România începe procedura de achiziție pentru a doua escadrilă de avioane de luptă

Foto: Radu Tătar

Foto: Radu Tătar.  Ziua Distinşilor Vizitatori a exerciţiului bilateral „DACIAN THUNDER 2015” a avut loc astăzi, 16 aprilie, la Baza 71 Aeriană de la Câmpia Turzii.

Ministerul român al Apărării va începe procedura de achiziție pentru cea de-a doua escadrilă de avioane de luptă, a anunțat astăzi ministrul Mircea Dușa.

„Vom începe procedurile privind achiziţia celei de-a doua escadrile de avioane multirol”, a spus Duşa.

Ministrul a făcut această precizare cu prilejul vizitei sale la Baza 71 Aeriană Câmpia Turzii, unde se desfășoară exercițiul militar româno – american „Dacian Thunder 2015”.

România a cumpărat deja prima escadrilă de avioane F-16, second-hand, din Portugalia, de fabricație americană.

„Avioanele F-16 vor veni începând cu anul viitor, deja realizăm o mare investiţie la baza aeriană de la Feteşti, tot de modernizare şi înzestrare şi crearea infrastructurii necesare pentru avioanele F-16”, a precizat astăzi Mircea Dușa.

Ministrul Apărării a anunțat că în a doua parte a anului 2015 va începe și modernizarea Bazei Aeriene Câmpia Turzii. „În a doua parte a anului vom începe lucrări de modernizare şi extindere a Bazei 71 Aeriene Câmpia Turzii, constând în extinderea platformelor de parcare şi refacere a pistei, dar şi modernizarea elementelor de comandă şi control care vizează dirijarea şi coordonarea zborurilor.Lucrările vor dura, probabil, o jumătate de an”, a spus ministrul.

România Liberă

218 comentarii:

  1. Cred ca e clar ca vor fi tot F 16. Ramane de vazut ce varianta.

    • E clar ca tot F16. Dar cred ca e la fel de clara si varianta: neaparat third hand….
      Doar sunt oameni respectabili si vor lua avioane antrenate indelung, nu unele noi care inca nu stiu sa zboare

    • Ar fi aberant sa nu fie tot F16.Nu suntem indieni sa ne dotam cu marci diferite de avioane asa cum s-a procedat in perioada interbelica, la dispozitia expres a regelui Carol II care a incasat un comision substantial de la vanzatori. Stiu ca trebuie respectata procedura de achizitie impusa de U.E. insa eu acum as merge exclusiv pe mana americanilor.Nu ar rau daca s-ar achizitiona avioane F16, noi, pe care sa putem trage mai multa vreme.Totul tine de vointa politica a liderilor romani.

    • Vor cumpăra încă 12 de F-16… dar de unde? Din ce țară?

  2. Pai….procedura incepe dar achizitia nu difera cu nimic de cea care s-a facut pana acum, probabil de data aceasta o sa vina via USA si poate ca va fi mai bine…poate….
    Inca cred ca DNA-ul ar trebui sa intre un pic cam tare in MApN si sa vada cuibul de viespi ( nu, nooo nu Hornet) de acolo…

    • chiar nu m-as supara cu niste Hornet-uri 😀 . sunt mult mai bune decat F-16 noastre , 2 motoare (deci sansele sa pice ca i-a murit 1 motor sunt diminuate caci il mai are pe al 2lea) , mult mai moderne decat F-16 block 40 , si mai adaptabile la nevoile armiei romane si misiunile multi-rol .

      • dar si de 2-3 ori mai scumpe …

        • Da, mai scumpe, dar trebuie calculat raportul calitate-pret si in functie de acesta aleasa o optiune. Daca Hornet-urile sunt de 2-3 ori mai scumpe, avem urmatoarea intrebare: face o escadrila de F-18 cat 2-3 de F-16? Sper sa raspunda aviatorii 🙂 de pe aici. Oricum, nu stiu daca Romania isi poate permite sa aiba in dotare 2 tipuri de avioane.

      • Tu te bazezi pe feeling sau pe date concrete?
        La F 18 s-au facut cateva compromisuri pentru a putea fi navalizat, o zbura bine si o arata cool dar in 1 vs. 1 F 16 are cateva avantaje atat in lupta manevriera cat si in pretul orei de zbor.

    • DNA? Glumesti?! Nu?
      Aia in baza secretului militar ascund tot si nu arata nimic decat instantelor militare, care sunt tot de ai lor in uniforma. In treburile armatei nu intra nici justitia civila si nici auditul civil. Si-au facut ei justitie militara si audit militar. Armata este stat in stat, de aceea este una dintre cele mai corupte institutii, si…una dintre cele mai nereformate post 89 in materie de mentalitati.
      Armata este una dintre cele mai mari masini de spalat bani negrii din Statul Roman. De ce? Pentru ca nimeni nu poate face un control acolo!!! Armata supusa controlului civil? Basme!

      • Pai da bai Drasius comform spuselor tale mai bine aratam tot echipamentul lumii ca sa stie in viitor toate celelalte tari ce avem, nu? Mai intai poate schimbam si noi societatea si politicul. Armata a fost subfinantata, si totusi a mai putut sa faca ceva.

      • @ Drasius – decizia de a achizitiona F 16 MLU si preturile pe care le-au dat pe echipamentele aferente si pe armament nu a fost luata de catre militari, a fost o decizie strict politica, pana la urma politicienii si-au pus girul acestei achizitii in CSAT.
        Ca este buna sa rea ramane de vazut, cert este ca a trebui sa intre in procedura de control DNA. Poate ca asta este tot ce s-a putut obtine si celelalte companii sau tari ofertante erau mai ahitiate dupa bani, poate….sau poate ca cineva (din politic si poate din MApN) trebuie sa mearga la inchisoare.
        Este curios cum Ministerul Economiei nu a avut nimic de spus si cum decizia s-a luat in ceasul al 12-lea.

      • Eu stiam ca instantele militare au fost desfiintate…dar poate nu stiu bine…

  3. Bune si F16, numai sa le aduca naiba o data , caci parca suntem in” curu gol” (scuzati expresia).

  4. Daca am afla ca sunt mai noi de 30 de ani cred ca se cheama ca au gresit sau ca ne-au prostit cei care le vand.
    Chiar sunt curios daca se va mai pune si problema de reabilitare a MIGurilor.
    Numa 24 de avioane nu este nici o sfaraiala.
    Grecii sunt jumate din noi si la distanta mare de rusi (nu ca ar avea ceva cu ei) si au 245 de avioane de lupta si inca vreo 200 de training si transport.
    NO F….G COMMENT!

    • „Grecii sunt jumate din noi si la distanta mare de rusi (nu ca ar avea ceva cu ei) si au 245 de avioane de lupta si inca vreo 200 de training si transport.NO F….G COMMENT!”

      Luciane,

      Grecii sunt in F….G FALIMENT si ma tare indoiesc ca they are F….G FLYING toate cele 245 avioane de lupta si 200 de training si transport ale lor…

      Si alea 245 avioane de lupta si 200 de training si transport nu le folosesc la nimic daca nu mai au cu ce plati salariile, pensiile si orele de zbor 🙂

      Grecii intra in colaps si toata flota aia o sa se degradeze si n-o sa le foloseasca la nimic, cum a fost si la noi in anii 90, cand aveam tarla de 21, 23, 29 si 93iuri si le-am taiat pe toate pe rand

      Polandezii parca isi zboara numai 36 din 48 din motive de kopeici, si ale lor fura noi

      Mai bine asa mai catinel dar sustenabil si sa le zburam decat sa ne scufundam in datorii si sa le tinem parcate

      Dupa aia data fiind pozitionarea oarecum naspa in apropiere de maidanezi, 24 sau mai multe nu cred ca mai conteaza atat de mult

      Si in principiu suntem intr-o alianta si asteptam sa mai vina si altii ca sa facem aparare comuna, nu la europeni dar la F16-uri americane ma astept sa vina, si daca 8servi este ceva prezenta americana momentan in Romania

      Pt ca daca nu vor sa vina, atunci si cu 200 de F16 si fara tot mancati suntem in fata maidanezilor si trebuie sa o dam cumva la pace

      Si dupa si mai ailalta F16 sunt deja avioane generatie veche si nu mai merita acuma sa investesti ca sa-ti cumperi sute

      Cumperi minim pt jandarmerie aerialistica si ca sa nu te acuze ailalti ca te doare in brisca de aparare si astepti sa mai vina si ei la ajutat cu avioanele lor, si peste inca 20 de ani mai vezi ce mai faci 🙂

      Mai bine cumperi ceva armament sofisticat pt platforma asta decat sa tot cumperi F16 acuma (asta daca vor sa-ti vanda americancii 🙂 )

      Principalul e ca trecem pe sistemul F16 (logistica, datalinkuri, armament, aerodrom) cu ce capabilitati noi aduce platforma F16 si ca putem interopera cu americanii

      • Corect.
        Cu 24 de bucati iti asiguri macar serviciul de politie aeriana si-ti realizaezi programele de pregatire a pilotilor pentru a avea cat mai multi pregatiti pentru F-16. Cumperi kerosen (FARA TVA !!!!) si rachete aer aer.
        De banii pentru alte 2-3 escadrile cumperi rachete antitanc si sol-aer ca suntem varza la capitolul asta.

      • eu nu comentez ca se cumpara F16 ci pt ca:
        – s-au cumparat la mana a treia
        – numa 12 care cica o sa le vedem in 2017 si astea 12 cand o sa le vedem? In 2020 la pornirea WWIII?
        – contract netransparent. Bine, inteleg ca este greu sa faci contractul pe nailon :). dar puteau merge pe o solutie mai buna economic si cu implicare in industrie. Ce vis umed ii asta…..
        – am dubii serioase ca, cu 200 de F16 am fi fost asa usor mancati de oricine.

        De acord cu sustenabilul, sta-i-ar in gat alea doua miliarde de euro facute cadou de Tariceanu la partide si cele 6 miliarde facute cadou la Ungaria si cele 20 de miliarde de Euro luate imprumut de Boc si Basescu, Dumnezeu stie pentru ce, si cele 600 milioane neplatite de Kazahi si suma aia penibila obtinuta pe Petrom si toate spagile date-n organ pe liniute de strada si cele 20 miliarde care ar fi trebuit recuperate din Germania.
        Mai zic?
        Si cica n-avem bani….

    • Sunt sanse foarte mari, poate cele mai mari, sa ne dotam cu avioane F16, achizitionate de la greci.Fiindca sunt in pragul falimentului national grecii cu siguranta ca vor vinde si tehnica de lupta iar noi fiind tara membra NATO si U.E. ii vom ajuta, asa cum am procedat si cu Portugalia.Este foarte posibil ca si bulgarii sa cumpere F16, tot de la greci.
      Grecii si-au tras actuala flota aeriana pentru se invecineaza cu Turcia cu care nu se prea iubeste din totdeauna.

  5. parca e afara din context chestia asta. s-au scremut X ani pt o serie de avioane, care nici acum nu le au, si deja vor a doua serie?! si sunt doar 3 commenturi?

    • Oamenii mai merg si maine la serviciu, n-au timp la ora asta sa citeasca ce debiteaza Decepticonu’…daca zicea si el ca vrea nu una ci doua escadrile, pronto, asa, inspirat de recenta afacere bollywodiana… 🙂

  6. mi-am adus aminte de ce am vizitat de la bun inceput. de fapt de ce mi-am adus aminte.

    aveam chef sa revad https://www.youtube.com/watch?v=1Y1ya-yF35g.

    si l-am intrerupt la jumate si oarecum cautam o scuza sa il postez si go offtopic.

    ocazia perfecta. astea nu sunt jucarii. si mi-e teama ca idiotii care le cumpara sau nu, nu o fac pt noi.

    mama mea e radiolog. evident, nu are aparatul ei radiologic in curte, ci a lucrat pe unul sovietic. o masinarie incredibila daca te gandesti ca era la spitalul coltea si cate vieti umane a atins masina aia.

    dar la vremea aia realmente nu aveam alternativa si spre deoserbire de masina aia, un avion nu e facut sa salveze vieti. si o escadrila noua e mai mult o miscare de pr, decat una de forta. adica nu se asteapta nimeni ca realmente sa ii batem pe rusi. sunt all deterrent. like. sort of.

    mi se pare foarte out of place chestia asta. in contextul dat. to be honest, chestia asta mi se pare asa de out of place de parca e 1939 si ne da armata germana niste ceva. asa pare.

    pt ca it’s all fun and games intre america si rusia. dar credeam ca e doar pt un show. like circ si paine. dusmanul se presupunea ca e altul. in timp ce ne prefacem ca e rusia. dar continua sa fie prea… aproape.

    as putea sa repet aproape si sa zic aproape o provocare.

    mai stiu un cuvant care imi place. si care il folosesc cu atentie. e „urat” sa proiectezi putere cu asemenea stiri. si asemenea masini. si asa aproape de coasta rusiei. e „urat”. un cuvant cuminte.

    pt ca let’s face it. aici. avioanele alea, mai ales in contextul dat, nu sunt facute nici sa prinda muste (adica sunt clar pt rusia) si nu sunt facute nici sa bata rusia pt ca let’s face it… we can’t.

    sunt doar o flegma, in gol. fara spate, fara oo, doar ne luam noi a doua escadrila. pt cine? aliens?

    nu. in contextul unui exercitiu cu americanii. evident… 1939 here we go again

  7. sunt absolut perfect comfortabil cu americanii. sa eradicam saracia, bolile si extremismul religios. that UN bullshit. sure. dar nu asta se intampla.

    e o stire ca asta care iti strica ziua.

    OFFTOPIC: si cine altcineva e pissed off pt topgear si clarkson?

  8. uhm. ok. sorry. 🙁

  9. Singura decizie logica mi se pare ca la venirea unui viitor ministru prima decizie luata legata de aviatie sa fie taierea Mig-21 si F-16.
    Motive se pot gasi destule pentru o astfel de decizie.

    Am mai sustinut aceasta idee si voi continua sa o sustin, poate doar asa invatam sa ne opunem, taind in carne vie indiferent cat ne-ar durea, indiferent cati bani ar fi aruncati pe fereastra. Cateodata este nevoie si de astfel de semnale, cu riscurile asumate de cel care le trage, dar e cel mai corect semnal ce ar putea fi luat in acest caz.

    • @ Raptor – ai o idee acm fixa cu taiatul, tu cu flexul Eroul Bula cu sudurile……cred ca ati face o echipa buna.
      Daca F 16 MLU sunt la jumatatea duratei de viata de ce sa nu le zbori?!
      De ce sa nu zbori de exemplu mai mult cu ele intr-un ritm operational sustinut daca tot ai vrea sa le scoti repede din uz?

    • @Raptor
      Dupa logica ta, noi ar trebui sa taiem F16-urile, si peste vreo 30 de ani cand poate o sa cumparam F-35, va trebui sa refacem tot lantul logistic si procesul de antrenare a pilotilor – asta ne va costa aproape dublu la vremea aia. Iar atunci o sa spui, de ce ministerul a taiat F-16…

      • Dupa logica mea, contractul actual trebuie denuntat, la cel si acesta daca se va face in aceiasi parametri.
        Ori luam avioane decente si de care avem nevoie ori aplaudam cand ni se da semnalul indiferent ce defileaza in fata noastra, iar eu refuz sa fac asta.
        Pana acum au fost injurati de achizitia facuta, acum vad ca au aparut din ce in ce mai multi comentatori extaziati de tehnica noastra de la FA de care depinde tot scheletul armatei.

  10. honestly nu sunt platit de rusi. again, unghiul meu e destul de declarat si evident. i make linux robots. not much else to add to that. era interesant poate de vb de clarkson, de masini, sau de oricare unghi care NU includea „ruble de la rusi”.

    dar pt razvan am una mai buna: http://www.quickmeme.com/img/05/05afc9d754469d7a5495a48794d7a6c1054cf41882631b0336095a3d33c44de9.jpg

    • auzi , dar te hotarasti odata ? ce vorbesti : engleza sau romana ? romengleza nu s-a inventat , si nu are rost sa-i imbuibam capul lui George cu o noua gramatica … are si el problemele lui , F-uri de achizitionat , de pozat … hai , ia-ne usor cu romana , ca ne descurcam noi cumva .

      • te fac o plimbare de o luna printr-o multinationala cu pedigree american sau canadian si te juri ca te-ai nascut in satul romglez :).

  11. Am o intrebare (de fapt doua), cine ma poate lamuri? In 2013 s-au cerut prin FMS rachete pentru F-16 MLU, anume 30 AIM-120C si 60 AIM-9M.
    Ce versune de AMRAAM, sper ca nu una veche? De ce AIM-9M cand MLU 5.2 pot lansa AIM-9X (sau necesita Joint Helmet-Mounted Cueing System?).

    • pentru noi ? avem noi rachete dintr-alea ? apropo , F-urile noastre sunt compatibile cu ce avem noi ?
      sau o intrebare si mai buna : noi ce avem ?

    • Nu AIM-120D. Nu sunt autorizate pentru export inca.

      • Pai nici nu cred ca am avea ce sa facem cu D-urile 🙂

        Polandezii au primit C5, taiwanezii C7 parca, noi o sa luam C6 virgula trei in perioada…

        Parca ale noastre au fost aduse la MLU M5.2 tape (sau cel putin asa se declara oficial) si pt D ai nevoie de M6.1 tape, care parca implica si ceva modificari hardware.

        Pe de alta parte MLU-urile belgienilor sunt(vor fi) aduse la M6.1 tape asa ca gets you thinking…La secretomania mioritica pot avea si M6.1 tape si sa declare M5.2 tape ca sa nu se sparie dujmanu sovietic si sa nu ne mai ameninte odata cu nuclearele lui cele multe si potente

        Au declarat numa 30 bucati.
        Insa ideea e ca apar AMRAAMuri in zona asta, adica o capabilitate de lovire in plus fata de ceea ce exista pana acuma. Si in caz de criza probabil vine o cursa TAROM cu o suta-doua de AMRAAMuri in bagajele de mana, asa ca nu asta-i problema 🙂

        • corect, daca mai ramane ceva din aviatia romana dupa primele ore de conflict, munitia poate sa vina din afara destul de repede 🙂

          • In prima ora de conflict cele 24 de aparate vor fi facute praf.Stii si tu ca rusul iti vizeaza prima data, la pachet, aviatia militara+radiolocatia+apararea AA +comunicatiile.Fara astea esti deja orb, surd, si aproape paralizat in intregime.

            • pai de ce am zis „daca”? 🙂

            • Nu este adevarat. Ne ducem cam o luna pana vin aliatii. Nu uitati ca orice inamic nu e speriat de arme defensive si e speriat sa nu vii peste el. Si cu avioanele astea la joasa inaltime, le dai purceaua in bratze la inamici acasa.

        • Polonezii au luat C5 pentru ca le-au luat mai demult, iar in 2012 au mai cerut 65 de C7.
          Din 2010 cererile mai multor tari erau pentru C7, dar cum ai nostri au cerut AIM-9M (din ce motiv, real? prostie? tradare?), e posibil sa fi cerut C5 sau chiar mai vechi.

          • Pai de aia am zis ca noi o sa luam C6 virgula trei in perioada 🙂

            De ce AIM9M…nu stiu bre, ei stie
            Pe deoparte n-a disparut cu totul din inventarul american, deci nu-i chiar asa de proasta

            Dupa aia noi avem probabil DASH GEN III si avem Python3 si putem refolosi castile si munitia existenta.

            Pt AIM9X trebuie JHMCS cu care probabil nu pot folosi stocurile existente de Python3. Sau daca pot atunci ramane costul altor casti plus la cat costa AIM9X or sa cumpere si de alea cateva bucati, deci nu merita investitia

            So AIM9X rachete scumpe si deci putine, plus alte casti, deci probabil din cauza de costuri…

            In alta ordine de idei, Georgele ce i-ai facut lui Flogger de l-ai suparat 😉 ca era bun si el aicea, mai baga niste eggzplicatii, se simte lipsa 🙂

            • Bre si eu ii simt lipsa… O munci saracu’.

            • Costurile gasite de mine pentru JHMCS circa 300k$ bucata iar AIM-9X block2 circa 450 k$ bucata. Pentru capabilitatea data de AIM-9X eu cred ca merita banii in plus (adica sanse mult mai mari de a dobori Su-27 in dogfight).

              • Pai la 12 avioane, daca iei si tu macar 2-3 casti de rezerva 🙂 plus 60 de rachete si se facura 31.5 meleoane.

                Nu stiu, probabil au stoc suficient de Python3 si combinatia DASH + Python3 e inca suficient de letala

                Mai bine era daca luau mai multe AMRAAM

                Si posibil sa fie mai scumpe, ca la astia preturile sunt pe financial year si am vazut US$664,933 (AIM-9X Blk II FY13) pe FY2013 pe FY2015 Dzeu cu mila ca si la astia hartia igienica aia verde se tipareste in prostie 🙂

                Si din pacate nu o tiparim noi…

                Gandeste-te si ca asta e achizitia initiala cu un pachet de armament initial minimal asa pt antrenament si o urgenta ceva, unde daca mai ai ceva armament de care te mai poti folosi e bine si mai faci economie, dupa aia mai achizitionezi si alt pachet de armament sau iti aduc americanii in urgenta munitie cu avionul in caz de criza

                • Pe 2015 AIM-120 (C7 si / sau D, nu e clar) sunt circa 1.65 mln$ bucata la procurement USAF, iar pe 2016 la 1.5 mln$.
                  La AIM-9X sunt 440 k$ pe 2015 si 400 k$ pe 2016. Acuma pentru FMS s-ar putea sa fie mai scumpe, dar nu cred ca ajung la 665 k$ (poate cu spaga 🙂 ?).
                  In 2013 a fost o crestere ciudata de pret la AIM-120, la 2 mln$ bucata, iar AIM-9X era circa 550 k$. Morala e ca preturile scad, deci luati fratilor cele mai noi si performante! 🙂

                  • Nu stiu, pretul o fi in functie de numarul comanda si ce moaca are si cat de beat e ministrul apararii

                    Aici e un pret care include sau nu RTD&E: https://www.bga-aeroweb.com/Defense/Sidewinder.html

                    Per total ies 470 bucati la 297.86 mil iese 633k per bucata, acum nu stiu da’cacu’mparatorul extern plateste pretul ala cu „RTD&E”

                    Alex stie mai bine 🙂

                    E si link acolo jos catre pdfurile oficiale, ala USAF arata ca pretul prior 2013 era 709K cu spares, din 2013 e 441k si va creste catre 2019 catre 680k

                    • Pentru anul fiscal 2016, un AIM-9X te costa $397 de mui, un AMRAAM te costa $1,489 meleoane.

