam 20 % muncesc real si sunt super exploatați ca sa tina în spate pilele”.
Păi cam ăștia-s cei vizați pentru dat afară, cei 20% cu pile slabe… 😀
Exact🙂
https://warontherocks.com/2025/06/we-need-a-marine-corps-part-i-a-corps-in-crisis/
https://warontherocks.com/2025/06/we-need-a-marine-corps-part-ii-a-corps-confounded/
https://warontherocks.com/2025/06/we-need-a-marine-corps-part-iii-a-corps-recentered/
Interesant. Multam.
F16I , avionul cu 2 cocoase a facut banii dar si istoria
https://www.airforce-technology.com/projects/f-16i-soufa/
Victoria israelului nu are precedent si e incontestabila, ea, impreuna cu bombardamentul american asupra Fordow. Pana aici ni se umfla penele si nu numai ale noastre ci si acelor statate amenintate de Iran, din Golful Persic si altii.
Insa aceasta victorie militara, ingenuncherea iranului
nu i deajuns si daca nu v a fi acompaniata de un agreement statal condus de americani mai mult ca
posibil ca o sa se topeasca si in 2 ani iranienii au posibilitatea sa repete acelasi scenariu, dar si mai
si, mai rau.
Ramane de vazut cum au sa produca americanii mecanizmul de oprire ale acestor fanatici iranieni.
Nu i in puterea Israelului sa impuna sau sa ajunga singur la un asa fel de agreement, subit, imediat cat
timp e fierul cald si moale.
Acest agreement trebuie sa impuna nu numai oprirea
imbogatirea materialului nuclear sau constructia rachetelor balistice ci si oprirea iranului la tot ce are legatura cu organizatii teroriste si subversive inclusiv finantarea lor. Daca nu, prevad inca un razboi in 2 ani.
https://hotnews.ro/nu-e-complet-distrus-indiferent-ce-spun-americanii-marile-semne-de-intrebare-dupa-atacul-sua-asupra-programului-nuclear-iranian-2009168
„Nu știm unde se află materialul Răspunsul depinde în mare măsură de ce s-a întâmplat cu stocul de 408 kilograme de uraniu îmbogățit la 60% puritate – aproape de puritatea de 90%, potrivită pentru fabricare de arme nucleare.”
„Totul se reduce la material și la locul în care se află”, a declarat pentru Financial Times Richard Nephew, un fost înalt oficial american care a lucrat în administrațiile Obama și Biden pe problema Iranului
„„Programul nu este distrus complet, indiferent ce spun americanii. Sima Shine, fostă specialistă în Iran la Mossad, agenția de informații israeliană, a declarat că este convinsă că Iranul a mutat materialul îmbogățit.”
„„Programul nu este distrus complet, indiferent ce spun americanii. Sima Shine, fostă specialistă în Iran la Mossad, agenția de informații israeliană, a declarat că este convinsă că Iranul a mutat materialul îmbogățit.”
deci nu e distrus…pt ca daca e praf si pulbere nu mai avem motiv de scandal! asa lasam ceva si pt mai tarziu!
si daca nu e distrus si reprezinta in continuare o amenintare……care e marea victorie?
de ce e razboiul pe pauza? nu trebuia nimicit asa zisul proiect nuclear care era gata in proportie de 93% ….de vreo 20 de ani si mai bine….???
brgds,
https://www.g4media.ro/diplomatul-lazar-comanescu-secretar-general-al-organizatiei-de-cooperare-economica-la-marea-neagra-s-a-intalnit-in-rusia-cu-serghei-lavrov-desi-acesta-e-sactionat-de-ue-dupa-invazia-in-ucraina.html;
Oare ce mesaje s-au transmis cu adevarat? :))
Ce mesaje ? N-auzi ca e cooperare eurasiatica extinsa …. 😉
În altă ordine de idei, e bine și e normal sa ai un canal de comunicare deschis cu oricine, fie el Lavrov
Israel’s 12 day Iran war which may have outdone the Six Day War https://www.jpost.com/middle-east/iran-news/article-858882?utm_source=jpost.app.android&utm_medium=share
https://www.naval-technology.com/news/dutch-navy-european-jsm-sl-missiles/
Ultima jucarie a retradatului actiunii :-)))
https://cobrasoftware.com/
Gina , concvurenta :-))))
https://www.ginasoftware.com/
PS avand in vedere ce se intampla in ucraina suntem in zona pistol cu apa
Si americanii ca sa fie o licitaie corecta :-)))
https://www.l3harris.com/all-capabilities/xl-extreme-400p-portable-fire-radio
„Bună dimineața! Prima zi în slujba țării noastre la Palatul Victoria. Respect pentru România!” :-)))) printipiile noastre ptr reformarea patriei :-))) reforma la mare la soare :-))))
https://adevarul.ro/stil-de-viata/calatorii/gaselnita-comerciantilor-de-pe-litoral-pentru-ca-2452767.html
PS te doare capul :-))) bine ca nu a luat seminte ptr pilotii de B-2 :-)))
https://www.fanatik.ro/zeci-de-mii-de-euro-cheltuiti-pentru-vase-decorative-achizitii-controversate-facute-de-administratia-prezidentiala-in-ultimele-zile-de-mandat-interimar-ale-lui-ilie-bolojan-21178293?utm_medium=cross_exit&utm_source=adevarul.ro&utm_campaign=article
Ce are România
La sisteme antiaeriene România nu stă nici rău, dar nici foarte bine. Ne bazăm pe cele patru Patriot, care de fapt sunt trei acum că unul a fost donat Ucrainei, dar va fi recuperat în timp. Tot în viitor vom avea încă trei Patriot, dar mai avem de așteptat.
În rest mai avem 72 de tunuri antiaeriene Oerlikon cumpărate de la Elveția și sisteme antiaeriene autopropulsate GEPARD, ambele foarte eficiente contra dronelor, dar nici acestea nu sunt considerate suficiente fiindcă însumate nu depășesc 100 de unități. „Este necesară o suplimentare a numărului de sisteme antiaeriene Gepard”, declara pentru Newsweek contraamiralul (r) dr. Constantin Ciorobea cu ceva timp în urmă.
https://newsweek.ro/international/amiralul-bauer-cere-sisteme-antiaeriene-contra-rusiei-romania-are-3-patriot-si-100-de-oerlikon
GEPARD nu prea mai ai de unde suplimenta in schimb in viitor eventual Skyranger de la Rheinmetal daca tot exista colaborare cu ei pe PIRANHA V ar fi o posibilitate.
uff, a durat niste aaannni buuuni timpul asta de propagare, eu de niste ani tot zic sa mai luam Gheparzi si sa-i modernizam!
2019: https://www.rumaniamilitary.ro/inzestrarea-taras-grapis
2021: https://www.rumaniamilitary.ro/ghid-de-inzestrare-cu-tancuri-pentru-unii-mai-saraci-in-toate-cele
2022: https://www.rumaniamilitary.ro/h135m-pe-cand-se-juca-cu-ghepardul
https://www.rumaniamilitary.ro/nu-zaietz-nu-pogodi
2023: https://www.rumaniamilitary.ro/oerlikon-gdf009-skynex-in-romania
Parca erau 36 de tunuri, nu 72, multi le numara ca tevi ?
* Salzburg nava
https://en.topwar.ru/266539-tragicheskie-oshibki-sovetskih-podvodnikov.html
Europa inca nu sezizeaza ce lovitura o sa primeasca
curand. Rusii sunt o bonboana fata de acesti navalitori:
https://hotnews.ro/mesajul-papei-leon-dupa-carnagiul-din-siria-soldat-cu-25-de-morti-vaticanul-se-teme-de-un-nou-exod-al-crestinilor-din-orientul-mijlociu-2010734
Nu,tot nu intereseaza sa va scoatem castanele din foc.
Pe noi nu ne intereseaza subiecte care ca tine Europa
nu vrea sa recunoasca. Continuati sa va bagati capul in
nisip.
https://ukdefencejournal.org.uk/edgewing-joint-venture-launched-to-deliver-future-fighter/
Avionul de gen 6 GCAP progresează. Au reușit sa se înțeleagă pe partea administrativă și de cooperare industrială, ceea cea proiectul franco-german încă nu a reusit
The 18th Mechanized Division „Iron Division” is growing in strength, preparing for the battlefield of the future, and verifying interoperability with allies. A conversation with its commander, Major General Arkadiusz Szkutnik.
I think that several threads from this material may be interesting.
https://defence24.pl/sily-zbrojne/smiglowce-czolgi-i-pomarancze-18-dywizja-ostro-cwiczy-rozmowa
Până acum noi făceam mentenanța, cel puțin la multe dintre ele…
https://en.defence-ua.com/industries/ukraine_to_repair_airbus_helicopters_locally_after_confrontation_over_russian_titanium-14938.html
https://edition.cnn.com/2025/06/24/americas/carney-canada-51st-state-trump-nato-latam-intl
https://defence-blog.com/germany-to-buy-puma-turreted-boxer-vehicles/
https://radu-tudor.ro/summitnato-romania-primeste-donatie-18-avioane-de-lupta-f-16-din-olanda/
Noul ministru al apărării Ionuț Moșteanu, aflat la Summit-ul NATO de la Haga, va semna cu omologul său olandez Ruben Brekelmans un document important.
Olanda va dona României cele 18 avioane de luptă F-16 pe care le transferase pentru pregătirea piloților NATO și a celor ucraineni la Centrul European de Pregătire F-16 de la Fetești.
https://www.youtube.com/watch?v=xXpKa_tlOPI
Ultimele blindate Piranha din contractul de 133 ar trebui livrate până la finalul anului. Contractul pentru cele 150 încă nu e semnat oficial și nici nu știm când va fi semnat (sau dacă va fi semnat).
227, contractul initial era de 227.
Da, astea 133 sunt ultimele din alea 227.
Se pare ca a fost respinsa si oferta MBDA de la licitatia shorad/vshorad.
https://www.g4media.ro/ambasada-frantei-in-domeniul-apararii-antiaeriene-exista-doua-proiecte-distincte-privind-colaborarea-cu-romania.html
Al doilea proiect vizează sisteme antiaeriene cu rază scurtă şi foarte scurtă de acţiune instalate pe vehicule.
„O companie franceză a răspuns la o licitaţie lansată de Guvernul român. O ofertă a fost prezentată de această companie, dar a fost eliminată de autorităţile române”, mai arată misiunea diplomatică.
Cred ca nu mai stiu sa citesc ca am vazt articolul pe DefenseRomania.Ai nostri au respins oferta de Mistral de ka MBDA pentru ca pretul era mai mic decat bugetul alocat de romani pt vshorad????
Oferta respinsă era la licitația pentru shorad/vshorad. Mistral 3 la care face referire aia cu bugetul mai mic e un program total separat.
Polonia a primit primele 100 de lansatoare de rachete din Coreea de Sud, din cele 290 comandate. A mai cumpărat şi 506 lansatoare HIMARS. Spre comparaţie, România a achiziţionat doar 54 de lansatoare HIMARS.
https://monitorulapararii.ro/polonia-a-primit-primele-100-de-lansatoare-de-rachete-din-coreea-de-sud-1-58498
506 lansatoare HIMARS nu are nici SUA.
The information is completely imprecise.
I suggest you read the following material, authored by Adam Świerkowski:
https://defence24.pl/sily-zbrojne/kolejne-moduly-homar-k-w-polsce
Eu sunt curios, cât va costa muniția pentru cele aproape 800 de lansatoare( Himars+K-239), și câte plinuri de muniție vor cumpăra polonezii.
Părerea mea, hâc…
Uite ce zice Gemini
https://g.co/gemini/share/706e664f1ab9
@Dow – with all due respect, but you’re confusing two things: the framework agreement for 486 M142 is not yet an executive agreement. For many reasons, there’s no sign of an executive agreement. Not now and not tomorrow. And most likely not at all 😉
@sharky
Nu pot sa inteleg ce a fost in capul lor de au luat atatea lansatoare in loc sa cumpere scoturi de munitii.
Over the past several months, we have signed contracts for the delivery of up to 20,000 CGR-080 and CTM-290 missiles. The deliveries are ongoing.
But Poland will not just mindlessly buy finished products abroad, but we are slowly implementing them on the spot, in our country.
#1 Signing of a contract on the digital market CGR-080:
https://milmag.pl/spolka-joint-venture-grupy-wb-i-hanwha-aerospace-do-produkcji-pociskow-rakietowych-cgr-080/
https://zbiam.pl/hanwha-aerospace-i-grupa-wb-coraz-blizej-utworzenia-fabryki-pociskow-kierowanych-w-polsce/
#2 Talks are underway to launch production of CTM-290 missiles in Poland.
#3 And other missiles too…
Before you start criticizing, it is good to familiarize yourself with the actual state of affairs, and not build your own, subjective ideas that are far from reality.
@Krzysztof
You are still getting 290 koreean launchers. That’s a huge number and 20.000 missiles to 290 launchers is about 10 salvos per launcher if each shoots 6.
You either don’t believe they can live very long or you’re planning for a short war were you overwhelm them with mass artillery. The latter didn’t work very well in ukraine but that doesn’t mean much each war is different.
This is without counting the troops needed to man all thouse units and the logistic behind them. All that logistic just to shoot a couple of times.
Alot of eggs in one basket.
How many missiles are you going to produce per year ?
@robi
You don’t think that the scale of missile production is a public figure 😉
In the case of CGR080, the production will be handled by the private concern WB Group. And that’s where we have to look for the answer to this question.
https://www.wbgroup.pl/
https://x.com/WBGroup_PL
In addition, further contracts for the supply of missiles from Korea will be successively concluded. Believe me, in Poland we are guided by reason in this matter and do not succumb to emotions.
The K239 system used in Poland will be based on three families of missiles for now:
– 122 mm, manufactured in Poland (I wrote about this some time ago),
– 239 mm, purchased in Korea and manufactured in Poland,
– 600 mm, purchased in Korea and perhaps manufactured in Poland in the future.
In addition, work is being carried out on the development of our own missiles in calibers of 330 mm and 600 mm. I’ve already written about this here. Our partners from Korea are much more flexible than Uncle Sam. Just mention the refusal to sell PrSM to Norway…
„The facility would produce several thousand missiles annually for the HOMAR-K rocket system, as the Polish adaptation of K239 Chunmoo is known.”
https://notesfrompoland.com/2024/10/03/polish-and-korean-firms-sign-deal-to-create-missile-factory-in-poland/
This is the only source i could find and based on it, and educated guess would be a maximul of 10 000.
How much of the missiles is actually made in Poland and how much will you rely on the supply chain from Koreea ? The big problem with Koreea is that if russia and china coordinate an european and pacific war the supply from Koreea is done for this is why I’m not a big fan of Romania buying artillery from them. They may be more flexible but I just don’t trust them as they had dealings with russia & china and they are too far away and too many enemies between them and us to have a strategic sector depending on them.
We are still talking about only one type of projectile – CGR080. It must be remembered that the K239 (HOMAR-K) system will be able to fire 122 mm caliber projectiles (FENIKS-Z) developed in Poland, manufactured by the state-owned MESKO plant, and CTM290, which we also want to ultimately produce (and develop) in Poland.
We already have a large supply of 122 mm caliber ammunition, especially cluster ammunition – we use it in domestic launchers of the WR-40 LANGUSTA system.
https://pl.wikipedia.org/wiki/WR-40_Langusta
https://zbiam.pl/artykuly/polonizacja-feniksa/
https://www.cinn.pw.edu.pl/assets/files/MSPO-2024-PodsterowanypociskrakietowyFENIKS1.pdf
A characteristic feature of the K239 system is the ability to use replaceable, independent transport and launch containers, which allows for easy and quick adaptation of the effector (missile) used to a given combat task.
The second issue that should be taken into account is the possibility of using ammunition (missiles) compatible with American 227 mm GMLRS missiles in the K239 system launchers.
It is important to realize that in the event of a full-scale conflict, Polish HOMAR-K launchers can use GMLRS missiles directly from the US or manufactured in Germany. Few people know about this.
@Krzysztof
That’s a big deal and a smart move to integrate the 122mm into the system.
The k239 is not compatible with the american 227mm it has only the korean 239mm.
In war conditions, everything can be integrated with everything else 😉
@Krzysztof
You still need LM approval even in war without that there is no ammo. The koreans might also object because they want to sell their missiles. LM let you integrate their missiles on your local mlrs because that’s not a global competitor for them but the k239 is a big competitor.
With money anything can happen but don’t expect private companies like LM or even the korean ones to behave with the same urgency that you require in case of war. A war in Europe for them is just business.
I don’t know where the number of 800 launchers came from? We signed agreements with Korea to buy 290 K239 launchers.
We also bought 20 M142 launchers. We don’t plan to buy more M142s. At least not in the near future. The idea of buying 500 M142s is a myth that, as I see, many people have fallen for 😉
@Krzystof
Those numbers came from various polish sources.
– https://en.wikipedia.org/wiki/List_of_equipment_of_the_Polish_Land_Forces#Multiple_rocket_launchers
– https://en.wikipedia.org/wiki/Operational_structure_of_the_Polish_Land_Forces
– https://www.gov.pl/web/national-defence/himars-and-k239-chunmoo-launchers-will-be-partially-produced-in-poland
Anyway, you have ordered 290 K-239(Homar-K), witch is HUGE. A romanian MLRS batallion have 18 pieces in his order of battle, i dont know how many pieces is in an polish artilery group, but 290 pieces is like 16 batallions, witch you don have now in your order of battle.
Beside those 290 Homar-K, you have 3 groups of WR-40 Langusta(some sources say that you already have 75 WR-40), 1 group of RM-70(29 pieces), 1 group of Himars(20 Pieces) and 1 group of BM-21.
Keeping the Homar-K, WR-40, RM-70 and existing Himars, that’s over 400 pieces of MLRS. That’s like 23 artillery batallions. Still, this is HUGE, taking into consideration the manpower, ammo cost and logistics needed for this!
For those interested in learning more about the development of the Polish Rocket and Artillery Forces (WRiA, Wojska Rakietowe i Artyleria), I suggest following two Twitter profiles to start with:
#1. Mr. Lieutenant Colonel of the WRiA Reserve Tomasz Lisiecki
@Tom_Lisiecki
#2 Mr. Adam Świerkowski, editor of Defence24.
@adamswierk99
It would also be a good idea to visit the annual MSPO exhibition in Kielce. This year, the MSPO’2025 event will take place from 2 to 5 September.
https://www.targikielce.pl/en/mspo
https://navylookout.com/anti-submarine-warfare-in-the-north-atlantic-royal-navy-project-cabot/
https://x.com/theDobermaneth/status/1937782206895689908
Cel din stânga e șeful Pentagonului, Pete Hegseth.
Cel din dreapta putea fi Garcea sau Potra
Ba chiar si cel din stanga
https://x.com/ECiocu/status/1937589463514821046
Nu vă așteptați să zburdați prea curând cu trenul ăsta. Cel puțin până nu se reface infrastructura cu fonduri europene. Și, pentru că tot v-am rămas dator cu niște subiecte de presă, să vă aduc în atenție unul. Acum mai bine de 20 de ani am făcut o anchetă de o pagină (publicată în Monitorul de Cluj și Curentul) care ulterior s-a transformat într-un dosar penal mai gros ca Biblia despre cum au fost puse la pământ căile ferate.
Dacă vă întrebați cum se face că trenurile din Europa trec de 300-400 de kilometri pe oră și noi ne târâm cu viteza cu care mergea și regele Mihai, explicația e că în 1998 CFR s-a spart în 3 bucăți esențiale: Călători, Marfă și Infrastructură. Problema e că și Călătorii și Marfa merg pe ce construiește și întreține Infrastructura. Iar după 2000, am avut cel mai corupt guvern al României format dintr-un singur partid: PSD (PDSR la început). Iar țara a rămas la discreția lui. Opoziția era praf. PNL nu se regăsea, PD era mic, PNTCD se pregătea să meargă pe ultimul drum. În contextul ăsta s-a produs unul dintre cele mai grave atentate la adresa economiei naționale. Sub ministerul Transporturilor condus de Miron Mitrea, directorul Infrastructurii, Mihai Necolaicuc, a făcut tot ce era bine pentru partid și greșit pentru CFR și țară. S-au renovat halte cu termopan care s-au desfințat imediat și vândut pe nimic clientelei de partid, s-au cumpărat 1000 de toalete ecologice de care CFR nu avea nevoie și nu s-au folosit niciodată, s-au cumpărat inclusiv costume de scafandru (!). Nu era singurul om care lucra pentru partid, nici PSD singurul care și-a pus oamenii numiți în funcții să strângă bani pentru partid. Dar aici a fost ceva mai grav decât deturnarea de fonduri. Unul dintre cele mai grave lucruri pe care le-am consemnat în anchetă a fost achiziționarea și utilizarea de balast de calitate inferioară, inclusiv calcaros în loc de granit, pentru refacerea căii ferate. Practic structura de rezistență pe porțiuni întregi de cale ferată s-a construit cu materiale inferioare, a fost refăcută șubredă de la început. Parchetul s-a sesizat în 2004 și l-a trimis în judecată. Trustul Antena l-a spălat cât a putut atât pe el cât și pe Mitrea, până Necolaicuc a dispărut din țară. Să nu-i uităm aici pe oamenii de bine Tucă, Gâdea, Ciuvică. Dar asupra celui mai corupt trust de presă o să revenim.
A fost prins, extrădat și…în 28 martie 2023 Curtea de Apel București a decis încetarea procesului penal în cazul lui Mihai Necolaiciuc pentru infracțiunea de abuz în serviciu, în formă continuată, invocând prescripția răspunderii penale.
De ce merg trenurile cu viteze patetice? Pentru că atât le permite infrastructura. Nu a plătit nimeni pentru asta. Miron Mitrea a fost condamnat în alt dosar pentru luare de mită. Și Adrian Năstase, șeful guvernului și partidului, a fost condamnat în alte dosare. Sfârșit.
Cea mai nenorocită regiune a fost Moldova, unde baronii o duceau regește (de la Oprișan la Simirad) iar Botoșaniul era cel mai sărac județ din țară. Nu doar că le-a făcut praf calea ferată dar a fost regiunea pe unde până acum 10 ani nu se vorbea nici de autostradă. S-a făcut doar comedia aia de drum cu 1 bandă și jumătate pe sens, ca să rămână bani pentru toți.
A avut și SRI un dosar pe această temă dată fiind gravitatea problemei și efectele pe termen lung asupra economiei. Dar ghiciți cine conducea Comisia de Control a Activității SRI?
* Radu Timofte (PSD) în perioada 2001-2004.
* George Maior (PSD) în legislatura 2004-2008, înainte de a deveni director al SRI.
Să nu se creadă că am ochi doar pentru PSD. Schema de strângere de bani pentru partid nu e străină nici altor partide. Funcțiile (de la directori în ministere până în structurile județene) se plăteau de multe ori cu bani strânși pentru partid. Dacă ar fi să-mi amintesc doar de Marian Zlotea, șeful autorității sanitar veterinare (PDL), condamnat că a luat mită (pui, printre altele). Dar ăsta a fost condamnat la 8 ani și 6 luni de închisoare. Nu știu cât a executat. Au fost și la PNL, chiar și la UDMR. Sigur, cel mai corupt partid, raportat la numărul de membri, e probabil Partidul Umanist al lui Voiculescu. 3 nume grele condamnate, în frunte cu domn profesor. Plus un vicepremier (George Copos) și un ministru al Economiei (Codruț Sereș). Și, nu, nu vă entuziasmați, AUR s-a născut direct murdar. Jumătate din parlamentarii săi vin direct din sistem.
Doar că în cazul de față, al sabotării CFR pe termen lung, nu a fost condamnat nimeni. Pentru o infracțiune pentru care în China te execută în prima lună.
Mda…noi mai visam la F-35, Abrams, fregate si corvete. Vise taica, vise.
Cu Psd, Aur si suveranisti majoritari in parlament si alte lepre liberale, Nicusor este suspendat pina in iarna-primavara si Bolojan demis prin motiune. Singurul obiectiv al noului guvern (Psd & co) este sa-i puna betze in roate lui Bolojan si sa-l ingroape politic.
https://www.facebook.com/ScInstrApAA/posts/pfbid091Hs3XFZ5fP1vTHmSZBxicj3qJtVhu9KMFkZdexB2JQzLKdP9iCKX5QTcam9uHTwl
Al patrulea sistem PATRIOT, testat cu succes în Poligonul Capu Midia
Astăzi, în poligonul Capu Midia, a fost testat cu succes, în cadrul exercițiului „PATRIOT Spark 25.11”, cel de-al patrulea sistem PATRIOT recepționat de Armata României în anul 2023.
Sistemul a fost verificat prin trageri reale, confirmând, astfel, capacitatea operațională deplină. De acum înainte, militarii Regimentului 74 PATRIOT pot primi misiuni de luptă cu acest sistem esențial pentru apărarea spațiului aerian românesc.
Pai nu era donat ucrainei…?
De, e ciudat.
Nr 2 testat 16 iunie 2024
https://romania.europalibera.org/a/al-doilea-sistem-patriot-din-romania-este-functional-mesajul-sua-este-un-exemplu-al-capacita%C5%A3ii-de-a-descuraja-amenin%C5%A3arile-regionale-/32994049.html
Nr 3 dec 2024
https://www.youtube.com/watch?v=9PHWBXJ503Q&ab_channel=AdelinPetri%C8%99or
6 luni intre ele si s-au cam facut inca 6 luni.Ciudat.
Au fost discutii intregi in ce priveste noul radar mai performant (discutii inclusiv la nivel ministerial, cu declaratii publice, sure si trambite) – ce-au operationalizat baietii nostri?
pai e primul din contractul pt fortele terestre insa operationalizat de fortele aeriene , cel inlocuitor probabil va veni ultimul si va fi opereationalizat de fortele terestre
@Nicu_4 contractul pentru Forțele Terestre nu s-a semnat abia anul trecut? Teoretic alea nu sunt nici măcar produse, în articol scrie ca a fost recepționat în 2023.
spune cine , in postarea de pe facebook se spune ca Fortele aeriene au operationalizat al 4 -lea sistem si spun clar ca regimentul patriot ala e la Fortele aeriene ,deci ori au gresit ei si au operationalizat al treilea ori chiar l-au operationalizat pe al patrulea si atunci inseamna ca primul pt fortele terestre a fost preluat de ei pt ca DSCA pt cel care inlocuieste deabia a fost facut ,contracte pt lot 3 se acorda de pe la jumatea lui 2023 nu de cand se lauda ministrii ca fac ei marea cu sarea pt ca contractul cadru nu are nevoie de aprobare ci de bani din fms ceea ce inseamna ca DSCA esaloneaza livrarile,nu smecherii nostri ,si datorita faptului ca acu un an ai fost de acord sa cedezi ucrainei pur si simplu poate ai furat loc in fata la livrari, iar faceti din o chestie normala ditamai armasaru
Între timp au schimbat postarea: „Exercițiul F.A. PATRIOT SPARK 25.11
O baterie de rachete sol-aer PATRIOT din cadrul Regimentului 74 a desfășurat, în perioada 16-25 iunie 2025, o secvență de instruire în cadrul exercițiului tactic cu trupe și trageri reale F.A. PATRIOT SPARK 25.11, organizat în Poligonul de Trageri Sol-Aer Capu Midia.
Exercițiul a reprezentat o etapă esențială în procesul de evaluare a capacității operaționale a sistemului, contribuind la consolidarea pregătirii personalului militar și la creșterea nivelului de interoperabilitate în cadrul structurilor de apărare.
Regimentul 74 PATRIOT are în dotare trei sisteme de rachete sol-aer cu bătaie mare PATRIOT, iar personalul care a participat la acest exercițiu a urmat programul de instruire colectivă TAFT – Technical Assistance Field Team.”
Cateva detalii interesante…
General Dynamics delivered 47 Piranha 5 transporters to MapN, out of the 133 provided for in the second phase of the contract – 30.05.2024 | BURSA.RO https://share.google/SH6qjAbbI2DZSQdRA
O mica mostra de razboi hibrid a asa zisilor „patrioti” si „suvernisti” sau FSB-ul „mufat direct”? 🙂
https://hotnews.ro/campanie-pe-tiktok-apeluri-de-inrolare-in-armata-lui-putin-distribuite-masiv-in-romania-ce-raspunde-ministerul-apararii-2007311
Ma tot intreb cum pune lumea botul la astea? Dar da…o concluzie la care am ajuns de catuva ani: ‘ oamenii e prosti’
România urmează să primească o donație de 18 avioane de vânătoare F16 de la Olanda. Documentul va fi semnat de ministrul Apărării, Ionuț Moșteanu, aflat și el la Haga. Flota de avioane de luptă a României va ajunge astfel la peste 70.
https://www.youtube.com/watch?v=jHlpr4mtGxI&ab_channel=Digi24HD
Ok. Nu stiu in ce stare sunt. Dar mna. Peise de schimb etc. Suna bine
https://radu-tudor.ro/summitnato-romania-primeste-donatie-18-avioane-de-lupta-f-16-din-olanda/
„Olanda va dona României cele 18 avioane de luptă F-16 pe care le transferase pentru pregătirea piloților NATO și a celor ucraineni la Centrul European de Pregătire F-16 de la Fetești.”
Sunt cele de la Fetesti.
In mod normal s-ar fi dedicat o pagina speciala acestui lucru. Acum e trecuta la „Fapt Divers”. Acum 10 ani aveam 30 de MIG-uri …acum ne cam uitam de sus
Cum era aia cu narcostatul ratat, ca au aia ceva cu noi, ca bla-bla? Babaieti, se poate oare sa fi fost problema pe cifre sa fi adresat o parte din probleme, si oameni sa fi zis ok mai baieti, macar va straduiti. Mai luati si 18 avioane… asa ca intre baieti.
Amuzant totusi cum factiunea pro-UE cu Rutte + VDV in frunte ne-au blocat ascensiunea in Schengen de un deceniu intreg in timp ce factiunea anti-UE lui Wilders ne-au bagat pe noi si pe bulgari din prima in Schengen si ne-au si donat astea.
Poate avem si noi un merit acolo, am livrat si nu doar hartie/maculatura. Sa o zicem pe aia dreapta, in portul Constanta aveam capturi de cateva kile de droguri pe an(!), am pus datele acum ceva timp, nu mai caut linkurile, ori asa ceva nu avea cum sa fie posibil in sensul in care cantitatea era prea mica. Olandejii scoteau din joc tone pe zi.
Extraordinar.
Adică 18 avioane gratuit ?
– Cate mai sunt apte de zbor ( resursă de zbor rămasă / fiecare bucata )
– Ne trebuie piloți in plus și personal de întreținere.
– Alocări financiare suplimentare obligatorii. Costa să folosești atâtea avioane in plus față de dotarea prezenta.
– Bani in plus pentru muniție. Teoretic , scăzând avioanele bătrâne , uzate, necesarul de rachete și bombe creste la ordinul de sute de rachete necesare și mii de bombe.
Vom vedea.
Tinand cont de faptul ca sunt folosite pentru instruire in centrul de la Fetesti imi inchipui ca nu sunt doar niste carcase sursa de piese de schimb.
„Alocări financiare suplimentare obligatorii. Costa să folosești atâtea avioane in plus față de dotarea prezenta.'”
Vrei sa ai niste capacitati militare mai potente cheltui niste bani.
Contează? Ca doar nu vrei sa zică aia de noi ca și la pomana suntem prosti…
1) ,,Romania va cumpar cele 18 avioane F-16 de la Oland cu 1 euro”. Asta a declara Ministrul al Apararii. Minutul 10 (zece). https://www.facebook.com/NicusorDan.ro/videos/705731142063951
2) Javelin tras de soldatii romani, intr-un poligon din Romania. https://www.facebook.com/photo?fbid=1040875111500926&set=pcb.1040875208167583
Ala e Spike nu Javelin, în altă ordine de idei, în prima poză apare un ARO..parcă astea dispăruseră din dotare nu?
Ai drepatate. E Spike – dupa cum ies gazele arse din racheta in lateral. La Javelin ies prin spate.
https://hotnews.ro/18-avioane-de-vanatoare-f-16-cumparate-de-romania-la-pretul-de-1-euro-anuntul-facut-de-ministrul-apararii-in-mijlocul-conferintei-de-presa-a-lui-nicusor-dan-2011760
https://www.stiridecluj.ro/politic/propunere-surpriza-pentru-sefia-sie-ar-putea-lasa-clujul-pentru-bucuresti-pentru-a-conduce-serviciul-de-informatii-externe
No așa da. O să trebuiască să-și lase toți mustață și să cumpere abonament la CFR😊
Vai de capul nostru…insert facepalm. De asta nu ne mai scăpa DNA sau aia care nu-l mai ia pe Iliescu? Asta + hrebenciuc și magureanu cei mai toxici indivizi di. RO POSTDECEMBRISTA.
Doamne fereste
https://m.digi24.ro/stiri/actualitate/ilie-bolojan-l-a-primit-la-palatul-victoria-pe-insarcinatul-cu-afaceri-al-ambasadei-sua-o-intalnire-productiva-3299645
Drone . Au fost la umbra in acest razboi cu Iran insa
Iran au lansat mai multe de 1000 din care 300 au ajuns in israel si celelalte au cazut pe drum., inafara de unu doborate de elicoptere Apache, vasazica asta i solutia temporara pana se v a gasi mai buna.
Acel omis a lovit o casa nelocuita in Beit Shean.
Nu cred ca tunuri AA mobile pot apara de drone si daca, e nevoie de o multime, la fiecare 6 km e nevoie
de o mobila AA.
Dezacorduri din astea pt f35 se produc ca rezultat
ca nici unu in Europa n a construit un concurent
la acest avion.
https://hotnews.ro/elvetia-si-sua-in-dezacord-cu-privire-la-pretul-avioanelor-de-vanatoare-f-35-ce-costuri-in-plus-cer-americanii-2011902
Pai USA nu a construit singura F35.
A fost un fel de consorțiu international. Basca o grămadă de miliarde ” donate” de țări inclusiv europene. 3 nivele de participare la programul F 35. Și turcii au fost în program.
Credeți că fabrica aia din Italia pentru F 35 a fost construită de italieni că nu aveau ce face cu banii ?
Da, au aruncat cateva „oase” menite sa mareasca
productia printre altele care una dintre ele este
micsorarea avantului de productie in Europa. In
acest mod Lockheed Martin si cu ei US vor controla
toata productia si cu ea profitul.
Acum sa mi zici arogant 🙂 dar singurii care au acces
la software este israelul f35i remember ( sa plezneasca
cei care ma calomniaza aici)🙂
Ultimul gheseft a ajutat mult deunazi 😉
Avi, aveti acces la o laie. F-35I beneficiaza de o SOA (te las pe tine sa descoperi ce inseamna asta) care va lasa sa integrati armament autohton si sa folositi radiourile alea de rahat febricate de Tadiran in loc the SINGCARS si HAVEQUICK.
😋 Puteai sa spui arhitectura orientata de serviciu in
loc sa arati la toti cat esti de atotstiutor, care e fereatra
care a cracanat picioarele tot mai departe si care da
posibilitati lui Elbit care nici LM nu le a visat.
Doar ai vazut BTW ce face f16I cu cocoasele, de exemplu.
In sfarsit munca impecabila al aviatiei nu poate fi
contestata nici de tine marele iubitor cu limba plina
de venin. Da, americanii sunt extraordinari de capabili,
insa israelienii sunt mai multitasking fata de ei.
Bravo US si Bravo Trump fara ghilimele, din❤️
Si dragule alex solutiile lui Elbit pt UHF si VHF sunt
mult mai avansate decat acelea montate pe aparate,
chiar asa de avansate cat si dupa surse exterioare
cei care l au facut au ramas perplexi. Bineinteles
ca si „caciula” Elbit e implicata in proces . God bless
America !
I-am publicat pe aici ultimul contract pt software integration suport pe f35 lor era vreo 80% in US ,a tacut malc atunci acu e vocal
,,După 500 de ani, o invenție uitată a lui Da Vinci poate schimba viitorul dronelor”
https://techrider.ro/science/dupa-500-de-ani-o-inventie-uitata-a-lui-da-vinci-poate-schimba-viitorul-dronelor/
,,Pentru a dovedi viabilitatea acestei tehnologii în viața reală, vor fi necesare teste suplimentare în zbor și evaluarea impactului greutății rotorului asupra performanței generale. Dar un lucru e clar, viziunea lui Leonardo pare să fi fost, încă o dată, cu mult înaintea timpului său.”
Ultima afirmație a fost confirmată de multe ori pe parcursul timpului!
Elicopterul de azi a fost initiat pe baza lui Davinci. Rotorul din desen intradevar doreste studiu si posibil
ar fi sa reuseasca. Precum am scris mai sus solutia
adoptata deunazi e chiar elicopterul si nu cred ca trebuie obligatoriu Apache .
Ceva bun si la cutremuri dar nu numai
https://www.israeldefense.co.il/en/node/65503
Proba definitiva de JUSTITIE in Ro : https://hotnews.ro/cei-doi-inspectori-anaf-prinsi-cu-diplome-false-achitati-definitiv-pentru-inselaciune-si-au-indeplinit-atributiile-cu-buna-credinta-2011726
Liber la falsuri : „hotărârea instanțelor va putea avea efecte în viitor și în a l t e cazuri. Pe rolul instanțelor de judecată din România se află mai m u l t e dosare în care au fost puși sub acuzare funcționari publici angajați în baza unor diplome false.”
Of topic dar….grav ! Nici macar banii !
https://stiri.md/article/social/germania-va-contribui-la-dezvoltarea-infrastructurii-militare-a-moldovei/
Cand a venit vorba aici de baterii AA
Conform rapoartelor recente, Forțele Aeriene Israeliene (IAF) au distrus peste 80 de baterii iraniene de apărare antiaeriană în timpul operațiunilor lor în Iran. Unele rapoarte inițiale indicau peste 70, iar actualizările au crescut acest număr. Aceste lovituri au făcut parte dintr-un efort mai amplu de a obține superioritatea aeriană asupra vestului Iranului și Teheranului și de a degrada capacitatea Iranului de a-și apăra spațiul aerian.
Am pus asta ca sa se vada diferenta vorbind de 3 sau 4 baterii.🙂
https://hotnews.ro/iranul-recunoaste-ca-instalatiile-sale-nucleare-au-fost-grav-avariate-in-urma-bombardamentelui-sua-2011533
Fara un acord semnat si readucerea controlului international rezultatele operatiunei nu fac un ban,
in 2 ani o sa fie necesara alta operatie.
Mai lipseste sa ne faca statul 51 american 😂😂
Trump says Netanyahu’s trial should be canceled, calling it a ‘witch hunt’ https://www.jpost.com/israel-news/article-859052?utm_source=jpost.app.android&utm_medium=share
https://armyrecognition.com/news/aerospace-news/2025/france-plans-to-increase-air-force-capabilities-of-ukraine-with-more-mirage-2000-5f-fighter-jets
https://theaviationist.com/2025/06/25/xa103-video-ngad-rendering/
On Wednesday, June 25, 2025, the Defense Acquisition Program Administration (DAPA) of the Ministry of Defense of the Republic of Korea announced that two days earlier, a successful separation test of the Cheonryong (Heavenly Dragon) long-range air-to-ground cruise missile from a KAI FA-50 Fighting Eagle light combat aircraft was conducted in Sacheon, South Gyeongsang Province.
https://milmag.pl/korea-pld-test-pocisku-manewrujacego-cheonryong-z-fa-50/
Cocosul
https://www.israeldefense.co.il/en/node/65512
EU leaders meet to decide on whether to back quick US trade deal or seek better terms
https://www.reuters.com/business/eu-canvass-leaders-summit-resolving-us-tariff-conflict-2025-06-26/
https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/guvernul-bolojan-vrea-sa-le-interzica-militarilor-si-politistilor-sa-se-mai-angajeze-ca-mercenari-chiar-si-dupa-trecerea-in-rezerva-3300937
Cadrele militare din armata română, servicii speciale, Jandarmerie și polițiștii riscă închisoare de la 2-7 ani în cazul în care se vor angaja ca mercenari pentru companii militare private, inclusiv după trecerea în rezervă, conform prevederilor unei ordonanțe de urgență propuse de guvernul Bolojan. Proiectul de act normativ a fost publicat zilele trecute, în procedura de transparență decizională, pe site-ul Ministerului Afacerilor Interne (MAI).
Constituția României: art. 41 al.(1) – Dreptul la muncă nu poate fi îngrădit. Alegerea profesiei, a meseriei sau a ocupației, precum și a locului de muncă este liberă.
Punct!
Părerea mea, hâc…
P.S. Asta e „lecția învățată” după acțiunile lui Potra!
Chiar nu vad care e problema.
„desfășurarea de activități cu caracter militar ori de securitate privată, în zone de conflict armat”.
Idem la instruire sau consultanta. Nu se interzice prezenta in zone care nu sunt teatre de razboi.
Oricum dreptul la munca asa cum apare in constitutie, il ai garantat doar in Ro.
Partea proasta ca oricum nu e suficient asa cum e formulat.
Cred ca o sa asistam la un val de „voluntari” platiti la negru
Varsta de pensionare in romania este de 65 de ani cand tu te pensionezi apt de munca pt ca beneficiezi de derogari legislative nu ti se pare normal ca prin lege sa ti se ingradeasca niste drepturi de a munci ,ca doar de aia te pensionezi cu 10 ani mai devreme ca restul fraierilor.
O prostie. Pe langa avantajele economice ca aduc bani in tara sa ai un grup de cateva mii de oameni care raman in militarie pe banii altora si care continua sa ramana in forma si sa isi imbunatateasca cunostintele profesionale e un plus pentru rezerva ta nu un minus.
Bro,tragi pe langa tinta.
Guvernul abia ce a aparut.Ideea nu e a lor.Ca in orice alta reglementare,nu politicienii decid, chicchitele ce conteaza,ci birocratii.Politrucii semneaza mapa,nu au calificarea si timpul sa cunoasca nuante si implicatii.
Nu-i intereseaza apararea tarii,ci prezervarea pozitiilor.Chiar crezi ca ar fi de acord sa lase cateva sute sau mii de insi care sa stie ce fac,se se cunoasca si sa aiba ceva resurse?
Imi pare ca Plinius cel Tanar era candva guvernator prin Asia Minor.S-a gandit sa faca o grupare de pompieri.Imparatul Traian la certat crancen si a ordonat desfiintarea .O grupare de oameni organizati era un pericol pt stat.
Nimic nu e schimbat in 1900 de ani.
Nu vreau sa fiu piaza rea,dar o sa mai vdem masuri de genul asta,impotriva cluburilor de tir,airsoft si altor rahatisuri de acest gen.
Deep state s-a kkt pe el de frica.
Pai daca nu ma mai lasa sa trag cu clubul la poligon la Polus sau in Baciu… cu baietii ne gasim alte activitati… si nu cred ca domnii guvernanti ar dori ca noi sa ne gasim alte activitati conforme paletei noastre de aptitudini.
Daca ne apucam de cantat spre exemplu, si cantam zilnic in fata la institutile statului locale dar si centrale. De mentionat ar fi ca noi nu cantam bine, dar cantam tare…
@Mihais
Păi mai bine înființau și ei o companie militară privată, sau mai bine un fel de “legiune română”
si dădeau / stabileau doar ce zice @robi mai jos :“a ethic guidelines and regulations care sa zica nu poti sa lucrezi pentru puteri dusmane, nu poti sa lucrezi contra intereselor statului etc. etc.”
Zic și io….
Cred ca pierdeti din vedere esentialul, neavand o imagine globala a ce s-a intamplat. In primul rand juridic NU ESTE nicio ingradire a dreptului la munca. Cei care imbraca haina militara(inclusiv structurile gemene din MI) isi asuma si cunosc de la bun inceput drepturile si constrangerile la care adera DACA ALEG aceasta meserie. Prin urmare ai un set de ce poti face si un set de ce nu poti face. In al doilea rand, indivizii care au plecat sunt aproape toti din structuri speciale si de siguranta nationala a tarii unde se invata tactici, metode si practici proprii sigurantei nationale, care nu sunt subiect de export. Indiferent ca ne place sau nu,astia nu mergeau la a fi ghizi montani pe Kilimanjaro sau sa faca caiac canoe pe Nil. Acum daca reducem simplist, va rog sa-mi aratati si mie care cod CAEN din Romania se potriveste cu ce fac astia? Plantat de panselute, consultanta in tras cu arma? tir cu arcul, airsoft, activitati didactice si pacifiste, asociatii de binefacere? Iar de aici este vorba de un stat impotent in care partea competenta(DGA si DGIA) a documentat cu mult timp inainte aceste activitati, fiind cel putin cateva fapte penale in concurs, intrucat doritorii de senzatii tari au facut o romaneasca pe mai multe cai-concediu medical, fara plata si/sau medical(falsuri documentate implicand si/sau complicitate cu medici) iar magistratii -procurori militari/DNA n-au facut nimic cu dosarele considerand ca merge si asa, ca sunt fapte „minore”, fix pe acelasi considerent cu propaganda legionara. Astia magistratii care se pensioneaza la 48 de ani cu o pensie mai mare ca salariul. Subliniez cu mult timp inainte, structurile specializate stiau tot ce se intampla, cand a bubuit mamaliga cu Jorjescovici a fost o coincidenta de stricta interpretare. Domnul Spinu minte, pentru ca hemoragia asta de speciali nu putea sa se intample fara stirea lor. Pentru un special din MAPN(MI included) si cand pleci in concediu esti obligat sa declari unde, cat si cum.
Ca faceau indivizii asta, dupa ce se pensionau, iarasi e o discutie, depinde de gradul de informatii clasificate la care au avut acces aici sunt de acord cu @robi probabil ca se vor puncta criterii clare de excludere. Nu prea inteleg cum puteti gasi justificari la unii care se trag in poze cu criminali de razboi. Simpla calitate de militar nu este egala cu aia de om. Valabil pentru toate profesiile. Pe de alta parte aud des mai ales la bugetarii de lux cu care lucrez sau cu care ma contrez, ca ce grea e meseria lor. Este adevarat, nu te obliga nimeni sa o faci. Nu-ti convine, fa balet,(desi e o disciplina brutala) coregrafie sau tik tok cu scobitoarea intre dinti. Eu personal am mare admiratie pentru personalul administrativ de curatenie din privat, eu personal nu voi fi capabil niciodata sa fac oglinda biroul in care imi sparg capul cu tampeniile legislative romanesti si alea importate din EU. Nu exista profesii meserii nobile sau mai putin nobile, exista profesii prost facute, jucat solitaire si bine facute(astea mai rarut asa ca ne defineste gena de las-o asa). Dar daca alegi o meserie, fii cel mai bun in domeniul tau si accepta stresul normat sau nu, drepturile, obligatiile si riscurile de serviciu.
Prin urmare este un remediu necesar si urgent, daca ai partea din stat care nu lucreaza dar sunt platiti pe banii nostri, atunci ii obligi sa lucreze pentru ca de data asta nu o sa li se mai para „minore” vacantele astea de binefacere. Deci tinta nu sunt militarii ci sistemul(partea din sistem) care au permis asta.
@Mucea
Vezi gresit treaba. Daca vreau sa plec in privat plec cu toate legile pe care mi le pune statul roman. Dupa ce termin treaba in privat nu mai ma intorc in tara si ma pupa la basca.
Cunosc persoane, americani, care dupa ce au terminat cariera in privat s-au mutat in asia de sud-est si-au tras neveste p’acolo si pa, ne mai intalnim cu ei la reuniuni prin cine stie unde.
Asta nu e o meserie care poate vreo tara sa ma opreasca sa o fac.
In felul asta m-ai pierdut si pe mine daca vreodata ai nevoie in caz de ceva si ai pierdut si banii care ii aduc si nu sunt putini bani. Chiar si la nivel de vest sunt bani multi in domeniul asta, in functie de ce faci.
Ah si treaba asta ca domne au talente secrete si cunostinte mistice e iar o prostie. Nimeni n-a inventat apa calda in domeniul asta. Toata lumea mai ales in vest si nato stie aceleasi chestii, nu le cumpara africanii de la romani le cumpara de la oricine altcineva.
Din punct de vedere tehnic nu e nimic secret. Gasesti pana si pe net in ziua de azi cum sa faci cqb sau mai stiu eu ce si zise de tot felul de ex-fos americani, britanici samd.
Valoarea reala a joburilor de genul asta e experienta, leadership(cu tot ce inseamna) si cat il duce pe ala capul sa iti citeasca o situatie si sa reactioneze corect care tot din experienta vine nu cunostintele mistice ultra secrete.
Sa reglementeze domeniul si sa ii lase sa lucreze.
Nu vad gresit absolut nimic. Justificari pot gasi miliarde, in privat nu ai voie sa instruiesti cum sa omori oameni. Nu numai la noi ci in toata lumea civilizata. In rest cunosc destui inclusiv jandarmi care fac paza la instante si in ziua libera au societati private in care fac scoala de soferi cum cunosc si politisti din dipi pensionati frumos care au societate de detectivi, cum stiu si sefi la politia locala care s-au pensionat din IJJ la 48 de ani, pensie misto sef la locala. Basca am prieten f bun PM, combat Mali Minusma era sa mearga la Potra. Am discutat mai multe si a revenit asupra deciziei. Nu confunda siguranta nationala cu interesul tau privat. Aici nu e de gluma si e nonnegociabil. In orasul mare in care traiesc juma din timp, chestia cu trainerii era publica si subiect de cotidian, de lauda nuci macar nu se ascunde. Pacat ca oameni din structuri nu inteleg ce e aia securitate nationala si siguranta nationala.
Statul nu instruieste militarii ca sa se exporte modelul la tot felul de grupari paramilitare.Se poate face institutionalizat guvern la guvern pe baza de acorduri, aia e altceva. Pana la urma e ban public si nu e gen counterstrike. Subliniez ca exista o parte din stat care isi face treaba si o alta care doarme bine mersi anuland partea statului care munceste. Siguranta nationala nu e obiect de Caen sau Cor si nici de revizii private, oricat iti doresti tu.
https://caen.ro/clase/caen-8422-activitati-de-aparare-nationala
@Mucea
De aia ii reglementezi sa lucreze cu state, organizatii recunoscute si corporatii. De asemenea poti sa faci sa lucreze doar prin firme aprobate de stat. Poti sa gasesti multe chestii de genul asta ca sa eviti „sa se exporte modelul la tot felul de grupari paramilitare”.
Vrei sa opresti sa iti mai plece din sistem ? Ofera conditii sa vrea sa ramana in sistem si aici nu ma refer doar la bani ci la multe de la conditii logistice sa nu fie nevoiti sa vina cu topu de hartie de acasa pana la respect (si aici ma refer mai ales la relatiile ofiterime-nco-pu**me).
Ce interes national are Romania prin vagaune din africa si orientul mijlociu ? Fi sincer….si acolo poti reglementa cu cine lucreaza si cu cine nu.
Banul public este cat timp lucrez pe banul public apoi pot sa lucrez si in alte parti. De aia doctorii pot sa plece din tara sa lucreze in vest. Btw doctorii ar trebui sa fie tot o chestie de siguranta nationala dar acolo ne facem ca nu e si inchidem ochii.
Inteleg ca nu este la fel ca orice alt domeniu dar de acolo pana la a iti baga p*** in toti care vor sa lucreze e cale lunga. E practic inca o mare bila neaga pentru toti tinerii care vor sa mearga in armata. De ce dracu sa faci asta daca peste 10 ani statul poate sa bage o lege de la masa sa iti limiteze si mai mult viata ?
p.s. n-am lucrat niciodata la statul roman si pe zi ce trece ma bucur mai tare ca am luat decizia sa nu fac asta desi ma tenta in tinerete.
Bine spus !
„…sa lucreze doar prin firme aprobate de stat” – 😅😅😅. Pariu ca daca ar fi fost asa si firma lui Potra era „aprobata” de stat.
Cine zice ca nu era aprobata?As zice chiar ca era foarte aprobata.
@Mucea tu spui așa ,,Statul nu instruieste militarii ca sa se exporte modelul la tot felul de grupari paramilitare.”
Ba exact asta făcea în anii ’90. Când m-am angajat MAC, militar angajat cu contract, în 1991 la Poliția Militară mi s-a spus în față, la toți de fapt, că noi ca luptători vom fi păstrați până la vârsta de 45 ani, dacă treceai de testele fizice trimestriale, după care un șut în fund și afară pe poartă. MApN nu ne oferea nici o posibilitate de a continua. Nu cred că s-a schimbat ceva la nivelul actual de SGP ca și luptător, până prin 2015 parcă nici nu se recunoștea vechimea în câmpul muncii. În rest, a punctat și @robi bine de tot și corect în răspunsul după tine
Mucea-Un ofiter finlandez sau estonian,dupa 3 zile de bataie cand mai are jumate din baieti,in prima localitate in care ajunge ia in subordine o companie de aparare teritoriala inarmata si instruita la cluburile locale.In civilie sunt practic o organizatie paramilitara formata din unii care trag anual pe banii lor cat unitatile AT de la noi.Nu trebuie birocratie,directive care pot veni sau nu in haos.
In primul razboi mondial,niste liceeni,jandarmi si politisti(cu accent pe liceeni)au oprit prima strapungere germana pe frontul de la Jiu inarmati cu ce au gasit prin postul local de jandarmi.Dupa o vreme a venit si armata adevarata si a rezultat o mare victorie ,dar la momentul si locul decisiv au fost unii din cei 10% care valoreaza 2 bani pe un camp de lupta ,care facusera o minima pregatire.Atunci se faceau niste rudimente.”Asta e o pusca,trage inspre aia care au alte haine ca noi”.
Maine daca vreau sa dau un mesaj pe whatsapp sa le spun unora ca am nevoie de ei in comuna Tudor Vladimirescu,cui sa dau?
Aia autoselectatii nu-s in tara,ori sunt la parnaie conform legii asteia.Trupe teritoriale nu exista.Cluburi de tir nu sunt decat foarte putine.Daca trimit unii cu portavoce sa cheme toti detinatorii de arme,nu-s unul din 10 ca in Cehia,sunt 1 la 100.De fapt 1 la 300,pt ca 2/3 au pistoale cu bile de cauciuc sau pusti cu aer comprimat care doar dupa mintea militianului roman sunt arme.
Deci,daca Ucraina pica pt ca birocratii lor sovietici,frati gemeni cu puletii romani, nu au facut o organizare ca lumea,noi pe cine punem intre copii,femei,bunuri materiale si armata violatoare?
Nu vreau sa para ca is isteric,ma gandesc strict practic.Legile efemere facute de niste dubiosi trebuie respectate la pace,dar la razboi conteaza niste legi vechi cat natura.Potentialul de recrutare de luptatori,nu muncitori in uniforma,este de 10%.Adica spre 7-800000 din barbatii acestei tari.Dar nu-s pregatiti,echipati si selectati.Ei insisi habar nu au ca sunt asa.Trebuie sa isi dea seama de asta cand sunt testati.
Evident,e mai un pic mai complexa povestea.Dar fundamental,chestiunea e simpla.Greu e sa faci ceva infrastructura,greu e sa accepti lideri,greu e sa testezi in conditii realiste.Dar sa-i gonesti din capul locului si pe aia care fac asta din proprie initiativa…
Relativ fara legatura dar ai amintit de istorie si mi am amintit de replica elvețianului din ww2 ” perfect, tragem fiecare cate zece cartuse si plecam acasa” cand un general german la amenintat ca sunt trupele germane sunt de zece ori mai numeroase decat cele elvetiene.
E Ok , din punctul meu ca militar sa le interzica sa participe, sa antreneze etc, atat timp cat „Nu esti in rezerva !”, nu cum au procedat unii care si au luat concedii sau au facut intrerupere de 2 ani, pe diferite motive ! Dar din momentul in care sunt in rezerva ce treaba mai are statul sa imi interzica sa mai castig un ban, facand protectie vip in Africa sau instruind forte de politie ? Ei guvernantii ce vor sa stam in Piata Victoriei la manifestatii ca milogiiisa faca dreptate, sa egalizeze pensiile si sa le indexeze si ei sa ne de cu flit ?Militarii nu au pensii de magistrati si de acum in colo or sa fie si mai mici ppensiile celor ce vor iesi.. Eu atat le spun guvernantilor „Nu va jucati cu focul!” Deja militarii si rezervistii care au fost tratati cu dispret pana acum si o sa le mai ia 10%CASS. Ca intr o buna zi dai de unul care o ia randea,,,, si e si posesor de arma, mai e bolnav incurabil si nu are ce pierde si face cine stie ce…… Au luat o pe aratura din diferite motive altii care erau in sistem si au facut nenorociri si aia erau testati anual psihologic !
Esti apt de munca sa nu esti apt de munca, cat e sa profiti e bun sistemul ca se restrictioneza profitatul numai e bun sistemul ,pt inapti exista ca la civili pensie medicala sau reconversie profesionala,a e de porc ne cade gradele
Mai citește la ce vârstă se pensionează militari în alte țări și ju i mai compara cu civilii ! Ca asta au făcut și unii guvernanți de acum au ajuns unii civili fără grypa de munca sa aibă pensie mai mare ca un militar în condițiile în care cat au lucrat au avut un salariu decent și când au ieșit la pensie cu 65%, nu li s a mai respectat legea și au limitat, nu au indexat ca la toată lumea cum era scris ! Oricine cred ca nu e bucuros sa treacă 5 – 6 ani sa nu îți indexeze inflația, sa nu îți actualizeze solda sa nu o recalculează pentru a elimina discriminarile intre militari în schimb la civili se poate
De aceia piloți militari, britanici și americani, etc s au angajat instructori la UAE, CHINA și țărilor care I au format nu le convine. Și la ei pensionarea începe la unii de la 40-45, la alții un pic mai mult, dar ca și la noi ies cu un procent din valoarea salariului. Niciodată pensia nu a fost la valoarea salariului. Deci nu ai cum sa o duci bine ca un salariat, dacă nu mai faci ceva ! Sa Iași cu pensie pe caz de boală eca și cum ai avea ajutor social !
Și sa îți mai spun ceva ca să pricepi și tu și alții care nu sunteți militari de profesie ! Acum 3 ani când m am pensionat avea ultimul grad și toate clasele Mao mult as fi avut cu ” Oscar ” cine e de meserie știe despre ce vorbesc Sharky , Lt.rez etc Diferența între pensie și salariu era de 1400 lei, acum după 3 ani Diferența e de 3500lei ! Din cauza neplicarii legii și recalcularea sondelor, am pierdut 1500lei. Deci ar fi rămas difer 2000 și era normal ceilalți lucrează . Atunci unde e dreptatea și vii sa îmi interzici sa ma duc cate 3,6 luni sa fac ce știu mai bine , ?
Cateodata am impresia ca ne place tare mult sa discutam in contre chiar si cand nu exista nici cel mai mic motiv, sau cand pur si simplu la mijloc e o intelegere gresita a situatiei.
https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/guvernul-bolojan-vrea-sa-le-interzica-militarilor-si-politistilor-sa-se-mai-angajeze-ca-mercenari-chiar-si-dupa-trecerea-in-rezerva-3300937
Mai luati si voi articolul si cititi-l din nou, Titlu, bla-bla, bla-bla, asta e partea care conteaza.
„Exercitarea unei funcții sau prestarea unui serviciu în sectorul privat care presupune desfășurarea de activități cu caracter militar ori de securitate privată, în zone de conflict armat, ori desfășurarea de activități de recrutare, instruire sau consultanță pentru societăți sau companii militare ori de securitate private prezente în zone de conflict armat.”
Sunt 2 lucruri interzise.
Prezenta in zone de conflict armat, din cate vad nu e interzisa nici macar prezenta in tari cu zone de conflict armat, doar implicarea directa in conflict.
Celalalt lucru interzis e instruirea sau consultanta pt una din partile implicate direct in conflict.
Adica participarea directa si consultanta pt partile in conflict.
Restul e permis. Tot ce poti sa vrei de la consultanta, antrenament, paza. Absolut orice, atata timp cat respecti regulile astea 2 .
In rest, desi are de-a face cu Potra, are mai mult de-a face cu imaginile romanilor luati ca din oala, dezarmati si incolonati. I-au dus la aeroport, dar puteau la fel de bine sa-i duca in padure si sa rezolve altfel situatia. Nu aveam absolut nici un control acolo.
https://www.euronews.ro/articole/video-mercenarii-romani-in-custodia-m23-i-am-eliberat-s-au-dus-acasa-vom-aduce-pa
Chiar e bine ca statul sa aibe un cuvant de spus , altfel uiti de el pana ajungi intr-o situatie de nici nu mai sti cum ai ajuns acolo si daca mai iesi fara putin ajutor din tara.
Nu are de a face”” cu imaginile romanilor luati ca din oala, dezarmati si incolonati. i-au dus la aeroport, dar puteau la fel de bine sa-i duca in padure si sa rezolve altfel situatia. Nu aveam absolut nici un control acolo.”” Ii doare pe ei undeva de ai nostrii ! Stii ce zic ei guvernantii ? Cine i a trimis acolo? Nu stiau cei asteapta? Are de a face cu plecarea cadrelor active prin diferite subterfugii, asta e marea problema, ca aia fentau statul, unii luau banii de ingrijire copil etc, si daca aveai nevoie de el, intr o situatie de mobilizare poate era mort in Congo sau invalid sau nu era de gasit.. Tu te bazai pe 1000 de soldati si de fapt aveai disponibil doar 800, ca unii nu erau de gasit sau poate erau chiar morti prizonieri,,pe undeva..
Prea putin conteaza, nu schimba cu nimic faptul ca impingi un mare bulgare de dezinformare care nu se bazeaza pe absolut nimic.
https://webapp.mai.gov.ro/frontend/documente_transparenta/741_1750780333_Proiect%20OUG.pdf
Nu e vorba de nici un subrefugiu, e o modalitate legala de a intra in concediu fara plata si momentan pana la aprobarea acestei ordonante de a face absolut orice. Asa functioneaza orice lege, ca ceva sa fie interzis, trebuie sa fie specificata ca fiind activitate interzisa. Pana acum nu era, nu era nimic care sa impiedice un cadru activ sa-si ia concediu fara plata si sa sa duca in Congo sau oriunde. Atata timp cat suspendarea activitatii se facea corect.
Nici dupa aceasta lege regulile nu se schimba prea mult, apar doar cele 2 reguli pe care le-am enumerat mai sus. Se aplica doar celor in rezerva si celor activi, nu si celor in retragere.
Si desi pare o masura abuziva e totusi ceva de bun simt.
Interzice companiilor private sau oamenilor care se duc de capul lor sa trimita cetateni romani in zone periculoase si sa-i implice direct intr-un conflict armat.
Nu este nici cea mai mica diferenta intre regulile impuse celor activi si care isi suspenda activitatea, si celor deja trecuti in rezerva.
In rest, ca ceva sa fie interzis, trebuie sa fie specificata ca fiind activitate interzisa. Daca nu e trecuta, inseamna ca ai voie.
Nu te impiedica nimeni sa-ti iei concediu fara plata si sa mergi sa pazesti o mina sau un transport de diamante prin Africa de Sud. Daca doreau sa interzica asta , o faceau.
Celalat lucru adaugat e posibilitatea mentinerii in activitate la cerere pana la 65 de ani.
Pot sa le puna ethic guidelines and regulations care sa zica nu poti sa lucrezi pentru puteri dusmane, nu poti sa lucrezi contra intereselor statului etc. etc.
In log sa reglementeze interzic pentru ca atat in duce capul ala gol. O prostie de decizie.
Da ma ca acolo sus sunt niste dobitoci,care nu au habar de viata militarului, de statutul lui, de problemele si lipsurile etc si sunt adusi din civilie de firme,companii etc si se apuca sa faca legi pentru militari !
Cu o atentie la medic si un (ret) in loc de rez ai rezolvat problema. Scrie in propunere activ sau rez.
#numazic #mainvataprietenidinMAIprostii.
„Cadrele” nu trebuie sa-si faca griji ! Judecatorii nostrii ii absolva :”Au vrut sa munceasca”
Vezi ANAF
https://m.ziare.com/rachete-mistral/3-achizitie-romania-mbda-ambasada-frantei-1949485
Răspunsul ambasadei Franței, referitor la achiziția de rachete Mistral 3.
https://www.navylookout.com/building-the-royal-navys-silent-hunter-type-26-frigate-programme-update/
https://hotnews.ro/serbia-acuza-sase-persoane-ca-planificau-o-schimbare-violenta-a-puterii-soldati-si-politisti-printre-cei-retinuti-2012626
„Șase persoane au fost reținute în Serbia sub suspiciunea de pregătire a unor acțiuni împotriva ordinii constituționale și a securității țării, a anunțat Ministerul de Interne al Serbiei.”
„Potrivit publicației N1 citată de Meduza, printre cei reținuți se numără: reprezentantul Asociației Popoarelor Indigene din Kraljevo, Ivan Matovic; fostul președinte al Sindicatului Militar din Serbia, Novica Antic; un veteran al războaielor din Croația și Kosovo, Branko Momcilovic; fostul plutonier Vidan Koljajic; și fostul ofițer de poliție, Srdjan Gajovic.”
„În martie 2024, publicația Politico, citând o agenție de informații occidentală anonimă, a scris că Novica Antic era un „agent de influență” care colabora îndeaproape cu serviciile de informații ruse.”
Cine sunt cei 8 consilieri prezidenţiali numiţi oficial de Nicuşor Dan. Care este echipa cu care va colabora preşedintele
https://www.zf.ro/eveniment/cine-sunt-cei-8-consilieri-prezidentiali-numiti-oficial-de-nicusor-22840032
Vai de capul meu….de unde le-a scos pe cucoanele astea.
Cu toții sunt păstrați din echipa Johannis iar asta mie nu mi se pare de cel mai bun augur.
Gata, l-au împachetat și pe Nicușor. Nicio figură nouă, doar dinozauri ai sistemului. Ficus 2 scrie pe el.
Unu singur e dinozaur, restul sunt numai femei tinere. Cauta pe fiecare si vezi
https://www.msn.com/en-us/news/technology/china-strikes-hard-chinese-satellite-pulverizes-starlink-with-a-2-watt-laser-36-000-km-from-earth/ar-AA1HbXzq
https://militarywatchmagazine.com/article/us-used-up-15-20-percent-global-thaad-arsenal-11-days
https://m.digi24.ro/stiri/externe/ue/informatiile-de-la-serviciile-secrete-europene-il-contrazic-pe-donald-trump-stocul-nuclear-al-iranului-ramane-in-mare-parte-intact-3301797
Se pare că Oshkosh a reușit să ocolească interdicția de a comercializa JLTV clonându-l în Kaimaan pentru Olanda
https://armyrecognition.com/news/army-news/2025/netherlands-orders-150-oshkosh-kaaiman-dxpv-vehicles-derived-from-u-s-jltv-for-marine-corps
În prezent producția de JLTV A2 este făcută de AM General
https://www.army.mil/article/263884/army_announces_joint_light_tactical_vehicle_follow_on_production_award
Pentru înțelegerea mai bună a situației JLTV și de ce Oshkosh nu a concurat în licitația câștigată de Otokar cu Cobra 2, articol din 2020
The Joint Light Tactical Vehicle is currently built by Oshkosh but the Army is seeking alternative manufacturers, who will get the government-owned Technical Data Package required to build it.
https://breakingdefense.com/2020/02/army-will-share-oshkoshs-jltv-designs-with-competitors/
Sincer cred ca astia il duc pe trump cu zaharelul si asteapta sa plece din functie
Germany plans to double its defense spending within five years
https://www.defensenews.com/global/europe/2025/06/26/germany-plans-to-double-its-defense-spending-within-five-years/
Yutong va livra 22 de troleibuze noi la București. Contractul a fost semnat astăzi
24 iunie 2025
Primarul General al capitalei anunță că a semnat astăzi contractul pentru livrarea a 22 de troleibuze noi, marca Yutong, produse de unul dintre cei mai importanți constructori de vehicule electrice din lume. Continuăm astfel modernizarea transportului public din Capitală.
https://mobilitate.eu/yutong-22trole-stb/
Văi vai dar ce onoare..”Yutong sunt cei mai tari pe felie”..o nu mă înnebuni..ți-au dat și niște scobitori chinezești pe viață bonus?
Cu ăștia vreți voi sa ne luptăm cu Estul?
..ce ipocrizie..și ce „păcat” că nu putem cumpăra și armament din China..
Doar Chengdu sau Norinco sunt unii dintre cei mai mari constructori de armament din lume nu?
Cat timp suntem ipocriti..nu ne va merge bine..
Troleibuze chinezești cumpărate de la firmă turcească…
A dat si el un tun in interimat cat mai are timp…fmm
Chinezii si turcii au oferte competitive. Cei de la Anadolu au adus si autobuze electrice din China marca ZTE (Granton).
https://www.sustainable-bus.com/news/ikarus-yutong-bid-tender-trolleybuses-budapest/
@Ares..
Nu vorbim aici de preț și nici măcar de calitate..
E vorba de principiu..dacă tot o dam cu placa asta că suntem într-un sistem de alianțe..
Nu poți să cumperi pe civil și să zici că ai cumpăra de la chinezi și pe militar dar că nu te lasă americanii..
Nu cumperi deloc! Nici pe civil nici pe militar..
S-a vorbit la articolul dedicat lui J-10 că este mult mai ieftin decât concurenta occidentala (F-16, etc)..
Pai pe principiul asta, as trebui sa luăm J-10.
Bravo @Mihai.. corect! A da contracte chinezilor înseamnă să nu produci in Romania sau UE..îți sabotezi industria..
Te-ai gândit ca, chinezii cu banii câștigați din vânzarea de autobuze, trenuri etc (se pregătesc avioane de linie)..toate aceste produse pentru piata civilă..ca profitul este poate reinvestit in producția militară?
Deci noi (practic) punem umărul la înarmarea Chinei..
Nu e nevoie sa cumperi un J-10..e suficient sa iei o flotă de autobuze, trenuri etc..că banii ii direcționează partidul unde trebuie..
Just saying..
Cand un produs de calitate e sub pretul pietei sau gratis, de fapt consumatorul e marfa.
Asa si cu chinezii: vand ietin sa faca cota de piata (+ sa ingroape si producatorii europeni, scapa de concurenta) si creeza dependenta de ei a.i. in caz de razbel, sa mai aiba o parghie de actiune asupra alora din celalalt bloc geopolitic.
Asa ca prost e cine cumpara brand-uri chinezesti (totul e produs in China, bla-ba – asta de fapt nu e chiar asa de alb-negu: un brand vestic ce produce in china isi poate muta productia in alte tari cand geopoliticul ii cere, dar daca cumperi de la chinezi direct, te ‘dai pe mana lor’).
Bear hug pentru patrioti si redactie!
Sunteti printre sursele unui articol din pressone: https://pressone.ro/statul-roman-antreneaza-luptatorii-de-top-din-armata-privata-a-lui-horatiu-potra-in-trei-unitati-de-elita-ale-mapn-surse-pressone-e-o-hemoragie
Felicitari si la mai mare!
Ce cacanar de jurnalist ca a pus print-screen-urile alea.
Căcănari nu sunt ăia care răspund la ordinele lui Potra?
@winn ce legatura are una cu alta ?
https://evz.ro/rosiile-nu-pot-fi-udate-oricand-in-zilele-toride-sfaturi-utile-pentru-o-recolta-mare.html
Astea chiar nu le știam 😅
No,ni ma la ei.O ajuns Sharky la ziar.Tre sa dea de baut niste apa plata cu lamaie 🙂
Decat intreb.Sa mearga sa pazeasca in Zanzibar o antena Vodafone nu e bine.Dar sa fie soferi de Uber e ok?Ca se face si asta din greu.
Nu ca is naspa,dar spiritul de razboinic e deficitar.Onoare ,sacrificiu,pus intre gloantele vrajmase si nevinovati mai gasesti fix in cercurile astea blamate.
Partea rea.90% or belit sufletu’ la criza.Dar cu cei 10% poate se face un regim a la Starship Troopers,cartea,nu filmul.
Sa nu fim tristi 🙂
Efectiv,democratiile occidentale cauta cu lumanarea niste jupani .
@Mihais
Io eram în printscreen-ul ăla, maître?
Na, n-ar fi prima dată, când eram tânăr și frumos mă trimiteau la interviuri și la radio, și la tv, si prin presa scrisă, că dadeam bine-n poză! Amintirileee mă chinuieeeesc…
Părerea mea, hâc…
Chief,din cate retin,tu spui Shitbackistan.Pseudonimul era sters.
Era de prin 2022 comment-ul.
Oricum mai e ceva de optservat.D-l jurnalist a citat multe surse.A stat sa caute,a citit,a dat telefoane,a vb cu oameni.
Din acest pdv,chapeau-bas.D-l jurnalist,felicitari,nu ati folosit ChatGPT sa va faca munca.
Ca poate om gasi nuante,ca om fi au ba de acord cu unele pozitii,c’est la vie.
@Mihais
Da, maître, am văzut și eu, pe urmă.
E comentariul meu, și atunci discutam despre „furtul” armei de la Mamaia-sat.
Apa plată, nu o dau, dar dau o palincă de pere, proaspăt luată de la Oradea. Când au început evreii show-ul în Iran, eram în concediu, la tratat oasele.
Părerea mea, hâc…
Shtitbackistan ca shitbachistan dar ” Parerea mea, hâc” cine o mai spune ?
Cat timp ajungem mai credibili decat ministerul, care a dat RuMil la DNA ca publicam informatii „clasificate” … de pe gugal, zic ca suntem bine.
Si la mai mare dragi domni!
EXCLUSIV România cumpără sisteme portabile de rachete Mistral 3 de la guvernul francez, Comisia Europeană acoperă o parte din suma de achiziție
https://defapt.ro/investigatii/romania-cumpara-sisteme-portabile-mistral-3
România cumpără sisteme portabile Mistral 3: Ministerul Apărării Naționale se pregătește să semneze un contract de aproximativ 600 de milioane de euro.
Suma acoperă achiziția a 231 de sisteme de rachete portabile Mistral 3, achiziție derulată prin programul european EDIRPA.
In ultimul timp asa de multe fake-news si incurcari a programelor.
Sunt de fapt 2.
Licitatia VSHORAD – SHORAD care e inca in picioare, dupa ce a fost lansata la sfarsitul lui 2023, a fost amanata o perioada, a fost suspendata din nou dupa ce firma coreeana a fost eliminata si a depus contestatie, reluata din nou, restul zvonuri ca au ramas in cursa doar israelienii. Dar nu cred ca a aparut un anunt oficial. Zvonuri ca ofertele au depasit suma maxima dorita. Nu i-as pune cruce dar nici nu se grabeste ministerul sa anunte ceva oficial.
https://hotnews.ro/achizitie-militara-majora-romnia-lanseaza-o-licitatie-de-circa-2-mld-euro-pentru-sisteme-antiaeriene-pe-raza-scurta-si-foarte-scurta-vshorad-shorad-32659
Apoi e programul european EDIRPA, aparut si el in 2023, initiativa de cooperare in achizitii. Parte din el s-a dus catre achizitia in comun de Mistral 3, Romania a decis si ea sa participe, 9 state pana acum. Dar e ceva complet separat de licitatia pt shorad.
Intentie mai veche iar Romania a primit finantarea abia la sfarsitul lui 2024.
https://www.g4media.ro/romania-primeste-bani-de-la-ue-pentru-achizitia-de-sisteme-de-aparare-aeriana-cu-raza-foarte-scurta-la-comun-cu-alte-tari-sprijin-financiar-in-premiera-de-la-comisia-europeana-pentru-achizitiile-pub.html
Interesant in articolul de mai sus pasajul asta.
„De aici e mare supărare a generalilor care s-au opus până acum acestei achiziții. Nu vor mai putea să obțină comisioane și spăgi”, a mai spus un oficial al MApN, sub anonimat. ”
EDIRPA de fapt finanteaza o suma foarte mica prin comparatie, inclusiv din achizitia aceasta de Mistral. Grosul banilor si ai problemei vin prin programul SAFE, 150 miliarde cu dobanzi preferentiale de impartit intre statele EU.
Beleaua mare e ca asa banii se duc direct la furnizori, Statele cer, EU garanteaza, banca plateste, banii nu trec prin mana decidentilor, ioc bani de spagi, ghesefturi, ciubucuri si alte sinonime.
Ce curatenie frumoasa s-ar face prin achizitii daca am merge pe proiecte comune cu UE.
De-asta se dau multi din armata cu suveranitatea si independenta (pseudo-AURisti), ca sa fie liber la ciordeala si dotare indoielnica.
Plang incicasii si zisii din Mapn, gata cu licitatiile si glumele proaste.
Iti da UE bani cu dobanda mica, rambursare in 10 ani cam aia e…ciocu mic sa vina mistral3, iris, lynx
In postare lui @Marius e unlinkul despre achizitii comune in care se spune de un program „JAMIE”, in care 6 state cumpara in comun sisteme IRIS T. Nu spune nimeni ce preturi sunt, daca se face transfer de tehnologii, sau ceva gen offset ! Ca daca se facea se baga si Romania, asa sa ia totul de a gata nu e ok…Altfel afara de „marea reinarmare ca vin rusii” Nu sunt decat niste combinatii in care firme mari de armament vor face vanzari fabuloase cu bani de la UE si cineva o sa manance niste bani ca au facilitat asta…. Au fost destule scandaluri de coruptie si la nivel foarte mare in UE ! Asa ca nu ne mai vaitam de ai nostrii spagari mioritici !
Cred ca ai avut cel mai toxic comentariu pe care l-am vazut in ultimul timp.
Nu stiu daca ai facut-o cu intentie, probabil ca nu, dar ce spui e ca de ce sa ne fure „poate” europenii, tine cont de ghilimele, nu mai bine sa ne fure sigur ai nostri ?
EDIRPA a pornit de la o problema reala, zona asta are o deficienta majora pe munitii, sisteme AA si platforme de lupta moderne. Industria are produse bune, dar preturi mari, pt ca fiecare stat cand lucreaza singur da comenzi mici si rare.
Aici intervine EDIRPA, au spus, va dam 300 mil fonduri nerambursabile, cumparati in astea 3 domenii. Atat au spus.
S-a ajuns intr-un punct in care cei 300 de mil nu mai inseamna nimic, pt ca suma totala la care s-au dus achizitiile a trecut de 11 miliarde, 5 proiecte , fiecare cu un numar de state participante variind intre 4 si 9, si 20 de state individuale, cateva dintre ele participand la 2 sau mai multe programe din acestea 5.
E un exemplu de cooperare europeana cum rar am mai vazut.
Aici intervine programul SAFE, parte din cei 150 miliarde acopera initiativa asta, si iarasi e bine sa nu grabim.
DinOradea spune ca e un credit de platit in 10 ani, fals. E un credit la care nu platesti nimic primii 10 ani. Abia dupa 10 ani incepi, creditul e pe 40 de ani si la o dobanda la care nu se imprumuta nici macar americanii. E dobanda pt rating AAA. 2%-2.5% sau cat mai e acum pt ratingul asta.
Toata lumea castiga. Castiga si producatorii pt ca primesc o comanda substantiala. Castiga si statele participante, pt ca sumele obtinute in comun sunt mai mici decat cele pe care puteau sa le obtina singure, ca sa nu mai pomenesc de conditiile de creditare.
https://stirileprotv.ro/stiri/financiar/tot-ce-trebuie-sa-stiti-despre-safe-programul-de-aparare-al-uniunii-europene-in-valoare-de-150-de-miliarde-eur.html
Pe scurt-dobanda fixa si fara surprize.
„Între timp, împrumuturile vor fi susținute de bugetul UE, ceea ce înseamnă că statele membre nu vor trebui să scoată bani suplimentari în cazul în care costurile de rambursare vor crește”
Termen de rambursare ca la boieri,
” împrumuturi cu scadență lungă, cu o durată maximă de 45 de ani și o perioadă de grație de 10 ani pentru rambursarea principalului.”
Ce altceva sa mai zic ?
„Un avantaj suplimentar al utilizării SAFE este că statele membre nu vor trebui să plătească taxa pe valoarea adăugată (TVA) pentru achiziții.”
Dar de, o sa mai auzim destule strambe pe subiect, si nu numai de la noi. Fiecare tara are auristi ei.
Dar e bine sa ne asteptam la contre. Cel putin asa nu inghitim tot ce ne o sa ne serveasca tovarasul Putin prin interpusii domniei sale. La noi deja a inceput sa se agite AUR. Si e doar inceputul.
https://cluj24.ro/aur-cere-guvernului-bolojan-sa-opreasca-risipa-de-miliarde-pentru-rachetele-mistral-si-sa-respecte-legea-transparentei-252291.html
Ms Marius de corectie stiam termenii dar mi a fost lene sa scriu toata poveste => probabil mai bine era credit pe 45 ani.
Pe mine ma incanta ca luam made in UE, dam de lucru la european si nu la american, turc sau sud Korean.
Din pacate si acolo suntem codasi. Din comenzi de 11 miliarde, avem 600 mil in dreptul nostru si participam la un singur program din 5, desi stam prost la absolut toate. Luam bataie la fundul gol de la Estonia.
Se dovedeste inca o data ca decidenti nostri prefera sa cumpere din fonduri bugetare sau chiar sa se imprumute la costuri exorbitante, daca le ramane si lor de un mic si o bere. Si daca vad ca nu se poate, prefera sa amane treaba decat sa riste sa piarda spaga din dinti.
Catre suturi si-or fi luat ca sa accepte intr-un final achizitia asta de Mistral… si ce blesteme or fi fost prin culise….
Ce l a facut pe F35I dotat cu implementatiile israeliene sa fie asa de special si adaptat pt atacul
iranului:
1. SOFTWARE & MISSION SYSTEMS
Custom Mission Management Software:
Israel received deeper access to the F-35’s mission systems than any other partner nation.
Israeli engineers installed modular software layers over the US operating system, enabling:
Integration of local weapons
Custom threat libraries
Israeli mission planning and debriefing systems
Open Architecture Additions:
While Lockheed Martin keeps tight control of the F-35’s core software, Israel was allowed to insert independent modules via plug-in architecture (using the C4I systems).
Enables fast updates for new regional threats without US approval cycles.
2. ELECTRONIC WARFARE SYSTEMS
Indigenous EW Suite:
Developed by Elbit Systems and Israel Aerospace Industries (IAI).
Includes:
Radar warning receivers (RWR)
Electronic countermeasures (ECM)
Jamming pods or modules (integrated internally)
Possibly cyber/hard kill components for missile defense
Dual-System Capability:
The F-35I can switch between US-made and Israeli EW systems, offering:
Redundancy in case of cyberattack or degradation
Greater control over data sovereignty and electronic threat databases
3. WEAPONS INTEGRATION
Custom Air-to-Air and Air-to-Ground Weapons:
RAFAEL Python-5: IR-guided dogfight missile with off-boresight launch.
RAFAEL Derby: Active radar air-to-air missile.
SPICE: Stand-off guided bomb kits (SPICE-1000, SPICE-2000) with electro-optical and GPS guidance.
Potential/Reported Integrations:
Rampage: Long-range precision strike missile designed for hardened targets (developed by IAI and IMI).
Delilah: Cruise missile-like loitering munition with precision strike capability.
GBU-39/B SDB (US-made): Retained but used with Israeli targeting software.
4. COMMAND, CONTROL, AND COMMUNICATIONS (C3)
Israeli Datalinks:
Integration of IDF’s encrypted communications network, replacing or supplementing NATO Link-16.
Custom tactical radio systems and SATCOM links for:
Real-time coordination with IDF air/ground units
Secure targeting updates
Real-Time C4I:
Use of Israeli C4I battlefield management systems like:
TORCH-X (Elbit Systems)
Secure exchange with Israeli UAVs, surface radars, and command centers
–
5. AVIONICS & SENSORS (Limited Additions)
Signals Intelligence (SIGINT):
Possible integration of SIGINT payloads via modular internal systems.
Could include sensor fusion enhancements with Israeli ground/air ISR data.
Sensor Exploitation Software:
Even when using US hardware (e.g., radar, IRST), Israel uses its own data processing and visualization tools.
Greater freedom to export or retain local data.
–
6. HELMET-MOUNTED DISPLAY SYSTEM (HMDS)
Custom Display Features:
Built by Elbit Systems + Rockwell Collins, the standard HMDS is already Israeli-designed.
For the F-35I, Israel tuned the helmet for:
Israeli symbology
Integration with local EW alerts
Compatibility with custom weapons cues
7. LOGISTICS, MAINTENANCE, CYBERSECURITY
Independent Ground Systems:
Israel bypassed or modified the US’s ALIS system (now called ODIN) for:
Greater operational independence
Local maintenance and diagnostic control
Reduced risk of US-imposed downtime or monitoring
Cyber Protection:
Israel added domestic cybersecurity layers to defend:
Mission data
EW libraries
Communications systems
Possibly includes air-gapped backups or hardened systems against EW/cyber warfare.
Domain Israeli Additions
Software Custom mission systems, threat libraries, local plug-ins
EW Systems Indigenous ECM/ESM suite, switchable with US system
Weapons Python-5, Derby, SPICE, Rampage, Delilah (integrated with local tools)
C3 Systems Encrypted Israeli datalinks, real-time C4I integration
Sensors/Avionics SIGINT modules, custom exploitation software
Helmet Display Custom interface, Israeli symbology, localized threat cues
Maintenance/Cyber Independent logistics, local maintenance tools, cyber protection
Enjoy !
https://www.youtube.com/watch?v=hc78GJbpen8
Conf. de presa ref. la loviturile americane din Iran.
Many technologies and solutions developed for the needs of the New Amphibious Infantry Fighting Vehicle Borsuk will be implemented in a heavier vehicle, which is being developed by specialists from Huta Stalowa Wola. First of all, the heavy infantry fighting vehicle will be equipped with the ZSSW-30 Remotely Controlled Turret System – the same as the one installed on the Borsuk. The chassis remains to be designed from scratch.
I will add that there is talk of arming the new vehicle with a 40 mm cannon.
Rumor #1 The technology demonstrator / pre-prototype is supposedly already able to move independently,
Rumor #2 The prototype capable of starting state tests is to be available as early as the end of 2026.
https://strefaobrony.pl/prezes-hsw-jezdzacy-prototyp-podwozia-ciezkiego-bojowego-wozu-piechoty-bedzie-gotowy-do-badan-pod-koniec-przyszlego-roku/ar/c1p2-27726617
https://x.com/ObaraMarek/status/1938485733112607097
In Polish – CBWP, „Ciężki Bojowy Wóz Piechoty” – Heavy Infantry Fighting Vehicle.
Inspector of the Air Force Maj. Gen. I. Nowak in the KF-21 test flight 😉
https://x.com/goltarr/status/1938567580572176585
https://www.koreaaero.com/KO/MediaCenter/NewsRoomView.aspx?NewsPid=4923
And more 😉
https://milmag.pl/inspektor-sil-powietrznych-w-kabinie-kf-21-boramae/
Reserve Lieutenant Colonel Tomasz Lisiecki presents the first volume of the work he co-authored: „Encyclopedia of Artillery Weapons in the War on Urals 2014-2025. Volume 1 Barrel Artillery”
Volume 2 will discuss missile systems, and Volume 3 – mortars.
For now, this is just a preview, but I can’t wait.
https://x.com/Tom_Lisiecki/status/1938533322595967414
Another work of the Colonel is the co-creation of the book „Missile Troops and Artillery of the Armed Forces of Ukraine 1991-2023”
https://bonito.pl/produkt/wojska-rakietowe-i-artyleria-sil-zbrojnych-ukrainy-1991-2023
https://www.youtube.com/watch?v=8KZStNuH8eQ
Four S-400 Radars and One S-400 Launcher Destroyed in Crimea!
Ce înseamnă lipsa unui vshorad care să protejeze astfel de sisteme.
India cere Rusiei să accelereze livrarea sistemului S-400 şi a altor echipamente militare, în contextul crizei militare cu Pakistanul.
https://techrider.ro/defense/india-cere-rusiei-sa-accelereze-livrarea-sistemului-s-400-si-a-altor-echipamente-militare-in-contextul-crizei-militare-cu-pakistanul/?uord=mo7I7EDpgHhJmm5jQ7c_PqUQ-hkrXwSm7G0pyUJ27soqh%3DgWm6OvQb2G-sQVNRtFQeeB/s80qESfVb4MlGMlnp3v7GhdSahEZ6orXt5wSrX4zEd/PpC0tXoSmCibSbAf9FUSPUc6
Banii pleacă de la bogați și se întorc în România tot la bogați, așa cum se consideră șeful CFR Călători Traian Preoteasa, lăsând săracii cu ochii în soare și cu buzunarele goale. Cazul Traian Preoteasa e dovada. Veniturile acestuia din chiria la apartamentul său din Dubai sunt bani proveniți tot de la bugetul de stat.
Mai clar, chiriașul lui Traian Preoteasa este nimeni altul decât un fost ziarist angajat la Ministerul Muncii, respectiv Marius Nicolae Nițu. El este în prezent atașat pe probleme de muncă și sociale la Ministerul Muncii și „Justiției” Sociale la Consulatul nostru din Dubai. Nu comentăm cât de acute sunt problemele de muncă ale românilor în Dubai de necesită un angajat special plătit cu mii de dolari pe lună.
https://clubferoviar.ro/breaking-chiria-incasata-de-preoteasa-in-dubai-ii-vine-de-la-statul-roman-prin-intermediul-unui-fost-jurnalist-promovat-de-olguta-vasilescu/
https://www.aktual24.ro/guvernul-german-si-a-schimbat-categoric-pozitia-cu-privire-la-vanzarea-de-avioane-eurofighter-catre-turcia/#goog_rewarded
https://militarnyi.com/en/news/media-germany-to-acquire-additional-puma-infantry-fighting-vehicles/
https://adevarul.ro/stiri-externe/europa/spionajul-ucrainean-a-adaugat-o-noua-arma-2453863.html
https://www.navalnews.com/naval-news/2025/06/maritime-strike-joint-strike-missile-as-armament-for-type-212cd-submarines/
https://www.g4media.ro/rusia-banuita-de-sabotaj-dupa-incendierea-unor-camioane-ale-armatei-germane.html
https://united24media.com/latest-news/russian-saboteurs-reportedly-torch-german-military-trucks-in-erfurt-in-brazen-attack-on-nato-soil-9431
https://www.g4media.ro/info-sud-est-containere-ale-flotei-iraniene-aflata-sub-sanctiuni-ue-si-sua-ajung-in-portul-constanta-in-timp-ce-autoritatea-vamala-spune-ca-nu-stie-ce-marfuri-intra-in-tara-nu-detinem-in.html
https://bulgarianmilitary.com/amp/2025/06/26/russia-triples-iskander-m-missile-production-to-700-in-2024/
Precision ammunition for Polish artillery.
https://defence24.pl/przemysl/amunicja-precyzyjna-dla-polskiej-artylerii
De vazut
US Army tailoring Pacific commands for Multi-Domain force
https://www.defensenews.com/land/2025/06/27/us-army-tailoring-pacific-commands-for-multi-domain-force/
Val de arestări și execuții în Iran, în urma războiului cu Israelul / Temeri pentru soarta disidenților și a jurnaliștilor
https://hotnews.ro/val-de-arestari-si-executii-in-iran-in-urma-razboiului-cu-israelul-temeri-pentru-soarta-disidentilor-si-a-jurnalistilor-2013311
The International Atomic Energy Agency (IAEA) can confirm that the Iranian nuclear sites of Fordow, Natanz and Esfahan have been hit, following U.S. aerial attacks overnight, Director General Rafael Mariano Grossi said today.
https://www.iaea.org/newscenter/pressreleases/update-on-developments-in-iran-5
Sper sa se auda si in mapn.
“What we know out of Ukraine is the importance of decentralizing the decisions. If the armed forces decentralize the action, it requires different level of data concentration and making sense of the data. We do not believe in one size fits all, where all the data goes from the battlefield to a satellite to another satellite, and then down to a big sort of center.”
https://www.defensenews.com/global/europe/2025/06/27/interview-safran-defense-boss-on-the-changing-battlefield-and-ai/
Oare Nicușor tot cu Spartanul se duce la Casa Albă?
AFSOC, Allies strengthen interoperability, readiness at Emerald Warrior 25.1
Published Feb. 13, 2025
[…]For foreign military members, including the Romanian Air Force, Emerald Warrior offered the chance to test readiness and interoperability.
Specifically, the Romanian Air Force used Emerald Warrior 25.1 to assess the capabilities of the C-27J Spartan, a military transport aircraft. Traveling to the U.S. marked the ROAF’s first-ever Atlantic Ocean crossing with the C-27J.
https://www.afsoc.af.mil/News/Article-Display/Article/4066163/afsoc-allies-strengthen-interoperability-readiness-at-emerald-warrior-251/
https://www.mediafax.ro/economic/transgaz-si-srbijagas-au-semnat-memorandum-pentru-interconectarea-retelelor-de-gaze-romania-serbia-23573713
Contracts For June 27, 2025
ARMY
Raytheon, Tucson, Arizona, was awarded a $279,201,818 cost-plus-fixed-fee contract to provide functional management support for the Land-Based Phalanx Weapon System. Bids were solicited via the internet with one received. Work locations and funding will be determined with each order, with an estimated completion date of July 7, 2030. Army Contracting Command, Redstone Arsenal, Alabama, is the contracting activity (W31P4Q-25-D-0024).
Ziua armatei germane
https://www.youtube.com/watch?v=UQsXujaw4GY
Ieri s-a dat (în fine) în folosință ultima porțiune a proiectului Podului de la Brăila (2 tronsoane de drum). E frumos prin Dobrogea! 🙂
https://www.youtube.com/watch?v=Q_nUcheZY9U
Păcat că nu ne-a dus capul să proiectăm podul și cu spațiu pentru linie de cale ferată.
@Nicolae
The Remontowa Shipbuilding S.A. shipyard in Gdańsk will host a ceremonial christening and launching of the first of a series of electronic signal intelligence (SIGINT) ships on July 1. The two ships of the „Delfin” program are being built under a contract concluded by the Armament Agency with the general contractor Saab Kockums AS, which commissioned their construction to the Gdańsk shipyard. They will be part of the Reconnaissance Ship Group of the 3rd Ship Flotilla.
https://www.gospodarkamorska.pl/lipiec-pod-znakiem-delfina-drugi-w-tym-roku-okret-zostanie-zwodowany-w-stoczni-remontowa-shipbuilding-sa-85917
https://www.gospodarkamorska.pl/pracowity-lipiec-w-remontowa-shipbuilding-sa-stocznia-zapowiada-wodowanie-okretu-programu-delfin-oraz-promu-85783
28 iunie, 85 de ani de la ocuparea Bucovinei…
https://www.deschide.md/articole/85-de-ani-de-la-raptul-basarabiei-una-dintre-cele-mai-mari-tragedii-ale-neamului-romanesc
https://m.defenseromania.ro/radio-erevan-varianta-ungara-spionul-ucrainean-expulzat-luna-trecuta-era-de-fapt-agent-rus_634347.html
Glume ungurești…ma rog, glume fără intenție.
Leonardo and Romania’s Avioane Craiova have teamed up to cooperate on proposals to sell the Italian airframer’s M-345 and M-346 jet trainers and training system to the country.
https://aviationweek.com/defense/light-attack-advanced-training/leonardo-avioane-craiova-team-potential-romanian-m-345-m-346
Desi mi-as fi dorit sa vad o escadrila de IAR Soim TD probabil ca nu vom vedea asa ceva deoarece oamenii care se ocupa de acel proiect probabil au alte preocupari decat sa-si faca treaba, ca multi alti bugetari, asa ca M345 probabil va fi o buna varianta de luat in calcul.
Mi-ar mai fi placut si ceva de la americani sau, de ce nu, de la sud coreeni. Dpmdv ideal ar fi ca aceste trainere sa poata sa aiba si rol de politie aeriana (pentru chestii soft gen escortare avion de linie) si atac la sol.
Eu zic sa sa dam la Leonardo fabrica de la Craiova, pe un dolărel, daca o vor; poate poate o scot italienii din mizeria in care se zbate.
Solutia optima desigur ar fi ca sa dea pe mana Aerostar atat fabrica de la Craiova cat si Romaero, doar asa am reusi sa avem si noi un mini ‘conglomerat national ’ in domeniu aeronautic ce poate livra niste performanta.
Dar deh, nu e vointa politica. Poate ministrul asta noul al economiei sa die mai rasarit la cap.
Nu nu, mințile luminate ale Fabricii de la Craiova și Romaero ar intoxica conducerea Aerostar.
pai am citit acum ceva vreme un articol unde fix asta încerca Aerostar sa facă , si anume sa preia Romaero, si ca sa vezi, statul Roman punea si pune tot felul de bete in roate.
https://ziaruldebacau.ro/aerostar-bacau-ar-vrea-sa-cumpere-romaero-companie-cu-70-milioane-euro-datorii-pana-acum-statul-roman-ar-fi-refuzat/
Se pare că în Vest nu au auzit de paznici sau camere conectate la vreun centru/dispecerat al unei companii private de pază.
https://adevarul.ro/stiri-externe/europa/activistii-pro-palestineni-au-vandalizat-din-2453937.html
Bugetarii chinuiți
https://newsweek.ro/investigatii/directorul-institutului-ce-protejeaza-padurea-30000-lei-salariu-alti-580-angajati-iau-15000-lei?utm_source=newsshowcase&utm_medium=discover&utm_campaign=CCwqGQgwKhAIACoHCAowxO-1CzDRis0DMK7pmgQw3unBBA&utm_content=bullets
https://defence-blog.com/south-korea-buys-20-more-kf-21-fighter-jets/
NH 90:
https://www.youtube.com/watch?v=qYxS0xnhP4o
https://militarnyi.com/en/news/ukrainian-marines-guided-american-himars-to-target-as-part-of-sea-breeze-2025-exercises/
https://en.defence-ua.com/news/sweden_bought_iris_t_slms_underequipped_with_radars_plain_economy_or_europes_new_air_defense_unit_configuration-14977.html
https://armyrecognition.com/news/navy-news/2025/spain-eyes-catapult-fitted-aircraft-carrier-with-navantia-as-nato-urges-greater-defense-investment
https://ukdefencejournal.org.uk/work-begins-on-future-british-nuclear-attack-submarine/
https://m.digi24.ro/stiri/actualitate/social/zeci-de-pompieri-romani-trimisi-in-franta-pentru-a-sprijini-lupta-cu-incendiile-de-vegetatie-3303993
https://www.desteptarea.ro/aerostar-finalizeaza-prima-inspectie-de-mentenanta-de-rutina-pentru-un-elicopter-black-hawk-in-romania/
https://www.navalnews.com/naval-news/2025/06/tkms-wins-e800-million-contract-to-modernize-german-navy-submarines/
FLAK
https://www.armadainternational.com/2025/06/ukraine-war-awakens-air-defence-needs/
Schw FLAK
https://www.twz.com/land/largest-patriot-salvo-in-u-s-military-history-launched-defending-al-udeid-air-base-against-iranian-missiles
https://www.digisport.ro/natatie/a-intrat-in-istorie-david-popovici-extraterestrul-din-inotul-mondial-3666807
Felicitări, tinere domn, și mult succes în viitor!
Microchipuri 🙂
https://en.topwar.ru/267003-vojny-mikrochipov-na-ostrie-tehnologicheskogo-progressa-stanovitsja-tesno.html
ZAK
https://en.topwar.ru/267053-francuzskij-zak-rapidfire-i-ego-varianty.html
PS Nexter, Thales RapidFire turret to help French Navy fight drone swarms
https://www.zona-militar.com/en/2025/06/28/with-an-investment-of-e1-375-billion-spain-plans-the-co-production-of-up-to-30-new-hurjet-trainer-aircraft-to-equip-the-air-and-space-force/
https://armyrecognition.com/news/aerospace-news/2025/breaking-news-u-s-alabama-air-national-guard-begins-a-10-thunderbolt-ii-replacement-with-f-35a-fighter-jets
https://www.g4media.ro/presedintele-senatului-mircea-abrudean-discutii-cu-reprezentantii-companiei-japoneze-ntt-data-care-vor-sa-si-tripleze-prezenta-in-romania-mitsubishi-si-hitachi-vor-sa-participe-la-proiectele-de-i.html
Canada orders China’s Hikvision to close Canadian operations
https://theedgemalaysia.com/node/760672 – sunt vândute și în România
https://www.g4media.ro/ministrul-economiei-pentru-industria-de-aparare-incepe-sa-apara-o-luminita-la-capatul-tunelului-conteaza-foarte-mult-cum-se-misca-romania.html
motivu, simplu…ieftine, stiu ce spun sunt din domeniu
https://www.g4media.ro/ministrul-economiei-despre-fabrica-de-pulberi-unde-indemnizatiile-au-fost-majorate-de-12-ori-cu-nesimtire-si-cu-acordul-ministrului-visul-lor-frumos-a-durat-putin-nu-vor-ramane-asa.html
„Noul Consiliu de Administraţie de la Fabrica de Pulberi din Făgăraş a votat în aprilie creşterea indemnizaţiilor membrilor, mărite de 12 o r i , de la 1.680 lei la 19.000 lei brut lunar, a dezvăluit G4 Media. Membrii Consiliului de Administraţie au justificat creşterea indemnizaţiilor prin faptul că, spre deosebire de trecut, în fabrică se derulează în acest moment ”obiective de natură strategică ce constituie etaloane de performanţă” şi au transmis că limita maximă a indemnizaţiei ar fi putut ajunge, în mod legal, la 27.540 lei brut lunar, ”actualizarea” la nivelul de 19.900 lei fiind ”mult inferioară valorii legale stabilite”. Oare a crescut profitul fabricii de 12 ori ??
Acţionarul majoritar este Ministerul Economiei !!!! Adica fabrica NU este proprietate privata, unde proprietarul face ce vrea ! N U, Ministerul & PSD-ul sunt in Consiliul de Administratie si hotarasc daca saboteaza sau nu ! Este vorba despre TOATE consiliile de administratie ale activelor Statului Roman !
Privatizare sau închiderea acestor gauri negre este singura reformă posibilă.
Cum o reformă de acest nivel nu este agreată de olitruci, ne vom trezi conduși de gargaragii într-o „democrație” sud americană din anii ’80
Iobagii protestează la porțile uzinei că au salarii mici și ăștia își votează singuri salarii de zeci de mii de euro (care puteau fi folosite pentru echipamente, specializări și salarii mai bune pentru angajați).
Atenție, că superi stăpânii iobagilor cu remarci nesăbuite… 😀
Pai nu au plâns toți că fabrica asta nu mai produce pulberi, explozivi și de ani de zile ?
Că am ajuns sa importam din Serbia, Turcia ?
Deci ăștia și-au tras salarii grase INAINTE se producă ceva ?
daa, sa se simta motivati.
Chestia asta, cu unii care isi voteaza singuri salariile, nu ar trebui sa aibe voie sa se intample.
Strategie inferioritate tehnologica
https://en.topwar.ru/267005-zapadnyj-vzgljad-na-krizis-v-protivostojanii-sovetskoj-broni-i-snarjada.html?utm_referrer=topwar.ru
Clanuri , mioritice :-)))
https://adevarul.ro/stiri-externe/in-lume/hamas-lupta-de-supravietuire-in-fasia-gaza-2453995.html
PS1 Ai vazut dov ca se poate si cu donatie :-)))) La noi „Hamasii” stau in vile :-))))
PS2 „Nu o să mai fie ce a fost Turcia. Deja s-au dus sus cu prețurile”, a fost altă opinie. „Da, mai bine-i la Eforie cu 35 lei porția de hamsii și 8 lei apa”, i-a răspuns cineva. A fost imediat completat de altcineva. „Mai bine uită-te ce prețuri ai în România și la munte și la mare și după aia să faci comentariul ăsta. Avem niște prețuri de zici că ești la Monaco și salarii…”, a fost altă părere.
Strategie
https://adevarul.ro/stiri-interne/evenimente/polonia-cere-arme-nucleare-romania-ezita-e-2454016.html
Asta e o chestiune interesanta.Stiam si de discutiile astea sovietice,am comentat deseori pe subiect tanc+mli etc…
Problema fundamentala azi difera de ce era acum 50 sau chiar acum 10 ani.Manevra in sine implica o miscare a fortelor.Asta nu e o plimbare pe senile ci se misca organizat pt a preveni distrugerea si atingerea unor obiective dincolo de o linie a frontului.Asta la randul ei e o linie mai mult imaginara,dar care nu poate fi depasita fara un efort dedicat.Adica nu orice miscare de rutina din partea unor plictisiti trece de linia asta si ajunge in puncte sensibile.
Tancurile si restul masinilor trebuie sa ajunga in aceste puncte in timp util,pt a influenta ciclul OODA inamic.Daca ele depasesc o prima linie a apararii si devin incapabile de lupta sau fac asta prea incet,inamicul schimba situatia.Aduce intariri,muta vulnerabilitatile,se retrag,mfine,fac ceva care sa invalideze ideea atacatorului de a ataca in acel loc,moment,cu resursele respective.
Rachetele AT sunt in nr limitat.Depind de obicei de observare directa.Poti trage peste deal cu Spike,dar tot trebuie cineva sa vada tancurile alea si sa iti zica unde sunt.
Teoretic si practic,daca domnii inamici aduna forte destule intr-un loc,au artilerie destula,baga fum la greu vor trece peste aparare.Evident,vor suferi pierderi,dar trebuie sa se teama doar pe ce-i 5km in jurul pct X.Atat trage racheta.
Evident,mai intervin alti factori,timp,rezerve etc…Dar e posibil si realizabil.
Dronele schimba jocul.In primul rand pot sta mult mai mult timp deasupra tintei decat racheta.Asta permite lovirea punctelor fatale.
Numerele sunt mult mai mari.Nu ai sa zucem 30 de lansatoare ce pot interveni ,teoretic ,in locatia atacata.Ai 2-300 de echipe de drone care vin de la 20-30 km departare.Deci devine imposibil sa folosesti artileria,fumul si terenul pt a proteja forta ce ataca.Nu mai nici macar ocazia sa ii pui cu capul la cutie prin foc de artilerie.Nu mai exista locuri probabile de amplasare,pe care le poti calcula studiind harta si terenul,iar apoi bubui in pregatirea de artilerie.
Daca aveai 50,hai 100 de pozitii probabile,acum pt a ascunde echipe de drone au la indemana zeci de mii de pozitii.Nu exista resurse pt a le bubui si chiar de ar fi ar consuma atata timp incat ar anula ideea de miscare in timp util.Si chiar de ar fi posibil si asta,tot nu e destul.
100 de blindate ce ataca un sector aparat de 10 de lansatoare parcurg distanta critica in 15-20 de minute.Daca le copleseau,blindatele au cale libera si fara pericol pana la obiectivele sensibile.Inca 30-60 de minute de plimbare stresanta,dar in care nu prea mai are cine sa traga in atacatori.
Acum timpul in care blindatele sunt sub foc creste,numarul de lansatoare AT e de cateva ori mai mare,asa incat nu mai are cine sa exploateze victoria.
De asta dronele nu seamana cu problema anilor 70.E ceva fundamental diferit.
„Tancurile si restul masinilor trebuie sa ajunga in aceste puncte in timp util,pt a influenta ciclul OODA inamic.”
Este imposibil pentru rusi sa indeplineasca treaba asta din simplul motiv ca nu exista independenta decizionala pe lantul de comanda la nivel local.
Una din marile probleme rusesti si ucrainiene este reatia in timp real si asta e accentuata de dronele care vad majoritatea miscarilor. Din ce am citit pe net solutia lor a fost sa incerce sa ingrase centrele de comanda cu oameni care se se uita pe live feed-ul dronelor si ofiterul responsabil sa incerce sa un fel de micromangament ceea ce iar e, pardon my french, o labareala.
In continuare nu au incredere in cei de la fata locului sa ia decizii. Nici nu cred ca incearca sa remedieze problema asta prin pregatire ca nu au cand acum ci o dreg asa cu capital uman.
Pana si roiurile lor de drone sunt practic toate ivani cu controlerul in mana. Practic avantajul asta fancy cu dronele e obtinut tot rudimentar in razboiul asta.
Daca ne uitam la Israel- Iran si vedem ce poate sa faca o armata competenta cu forte speciale, aviatie, drone si alte fineturi diferenta e ca de la cer la pamant fara de ce vedem in Ua.
A fost lovit de Iran
Weizmann Institute: A legacy of discovery, innovation, and resilience https://www.jpost.com/israel-news/article-859094?utm_source=jpost.app.android&utm_medium=share
Danemarca interzice purtarea bursa în școli… În w018, a fost dată o lege care permitea purtarea în școli a simbolurilor religioase. Legea dată acum închide fereastra. Premierul danez le-a transmis musulmanilor că sunt bineveniți sa adopte cultura și legile daneze. Altfel, riscă consecințe legale; oricum, sunt liberi să părăsească țara!
Nici locurile de rugăciune din școli nu mai sunt binevenite.
https://www.euronews.com/my-europe/2025/06/05/danish-pm-seeks-to-extend-religious-full-face-veil-ban-to-educational-institutions
Burqa, nu bursa… autocorrector…
Bine ați revenit la normalitate..
Uite mai, s-au uitat si danezii la un episod din Vikings*, si au zis… eteee baaaiii, ce am fost o data. Pai tremura toata Europa cand scapam si din gresala toporul pe masa.
Skal!
*Vikings primul, nu porcaria aia de Vikings:Valhalla, cand Haakon Jarl ii o negresa din Bronx.
https://newsukraine.rbc.ua/news/russia-ramps-up-weapons-production-and-prepares-1751082097.html
În situația asta capabilitățile de producție ar cam trebui să fie distribuite uniform prin toată Europa, nu să depindem de aceiași câțiva „jucători” care produc lent și nici nu vor să împartă cașcavalul cu alții.
În ritmul ăsta și peste 10 ani se vor plânge că au probleme cu lanțul logistic și cu asigurarea de diverse resurse materiale și că de-aia produc 30 de rachete pe an iar alții de pe continent care ar fi putut să contribuie la aceste demersuri sunt lăsați de unii singuri.
MAPN spune ca licitatia SHORAD-VSHORAD are un castigator si urmeaza sa se semneze acordul cadru.
https://www.mapn.ro/cpresa/18908_informa%C8%9Bie-de-presa
Achiziția SHORAD-VSHORAD a fost aprobată în anul 2020 (https://www.cdep.ro/bp/docs/F1990344533/img05202020_0016.pdf), iar valoarea estimată a achiziției care a început în 2023 este de aproximativ 1,9 miliarde de euro fără TVA. După parcurgerea unei proceduri competitive, autoritatea contractantă, respectiv Direcția Generală pentru Armamente din MApN, prin CN Romtehnica SA, a comunicat operatorilor economici implicați rezultatul procedurii de atribuire.
În urma comunicărilor nu au fost depuse contestații, iar procedura de atribuire urmează să fie finalizată prin semnarea Acordului Cadru între autoritatea contractantă și operatorul economic desemnat câștigător.
Mistral 3 e trecut la MANPAD.
Man-PORTABLE air-defense system
„Unlike a MANPADS, it cannot be used from the shoulder. It is a mandatory posted system.”
Ne trebuie neaparat si ceva cu adevarat portabil. N-o sa ai timp sa usa poti tot timpul sa iti iei cateva minute bune ca sa-ti instalezi trepiedul. Nu mai zic de avantajul de a trage din niste transee sau direct dintre niste copaci sau tufisuri.
cat e taiat la montaj :
https://www.youtube.com/watch?v=rO5JhqjL8dU
ca nu gasesc vidio meu favorit cu mistral 3 austriecii sau elvetienii la exercitiu parca 3 min debarcare, montaj, tragere si imbarcare in elicopter
aici, BundesHeer, si grupa de Mistral e transportata cu Alouette III 🙂
https://www.youtube.com/watch?v=VZlzfoPd2u4&t=151s
https://www.defenseromania.ro/cu-drone-rusesti-la-granita-romania-cheltuie-miliarde-de-euro-pentru-un-nou-scut-antiaerian-program-shorad-vshorad-a-fost-validat_634371.html
Astia de pe Defence vobesc de coreeni , de Biho.30…. Da astia au turelele montabile pe orice, transportor 8×8, senilat, camion, container fix, De unde pana unde ,ca erau israelienii ramasi in cursa dar oferta lor nu corespundea nici la bani ,nici ca integrare, iar coreeni fusesesera exclusi ca nu au platit taxa de garantie/participare. Noi am luat de la ei Chiroane…..asemanatoare cu Mistral.. Aici nu poate fi decat o incredintare directa……
Au modificat articolul.
Cred ca nici „sursele’ nu mai stiu ce sa creada.
Ce e sigur e ca acea contestatie a coreenilor a fost respimsa, deci ei sunt out.
http://portal.cnsc.ro/decizii.html?a=search&DPD:NumarDeciziePublicat=196®:registrationDate=-#
Ma mir ca nu a scapat pe undeva rezultatul. Din ce reiese din comunicatul ministerului, decizia a fost deja luata, s-a comunicat firmelor, cele care au pierdut nu au facut contestatie, firma castigatoare e aproape sa semneze acordul-cadru.
Era termenul de contestatie, dar a trecut deja. De fapt dupa ce trece termenul asta, cam trebuie anuntat oficial castigatorul. Nu stiu ce tot asteapa.
https://www.stiridecluj.ro/travel/balmos-gratuit-pentru-clujeni-astazi-timp-de-doua-ore-unde-poti-degusta-un-balmos-traditional-ardelenesc-ca-la-mama-acasa-de-iti-lasa-gura-apa
Uite unde am ajuns! O rețeta simpla, buna la dieta si intr-o zi de vara autentică.
Altfel ar merge si băieții la lupta după asa ceva😊
https://www.youtube.com/watch?v=SN_q2hqViwg viper shield?
Israel a cheltuit in aceste 12 zile de razboi in Iran
17miliarde de dolari, totusi v a castiga din vazari de
armament sume considerabile
https://www.calcalistech.com/ctechnews/article/byqhcurvex
Bagati la translate
Nu cred ca se vor astampara
https://www.timesofisrael.com/iran-could-resume-uranium-enrichment-in-matter-of-months-iaea-chief-says/
Parcă trecuseră la rachete Spike, dar acum se întorc la tunuri AT
https://www.facebook.com/100064598683178/posts/pfbid0akR2o3TxdReHvSjhmmeZKhgqJojiowiiU4yJMXobsPbGSzPeUayu1GMwNBU3j1jMl/
Trebuie să ne gândim serios dacă vrem să luptăm în războiul trecutului sau în războiul viitorului. Tunuri AT mai au doar țările bananiere.
Russia’s war economy starts to cool | DW Business
https://www.youtube.com/watch?v=hW0U0R8Sd3U
For months the talk in Kyiv was of a much-anticipated Russian offensive that would aim to gobble up more of the Ukraine’s eastern regions. So far, it’s been underwhelming – but the Russians have made some gains and vastly reinforced their troop numbers in some areas.
Russian President Vladimir Putin continues to pursue territorial gains as ceasefire talks take a back seat. Last week he restated what has long been one of his key ways of justifying his unprovoked invasion.
“I consider the Russian and Ukrainian peoples to be one people,” he said. “In this sense, all of Ukraine is ours.”
https://edition.cnn.com/2025/06/29/europe/russia-summer-offensive-kyiv-ukraine-intl
https://www.defenseromania.ro/morminte-in-noroi-dezinteres-si-vandalism-mormintele-soldatilor-rusi-cazuti-in-razboiul-impotriva-ucrainei-nu-reprezinta-un-interes-pentru-statul-rus_634369.html
https://istories.media/stories/2025/06/25/tam-gde-lezhat-nashi-parni-sploshnie-pomoiki/
Locurile de odihna ale „eroilor” rusi.
Rauri de noroi, cateva mai de lux cu iesire la plaja, altele cu tematica subacvatica, cativa plantati direct intr-o fosta groapa de gunoi folosita iarasi ca groapa de gunoi de catre localnici, vandalizate la greu, cateva incendiate de boschetari, altii sapati de porci dupa e o turma a dat navala si a „scotocit” cateva zeci de gropi.
Poti afla foarte multe despre un stat privind modul in care isi trateaza proprii soldati cazuti in lupta.
Pe de o parte e fix ceea ce merită acei „eroi”, pe de altă parte pare că Rusia își poate bate joc la greu de ruși și ei, ca niște maimuțe fără creier, tot vor susține tot ce li se ordonă. Interesant popor…
https://armyrecognition.com/news/army-news/2025/turkish-kirpi-ii-armored-vehicles-and-bayraktar-tb2-drones-delivered-to-bosnia-and-herzegovina
https://euromaidanpress.com/2025/06/29/russia-goes-big-on-bomber-expansion-but-ukraine-destroys-planes-faster-than-moscow-builds/
https://www.zona-militar.com/en/2025/06/29/the-russian-armed-forces-receive-the-first-batch-of-new-tkb-1055-anti-drone-mini-missiles-for-their-pantsir-smd-e-air-defense-systems/
https://newsweek.ro/actualitate/romania-opereaza-50-de-sisteme-de-detectare-si-doborare-a-dronelor-rusiei-le-paralizeaza-in-aer
https://www.economica.net/byd-fabrica-ungaria_849835.html
https://m.digi24.ro/stiri/externe/sua-au-ridicat-sanctiunile-legate-de-extinderea-centralei-nucleare-paks-din-ungaria-aceasta-e-realizata-de-rusii-de-la-rosatom-3304643
Prezentare a PSL (Pusca Semiautomata cu Luneta):
https://youtu.be/GbmdW_XFoH8
Cam slabuta teava. De ce doar 4 ghintuiri, nu rezista munitia la mai multe ?
La distante mari cand glontul intra in transonic e preferabil sa se roteasca cat mai repede. Cu cat rotatia glontului e mai mica cu atat incepe si se rostogoleste sau se clatina si incepe sa pice sau sa devieze. Se numeste stabilitate giroscopica.
https://www.avionslegendaires.net/2025/06/actu/la-roumanie-veut-remplacer-ses-jets-dentrainement-iar-99-soim/
ar fi buna alegerea M-345, are Leonardo’s Embedded Training System (L-ETS) care e facut sa ajute la trecerea pe F-35; ar fi costuri mai mici ca e monomotor si la ce poate face pentru antrenarea pilotilor de F-uri e comparabil cu M346.
@steppewolf
No offence, dar sistemul ăla e prezent și pe 346, care e muuuuult mai capabil decât 345.
Dacă tot dăm un ban, măcar să-l dăm pe ceva bun!
Părerea mea, hâc…
@sharky sa stii ca asa ziceam si eu dar M346 e supersonic doar ca performanta ca incarcat pt misiuni de lupta nu poate sa foloseasca regimul ala de zbor; are radar mai bun si car mai mult, dar cam atat
are sens sa luam ceva mai pricopsit care zboar mai repede daca il folosim si ca completare pentru politie aeriana si ceva CAS limitat, altfel nu prea vad de ce.
pt trecerea pe F-35 e mai important sistemul de instruire de la bord
asa de completare pt F-35 eu zic ca ar fi bine sa mai fie ceva care zboara mai ieftin si aici pot fi multe, Gripen, F/A-50 (daca luam si trainere e comonalitate)
Plus ca o sa-ti sara in cap superstitiosii care zic ca la noi nu merge cu 2 motoare daca spui de M-346
@steppewolf
Fix la aia mă gândeam și eu. La poliție aeriană și cărăuș de rachete, adică.
Dacă-l ai pe 346 în curte, nu are rost să ridici F-16 sau F-35 pentru toate bălăriile, la poliție aeriană.
Părerea mea, hâc…
M 346 nu a fost proiectat pentru zbor supersonic.
Dar nici nu ai nevoie de asa ceva,mereu.
M346 e nesupersonic… chiar si KAI T-50 e supersonic mai mult in configuratie lisa, in rest nu prea…
Deci gata cu IAR-99SM?
E-7 on ice
In a June 26 briefing with reporters, an Air Force official said the cost of an E-7 airborne battle management aircraft had grown from $588 million to $724 million, helping prompt its cancellation. The official said the department had concerns over whether it would survive in a contested environment.
Instead, the Pentagon is looking for ways to accomplish the mission that would have been done by the Wedgetail with space-based assets, and adding more Northrop E-2D Hawkeye aircraft.
https://www.defensenews.com/air/2025/06/27/us-air-force-to-retire-all-a-10s-cancel-e-7-under-2026-spending-plan/
Multi-Domain Effects Battalion
Space Integration and Effects in Multidomain Operations
https://www.armyupress.army.mil/Journals/Military-Review/English-Edition-Archives/March-2024/Multi-Domain-Effects-Battalion/
https://adevarul.ro/stiri-interne/evenimente/avertisment-dur-de-la-romanul-care-conduce-100-de-2454130.html
Într-un interviu pentru „Adevărul”, Getotac avertizează că România e complet nepregătită în fața unei agresiuni ipotetice de amploarea celei din Ucraina și explică ce măsuri ar fi necesare pentru a descuraja Rusia.
S au trezit ?
Care tara in afara de Polonia si Finlanda posibil e pregatita ?
Toti se joaca si se codesc cand aud de 5% din PIB si asta i rezultatul. Toate adunarile NATO sunt pana la urma vorbe despre bani si mai putin de planuri strategice.
In afara de asta, cine asigura ca in caz de atac rusesc
posibil, Ungaria si Turcia vor participa cu NATO ?
Se întețesc protestele sârbilor în contra regimului Vucic. În același timp, ungurii sunt din ce în ce mai vocali împotriva regimului instaurat de Orban Viktor.
Imagini recente de la Belgrad: https://youtu.be/KFq4xc8gAYA?feature=shared