Exercițiul RAPID FALCON II la Constanța

 

Exercițiul RAPID FALCON II, a avut loc sâmbătă, 10 aprilie, în Baza 57 Aeriană „Mihail Kogălniceanu”, cu participarea unor structuri de artilerie aparținând Statului Major al Forțelor Terestre și ale forțelor militare americane dislocate în Europa.

Forțele militare americane au participat cu două sisteme mobile de artilerie – HIMARS din cadrul Brigăzii 41 Artilerie Terestră dislocată în garnizoana Grafenwoehr din Germania.

La activitate a participat personal din cadrul Statului Major al Apărării, Statului Major al Forțelor Terestre și militari artileriști de la Brigada 8 Rachete Operativ Tactice „Alexandru Ioan Cuza” din garnizoana Focșani.

Scopul activității a fost dezvoltarea și consolidarea cooperării militare dintre Forțele Terestre ale României și cele ale Statelor Unite ale Americii. În același timp, activitatea a reconfirmat nevoia de interoperabilitate consolidată și nivelul superior de instruire dintre militarii români și americani, atât în cadru bilateral, cât și aliat.

Exercițiul a fost organizat cu respectarea tuturor normelor și măsurilor privind prevenirea și limitarea răspândirii noului coronavirus impuse de autorități la nivel central și local.

MApN – Biroul presă

MApN – Galerie foto de Cristian Dobre

27 de comentarii:

  1. Gata baieti, le-am cumparat deja. Nu mai trebuie sa le faceti reclama…

    Sper sa fie un mijloc de lupta sustenabil raportat la cat costa munitia…

    Era bine sa mai dezvoltam o noua generatie de LAROM (cu munitie produsa local) si astea sa fie doar pentru raza lunga si situatii tactice unde e nevoie de precizie maxima.

    Intr-o situatie de conflict s-ar putea sa nu ai din ce sa mai platesti sute de milioane de dolari pe munitie si HiMARS astea probabil ca papa rachete atunci cand incepi sa le folosesti.

    18
    • Uite mai ce mai plange Катюша…pt. ca acum Brigada 8 nu mai e „Artilerie Mixta” ci…”Rachete Operativ Tactice”!

      34
      • Slugile sovietice sunt foarte buni economisti cand vine vb. de armamentul capitalist, bat in toba ca e scump fara sa tina cont ca ala chiar face ce spune spre deosebire de mizeriile lor.

        8
        • Mizerii sunt epavele plutitoare si F-16 care e cel mai prabusit avion din lume pe timp de pace (vezi chiar site-ul lor).

          De ce nu s-au luat 35-uri daca tot vroiau sa faca ceva?
          De ce nu s-au luat de la francezi, belgieni sau altii avioane net superioare?
          Romania este acum cos de gunoi pentru tehnica invechita a SUA.

          Iar deveselu, in afara de artificii pt sarbatori, este egal cu zero. S-a vazut eficienta sistemelor in Arabia Saudita. Nici macar nu au detectat ceva, dar sa mai si intercepteze.

          Deci terminati cu prostiile. Cea mai buna varianta e sa investim intern, nu sa luam de la altii. Inca producem cel mai bun TAB din lume. De ce nu se fac contracte de export?

          • Xaeus, ce-ai patit?
            Cum adica F-16 cel mai prabusit?
            Rusoaicele cand pica, nu intra la prabusiri?

            1
          • S-o luam in ordine.
            1.Care este site-ul lor?
            2.Ce avioane net superioare fac belgienii?
            3. Ce vectori se folosesc la Deveselu comparativ cu Arabia Saudita?
            4.Care este TAB-ul „cel mai bun din lume” produs de noi?
            5.Care este tehnica invechita a SUA aruncata in cosul de gunoi Romania?
            6. Tu ai habar despre ce vorbesti sau ti-ai facut antrenamentul la comentariile de pe Facebook la articole cu subiect militar?

            2
          • @Xaeus
            ?????????
            De mult nu am mai râs așa de bine!
            Sau am plâns, că a fost cu lacrimi…
            Părerea mea, hîc…

            5
      • Este o denumire normala totusi. Frumos evidentiat cu bold h3h3. Nu ca „Regimentul Patriot” dincolo. Brigada Himars, Batalionul Piranha/NSM, Flotila Gowind ar suna ca Divizia BMW sau Mertzan. Bine ca nu avem si regimentul Volhov sau Rubezh.

        1
    • Ce bine era dacă un P5 era lăsat de piese. Aveam deja un Saur 2 cu motorul și transmisia de la P5 și mai încolo fabrica să le construim local. Un Saur cu Larom în spate (și amfibiu) este de dorit deoarece se poate realiza în mai multe combinații. Poți monta o turelă cu tun pentru drone și apărare apropiată iar rampa se poate incarca cu Larom, apra sau rachete aa pentru apărare apropiată sau medie. Conectate în rețea pentru a primi locația țintei de la distanță pot să fie foarte utile.

  2. Eu cred ca e un aratat al pisicii…… Combinat cu un fel de invatat al unui sat de peste balta ca mai strica Petrica ca vine lupul…..

    Tot asa cum vine un avion, pot sa vina si doua….
    Si satul sa fie mai atent la Petrica, ca vine aproape si lupul…..

    Prinde bine…..

    Ps. Eu am crezut ca sunt stiri reluate, pana am vazut pe un site si data, si comentat: Repetate

    Are clar legatura cu momentul actual…..

    14
  3. Cam repede al 2 lea exercitiu…poate nu mai pleaca sistemele alea de pe aici….

    6
  4. Comunicate MApN. De unde luați, mă, comunicatorii? De la Academia de Poliție?…. continuă cercetările „supt” aspectul săvârșirii…. ‘ai dă lp noastră!

    3
  5. Salut, sunt foarte bune exercițiile aste pentru armată. Sper să inceapă să le facă şi cu HIMARS-ul nostru. Mi-ar plăcea să văd şi radarele pe care le folosesc pentru a detecta ţint(a)ele terestr(ă)e. Poate folosesc şi nişte şalupe tele-coman-date de la distanţa pe care să le lovească cu HIMARS-ul. E posibil ca HIMARS-ul să lovească ţinte în mişcare?

    6
  6. Wow strategi buni Ruși arătând ce forță au și au arătat și tehnologia care poate fi și interceptată ! Ideea este simpla văzând cum fac cum reacționează o treabă din asta ? Pot fi ascultați etc da sau demascat unele probleme fara sa știe frecvențe etc de sistem și multe altele O greșeală tactica ! Din partea celor care fac exerciții sau chiar război sperăm că nu sper sa aibe înțelepciune Dumnezeu să le de-a Pace ! Și intalegere !

  7. Ale noastre cand vor intra in actiune, infine cand va fi gata primul sistem ?

    1
  8. Un schimb de experiență util și binevenit. Desigur că ai noștri au vrut să știe neapărat: cu ce ștergeti bre rachetele de 4 iulie – cârpă moale sau burete abraziv? Cât câștigă omul în plus la salariu dacă este comandant de vehicul himars față de paladin? Are omul spor de antenă și doctorat?

    6
    • „Sporu’ de macaragiu cat e?”

      3
      • Nu stiu cat e sporul de macaragiu dar era un tip urcat pe camion purtator de NSM intr-unul din filmele postate ieri-alaltaieri care avea pe el mai multe centuri de siguranta decat un muncitor care lucreaza la etajul 15 in exterior. Aia asa se misca si in caz de „ceva”?

        2
    • De unde nenicule Paladin adica M-109 A6 la rumanskata armya? Chiar vreau sa intreb cand va avea ArmRo in dotare 60 de M-109 A6 Paladin (3 batalioane a cate 18 Paladin-uri/batalion + 6 Paladin-uri pt training la SAUL Pitesti….normal sh, si cam cat or costa? Ce dreaq ashteapta nea Ciuqa sa faca o cerere pt asa ceva la amerloci, pt ca tot este el fan armament amerecan? Nu mai zic ca ar mai trebui la ArmRo macar 120 M-1 A1 Abrams , adica 2 batalioane a cate 54 Abrams-uri/batalion + 12 Abramsuri tot la SAUL Pitesti. Tot pe acelas principiu macar, 120 M-2 A3 Bradley sh, 180 M-113 A3 sh si 50 M-88 sh + armament de infanterie. Ca daca e sa fim interoperativi cu marii licurici sa si avem cu ce.

  9. Pssst, RoAF!..Nu-mi pasa, niste Hercules „J” (pe chestie de „commonality” la motoare cu „Baby Herc” C-27J Spartan) n-ar strica…1301, 1302, 1303, 1304… 😉

    2
  10. Cred ca o sa ramina pe aici, ca situatia e grava in partea aia de Ucraina.
    De pe defenseromania se vede ca si Suedia e preocupata de ce fac rusii, si concluzia e ca daca incep, la 1100 de tancuri cit au masat la granita, pot ajunge departe pina se trezeste Nato…
    Pot sa continue inainte spre nord sau sa o cirmeasca in jos, si atunci o sa fie cam vai…
    Pina vin US si restul – care o sa fie ocupati sa se apere ei, nu sa mai trimita trupe, tot fostul „est-prieten” o sa cada ca o mica popica ….
    In 2-3 saptamini s-a sfirsit …. n-o sa doara deloc ….
    Si pe urma mai scoate-i pe rusi de unde s-au bagat.
    „https://m.defenseromania.ro/dronele-sua-au-oferit-ucrainei-o-imagine-clara-cu-dispozitivul-militar-al-rusiei-de-la-frontiera-harta-echipamentelor-dislocate_609743.html”
    „dispozitivul militar rus este format din: 87.000 de militari, 18 complexe de rachete operativ-tactice (Iskander-M), 1.100 de tancuri (T-72B/B2/B3, T-80BV/BVM, T-90A), 2.600 de mașini blindate (BTR-82A, BMP-3, Tigr), 1.170 de piese de artilerie (Msta-B, Akatsia, Pion, aruncătoare de mine de calibru mic) și 400 de lansatoare multiple de proiectile reactive (Grad, Smerch, Solntsepek).”
    Nu se specifica avioanele, ca n-au nevoie, au rachete suficiente … :))
    Doamne fereste, ca oricum sintem in k..u gol …

  11. Exercițiul asta a fost o demonstrație de forță, făcută special pentru ruși!
    Le-au arătat ce înseamnă puterea Americii!
    În 2003, cînd au venit prima dată americanii pe M.K., am fost detașat acolo, împreună cu mai mulți camarazi, și am avut ocazia să vedem cè înseamnă „pod aerian”.
    Erau zile cînd aterizau avioane la 1 minut unul de celălalt, și chestia asta dura mai mult de ora.
    Pauză de cafea, alimentare cu combustibil, si apoi decolare, în același ritm.
    Cei din turn erau înnebuniți, ei care obișnuiți cu cîteva aeronave pe zi, era stress-ul pe ei cît casa…
    Părerea mea, hîc…

    5

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *