Graiuri româneşti insulare de peste Marea Caspică şi Ural

La est de Bug şi Nipru, în Caucaz, în Siberia, Asia Centrală şi în Extremul Orient al Federaţiei Ruse se găsesc numeroase sate în care mai dăinuiesc grupuri mari de români. În enclavele din acest spaţiu de răsărit, comunităţile româneşti trec prin grele şi dramatice încercări ale înstrăinării de limba maternă şi de neam. Se rup firele memoriei între generaţii. Sunt uitate, în mare parte, locurile sfinte ale strămoşilor. De aceea, cunoaşterea şi cercetarea evoluţiei aşezărilor şi a graiului românesc din zonele îndepărtate este o responsabilitate a oamenilor de ştiinţă, o datorie a conştiinţei româneşti.

În cursul secolului al XV-lea şi al XVI-lea, grupuri de români se strecurară peste Nistru ca păstori şi agricultori, ca ostaşi, pribegi politici şi ca robi, mânaţi de turci şi tătari. Mai târziu, în urma războiului ruso-turc din 1737-1739, când feldmareşalul Münich ocupă Moldova, mulţi moldoveni „erau transportaţi în Rusia”. Cele mai numeroase grupuri întemeiau sate în regiunile de dincolo de Bug. Numărul lor sporea, în deceniile următoare, prin aşezarea de colonişti, „veniţi de bună voie” din Principate. Regiunea transbugiană, cu bărbaţi capabili de a purta arma (duşi din Moldova între 1753 şi 1765 de polcovnicul Vasile Lupu, zis Zverov), forma un fel de graniţă militară contra atacurilor turceşti şi tătăreşti. Istoricul Ion Nistor susţine că în 1783 numărul familiilor româneşti de la est de Bug „spori de la 2000 cu 10 000 suflete, formând 1500 de gospodării cu 15 biserici româneşti” [5, p. 98-99].

În opinia acad. V. F. Şişmariov, strămutările spontane de moldoveni, mai rar şi de munteni şi transilvănieni, în câmpiile semipustii de dincolo de Bug, până spre Nipru şi coasta Mării Azov şi Crimeea, datează de prin sec. al XVI-lea şi al XVII-lea. În strânsă legătură cu acest subiect, V. F. Şişmariov vorbeşte pe larg de aşezările militare şi civile de „volohi” (adică români) la hotarul din sudul Rusiei, fondate, mai ales, pe la mijlocul secolului al XVIII-lea [9, p. 12-90]. Satele Moldovanskoe, Trudovoi, Şabanovskoe, Moldovanovka, Gantiadi din Caucaz sunt fondate, prin anii 1850-1860, de către basarabenii veniţi prin părţile locului la pământ [6, p. 85-90].

Graiurile româneşti din spaţiul asiatic sunt reprezentate de satele fondate, în anii 1907-1914, de către românii originari din centrul şi nordul Basarabiei. Cercetarea graiurilor româneşti din spaţiul estic a fost iniţiată acum şase decenii prin anchetele dialectale, la faţa locului, de către dialectologii de la Academia de Ştiinţe a Moldovei. În perioada 1957-1965 s-a înregistrat un imens material în vederea elaborării Atlasului lingvistic român regional, pentru teritoriul de la est de Prut, editat în opt volume, în anii 1968-2003 [ALM/ALRR. Bas.] – „lucrare de primă mărime a lingvisticii din Republica Moldova şi a lingvisticii româneşti în general” (prof. Ştefan Munteanu, Timişoara). Reţeaua de puncte cartografice a Atlasului şi a Arhivei fonogramice este de 240 de localităţi, aproape în exclusivitate rurale, situate pe o întindere uriaşă: din nordul Maramureşului istoric şi până în Extremul Orient al Federaţiei Ruse.

Informaţiile ce urmează reprezintă, astfel, fapte dialectologice, demografice, sociolingvistice de teren, completate cu date de arhivă referitoare la satele româneşti şi numărul de locuitori. În vara anului 1963, dialectologii chişinăuieni Victor Comarniţchi şi Rubin Udler au realizat, pentru prima dată în istoria dialectologiei româneşti, anchete dialectale complete (în raport cu întrebările din Chestionarul ALM) în patru sate cu etnici români basarabeni: Novosergheevka, pct. cartografic 92 (Kazahstan), Moldovanovka, ulterior Leninskoe, pct. 146 (Kârgâzstan), Kutuzovka, pct. 75 (regiunea Omsk) şi Kişiniovka, pct. 236 (Ţinutul Primorie din Federaţia Rusă). În alte nouă sate din zonele respective au fost efectuate anchete parţiale. Între anii 1970-1976 graiurile moldoveneşti din enclavele situate în Kazahstan, Kârgâzstan şi în regiunea Omsk au fost cercetate de V. M. Şvarţman, de la Institutul Pedagogic „Alecu Russo” din Bălţi.

În satul Kişiniovka, de pe malul râului Súdzuhă, Ţinutul Primorie, la data anchetei (1963) s-au atestat 20 de familii de români, care convieţuiau cu alte 40 de familii de ruşi, ucraineni, coreeni. Moldovanovka, Furmanovo, Vălcineţ, Zâmbreni, Logăneştii Noi, Novo-Bessarabka, Timofeevka, Dunai sunt alte sate româneşti din acelaşi ţinut.

În satul Leninskoe (înainte – Moldovanovka) din Kârgâzstan, la 1963, trăiau aproape 80 de familii de români, ceilalţi convieţuitori fiind ruşi, ucraineni, kirghizi ş.a.

În satul Novosergheevka din Kazahstan, la vremea aceleiaşi anchete, locuiau de asemenea circa 80 de familii de români, altele 70 fiind de kazahi, ruşi, bulgari, ucraineni. Un alt sat românesc este Bessarabka.

Vorbitorii de grai moldovenesc din enclavele pomenite mai sus au declarat că sunt originari, cu unele excepţii, din satele cu numele cunoscute de ei, situate în jurul or. Chişinău, mai rar – pe malul stâng al Nistrului.

În regiunea Omsk, Federaţia Rusă, sunt câteva sate româneşti, printre care cel mai cunoscut este Kutuzovka, pct. 75, fondat în 1909, cu 145 familii de etnici români, care îşi trag originea din satul Cerlena Mare, nordul Basarabiei (în prezent r-nul Noua Suliţă, reg. Cernăuţi), iar unii – din satele învecinate cu Cerlena Mare (Forostna, Mălineşti, Dinăuţi, Marşineţ, Tărăsăuţi, Văncicăuţi). În acelaşi an, la vreo 120 km de Kutuzovka, a fost întemeiat satul Larga. În ambele localităţi ulterior s-au stabilit cu traiul ruşi, ucraineni, kazahi, nemţi, tătari şi mordvini [ALM I, p. 46, 48, 66, 74].

La data colectării informaţiilor, unii subiecţi în vârstă îşi mai aminteau destul de bine despre drumul parcurs până la destinaţie, despre cauzele emigrării în masă din Basarabia şi despre noile condiţii insuportabile de trai, la care populaţia românească a fost nevoită să se adapteze. Din cele relatate de ei putem trage anumite concluzii şi despre situaţia graiului moldovenesc vorbit în enclavele răsăritene, unde româna literară deveni necunoscută.

Prezentăm în transcriere fonetică simplificată următorul fragment dintr-un text dialectal, înregistrat pe 3 iunie 1963 în satul Kişiniovka, Ţinutul Primorie:

„Iaca, măi oameni buni, ŝî vrau eu sî vă spun dumiavoastrî: Cum am vinit noi la Dal’nii Vostok.

Pi mini ma cheamî Ion Macaru a lui Fiodor. Noi ne-am pornit din Basarabi aiŝea … ş-am vinit cu maşâna păr-îm Vladivostok. Da din Vladivostok am mărs pi marea cu parahodu ş-neam scuborât la mal. Ş-am vinit cu căruţa păr-la loc, undi ni-o trebuit nouî, pim păduri drumu rău. Nu, ş-cân am vinit aiŝea, am şăzt prin colighi diodatî, cî n-am avut undi, cî nu iara casî, nu iara nicî. Şi cu cazmaua an luat ş-am spart pământ, an samanat. An trăit greu tari. Nu, ş-apu nu-am mai ucripit oleacî v-on an di dzâli păr-am mai prins la puteri. Ş-ap-an prins la cai, la boi, ş-ap-am arat cu sohaua, cu plug di lemn, ş-an samanat, ş-an facut pâni, şî ni hrănim. Eu în vremea aŝeia avem unsprâŝi ani, vot, şi ţân minti di-atunŝea şî păr-amu … Moldoveni aiŝea nu-s tucma mulţ. Nu, sânt, la v-o sutî şi v-o optzăŝi di oamini … Din Basarabia noi când am vinit acolé, noi am vinit din spriŝina cî nu iara pământ acoló, al ţâné boierul şi noi n-avem undi samana nicî, ş-am vinit la pământ acolé” [TD II/I, p. 282-283].

Exodul ţăranilor români spre răsărit, pe timpul reformei agrare înfăptuite de P. A. Stolâpin (1862-1911), este o dovadă în plus a „fericirii” aduse de ţarismul rus în Basarabia (1812-1918). Pasajul evocat mai sus nu este doar un document de grai stingher, vorbit în mediu aloglot, dar şi un document de valoare istorică, arhivistică.

Izolată de baştină, populaţia românească a avut şansa să folosească doar în familie graiul de acasă. În celelalte sfere, cum ar fi locul de muncă, era necesar să cunoască limba rusă.

În răstimpul celor şase-şapte decenii de trai în mediul alogen, sistemul fonetic al graiului a rămas, în fond, neschimbat. Acelaşi lucru se poate spune despre structura gramaticală şi fondul lexical principal al graiului.

Procedând la analiza comparativă, de exemplu, a graiului din satele Kutuzovka, regiunea Omsk, şi Cerlena Mare, regiunea Cernăuţi, cercetătorii au constatat că cele mai însemnate particularităţi fonetice ale graiului sunt comune pentru ambele localităţi. Unele tendinţe de diferenţiere, ce aparţin graiului din Kutuzovka, se referă la sincopa vocalei finale (ursoáịc, în loc de ursoaică „coş de sobă”), la palatalizarea bilabialei p în faza t’ (t’ept „piept”) şi a bilabialei b în faza d’ (slad’it „slăbit”); în graiul din Cerlena Mare sunt notate formele ḱept, slaģit – particularităţi ce se regăseau în paralel şi în rostirea vorbitorilor din diaspora.

Cuvântul ani în graiul din Kutuzovka a fost înregistrat sub forma ai atât în vorbirea bătrânilor, cât şi în cea a tinerilor. La Cerlena, sub influenţa limbii literare, tinerii folosesc numai forma ani [4].

În graiurile insulare cercetate conservatismul fonetic este, fireşte, mai pronunţat în raport cu aceleaşi trăsături ale graiului din metropolă (cf.: păr în „până în”, piarî „pere”, miarî „mere”).

Elemente arhaice în graiul emigranţilor constatăm şi la nivel lexical (târg „oraş”, bătălie „război”, maşină „tren”, acolé „aici”). În context: ş-am vinit cu maşâna păr-îm Vladivostok; ţîn minti păr-amu; noi când am vinit acolé, noi am venit din spriŝina cî nu iera pământ acoló (v. supra).

Nimerind într-un mediu diferit de cel părăsit, compatrioţii noştri au cunoscut multe realităţi noi (plante specifice noilor locuri de trai, animale, obiecte, fenomene ale naturii). Astfel, au pătruns în graiul lor cuvinte de origine rusă, kirghiză, kazahă, coreeană etc., precum sunt ol’há „arin”, kedr „cedru”, pihtá „brad alb”, burunduc „veveriţa siberiană”, kârg. macsân „cvas din crupe de porumb”, fánză „casa ţărănească la chinezi, coreeni”, can „pat de pământ în fanză”, sopcă „deal, colină”, buran „viscol, furtună de zăpadă”, sohá „plug de lemn, rariţă” [8, p. 66-67].

Au fost notate însă şi o serie de creaţii lexicale: fruntar „fronton” [ALM II/I, h. 526, pct. 92], ţuguieş „mâner la sertar” [idem, h. 548, pct. 236], locar „chernăr” [ALRR. Bas. I, h. 14, pct. 236], apăsător „mai de bătătorit pământul” [idem, h. 27, pct. 236], apucătoare „cârlig de prins rufe” [idem, h. 31, pct. 75, 236], cărar „paralel de tâmplărie” [idem, h. 89, pct. 236] ş.a.

Munţii, pădurile, apele, văile, colinele şi-au menţinut, de regulă, denumirea veche chineză, kirghiză, kazahă sau rusă: Súdzuhă, Vangóu, Bahará, Karasuk, Almadin, Tiansan, Amanhildî ş.a. Denumirile româneşti ţin de microtoponimie: Râpa lui Bagrin, Valea la Chidreauca, Pădurea lui Paladi, Fântâna lui Toadri a Catrini etc. [8, p. 68].

Pentru graiurile româneşti din enclavele de peste Marea Caspică şi Ural pericolul real îl reprezintă politica de deznaţionalizare a statelor, în care comunităţile româneşti au fost nevoite să supravieţuiască decenii de-a rândul. Dialectologii chişinăuieni au depus un efort susţinut, în anii ’60 ai secolului trecut, pentru a înregistra probe de grai românesc în teritoriile îndepărtate, astăzi zone aproape date uitării.

Sursa: limbaromana.md

Vasile Pavel

 

12 Comments:

  1. Foarte interesant.
    In locul autoritatilor romane, as duce o politica foarte activa de recuperare a oamenilor astora.
    La modul cel mai simplu, le-as asigura facilitati ca sa se repatrieze in Romania.
    Noi suntem intr-o criza demografica iar lucrurile vor merge spre mult mai rau, in urmatorii 23-25 de ani, iar comunitatile astea se pierd.
    I-as aduce pe toti acasa (normal, cei care vor).

    • Ia locul autoritàtilor române, adicà devii autoritate. Nu fac misto, esti capabil sà faci treabà mai bunà, te-asi sustine. Ave !

    • Sa le dea pasapoarte cum le a dat carmaciul ,ptr voturi ,si sa te trezesti cu 400000 de ruznaci si transnistreni de tot felul ca pleaca in italia si se p ..ă pe Romania .Stai mai nene ma ca nu merge asa ,nu se mai repeta greseli de genul acesta ! Trebuie atrasi catre tara ,exact cum fac polonezii cu tarile vodcare ,lucreaza doar la firme poloneze in mUE ,nu le da nimeni cetatenie poloneza sa plece unde doresc.L am auzit pe un spalat pe creier soroşist din USR ca doreste simplificarea acordarii de cetatenii ptr maldavani ,uite asa de fapt ne pleaca toti de sub nas in loc sa aduca plus de venit in Romania ,firmele de transport sunt o oportunitate ptr ei ,dar angajati pe Romania si detasati in mUE ,stau mii de masini pe dreapta ptr ca nu exista soferi ,preponderent in sud unde se dau tepe si firmele italiene ca nu dau banii la oameni ,cam cu asta ar trebui inceput nu cu pasapoarte pe banda rulanta .

    • La noi tot ei conduc.Vezi plozii Gizelei Vass pe unde au ajuns, dar si alti…

    • Inmare parte o facatura kremlineza .
      Multam ca mipai atras atentia asupra mizeriei ….
      Caci fratii mei care nu ati avut curiozitatea sa deschideti artiocolul .. 2/3 „Da” in Romania.
      Iata mica mea interventie
      ——————————————-
      Cosmin Pătraşcu Zamfirache esti un nenorocit de propagandits kominternist care ar merita sa constate ce este ducle ca mierea … Pytr toti propstauii tineri : in 1917 in Mpldopva a fosty o graoznica epidemie de tifos … care intodeauna este agrvat de lipsa unei alimentatii de caliate (adica carne). Insa cu chiu cu vai, datorita masurilor luate mcara de gn Averescu in zona sa de operatii, a proevederii altor autoritati (mai locale), muncii si , ei da, eroismului taranului mopdpvean nu s0a murit de foame.. Caci pe acoperisuirle bodeielor s-a pus pus si pamant si au crescut cartofi! (memoriile lui Averwscu si ale lui Pamfil Șeicaru)..
      Foamnetea din 1946 din „Mopdlova” noastra in 46.. a fots tzapana rau. Da au existat „renurile foamei” si destui nefericti au sfarsit sub rotile de tren. AU luata cam tit ce se putea vinde din casa (o cioana mai de dne ajuta, maramenele din lazile de zestre, ce se mai nimerea) si au vandut in alte parti ca sa adune de un sac de faina .M a rog .. s-o credti voi ca naimlele au murit de foame … au murit de cutit! Ca nu eau posti sa lase vaca , boul va chiar si calual sa moara de faoame peste 2 saptamni cadn puteau sa il manance azi (deja aninalul era slabit…rau) Foameneta aia o-a saracit. Si nu cvredeti in povestea cu 20.000 tone ajutor sovoetic (un vagon era considerat de 10 tone.. erau vagoane mici nu ca astea de azi) Poate au renunatat sa mai scoata din tara 20.000 tone.
      In BasarabiaBuciviona a fost si mai nasol. Partila „organizata” pron rechizitii .Cei din fostele regiuni romanesti erau „consemnati” si nu se puteauu deplasa decat cu escorta (catre Gulag)… a fost ca naiba si choar s-a murit literamente d efraopme dar nu „satndarfdele” holomodorului.
      De unde stiu? Pai am 64 de ani. Am auzit si eu prin copilarie mai de la un vecin, mai de la altii, . Am mai citit si eu memorii si carti tiparite in anii 30…. Ce preianta autorul despre zonele aflate sun autoritea romneasca este propagnada kremlineza
      ——————————————————–

      „Dulce ca mierea este glontul patriei” a fots titlul unui roman de Petru Popescu (romanu nu chiar cine stie ce., Am retinut din el doar ca inca prin 60 regatenii erau „Koenigscher Räuber” ptr unii conlocuitori. Adica hoti de regateni)

      Si la moca si f superfiala verioficare Cosmin Pătraşcu Zamfirache chiar este un catindat serios ptr a servi drept tinta vaca …

  2. Bun si rusii vor fi de acord cu repatrierea?
    Ei nu ofera nimic decat la schimb. Ce facem, schimbam macazul pentru cateva zeci de mii? Pai ne mananca astia odata cu macazul schimbat.

  3. ministrul les..pe tvr 1 ultima editie..off topic

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *