Corneliu Dobritoiu – interviu.

Pentru a nu fi acuzati ca avem ceva personal cu Ministrul Apararii, am considerat oportuna publicarea unui interviu, practic a opiniei domniei sale despre starea si viitorul Armatei, astfel incat sa avem la dispozitie si viziunea domnului Dobritoiu asupra programelor de inzestrare a Armatei.

 

Interviul a aparut in ziarul Radical de Dolj, la incuputul lunii octombrie.

 

Bună ziua domnule ministru, ne revedem la un fel de bilanţ, promis în urmă cu câteva luni. Nu pot să nu constat disponibilitatea şi consecvenţa cu care vă ţineţi promisiunile. Mai este o lună şi se intră în campanie pentru alegerile parlamentare şi e momentul unei mici analize.

Marin Neacşu: Am să vă întreb pentru început cum vi s-au părut aceste luni şi dacă au fost mai grele sau mai uşoare decât v-aţi aşteptat.

Corneliu Dobriţoiu: Bună ziua, regret că nu s-a putut mai devreme, dar e bine acum, când tolba s-a mai umplut. Întotdeauna îmi ţin promisiunile mai ales cele făcute în nume personal, când nu sunt influenţate de alţi factori.

Aceste luni fost cele mai grele luni din viaţa mea pentru că nu mă aşteptam să găsesc instituţia într-o asemenea stare, cu un buget prăbuşit. Când vorbim de un buget prăbuşit vorbim de condiţiile în care în ultimii patru ani fostele guvernări au decis să acorde un procent minim Ministerului Apărării, pentru a satisface unele interese şi proiecte clientelare şi nu mai exemplific acum cazurile, sunt binecunoscute patinoarele, telegondolele, terenurile de fotbal în pantă. Banii aceştia au fost luaţi de la buget şi probabil cineva se aştepta ca după subfinanţarea aceasta, instituţia să meargă cu motoarele duduind şi să-şi îndeplinească misiunile ca în condiţiile unui buget corespunzător. Mai mult, e o problemă de mentalitate: oamenilor le este frică să spună care este situaţia reală din structurile pe care le conduc. Ei nu vor spune niciodată, “nu pot să-mi îndeplinesc misiunea”. Prin logica bunului simţ, cu banii pe care îi primesc eu pot să-mi îndeplinesc misiunea doar de cât îmi dai pentru că asta înseamnă folosirea tehnicii, înseamnă combustibili şi înseamnă apoi întreţinerea sau repararea acesteia. Capacitatea operaţională a unităţilor noastre a fost foarte puternic afectată de “halucinanta” viziune de bugetare a instituţiei apărării.

Pe de altă parte cheltuielile de personal au crescut odată cu revenirea în tranşe a salariilor bugetarilor către nivelul de dinainte de reducere, ca şi repararea nedreptăţilor făcute pensionarilor fie prin reducerea pensiei, fie prin reţinerea nejustificată a contribuţiei la asigurările de sănătate. Cine crede că pensionarii militari sunt simpli pensionari face o mare greşeală. Aceştia reprezintă rezerva armatei, ei figurează încă în statele de război, contăm pe ei, şi Doamne fereşte să fie nevoie să apelăm la serviciile lor, în sensul că sperăm să nu fie nevoie niciodată, dar gândiţi-vă ce s-ar întâmpla să chemi la război oameni care din punct de vedere moral, psihic nu sunt la randamentul maxim. Cine desconsideră moralul armatei, merită să fie pus în fruntea unei unităţi demoralizate şi trimis pe câmpul de luptă. Aceşti oameni se simt încă obligaţi faţă de armată, pentru ei datoria nu s-a încheiat odată cu trecerea în rezervă, educaţia şi sentimentul datoriei nu le permite aşa ceva. Dar datorită loviturilor primite în ultimii ani, spiritul de corp a fost şi el afectat atât în armata de rezervă cât şi în cea activă. Armata şi instituţiile componente ale sistemului naţional de apărare sunt singurele structuri unde se face periodic o analiză a stării moralului la cei activi. La rezervişti aproape nu mai este nevoie, se vede din acţiunile şi cererile – îndreptăţite – ale asociaţiilor acestora. Cu toate astea, din când în când particip la adunări ale rezerviştilor, în diferite garnizoane, pentru a afla în mod direct care este atitudinea acestora şi să îmi fac o ideea supra modului în care ministerul, ţara pot conta pe aportul lor. Să nu uităm că situaţia rezerviştilor şi modul în care aceştia sunt trataţi de noi acum, este un indicator şi un barometru care arată celor activi ce îi aşteaptă. Lovind, deci, în rezervişti, practic lovim în toată armata, fie ea activă sau în rezervă pentru că, parafrazând un dicton arhicunoscut, se poate spune că activii de azi sunt rezerviştii de mâine, dar şi că rezerviştii de azi pot deveni activi mâine. Cine face diferenţă între ei, nu ştie ce înseamnă armata.

M.N.: Ce aţi făcut din ceea ce v-aţi propus, cum staţi cu planul personal, cât la sută e îndeplinit?

C.D.: Sunt unele realizări, dar ele pălesc în faţa nevoilor şi problemelor pe care le avem de rezolvat, cele mai multe de ordin financiar sau legate de buget. Pe de o parte, am reuşit să promovăm nişte atitudini pro-active pentru cunoaşterea obligaţiilor pe care oamenii le au faţă de sistemul bancar vizavi de împrumuturi: acordăm consiliere pentru cei care au greutăţi în sfera împrumuturilor, vrem să lansăm un program care să contribuie la creşterea calităţii vieţii – a fost popularizat şi pe site-ul ministerului un program de cooperare cu furnizori, care să ofere cu discount comercial produse şi servicii personalului militar – şi derulăm discuţii cu sistemul bancar pentru a obţine unele condiţii preferenţiale pentru personalul armatei. Mi se pare normal să încercăm să îi ajutăm astfel, având în vedere situaţia financiară naţională şi internaţională.

Am reuşit să eliminăm şi unele cutume vechi. Am restrâns astfel activitatea comandamentului logistic în aşa fel încât acesta să se ocupe numai de problemele logistice operaţionale şi nu de probleme ce excedau aceste sarcini.

Am reuşit să aducem pe masa guvernului problema pensionarilor militari.

Din altă perspectivă, cea operaţională, având în vedere faptul că realităţile bugetare actuale şi imediate nu sunt încurajatoare, ne gândim la obţinerea unor fonduri suplimentare prin vânzarea infrastructurii în exces, nu neapărat a armatei ci din întreaga societate, iar sumele astfel obţinute să fie folosite în domeniile prioritare ale tuturor ministerelor din care înzestrarea armatei este una vizată.

O preocupare de frunte o va constitui creşterea calităţilor individuale ale luptătorului iar acest deziderat nu se atinge cu bani puţini. Vrem să aducem armata, personalul militar, la un nivel de pregătire şi instruire dar şi înzestrare cât mai apropiat cel al militarilor ţărilor NATO din poziţiile fruntaşe.

Bănuiesc că sunteţi la curent cu eforturile pe care le facem pentru îndeplinirea datoriilor ce ne revin în ceea ce priveşte misiunea de poliţie a spaţiului aerian românesc. Aici provocările sunt foarte mari, dar încercăm să recuperăm ce nu au făcut alţii în patru ani. Sub acest aspect eram într-o situaţie foarte jenantă faţă de aliaţi. Printr-o cerere de ofertă, solicitasem partenerului american un set de avioane F-16 pentru a acoperi o perioadă de tranziţie de 10-20 de ani până am fi putut avea acces la avioane de generaţia a 5-a. Guvernul precedent, după ce a făcut cererea a lăsat lucrurile în coadă de peşte sau mai bine zis le-a abandonat. Situaţia era nu numai jenantă dar şi deosebit de dificilă pentru că dacă mai întârziam pierdeam trenul şi rămâneam cu o categorie de forţă în aer, la figurat, nu la propriu. Da, este adevărat că au apărut şi discuţiile legate de variantele Grippen şi Eurofighter, ale căror oferte erau poate tentante, dar aveau o mică problemă legată atât de şcolarizarea şi instruirea piloţilor, cât şi o altă problemă, pe cât de simplă, pe atât de spinoasă. F-16, ca şi viitoarele F-35, sunt ca şi MIG-urile noastre – avioane cu un singur motor. Eurofighter, spre exemplu, este un avion bimotor. Luând în calcul necesarul de ore de zbor şi consumul de carburanţi ridicat pentru unele variante europene, costurile ar fi fost mult mai mari şi nu ni le putem permite în perioada următoare. Este simplu, dureros de simplu. Încercaţi să vă puneţi în situaţia unui cumpărător care nu are bani să cumpere o maşină nouă, ci numai una la mâna a doua. Vine la el un dealer care îi propune o maşină nouă ultimul tip, pe un preţ convenabil, poate chiar gratis şi cu asigurările plătite pe câţiva ani, şi cu garanţie gratuită 5 ani. La prima vedere, oferta este de nerefuzat, dar omul se uită întâmplător la consum şi realizează că, dacă o cumpără, o va ţine în faţa casei pentru că îl omoară preţul carburantului şi intretinerea. Cu alte cuvinte, nu dai pe maşină cât dai pe benzină. În această situaţie, având în vedere perspectivele pieţei, necesităţile operative, nevoile de infrastructură portuară în cazul celorlalte variante, posibilităţile financiare ale ţării, varianta aleasă este singura pe care ne-o putem permite acum şi în perspectivă. Vă pot spune ca cifre, că aparatele F-16 pe care le vom lua de la portughezi au resursă de viaţă activă de 4-5000 de ore de zbor, ceea ce înseamnă cam 200 ore/aparat pe an, mult mai mult decât zburăm la ora actuală cu MIG-urile. Luaţi în calcul şi faptul că armata plăteşte TVA-ul pentru combustibilul folosit, în timp ce unii transportatori civili deduc această taxă de la preţul combustibilului. Noi la ora actuală realizăm o cincime din numărul de ore de zbor planificat, din motive financiare. Dacă am fi luat un avion bimotor, de exemplu, numărul de ore de zbor pe care ni-l puteam permite financiar s-ar fi înjumătăţit. Or, asta nu ar fi însemnat capacitate operativă. Degeaba ai zece avioane noi-nouţe dacă nu îţi poţi permite să le ridici în aer şi le foloseşti doar pe pliantele de reprezentare sau le scoţi din hangar doar la vizite sau zile festive.

O altă realizare este faptul că am reuşit să depăşim chiar şi aşteptările partenerului american în ceea ce priveşte acordurile tehnice legate de scutul antirachetă. Iar acest lucru s-a realizat într-o perioadă plină de frământări interne şi externe, de complicaţii politice, de concentrare pe direcţii multiple, în condiţiile în care alt stat partener european a dat înapoi. Având în vedere situaţia actuală, realizarea este cu atât mai importantă, pentru partenerul strategic dar şi pentru noi, cu cât până acum, ca şi în cazul avioanelor, totul se rezumase la promisiuni. Noi, în acest timp scurt plin de probleme destul de spinoase, am oferit fapte, nu vorbe. Sub acest aspect, poate cineva cu atribuţiuni constituţionale specifice, ar trebui să îşi asume răspunderea politică pentru starea în care se găseşte armata şi apărarea ţării la ora actuală.

M.N.: Aţi început un proiect de lege a pensiilor militare. În ce stadiu se află, cum au colaborat celelalte instituţii, inclusiv asociaţiile rezerviştilor, şi când credeţi că va fi gata. Sunt şanse să vadă lumina zilei până la viitoarele alegeri?

C.D.: Aşa cum am promis, am oprit jefuirea pensionarilor, printr-un memorandum care a pus capăt procesului de reţinere a unor sume ce urmau a li se impune pentru anul 2011. Am avut, în acelaşi timp, discuţii în vederea readucerii pensiilor diminuate prin revizuire la nivelul anului 2010, dar aici am fost opriţi de un fapt pe care nu ştiu cum să îl calific. După cum ştiţi, la MApN identificasem de acum câteva luni resursele finanţării acestui process, dar au fost probleme la Interne, unde ministrul de atunci, Ioan Rus, a informat în Guvern că sumele necesare s-ar ridica la 300 milioane Euro, sumă pe care, cu toate eforturile, bugetul statului nu o putea acoperi. Nu pot învinui pe cineva de rea-voinţă, dar acum, după rectificare şi reluarea calculelor, suma necesară este infinit mai mică şi, mai mult, este chiar identificată. Iniţiativa noastră, de a lucra împreună cu specialişti din Sistemul Naţional de Apărare la proiectele legii pensiilor şi altor legi specifice, a dus la consultări şi revederi ale calculelor. Astfel, actualul ministru de interne, domnul Duşa, a ajuns la o cifră cu totul diferită: suma necesară pentru aducerea pensiilor respective la nivelul lui 2010 era, de fapt, de 9 milioane de lei, nu 300 milioane Euro.

M.N.: Legat tot de rezervişti, aveţi veşti bune privind recuperarea sumelor pentru cei cărora le-au scăzut pensiile prin recalculare sau revenirea la pensiile din Decembrie 2010?

C.D.: Intenţionăm să promovăm un act normativ în următoarele două săptămâni prin care să rezolvăm mult discutata şi disputata problemă a pensiilor diminuate în urma revizuirii, în sensul revenirii la cuantumul din decembrie 2010. Dar va trebui să găsim soluţii să dăm înapoi oamenilor ceea ce li s-a luat în mod abuziv, chiar dacă o vom face în tranşe lunare, dacă nu există sume disponibile pentru acordarea acestor sume în totalitate, într-o singură tranşă. Asta se va face abia în anul care vine. Cu toată bunăvoinţa, nu există posibilitatea acum. Acelaşi lucru îl intenţionăm în ceea ce priveşte capitolul 4 al Legii 329.

M.N.: Cum stăm cu echiparea, dotarea şi drepturile militarilor din teatrele de operaţii? Întrebarea ar putea suna deplasată având în vedere perspectiva retragerii trupelor din Afganistan, dar să nu uităm că armata are nevoie de dotare în permanenţă şi misiunea principală este apărarea teritoriului, iar dotarea trebuie să fie aceeaşi.

C.D.: Aţi pus degetul pe rană. Guvernele precedente au scăzut dramatic bugetul apărării, în condiţiile în care temperatura politico-militară internaţională este în continuă creştere.Această anomalie este de neexplicat şi poate o altă justiţie, a altui stat, ar fi taxat acest gest foarte drastic, mergând până la subminarea capacităţii de apărare a ţării. Pentru unii, armata înseamnă defilare, urale, onoruri, grade, retragere cu torţe, ceva frumos de privit şi atât. Mulţi, însă, uită un lucru, şi aici vreau să transmit un mesaj tuturor celor care îşi pun întrebarea ce vor şi militarii ăştia, că doar nu e război să ceară bani: Armata trebuie să fie echipată, înzestrată, dotată, instruită, pregătită în permanenţă, ca şi cum a doua zi ar trebui să plece la luptă. Asta înseamnă o armată pregătită pentru apărare. Până şi pompierii, despre care se spune că acţionează numai atunci când arde, sunt pregătiţi în orice moment al zilei pentru a interveni la timp cu toată capacităţile. Lipsa intervenţiei sau întârzierea duc la pierderea de vieţi omeneşti si pagube materiale. Luaţi exemplul ultimului incendiu din Capitală, atât de mediatizat. Degeaba au venit unele maşini de pompieri în 15 minute dacă nu erau echipate pentru a ajunge la etajele superioare. Prezenţa nu e suficientă, mai e nevoie şi de dotare. Vă daţi seama ce înseamnă lipsa de pregătire şi dotare a unei armate care trebuie să intervină în câteva ore poate? Nu înseamnă un apartament ars, ci o ţară ocupată sau distrusă. Pentru armată arde mereu, dar nu se vede flacăra. Când ai văzut-o, e prea târziu. De asta spun: nu ne putem juca cu bugetul apărării. Momentele de criză pot diminua bugetul, dar există nişte limite sub care nu se poate trece. Alte state fac evaluări periodice prin care ajustează atât bugetul armatei la nevoile momentului, cât şi efectivele la posibilităţile bugetului.

Revenind la militarii din teatrele de operaţii, unde încă nu am ajuns, dar mi-am propus să mă duc în perioada imediat următoare, să nu credeţi că nu ştiu că militarii noştri merg în PX-urile aliaţilor şi îşi cumpără pe banii proprii accesorii şi echipamente care le sunt necesare pentru îndeplinirea misiunii şi pe care noi ca stat ar fi trebuit să le asigurăm. Este trist, este jenant, este, dacă vreţi, revoltător. Iar unii spun că se duc acolo să se îmbogăţească. Până acum nu am putut ajunge în teatrul de operaţii din Afganistan, timpul a fost scurt, apoi au fost impuse restricţiile de zbor de pe timpul verii, dar intenţionez să ajung acolo cât de curând.

M.N.: Ce ne puteţi spune despre sistemul asigurărilor medicale? În interviul precedent discutam despre drepturile militarilor activi şi în rezervă la asistenţa medicală gratuită.

C.D.: Da, şi aici altă nedreptate. Colegii noştri din celelalte componente ale Sistemului Naţional de Apărare beneficiau de reţete gratuite pentru medicamente în timp ce MApN oferea numai compensate. Legea 80 stipulează dreptul la asistenţă medicală gratuită şi atunci am luat măsuri ca măcar în ceea ce priveşte medicamentele, aceasta să fie respectată. Mai sunt şi alte aspecte care trebuie puse la punct în sistemul medical, am mai vorbit despre asta la interviul precedent, deocamdată atât s-a putut face. Sunt aspecte care ţin de corelări ale prevederilor şi ordinelor MApN cu altele venind de la Ministerul Muncii, al Sănătăţii, ca să nu mai vorbim de Finanţe. Am avut o discuţie cu directorii spitalelor militare şi ceea ce am aflat vizavi de sistemul sanitar, de fondurile obţinute de casa de asigurări de sănătate OPSNAJ, m-a pus pe gânduri. Dacă fondurile respective ar intra în bugetul spitalelor, am avea posibilitatea susţinerii acestora.

M.N.: Ce puteţi spune despre sprijinul factorului politic, al primului ministru faţă de nevoile armatei. Aţi afirmat că dacă nu veţi avea sprijin pe măsura necesităţilor şi posibilităţilor, veţi demisiona, dar nu fără luptă. Sincer, aţi întâmpinat piedici politice la unele măsuri sau reforme pe care aţi dorit să le introduceţi?

C.D.: Ce să vă spun, diferenţe de opinii, puncte de vedere divergente există. Să nu uităm totuşi că în această coaliţie coabitează partide cu orientări nu numai politice, ci chiar doctrinare şi de viziune diferite. Deci este normal ca şi căile sau metodele de atingere a scopurilor comune să fie uneori diferite. Dar, până la acest moment, pot afirma că singurele piedici majore au fost cele care ţin de finanţare sau, mai bine zis, de buget, dar şi de acordurile deja semnate cu FMI. Spun asta cu toată răspunderea şi nu am ce să reproşez vreunui membru al guvernului sau primului-ministru sub aspectul lipsei de înţelegere sau împotrivirii în derularea unor proiecte sau intenţii. Să vă dau un singur exemplu: problema semnării acordului pentru avioanele multirol, la nivel de necesitate, principial, a fost înţeleasă şi însuşită de primul-ministru în nu mai mult de un sfert de oră.

M.N.: Oricum ar fi, după alegerile din iarna guvernul se va schimba. Consideraţi că aţi făcut ceea ce v-aţi propus? Aveţi argumente pentru a fi menţinut ca ministru dacă USL va câştiga alegerile?

C.D.: Dacă alţii vor considera mulţumitoare activitatea mea sau nu pentru a fi menţinut sau renumit pe această funcţie după alegeri, este o problemă pe care eu nu o pot anticipa. Personal, nu am urmărit şi nu urmăresc asta. Nu am ambiţii personale pe acest subiect. Dacă am făcut ceva în acest scurt mandate, nu am făcut nici pentru mine personal, nici pentru familia mea şi – sper să nu fiu interpretat greşit de colegi – nici pentru alianţa USL sau PNL. Am acceptat această nominalizare pentru că am fost militar, cunosc fenomenul şi am vrut să fac ceva pentru instituţie, pentru haina şi demnitatea militară. Sunt cu conştiinţa împăcată, nu am ce să-mi reproşez şi pentru mine asta contează. M-aş bucura să pot continua activitatea, pentru că am convingerea că ceea ce am început este ceva bun şi necesar armatei, dar atât. Eu cunosc foarte bine cum se lucrează în armată. Este o muncă nenormată, pe care unii o fac pentru că nu au încotro, alţii pentru că vor să facă ceva de care să fie mândri dar resursele nu le oferă posibilitatea să o facă şi eficient în timpul optim, alţii ca să promoveze. Nimic nu îmi este străin din activitatea din interiorul sistemului; este păcat însă că activitatea, ca şi viaţa atâtor oameni, este împiedicată de factori care nu ţin de voinţa lor. Şi este frustrant şi pentru mine că, uneori, nu pot face mai mult pentru ei şi mă refer aici, atât la militarii activi, cât şi la cei din rezervă. Oamenii aceştia merită tot respectul, respect de care nu s-au prea bucurat. Activitatea lor este stropită şi la propriu şi la figurat cu sânge, de aceea merită un ministru, o conducere care să îi înţeleagă şi să îi respecte, indiferent care va fi acela.

M.N.: Ce mesaj aveţi acum pentru cei care şi-au pus speranţele în dumneavoastră şi se văd uşor dezamăgiţi vizavi de aşteptările lor?

C.D.: Nemulţumirile lor sunt profunde, reale şi justificate. Nu te poţi aştepta la urale de satisfacţie din partea unor oameni cărora li s-au luat drepturile. Fără a da vina sau a găsi o culpă fie ea şi neintenţionată, regret faptul că domnul Ioan Rus (dacă e să mă refer strict la problema rezerviştilor cu care m-am întâlnit azi) a raportat nişte date false vizavi de necesarul de fonduri pentru revenirea pensiilor poliţiştilor la nivelul celor din 2010 pentru cei cărora le-au fost diminuate. Dacă ar fi raportat cifra reală, poate acum situaţia era deja rezolvată, iar pensionarii aveau o grijă în minus. Nu exclud faptul că suma avansată de domnul Rus ar fi putut include în acele 300 de milioane de Euro, toate restanţele care ţin de nevoile de personal, care includ plata pensiilor, salariilor, sporurilor, deconturilor, normei de hrana sau echipament, dar asta ar evidenţia o neînţelegere a fenomenelor care este destul de gravă pentru un ministru.

M.N.: Cum aţi concluziona discuţia privind bilanţul personal?

C.D.: Aş vrea să termin într-o notă optimistă, printr-o zicală populară: Nu mor caii când vor câinii. Sunt convins că vom trece această perioadă şi vom ieşi aşa cum am ieşit din atâtea situaţii ca indivizi, ca neam, dar este păcat că oamenii au trebuit să treacă şi prin aceste momente. De-a lungul istoriei am avut conducători şi mai buni şi mai răi. Unii conducători au rămas în conştiinţa neamului, de alţii s-au lipit doar colbul şi blestemele oamenilor.Peste toate a rămas ţara. Să avem grijă să nu o pierdem. Eu sunt, cum spuneam, un optimist şi sunt convins că vom trece şi peste aceste timpuri deloc fericite. Datorăm acest lucru celor dinaintea noastră ca şi celor ce vor veni după noi.

M.N.: Vă mulţumesc domnule ministru şi vă reamintesc că oltenii vă aşteaptă să îi vizitaţi.

C.D.: Şi eu vă mulţumesc şi mulţumesc pe această cale tuturor celor care m-au înţeles şi ajutat în activitatea mea până acum.

A consemnat Neacşu Marin pentru “Radical de Dolj

 

 

18 comentarii:

  1. Principalele prioritati par sa fie pensiile militare si asigurarile sociale. Nu spune nimic despre popota ofiterilor.

  2. „De-a lungul istoriei am avut conducători şi mai buni şi mai răi. Unii conducători au rămas în conştiinţa neamului, de alţii s-au lipit doar colbul şi blestemele oamenilor” – si in care din aceste categorii credeti ca se incadreaza actuala clasa politica romaneasca?

  3. Rezervistii, a doua armata, pensionarii burtosi de pe vremea lui Nea Caisa o sa apere tara de invadatori… plagiatorul pucist Ponta ia decizia privind viitorul aviatiei in 15 minute…

    Lasati orice speranta…

  4. Scurt pe doi omul este informat gresit de catre lobby-stii Lockheed Martin sau ambasada USA sau MApN-ul si nu a avut timp ca sa se documenteze, calcul facut si la „ceilalti adica noi”

    „Cheia afacerii este imprumutul interguvernamntal, intre timp lucreaza si offset-ul care nu o aduce 100% venituri la buget dar aduce sa spunem investii in tara care pun in miscare economia locala, intre timp ai 50% venituri la buget din investitie si ajung ca avioanele noi sa te coste in 5 ani la fel ca si second-handurile din Portugalia – aici mai ia in calcul ca din diferenta de ore de zbor la 24 de aparate intr-un an cumperi un lot de rachete. 7000 dolari F 16 Block 50/52 undeva la 9500 de dolari la F 16 MLU/OCU – 4700 dolari la Gripen C/D = 4800 dolari pentru fiecare ora de zbor facuta cu Gripen si nu cu F 16 OCU/MLU.
    4800 x 24 de avioane x 3 piloti pe avion x 60 ore de zbor pe an =20736000 de dolari adica undeva la 40 de AIM 9X, pe an! relizati doar din economia legata de ora de zbor.”

    • Calculul este chiar pesimist, sa zic asa. In practica o investitie facuta cu cap, iti poate aduce incepand din al doilea sau al treilea an, peste 65-70% din suma investita catre bugetul de stat, sub tot felul de forme. Iar frumusetea sistemului este ca respectiva investitie iti aduce acesti bani IN FIECARE AN! Economiile rezultate din exploatarea unor avioane noi, fata de cele vechi, nici macar nu mai trebuie discutate. Sunt substantiale si iti asigura de fapt mai multe ore de zbor/pilot.

  5. Acelasi lucru se poate calcula si cu F 16 Block 50/52+ evident diferentele nemaifiind asa de semnificative:
    7000 dolari F 16 Block50/52+ – 4800 dolari Gripen C/D = 2200 dolari economisiti pe ora de zbor.
    2200 dolari x 24 de avioane x 3 piloti per avion x 60 de ore de zbor pe an = 9504000 de dolari economisiti anual undeva la 18 – 20 de AIM 9X cumparate din diferenta de cost a orei de zbor.

    Dar nu raman bani de comisioane si patinoare si terenuri in panta si tot felul de lucrari asa cum guvernarea trecuta a fost artista in a le contracta cu clientii de partid….
    Au si politicienii dreptatea lor 😉

  6. @Reguletto
    Tara a fost invadata in 1989 iar invadatorii ne conduc de atunci. In caz ca nu te-ai prins. Si toate investitiile lui Ceausescu in armata de-a lungul anilor au fost degeaba.

  7. PLACE SAU NU, MESAJUL UNUI ROMAN, UCIS DE UNII SI DE ALTII, ESTE IZBITOR DE ACTUAL, DESI ESTE SCRIS IN URMA CU CCA. 70 DE ANI !
    Scrisoarea Mareşalului Ion Antonescu către capul politicienilor de-atunci, I.C. Brătianu
    În ciuda curgerii timpului, problemele noastre au rămas aceleaşi: nimeni n-a fost in stare să spună adevărul dintr-o poziţie de putere, precum cea a Mareşalului Antonescu atunci. În zilele minciunii univesale, a spune adevărul e un act de dizidenţă. Pentru a înţelege prezentul, e necesar să ne cunoaştem trecutul – să-l aflăm!

    Ion Antonescu, „Scrisoare de răspuns adresată lui C.I.C. Brătianu” (29 octombrie 1942)

    Am lăsat fără răspuns scrisorile dumneavoastră anterioare. Am făcut-o din înţelepciune, fiindcă urmăream unirea, şi nu vrajba.
    Puteam să vă răspund, aducând justiţiei pe toţi vinovaţii de catastrofa morală şi politică a ţării, printre care sunteţi, în primul rând, şi dumneavoastră.
    Naţia o doreşte şi o aşteaptă de la mine. Nu am făcut-o totuşi, fiindcă nu am voit să aţâţ şi mai mult spiritele şi, mai ales, nu am voit să dau un spectacol care ar fi fost speculat de inamicii noştri.
    Am lăsat ziua acestor răfuieli mai târziu.
    Abuzaţi, însă, de răbdarea, de tăcerea şi de înţelepciunea mea şi, rând pe rând, la scurte intervale de timp, îmi trimiteţi, când dumneavoastră, când dl. Maniu, avertismente, sfaturi şi acuzaţiuni.
    În virtutea cărui drept? Ce reprezentaţi în această ţară, dumneavoastră, toţi foştii oameni politici, în afară de interesele dumneavoastră egoiste şi un trecut politic total compromis şi dureros?!
    Uitaţi, domnule Brătianu, că eu sunt omul muncii mele şi martirul greşelilor acelora care au primit în 1918 România Mare şi au dus-o, după 22 de ani de conducere, în prăpastia de unde am luat-o eu în 1940, pe când dumneavoastră sunteţi din profitorii şi dărâmătorii unei moşteniri mari.
    În mai puţin de un sfert de secol, fiecare în parte şi toţi la un loc, aţi prăbuşit lupta, sacrificiile şi suferinţele duse şi îndurate, 20 de secole, de poporul nostru, pentru a face unitatea sa politică.
    Orice apărare încercaţi şi orice diversiune faceţi dumneavoastră, conducătorii politici de ieri, purtaţi pe umeri această răspundere.
    Dumneavoastră, liberalii, mai mult ca alţii, fiindcă şi din opoziţie şi de la guvern, prin acţiunea dumneavoastră de dirijare şi de îndrumare a vieţii noastre politice, economice, morale şi spirituale, exercitată direct şi indirect, de pe băncile ministeriale, din birourile băncilor şi din culisele politice, aţi dus ţara la catastrofa din 1940.
    Staţi faţă în faţă cu conştiinţa dumneavoastră, depănaţi cu corectitudine, pas cu pas, atât actele dumneavoastră, cât şi pe ale acelora cu care, rând pe rând, v-aţi întovărăşit şi v-aţi acuzat,în faţa naţiei dezolate, scandalizate şi înmărmurite; răsfoiţi toată colecţia ziarelor din ultimii 40 de ani, începând cu Universul şi terminând cu Viitorul şi cu ziarele jidoveşti pe care se sprijinea naţionalistul domn Maniu şi vă reamintiţi:
    Cine sunteţi dumneavoastră şi dumnealui; câte păcate aţi făcut; cum v-aţi calificat singuri şi cum v-a calificat naţia; câte răspunsuri aveţi.
    Pentru a vă uşura munca, vă reamintesc, domnule Brătianu, că, împreună cu dl. Maniu, v-aţi acuzat public şi zilnic, în presă, în întruniri, în parlament, de: „incapacitate”; „tâlhărie”; „falsificări” şi „furturi de urne”, în Bucureşti, pentru obţinerea puterii; „demisii în alb”; „bătăi şi omoruri”; „călcarea legilor şi Constituţiei”; luări de comisioane” la toate furniturile statului; „traficările de influenţă” practicate de partizanii, deputaţii, miniştrii şi preşedinţii corpurilor dumneavoastră legiutoare; „scandalurile cu
    contingentările” cu „grâul britanic”; modul cum aţi făcut reforma agrară şi cum „aţi profitat de ea”; risipa avutului public; „concesionările oneroase ale bunurilor statului”; „demagogie”; incorectitudine civică, provocată de faptul că atunci când eraţi în opoziţie dirijaţi ocult statul, în profitul intereselor dumneavoastră şi ale jidanilor din ale căror consilii de administraţie – mari şi mici – făceaţi parte, iar de pe fotoliile ministeriale încurajaţi şi favorizaţi, acopereaţi şi muşamalizaţi afacerile lor şi ale d-stră, în detrimentul statului.
    Adăugaţi, la acest bogat şi concludent stat de serviciu al partizanilor şi al adversarilor dumneavoastră de ieri, cu care – ca totdeauna când vă găsiţi în opoziţie – sunteţi azi prieteni: cazurile, pe care naţia le ţine numai în dormitoare, ale domnilor Tătărescu, Bârsan, Boilă, Aristide Blank şi afacerea Skoda; ruinarea poporului, prin dobânzile oneroase care au prăbuşit economiile, avutul şi munca tuturor, de la ţăran la marele proprietar, de la micul până la marele negustor român; ravagiile făcute de conversiune şi de concesionarea bunurilor statului, pe care am început să le răscumpăr eu; împrumuturile externe, oneroase şi umilitoare; introducerea controlului străin la Banca Naţională şi Căile Ferate, comisioanele scandaloase etc. etc. şi veţi avea, domnule Brătianu, imaginea unui trecut tragic, pe care l-am plătit atât de scump şi pe care naţia întreagă o are permanent în faţa ochilor săi.
    Totuşi, domnule Brătianu, cu toţii credeţi că toate acestea au fost uitate şi, cu perfidia politicianistă de altă dată – de totdeauna – atât de bine cunoscută, vă aşezaţi cu cinism pe acest trecut şi – de la cel dintâi dintre dumneavoastră, până la cel din urmă – încercaţi să acuzaţi şi să sabotaţi, pe sub mână, opera de îndreptare şi consolidare la care s-a antrenat toată naţia şi să tăiaţi elanul unui om care nu a avut, nu are şi nu va avea nici moşii, nici vii, nici pivniţi de desfacere, nici bani depuşi, nici industrii, nici consilii de administraţie, nici safeuri, în ţară şi străinătate, nici cupoane de tăiat, nici timp de pierdut la club şi care nu şi-a pricopsit nici cumnaţii, nici nepoţii, nici prietenii, nici partizanii, nici adversarii.
    Chiar dacă am greşit, greşesc sau voi greşi, nu pot fi acuzat, domnule Brătianu, de nici unul dintre dumneavoastră.
    Fiţi încredinţaţi, sunteţi înfieraţi şi puşi chiar de generaţia actuală pe banca acuzaţilor.
    Dacă va fi să fiu şi eu pe această bancă, pentru că fac tot ceea ce un om putea să facă, nu numai pentru a salva un neam de la dezunire şi de la prăbuşire, dar şi pentru a-l întregi şi a-i asigura o viaţă nouă, în onoare şi în muncă, atunci în nici un caz nu veţi fi dumneavoastră acuzatorii şi în nici un caz nu voi fi pus alături de dumneavoastră şi acuzat de aceleaşi greşeli ca dumneavoastră.
    Fac această afirmare nu pentru că mă simt vinovat cu ceva faţă de ţară, dar pentru că ştiu ce au suferit, din antichitate şi până azi, de la Socrate şi Demostene, până la Clemenceanu, atâţia nenumăraţi – mici şi mari – oameni care şi-au servit poporul cu credinţă, cu devotament şi cu folos şi, mai ales, pentru că nu au uitat că în Iaşi, în tragica primăvară din 1918, şi chiar la Bucureşti, după Unire, s-a cerut trimiterea în judecată şi condamnarea fratelui dumneavoastră, atât pentru că făcuse războiul, cât şi pentru dezmăţul creat de nepriceperea dumneavoastră a tuturor, chiar de către aceia care ceruseră intrarea în luptă; care îl acuzaseră în 1914-1915 de lunga şi dezmăţata perioadă de neutralitate; care au aplaudat cu frenezie intrarea în război şi care, ca o culme a cinismului lor, erau ei înşişi vinovaţi de modul cum fusese administrată şi ruinată ţara.
    Eu şi mulţi alţii încă nu am uitat ridicolul acestei îndrăzneli pe care istoria l-a înregistrat.
    Oricum ar fi însă eu nu voi putea fi acuzat de dumneavoastră şi nici pus pe aceiaşi bancă cu dumneavoastră, pentru că nu sunt nici profitorul meritelor predecesorilor mei şi nici şeful unei bande de corbi odioşi, care au ajuns la conducere prin „minciună”, „promisiuni”, „furt de urne” sau prin „sprijin ocult masonic şi iudaic”, ci sunt omul adus de un trecut onest şi de voinţa unanimă a unei naţii care, pentru a se salva, a făcut apel la mine, iar nu la dumneavoastră sau la dl. Maniu, şi nici la domnii care stau în jurul dumneavoastră şi cu care aţi făcut şi faceţi sistem.
    Niciodată, pentru a fi salvată, naţiunea, armata şi corpurile constituite nu au indicat numele dumneavoastră sau al d-lui Maniu, în ultimii ani ai tragicei guvernări, care s-a sfârşit la 6 septembrie 1940. Dumneavoastră v-aţi strecurat şi v-aţi alăturat acestei mulţimi, cu discreţia impusă de instinctul răspunderii pe care o aveţi şi a dorinţei legitime de a vă salva şi nu aţi făcut nici un gest pentru a vă valorifica drepturile la conducere, când această mulţime spulberă un regim care era de fapt al dumneavoastră şi când aclama un om nou, care eram eu.
    Când am intrat în război, cu prudenţă caracteristică a politicienilor valoroşi nu v-aţi manifestat nici pentru, nici contra.
    După ce am reluat Basarabia şi Bucovina, v-aţi grăbit să-mi cereţi, şi dumneavoastră, şi domnul Maniu, să mă opresc la Nistru.
    V-am arătat consideraţiunile militare, politice, economice şi morale pentru care nu puteam să o fac şi v-am invitat, pentru a treia oară, să luaţi conducerea, răspunderea şi riscurile unei asemenea acţiuni. Bineînţeles, aţi refuzat.
    După omorurile de la Jilava şi imediat după rebeliune, mi-aţi trimis memorii prin care îmi arătaţi situaţia şi-mi dădeaţi noi sfaturi.
    V-am oferit să luaţi conducerea şi să faceţi cum credeţi că este mai bine. Şi unul, şi altul v-aţi scuturat. Luându-vă după câţiva ofiţeri, fără prestigiu militar, care au deraiat după linia principiilor sănătoase strategice, morale şi politice, pe care poate că nici nu le-au avut vreodată, mi-aţi cerut să retrag armata din Rusia şi m-aţi îndemnat să mă „aranjez” cu Anglia şi cu America.
    Ar fi o greşeală şi o felonie, iar greşelile şi feloniile se plătesc scump.
    Suntem la peste 1.500 km de ţară, drumurile sunt cum sunt, iarna bate la uşă, depozitele sunt ale germanilor, căile ferate sunt în mâna lor, aviaţia are forţa de distrugere pe care ar trebui s-o cunoaşteţi. Retragerea forţelor din situaţia lor actuală ar însemna părăsirea frontului. Exact ceea ce au făcut ruşii în Moldova în 1917-1918.
    Vă întrebaţi ce s-ar întâmpla dacă germanii ar face cu noi astăzi în caz de părăsirea frontului, ceea ce am făcut noi, atunci, cu ruşii?
    Vă daţi seama ce s-ar alege de armata noastră, de disciplina noastră, de soldaţii şi caii noştri, de tunurile noastre, dacă am încerca, în condiţiile arătate mai sus, să părăsim frontul fără asentimentul Comandantului german? Situaţia aceasta, a oamenilor care la cea dintâi greutate se descurajează, ar denota uşurinţă totală nepricepere militară şi prostie.
    Soluţia ar fi criminală, domnule Brătianu, fiindcă nu s-ar prăbuşi numai armata, s-ar prăbuşi însăşi ţara, deoarece germanii ar ocupa-o imediat şi am ajunge în situaţia Serbiei şi Greciei.
    Poftiţi, domnule Brătianu, vă ofer din nou conducerea statului şi a guvernului. Retrageţi dumneavoastră armata şi „aranjaţi-vă” cu Anglia.
    Numai că trebuie să întreb şi armata şi poporul. Sunt gata să le pun această întrebare, deschis şi categoric, dacă şi dumneavoastră sunteţi gata să vă luaţi răspunderea.
    A mă fi „oprit la Nistru” şi a „retrage astăzi forţele din Rusia” înseamnă, pentru un om care mai poate încă judeca, a anihila dintr-odată totul, sacrificiile făcute de la trecerea Prutului, acţiune în contra căreia nu v-aţi pronunţat public; însemnează a ne dezonora pentru vecie ca popor; însemnează a crea ţării, în cazul victoriei germane, condiţii dezastruoase, fără a ne asigura, în cazul victoriei ruse, nici provinciile pentru care luptăm, nici graniţele care vor voi să ni le lase ruşii, nici libertăţile noastre şi nici măcar viaţa familiilor şi a copiilor noştri; în sfârşit, însemnează, din cauza nestabilităţii şi a feloniei pe care mă sfătuiţi să o practic – şi aceasta este cea mai mare crimă – a asigura ţării în viitoarea comunitate europeană o poziţie morală care îi va ridica drepturile idealurilor sale şi ar putea să-i fie chiar fatală. Gestul pe care-l cereţi să-l fac, domnule Brătianu, va face din neamul românesc o victimă a tuturor, fiindcă concomitent cu dezorganizarea, prăbuşirea şi distrugerea armatei, ar începe instaurarea anarhiei în ţară. Comuniştii, legionarii, jandarmii, ungurii, saşii ar începe agitaţiile, lupta, distrugerea ordinei, a liniştei, pentru a profita de ocazie, pentru a da ultima lovitură de picior unui neam care cu adevărat ar merita calificativul de netrebnic. Ungurii ar ocupa imediat restul Ardealului.
    Iată, domnule Brătianu, la ce ar da naştere gestul pe care mi-l cereţi să-l fac. Ar fi gestul nefericit al unui soldat lipsit de onoare şi al unui om de stat, nu numai inconştient, dar nebun.
    Conducătorul nefericit al Franţei – şi mai nefericite de azi – a declarat, într-o recentă chemare la realitatea a unui popor, care a căzut şi el victimă josnică a unei guvernări venale, iudeo-democratice şi masonice, că are convingerea că dacă „Germania ar fi înfrântă, Sovietele ar impune mâine legea în Europa şi s-ar termina astfel cu independenţa şi patriotismul naţiunilor”.
    Am avut şi am această convingere. Rămân la această convingere, fiindcă noi, mai curând ca alţii, mai total ca alţii, vom fi zdrobiţi: pentru că suntem punte între slavi şi zăgazul care le stă de secole în calea expansiunii lor, către vestul şi sud-vestul Europei; pentru că avem bogăţiile pe care le avem; şi pentru că vom fi trambulina salturilor lor viitoare.
    Trăgând învăţăminte din trecut, cunoscând tendinţele slave, plecând de la consideraţiunile făcute mai sus şi îndrumat de instinctul de conservare şi de logica bunului-simţ, nu puteam, domnule Brătianu, ca un conducător responsabil, să mă „opresc la Nistru” şi nici nu pot „să retrag armata din Rusia”. Ar fi o prostie din partea mea. Este cu neputinţă să o facă cineva şi ar fi o greşeală ireparabilă pe care nu eu şi dumneavoastră, ci neamul ar plăti-o scump.
    Mareşalul Petain, într-una din valoroasele sale cuvântări, a dat speculatorilor situaţiunile grele lecţia care li se cuvenea şi care a fost aplaudată de toţi oamenii cu conştiinţă clară şi nepătată.
    Răspunzând unor critici ale acţiunii sale, el a spus: „Când Franţa este în nenorocire, nu mai este loc pentru minciuni şi himere”.
    Nici la noi, domnule Brătianu, nu mai este loc pentru „minciuni şi himere” şi, mai ales, nu mai putem să ne plătim luxul de a face şi prostii.
    V-am răspuns, domnule Brătianu, punct cu punct, nu numai la scrisoarea dumneavoastră de la 24 septembrie, dar şi la cele anterioare.
    Este răspunsul unui soldat, care nu are nimic de ascuns şi care este conştient de greutăţile şi pericolele ceasului de faţă, precum şi de îndatoririle şi de răspunderile lui.
    V-am răspuns, cum v-am răspuns, fiindcă nu aţi înţeles nici ţinuta şi nici înţelegerea cu care am voit să trec atât peste greşelile trecutului, cât şi peste marii vinovaţi de ele.
    Ca oamenii cei mai lipsiţi de păcat, marile şi numeroasele greşeli politice care s-au comis sub dumneavoastră, continuând a considera comunitatea românească ca pe o turmă de sclavi, pe care – împreună cu celelalte organizaţii politice, cu firmă naţionalistă, însă în acord cu oculta iudeo-masonică, cu care numai pe faţă eraţi în luptă – aţi exploatat-o, aţi minţit-o, aţi demoralizat-o, aţi exasperat-o

  8. istoria are caracter repetitiv ptr toate natiile Pamintului dar cel mai aspru o simt mereu natiile mici, Cine a platit atunci? Cine v-a plati curind? Mereu suntem buni la vorba cind trecem la fapte D-lor?! Cind incepem curatenia sa radem aceste lipitori dintre noi?!

  9. Ministrul pensionarilor, si atat! Bai nea ministru, pensiile militare „e” mai mari ca salariile. Ce zici , ne miscam mai cu talent!

  10. Suucesuri maxime „Batrinu” et al. la curățat! Mă anunțați dacă vă asist cu ceva.
    Serios, mizeria proximă este mai jos puțin între noi cum bine ai punctat, nu știu dacă la asta te refereai, dar ai lovit bine.

  11. @Batrinu
    In Romania, Iuliu Maniu a fost ridicat la rang de erou national desi este doar un biet tradator de tara, la fel ca si regele cocainei de la Monte Carlo, „marele” Titulescu. In aceeasi nota, am citit recent in ziar ca madam Plumb a fost aleasa coloneleasa sau ceva de catre „socialistii europeni”. Cind citesti despre „socialistii europeni” mintea iti fuge catre Curtea Miracolelor. Regina pungasilor, stapina escrocilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *