Buletin naval. Războiul din Ucraina. Concluziile unui militar american

Am citit recent un articol intitulat „Lessons from an Intelligence Officer on Ukraine’s Frontline” scris de Austin Gray, fost pușcaș marin în United States Marine Corps (USMC). Articolul a fost publicat în februarie 2024 în Proceedings, Vol. 150/2/1,452, și este disponibil integral aici.

Austin Gray prezintă în articolul menționat cele patru lecții principale învățate în Ucraina, lecții care se aplică direct și războiului naval, iar aici lectura devine interesantă și pentru noi și mai ales pentru Forțele Navale Române (FNR).

Cele patru lecții sunt (cu scuzele de rigoare dacă traducerea nu este chiar cea mai fericită):

1. Contraatacul – riposta rapidă în cazul unui atac este considerată o competență esențială.
2. Platformele. Gray consideră că cele mai bune platforme sunt ori cele care, prin prisma capacităților tehnico-tactice, dovedesc o foarte bună capacitate de supraviețuire pe câmpul de luptă, ori cele foarte vulnerabile și, totodată, ieftine și dispensabile; în opinia sa, orice se află între aceste două extreme devine irelevant.
3. Războiul informațional. Capacitățile intrinseci de care fiecare unitate de luptă / platformă dispune în materie de recunoaștere și spionaj, război electronic, război psihologic, război cibernetic etc ș.a.m.d.
4. Conducerea. Liderii și abilitățile lor de a conduce oamenii în luptă într-o zonă de război, un aspect care s-a dovedit mult mai dificil decât se aștepta.

Din perspectiva programelor de înzestrare a marinei militare române voi aborda doar două dintre cele patru lecții învățate de Gray în Ucraina.

Platforme puternice sau ieftine și dispensabile.

Când vine vorba de platforme, Gray, referindu-se la mijloacele de luptă pe care US Navy le are la dispoziție, evidențiază faptul că, dacă sistemele AEGIS amplasate pe distrugătoarele de clasă Arleigh Burke funcționează la fel de bine împotriva rachetelor balistice precum rachetele Patriot împotriva celor mai bune capacități de atac ale Rusiei, atunci grupurile de atac ale portavioanelor americane și unitățile sale de suprafață ar putea supraviețui într-un conflict viitor.

La spectrul opus, cel al navelor inutile, Gray ne dă exemplul navelor din clasa Littoral Combat Ships care nu doar că nu sunt capabile să supraviețuiască pe câmpul de luptă din cauza apărării antiaeriene deficitare dar nici măcar nu sunt dispensabile din cauza echipajului numeros.

În articol este evidențiată importanța dezvoltării unor mijloace de luptă ieftine și dispensabile, așa cum sunt cele care astăzi fac parte din aproape fiecare unitate de luptă ucraineană sau rusească. Dronele au lovit mult în spatele liniilor de ambele părți, iar dronele ucrainene au contribuit la scufundarea unora dintre cele mai puternice nave de război ale Rusiei în Marea Neagră.

Capacități intrinseci de război informațional.

Pe lângă platformele consumabile și cele cu o bună capacitate de supraviețuire, forțele armate au nevoie de capacități proprii de război informațional la nivel de unitate. Luptătorii ucraineni înțeleg această necesitate. De fapt, multe unități pun în comun 10% din salariile soldaților pentru a achiziționa drone. Unitățile ucrainene care nu dispun de propriul ISR (Intelligence, Surveillance, and Reconnaissance) nu sunt eficiente în luptă. Lecția pentru Marina SUA este clară. Grupurile de atac ale portavioanelor, cu cele aproape 100 de mijloace aeriene, trebuie să înceteze să se mai bazeze pe avioanele de patrulare maritimă cu baza la sol și să obțină rapid capacitatea de a zbura cu propriile drone de supraveghere.

Cum se aplică aceste lecții la noi?

Pentru Forțele Navale Române care, prin reprezentanții săi cei mai de seamă, au declarat că aplică învățămintele războiului din Ucraina, achiziția „corvetei ușoare” de clasă Hisar din Turcia nu poate decât să genereze… surprindere.

Pe de altă parte, aflăm că a fost înființată prima unităte specializată în lupta cu drone în cadrul Flotilei 56 Fregate „Contraamiral Horia Macellariu”. Bănuiala subsemnatului este că această unitate a fost creată pentru a operaționaliza aeronavele fără pilot V-BAT care urmează să intre în dotarea FNR în urma donației americane făcute prin intermediul programului Maritime Domain Awareness. Acestea ar fi trebuit să sosească deja sau urmează s-o facă în scurt timp. De altfel, conform declarațiilor oficiale, s-ar părea că a fost lansată și o comandă pentru dronele V-BAT, separat de cele care ne vor fi donate. Aceste drone ar putea să bifeze cerința ca fiecare platformă a marinei să opereze propriile mijloace de război informațional fără a fi dependente de alte unități. Este un prim pas în direcția cea bună, rămâne de văzut cum vor continua.

Altfel, dacă ne uităm în curtea FNR prin prisma celor prezentate mai sus vom constata că în acest moment acestea nu dispun nici de platforme cu o bună capacitate de supraviețuire pe câmpul de luptă, nici de platforme ieftine și dispensabile. Iar perspectivele de a schimba acest lucru nu sunt nici pe departe încurajatoare având în vedere că planurile imediate de înzestrare cu nave de luptă prevăd achiziția unei „corvete ușoare” din Turcia pentru „modica” sumă de 265 milioane euro și a două OPV-uri (nave mai degrabă specifice poliției de frontieră – Gărzii de Coastă decât marinei militare) cărora le-a fost alocat un buget de 700 milioane euro.

Nici în materie de modernizare a navelor existente nu ne evidențiem: marina urmează să cheltuiască peste 150 milioane de euro pentru înarmarea celor trei Nave Purtătoare de Rachete (sistemul de management al luptei – 65 milioane de euro, radar de supraveghere 3D cu IFF MOD 5 – 79 milioane euro, reparații capitale și remotorizare, sursa aici), un tip de navă care s-a dovedit foarte vulnerabil în fața atacurilor aeriene pentru că nu dispune de o apărare antiaeriană suficient de puternică.

Tot prin SAFE, la un preț de 36 milioane euro, cele două fregate T-22R vor primi fiecare câte un sistem tip CIWS Millenium pentru apărarea antiaeriană apropiată a navei, în esență o achiziție extrem de utilă dar, totodată, complet insuficientă.

Adaug și achiziția rachetelor NSM care vor fi instalate pe fregate, inclusiv Mărășești, navele purtătoare de rachete, probabil și pe noile OPV-uri și pe „corveta ușoară” de clasă Hisar, șapte sisteme la prețul de 207 milioane de euro.

Aritmetica ne spune că în următoarea perioadă se vor cheltui în jur de 1,4 miliarde euro la marină dar rezultatul acestor cheltuieli nu se încadrează nici la capacitate mare de supraviețuire, nici la ieftin și dispensabil. Avem două războaie extrem de recente, Rusia – Ucraina în Marea Neagră și SUA & Israel vs. Iran în Golful Persic, aflate în desfășurare astăzi și care ne dovedesc asta cu prisosință.

Concluzia?

Concluzia ar fi că ori punem bani serioși la dispoziția marinei pentru a deveni o nucă extrem de tare de spart, ori renunțăm la idee și ne îndreptăm către extrema cealaltă, adoptând mijloace de luptă ieftine și dispensabile, specifice mai degrabă războiului de gherilă, așa cum a făcut-o Ucraina.

Ca să ne facem o idee cam ce ar însemna un program de dotare cu nave puternice de luptă, ne putem uita la proiectata achiziție a marinei suedeze care-și dorește patru fregate specializate în lupta antiaeriană (între 4 și 5000 tone deplasament, ofertanți în pole-position, Arrowhead-120 de la Babcock & Saab și FDI de la Naval Group) pentru care pune la bătaie un buget de 3,7 până la 5,6 miliarde euro (între 40 și 60 miliarde coroane suedeze). Sursa aici.

Alternativa săracului ar fi achiziționarea unor nave puternice second-hand, sens în care am atras atenția asupra fregatelor de clasă Nansen la care Norvegia va renunța în detrimentul achiziției de Type 26, nave construite în jurul sistemului AEGIS dar care au nevoie de actualizări la nivelul senzorilor și de o creștere a rezervei de muniții prin adăugarea mai multor celule verticale. Ca idee, Spania va cheltui până la 1,7 miliarde USD în cadrul programului de actualizare a sistemelor celor cinci fregate de clasă F-100 (sursa aici). Despre Nansen avem un articol dedicat disponibil aici.

Să luăm și exemplul Poloniei, țară cu ieșire la Marea Baltică. Marina Poloniei va fi dotată cu trei fregate, o versiune cu mai multă putere de foc a Type 31 dezvoltată de Babcock pentru Royal Navy, la rândul ei un proiect care are la bază fregata daneză de clasă Iver Huitfeldt. Navele poloneze vor dispune de senzori performanți iar capacitatea de luptă antiaeriană este construită în jurul rachetei CAMM în versiune cu rază scurtă, medie și lungă de acțiune. Primele două există deja, cea cu rază lungă de acțiune urmează a fi dezvoltată de polonezi cu sprijinul celor de la MBDA. De notat că polonezii au ales CAMM și la forțele terestre.

Polonezii nu par să exceleze nici ei la capitolul marină dar parcă se mișcă cu ceva mai mult talent decât noi. Iar planurile lor par ceva mai coerente și mai aproape de realitate decât ale noastre. Fapt evidențiat de poza de mai sus. Până una alta, programul fregatelor de clasă Miecznik merge înainte iar pentru submarine a fost ales modelul A-26 al celor de la Saab.