                    • Intrebarea e de fapt, cumparatorul extern in conditii plateste pentru AIM-9X si / sau AIM-120C7 la fel ca USAF?
                      Doar daca intra intr-un bloc de procurement care s-a eliberat din motive de reorganizare, sau se poate plati la fel pe „ochi frumosi” – parteneriat strategic?

                    • Daca negociaza DSCA pentru tine, de obicei primesti acelasi pret. Daca devine o negociere comerciala intre tine si furnizor, vei plati altceva. De obicei, depinzand de ciscumstante, ti se poate da un „slot” in linia de productie a USAF ca sa-ti satisfaca cerinta.

                  • corectie, in 2019 580k

              • Casca costa ceva putin peste $60.000.

            • Lasa GSG ca daca se interesau un pic in jur gaseau si Iris-T si Python 5…..dar nah unde nu sunt informatii e grele…

        • M5.2R specific pentru voi ca sa va puteti juca in continuare cu ciurucuile frantuzesti si israeliene pe care le mai aveti in dotare. Incidental pentru chestai asta de software development Lock Mart se alege numai cu $2,849 meleoane…ma rog mai scot ei niste bani di voi cu niste containere pe ici pe colo…ciupesc si baietii pe unde pot. M6.1 si M6.2 sunt numai pentru noi (poate si anumite parti pentru Israel – Elbit are un mic contract sa ajute la anumite interfate pentru gunoaiele pe care le pun ei pe ale lor). M6.5 va fi pentru voi de pe vechiul continent. M7 si M7.1 va fi pentru noi si va fi in parte bazata pe M6.5.

          • Hai bre, nu fi rau 🙂 ca aici la astia saracii „ciurucuile frantuzesti si israeliene” rulz

            Pe de alta parte astia zic ca belgienii primesc Tape 6.1 pe MLUurile lor
            „The Government of Belgium has requested a possible sale to upgrade its F-16A/B Block 15 Mid Life Upgrade (MLU) aircraft with Operational Flight Program (OFP) tapes S1, M5 and M6

            http://www.dsca.mil/major-arms-sales/belgium-f-16ab-block-15-aircraft-mid-life-upgradegovernment

            • It may say so, but the boys at Hill AFB software shop will tell you differently. 6.1 si 6.2 sunt pentru noi si in principiu folosesc la integrarea 120D. 6.5 va fi pentru „our european cousins”. Daca ceva nu este integrat in actualul OFP, atunci se fac niste modificari de software la actualul OFP (cum este cazul Ramanicii) nu primesti un OFP nou, decat atunci cand baietii de la Hill AFB si Lockheed sunt gata sa dea drumul la un nou OFP pentru general release, cum va fi cazul Poloniei care va face o acutalizare la M6.5 atunci cand vor operationaliza JASSM.

              • OK.
                6.5 va fi probabil pt polandezi si pt ciocolatele belgiene. Pt noi care am platit deja customizare la 5.2R pt „ciurucuile frantuzesti si israeliene” 🙂 🙂 nu cred ca mai are importanta, oricum pt 6.5 e nevoie si de ceva hardware upgrades (transceivers, receivers, IFFuri) pt care am eu asa un feeling ca astia ai nostri nu scot banul, ca noi nu cumparam JASSM sau AMRAAM-D cand o fi de vanzare pt ca noi facem numai Politie Aeriana si nu amenintam pe nimeni

                • You got it chief.

                • Straight from the horse’s mouth:

                  The new major capabilities currently being integrated via M6.5/M7+ include GPS inertial navigation set (GPS/INS) updates to improve targeting accuracy and GPS security, AIM-120D, joint mission planning system (JMPS). As part of the Source of Repair Assignment Process (SORAP) decision, the OFP development has transitioned from Lockheed Martin Aeronautics (LM Aero) to Ogden Air Logistics Complex (OO-ALC), 309th Software aintenance Group (309 SMXG). LM Aero will produce the common USAF/European Participating Air Forces (EPAF) core software tape for USAF M6.5+ that will serve as the baseline for the USAF M7+ OFP. The 309 SMXG has software development responsibility for the M7+ SW/HW candidates for the USAF jets fielding in FY16. M7.2+ Minor Tape is currently in early stages of
                  program planning, candidate definition and test HW procurement to incorporate DoD mandates such as Airborne Dependent Surveillance Broadcast (ADS B-Out) as well as other Combat Air Forces (CAF) candidates including color display and Advanced Defensive Electronic Warfare (EW) System coordination. M8+ is in early stages of program planning for incorporating Modular Mission Computer (MMC) architecture.

          • @ Alex – AIM 9M este mai bun decat „ciurucul” de Matra Magic 2 sau Python 3?

      • Nici la canadieni sau evrei?

  12. In sfârșit !!! Am așteptat prea mult aceasta veste, sper doar sa nu fie și ultima. Pe lângă acestea doua escadrile, ar mai trebui încă doua sa avem și noi o forță aeriana rezonabila.

  13. S-au chinuit ani de zile sa ia o decizie pentru (primele) 12, desi stiau foarte bine ca nu sunt de ajuns, dar acum cu urmatoarele 12 merge mult mai repede. Deci se poate.

    Au spus ca lucrarile de asfaltare si extindere a unei piste, plus niste platforme si hangare, dureaza ani de zile, ca deh, atat dureaza. Iar acum pentru Campia Turzii se pot face in 6 luni: „Lucrările vor dura, probabil, o jumătate de an”.

    Evident nu era o chestie „de bani” pentru ca stau 400 milioane de lei alocate deja intr-un cont pentru achizitii de urgenta in domeniul apararii.

    Nu era nici o chestie de lipsa de timp, au avut 15 ani la dispozitie sa aleaga un avion multirol si spre deosebire de Cehia, Polonia, Ungaria, n-au ales nimic pana cand au vazut ca expira MiG-urile, a doua oara.

    Era in anii ’90 o reclama la Adidas care zicea cam asa: „daca vrei cu adevarat, poti”. Din pacate obiceiul romanesc de a ingrasa porcul in ajun a creat tarii mari pagube si in alte razboaie, la fel cum va crea si acum daca chiar incepe unul.

  14. Programul de achizitionare ar trebui continuat cu in 2 pina la 3 escadrille….daca tot cumperi, macar sa ai ceva continuitate, reduceri de pret, atit la cost cit si antrenamentul pilotilor, tehnicienilor, piese, etc.Nu esti ca la piata , de la o taraba iei 12 kg de varza…..mergi mai la vale bagi 12 de cartofi…..etc.In general cel mai bine iesi cind cumperi direct de la producator:)..toata lumea stie asta.Cum am ajuns noi sa cumparam F16 de la portughezi si nu de la taticul lor Dumnezeu stie…probabil politica.Punctul meu de vedere este daca tot consideri ca iti trebuiesc 48 bucati F16( ipotetic)…nu era mai bine de la inceput sa ai o viziune clara pe o perioada de timp si sa negociezi la singe cu unchiul Sam trebusoara asta????Imi aduc aminte ca Congresul lor au aprobat ceva achizitii de F16 ptru Romania( a expirat)…..acum ne trezim ca mai trebe la numar ….si uite asa tot la cirpaceala ne pricepem cel mai mult.Poate luam de la Irak…….zau ca acolo totul e de vinzare:)

  15. Atunci sa fie tot F16 dar,, noi,,

  16. dupa astea 12 F-16 speram C/D Falcon are trebui luate 24 Tornado-IDS/ECR. ca sa avem minim 48 de avioane multirole cerute de NATO, la aderarea din 2004 ca asa ne-am angajat atunci.

  17. sunt bune…si ar fi mai bune daca le-am lua de la americani direct! ca parca nu vreau sa vad ca le luam pe ale belgienilor…

    • si deasemenea ar fi interesant de aflat cand o sa vina…deci sa zicem ca anul asta incep procedurile…la anul, in 2016 gasesc avioanele si le cumpara, in 2017 le modernizeaza si de prin 2018 ar trebui sa ajunga in tara…nu?
      adica in 2017 avem deja prima escadrila operationala si din 2018 sa inceapa sa vina a doua serie

      si dupa astea doua poate facem si noi un contract pentru inca 24 F-16 Block 50 dupa model polonez, ca la carte, cu offset si tot ce trebuie…poate s-au trezit si ei la realitate

    • Ideea principala ar fi sa le luam de la cineva care nu le-a calarit prea tare. Portughezii nu cred ca mai au, poate danezii. Modernizarea oricum o facem cu sprijin tehnic american.

    • Nu era mai bine daca s-ar fi ocupat de la inceput de asta in loc sa incurce borcanele la Ministerul Transporturilor?

      • Pai daca INCAS-ul si Avioane Craiova nu au mai produs nimic, omul nu a mai avut ce sa mai vanda pe la evrei! Acum s-a reorientat…..a pus mana pe munca omul!!! 🙂

        • Bre … am mai spus pe aici ca Berceanu este doar ce se vede in varf…
          Vasile Ionel si amicul sau Virgil Magureanu au fost adevaratii „artizani” ai afacerii… „Intimplator” in perioada aia Magureanu era sef peste SRI… Oare chiar asa chior si prost era Magureanu incat sa nu stie ce facea Berceanu? Vasile Ionel fiind in acea perioada consilier prezidential ghici al cui??? ILICI… care avea nevoie de bani pentru partid… Vasile Ionel a „performat” prin URSS la studii, a fost reactivat dupa ’90, are „contributii” la mineriade cat si la Lovilutie… Ca tot va intrebati despre MFA Mizil si mersul de pitic cocosat… Cei care au favorizat respectiva infractiune , Magureanu si V Ionel sunt la fel de vinovati… dar dupa cate vedeti doar Berceanu este scos in fata…

          • Da, bre….stiu….nu am uitat spusele tale. Dar aia doi is mai batrani, acum stau si mananca pensia. Oricum influenta nu mai au si nici proiecte de furat si vandut nu mai sunt. Dar Radu evreu’ e mai tanar, are familie, case si amante de intretinut. Nu mai mere nici treaba cu politica, au pierdut trenul prin 2012 si acum acolo e teren minat(triasca DNA). Asa ca omul s-a reorientat la ce i-a ramas mai bun de facut, la ce mai are oaresce conostinte!!! 🙂

  18. Ramane cum am stabilit….putine si proaste sa fie, dar musai scumpe si fara offset sa fie! SH….TH….asta nu mai conteaza prea mult! Vom ajunge sa avem 48 de F 16 la mana a II si a-III-a, pe bucati, cand puteam sa le avem noi si cu offset, ca sa scoatem din parleala! Dar de….sfanta si rea cuvioasa s[aga face minuni!

  19. Sunt binevenite in conditiile actuale,păcat ca nu vor fi noi,poate lotul 3.daca va mai fi…Oricum,de voie de nevoie,ma bucur pentru ele,încet,încet scapam de sovietice si urcam la alt nivel. Sa speram doar ca vor fi ceva mai noi si mai fortoase,oricum ar fi sunt ale noastre si ma bucur pentru ele,ma bucur inclusiv pentru pilotii nostru. Sa fie primit,as zice,si-nca repede!

  20. Suntem in c*ru gol LA TOATE capitolele de tehnica militara: aviatie, aparare antiaeriana, blindate, industrie strategica, Romanian Navy, mijloace antinava. La toate suntem praf si dupa cum arata treaba aia cu 2% din PIB pentru aparare doar din 2017 se pare ca nici nu ne pregatim pentru un viitor predictibil. Nu inteleg, pur si simplu aceasta atitudine, parca e o farsa. Romania actioneaza de parca nu i se poate intampla nimic sau, daca chiar se va intampla, trebuie doar sa ridice doua degete si va primi tot ce are nevoie. Ori baietii astia doteaza armata pe furis, si nu stim noi cate minunatii avem in dotare ;), ori chiar sunt iresponsabili.

  21. Avem nevoie urgenta de o racheta antitanc cu mod top-attack, pentru ca shtora va deveni standard la rusnaci si spike actuale nu au capabilitatea asta. Cea mai buna e Bill2, prin amplasarea celor doua EFP in pozitie verticala. In plus, Bill2 poate fi dotata cu decoy, ca sa declanseze shtora inainte de a ajunge Bill deasupra tancului. O alta solutie e Strix, aruncatoare de 120 mm avem, ar trebui doar sa cumparam o licenta si sa producem suficiente.

  22. Ma ce oamenei greu de multumit …. acu ca de ce F 16 ? De ce le cumparam ?

  23. „Suntem in c*ru gol LA TOATE ”

    „Cu tot cu comisioanele ?”

    „putine si proaste sa fie, dar musai scumpe si fara offset sa fie! SH….TH”

    Corul bocitoarelor de pe rumania military isi drege vocea 🙂

    Ca mai luam o escadrila nu e bine ca-s vechi, ca-s TH, ca-s putine si ca e pe spaga

    Daca nu mai luam, pai atunci de ce nu mai luam?! Tradare! Tradare! 🙂

    Pai hotarati-va bre 🙂 ori laie ori balaie…

    „Avem nevoie urgenta de o racheta antitanc cu mod top-attack, pentru ca shtora va deveni standard la rusnaci si spike actuale nu au capabilitatea asta.”

    De unde le scoateti frate…
    Stiu ca noi avem Spike LR pe MLI si ER pe SOCAT si astea au top-attack profile, au observe and update cu ghidare cu fibra optica, racheta urca si operatorul vede ce vede camera din capu’la racheta si operatorul poate sa isi aleaga tinta

    Gasesti clipuri pe youtube

    • Gsg9: as putea sa te acuz ca divulgi secrete militare, dar n-o s-o fac 🙂 in schimb o sa te acuz ca nu ne lasi si pe noi sa ne „simtem bine” plangandu-ne ca aia si ca aia.

  24. E adevarat ca 24 > 12 dar noi tot avem nevoie de 48 avand in vedere suprafata tarii.

    • F16 are raza de actiune si rezerva de patrulare mult mai mari decat aveau 21-urile, o escadrila la Turda si una la Fetesti acopera mai bine Romania decat o faceau alea zeci de MiGuri, basca’ca alte capabilitati ai cu nu stiu cate AMRAAM acrosate decat cu 2 Python3 si doua rezervoare suplimentare ca sa nu cazi din aer de pana prostului

      Si au zis ca mai pastreaza si MiGurile cat se mai poate, oricum de abia ne vine prima escadrila de F16 iar a doua escadrila e doar la stadiul declaratie de intentie

  25. Ca tot suntem dupa Paste… Sa fie primit cum ar zice popii. Apropo: cumva se duce preanecredinciosul Daniel sa sfinteasca avioanele astea cand le-om primi? Cred ca deja lista de tarife pentru sfintire au actualizat-o si imediat dupa Mercedes GL parca vad F16.;-)

    • Pacat ca nu sunt VTOL… asa faceau pelerinaj cu ele pe la Cernica, Pasarea, manastirile din Moldova, etc…

      • Pai nu-i nimic, ca aducem maicutele si fratii pe aerodroame, sa le dea cu agheasma, pilotii sa se spovedeasca si sa-si ia anafura fara vinisor probabil (ca nu crez ca e voie)

        Daniel poate sa tzina in mana un batz lung de la Patriarhie pana la Turda si sa miruiasca cu el

        Oricum, an inteles ca pt F16 se dezvolta la Patriarhie noile variante de containere acrosate cu submunitii cu afurisenii si cruciulite de argint din Patria Sfanta

        Alea mai vechi pt MiGuri nu se potrivesc, n-au reusit sa integreze softul crestin-ortodox de pe containere si de pe MiGuri cu ala satanist american si am inteles ca au primit ceva ajutor de la evreii din Patria Sfanta pt integrare, ca aia’s obisnuti sa lucreze cu diavolul

        Pe evrei i-au platit cu numa treizeci de argintzi

        • „Daniel poate sa tzina in mana un bat lung ….” Pai are deja trafaletu ala de anu trecut can a sfintit noile studiouri Trinitas
          ” Aducem maicutele si fratii pe aerofroame , sa le dea agheasma , pilotii sa se spovedeasca …” si bineinteles ceva moaste sa pupe pilotii si sa mai lase si din bani ceva la cutia milei ca sa nu ii ia sfantu Ilie patronu lor spiritual in Valhala lor lui .

      • Reis , gsg

        in 1941 romanii au trecut dincolo si cu crucea … ia vedeti aici :
        http://decoratiiromanesti.blogspot.ro/2007/07/medalia-cruciada-mpotriva-comunismului.html

        • @Ghita Bizonu’ Chapeau maestre… dar sa nu fie cu suparare, acei preoti, cu harul lor…sunt disparuti ca dinozaurii. Si-au lasat oasele in Siberia sau la Pitesti, pentru dreapta credinta. Si atunci, astia care sunt farisei acum, care au scuipat si scris la secu chiar si ce au supt de la muma-sa cum se cheama? Tot zicea cineva pe aici ca Armata e cea mai nereformata institutie a statului…sa avem pardon, pe primul loc e BOR si pe urma Armata. Cu make peace not war si mai dati un ban pentru catedrala neamului in loc sa bagati bani in armament cine submineaza elanul si moralul poporului impotriva rusilor? Oare unde si-au facut studiile inalt preasfintii care conduc BOR? cumva ca Ilici?

    • @ Reis // Mai lasa propaganda anticlericala pe un site militar. Basmele tale prind doar la ignoranti. Din respect pentru cei de pe aici nu iti incarc comentariu cu probe ca sa nu lungesc discutia. Esti cumva rus amice? Nu de alta, dar nu pot sa nu ma gandesc la situatia in care intr-o tara 85% ortodoxa propaganda antiortodoxa si anticlericala nu poate avea alt efect decat pregatirea populatiei pentru a-i primi pe rusii ”eliberatori” cu flori.

      • @drasius mate…chill, din cate stiam Romania este stat laic nu habotnic ortodox…Mai ai rabdare si tu nitel pana vi se ridica Catedrala Mantuirii Neamului de Rusi… sa va duceti cu anafura si agheasma acolo poate va ajuta vreun sfant de urgia ce va sa vina de la est. Ma rog, dupa capul tau cei care se iau de prea-sfintii popi securisti romani sunt filo-rusi…damn. da-i si cu prescura si vin sa mearga mai bine…habotnicia.

        • Pe aceiași logică, putem da în majoritatea oamenilor din instituțiile statului, chiar și în militari, polțiști că toți ,,nea Teacă” sunt la fel ca ,,toți garcea” și ,,toți popii”, corupți până în măduva oaselor, sugători de resurse de la cetățeni. Și așa se decredibilizează o instituție, generalizând și facând bășcălie. Armata Română, Poliția Română. Instituție ROMÂNEASCĂ – un întreg important pentru spiritul național, la fel cum și Biserica Ortodoxă ROMÂNĂ rămâne un întreg și o constantă în formarea și păstrarea specificului național de-a lungul veacurilor.

          Apoi, gândește-te la faptul că îți jignești mulți cititori și amintirea multor martiri ai neamului care-au pus mâna pe sabie ca să apere de ce faci tu mișto acum. În ordinea numerelor de pe tricou: Legea Dreaptă, Neamul, Partia.

          Eu mi-aș dori ca toți cei corupți să primească ce merită, legal vorbind. Fie că poartă sutane, uniforme sau costume de ‘jde mii de euro.
          Sănătate!

  26. Faptul ca se doreste si modernizarea bazei de la Campia Turzii ma face sa cred ca vor exista in permanenta avioane de lupta americane stationate pe teritoriul Romaniei. Si nu putine. Cele trei baze (Campia, Borcea si MK) vor trebui sa poata administra mult mai multe aeronave de lupta decat cele 24 sau cate vom avea noi la un moment dat.
    Prin urmare vom deveni partenerul no. 1 al unchiului Sam in zona datorita pozitiei strategice a Romaniei.
    Daca vom sti sa profitam si d.p.d.v. economic de acest lucru ramane de vazut.
    Cat despre F-uri, asa TH cum sunt ele, cred ca aduc o reala imbunatatire capacitatilor noastre militare. Daca urmatoarele 24 vor fi noi si cu offset va depinde din nou doar de noi, LM si Congresu’ vor fi mai mult decat fericiti sa ne ia banii.
    So, mig 21 is dead, welcome F16! 🙂 Si la mai multe! 🙂

    • ” Faptul ca se doreste si modernizare bazei de la Campia…”
      Bre, oameni buni…Folosiți-vă puțin creierul din dotare, nu-l mai țineți pe post de conservă.
      De câți ani vin ef-uri 15, 16, 18 pe Câmpia??? Credeți că veneau avioanele alea , dacă pista nu era modernizată?
      Nu mai haliți cu lingura mare tot ce vă servesc puliticienii de serviciu. Plus faptul că lucrările vor dura juma de an. Unde ați mai văzut voi în România lucrări care să dureze NUMAI juma de an?
      Părerea mea, hîc…

      • Una e sa gazduiesti din cand in cand 6 – 12 avioane de vanatoare alta e sa gazduiesti 48. Nu e vorba de pista, e vorba de platforme si alte facilitati. E vorba de marirea capacitatii de a avea si opera mai multe aeronave.
        F15 nu cred ca am gazduit pana acum, dar poate gresesc…
        Lucrarile pot dura si mai putin cand din morcov nu se mai vad nici frunzele…

        • F15 a tot fost pe Câmpia… Chiar m-ai făcut curios, de unde ai scos cifra de 48 de aparate? Se adună toată aviația românească aptă de zbor pe baza aia, sau cum?

          • Cifra a fost aleasa la intamplare. Ceea ce vreau sa evidentiez este capacitatea de a administra cantitati mari. In ideea in care devenim pion de baza oricare dintre bazele enumerate trebuie sa fie capabila sa administreze desfasurari mari de forte. Care forte nu sunt ale noastre.

  27. @ Reis in Romania nu mai scapa nimic fara serviciu religios ! Totul se sfinteste !
    Cat despre ce a mai Dushka de mitilic probabil ca de ziua marinei iar va anunta ca modernizeaza fregatele si delfinu si tot asa . Otzin cu astfel de anunturi ca la noi merge , romanu le aude si le uita iar pt ei trec mandatele si dupa aia vor pensii speciale !!!
    Anul trecut s a propus sa se mareasca alocatia pt copii la 200lei de fiecare si a sarit guvernu si a zis nu sunt bani ! La vot majoritatea porcilor a votat impotriva ! Acum au venit si din libere sa si faca legea aia nemernica pt pensii speciale si automat ca va trece ca deh porcii o voteaza !! Asa ca Dushka grabita da din gura si tot anunta ca vom face cate in luna si in stele da ei nu s in stare sa asigure niste minimuri la echipare si dotare ! Deh nu sunt bani …..

    • Dusca nu poate sa anunte ce vrea organul lui deoarece undeva prin SUA niste bajeti s-au apucat sa scrie niste oferte. Daca peste 2 zile vine Dusca si zice ca a glumit, se supara baietii aia, ca au stat si au scris. Si nu o sa fie bine pentru Dusca.

      Oricum eu zic ca de fapt a fost asa: aceiasi bajeti care scriu oferta s-au dus la Johannis si Dusca si le-au zis: Mai aveti nevoie de o escadrila de F16uri zilele astea, asa e ca o sa faceti o licitatie internationala ?

      • Pai e mai bine daca ne anunta americanii ca ne trebuie avioane, ca daca stam dupa aurolacii nostri ramanem cu 1000 de piloti supraponderali la SMFA asteptand pensia si cu cate 5 generali sefi peste paznicii de la tarlaua cu porumb de pe unde era odata pista bazei aeriene

  28. 48 de bucati cu rezerva de zbor cat mai mare sau chiar noi , mentenanta si ceva offset este foarte bine , clar f16 la ce mana vreti voi este cu mult peste vechile noastre mig21 , eventual o cisterna pt alimentare in aer si chiar o sa fie bine , sa se insiste pt mentenanta si offset , sa nu visam f18 f15 f35 nu avem economie sa sustina operarea acestor avioane scumpe de intretinut si zburat ,

  29. trebuiesc luate18 ca sa fi sigur ca ai 24 operationale tot timpul,nu doar inca 12.idiotii!

  30. Este destul de evident ca daca ai F16 toata infrastructura (de la pista la senzori si echipamente de comunicare cu avionul) trebuie modificata si optimizata pt. acest tip de avion sansele sa fie selectat altceva sunt destul de reduse.

    Este foarte nevoie de aceste avioane, asa se intareste capacitatea de aparare nu importand transportoare care le poti produce, dar sa nu uitam nici de IAR99 si de nevoiea de al moderniza astfel incat sa aibe/pastreze capacitatea de a folosi piste neamenajate sau slab amenajate, inarmat cum trebuie (intarite niste puncte de acrosaj, armament mai variat, bombe si rachete cu kituri de planare si ghidare laser) poate devenii astfel un avion complementar lui F16. Acesta este nisa lui, un avion foarte necesar.

    @zoro
    Eu as fi multumit daca s-ar demara un „program national” de construire a dronelor de toate tipurile (inclusiv planoare si electrice) si marimile. Nu poti sa ai o armata moderna fara ele + ar fi, pt. anumite categori, o mare oportunitate la extren.
    Daca ne uitam in Ucraina unde doar intr-o zi au fost vazute peste 20 de drone rusesti (doborata una) ne putem face o idee de cat de folosite vor fi in cazul unui conflict.

    //
    Interesanta traznaia lui Berceanu.

  31. Curios cum Dusa evita sa specifice tipul avionului. Era asa de greu sa spuna F-16 ? Asa cum ne asteptam, in mod firesc.
    Apoi, declaratia o face in cadrul vizitei la Baza 71 Aeriană Câmpia Turzii, unde se desfășoară exercițiul militar româno – american „Dacian Thunder 2015”.
    Concluzia ar fi ca avioanele vor veni de la americani. Dar care ?
    Sigur o sa fie F-XY 🙂
    PS X si Y apartin multimii numerelor naturale N

  32. Dusa nici nu trebuie sa specifice tipul aeronavei,a spus anterior ca va veni si a doua escadrila. Este normal sa fie tot F-16,nu ne permitem altceva chiar daca ne-am dori asta. Daca-mi aduc bine aminte exista la nivelul MApN un plan/intentia de a achizitiona doua escadrile sh,cea de-a treia urmând sa aibă avioane noi. Dupa care crema cremelor,cireasa de pe tort,vis de vis,urmau 24-25 de F-35. Pare,repet,pare ca se tin de cele mentionate anterior. Pare,poate si răsare,da’ rămâne de văzut! Poate v-amintiri si voi de acest plan,a fost mediatizat,daca nu înseamnă ca-s io senil si trebe sa mă duc la doctor…

    • la asta ma gandeam si eu…mai cumpara o escadrila sh pe care o operationalizeaza prin 2018-2019, si dupa cumpara si ei ca niste oameni normali 24 de F-16 noi, block 50, cu offset si tot ce trebuie

  33. De fapt, cate ne trebuie pentru politie aeriana? Credeam ca 12 ajung pentru politie aeriana/training/ajustare infrastructura..etc.

    • Nu e vorba doar de politie aeriana. Ai nevoie de cel putin inca o escadrila pentru a putea antrena cat mai multi piloti. Cei care sunt acum in Portugalia, vor deveni instructori pentru ceilalti.
      Chiar daca acum n-avem bani de mai multe avioane, urgentele fiind altele, intr-o situatie de urgenta poti primi sprijin in avioane dar ai nevoie ca pilotii tai sa stie sa le zboare.

      • in Portugalia se instruiesc un numar de pana in 20 de piloti + cativa instructori. Antrenamentul pentru instructor si pentru pilot este diferit, mai complex in primul caz.

      • Pilotii sunt mai importanti ca avioanele. Un pilot are nevoie de muuuult mai mult timp pentru a deveni operational decat timpul necesar pt fabricarea unui avion. Asta se stie din ww2. E adevarat ca azi un avion are un pret ametitor dar, pe de alta parte, si cel mai scump avion din lume este inutil daca nu are un pilot care l poate folosi la adevaratul sau potential.

        Vezi modul in care sirienii au pierdut MiG25 …

  34. Cu cat sunt mai multe cu atat mai bine! Indiferent ca avem 12 sau 24 sau 48 de avioane de lupta este clar ca daca rusii ataca vor pieri cativa sau mai multi piloti rusi.

    Nu trebuie sa avem mentalitate de 1940 vara. Sa ne amintim ca in 1968 romanii i-ar fi primit pe sovietici si altii cu gloante, indiferent ca era ocupata toata tara.

    • Asta e mentalitate de invins. A accepta un sfarsit predictibil, e mentalitatea mioritica : si dac-o fi sa ma omoare, sa le spui sa-mi puna fluieras de os etc. Dar daca admiri Finlada in WW2 atunci nu poti gandi asa. Eu nu pot accepta cacaturile astea, in care depindem de altii si in care nici macar nu incercam sa reusim ceva. Daca gandesti ca un invingator, gandesti asa: in asa fel ma pun la punct militar, incat nici daca ma bat singur cu rusnacul, tot nu ma invinge, pentru ca ar insemna sa piarda prea multi oameni si prea mult tehnica ca sa-si permita sa continue. In asa fel trebuie pregatita armata noastra si tacticile noastre. Si asa sa stii ca e posibil, impotriva oricaror „logici” care spun altceva. Trebuie sa te pregatesti pentru cel mai negru scenariu – cel in care the mighty US Army ne lasa in curu gol din diverse motive. Habar n-am care pot fi motivele alea, incerc un exemplu: rusii le dau jos 2-3 Raptor, 1-2 Awacs, 10-15 F-uri si se cam termina treaba, pentru ca US soldierul stie sa lupte doar daca are suport aerian pentru orice rahat. Cred ca ati vazut si voi faptele de vitejie ale soldatilor amerciani prin Iraq sau A-stan (sunt multe documentare pe N. Geo, Histroy etc) cand 10-20 de trupeti izolati pe cate un varf de munte sau intr-un sant din Iraq primeau la comanda lovituri aeriene din partea F-16, asa cum primim noi bon la casa. Ajunge sa fie blocate avioanele USAF la sol si trupele sa fie in numar mic in Romania, fara sa poata face diferenta, ca sa ne fie clar ca ne putem baza doar pe noi.

      • Hahaha, stai ca vine imediat Alex sa-ti explice ca trupetele US Army are peptu’ de arama si lupta si fara USAF si logistica, no sweat.

        • bine Vlad :), soldatul US fara acoperire aeriana si fara ochelari de soare e pepsi.

          • Nu este, doar ca doctrina lor este bazata pe puterea aeriana, ceea ce vulnerabilizeaza infanteristii cand aviatia nu este disponibila. Lupta intr-un sistem, spre deosebire de noi si restul lumii, care nu avem resursele lor.

            • Ce sa spun doctrina…de parca toti stam cu manuta pe un radio UHF sa vorbim cu papi sa vedem daca ne da voie sa ne jucam cu otel. Statistca despre CAS exista. Faceti o corelare cu numarul de „incidente” armate (si statistic asta exista) si asta iti cam da idea cat de des se apeleaza la asa ceva. Iarasi suntem rupti de realitate.

              • Zi-mi o armata din lume care sa foloseasca CAS mai mult decat voi (ma refer in special la US Army). Nu ca ar fi ceva rau, ba din contra, este lux. Dar cand incepi sa te obisnuiesti cu luxul si sa te bazezi doar pe cavalerie sa te scoata din rahat, ti se cam tocesc aptitudinile.
                Hope for the best, prepare for the worst, parca tot unul de la voi a spus.
                Voi sunteti rupti de realitate, incercati sa impuneti modelul vostru stiind bine ca in afara de cateva tari (Anglia, Franta, Germania, Italia) restul n-avem resurse sa sprijinim orice pluton cu aviatia. Si in caz de bubuiala cu rusii nici voi nu veti putea s-o faceti.

                • @Vlad. Un razboi contra Rusia sigur nu va arata ca un razboi contra Irak sau Afganistan. Sunt genuri de razboi complet diferite si a face paralele intre ele e destul de superficial.
                  In Irak a fost target practice, testate echipamente in conditii de desert si „calmarea” unui individ care incepuse sa calce in strachini. In Afganistan am vazut dronele testate si testatea capabilitatea de a sustine o forta expeditionara imensa si un razboi antiinsurgenta.

                  Cum va arata un razboi Rusia-SUA ? In cel mai probabil caz nu va arata. pentru ca din 54 incoace au dus numai razboaie proxy. Daca se implica Rusia direct in Ukraina nu va exista bocanc American acolo. Si atat timp cat sunt bocanci Americani in Romania, nu va exista bocanc rus aici nici daca il injuta Base de mama pe Putin.

                  Dar intr-un ipotetic razboi Ukraina-Rusia-SUA vor exista JASSM americane pentru a calma S300-S400 Ruse, drone pentru a angaja Suhoi-urile Rusesti, si tancuri+munitie pentru armata Ukrainiana. Iar americanilor, istoric vorbind le pasa de vieti, nu si echipamente, deci suna a razboi suportabil.

                  legat de air suport sustendat pe motiv de pierderi …. parerea mea e ca tehnologia a mai evoluat. Daca serviciile sunt oferite de drone, si nu se pierd vieti o sa fie air-strike-ul mai des decat pana acum. Singurul pericol e razboiul electronic si bruiajele. Aici piata surprizelor e deschisa insa Rusii nu sunt cotati chiar cu prima sansa in domeniu.

                  • habar n-am ce vor exista in acest razboi. JASSM, drone etc dar stiu sigur ca daca incep sa pice din piesele USAF, totul se va schimba si nimic nu va fi cum credeam ca va fi. despre asta e vorba. si ramanem la bocanci. discutia e inutila: pe de o parte se pune problema „daca pica? ” pe de alta parte pai uite cate au – JASSM si nu stiu ce au. dar sunt paralele aceste aspecte. au o gramada DAR DACA TOTUSI PICA si USAF se va preta doar la misiuni restranse, fara nici o valoare tinand cont de marimea inamicului? rusnacii is mama si tata SAM-urilor, nu stii ce scot din joben in caz de tras de par cu yankeii

                    • Ambele tabere au cu siguranta ceva surprize la pachet. Cum SUA se pare ca are Aurora iar Rusii aveau Ekranoplanul.

                      Ce incercam sa iti transmit e altceva. Ideea cu pica prea multe avioane si USAF suspenda air suport-ul statea in picioare pana la aparitia dronelor. Acum e nerelevant. cate pica, atat timp cat ai suficienta forta economica sa mai deschizi o banda de productie.

                      Iar (asa cum argumentam mai sus) bocanci Rusi si Americani in acelasi conflict sunt sanse foarte-foarte mici sa gasim. In Ukraina avem deja oficial (chiar daca neasumat public) trupe Ruse. SUA se va limita doar la suport + posibil drone.

                  • Zoro, multumesc pentru cursul scurt. Iti raman dator.

                • Acum chiar ca trecem in delir. Faptul ca pui mana pe un radio si ceri CAS and nu inseamna ca automat o sa si il primesti. Asta ar fi primul lucru. Acum sa ne bazam putin pe ce ne spun datele CENTCOM despre Afghnistan in ultimii 5 ani:

                  Anul Incindente Armate CAS Cerut si Aprobat Raport Incidenta
                  2010 33.707 2.517 7,47%
                  2011 34.514 2.678 7,76%
                  2012 28.768 1.975 6,86%
                  2013 21,785 1,407 6,45%
                  2014 12,978 1,136 8,75%

                  Deci in medie avem o rata de incidenta de 7,46%. Imi place cand incepeti sa va dati cu opinia despre lucruri de care habar nu aveti si mai si insistati ca stiti despre ce vorbiti. Nu ati fost nicaieri, nu ati facut nimic, nici macar asa incidental sa auzi cum iti suiera un glont pe lang ureche la un metru distanta, dar sunteti experti. Acest fel de expertiza = REMF. Hai sa o lasam mai usor cu dortrina acum. Una este doctrina (care oricum interpretata de tine este una inexistenta si bazata pe premise false), iar alta este aplicabilitatea. Asta cu resuse ma face sa rad. Daca si Afghanistanul a ajuns sa instruiasca JTAC si FAC ce sa mai spun despre restul lumii. Daca Estonia a ajust sa aiba capabiltiati JTAC si nu are nici macar o aviatie despre care putem vorbim. Asta se numeste razboi modern, iar daca voi credeti ca atunci cand dai de primejdie solutia este sa bati niste cruci sa speri ca totul se va termina cu bine sau sa faci pe viteazul va inselati amarnic. Acest fel de atitudine/opinie este in continuare o dovada de ignoranta si de lipsa a celor mai elementare cunostiinte despre cum se poarta razboiul, mai ales razboiul la cel mai de baza numitor grupa si plutonul de infanterie. Ia hai bagati niste lectura aici ca sa mai iesiti putin din delir si sa revenim cu picioarele pe pamant: http://www.citadel.edu/root/images/Marines/Docs/MCWP-3-11.2-Marine-Rifle-Squad.pdf

                  Cand il terminati pe asta poate o sa va dau sa cititi si putin despre CAS, JTAC si FAC. Lectura placuta.

                  • Alex, la cinema asa se vede 🙂
                    E doar o chestiune de imaturitate sa crezi ca orice pifan speriat suna la baza si primeste instant suport aerian de milioane de dolari (cu avionul care l livreaza cu tot).

                  • Dude, esti baut?
                    Ce aviatie are Estonia si Afghanistanul, mai Einstein? Asta era discutia, am mai spus ca pentru tine sunt necesare subtitrari, poate ai uitat limba romana.
                    Ai un talent exceptional s-o dai dupa gard, de-asta te-au recalificat probabil, ca esti tare-n clanta. In logica mai putin.
                    Eu ti-am spus sa-mi zici o armata care foloseste CAS mai mult ca voi. Tu ai intors-o „care cere”. Ok. Zi-mi una care CERE mai mult ca minunatii vostri.
                    Care n-am fost nicaieri? Spune cu subiect si predicat.
                    Esti cam ranchiunos, probabil te-a deranjat ca nu am fost de acord intotdeauna cu ce mai zici tu pe-aici, dar aici esti in muntii nostri, dude, nu te astepta sa stam ca ghiocelul cand vii cu impresii gen „ce stiti mah voi?”.
                    Aliati, aliati, dar nu te da mai rotund decat esti.

                    • Daca era pentru Didi raspunsul, imi cer scuze pentru primele cinci randuri. Cand nu scrii @ este greu sa-ti dai seama cui ii este adresat mesajul, trebuie sa pui rigla pe ecran.

                    • Nu sunt baut de loc. Hai sa vorbim de rata de incidenta si nu de cifre absolute pentru ca asta nu iti spune nimic. Singurul lucru care ti le spun cifrele absolute este a unii sunt mai angajati decat altii. Lasa-ma cu logica ta. Daca este sa ma iau dupa logica ta, nemtii tai care nu au facut mai nimic ar iesi cu adevarat bravi din situtia asta. Baga ochiul la cifre si lasa cifrele sa vorbeasca. Sunt dispus sa pariez ca rata de incidenta este ca aceasi si pentru altii care au fost la fel de angajati ca si noi. Daca si o incidenta de sapte si jumatate la suta este mult, probabil ca o sa trebuiasca sa-mi dau niste cioncane in cap. Cat despre stiut cred ca sunt calificat destul de bine sa vorbesc despre subiectul asta. Am absolvit cursul de JTAC pe vremea cand caporalii si sergentii inca mai erau admisi si munitiile de precizie nu picau cu usurinta de astazi. Cu un MOS secundar de 8002 cred ca sunt destul de bine plasat sa vorbesc despre acest subiect in comparatie cu mai toata lumea de pe aici. Adevarat ca nu am mai pus laba pe un PRC-117, un PYQ-10 sau un LTD din septembrie 2008, dar astea nu sunt lucruri care se uita. Deci hai sa lasam tot felul de impresii din filme si povesti de adormit copii pentru ca sunteti rupti de realitate si nu stiti despre ce vorbiti.

                    • @Alex Eu incerc sa-ti spun ceva si tu o dai inainte cu rata de incidenta.
                      Unu, la noi cursul de controlori aerieni in pozitii avansate este recent, nu are zeci de ani ca la voi, experienta se formeaza abia acum.La fel este si la estonieni si afghani.
                      Doi, capabilitatile RoAF in materie CAS sunt subtiri, fata de fortele aeriene puternice suntem dupa virgula.
                      Trei, cand spuneam despre englezi, francezi, nemti si italieni ma refeream ca ei au controlori aerieni, experienta si mai ales forte aeriene care au atat platforme cat si „otel”, cum ii spui tu.
                      Patru, da-mi o statistica referitoare la fortelor aeriene care au executat misiuni CAS, probabil o sa vedem ca USAF este pe primul loc detasat.
                      Cinci, foarte frumos ca ai absolvit cursul JTAC, poate ii impresionezi pe unii cu asta, pe mine ma impresioneaza neplacut oricine scoate in fata cursurile pe care le-a absolvit. Si eu am absolvit cateva cursuri, asta o tin insa pentru mine, pentru ca nici un curs nu tine loc de argumente.

                • @ Vlad – problema este ca US Army are banii si resursele necesare sa sa antreneze intens, faptul ca se folosesc de CAS este doar cireasa de pe tort.
                  E cam greu sa fii mai bun la infanterie ca si US Army care are soldati trecuti prin teatre de operatiuni si antrenati cum scrie la carte.
                  Aici nu ne prea ajuta pe noi romanii nici dotarea individuala la nivel de protectie a infanteristului unde iarasi US Army a investit foarte multi bani in echipamente.
                  Sa o spun mai departe ei trag cam de 5-6 ori mai multe gloante la instruire fata de un soldat roman asa ca este mai mare probabilitatea sa fie mai buni si la acest capitol.
                  Creativitatea merge pana la un punct dar cine se antreneaza mai mult are mai mari sanse de reusite.

                  • @Mecanicu Nu este deloc cireasa de pe tort, ei asa sunt obisnuiti, fara aviatie sunt cu o mana legata la spate. Nu sunt singurii care si-au rulat trupele prin teatre si englezii, care ii baga in buzunar la infanterie, au facut-o.
                    Am mai spus-o, US Army este o armata mediocra care exceleaza doar la logistica si echipament. Am lucrat cu ei, lasa-ma cu calitatile lor de mari luptatori, arata-mi pe cineva care sa nu traga bine cu M4. Au cateva unitati excelente, dar infanteristul mediu nu este impresionant.

                    • Parca mai erau si fortele speciale la care excelau in opinia ta cu ceva timp in urma. Te trezesti ca s-au facut si astia de rahat in acest interval.

                    • Alex, nu am spus si nu voi spune vreodata ceva negativ despre fortele speciale ale US Army, ba din contra. Ele se numara printre unitatile excelente. Unde exista excelenta, jos palaria.

      • Bibi ca sa ti tu aviatia americana la sol ca esti rus chinez sau eu mai stiu ce natie , trebuie sa investesti cel putin la fel de mult in armata si cercetare cat investesc ei , scenariul pe care-l spui tu este egal cu sansa mea sa castig la loto poate chiar mai mica , la ei masinaria de razboi este complexa si au arme pt toate amenintarile existente asta este realitatea , ii ameninti cu s300 s400 iti da cu Jassm sau jassm-er de nu te mai vezi si astia chiar pot produce foarte multe chesti dastea , superioritate aeriana f22, naval te rup cu clasa aegis , pe sub apa sunt primi , cu ce crezi ca-i ti pe loc pe americansky ?? Sa fim realisti de ce tipa mojicul ca din gura de sarpe cu scuturile antiracheta montate in Polonia Romania ?? Nu mai pot beneficia nici de rachete nucleare ca sunt imediat interceptate dupa lansare , deci se reduce drastic capacitatea mojicului de a lansa rachete nucleare care sa atinga tinte , si intradevar trebuie sa fim puternici sa reusim in mare parte si singuri sa asiguram securitatea granitelor , sper sa ne miscam mai convingator si cu AA , si alte lucruri care ne trebuiesc

        • Scutul din Romania si Polonia este pentru apararea impotriva Iranului si Coreii de Nord. 🙂

        • nu stiu cat is americanii de tari, dar eu nu m-as baza pe ei. a nu se intelege gresit: nu pledez pentru iesirea din NATO ci doar pentru ca Romania sa fie capabila sa stea pe propriile picioare. ca-s mari si tari americanii asta stie toata lumea. ceea ce nu stie toata lumea, de fapt nu stie nimeni, e cum ar reactiona americanii daca armele lor invincibile s-ar dovedi a nu fi asa de invincibile. parerea mea e ca se vor consemna singuri la sol si fara USAF americanii sunt doar niste unguri mai cu pretentii. „call air strike, call air strike” cam asta stiu americanii sa faca. e FOARTE RISCANT sa te bazezi doar pe asta. americanii s-au luptat doar cu desculti pana acum. sa fim serisi – arabii au fost cei mai slabi combatanti din istorie. daca mai ai si superioritate tehnologica fata de ei, exemplu Irakul din 1991 – abia iesit din razboiul cu Iranul si dotat cu armament cu o generatie in urma, sau Irakul din 1993, si mai prapapaditi, ne dam seama cam ce victorii au obtinut americanii in ultimii 25 de ani. mai avem exemplul Georgiei din 2008, intaratati sa se uite urat la rusnaci si ati vazut ce-a iesit. deci sa fim destepti zic: sa fim aliati cu americanii, sa ne dotam corespunzator military pentru vremurile care vin (chiar daca asta presupune 5% din PIB alocat annual), sa-i gazduim pe americani si sa facem exercitii cu ei cat incape, dar sa nu ne bazam exclusiv pe ei. asta zic

          • De la dragostea ta fata de tancurile rusilor ai trecut acum si la dragostea ta fata de armata rusa , vechea placa a postacilor platiti de Moscova , americanii sunt cei mai prosti soldati , nu stiu nu pot , au luptat numai cu desculti ce victorii au obtinut americanii , pe urma vii cu Georgia si armata rusa uite ce-au patit georgieni uite ce puternica si buna este armata rusa , pt mine esti un postac pro rus platit si nimic altceva , pana acum scufundai aegis cu ag-7 acum armata americana este cea mai proasta , maine ce le mai debiteaza mintea mujicilor ??

            • dragostea mea pentru tancurile rusilor e relativa. momentan cel mai tare pentru mine e abrams, T-14 doar promite, ca si concept. ca ce ma consideri tu pe mine, asta mi se rupe in 14, asta sa-ti fie foarte clar. dar sa fii spalat pe creier, asa ca tine, mi se pare grav, nu de alta dar cand mentalitatea asta devine politica de stat, tarile sfarsesc la cosul de gunoi al istoriei. vrei exemple din WW2? important pentru tine, e sa fii mai deschis la minte, ca politica cu „ne apara americanii si orice ar fii si nu putem pati nimic” o au toti politrucii de pe dambovita, de asta nu investesc in armata. iresponsabili, veseli si increzatori in viitor, pe barba altcuiva. polonii de ce nu procedeaza asa, te-ai intrebat?

              • Unde am zis eu sa ne bazam numai pe americani ?? Si nu cred ca sunt spalat pe creier vad doar realitatea nu vise umede , nici pe mine nu ma intereseaza cati bani faci tu din comentarii , nu am zis niciodata ca ne apara americani si ca nu trebuie sa investim in dotarea armatei in schimb tu bagi ca mojicul la greu si incerci sa ne convingi ca americanii sunt cei mai prosti soldati 😉

                • recunosc, e o supozitie bazata pe ce am vazut in documentare despre modul in care actioneaza si mentalitatea soldatului american. la fel cum si increderea ta, si a altora, in soldatul american e tot o supozitie. nu putem stii cum e, de acord cu asta. dar politica de aparare a Romaniei e o treaba prea serioasa ca s-o tratezi asa, plecand de la „relax, va fi bine, ne apara americanii”. bai, mai intai sa fim noi siguri ca ne putem apara, ca apoi americanii si NATO o sa fie bonus.

                  • Mai baiatule grecia antica , cum distrugi abrams cu ag-7 , arata-mi si mie unde am spus eu ca ne apara americanii pe noi si ca nu trebuie investit serios in dotarea armatei ?? Lasa politica si alte fumuri care le dai aici aiurea , si supozitia aia a ta ca armata americana este cea mai proasta nu a fost indusa asa de nimeni ?? Ai stat tu singurel si ai cugetat ??

                    • cu ag-7 era o discutie de dragul discutiei, o purtam cu cei care cred ca abrams e indestructibil. uite aici, supozitia ca doua abrams au fost distruse de un tun AA montat pe un camion : http://www.militarycity.com/iraq/1704995.html

                      n-ai zis ca nu trebuie investit in armata, dar te-ai legat de mine care am zis lucrul asta. si nu inteleg de ce

                    • @didi…
                      Domnu’ , supoziția respectivă zice că ” probabil a fost vorba despre un tun antitanc”, nu tun AA. e o mică-mare diferență, totuși. hai să spunem adevărul pînă la capăt, nu doar jumătăți de adevăr.
                      Părerea mea, hîc…

                    • corect sharky, doar acum am vazut. am citit ” truck-mounted” si m-a dus gandul la AA.

                  • Mai baiatule discutia a plecat de la faza cum ca americani daca pierd 2-3 f22 si nu mai stiu ce ziceai tu se vor consemna singuri la sol , eu am raspuns ca la toate amenintarile americanii au cu ce raspunde am si dat exemple cu ce , tu pe urma ai continuat ca armata americana este cea mai proasta si ce au patit georgieni cu mareata armata rusa ai continuat sa ai orgasm cu armata rusa pana a intervenit radu2 si te-a lamurit , discutia nu a pornit de la faptul ca tu ai zis ca armata romana trebuie sa fie dotata nu mai baga fumuri aiurea , nu devia de la subiect ca nu are rost , in rest tot comportamentul tau de adulator al mojicilor si al ag-7 te propune fara echivoc ca postac platit de moscova asta este parerea mea

            • Hai ca l-ai gasit pe didi74 postac platit de rusi, bravo. Postacii platiti de rusi care scriu pe aici ii lauda pe americani 90% din timp.

              • no no, eu nu-i laud pe americani, am aceeasi simpatie pentru ei ca si pentru rusi. DAR consider ca trebuie sa ramanem aliati cu americanii, mai ales acum ca -a umflat orezul in Ivan si iarasi e pervers si cauta sa-si exprime „mesianismul” prin „imperialismul agrar”. insa faptul ca suntem aliati cu americanii nu trebuie in nici un caz sa insemne sa ne bazam doar pe ei si sa stam relaxati cu 3 degete in c*r. de asta pledez pentru investitii in aparare la modul la care sa conteze, nu doar asa, figuratie cu 24 de F-16

                • Era sarcasm pentru Kasapu, ca el ii imparte pe buni si rai din poignet, fara sa-si foloseasca tartacuta, cine nu are parerile lui este cu rusii.

                  • Vladut linistestete nu te ambala asa tare ca nu vorbeam cu tine , si intradevar are logica ce spui tu cu postaci platiti de rusii sa-i laude pe americani , 🙂 data viitoare te rog sa te abtii la aluzii despre tartacute ,

                    • Cu tartacuta te-am intepat prieteneste, camarade. Imi place sa mi se spuna Vladut, ma face sa ma simt tanar :).

                    • Vladut relax baitu nu de alta dar faci atac de inima , deja mai ai un pic si ma si bati esti prea vocal sa inteleg ca inca lucrezi in armata ?? Nu stiu dar o lectie iti pot da , data viitoare incearca sa te abtii sa te bagi aiurea in seama , un pic de respect ce dracu , parca asa ne invata in armata nu ??? Sper ca data viitoare sa lasi glumele de cazarma la servici aici nu isi au locul

                  • Poate chiar esti tanar , cu logica asta ca rusii platesc postaci sa laude pe americani m-ai facut sa rad cu pofta , despre intepaturi prietenesti eu ma lipsesc , nu suntem camarazi si nici n-am ciocnit valiza in gara , asa ca te rog data viitoare nu te arunca aiurea in conversatie 😉

                    • Soldatule, sau fruntas sau caporal, ce esti. Am fost politicos si ti-am spus camarade pentru ca ai imbracat haina militara si te consider coleg. Altfel, opreste-te, nu-mi da lectii, ca nu esti in masura. Iti urez cele bune.

                    • Dar chiar ce unitate pregateste oameni care spun ca rusii platesc postaci sa-i laude pe americani ?? Hai ma ce dracu aia au probleme la mansarda ?? 🙂 daca inca lucrezi in armata si ai aceasta logica da-ti demisia ca altfel te dau astia afara cu toate pilele tale , asta in eventualitatea sa lucrezi in armata

              • Da are logica ce spui tu acolo sincer 🙂

          • Ca le-au obtinut victorii contra unor desculti, ca americanii sunt un fel de unguri (????) ca o fi ca o pati . Victoriile acelea le-au obtinut impotriva unei armate care era copia mai mica a armatei sovietice ca si echipare ( cu toate gadgeturile vestice), organizare, tactica si strategie. Sistemul AA Irakian era modelul apararii aeriene de tip sovietic la scara. Americanii au facut praf sosiile astea nu oricum ci en fanfare. Asta cu descultii este o gaselnita propagandistica ruseasca ca sa mai indulceasca pastila pentru ce foloseau irakienii era in mare lui majoritate echipament sovietic/ rusesc( Rusia se revendica mostenitoarea legitima a URSS).Rusilor le-au trebuit vreo 2 ani sa-si revina din nauceala (dupa primul razboi din Golf). Tu emiti niste clisee fara sa cunosti macar empiric elemente legate de modul in care concep unii sau altii ducerea operatiunilor militare. Acum ii dau dreptate lui Dany, dupa ce perforai Abrams M1 cu RPG 7 acum ii faci pe astia soldati prosti pentru ca folosesc aviatia pentru operatiuni de CAS? Dar rusii care procedeaza exact la fel dar in loc de aviatie folosesc masiv artileria grea si reactiva, aia nu-s soldati prosti? Arabii sunt prosti combatanti dar georgienii nu au fost. Astia din urma au fost buni dar rusii au fost mult prea buni. Atat de buni ca si-au doborat singuri avioane. Hai sa vedem si reversul medaliei. Rusii in ciuda victoriei n-au egalat nici macar la un sfert performanta americanilor din Irak desi au avut in fata un adversar cu mult inferior armatei irakiene din 1991. Diferenta in Irak s-a facut si la faptul ca irakienii se asteptau ca americanii sa lupte dupa calapod sovietic doar ca americanii au luptat asa cum au vrut ei. Asta s-a vaztu dupa felul cum erau pozitionate sau pregatite de manevre unitatile din cele 2 tabere.

            • @ Anla – mai usor cu pianul pe scari, armatei irakiene ii lipseau foarte multe elemente ca sa o poti considera copia la scara a armatei URSS-ului.
              S 300 exista deja de mult timp in dotarea URSS-ului si cu toate astea inca se protesteaza la vanzarea lui in Iran.
              Apoi RPG 29 nu exista in armata irakiana, apoi soldatii nu prea aveau dorina combativa si nici antrenati nu erau.
              Trebuie vazut ca pe langa aviatia de bazar a Irak-ului USA a alianiat o coalitie cu peste 1000 de avioane de vanatoare, cu toate astea au mai avut si ei avioane doaborate de „friendly fire”.
              Sunt in stare sa pun pariu ca nici acum daca ai pune o armata USAF dotata cu 200 de F 16 sa se aprere contra coalitiei de peste 1000 de avioane si dublata de AWACS si celelalte elemente nu s-ar fi descurcat prea bine si ar fi fost distrusa.

              • Asta pe langa faptul ca irakienii tocmai ce avusesera o trozneala cu Iranul. In plus, nici n-au primit cine stie ce sprijin din afara.

      • In 1968 nu aveam mentalitate de invinsi, ne-am fi luptat cu sovieticii fara nicio retinere. Apropo nu cred ca rusii sunt asa sensibili la pierderi cum sunt americanii, rusii vor lupta pana le ordona tatucul sa se opreasca.

        Asa ca este bine ca mai luam si alte avioane, pacat insa ca nu castiga si partea romana ceva la capitolul offset.

        • subscriu la ce spuneti, si legat de momentul 1968, cand ar fi murit rusii cu noi de gat, si legat de sensibilitatea la pierderi a rusilor. si nu doar avioane: AVEM NEVOIE DE TOATE CATEGORIILE DE ARME

      • „Cred ca ati vazut si voi faptele de vitejie ale soldatilor amerciani prin Iraq sau A-stan (sunt multe documentare pe N. Geo, Histroy etc) cand 10-20 de trupeti izolati pe cate un varf de munte sau intr-un sant din Iraq primeau la comanda lovituri aeriene din partea F-16, asa cum primim noi bon la casa.”
        Ai dracu americani, nu le e rusine sa nu acorde si inamicului o sansa!

        • 🙂 nu stiu daca iti amintesti momentul ala, 1991, cand se pregatea Desert Storm si existau zvonuri cu scorpioni, cu santuri cu petrol pregatite de irakieni etc si lumea tremura de frica irakienilor. Dupa ce Irakul a fost pus la punct au aparut declaratiile: dupa episodul Vietnam americanii s-au reabilitat ca mare putere. Au dovedit ca se poate, si-au dobandit increderea in sine. 🙂 Ca sa vezi cine i-a ajutat la asta: niste arabeti epuizati dupa un razboi la scara larga cu persii, avand o inferioritate tehnica clara.

          • Sa nu picam in extreme prostesti totusi. Tot in perioada aia in care americanii au avut primul razboi din Golf rusii au avut primul razboi cecen. Mai are rost de spus ceva, referitor la rezultate si la ce adversari au avut si unii si altii?
            Numai spun ca americanii au avut un lant logistic urias pana acolo, rusii erau practic la ei in fundu curtii.
            Sigur, e mult mai dificil sa lupti in teren muntos impadurit, in jungle sau paduri dese etc. Dar sa fim seriosi totusi si sa revenim un pic cu picioarele pe pamant legat de cat de praf ar fi americanii.

            Asta nu inseamna ca noi nu trebuie sa ne adaptam la conditiile si specificul nostru, si la posibilitatile noastre. Noi am putea folosi in loc de CAS si artileria reactiva zic eu. Ceva cu raza lunga (mai lunga decat LAROM), cu munitie ghidata, s-ar putea face ceva chiar aici cred, si ar fi o varianta mai ieftina si mai la indemana fata de CAS, desi poate nu chiar la fel de buna.

            • apoi ma doare la pedala cum is rusii, ca nu ei trebuie sa ne apere. din punctul meu de vedere rusii sa fie mereu cum au fost in Cecenia si americanii sa-si dea viata pentru aliati.

      • In Iraq loviturile aeriene pentru US army au fost executate in mare parte de A10 si F-15.Asta daca vorbim de razboul din 2003 si dupa. Daca lasam bascalia gratuita gen „soldatul US fara acoperire aeriana si fara ochelari de soare e pepsi.” lucrurile nu sunt deloc asa cum spui. Este vorba despre o doctrina privind controlul spatiului aerian si limitarea pierderilor proprii prin folosirea puterii aeriene. Ce nu vrei tu sa vezi dar incepe sa se observe la aplicatiile multinationale la care participam si noi alaturi de amiericani este ca se inregistreaza o oarecare reorientare la nivelul pregatirii tactice cel putin a trupelor americane. Daca dupa 1990 si pana acum 1an -2 ani se punea accentul pe operatiuni contra insurgentilor acum se accentueaza pregatirea trupei in operatiuni de tip ofensiv sau defensiv dupa caz la nivel de pluton, companie sau batalion. Daca urmareai atent info despre pregatirile comune romano -americane de un an nu mai auzi despre eliberari de ostatici protectie contra grupurilor de insurgenti in general operatiuni de tip COIN. Se merge pe organizarea de ambuscade, cum sa faci fata unora, atacul unor pozitii fortificate sau aparare pe aliniamente succesive etc. Si cu exceptia aplicatiilor de amploare a fost vorba de aplicatii in teren fara sprijin aerian. Tu ai preluat niste clisee le propagi dar fara sa vezi ca improsti cu noroi niste oameni despre nu cred ca stim suficiente lucruri ca sa ne permitem astfel de atitudini.

  35. Ca s au modificat temele de instructie e clar. Tocmai am văzut un pluton românesc în defensivă în localitate atacat de americani cu sprijin aerian. Face sens nu i asa…. ? Cel puțin pentru armata romana e o tema utila.
    In marea neagra și la Câmpia Turzii iar nu se vânează insurgenti ci se rodeaza incet incet capacitatea de luptă pentru un război absolut simetric sau asimetric pentru noi.

  36. Nici inainte nu se instruia toata lumea tot timpul pentru contrainsurgenta

    http://www.nationalguard.mil/News/ArticleView/tabid/5563/Article/573399/jtf-east-training-rotating-from-romania-to-bulgaria.aspx

    In exemplul de mai sus lupta in defensiva, in mediul urban, contra unui inamic superior numeric. Si ai nostri s-au descurcat chiar bine.
    Pana si sistemele de antrenament de acum sunt dintre cele mai moderne, MILES, simmunition, cele electronice etc.
    Eu zic ca avem o armata in general bine pregatita (mai ales unitatile de prima linie), as zice chiar in plutonul fruntas din NATO (sigur, nimeni nu e absurd sa spuna ca suntem primii). Si se face si instructie adaptata la specificul si zona noastra (mai ales unitatile specializate).
    Si avem o armata mai numeroasa decat a Germaniei de ex.

    Probleme mai mari cred ca exista la dotare dar si acolo incepe sa se mai miste ceva (cam tarziu si cam lalait asa, dar mai bine mai tarziu decat deloc).

    • Despre dotare nu are rost sa vorbim macar este bine ca se instruiesc ca sa scoata tot ce se poate din ce avem. Adica sa facem din rahat bici. Dar asta din pacate nu poate functiona la nesfarsit.

    • Asta cu armata mai mare decat cea a Germaniei de unde ai scos-o?

  37. Pentru ca sunteti ocupati sa va scoateti ochii unul la altul sub cuvant ca va intepati prieteneste nu vedeti ce se mai intampla prin lume . Iar unii nu vreau sa vada . S-ar putea sa aiba rusii Mistraluri noi inainte sa aveti voi F-16 la mana a treia .
    http://activenews.ro/merkel-e-posibila-infiintarea-unei-zone-de-liber-schimb-inclusiv-cu-rusia_1896936.html

    • E momeala… Ai rabdare sa scape Merkelina de nush ce statut (pus in fruntea nemtilor la sfarsitul WW2) si sa vezi ce scrie pe fruntea unora cu votca in nas…
      Dosarul Mistral este pe masa unei comisii la Bruxelles care are in vedere si optiunea cumpararii unei astfel de nave pentru viitoarea armata europeana…
      Nimeni din zona vestica nu este interesat sa vada Mistralul in zona Marii Negre sau Mediterana

    • Zona de liber schimb UE-Rusia 🙂 ?! Da a intrebat cineva ce parere are Moscova?! 🙂 😉

      • Cred ca intai ar trebui sa-i intrebe pe rusi ce inteleg ei prin zona de liber schimb UE-Rusia. AM senzatia ca ei inteleg cu totul altceva decat occidentalii 🙂 )))

      • Sunt zvonuri ca zona de liber schimb va fi Polonia, isi mai da tanti Merkel mana cu tovarasu Putin si o mai ocupa odata….asa ca sa isi aduca aminte de lucrurile si prietenia uitata..

    • Rabdare si tutun !

  38. Deci inca 12 MLU. Din Danemarca sau din State (daca or mai avea A uri cu resursa lunga).
    N-am auzit de portughezi sau turci sa vanda ceva.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *