Bulgarii vor incepe negocierile, noi probabil ca le vom finaliza in curand

Bulgaria Negocierile vecinilor nostri ar putea fi un indicator si in privinta urmatoarelor 12 F 16 pe care Bucurestiul le va cumpara. Miercurea trecuta guvernul bulgar l-a mandatat pe ministrul apararii, Nikolay Nenchev, sa inceapa negocierile pentru achizitionarea unui numar nespecificat inca de avioane F 16 la mana a doua.…

Continue reading

Cum a ajuns Oceakovul colonia Moldovei

Una dintre cele mai interesante istorii este cea a cetăţii Oceakov, de pe actualul litoral ucrainean al Mării Negre. Este vorba de o aşezare cu o populaţie majoritar ucraineană, dar care în trecut a fost locuită de români. O perioadă, această cetate a fost în stăpânirea domnitorilor Moldovei. Cetatea este…

Continue reading

Stavrinos îi mustră pe unguri și pe alemani pentru uciderea lui Mihai Viteazul (1642)

Stavrinos, Vitejiile preacucernicului și preaviteazului Mihai Voievod, Tom I, Veneția, 1642 „Anathemă ticălosului de Szekel Mihai, care au fost causa de s-a pierdut un asemine bărbat care era mare ajutoriu creștinătății. V-ați făcut vouă înșivă cu aceasta un mare rău. Spuneți-mi, după ce l-ați mâncat în mânia voastră, spuneți-mi, pre…

Continue reading

28 iunie 1940 – Zi de doliu. 75 de ani de la anexarea Basarabiei şi Bucovinei de nord

În urmă cu 71 de ani, guvernul României dădea curs notelor ultimative sovietice din 26 şi 27 iunie, prin care se cerea “înapoirea cu orice preţ” a Basarabiei şi nordului Bucovinei. În urma Consiliului de coroană, din 27 iunie 1940, Carol al II-lea scria: “Consilliul are loc şi am ieşit…

Continue reading