DUMITRU COMĂNESCU (111 ani și 7 luni), cel mai vârstnic cetățean al Municipiului București a devenit pe 28 mai 2020, cel mai vârstnic bărbat al planetei!

Premiat de Primăria Capitalei, prin Centrul pentru Seniori al Municipiului București în cadrul Proiectului VIEȚI CENTENARE, bucureşteanul este la ora actuală, conform The Gerontology Research Group (GRG), Cel mai Longeviv Bărbat în Viață al Planetei!

Iată ce ne-a declarat, în exclusivitate, domnul DUMITRU COMĂNESCU: ”Dragii mei, am primit cu emoție vestea cea mare, dar, în primul rând aș vrea să transmit condoleanțe familiei fostului lider mondial, Robert Weighton. Mă simt onorat și binecuvântat să fiu acum, oficial, cel mai vârstnic bărbat din lume și să reprezint România la cel mai inalt nivel! Este incredibil! Vreau să mulțumesc tuturor celor care au fost alături de mine, care m-au ajutat și susținut de-a lungul anilor, familiei, prietenilor și apropiaților. Dar mai ales, pentru tot, eu îi mulțumesc lui Dumnezeu, pentru că El a ales să fiu astăzi aici, pe primul loc în clasamentul celor mai în vârstă bărbați din lume. Vă multumesc pentru urări și gândurile frumoase, vă doresc multă sănătate și sper ca dumneavoastră să mă depășiți!”.

La începutul anului, Guinness World Records stabilea că primii trei, cei mai vârstnici bărbați în viață ai Planetei, erau japonezul Chitetsu Watanabe (născut pe 5 martie 1907), britanicul Robert Weighton (născut pe 29 martie 1908) și românul DUMITRU COMĂNESCU (născut pe 8 noiembrie 1908). Din păcate, în numai câteva luni atât japonezul, cât și Centenarul din Marea Britanie s-au stins din viață – acesta din urmă chiar ieri, 28 mai 2020, fiind bolnav de cancer.

Distinsul Centenar DUMITRU COMĂNESCU a fost premiat anul trecut de către Primarul General al Capitalei, Gabriela FIREA, în cadrul Proiectului VIEȚI CENTENARE derulat prin Centrul pentru Seniori al Municipiului Bucureşti CSMB, cu suma de 5.000 lei și o plachetă onorifică drept „omagiu adus vieții şi contribuţiei la dezvoltarea societăţii şi a comunităţii Municipiului Bucureşti şi ca o recunoaştere a respectului și preţuirii faţă de seniorii bucureşteni”.

„În decembrie 2018, atunci când am lansat proiectul VIEȚI CENTENARE,  am primit o șansă unică, aceea de a-i onora și de a le mulțumi unor oameni de excepție, de a conștientiza mai bine semnificația vieții în sine, a trecerii noastre pe acest pământ, a luptei pentru supraviețuire în condiții grele. Centenarii sunt acei oameni care reprezintă pentru noi, tinerele generații, modele demne de urmat. Putem spune că,  prin dumnealor, cei care au împlinit venerabila vârsta de 100 de ani și mai mult, avem șansa de a privi istoria în ochii lor, pentru că ei sunt eroii fără vârstă din prima linie a vieții!”,  a declarat Alexandra DOBRE, Director General al Centrului pentru Seniori al Municipiului București.

Urmare a demersurilor efectuate de CSMB, pe 29 iunie 2019, DUMITRU COMĂNESCU a fost declarat oficial de către Directia pentru Evidența Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, “Cel mai vârstnic cetăţean român al Municipiului Bucureşti”.

DUMITRU COMĂNESCU s-a născut pe 8 noiembrie 1908 la Proviţa de Jos, comuna Drăgăneasa, judeţul Prahova. A fost inginer agronom şi unul dintre cei mai valoroşi fitopatologi, fiind discipolul fondatorului Institutului de Cercetări Agronomice, Gheorghe Ionescu Siseşti. Iniţial s-a înscris la Facultatea de Matematică, avându-l profesor pe unul dintre cei mai valoroşi matematicieni ai tuturor timpurilor, Gheorghe Ţiţeica, pentru ca apoi să își găsească vocaţia în domeniul cercetării plantelor. A absolvit facultatea în 1933 şi a lucrat efectiv timp de 70 ani: în anul 2003 făcea ultima expertiză fitopatolgică. Abia împlinise 86 de ani când s-a organizat la Bucureşti un concurs pentru experţi agricoli, domnul Comănescu s-a apucat de învăţat şi, din zeci de candidaţi a luat locul 5 pe ţară, așa încât şi-a prelungit activitatea… Secretul longevităţii sale a fost şi este dragostea pe care i-o oferă familia, fiii, cei trei nepoţi şi doi strănepoţi.

Remarcabil este faptul că, deși distanțarea socială datorată pandemiei COVID-19 nu a permis să fie alături de seniorii centenari, așa cum și-ar fi dorit, echipa CSMB a comunicat în repetate rânduri, online și a lansat în cadrul Proiectului VIEȚI CENTENARE, Campania ”Viața la puterea 100”. Câțiva Centenari, printre care și domnul DUMITRU COMĂNESCU au transmis îndemnurile, încurajările și mesaje mobilizatoare adresate celor care #austatacasă:  ”Niciuna din greutățile vieții nu m-a învins! Împreună vom trece și peste asta! Stăm acasă și totul va fi bine!”.

Noi îl felicităm pentru această performanță unică, îi urăm viaţă lungă şi ne mândrim cu Decanul de vârstă al Bucureştiului, al ţării, al lumii şi al uneia dintre cele mai frumoase iniţiative a Primarului General, Gabriela FIREA!

 Până în prezent sunt 110 beneficiari ai Proiectului VIEȚI CENTENARE adresat tuturor seniorilor care au împlinit vârsta de cel puţin 100 de ani şi care au domiciliul stabil în București.

https://www.cs-mb.ro/event/49

11 comentarii:

  1. Sa-i dea Dumnezeu sanatate si sa se bucure de viata!

    5
  2. congrats????i-am luat pe japonezi.
    eu unul mă intreb cum mai functioneaza organismul uman cu asemenea” uzură”daca eu la 41 resimt trecerea anilor?hapuri,ceaiuri,alifii….

    3
    • incearca ceiuri de bere …

      2
    • Eu as zice ca pe langa chestii gen alimentatie buna, lipsa de stres si altele, somnul conteaza cel mai mult. Pe masura ce imbatranim, avem mai putin somn adanc in faza Delta, unde se regenereaza corpul. Nivelul de hormoni benefici, cel de crestere, melatonina scad. De aia se recomanda culcatul devreme, de la 10 (pe liniste, intuneric si oarecum racoare) cand e un varf de melatonina si pregatire generala a corpului pt somn (scadere temperatura si altele). Altfel corpul efectiv incepe sa se trezeasca. Asa prinzi un prim ciclu de somn format din foarte mult somn adanc (undele cerebrale Delta, cele mai incetinite). Somnul REM mai superficial il poti completa oricand, da cel adanc, nu prea. Apneea & sforaitul sunt foarte rele pt somnul bun, aproape trezesc corpul intermintent. Nu stiu de ce dar am o vaga impresie ca toti longevivii dorm ca niste prunci de reusesc.

      https://en.wikipedia.org/wiki/File:Sleep_Hypnogram.svg >>> primul ciclu de somn contine ff mult somn adanc, restul e mai superficial.

      Sau poti incerca regimul de antrenament al lui Dwayne The Rock Johnson https://9gag.com/gag/amrb6z4/dude-ate-and-trained-like-the-rock-for-a-month-heres-what-happened chiar daca nu ai ADN de negru sa te faci ditamai animalu, cam dispar durerile

  3. „Noi îl felicităm pentru această performanță unică, îi urăm viaţă lungă şi ne mândrim cu Decanul de vârstă al Bucureştiului, al ţării, al lumii şi al uneia dintre cele mai frumoase iniţiative a Primarului General, Gabriela FIREA!”

    „Noi … ne mândrim cu … una dintre cele mai frumoase iniţiative a Primarului General, Gabriela FIREA!”

    Pe bune? Chiar nu se putea da comunicatul ăla fără s-o mai undeva pe primăriță? Chiar nu se putea doar să-i zică „felicitări”, fără ca primărița să nu încerce să se bage și ea în seamă?
    „Bine ai venit în țara noastră!”

    3
  4. Dar nu putea guraliva asta de Firea să rateze să își pună moaca lângă el?

    1
  5. Herr Von Renn Weg

    Pe undeva povestea incepea sa sune ca un banc… Un japonez, un englez si un roman… Dar nu e! Cel mai batran barbat este acum un roman si cel putin eu sunt foarte impresionat! Cu atat cat acest domn a trecut prin toate ororile secolului XX, ca sa ajunga la aceasta fabuloasa varsta! Felicitari domnule pentru viata dvs, si va doresc liniste sufleteasca!

    6
  6. Din tot sufletul sanatate. Si sper ca cineva cu ” intelepciune” va realiza un interviu cu acest om , unde va puncta toate evenimentele istorice ale Romaniei. Sunt multe lucruri de intrebat. raspunsuri la istoria noastra. Avem in fata o oportunitate de a afla istoria , adevarul , nu numai sa ne falim ca avem cel mai batrin om de pe planeta.
    Nu lasati propaganda sa intineze ce este mai frumos si sfint , anii traiti , un om care a trecut pri 2 razboie mondiale , regat , dictatura , comunisti.
    Intrebati acest om…intrebati….intrebati…..si intrebati.
    Si acum regret ca nu am inregistrat pe banda magnetica povestirile bunicului meu…..prizonier in Rusia , luptele de dincolo de Basarabi….prizonieratul , minele de carbuni.

    5
  7. Sanatate multa.

    1

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *