General corp de armată Henric “Henri” Cihoski

This entry is part 7 of 16 in the series Eroii Romaniei

În revista noastră de front trebuie să trecem obligatoriu pe generalul Henric “Henri” Cihoski.

Reiterez de asemenea ce am mai spus in trecut, numele generalului îl găsiți pe perete la Sighet, fiind o victimă a represiunii comuniste iar Sighetul, Aiud, Gherla, Pitești si alte Memoriale ale Durerii constituie cea mai neagă pată a istoriei romanilor. Din acest motiv și nu numai, noi cei din prezent nu avem voie să uităm.

Henric “Henri” Cihoski s-a născut într-o familie de origine poloneză la Tecuci in anul 1871. Devine absolvent al scolii militare de ofițeri, arma geniu in 1891. Ocupă diferite funcții în cadrul unor unități de geniu și apoi infanterie, respectiv regimentul 4 pionieri si apoi regimentul 5 infanterie. Ulterior este numit șef al Serviciului Geniului al Cetății București.

Începerea războiului mondial in 1914 îl găsește pe atunci colonelul Cihoski tot la București. Anul 1916 si intrarea Romaniei in Primul Război Mondial înseamnă pentru colonelul Cihoski îndeplinirea mai multor funcție de comanda la eșaloane mari, respectiv comanda diviziei 13 Infanterie, si comanda diviziei 10 infanterie, unde pe câmpul de lupta este si rănit. Anul 1917 aduce avansarea la gradul de general de brigadă.

Momentul astral a generalului survine la Mărășești. Generalul, deși recuperându-se după rani survenite pe front, comanda Divizia 10 Infanterie și intervine decisiv inclinând balanța în favoarea Armatei 1 Romane aflată sub comanda generalului de divizie Eremia Grigorescu. Pentru acțiunile sale generalul “lovește” dintr-un foc: Ordinul Mihai Viteazul clasa a III-a, ordinul Imperial Sf. Gheorghe (rusesc) si brevetul de ofițer al “Legiunii de Onoare” franceze, toate acordate in urma acestei batalii.

Comanda excepțională a efectivelor militare pe câmpul de luptă, eroismul său îi aduc funcția de subșef al Marelui Cartier General, funcție care o ocupă și după încheierea primei conflagrații mondiale. Cariera militară a generalului nu se încheie aici si ajunge sa ocupe funcția de secretar de stat, in 1928, si apoi ministru de război în cabinetul lui Maniu și desigur senator de drept in Parlamentul Romaniei Mari.

In anul 1932 îndeplinește funcția de Inspector General al Armatei si devine membru al Consiliului Superior al Armatei.

Pe lângă distincțiile menționate, generalul a fost decorat cu Coroana Romaniei,  Steaua României, Meritul Sanitar clasa I și însemnul militar onorific pentru 40 de ani de activitate sub drapel.

În încheiere, să adresăm și problematica afacerii Skoda, deoarece generalul a fost la vremea respectiva ministru de război. Așadar asupra sa planează o acuzație pe care as dori să o clarific, în limita posibilității căci nebuloasele afacerii “Skoda” nu au fost elucidate nici in prezent, însă au fost un izvor nesecat pentru propagandistica regimului post 1947. Este unul din semnatarii celebrului contract cu uzinele “Skoda” în calitate de ministru de război, celebra “afacere Skoda” adusă la proporții biblice aproape de media, soldată cu ancheta parlamentară în care au fost învinuiți și doar învinuiți cehul Bruno Seletzky, colonelul Sica Georgescu si avocatul Boilă. Colonelul Sica Georgescu s-a sinucis respingând acuzațiile iar justiția românească din lipsa de probe nu a putut condamna in acest caz, nici pe avocatul Boilă nici pe col. Sica Georgescu. Condamnat fost doar cehul Seletzky pentru deținerea in mod ilegal a unor documente secretizate si nimic mai mult de atât. Niciun act de presupusa corupție nu a putut fi probat nici reținut in sarcina celor trei menționați mai sus( Seletzky, Boilă si col. Georgescu)

Prostia si mai mare este că acest scandal soldat cu lipsa condamnării celor acuzații de parlament s-a finalizat printr-un meci de ping-pong politic intre PNL si PNȚ. PNL-ul din acuzator principal devine partenerul de afaceri al uzinelor cehești nu doar confirmând contractul si plasând o comanda noua după 1935 cu compensarea pentru anumite echipamente considerate “neconforme”.

Pentru cei care au studiat afacerea Skoda, aș avea o remarcă cu privire la poziția lui I. Maniu. I s-a reproșat lui Maniu urgentarea acestui contract deoarece “dl Maniu se simțea amenințat de ruși”. Și acest aspect l-aș reține ca important, bagatelizarea tuturor amenințărilor concrete la care Romania a fost supusa in istorie și apoi repercusiunile acestei atitudini în raport cu siguranța națională

Sursele concluziilor de mai sus: Maner, Hans-Christian, Parlamentarismul în Romania (1930-1940), Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2004 ISBN 973-45-0483-5, paginile 288 – 322

Niciodată nu am oferit într-un articol păreri personale, ci v-am prezentat doar ce s-a putut proba prin documente. Nu voi face excepție de la această regulă a mea, și vă voi ruga doar să vă gândiți, dacă poate sau nu fi cumpărat un general care a dat sânge pe câmpul de luptă.

Generalul rămâne in serviciu public ca și consilier pe apărare celor doi Regi și miniștrilor apărării pană in 1942 când este trecut in retragere la limita de vârsta. In 1950 noua orânduire comunista îl arestează și îl închid la Sighet, fiind acuzat de colaborare cu elemente fasciste. Generalul in vârsta de aproape 80 de ani este ucis 11 zile mai târziu în bătaie în urma interogărilor.

Pe final încheiam și această scurtă și tristă istorie cu o poza monumentala. Vă povesteam acum ceva ani despre generalii Pop si Hanzu (uite ca au trecut ani deja), ambii sub comanda Feldmarschalleutnant-ul baron Ioan Boeriu, cel care a restabilit ordinea la Viena alături de locotenentul (rez) Maniu in 1918. Pe al nostru site nu am reluat subiectul Ioan Boeriu, găsind deja un articol-telegrafic semnat de RFI. Aș dori să menționez însă că Boeriu a fost chemat sub steagul romanesc cu cel mai mare grad militar posibil la vremea respectivă, general corp de armată, generalul de armată apărând mult-mult mai târziu, in 1940 iar mareșalul ca demnitate “acordabila” in afara Regelui in virtutea funcției de “cap al oștirii” apare doar in 1930. Din păcate o singură poză aveam cu generalul Ioan Boeriu, din 1917 și asta o găsiți pe toate site-urile inclusiv pe RuMil. Am rectificat problema, în poză, senatorul si generalul corp de armata (rez) Ioan Boeriu(dreapta) în superba uniformă militară românească interbelică, alături de unul din eroii de la Mărășești, general de corp de armata Herni Cihoski(centru).

 

Ma semnez al vostru lt(rez)

Bibliografie:

https://mausoleedinromania.ro/henri-cihoski-1871-1950/

http://www.acum100.ro/node/875

Generalul Henri Cihoski: un erou al României Mari – Dumitru Preda, Ed. Militara Bucuresti, 1996, cu reproduceri fotografice rare.

Maner, Hans-Christian, Parlamentarismul în Romania (1930-1940), Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2004 ISBN 973-45-0483-5

Sursa poza si ample mulțumiri ca de fiecare data: Arhivele Militare Naționale si revista lor, oamenilor care ne aduc săptămânal istoria in fata, o istorie pe care NU! avem voie sa o uitam sau sa o trunchiem.

http://www.memorialsighet.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=555%3Arevista-22-elitele-unirii-exterminate-in-inchisori&catid=39%3Arevista-presei&Itemid=91&lang=ro

Ioanițiu Alexandru (Lt.-Colonel), Războiul României: 1916-1918,vol 1, Tipografia Geniului, București, 1929

https://mausoleedinromania.ro/henri-cihoski-1871-1950/

Series Navigation<< 75 de ani de la intrarea României în cel de-Al Doilea Război MondialGeneral de divizie Gheorghe Manoliu >>

35 de comentarii:

  1. Foarte interesant. Multumesc pentru articol

    3
    • Merci! Cum am spus si data trecuta, scriem pentru ca trebuie! Trebuie in tara in care Dana Budeanu a ajuns analist politic. Azi maine Alina Plugaru ne va explica economie si morala.

      12
  2. capatu satului

    afacerea skoda este, la mintea mea, varfu aisbergului,
    n-am avut conducatori,
    si autoritati in stare sa faca dreptate,
    hotii conduceau si atunci ca si azi,
    de aia la afacerea skoda toti is nevinovati,
    zici ca is hotii ce au condus tara in ultimii 30 de ani,
    ca nastase cu fregate rujinite, microsoft, etc etc

    regele carolu avea el strategia lui de viata ce nu avea nici o legatura cu conducerea tarii,
    o gagica, un chef, un joc de carti,
    o afacere cu armamament cu auschnit, una cu malaxa,
    sau cu cine mai gasea,
    a avut noroc cu o conducere a armatei incapabila,

    ce folos decoratii, functii titluri cand ai cedat tara fara lupta la rusi si la unguri,

    atuncia ca si azi autoritatea judecatoreasca, serviciile secrete incapabile si restu conducerii de partid si de stat,
    ca daca aveam conducatori, am fi facut ce au facut finlandezii in razboiu de iarna,
    ala ii scopu armatei,
    nu decoratiile sau avansarea la exceptional,

    poate sunt suparator ca repet atat de mult obsesia mea: lupta ofiterului superior pe timp de pace este cu necesitatile inzestrarii, necesitati care tb sa acopere nevoile tale militare conform cerintelor strategice, presupunand ca la la semege exista si alte planuri decat avanasarea inainte de termen si trecerea in rezerva

    dotarea insuficienta a armei aviatie si conducerea incapabila au permis incursiunile ruse in teritoriu national, incursiuni ce au dus cedarea fara lupta a Basarabiei – rana nu s-a inchis inca

    comenzile mari de IART 80/81 au venit dupa cedarile teritoriale din 40,
    mai bine isi arunca conducerea armatei decoratiile la gunoi si sa isi faca datoria,

    la noi trezirea vine numa a dupa ce pierdem teritorii si populatie,
    armata ii o chestie asa pe hartie,
    si e suparator ca armata a fost in fruntea celor care au fost de acord cu cedarea tarii – vezi consiliu de coroana cu cedarea Basarabiei,
    Nicolae Iorga, Armand Calinescu si inca cativa putini n-au putut sa lupte cu capacitatea de convingere a conducerii armatei,
    monumente ale naturii,

    ce folos decoratii, functii militare,
    cand ai cedat comunitati intregi de rumani cu tot ce aveau sa fie batjocorite de jegurile lui stalin,
    patria este poporu iar nu tagma celor care uzeaza temporar scaunele din conducerea tarii si a armatei,

    19
    • Este inca greu sa stabilim cu exactitate niste „cote ale coruptiei” din perioada interbelica deoarece propaganda comunista ne-a plasat intr-o reala imposibilitate de cercetare istorica. Documentele, care mai exista, ne dau o imagine relativa asupra epocii. Desigur „noroc” cu comunismul, si oameni de bine precum cei care l-au omorat in bataie.pe generalul de mai sus ca au urmat 45 de ani fara coruptie si doar mandre realizari. Stai lejer ca am in lucru un articol despre generalul Korne, singurul expert in razboi blindat al Romaniei din al doilea Razboi, omorat in bataie de un jeg comunist, ofiter-analfabet care se semna cu ” X ” pe foaie, fost maturator de strada.
      P.S. Rolul Regelui nu era sa conduca statul, aia trebuia sa o faca politicul. Repet asta pana ma duc in lumea celor drepti, nu mai puneti un esec in spatele unei persoane ca ajungem in 90′ numa boul de Ceausescu a fost de vina si nu o intreaga nomenclatura care sa opus cu succes punctului 8 de la Timisoara.

      15
      • capatu satului

        Cum am mai spus și de alte dați și cum știe toată lumea o țara distrusă din interior este ușor de cucerit din exterior – fără un foc de arma
        Așa am fost in genunchi in 40, sunt poze multe cu populatia țării in genunchi pe străzi

        Conducerea armatei nu era singura vinovata
        Din nefericire politicienii noștri erau zero
        Serviciile zero
        Justiția zero
        Inclusiv aia care se implicasera in unire
        Sa traiu in sferele înalte ale chiolhanurile încețoșarea mintea oricărui filosof
        Biserica naționala deși cu o autoritate mai mare ca azi nu avea conducator capabil – descoperise ca eliminarea evreilor cetățeni rumani nu este o fapta atât decreta

        Armata tb sa facă planuri inclusiv pt un atac pe mai multe fronturi – ca sunt încă unii oameni ce nu au legătura cu istoria ce spun ca participarea in razboaiele balcanice a fost o treaba buna, efectele s-au văzut la Turtucaia in ww1

        Funcția de conducator al armatei si al statului major implica responsabilitate
        Nu ajunge sa stai pe scaun sa ai grade si decorații, tb sa știi ce sa faci
        Iar conducerea armatei noastre la 1940 era praf si dacă o comparam cu cea dinainte de ww1
        Și atunci conduceau aia ce trasaseră la 1907

        Încrederea populației in armata este o forma de manipulare atunci când armata este incapabila, din lipsa de resurse tehnice sa își realizeze scopu constituțional

        Fără supărare, repetarea sistematica a faptului am avut plin de generali capabili la 1940 este o minciuna
        Dacă aveam un general capabil la conducerea armatei am fi făcut ce au făcut finlandezii

        Altfel, fără supărare de la atatia generali capabili in 40 ajungem ca in bancu cu asemănarea dintre un comandant de la jandarmi ( din aia cu bastoanele pe populație de acum câțiva ani) și un câine
        Amândoi au privirea inteligenta dar nu se pot exprima

        3
        • Sunt de acord cu 90% din ce ce spui. Atentie doar aici: „Fără supărare, repetarea sistematica a faptului am avut plin de generali capabili la 1940 este o minciuna”
          Eu nu am spus niciodata ca era plina de eroi, din contra, cei pe care ii prezint eu sunt niste varfuri pe care am avut grija sa-i ingropam repede.
          Dar important pentru mine este sa contrapunem imaginea acestora cu cei din prezent.
          Am repetat doi vectori importanti: oameni de exceptie pe care nu avem voie sa-i uitam, respectiv istoria noastra, ca din pervertirea asta am ajuns sa-l ingropam pe Dragnea ge’alul, membru al diviziei TV si demintar comunist cu onoruri. Daca nu facem ceea ce facem aici, si asa nebagati in seama de minister, grija mare ca in cativa ani vom avea poate o brigada „Marin Dragnea” si nu o brigada Korne sau oricare altul.
          Astia pe care ii prezint eu, unii a fost educati la Saint Cyr, la Londra sau Berlin si prezentul ne pune in fata niste ofiteri cu Spiru Haret pe diploma. Si ne obliga sa numim „eroi” nu pe cei care au luptat ca niste lei, si au pierdut, eu sunt de acord cu tine ca au pierdut, ci pe cei care ne-au vandut la rusnaci. Vom canta elogii unor criminali si ne trezim cu Salajan si Bodnaras „reevaluati”. Inca ingropam tortionari cu onoruri militare, Dumnezeule Mare.
          Al doilea vector, ce am gresit de am ajuns unde am ajuns? Cum am esuat ca si Romania Mare, si aici se intalnesc toate elementele tale descrise mai sus.

      • Nu-i asa greu de stabilit cota coruptiei ante 1945. Va recomand „Sociologia proastei guvernari in Romania interbelica”. O carte cam de stanga dupa gustul meu dar faptele sunt fapte, iar de acolo se pot scoate multe fapte ce iti dau senzatia de deja-vu. Nu s-a schimbat aproape nimic in ce priveste ante 1945 si post 1989. Poate, doar a disparut logica revolverului de atunci.

        3
        • Am citit cartea si acum cateva luni am recomandat-o la „Arta Razboiului”. Se gaseste pe elefant.ro, la reducere periodic.
          Care este o imagine buna asupra fenomenului proastei guvernari insa depinde ce punct istoric preiei ca si reper. Prost si corupt comparativ cu ce?
          Tot timpul va exista coruptia in societate diferenta face pozitia pe care o ocupi intr-un clasament realizat pe varii criterii.
          In opinia mea, perioada comunista a fost mult mai corupta.

          1
    • Francezii care aveau armata au cedat in cateva luni, polonezii care aveau si ei armata au fost infranti in 3 saptamani (cu ajutorul rusilor), noi care nu prea aveam armata cu ce te-ai fi opus si Diktatului maghiar si Ultimatului rusesc??? Nu cred ca armata e de vina, ea chiar a vrut sa lupte, marturie sunt dovezile prin care ostasi, ofiteri companii si chiar batalioane nu au respectat intocmai ordinile de retragere din Moldova si Ardeal.Cei care au primit decoratii sa stii ca au fost pe merit nu ca acum …nu dau exemple 🙂
      Ma frapeaza ceva in scrierea ta, doar cei din est folosesc „rumani” pentru romani sau poate ma insel eu.

      4
      • capatu satului

        Francezii au luptat și atunci când au căzut complet au luptat in continuare, partizani, etc
        Noi am căzut înainte de începerea invaziei sau ofensivei rusești
        Nu exista termene de comparație între situația noastră și a Poloniei

        Totuși, tb sa îți închipui ca polonezii aveau încă conducători
        Chiar dacă erau atacați din doua părți de doua armate puternice
        Și servicii secrete
        De aia stalin a eliminat ofițerii polonezi la Katyn
        Polonezii au început in realitate sa decripteze primele mesaje date de nemți prin enigma
        Englezii și restu lumii erau departe
        Fără ajutoru polonez decriptarea mesajelor enigma erau departe

        Rumani vine inclusiv de la numele paginii de internet

        Citește decretu de trecere in rezerva și degradare a ofițerilor superiori și generali, decret emis de antonescu
        Norok cu comunistii care au redat ofițerilor degradati gradele și funcțiile înapoi

        Nu sunt de acord cu antonescu și politica lui
        Dar asta nu înseamnă ca trecerea in rezerva și degradarea generalilor nu ar fi fost o măsura buna

        Și astăzi avem armate de generali
        Cu ce rezultat la înzestrare știe toată lumea
        A avut grija și ministeru de intern – cu o producție solida de generali
        Pe doctorate copy paste

        3
      • Cei din zona Brasovului si Sibiului mai folosesc expresia ,,rumani” , defi sudul Transilvaniei, in Moldova, Bucovina si Basarabia nu e intalnita expresia, cred totusi ca te teferi ln genere la slavi care ne spun ,,rumunski, rumunkie, rumunskje” etc

    • Impuscarea de catre legionari a lui Iorga si a lui Călinescu nu le crește valoarea. Daca la Calinescu actiunea poate fi asumata de ML, la Iorga e vorba de inițiativa personală a unor legionari ,împotriva dorinței lui Horia Sima. E multă propagandă comunistă in legatura cu cei doi ,au destule pe constiinta.

      1
  3. Vasile Băcăuanul

    Foarte bine documentate informații despre cine am fost cândva.

  4. Mie imi place seria asta de articole. Keep it up.

    Pacat ca asa ceva nu ajunge in media mainstream.

    3
  5. Superb articol, @Lt, ca de obicei! Chapeau!
    O mică neconcordanță, dacă îmi este îngăduit!
    Dacă domnul general s-a născut în 1871, cum putea să absolve școala de ofițeri de geniu în 1884? La 13 ani, cam greu să fii ofițer.
    Părerea mea, hîc…

    4
  6. va rog sa ma scuzati ca o spun, dar clasa politica si aparatul statului este o oglinda perfecta a societatii. Asta este valabil oriunde si oricand.
    In o tara in care totul functioneaza dupa regula „merge si altfel” sau in care regulile sunt optionale atata timp cat mi se aplica mie, vei avea tot timpul coruptie, functionari necalificati angajati pe alte criterii precum si o clasa politica in care se promoveaza pe bani in campanii.
    Legatura este simpla, daca populatia nu ar gira aceste lucruri prin alegeri, neimplicare la alegeri sau toleranta la coruptie, toate acestea nu ar exista.
    Daca vreti exemple clare de aproape, luati primaria localitatii fiecaruia, ce face cu banii, cine beneficiaza de ei si ce servicii primiti de acei bani.
    Asa a fost in perioada interbelica, tot asa a fost in comunism si tot asa e si acum.
    PS. cei ajunsi la Periprava, Aiud sau altele asemenea au fost trimisi de romani get beget nu se armata rosie.
    Nu regele a luat comisioane ci camarila de langa el, nu Ceausescu a scotea oamenii la defilare ci politrucii de la organizatia locala…etc Nu era nimeni fortat sa ajunga secretar de partid.
    Status si clasa politica este oglinda societatii.

    9
    • Exact despre asta este vorba ADR, merci, ai pus punctul pe i. Ca am numit-o istoric boierime, camarila, nomenclatura, ei au bagat grosul in buzunar, ei il baga si acum. O clasa politica serioasa i-ar fi spus regelui, si unui rege ca si Carol al II-lea, bre, nea rege, nea maiestate, matale esti aici sa faci frumos in poza, adu cate curtezane vrei matale ca ilustru tau inaintas Cuza dar mai departe de poarta palatului incepem noi, astia alesi de popor, aia care reprezentam poporul si orice monarhie constutionala incepe de la principiul regele domneste, nu guverneaza. Hai la ale tale, te sunam noi cand avem nevoie de tine. Un Bratianu era in stare de asta, dar din pacate s-a dus si ala in 1927.
      De la cine sa vina asta daca la fel ca si acum alegem demagogi, nationalisti si tot felul de ciurucuri. Asta am gresit si atunci, gresim in continuare si acum.

      2
      • Și camarila aia cine a creat-o? Tot șeful.

        2
        • Clar. Si nomenclatura tot Ceausescu, l-am belit si au urmat 30 de ani de vis in Romania.
          Exact chestia asta ne permite acum sa ingropam cu onoruri militare securisti si tortionari plus ca cea mai mare pensie din Romania apartine unuia care a reusit sa comaseze 2 calitati succesiv: cea de ofiter si comandant de penitenciar si cea de procuror.
          In alta ordine de idei Malaxa era un nasol, ca membru al camarilei si Maurer si Manea Manescu niste vizionari.
          Nu ne facem bine asa, nici in 50 de ani.

          5
          • De acord. Cu o nuanță, camarilă l-am folosit ca termen generic ca să acoper toate situațiile.

            • Stefan, eu asta spun si asta vrea sa intelegem toti. Un om rau, prost, corup, oricum ar fi este inutil daca in jurul sau nu aduna oameni identici in cuget si simtiri.
              Noi nu putem sa schimba nimic daca acceptam in continuare polarizarea responsabilitatii.
              Revin la ce spun mai sus, am ratat un moment istoric, punctul 8 la Timisoara pentru simplul fapt ca randul doi a dat vina pe anfitrionul evenimentului. Si continuam cu asta pana in prezent, pentru „epoca” Dragnea, de vina este doar unul, Dragnea. Nu trupa din jurul lui.Am avut sef de stat, 3 mandate din doua posibile pe ala care, zic din referatul procurorilor, a chemat rusii peste noi. Atat ca fapta, incadrata la infractiunea de tradare, s-a prescris.

              1
  7. Daca au avut greseli si le-au spalat cu varf si indesat prin ororile traite in penitenciarele comuniste sau oasele ingropate pe cine stie unde…Astia de acum traiesc bine merci…

  8. Badea Lori Eusebiu

    Domnule lt(rez),sunteti perfect informat si coerent ca de fiecare data cand postati aici. Aveti respectul meu. Alt lt(rez).

    1
  9. Mulțumesc și eu pentru articol.

    1
  10. Contextul in care s-a facut comanda Skoda era tare nefavorabil.La mine in familie se vorbea de ” guvernul Iorga de trista amintire” ,fusesera invatatori in acea perioada si nu isi luau salariile.La vizita unei delegatii a invatatorilor la Iorga la mare,Iorga le-a spus ca nu poate face nimic pentru ei.Delegatii i-au spus ca nu le ramane decat sa se spanzure ,iar Iorga le-a recomandat sa se arunce in mare sa nu mai consume funia.Asta despre omul politic Iorga. La toata propaganda in jurul lui Iorga se adauga si o declaratie a lui Horia Sima in Era libertatii, vol2, „În noaptea de 27/28 Noiembrie, trebuie clar precizat, n-a fost ucis marele istoric Nicolae Iorga, ci execrabila figura a omului politic Nicolae Iorga.” , declaratie pentru care a fost persiflat la greu de legionarii codrenisti.
    Si toata criza din 1929-1933 vine si comanda Skoda, desi eu nu ii vad urgenta,dar se practicau in armata romana astfel de comenzi urgente
    „Înfăptuirile enumerate sunt opera organelor de stat politice, la care s-a alăturat,
    numai de formă, ministrul de Război.
    Când un interes oarecare, din afară de armată, a reuşit să-şi facă drum, s-a găsit
    imediat că armata are nevoie de a fi înzestrată cu ce-i trebuie sau că un pericol urgent
    cere o armare urgentă etc., totul s-a făcut în acord perfect cu interesul lăturalnic şi
    organele armatei au fost parte bucuroase că mai obţin ceva, parte au fost câştigate prin argumente pe care, repetându-le fiecare, au devenit admise de toţi.
    Mai mult, organele noastre tehnice au găsit toate argumentele ca să-şi laude actele
    făcute.
    Ele au fost făcute totdeauna în grabă şi în secret, pentru că totdeauna au avut ca
    obicei concret acapararea unui bun, respectiv unui drept de monopol, de la Stat.
    Contravaloarea în contribuţiune la pregătirea apărării naţionale a fost numai cadrul
    necesar creaţiei, şi de aceia a fost formulată vag, aşa cum nu era operantă.”
    Inzestrarea armatei vol 2 ,pg 50.
    Citatul imi aminteste de tevatura in jurul elicopterelor Bell din anii ’90, noi eram la limita limitelor in intrare in incapacitate de plata si cumparam elicoptere.
    Comanda e adevarat ca urmeaza filozofia PNT, ” a portilor deschise” , spre deosebire de cea liberala „prin noi insine”.
    Orice inginer, orice economist, orice ofiter iesit de pe bancile scolii isi dadea seama ca achizitia Skoda e un dezastru, ca va nenoroci Romania si mai ales industria romaneasca de armament , cu consecintele pierderii Romaniei Mari.Au fost contractele de artilerie Skoda ,contractul pt tunuri 105 mm Schneider, contractul Skoda pt pusti mitraliere,Statul roman infiinteaza in 1925 uzinele Copsa Mica-Cugir, cu marea prostie ca garanteaza firmei Vickers dividende de 7% din investitie (Vickers a adus in Romania utilaje depasite, n-a avut nicio pierdere) indiferent de profitul CMC.Asa ca Vickers saboteaza CMC si dirijeaza toate comenzile statului roman la Uzinele Resita pe care reusise sa le controleze si jupoaie din plin statul roman.Capacitatea CMC trebuia sa fie 100000 pusti, 5000 mitraliere, 500 de tunuri/an plus munitia aferenta ,cu intentia MStM sa produca 1000 tunuri/an.Asta teoretic,in 1930 nu reusise sa produca mare lucru, asistenta tehnica Skoda ar fi fost mai mult decat binevenita.
    Si in loc sa platim Skoda sa fabricam armamentul in tara,statul roman da comenzi in afara tarii, aceasta ducand la ingroparea definitiva a CMC, desi uzinele erau noi.
    Nu intru in detalii tehnice,pret, etc. Dubios era la comanda din1930 ca se achizitionau tunuri monofles desi tunurile bifles aparusera de ceva timp.La comanda de pusti mitraliere se achizitionau 18000 bucati din Cehoslovacia, altele 5000 trebuiau fabricate in tara, de aici si intrebarea unor militari ce facem cu linia de fabricatie, Skoda ne garanta 5000 pm/an la CMC, dar noi nu mai aveam ce face cu ele,necesarul il aveam deja cumparat din Cehoslovacia,trebuia sa gasim cumparatori din exterior , armata romana nu mai avea nevoie de pusti mitraliera, o aberatie economica.Asta pe langa faptul ca desi comandasem pm ZB, cal 7.92 mm,in tara nu se fabrica munitia de 7.92 mm.

    .In legatura cu tunul 105 mm francez , nu imi dau seama ce s-a comandat.
    Noi am avut in dotare tunul lung 105 mm Schneider model 1936, nu stiu ce a comandat Romania in 1930, pare ca a comandat un tun inexistent, a trebuit sa astepte aparitia tunului model 1936.In 13 decembrie 1932 se constata
    „- Comanda de tunuri de la “Schneider”, se găseşte în stadiul cercetării
    prototipului.”

    15 OCTOMBRIE 1933 se constata:
    „La Casa “Scheider”, care nu avea decât studiul unui tun lung, s-a contractat
    furnizarea unui număr de baterii tunuri lungi, cu restricţiune de a fabrica şi prezenta mai întâi un prototip, care după ce va fi acceptat, uzinele să treacă la fabricaţia în serie.” si

    „B. Comanda “Schneider”
    Contractul iniţial cuprindea 45 baterii cu tunuri lungi de 105 mm.
    Valoarea contractului era de 1.741.507.450 lei, din care Ministerul Armatei
    plătise numai 19.650.000 lei, adică prima rată, şi se găsea în restanţă începând cu ratele din iulie 1931 sau, în total, cu 208 milioane lei.
    Uzinele aveau obligaţia să livreze prima baterie până la finele anului 1932. Ele
    însă abia terminaseră fabricaţia prototipului, a cărui experimentare începuse la sfârşitul lui iulie 1932.”
    .Asta pe linga faptul ca a trebuit sa ne milogim de francezi sa-l vanda, Polonia de exemplu in 1939 fabrica acest tun in ritm de 5/luna, nu avea nevoie sa se milogeasca.Asa-i cand ai industrie de armament si nu iti bati joc de ea.
    Ar fi de ras daca nu ar fi de plans.

    Abia in 1934 se reuseste incheierea unor acte aditionale cu Skoda prin care :

    1. S-a perfectat contractul nr. 20915/1930 încheiat cu Uzinele “Zbrojowka”
    pentru furnizarea de puşti mitraliere şi muniţii prin încheierea Actului Adiţional nr. 425
    din 26.06.1934.
    În acest act adiţional se prevede furnizarea a:
    – 18.127 puşti mitraliere cu accesoriile lor;
    – 22.700.000 cartuşe cu glonţ “S”;
    – 2.000.000 cartuşe cu glonţ trasor;
    – Cedarea licenţei de fabricaţie a puştii mitraliere.
    – Introducerea fabricaţiei cartuşului de 7,92 mm în Pirotehnia Armatei.
    – Instalarea unei alămării în Pirotehnia Armatei cu un debit de 11 tone pe zi în 8
    ore de lucru, capabilă să confecţioneze 300.000 degetare pentru cartuşul de infanterie pe zi şi cel corespunzător pentru tuburi de artilerie.
    Fabrica de tunuri să poată produce degetare cu începere după 20 luni şi tuburi de
    artilerie după 32 luni de la semnarea Actului Adiţional.
    Valoarea totală a contractului este de 7.022.166,20 dolari (1 dolar = 40,50
    coroane cehe).

    5. S-a întocmit un nou proiect de contract cu Uzinele “Skoda”, pe baza condiţiilor
    stabilite prin procesul verbal din 24.02.1934, încheiat între Ministerul Armamentului şi
    delegaţii Uzinelor “Skoda”, prin care se anulează contractul nr. 6102/1930 încheiat cu
    acele Uzine.
    Proiectul de contract prevede furnizarea a:
    – 24 baterii obuziere 100 mm. “Skoda” modelul 34 cu afet monoflèche.
    – 47.138 lovituri complete.
    – 42 baterii obuziere de 100 mm. model 34 cu afet bifleche.
    – 14.500 lovituri complete cu proiectile de 15 kg.
    – 45 baterii obuziere de 150 mm. cu afet bifleche.
    – 36.000 lovituri complete.
    În contract s-a prevăzut şi achiziţionarea următoarelor licenţe:
    – Pentru modernizarea vechilor obuziere de 100 mm.
    – Pentru fabricarea pieselor obuzierelor de 100 mm. şi 150 mm.
    – Pentru fabricarea materialului de 100 şi 150 mm.
    – Pentru fabricarea muniţiilor de 100 şi 150 mm.
    Valoarea totală a contractului este de 606.621.342,60 coroane cehoslovace.
    Contractul este în curs de perfectare.

    Era un pas inainte, dar se pierduse foarte mult timp cu aceste contracte dubioase din 1930 si nu se reusise fabricarea armamentului in tara in productie de serie mare, daca s-ar fi trecut asta in contractele initiale altfel ar fi fost situatia in 1940.

    4
  11. Caudillo, tu vezi vreo similitudine cu ce se intampla azi la noi??

    1
    • Citind analizele militarilor români din anii ’30 am ramas surprins cat de actuale sunt . Sunt cazuri in care daca nu stiam data cand au fost scrise, as fi crezut că sunt scrise în zilele noastre. E greu de cuantificat cat a fost/este incompetenta/coruptie specific românească, ambele sunt inevitabile, nu suntem noi cei mai cinstiți/inteligenți oameni din lume.Dar ce sa vezi, achizițiile militare dezastruoase ale României au venit la fix in interesul vecinilor si inamicilor României Mari: Rusia, Ungaria, Bulgaria.
      Eu cred că procesul de erodare a statului român a fost stimulat din exterior, nu a fost doar prostia noastră. Si chiar daca unii ar putea spune că sunt paranoic, degradarea actuală a statului român cred că e stimulată din exterior, avem aceeași inamici ca in perioada interbelică si prea se repetă greșelile din acea perioadă cu aceași beneficiari, pare ca cineva a citit despre greșelile României din perioada interbelică si are grijă sa se repete.

      3
  12. Mulțumim leftentent pentru genul ăsta de articole!!
    Ei sunt eroii noștri, nu jeneralii făcuți la apelul bocancilor de comuniști!
    Am mai spus-o… e greu să vorbești când ți-e gura plină de țărâna! Eroii noștri au luat o rangă în cap și au fost aruncați în gropi comune!
    Ăștialalți tronează in Bellu, bine-mersi.

    • Multumesc timisoso, continuam seria dupa cum spuneam. Trebuie, sunt oamenii care au marcat o tara, unii au gresit mai mult, altii mai putin dar oricum sunt incomparabil cu ce avem azi.
      Uita-te si fizic ce aspect aveau acesti oameni.

      1
  13. Generalul Cihoski ramane unul dintre marii nedreptatiti ai natiunii romane. Cate scoli, cate strazi, cate unitati militare ii poarta numele? In afara de Marasesti, mai are vreun bust ridicat in patria sa? In alta ordine de idei, colonelul Sica Georgescu a fost de fapt generalul Sica Popescu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *