Astia nu erau baietii aia care au predat armele „la rastel” din 22.dec imediat dupa ora 12?
Intereseant tipul de la min 07:20, pistol cu pat, asa ceva au gasit ulterior militarii la cei arestati.
Arma de care spui se numeste stechkin, cal 9 mm, o aveau securitatea si altii mai speciali. Tarusul din imaginea se chinuia sa i dea jos patul si nu stia cum…Ha.ha,ha
Cu siguranță că ei erau băieții… plus fetele. Observă și cucoanele din primul rând… In tot cazul, mica piesă de teatru regizată de ei mie mi se pare stupefiantă, ADR – de aceea am și completat cu acest filmuleț remarca amară a lui Reis…
Excelent ai precizat, Gerula! Am reținut eu greșit, oare, că această armă era în dotarea gărzilor lui Ceaușescu? Se mai văd niște ABI-uri prin curte, în tot cazul ăla cu ochelari și căciulă de nutrie ce-i dirijează isteric pare cel mai atașat valorilor revoluționare…
Din ce stiu au fost folosite o perioada scurta, in serviciul lor dar manerul il lasau des in portbagaj, era al naibii de incomoda. S a folosit Makarov, 9 mm, o arma buna fiabila, usor de purtat la subtioara, am avut si eu, nu era la fel de puternic ca Glock, dar fiind cu percutor,”cocos” cum spuneam noi avea cursa foarte lina si tragea precis,fara smucituri ! De alfel multe arme folosite de „entitati statale care fac treburi murdare” folosesc arme cu percutor cocos si teava rotativa. Pentru ca sunt foarte precise, la acest tip de tragaci nu exista smucitura, practic te surprinde percutia daca nu cunosti cursa tragaciului teava rotativa da viteza si precizie. Indivizii care folosesc astfel de arme , au standard „head shot”, nu le trebuie glock sau alte arme mari cu munitie multa de trag la hectar,ca nu se duc pe front !
pai, Cristian Troncota zicea iintr-o emisiune ca reporteri de la agentiile occidentale comandasera camere in Timisoara cu cateva saptamaini inainte, stiau ei ceva
tot el zicea, ca a venit Iulian Vlad la arhiva internelor sa se documenteze despre nu stiu ce evenimente legate de ungaria, era luna lui august si care probabil presimtea ce va urma
cat despre cine a tras, dl Pacuraru zicea pe youtube, cateva zile in urma, ca-s aia care l-au trimis pe Georgescu sa activeze afara, desi era mediocru si care au preluat puterea in 89, adica garda veche din armata cu suport logistic, dar mai ale informational din afara
toti tin minte ca in toamna-iarna lui 89 era greu, dar cati tin minte cum era cu un an inainte, ca daca doar intr-un an lucrurile au degradat asa de tare (macar si la nivel de perceptie), inseamna ca cuiva i-a convenit, qui prodest cum s-ar zice
Cand sursa informatiilor este Troncota Cristian am niste dubii despre veridicitate. In plus daca ar fi fost reala ar fi trebuit sa avem imgini filmate gramada din perioada 17-22 dec din Timisoara. Ce sa vezi , comparat cu cu ce este dupa 22 , nu prea sunt!
Trupele de diversiune, de la noi sau din afară, sau ambele. De aia nu s-a făcut tam-tam, că dacă se află iese balamuc cât casa poporului și ajungem să ne luăm de gât cu unii și cu alții. În unitatea în care eram, în Mogoșoaia, a fost împușcat un soldat care făcea de pază noaptea în foișor. Ochit de la distanță, cu pușcă cu lunetă CU INFRAROȘII, pentru că la ora aia era beznă, și în plus i-a ratat de puțin inima. Eram toți soldații pe platou la apelul de seară, când s-a auzit împușcătura. Au alergat ăia din corpul de gardă să-l prindă pe trăgător, da nimic. A doua zi au găsit locul în zăpadă unde trăgătorul a stat culcat. Chiar orice căcănar avea pe atunci acces la pușcă cu lunetă cu infraroșii? Și cine avea tupeu să atace o întreagă unitate militară de unul singur, să tragă de la distanță, noaptea, și apoi să dispară fără să se uite înapoi, să nu poată să-l prindă sergentul major din gardă care alerga precum calul? Și în plus, l-a împușcat de ziua lui Ceașcă, pe 26 ianuarie, atunci când nu mai era nicio miză. Asta doar ca să ne trimită în bălării, să ne facă să credem că ”teroriștii” au fost oamenii loiali lui Ceașcă. Deci adevărul e exact invers, ăia care l-au dat jos, tot ăia au orchestrat și treaba cu ”teroriștii”. Și ce vrei să afli când boborul de dobitoace l-a votat pe rusofilul Iliescu ca președinte, care l-a pus pe kaghebistul Caraman la SIE și pe Militaru la armată, adică toți rusofilii: Pobeda!
Ăsta cică-i raportul
Parte vătămată Mihălceanu Viorel (Ilfov-Vol. 3) – rănit
Numitul Mihălceanu Viorel, fiul lui Ioan şi Cleopatra, născut la data de 27.04.1969 în Bârlad, judeţul Vaslui, domiciliat în sat Perieni, comuna Perieni, judeţul Vaslui, fost militar în termen la U.M. 01694 Mogoşoaia, a fost rănit prin împuşcare, în omoplatul drept, în noaptea de 26/27.01.1990, în timp ce efectua serviciul de pază în cadrul unităţii.
Prin rezoluţia nr. 672/P/1993, din data de 17.02.1998, Parchetul Militar Bucureşti a dispus neînceperea urmăririi penale în cauza privind vătămarea numitului Mihălceanu Viorel, reţinându-se că s-a împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale. https://mariusmioc.wordpress.com/2016/10/12/cercetarile-parchetului-in-dosarul-revolutiei-132-mogosoaia-jud-ilfov/
Toatte ca toate dar ceva nu-mi da pace: cum vine „glontul i-a ratat de putin inima” iar in dosarul de la proces apare ranit in omoplatul drept? Intelegeam daca era omoplatul stang dar numai daca avea o anomalie biologica si inima sa fi fost pe partea dreapta a corpului se sustine teza ca i-a rata de putin inima.
Aacum daca am invatat prost la anatomie in liceu si inima nu e in partea stanga si e in partea dreapta si creierul nu e in cutia craniana ci in alta parte a corpului, imi fac „mea culpa”
@tovarasu Reis, din pozitia din care ai tras ai confundat stg cu dr, ca ai vazut in oglinda, iti inteleg dezamagirea. Fiti si voi mai atenti, ce dracu!
P.S Ma indoiesc ca ai fi invatat ceva in liceu, mai ales anatomie…
@Reis
Uau, câtă perspicacitate, Sherlock Holmes îți scrie pe șapcă. E ca în proverbul ăla, dacă tăceai, ce inteligent păreai.
1. Dacă tot n-ai învățat la anatomie, puteai să cauți singur pe net imagini cu inima, să vezi cu dioptriile tale de borcan de sticlă, că inima e mai degrabă spre centru, puțin spre stânga, și să mă scutești să țin lecții pentru fraieri care nu și-au învățat lecțiile în școală.
2. A doua lecție, pentru un jucător ca tine de Counter-Strică. Un lunetist trage ca să te omoare. Din două una: ori îți trage ori în cap, ori în inimă, la alegere. E posibil ca în raționamentul tău de mameluc să crezi că lunetistul l-a nimerit în piept pentru că a țintit unde, în cur? Nu i-a tras în cap pentru că purta cască, de aia, a țintit în inimă pentru că purta doar manta, nu existau veste pe atunci. Dacă l-a nimerit în piept, atunci i-a ratat inima.
Ca să te luminezi, caută pe net „sniper head heart” și informează-te, asta dacă poți să înghiți adevărul. Înainte să mai replici prostește, ai bunăvoința ca măcar să te uiți la niște videouri pe youtube cu lunetiști, https://www.youtube.com/@9HoleReviews/videos să vezi probleme sunt, de vânt, distanță, elevație. Și i-a ratat inima pentru că se pare că glonțul a deviat, plus distanța, plus frigul, plus întunericul.
De vină sunt producătorii de jocuri video, că nu le fac mai reale. Ca să-ți înghețe mâna pe mouse, când joci counterstrică, bagă-te în frigider.
Pentru toti cu pamantul plat si aur monoatomic, inainte sa scrieti si sa va faceti de „turkish delight” mai bine cititi sau intrebati AI ca e la moda.
Ia mai jos, ca nu sunt miezul din dodoasca:
„Intrebare pt AI:
esti student la medicina. Ai de explicat profesorilor, pozitia inimii in cavitatea toracica in raport de stern, omoplatul drept si cel stang, mai exact la ce distanta se afla de omoplatul drept si cel stang, cat din masa (in grame) si volumul inimii se afla de o parte si alta a sternului
Raspuns AI:
Reviewed 10 sources
Inima se află în cavitatea toracică, în mediastinul mijlociu, în spatele sternului, cu două treimi din masa și volumul său poziționate la stânga liniei mediane și o treime la dreapta. Această orientare oblică plasează vârful inimii (apex cordis) în spațiul intercostal V stâng, pe linia medioclaviculară.
Poziție față de stern
Inima ocupă un spațiu posterior sternului, între plămâni și deasupra diafragmei, cu baza superioară la nivelul celei de-a doua coaste și vârful inferior la nivelul celei de-a cincea coaste stângi. Marginea dreaptă a inimii este în raport direct cu pleura și fața medială a plămânului drept, iar suprafața sa anterioară contactează fața posterioară a sternului prin intermediul pericardului.
Distanțe față de omoplați
Inima este separată de omoplații (scapulele) prin plămâni și spațiul pleural; distanța aproximată până la omoplatul drept este de circa 10-15 cm (corespunzând lățimii mediastinului și grosimii plămânului drept), în timp ce până la omoplatul stâng este mai mică, de aproximativ 5-10 cm, datorită poziției dextrate a inimii. Aceste distanțe variază în funcție de constituția corporală, dar inima nu intră în contact direct cu omoplații, raporturile fiind mediate de structurile pulmonare și pericard.
Distribuție masă și volum
Masa totală a inimii adulte este de aproximativ 250-350 grame, cu circa 2/3 (aprox. 170-230 g) la stânga sternului (ventricul stâng dominant) și 1/3 (aprox. 80-120 g) la dreapta. Volumul similar reflectă această proporție, ventriculul stâng ocupând majoritatea spațiului stâng datorită rolului său în pomparea sângelui sistemic.”
Deci „omul” s-a otarat ca in aroganta lui nu a explicat ce inseamna „aproape a nimerit inima” in unitati de masura pentru astia mai fraieri. Singura referire este in dosar ca acel glont a lovit OMOPLATUL DREPT al sarmanului soldat.
Daca 10-15 cm e „aproape a lovit inima” in acceptiunea „omul” pai atunci mea culpa ca am inteles gresit si a lui ttotodata ca nu a specificat ce inseamna in vocabularul lui „aproape”
Dupa acceptiunea mea „aproape” inseamna <1cm ca sa puna in pericol inima dar na, se pare ca nici XV nu a avut tinta buna cu puscociul cu infrarosii si a ratat la cat de mare shpion este 😉
Iar ceilalti, ati vorbit ca mai eliberati din caldura cavitatii bucale…2/3 din inima este in partea stanga nu dreapta cum o tot dati pe aici si mai primiti si aprecieri de la nestiutori.
@neamtu tiganu – Aiface bine sa faci acea confruntare cu trecutul, in oglinda, singur de preferat. Asa vei putea sa ai prezent in pace si un viitor mai linistit. Acum doar esti suferind si ai nevoie de ajutor, pana nu se transforma suferinta cronica in patologie.
In continuare in linkul postat de „omul” parchetul desccrie clar alte plagi prin impuscare:
„2. Parte vătămată Chelcan Mihai (Ilfov-Vol. 1) – rănit
Numitul Chelcan Mihai, fiul lui Matei şi Stanca, născut la data de 14.03.1952 în comuna Gheboaia, domiciliat în comuna Finţa, sat Gheboaia (…), judeţul Dâmbovița, a fost rănit în zona gâtului şi zona toracică, la data de 25.12.1989, în contextul în care militarii şi civilii care făceau parte din dispozitivul constituit în apropierea postului de control Mogoşoaia au executat focuri de armă în direcţia autoturismului personal, cu care se deplasa pe şos. Târgovişte – Bucureşti.
Conform raportului medico-legal nr. A1/4691/1990, numitul Chelcan Mihai a prezentat leziuni care s-au putut produce prin împuşcare şi prin lovire cu sau de corp dur. A necesitat 35-40 zile de îngrijiri medicale.
Prin rezoluţia nr. 202/P/1991, din data de 03.07.1996, Secţia Parchetelor Militare a dispus neînceperea urmăririi penale privind vătămarea numitului Chelcan Mihai, reţinându-se că sunt incidente disp. art. 51 C.pen., privind eroarea de fapt.”
Deci altul a fost impuscat in zona GATULUI si zona TORACELUI (ce sa vezi unde naiba se afla inima?) deci sunt destul de exacti in rechizitoriu, iar faptul ca acel soldat a fost impuscat in OMOPLATUL DREPT poate conduce spre concluzia ca a fost IMPUSCAT DIN SPATE.
Iar din pozitia culcat la o distanta de 300m sa zicem iar soldattul fiind de paza era in pozitie dreapta nu culcat si considerand ca omoplatul e la o inaltime de 160 cm de sol pai acel glonte nu putea sa nimereasca inima lovind omoplatul decat daca lovea clavicula si ar fi fost deviat in jos inspre organele interne. Dar cum nu spune ca a avut rana de iesire inseamna ca a ramas in omoplat. Hai spre deliciul inginerilor sa facem si trigonometrie + redirectionare catre clipul postat zilele trecute si de Breahna si de MirceaS cu imagini de la Revolutie sa vedeti cat de descentrate erau armele cu care trageau „militaurii” la revolutie cand unul din ei ziua in amiaza mare de la gardul televiziunii tragea la maxim 100m in casa de vizavi si se ducea spre stanga sus… Daramite PSLul lui peste noaptea si pozittie culcat in zapada…putea sa tinteasca spre centrul masei soldatului ca tot aiurea se ducea la ce bune erau armele romanesti.
„Într-un triunghi drept cu catetele de 160 cm (1,6 m) și 300 m, unghiul dintre cateta de 300 m și ipotenuză este extrem de mic, deoarece catetele au lungimi disproporționate.
Calculul ipotenuzei
Ipotenuza se obține din teorema lui Pitagora:
c
=
1.6
2
+
300
2
≈
300.00
c=
1.6
2
+300
2
≈300.00 m. Aceasta este practic egală cu cateta mai lungă, din cauza diferenței mari de lungime.
Determinarea unghiului
Unghiul
θ
θ dintre cateta de 300 m și ipotenuză se calculează folosind cosinusul:
cos
θ
=
300
300.00
≈
0.999994
cosθ=
300.00
300
≈0.999994. Astfel,
θ
≈
0.3056
∘
θ≈0.3056
∘
.
Explicație trigonometrică
Acest unghi acut este adiacent catetei de 300 m, iar valoarea sa mică rezultă din dominanța acestei catete față de înălțimea de doar 1,6 m. Pentru precizie, conversia unităților a fost necesară (cm în m).”
@Reis
Insiști să dovedești că ești bătut în cap, te dai Miss Marple? Limba română, o citești / înțelegi?
Poți să citești ce ți-a răspuns AI mai sus?
”distanța aproximată până la omoplatul drept este de circa 10-15 cm (corespunzând lățimii mediastinului și grosimii plămânului drept)”
Miss Marple de Coțofenești, distanța aia e în 3D, în principal dată de grosimea plămânului, și-ți explică mai departe ”Aceste distanțe variază …, dar inima nu intră în contact direct cu omoplații”
Am reformula pentru tine întrebarea ”Dacă un glonț trece prin omoplatul drept, care ar fi cea mai mică distanță cu care trece față de inimă?”
Repere anatomice:
Marginea medială a omoplatului se află la aproximativ 5–7,5 cm lateral de coloana vertebrală.
Inima (atriumul drept) se extinde spre dreapta liniei mediene cu aproximativ 2–3 cm.
Prin urmare, un glonț care trece vertical prin zona interioară a omoplatului drept s-ar afla la o distanță orizontală de aproximativ 3–5 cm de marginea dreaptă a inimii.
Factori variabili: Distanța reală poate fi mult mai mică dacă traiectoria este oblică (dinspre dreapta-spate spre stânga-față)
Pe lângă anatomie, nici geometrie nu ști, și mai ești și tare în gură și comentezi. Nu-i de mirare, că tupeul jegos nu face casă bună cu educația.
Incerc sa fiu cat mai scurt. Treaba cu militarul impuscat in piept la unitatea militara din Mogosoaia este reala. Restul sunt discutii puerile facute de oameni cu pretentii. Care apeleaza si la inteligenta artificiala. Ce relevanta are daca a fost impuscat in torace sau in omoplat ?
Cele peste 1000 de victime ranite mortal prin impuscare si peste 3000 ranite de gloante in timpul Revolutiei Romane sunt tot reale.
Daca s-au folosit dispozitive de ochire cu infrarosii e de discutat. Un militar care isi aprinde tigara este vizibil pe timp de noapte. Cum stiti si voi nu exista bezna. Ochiul uman se adapteaza la intuneric.
Ca obiectivul era sa creeze diversiune e clar, doar nu voia sa distruga o unitate militara fara insemnatate.
Ce e interesant e ca cel care a tras a executat ordine, care vin de la nivel inalt. Nu se ia decizia asta pe plan local de catre un capitan sau maior. La capatul firului e intotdeauna un general sau mai multi (de la Armata, Securitate, Interne).
Marea majoritate a victimelor au rezultat dupa ce Armata a trecut de partea Revolutiei in diversiunea creata la scara nationala. Diversiune creata de alianta Politico-militara care pusesera mana pe fraiele statului, inclusiv prin intermediul emisiunilor radio si TV cu promovarea psihozei teroristilor sau otravirea apelor si asa mai departe.
Pai daca Armata si alte forte ale statului au fost in prima parte a Revolutiei (pana in 22 decembrie) impotriva manifestantilor, rezulta ca victimele de pana atunci se datoreaza strict actiunilor directe ale celor dintii. Cu alte cuvinte Armata a tras in populatie.
Armata si celelate institutii de forta trec de partea Revolutiei. Armata trebuie sa apere Revolutia. Ce frumos suna. Cu toate astea numarul victimelor creste de cateva ori. Ceausescu este arestat tot de Armata pe 22 decembrie 1989 in aceeasi zi dupa ce parasise cladirea Comitetului Central. Abia pe 25 decembrie i se aduce la cunostinta si Poporului ca dictatorul era prins de trei zile si ca a fost judecat si executat.
Ramane intrebarea la ce a fost nevoie de aceasta Diversiune la scara larga?
Se pare xa nimeni nu mai proceseaza dincolo de cele 5 secunde. Eu nu am contestat decat faptul ca dupa 46 ani mintea umana asa minunata cum e( ne e si dusman si ajutor) nu reda prec7m i caseta vhs.
Faptyl ca multi ne dam cine nu suntem la adapostul anonimitati a dus la infrumusetarea pentru efrctul artistic al povestirii cu adaugara ” a ratat de putin inima”. Eu la asta i-am zis „bullshit” si putea sa o scalde dsr a trecut in agresivitate si date tehnice de balistica si altw tampenii care nu le-am contestat si jici faptul ca ar fi fosr impuscat. Am zis ca nu a fost in pericol de moarte fiind lovot in omoplatul drept.
@ICEMAN,
A aparut echipa care arunca fumigene, trebuie sa distraga atentia, ei stiu mai bine, cred ca au fost chiar la fata locului, presupun ca de partea „buna” a baricadei…
„@neamtu tiganu – Aiface bine sa faci acea confruntare cu trecutul, ”
Eu sunt unul dintre putinii de pe aici care nu sunt anonim, din contra mi-am pus trecutul pe tava. Nu am nici o problema cu trecutul meu, am cu al vostru, se vede de la o posta cine sunteti, faceti dosare, actionati in gasca, denaturati tot, incercati sa intimidati…
Nemții au dat comenzi în prostie anul acesta. Mă întreb dacă ceva producție de piese ajunge și la unitatea Rheinmetall de la noi ținând cont că de unii singuri nu prea au cum să acopere totul.
MAPN pregateste o licitatie pentru achizitia de munitie pentru mortierul CARDOM SPEAR de 120 mm de pe Piranha 5. Au lansat o cerere de informatii deocamdata. Au 36 de intrebari, sunt listate in textul de la linkul de mai sus, la sectiunea 5.1.6. General information
@gabi S.
– Muniție & Proiectile | Categorii de produse | S. Carfil S.A. | Producător de tehnică militară https://share.google/idwQqgdl90fddj85L
Părerea mea, hâc…
Munitie ghidata pentru mortierul de 120 mm de ce nu folosim? Decat sa dai 10-15 lovituri si sa speri ca una din ele sa cada suficient de aproape sa distruga tinta.
Noi abia suntem capabili sa producem lovituri de aruncator cu focos de proximitate. In plus la cit costa genul asta de munitie undeva pe la 70000dolari pret pentru US Army, si cat costa una clasica facuta intern, de banii la o dirijata dai 30+ clasice.
Aia 70.000 de dolari s-ar putea sa salveze viata a doi militari. Care se expun cateva minute sa traga alea 30 de clasice. Cu una ghidata riscul e infinit mai mic.
„Following the September incursion of Russian drones into Polish airspace, the Air Force decided to arm F-16s and FA-50s with APKWS guided missiles,” Maj. Gen. Ireneusz Nowak told Defence24 in an interview.
„Oleg Artemyev from Roscosmos allegedly used his phone to photograph restricted SpaceX documentation, as well as engine designs and other sensitive details during his training visit to the company’s headquarters in Hawthorne, California.”
Cer Senin, revista Forțelor Aeriene Române, minte. Aparent nesemnificativă, minciuna legată de modernizarea avioanelor IAR-99 Standard este totuși evidentă și intolerabilă în orice fel de publicație, mai ales într-una publică, aflată în subordinea Ministerului Apărării.
Într-un articol despre IAR-99, cei de la Cer Senin scriu că, în ianuarie 2025, toate aparatele 99 Standard erau la Craiova, la modernizare.
Numai că atât comunicările oficiale ale MApN, cât și cele ale Avioane Craiova spun că 9 avioane în total au ajuns la Craiova, iar al 10-lea a rămas la Boboc pentru că mai avea resursă de zbor și trebuia folosit în contextul întârzierilor uriașe ale programului de modernizare. De altfel, avionul rămas la Buzău, număr de bord 704, a apărut pe parcursul anului în mai multe imagini, ultima dată în septembrie 2025, la 9 luni de când trebuia să fie modernizat.
Dragă Cer Senin, hai să scriem adevărul. Suntem aici să ajutăm cu orice putem dacă aveți nevoie.
„This is a breakthrough moment for national security and the future of the Częstochowa industry. On Monday, December 22, 2025, the Ministry of National Defense finalized the purchase of the Częstochowa Steelworks assets. The notarial deed, valued at nearly PLN 254 million, opens a new chapter in which the plant will become a key pillar of the Polish arms industry.”
Simplist, e vb de compensatie, cehii cumpara de la rheinmetall iar nemtii de la cz, eu prefer orice altceva decat cz.
Beretta sau HK ar fi pt mine primele doua optiuni, dar cel mai important e ca armele astea sa fie integrate in orizontala industriei nationale intr-un procent cat mai mare, in fapt asta ar trebui sa conteze cel mai mult, componenta strategica si ce e mai strtegic decat sa nu depinzi de altii.
legat de Revolutie, pentru cei care au prins vremurile de atunci am o intrebare.
In celebra filmare facuta de Paul Cozighian https://youtu.be/fR8s6I5JJz0?si=PRNA3fGXmnp9XJN1
la minutul 3 se vad gioarsele de TAB71 ale militarilor cu insemnele pe ele.
Dar la minutul 4 se vad mai in spare un TAB 77 si un TABC79 fara marcaje militare si cu niste baieti in albastru E chiar si un smecheras in parpalac ce ii admira.
Stie careva ale cui erau astea? Ca ni s-a spus ca doar armata blindate iar securicii aveau doar niste rable de ABI.
as zice ca de la MI, cum scrie si in film.
Si in TM am remarcat un TAB77 de o culoare diferita, un gri albastrui parca, care gonea spre iesirea de pe Aradului, in sens invers fata de coloana de la Lipova, in noaptea cu impuscaturile. sper sa imi amintesc corect momentul.
Exact! Trupele de securitate aveau blindate de lupta cu mitraliere grele,
ceea ce nu s-a spus. Daca te uiti la cei omorati la Otopeni in niste SR-DAC obosite, vei crede ca erau vai de ei ca si dotare. No way, aveau o dotare de top pentru nivelul Romaniei din 1989. Transportoare noi, lunete cu IR pasiv pentru PSL sau binocluri ce putea vizualiza sursele IR activ.
Am avut un unchi care a primit „predarea” unei astfel de unitati de prin tara. Unitatea lor (armata) avea 2 lazi de munitie, iar aia de la secu aveau o camera plina, iar ca armament aveau orice se putea atunci mai bun si de orice categorie, inclusiv ce am spus mai sus pentru vederea pe timp de noapte (inclusiv pentru blindate). Asta cred ca ne scapa noua acum, armata avea arme, dar in unitati nu exista munitie. Secu in schimb erau pregatiti de ceva, de ce nu s-a mai intamplat nimic si de ce s-au predat asa de repede cred ca are legatura cu plecarea precipitata a lui ceasca din CC si ca generalii secu au schimbat rapid barca.
La cat erau de tembeli sigur aveau un plan (ceasca spunea mereu asta). Opinia omului care a vazut astea a fost ca daca aia primeau ordin sa intre peste unitatile armatei in 1h luau totul.
Privind asa lucrurile, vezi ca a fost evitat cumva la limita un razboi civil si ca cifrele vehiculate atunci erau niste prognoze.
Cauta sp7selw procurorului care a instrumentat doasrul Revolutiei. In 22 dec 1989 Ceasca l-a pus verbal Min Ap pe Stanculexcu – nu exista decrwt semnat dar aia din Cc l-au vazut iesind de la Ceasca si mergand la pct comanda de la parterul CC si a dat ordine ca nou ministru aparare si au fost cobtrare celor ordonate de Ceasca…el a dat ordin de intoarcere a trupelor Man in unitati, deschizand cakea revolutionarilor spre CC. Securistul insrcainat cu comanda si 0aza CC a vazut miscarea MAN si a ordonat securistilor din CC sa puna armele in rastel…asa a fost data lovitura de stat cu fisidenti toti agenti GRU sau care raspundeau direct Moscovei. Din 1981-1982 era un grup constituit de Magureanu pt rasturnarea lui Ceasca si l-au jucat pe fraierul de Verdet…ala era vwzi doamne pus in fata ca in caz de ceva el sa pice, dar Magureanu si sovieticii il aveau pregatit pe Iliescu pe marginea terenului.
Pana la 18.30 in 22 dec putereq a fosr a lui Stanculescu care i-a predat-o lui Iliescu la min apararii unde el si cadrele de conducerr din Man au dat onorul ca noului sef de stat lui Iliescu.
Iar securitatea nu a vrut nici o clipa sa-l scspe oe Ceasca…l-au avut in custodie pana la 18.30 in incinta inspectoratului de Militie Dambovita (targoviste) si dupa discutii cu Man si Iliescu s-a decis transferarea sotilor ceausescu la UM din Targoviste unde au fost impuscati. Pe 22 Dec 1989 a ibxeput razbouul romano-roman care nu s-a yerminat nici azi…Cincluzia: daca aveam second amendment valabil ca 8n State, i n 2025 ne-am impusca intre noi pentru opinii cobtrare…am ajuns sa ne 7ram doar ca nu ne convine ce spune celalalt.
i n 2025 ne-am impusca intre noi pentru opinii cobtrare…am ajuns sa ne 7ram doar ca nu ne convine ce spune celalalt.
@Reis, tocmai tu vorbesti, tu care faci parte din echipa de exterminare, esti printre cei care incep cu putinistule, suveranistule etc. E drept ca nu esti singur, ai parteneri destoinici…
Esti triggeruit rau de tot, mosule. Relax…constinetizeaza ca mai ai max 10 ani de viata autonoma pana sa te loveasca una-alta specifice batranetii si pe urma vei fi dus pe acorduri de „Erdelezi” la azil (model nemtesc) de catre nepotii care vor sa puna mana pe Audi-ul tau ultimul model si cocoseii aia cu atata egoism si demn de scrooge, i-ai tezaurizat o viata intreaga.
Inca o data iti spun: uita-te in oglinda si vezi-te cum esti cu adevarat. Accepta-te si nu mai urla a neputinta pe orice blog pe care intri: ca e asta, ca e hotnews, ca e contributors tu mereu esti precum unul din mossii de la balconul muppets.
Si iti mai zic inca o data: daca tu crezi ca un copil de 10 ani la Revolutie e tartorul tuturor relelor care ti s-au intamplat si ca e liderul vreunei oculte securisto-ceausisto exterminatoare de minoritari, e strict parerea ta si pe mine nu ma afecteaza.
Te rog, sa o demonstrezi juridic si sa arati cum puteam eu la 10 ani (cat aveam) la Revolutie sa masacrez atatia dintre romani!
P.S Sertralina se pare ca face bine…doar un hint 😉 Ai medicamente top class „pa Jermania”
Inspectoratul Județean de Miliție Dîmbovița era în aceeași curte cu Inspectoratul Județean de Securitate. De fapt e o clădire împărțită în două fiecare instituție folosind o jumătate. Au și curți comune, una în față la bulevard și alta în spate unde țin mașinile. Și azi e la fel Inspectoratul județean de Poliție și S.R.I. Iar unitatea unde a fost ținut, judecat și executat Ceaușescu este chiar peste drum.
Că tot se apropie Crăciunul, mulțumesc Craiova pentru Târgul organizat și anul acesta! Când se vrea se poate organiza ceva frumos care să atragă turiști și din țară și din străinătate, și chiar am auzit mulți străini prin târg.
Rusnacii au hăcuit o fotografie cu uniformele SRI-ului, dar au uitat pe mânecă tricolorul, iar pe spate sigla unității!😈😄 https://x.com/i/status/2002918726937829682
Russian propaganda has reached the point of using images of Romanian Intelligence Service (SRI) troops :)))
Am urmarit inregistrara conferintei de presa. Din ce zice Trump se vor construi intai 2 nave, ambele de 35-40.000 de tone fiecare, apoi inca 8 pana la un total de 20-25 nave inarmate cu tunuri, rachete hipersonice si conventionale, inclusiv cu incarcatura nucleara, arme cu energie dirijata si electrice (asa a zis :D).
Iarasi foarte interesant a zis ca marina va avea o noua clasa de portavioane, mai mari decat Ford class si ca fregatele noi vor fi construite impreuna cu coreenii de la Hamva in State. Oare vor alege un design corean?
Cred ca marina se va alege cu alta clasa de 1-2 nave
@ mihaistoian Lol ce vremuri traim ! Sa se dea mari rusii cu uniformele romanilor ! Probabil n-or mai putut fura de la americani pt. ca acolo sunt multi negri in poze
Ce idiot!!
,,Musk a postat ulterior: „Succesul este incert, dar distracția este garantată!” https://adevarul.ro/stiri-externe/sua/wsj-explozia-unei-rachete-spacex-a-pus-in-pericol-2496317.html
,,Riscul în acea seară de ianuarie venea de la o rachetă experimentală SpaceX care a explodat la câteva minute după lansare. Piloții JetBlue, poziționați la nord de San Juan, au trebuit să decidă: să continue călătoria printr-un posibil câmp de resturi de rachetă sau să riște să rămână fără combustibil deasupra apei.
Două alte avioane, unul operat de Iberia Airlines și un jet privat, s-au aflat într-o situație similară. Ele au declarat urgențe de combustibil și au traversat zona temporar restricționată, arată documentele Administrației Federale a Aviației (FAA).”
On Monday, December 22, Deputy Prime Minister and Minister of National Defense Władysław Kosiniak-Kamysz signed the Polish Armed Forces Development Program for 2025-2039.
#1
„Estonia has signed an agreement with South Korea’s Hanwha Aerospace to acquire Chunmoo launcher systems. Like Poland, it already possesses HIMARS launchers, and the Korean Chunmoo will be used in parallel.”
#2
„Poles have flocked to military training en masse. The Ministry of National Defense is surprised by the turnout.”
Over 16,000 civilians participated in the pilot „wGotowości” defense training courses organized by the Ministry of National Defense. The program, aimed at increasing society’s resilience to crisis situations, has generated enormous interest, prompting the ministry to plan subsequent editions and expand the training offerings.
#3
„The Polish Army is entering the modern era of military construction thanks to the Ultimate Building Machine (UBM) technology, known as the „shelter factory.” As announced by the General Staff of the Polish Army on December 19th at Platform X, sappers from the 2nd Engineering Regiment in Inowrocław completed training that enables the construction of steel structures with an area of up to 900 m² in just a few days. This innovative system, acquired in early 2025, is a key element of the armed forces’ modernization and support for the „East Shield” program.
@Nicolae, când ai spus că noile fregate nu vor avea VLS nici nu știai câtă dreptate aveai!😈 https://www.twz.com/sea/navys-new-frigate-will-not-have-vertical-launch-systems-for-missiles
“The initial flight of FF(X) will have a 57mm gun, 2 x 30mm guns, a Mk 49 Rolling Airframe Missile [launcher], various countermeasures, and a flight deck from which to launch helicopters and unmanned systems. Aft of the flight deck, there will be a flexible weapons system, which can accommodate containerized payloads (Counter-UAS, other missiles),”
Doborârea dronelor nu este ușoară! https://x.com/i/status/2003397548799852774
Hero of Ukraine Oleksandr Shemet, the Mi-24 pilot who led the final Azovstal supply mission in April 2022, has been killed. On December 17, while intercepting Shahed drones over Cherkasy, his helicopter went down. The entire crew died.
R.I.P.!
Raytheon Missiles and Defense, Andover, Massachusetts, was awarded an $841,682,106 fixed-price-incentive contract for fire units to include new production hardware, software, services inherent to production, spares and documentation. The modification brings the total cumulative face value of the contract to $1,721,373,872. Work will be performed in Andover, Massachusetts, with an estimated completion date of June 30, 2031. Fiscal 2026 Foreign Military Sales (Spain) funds in the amount of $841,682,106 were obligated at the time of the award. Army Contracting Command, Redstone Arsenal, Alabama, is the contracting activity (W31P4Q-26-C-0004). (Awarded Dec. 19, 2025)
Huntington Ingalls Inc., Newport News, Virginia, is awarded a $33,455,511 cost-plus-fixed-fee modification to a previously awarded contract (N00024-25-C-2127) for advance planning and long-lead-time material procurement to prepare and make ready for the accomplishment of the USS Nimitz (CVN 68) inactivation and defueling. Work will be performed in Newport News, Virginia, and is expected to be completed by March 2026. Fiscal 2026 operations and maintenance (Navy) funds in the amount of $32,700,016 will be obligated at time of award and will expire at the end of the current fiscal year. This contract was not competitively procured in accordance with 10 U.S. Code 3204(a)(1), (only one responsible source and no other supplies or services will satisfy agency requirements). Naval Sea Systems Command, Washington, D.C., is the contracting activity (N00024-25-C-2127).
Clasa TRUMP>/b> https://www.goldenfleet.navy.mil/
Navele vor avea un deplasament ca cele din clasa „South Dakota”.
Ca idee, Zumwalt are 15000 tone.
GOLDEN FLEET is the Navy’s bold investment to revitalize America’s maritime industrial base, rapidly building and sustaining the Fleet, and fundamentally changing how we do business in order to keep projecting peace through power.
Sieg Heil ! 🙂
„Belgian Defense Minister Theo Francken announced the delivery of the first Polish Piorun anti-aircraft missile launchers to the army.
During an official visit to the Mesko plant in May of this year, Belgian Defense Minister Theo Francken signed a letter of intent regarding Polish-Belgian cooperation in the areas of air defense, among others. A framework agreement was also concluded regarding the potential purchase of 200-300 shoulder-mounted Piorun very short-range anti-aircraft missile launchers for the Belgian Army. According to Minister Kosiniak-Kamysz, only three months passed from the moment the Belgian side notified the Belgian side to the conclusion of the above agreement.”
DECIZIE ULTIMA ORĂ Bani în plus la Apărare pe final de an pentru arme, vehicule, infrastructură și IT&C
Guvernul a hotărât în ședința de astăzi suplimentarea bugetului Ministerului Apărării Naționale (MApN) pe 2025 din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Executivului.
Asta ″în vederea asigurării sumelor necesare plății obligațiilor ce revin din contractele încheiate pentru achiziții de echipamente militare și asigurării finanțării proiectelor de infrastructură militară″. Suma intrată în ședința de guvern pentru acest minister este de 1,3 miliarde lei.
Acum este anunțat că Ministerul Apărării Naționale primește 300 milioane lei, reprezentând credite de angajament și credite bugetare, pentru plata obligațiilor din contractele încheiate pentru achiziții de echipamente militare și asigurării finanțării proiectelor de infrastructură militară. Autoritățile arată că, în vederea efectuării unor plăți urgente pentru continuarea înzestrării Armatei României, este necesară suplimentarea bugetului Ministerului Apărării Naționale pe anul 2025, pentru:
– Modernizare sistem artilerie antiaeriană Oerlikon Model GDF 103 la standardul sistem AA cu capacități CRAM;
– Infrastructura Baza 57 Aeriană în cazarma 888 Mihail Kogălniceanu;
– Elicopter H215M cu capabilități de luptă la suprafață (AsuW);
– Autospeciale capacitate mărită intervenții la incendii aeroportuare;
– Autospecială de acces radio pentru sisteme radar și ISR;
– Sistem dislocabil pentru funcționare structură de nivel B-850 PAX;
– Obligații contractuale acorduri-cadru în domeniul IT și comunicații, securitate și apărare cibernetică.
Deci putem sa achizitionam orice de oriunde ca avem fondul de rezerva al guvernului si le achtam chiar daca facem contracte de vreo 20 de miliarde in vreo 1-2 ani fara perioada de gratie
pai si cine e de vina MZ ca smecherii de la aparare au platit prioritar contracte non-ue cu turcia coreea si israil , ca au crezut ca safe merge cu orice ,ca asai la romani ,si cand au descoperit ca nu merge smecheria damboviteana au bagat mana adanc in banii de imormantare ai bunicii
eu zic ca sunt respinse la safe ca e parca si achizitia de rachete patriot in alte surse platita din fondu de rezerva ,dar na sa se dea altii cu capu de pereti de ce am tras eu concluzia asta ,ca iar zice lumea ca o iau pe camp cu generalii national-comunisti inca in functie care viseaza la nealiniere si independenta fata de UE si Nato si sustinatorii lor politici neocomunisti din psd si aur
Uitate in primul rand la bani, ce trebuia sa faca nemtii de banii aia si pe urma la timpul de livrare si ce au primit italienii de 73 milioane. Tine minte, italienii , au primit de banii aia nu au reparat, tu cu cine tii ?. Cu Romania sau cu Germania ?. Asta nu are treaba cu „Cauta sa vezi cine a donat cel mai mult din UE pentru Ucraina, mai ales la echipamente nou fabricate” sau are dupa cum induci tu ideiea? Sa inteleg ca i arde pe fraeri la bani sa poata face donatii Ucrainei ? Ca in varianta cealalta, ca ar fi ocupati cu Ucraina si nu au timp sa faca, ii dai temelie lui @ Nicu, ca nemtii nu au cum sa livreze repede ca sunt ocupati cu livrarile catre Ucraina ! Pe care sa o credem ? Spui „a donat cel mai mult din UE pentru Ucraina, ” A donat ca valoare , nu ca procent din PIB ca sunt tari mai mici care au donat mult mai mult ca procent din PIB !
Ha,ha, ha MZ , unde prietene ” inseamna ca pot livra mai repede si de multe ori mai ieftin” , Sper sa traim sa o vedem si pe asta, ca daca e ca tine e in avantajul nostru,daca e ca mine o sa fie scump si o sa dureze….
Daca nici noi care suntem pe flancul estic si avem Gepardul prin Polonia, nu suntem intre primii pe lista e clara… decat asteptam sa testeze ei tehnica prin ucraina, care nu a rupt gura targului…cum spune Nicu, luam de la polonezi si coreeni, ca si americanii cumpara de la ei, nemtii cei buni la toate cumpara de la israelieni si americani si de la altii…
La noi e autostrada dronelor si tu spui „depinde cu ce urgenta te-ai pus la coada si cati clienti au cerut inaintea ta” Afirmatia asta nu stain picioare 2 secunde ! Incepand de la ai nostrii si terminand cu NATO ne dam de pereti ca nu avem cu ce da dronele jos si nu e vorba numai de radare si noi zici tu, ca s ar putea sa fim undeva pe la jumatatea cozii la „achizitia”. scuze „modernizarea” tunurilor ? Nu cred ! Puteam sa le modernizam cu turcii, corenii…. Da-le naibii, ca luam Korkut care trage si munitie ATOM si tot aveam mai repede.https://www.aselsan.com/en/defence/product/3355/korkut-13035
gerula national comunistii care nu vor sa deranjeze rusia de la mapn au priotirizat achizitiile din coreea si turcia si oerlicoanele le au trecut ultimele pe lista au platit rata din fondul de urgenta al guvernului ca nu era prioritar
mesaju e clar luati coreene ca germanele deranjeaza echilibrul pe flancul de est ascultatii pe rusi ca sa nu va atace ,tre sa ne obijnuim cu rusii la granita polonezii sau conformat la noi inca se dau lupte inca este pericolul ca rusia sa ne considere inamic
Nicu, da mi voie sa nu fiu de acord cu afirmatiile tale, cu natinal/comunistii…. daca era AUR si POT, SOS, majoritar si formau guvernul te credeam, dar la guvern e pura prostie si incompetenta, dupa mine…
daca e ca tine cu coreeni ne uitam lung departe cum ne cuceresc rusii cu ajutorul lor ,intrebare pt un pretin cand polonezii si coreeni vor trimite echipamente coreene sa testeze ucrainienii,iti spun eu de acum niciodata
” During this visit, we signed an executive agreement for 72 Chunmoo launchers, which will be manufactured in Poland. We have the technology to produce launch containers, with production set to begin in 2026. This is a partnership with a country that wants to share its technology. Including rocket technology. In total, there will be 290 Chunmoo sets in our country. The plants that will be built in Gorzów Wielkopolski will create hundreds of jobs, but they are also a very important agreement for security. For the first time in the history of the Third Republic of Poland, missiles will be produced in Poland.
This is a very important signal to our opponents and those who would like to raise a hand against our country. We will be a manufacturer of systems. We will produce not only launch containers but also missiles for these containers,”
The first executive agreement in the Homar-K program for 218 launcher modules, together with a supply of CGR-080 missiles with a range of 80 km and CTM-290 missiles with a range of 290 km, worth USD 3.55 billion net (approx. PLN 12.7 billion at the current exchange rate), was concluded in November 2022. The second contract, for 72 launcher modules with the transfer of production and maintenance technology and the integration of 122 mm missiles, was signed in April 2024 for USD 1.6 billion. To date, at least 156 launcher modules have been delivered”‘
In trei ani le-au livrat si jumate din numarul de lansatoare din primul contract, plus munitia pentru ele (nu stiu cata e aia), si intr-un an fac si transferul de tehnologie in Polonia si din 2026 incep productia la ei, trimit inclusiv angajati coreeni sa-i ajute sa dea drumu la treaba. Asta in conditiile in care polonezii n-au mai produs niciodata rachete la ei, o iau de la zero, macar noi mai miscam ceva chiar daca slabut, ne-ar fi insa mult mai usor sa pornim cu produse din clasele superioare banuiesc
Intrebarea e in cat timp livreaza nemtii, si in ce conditii? Sau francezii, daca vorbim de MLRS, cu echivalentul lor de Himars? Americanii? E altcineva de acord sa faca transfer de tehnologie si sa localizam rapid aici productia si sa producem noi, ceea ce e vital mai ales in cazul unor astfel de munitii?
La MLI-uri de ex, in cat timp s-ar apuca de Lynx, la ce pret, cu ce transfer de tehnologie si in ce procent, apoi daca si in ce procent va depinde si de fabrica de la unguri, ceea ce ar fi catastrofal dpdv strategic stiind ca ungurii sunt marionetele rusilor, sau ma rog, Orban e, si sigur ne vor sabota in caz de ceva?
Asta fara a mai intreba ce probleme mai are Lynxul, de ce a pierdut in Australia in fata Redback coreean (desi australienii deja produceau Boxer la ei), de ce nu se grabesc ucrainienii sa-l bage in focul luptei si il tin pe tusa?
De ce nemtii insisi nu sunt interesati de Lynx?
Mie mi-ar placea KF-51, tancul, pare interesant, desi nici ala nu e testat, e inca in stadiul de prototip dar poate grabesc italienii testarea si productia si luam acelasi model, daca e sa fie. Daca il fac aici in conditiile cerute de MApN, n-as avea nimic de zis, dar din nou, daca si cand?
Oricum nu-nteleg de ce nu anunta ai nostri cum au spus, ce vor sa ia acum si cine a depus oferte, sa se vada cine ce ofera,ce conditii, ce caracteristici etc. Probabil se trag sfori prin culise, se aduc in discutie influente politico-economice, posibil se invart plicuri, stiu eu, sper sa se aleaga pana la urma ce e mai bine in primul rand pentru noi ca tara,pentru Armata si pentru industria de aparare, chiar daca o sa se supere un pic unii care se cred castigatori din oficiu dar nu ofera ce trebuie
e vorba de valoare si ccapacitate de productie. Pot a fi livrat oricat din PIB aia mici, daca industria germana alivrat de zece ori mai mult. Pentru Ucraina si aia care vor cantitati, asta conteaza, nu cat % din PIB.
Posibil probleme la cromarea dură + tratament termic post forjare, eventual „autofrettage” desi din câte știu procedeul se folosește la tevi de obuziere. Chinezii folosesc mașină de forjat radiala produsă de firma austriaca GFM (si Picatinny Arsenal din SUA folosește mașini de la același producător), nu cred sa fie ceva din forjare.
@Nicolae – this is what I wrote about a few days ago:
„Other ideas for industrial cooperation have also been unofficially revealed, including the purchase of Polish weapons systems for Swedish needs. In addition to the rescue ship mentioned in November, the Swedes are declaring the possibility of ordering Kormoran II-class minehunters and hull sections for guided missile frigates, if Babcock International supplies the ships.”
Chinezii deja au cumpărat sau investit bani serioși în multe zone-cheie din Siberia și trendul continuă. De asemenea, sunt mulți chinezi care s-au mutat în acele zone.
Au pus ochii de mult pe acea regiune plină de bogații, slab populată care nu are prea multă treabă cu rusul european.
Exact! Am văzut în multe poze publicate de diverși motocicliști europeni care au călătorit în Siberia (deci nu jurnaliști) că magazinele din micile așezări siberiene sunt ticsite numai de produse chinezești și de asemenea abundă mașinile chinezești – care chiar și de mâna a doua, sunt preferate celor rusești… (în afară de camioane, unde Ural rămâne regele); în plus, populațiile locale au mult mai multe afinități cu chinezii și mongolii, față de ruși.
În lăcomia lor de a-și (re)extinde ambițiile politice spre Vest, muscalii își toacă resursele și s-ar putea să piardă Estul. Dar nu neapărat curând, China are răbdare, iar ipotetica decuplare Moscova-Beijing folosită de Trumpistan drept pretext pentru deciziile de subminare a blocului occidental e o fantasmă pentru moment. Înainte de Siberia va fi Taiwan, cu excepția cazului în care Moscova își rupe gâtul din senin.
Dacă e ceva care merge în Franța, este producerea și distribuția energiei electrice, fie ea de proveniență nucleară, hidraulică sau termică.
EDF este în adevăr expert.
Caile ferate functionau in 2023 mai bine ca cele germane; am fost in 3 ocazii cate 2 saptamani (zona Bordeaux – Toulouse, Lille si Paris si imprejurimi) si n-am avut treaba cu intarzieri, anulari etc. In schimb in Germania, unde merg des in zona de vest (Frankfurt, Koln, Hamburg) am avut mereu intarzieri, chiar si de 1 ora.
Si-s sigur ca-s mai multe chestii care functioneaza in Franta
am asa o slabiciunea pentru trenuri, am crescut langa un depou, am avut trenulete cand era mic, plus ca TGV nu vezi oriunde si calatoreste mai repede ca autobuzul 🙂
„In a low-key ceremonial handover held this week on the production line at an Elbit Systems plant in Yokneam, the IDF Artillery Corps marked !a milestone with the delivery of its first domestically produced wheeled self-propelled howitzer.” https://www.ynet.co.il/news/article/yokra14622956
Oameni buni, macar de sarbatori sa nu mai fim asa de combativi cu semenii nostri! Eu astazi mi-am inmormantat mama. Cu asa ceva nu se glumeste, chiar este asa. Ma simt usurat, nu doresc nimanui sa zaca la pat, daca as putea alege, sper sa ma ia dreaku instant.
Sa aveti sarbatori cu pace, sanatate si fericire alaturi de cei dragi!
Dumnezeu să o odihnească pe mama ta, Georgel! Primește, te rog, compasiunea mea și gândul bun pe cum că, așa cum se spune, cei ce pleacă din viața terestră în preajma unor zile faste – cum e Crăciunul – binemerită în viața de apoi…
Condoleante, nici celui mai aprig inamic nu ii este de dorit chinul unei boli terminale sau incapacitante al unei rude apropiate aflate in ingrijire, de la o varsta tot ce poti sa iti doresti este sanatate
E greu al naibii. Inteleg durerea prin care treci dar si usurarea. Eu l-am inmormantat pe tata fix acum 3 luni (pacient onco).
Sincere condoleante si nu-ti pot spune decat sa ai rabdare cu tine insuti, nu grabi si nu incerca sa grabesti procesul prin care treci.
Va multumesc din suflet prieteni, nu am postat acest anunt ca sa atrag likensi, a fost un impuls de moment. Rudele nu le alegi, prietenii da. Cu voi m-as duce la razboi ca sa imi apar tara oricand, stiu ca nu am spatele descoperit. Sa fiti iubiti!
Inamicilor le doresc chestii mult mai complexe și mai rele de atât. Las compasiunea pentru alții. Sărbători, sau nu.
Acestea fiind zise, sincere condoleanțe, @georgel. Știu cum e să ai grijă de cineva în stadiul ăsta, întâi străbunica, când abia începeam școala, apoi, mai târziu, bunica. E o moară ce macină mai mult de o singură viață. Pentru cel în cauză moartea poate fi chiar o alinare, fie ea și amară. Și unii chiar o imploră. Dacă ajung în stadiul ăsta, sper să mai am un moment de putere cât să iau decizia cea mai logică.
Atac aiurea cu 2 M1A1 Abrams(australiene) si 2 BMP2 catre Pokrovsk cu 14 soldati…
Rezultat: 1 M1A1 total loss, 1 BMP2 total loss, 7 soldati morti vanati de FPV drones rusesti.
Dar na, Sirski e un gheroi precum Gherasimov. Noroc ca se bat fratiorii intre ei si nu ne testeaza pe noi caci am asa o banuiala ca asa ar arata si contratacurile romanesti sa recucereasca sa zicem: Slobozia 😉
Vă urez un Crăciun fericit, dar îl las pe Trump să-l ureze mai vârtos :
Tonight, at my direction as Commander in Chief, the United States launched a powerful and deadly strike against ISIS Terrorist Scum in Northwest Nigeria, who have been targeting and viciously killing, primarily, innocent Christians, at levels not seen for many years, and even Centuries! I have previously warned these Terrorists that if they did not stop the slaughtering of Christians, there would be hell to pay, and tonight, there was. The Department of War executed numerous perfect strikes, as only the United States is capable of doing. Under my leadership, our Country will not allow Radical Islamic Terrorism to prosper. May God Bless our Military, and MERRY CHRISTMAS to all, including the dead Terrorists, of which there will be many more if their slaughter of Christians continues.
DONALD J. TRUMP
PRESIDENT OF THE UNITED STATES OF AMERICA
******************************
Merry Christmas to all, including the many Sleazebags who loved Jeffrey Epstein, gave him bundles of money, went to his Island, attended his parties, and thought he was the greatest guy on earth, only to “drop him like a dog” when things got too HOT, falsely claimed they had nothing to do with him, didn’t know him, said he was a disgusting person, and then blame, of course, President Donald J. Trump, who was actually the only one who did drop Epstein, and long before it became fashionable to do so. When their names get brought out in the ongoing Radical Left Witch Hunt (plus one lowlife “Republican,” Massie!), and it is revealed that they are Democrats all, there will be a lot of explaining to do, much like there was when it was made public that the Russia, Russia, Russia Hoax was a fictitious story – a total Scam –
and had nothing to do with “TRUMP.” The Failing New York Times, among many others, was forced to apologize for their bad and faulty Election “Reporting,” even to the point of losing many subscribers due to their highly inaccurate (FAKE!) coverage. Now the same losers are at it again, only this time so many of their friends, mostly innocent, will be badly hurt and reputationally tarnished. But sadly, that’s the way it is in the World of Corrupt Democrat Politics!!! Enjoy what may be your last Merry Christmas!
President Donald J. Trump
*******************************************
Merry Christmas to all, including the Radical Left Scum that is doing everything possible to destroy our Country, but are failing badly. We no longer have Open Borders, Men in Women’s Sports, Transgender for Everyone, or Weak Law Enforcement. What we do have is a Record Stock Market and 401K’s, Lowest Crime numbers in decades, No Inflation, and yesterday, a 4.3 GDP, two points better than expected. Tariffs have given us Trillions of Dollars in Growth and Prosperity, and the strongest National Security we have ever had. We are respected again, perhaps like never before. God Bless America!!!
President DJT
Sarbatori fericite tuturor!
Ma tot gandeam – de multi ani citesc acest blog, si nu cunosc pe nimeni de aici, poate ar merge o bere impreuna. Sa punem niste chipuri pe nick urile astea. Eu sunt din Cluj.
Sincer,chestia aia ma ingrozeste mai mult ca un nou portavion chinezesc…..
Vor cat multe rachete pentru a satura apararea unui viitor inamic si le vor astazi nu maine…..va mai aduceti aminte ce a spus Xi ca pana in 20-27 sa fie gata de ceva…?
@ sharky. Multumesc de link.Foarte interesanta abordarea. Daca era expusa de un autohton isi rupeau formatorii de opinie fasul dupa ei. Totusi in mintea mea persista intrebarea: o fi inteligenta uluitoare a lui „Oprea izmene” sau totusi aliatii ne-au dat directia si urmaresc sa nu ne abatem?
Ministrul Apararii al Germaniei recunoaste in mai multe interviuri si declaratii publice ca Germania a primit o foaie asumata de la Nato privind efectivele zona de responsabilitate si dotarea si a asumat-o ,crezi ca Romania a primit asa ceva si crezi ca vreun decident roman isi va asuma sa recunoasca ,fara sa sara in sus otrepele rusesti
@DanielP
N-are nici o treabă Oprea, ăla doar făcea generali din orice poziție. A declarat și generalul Vlad, că după un summit NATO, cel de la Vilnius, dacă nu mă înșeală memoria, fiecare șară a primit o foaie de parcurs, pe care trebuie să o pună în aplicare. Am postat linkul atunci.
Părerea mea, hâc…
Sharky. Cred ca nu ai înțeles ironia cu „izmenaru”. Era un idiot cu litera mare care a călărit rezervele de stat ani de zile și a umplut tara de generali la hectar! Ce gândire strategica la un „fauritor de scoli doctorale” care a dus în derizoriu munca celor care au depus eforturi reale pentru obținerea acestui titlu.
German Chancellor Friedrich Merz was making one last push to persuade EU leaders to use €210bn in frozen Russian sovereign assets to help Ukraine when he realised he lacked a critical ally: Emmanuel Macron.
In the weeks leading up to Thursday’s summit in Brussels, the French president did not publicly oppose the German proposal. Privately, however, his team voiced reservations about its legality and warned that his indebted country would struggle to issue a national guarantee in case the assets had to be returned to Moscow on short notice.
As more countries, including Italy, sided with Belgium, where the bulk of the Russian assets are located and whose government opposed the plan from the outset, Macron joined in, killing the idea.
“Macron betrayed Merz, and he knows that there will be a price to pay for that,” said a senior EU diplomat with direct knowledge of Thursday’s talks. “But he’s so weak that he had no other choice but to fold in behind Giorgia Meloni.”
The stand-off underscores a new dynamic between Europe’s two largest powers: an initiative-driven Germany and a foot-dragging France. A newfound assertiveness has taken hold in Berlin after Merz came to power in May — unlocking up to €1tn in defence and infrastructure spending for the next decade — but Paris has become hamstrung by high public debt and political instability in the second half of Macron’s final term in office.
The imbalance has dashed hopes of a major reboot of the Franco-German engine that once powered some of the EU’s biggest policy leaps.
“In Brussels there’s a real sense that Berlin is the big player and that France’s influence is lacking,” said Georgina Wright, a Paris-based senior fellow at the German Marshall Fund of the US, an American think-tank.
Merz has sought to turn the page on three years of German indecision under his predecessor Olaf Scholz, who was often forced to abstain in Brussels because of divisions within his coalition — a pattern that became known as the “German vote”. After Merz’s Christian Democrats won elections in February, he made resetting relations with France a priority.
….
Merz has embraced concepts long championed by Paris including European strategic autonomy, a “buy European” preference in defence procurement and greater protection of the single market from unfair competition. Most recently Berlin has backed trade defence measures against Chinese steel imports, a departure from Germany’s previous position.
“In a way the EU has never been so French — embracing industrial policy, security policy, largely thanks to Macron — just as France itself is retrenching,” said Wright. “But in Brussels, there is a growing sense that France is prioritising national interests over EU ones . . . The old saying that ‘France is all words, words, words, no action,’ is making a comeback.”
Merz is also facing growing impatience and distrust at home as he returns with diplomatic setbacks.
German officials have been keen to stress that the EU loan to Ukraine will be backed by parts of the EU budget that remain untapped, with no impact on national finances.
Merz himself said he was pleased by this week’s outcome, even saying it was a better solution than his and insisting that the Russian assets could still be used to reimburse the EU loan. “We are making an advance payment, but it is secured by Russian assets,” he said.
Even so, criticism poured in from the far-right Alternative for Germany, whose co-leader Alice Weidel claimed that the “German taxpayer will have to foot the bill again”.
“It’s not great to come home without Mercosur or the plan on Russian assets,” said Guntram Wolff, senior fellow at Bruegel. “The question for Macron is whether it is smart to impose political losses on Merz on two big issues.”
eu zic sa incepi de la chestii mai simple ca stapanitul si controlatul pamantului ,cum ar fi sa numai se duca dracu poduri si strazi,sa nu se mai rupa diguri inundand orase de 10 milioane de locuitori sa nu mai arda sau cada blocuri cu sute de victime,sa nu mai zboare tevi de tancuri
Exact atitudinea asta de superioritate e moartea Occidentului. Asa au râs si englezii de japonache până japonache le-au pus cruce industriei de motocicletele cu binecunoscute branduri Honda, Kawasaki, Suzuki. La fel si industria de mașini unelte, Mitsui Seiki făcea copii de masini de găurit in coordonate (jig borers) SIP elvețiene, inca mai produc asa ceva in timp ce SIP s-a pierdut in istorie, e o firmă de 50 de angajați in cadrul grupului elvețian de mașini Starrag ( Heckert, Bumotec, SIP, Dörries Scharmann and Droop+Rein). La fel, firma de masini unelte Roku-Roku producea licențe de mașini de frezat franceze HURON, azi sunt tot japonezi in timp ce HURON e deținută de….indieni 🤡🥱 Si japonache au inceput la fel, prin copiere, exact ce fac acum si chinezii. In anii ’80 produceau kit-uri CKD de Dacia si ROMAN , vezi azi ce produc, ca nici n-ai bani de mașinile lor 🤡 Au luat si licență de la AMD si si-au dezvoltat pana la urmă propriile chiplet-uri. Ajung ei si la EUV, zic ca in 5 ani ating performanța asta. https://www.reuters.com/world/china/how-china-built-its-manhattan-project-rival-west-ai-chips-2025-12-17/
da cum sa nu superioritatea aia o avea si rusestile in irak si in iran si cand colo cangi ,e o diferenta sa produci sub brand european si sa distribui si alta ale tale si tu ii compari cu japonezii ,Mitsubishi heavy industries ca aia sunt cei mai de top acolo ,produc utilaje de prin 1850 pt aia e safe cu japonezii asa ca nu ii mai compara cu niste chinezi
Nu ma strofoc, nu incerc sa fac propaganda, incerc sa deschid ochii ca suntem in buda, nu vezi ca se iau decizii peste capul Europei? Devenim din ce in ce mai irelevanti. Da, INCA statele din Europa de Vest mai au expertiza tehnica, dar pana cand? Nu exista coeziune in UE, fiecare face ce-l taie capul, chinezii au cincinale, ce-i drept comuniste dar macar isi propun sa ajunga undeva. Europa sovaie prea mult. Doar nu crezi ca scriu aici ca sa ce? Sa fac propaganda Chinei? Ii repect pentru ceea ce fac, au fost ditamai civilizatia in regiunea lor si tind sa isi recastige statutul. ASta nu insemna ca sunt de acord 100% cu ei, uite, nu-mi place ca ajuta Rusia in invazia din Ucriana spre exemplu.
Armata cumpără echipamente TEMPEST în valoare de aproape 230 de milioane de lei / Acestea împiedică scurgerile de informații prin emanații electromagnetice / Există un producător și în România https://share.google/IT4mFEdBG73OZOIrI
https://m.defenseromania.ro/de-ce-nu-au-mai-ajuns-anul-acesta-in-romania-toate-cele-32-de-f-16-cumparate-cate-avioane-au-fost-livrate-si-ce-se-intampla-cu-restul_639508.html
„Până în prezent au fost livrate 21 de avioane F-16 din cele 32, dintre care 16 alcătuiesc Escadrila 48 Vânătoare de la Câmpia Turzii și cinci au intrat în dotarea Escadrilei 571 Aviație Vânătoare.
Așadar, încă 11 avioane mai trebuie să ajungă.
Din informațiile pe care le deține DefenseRomania, nu au fost livrate toate anul acesta deoarece producătorul a prioritizat Ucraina în ceea ce privește piesele de schimb. Ele vor ajunge anul acesta după efectuarea operațiunilor de mentenanță. Pe de altă parte nici România nu a pus presiune pe calendarul livrărilor în contextul în care există un număr mare de avioane F-16 în componența aviației noastre militare iar „bătaia” pe locurile de pregătire a piloților e mare.
Toată regiunea are un interes foarte mare. E o foame foarte mare pentru pregătirea piloților de avioane F-16 în toate țările din regiune. Următorul loc liber cred că este peste un an de zile pentru un curs de pilot de F-16. Sunt și scumpe (n.r. – pregătirea) și locurile puține.”
pt ca sunt uriase si au nevoie de comenzi uriase ,de unde ? ca asa ne-a placut noua sa ne laudam ca facem mult si scump , ca asa se intampla cand construiesti grandios nu scalabil economic
Vezi Huta Stalowa in Polonia, ei pot noi de ce nu putem? Stii cat e necesarul de otel al Romaniei desteptule? „Concret, în 2019 cantitatea totală de oțel beton utilizată pe piața locală a fost de 978.000 de tone, din care 803.000 tone, respectiv 82%, au fost importuri. Restul, de aproximativ 179.000 de tone l-a reprezentat producția internă a COS Târgoviște și Ductil Steel Buzău.
În 2018, deci în urmă cu doi ani, România a importat o cantitate totală de 700.000 de tone (80,4% din necesarul pieței), iar producția internă (realizată de acealeași două companii) s-a ridicat la 170.700 de tone. Volumul întregii piețe a fost de 870.000 de tone.
„Conform datelor Eurofer.eu publicate anul trecut, România ocupa în 2023 a patra poziție la nivel european în ceea ce privește numărul angajaților din metalurgie – 22.000.
Primele locuri erau:
1. Germania – 79.500 salariați (26,2% din totalul UE)
2. Italia – 30.800 (10,2%)
3. Franța – 25.300 (8,3%)
4. România – 22.100 (7,3%)
5. Polonia – 21.500 (7,1%)
În materie de producție, însă, poziția este spre coada clasamentului celor 20 de țări producătoare din UE. România e pe poziția a 15-a, cu o contribuție de doar 1,3%.
Stii ce insemna asta nu? LIPSA DE INVESTITII IN TEHNOLOGIE. Cum pana mea polonezii pot? La firma unde lucrez luam otel de la Cognor din Polonia de la diam. 65 mm pana la 230 mm daca retin bine. Bine, armai fi si alti factori gen DAREA PE MANA A COMBINATELOR UNOR STRAINI RAU_INTENTIONATI, Vezi RUSII (cu antecedente si la Oradea de unde sunt eu cu ALUMINA) sau Pajeet-ul ala de la Galati care vrea sa inchida tot sa-si faca la descultii lui in India tot. Ar mai fi si factori interni cauzati de LIPITORILE care freaca smanganul pe salarii bune ” Schema de personal mare, mai ales la nivelul personalului TESA (tehnic, economic, social și administrativ) și erorile de management sunt însă factorii interni.”
Fara otel nu ai civilizatie, fara otel nu ai armament deci implicit nu ai SUVERANITATE ! Tot ce faci tu e sa mesteci propaganda celor care au dat tunuri in tara asta imbogatindu-se nelegal, atat ai invatat tu, ca nu merge la noi in Romania. Cu necesar de peste un milion de tone tu vii si-mi spui ca au nevoie de comenzi uriase….. comenzile exista doar ca managementul e dezinteresat sau interesat sa le SABOTEZE ca sa le inchida, mai sunt si lipitori interne care nu fac nimic doar incaseaza sume frumusele, mai e si UE care e interesata de vehicule electrice dar nu e interesata sa miste odata dracului lucrurile cu productia de energie IEFTINA, ca si asta e problema, vezi preturile pe KWh in ITalia, Germania, Franta. Italia si Franta au preturi MAI MICI ca noi pe KWh datorita AJUTOARELOR DE STAT! SURSE: https://romania.europalibera.org/a/siderurgia-romanesca-se-prabuseste-iute-la-otelul-fix-cand-europa-ar-putea-creste-comenzile-pentru-industria-de-aparare/33354117.html
pt ca te uiti la bugetul romaniei si te uiti degeaba , pt ca maretii miliardari romani de carton ,nu investesc in productie nu aduce profitul repede si mare , deci iti trebuie investitori externi ,care insa ne fura chiar tu o zici de multe ori pe aici , iar investitorii straini nu vin in companii unde statul decide cum se imparte profitul,daca se reinvesteste sau se baga in controlarea deficitului guvernamental , desi nu a facut nimic sa il obtina exemplu SNM, si nu vin unde se cere dijmna de orice lesinat din sistemul de stat de control si aprobare avize ,ci pleaca, deci de aia ,voteaza incontinuare psd si aur ca din succes in succes o duci mai bine si mai sarac daca lucrezi la companii controlate de stat ca si unele companii care sunt private sunt controlate de stat ,ca la privat cat meriti atat primesti,chiar daca de atatea ori pe aici ai dovedit in postari ca nu ai capacitatea sa intelegi economia capitalista si o doresti pe aia de stat comunista ca sa nu mai fii nevoit sa gandesti ,sa muncesti , sa iti cauti de munca ,sa faca statul totul pt tine ,in capitalism e greu ,mai bine era pe timpu lu ceasca ,sincer cu peste 20 de locuri de munca schimbate in vreo 35 de ani de munca nu imi doresc nici mie nici copiilor mei nici nepotilor vreodata economie comunista de stat ,sa gandesca si sa se descurce ca de aia sunt oameni mari si de aia au facut scoala ,nu sa le spuna un tatuc cu 4 clase ce sa faca la munca pe strada in casa
Amice, lucrez in privat, nu imi doresc comunism, ce, e comunism cand statul are un cuvant de spus? Ia vezi Franta sau Italia cu ajutoarele lor pentru industrie…mai ales Franta care tine cu dintii de participatia ei in firmele importante, asta e comunism la tine? Ti-am mai spus si o repet, te tot lauzi cu 20 de locuri de munca schimbate in 35 de ani, nu e prima data cand o faci, aia nu e un semn bun, insema ca esti ori INCOPMETENT ori PUTOARE ori amandoua. Si oricum ce e la noi e un capitalism de cumetrie, un sistem cartelizat in care „investitorii” fac ce vor pe piata muncii, de aia avem milioane plecati in strainatate, de bun ce e sistemul din Romania. Asa ca hai, lasa-ma, eu ti-am dat si surse, si surse decente nu vrajeli rusofile si tu vii sa-mi spui ca eu vreau comunism, asa e cand ramai fara argumente, incepi si miorlai pe langa subiect. NU vreau sa faca Statul tot pentru mine dar vreau ca Statul sa miste in mortii mamii lui ceva ca fac „fifty-fifty” cu el la salariu in fiecare luna si nimeni nu m-a intrebat daca imi convine sau nu? Capisci? Am dreptul sa fiu revoltat cand jumatate de luna lucrez pentru Stat, ok?
Job hopping-ul la 1-2 ani il practica cand industria permite, cine poate si cand se poate. Pt bani mai multi, proiecte/tehnologii mai interesante, CV mai pufos, samd samd. In multe industrii nu-ti cresti salariul consistent (double digit/high double digit) decat daca schimbi jobul.
Cand in diverse industrii se putea asta (ca timpurile si piata o permiteau) unii stateau pe la caldurica si credeau ca branzica curge mereu la fel, nu se impute. Si acum cand e piata angajatorilor, multi regreta ca sau stat pe loc cand nu era cazul.
Nu zic neaparat ca cine face job hopping e neaparat super-performer (multi sunt si panarame). Dar sunt si multi buni care-si fac treaba pe un proiect/produs in max 2 ani (faci un ‘turn-around’, pui proiectul/produsul ‘pe picioare’ ) si dupa apare plictisul & plafonarea – cand se intra pe productie standard/operational.
in rest dmpdv eu cred ca amandoi aveti dreptate, dar va cam concentrati aiurea pe nuante relativ complementare.
Depinde ce lucrezi, si la mine apare plictiseala dar stiu ca in alta parte, cel puțin in Oradea nu găsesc mai bine, cunosc si eu piata locală a muncii si e de toată jena. Ripostez fiindca aproape de fiecare data are ceva de comentat aiurea, ba ca sunt comunist, ba ca fac propagandă chineză. Dadeam un articol in care un analist spunea ca se va ajunge de lumea n-o sa-si mai poată face credite ipotecare, am fost catalogat ca AUR-ist (desi articolul era de la Ziarul Financiar), am dat dupa aceea faza cu evoluția Chinei in tehnologie și faptul ca Europa rămâne în urmă, bang!!! propagandist chinez, desi hai sa fim sinceri, ca propagandist tre’ sa fii prost sa scrii pe un site de nișă unde n-ai expunerea care o ai pe Facebook spre exemplu, dar mna, asa e cand nu gândești olecuță, expuneam situația siderurgiei românești, cu nevoia României de cca. 1 milion de tone anual si îmi baga fisa cu „sunt prea mari fabricile, au nevoie de comenzi uriase) asta desi importam 80% din necesar, asta dupa ce m-a făcut si comunist 🤡
comunism inseamna pe langa altele, militarea pt detinerea mijloacelor de productie in comun ca proprietate a statului,ups, acu depinde ce intelegi tu din articolul pe care l-ai postat initial
ce face capitalismul da afara oameni exploateaza fura bani din romania
ce face comunismul in Romania vezi cazul mangalia
apropo ,ce contracte a adus statul si le-a efectuat acolo ca era cineva pe aici care imi freca ridichea propagandistic cu niste armatori pesedisti din cipru
pt relatii privind salariile si conditiile de munca de la damen galati ,creca avem postac autorizat goarna Damen parca sau poate ma insel si imi cer scuze ,Adicontakt
Si mai zici ca te fac comunist degeaba ,prima regula a capitalismului e ca un patron de orice fel tre sa faca profit in firma pe care o are ,nu tre sa aiba angajati ,aia ii are daca este nevoie si cat e nevoie ca numar si timp,de ce nu trebuie statul roman sa detina unitati de productie mai mult decat necesar,pt ca dovedit ani si ani la rand ca incalca regula asta Oamenii plecati in strainatate sunt oameni adaptati la capitalism ,de nevoie ,aia care stau si injura pe margine ,patronii guvernu oculta mondiala fara sa isi schimbe locul de munca ,fara sa isi schimbe profesia,nu prea
nu trebuie sa ai masina,daca nu iti permiti
nu trebuie sa ai casa,daca nu iti permiti
patronul indiferent cat te lauda nu e prietenul tau ,nu ai nici o obligatie fata de el afara de cea contractuala ,sa prestezi munca pt bani in anumite conditii ,sa stai la munca cand el nu respecta conditiile de plata si de munca inseamna sa fii prost ,si daca esti prost te vaiti degeaba
nu trebuie sa faci meseria visurilor tale
statul cetateanul il schimba ,implicandu-se activ in viata civica , in politica ong si toata lumea la vot cand votam de 35 de ani acelasi lucru cand nu ne implicam politic cand nu intelegem ca presedintele e doar un om cu puteri limitate nu 500 si nu face legi
de ce e mai bun capitalismul decat comunismul, pt ca iti ofera Libertate,inclusiv libertatea sa mori de foame
astea sunt niste consideratii despre capitalism ,poti sa le iei ca orice
criza anilor 90 o uita multi pt ei criza a fost in 2008 pt ca ei pe aia au trait-o
firma la care lucrez acum am 6 ani la ea ,am mai lucrat si 11 ani la alta cred ca 1 -2 ani la altele ,dar am si unele unde am stat doar 1 luna , de ce ca asa e in tenis citeste mai sus
si da mihai domeniu in care lucrez e unu din cele mai volatile pe piata fortei de munca dar si cea mai adaptatata forta de munca la capitalism in Romania intrarea in UE si shenghen reprezinta un buffer pt multi angajati care au o cale de scapare pe perioade scurte,cand piata interna , da chix,de aia ue si nato sunt bune nu national comunismul de cumetrie care sper in timp sa dispara cu cat stam mai mult in UE si vad si altii lumea nu doar tarusul din propria comuna
Mda, avem păreri diferite, pentru mine capitalismul nu înseamnă libertatea de a muri de foame, am viziunea lui Lee Kuan Yew din Singapore, nici comunism dar nici capitalism fără lesă. Capitalismul fără lesă degenerează in crony capitalism si in plutocrație, vezi SUA unde inegalitatea e la proporții uriașe. Ăștia ca tine cântă apologia capitalismului feroce dar daca ai fi in SUA fara protectia socială din Europa ai face pe tine, lasa-ma, cunosc si eu papagali din ăștia care sunt la un paycheck distanță de a nu avea un leu un buzunar dar ei sunt mari capitaliști. Nu poți fi capitalist daca n-ai capital și mijloace de producție, esti doar un om cu mentalitate de „embarassed millionaire”, adica unu care nu se vede „proletar” ci unu’ care le cântă în strună patronilor în speranța ca va ajunge si el vreodată ca ei.
a fost privatizat sau nu catre cine in ce procent ce investitii au facut
la mangalia unde sunt armatorii aia ciprioti ai lui tilvar si ciolacu ? aia e legatura nu sa fii trol pesedist sa gandesti un pic nu sa pui botu la mancat rahat si sa il distribui mai departe
Tu esti troll PNL/USR/PSD/ sau AUR si mananci sheet ?… Eu sunt apolitic ! Din ce scrie aici tu mananaci rahat ! „Combinatul Siderurgic Galați, operat sub numele de Liberty Galați, este deținut de grupul britanic Liberty House, parte a GFG Alliance (Gupta Family Group) controlat de miliardarul de origine indiană Sanjeev Gupta. Acesta a preluat combinatul în 2019, aducându-l sub umbrela numelui Liberty Galați, fostul ArcelorMittal Galați.
Detalii cheie:
Proprietar actual: Sanjeev Gupta (prin GFG Alliance / Liberty House). In concluzie ca si alte firme privatizate au facut sau nu treaba in romania si au primit sau nu subventie/sprijin de la stat ! Se pare ca acum ii ancheteaza pentru banii primiti sa porneasca furnalul..etc
@Andrf
Da, pentru că Umbrărescu e băiat deștept, a mirosit o oportunitate, și a și pus mâna pe ea. De ce să dea bani altora, pentru fier-betonul folosit, când poate muta banii dintr-un buzunar în altul?
Părerea mea, hâc…
@steppewolf
La câte autostrăzi și drumuri expres mai sunt de construit, cel puțin 10 ani are treabă pe aici, fără să se streseze cu Ucraina și Moldova.
Părerea mea, hâc…
In plus o sa inceapa sa curga gazul ‘eftin din marea neagra ce-l vor primi cu un pic de dedicatie cei ce-s 1/ aliniati la directia geopolitica a romaniei + 2/ buni prieteni de partid.
Si apoi gradual vor incepe sa curga mai multi bani pe CF – sper ca Umbrarescu gradual sa intre si acolo, domeniul e comparabil.
Dmpdv noua ca tara ne trebuie musai un ‘campion national’ pe zona petroliera (procesare+distributie retail), nici unu’ din astia mari cu bani (UMB, dedemanii, etc) nu vor sa se bage; ca sa pornesti ceva serios (nu o chestie din asta marunta cu 20-50 benzinarii si fara rafinarie), iti trebuie niste sute de mil $$. Si e o piata al naibii de competitiva.
ne trebuie minim cate 1 ‘campion national’ privat (sau public-privat, cum e romgaz) pe fiecare domeniu economic mare.
Stai sa vezi si cat mai au de reparat la ele ca au fost facute pe graba, nu s a pus accent pe calitatea lucrarii ci s a facut la presiuni politice, si calitate lucrarilor e naspa pe multe segmente, o sa apara fisuri,tasari,alunecari de teren, cum au mai fost,, sper sa nu asfalteze de mai multe ori ca pe podul magic de la Tulcea…
@Gerula
IAr dai cu bâta-n baltă, fără să știi despre ce e vorba-n propoziție. Asfaltul de pe podul ăla se duce pentru că-l rup tirurile încărcate cu câte 60 de tone de piatră, din cariera de la Greci. Să stai p-acolo o săptămână, să le vezi cum stau pe marginea șoselei și așteaptă să plece cei de la RAR, cu cântarul, când fac controale la pod.
După ce pleacă cei cu cântarul, pleacă și coloana de tiruri, câte 10-20 odată. Podul ăla o să aibă probleme mereu, din cauza asta.
Părerea mea, hâc…
Eu nu dau cu bata in balta cum spui… Daca au schimbat mai multe mixturi e o problema ! Ar fi ramas aceiasi mixtura si le dadeau flit la ai nostrii, ca aia nu sunt prosti si numai noi pe RM stim de tirurile cu piatra !, Infiltratiile care sunt nu au legatura cu camioanele si alte chsetii de la suruburi nestranse etc sa inaugureze tovarasii mai repede !
La Podul de la Brăila au fost probleme cu asfaltul (denivelări, apariția apei prin asfalt) „CAUZATE PARTIAL „de nerespectarea restricțiilor de tonaj, șuruburi slăbite, și probleme structurale la viaducte, necesitând reparații continue, expertize tehnice și litigii între CNAIR și constructor, WeBuild, pe tema întârzierilor și a calității lucrărilor, cu recepția finală întârziind mult după inaugurare.
Probleme principale:
Asfalt: Au apărut denivelări și asfaltul s-a deteriorat rapid, atribuit de autorități nerespectării restricțiilor de tonaj de 7,5 tone în zilele călduroase, dar și infiltrații de apă, fenomen inexplicabil pentru unii.
Șuruburi: S-au constatat șuruburi nestrânse sau slăbite, probleme semnalate la scurt timp după inaugurare.
Infiltrații: A apărut apă la nivelul structurii de rezistență și prin asfalt, ceea ce a dus la cererea unor expertize tehnice.
oluții & Situație Actuală (August-Septembrie 2025):
Se lucrează la refacerea asfaltului.
S-au cerut expertize tehnice pentru a înțelege cauzele problemelor, inclusiv cele legate de apă.
CNAIR a început procesul de recepție, dar cu mențiuni, având în vedere deficiențele, iar problemele continuă și după recepția parțială, menționează un articol din august 2025. Deci nu e vorba doar de depasirea tonajului !
Gerula, dacă niște șuruburi nestrânse la parapeți provoacă deteriorarea stratului de asfalt…scuză-ma pe mine că m-am băgat în seamă. Pentru tiruri, dă o căutare pe gugăl, și vezi clipuri cu tirurile oprite, și știri din 2023 încoace. hai, că nu e așa greu.
Părerea mea, hâc…
P.S. În opinia ta, cum au apărut infiltrațiile alea de apă, sub stratul de asfalt, sus pe pod, în luna iulie-august, când nu mai plouase de cca o lună?
Sharky. O dai in derizoriu” Gerula, dacă niște șuruburi nestrânse la parapeți provoacă deteriorarea stratului de asfal ” Chestia cu suruburile confirma faprul ca s au facut lucrari in graba, nu ca din cauza suruburilor s a crapat carosabilul….Eu afara de google, am vazut o emisiune la TV despre podul asta si fimau din interior, unde erau niste ” camere”, sa le spun asa si era apa multa si aparutse rugina, plus ca exista la fundatia unui picior infiltratii din Dunarea si nu stiau ce solutii sa gaseasca sa opresca infiltrarea si spuneau ca e pericol si de tasare….Parerea Mea….
Uite aici, dar asta nu e emisiunea care am vazut o,asta e o stire din iunie,in august iesea apa din asfalt cum spui tu ,in conditiile in care au fost calduri..https://www.youtube.com/watch?v=sT_uIsIw0Kk
Ce spune @sharky vis a vis de tir-uri nu sunt povești….
Îți confirm nu din povești sau google, ci văzut cu ochii mei …. Vara, la prânz, pe căldura de foc, trenulețul de camioane.
Banda 1 pe sensul TL- BR făcută praf, restul benzilor ok.
RAR / Isctr stau cu degegetul în partea corpului unde nu ajunge niciodată soarele și drumurile le strică extratereștrii noaptea.
Vezi A2 prima bandă, care are cam mereu nevoie de reparații
Vezi DN uri cu șleauri apărute pe ele, și cu refugii făcute praf….o fi de la marțieni
@Dan/ Nu contest ca e trafic mare de tiruri, dar apa din asfalt nu iese din cauza lor ca nu musteste asfaltul, se deterioreaza asfaltul, se fac dune/santuri sa le zic asa de la greutate, asta in perioada de vara, chestii pe care le vezi si la Giurgiu/Ruse si ala e un pod vechi gandit la un anume trafic si daca nici acolo nu sunt tiruri ca e granita, eu cred ca trec mai multe, decat pe un pod interior cum e cel de la Braila , dar infiltratiile si tasarea aparuta, plus suruburile slabe, denota lucrari prost executate , cu materiale slabe, aceiasi chestie si cu A2 si DN. Pai pe unde au trecut astia cu Leclerc sau Abrams, ca nu au mers numai pe tren, la cate tone au se faceau praf toate drumurile. Americanii sau alti cu trafic intens unde trec Mak-urile si alte tiruri de 40 t, asfalteaza in fiecare an ca noi ? Aici e vorba de lucrari prost executate cu materiale slabe sa se incadreze in bani si timp ! Mergi pe A7 zona intre Mizil si Bucuresti, sa vezi diferente de asfalt, denivelari, du te si spre Focsani e alceva. Tot in PH a fost problema cu sudura, au mai facut un picior de sprijin si au placat unde au sudat….. E In plina canicula iesea apa din asfalt, nu e minune de la Dumnezeu, „nu a dat nimeni cu bata in balta sa iasa apa” . Apa aceia s a acumulat/infiltrat in timp de undeva de posibil de sus, de pe pilonii de sustinere,de pe cablurile de sustinere,ca acestea au niste chestii pentru dispersarea apei de ploaie sa nu se acumuleze in structura, deci ceva nu e ok ! Concluzia mea e ca intradevar si tonajul afecteazacarosabilul, dar nu are legatura cu celelate defectiuni,neconformitati aparute.
Si daca urmaresti al doilea link postat de mine cel de la B1 ai sa auzi ce spune un expert Doctor Inginer, nu de alde Gerula, Sharky, Dan/, daca nici ala nu stie ce spune, si tot insistati cu parerile voastre…..
e baiat destept ca nu a facut ca altii cu profiturile,dragnea iordache si mai sunt o gramada acu cat o tine ,ca compania e controlata de stat in mare parte nu am auzit sa faca si lucrari private ,daca ii da statu x la contracte in 1-2 ani trage pe dreapta ,n-ar fi nici primu nici ultimu
Putin cam ironica „ingrijorarea” japonezilor fata de China cand ei au fost cei care i-au atacat mereu, doar daca imi amintesc de Razboiul Imjin (1592-1598). Noroc cu coreenii si flota lor (Vedeti de ce au sud-coreenii azi asa industrie navala misto? ) si altianta cu dinastia Ming, au reusit sa-i casapeasca pe japonache, desigur, cu pierderi importante. Bine, relatia Japona-China e mai nuantata. Piratii japonezi au atacat mult timp Joseon-ul (si in trecut cele 3 regate coreene) dar nu erau o formatiune statala, erau doar grupari distincte. China si Japonia chiar au avut si o relatie de suzeran/vasal, japonezii platind „trbut”, bine,chinezii considerau asta tribut dar japonezii de fapt faceau schimburi comerciale. Mai punem si masacrele din al Doilea Razboi Modnial savarsite de japonezi…..adica al Doilea Razboi Sino-Japonez…asta dupa primul cand si atunci japonache se plictiseau pe insulele lor si mna, au zis, hai sa mai facem o invazie.
Guvernul federal este guvernat de trump,problema e acolo ,creca multi locali deabia asteapta niste alegeri sa le puna botnita, acu depinde daca succesele promovate de propaganda ceausista si prind la public
China military buildup leaves US ‘increasingly vulnerable’: Pentagon report
The assessment also says that in 2024 China „tested essential components” of Taiwan invasion options, „including through exercises to strike sea and land targets, strike U.S. forces in the Pacific, and block access to key ports.”
Una dintre misiunile interesante primite de aviația militară în decembrie 1989 a fost aceea de a ataca… un cimitir!
Ei bine, este cât se poate de adevărat. Pe 23 decembrie 1989, comandantul Aviației Militare din regimul Ceaușescu, dar și din faza incipientă a regimului Iliescu, transmite o serie de ordine criminale.
Dimineață, el ordonă personalului de la Boteni să schimbe însemnele de pe elicopterele militare din bază. Astfel, tradiționalele cocarde tricolore sunt șterse și înlocuite cu dreptunghiuri tricolore sau pur și simple elicopterele sunt lăsate fără însemne.
Pe parcursul zilei, un elicopter primește ordinul de a ataca la sol, folosind proiectile reactive nedirijate (PRND), în zona cimitirului Ghencea, ceea ce și face, sub directa coordonare a acestui comandant.
Mai multe, în noul nostru clip de pe YouTube, unde discutăm pe larg despre acest subiect –
Cam asa se face educatia tehnica. Minutul 4:14 adolescentii sunt instruiti pe comanda numerica Heidenhain, minutul 4:25, arme cu sectiuni pentru vizionarea mecanismelor, remarcati MG3 (sau o fi MG42?), G36 (model transparent), MP5 si altele, minutul 4:57, elevii fac diverse piese pe freza de scularie, remarcati starea excelenta a frezei nu plina de span si de ulei ca la noi….asta in cazul in care mai exista ca multe s-au furat de cand s-au desfiintat scolile profesionale. https://www.youtube.com/watch?v=lJf4OSjgHwU
@ Dov .Am observat in decursul timpuli ca sunt cativa „sustinuti”, care au scoala putina si bun simt si nu pot veni cu argumente, plus cai vezi comentand la orice, ca ei se pricep la orice, AI- ul e prost pe langa ei si atunci cand nu au argumente incep sa te jigneasca in fel si chip. De multe ori trebuie sa te cobori la nivelul lor si nu e ok..dar nu ai ce face, ca prostul are mintea odihnita ! CSAT-ul e pistol cu apa… Eu trec 3-4 postari si daca consider ca nu e ceva ce stiu bine nu comentez, stau si citesc ce spun ceilalti. eventual verific afirmatiile lor, dar personajele de care spui tu se pricep la orice si nu rateaza o postare fara sa intervina ! Or fi avand oglinda acasa?
Mna, dmpdv Prosus ESTE o companie care are in principal investitii in assets de tehologie (sau in principal platforme de tech): PayU, eMAG, olx, Tencent, Vkontacte (social media rusesc), etc etc. La fel si platformele de home-delivery: 90% din valoarea asset-ului e ca sunt doar un middleware (adica platforma tech de intermediere intre producator si consumator – similar cu Uber, dar alt domeniu)
Investiție în Armata României. Gigantul american Northrop Grumman vrea să implice ROMARM și Aerostar în producția de sisteme radar mobile pentru a proteja spațiul aerian național și flancul estic al NATO
„Planificăm ca atât ROMARM, cât și Aerostar să coproducă componente ale sistemului G/ATOR și să acționeze ca depozit de aprovizionare pentru asistența continuă a sistemelor G/ATOR din România.
Numărul radarelor va depinde de numărul solicitat de România pentru a proteja spațiul său aerian național și flancul estic al NATO”, a declarat pentru Profit.ro Craig Doty, Manager of Business Development la Northrop Grumman.
Fiecare dintre cele două companii românești a încheiat deja, în ultimele luni, acorduri de colaborare cu Northrop Grumman, conform datelor Profit.ro.
Colaborarea gândită va viza inițial sistemele livrate României, iar pe viitor este posibilă extinderea la tehnologia destinată altor țări. „Northrop Grumman este gata să înceapă producția imediat. Calendarul nostru de producție se va alinia cu calendarul de achiziție solicitat de forțele armate române”, mai spune Doty.
Daca s-ar crea un Centru de Excelență la București pentru componente de microunde/tranzistor HEMT in tehnologie GaN pentru amplificatoare solid state, eventual si programare embedded (mai ales DSP si FPGA). Nu stiu de ce dar am impresia ca iar vom suda niste fiare si cam atât fiindcă expertiza in radare s-a cam pierdut pe drum de la ultimul radar românesc START 1-M. Polonia face radare, ARGENTINA, bai, Argentina face radare si noi am aruncat la gunoi si know -how-ul acumulat la START1-M
Vise umede bre – cine sa fie fraier sa mute know-how de-asemenea semiconductori in romanica balcanistana, unde AUR e la 35-40%, PSD-ul e cu kuru in 2 lutrii, etc etc. Riscurile ar fi prea mari. La noi daca ar aduce productia de niste chipuri/integrate medium-low (gen Nexperia sau similar) si am fi bossi, sa nu visam prea departe.
Thales sunt stabiliti in RO de niste ani buni de zile, le place aci.
Nu stii pe care sa-i crezi, ca ambele companii (NG, Thales) vand ceva promisiuni – doar de vazut care o sa se-apropie si de realitate. Plus aspectul geopolitic de-avut in vedere.
Nu stiu cat overlap de functionalitati este intre G/ATOR si GM200 (cu cele 2 variantele ale sale). La partea de AA pare ca fac cam la fel. La partea de artilerie – detectare + suport foc contra-baterie pare-se ca GM200 MM pot sa faca cam ce face si G/ATOR al lui Nortrop G.
GM200 pare ca vine intr-un container standardizat ce se transporta pe o singura masinuta, G/ATOR pare ca sunt 2-3 vehicule separate (radar, generator, comunicatii).
pai atunci la Aerostar vom primi doar compensatie industriala pt radarele Northrop-Grumman pe care le achizitionam pt mentenanta ,daca nu adaugam si alt contract si sa primim de la ei OFFSET de productie combinand 2 contracte avand in vedere interesul Northrop-Grumann sa vina la aerostar, unu e deja acordat sau ca si acordat
Daca te uiti la marimea antenei G/ATOR pare a avea o acoperire mai mare. Este mai usor si este multirol. Nu degeaba se zice ca inlocuieste cinci radare diferite. Cele de la Thales sunt radare diferite pentru Air Surveillance si GBAD (Ground Based Air Defence) fata de cele dedicate Counter Battery and Weapon Locating, cu toate ca sunt denumite generic GM 200, GM 200 MM/A, GM 200 MM/C. Primul introdus in 2008 si urmatoarele in 2024.
Se pare ca americanii detin intaietate in ce priveste tehnologia AESA.
Depinde ce radare alegi. Cele pe Camion au avantajul de a fi instalate si dezinstalate foarte repede. Celelalte pot fi mascate mai usor.
Ideal sa incepem sa fabricam componente si ulterior sa preluam intreaga productie dupa ce americanii se vor indrepta spre dezvoltarea altor tehnologii de varf.
On December 29th, at 2:00 PM in Warsaw, the Ministry of National Defense, Władysław Kosiniak-Kamysz, will meet with representatives of the government and the Ministry of National Defense of the Republic of Korea. The delegation will be led by the Special Envoy of the President of the Republic of Korea for Strategic Economic Cooperation.
After the meeting, the third implementation agreement for the HOMAR-K multiple launcher program will be signed, related to the acquisition of Polish-made missiles for the HOMAR-K launcher.
Explanation: This will be an implementation agreement for the licensed production of CGR-080 missiles in Poland.
On December 29, 2025, at 9:00 AM in Tarnów, Władysław Kosiniak-Kamysz, the Ministry of National Defense, will participate in the signing ceremony for the investment project at Zakłady Mechaniczne „Tarnów” S.A.
Explanation: This will be the beginning of an investment program aimed at launching the mass production of counter-drone and VSHORAD systems.
EXCLUSIV ULTIMA ORĂ Investiție în Armata României. Gigantul american Northrop Grumman vrea să implice ROMARM și Aerostar în producția de sisteme radar mobile pentru a proteja spațiul aerian național și flancul estic al NATO
Și, ce păcat, Rusia ar zice că nu mai vrea pace, pentru că nemernicii de ucraineni au atacat cu drone o reședință a lui Putin. Iar partenerul de trocuri și troace de la Casa Albă deja se face citronadă de indignare.
Unii ar putea spune că aduce un pic a false flag, chiar ușor lipsit de imaginație.
Da cine isi inchipuia ca totul este pe bune si nu BS. Atacat resedinta marelui tov. Pe bune? de la inceput totul parea o mascarada. Pacat de benzina consumata pina in tara aligatorilor. Restul asa cum sa stabilit tovarasi si preteni. False flag for sure. 2026 se anunta un an interesant de periculos.
Salutare!
Postase cineva aici un sort of „caiet de sarcini” pt un vanator de drone aerian. Ideea nu e rea, mai ales cand am auzit cum s-or plans ai nostri ca nu vin dronele rusky unde au ei apararea… Hai serios!
Intrebarea mea e, de ce nu cumparam la pret de mic, 2-3 escadrile de A10 si le modificam pt vanatoare de drone si cruise missiles? Cu mici adaptari, un Frankenghiță ideal pt vanat de drone. Cei cu cunostinte stiu la ce ma refer. Si sigur am putea prelua si o groaza de piese de schimb… Just asking!
La multi ani! 🍀
Dincolo de discuția cât de fiabil ar fi pentru lupta antidronă, nu cred că americanii au intenția de a vinde A-10, pentru moment, cu atât mai puțin la preț mic și, cu actuala conducere înfiptă la Washington, cu atât mai puțin României. Dacă nu mă înșel, s-a mai discutat pe aici subiectul, chiar pe partea tehnică.
Turcaletii au scos o turela, SARP se numeste, cu ceva aruncator de grenade care are capabilitatie de airburst deci bun si pentru drone. In video e integrat pe Cobra 2. Intrebare: Stie cineva, noi pe ale noastre punem ceva turela gen Anubis autohtona sau apelam la robotizarea cu tractiune cacacioasa adica slodatul Svejk inconjurat de ceva tabla? https://www.youtube.com/watch?v=-CUP15rcgyc
Cred ca sunt doar 2 bucati cu turela telecomandata.
I) Autovehicul tactic blindat de tip uşor varianta de bază (transport personal); 699 bucăţi;
II) Autovehicul tactic blindat de tip uşor pentru cercetare; 20 de bucăţi;
III) Autovehicul tactic blindat de tip uşor cu turelă telecomandată; 2 bucăţi;
IV) Autovehicul tactic blindat de tip uşor destinat transportului echipei antiblindate dotată cu instalaţii portabile de lansare a rachetelor tip SPIKE Long Range; 79 bucăţi;
V) Autovehicul tactic blindat de tip uşor adaptat pentru tractare aruncător cal. 120 mm; 1 bucată;
VI) Autovehicul tactic blindat de tip uşor adaptat cu aruncător cal. 81 mm; 84 de bucăţi;
VII) Autovehicul tactic blindat de tip uşor pentru cercetare CBRN; 13 bucăţi;
VIII) Autovehicul tactic blindat de tip uşor pentru cercetare de geniu; 28 bucăţi;
IX) Autovehicul tactic blindat de tip uşor pentru evacuare răniţi MEDEVAC; 25 de bucăţi.
Am mai spus intr-o postare anterioara…. prima turela Anubis a fost mesterita pe partea de stabilizare cu israelienii si atunci au semnat o intelegere referitoare la licitatii,unde si in ce conditii pot participa cele doua firme….De acolo se trage litigiul din instanta.. Dar Pro Optica a facut Anubis 3.0 mai performanta cu stabilizare de la elvetienii Curtiss-Wright, care sunt forte buni si nu le au pus conditii ! As inclina sa cred ca deja au pus aceste turele, pentru ca au fost vazute masini acoperite cu camuflaj pe trailere si nici nu au fost la defilare de ziua nationala. de ce ?, cand au sosit toate din turcia ? Pentru ca asteapta terminarea litigiului cu israelienii sau o sa apara cu un alt contract cu noua turela cu MAN-ul. Alta explicatie nu vad de ce sa plimbi Cobra acoperita,sa nu o aduci la defilare, ca doar e mandrie nationala…
doreste sa preia si SIdexul,dar acolo mai sunt investitori interesati+unul dintre ei este Ahmetov+mai e si o datorie consistenta fata de statul roman acolo,e mai complicat dar oricum SIdexul nu va disparea,ideal ar fi sa il preia Umbrarescu,insa nici cu AHmetov nu ar fi o afacere proasta pt Romania.
Mi s-au parut interesante urmatoarele evenimente petrecute zilele astea: noul exercitiu chinez in jurul Taiwanului, astia chiar pregatesc Ucraina 2, sa nu uitam ca au deadline de la Xi 2027…
Apoi circul din asa-zisele negocieri tripartite Ucraina-SUA-Rusia, ca Europa nu are un cuvant de spus, acum omuletii verzi s-au facut ca ataca resedinta putlerului, Krasnov nu se dezminte…
Apropo, pacificatorul mondial ataca bezmetic Nigeria si Venezuela, nu ca nu ar trebui cineva sa faca ordine acolo, dar elefantul King Louie cum bine spunea Arsenie, a distrus toate portelanurile ideologice…
Cat despre noi, comunitatea RM, sa avem parte de toate cele bune si noile provocari sa ne tina uniti, in ciuda diferentelor de opinii si orgolii personale🙂
Un alt comentator al forumului a spus „elefantul King Louie a distrus toate portelanurile ideologice”, nu eu – din păcate nu îmi amintesc anume cine a zis, dar sunt în perfect acord cu această definiție expresivă!
King Louie era regele maimutelor un urangutan nebun, roscat care vroia sa obtina/invete sa aprinda ” Focul”, e cu el Rubio . Musk si toata gasca de paji…. Daca vreti sa va distrati :https://www.youtube.com/watch?v=RP2WCPmrZJk Ha.ha.ha
putler este kaa, iar winnie xi negresit shere khan.
Eu m-as baga la bagheera, dar cine sa fie de aici baloo?🤔
Trebuie sa fie expert multilateral si vorbaret nevoie mare…
Da baiat bun🙂
Cu toate că asemănările – de comportament și înfățișare – îs izbitoare, totuși eu cred că asemuirea Donaldului cu King Louie jignește nemeritat regnul animal iar bieții urangutani din junglă nu merită un așa afront… 😀 Filmulețul e superb! Ce se știe mai puțin – și cu îngăduința voastră, prieteni, am să scriu eu aici – e că urangutanului King Louie NU Louis Armstrong i-a împrumutat vocea, așa cum multă lume crede, ci Louis Prima. Un alt muzician de excepție, care a dăruit personajului din desenul animat inclusiv o parte din gesticulație, nu doar vocea.
Vă rog să acceptați, oameni civilizați ai acestui forum, un mic cadou din partea mea înaintea noului an: o înregistrare cu Louis Prima – ce precis că o să vă înveselească:
O idee prea interesante. Îmi plăcea mai mult viața ușor monotonă, cât a fost.
Cu actuala conducere americană, chinezii au o oportunitate nevisată. Doar că, dincolo de focurile de artificii, rușii au făcut exerciții, au prepoziționat echipament, după care, anul următor, hop pe tanc și na Berl…na Kiev…na belea 4 anișori de distracție prin tranșee și lupte urbane. În ograda vecinilor. Chinezii ar trebui să treacă marea, de văzut dacă au cu ce să execute cea mai ambițioasă operațiune de desant din ultimii 80 de ani. Bine, ideal ar fi să nu vedem dacă au cu ce sau dacă doar cred că au cu ce și o dau în bară a la russe. Că dacă pornesc toată treaba, chiar putem trosni șampania de carena WW3. Chiar dacă intervin americanii, chiar dacă nu.
The Boeing Company, St. Louis, Missouri, was awarded a ceiling $8,577,700,000 hybrid cost-plus-fixed-fee, fixed-price incentive (firm-target), firm-fixed-price, undefinitized contract action for the F-15 Israel Program. This contract provides for the design, integration, instrumentation, test, production, and delivery of 25 new F-15IA aircraft for the Israeli Air Force with an option for an additional 25 F-15IA aircraft. Work will be performed at St. Louis, Missouri and is expected to be complete by Dec. 31, 2035. This contract involves Foreign Military Sales (FMS) to the State of Israel. This contract was a sole source acquisition. FMS funds in the amount of $840,000,000 are being obligated at the time of award. The Air Force Life Cycle Management Center, Wright-Patterson Air Force Base, Ohio, is the contracting activity (FA8634-26-C-B001).
Întocmiți acasă câte un scurt rezumat al știrii (care, în esență, spune că „eliberatorii” așteptați cu sufletul la gură au împușcat un pupător de ruși, i-au violat soția și le-au dat foc casei). Apoi cereți și soției încuviințarea să ne scrieți și nouă distinsele considerații ale tovărășiilor dumneavoastră. Spasiba!
Ținând cont că Israel beneficiază cel mai mult de ajutorul financiar militar american , respectiv ceva miliarde dolari / an moka (0 după ei sunt egiptenii daca nu mă înșel ) nu e nici o problema .
Vor cumpăra efectiv la un preț real ” pentru prieteni”.
Basca vor monta pe zburătoare tot felul de chestii autohtone. Hard și soft. Exact cum au făcut și pe F 35 din dotare de au venit americanos sa ia notițe și să învețe.
No 25 aircraft for 8.557 bilions, and u have option to add to contract aditional sums to buy up to another 25 more delivery will be for the last of 25, 31 december 2035 and its payed 840 million by FMS as advance,why ,cos thats what DOW published as contract terms
Nu mai știu mujicii cum să se eschiveze cu acordul de pace. Nu contează ca i-au invadat pe ucrainieni, nu contează ca le-au distrus țara și le-au omorât copiii și economia, Acum au scos-o ca au vrut ăia să-i ia gâtul criminalului ăla de război. Chiar dacă ar fi fost așa, ei de câte ori au vrut să-l popească pe Zelenski???? Citeam ca au fost vreo cateva tentative și a scăpat ăla ca prin minune. Adică ei au voie să exporte moarte și ăia au doar voie să și-o ia. Am trăit cel mai aiuritor an de până acum, an în care se pare ca lumea s-a prostit atât de rău încât nu mai e în stare să discearnă între bine și rău.
Cateva ganduri la sfarsit de an
Domnilor, a mai trecut un an, un an cel putin interesant. As vrea sa am ceva chestii mari sa va zic, sa inchei cu un citat dupa Kant, evetual Nietzsche. Nu am din pacate si ma uit la 2026 fara prea mari sperante. Sa ma fi prins si pe mine batranetea din urma si inevitabil o ranga in cap optimismului meu, acela ce parea pana nu de mult infailibil.
Am inceput anul cu un articol referitor la razboiul hibrid, un razboi de o eficienta extraordinara, mai ales in raport cu un popor ca si cel roman. Reactionam la emotie doar, argumentabil regasim acest argument si in cartea „psihologia multimilor”, stiti voi, cartea aia de se citea numai cu recomandare scrisa de la Secu, pe vremea cealalta. Insa la noi imi parea fi ceva deosebit, chiar peste toate popoare latine, popoare pentru care emotia, trairea de moment bate orice forma de ratiune. Analizand chestia asta in perspectiva, sa te tot bufneasca rasul vorbind chiar si efemer cu o specie aparte de prost denumit popular „dacopat”.
Am facut de asemnea un apel la istorie, la data de 10 mai, ziua care repet atat timp cat voi mai avea vlaga in mine ca trebuie sa o celebram ca un degeti mijlociu ridicat odiosului agresor care ne-a tinut in intuneric rosu 45 de ani. Nu ne facem bine, si nu ne vom face bine decat atunci cand vom celebra eliberarea din comunism.Cat timp o scaldam asa nici-nici, revolutie, lovilutie nu stiu ce –lutie riscul unei apologii generale, chiar la nivel social a comunismului este unul real.
Avansand in acest an cel putin ciudat, am trecut scurt in revista rezervistii voluntari, sau mai exact lipsa lor, caci in acest an ca nicicare altul din 2017, ministerul nu au scos locuri lasand in aer un proiect care aplicat prost, greu,cu suturi, a reusit in anno domini 2025 sa ne aduca totusi batalioane de infanterie in rezerva, medici rezervisti voluntari si a completat timid, greu, lipsuri pe care le ridic pe acest site inca din 2015. Deci ne-am miscat, ne-am miscat greu, prin urmare cineva trebuie sa bage un bat in roata de la bicicleta. De ce facem asta, numai cei de sus sa ne raspunda, ca oricat o dam cu lipsa de personal, bugetul apararii in virtutea conditilor de securitate in continua degrdare din regiunea noastra a fost totusi suplimentat.
De parca asta nu a fost destul, prostanul care nu stie sa-si redacteze propriul CV pierdut parca prin minsterul aprarii ca si celebra mema cu John Travolta s-a gandit sa sustina chiar si abrogarea legii care ne-a adus totusi specialitati precum medicina militra iarasi in rezerva operationala. Ca norocul ca a fost debarcat, dupa ce ne-a demonstrat fara echivoc faptul ca literlamente nu se putea gasi unul mai prost pentru functia asta.
Am continuat anul aducandu-va in fata inca un general de exceptie al armatei romane, un general care dupa laitmotivul seriei noastre si-a incheiat cariera in inchisorile comuniste. Fac acest lucru ca sa avem aceste exemple in fata noastra si sa ne amintim de faptul ca memorialul durerii este inca de actualitate.Intentionat am adus un general cu doua trese, echivalentul unui general maior cu doua stele din zilele noastre tocmai ca sa nu mai confundam vreodata, cu voie sau fara voie, un astfel de ofiter cu impostori precum Radu Teodoriu.
Am incheiat anul cu o unitate intreaga, o unitate de exceptie, Regimentul 2 Pionieri de Garda, unitatea etalon al geniului romanesc pana la brutala desfintare din anul 1948. Fac acest lucru in proximitatea lui 30 decembrie tocmai pentru ca nu avem voie sa uitam momentul in care Coroana Romana a fost inlocuita de secera si ciocan, respectv 45 de ani de ocupatie.
Sincer imi pare rau, vroiam sa fac mai mult, mi se pare ca fata de anii trecuti trebuia sa fac mai mult.Sa scriu mai mult, sa calatoresc mai mult. Cat am mers in Romania in anii trecuti v-am salutat din locuri de insemntate deosebita precum Blaj, Campia Libertatii, Timisoara de unde a inceput sa bata briza libertatii si alte asemenea locuri. Anul acesta nu am apucat sa merg din pacate, nici cat o aruncatura de bat.
Unde am reusit sa merg insa, ca in fiecare an, v-am salutat de la Alba Iulia, unde am dat o mica mana de ajutor organizatorilor. Asa am simtit ca trebuie sa fac, celor care au pasit inaintea noastra acolo.
Poate de acolo si problema, cred ca o parte din pozitivismul meu mi-l luam din acele locuri, astrale pentru istoria acestui neam.
A fost si pentru mine un an greu, nu stiu daca am facut-o consitient sa nu, eventual cu teama poverii fiscale in subconstient, am muncit mult mai mult ca in trecut. Ca este bine sa rau, vitorul ne va spune. Sunt insa profund dezamagit de reactia societatii la acesta impovarare a mediului privat. Am asteptat o echilibrare totusi a costurilor si pe parte bugetara, insa acest lucru dupa cum se vede nu este posibil. Este stiut cert, nu are rost sa ne mai invartim dupa deget ca orice problema va avea pe viitor Romania, cetateanul de rangul II va trebui sa o scoata la capat. Adica privatul. Statul nu isi va optimiza catusi de putin costurile de functionare oricat de aberante sunt. Si sunt, dupa cum am demonstrat si situatia magistratilor sau indolenta CCR-ul, cu cei 4 judecatori numit de PSD, ca nici aici sa nu ne mai ascundem dupa deget.
Insa, totusi regasesc un mica parte de pozitivism aici, aici pe forum. Am facut democratie domnilor, si asta nu-i putin lucru. Am dezbatut, am opinat, am facut-o cu argumente, unele mai solide altele mai slabe, dar am facaut-o. Repet, asta nu-i putin lucru mai ales in aceste vremuri tulburi.
Asadar, nu am multe lucruri bune de spus, nici optimismul caracteristic nu-l mai am sa vi-l impartasesc insa sincer si din suflet va urez tuturor multa sanatate, prietenie si iubirea celor dragi pentru 2026.
La multi ani domnilor!
Pentru 2025 lt(rez) Over&Out.
Uneori doar din optimism nu poți construi nimic, iar acum, pe plan intern sau extern, e greu, chiar foarte greu, să mai găsești justificări pentru ceva mai mult de un optimism de subzistență. Mulțumiri pentru temele abordate și stilul folosit, și la mulți ani!
Dragă domnule locotenent în rezervă și camarad motociclist: nu lăsa viermele îndoielii să te macine. Tu ne-ai scris aici lucruri frumoase și îți mulțumesc. Vor veni si vremuri mai bune, vei vedea.
Vezi privirea limpede a instrumentiștilor, ascultă muzica lor și să ai toată încrederea că civilizația – reprezentată de aceștia – precum și toate valorile umane vor triumfa.
Saab has today entered a contract with the French General Directorate of Armaments, direction générale de l’Armement (DGA), and received an order for two GlobalEye Early Warning and Control (AEW&C) aircraft, including ground equipment, training and support. The order value is approximately SEK 12.3 billion and deliveries will take place 2029-2032. https://www.saab.com/newsroom/press-releases/2025/saab-receives-order-for-globaleye-from-france
The contract also includes an option for DGA to purchase two additional aircraft.
#1
„The Armaments Agency announced the completion of consultations regarding the acquisition of Baobab-G scattered minelaying vehicles and the signing of a supply agreement with HSW, valued at approximately PLN 1 billion.
[…]
As Jerzy Reszczyński previously wrote on Defence24.pl, „Huta Stalowa Wola SA is conducting advanced work on a new, tracked scattered minelaying system, provisionally known as Baobab-G. The project, developed based on the chassis known from the Krab gun-howitzer, is part of the modernization and transformation sprint of the Polish Armed Forces and is a direct response to the changing security situation in the region and Poland’s planned withdrawal from the Ottawa Convention.”
#2
„The 5th Command Regiment, subordinate to the 2nd Polish Corps – Land Component Command, has received modern „Zawilec” command vehicles on the Rosomak APC chassis.
The 2nd Polish Corps – Land Component Command is consistently strengthening its command and control capabilities. One key element of this process is the development and modernization of its command support unit. Recently, the 5th Command Regiment took a significant step in this direction, receiving modern „Zawilec” command vehicles on the Rosomak APC chassis. The new equipment significantly increases the operational potential of the regiment, and thus the entire 2nd Polish Corps, ensuring a higher level of mobility, security, and effectiveness of the command system in domestic and allied operations.
#3
„Operations across the country, the formation of the Border Protection Component, and a constantly growing number of personnel. This has been a very intense year for the Territorial Defense Forces.
The Territorial Defense Force Command reports that there are currently 44,900 personnel in the Territorial Defense Forces nationwide. Of these, 6,620 are professional and active reserve soldiers, and 38,280 are Territorial Military Service soldiers.
Four separate Territorial Defense Brigades operate within the Border Protection Component. 1st Podlaska BOT (5 battalions), 4th Warmian-Masurian BOT (5 battalions), 19th Nadbużańska BOT (3 battalions), and 20th Przemyśl BOT (3 battalions).”
Planul de Pace în Ucraina e mort, iar Rusia a ajuns circarul criminal al planetei. Ce s-a întâmplat în ultimele două săptămâni conturează clar faptul că Rusia NU își dorește să pună capăt războiului. Iar ieri, Putin încercând “voalat” să ne spună tuturor ca nu e de acord cu planul de pace s-a mai și făcut de rușine și a demonstrat tuturor cam la ce nivel au ajuns spălarea pe creier și minciunile rusești. Că cică brusc Zelenski a vrut să-l asasineze pe Putin în timp ce era la negocieri cu Trump.
Dar ca să înțelegeți mai bine, Trump e ahtiat după banii europenilor. Toate declarațiile și deciziile astea care par a fi că e omul rușilor sunt pentru bani. Să-i forțele pe europeni să cumpere armament de la ei. Și se mai pupă cu Putin pentru că nici SUA nu prea își dorește o pace acolo, că altfel cui mai vinde Trump armament de zeci de miliarde anual? Că na, Trump, la fel ca și Putin, s-a șters la fund cu garanțiile alea de securitate pe care erau obligați să le ofere după Memorandumul de la Budapesta din ‘94 când Ucraina în schimbul securității și suveranității a renunțat la armele nucleare la presiunea SUA, cedându-le Rusiei
Revenind la Planul de Pace al lui Trump și negocierile care au avut loc între SUA și Ucraina în ultimele săptămâni, eliminând multe puncte care le conveneau rușilor și cu care Trump credea că îl aduce la masa discuțiilor pe Putin, Rusia a primit o mare palmă. Brusc negociază SUA pentru ei, lucru care pentru o țară cum e Rusia care se consideră buricul planetei e ca un șut în cur. Da, e desprins dintr-un scenariu SF să vezi cum SUA negociază pentru ruși și cum propaganda rusească îl ridică în slăvi pe Trump, dar în spatele cortinei de la Balșoi e nașpa, ditamai Rusia a ajuns o țară de mâna a doua, chiar a treia, să depindă total de SUA, China, Iran și chiar de Coreea de Nord. Cam aiurea, nu?
Și de ce spun că Rusia NU vrea Pacea lui Trump. Simplu, Putin încearcă de fiecare dată să tragă de timp, să-l manipuleze pe Trump și poate-poate mai pică niște orașe prin Ucraina care să le deschidă calea totală pentru bocancii ruși.
După întâlnirea din Alaska a fost un fâs, Trump a picat de fraier. Când era vorba de rachetele Tomahawk și vizita lui Zelenski, fix înainte a sunat Putin și a mai reușit să îl fraierească pe Trump. După a venit Trump cu marele plan de pace. Super încantați rușii și vocali, că efectiv câștigau tot. Dar s-au trezit din somn europenii și au început negocierile pe planul acela
Și alaltăieri Zelenski a mers la Trump. Din nou, Putin iar l-a sunat pe Trump fix înainte de întâlnirea cu Zelenski. Nu știu ce îi zice Putin, dar clar îi schimbă toanele narcisistului. Fie Trump e extraordinar de narcisist și îi place să fie periat de dictatori, că doar așa mai are erecție, fie Putin îl are la mână cu ceva – Epstein, chestii.
Și după întâlnirea asta aflăm de la Putin și Trump că Zelenski a încercat să îl asasineze pe Putin fix când Zelenski negocia cu Trump. Ba chiar am aflat că deja Putin și Trump vorbesc zilnic, chiar personal l-a informat pe Trump în dimineața de după întâlnirea cu Zelenski că acesta a trimis 91 de drone către reședința lui din Valdai. Reședință care e înconjurată de peste 20 de sisteme de apărare antiaeriană și unde în cel mai clasic mod rusesc a fost sinucis Prigojin după ce s-a răzvrătit împotriva liderului și i-a fost prăbușit avionul de o rachetă.
Trump l-a crezut și a spus că e grav ce a făcut Zelenski. Deși nu există nici măcar o singură dovadă că s-a întâmplat asta. Minciuna lui Putin e atât de slabă că până și Ministerul Apărării din Rusia a dat comunicat că NU au fost interceptate drone în zona reședinței lui Putin, ci au fost alte zeci de drone, dar în alte părți ale Rusiei, nu în zona Valdai unde sforăie Putin. Sunt fix 0 alerte către populație, 0 imagini cu drone zburând sau fiind doborâte, 0 explozii. 0 băi, ZERO. Iar Trump l-a crezut, dar de tentativele de asasinat eșuate la adresa lui Zelenski pentru care există dovezi nu spune nimic, alea sunt ok pentru Trump
Și azi a mai ieșit și Peskov, purtătorul de cuvânt al lui Putin și după ce e întrebat dacă există dovezi ale atacului, acesta zice: “Nu cred că e nevoie de dovezi specifice și imagini când Ucraina efectuează un raid atât de puternic asupra reședinței președintelui Putin.”.
Băi oameni buni, voi realizați că ăștia mint pe față, iar când sunt întrebați de dovezi, spun că nu e nevoie de dovezi. La fel mințeau și că Rusia nu vrea să atace Ucraina când mobilizaseră 150.000 de militari la granița din Belarus. La fel și că ei cuceresc oraș după oraș în Ucraina, iar Zelenski merge după în ele și își face selfie-uri să le demonteze minciunile.
Rusia nu vrea pace. Rusia vrea controlul total al Ucrainei, au pierdut enorm din toate punctele de vedere ca să se aleagă doar cu ce au cucerit și cu Donbasul. E prea puțin și costul a fost și este enorm pentru oligarhii ruși și societate. Prin minciuna asta cu tentativa de asasinat rușii au spus clar că nu accepta planul de pace al lui Trump negociat în stadiul actual și și-au mai făcut rost de timp să-l facă de rușine și să-l fraierească pe Trump.
În 2026 există toate șansele ca Putin să ordone mobilizare generală în Rusia, iar Europa va trebui să ajute singură Ucraina, pentru că atenția americanilor va fi pe Venezuela și Taiwan. Și e ultima șansă a lui Putin de a face ceva major în Ucraina sau chiar prin Țările Baltice ca să testeze NATO, că până în toamna anului viitor SUA cu Trump la butoane va ezita maxim vreo implicare împotriva Rusiei.
Dacă 2025 vi s-a părut haotic, să vedeți 2026. Sperăm să fie bine
A fost semnat contractul pentru licitatia: „PLATFORMĂ PLUTITOARE PENTRU SCAFANDRI”
Valoarea licitației: 24 800 000,00 RON
Identificatorul contractului: A-N 8305 din 30.12.2025
Data încheierii contractului: 30/12/2025
Câștigător: Dobre&Fiii
România, Constanţa (RO223), Constanta
Câștigător: MARINE TECHNOLOGIES
România, Constanţa (RO223), Navodari
Durata: 18 luni
Descriere: Platforma plutitoare pentru scafandri reprezintă componenta principală pentru proiectul de cercetare-dezvoltare „Dezvoltarea unui poligon complex pentru formarea, pregătirea și antrenarea scafandrilor profesioniști”. Pregătirea continuă a scafandrilor profesioniști, la standarde internaționale, crearea reflexelor și automatismelor necesare în desfășurarea activităților subacvatice pe care aceștia le desfășoară în Centrul 39 Scafandri, impune dezvoltarea unui poligon subacvatic complex. Platforma plutitoare multirol este destinată formării, pregătirii și antrenării scafandrilor militari și civili. Platforma plutitoare va fi tractată, la nevoie, în alte raioane de intervenție, cu toate dotările specifice și cu echipa completă de scafandri, adaptându-se nevoilor misiunilor. Platforma plutitoare amplasată la suprafața poligonului subacvatic asigură suportul logistic pentru toate cele trei module subacvatice principale.
Hai ca macane, 2 ani raporteaza CA mare ca sa prinda licitatia iar dupa CA de 30 ori mai mica. Nici dracu nu cere dovada achitarii taxelor catre stat…lege de tot „turkish delight”. Nu ar tb sa fie acceptati aia cu esalonsri la plata, resalonari, iertari de datorii si Caenuri care nu au treaba cu obiectul muncii. Ce expwrtiza are o firma de fabricare paine cu constructiile metalice?
Sud-coreenii pun cuşti antidrone pe tancul K2 Black Panther, testat […] | Monitorul Apărării și Securității https://share.google/kXzvjaxUO2bjbA3nS
Cuștile sunt la modă
Asta trebuie sa ne dea de gandit, daca la ei e atat de scazuta stare de operationalitate a avioanelor, noi si ceilati ce vom face cu doar 50-60% avioane F35 operative ? Trebuie sa avem si alte avioane de generatie noua sa compenseze lipsa. Majoritatea tarilor au si alte tipuri de avioane, alaturi de F35. Si trebuie sa le avem cu 3-4 ani inainte de retragerea lui F16….
cate comenzi de F35 A au intrat in FMS in ultimii 3 ani ? productia inca este LRIP pana la lotul 18 adica nr limitat de buc adica ce tre sa faca pentagonul a LM sa livreze la altii ?
Nu am ideie ce trebuie sa faca LM sa fie operationale in primul rand avioanele lor si sa si livreze la altii, chiar nu imi dau seama, daca pe timp de pace e situatia asta, de parca ar fi NH 90 sa stea mai mult la sol. Spune tu daca stii ! Eu am spus mai sus ca ne mai trebuie un avion generatie noua sa inlocuiasca F16 cu cativa ani inainte de retragerea lor , nu am sugerat decat o solutie pentru a nu avea toate „ouale intr un cos”, cum se spune.. La F35 nu am sugerat nici o solutie…pentru a fi operationale intr un procent mai mare..
nu LM tre sa faca ci pentagonul tre sa implementeze Alis si Odin , Iot& E zice clar ca singurele probleme majore sunt la Alis si Odin atat software privind securitatea cyber cat si hardware ,hardware inseamna lipsa infrastructura,pt ca Alis si Odin au nevoie de infrastructura ,aa am uitat tu vreai offset la alis ala mai jaf pt F16 ,am uitat cum se chema ,ca am contractat recent din america
Nu ne ai lamurit cu nimic,, nu ai adus nimic plus valoare subiectului in discuti , ii dai cu „agenda promovata ” cu cyber, cu offset la AlisF16, cu Odin, lipsa infrastructura, treci din una in alta! mai bine ai citi ce avioane au acum si isi mai cumpara, Polonia si Grecia si poate ai sa intelegi ceva….din ce am sugerat eu mai sus !
citeste si intelege raportul Iot&e pe2025 alea sunt recomandarile tehnice ale raportorului independent privind programul JSF,de aia de la lot 18 programul intra in FRP ,tot ce bananaiti pe aici sunt analize ale rapoartelor gao care sunt rapoarte contabile si atat ,care se bazeaza pe previziuni bugetare ,nu dai bani nu ai. ca sa te lamuresc tre sa ai capacitatea sa intelegi cu ce se mannca subiectul tu doar mesteci propaganda facuta de altii la greu pe aici
Uite mai jos am postat ca si daca ai bani stai si astepti cu lunile, pana si bulgarii la F16 ala nou au stat dupa o piesa….si nu e F35, mai bine iti ei o imprimanta si ai piesa mai rapid si mai ieftin !
zau poti sa ai si mama imprimantei daca nu are avionu cu cine sa vorbeasca ca sa gasit un prost ca e el smecher si a taiat din cheltuieli ca stie el ca se face treaba si ca la f16, ca tot nu intelegi da bananai
O sa le transmit grecilor si polonezilor sa citeasca , raportul Iot&e pe2025 alea sunt recomandarile tehnice ale raportorului independent privind programul JSF,de aia de la lot 18 programul intra in FRP. Sa nu mai cumpere alte avioane sa stea in baza numai la F35…….defapt la polonezi nu trebuie sa le spun ca e Cristofor si le spune el……
daca era sa nu implice atatea natiuni pt ca boeing sa beneficieze de bani cacalau de la DOW programul jsf avea soarta constelation class de mult ,dar asta e ghiniion de nesansa pt rusi si chinezi merge inainte
Cine a tras in noi, 21-22?
Fara confruntarea cu trecutul, suntem sortiti pieirii.
https://youtu.be/qymir9Us1Pk?si=GIc6Ct7tu6YzdSp7
E țara lor…
Astia nu erau baietii aia care au predat armele „la rastel” din 22.dec imediat dupa ora 12?
Intereseant tipul de la min 07:20, pistol cu pat, asa ceva au gasit ulterior militarii la cei arestati.
erau ai vostri, v-ati reintilnit!? Acuma sunteti spalati, sunteti eroi!
Patriotilor!
„ai vostrii”=> tu ai toata tigla pe casa?
Arma de care spui se numeste stechkin, cal 9 mm, o aveau securitatea si altii mai speciali. Tarusul din imaginea se chinuia sa i dea jos patul si nu stia cum…Ha.ha,ha
Cu siguranță că ei erau băieții… plus fetele. Observă și cucoanele din primul rând… In tot cazul, mica piesă de teatru regizată de ei mie mi se pare stupefiantă, ADR – de aceea am și completat cu acest filmuleț remarca amară a lui Reis…
Excelent ai precizat, Gerula! Am reținut eu greșit, oare, că această armă era în dotarea gărzilor lui Ceaușescu? Se mai văd niște ABI-uri prin curte, în tot cazul ăla cu ochelari și căciulă de nutrie ce-i dirijează isteric pare cel mai atașat valorilor revoluționare…
Din ce stiu au fost folosite o perioada scurta, in serviciul lor dar manerul il lasau des in portbagaj, era al naibii de incomoda. S a folosit Makarov, 9 mm, o arma buna fiabila, usor de purtat la subtioara, am avut si eu, nu era la fel de puternic ca Glock, dar fiind cu percutor,”cocos” cum spuneam noi avea cursa foarte lina si tragea precis,fara smucituri ! De alfel multe arme folosite de „entitati statale care fac treburi murdare” folosesc arme cu percutor cocos si teava rotativa. Pentru ca sunt foarte precise, la acest tip de tragaci nu exista smucitura, practic te surprinde percutia daca nu cunosti cursa tragaciului teava rotativa da viteza si precizie. Indivizii care folosesc astfel de arme , au standard „head shot”, nu le trebuie glock sau alte arme mari cu munitie multa de trag la hectar,ca nu se duc pe front !
Folositoare explicațiile tehnice și îți mulțumesc, Gerula – m’am documentat și individual, puțin, plecând de la precizările tale. 🍷
@Arsenie Breahna. Nu ai pentru ce….. fac asta oricand pot , sa ajut cu o informatie sau o parere….
pai, Cristian Troncota zicea iintr-o emisiune ca reporteri de la agentiile occidentale comandasera camere in Timisoara cu cateva saptamaini inainte, stiau ei ceva
tot el zicea, ca a venit Iulian Vlad la arhiva internelor sa se documenteze despre nu stiu ce evenimente legate de ungaria, era luna lui august si care probabil presimtea ce va urma
cat despre cine a tras, dl Pacuraru zicea pe youtube, cateva zile in urma, ca-s aia care l-au trimis pe Georgescu sa activeze afara, desi era mediocru si care au preluat puterea in 89, adica garda veche din armata cu suport logistic, dar mai ale informational din afara
toti tin minte ca in toamna-iarna lui 89 era greu, dar cati tin minte cum era cu un an inainte, ca daca doar intr-un an lucrurile au degradat asa de tare (macar si la nivel de perceptie), inseamna ca cuiva i-a convenit, qui prodest cum s-ar zice
Cand sursa informatiilor este Troncota Cristian am niste dubii despre veridicitate. In plus daca ar fi fost reala ar fi trebuit sa avem imgini filmate gramada din perioada 17-22 dec din Timisoara. Ce sa vezi , comparat cu cu ce este dupa 22 , nu prea sunt!
Troncotă este un conspiraționist de cea mai joasă speță. Nu vă luați după tâmpeniile pe care le debitează.
@teo
Ce-ti mai place neocomuismul si putinismul…
Mai bine taci
Scoate din buzunar 60 de lei și citește cartea lui Andrei Ursu.
voi ati tras in noi, voi astia revopsiti.
Voi, Armata, ati tras in voi, Armata.
Trupele de diversiune, de la noi sau din afară, sau ambele. De aia nu s-a făcut tam-tam, că dacă se află iese balamuc cât casa poporului și ajungem să ne luăm de gât cu unii și cu alții. În unitatea în care eram, în Mogoșoaia, a fost împușcat un soldat care făcea de pază noaptea în foișor. Ochit de la distanță, cu pușcă cu lunetă CU INFRAROȘII, pentru că la ora aia era beznă, și în plus i-a ratat de puțin inima. Eram toți soldații pe platou la apelul de seară, când s-a auzit împușcătura. Au alergat ăia din corpul de gardă să-l prindă pe trăgător, da nimic. A doua zi au găsit locul în zăpadă unde trăgătorul a stat culcat. Chiar orice căcănar avea pe atunci acces la pușcă cu lunetă cu infraroșii? Și cine avea tupeu să atace o întreagă unitate militară de unul singur, să tragă de la distanță, noaptea, și apoi să dispară fără să se uite înapoi, să nu poată să-l prindă sergentul major din gardă care alerga precum calul? Și în plus, l-a împușcat de ziua lui Ceașcă, pe 26 ianuarie, atunci când nu mai era nicio miză. Asta doar ca să ne trimită în bălării, să ne facă să credem că ”teroriștii” au fost oamenii loiali lui Ceașcă. Deci adevărul e exact invers, ăia care l-au dat jos, tot ăia au orchestrat și treaba cu ”teroriștii”. Și ce vrei să afli când boborul de dobitoace l-a votat pe rusofilul Iliescu ca președinte, care l-a pus pe kaghebistul Caraman la SIE și pe Militaru la armată, adică toți rusofilii: Pobeda!
Ăsta cică-i raportul
Parte vătămată Mihălceanu Viorel (Ilfov-Vol. 3) – rănit
Numitul Mihălceanu Viorel, fiul lui Ioan şi Cleopatra, născut la data de 27.04.1969 în Bârlad, judeţul Vaslui, domiciliat în sat Perieni, comuna Perieni, judeţul Vaslui, fost militar în termen la U.M. 01694 Mogoşoaia, a fost rănit prin împuşcare, în omoplatul drept, în noaptea de 26/27.01.1990, în timp ce efectua serviciul de pază în cadrul unităţii.
Prin rezoluţia nr. 672/P/1993, din data de 17.02.1998, Parchetul Militar Bucureşti a dispus neînceperea urmăririi penale în cauza privind vătămarea numitului Mihălceanu Viorel, reţinându-se că s-a împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale.
https://mariusmioc.wordpress.com/2016/10/12/cercetarile-parchetului-in-dosarul-revolutiei-132-mogosoaia-jud-ilfov/
Toatte ca toate dar ceva nu-mi da pace: cum vine „glontul i-a ratat de putin inima” iar in dosarul de la proces apare ranit in omoplatul drept? Intelegeam daca era omoplatul stang dar numai daca avea o anomalie biologica si inima sa fi fost pe partea dreapta a corpului se sustine teza ca i-a rata de putin inima.
Aacum daca am invatat prost la anatomie in liceu si inima nu e in partea stanga si e in partea dreapta si creierul nu e in cutia craniana ci in alta parte a corpului, imi fac „mea culpa”
@tovarasu Reis, din pozitia din care ai tras ai confundat stg cu dr, ca ai vazut in oglinda, iti inteleg dezamagirea. Fiti si voi mai atenti, ce dracu!
P.S Ma indoiesc ca ai fi invatat ceva in liceu, mai ales anatomie…
Care este asemanarea intre un caine si un inginer? 😉
Dar deosebirea? Raspuns EQ…cainele are inteligenta emotionala pe cand inginerul ba. Iar asta ii provoaca suferinta zilnica (inginerului).
Sarbatori asa cum ti le doresti, sa ai.
Da, chiar ati invatat „prost” la anatomie. Inima se afla chiar pe centru, cu varful usor orientat spre stanga.
@Reis
Uau, câtă perspicacitate, Sherlock Holmes îți scrie pe șapcă. E ca în proverbul ăla, dacă tăceai, ce inteligent păreai.
1. Dacă tot n-ai învățat la anatomie, puteai să cauți singur pe net imagini cu inima, să vezi cu dioptriile tale de borcan de sticlă, că inima e mai degrabă spre centru, puțin spre stânga, și să mă scutești să țin lecții pentru fraieri care nu și-au învățat lecțiile în școală.
2. A doua lecție, pentru un jucător ca tine de Counter-Strică. Un lunetist trage ca să te omoare. Din două una: ori îți trage ori în cap, ori în inimă, la alegere. E posibil ca în raționamentul tău de mameluc să crezi că lunetistul l-a nimerit în piept pentru că a țintit unde, în cur? Nu i-a tras în cap pentru că purta cască, de aia, a țintit în inimă pentru că purta doar manta, nu existau veste pe atunci. Dacă l-a nimerit în piept, atunci i-a ratat inima.
Ca să te luminezi, caută pe net „sniper head heart” și informează-te, asta dacă poți să înghiți adevărul. Înainte să mai replici prostește, ai bunăvoința ca măcar să te uiți la niște videouri pe youtube cu lunetiști, https://www.youtube.com/@9HoleReviews/videos să vezi probleme sunt, de vânt, distanță, elevație. Și i-a ratat inima pentru că se pare că glonțul a deviat, plus distanța, plus frigul, plus întunericul.
De vină sunt producătorii de jocuri video, că nu le fac mai reale. Ca să-ți înghețe mâna pe mouse, când joci counterstrică, bagă-te în frigider.
Mai bine cautam teroristi decat pe ala care a determinat sinuciderea in post ca era la moda ,asa s-a linistit treaba cu batista pe tambal ,prescrierea
Pentru toti cu pamantul plat si aur monoatomic, inainte sa scrieti si sa va faceti de „turkish delight” mai bine cititi sau intrebati AI ca e la moda.
Ia mai jos, ca nu sunt miezul din dodoasca:
„Intrebare pt AI:
esti student la medicina. Ai de explicat profesorilor, pozitia inimii in cavitatea toracica in raport de stern, omoplatul drept si cel stang, mai exact la ce distanta se afla de omoplatul drept si cel stang, cat din masa (in grame) si volumul inimii se afla de o parte si alta a sternului
Raspuns AI:
Reviewed 10 sources
Inima se află în cavitatea toracică, în mediastinul mijlociu, în spatele sternului, cu două treimi din masa și volumul său poziționate la stânga liniei mediane și o treime la dreapta. Această orientare oblică plasează vârful inimii (apex cordis) în spațiul intercostal V stâng, pe linia medioclaviculară.
Poziție față de stern
Inima ocupă un spațiu posterior sternului, între plămâni și deasupra diafragmei, cu baza superioară la nivelul celei de-a doua coaste și vârful inferior la nivelul celei de-a cincea coaste stângi. Marginea dreaptă a inimii este în raport direct cu pleura și fața medială a plămânului drept, iar suprafața sa anterioară contactează fața posterioară a sternului prin intermediul pericardului.
Distanțe față de omoplați
Inima este separată de omoplații (scapulele) prin plămâni și spațiul pleural; distanța aproximată până la omoplatul drept este de circa 10-15 cm (corespunzând lățimii mediastinului și grosimii plămânului drept), în timp ce până la omoplatul stâng este mai mică, de aproximativ 5-10 cm, datorită poziției dextrate a inimii. Aceste distanțe variază în funcție de constituția corporală, dar inima nu intră în contact direct cu omoplații, raporturile fiind mediate de structurile pulmonare și pericard.
Distribuție masă și volum
Masa totală a inimii adulte este de aproximativ 250-350 grame, cu circa 2/3 (aprox. 170-230 g) la stânga sternului (ventricul stâng dominant) și 1/3 (aprox. 80-120 g) la dreapta. Volumul similar reflectă această proporție, ventriculul stâng ocupând majoritatea spațiului stâng datorită rolului său în pomparea sângelui sistemic.”
Deci „omul” s-a otarat ca in aroganta lui nu a explicat ce inseamna „aproape a nimerit inima” in unitati de masura pentru astia mai fraieri. Singura referire este in dosar ca acel glont a lovit OMOPLATUL DREPT al sarmanului soldat.
Daca 10-15 cm e „aproape a lovit inima” in acceptiunea „omul” pai atunci mea culpa ca am inteles gresit si a lui ttotodata ca nu a specificat ce inseamna in vocabularul lui „aproape”
Dupa acceptiunea mea „aproape” inseamna <1cm ca sa puna in pericol inima dar na, se pare ca nici XV nu a avut tinta buna cu puscociul cu infrarosii si a ratat la cat de mare shpion este 😉
Iar ceilalti, ati vorbit ca mai eliberati din caldura cavitatii bucale…2/3 din inima este in partea stanga nu dreapta cum o tot dati pe aici si mai primiti si aprecieri de la nestiutori.
@neamtu tiganu – Aiface bine sa faci acea confruntare cu trecutul, in oglinda, singur de preferat. Asa vei putea sa ai prezent in pace si un viitor mai linistit. Acum doar esti suferind si ai nevoie de ajutor, pana nu se transforma suferinta cronica in patologie.
In continuare in linkul postat de „omul” parchetul desccrie clar alte plagi prin impuscare:
„2. Parte vătămată Chelcan Mihai (Ilfov-Vol. 1) – rănit
Numitul Chelcan Mihai, fiul lui Matei şi Stanca, născut la data de 14.03.1952 în comuna Gheboaia, domiciliat în comuna Finţa, sat Gheboaia (…), judeţul Dâmbovița, a fost rănit în zona gâtului şi zona toracică, la data de 25.12.1989, în contextul în care militarii şi civilii care făceau parte din dispozitivul constituit în apropierea postului de control Mogoşoaia au executat focuri de armă în direcţia autoturismului personal, cu care se deplasa pe şos. Târgovişte – Bucureşti.
Conform raportului medico-legal nr. A1/4691/1990, numitul Chelcan Mihai a prezentat leziuni care s-au putut produce prin împuşcare şi prin lovire cu sau de corp dur. A necesitat 35-40 zile de îngrijiri medicale.
Prin rezoluţia nr. 202/P/1991, din data de 03.07.1996, Secţia Parchetelor Militare a dispus neînceperea urmăririi penale privind vătămarea numitului Chelcan Mihai, reţinându-se că sunt incidente disp. art. 51 C.pen., privind eroarea de fapt.”
Deci altul a fost impuscat in zona GATULUI si zona TORACELUI (ce sa vezi unde naiba se afla inima?) deci sunt destul de exacti in rechizitoriu, iar faptul ca acel soldat a fost impuscat in OMOPLATUL DREPT poate conduce spre concluzia ca a fost IMPUSCAT DIN SPATE.
Iar din pozitia culcat la o distanta de 300m sa zicem iar soldattul fiind de paza era in pozitie dreapta nu culcat si considerand ca omoplatul e la o inaltime de 160 cm de sol pai acel glonte nu putea sa nimereasca inima lovind omoplatul decat daca lovea clavicula si ar fi fost deviat in jos inspre organele interne. Dar cum nu spune ca a avut rana de iesire inseamna ca a ramas in omoplat. Hai spre deliciul inginerilor sa facem si trigonometrie + redirectionare catre clipul postat zilele trecute si de Breahna si de MirceaS cu imagini de la Revolutie sa vedeti cat de descentrate erau armele cu care trageau „militaurii” la revolutie cand unul din ei ziua in amiaza mare de la gardul televiziunii tragea la maxim 100m in casa de vizavi si se ducea spre stanga sus… Daramite PSLul lui peste noaptea si pozittie culcat in zapada…putea sa tinteasca spre centrul masei soldatului ca tot aiurea se ducea la ce bune erau armele romanesti.
„Într-un triunghi drept cu catetele de 160 cm (1,6 m) și 300 m, unghiul dintre cateta de 300 m și ipotenuză este extrem de mic, deoarece catetele au lungimi disproporționate.
Calculul ipotenuzei
Ipotenuza se obține din teorema lui Pitagora:
c
=
1.6
2
+
300
2
≈
300.00
c=
1.6
2
+300
2
≈300.00 m. Aceasta este practic egală cu cateta mai lungă, din cauza diferenței mari de lungime.
Determinarea unghiului
Unghiul
θ
θ dintre cateta de 300 m și ipotenuză se calculează folosind cosinusul:
cos
θ
=
300
300.00
≈
0.999994
cosθ=
300.00
300
≈0.999994. Astfel,
θ
≈
0.3056
∘
θ≈0.3056
∘
.
Explicație trigonometrică
Acest unghi acut este adiacent catetei de 300 m, iar valoarea sa mică rezultă din dominanța acestei catete față de înălțimea de doar 1,6 m. Pentru precizie, conversia unităților a fost necesară (cm în m).”
@Reis
Insiști să dovedești că ești bătut în cap, te dai Miss Marple? Limba română, o citești / înțelegi?
Poți să citești ce ți-a răspuns AI mai sus?
”distanța aproximată până la omoplatul drept este de circa 10-15 cm (corespunzând lățimii mediastinului și grosimii plămânului drept)”
Miss Marple de Coțofenești, distanța aia e în 3D, în principal dată de grosimea plămânului, și-ți explică mai departe ”Aceste distanțe variază …, dar inima nu intră în contact direct cu omoplații”
Am reformula pentru tine întrebarea ”Dacă un glonț trece prin omoplatul drept, care ar fi cea mai mică distanță cu care trece față de inimă?”
Repere anatomice:
Marginea medială a omoplatului se află la aproximativ 5–7,5 cm lateral de coloana vertebrală.
Inima (atriumul drept) se extinde spre dreapta liniei mediene cu aproximativ 2–3 cm.
Prin urmare, un glonț care trece vertical prin zona interioară a omoplatului drept s-ar afla la o distanță orizontală de aproximativ 3–5 cm de marginea dreaptă a inimii.
Factori variabili: Distanța reală poate fi mult mai mică dacă traiectoria este oblică (dinspre dreapta-spate spre stânga-față)
Pe lângă anatomie, nici geometrie nu ști, și mai ești și tare în gură și comentezi. Nu-i de mirare, că tupeul jegos nu face casă bună cu educația.
Incerc sa fiu cat mai scurt. Treaba cu militarul impuscat in piept la unitatea militara din Mogosoaia este reala. Restul sunt discutii puerile facute de oameni cu pretentii. Care apeleaza si la inteligenta artificiala. Ce relevanta are daca a fost impuscat in torace sau in omoplat ?
Cele peste 1000 de victime ranite mortal prin impuscare si peste 3000 ranite de gloante in timpul Revolutiei Romane sunt tot reale.
Daca s-au folosit dispozitive de ochire cu infrarosii e de discutat. Un militar care isi aprinde tigara este vizibil pe timp de noapte. Cum stiti si voi nu exista bezna. Ochiul uman se adapteaza la intuneric.
Ca obiectivul era sa creeze diversiune e clar, doar nu voia sa distruga o unitate militara fara insemnatate.
Ce e interesant e ca cel care a tras a executat ordine, care vin de la nivel inalt. Nu se ia decizia asta pe plan local de catre un capitan sau maior. La capatul firului e intotdeauna un general sau mai multi (de la Armata, Securitate, Interne).
Marea majoritate a victimelor au rezultat dupa ce Armata a trecut de partea Revolutiei in diversiunea creata la scara nationala. Diversiune creata de alianta Politico-militara care pusesera mana pe fraiele statului, inclusiv prin intermediul emisiunilor radio si TV cu promovarea psihozei teroristilor sau otravirea apelor si asa mai departe.
Pai daca Armata si alte forte ale statului au fost in prima parte a Revolutiei (pana in 22 decembrie) impotriva manifestantilor, rezulta ca victimele de pana atunci se datoreaza strict actiunilor directe ale celor dintii. Cu alte cuvinte Armata a tras in populatie.
Armata si celelate institutii de forta trec de partea Revolutiei. Armata trebuie sa apere Revolutia. Ce frumos suna. Cu toate astea numarul victimelor creste de cateva ori. Ceausescu este arestat tot de Armata pe 22 decembrie 1989 in aceeasi zi dupa ce parasise cladirea Comitetului Central. Abia pe 25 decembrie i se aduce la cunostinta si Poporului ca dictatorul era prins de trei zile si ca a fost judecat si executat.
Ramane intrebarea la ce a fost nevoie de aceasta Diversiune la scara larga?
Ca să vină tătucul Ceaușescu înapoi pe un cal alb.
Se pare xa nimeni nu mai proceseaza dincolo de cele 5 secunde. Eu nu am contestat decat faptul ca dupa 46 ani mintea umana asa minunata cum e( ne e si dusman si ajutor) nu reda prec7m i caseta vhs.
Faptyl ca multi ne dam cine nu suntem la adapostul anonimitati a dus la infrumusetarea pentru efrctul artistic al povestirii cu adaugara ” a ratat de putin inima”. Eu la asta i-am zis „bullshit” si putea sa o scalde dsr a trecut in agresivitate si date tehnice de balistica si altw tampenii care nu le-am contestat si jici faptul ca ar fi fosr impuscat. Am zis ca nu a fost in pericol de moarte fiind lovot in omoplatul drept.
@ICEMAN,
A aparut echipa care arunca fumigene, trebuie sa distraga atentia, ei stiu mai bine, cred ca au fost chiar la fata locului, presupun ca de partea „buna” a baricadei…
„@neamtu tiganu – Aiface bine sa faci acea confruntare cu trecutul, ”
Eu sunt unul dintre putinii de pe aici care nu sunt anonim, din contra mi-am pus trecutul pe tava. Nu am nici o problema cu trecutul meu, am cu al vostru, se vede de la o posta cine sunteti, faceti dosare, actionati in gasca, denaturati tot, incercati sa intimidati…
scuze trebuia sa fii retard sa stai in foisor
cand aveam de stat de caraula la bacau ma bagam undeva la umbra, just in case
acu, daca agent provocateur le avea cu infrarosii, te chitea si la baza foisorului, da ceva mai greu
Cei care ne conduc din umbra, actualul SRI ce e asa greu?
https://youtu.be/Jry9UrKnsoE?si=4TXUDRdtY8LD9Zap
Înregistrări audio ale comunicațiilor din zilele acelea…
https://en.defence-ua.com/industries/germany_orders_200_pumas_for_42b_down_to_21m_each_from_previous_30m_price_tag-16874.html
Nemții au dat comenzi în prostie anul acesta. Mă întreb dacă ceva producție de piese ajunge și la unitatea Rheinmetall de la noi ținând cont că de unii singuri nu prea au cum să acopere totul.
pai ce fac fabricare nemtii la noi ? au bagat 300 mil de euro la medias ca au, nu ca altii
https://www.ukrinform.net/rubric-polytics/4071980-japan-central-asian-countries-agree-to-supply-resources-to-europe-bypassing-russia.html
https://www.stiripesurse.ro/ucrainenii-au-atacat-puternic-cel-mai-important-port-rusesc-la-marea-neagra-are-un-rol-cheie-in-masinaria-de-razboi_3842531
https://ted.europa.eu/en/notice/-/detail/852731-2025
MAPN pregateste o licitatie pentru achizitia de munitie pentru mortierul CARDOM SPEAR de 120 mm de pe Piranha 5. Au lansat o cerere de informatii deocamdata. Au 36 de intrebari, sunt listate in textul de la linkul de mai sus, la sectiunea 5.1.6. General information
În România nicio fabrică de armament nu produce muniție pentru mortiere de 120?
Ba da se produc. Numai ca licitatiile sunt deschise si probabil finantate cu SAFE, deci participa tot UE , teoretic!
@gabi S.
– Muniție & Proiectile | Categorii de produse | S. Carfil S.A. | Producător de tehnică militară https://share.google/idwQqgdl90fddj85L
Părerea mea, hâc…
Interesant daca am sti daca bratul de incarcare la cardom e reglabil sa poa sa mearga si alea care bat la 14km,sa ai mortier sa bata cat un tun e ceva
Munitie ghidata pentru mortierul de 120 mm de ce nu folosim? Decat sa dai 10-15 lovituri si sa speri ca una din ele sa cada suficient de aproape sa distruga tinta.
Noi abia suntem capabili sa producem lovituri de aruncator cu focos de proximitate. In plus la cit costa genul asta de munitie undeva pe la 70000dolari pret pentru US Army, si cat costa una clasica facuta intern, de banii la o dirijata dai 30+ clasice.
Aia 70.000 de dolari s-ar putea sa salveze viata a doi militari. Care se expun cateva minute sa traga alea 30 de clasice. Cu una ghidata riscul e infinit mai mic.
Radar, other upgrades planned for experimental US Air Force AI fighter
https://www.defensenews.com/air/2025/12/19/radar-other-upgrades-planned-for-experimental-us-air-force-ai-fighter/
https://www.politico.eu/article/morality-doesnt-matter-when-youre-dealing-with-donald-trump-romania-nicusor-dan-leader-says/
Economics beat morals in Trump’s new world, Romanian president says
Nicușor Dan tells POLITICO the U.S. and the EU need to understand each other better.
In loc sa extragi parerea jurnalistilor puteai sa pui textul lui ND.
Ala e titlul si sub-titlul articolului. N-am extras nimic.
„Following the September incursion of Russian drones into Polish airspace, the Air Force decided to arm F-16s and FA-50s with APKWS guided missiles,” Maj. Gen. Ireneusz Nowak told Defence24 in an interview.
Second part of the interview.
https://defence24.pl/sily-zbrojne/polskie-f-16-i-fa-50-z-rakietami-do-zwalczania-dronow
And the full article for easier reading:
https://defence24.pl/sily-zbrojne/general-nowak-najtrudniejsze-lata-sil-powietrznych-wywiad
Future purchase plans:
https://defence24.pl/sily-zbrojne/nowe-samoloty-dla-wojska-gen-nowak-sily-powietrzne-skorzystaja-z-safe
https://www.bgr.com/2052380/why-russian-cosmonaut-removed-spacex-iss-mission/
„Oleg Artemyev from Roscosmos allegedly used his phone to photograph restricted SpaceX documentation, as well as engine designs and other sensitive details during his training visit to the company’s headquarters in Hawthorne, California.”
https://adevarul.ro/stiri-externe/in-lume/racheta-japoneza-h3-a-esuat-in-incercarea-sa-de-a-2496127.html
Știu, de Crăciun fii mai bun… dar nu mai fraier.
Cer Senin, revista Forțelor Aeriene Române, minte. Aparent nesemnificativă, minciuna legată de modernizarea avioanelor IAR-99 Standard este totuși evidentă și intolerabilă în orice fel de publicație, mai ales într-una publică, aflată în subordinea Ministerului Apărării.
Într-un articol despre IAR-99, cei de la Cer Senin scriu că, în ianuarie 2025, toate aparatele 99 Standard erau la Craiova, la modernizare.
Numai că atât comunicările oficiale ale MApN, cât și cele ale Avioane Craiova spun că 9 avioane în total au ajuns la Craiova, iar al 10-lea a rămas la Boboc pentru că mai avea resursă de zbor și trebuia folosit în contextul întârzierilor uriașe ale programului de modernizare. De altfel, avionul rămas la Buzău, număr de bord 704, a apărut pe parcursul anului în mai multe imagini, ultima dată în septembrie 2025, la 9 luni de când trebuia să fie modernizat.
Dragă Cer Senin, hai să scriem adevărul. Suntem aici să ajutăm cu orice putem dacă aveți nevoie.
Sursa Aviatia Magazin
https://roaf.ro/cersenin/?p=1956&fbclid=Iwb21leAO2F8pjbGNrA7YXtWV4dG4DYWVtAjExAHNydGMGYXBwX2lkDDM1MDY4NTUzMTcyOAABHgmRPjB5ENJv87mCWYNAcGw6dStu5zSuLEwMDMYvpAyTnVMJExMaj8x3OWji_aem_Nb_QCw3VOysftlJFfIVlCQ
https://www.defenseromania.ro/dincolo-de-spionaj-serviciile-germane-de-informatii-vor-avea-voie-sa-desfasoare-operatiuni-de-sabotaj-in-afara-tarii_639370.html
Germania autorizează sabotajul extern: Serviciul Federal de Informații (BND) trece la misiuni ofensive împotriva amenințărilor hibride
„This is a breakthrough moment for national security and the future of the Częstochowa industry. On Monday, December 22, 2025, the Ministry of National Defense finalized the purchase of the Częstochowa Steelworks assets. The notarial deed, valued at nearly PLN 254 million, opens a new chapter in which the plant will become a key pillar of the Polish arms industry.”
https://dziennikzachodni.pl/ministerstwo-obrony-narodowej-przeją-hute-czestochowa-za-254-miliony-zlotych-co-to-oznacza-dla-armii/ar/c3p2-28291763
More:
https://www.gov.pl/web/obrona-narodowa/huta-czestochowa-bedzie-wiodacym-producentem-stali-dla-potrzeb-przemyslu-zbrojeniowego
https://x.com/MON_GOV_PL/status/2003068678200349040
https://m.defenseromania.ro/sisteme-patriot-suplimentare-pentru-romania_639371.html
https://m.defenseromania.ro/armata-germana-va-folosi-pistoale-cehe-de-la-cz_639391.html
Simplist, e vb de compensatie, cehii cumpara de la rheinmetall iar nemtii de la cz, eu prefer orice altceva decat cz.
Beretta sau HK ar fi pt mine primele doua optiuni, dar cel mai important e ca armele astea sa fie integrate in orizontala industriei nationale intr-un procent cat mai mare, in fapt asta ar trebui sa conteze cel mai mult, componenta strategica si ce e mai strtegic decat sa nu depinzi de altii.
https://www.rtx.com/news/news-center/2025/12/12/collins-elbit-vision-systems-zero-g-helmet-mounted-display-system-achieves-key-milestone https://www.israeldefense.co.il/node/67242#google_vignette (googe hebrew) Proiectul, conceput pentru a echipa peste 750 de avioane de vânătoare ale Marinei SUA și Forțelor Aeriene Regale Australiene, reprezintă o descoperire tehnologică semnificativă în domeniul avionicii. Noul sistem încorporează expertiza operațională și tehnologică a Elbit Systems și este conceput pentru a oferi piloților o imagine de înaltă rezoluție fără precedent a câmpului de luptă.
– Progress with the Royal Navy’s PODS programme
https://www.navylookout.com/progress-with-the-royal-navys-pods-programme/
-Shallow Waters, Big Lessons: What the Falklands War Reveals About Submarine Warfare
https://warontherocks.com/2025/12/shallow-waters-big-lessons-what-the-falklands-war-reveals-about-submarine-warfare/
– Weak in Battle, Dangerous in Resistance: Venezuela’s Military Preparedness and Possible Responses to U.S. Action
https://warontherocks.com/2025/12/weak-in-battle-dangerous-in-resistance-venezuelas-military-preparedness-and-possible-responses-to-u-s-action/
https://www.youtube.com/watch?v=IbOf_M2nF00
https://www.yugoimport.com/sites/default/files/documents/2023-12/Gavran%20eng..pdf
Respect si Recunostinta eroilor din 89 ! Fara alte povesti si nuante , nici macar n-am fi putut dezbate pe forumuri daca nu erau ei
O filmare din 22 .12 . 89
https://www.youtube.com/watch?v=YSmEBZKSfnQ
https://funker530.com/video/cavalry-vs-drones–ww1-tech-meets-ww3-tech
Cavalry vs Drones – WW1 Tech Meets WW3 Tech
Am ajuns să o văd și p-asta…
https://www.youtube.com/watch?v=-3l6VqQ_zvU
general Fanil Sarvarov
Arma secretă a Armatei. Cum a fost spart mitingul lui Ceaușescu prin „război psihologic”. 21 decembrie 1989 [poze tehnica fosta RDG respectiv RO]
http://www.cartula.ro/forum/topic/6264-tancuri-revolutie-1989/page__st__80
legat de Revolutie, pentru cei care au prins vremurile de atunci am o intrebare.
In celebra filmare facuta de Paul Cozighian
https://youtu.be/fR8s6I5JJz0?si=PRNA3fGXmnp9XJN1
la minutul 3 se vad gioarsele de TAB71 ale militarilor cu insemnele pe ele.
Dar la minutul 4 se vad mai in spare un TAB 77 si un TABC79 fara marcaje militare si cu niste baieti in albastru E chiar si un smecheras in parpalac ce ii admira.
Stie careva ale cui erau astea? Ca ni s-a spus ca doar armata blindate iar securicii aveau doar niste rable de ABI.
as zice ca de la MI, cum scrie si in film.
Si in TM am remarcat un TAB77 de o culoare diferita, un gri albastrui parca, care gonea spre iesirea de pe Aradului, in sens invers fata de coloana de la Lipova, in noaptea cu impuscaturile. sper sa imi amintesc corect momentul.
Exact! Trupele de securitate aveau blindate de lupta cu mitraliere grele,
ceea ce nu s-a spus. Daca te uiti la cei omorati la Otopeni in niste SR-DAC obosite, vei crede ca erau vai de ei ca si dotare. No way, aveau o dotare de top pentru nivelul Romaniei din 1989. Transportoare noi, lunete cu IR pasiv pentru PSL sau binocluri ce putea vizualiza sursele IR activ.
Am avut un unchi care a primit „predarea” unei astfel de unitati de prin tara. Unitatea lor (armata) avea 2 lazi de munitie, iar aia de la secu aveau o camera plina, iar ca armament aveau orice se putea atunci mai bun si de orice categorie, inclusiv ce am spus mai sus pentru vederea pe timp de noapte (inclusiv pentru blindate). Asta cred ca ne scapa noua acum, armata avea arme, dar in unitati nu exista munitie. Secu in schimb erau pregatiti de ceva, de ce nu s-a mai intamplat nimic si de ce s-au predat asa de repede cred ca are legatura cu plecarea precipitata a lui ceasca din CC si ca generalii secu au schimbat rapid barca.
La cat erau de tembeli sigur aveau un plan (ceasca spunea mereu asta). Opinia omului care a vazut astea a fost ca daca aia primeau ordin sa intre peste unitatile armatei in 1h luau totul.
Privind asa lucrurile, vezi ca a fost evitat cumva la limita un razboi civil si ca cifrele vehiculate atunci erau niste prognoze.
Cauta sp7selw procurorului care a instrumentat doasrul Revolutiei. In 22 dec 1989 Ceasca l-a pus verbal Min Ap pe Stanculexcu – nu exista decrwt semnat dar aia din Cc l-au vazut iesind de la Ceasca si mergand la pct comanda de la parterul CC si a dat ordine ca nou ministru aparare si au fost cobtrare celor ordonate de Ceasca…el a dat ordin de intoarcere a trupelor Man in unitati, deschizand cakea revolutionarilor spre CC. Securistul insrcainat cu comanda si 0aza CC a vazut miscarea MAN si a ordonat securistilor din CC sa puna armele in rastel…asa a fost data lovitura de stat cu fisidenti toti agenti GRU sau care raspundeau direct Moscovei. Din 1981-1982 era un grup constituit de Magureanu pt rasturnarea lui Ceasca si l-au jucat pe fraierul de Verdet…ala era vwzi doamne pus in fata ca in caz de ceva el sa pice, dar Magureanu si sovieticii il aveau pregatit pe Iliescu pe marginea terenului.
Pana la 18.30 in 22 dec putereq a fosr a lui Stanculescu care i-a predat-o lui Iliescu la min apararii unde el si cadrele de conducerr din Man au dat onorul ca noului sef de stat lui Iliescu.
Iar securitatea nu a vrut nici o clipa sa-l scspe oe Ceasca…l-au avut in custodie pana la 18.30 in incinta inspectoratului de Militie Dambovita (targoviste) si dupa discutii cu Man si Iliescu s-a decis transferarea sotilor ceausescu la UM din Targoviste unde au fost impuscati. Pe 22 Dec 1989 a ibxeput razbouul romano-roman care nu s-a yerminat nici azi…Cincluzia: daca aveam second amendment valabil ca 8n State, i n 2025 ne-am impusca intre noi pentru opinii cobtrare…am ajuns sa ne 7ram doar ca nu ne convine ce spune celalalt.
i n 2025 ne-am impusca intre noi pentru opinii cobtrare…am ajuns sa ne 7ram doar ca nu ne convine ce spune celalalt.
@Reis, tocmai tu vorbesti, tu care faci parte din echipa de exterminare, esti printre cei care incep cu putinistule, suveranistule etc. E drept ca nu esti singur, ai parteneri destoinici…
Esti triggeruit rau de tot, mosule. Relax…constinetizeaza ca mai ai max 10 ani de viata autonoma pana sa te loveasca una-alta specifice batranetii si pe urma vei fi dus pe acorduri de „Erdelezi” la azil (model nemtesc) de catre nepotii care vor sa puna mana pe Audi-ul tau ultimul model si cocoseii aia cu atata egoism si demn de scrooge, i-ai tezaurizat o viata intreaga.
Inca o data iti spun: uita-te in oglinda si vezi-te cum esti cu adevarat. Accepta-te si nu mai urla a neputinta pe orice blog pe care intri: ca e asta, ca e hotnews, ca e contributors tu mereu esti precum unul din mossii de la balconul muppets.
Si iti mai zic inca o data: daca tu crezi ca un copil de 10 ani la Revolutie e tartorul tuturor relelor care ti s-au intamplat si ca e liderul vreunei oculte securisto-ceausisto exterminatoare de minoritari, e strict parerea ta si pe mine nu ma afecteaza.
Te rog, sa o demonstrezi juridic si sa arati cum puteam eu la 10 ani (cat aveam) la Revolutie sa masacrez atatia dintre romani!
P.S Sertralina se pare ca face bine…doar un hint 😉 Ai medicamente top class „pa Jermania”
cred ca discutia asta a mers cam prea departe
Inspectoratul Județean de Miliție Dîmbovița era în aceeași curte cu Inspectoratul Județean de Securitate. De fapt e o clădire împărțită în două fiecare instituție folosind o jumătate. Au și curți comune, una în față la bulevard și alta în spate unde țin mașinile. Și azi e la fel Inspectoratul județean de Poliție și S.R.I. Iar unitatea unde a fost ținut, judecat și executat Ceaușescu este chiar peste drum.
Cele albastre din Bucuresti erau ale BSB-ului pregătite pentru spargerea manifestațiilor antisistem.
Că tot se apropie Crăciunul, mulțumesc Craiova pentru Târgul organizat și anul acesta! Când se vrea se poate organiza ceva frumos care să atragă turiști și din țară și din străinătate, și chiar am auzit mulți străini prin târg.
Rusnacii au hăcuit o fotografie cu uniformele SRI-ului, dar au uitat pe mânecă tricolorul, iar pe spate sigla unității!😈😄
https://x.com/i/status/2002918726937829682
Russian propaganda has reached the point of using images of Romanian Intelligence Service (SRI) troops :)))
O fi vreo prevestire?
Un document foarte bine detaliat despre operația SINDOOR (războiul aerian indo-pakistanez recent).
https://chpm.ch/wp-content/uploads/Operation-Sindoor.-La-guerre-aerienne-indo-pakistanaise-7-au-10-mai-2025.pdf
https://www.youtube.com/watch?v=CsOT2oiqyRc
Parca sa discutat subiectul si am crezut ca nu este posibil.
„Trump class”… USS Defiant 😀
Star Trek-ishtii, Trekkies, whatever!… o sa se infurie din nou, dupa faza cu „Delta” chevron (de fapt Lambda) ca simbol al Space Force (daca era pe vremea lu’ Obama nu se suparau ipocritii aia):
https://x.com/TArchcast/status/2003239370510455162/photo/1
https://x.com/StealerTime/status/2003247608157081765/photo/1
trumpetele calca pe zi ce trece pe urmele lui KIm cel rotofei…cultul personalitatii in floare la US of A
Am urmarit inregistrara conferintei de presa. Din ce zice Trump se vor construi intai 2 nave, ambele de 35-40.000 de tone fiecare, apoi inca 8 pana la un total de 20-25 nave inarmate cu tunuri, rachete hipersonice si conventionale, inclusiv cu incarcatura nucleara, arme cu energie dirijata si electrice (asa a zis :D).
Iarasi foarte interesant a zis ca marina va avea o noua clasa de portavioane, mai mari decat Ford class si ca fregatele noi vor fi construite impreuna cu coreenii de la Hamva in State. Oare vor alege un design corean?
Cred ca marina se va alege cu alta clasa de 1-2 nave
Creca trump are demonstrator pt ce nu are cum sa iasa,struto-camila ,ddg 1000
Era un print cu o nava care semana un pic cu crucisatoarele sovietice din clasa kirov. mai ramane sa ii puna si o pista de aviatie :))
@ mihaistoian Lol ce vremuri traim ! Sa se dea mari rusii cu uniformele romanilor ! Probabil n-or mai putut fura de la americani pt. ca acolo sunt multi negri in poze
„fun fact”:
De cand s-a anuntat cumpararea corvetei Hisar, site-ul asta e bombardat cu reclame-spam pentru jocuri de noroc in limba turca.
1,000 Systems Compromised in Romanian Water Authority Ransomware Attacks https://share.google/fasiHjWibTuo7MbNG
Mach 4 ‘No Escape’ Meteor Missile Will ‘Super’ F-35 Stealth Fighter – 19FortyFive https://share.google/nBFyxr7rGw6pVIXYB
Portugal Confirms U.S. F-35 as Preferred Fighter Jet to Replace Aging F-16 Fleet https://share.google/DmKwsxPLIj79pLtnU
The Turkish Air Force will incorporate its first UK-built Eurofighters in 2030 https://share.google/tPUGnIApEaTxSmZie
12 B-2 Spirit Stealth Bomber Performed the ‘Most Powerful Elephant Walk in Air Force History’ – 19FortyFive https://share.google/DoUeWbfECdAH0b4zE
France and Spain progress with Tiger MLU modernization https://share.google/af8sQRz9pXvxmxo5M
Da Leonardo arriva l’HITFIRE da 155 mm: il salto di specie – Difesa Online https://share.google/KnxwXsNmQ0ErN6pTa
https://www.twz.com/sea/navys-new-frigate-will-not-have-vertical-launch-systems-for-missiles
https://militarnyi.com/en/news/ukraine-develops-sectional-airless-wheels-for-military-equipment/
https://en.defence-ua.com/weapon_and_tech/after_years_in_limbo_poland_invests_33m_in_homegrown_moskit_atgm_to_replace_javelin_spike-16893.html – Piorun dar pentru Javelin/Spike
https://www.zona-militar.com/en/2025/12/21/after-25-years-of-service-the-japan-maritime-self-defense-force-decommissioned-the-third-of-its-oyashio-class-submarines/
Ce idiot!!
,,Musk a postat ulterior: „Succesul este incert, dar distracția este garantată!”
https://adevarul.ro/stiri-externe/sua/wsj-explozia-unei-rachete-spacex-a-pus-in-pericol-2496317.html
,,Riscul în acea seară de ianuarie venea de la o rachetă experimentală SpaceX care a explodat la câteva minute după lansare. Piloții JetBlue, poziționați la nord de San Juan, au trebuit să decidă: să continue călătoria printr-un posibil câmp de resturi de rachetă sau să riște să rămână fără combustibil deasupra apei.
Două alte avioane, unul operat de Iberia Airlines și un jet privat, s-au aflat într-o situație similară. Ele au declarat urgențe de combustibil și au traversat zona temporar restricționată, arată documentele Administrației Federale a Aviației (FAA).”
On Monday, December 22, Deputy Prime Minister and Minister of National Defense Władysław Kosiniak-Kamysz signed the Polish Armed Forces Development Program for 2025-2039.
https://defence24.pl/polityka-obronna/polska-armia-z-wielkim-planem-podpisane-kluczowy-dokument
https://x.com/MON_GOV_PL/status/2003385269588816136
#1
„Estonia has signed an agreement with South Korea’s Hanwha Aerospace to acquire Chunmoo launcher systems. Like Poland, it already possesses HIMARS launchers, and the Korean Chunmoo will be used in parallel.”
https://defence24.pl/polityka-obronna/estonia-jak-polska-drugi-homar-kupiony
#2
„Poles have flocked to military training en masse. The Ministry of National Defense is surprised by the turnout.”
Over 16,000 civilians participated in the pilot „wGotowości” defense training courses organized by the Ministry of National Defense. The program, aimed at increasing society’s resilience to crisis situations, has generated enormous interest, prompting the ministry to plan subsequent editions and expand the training offerings.
https://portalobronny.se.pl/polityka-obronna/polacy-masowo-ruszyli-na-szkolenia-wojskowe-mon-zaskoczony-konferenja-aa-bVxf-3Nm7-HoRh.html
#3
„The Polish Army is entering the modern era of military construction thanks to the Ultimate Building Machine (UBM) technology, known as the „shelter factory.” As announced by the General Staff of the Polish Army on December 19th at Platform X, sappers from the 2nd Engineering Regiment in Inowrocław completed training that enables the construction of steel structures with an area of up to 900 m² in just a few days. This innovative system, acquired in early 2025, is a key element of the armed forces’ modernization and support for the „East Shield” program.
https://portalobronny.se.pl/polityka-obronna/szybka-budowa-schronow-i-hangarow-dzieki-ubm-saperzy-z-2-pulku-inzynieryjnego-koncza-szkolenie-aa-LizJ-niW9-aPa8.html
OK, I’m going to finish cleaning my house. Tomorrow is Christmas Eve.
Merry Chritmans, Krzysztof !!
Gentlemen, best wishes for a Merry and Peaceful Christmas to you and your families.
Best wishes to you too, Krzysztof! Merry Christmas!
Krzysztof! Crăciun fericit!
@Nicolae, când ai spus că noile fregate nu vor avea VLS nici nu știai câtă dreptate aveai!😈
https://www.twz.com/sea/navys-new-frigate-will-not-have-vertical-launch-systems-for-missiles
“The initial flight of FF(X) will have a 57mm gun, 2 x 30mm guns, a Mk 49 Rolling Airframe Missile [launcher], various countermeasures, and a flight deck from which to launch helicopters and unmanned systems. Aft of the flight deck, there will be a flexible weapons system, which can accommodate containerized payloads (Counter-UAS, other missiles),”
Vor avea STANFLEX in versiune americana 🙂
Doborârea dronelor nu este ușoară!
https://x.com/i/status/2003397548799852774
Hero of Ukraine Oleksandr Shemet, the Mi-24 pilot who led the final Azovstal supply mission in April 2022, has been killed. On December 17, while intercepting Shahed drones over Cherkasy, his helicopter went down. The entire crew died.
R.I.P.!
deci folosim elicoptere contra drone, mai ales ca au aparut drone interceptor care vaneaza si elicoptere?
Contracts For Dec. 22, 2025
ARMY
Raytheon Missiles and Defense, Andover, Massachusetts, was awarded an $841,682,106 fixed-price-incentive contract for fire units to include new production hardware, software, services inherent to production, spares and documentation. The modification brings the total cumulative face value of the contract to $1,721,373,872. Work will be performed in Andover, Massachusetts, with an estimated completion date of June 30, 2031. Fiscal 2026 Foreign Military Sales (Spain) funds in the amount of $841,682,106 were obligated at the time of the award. Army Contracting Command, Redstone Arsenal, Alabama, is the contracting activity (W31P4Q-26-C-0004). (Awarded Dec. 19, 2025)
Romania’s Incredible Rise (And Belarus’ Missed Chance)
https://www.youtube.com/watch?v=oCECYoAo7ec
Inainte sa dau click, e si asta the romanians’ rise https://www.youtube.com/watch?v=A0yS_PXKPHU
Huntington Ingalls Inc., Newport News, Virginia, is awarded a $33,455,511 cost-plus-fixed-fee modification to a previously awarded contract (N00024-25-C-2127) for advance planning and long-lead-time material procurement to prepare and make ready for the accomplishment of the USS Nimitz (CVN 68) inactivation and defueling. Work will be performed in Newport News, Virginia, and is expected to be completed by March 2026. Fiscal 2026 operations and maintenance (Navy) funds in the amount of $32,700,016 will be obligated at time of award and will expire at the end of the current fiscal year. This contract was not competitively procured in accordance with 10 U.S. Code 3204(a)(1), (only one responsible source and no other supplies or services will satisfy agency requirements). Naval Sea Systems Command, Washington, D.C., is the contracting activity (N00024-25-C-2127).
Clasa TRUMP>/b>
https://www.goldenfleet.navy.mil/
Navele vor avea un deplasament ca cele din clasa „South Dakota”.
Ca idee, Zumwalt are 15000 tone.
GOLDEN FLEET is the Navy’s bold investment to revitalize America’s maritime industrial base, rapidly building and sustaining the Fleet, and fundamentally changing how we do business in order to keep projecting peace through power.
Sieg Heil ! 🙂
Va rog editati textul, puneti dupa TRUMP, ca nu merita sa fie bold.
https://www.g4media.ro/nicusor-dan-a-semnat-decretul-prin-care-radu-miruta-a-fost-numit-ministrul-al-apararii-nationale.html
Nicușor Dan a semnat decretul prin care Radu Miruță a fost numit ministrul al Apărării Naționale
-Navy’s New Frigate Will Not Have A Vertical Launch System For Missiles
FF(X) will initially have the same armament installed as the Littoral Combat Ships, relying on uncrewed platforms and modular payloads for expanded capability.
https://www.twz.com/sea/navys-new-frigate-will-not-have-vertical-launch-systems-for-missiles
-What We Know About The Trump Class “Battleship”
The USS Defiant would be the first Trump class battleship, but major questions remain about affordability and logic of such a massive design.
https://www.twz.com/sea/what-we-know-about-the-trump-class-battleship
-Sabotage Attack On Russian Su-30 Fighters Shown In Video
https://www.twz.com/air/sabotage-attack-on-russian-su-30-fighters-shown-in-video
https://www.youtube.com/watch?v=XPToZaChWys
Un patron român încalță Carabinierii și Garda Financiară din Italia
De aici vin bocancii de care se plâng militarii? Cunoaște cineva produsele lor?
Mai degraba de la Jolly dar au productie de calitate am fost in fobrica din romania din bucuresti
@I.v.Catalin Romania si Bucuresti cu litera mare, te rog!
„Belgian Defense Minister Theo Francken announced the delivery of the first Polish Piorun anti-aircraft missile launchers to the army.
During an official visit to the Mesko plant in May of this year, Belgian Defense Minister Theo Francken signed a letter of intent regarding Polish-Belgian cooperation in the areas of air defense, among others. A framework agreement was also concluded regarding the potential purchase of 200-300 shoulder-mounted Piorun very short-range anti-aircraft missile launchers for the Belgian Army. According to Minister Kosiniak-Kamysz, only three months passed from the moment the Belgian side notified the Belgian side to the conclusion of the above agreement.”
https://defence24.pl/sily-zbrojne/polskie-pioruny-przedone-armii-nato-miesiace-po-umowie
https://www.youtube.com/watch?v=VZvie4m-00s
niste dungi pe harti
https://www.profit.ro/stiri/politic/decizie-ultima-ora-bani-in-plus-la-aparare-pe-final-de-an-pentru-arme-vehicule-infrastructura-si-it-c-22284533
DECIZIE ULTIMA ORĂ Bani în plus la Apărare pe final de an pentru arme, vehicule, infrastructură și IT&C
Guvernul a hotărât în ședința de astăzi suplimentarea bugetului Ministerului Apărării Naționale (MApN) pe 2025 din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Executivului.
Asta ″în vederea asigurării sumelor necesare plății obligațiilor ce revin din contractele încheiate pentru achiziții de echipamente militare și asigurării finanțării proiectelor de infrastructură militară″. Suma intrată în ședința de guvern pentru acest minister este de 1,3 miliarde lei.
Acum este anunțat că Ministerul Apărării Naționale primește 300 milioane lei, reprezentând credite de angajament și credite bugetare, pentru plata obligațiilor din contractele încheiate pentru achiziții de echipamente militare și asigurării finanțării proiectelor de infrastructură militară. Autoritățile arată că, în vederea efectuării unor plăți urgente pentru continuarea înzestrării Armatei României, este necesară suplimentarea bugetului Ministerului Apărării Naționale pe anul 2025, pentru:
– Modernizare sistem artilerie antiaeriană Oerlikon Model GDF 103 la standardul sistem AA cu capacități CRAM;
– Infrastructura Baza 57 Aeriană în cazarma 888 Mihail Kogălniceanu;
– Elicopter H215M cu capabilități de luptă la suprafață (AsuW);
– Autospeciale capacitate mărită intervenții la incendii aeroportuare;
– Autospecială de acces radio pentru sisteme radar și ISR;
– Sistem dislocabil pentru funcționare structură de nivel B-850 PAX;
– Obligații contractuale acorduri-cadru în domeniul IT și comunicații, securitate și apărare cibernetică.
e ceva ce trebuiau sa plateasca musai, o rata la ceva important.
Deci putem sa achizitionam orice de oriunde ca avem fondul de rezerva al guvernului si le achtam chiar daca facem contracte de vreo 20 de miliarde in vreo 1-2 ani fara perioada de gratie
fondul ala de rezerva nu ar trebui atins decat daca e urgenta majora.
pai si cine e de vina MZ ca smecherii de la aparare au platit prioritar contracte non-ue cu turcia coreea si israil , ca au crezut ca safe merge cu orice ,ca asai la romani ,si cand au descoperit ca nu merge smecheria damboviteana au bagat mana adanc in banii de imormantare ai bunicii
eu zic ca sunt respinse la safe ca e parca si achizitia de rachete patriot in alte surse platita din fondu de rezerva ,dar na sa se dea altii cu capu de pereti de ce am tras eu concluzia asta ,ca iar zice lumea ca o iau pe camp cu generalii national-comunisti inca in functie care viseaza la nealiniere si independenta fata de UE si Nato si sustinatorii lor politici neocomunisti din psd si aur
Cum e cu ” nemtii aia destepti” care au luat 328 milioane de euro sa modernizeze niste tunuri ,contract din 2023 si italienii primesc intr un an pe 73 milionae cel mai smecher sistem AA? https://defence-industry.eu/rheinmetall-delivers-first-skynex-air-defence-system-to-italian-army-under-e73-million-order/. Din punctul meu de vedere cat mai putine contracete cu nemtii….
tot ii dai inainte cu nemtii care nu au fost in stare sa modernizeze…
Stii exact cand au dat ai nostri banii, cand au trimis echipamentele la modernizare, care era calendarul convenit?
Cauta sa vezi cine a donat cel mai mult din UE pentru Ucraina, mai ales la echipamente nou fabricate.
Uitate in primul rand la bani, ce trebuia sa faca nemtii de banii aia si pe urma la timpul de livrare si ce au primit italienii de 73 milioane. Tine minte, italienii , au primit de banii aia nu au reparat, tu cu cine tii ?. Cu Romania sau cu Germania ?. Asta nu are treaba cu „Cauta sa vezi cine a donat cel mai mult din UE pentru Ucraina, mai ales la echipamente nou fabricate” sau are dupa cum induci tu ideiea? Sa inteleg ca i arde pe fraeri la bani sa poata face donatii Ucrainei ? Ca in varianta cealalta, ca ar fi ocupati cu Ucraina si nu au timp sa faca, ii dai temelie lui @ Nicu, ca nemtii nu au cum sa livreze repede ca sunt ocupati cu livrarile catre Ucraina ! Pe care sa o credem ? Spui „a donat cel mai mult din UE pentru Ucraina, ” A donat ca valoare , nu ca procent din PIB ca sunt tari mai mici care au donat mult mai mult ca procent din PIB !
„tu cu cine tii?”
Se vede ca nu poti sa gandesti la rece, ci doar sa te „pravalesti” peste fapte
si are treaba si cu volumul produs, inseamna ca pot livra mai repede si de multe ori mai ieftin.
Ha,ha, ha MZ , unde prietene ” inseamna ca pot livra mai repede si de multe ori mai ieftin” , Sper sa traim sa o vedem si pe asta, ca daca e ca tine e in avantajul nostru,daca e ca mine o sa fie scump si o sa dureze….
Pana acum afirmatia ta nu s a adeverit ! Vedem in 2026…..
depinde cu ce urgenta te-ai pus la coada si cati clienti au cerut inaintea ta.
Daca nici noi care suntem pe flancul estic si avem Gepardul prin Polonia, nu suntem intre primii pe lista e clara… decat asteptam sa testeze ei tehnica prin ucraina, care nu a rupt gura targului…cum spune Nicu, luam de la polonezi si coreeni, ca si americanii cumpara de la ei, nemtii cei buni la toate cumpara de la israelieni si americani si de la altii…
nu cred ca avem nici un Gepard prin Polonia
La noi e autostrada dronelor si tu spui „depinde cu ce urgenta te-ai pus la coada si cati clienti au cerut inaintea ta” Afirmatia asta nu stain picioare 2 secunde ! Incepand de la ai nostrii si terminand cu NATO ne dam de pereti ca nu avem cu ce da dronele jos si nu e vorba numai de radare si noi zici tu, ca s ar putea sa fim undeva pe la jumatatea cozii la „achizitia”. scuze „modernizarea” tunurilor ? Nu cred ! Puteam sa le modernizam cu turcii, corenii…. Da-le naibii, ca luam Korkut care trage si munitie ATOM si tot aveam mai repede.https://www.aselsan.com/en/defence/product/3355/korkut-13035
iar faci presupuneri, inclusiv despre cum gandesc aia la guvern/MApN
gerula national comunistii care nu vor sa deranjeze rusia de la mapn au priotirizat achizitiile din coreea si turcia si oerlicoanele le au trecut ultimele pe lista au platit rata din fondul de urgenta al guvernului ca nu era prioritar
mesaju e clar luati coreene ca germanele deranjeaza echilibrul pe flancul de est ascultatii pe rusi ca sa nu va atace ,tre sa ne obijnuim cu rusii la granita polonezii sau conformat la noi inca se dau lupte inca este pericolul ca rusia sa ne considere inamic
Nicu, da mi voie sa nu fiu de acord cu afirmatiile tale, cu natinal/comunistii…. daca era AUR si POT, SOS, majoritar si formau guvernul te credeam, dar la guvern e pura prostie si incompetenta, dupa mine…
@MZ, în luna iulie anul curent sigur aveam un detașament de Geparzi în Polonia, dacă nu mă înșel îl avem din 2020 acolo
https://www.dvidshub.net/image/9191693/task-force-iron-soldiers-participate-joint-live-fire-exercise-poland
Anul trecut au fost implicați și într-un incident de tragere
https://spotmedia.ro/en/news/news/the-ministry-of-defense-announces-that-a-shooting-incident-occurred-at-the-south-hills-shooting-range-in-poland-where-romanian-artillerymen-are-stationed
da, corect, ma gandeam la Ucraina, nu la Polonia 🙂 …
la polonezi au fost si GDF-urile noastre.
daca e ca tine cu coreeni ne uitam lung departe cum ne cuceresc rusii cu ajutorul lor ,intrebare pt un pretin cand polonezii si coreeni vor trimite echipamente coreene sa testeze ucrainienii,iti spun eu de acum niciodata
Polonezii au trimis KRAB, armament usor, tancuri PT , avione destule….. si nu au clacat ca PZH 2000.
Polonezii au trimis si arme mai vechi dar si sistem recente care astfel au fost testate imbunatatite…https://www.defenseromania.ro/de-la-mig-29-la-sute-de-tancuri-inclusiv-leopard-2-avem-bilantul-impresionant-al-armelor-trimise-de-polonia-pentru-ucraina_631054.html. Inca nu se aude de mult testatul „KF41” in Ucraina, o fi ajuns pe aliniamentul pe care au ajuns” Cobrele ” de la FOS Kraken? Intreb si eu un prieten…une or fi ? le au gaurit rusii?
Ce treaba are trimisul de arme in Ucraina, de catre coreeni, cu livrarea catre noi sau polonezi?
Si nu vorbesc doar de livrare, vorbesc de transfer de tehnologie, licente si productie locala.
Polonezii tocmai ce au semnat contractul pentru producerea de MLRS (ca tot vorbiram aici nu demult) coreene la ei
https://defence24.pl/przemysl/polska-wchodzi-do-elitarnego-grona-rakietowa-umowa-dla-homara-podpisana
” During this visit, we signed an executive agreement for 72 Chunmoo launchers, which will be manufactured in Poland. We have the technology to produce launch containers, with production set to begin in 2026. This is a partnership with a country that wants to share its technology. Including rocket technology. In total, there will be 290 Chunmoo sets in our country. The plants that will be built in Gorzów Wielkopolski will create hundreds of jobs, but they are also a very important agreement for security. For the first time in the history of the Third Republic of Poland, missiles will be produced in Poland.
This is a very important signal to our opponents and those who would like to raise a hand against our country. We will be a manufacturer of systems. We will produce not only launch containers but also missiles for these containers,”
The first executive agreement in the Homar-K program for 218 launcher modules, together with a supply of CGR-080 missiles with a range of 80 km and CTM-290 missiles with a range of 290 km, worth USD 3.55 billion net (approx. PLN 12.7 billion at the current exchange rate), was concluded in November 2022. The second contract, for 72 launcher modules with the transfer of production and maintenance technology and the integration of 122 mm missiles, was signed in April 2024 for USD 1.6 billion. To date, at least 156 launcher modules have been delivered”‘
In trei ani le-au livrat si jumate din numarul de lansatoare din primul contract, plus munitia pentru ele (nu stiu cata e aia), si intr-un an fac si transferul de tehnologie in Polonia si din 2026 incep productia la ei, trimit inclusiv angajati coreeni sa-i ajute sa dea drumu la treaba. Asta in conditiile in care polonezii n-au mai produs niciodata rachete la ei, o iau de la zero, macar noi mai miscam ceva chiar daca slabut, ne-ar fi insa mult mai usor sa pornim cu produse din clasele superioare banuiesc
Intrebarea e in cat timp livreaza nemtii, si in ce conditii? Sau francezii, daca vorbim de MLRS, cu echivalentul lor de Himars? Americanii? E altcineva de acord sa faca transfer de tehnologie si sa localizam rapid aici productia si sa producem noi, ceea ce e vital mai ales in cazul unor astfel de munitii?
La MLI-uri de ex, in cat timp s-ar apuca de Lynx, la ce pret, cu ce transfer de tehnologie si in ce procent, apoi daca si in ce procent va depinde si de fabrica de la unguri, ceea ce ar fi catastrofal dpdv strategic stiind ca ungurii sunt marionetele rusilor, sau ma rog, Orban e, si sigur ne vor sabota in caz de ceva?
Asta fara a mai intreba ce probleme mai are Lynxul, de ce a pierdut in Australia in fata Redback coreean (desi australienii deja produceau Boxer la ei), de ce nu se grabesc ucrainienii sa-l bage in focul luptei si il tin pe tusa?
De ce nemtii insisi nu sunt interesati de Lynx?
Mie mi-ar placea KF-51, tancul, pare interesant, desi nici ala nu e testat, e inca in stadiul de prototip dar poate grabesc italienii testarea si productia si luam acelasi model, daca e sa fie. Daca il fac aici in conditiile cerute de MApN, n-as avea nimic de zis, dar din nou, daca si cand?
Oricum nu-nteleg de ce nu anunta ai nostri cum au spus, ce vor sa ia acum si cine a depus oferte, sa se vada cine ce ofera,ce conditii, ce caracteristici etc. Probabil se trag sfori prin culise, se aduc in discutie influente politico-economice, posibil se invart plicuri, stiu eu, sper sa se aleaga pana la urma ce e mai bine in primul rand pentru noi ca tara,pentru Armata si pentru industria de aparare, chiar daca o sa se supere un pic unii care se cred castigatori din oficiu dar nu ofera ce trebuie
e vorba de valoare si ccapacitate de productie. Pot a fi livrat oricat din PIB aia mici, daca industria germana alivrat de zece ori mai mult. Pentru Ucraina si aia care vor cantitati, asta conteaza, nu cat % din PIB.
Nu se mai spune nimic despre plata pentru F35….au platit ceva , nu au platit ..cand trebuia sa plateasca prima transa …nimic despre asta
La F 35 deocamdata nu avem ce plati, din ce stiu eu avioanele sunt cumparate pe credit de la guvernul american.
cand se emite factura FMS de la lotul 18 incolo ,tre sa platesti
https://www.reuters.com/world/middle-east/signal-lost-with-jet-believed-be-carrying-libyan-army-chief-over-ankara-media-2025-12-23/ They asked for weapons…
Sa isi fi bagat coada Israelul ?
– https://www.youtube.com/shorts/DaZemTXkCqA
Se pare că tancurile chinezești sunt predispuse la cedări ale țevii. Calitate chinezească, oare?
Părerea mea, hâc…
Posibil probleme la cromarea dură + tratament termic post forjare, eventual „autofrettage” desi din câte știu procedeul se folosește la tevi de obuziere. Chinezii folosesc mașină de forjat radiala produsă de firma austriaca GFM (si Picatinny Arsenal din SUA folosește mașini de la același producător), nu cred sa fie ceva din forjare.
A aparut raportul anual al Pentagonului privind puterea militara a Chinei:
https://media.defense.gov/2025/Dec/23/2003849070/-1/-1/1/ANNUAL-REPORT-TO-CONGRESS-MILITARY-AND-SECURITY-DEVELOPMENTS-INVOLVING-THE-PEOPLES-REPUBLIC-OF-CHINA-2025.PDF
https://www.andrewerickson.com/2025/12/department-of-war-just-released-2025-china-military-power-report-full-text-key-points-here/
USR propune interzicerea organizațiilor și simbolurilor comuniste. Pedepse cu închisoarea pentru propaganda comunistă
https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/usr-propune-interzicerea-organizatiilor-si-simbolurilor-comuniste-pedepse-cu-inchisoarea-pentru-propaganda-comunista-3557529
@Nicolae – this is what I wrote about a few days ago:
„Other ideas for industrial cooperation have also been unofficially revealed, including the purchase of Polish weapons systems for Swedish needs. In addition to the rescue ship mentioned in November, the Swedes are declaring the possibility of ordering Kormoran II-class minehunters and hull sections for guided missile frigates, if Babcock International supplies the ships.”
https://milmag.pl/kolejny-krok-w-sprawie-zakupu-okretow-podwodnych/
Noutari din front https://www.youtube.com/watch?v=giPhoJ9gskc
https://m.digi24.ro/stiri/externe/mapamond/planurile-de-razboi-ale-sua-in-nigeria-istoria-conflictelor-din-tara-africana-si-optiunile-lui-trump-pentru-a-incheia-o-noua-pace-3558743
https://www.zona-militar.com/en/2025/12/20/this-is-how-the-first-f-16s-were-incorporated-into-the-argentine-air-force-an-updated-chronology-of-the-peace-condor-program/
COȘMAR NEGRU LA MOSCOVA. China discută deschis miza celor 7 milioane km² din Rusia
Presa chineză discută deschis un scenariu exploziv: ce se întâmplă cu cele 7 milioane de km² din Extremul Orient rus dacă Rusia intră în colaps?
https://youtu.be/Fy0ZfylsgJQ?si=mEH7COszy4ufe_2-
Chinezii deja au cumpărat sau investit bani serioși în multe zone-cheie din Siberia și trendul continuă. De asemenea, sunt mulți chinezi care s-au mutat în acele zone.
Au pus ochii de mult pe acea regiune plină de bogații, slab populată care nu are prea multă treabă cu rusul european.
Exact! Am văzut în multe poze publicate de diverși motocicliști europeni care au călătorit în Siberia (deci nu jurnaliști) că magazinele din micile așezări siberiene sunt ticsite numai de produse chinezești și de asemenea abundă mașinile chinezești – care chiar și de mâna a doua, sunt preferate celor rusești… (în afară de camioane, unde Ural rămâne regele); în plus, populațiile locale au mult mai multe afinități cu chinezii și mongolii, față de ruși.
În lăcomia lor de a-și (re)extinde ambițiile politice spre Vest, muscalii își toacă resursele și s-ar putea să piardă Estul. Dar nu neapărat curând, China are răbdare, iar ipotetica decuplare Moscova-Beijing folosită de Trumpistan drept pretext pentru deciziile de subminare a blocului occidental e o fantasmă pentru moment. Înainte de Siberia va fi Taiwan, cu excepția cazului în care Moscova își rupe gâtul din senin.
Daca vii cu surse You Tube, este clar… waist of time, mate
ne referim la , hm, 西伯利亚 ? :))
Codrut&Adrian: înainte să postăm… citim și noi una-alta?! 😀 Măcar din alte surse, cum ar fi:
https://thehill.com/opinion/international/5379824-china-wants-to-invade-siberia-not-taiwan/
si eu ce-am scris? :)))))
https://news.err.ee/1609893902/estonians-jailed-for-defacing-monument-on-orders-of-russian-intelligence
https://www.navalnews.com/naval-news/2025/12/japan-completes-all-improved-type-12-anti-ship-missile-tests/
https://militarnyi.com/en/news/russia-suspected-of-developing-weapons-against-starlink-satellites/
https://militarnyi.com/en/news/mitsubishi-launched-12th-mogami-frigate-as-conclusion-to-japan-s-largest-shipbuilding-program/
https://militarnyi.com/en/news/estonia-orders-south-korean-k239-chunmoo-mlrs-in-addition-to-himars/
https://militarnyi.com/en/news/sweden-accelerates-integration-of-taurus-missiles-on-gripen-fighter-jets/
https://www.reuters.com/business/aerospace-defense/pentagon-watchdog-criticizes-lockheed-f-35-maintenance-failures-bloomberg-news-2025-12-23/
„The availability of F-35 aircraft in 2024 was 50%, 17% below the minimum performance requirement, the Pentagon watchdog said.”
Ajunge cu denigrarea lui F-35, ză best ercraft în ză uărld !
https://www.nextgov.com/defense/2025/12/now-you-can-train-next-drone-war-simulated-ukrainian-front-lines/410279/
https://store.steampowered.com/app/2862860/Ukrainian_Fight_Drone_Simulator/
5 miliarde inmultit cu 50 de bani = 2,5 miliarde lei = 500 milioane euro, corect?
https://www.msn.com/en-xl/news/other/romania-nears-5-billion-returned-containers-under-deposit-return-system-in-2025/ar-AA1STKgJ
„Daca ne-au pus sa platim sticla”, normal ca o returnam, umbla vorba pe net.
Craciun Fericit, condoleante @Georgel.
https://hotnews.ro/hidroelectrica-vrea-sa-se-asocieze-cu-gigantul-francez-edf-pentru-hidrocentrala-tarnita-un-proiect-vechi-de-jumatate-de-secol-2137770?utm_source=hotnews&utm_medium=homepage&utm_campaign=ultima-ora-widget
creste parteneriatul strategic cu Franta
Dacă e ceva care merge în Franța, este producerea și distribuția energiei electrice, fie ea de proveniență nucleară, hidraulică sau termică.
EDF este în adevăr expert.
e hai ca nu e chiar asa, esti prea carcotas 🙂
Caile ferate functionau in 2023 mai bine ca cele germane; am fost in 3 ocazii cate 2 saptamani (zona Bordeaux – Toulouse, Lille si Paris si imprejurimi) si n-am avut treaba cu intarzieri, anulari etc. In schimb in Germania, unde merg des in zona de vest (Frankfurt, Koln, Hamburg) am avut mereu intarzieri, chiar si de 1 ora.
Si-s sigur ca-s mai multe chestii care functioneaza in Franta
flixbus
si mai eften
am asa o slabiciunea pentru trenuri, am crescut langa un depou, am avut trenulete cand era mic, plus ca TGV nu vezi oriunde si calatoreste mai repede ca autobuzul 🙂
Craciun fericit tuturor!
I Wish You Christmas – Katherine Jenkins
https://youtu.be/Z6MTIyQOaro?si=WsAdYVDVoM83G39x
Christmas gift: PANDUR IFV made in Poland 😉
https://defence24.pl/przemysl/czy-kto-stryker-mogl-byc-polakiem-historia-ktora-wciaz-budzi-pytania-analiza
– https://www.youtube.com/watch?v=b8Aj2g0sWk0
Tot despre tancurile chinezești VT-4, și țeava tunului.
Părerea mea, hâc…
„In a low-key ceremonial handover held this week on the production line at an Elbit Systems plant in Yokneam, the IDF Artillery Corps marked !a milestone with the delivery of its first domestically produced wheeled self-propelled howitzer.” https://www.ynet.co.il/news/article/yokra14622956
Oameni buni, macar de sarbatori sa nu mai fim asa de combativi cu semenii nostri! Eu astazi mi-am inmormantat mama. Cu asa ceva nu se glumeste, chiar este asa. Ma simt usurat, nu doresc nimanui sa zaca la pat, daca as putea alege, sper sa ma ia dreaku instant.
Sa aveti sarbatori cu pace, sanatate si fericire alaturi de cei dragi!
Dumnezeu să o odihnească pe mama ta, Georgel! Primește, te rog, compasiunea mea și gândul bun pe cum că, așa cum se spune, cei ce pleacă din viața terestră în preajma unor zile faste – cum e Crăciunul – binemerită în viața de apoi…
Condoleante, Dumnezeu o odihneasca! E unul din cele mai grele lucruri in viata, sa-ti inmormantezi parintii.
Sarbatori cu liniste, pace si sanatate iti doresc!
Dumnezeu să o odihnească în pace!
Sincere condoleanțe!
R.I.P. Sincere condoleante.
Condoleanțe! E un citat pe net: “timpul nu vindecă nimic, doar ne învață cum să trăim cu durerea”
Condoleante. Sa ii fie tarana usoara, dumnezeu sa o odihneasca.
Condoleante, nici celui mai aprig inamic nu ii este de dorit chinul unei boli terminale sau incapacitante al unei rude apropiate aflate in ingrijire, de la o varsta tot ce poti sa iti doresti este sanatate
E greu al naibii. Inteleg durerea prin care treci dar si usurarea. Eu l-am inmormantat pe tata fix acum 3 luni (pacient onco).
Sincere condoleante si nu-ti pot spune decat sa ai rabdare cu tine insuti, nu grabi si nu incerca sa grabesti procesul prin care treci.
Dumnezeu să o odihnească în pace!
Condoleanțe!
Sincere condoleanțe!
Condoleanțe! Dumnezeu să o odihnească!
Condoleante Georgel, imi pare tare rau, si eu mi-am pierdut tatal acum 2 ani. Sanatate!
Va multumesc din suflet prieteni, nu am postat acest anunt ca sa atrag likensi, a fost un impuls de moment. Rudele nu le alegi, prietenii da. Cu voi m-as duce la razboi ca sa imi apar tara oricand, stiu ca nu am spatele descoperit. Sa fiti iubiti!
Condoleante😔
Pagina 2
replied
„Donald J. Trump had raped her along with Jeffrey Epstein.”
https://www.justice.gov/epstein/files/DataSet%208/EFTA00020517.pdf
Sincere condoleanțe si din partea mea Georgel! Si daca mai e loc, atunci as ura Crăciun Fericit tuturor celor ce ne intalnim virtual pe acest site…..
Inamicilor le doresc chestii mult mai complexe și mai rele de atât. Las compasiunea pentru alții. Sărbători, sau nu.
Acestea fiind zise, sincere condoleanțe, @georgel. Știu cum e să ai grijă de cineva în stadiul ăsta, întâi străbunica, când abia începeam școala, apoi, mai târziu, bunica. E o moară ce macină mai mult de o singură viață. Pentru cel în cauză moartea poate fi chiar o alinare, fie ea și amară. Și unii chiar o imploră. Dacă ajung în stadiul ăsta, sper să mai am un moment de putere cât să iau decizia cea mai logică.
Sărbători fericite tuturor!
P.S. Mai puțin rusnacilor și rusofililor!
Sărbători Fericite, cu liniște și pace în suflet, alături de cei dragi! 🧑🎄🌲🎁
Craciun fericit! Sarbatori frumoase! Ganduri bune! 🎄🥳🎁🎅🏼
Human Rights Under Hamas
https://www.youtube.com/watch?v=Ejsdql3uwYE
Sarbatori Fericite! 🌲
Sarbatori fericite baieti
Locuri de munca in Medias:
https://www.rheinmetall.com/en/career/vacancies?9dc11c304b4c06c2f71c48cc6574e7e5term=&9dc11c304b4c06c2f71c48cc6574e7e5filter=%257B%2522cities%2522%253A%255B%2522Mediasch%2522%255D%257D
Pai CFO sau Project manager ar trebui sa fie ocupat de lt(rez) 😉
Craciun fericit! Sarbatori frumoase Camarazi
!
Nebunia continua in Pokrovsk (facepalm):
https://www.youtube.com/watch?v=v_p9TTr3mLI
Atac aiurea cu 2 M1A1 Abrams(australiene) si 2 BMP2 catre Pokrovsk cu 14 soldati…
Rezultat: 1 M1A1 total loss, 1 BMP2 total loss, 7 soldati morti vanati de FPV drones rusesti.
Dar na, Sirski e un gheroi precum Gherasimov. Noroc ca se bat fratiorii intre ei si nu ne testeaza pe noi caci am asa o banuiala ca asa ar arata si contratacurile romanesti sa recucereasca sa zicem: Slobozia 😉
Vă urez un Crăciun fericit, dar îl las pe Trump să-l ureze mai vârtos :
Tonight, at my direction as Commander in Chief, the United States launched a powerful and deadly strike against ISIS Terrorist Scum in Northwest Nigeria, who have been targeting and viciously killing, primarily, innocent Christians, at levels not seen for many years, and even Centuries! I have previously warned these Terrorists that if they did not stop the slaughtering of Christians, there would be hell to pay, and tonight, there was. The Department of War executed numerous perfect strikes, as only the United States is capable of doing. Under my leadership, our Country will not allow Radical Islamic Terrorism to prosper. May God Bless our Military, and MERRY CHRISTMAS to all, including the dead Terrorists, of which there will be many more if their slaughter of Christians continues.
DONALD J. TRUMP
PRESIDENT OF THE UNITED STATES OF AMERICA
******************************
Merry Christmas to all, including the many Sleazebags who loved Jeffrey Epstein, gave him bundles of money, went to his Island, attended his parties, and thought he was the greatest guy on earth, only to “drop him like a dog” when things got too HOT, falsely claimed they had nothing to do with him, didn’t know him, said he was a disgusting person, and then blame, of course, President Donald J. Trump, who was actually the only one who did drop Epstein, and long before it became fashionable to do so. When their names get brought out in the ongoing Radical Left Witch Hunt (plus one lowlife “Republican,” Massie!), and it is revealed that they are Democrats all, there will be a lot of explaining to do, much like there was when it was made public that the Russia, Russia, Russia Hoax was a fictitious story – a total Scam –
and had nothing to do with “TRUMP.” The Failing New York Times, among many others, was forced to apologize for their bad and faulty Election “Reporting,” even to the point of losing many subscribers due to their highly inaccurate (FAKE!) coverage. Now the same losers are at it again, only this time so many of their friends, mostly innocent, will be badly hurt and reputationally tarnished. But sadly, that’s the way it is in the World of Corrupt Democrat Politics!!! Enjoy what may be your last Merry Christmas!
President Donald J. Trump
*******************************************
Merry Christmas to all, including the Radical Left Scum that is doing everything possible to destroy our Country, but are failing badly. We no longer have Open Borders, Men in Women’s Sports, Transgender for Everyone, or Weak Law Enforcement. What we do have is a Record Stock Market and 401K’s, Lowest Crime numbers in decades, No Inflation, and yesterday, a 4.3 GDP, two points better than expected. Tariffs have given us Trillions of Dollars in Growth and Prosperity, and the strongest National Security we have ever had. We are respected again, perhaps like never before. God Bless America!!!
President DJT
Sarbatori fericite tuturor!
Ma tot gandeam – de multi ani citesc acest blog, si nu cunosc pe nimeni de aici, poate ar merge o bere impreuna. Sa punem niste chipuri pe nick urile astea. Eu sunt din Cluj.
Nimeni nimic? Ok:))
https://www.war.gov/News/Releases/Release/Article/4367608/department-of-war-invests-327m-to-accelerate-solid-rocket-motor-component-produ/
acu ce o face national comunistii romani ,ca sa ajungem si noi sa punem umaru la productia Nato
https://hotnews.ro/atac-cu-grupuri-drone-la-granita-romaniei-armata-a-ridicat-avioane-de-vanatoare-f-16-mesaj-ro-alert-in-tulcea-2138272
S-a mai scris aici, cred ca Nicolae si MZ au mai mentionat acest tip de abordare:
https://www.twz.com/sea/chinese-cargo-ship-packed-full-of-modular-missile-launchers-emerges
Chinezii trec la crucisatoare auxiliare 🙂
Da, asa e, am mai scris, demult chiar: https://rnhs.info/crucisatorul-auxiliar-un-concept-inca-actual/
Sincer,chestia aia ma ingrozeste mai mult ca un nou portavion chinezesc…..
Vor cat multe rachete pentru a satura apararea unui viitor inamic si le vor astazi nu maine…..va mai aduceti aminte ce a spus Xi ca pana in 20-27 sa fie gata de ceva…?
https://www.youtube.com/watch?v=L1QLnBmYCeI
reclama si ceva chestii mai mult sau mai putin secrete ale mli nemtesti
– https://youtu.be/6iE1LrUuuCk?si=X8_3CtFK-v0ppHXu
De urmărit! Și de înțeles, pentru cine poate!
Părerea mea, hâc…
@ sharky. Multumesc de link.Foarte interesanta abordarea. Daca era expusa de un autohton isi rupeau formatorii de opinie fasul dupa ei. Totusi in mintea mea persista intrebarea: o fi inteligenta uluitoare a lui „Oprea izmene” sau totusi aliatii ne-au dat directia si urmaresc sa nu ne abatem?
Ministrul Apararii al Germaniei recunoaste in mai multe interviuri si declaratii publice ca Germania a primit o foaie asumata de la Nato privind efectivele zona de responsabilitate si dotarea si a asumat-o ,crezi ca Romania a primit asa ceva si crezi ca vreun decident roman isi va asuma sa recunoasca ,fara sa sara in sus otrepele rusesti
@DanielP
N-are nici o treabă Oprea, ăla doar făcea generali din orice poziție. A declarat și generalul Vlad, că după un summit NATO, cel de la Vilnius, dacă nu mă înșeală memoria, fiecare șară a primit o foaie de parcurs, pe care trebuie să o pună în aplicare. Am postat linkul atunci.
Părerea mea, hâc…
Erată: fiecare țară…
Părerea mea, hâc…
Sharky. Cred ca nu ai înțeles ironia cu „izmenaru”. Era un idiot cu litera mare care a călărit rezervele de stat ani de zile și a umplut tara de generali la hectar! Ce gândire strategica la un „fauritor de scoli doctorale” care a dus în derizoriu munca celor care au depus eforturi reale pentru obținerea acestui titlu.
https://www.youtube.com/watch?v=Kw_92JAnToo
M134D vs Drones: Minigun Defense Put to the Test
German Chancellor Friedrich Merz was making one last push to persuade EU leaders to use €210bn in frozen Russian sovereign assets to help Ukraine when he realised he lacked a critical ally: Emmanuel Macron.
In the weeks leading up to Thursday’s summit in Brussels, the French president did not publicly oppose the German proposal. Privately, however, his team voiced reservations about its legality and warned that his indebted country would struggle to issue a national guarantee in case the assets had to be returned to Moscow on short notice.
As more countries, including Italy, sided with Belgium, where the bulk of the Russian assets are located and whose government opposed the plan from the outset, Macron joined in, killing the idea.
“Macron betrayed Merz, and he knows that there will be a price to pay for that,” said a senior EU diplomat with direct knowledge of Thursday’s talks. “But he’s so weak that he had no other choice but to fold in behind Giorgia Meloni.”
The stand-off underscores a new dynamic between Europe’s two largest powers: an initiative-driven Germany and a foot-dragging France. A newfound assertiveness has taken hold in Berlin after Merz came to power in May — unlocking up to €1tn in defence and infrastructure spending for the next decade — but Paris has become hamstrung by high public debt and political instability in the second half of Macron’s final term in office.
The imbalance has dashed hopes of a major reboot of the Franco-German engine that once powered some of the EU’s biggest policy leaps.
“In Brussels there’s a real sense that Berlin is the big player and that France’s influence is lacking,” said Georgina Wright, a Paris-based senior fellow at the German Marshall Fund of the US, an American think-tank.
Merz has sought to turn the page on three years of German indecision under his predecessor Olaf Scholz, who was often forced to abstain in Brussels because of divisions within his coalition — a pattern that became known as the “German vote”. After Merz’s Christian Democrats won elections in February, he made resetting relations with France a priority.
….
Merz has embraced concepts long championed by Paris including European strategic autonomy, a “buy European” preference in defence procurement and greater protection of the single market from unfair competition. Most recently Berlin has backed trade defence measures against Chinese steel imports, a departure from Germany’s previous position.
“In a way the EU has never been so French — embracing industrial policy, security policy, largely thanks to Macron — just as France itself is retrenching,” said Wright. “But in Brussels, there is a growing sense that France is prioritising national interests over EU ones . . . The old saying that ‘France is all words, words, words, no action,’ is making a comeback.”
Merz is also facing growing impatience and distrust at home as he returns with diplomatic setbacks.
German officials have been keen to stress that the EU loan to Ukraine will be backed by parts of the EU budget that remain untapped, with no impact on national finances.
Merz himself said he was pleased by this week’s outcome, even saying it was a better solution than his and insisting that the Russian assets could still be used to reimburse the EU loan. “We are making an advance payment, but it is secured by Russian assets,” he said.
Even so, criticism poured in from the far-right Alternative for Germany, whose co-leader Alice Weidel claimed that the “German taxpayer will have to foot the bill again”.
“It’s not great to come home without Mercosur or the plan on Russian assets,” said Guntram Wolff, senior fellow at Bruegel. “The question for Macron is whether it is smart to impose political losses on Merz on two big issues.”
https://www.ft.com/content/99d256e6-8501-4ab8-81d2-d937d5888f01?utm_social_handle_id=8860325749&utm_social_post_id=629831812
Între timp, cinste lor, bulgarii trec la euro…
https://www.aktual24.ro/suntem-teribil-de-ingrijorati-bulgaria-trece-la-moneda-euro-ce-cred-oamenii-ca-se-va-intampla-de-la-1-ianuarie/#goog_rewarded
https://www.youtube.com/watch?v=A6MfjV2vsdg
Evolution of Russian Tactics
https://defence-industry.eu/hanwha-defense-usa-signs-us-army-research-deal-on-k9-howitzers-and-58-calibre-cannon-programme/
https://united24media.com/latest-news/ukraine-reinvents-the-bm-21-grad-with-digital-fire-control-and-rapid-mobility-14557
Ioropa iar la pierzatori. https://www.lemonde.fr/en/economy/article/2025/12/25/europe-s-relentless-semiconductor-decline_6748832_19.html Ma uit la chinezi si ma ingrozesc ce multe firme apar pe partea de hardware. Doar cautati HYGON C86-56 (va scutesc de cautare totusi https://www.techpowerup.com/336529/hygon-prepares-128-core-512-threaded-x86-cpu-with-four-way-smt-and-avx-512-support ) https://www.tomshardware.com/pc-components/cpus/homegrown-chinese-cpus-bring-core-i7-raptor-lake-performance-to-domestic-gaming-pcs-hygon-c86-4g-lands-between-a-core-i7-13700-and-core-i7-14700 Cambricon https://www.tomshardware.com/tech-industry/chinese-tech-firm-cambricon-looks-to-step-into-nvidia-void-triple-ai-chip-production-next-year-seeks-to-rival-huawei-but-production-remains-a-concern Europa face o lba trista, am citit de proiectul de procesor SiPearl dar deocamdata e la capitolul o fi si o pati. De fapt nu ma mir, inca Ioropa se screme sa-si faca propriile MLRS-uri, o chestie infinita mai simpla.
eu zic sa incepi de la chestii mai simple ca stapanitul si controlatul pamantului ,cum ar fi sa numai se duca dracu poduri si strazi,sa nu se mai rupa diguri inundand orase de 10 milioane de locuitori sa nu mai arda sau cada blocuri cu sute de victime,sa nu mai zboare tevi de tancuri
Exact atitudinea asta de superioritate e moartea Occidentului. Asa au râs si englezii de japonache până japonache le-au pus cruce industriei de motocicletele cu binecunoscute branduri Honda, Kawasaki, Suzuki. La fel si industria de mașini unelte, Mitsui Seiki făcea copii de masini de găurit in coordonate (jig borers) SIP elvețiene, inca mai produc asa ceva in timp ce SIP s-a pierdut in istorie, e o firmă de 50 de angajați in cadrul grupului elvețian de mașini Starrag ( Heckert, Bumotec, SIP, Dörries Scharmann and Droop+Rein). La fel, firma de masini unelte Roku-Roku producea licențe de mașini de frezat franceze HURON, azi sunt tot japonezi in timp ce HURON e deținută de….indieni 🤡🥱 Si japonache au inceput la fel, prin copiere, exact ce fac acum si chinezii. In anii ’80 produceau kit-uri CKD de Dacia si ROMAN , vezi azi ce produc, ca nici n-ai bani de mașinile lor 🤡 Au luat si licență de la AMD si si-au dezvoltat pana la urmă propriile chiplet-uri. Ajung ei si la EUV, zic ca in 5 ani ating performanța asta. https://www.reuters.com/world/china/how-china-built-its-manhattan-project-rival-west-ai-chips-2025-12-17/
da cum sa nu superioritatea aia o avea si rusestile in irak si in iran si cand colo cangi ,e o diferenta sa produci sub brand european si sa distribui si alta ale tale si tu ii compari cu japonezii ,Mitsubishi heavy industries ca aia sunt cei mai de top acolo ,produc utilaje de prin 1850 pt aia e safe cu japonezii asa ca nu ii mai compara cu niste chinezi
si sharky e de vina ca te strofoci cu chinezariile pe aici sa faci zgomot ca poate ii astupi postarile si trec neobservate
Nu ma strofoc, nu incerc sa fac propaganda, incerc sa deschid ochii ca suntem in buda, nu vezi ca se iau decizii peste capul Europei? Devenim din ce in ce mai irelevanti. Da, INCA statele din Europa de Vest mai au expertiza tehnica, dar pana cand? Nu exista coeziune in UE, fiecare face ce-l taie capul, chinezii au cincinale, ce-i drept comuniste dar macar isi propun sa ajunga undeva. Europa sovaie prea mult. Doar nu crezi ca scriu aici ca sa ce? Sa fac propaganda Chinei? Ii repect pentru ceea ce fac, au fost ditamai civilizatia in regiunea lor si tind sa isi recastige statutul. ASta nu insemna ca sunt de acord 100% cu ei, uite, nu-mi place ca ajuta Rusia in invazia din Ucriana spre exemplu.
de urmarit macar primele 7-8 minute si relevanta lor pt Romania ,cine are timp sa il urmareasca pe tot :
https://www.youtube.com/watch?v=RH_ycZYH8-s
desigur altii national comunistii ,cominternistii si trolii o sa zica ca e propaganda imperialista
Ador speech-urile femeii aleia.
Armata cumpără echipamente TEMPEST în valoare de aproape 230 de milioane de lei / Acestea împiedică scurgerile de informații prin emanații electromagnetice / Există un producător și în România https://share.google/IT4mFEdBG73OZOIrI
UK delays Challenger 3 battle tank production https://share.google/ZpqxZrdBlhLTDG1S0
‘Invisible Shield’: Polish Scientists Develop System that Can ‘Fry’ Drones in Seconds https://share.google/lzT0yrm9jNe6OP8rh
https://m.defenseromania.ro/de-ce-nu-au-mai-ajuns-anul-acesta-in-romania-toate-cele-32-de-f-16-cumparate-cate-avioane-au-fost-livrate-si-ce-se-intampla-cu-restul_639508.html
„Până în prezent au fost livrate 21 de avioane F-16 din cele 32, dintre care 16 alcătuiesc Escadrila 48 Vânătoare de la Câmpia Turzii și cinci au intrat în dotarea Escadrilei 571 Aviație Vânătoare.
Așadar, încă 11 avioane mai trebuie să ajungă.
Din informațiile pe care le deține DefenseRomania, nu au fost livrate toate anul acesta deoarece producătorul a prioritizat Ucraina în ceea ce privește piesele de schimb. Ele vor ajunge anul acesta după efectuarea operațiunilor de mentenanță. Pe de altă parte nici România nu a pus presiune pe calendarul livrărilor în contextul în care există un număr mare de avioane F-16 în componența aviației noastre militare iar „bătaia” pe locurile de pregătire a piloților e mare.
Toată regiunea are un interes foarte mare. E o foame foarte mare pentru pregătirea piloților de avioane F-16 în toate țările din regiune. Următorul loc liber cred că este peste un an de zile pentru un curs de pilot de F-16. Sunt și scumpe (n.r. – pregătirea) și locurile puține.”
La Academia Forțelor Aeriene au fost anii trecuți,in medie 4 locuri la personal navigant. Anul ăsta 40 !!
„La Pologne envisage l’achat de 10 A400M « Atlas » et de quatre avions ravitailleurs A330-800 MRTT+ Neo”
https://www.opex360.com/2025/12/27/la-pologne-envisage-lachat-de-10-a400m-atlas-et-de-quatre-avions-ravitailleurs-a330-800-mrtt-neo/
„We have evaluated different options and I am convinced that we need to have independent national capabilities.”
Adică un fel de „nu vrem să ajungem să depindem de alții care poate vor deveni niște trădători sau fătălăi”.
O capacitate extraordinara sa ai flota de transport strategic
Ce mai fac coreenii cei buni : https://www.edrmagazine.eu/adex-2025-hanwha-k9-thunder-sp-howitzer-evolution
https://defence-industry.eu/south-koreas-hanwha-begins-production-of-wheeled-k9-howitzer-with-first-tests-set-for-early-2026/
this is the way
Radu Miruță vrea ca România să cheltuiască 2,7% din PIB pentru Apărare în 2026: „Armata are nevoie de investiții”
Citește mai mult la: https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/radu-miruta-vrea-ca-romania-sa-cheltuiasca-27-din-pib-pentru-aparare-in-2026-armata-are-nevoie-de-investitii-3563589
La noi se lasa naibii otelariile, n-avem nevoie, PĂNTRU? Doar bloace la suprapret si Lidl si Kaufland, tigrul Europei de Sud-Est ce dreku….. https://economedia.ro/guvernul-de-la-varsovia-cumpara-o-otelarie-pentru-a-o-converti-in-fabrica-de-blindaje-militare-polonia-nu-si-putea-permite-ca-otelaria-sa-cada-in-maini-gresite.html
pt ca sunt uriase si au nevoie de comenzi uriase ,de unde ? ca asa ne-a placut noua sa ne laudam ca facem mult si scump , ca asa se intampla cand construiesti grandios nu scalabil economic
Vezi Huta Stalowa in Polonia, ei pot noi de ce nu putem? Stii cat e necesarul de otel al Romaniei desteptule? „Concret, în 2019 cantitatea totală de oțel beton utilizată pe piața locală a fost de 978.000 de tone, din care 803.000 tone, respectiv 82%, au fost importuri. Restul, de aproximativ 179.000 de tone l-a reprezentat producția internă a COS Târgoviște și Ductil Steel Buzău.
În 2018, deci în urmă cu doi ani, România a importat o cantitate totală de 700.000 de tone (80,4% din necesarul pieței), iar producția internă (realizată de acealeași două companii) s-a ridicat la 170.700 de tone. Volumul întregii piețe a fost de 870.000 de tone.
„Conform datelor Eurofer.eu publicate anul trecut, România ocupa în 2023 a patra poziție la nivel european în ceea ce privește numărul angajaților din metalurgie – 22.000.
Primele locuri erau:
1. Germania – 79.500 salariați (26,2% din totalul UE)
2. Italia – 30.800 (10,2%)
3. Franța – 25.300 (8,3%)
4. România – 22.100 (7,3%)
5. Polonia – 21.500 (7,1%)
În materie de producție, însă, poziția este spre coada clasamentului celor 20 de țări producătoare din UE. România e pe poziția a 15-a, cu o contribuție de doar 1,3%.
Stii ce insemna asta nu? LIPSA DE INVESTITII IN TEHNOLOGIE. Cum pana mea polonezii pot? La firma unde lucrez luam otel de la Cognor din Polonia de la diam. 65 mm pana la 230 mm daca retin bine. Bine, armai fi si alti factori gen DAREA PE MANA A COMBINATELOR UNOR STRAINI RAU_INTENTIONATI, Vezi RUSII (cu antecedente si la Oradea de unde sunt eu cu ALUMINA) sau Pajeet-ul ala de la Galati care vrea sa inchida tot sa-si faca la descultii lui in India tot. Ar mai fi si factori interni cauzati de LIPITORILE care freaca smanganul pe salarii bune ” Schema de personal mare, mai ales la nivelul personalului TESA (tehnic, economic, social și administrativ) și erorile de management sunt însă factorii interni.”
Fara otel nu ai civilizatie, fara otel nu ai armament deci implicit nu ai SUVERANITATE ! Tot ce faci tu e sa mesteci propaganda celor care au dat tunuri in tara asta imbogatindu-se nelegal, atat ai invatat tu, ca nu merge la noi in Romania. Cu necesar de peste un milion de tone tu vii si-mi spui ca au nevoie de comenzi uriase….. comenzile exista doar ca managementul e dezinteresat sau interesat sa le SABOTEZE ca sa le inchida, mai sunt si lipitori interne care nu fac nimic doar incaseaza sume frumusele, mai e si UE care e interesata de vehicule electrice dar nu e interesata sa miste odata dracului lucrurile cu productia de energie IEFTINA, ca si asta e problema, vezi preturile pe KWh in ITalia, Germania, Franta. Italia si Franta au preturi MAI MICI ca noi pe KWh datorita AJUTOARELOR DE STAT! SURSE: https://romania.europalibera.org/a/siderurgia-romanesca-se-prabuseste-iute-la-otelul-fix-cand-europa-ar-putea-creste-comenzile-pentru-industria-de-aparare/33354117.html
https://cursdeguvernare.ro/boom-ul-constructiilor-in-romania-face-sa-duduie-fabricile-vecinilor-importam-un-milion-de-tone-de-otel-beton-adica-100-din-necesar.html
pt ca te uiti la bugetul romaniei si te uiti degeaba , pt ca maretii miliardari romani de carton ,nu investesc in productie nu aduce profitul repede si mare , deci iti trebuie investitori externi ,care insa ne fura chiar tu o zici de multe ori pe aici , iar investitorii straini nu vin in companii unde statul decide cum se imparte profitul,daca se reinvesteste sau se baga in controlarea deficitului guvernamental , desi nu a facut nimic sa il obtina exemplu SNM, si nu vin unde se cere dijmna de orice lesinat din sistemul de stat de control si aprobare avize ,ci pleaca, deci de aia ,voteaza incontinuare psd si aur ca din succes in succes o duci mai bine si mai sarac daca lucrezi la companii controlate de stat ca si unele companii care sunt private sunt controlate de stat ,ca la privat cat meriti atat primesti,chiar daca de atatea ori pe aici ai dovedit in postari ca nu ai capacitatea sa intelegi economia capitalista si o doresti pe aia de stat comunista ca sa nu mai fii nevoit sa gandesti ,sa muncesti , sa iti cauti de munca ,sa faca statul totul pt tine ,in capitalism e greu ,mai bine era pe timpu lu ceasca ,sincer cu peste 20 de locuri de munca schimbate in vreo 35 de ani de munca nu imi doresc nici mie nici copiilor mei nici nepotilor vreodata economie comunista de stat ,sa gandesca si sa se descurce ca de aia sunt oameni mari si de aia au facut scoala ,nu sa le spuna un tatuc cu 4 clase ce sa faca la munca pe strada in casa
Amice, lucrez in privat, nu imi doresc comunism, ce, e comunism cand statul are un cuvant de spus? Ia vezi Franta sau Italia cu ajutoarele lor pentru industrie…mai ales Franta care tine cu dintii de participatia ei in firmele importante, asta e comunism la tine? Ti-am mai spus si o repet, te tot lauzi cu 20 de locuri de munca schimbate in 35 de ani, nu e prima data cand o faci, aia nu e un semn bun, insema ca esti ori INCOPMETENT ori PUTOARE ori amandoua. Si oricum ce e la noi e un capitalism de cumetrie, un sistem cartelizat in care „investitorii” fac ce vor pe piata muncii, de aia avem milioane plecati in strainatate, de bun ce e sistemul din Romania. Asa ca hai, lasa-ma, eu ti-am dat si surse, si surse decente nu vrajeli rusofile si tu vii sa-mi spui ca eu vreau comunism, asa e cand ramai fara argumente, incepi si miorlai pe langa subiect. NU vreau sa faca Statul tot pentru mine dar vreau ca Statul sa miste in mortii mamii lui ceva ca fac „fifty-fifty” cu el la salariu in fiecare luna si nimeni nu m-a intrebat daca imi convine sau nu? Capisci? Am dreptul sa fiu revoltat cand jumatate de luna lucrez pentru Stat, ok?
Job hopping-ul la 1-2 ani il practica cand industria permite, cine poate si cand se poate. Pt bani mai multi, proiecte/tehnologii mai interesante, CV mai pufos, samd samd. In multe industrii nu-ti cresti salariul consistent (double digit/high double digit) decat daca schimbi jobul.
Cand in diverse industrii se putea asta (ca timpurile si piata o permiteau) unii stateau pe la caldurica si credeau ca branzica curge mereu la fel, nu se impute. Si acum cand e piata angajatorilor, multi regreta ca sau stat pe loc cand nu era cazul.
Nu zic neaparat ca cine face job hopping e neaparat super-performer (multi sunt si panarame). Dar sunt si multi buni care-si fac treaba pe un proiect/produs in max 2 ani (faci un ‘turn-around’, pui proiectul/produsul ‘pe picioare’ ) si dupa apare plictisul & plafonarea – cand se intra pe productie standard/operational.
in rest dmpdv eu cred ca amandoi aveti dreptate, dar va cam concentrati aiurea pe nuante relativ complementare.
my2cents.
/off topic.
Depinde ce lucrezi, si la mine apare plictiseala dar stiu ca in alta parte, cel puțin in Oradea nu găsesc mai bine, cunosc si eu piata locală a muncii si e de toată jena. Ripostez fiindca aproape de fiecare data are ceva de comentat aiurea, ba ca sunt comunist, ba ca fac propagandă chineză. Dadeam un articol in care un analist spunea ca se va ajunge de lumea n-o sa-si mai poată face credite ipotecare, am fost catalogat ca AUR-ist (desi articolul era de la Ziarul Financiar), am dat dupa aceea faza cu evoluția Chinei in tehnologie și faptul ca Europa rămâne în urmă, bang!!! propagandist chinez, desi hai sa fim sinceri, ca propagandist tre’ sa fii prost sa scrii pe un site de nișă unde n-ai expunerea care o ai pe Facebook spre exemplu, dar mna, asa e cand nu gândești olecuță, expuneam situația siderurgiei românești, cu nevoia României de cca. 1 milion de tone anual si îmi baga fisa cu „sunt prea mari fabricile, au nevoie de comenzi uriase) asta desi importam 80% din necesar, asta dupa ce m-a făcut si comunist 🤡
comunism inseamna pe langa altele, militarea pt detinerea mijloacelor de productie in comun ca proprietate a statului,ups, acu depinde ce intelegi tu din articolul pe care l-ai postat initial
https://www.zf.ro/companii/profit-brut-de-11-mil-euro-la-santierul-naval-damen-galati-in-crestere-cu-80-3030906
ce face capitalismul da afara oameni exploateaza fura bani din romania
ce face comunismul in Romania vezi cazul mangalia
apropo ,ce contracte a adus statul si le-a efectuat acolo ca era cineva pe aici care imi freca ridichea propagandistic cu niste armatori pesedisti din cipru
pt relatii privind salariile si conditiile de munca de la damen galati ,creca avem postac autorizat goarna Damen parca sau poate ma insel si imi cer scuze ,Adicontakt
La ce post cu link comentam noi?
Si mai zici ca te fac comunist degeaba ,prima regula a capitalismului e ca un patron de orice fel tre sa faca profit in firma pe care o are ,nu tre sa aiba angajati ,aia ii are daca este nevoie si cat e nevoie ca numar si timp,de ce nu trebuie statul roman sa detina unitati de productie mai mult decat necesar,pt ca dovedit ani si ani la rand ca incalca regula asta Oamenii plecati in strainatate sunt oameni adaptati la capitalism ,de nevoie ,aia care stau si injura pe margine ,patronii guvernu oculta mondiala fara sa isi schimbe locul de munca ,fara sa isi schimbe profesia,nu prea
nu trebuie sa ai masina,daca nu iti permiti
nu trebuie sa ai casa,daca nu iti permiti
patronul indiferent cat te lauda nu e prietenul tau ,nu ai nici o obligatie fata de el afara de cea contractuala ,sa prestezi munca pt bani in anumite conditii ,sa stai la munca cand el nu respecta conditiile de plata si de munca inseamna sa fii prost ,si daca esti prost te vaiti degeaba
nu trebuie sa faci meseria visurilor tale
statul cetateanul il schimba ,implicandu-se activ in viata civica , in politica ong si toata lumea la vot cand votam de 35 de ani acelasi lucru cand nu ne implicam politic cand nu intelegem ca presedintele e doar un om cu puteri limitate nu 500 si nu face legi
de ce e mai bun capitalismul decat comunismul, pt ca iti ofera Libertate,inclusiv libertatea sa mori de foame
astea sunt niste consideratii despre capitalism ,poti sa le iei ca orice
criza anilor 90 o uita multi pt ei criza a fost in 2008 pt ca ei pe aia au trait-o
firma la care lucrez acum am 6 ani la ea ,am mai lucrat si 11 ani la alta cred ca 1 -2 ani la altele ,dar am si unele unde am stat doar 1 luna , de ce ca asa e in tenis citeste mai sus
si da mihai domeniu in care lucrez e unu din cele mai volatile pe piata fortei de munca dar si cea mai adaptatata forta de munca la capitalism in Romania intrarea in UE si shenghen reprezinta un buffer pt multi angajati care au o cale de scapare pe perioade scurte,cand piata interna , da chix,de aia ue si nato sunt bune nu national comunismul de cumetrie care sper in timp sa dispara cu cat stam mai mult in UE si vad si altii lumea nu doar tarusul din propria comuna
Mda, avem păreri diferite, pentru mine capitalismul nu înseamnă libertatea de a muri de foame, am viziunea lui Lee Kuan Yew din Singapore, nici comunism dar nici capitalism fără lesă. Capitalismul fără lesă degenerează in crony capitalism si in plutocrație, vezi SUA unde inegalitatea e la proporții uriașe. Ăștia ca tine cântă apologia capitalismului feroce dar daca ai fi in SUA fara protectia socială din Europa ai face pe tine, lasa-ma, cunosc si eu papagali din ăștia care sunt la un paycheck distanță de a nu avea un leu un buzunar dar ei sunt mari capitaliști. Nu poți fi capitalist daca n-ai capital și mijloace de producție, esti doar un om cu mentalitate de „embarassed millionaire”, adica unu care nu se vede „proletar” ci unu’ care le cântă în strună patronilor în speranța ca va ajunge si el vreodată ca ei.
Francezii nu o recunosc, dar sunt cam comunisti
Ce treaba are statul la Galati ? Nu e privat ?
a fost privatizat sau nu catre cine in ce procent ce investitii au facut
la mangalia unde sunt armatorii aia ciprioti ai lui tilvar si ciolacu ? aia e legatura nu sa fii trol pesedist sa gandesti un pic nu sa pui botu la mancat rahat si sa il distribui mai departe
Tu esti troll PNL/USR/PSD/ sau AUR si mananci sheet ?… Eu sunt apolitic ! Din ce scrie aici tu mananaci rahat ! „Combinatul Siderurgic Galați, operat sub numele de Liberty Galați, este deținut de grupul britanic Liberty House, parte a GFG Alliance (Gupta Family Group) controlat de miliardarul de origine indiană Sanjeev Gupta. Acesta a preluat combinatul în 2019, aducându-l sub umbrela numelui Liberty Galați, fostul ArcelorMittal Galați.
Detalii cheie:
Proprietar actual: Sanjeev Gupta (prin GFG Alliance / Liberty House). In concluzie ca si alte firme privatizate au facut sau nu treaba in romania si au primit sau nu subventie/sprijin de la stat ! Se pare ca acum ii ancheteaza pentru banii primiti sa porneasca furnalul..etc
eu zic ca ai pierdut firu ,ial de la cap
O veste bună că în viitor se va redeschide Oțelu Roșu.
@Andrf
Da, pentru că Umbrărescu e băiat deștept, a mirosit o oportunitate, și a și pus mâna pe ea. De ce să dea bani altora, pentru fier-betonul folosit, când poate muta banii dintr-un buzunar în altul?
Părerea mea, hâc…
nu e numai asta dar si perspectivele de export in Ucraina, infrastructura din Moldova…plus ca l-a luat la pret de nimic.
@steppewolf
La câte autostrăzi și drumuri expres mai sunt de construit, cel puțin 10 ani are treabă pe aici, fără să se streseze cu Ucraina și Moldova.
Părerea mea, hâc…
In plus o sa inceapa sa curga gazul ‘eftin din marea neagra ce-l vor primi cu un pic de dedicatie cei ce-s 1/ aliniati la directia geopolitica a romaniei + 2/ buni prieteni de partid.
Si apoi gradual vor incepe sa curga mai multi bani pe CF – sper ca Umbrarescu gradual sa intre si acolo, domeniul e comparabil.
Dmpdv noua ca tara ne trebuie musai un ‘campion national’ pe zona petroliera (procesare+distributie retail), nici unu’ din astia mari cu bani (UMB, dedemanii, etc) nu vor sa se bage; ca sa pornesti ceva serios (nu o chestie din asta marunta cu 20-50 benzinarii si fara rafinarie), iti trebuie niste sute de mil $$. Si e o piata al naibii de competitiva.
ne trebuie minim cate 1 ‘campion national’ privat (sau public-privat, cum e romgaz) pe fiecare domeniu economic mare.
Stai sa vezi si cat mai au de reparat la ele ca au fost facute pe graba, nu s a pus accent pe calitatea lucrarii ci s a facut la presiuni politice, si calitate lucrarilor e naspa pe multe segmente, o sa apara fisuri,tasari,alunecari de teren, cum au mai fost,, sper sa nu asfalteze de mai multe ori ca pe podul magic de la Tulcea…
@Gerula
IAr dai cu bâta-n baltă, fără să știi despre ce e vorba-n propoziție. Asfaltul de pe podul ăla se duce pentru că-l rup tirurile încărcate cu câte 60 de tone de piatră, din cariera de la Greci. Să stai p-acolo o săptămână, să le vezi cum stau pe marginea șoselei și așteaptă să plece cei de la RAR, cu cântarul, când fac controale la pod.
După ce pleacă cei cu cântarul, pleacă și coloana de tiruri, câte 10-20 odată. Podul ăla o să aibă probleme mereu, din cauza asta.
Părerea mea, hâc…
https://www.youtube.com/watch?v=XggxeuFDaDU
@sharky
Așa asfalt trebuie pus și la Brăila.
Eu nu dau cu bata in balta cum spui… Daca au schimbat mai multe mixturi e o problema ! Ar fi ramas aceiasi mixtura si le dadeau flit la ai nostrii, ca aia nu sunt prosti si numai noi pe RM stim de tirurile cu piatra !, Infiltratiile care sunt nu au legatura cu camioanele si alte chsetii de la suruburi nestranse etc sa inaugureze tovarasii mai repede !
La Podul de la Brăila au fost probleme cu asfaltul (denivelări, apariția apei prin asfalt) „CAUZATE PARTIAL „de nerespectarea restricțiilor de tonaj, șuruburi slăbite, și probleme structurale la viaducte, necesitând reparații continue, expertize tehnice și litigii între CNAIR și constructor, WeBuild, pe tema întârzierilor și a calității lucrărilor, cu recepția finală întârziind mult după inaugurare.
Probleme principale:
Asfalt: Au apărut denivelări și asfaltul s-a deteriorat rapid, atribuit de autorități nerespectării restricțiilor de tonaj de 7,5 tone în zilele călduroase, dar și infiltrații de apă, fenomen inexplicabil pentru unii.
Șuruburi: S-au constatat șuruburi nestrânse sau slăbite, probleme semnalate la scurt timp după inaugurare.
Infiltrații: A apărut apă la nivelul structurii de rezistență și prin asfalt, ceea ce a dus la cererea unor expertize tehnice.
oluții & Situație Actuală (August-Septembrie 2025):
Se lucrează la refacerea asfaltului.
S-au cerut expertize tehnice pentru a înțelege cauzele problemelor, inclusiv cele legate de apă.
CNAIR a început procesul de recepție, dar cu mențiuni, având în vedere deficiențele, iar problemele continuă și după recepția parțială, menționează un articol din august 2025. Deci nu e vorba doar de depasirea tonajului !
Gerula, dacă niște șuruburi nestrânse la parapeți provoacă deteriorarea stratului de asfalt…scuză-ma pe mine că m-am băgat în seamă. Pentru tiruri, dă o căutare pe gugăl, și vezi clipuri cu tirurile oprite, și știri din 2023 încoace. hai, că nu e așa greu.
Părerea mea, hâc…
P.S. În opinia ta, cum au apărut infiltrațiile alea de apă, sub stratul de asfalt, sus pe pod, în luna iulie-august, când nu mai plouase de cca o lună?
Sharky. O dai in derizoriu” Gerula, dacă niște șuruburi nestrânse la parapeți provoacă deteriorarea stratului de asfal ” Chestia cu suruburile confirma faprul ca s au facut lucrari in graba, nu ca din cauza suruburilor s a crapat carosabilul….Eu afara de google, am vazut o emisiune la TV despre podul asta si fimau din interior, unde erau niste ” camere”, sa le spun asa si era apa multa si aparutse rugina, plus ca exista la fundatia unui picior infiltratii din Dunarea si nu stiau ce solutii sa gaseasca sa opresca infiltrarea si spuneau ca e pericol si de tasare….Parerea Mea….
Uite aici, dar asta nu e emisiunea care am vazut o,asta e o stire din iunie,in august iesea apa din asfalt cum spui tu ,in conditiile in care au fost calduri..https://www.youtube.com/watch?v=sT_uIsIw0Kk
Vezi si aici de la min. 3.20 se vorbeste pe documente CNAIR :https://www.youtube.com/watch?v=wwmyqu4FvR8
@Gerula
Ce spune @sharky vis a vis de tir-uri nu sunt povești….
Îți confirm nu din povești sau google, ci văzut cu ochii mei …. Vara, la prânz, pe căldura de foc, trenulețul de camioane.
Banda 1 pe sensul TL- BR făcută praf, restul benzilor ok.
RAR / Isctr stau cu degegetul în partea corpului unde nu ajunge niciodată soarele și drumurile le strică extratereștrii noaptea.
Vezi A2 prima bandă, care are cam mereu nevoie de reparații
Vezi DN uri cu șleauri apărute pe ele, și cu refugii făcute praf….o fi de la marțieni
@Dan/ Nu contest ca e trafic mare de tiruri, dar apa din asfalt nu iese din cauza lor ca nu musteste asfaltul, se deterioreaza asfaltul, se fac dune/santuri sa le zic asa de la greutate, asta in perioada de vara, chestii pe care le vezi si la Giurgiu/Ruse si ala e un pod vechi gandit la un anume trafic si daca nici acolo nu sunt tiruri ca e granita, eu cred ca trec mai multe, decat pe un pod interior cum e cel de la Braila , dar infiltratiile si tasarea aparuta, plus suruburile slabe, denota lucrari prost executate , cu materiale slabe, aceiasi chestie si cu A2 si DN. Pai pe unde au trecut astia cu Leclerc sau Abrams, ca nu au mers numai pe tren, la cate tone au se faceau praf toate drumurile. Americanii sau alti cu trafic intens unde trec Mak-urile si alte tiruri de 40 t, asfalteaza in fiecare an ca noi ? Aici e vorba de lucrari prost executate cu materiale slabe sa se incadreze in bani si timp ! Mergi pe A7 zona intre Mizil si Bucuresti, sa vezi diferente de asfalt, denivelari, du te si spre Focsani e alceva. Tot in PH a fost problema cu sudura, au mai facut un picior de sprijin si au placat unde au sudat….. E In plina canicula iesea apa din asfalt, nu e minune de la Dumnezeu, „nu a dat nimeni cu bata in balta sa iasa apa” . Apa aceia s a acumulat/infiltrat in timp de undeva de posibil de sus, de pe pilonii de sustinere,de pe cablurile de sustinere,ca acestea au niste chestii pentru dispersarea apei de ploaie sa nu se acumuleze in structura, deci ceva nu e ok ! Concluzia mea e ca intradevar si tonajul afecteazacarosabilul, dar nu are legatura cu celelate defectiuni,neconformitati aparute.
Si daca urmaresti al doilea link postat de mine cel de la B1 ai sa auzi ce spune un expert Doctor Inginer, nu de alde Gerula, Sharky, Dan/, daca nici ala nu stie ce spune, si tot insistati cu parerile voastre…..
se pare ca ne-a scapat ceva , e posibil sa se traga de la taxe, avand in vedere cantitatile de materie prima pe care le are necesar :
https://www.digi24.ro/digieconomic/energie/noua-taxa-pe-carbon-a-ue-intra-in-vigoare-din-2026-ce-importuri-sunt-vizate-80307
e baiat destept ca nu a facut ca altii cu profiturile,dragnea iordache si mai sunt o gramada acu cat o tine ,ca compania e controlata de stat in mare parte nu am auzit sa faca si lucrari private ,daca ii da statu x la contracte in 1-2 ani trage pe dreapta ,n-ar fi nici primu nici ultimu
https://www.profit.ro/povesti-cu-profit/vecini/presedintele-pro-rus-vucic-serbia-va-produce-drone-in-colaborare-cu-una-dintre-principalele-puteri-straine-22288176
https://militarnyi.com/en/news/poland-installs-first-element-of-drone-countermeasure-system-on-border-with-belarus/
https://www.youtube.com/watch?v=mb74obhxJzs
bugetul aprobat JSDF
si cum vede Japonia lumea :
https://www.mod.go.jp/j/press/wp/wp2025/pdf/DOJ2025_EN_Full.pdf
522 pagini. Un document puțin mai complex decât cel de 30 de pagini al nostru. :))
si intelegem de ce national comunistii romani tre sa saboteze orice relatie cu o astfel de tara
Putin cam ironica „ingrijorarea” japonezilor fata de China cand ei au fost cei care i-au atacat mereu, doar daca imi amintesc de Razboiul Imjin (1592-1598). Noroc cu coreenii si flota lor (Vedeti de ce au sud-coreenii azi asa industrie navala misto? ) si altianta cu dinastia Ming, au reusit sa-i casapeasca pe japonache, desigur, cu pierderi importante. Bine, relatia Japona-China e mai nuantata. Piratii japonezi au atacat mult timp Joseon-ul (si in trecut cele 3 regate coreene) dar nu erau o formatiune statala, erau doar grupari distincte. China si Japonia chiar au avut si o relatie de suzeran/vasal, japonezii platind „trbut”, bine,chinezii considerau asta tribut dar japonezii de fapt faceau schimburi comerciale. Mai punem si masacrele din al Doilea Razboi Modnial savarsite de japonezi…..adica al Doilea Razboi Sino-Japonez…asta dupa primul cand si atunci japonache se plictiseau pe insulele lor si mna, au zis, hai sa mai facem o invazie.
https://youtu.be/-DGmJf5LWR0?si=5ZH3WtM60VZ4KHPe
.. have to admit ,that it will be a nice ship
https://www.youtube.com/watch?v=9ws1r6CaSXs
Geheime Staatspolizei
Greg Bouvino ala zici ca e Col. Steven J. Lockjaw/ Seann Penn din „One battle after another” 🙂
Absolut șocant! Inițial am deschis link-ul într-o doară, Nicule, daaaar… apoi am rămas cu gura căscată! Așa a ajunsȚara Libertății?!
Guvernul federal este guvernat de trump,problema e acolo ,creca multi locali deabia asteapta niste alegeri sa le puna botnita, acu depinde daca succesele promovate de propaganda ceausista si prind la public
– https://www.defenseromania.ro/tot-ce-stim-despre-noua-clasa-trump-de-nave-inclusiv-caracteristici-un-moft-sau-o-nevoie-a-sua-viitorul-e-deja-sumbru-pentru-uss-defiant-prima-nava-din-clasa_639524.html
Ce spuneam zilele trecute?
– https://www.defenseromania.ro/doar-o-treime-dintre-soldati-ar-fi-complet-echipati-o-tara-neutra-recunoaste-ca-nu-este-capabila-sa-se-apere-de-rusia-si-nu-nu-e-vorba-despre-republica-moldova-ci-de-elvetia_639527.html
Na, că se poate și la case mai mari…
Părerea mea, hâc…
China military buildup leaves US ‘increasingly vulnerable’: Pentagon report
The assessment also says that in 2024 China „tested essential components” of Taiwan invasion options, „including through exercises to strike sea and land targets, strike U.S. forces in the Pacific, and block access to key ports.”
https://breakingdefense.com/2025/12/china-military-buildup-leaves-us-increasingly-vulnerable-pentagon-report/
US must lead in building a Pacific drone industrial base to balance China’s economic might and hegemony
Indo-Pacific allies see unmanned systems, shared production, and interoperability as essential to offset China’s scale.
https://breakingdefense.com/2025/12/us-must-lead-in-building-a-pacific-drone-industrial-base-to-balance-chinas-economic-might-and-hegemony/
The Golden Fleet’s Battleship Will Never Sail
https://www.csis.org/analysis/golden-fleets-battleship-will-never-sail
What We Know About The Trump Class “Battleship”
The USS Defiant would be the first Trump class battleship, but major questions remain about affordability and logic of such a massive design.
https://www.twz.com/sea/what-we-know-about-the-trump-class-battleship
Una dintre misiunile interesante primite de aviația militară în decembrie 1989 a fost aceea de a ataca… un cimitir!
Ei bine, este cât se poate de adevărat. Pe 23 decembrie 1989, comandantul Aviației Militare din regimul Ceaușescu, dar și din faza incipientă a regimului Iliescu, transmite o serie de ordine criminale.
Dimineață, el ordonă personalului de la Boteni să schimbe însemnele de pe elicopterele militare din bază. Astfel, tradiționalele cocarde tricolore sunt șterse și înlocuite cu dreptunghiuri tricolore sau pur și simple elicopterele sunt lăsate fără însemne.
Pe parcursul zilei, un elicopter primește ordinul de a ataca la sol, folosind proiectile reactive nedirijate (PRND), în zona cimitirului Ghencea, ceea ce și face, sub directa coordonare a acestui comandant.
Mai multe, în noul nostru clip de pe YouTube, unde discutăm pe larg despre acest subiect –
https://youtu.be/p2zw8ILMyuA?si=7mL2a-GSWZGgd43Q
Sursa Aviatia Magazin
https://www.youtube.com/watch?v=hJ2mGqL1HEk
propaganda nazista :
https://www.youtube.com/watch?v=E6d2HqG0h50
Mr. Damian Ratka on the biggest lies about the Abrams tank.
https://youtu.be/KyXew1-MQgw?si=rdSgHUDuerufwLjD
And this: https://youtu.be/4kseYQb8JYI?si=yaKveUrQKOsoYrr9
Apropo de China și Siberia. În zona Baikal multe afaceri sunt chinezești.
https://hotnews.ro/protest-in-siberia-impotriva-defrisarilor-baikalul-a-cazut-prada-topoarelor-2139105
„…unii activişti denunţă exploatarea forestieră tot mai frecventă şi nediscriminatorie din regiunea siberiană, cu scopul de a exporta lemn în China.”
https://www.zona-militar.com/en/2025/12/26/israel-defense-forces-induct-their-first-new-roem-self-propelled-howitzers-into-service/
Munitie Volcano 120 pentru tancuri fara ITAR :https://www.edrmagazine.eu/leonardo-vulcano-120-mm-ammunition-guided-indirect-fire-capability-for-mbts
Forget FCAS: The F-47 NGAD Stealth Fighter Could Be Headed to Europe – 19FortyFive https://share.google/jxo73U5MczHR9B9d7
Why NATO Secretary General insist on Europe’s defense dependence on U.S. – Pars Today https://share.google/IprQ2gQR2iRJQpNXe
Noul radar compact pentru avioane de la Leonardo si Hanwha :https://www.edrmagazine.eu/adex-2025-leonardo-and-hanwha-join-forces-to-propose-the-grifo-ek-radar-a-high-performances-compact-solution-for-light-fighters
Sisteme TF/TA pentru avioane, nu stiu sa avem asa ceva…https://www.edrmagazine.eu/elbit-systems-awarded-43-million-contract-to-equip-next-gen-korean-fighter-jets-in-development-with-tf-ta-systems
Cam asa se face educatia tehnica. Minutul 4:14 adolescentii sunt instruiti pe comanda numerica Heidenhain, minutul 4:25, arme cu sectiuni pentru vizionarea mecanismelor, remarcati MG3 (sau o fi MG42?), G36 (model transparent), MP5 si altele, minutul 4:57, elevii fac diverse piese pe freza de scularie, remarcati starea excelenta a frezei nu plina de span si de ulei ca la noi….asta in cazul in care mai exista ca multe s-au furat de cand s-au desfiintat scolile profesionale. https://www.youtube.com/watch?v=lJf4OSjgHwU
Imi bag Iron Beam in toti inamicii
Iron Bean laser system rolled out across Israel, reshaping air defense https://www.jpost.com/defense-and-tech/article-881595?utm_source=jpost.app.android&utm_medium=share
@Dov, Unde ai disparut amice atata amar de vreme ?
@Gerula
Pai nu s liber sa ma exprim aici in afara ca niste nelozi
sar pe mine. Din pacate sefii tin cu ei.
@ Dov .Am observat in decursul timpuli ca sunt cativa „sustinuti”, care au scoala putina si bun simt si nu pot veni cu argumente, plus cai vezi comentand la orice, ca ei se pricep la orice, AI- ul e prost pe langa ei si atunci cand nu au argumente incep sa te jigneasca in fel si chip. De multe ori trebuie sa te cobori la nivelul lor si nu e ok..dar nu ai ce face, ca prostul are mintea odihnita ! CSAT-ul e pistol cu apa… Eu trec 3-4 postari si daca consider ca nu e ceva ce stiu bine nu comentez, stau si citesc ce spun ceilalti. eventual verific afirmatiile lor, dar personajele de care spui tu se pricep la orice si nu rateaza o postare fara sa intervina ! Or fi avand oglinda acasa?
In fine @Gerula daca raspunsurile mele nu vor fi redactate
am sa fiu inca odata contribuitor la conversatii.
Sa avem un an bun si sanatos.🙂
Asa sa ne dea ,vorba unui camarad ‘Bunul Dumnezeu !”
Pt. ca am fir direct cu Domnu de la Ierusalim, fara
intermediari.
Surprinzător, HBO difuzează în această seară One Battle After Another, la doar trei luni de la lansare
Denmark buys Kongsberg missile systems to defend strategic coastlines
https://www.defensenews.com/global/europe/2025/12/18/denmark-buys-kongsberg-missile-systems-to-defend-strategic-coastlines/
J-22 Orao / IAR-93 Vultur
https://www.youtube.com/watch?v=RHA3uuGWOKk
Somewhere in the late 2000s, unfinished planes.
https://www.mycity-military.com/slika.php?slika=60966_103933343_FB_IMG_1766866660590.jpg
Foto Andrei Mihai
https://www.mycity-military.com/slika.php?slika=60966_160624259_FB_IMG_1766866632874.jpg
Foto Phil Adkin
These photos were probably taken in Craiova.
https://www.youtube.com/watch?v=Nj-lyQqyNtk
traiasca pretenia romano poloneza , ca inainte mult mai este
Va dati seama in ce lume trăim daca unu’ care investește in retele de home delivery de mancare se crede investitor in tehnologie? 🤡. https://www.zf.ro/eveniment/avertisment-dur-seful-prosus-cel-mare-actionar-emag-europa-isi-22993613
Mna, dmpdv Prosus ESTE o companie care are in principal investitii in assets de tehologie (sau in principal platforme de tech): PayU, eMAG, olx, Tencent, Vkontacte (social media rusesc), etc etc. La fel si platformele de home-delivery: 90% din valoarea asset-ului e ca sunt doar un middleware (adica platforma tech de intermediere intre producator si consumator – similar cu Uber, dar alt domeniu)
https://www.profit.ro/povesti-cu-profit/exclusiv-ultima-ora-investitie-armata-romaniei-gigantul-american-northrop-grumman-vrea-implice-romarm-aerostar-productia-sisteme-radar-mobile-proteja-spatiul-aerian-national-flancul-estic-nato-22289269
Investiție în Armata României. Gigantul american Northrop Grumman vrea să implice ROMARM și Aerostar în producția de sisteme radar mobile pentru a proteja spațiul aerian național și flancul estic al NATO
„Planificăm ca atât ROMARM, cât și Aerostar să coproducă componente ale sistemului G/ATOR și să acționeze ca depozit de aprovizionare pentru asistența continuă a sistemelor G/ATOR din România.
Numărul radarelor va depinde de numărul solicitat de România pentru a proteja spațiul său aerian național și flancul estic al NATO”, a declarat pentru Profit.ro Craig Doty, Manager of Business Development la Northrop Grumman.
Fiecare dintre cele două companii românești a încheiat deja, în ultimele luni, acorduri de colaborare cu Northrop Grumman, conform datelor Profit.ro.
Colaborarea gândită va viza inițial sistemele livrate României, iar pe viitor este posibilă extinderea la tehnologia destinată altor țări. „Northrop Grumman este gata să înceapă producția imediat. Calendarul nostru de producție se va alinia cu calendarul de achiziție solicitat de forțele armate române”, mai spune Doty.
Practic, o să lucrăm și noi la ale noastre dar dacă mai cumpără și alții punem de o combinație. E mai bine decât nimic…
Cred ca s-au temut ca o sa le ia thales caimacul……Ce au zis….hai sa i ofertam noi primi pe romani..
Shorad?
nu ,sunt alte contracte
👍
Daca s-ar crea un Centru de Excelență la București pentru componente de microunde/tranzistor HEMT in tehnologie GaN pentru amplificatoare solid state, eventual si programare embedded (mai ales DSP si FPGA). Nu stiu de ce dar am impresia ca iar vom suda niste fiare si cam atât fiindcă expertiza in radare s-a cam pierdut pe drum de la ultimul radar românesc START 1-M. Polonia face radare, ARGENTINA, bai, Argentina face radare si noi am aruncat la gunoi si know -how-ul acumulat la START1-M
Vise umede bre – cine sa fie fraier sa mute know-how de-asemenea semiconductori in romanica balcanistana, unde AUR e la 35-40%, PSD-ul e cu kuru in 2 lutrii, etc etc. Riscurile ar fi prea mari. La noi daca ar aduce productia de niste chipuri/integrate medium-low (gen Nexperia sau similar) si am fi bossi, sa nu visam prea departe.
La radare, sa zicem merci ca Thales are multisori angajati in RO (software, in principal pe diverse domenii civile – din ce stiu). Si daca vor sa creasca si numarul de angajati + niscaiva productie hardware – ar fi ceva https://www.economica.net/exclusiv-thales-anunta-planuri-mari-in-romania-de-la-700-la-1-800-de-angajati-pana-in-2030-vrem-sa-construim-capacitati-de-mentenanta-si-productie-in-aparare-antiaeriana-sisteme-navale-si_890736.html.
Thales sunt stabiliti in RO de niste ani buni de zile, le place aci.
Nu stii pe care sa-i crezi, ca ambele companii (NG, Thales) vand ceva promisiuni – doar de vazut care o sa se-apropie si de realitate. Plus aspectul geopolitic de-avut in vedere.
Nu stiu cat overlap de functionalitati este intre G/ATOR si GM200 (cu cele 2 variantele ale sale). La partea de AA pare ca fac cam la fel. La partea de artilerie – detectare + suport foc contra-baterie pare-se ca GM200 MM pot sa faca cam ce face si G/ATOR al lui Nortrop G.
GM200 pare ca vine intr-un container standardizat ce se transporta pe o singura masinuta, G/ATOR pare ca sunt 2-3 vehicule separate (radar, generator, comunicatii).
https://i0.wp.com/www.defensemedianetwork.com/wp-content/uploads/2014/05/AN-TPS-80-Ground-Air-Task-Orientated-Radar.jpg?fit=720%2C480&ssl=1
Ce sa zic, sper sa alegem cu cap. Din ce-am vazut semnale prin presa, se anunta ca vom cumpara GM200 (nush ce variante).
pai atunci la Aerostar vom primi doar compensatie industriala pt radarele Northrop-Grumman pe care le achizitionam pt mentenanta ,daca nu adaugam si alt contract si sa primim de la ei OFFSET de productie combinand 2 contracte avand in vedere interesul Northrop-Grumann sa vina la aerostar, unu e deja acordat sau ca si acordat
Daca te uiti la marimea antenei G/ATOR pare a avea o acoperire mai mare. Este mai usor si este multirol. Nu degeaba se zice ca inlocuieste cinci radare diferite. Cele de la Thales sunt radare diferite pentru Air Surveillance si GBAD (Ground Based Air Defence) fata de cele dedicate Counter Battery and Weapon Locating, cu toate ca sunt denumite generic GM 200, GM 200 MM/A, GM 200 MM/C. Primul introdus in 2008 si urmatoarele in 2024.
Se pare ca americanii detin intaietate in ce priveste tehnologia AESA.
Depinde ce radare alegi. Cele pe Camion au avantajul de a fi instalate si dezinstalate foarte repede. Celelalte pot fi mascate mai usor.
Ideal sa incepem sa fabricam componente si ulterior sa preluam intreaga productie dupa ce americanii se vor indrepta spre dezvoltarea altor tehnologii de varf.
On December 29th, at 2:00 PM in Warsaw, the Ministry of National Defense, Władysław Kosiniak-Kamysz, will meet with representatives of the government and the Ministry of National Defense of the Republic of Korea. The delegation will be led by the Special Envoy of the President of the Republic of Korea for Strategic Economic Cooperation.
After the meeting, the third implementation agreement for the HOMAR-K multiple launcher program will be signed, related to the acquisition of Polish-made missiles for the HOMAR-K launcher.
Explanation: This will be an implementation agreement for the licensed production of CGR-080 missiles in Poland.
Stay tuned,
More:
https://defence24.pl/przemysl/beda-polskie-rakiety-dla-systemu-homar-gigantyczna-umowa-dla-grupy-wb
https://milmag.pl/umowa-na-fabryke-rakiet-juz-poniedzialek/
https://defence24.pl/przemysl/polska-wchodzi-do-elitarnego-grona-rakietowa-umowa-dla-homara-podpisana
On December 29, 2025, at 9:00 AM in Tarnów, Władysław Kosiniak-Kamysz, the Ministry of National Defense, will participate in the signing ceremony for the investment project at Zakłady Mechaniczne „Tarnów” S.A.
Explanation: This will be the beginning of an investment program aimed at launching the mass production of counter-drone and VSHORAD systems.
Stay tuned.
https://portalobronny.se.pl/polityka-obronna/nowa-inwestycja-mon-w-tarnowie-dokapitalizowanie-zakladow-mechanicznych-tarnow-s-a-wzmocni-polski-przemysl-obronny-aa-Zucc-BUQi-6E3L.html
https://www.wnp.pl/bezpieczenstwo/nowy-etap-dla-spolki-nalezacej-do-pgz-otrzyma-ponad-300-mln-zl,1017718.html
https://en.defence-ua.com/news/poland_says_upgrading_fa_50_jets_is_uneconomical_but_us_missile_ban_is_the_real_story-16969.html
https://m.digi24.ro/stiri/externe/rusia/putin-reinvie-poporul-sovietic-romania-vizata-de-o-noua-lege-promulgata-de-catre-dictatorul-de-la-kremlin-3564745
https://m.digi24.ro/stiri/externe/sua/pentagonul-are-prea-putine-f-35-functionale-cazuri-in-care-avioane-au-fost-transfomate-in-piese-de-schimb-pentru-alte-aparate-3562813
https://www.youtube.com/watch?v=wbBbiuPAOtc
de ce Germania si industria sa militara e de rahat
EXCLUSIV ULTIMA ORĂ Investiție în Armata României. Gigantul american Northrop Grumman vrea să implice ROMARM și Aerostar în producția de sisteme radar mobile pentru a proteja spațiul aerian național și flancul estic al NATO
Citește mai mult la: https://www.profit.ro/povesti-cu-profit/exclusiv-ultima-ora-investitie-armata-romaniei-gigantul-american-northrop-grumman-vrea-implice-romarm-aerostar-productia-sisteme-radar-mobile-proteja-spatiul-aerian-national-flancul-estic-nato-22289269
Asta e probabil contraoferta la Thales GM200
sau OFFSET la contract, nu compensatii industriale
https://defence-industry.eu/missile-defence-rafael-systems-global-sustainment-selected-for-shield-programme/#google_vignette The prime contractor for the American missile defense system is Rafael…
https://www.facebook.com/photo?fbid=122258423864077921&set=a.122102150420077921 2х100 Kwt for a start…
https://russianforces.org/blog/2025/12/the_space_segment_of_the_russi.shtml
Florida : raspunsuri evazive cu 90-95%. Din ce ? De obicei detaliile de %5 desfinteaza 95%.
Zelenski s-a dus nepregatit ?! https://www.digi24.ro/stiri/externe/sua/lingouri-de-aur-ceasuri-rolex-si-o-diplomatie-decimata-din-interior-cum-functioneaza-politica-externa-a-sua-in-era-trump-2-0-3554537 >?
https://m.digi24.ro/stiri/externe/moldova/zeci-de-soldati-din-armata-republicii-moldova-au-fost-batuti-cu-bestialitate-traumele-suferite-de-catre-militarii-de-peste-prut-3565065
Ce naiba pazesc ucrainienii?https://www.defenseromania.ro/rusia-raspunde-cu-aceeasi-moneda-un-avion-ucrainean-an-26-distrus-de-o-drona-kamikaze-video-si-alte-tinte-au-fost-lovite-la-sute-de-km-in-spatele-liniilor-ucrainene_639551.html
https://hotnews.ro/autostrada-moldovei-ajunge-la-granita-cu-ucraina-ultrimele-tronsoane-scoase-la-licitatie-2140041
https://www.profit.ro/insider/energie/tranzactie-liberty-galati-incepe-aplicarea-planului-de-restructurare-preia-phoenix-slag-services-22290064
https://www.globaltimes.cn/page/202512/1351662.shtml – World’s first 6-ton-class tiltrotor aircraft, independently developed by Chinese company, completes maiden flight
https://cursdeguvernare.ro/datorie-romania-termen-scurt-dobanzi-inflatie-deficit-scadere-refinantare.html
https://maritime-executive.com/article/report-lost-russian-ship-was-carrying-nuclear-submarine-reactor-parts
https://ziaristii.com/sabotaj-cu-repetitie-banda-psd-a-blocat-curtea-constitutionala-pentru-a-treia-oara-in-19-zile-pensiile-magistratilor-raman-aberante-lipsa-cvorum-amanare-pana-pe-16-ianuarie/
https://www.youtube.com/watch?v=0vDb7TRKlcU
The Infrastructure Myth: Why Defunding the Military Backfires
Și, ce păcat, Rusia ar zice că nu mai vrea pace, pentru că nemernicii de ucraineni au atacat cu drone o reședință a lui Putin. Iar partenerul de trocuri și troace de la Casa Albă deja se face citronadă de indignare.
Unii ar putea spune că aduce un pic a false flag, chiar ușor lipsit de imaginație.
Tipul de la Casa Alba e ” Batrânul King Louie ” regele maimutelor , ala roșcovan din Carte Junglei !🤣🤣🤣
Da cine isi inchipuia ca totul este pe bune si nu BS. Atacat resedinta marelui tov. Pe bune? de la inceput totul parea o mascarada. Pacat de benzina consumata pina in tara aligatorilor. Restul asa cum sa stabilit tovarasi si preteni. False flag for sure. 2026 se anunta un an interesant de periculos.
Salutare!
Postase cineva aici un sort of „caiet de sarcini” pt un vanator de drone aerian. Ideea nu e rea, mai ales cand am auzit cum s-or plans ai nostri ca nu vin dronele rusky unde au ei apararea… Hai serios!
Intrebarea mea e, de ce nu cumparam la pret de mic, 2-3 escadrile de A10 si le modificam pt vanatoare de drone si cruise missiles? Cu mici adaptari, un Frankenghiță ideal pt vanat de drone. Cei cu cunostinte stiu la ce ma refer. Si sigur am putea prelua si o groaza de piese de schimb… Just asking!
La multi ani! 🍀
A-10 nu a fost scos la vanzare de SUA. Deocamdata.
Dincolo de discuția cât de fiabil ar fi pentru lupta antidronă, nu cred că americanii au intenția de a vinde A-10, pentru moment, cu atât mai puțin la preț mic și, cu actuala conducere înfiptă la Washington, cu atât mai puțin României. Dacă nu mă înșel, s-a mai discutat pe aici subiectul, chiar pe partea tehnică.
https://www.rumaniamilitary.ro/ucraina-neinteresata-de-a10-tunderbolt-ii
https://www.rumaniamilitary.ro/a-10-tunderbolt-ii-un-mistret-extrem-de-util-sau-cand-porcii-zboara
https://www.rumaniamilitary.ro/ah-1z-si-concurenta
Turcaletii au scos o turela, SARP se numeste, cu ceva aruncator de grenade care are capabilitatie de airburst deci bun si pentru drone. In video e integrat pe Cobra 2. Intrebare: Stie cineva, noi pe ale noastre punem ceva turela gen Anubis autohtona sau apelam la robotizarea cu tractiune cacacioasa adica slodatul Svejk inconjurat de ceva tabla? https://www.youtube.com/watch?v=-CUP15rcgyc
Cred ca sunt doar 2 bucati cu turela telecomandata.
I) Autovehicul tactic blindat de tip uşor varianta de bază (transport personal); 699 bucăţi;
II) Autovehicul tactic blindat de tip uşor pentru cercetare; 20 de bucăţi;
III) Autovehicul tactic blindat de tip uşor cu turelă telecomandată; 2 bucăţi;
IV) Autovehicul tactic blindat de tip uşor destinat transportului echipei antiblindate dotată cu instalaţii portabile de lansare a rachetelor tip SPIKE Long Range; 79 bucăţi;
V) Autovehicul tactic blindat de tip uşor adaptat pentru tractare aruncător cal. 120 mm; 1 bucată;
VI) Autovehicul tactic blindat de tip uşor adaptat cu aruncător cal. 81 mm; 84 de bucăţi;
VII) Autovehicul tactic blindat de tip uşor pentru cercetare CBRN; 13 bucăţi;
VIII) Autovehicul tactic blindat de tip uşor pentru cercetare de geniu; 28 bucăţi;
IX) Autovehicul tactic blindat de tip uşor pentru evacuare răniţi MEDEVAC; 25 de bucăţi.
iesi pe minus la nr de buc ceea ce ne spune ca nu vor fi doar 2 buc ci ca 2 bucati sunt pt teste unu cu o turela unu cu alta turela
Am mai spus intr-o postare anterioara…. prima turela Anubis a fost mesterita pe partea de stabilizare cu israelienii si atunci au semnat o intelegere referitoare la licitatii,unde si in ce conditii pot participa cele doua firme….De acolo se trage litigiul din instanta.. Dar Pro Optica a facut Anubis 3.0 mai performanta cu stabilizare de la elvetienii Curtiss-Wright, care sunt forte buni si nu le au pus conditii ! As inclina sa cred ca deja au pus aceste turele, pentru ca au fost vazute masini acoperite cu camuflaj pe trailere si nici nu au fost la defilare de ziua nationala. de ce ?, cand au sosit toate din turcia ? Pentru ca asteapta terminarea litigiului cu israelienii sau o sa apara cu un alt contract cu noua turela cu MAN-ul. Alta explicatie nu vad de ce sa plimbi Cobra acoperita,sa nu o aduci la defilare, ca doar e mandrie nationala…
Esti sigur ca are capacitati.Airbust ? Eu sub cal 25mm nu am auzit https://www.edrmagazine.eu/aselsan-showcases-at-dsei-for-the-first-time-the-newest-member-of-its-remote-controlled-weapon-station-sarp-next-gen
https://en.defence-ua.com/industries/satellite_deception_china_disguises_nuclear_icbm_launchers_as_construction_cranes-16984.html
Nu doar containere, ci și macarale…
https://m.digi24.ro/stiri/externe/putin-a-pus-ochii-pe-o-noua-tara-cum-vrea-liderul-de-la-kremlin-sa-si-impuna-puterea-3565007
Confirmare direct de la ei, nu presupuneri.
https://www.defenseromania.ro/turcia-devanseaza-marile-puteri-si-bifeaza-prima-formatie-de-lupta-complet-autonoma-din-lume_639569.html
Premieră mondială în aviație: Dronele Kizilelma au executat primul zbor în formație complet autonom
Concluzia e clară: pericol pentru umanitate este acest om, cocoțat în cea mai importantă funcție a planetei.
https://www.facebook.com/share/v/1GFDS7dS3Y/?mibextid=wwXIfr
https://bzb.ro/stire/fabricile-rolem-de-la-ghimbav-si-cristian-au-un-nou-patronat-tranzactie-china-germania-a216050
Mai cumpără și nemții de la chinezi, nu doar invers.
https://www.g4media.ro/academia-romana-si-academia-de-stiinte-a-moldovei-declaratie-comuna-despre-unirea-romanilor-disparitia-de-facto-a-hotarului-artificial-de-a-lungul-prutului-nu-este-doar-un-deziderat-politic.html
In siderurgia romaneasca se intampla niste lucruri extrem de interesante si dupa foarte mult timp,exista niste perspective cu adevarat bune,Umbrarescu e pe cale sa preia si Hunedoara,asta dupa ce a preluat Otelul Rosu,
https://www.zf.ro/eveniment/breaking-dorinel-umbrarescu-cel-puternic-antreprenor-constructii-22996576
pt cine doreste sa urmareasca ce face Umbrarescu la Otelul ROsu,puteti viziona pe u2be canalul asta:
https://www.youtube.com/watch?v=-IgMh9RBNSE
posteaza destul de des despre lucrarile de acolo.
doreste sa preia si SIdexul,dar acolo mai sunt investitori interesati+unul dintre ei este Ahmetov+mai e si o datorie consistenta fata de statul roman acolo,e mai complicat dar oricum SIdexul nu va disparea,ideal ar fi sa il preia Umbrarescu,insa nici cu AHmetov nu ar fi o afacere proasta pt Romania.
Israel fields new SIGMA artillery cannon, Iron Beam laser system
https://www.defensenews.com/global/mideast-africa/2025/12/29/israel-fields-new-sigma-artillery-cannon-iron-beam-laser-system/
– https://www.youtube.com/watch?v=UMREDkEv_eg&t=29s
De văzut!
Părerea mea, hâc…
Mi s-au parut interesante urmatoarele evenimente petrecute zilele astea: noul exercitiu chinez in jurul Taiwanului, astia chiar pregatesc Ucraina 2, sa nu uitam ca au deadline de la Xi 2027…
Apoi circul din asa-zisele negocieri tripartite Ucraina-SUA-Rusia, ca Europa nu are un cuvant de spus, acum omuletii verzi s-au facut ca ataca resedinta putlerului, Krasnov nu se dezminte…
Apropo, pacificatorul mondial ataca bezmetic Nigeria si Venezuela, nu ca nu ar trebui cineva sa faca ordine acolo, dar elefantul King Louie cum bine spunea Arsenie, a distrus toate portelanurile ideologice…
Cat despre noi, comunitatea RM, sa avem parte de toate cele bune si noile provocari sa ne tina uniti, in ciuda diferentelor de opinii si orgolii personale🙂
Un alt comentator al forumului a spus „elefantul King Louie a distrus toate portelanurile ideologice”, nu eu – din păcate nu îmi amintesc anume cine a zis, dar sunt în perfect acord cu această definiție expresivă!
Atunci a fost Gerula, mea culpa🙂
King Louie era regele maimutelor un urangutan nebun, roscat care vroia sa obtina/invete sa aprinda ” Focul”, e cu el Rubio . Musk si toata gasca de paji…. Daca vreti sa va distrati :https://www.youtube.com/watch?v=RP2WCPmrZJk Ha.ha.ha
putler este kaa, iar winnie xi negresit shere khan.
Eu m-as baga la bagheera, dar cine sa fie de aici baloo?🤔
Trebuie sa fie expert multilateral si vorbaret nevoie mare…
Da baiat bun🙂
Eu as fi pus invers peronajele putler si xi….🤣🤣🤣
Ai dreptate.
😂
Cu toate că asemănările – de comportament și înfățișare – îs izbitoare, totuși eu cred că asemuirea Donaldului cu King Louie jignește nemeritat regnul animal iar bieții urangutani din junglă nu merită un așa afront… 😀 Filmulețul e superb! Ce se știe mai puțin – și cu îngăduința voastră, prieteni, am să scriu eu aici – e că urangutanului King Louie NU Louis Armstrong i-a împrumutat vocea, așa cum multă lume crede, ci Louis Prima. Un alt muzician de excepție, care a dăruit personajului din desenul animat inclusiv o parte din gesticulație, nu doar vocea.
Vă rog să acceptați, oameni civilizați ai acestui forum, un mic cadou din partea mea înaintea noului an: o înregistrare cu Louis Prima – ce precis că o să vă înveselească:
https://youtu.be/GbhHxqP2rOY?si=xW_-541wHwYXRZ0R
Un cantaret cu mult talent !
O idee prea interesante. Îmi plăcea mai mult viața ușor monotonă, cât a fost.
Cu actuala conducere americană, chinezii au o oportunitate nevisată. Doar că, dincolo de focurile de artificii, rușii au făcut exerciții, au prepoziționat echipament, după care, anul următor, hop pe tanc și na Berl…na Kiev…na belea 4 anișori de distracție prin tranșee și lupte urbane. În ograda vecinilor. Chinezii ar trebui să treacă marea, de văzut dacă au cu ce să execute cea mai ambițioasă operațiune de desant din ultimii 80 de ani. Bine, ideal ar fi să nu vedem dacă au cu ce sau dacă doar cred că au cu ce și o dau în bară a la russe. Că dacă pornesc toată treaba, chiar putem trosni șampania de carena WW3. Chiar dacă intervin americanii, chiar dacă nu.
Ex-MI6 Chief on the Future of Ukraine and European Security
https://youtu.be/vEuPREszcvE?si=YMkShnvbcanBgK06
https://hotnews.ro/romania-va-construi-practic-primii-kilometri-de-autostrada-din-republica-moldova-ultimul-tronson-al-autostrazii-unirii-a-fost-scos-la-licitatie-2140893
F35 sau F15
Contracts For Dec. 29, 2025
AIR FORCE
The Boeing Company, St. Louis, Missouri, was awarded a ceiling $8,577,700,000 hybrid cost-plus-fixed-fee, fixed-price incentive (firm-target), firm-fixed-price, undefinitized contract action for the F-15 Israel Program. This contract provides for the design, integration, instrumentation, test, production, and delivery of 25 new F-15IA aircraft for the Israeli Air Force with an option for an additional 25 F-15IA aircraft. Work will be performed at St. Louis, Missouri and is expected to be complete by Dec. 31, 2035. This contract involves Foreign Military Sales (FMS) to the State of Israel. This contract was a sole source acquisition. FMS funds in the amount of $840,000,000 are being obligated at the time of award. The Air Force Life Cycle Management Center, Wright-Patterson Air Force Base, Ohio, is the contracting activity (FA8634-26-C-B001).
https://m.digi24.ro/stiri/externe/ue/tragedia-unei-familii-care-astepta-eliberarea-rusa-soldatii-lui-putin-l-au-impuscat-pe-sot-si-au-violat-o-in-grup-pe-sotia-acestuia-3565323
Temă pentru iubăreții rușilor:
Întocmiți acasă câte un scurt rezumat al știrii (care, în esență, spune că „eliberatorii” așteptați cu sufletul la gură au împușcat un pupător de ruși, i-au violat soția și le-au dat foc casei). Apoi cereți și soției încuviințarea să ne scrieți și nouă distinsele considerații ale tovărășiilor dumneavoastră. Spasiba!
25 de avioane la 8,6 miliarde $ – scump rău păsăroiul
https://www.defenseromania.ro/f-15ia-pentru-israel-dupa-intrevederea-trump-netanyahu-un-program-de-8-6-miliarde-de-dolari-derulat-de-boeing_639583.html
Ținând cont că Israel beneficiază cel mai mult de ajutorul financiar militar american , respectiv ceva miliarde dolari / an moka (0 după ei sunt egiptenii daca nu mă înșel ) nu e nici o problema .
Vor cumpăra efectiv la un preț real ” pentru prieteni”.
Basca vor monta pe zburătoare tot felul de chestii autohtone. Hard și soft. Exact cum au făcut și pe F 35 din dotare de au venit americanos sa ia notițe și să învețe.
For this amount, 50 aircraft with an option…
Note: This was the Boeing Company’s condition…
No 25 aircraft for 8.557 bilions, and u have option to add to contract aditional sums to buy up to another 25 more delivery will be for the last of 25, 31 december 2035 and its payed 840 million by FMS as advance,why ,cos thats what DOW published as contract terms
Nu mai știu mujicii cum să se eschiveze cu acordul de pace. Nu contează ca i-au invadat pe ucrainieni, nu contează ca le-au distrus țara și le-au omorât copiii și economia, Acum au scos-o ca au vrut ăia să-i ia gâtul criminalului ăla de război. Chiar dacă ar fi fost așa, ei de câte ori au vrut să-l popească pe Zelenski???? Citeam ca au fost vreo cateva tentative și a scăpat ăla ca prin minune. Adică ei au voie să exporte moarte și ăia au doar voie să și-o ia. Am trăit cel mai aiuritor an de până acum, an în care se pare ca lumea s-a prostit atât de rău încât nu mai e în stare să discearnă între bine și rău.
https://m.digi24.ro/stiri/externe/coreea-de-sud-si-polonia-au-semnat-un-acord-de-4-miliarde-de-dolari-pentru-producerea-de-rachete-ghidate-3566241
Cateva ganduri la sfarsit de an
Domnilor, a mai trecut un an, un an cel putin interesant. As vrea sa am ceva chestii mari sa va zic, sa inchei cu un citat dupa Kant, evetual Nietzsche. Nu am din pacate si ma uit la 2026 fara prea mari sperante. Sa ma fi prins si pe mine batranetea din urma si inevitabil o ranga in cap optimismului meu, acela ce parea pana nu de mult infailibil.
Am inceput anul cu un articol referitor la razboiul hibrid, un razboi de o eficienta extraordinara, mai ales in raport cu un popor ca si cel roman. Reactionam la emotie doar, argumentabil regasim acest argument si in cartea „psihologia multimilor”, stiti voi, cartea aia de se citea numai cu recomandare scrisa de la Secu, pe vremea cealalta. Insa la noi imi parea fi ceva deosebit, chiar peste toate popoare latine, popoare pentru care emotia, trairea de moment bate orice forma de ratiune. Analizand chestia asta in perspectiva, sa te tot bufneasca rasul vorbind chiar si efemer cu o specie aparte de prost denumit popular „dacopat”.
Am facut de asemnea un apel la istorie, la data de 10 mai, ziua care repet atat timp cat voi mai avea vlaga in mine ca trebuie sa o celebram ca un degeti mijlociu ridicat odiosului agresor care ne-a tinut in intuneric rosu 45 de ani. Nu ne facem bine, si nu ne vom face bine decat atunci cand vom celebra eliberarea din comunism.Cat timp o scaldam asa nici-nici, revolutie, lovilutie nu stiu ce –lutie riscul unei apologii generale, chiar la nivel social a comunismului este unul real.
Avansand in acest an cel putin ciudat, am trecut scurt in revista rezervistii voluntari, sau mai exact lipsa lor, caci in acest an ca nicicare altul din 2017, ministerul nu au scos locuri lasand in aer un proiect care aplicat prost, greu,cu suturi, a reusit in anno domini 2025 sa ne aduca totusi batalioane de infanterie in rezerva, medici rezervisti voluntari si a completat timid, greu, lipsuri pe care le ridic pe acest site inca din 2015. Deci ne-am miscat, ne-am miscat greu, prin urmare cineva trebuie sa bage un bat in roata de la bicicleta. De ce facem asta, numai cei de sus sa ne raspunda, ca oricat o dam cu lipsa de personal, bugetul apararii in virtutea conditilor de securitate in continua degrdare din regiunea noastra a fost totusi suplimentat.
De parca asta nu a fost destul, prostanul care nu stie sa-si redacteze propriul CV pierdut parca prin minsterul aprarii ca si celebra mema cu John Travolta s-a gandit sa sustina chiar si abrogarea legii care ne-a adus totusi specialitati precum medicina militra iarasi in rezerva operationala. Ca norocul ca a fost debarcat, dupa ce ne-a demonstrat fara echivoc faptul ca literlamente nu se putea gasi unul mai prost pentru functia asta.
Am continuat anul aducandu-va in fata inca un general de exceptie al armatei romane, un general care dupa laitmotivul seriei noastre si-a incheiat cariera in inchisorile comuniste. Fac acest lucru ca sa avem aceste exemple in fata noastra si sa ne amintim de faptul ca memorialul durerii este inca de actualitate.Intentionat am adus un general cu doua trese, echivalentul unui general maior cu doua stele din zilele noastre tocmai ca sa nu mai confundam vreodata, cu voie sau fara voie, un astfel de ofiter cu impostori precum Radu Teodoriu.
Am incheiat anul cu o unitate intreaga, o unitate de exceptie, Regimentul 2 Pionieri de Garda, unitatea etalon al geniului romanesc pana la brutala desfintare din anul 1948. Fac acest lucru in proximitatea lui 30 decembrie tocmai pentru ca nu avem voie sa uitam momentul in care Coroana Romana a fost inlocuita de secera si ciocan, respectv 45 de ani de ocupatie.
Sincer imi pare rau, vroiam sa fac mai mult, mi se pare ca fata de anii trecuti trebuia sa fac mai mult.Sa scriu mai mult, sa calatoresc mai mult. Cat am mers in Romania in anii trecuti v-am salutat din locuri de insemntate deosebita precum Blaj, Campia Libertatii, Timisoara de unde a inceput sa bata briza libertatii si alte asemenea locuri. Anul acesta nu am apucat sa merg din pacate, nici cat o aruncatura de bat.
Unde am reusit sa merg insa, ca in fiecare an, v-am salutat de la Alba Iulia, unde am dat o mica mana de ajutor organizatorilor. Asa am simtit ca trebuie sa fac, celor care au pasit inaintea noastra acolo.
Poate de acolo si problema, cred ca o parte din pozitivismul meu mi-l luam din acele locuri, astrale pentru istoria acestui neam.
A fost si pentru mine un an greu, nu stiu daca am facut-o consitient sa nu, eventual cu teama poverii fiscale in subconstient, am muncit mult mai mult ca in trecut. Ca este bine sa rau, vitorul ne va spune. Sunt insa profund dezamagit de reactia societatii la acesta impovarare a mediului privat. Am asteptat o echilibrare totusi a costurilor si pe parte bugetara, insa acest lucru dupa cum se vede nu este posibil. Este stiut cert, nu are rost sa ne mai invartim dupa deget ca orice problema va avea pe viitor Romania, cetateanul de rangul II va trebui sa o scoata la capat. Adica privatul. Statul nu isi va optimiza catusi de putin costurile de functionare oricat de aberante sunt. Si sunt, dupa cum am demonstrat si situatia magistratilor sau indolenta CCR-ul, cu cei 4 judecatori numit de PSD, ca nici aici sa nu ne mai ascundem dupa deget.
Insa, totusi regasesc un mica parte de pozitivism aici, aici pe forum. Am facut democratie domnilor, si asta nu-i putin lucru. Am dezbatut, am opinat, am facut-o cu argumente, unele mai solide altele mai slabe, dar am facaut-o. Repet, asta nu-i putin lucru mai ales in aceste vremuri tulburi.
Asadar, nu am multe lucruri bune de spus, nici optimismul caracteristic nu-l mai am sa vi-l impartasesc insa sincer si din suflet va urez tuturor multa sanatate, prietenie si iubirea celor dragi pentru 2026.
La multi ani domnilor!
Pentru 2025 lt(rez) Over&Out.
Uneori doar din optimism nu poți construi nimic, iar acum, pe plan intern sau extern, e greu, chiar foarte greu, să mai găsești justificări pentru ceva mai mult de un optimism de subzistență. Mulțumiri pentru temele abordate și stilul folosit, și la mulți ani!
Dragă domnule locotenent în rezervă și camarad motociclist: nu lăsa viermele îndoielii să te macine. Tu ne-ai scris aici lucruri frumoase și îți mulțumesc. Vor veni si vremuri mai bune, vei vedea.
Sus inima! Și primește, te rog, micul meu dar:
https://youtu.be/3pO_ciLGAV4?si=anCz7tqNor1_5eo5
Vezi privirea limpede a instrumentiștilor, ascultă muzica lor și să ai toată încrederea că civilizația – reprezentată de aceștia – precum și toate valorile umane vor triumfa.
Capul sus și privirea înainte, domnule!
La mulți ani, Lt(rez)!
Sharky 🫡🇹🇩
Grea este povara celor care gindesc. La multi ani si sanatate in noul an 2026 tuturor cititorilor acestui forum!!!
Saab has today entered a contract with the French General Directorate of Armaments, direction générale de l’Armement (DGA), and received an order for two GlobalEye Early Warning and Control (AEW&C) aircraft, including ground equipment, training and support. The order value is approximately SEK 12.3 billion and deliveries will take place 2029-2032.
https://www.saab.com/newsroom/press-releases/2025/saab-receives-order-for-globaleye-from-france
The contract also includes an option for DGA to purchase two additional aircraft.
News from Poland:
#1
„The Armaments Agency announced the completion of consultations regarding the acquisition of Baobab-G scattered minelaying vehicles and the signing of a supply agreement with HSW, valued at approximately PLN 1 billion.
[…]
As Jerzy Reszczyński previously wrote on Defence24.pl, „Huta Stalowa Wola SA is conducting advanced work on a new, tracked scattered minelaying system, provisionally known as Baobab-G. The project, developed based on the chassis known from the Krab gun-howitzer, is part of the modernization and transformation sprint of the Polish Armed Forces and is a direct response to the changing security situation in the region and Poland’s planned withdrawal from the Ottawa Convention.”
https://defence24.pl/przemysl/nowoczesne-minowanie-na-bazie-kraba-jest-kontrakt
#2
„The 5th Command Regiment, subordinate to the 2nd Polish Corps – Land Component Command, has received modern „Zawilec” command vehicles on the Rosomak APC chassis.
The 2nd Polish Corps – Land Component Command is consistently strengthening its command and control capabilities. One key element of this process is the development and modernization of its command support unit. Recently, the 5th Command Regiment took a significant step in this direction, receiving modern „Zawilec” command vehicles on the Rosomak APC chassis. The new equipment significantly increases the operational potential of the regiment, and thus the entire 2nd Polish Corps, ensuring a higher level of mobility, security, and effectiveness of the command system in domestic and allied operations.
https://defence24.pl/sily-zbrojne/krakowski-korpus-zwieksza-zdolnosci-nowe-rosomaki
#3
„Operations across the country, the formation of the Border Protection Component, and a constantly growing number of personnel. This has been a very intense year for the Territorial Defense Forces.
The Territorial Defense Force Command reports that there are currently 44,900 personnel in the Territorial Defense Forces nationwide. Of these, 6,620 are professional and active reserve soldiers, and 38,280 are Territorial Military Service soldiers.
Four separate Territorial Defense Brigades operate within the Border Protection Component. 1st Podlaska BOT (5 battalions), 4th Warmian-Masurian BOT (5 battalions), 19th Nadbużańska BOT (3 battalions), and 20th Przemyśl BOT (3 battalions).”
https://defence24.pl/sily-zbrojne/wot-podsumujemy-rok-wiecej-zolnierzy-i-nowych-zadan
Best regards.
https://www.stiripesurse.ro/romania-trimite-50-de-milioane-de-euro-pentru-apararea-ucrainei-ce-inseamna-concret-decizia-guvernului_3844705
https://www.facebook.com/100044414470139/posts/pfbid0QM8fXmrNbwfeAMKm1H6i7zHDpvHJyxP39968KuS4bhoeKnjMJHDtGN3BP6yV7HFZl/
Planul de pace a lui Trump este mort
Planul de Pace în Ucraina e mort, iar Rusia a ajuns circarul criminal al planetei. Ce s-a întâmplat în ultimele două săptămâni conturează clar faptul că Rusia NU își dorește să pună capăt războiului. Iar ieri, Putin încercând “voalat” să ne spună tuturor ca nu e de acord cu planul de pace s-a mai și făcut de rușine și a demonstrat tuturor cam la ce nivel au ajuns spălarea pe creier și minciunile rusești. Că cică brusc Zelenski a vrut să-l asasineze pe Putin în timp ce era la negocieri cu Trump.
Dar ca să înțelegeți mai bine, Trump e ahtiat după banii europenilor. Toate declarațiile și deciziile astea care par a fi că e omul rușilor sunt pentru bani. Să-i forțele pe europeni să cumpere armament de la ei. Și se mai pupă cu Putin pentru că nici SUA nu prea își dorește o pace acolo, că altfel cui mai vinde Trump armament de zeci de miliarde anual? Că na, Trump, la fel ca și Putin, s-a șters la fund cu garanțiile alea de securitate pe care erau obligați să le ofere după Memorandumul de la Budapesta din ‘94 când Ucraina în schimbul securității și suveranității a renunțat la armele nucleare la presiunea SUA, cedându-le Rusiei
Revenind la Planul de Pace al lui Trump și negocierile care au avut loc între SUA și Ucraina în ultimele săptămâni, eliminând multe puncte care le conveneau rușilor și cu care Trump credea că îl aduce la masa discuțiilor pe Putin, Rusia a primit o mare palmă. Brusc negociază SUA pentru ei, lucru care pentru o țară cum e Rusia care se consideră buricul planetei e ca un șut în cur. Da, e desprins dintr-un scenariu SF să vezi cum SUA negociază pentru ruși și cum propaganda rusească îl ridică în slăvi pe Trump, dar în spatele cortinei de la Balșoi e nașpa, ditamai Rusia a ajuns o țară de mâna a doua, chiar a treia, să depindă total de SUA, China, Iran și chiar de Coreea de Nord. Cam aiurea, nu?
Și de ce spun că Rusia NU vrea Pacea lui Trump. Simplu, Putin încearcă de fiecare dată să tragă de timp, să-l manipuleze pe Trump și poate-poate mai pică niște orașe prin Ucraina care să le deschidă calea totală pentru bocancii ruși.
După întâlnirea din Alaska a fost un fâs, Trump a picat de fraier. Când era vorba de rachetele Tomahawk și vizita lui Zelenski, fix înainte a sunat Putin și a mai reușit să îl fraierească pe Trump. După a venit Trump cu marele plan de pace. Super încantați rușii și vocali, că efectiv câștigau tot. Dar s-au trezit din somn europenii și au început negocierile pe planul acela
Și alaltăieri Zelenski a mers la Trump. Din nou, Putin iar l-a sunat pe Trump fix înainte de întâlnirea cu Zelenski. Nu știu ce îi zice Putin, dar clar îi schimbă toanele narcisistului. Fie Trump e extraordinar de narcisist și îi place să fie periat de dictatori, că doar așa mai are erecție, fie Putin îl are la mână cu ceva – Epstein, chestii.
Și după întâlnirea asta aflăm de la Putin și Trump că Zelenski a încercat să îl asasineze pe Putin fix când Zelenski negocia cu Trump. Ba chiar am aflat că deja Putin și Trump vorbesc zilnic, chiar personal l-a informat pe Trump în dimineața de după întâlnirea cu Zelenski că acesta a trimis 91 de drone către reședința lui din Valdai. Reședință care e înconjurată de peste 20 de sisteme de apărare antiaeriană și unde în cel mai clasic mod rusesc a fost sinucis Prigojin după ce s-a răzvrătit împotriva liderului și i-a fost prăbușit avionul de o rachetă.
Trump l-a crezut și a spus că e grav ce a făcut Zelenski. Deși nu există nici măcar o singură dovadă că s-a întâmplat asta. Minciuna lui Putin e atât de slabă că până și Ministerul Apărării din Rusia a dat comunicat că NU au fost interceptate drone în zona reședinței lui Putin, ci au fost alte zeci de drone, dar în alte părți ale Rusiei, nu în zona Valdai unde sforăie Putin. Sunt fix 0 alerte către populație, 0 imagini cu drone zburând sau fiind doborâte, 0 explozii. 0 băi, ZERO. Iar Trump l-a crezut, dar de tentativele de asasinat eșuate la adresa lui Zelenski pentru care există dovezi nu spune nimic, alea sunt ok pentru Trump
Și azi a mai ieșit și Peskov, purtătorul de cuvânt al lui Putin și după ce e întrebat dacă există dovezi ale atacului, acesta zice: “Nu cred că e nevoie de dovezi specifice și imagini când Ucraina efectuează un raid atât de puternic asupra reședinței președintelui Putin.”.
Băi oameni buni, voi realizați că ăștia mint pe față, iar când sunt întrebați de dovezi, spun că nu e nevoie de dovezi. La fel mințeau și că Rusia nu vrea să atace Ucraina când mobilizaseră 150.000 de militari la granița din Belarus. La fel și că ei cuceresc oraș după oraș în Ucraina, iar Zelenski merge după în ele și își face selfie-uri să le demonteze minciunile.
Rusia nu vrea pace. Rusia vrea controlul total al Ucrainei, au pierdut enorm din toate punctele de vedere ca să se aleagă doar cu ce au cucerit și cu Donbasul. E prea puțin și costul a fost și este enorm pentru oligarhii ruși și societate. Prin minciuna asta cu tentativa de asasinat rușii au spus clar că nu accepta planul de pace al lui Trump negociat în stadiul actual și și-au mai făcut rost de timp să-l facă de rușine și să-l fraierească pe Trump.
În 2026 există toate șansele ca Putin să ordone mobilizare generală în Rusia, iar Europa va trebui să ajute singură Ucraina, pentru că atenția americanilor va fi pe Venezuela și Taiwan. Și e ultima șansă a lui Putin de a face ceva major în Ucraina sau chiar prin Țările Baltice ca să testeze NATO, că până în toamna anului viitor SUA cu Trump la butoane va ezita maxim vreo implicare împotriva Rusiei.
Dacă 2025 vi s-a părut haotic, să vedeți 2026. Sperăm să fie bine
„Batranul Louie, mai primeste o banana de la Putler si e fericit „
https://ted.europa.eu/ro/notice/-/detail/869187-2025
A fost semnat contractul pentru licitatia: „PLATFORMĂ PLUTITOARE PENTRU SCAFANDRI”
Valoarea licitației: 24 800 000,00 RON
Identificatorul contractului: A-N 8305 din 30.12.2025
Data încheierii contractului: 30/12/2025
Câștigător: Dobre&Fiii
România, Constanţa (RO223), Constanta
Câștigător: MARINE TECHNOLOGIES
România, Constanţa (RO223), Navodari
Durata: 18 luni
Descriere: Platforma plutitoare pentru scafandri reprezintă componenta principală pentru proiectul de cercetare-dezvoltare „Dezvoltarea unui poligon complex pentru formarea, pregătirea și antrenarea scafandrilor profesioniști”. Pregătirea continuă a scafandrilor profesioniști, la standarde internaționale, crearea reflexelor și automatismelor necesare în desfășurarea activităților subacvatice pe care aceștia le desfășoară în Centrul 39 Scafandri, impune dezvoltarea unui poligon subacvatic complex. Platforma plutitoare multirol este destinată formării, pregătirii și antrenării scafandrilor militari și civili. Platforma plutitoare va fi tractată, la nevoie, în alte raioane de intervenție, cu toate dotările specifice și cu echipa completă de scafandri, adaptându-se nevoilor misiunilor. Platforma plutitoare amplasată la suprafața poligonului subacvatic asigură suportul logistic pentru toate cele trei module subacvatice principale.
Aici nu se mai sesizeaza DNA, nici ANAF nici Trump nici nimeni ca e facatura pesedusta cu dedicatie:
https://termene.ro/firma/6579948-DOBRE-FIII-SRL
Hai ca macane, 2 ani raporteaza CA mare ca sa prinda licitatia iar dupa CA de 30 ori mai mica. Nici dracu nu cere dovada achitarii taxelor catre stat…lege de tot „turkish delight”. Nu ar tb sa fie acceptati aia cu esalonsri la plata, resalonari, iertari de datorii si Caenuri care nu au treaba cu obiectul muncii. Ce expwrtiza are o firma de fabricare paine cu constructiile metalice?
Sud-coreenii pun cuşti antidrone pe tancul K2 Black Panther, testat […] | Monitorul Apărării și Securității https://share.google/kXzvjaxUO2bjbA3nS
Cuștile sunt la modă
Pentagon Reduces F-35 Orders By 45 Percent For 2026: Low Availability, Software Issues and Funding Shortages Cut Demand
https://militarywatchmagazine.com/article/pentagon-reduces-f35-orders-45pct
Asta trebuie sa ne dea de gandit, daca la ei e atat de scazuta stare de operationalitate a avioanelor, noi si ceilati ce vom face cu doar 50-60% avioane F35 operative ? Trebuie sa avem si alte avioane de generatie noua sa compenseze lipsa. Majoritatea tarilor au si alte tipuri de avioane, alaturi de F35. Si trebuie sa le avem cu 3-4 ani inainte de retragerea lui F16….
cate comenzi de F35 A au intrat in FMS in ultimii 3 ani ? productia inca este LRIP pana la lotul 18 adica nr limitat de buc adica ce tre sa faca pentagonul a LM sa livreze la altii ?
Nu am ideie ce trebuie sa faca LM sa fie operationale in primul rand avioanele lor si sa si livreze la altii, chiar nu imi dau seama, daca pe timp de pace e situatia asta, de parca ar fi NH 90 sa stea mai mult la sol. Spune tu daca stii ! Eu am spus mai sus ca ne mai trebuie un avion generatie noua sa inlocuiasca F16 cu cativa ani inainte de retragerea lor , nu am sugerat decat o solutie pentru a nu avea toate „ouale intr un cos”, cum se spune.. La F35 nu am sugerat nici o solutie…pentru a fi operationale intr un procent mai mare..
agenda pe care o promovezi promoveaz-o incontinuare
nu LM tre sa faca ci pentagonul tre sa implementeze Alis si Odin , Iot& E zice clar ca singurele probleme majore sunt la Alis si Odin atat software privind securitatea cyber cat si hardware ,hardware inseamna lipsa infrastructura,pt ca Alis si Odin au nevoie de infrastructura ,aa am uitat tu vreai offset la alis ala mai jaf pt F16 ,am uitat cum se chema ,ca am contractat recent din america
Nu ne ai lamurit cu nimic,, nu ai adus nimic plus valoare subiectului in discuti , ii dai cu „agenda promovata ” cu cyber, cu offset la AlisF16, cu Odin, lipsa infrastructura, treci din una in alta! mai bine ai citi ce avioane au acum si isi mai cumpara, Polonia si Grecia si poate ai sa intelegi ceva….din ce am sugerat eu mai sus !
citeste si intelege raportul Iot&e pe2025 alea sunt recomandarile tehnice ale raportorului independent privind programul JSF,de aia de la lot 18 programul intra in FRP ,tot ce bananaiti pe aici sunt analize ale rapoartelor gao care sunt rapoarte contabile si atat ,care se bazeaza pe previziuni bugetare ,nu dai bani nu ai. ca sa te lamuresc tre sa ai capacitatea sa intelegi cu ce se mannca subiectul tu doar mesteci propaganda facuta de altii la greu pe aici
Uite mai jos am postat ca si daca ai bani stai si astepti cu lunile, pana si bulgarii la F16 ala nou au stat dupa o piesa….si nu e F35, mai bine iti ei o imprimanta si ai piesa mai rapid si mai ieftin !
zau poti sa ai si mama imprimantei daca nu are avionu cu cine sa vorbeasca ca sa gasit un prost ca e el smecher si a taiat din cheltuieli ca stie el ca se face treaba si ca la f16, ca tot nu intelegi da bananai
O sa le transmit grecilor si polonezilor sa citeasca , raportul Iot&e pe2025 alea sunt recomandarile tehnice ale raportorului independent privind programul JSF,de aia de la lot 18 programul intra in FRP. Sa nu mai cumpere alte avioane sa stea in baza numai la F35…….defapt la polonezi nu trebuie sa le spun ca e Cristofor si le spune el……
daca era sa nu implice atatea natiuni pt ca boeing sa beneficieze de bani cacalau de la DOW programul jsf avea soarta constelation class de mult ,dar asta e ghiniion de nesansa pt rusi si chinezi merge inainte
https://m.defenseromania.ro/de-la-dronele-fp-2-la-rachete-flamingo-fabrica-din-ucraina-care-a-devenit-tinta-unei-investitii-globale-masive_639601.html
Ca de obicei, alții sunt pe fază și fac investiții posibil foarte bune.
O fi necesar sa ne procuram si noi astfel de imprimante ?https://www.defenseromania.ro/ Parerea mea !
Mai exact ..https://www.defenseromania.ro/adio-luni-de-asteptare-cum-a-printat-armata-sua-piesa-care-a-readus-un-avion-f-15-in-aer-in-timp-record_639616.html
https://m.digi24.ro/stiri/externe/alerta-de-securitate-in-marea-baltica-politia-finlandeza-a-sechestrat-o-nava-dupa-avarierea-unui-cablu-de-telecomunicatii-3567381
La multi ani baieti !
De vazut cand aveti timp si chef :
Admiral Gets Real About What the Navy Needs (and Doesn’t Need)
https://www.youtube.com/watch?v=Xa7IqXDu-WY
https://m.digi24.ro/stiri/externe/rusia/abia-l-au-resuscitat-ramzan-kadirov-a-fost-la-un-pas-de-moarte-in-ultima-sa-vizita-la-moscova-starea-dictatorului-din-cecenia-3567561
O fi băut din ceai…
Avea ferestrele închise?😈
An Nou fericit, cu liniște și bucurie în suflet, alături de cei dragi!
La mulți ani!
La multi ani !