PDM cere demisia lui Dodon și îl învinuiește de trădare de patrie. Alegeri anticipate prezidențiale

UPDATE (11:23) Candu a adăugat că începerea Consiliului Republican al PSRM a întârziat pentru că Dodon a fost la sediul PDM și a negociat pe respectiva listă de cerințe.

Vicepreședintele Partidului Democrat Andrian Candu a făcut astăzi publică lista de cerințe cu care a avenit președintele Igor Dodon la sediul PDM. După ce a citit această listă, Candu a declarat că PDM cere demisia președintelui Igor Dodon și îl acuză de trădare de Patrie, precizând că toate solicitările prezentate PDM-ului sunt îndreptate împotriva cetățenilor din R. Moldova și a R. Moldova per ansamblu.

Candu a început să citească din lista de cerințe înaintată de Dodon democraților.

Păstrarea statutului neutralității R. Moldova 

Acordarea unui statut special regiunii transnistrene sub formă federativă, adică federalizarea R. Moldova

Interzicerea tuturor mișcărilor unioniste

Discuții în formatul UE și Federația Rusă despre dezvoltarea realțiilor economice, adică discuții pe revizuirea Acordului de Asociere cu UE

Dodon și socialiștii solicitau schimbarea Constituției R. Moldova

Șeful statului vroia să aibă toate competențele, inclusiv control asupra SIS”

__________________________

Andrian Candu a prezentat documentul care însumează cerințele PSRM către democrați pentru a fi formată o majoritate parlamentară.

Totodată, Andrian Candu este convins că unele dintre cerințele cu care a venit Dodon, i-au fost sugerate de Moscova și vicepremierul rus Dmitri Kozak, care a vizitat Republica Moldova la începutul săptămânii.

Vizita lui Kozak a schimbat foarte mult în procesul de negocieri… Sunt sigur că multe dintre aceste condiții, mai ales legate de federalizarea țării, au apărut inclusiv în legătura cu vizita de luni a lui Kozak”, a declarat parlamentarul.

Mai jos vedeți documentul:

Surse: Deschide.md – primul articol, al doilea articol.

Autor: Pavel Maftei

__________________________

Post Scriptum, Răzvan Mihăeanu.

Am spus-o ani de zile și o repet și azi până la exasperare: singurul lucru care ne împiedică reUnirea este Articolul 1(4)  din Legea Nr. 344/1994 privind statutul juridic special al Găgăuziei (Gagauz-Yeri), care spune:

„În cazul schimbării statutului  Republicii  Moldova ca stat independent poporul Găgăuziei are dreptul la autodeterminare externă.”

Acastă stare de fapt este întărită de Constituția Republicii Moldova care, la Articolul 111(7) – Unitatea teritorială autonomă Găgăuzia – spune:

”Legea organică care reglementează statutul special al unităţii teritoriale autonome Găgăuzia poate fi modificată cu votul a trei cincimi din numărul deputaţilor aleşi în Parlament.”

Nu-i de mirare că Igor Dodon (Maia Sandu ”a demonstrat” din plin până acum, de ce a refuzat în campania electorală subiectul unionist), din momentul în care a ajuns Președinte, pistonează federalizarea Republicii Moldova, mai ales printr-un prim pas, de a da legitimitate teritoriului transnistrean separatist, aflat sub ocupație, printr-o Lege similară cu cea a Găgăuziei. Să nu uitam că pe timpul lui Marian Lupu, ca Președinte al Parlamentului, a mai existat o astfel de tentativă, numită Legea Nr. 173/2005 cu privire la prevederile de bază ale statutului juridic special al localităţilor din stînga Nistrului (Transnistria).

Indiferent de politicenii de peste Prut (personal eu îi consider pe toți – excepție, cu mare indulgență, pentru câțiva din Partidul Liberal – niște feudaliști care și-ar schimba opțiunile unioniste/pro-rusia/pro-europene în funcție de cine îi forțează mai bine, rusia conducând detașat), e clar că România în zonă e…”krasnaia bîta” – cultură populară. Adică, un zero barat! Dacă și Estonia ne bate la postul de membru nepermanent al Consiliului de Securitate al ONU!.. Nu suntem capabili de mai bine de un sfert de secol să pistonăm ”prin metode specifice” parlamentarii de acolo să scoată dracu din Legea 344/1994 acel Articol 1(4) nenorocit!

95 de comentarii:

  1. Cum? Dodoneață vine sa negocieze un document de alianță politica scris in limba rusă??? ??? Asta nici macar nu mai vrea sa mai pastreze aparențele – inapoi la maica rusia cu arme si bagaje. Nici macar denumirea de ” failed state ” nu se mai potriveste RM, intrucat conține formula ” state”. Sunt doar o populatie mancurtizata, in deriva economica, morala si – cel mai grav – o profunda criza de identitate.

    Cat despre Estonia care ne-a luat fața, nu pot sa spun decat ca mai avem aproape 2 ani de agonie si dup-aia poate poate s-o intampla vreo minune. Aceasta umilire la scara internațională a Romaniei ar trebui dedicata celor care au absentat la ultimele alegeri parlamentare. Va mulțumim dragi compatrioți, si pentru asta, si pentru cei 2 ani jumate de viata fericită pe care ne-ati furnizat-o sub regimul PSDragnea.

    • Eu am doar o singura regula, ii consider pe toti parlamentarii lor vanduti rusiei si anti-unionisti. In felul asta, daca unul face o declaratie azi, cu siguranta maine va face opusul. Idem si pentru „institutiile” lor.
      Pana acum n-am vazut in legislatura asta pe cineva care…”sa ma dezamageasca”.

      • Ce te face sa crezi ca populatia lor care e inca acolo (nu pe la noi sau prin lume; diaspora nu conteaza niciodata) nu e la fel?

    • Comisaru' Moldovan

      Si dupa acesti 2 ani de agonie ce se intampla?

    • Barna , acest Ma(c)ron in limba maghiara este un filfizon la curtea ” Presedintelui Soare , cu nevasta vesnic tanara” … iar carlanul Ponta acest „Micu Muculescu” a dormit si el prin garile sau sectile de politie franceze asa ca pot sa o puna de o „potlogarie ideologica”. Fenomenul cel mai nenorocit care a putut sa apara in urma acestei dihonii nationale este aparitia unor tumori canceroase in sistemul de putere de la noi … adica TRADATORII. Avem tot soiul de creaturi /grupuri de interese care dau din casa la americani, la francezi. la rusi la macaristanezi ( prin udmr) la evrei, la turci , la britanici sau pe unde le-o mai fata bibilica. Aceasta stare de fapt trebuie sa inceteze iar TRADATORII STARPITI. imi aduc aminte de o replica celebra (din filmul Tarul de Pavel Lungin) pe care seful opricinicilor Malyuta Skuratov o da lui Ivan cel Groaznic la intrebarea acestuia daca sunt muti tradatori in Rusia … ” Multi Maria Ta , cata frunza , cata iarba” , asa si la Romania.

      • Citez: ” care dau din casa la americani, la francezi. la rusi la macaristanezi ( prin udmr) la evrei, la turci , la britanici sau pe unde le-o mai fata bibilica”

        Si alt citat: „Am gasit la peneteu bani, droguri, munitie, valuta, masina de scris….”

    • Inregistrarea a fost facuta ieri la sediul PDM, la subsolul/parterul cladirii. Din mai multe surse personale se pare ca inregistrarea este autentica inclusiv sunetul. Inregistrarea a fost facuta in timp ce la sediul PDM se desfasura consiliul Republican.

  2. Igor Dodon, despre documentele publicate de PD cu privire la federalizarea RM: „Propunerile sunt din partea lui Vlad Plahotniuc, acum 2 ani, și trimise în Rusia pentru a-i fi închise dosarele”
    https://unimedia.info/ro/news/79756170eb025b9c/video-igor-dodon-despre-documentele-publicate-de-pd-cu-privire-la-federalizarea-rm-propunerile-sunt-din-partea-lui-vlad-plahotniuc-acum-2-ani-si-trimise-in-rusia-pentru-a-i-fi-inchise-dosarele.html

  3. ? nici nu stii daca sa râzi sau sa ti se faca greață cand vezi asa ceva. Șmecherii facand istoria ” confidential” la o cafea si un fursec. Nu mai stiu daca pe RoMil sau altundeva am citit un articol foarte bun a unuia din RM care spunea ca ingrijorarea ca iese Dodon sau exaltarea ca ies liberalii la alegerile de acolo sunt absolut inutile, intrucat indiferent cine vine la putere oricum acolo de fapt nu se schimbă absolut nimic.

    • Mda, o zisesi bine: ”rasete si greata”…la care adaugi si ingrijorarea de mai jos a lui psycho, cat de cacaciosi suntem aici, in Romania…sa crezi la nivel de servicii ca poti sa faci afaceri cu Plaha in loc sa realizezi ce „bataie” am putea sa le dam limbricilor astora din RM!

    • Toată istoria omenirii are la bază ”o cafea și un fursec”. Problema e alta. Cine sunt ăia care servesc ”cafeaua” și ce putere de decizie au.

  4. cu adevarat trist destinul acestei bucăți de pământ românesc,dezamagitor și revoltător comportamentului decidenților politici de la bucuresți. dar când in propria țară crucile eroilor īți sunt acoperite cu saci de gunoi nu prea mai ai ce comenta….

  5. Dex-ul se îmbogățește cu noi termeni: deplahizare, demogulizare, debaronizare, demafiotizare si variante … Ca doar e aceeasi limba pe care se piere. Aceeași in care si pentru care trăia si Cioran si Tutea

  6. Un drept odată acordat e cam bătut în cuie, așa că prevederea aceea legală de „trei cincimi” e mai degrabă o capcană. I-a întrebat cineva pe gagauzi dacă vor să devină județ în România?
    Ce s-a întâmplat când un stat a retras autonomia teritorială acordată legal la un moment dat am văzut în Kosovo…
    Mă tem că suntem prea mici pentru capcanele Estului…

  7. Tman, tu ai idee ce supeafata are Gagauzia? E fix cat un județ, dar divizat in vreo 3 parti fara legatura directa intre ele. E un teritoriu pe care, daca tragi cu o arma se calibru mediu la un capat proiectilul are sanse mari sa nu-ti pice in interiorul Gagauziei. Aici sunt in total dezacord cu Razvan, vis-a -vis de importanța acelui articol. Dupa cum am mai spus si eu si o s-o spun tot pina la exasperare, sa ne unim noi cu Republica Moldova si dup-aia om vedea cum poate sa existe o enclava gen San Gagauzino, fara ca si noi sa fim de acord cu asa ceva. Si cand zic noi, ma refer la români… pentru ca dupa Unire legea care va guverna va fi cea românească, unde nu mai scrie nimic de alea 3/5 din nu stiu ce…

    • Gagauzia e jumatate dintr-un judet.
      Si daca te apuci sa faci Unire acum, Gagauzia are drept legal si constitutional sa paraseasca Republica Moldova, sa devina independenta.
      Scoti legal Art.1(4) din Legea 344/1994 si abia apoi faci Unirea. Altfel, te pomenesti ca se uneste cu rusia si dracu ne-a luat!
      De ce crezi ca rusia nici pana acum n-a recunoscut Transnistria? Pentru ca nu are acelasi statut legal/constitutional ca al Gagauziei. Asta si vrea Dodon sa faca, o dubla asigurare, un dublu santaj. „Statalitate” prin santaj legal de separatism.

    • Gagauzia e un cătun geopolitic subordonat deopotrivă Rusiei și Turciei! Ca să înțelegem despre ce e vorba…
      Crimeea, Odessa, Transnistria și Gagauzia sunt puncte care, la o adică, se pot uni într-o structură coerentă…

    • 135.000 de gagauzi-*editat- nici macar nu e o regiune compactă sau cumva- .

  8. sper ca SIE are cel putin un departament pe moldova…desi daca as afla ca ei nu se amesteca in afacerile rusilor nici macar nu as fi surprins la ce manea de tara am ajuns…pana acum romania pare de pe alta planeta in relatia asta…
    sint 30 de ani de la ‘revolutie’…trebuia ca toata zona aia sa fie legata economic de romania – europa…
    noi nu sintem in stare sa ne conectam propria moldova cu o amarata de autostrada spre bunastarea vestului…sau poate ca de fapt unii nu vor asta….
    sint chestii majore care se intampla in lume iar noi am pierdut 2 ani cu puscariasul dragnea… in timpul asta practic nu am contat afara…
    am fost la sefia ue…spuneti un singur lucru cu care ne-am remarcat/ am ramas din asta…nimic…3 nula…cred ca nu s-a vazut bruxelu scapat de psdei..
    si toate mizeriile astea pentru ca niste putori asistate social isi dau votul pe o kila de oloi si o galeata cu zahar…vai de capul ei de natie…

  9. Si asa ajunse si Sandica prim ministru in Republica Molotov! Ta-daa!

  10. PRO europenii au votat presedinte de parlament o persoana care a expulzat ambasadorul Romaniei si a participat la 9 aprilie ….

  11. Eu nu cred că Găgăuzia este adevăratul cui al lui Pepelea în republică, cred că majoritatea populației refuză unirea. Populație care are opinie influențabilă desigur ( eu nu le cunosc motivele) și de aici putem face analize. Rusia e interesată de menținerea influenței dar poate că o republică ce oscilează intre Uniunea și Federația este un motiv bun pt întărirea flancului estic al NATO. Practic menținerea interesului rus la granița României pune România pe harta intereselor geopolitice mondiale. Nu știu cine e Pepelea ăsta dar clar că e foarte pervers.

    • Herr Von Renn Weg

      @Răzvi era chiar aici pe site un articol unde erau prezentate sintetizat niste date de la ultimul recensamant in Rep Moldova, unde se vedea clar cresterea folosirii limbii romane, cresterea numarului de cetateni de nationalitate romana, dar si a oamenilor cu dubla cetatenie, adica si romana… Ca si la noi, si oamenii din Moldova au trecut prin greutatile comunismului (ma refer ca daca aveau putina minte ramasa intre urechi, nu se poate sa fi ramas cu impresia ca prosperitatea vine de la rusi), si ca si o mare parte din oamenii de la noi, au fost prin tari europene, fie la lucru, studii, sau doar in vacanta… bazandu-ma pe aspectele astea, eu cred ca daca sunt oameni care nu vor unirea, acestia sunt genul de oameni indobitociti de comunism si de Sputnik, sau care o mai fi Antena3-ul lor, iar oamenii de genul asta nu au cum sa reprezinte majoritatea iar minuni ca pe 26 mai se pot intampla si pe la ei. E opinia mea… nu i-o impun nimanui…

  12. Problema e alta, ce s-a dat si ce s-a luat,ce s-a promis si care e viitorul Rep.Moldovei dupa episodul asta,e clar ca UE,SUA si Rusia au cazut la un numitor,acum sa vedem care e ala/

  13. Salut. De 30 de ani ne tavalim in noroi si ne minunam de ce suntem nimic. Am vut timp berechet sa devenim cineva dar am ramas mult in urma, ca moldovenii sa se uite dincolo de garla ar trebui sa fim o tara normala din toate punctele de vedere ar fi trebuit sa avem aceiasi legislatie, sa fim deja legati cu RM cu autostrazi cai ferate economiile noastre trebuiau sa lucreze impreuna am avut timp daca se vroia sa-i convingem pe deputatii moldoveni sa voteze unirea, dar noi nimic si atat. Dupa decizia CCM sa vezi scandal in Moldova ar fi un motiv sa trimetem ceva trupe dincolo de Prut pentru a face ordine si acolo sa ramana cum sa intamplat in 1918.

    • Sa-i convingem pe deputatii moldoveni? Tu i-ai vazut pe parlamentarii lor si ai nostrii? Majoritatea sunt politruci trecuti de 50, cu o educatie demna de Plopana. Cu ce ii convingi? Cu planuri economice, viziuni despre energie, dezvoltare, strategii si date hard obtinute din teren din diferite locatii? Le-ai pierde atentia de la primele 3 minute…. Unii oameni pur si simplu nu pot atinge acest nivel de gandire abstracta, din lipsa de imaginatie si inteligenta. Pe aia nu-i poti convinge decat cu o bautura buna si o gagica si mai buna.
      Iar rusii stau mai bine la ambele capitole 😛 .
      Asta a votat poporul din RM. Si asta am votat si noi in 2003 si incoace.

      • Subscriu.
        Niste gloabe sovietice care sau trezit mari bișnițari de bala si politicieni peste noapte ( cu mici mici exceptii )

      • @checkmate…asa cum Unirea din 1859 a fost atipica fiind facuta pur si simplu prin alegerea unui domn comun in Moldova si Muntenia nu m-ar mira sa faca romanii si de data asta o figura atipica prin unirea Ro si RM prin simpla adoptare a pasaportului romanesc de catre majoritatea cetatenilor moldoveni. Dupa care s-ar constata ca de facto RM e locuita practic de romani si…fait acompli pt marile puteri. Ezact ca in 1859 🙂
        Pt noi din Romania mare ar avea o gramada de sens dpdv geopolitic si istoric chiar daca ar exista costuri economice mari in primele zeci de ani. Pentru romanii din RM la fel. Pentru celelalte minoritati din RM (rusi si ucraineni) nu cred ca le-ar fi mai rau in UE decat sub umbrela ruseasca doar ca acum nu realizeaza asta.
        Singurul lucru care ma ingrijoreaza cu adevarat in scenariul asta e faptul ca Bucurestiul nu prea se descurca nici macar cu administrarea actualului teritoriu. Poate ca ne-ar trebui noua o reforma mai intai.

        • Avem nevoie că de aer de o reformă administrativă profundă, nu de pensii speciale pentru aleșii locali. Ar interesa pe cineva intrarea în sistem și promovarea exclusiv pe criteriul competenței? Din partea politicului e o liniște asurzitoare pe tema asta.
          Toți așteaptă, în liniște, să pună mâna pe Marele Ciolan!

        • Unirea se poate face doar prin asimilarea lor pe criteriul economic în momentul în care România va putea sa aiba o economie puternică care sa absoarbă RM di punct de vedere a forței de muncă și a investițiilor unirea va fi doar o formalitate. Din pacate multi Moldoveni sunt nevoiți să lucreze în Rusia și de aici probleme, la urma urmei te uiti la cel ce te plătește. La fel de adevarat este si faptul ca multi Moldoveni si-au luat pasaport Românesc doar sa poata muncii în UE.

          • Noi aducem forta de munca din Vietnam, si nu putem sa asimilam moldovenii?

          • Prea putini mai lucreaza in rusia- toti au fugit din rusia- aau facut cetatenie Ro si sunt in europa- toti cei care au mai ramas acolo sunt prinsi de conjunctură.
            Stau pe salarii mici de 500-700 de dolari oentru ca rubla ruseasca s-a devalorizat tare din 2015 încoace.

        • „Dupa care s-ar constata ca de facto RM e locuita practic de romani ”
          Lucru care nu face actuala guvernare a Moldovei mai putin legitima. Sunt state in Golf locuite preponderent de indieni si oameni din Asia de SE, dar asta nu le face ilegitime. De ce ar parasi ciolanul? Doar fiindca majoritatea locuitorilor au cetatenie straina? So what? Au voie, conform Constitutiei (si a lor si a noastra).
          Tin sa precizez ca multi din Transnistria si Gagauzia au si pasaport rusesc, si muncesc pe-acolo.O facem noi? Nici o problema, o face si Duma.
          „ar avea o gramada de sens dpdv geopolitic si istoric chiar daca ar exista costuri economice”
          Dintre cele trei sensuri, singurul care conteaza cu adevarat e cel economic. Cel geopolitic e de obicei legat de cel economic, iar cel istoric are valoarea meniului pe care-l citeau bosii mai sus mentionati. In 18xx, avere=pamant, dar economia a evoluat. Momentan nu stiu daca are sens d.p.d.v al intrebarii „cum fac mai multi bani?” Care e baza intregului sistem capitalist.
          „Pentru celelalte minoritati din RM (rusi si ucraineni) nu cred ca le-ar fi mai rau in UE decat sub umbrela ruseasca doar ca acum nu realizeaza asta.”
          Au avut 30 de ani sa o realizeze… filozofia ruseasca e „suferinta pentru mandrie”. Vezi „Chernobyl”. Si cand zic ruseasca, ma refer ca acolo isi are polul. Nu e specifica lor, au avut multa grija sa o cultive si la altii.
          ” Poate ca ne-ar trebui noua o reforma mai intai.”
          Crezi?… Cei care realizeaza ca e mai bine cu UE isi iau pasaport romanesc. Si apoi italian 🙂 .

  14. Care e pozitia Romaniei in aceasta criza in desfasurare ?
    Pai o sa o aflam de la mos Melescanu, cand se trezeste… asa, peste vreo luna 😉

  15. Articolul ala din constitutie a fost votat pt ca armata Moldovei sa nu mai fie implicata in vreun conflict (ca sigur ar pierde; jandarmeria noastra i-ai bate mar…). Daca maine s-ar pune, prin absurd, problema scoaterii lui, probabil ca Gagauzia ar decide instant ruperea de Moldova.Dupa ce ar incepe sa ameninte din clipa in care se ia prima oara in discutie in mediul public. Si ar primi ajutor in acest sens din Crimeea. Si noi nu am putea interveni pt ca ar fi o problema interna a Moldovei, la fel ca Transnistria. Deci ar trebui sa voteze si scoaterea articolului si o cerere de Unire sau de sprijin militar contomitent.

    • Sprijin militar concomitent de la cine?
      Pentru că am impresia că limita teritorială a fostului URSS e o linie roșie…pentru toată lumea.
      Vrea cineva cu adevărat sa-si pună mintea cu Marele frate?

      • De la noi, fireste 🙂 .
        Poti actiona si in spatele fostei linii rosii, dar trebuie sa te cheme cei de acolo. Vezi balticii.

  16. Constantine un sfat: daca esti nou pe site si nu stii de politica automata de moderare ar fi de inteles{ce publici intra pt o perioada la moderare sa nu contina cine stie ce vorbe grele. mai ales daca esti user nou si necunoscut} dar aici nu suntem in pagina de comentarii a Libertatea sau click , si ne place sa discutam corect si amiabil chiar daca in contradictoriu.-Asa ca eu daca as fi in locul tau mi-as cere scuze sau macar mi-as retrage linsaturile alea si supturile adresate moderatorilor de pomana. dimineata placuta

  17. Aaa da, trolul moscovit isi face aparitia in perioada in care sunt cei mai putini cititori online cu un vocabular de invidiat. Timp de un sfert de ceas a tot impins si se poate vedea ce i-a iesit din c*r , cel mai probabil e mandru detinator de pasaport romanesc.

  18. R. Moldova, declarată „stat capturat” prin votul a 61 de deputați. Năstase vrea o adresare la CEDO „împotriva abuzurilor CC”…
    https://agora.md/stiri/57961/r–moldova–declarata-stat-capturat-prin-votul-a-61-de-deputati–nastase-vrea-o-adresare-la-ctedo-impotriva-abuzurilor-cc
    Fun fact: 61 de deputati e si numarul ala minim de trei cincimi (din 101 dalmatieni) necesar pentru orice modificare a Legii Gagauziei.

  19. Situația pare tranșată, având girul rusiei ue și sua. Pare din ce in ce mai clar ca zona va fi pentru încă o generație o zonă gri spre roșu, o zonă în care ue cedează din putina influență pe care o mai avea. Acum să vedem dacă frau îl forțează pe klaus sa-l primească pe dodon. Oricum noi vom continua să facem grădinițe, tevi de gaz și poduri chiar daca se prefigurează o graniță roșie pe prut.

  20. CC îl suspendă pe Igor Dodon din funcție. Pavel Filip, președinte interimar.
    https://agora.md/stiri/57986

    Cazu site-ul CC pentru o scurta perioada! 🙂

    Decizia: https://www.constcourt.md/libview.php?l=ro&idc=7&id=1500&t=/Media/Noutati/Curtea-Constitutionala-s-a-pronuntat-cu-privire-la-circumstantele-care-justifica-interimatul-functiei-de-Presedinte-al-Republicii-Moldova

    Ii dau copy-paste, mi-e sa nu cada din nou:

    09.06.2019
    Curtea Constituţională s-a pronunţat cu privire la circumstanţele care justifică interimatul funcţiei de Preşedinte al Republicii Moldova

    La 9 iunie 2019, Curtea Constituţională a Republicii Moldova a examinat sesizarea nr.113f/2019 depusă de către un grup de deputaţi privind constatarea circumstanțelor care justifică interimatul funcției de Președinte al Republicii Moldova.

    În baza articolelor 85 alin.(1), 135 alin. (1) lit. f) şi 140 din Constituţie şi a Hotărârii Curţii Constituţionale nr. 13 din 8 iunie 2019, Curtea Constituţională a emis următorul aviz:

    Se constată ca circumstanţă care justifică interimatul funcţiei de Preşedinte al Republicii Moldova în cadrul procedurii de dizolvare a Parlamentului refuzul deliberat al Preşedintelui de a-şi îndeplini obligaţia constituţională de a sesiza Curtea Constituțională, pentru constatarea circumstanțelor care justifică dizolvarea Parlamentului de legislatura a X-a, cu emiterea ulterioară a decretului de dizolvare a Parlamentului și de stabilire a datei alegerilor parlamentare anticipate, fapt care reprezintă, potrivit articolului 91 din Constituţie, o imposibilitate temporară de exercitare a atribuţiilor sale în acest sens.
    În baza articolului 91 din Constituţie, potrivit ordinii exercitării interimatului, Prim-ministrul în exercițiu, dl Pavel Filip, în calitate de Preşedinte interimar al Republicii Moldova va sesiza Curtea Constituțională pentru constatarea circumstanțelor care justifică dizolvarea Parlamentului de legislatura a X-a și, după caz, va emite decretul privind dizolvarea Parlamentului și stabilirea datei alegerilor parlamentare anticipate.
    Prezentul aviz este definitiv, nu poate fi supus niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

  21. Sper sincer sa nu se ajunga la violențe. Daca ceva ne-a invatat UE, Europa moderna in ultimii ani, e faptul ca orice lucru se obtine prin dialog si negociere. Asta desigur, daca cei care negociaza sunt ” sober” si nu cu votky in țeasta.

    Daca as fi Santa Klaus as pune armata putin in stare de alerta. Doar asa… de exercitiu.

    • @is28b2…da…e o situatie cu potential nasol. In cel mai rau caz daca se iau la paruiala in Chisinau si o iau pe cocoasa romanii de la rusofoni va fi greu pt. Romania sa stea sa se uite. Daca o iau pe cocoasa rusofonii va depinde foarte mult de ucraineni sa-i tina pe rusi deoparte ceea ce va da rusilor un pretext sa intervina in zona Odesei pt. a face jonctiunea cu „fratiorii” din Transnistria. Situatie cu potential foarte complicat la care s-a ajuns prin neglijenta de ani de zile. A noastra adica. Neglijenta. Prins in micile lui joculete de putere Bucarestul nostru drag a ajuns sa nu se mai poata ocupa de orase precum Iasi sau Cluj. Asta cand nu e ocupat sa le bage strambe.

  22. România este de o pasivitate absolut inconștientă in relatiile cu RM. De altfel se vede si din ce declara astia de la Chisinau… zic de Rusia, de Ucraina… Romania mucles! Cand noi ar trebui sa fim contrapondere acolo. Dar cu Mele la butoane, ce pretentii sa ai?

    • nu e doar „Mele”. Romania neglijeaza zona aia deja de ani numarati cu zecile. La fel ca si cu Marea Neagra unde in general pana sa isi infiga americanii interesu’ mai adanc, maximul nostru de implicare era gonirea cate unui pescador cu braconieri turci. Neglijeaza nu din motive politice si conspiratii ci dintr-un motiv simplu: pentru ca in Romania e posibil sa ai salariu de zeci de mii de lei pe luna pt. frecat duda. Sa fii un bou ca Tudorel si sa ai venituri cumulate mai mari decat PM-ul UK, sa fii sef la ANCOM (Grindeanu) si sa ai salariu comparabil cu seful FCC (echivalentul american al Agentiei Nationale pt Comunicatii), sa fii pilot pensionar la TAROM si sa ai venituri din salariu cumulat cu pensia egale sau > cu un pilot de F-18 in USN. Sa ai generali precum Ilie Nastase sau Gheorghe Turda in timp ce Gagarin si Neil Armstrong, prezenti in manualele pt. scolari din toata lumea, au plecat pe lumea ailalta colonel si respectiv locotenent. Oameni buni, va dati seama? Ala pilotat X-15 si a fost primul pe Luna si n-a inventat nimeni grade speciale pt. el. PENTRU CA IN ROMANIA LUCRURILE MERG SI ASA! De ce te zbati asa ba, crezi ca-ti face statuie, nu vezi ca esti prost? Ce-ti iese tie din chestia asta?

  23. Se apropie alegerile, in acest moment nimeni nu Risca. Oricum se va lasa cu sange, vedem maine cand se va intruni Guvernul. Csat ul doarme! Ar trebui profitat de criza asta si facute ceva exercitii. Pusi toti in alerta de la ministerul de interne, aparari, sanatatii… Toti pozitionati pe pozitii, un scenariu real.

  24. Rusia zburda prin Republică. Nici UE și USA nu stau pe loc. Doar România consolidează de trei decenii oligarhii moldoveni, care numai proRomania și pro-unioniști nu sunt.
    Probabil ca și SUA și UE s-au saturat de această șleahtă de patrioți moldovani. Oricum, cu sau fără sprijinul Rusiei ar trebui curățată clasa politică de la Chișinău. Se pare că igienizarea va începe cu Plajotniuc și CCM.
    Fără aceasta curățenie alegerile parlamentare vor fi totdeauna viciate grav.
    Dacă moldovenii ne vor ca frați sau nu este deopotrivă opțiunea lor dar și a noastră. Diplomația românească strălucește prin absentă la Chișinău!
    Dacă vor sa meargă cu Rusia, de ce să nu îi lăsam?
    După un deceniu vor putea culege roadele. Ori cu UE, ori cu Rusia!

  25. Acum au sarit la gatul lui Joianis ca doar el clameaza sus si tare ca reprezinta pulitica externa a Romaniei. Doar ca am auzit aceste „reverse words „, sau cum vreti sa le spuneti, si la Dragnea care pe 27 spunea ca el nu a fost impotriva referendumului, si la Trady, care tot aceleasi vorbe avea in gatlej. Niste ticalosi care ar fi in stare sa dea vina pe femei ca au fost violate fiindca erau singure in statia de tramvai..

    • Da, l-am vazut recent pe Fifor spunand prostia asta, ca, in privinta esecului pentru locul de membru nepermanent in Consiliul de Securitate al ONU in favoarea Estoniei – „Iohannis e de vina pentru ca el reprezinta politica externa”.

      • Iohannis nu e singur de vina, insa are si el partea lui. Presedintele conduce politica externa a tarii, asa prevede Constitutia si chiar Iohannis a subliniat asta in mai multe 4anduri (spre exemplu cand cu potentiala mutare a ambasadei in Ierusalim).
        Iar de relatia cu RM Iohannis a fost complet dezinteresat de cand a ajuns presedinte. Iar aici chiar are o mare vina, serviciile secrete raportandu-i direct.

  26. România ar trebui …..
    România nu se impune în Harcov, România nu își apără cetățenii umiliți sau omorâți prin străinătate. De curând un nătărău zicea ca România trebuie sa nu deranjeze când cetățenii ei sunt omorâți prin Cipru. România e plina la nivel de jos de specimene mulțumite doar sa haleasca o şaorma și condusă de plahotniucii noștri. Acum o suta de ani România își apăra cetățenii și integritatea ocupând Budapesta și Chisinaul, umilind armata ungara și dezarmand armata rusa. Acum ……

    • Tu esti cel care trimitea doua fregate in apele Ciprului? Asta in conditiile in care cele doua romance erau victime ale unui criminal in serie alaturi de femei de alta nationalitate
      iar autoritatile cipriote faceau eforturi pentru recuperarea corpurilor tuturor victimelor si il arestasera pe criminal? Pe cine faci tu natarau cand nu esti in stare sa vezi ca sunt doua probleme diferite.

  27. Si eu propun ca armata noastra sa fie prezenta la granita RM.ptr ” antrenamente” ca sa bagam morcovul in fundul rusofonilor, intarim moralul fratilor moldoveni si in caz de paruiala la Chisinau, guvernul provizoriu poate cere Romaniei ajutor militar ….

    • … Si eventual RoAF sa survoleze Chisinaul!?
      … Lasa armata ca are destula treaba zilele astea pe la Cincu!
      Dar daca guvernul ales democratic al RM va solicita oficial ajutor, atunci se va rezolva.

  28. Intrebare intrebatoare: cine conduce RM la momentul asta?

  29. Sunt curios ce se va intampla dupa ce dispare din peisaj oligarhul problema. Asta este interesant de prevazut.

  30. Spre deosebire de SIE, reteaua Soros se dezice de Plahotniuc:
    http://www.romaniacurata.ro/elicopter-pentru-plahotniuc/

    • N-a muscat nimic, toate titlurile astea cu „Maia a tradat, a muscat, a luat o decizie controversata…” mai frate, la ce oare se asteapta unii…Sorin Ionita, aproximativ: „hai sa ne Unim cu Maia” (si nici macar nu era una din glumele lui).
      Ce dracu e asa de greu de inteles ca nici un politican din RM – poate doar pe linie de Partid Liberal – n-ar absolut nici un interes cu privire la o impartire a puterii cu Romania, Unire sau mai stiu eu ce?
      Ce dracu sunt toti asa de…”surprinsi”?

  31. Medicamente….
    Criza politică de la Chișinău. Meleșcanu susține varianta partidului lui Plahotniuc: Singura soluție este întoarcerea la electorat / I-am spus ambasadorului român să se întâlnească astăzi cu Plahotniuc:
    https://www.hotnews.ro/stiri-esential-23196585-melescanu-sustine-varianta-partidului-lui-plahotniuc-singura-solutie-este-intoarcerea-electorat.htm

  32. Se pare ca aceasta criza ne-a cam prins cu c**u gol. Ce socant…
    In alta ordine de idei, oare ce se poate face de aici incolo? Data fiind situatia noastra politica, incep sa ma intreb daca toate aceste miscari nu sunt special contomitente. Adica, mustata nu a castigat lupta cu societatea civila? No worries, avem plan B. Si cu niste aroma de Harcov intre timp….

    • capatu satului

      la mintea mea, totu a fost programat dinainte la moskva,
      asta este munca unor servicii profesioniste, studiul constiintei colective si incercarile de manipulare ale acesteia,
      in realitate a iesit un film prost cu actori nepriceputi,
      ca si in urma cu ceva timp cand absolventii fsb se plimbau la absolvire cu G class tuning,
      sa stie fraierii ce psihologi si sociologi buni au iesit la fsb,
      daca ai G class poti avea o reprezentare diferita a dusmanului de clasa sau a inamicului,

      problema e ca sunt multi tradatori pe glob care asteapta lumina de la moskva,
      pe masura ce te indepartezi de emițător semnalu se distorsoneaza si iese din ce in ce mai prost, uneori iese ecou sau ceva defazaj,
      cam ca la ministresu nostru de extern,
      azi intr-un fel,
      maine se razgandeste,
      pe ziua de azi ministeru declara o alta opinie ca sefu lui,
      http://www.ziare.com/teodor-melescanu/ministru-de-externe/ministerul-de-externe-isi-anunta-in-sfarsit-pozitia-in-criza-de-peste-prut-melescanu-spunea-ieri-altceva-1565059,

      cam ca si strumpf,
      asta se poate intampla intr-o tara in care serviciile au picat sau stau pres in fata conducerii temporare,
      cam ca la noi,
      io zic, se prea poate sa mai insel, ca se vrea a fi o pregatire a unei intrari trimufale pt fostu primar de Orhei – asta ce da la toata lumea bani prin Orhei si are ceva legaturi cu fraude, infractiuni, etc.
      banii la asta, cu nume de piele de porc, fost primar din Orhei, nu s-au terminat,
      el da in continuare la toti, sa moara fraierii de invidie, ca oricum nu da din banii lui, fratii de credinta de la moskva il protejează, ca si justitia de peste Prut,
      nu ca justiția noastră ar sta mai bine, dar asta e alta discutie,
      pai sa sa faca si la Orhei o catedrala pt ca sa vina chirilicu rusilor sa le explice cum se face credintza cu mitraliera, sau de ce nu cu racheta intercontinentala,

      de aceea presedintele rusilor a zis ca ei saluta schimbarea,
      interesant ca rusii ii dau lunar lui dodon 700.000 USD, sau ii dadeau pana in aprilie,
      oprirea banilor trebuie sa aiba alta semnificatie decat vede lumea,
      rusii au discutat cu dodon dupa ce nu au mai dat banii,
      i-au spus ca filmu se apropie de finish
      http://www.ziare.com/europa/moldova/dodon-s-a-intalnit-cu-putin-in-kazahstan-duce-moldova-tot-mai-inspre-rusia-in-timp-ce-tiraspolul-ameninta-cu-judecata-1563501
      filmu cu dodon seamana cu filmu ala de vreo doua saptamani de la austrieci,

      rusii vor pe altcineva la Chisinau,
      dupa pohta si naravu lor,
      noi nu suntem in stare sa contrabalansam influenta rusa, fără conducători a fost greu si in 40 iar azi e mult mai greu
      noi nu putem contrabalansa influenta rusa la noi in tara, asa ca in exterior mai greu,
      desi dincolo de Prut sunt fratii nostrii de o limba si de-un sange cu noi,
      care au pătimit sub rusi mai greu ca acei de dincoace de Prut

      ar putea sa mearga la conducerea de la Chisinau patriarhu nostru ca oricum el e frate de credinta cu inamicu de la moskva,
      maybach s 600 avea parca, el merita,
      http://www.ziare.com/stiri/papa-francisc-in-romania/papa-cu-loganul-iohannis-cu-mercedesul-de-ce-nu-a-vrut-suveranul-pontif-o-masina-blindata-1563739
      credinciosi sa stea la conducerea tarii plângând pt. medicamente, spitale, drumuri, si alte lucruri pamântești gen tehnica de lupta,
      pai poporu sa suporte daca vrea catedrale si patriarh,
      spitalu se face din fonduri private, daca se face,
      Doamne ajută să fie cât mai multe,
      valcovu a zis ca lui ii iese spitalu de 4-5 ori mai scump decat zic aia de la UE,
      o fi un semn poate,
      in orice caz un semn foarte prost pt noi,
      Doamne iarta-ne,
      iubesc tradarea dar urasc pe tradatori

  33. Am mai spus și cu altă ocazie, dacă situația va deveni critică, pentru că americanii sunt singurii care nu vor ”pământ și apă” de la noi, să avem pregătită cererea pentru a deveni măcar protectorat american!
    Așa, să fie făcută…just in case…

  34. Da, Doamne, sa se refugieze din prostie pana la urma in Romania! De abia astept sa-l tradeze serviciile noastre, prea si-a facut de cap la est de Prut si obisnuia sa ii scuipe cu bolta „pe ai nostri”!
    https://www.gandul.info/stiri/vlad-plahotniuc-anunta-ca-va-forma-o-opozitie-activa-din-afara-tarii-18172533

  35. „În timp ce ruşii îi deschid pe bandă rulantă dosare penale lui Plahotniuc, unul mai bengos ca altul, americanii l-au repatriat la Miami. Cică are de mult interese de business acolo. În plus, ar fi acordat servicii (informaţii) importante. Filmotecă? Audio?”, a scris Ion Sturza pe pagina sa de Facebook.
    http://tvrmoldova.md/ro/politic/fostul-premier-ion-sturza-in-timp-ce-rusii-ii-deschid-dosare-penale-lui-plahotniuc-americanii-l-au-repatriat

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *