Americanii trag tare să finalizeze modulul de luptă împotriva minelor, modul care va fi ambarcat pe navele clasei Littoral Combat Ship (LCS). Modulul este deja în întârziere datorită unui concurs de factori nefericiți iar bătrânele dragoare de clasă Avenger sunt din ce în ce mai aproape de sfârșitul carierei.
Unmanned Influence Sweep System (UISS) Sursa foto: Breaking Defense
În principiu, modulul de luptă împotriva minelor (Mine Countermeasure – MCM) este alcătuit din următoarele elemente:
- un elicopter MH-60S Block 2 dotat cu sistemele aferente pentru detecția și clasificarea minelor precum și sistemul de neutralizare a minelor, inclusiv a celor de fund – Airborne Mine Neutralization System (AMNS). Componenta aeriană a modulului este deja operațională conform informațiilor disponibile în spațiul public;
- un vehicul semi-autonom de suprafață fără echipaj – Unmanned Influence Sweep System (UISS) dotat cu o dragă magneto-acustică capabilă să dragheze minele de fund din zone cu ape puțin adânci;
- un vehicul submersibil autonom, fără echipaj, dotat cu un sonar tractat AN/AQS-20C, utilizat pentru detecția și identificarea minelor;
- un vehicul submersibil autonom, fără echipaj – Knifefish, utilizat la descoperirea minelor de fund.
Vehiculul de suprafață semi-autonom, fără echipaj – Unmanned Influence Sweep System (UISS) despre care de altfel am mai vorbit într-un alt articol este produs de cei de la Textron Systems Corporation și tocmai a fost testat la explozii submarine, test pe care l-a trecut cu succes. Conform proiectului, UISS poate fi operat atât de pe Littoral Combat Ship (principalul destinatar) cât și de pe orice altă navă sau de la țărm, putând fi controlat cu ajutorul unui sistem de comandă portabil.
Principalele componente ale UISS sunt vehiculul semi-autonom de suprafață (Unmanned Surface Vehicle – USV), draga magneto-acustică și componentele sale specifice, inclusiv sistemul care detectează detonarea minelor dragate, un pachet de senzori capabil să identifice obstacolele întâlnite în cursul navigației și sistemul de comandă, control și comunicații.
În urma testelor din 2019 au fost emise câteva recomandări:
- Îmbunătățirea capacităților de dragare a minelor prin actualizarea politiclor de planificare a misiunilor;
- Îmbunătățirea senzorilor care permit operatorului să identifice momentele în care sistemul nu funcționează corespunzător (de ex. draga nu detonează o mină);
- Îmbunătățirea antrenamentului viitorilor utilizatori, inclusiv în ceea ce privește planificarea operațiunilor de dragare cu ajutorul UISS;
- Îmbunătățirea senzorilor care asigură identificarea obstacolelor și aria de observare a acestora de către operatorul USV-ului în cursul navigației.
Cel mai probabil, modulul va debuta pe LCS. De exemplu, LCS Squadron 2 (LCSRON 2) are în compunere un divizion dedicat operațiunilor de luptă împotriva minelor marine – Division 22 compus din USS Wichita – navă de antrenament, USS Billings, USS Indianapolis și USS St. Louis – nave ce probabil că vor fi trimise în Golful Persic în momentul în care problemele de propulsie sunt rezolvate iar modulul devine operațional.
Ce ar fi de dezbătut aici este: sunt suficient de fiabile și de „inteligente” aceste sisteme autonome/semi-autonome fără echipaj ce vor fi utilizate în lupta împotriva minelor marine?
Atât SUA, cât și Marea Britanie vor renunța complet la navele dedicate (dragoare, vânătoare de mine) urmând să opereze doar astfel de module. Abordarea poate fi considerată radicală, în condițiile în care majoritatea marinelor militare preferă o abordare etapizată, fără a renunța încă la navele dedicate în condițiile în care rolul vehiculelor autonome/semi-autonome/telecomandate fără echipaj în cadrul operațiunilor de deminare este în creștere. De altfel, programul similar olandezo-belgian păstrează navele dedicate – „nave mamă” de pe care vor fi operate aceste vehicule fără echipaj, fie că sunt submersibile, de suprafață sau aeriene. De menționat că americanii păstrează totuși componenta aeriană cu echipaj la bord – MH-60S Block 2.
În ceea ce ne privește, România participă la două programe PESCO care au sau pot avea legătură cu domeniul:
- MARITIME (SEMI-) AUTONOMOUS SYSTEMS FOR MINE COUNTERMEASURES (MAS MCM) despre care puteți citi mai multe aici, un proiect condus de Naval Group Belgia – MIRICLE (Mine Risk Clearance for Europe) la care participă și Agenţia de Cercetare pentru Tehnică şi Tehnologii Militare; și
- DEPLOYABLE MODULAR UNDERWATER INTERVENTION CAPABILITY PACKAGE (DIVEPACK) despre care puteți citi mai multe aici. Proiectul este condus de vecinii bulgari.
Din păcate, aceste proiecte nu vor produce rezultate concrete prea curând dar reprezintă o bună modalitate de a ne „familiariza” cu noile practici și de a acumula cunoștințe de la unii dintre cei mai buni în materie.
Of Doamne, la ce nivel discuta altii, ce probleme au si unde suntem doi.
Pt Romania cel putin, arma a asta a minarii/deminarii pe mare este una foarte, foarte importanta. Mina a fost si este arma saracului, capabilitati enorme la un pret cu totul derizoriu, raportat la rezultate.
De bine de rau, cele 4 dragoare si puitorul inca isi mai pot face treaba. Puitorul a fost amplu modernizat si pastreaza capacitatea de lansare mine dar reparatiile capitale si modernizarea limitata a dragoarelor a batut mai mult pasul pe loc, cred ca o singura nava a trecut prin asa ceva. Doar ei stiu cum mai tin navele alea in viata pentru ca in ultimii ani a crescut foarte mult frecventa iesirilor in mare.
Tohan SA – Zarnesti au o linie de fabricatie mine marine dar intelegerea mea e ca este in conservare. Iar ACTTM-ul nu stiu in ce masura mai este preocupat de acest domeniu, oricum site-ul lor nu este un model de transparenta iar unele linkuri duc catre… nicaieri.
Estonia, in lumina ultimelor evenimente de la granita Rusiei cu Ucraina tocmai a dat o comanda de mine Finlandei: https://corporalfrisk.com/tag/sea-mines/
Noi am folosit mine marine in cam toata existenta Romaniei moderne, incepand cu barajul de la Nedeia pana in WW2 cand minele ne-au servit bine. Am alcatuit o modesta trecere in revista a „razboiului minelor” din Romania moderna, cei interesati de subiect o pot citi aici: https://rnhs.info/razboiul-minelor/
Noi parem ramasi in urma la acest capitol, nu avem vanatoare de mine (generalizate la nivelul flotelor), nu avem decat un singur UUV (dupa stiinta mea, de la ECA Group) alocat Divizionului 146 iar USV-urile pe care le-am avut la un moment dat ruginesc de ani buni in portul militar Mangalia asteptand taierea.
Asa ca, da, as zice ca suntem cel putin o generatie in urma vestului…
Bine zis
Interesant, încă se pune bază pe LCS….
Au 35 de carcase in diferite stadii, ce-ai vrea sa faca, sa le dea la taiat? 🙂
Niste drone subacvatice ar face multa treaba intr-o mare asa mica precum MN si nu vorbesc doar de deminare.
Ar putea fi o alternativa la marina noastra un sistem cu drone subacvatice, elicoptere si baterii de coasta anti nava.
Reiau ce i-am spus lui ADR la articolul despre submarine: „Problema cu dronele submersibile este ca nu au un model suficient de fiabil si nici n-au gasit inca o cale sigura/eficienta de a comunica cu ele cand sunt in imersiune la care se adauga problemele cu navigatia autonoma. Aici vorbim de UUV-uri mari gen ORCA sau Manta: https://www.navylookout.com/progress-report-manta-the-royal-navys-experimental-autonomous-submarine/
As zice ca mai avem vreo 10 -15 ani pana sa vedem niste UUV-uri capabile sa indeplineasca misiuni specifice submarinelor cu echipaj la bord.”
Nu te uita la UUV-urile mici semi-autonome/autonome folosite in operatiuni de lupta impotriva minelor sau in scopuri hidrografice, alea sunt facute sa baleieze intr-un raion dat, sa „vada” ce-i pe acolo si sa transmita datele mai departe. Navigheaza pe baza de way-point-uri, ceea ce nu inseamna ca sunt tocmai „autonome”…
Elicopterele pacatuiesc prin autonomia redusa raportat la nevoile unei astfel de misiuni cand e nevoie de ore, nu de minute.
Trebuie sa construim un sistem format din nave, drone submersibile/de suprafata/aeriene, elicoptere, avioane, baterii de coasta. Dronele pot augmenta o forta cu echipaj, dar n-o pot inca inlocui. Nici macar la vanatoarea de mine.
Pana acum am comandat bateriile de coasta si, cu putin noroc, UAV-ul… 🙂
eu as zice ca asta e un domeniu unde este o diferenta mare intre ce e public si ce exista.
De acord, dar eu nu ma pot baza decat pe sursele publice. Si pe un bun-simt sa-i spunem… stiintific.
In general, UUV-urile de genul Orca sau Manta sunt mult mai greu de realizat decat USV-urile sau UAV-urile echivalente pentru actioneaza intr-un mediu complet diferit. Sunt numeroase probleme legate de navigatia autonoma care trebuie rezolvate in prealabil, probleme mult mai greu de rezolvat decat cele presupuse de un USV precum Sea Hunter, ca sa ramanem in mediul marin.
O scurta enumerare (limitata) a mijloacelor tehnice folosite pentru navigatia autonoma in imersiune:
– Kalman filtered inertial navigation unit (INU)
– doppler velocity logs (DVLs): https://www.nortekgroup.com/knowledge-center/wiki/new-to-subsea-navigation#:~:text=A%20Doppler%20Velocity%20Log%20(DVL)%20is%20an%20acoustic%20sensor%20that,pointing%20in%20a%20different%20direction.
– depth sensors and seafloor long baseline (LBL) transponders: https://en.wikipedia.org/wiki/Long_baseline_acoustic_positioning_system
– forward-looking sonar (FLS)
Comunicatiile acustice cu UUV-ul aflat in imersiune reprezinta si ele o problema separata iar algoritmii care permit navigatia autonoma in imersiune sunt cheia.
Info de aici: https://www.naval-technology.com/projects/orca-xluuv/
In plus, daca se strica ceva, nu are cine sa repare si poti sa pierzi un vehicul foarte scump din motive stupide, gen s-a incurcat elicea in vegetatia de fund…
Chiar daca exista astfel de UUV-uri foarte avansate, nu cred ca sunt la nivel de serie, ci mai degraba la nivel de prototip.
Da, dronele pot augmenta vehiculele cu echipaj la bord, dar as spune ca mai este mult pana sa devina o alternativa fiabila, de incredere, la vehiculele cu echipaj la bord.
Zic si eu… 🙂
@nicolae,
Mie nici două bucăți de Saruro ex-italian navy (cele mark II, care au fost scoase din uz de italieni în ultimul deceniu), modernizate cu Ficantieri la standard III, nu mi s-ar părea o idee rea.
Problema cu submarinele e ca nu sunt nave de suprafata… 🙂 Presiunea exercitata asupra corpului rezistent este mare, uzura accentuata si reparatiile costisitoare. Nu te joci cu asa ceva ca patesti ca argentinienii… Iar navele italiene au deja 30 de ani vechime, as zice ca si dupa o reparatie capitala tot nu ne-am mai bucura de ele mai mult de 10-15 ani.
Fiind un model atat de vechi s-ar putea sa nu mai fie la fel de silentios ca modelele mai noi.
Ideea ar putea fi buna pentru a relansa arma submarina in FNR, ca nave scoala pentru echipaj dar si antrenament pentru flota de suprafata. Insa, mai devreme sau mai tarziu tot ar trebui sa luam ceva nou. Iar italienii au licenta la frumusetea aia de U-212… 🙂
Ca sa ramanem la subiectul articolului, Sauro poate cara 24 de mine…
Hai ca ati mai ramas 3 sau 4.
Sa vedem cat o mai tineti ca ati dat cu cacat in toata lumea.
Trollică, ăsta este un subiect foarte tehnic, nu poți să comentezi dacă nu pricepi ceva din acest domeniu. Și când a folosit @Nicolae mesaje suburbane? Că io urmăresc de ani buni site-ul ăsta și nu am văzut așa ceva.
Editat: offtopic si greu de inteles ce-a vrut sa zica autorul…
Nu am injurat pe nimeni. Trebuia sa-l lasi sa se vada cat de prost sunt.