O vorbă de prin aviație spune că elicopterele nu pot să zboare, dar sunt atât de urâte, încât le respinge pământul…
De la începutul lumii încoace, tot țiganul își laudă ciocanul, așa că îmi laud și eu elicopterul. Unul dintre avantajele elicopterului este că, dacă te trece, poți să aterizezi și să faci un download mic… Mă rog, mai sunt și alte avantaje, dar haideți să vă povestesc ce mi s-a întâmplat acum câțiva ani.
Eram pe la începuturile mele ca pilot pe elicopter. Văzusem multe obiective din aer, dar aveam și eu o dorință: să trec pe deasupra casei mele cu elicopterul. A venit un moment când s-au făcut traiecte noi, din care unul trecea chiar pe deasupra casei pe care o avea tata în marginea Găeștiului. Ocazie perfectă ca să sugerez instructorului cu care urma să zbor să alegem acel traiect.
Bun, zis și făcut, iar el acceptă. În ziua cu pricina, însă, cei de la meteo ne spun că e posibil să se strice vremea în zona aceea. Ocazie ratată!
Și, cum nu ajunge un par la un car cu oale sparte, colegii mă tachinau și ei: „Unde vrei tu să mergi? La Găești? Nu vezi că se strică vremea?” Așa că am pus mâna pe telefon și l-am sunat pe tata, care tocmai era la un grătar în curte cu niște prieteni. Niciun semn de nor prin apropiere, mă informează el, iar eu îi spun: „Bine. Vezi că o să vin și eu peste vreo două ore.”
Am primit aprobare să decolăm pe traiectul de Găești, așa că două ore mai târziu, zburam să-i fac tatii o surpriză. Fluturașii de emoție se țineau după stomacul meu, deși aveam vreo 180 la oră, așa că eu am fost cel care a avut parte de prima surpriză: nu mai găseam casa!
Inutil să mai spun că din aer arată altfel decât de la sol, iar, dacă mai punem și emoțiile de rigoare, obținem o mică dezorientare. Norocul meu că aveam un reper foarte bun: o antenă mare care era chiar pe lângă casă…
Mai e nevoie să descriu bucuria pecare am provocat-o la sol în timpul celor câteva viraje pe deasupra curții? Eu, cel puțin, eram atât de bucuros, încât a fost nevoie să-mi spună instructorul „Salută-i și tu”, ca să-mi dau seama că rămăsesem cu mâinile pe comenzi și nu salutam lumea…
După ce am aterizat, l-am sunat pe tata, iar el mi-a zis că data viitoare să aterizez, ca să-mi dea și mie niște mici proaspăt făcuți la grătar.
Iată cum poți să îmbini zborul și grătarul într-un mod fericit…
Și, ca să dăm și un pic de imagine, vă prezint un videoclip. Nu am făcut chiar așa prin curtea lui tata, că nu era loc, dar mai pe sus…
Asta e povestea. În (mare) parte e și adevărată…
*CriVasic*
Sursa: crivasic.ro via SuntemRomania.ro
RoArmy are piloti buni, pacat ca nu prea au cu ce zbura …
Ca amintire personala poa fi emotionanta..
Ca poveste despre traznai cazone … insa scuze ..
Da ce ziceti de o ceva p.,limbarica (aplicatie) in care intr0un tac s-au nimwerit sa fie 4 cadre? Si carer tanc a tras langa un bufet satesc (crasam) .. bagand tunu pe fereastra sa ajunga la tejghea! Si apoi 3 din aia 4 turnau sticlele pe teava tunului si al patrulea nesanatos statea cu marmitele la culata tunului!!!!!
Frumoasa povestire…..da” mai stiti pe aia care au picat in Siutghiol ????
Acu’ de cand se obtine aprobare sa te invarti pe deasupra localitatilor de capul tau? (poti aprecia inaltimea gresit si agata un cablu electric + altele….)
O fi varianta autohtona de Top Gun ,stiti faza cand trece cu avionu pe deasupra turnului de control de varsa ala cafeaua pe el…. :)))))
@seba pai asta in filmare e la un miting la ceva… si astia se cam invart pe deasupra localitatii mele 🙂 si noua ne place…
ieri a trecut destul de jos ( ca plafonul era f. jos) ditamai hardughia, nu stiu ce era, Spartan sau Hercules… am zis ca wtf?! ce se aude asa ca mig nu e, a10 nu e, beliscopter nu e , F15 nici asa… ( le stiu deja dupa zgomot :)))) ) ies si i-am vazut spatele, deja trecuse… ditamai mastodontu’… noua ne plac…
Cablu electric se agata la antrenamentu „tactic”… ca se zboara cat mai jos si se trece pe sub cabluri!
Eu ma refeream la exchibitiile gratuite facute de unii „mari”piloti de elicoptere,iar cazul lui Petre Catuneanu este elocvent.Vita (stiu,de morti numai de bine….dar a luat pe lumea cealalta trei oameni ) avea bunul obicei de a devia de la traseu si atrece cu elicopterul pe deasupra casei natale la cativa metri inaltime (era original dintr-un sat din jud. Constanta)….iar „joac cu stropii” conform pescarilor din zona era o obisninta la el……
Din ce citesc in articolul asta sa inteleg ca asa ceva este incurajat inca din scoala de catre instructor……..
Au mai fost bre unii care au cazut cu elicopteru’ armatei plin cu obiecte de mobilier taman pe langa Constanta…
@seba:
e un echilibru destul de finutz de tinut in balanta. Pe de-o parte daca e sa o iei dupa standardele din aviatia civila „povestea” ar atrage diverse suspendari. Dezorientare (marturisita chiar si de pilot), pierderea „situational awareness” (uitase sa-i salute pe cei de la sol), traseu deviat din motive care nu aveau de-a face cu misiunea initiala, samd.
Pe de alta parte, aici vbesti de aviatia militara si in conditii de razboi nu ai nevoie de „pampalai” . E aceeasi dilema ca si la accidentul din Italia cu telefericul. Pilotii militari trebuie sa dea dovada de agresivitate si initiativa, daca-i corcolesti prea mult cu „cultura safety” din aviatia civila s-ar putea nu faca fatza conditiilor de lupta. In conditii de pace pilotul a schimbat misiunea si s-a dus sa-l salute pe „tac-su” care era la gratar. Poate fi un antrenament bun. In conditii de razboi putea primi aceeasi schimbare de misiune si trebuia sa lase in gradina casei cateva lazi cu munitie pt. niste infanteristi incercuiti.
Desigur in aviatia civila lucrurile merg altfel. Safety first! Dar in aviatia militara lucrurile sunt mai blurate. In fine, mie mi se pare mai OK asa decat sa fie de-ala la care-i tremura mansa in mana.
Povestea lui Ghita Bizonu’ in schimb … daca e adevarata aia a fost o tampenie gratuita. Aia au mai si incercat sa traga cu tunul dupa ce-au turnat „beutura” pe tzava tunului? Sau au lasat altui echipaj sa experimenteze o eventuala explozie a tzevii tunului? Totusi ma mir, ca sa ajunga „beutura” in tanc in mod eficient, teava tre’ sa aibe elevatie pozitiva macar vreo 5 grade. Capatul tzevii, adica pe unde se turna, era deja pe la vreo 2m si ceva in aer. Ca pp. ca era un T-55. Mai mare chinul decat sa cari sticlele la tanc. Aia ori erau betzi muci inainte sa incerce isprava asta ori e o „vanatoreasca”. In orice caz daca eram superiorul lor, si ar fi fost adevarata doar ideea, fara punere in aplicare, pe aia cu tancul ii asteptau vreo cateva zile de „fucking” din cel mai hardcore.
Nu draga nu erau beti !
Erau f trezi (uscati). Ud de sudoare a fost leatu care a curatat teava pana cand a tov lent cdt de tanc a gasit-o intr-o stare „corespunzatoare”!!! Ca totu a fost premeditat!!!!
Si mi se pare ca era T 34/85… si ca ala de mi-a povestit-o era unu dintre nesanatosi (la cap!)
Tanchist intreg de minte nu gasesti decat dupa ce vreo 10 ani nu mai are de-a face cu tancu!! Cat sunt pe tanc se cred un soi de herculi sau dracu mai stie ce… Sunt urmasdii cavaleristilor (care erau si ei celeberi .. dar nu ca oameni cu scaun la cap! Unu dintre afinii mamei se „dostinsese” aprand per scena operei din Odesa .. calare!! De ce? De-al dracului! Pariu!!! Nesanatos!)
O muiere povestea ca era sa dea divort de bart-su – capitan de tancuri! Omu nost cu 2 copii, castaorit de vreo 8 ani a incercat sa isi forteze nevasta sa ii satisfacca fanetzia maxima : amor in tanc !!! Madama mult mai sanatoasa decat sotil a refruzat sa se strecoare in unitate …
Sau ce zici de un ofiter care ramas in pana prostului ii zice genralului „da de unde credeti ca era vinul pe care il fiebeam in fiecare searara?” (aplicatie la Cincu. Si motorina din butoi fusese schimbata pe molan!!! Nu nu pusa in acelasi butori .. ci in marmite !) NUma un tanchist (de elita) isi poa permite atata obraznicie! Dar a patit-o ! A intrat intr0o groapa cam prea adanca plina de noroi! Generalul bucuros l-a pus pe ofier sa puna personal stanga de remorcare (adica sa se scufunde complet in noroi.. ca pe urma sa poa afirma ” esti un porc arati ca un porc :plin de noroi! „)
Astea sunt asa cum le-am auzit. De la tanchisti!
Si sa mai stii ceva … hai sa zicem ca soldatu in termen care este ochitor inca mai este in cotele „normale” la limita. Miliaru in termen ajuns cdt de tandc este, inca normal Inca! Da cam spre limita! . Insa excavatoristu. draglinistu ajuns conductor …. se „scranteste”!!!
Daca vrei povesti cu scrantiti … intreaba tanchistii! (crez ca ar fi interesant un studiu asupra fanteziilor si fantasmagoriilor tanchistilor… Crez ca si psihiatrii si-ar da palme!!! Unu dupa o discutie cu un tanchist era socat .. ca tanchistu se mai plimba liber si ca in gnl se putea purta „responsabil” dpv penal!!! Zicea doctoru ca avea pacienti „agitati” mult mai „normali” decat tanchistu!!!!)
Da cum ziceam : sunt urmassii cavaleriei (o adunatura de „excentrici” presupusi ca erau cazuti in cap de pe cal!)
Si stii ce este mai frumos? Trebuie sa ii tolerezi!!! Ca altfel ii „castrezi” dpv al eficacitatii militare!
ALta poveste legata de tanchisti…
Acum cca 40 de ani un june a ratta intrara la politehnica… si a anjuns la tancuri!
Unde a avut o relvatie „Domnu a creat pe Om si omu a creat TANCU” . SDi s-a hotarat ” tancu este viata lui!
Duoa ce a intrebat, convins comandantii ca e serios.. apai de aici incepe povestea.
Dinati dioversi iofoetri ioau adus manualelel necesare. Un ofter inginer i-a fract ridichea cu ceva meditatii. Serara avea progfram separat – invatat cu incditii crerate. Smabata procitire despre ce a invatat (matematica, fizica) .
Expediat la Bucresti sa dea la Academia mil,itarera sesctia Tancuri. A reusit !
Si pana sa bina ordinul de ieisre din regiment .. 2 saptamani regim special – sub dorecta indrumare a sefului tehnic , invata tancu „:dpv stiintific” . Sa nu zica aia de la Acaemie ca vine de pe strada! In rest prigram … de cadru . NU mai servea sectoare, program samd. Bilete de voie la cerere (marti dupa amiaza de exemplu!) Dupa vreo 15 zile plecat in vacanta .. dat mana cu toate cadrele de tancuri si sperante ca peste 3 ani vor fi colegi
Mai mult nu stiu (auzita de la unu care era leat cu asta). Da cica parintii tanchistului in devenire nu erau chiar incantati
Cunosc personal cel putin un astfel de exemplu: baiat sarac si amarat, dar capabil si serios, tinut pe banii comandantului de unitate, cumparat carti, meditatii, intrat la medicina, ajuns chirurg chirurgie toracica, in armata, colonel in rezerva astazi = un om exceptional…
„Vremurile” erau inainte de „89.
Prin ’85 un Puma a aterizat la Regimentul 67 de la Craiova. Unul din piloti era din apropiere si au tras seara un chef la el acasa . Dimineata, la plecare, au vrut sa survoleze casa parinteasca si din nu stiu ce motive s-au prabusit, murind toti. In final a fost dat afara din armata ofiterul de servici care nu ii consemnase in regiment.
Daca un pilot de vanatoare care zboara singur trebuie sa fie „agresiv” si eventual mai are ceva circumstante, nu cred ca o astfel de bravura facuta cu un PUMA avand si un echipaj numeros are cea mai mica justificare. E doar indisciplina inutila…Cred ca la fel a fost si la Techirghiol ..
este evident ca-ti trebe o doza de nebunie sa te apuci de pilotat, de aceea marea majoritate a ing. de aviatie au frica de zbor..
Dar dintre zapacitii de piloti cei mai aiuriti cred ca sunt elicopteristii, am un prieten bun ce a fost jde ani pilot civil, in Romania mergea cu geologii la prospectii. Are trei volume orale de povesti, care de care mai aiurite, dar obsesia lui care-l urmareste, cred eu, pin-la moarte, e punctul fix.
Intre ’78 -’80 . la Aeronave se facea practica de zbor in anul II / 10 ore de zbor cu ZLIN 526 , absolut toti studentii ( nu conta vizita medicala decat in cazuri extreme). A fost grozav, intru-cat scopul nu era licentierea si atunci , daca aveai un pic de curaj , instructorii faceau multa acrobatie de placere.
Cred ca ideea ca un viitor inginer sa stie sa tina o mansa in mana era ff utila. Intre timp s-a scumpit combustibilul si a scazut bugetul.
si pe vremea mea se zbura, dar nu era obligatoriu.
Si-n Germania, fi-miu a studiat aici, ing. de avioane, se da chiar examen, ridicarea diagramei de manevra in zbor, adica trebuiesc atinse pct. extreme c, d etc. sau ridicarea polarei avionului.
Eu am prins cand pe 15 septembrie , prima zi la Aeronave era „botezul aerului” si toti bobocii zburau cu an avion Tarom 30-40 minute. Prin ’80, Pimsner, decanul,a fost invitat sa zboare ca pasager la prima cursa Tarom Bucuresti – Singapore. Era un gest care ne motiva oarecum si pe noi , studentii lui. Eram si noi mandri de profesorii nostri,,
Curiozitate.
Cînd ieram mic se auzeau deseori tunete deși iera senin. Dacă ne uitam pe cer vedeam un avion ce, așa ni se zicea, tocmai depășise viteza sunetului.
Poate-mi spune cineva de ce nu se mai aud asemenea tunete de ani buni de zile?
Pai trebuie sa ai mai avioane care depasesc viteza sunetului!
Cred ca e o lege care spune ca n-ai voie sa spargi bariera sunetului sub 6 000 m, e posibil ca legea asta sa nu fi fost acum 20-30 de ani.
Pe langa asta, acum sunt mult mai putine avioane si nici nu trag asa tare de ele fiindca sunt vechi si de aceea poate sparg bariera sonica mai rar si mai departe de tine.
Ar mai fi si a treia cauza, dupa cateva scandaluri (culminate cu ciocnirea si prabusirea celor 2 LanceR-uri langa Targu Mures in 2004) cred ca s-a mai dat o lege care mai restrictioneaza zborul cu supersonice deasupra localitatilor, asta daca erai la oras, daca erai la sat nu cred ca se pune.
Asadar, una sau o combinatie din cele 3 cauze de mai sus fac sa nu mai auzi „tunetele” ca pe vremuri 🙂
PS: si eu le auzeam mai demult dar s-au cam oprit, de cel putin 10 ani
Mai precis, 10.000m.
Inca de mult timp in urma s-au stabilit anumite „zone de lansare” in care se poate face zbor la viteze supersonice. De regula aceste sunt deasupra unor suprafete nelocuite, pentru a se evita efectele neplacute ale „bang-ului sonic” (unde de soc generata de avionul ce depaseste viteza sunetului).
Inainte erau destui piloti de supersonice ce faceau razmuturi la viteze supersonice, fapte de „vitejie” povestite apoi cu satisfactie la agape… Excelau cei de la Kogo (R57AvV Mihail Kogalniceanu) si de la Bacau.
Iar apropo’ de tanchisti: sunt oameni dintr-o bucata, la care „curiozitatea” este exarcebata. Caz concret: echipaj de elevi de scoala de profil tancuri (Pitesti) – se preda la clasa ca tancul poate darama cu botul ziduri si obstacole diverse. La primul mars, fara „programare”, intra intr-un zid de beton de juma de metru grosime. Viteza „indicata la bord” 20 km/h. Rezultat: zidul sfaramat, tancul (T55) prins si blocat in reteaua de fier beton a zidului, iar echipajul la infirmerie cu contuzii la capete si pe la coaste.
La bilantul misiunii s-a motivat ca vizoarele au fost acoperite de noroi (vizibilitate zero) iar ordinul era „Inainte”.
Tanchistii adora ordinul „Inainte”!
Sa vezi povesti la marinari,parasutisti si v.m. ca sa nu mai zic la uslasi/bat sau jandarmi .Nu poti sa ai Dobermani la razboi si sa-i pui sa se comporte ca niste pechinezi la pace.Dealtfel un psiholog americanski spunea ca numai 2% din ostasi sint eroi/temerari etc,din astia 2% jumatate ar fi posibili psihopati la vremuri normale.Asa ca in caz de necaz e bun un dilimache linga tine.
Citisem de raportul unui colonel american făcut după al 2-lea război mondial. Acesta aflase că peste 80%, dacă nu 90%, am uitat, dintre soldați nu au omorît pe nimeni, ba mai mult, decît să omoare au riscat trăgînd pe de lături.
Stii tu ceva dar nu-i chiar asa. Aia 80% nu au omorat pe nimeni de aproape(daca-i vedeau chipul), de la distanta au omorat, pentru ca trageau cu arma in uniforme nu in oameni. Restul de 20% sunt „ucigasii” – oamenii care isi infrang instinctul de conservare a speciei. Interesanta la acest studiu era concluzia ca astia 20% in timp de pace au probleme de integrare in societate (nu neaparat ca incalca codul penal).
@ Cristi Exact, pacea si razboiul sunt realitati diferite si e normal ca cei bine adaptati la lupta ,ucigasi buni si fara scrupule sa aiba probleme de adaptare intr-un mediu controlat de relatii normale, iar reciproca e perfect valabila.
Despre psihopați pe saitul Political Ponerology al lui Lobaczewski. Cartea cu același nume are o poveste de Holiud pînă de-a apucat să fie tipărită.
„ The original manuscript of this book went into the furnace minutes before a secret police raid in Communist Poland. The second copy, painfully reassembled by scientists working under impossible conditions of violence and repression, was sent via courier to the Vatican. Its receipt was never acknowledged – the manuscript and all valuable data lost. In 1984, the third and final copy was written from memory by the last survivor of the original researchers: Andrew Lobaczewski. Zbigniew Brzezinski blocked its publication.
After half a century of suppression, this book is finally available. ”
http://www.ponerology.com/