Enciclopedia Armelor: de la AC-1 la Csaba 39m

Episodul XCIII: Vecinii din pusta

 

 AC-1 -Nicholas Straussler

Astazi ne vom opri la vecinii din pusta, in anii premergatori WW II, adica la Ungaria stat care, in urma Trianonului, avea voie sa detina maxim 35000 de militari (in anii *20-*30, acestia erau cu precadere infanteristi si cavaleristi) dotati cu armament usor de infanterie. Orice tip de armament greu, precum artilerie, tancuri sau avioane era interzis, de respectarea acestui lucru aveau grija cei 52 de ofiteri ai Antantei  ce supervizau ceea ce mai ramasese din fosta armata austro-ungara (in aprilie 1867 este creat Imperiul Austro-Ungar, iar in data de 5 decembrie 1868 ia fiinta Magyar Kiralyi Hondvedseg/Armata Regala Maghiara care, din 20 octombrie 1944, se transforma in “Hondvedseg/Armata”, asta dupa bataile crunte primite de la romani si sovietici si infrangerea umilitoare a lui Horthy, amiralul fara flota), acesti consilieri facand parte din din Comisia Militara Inter-Aliata de Control (aveau sa fie retrasi pe data de 31 martie 1927, armata maghiara incepand, discret si pe ascuns, sa-si imbunatateasca capacitatile si dotarea).

Oricum, pe la inceputul anilor *30, Ungaria, stat ce nu mai detinea nicio iesire la mare, dispunea de forte militare modeste, de dimensiunea aproximativa a 7-9 brigazi (regimente.Pe data de 11 mai 1922, Ungaria detinea cu certitudine: 7 brigazi mixte –inscriptionate de la 1-7;2 brigazi de cavalerie, inscriptionate de la 1-2; o brigada de artilerie tractata hipo, numita Brigada 1; trei batalioane de ingineri militari in formare. Brigada Mixta 1”Vegyesdandar” se pare ca avea in componenta sa: 2 regimente de infanterie –Regimentul 1 si Regimentul 14;un batalion de artilerie usoara dotat si cu biciclete; un regiment de Husari/Cavalerie;o companie de transmisiuni; o companie de sprijin/logistica dotata cu mijloace hipo si cateva automobile si tractoare; o mica flotila fluviala pe Dunare), fata de Romania, Iugoslavia si Cehoslovacia care, impreuna, detineau 60 de divizii. Situatia insa n-avea sa mai ramana mult timp asa, revizionismul maghiar si dorinta de a recastiga „fosta glorie” de odinioara si visul de redobandire prin forta a „teritoriilor pierdute”, ducand la un program intens de reinarmare al Ungariei, cu sprijinul Germaniei si Italiei, program anuntat oficial pe data de 5 martie 1938, la Gyor, de catre „prim-sinistrul” lor de-atunci, Kalman Daranyi (nu pot a nu ma gandi la Armata Romana care si-a cam luat adio de la suplimentarea bugetului de care avea neaparata nevoie…Multumim xUE!. Amu’ prim-sinistrul nostru poate ridica din umeri, noi am vrut da’…Din nou, ramanem cum suntem, ba e loc si de mai rau!). Ca urmare, Ungaria implementeaza pe data de 1 octombrie 1938 un plan ce-ar fi trebuit incheiat in cinci ani, de reinarmare, reorganizare si dezvoltare a fortelor armate, cunoscut drept „Huba I-III” ,ce revizuia toate ordinele de lupta, obiectivele si strategiile anterioare.

 Infanteristi unguri pe biciclete

Astfel, dupa dobandirea dreptului de reinarmare de catre Ungaria, s-a trecut in ritm alert la reorganizarea si dezvoltarea armatei cu sprijin masiv din partea Germaniei si Italiei. Ca urmare a masurilor intreprinse, in numai patru ani, efectivele armatei ungare au crescut de la 30000 de oameni (in 1938) la 1630000 de oameni (la 1 martie 1943), din care 570000 erau relativ bine instruiti, iar restul avand o pregatire militara redusa.

Ca baza legala pentru sporirea efectivelor mobilizabile, prin Legea pentru apararea nationala din martie 1939, s-a introdus obligativitatea serviciului militar cu stagiu activ de 3 ani, precum si obligativitatea serviciului premilitar incepand de la 10-12 ani; pentru instructia militara ce se facuse in mod camuflat pana in 1938, si apoi pentru instructia postmilitara, s-a infiintat asociatia Tiraliorilor. Obligativitatea serviciului militar in caz de razboi a fost extinsa pentru barbati, de la 14 la 70 de ani, iar pentru femei, de la 18 la 45 de ani. Pe aceasta baza legala, conform informatiilor detinute de catre Biroul 2 al Armatei Romane, si prin incorporari si concentrari succesive, efectivele instruite au sporit an de an, astfel ca in anul 1943 ele depasisera 1500000 de oameni.

In paralel cu sporirea efectivelor, armata a fost inzestrata cu armament si material de razboi, in mare parte de provenienta germana si italiana, iar pentru aceasta s-au facut eforturi considerabile din punct de vedere financiar. Conform informatiilor detinute de Serviciile romanesti (SSI si Biroul 2), in loc de 600 milioane pengo (moneda ungara de atunci), fond prevazut in programul de reinarmare ce a fost intocmit in anul 1938, in cei patru ani care au urmat s-au cheltuit peste patru miliarde si jumatate de pengo (circa 135 miliarde de lei, la paritatea si valoarea leului de atunci) peste prevederile bugetelor ordinare. Iata si cifrele concrete detinute de catre Biroul 2 din MStM al Armatei Romane, legate de efortul financiar destinat inarmarii, defalcat pe patru ani:

-1940: 394056666 pengo =11821699000 lei;

-1941: 451500000 pengo =13545000000 lei;

-1942: 664703000 pengo =19941000000 lei;

-1943: 952906000 pengo =28587180000 lei.

Conform informatiilor stranse de catre /Serviciul Secret de Informatii/SSI si Biroul 2 din MSt.M al Armatei Romane, la acea vreme, mare parte din aceste sume, deloc nesemnificative, erau destinate masurilor speciale menite sa creeze conditii favorabile pentru eventuale operatiuni militare contra Romaniei. Interesant este faptul ca aceste sume au crescut de la an la an, dar si mai interesant este faptul ca Serviciile romanesti erau la curent cu “interesul” deosebit acordat Romaniei, fiindca Ungaria nu s-a limitat doar la atat, despre actiunile iredentiste maghiare am vorbit pe larg in serialul, VISUL UNGARIEI MARI SI SERVICIILE SECRETE DE INFORMATII ALE ROMANIEI. Din pacate astfel de actiuni au loc si astazi, desfasurate de cetateni romani de etnie maghiara cu mintea aburita si vise umede legate de defunctul imperiu austro-ungar…Sunt cunoscuti, ii auzim, ii vedem, nu-s multi, nu reprezinta minoritatea maghiara in intregul ei, si nu-s sprijiniti, cel putin asa spun oficialii maghiari, de catre “aliatul” din NATO, insa sunt deranjanti pentru demnitatea si siguranta nationala, pentru romani si Romania. Cat vor mai fi tolerati, pana unde vor fi lasati sa mearga cu actiunile lor iredentiste si jignitoare la adresa noastra si a STATULUI  NATIONAL UNITAR SI INDIVIZIBIL –ROMANIA?

                                                   AC-2 -Nicholas Straussler

La 1 martie 1940, Ungaria avea trei corpuri de armata, acestea coordonand unitati, mari unitati si comandamentele aferente desfasurate in intreaga tara care, la acel moment erau urmatoarele:

-Armata 1 cu comandamentul la Kolozsvar;

-Armata 2 cu comandamentul la Budapesta;

-Armata 3 cu comandamentul la Pecs;

-Corpul 1Armata cu comandamentul la Budapesta;

-Corpul 2Armata cu comandamentul la Szekesfehervar;

-Corpul 3Armata cu comandamentul la Szombathely;

-Corpul 4Armata cu comandamentul la Pecs;

-Corpul 5Armata cu comandamentul la Szeged;

-Corpul 6Armata cu comandamentul la Debretin;

-Corpul 7Armata cu comandamentul la Miskolc;

-Corpul 8Armata cu comandamentul la Kassa;

-Corpul Mobil de Armata/Gyorshadtest, infiintat pe data de 1 martie 1940, cu comandamentul la Budapesta, avea in compunerea sa: 2 brigazi de cavalerie, Brigada 1 si Brigada 2, infiintate pe data de 1 octombrie 1938. La ramasitele acestora s-a adaugat din data de 1 mai 1944, Brigada 1 Cavalerie Completare. O brigada de cavalerie avea in compunerea sa: artilerie tractata hipo; artilerie motorizata; doua batalioane de infanteristi pe biciclete; 1-4 companii de recunoastere si asalt (infanterie moto, tancuri usoare, tanchete si vehicule blindate de sprijin); 2-4 regimente de husari/cavalerie, fiecare avand o companie de mitraliere si trei companii de vanatori de munte. La toate acestea se adaugau doua brigazi motorizate, Brigada 1 Motorizate si Brigata 2 Motorizate.

Fiecare Armata/Hadserreg insuma trei Corpuri de Armata, fiind comandata de catre un general sau un general-colonel. Din primavara lui 1941 a fost infiintat un Corp de Armata destinat exclusiv apararii antiaeriene a teritoriului, urmat pe data de 6 octombrie 1941 de Magyar Megszallo Csoport/Grupul Maghiar de Ocupatie. Pe 4 septembrie 1940 a fost infiintat Corpul IX Armata destinat ocuparii nordului Transilvaniei, cedat Ungariei in urma Dictatul de la Viena din data de 30 august 1940. La sfarsitul lui 1941, armia honveda avea 45 de brigazi, dintre acestea 27 erau de infanterie (brigazile de la 1-24 fusesera infiintate pana/pe data de 23 ianuarie 1939/brigazile de la 25-27 fusesera infiintate pana/pe 15 septembrie 1940). Initial, o Brigada/Dandar era formata din 9500 de oameni sub comanda unui general-maior si avea in compunerea sa: o companie la dispozitia Cartierului General; o companie Aprovizionare/Intendenta; 1-2 batalioane de artilerie de camp, fiecare cu cate sapte baterii; 2 regimente de infanterie, fiecare regiment/ezred fiind condus de catre un colonel, avand in compunerea sa o companie de mitraliere si trei batalioane de infanterie.

Un batalion de infanterie/zaszloalj era condus de catre un locotenent-colonel sau maior, mai tarziu si capitan, avand in compunerea sa un pluton aflat la dispozitia comandantului ce deservea si punctul de comanda al batalionului, o companie de mitraliere si trei companii de puscasi, aici fiind inclusi si lunetisti. O companie de infanterie/szazad era condusa de catre un capitan sau locotenent, mai tarziu si de catre subofiteri, precum sergentii, si avea in compunerea sa patru plutoane de puscasi (pe frontul sovietic,in URSS, n-a mai contat ierarhia militara stricta la conducere, unitatile fiind rapid decimate. Armata germana si romana se confruntau si ele cu aceeasi problema pe frontul antisovietic). Un pluton/szakasz era condus de catre un sublocotenent, stegar sau ofiter-cadet, secondat de catre sergent si avea in compunerea sa un mortier usor de transee si trei pusti-mitraliera (mai tarziu, in URSS, grupuri de 6-8-11 oameni, numite de catre soldati “raj/roi”, ajunsesera sa fie conduse de catre un caporal, datorita pierderilor catastrofale). Si Magyar Kirali Honved Legiero/MKHL/Forta Aeriana Regala Maghiara a Apararii Teritoriului fusese intarita si reorganizata, aceasta avand mai multe Vadaszosztaly/Grup de Vanatoare si, implicit, mai multe Vadaszszazad/Escadrile de Vanatoare insa, despre toate acestea, in articole viitoare.

                                                               Straussler AC 1

Se pare ca la nivelul anilor 1942-1943, o companie de infanterie avea in dotare 8 mitraliere usoare Solothurn 35M (calibrul 7,92/8 mm), 6 mitraliere grele Schwarzslose 07/31M (calibrul 8 mm, acestea fiind utilizate si in trageri antiaeriene), doua pusti antitanc Solothurn 36M (calibrul 20 mm) si doua mortiere de calibrul 80/81 mm, 36M-german sau 39M-unguresc (fabricat la Diosgyor din 1936 dupa cel francez, Brandt, greutate 85 kg, greutate proiectil 4,12 kg,rata de foc 20-25 proiectile/minut, elevatie cuprinsa intre +40°/+88°, travers cuprins intre +6°/+130°,raza de actiune cuprinsa intre 50 m-4300 m).

Oricum, in aprilie 1941, armata germana a intrat pe teritoriul Ungariei in vederea invaziei Iugoslaviei, solicitand participarea armatei maghiare la gheseft, ceea ce s-a si facut, mobilizandu-se in acest sens Armata a III-a, compusa din:

-Corpul 1Armata, format din Brigada 1/13/15 Infanterie;

-Corpul 4Armata, format din Brigada 2/10/12 Infanterie;  ;

-Corpul 5Armata format din Brigada 14/19 Infanterie si Brigada a II-a Cavalerie/Husari;

-Corpul Mobil de Armata/Gyorshadtest, cu Brigada I Cavalerie/Husari, Brigada 1/2 Motorizate.

Pentru a putea intelege mai bine, acum si in articole viitoare, denumirile militare uzuale folosite in armata maghiara pe-atunci  (partial, si-n ziua de astazi), consider ca este util a vedea care sunt acestea: Tuzerseg-Artilerie; Uteg-Baterie; Hadsereg-Armata; Hadtest-Corp de Armata; Hadosztaly-Divizion; Ezred-Regiment; Zaszloalj-Batalion; Szazad-Companie; Szakasz-Pluton; Osztag-Grupa; Honved-Soldat; Utasz-Pionier; Mesterlovesz-Lunetist; Ejtoernyos-Parasutist; Harckocsizo-Tanchist; Felderito-Cercetas; Aknaveto-Mortier; Legi Tamogatas-Suport Aerian; Legelharito-Antiaerian; Pencelelharito-Antitanc; Rohamloveg-Tun de Asalt; Rohamtarack-Obuzier de Asalt; Pencelvadasz-Vanator de Tancuri; Harckocsi-Tanc; Harckocsi Konnyu-Tanc Usor; Harckocsi Kozepes-Tanc Mediu; Harckocsi Nehez-Tanc Greu; Pancelozott Gumikereku-Masina Blindata; Geppuska-Mitraliera/Arma Automata; Motorgeppuska-Mitraliera pentru Vehicule Blindate/Motorizate.

Referitor la eroul articolului de fata, Csaba 39M, dar si a inceputurilor constructiei de blindate in Ungaria, si-aici trebuie sa recunoastem c-au facut-o cu mult inaintea noastra, trebuie sa ne oprim inainte la cel ce-a facut posibile toate acestea si nu numai, si-anume asupra renumitului inginer-proiectant britanic de origine maghiara, Nicholas Peter Sorrel Straussler (Straussler Miklos, anterior obtinerii cetateniei britanice in februarie 1933).

Nascut in Ungaria, s-a remarcat, pana la data plecarii in Marea Britanie in perioada interbelica, ca un inovator inginer auto. In perioada 1928-1933, Straussler conduce compania “Folding Boats and Structures Ltd” patentand numeroase sisteme de flotatie pentru tancuri si vehicule amfibii, multe dintre acestea regasindu-se, ulterior, pe tancurile amfibii folosite la debarcarea din Ziua Z (vehicule la care a si lucrat dealtfel). Acest fapt avea sa atraga dea lungul anilor colaborari cu firme britanice renumite, precum Alvis Cars din Coventry (proiecte de vehicule blindate, precum AC-1/1932), Vickers-Armstrong (proiectare accesorii pentru tancuri, carucioare pentru bombe de aviatie si altele) si companii maghiare intr-o varietate de proiecte (precum WMM). Si-a creat propria companie, numita Straussler Mechanisation Ltd. in Coventry/Marea Britanie, aici construind prototipurile AC-2 si AC-3, productia acestora urma a fi facuta de catre o noua companie infiintata in iulie 1936, numita Alvis-Straussler. Mai tarziu avea sa imbunatateasca designul blindatului AC-2, acesta fiind construit in Ungaria de catre Weiss Manfred Muvek din Csepel/Budapesta (WMM/Fabrica Manfred Weiss, era situata pe insula Csepel din sudul Budapestei. Au produs biciclete, motociclete, autoturisme, autobuze, camioane, tractoare, aeronave, tancuri si vehicule blindate. Au produs camioane cu trei osii pentru armata maghiara, WM H-1 si WM H-2, vehicule blindate proiectate de catre Straussler si seria tancurilor Turan), sub numele de Csaba 39M.

Primul vehicul premergator Csaba 39M a fost construit de catre Straussler in Ungaria, la WMM in Csepel/Budapesta, in anul 1933, acesta fiind neblindat si avand caroseria aerodinamica realizata din tabla de otel, corp alungit cu mari ferestre laterale, a fost numit Straussler Mk.I/AC-1, 4×4 si directie pe toate cele patru roti (se pare c-a fost prezentat si armatei maghiare, insa n-a fost acceptat. Vehiculul avea urmatoarele caracteristici: construit in 1933 de catre compania WMM la Budapesta;greutate de aproximativ 4 tone;echipaj 2;lungime 4,50 m; latime aproximativ 2 m; inaltime aproximativ 2 m; nearmat; motor Ford pe benzina, 4 cilindri, 75 CP,carburatie, 3,3 litri, racit cu apa; transmisie mecanica,4 trepte, provenind de la un camion Ford AA;suspensie lamelara cu arcuri foaie dispuse transversal fata-spate; cauciucuri Dunlop Trackgrip 30×5;viteza maxima pe sosea de aproximativ 70 km/h;autonomie pe sosea 150 km. In anul 1935 acest prototip a fost modificat avand capacitatea motorului marita la 3,6 litri,110 CP, avand o buna comportare off-road, putand sa urce pante relativ mari, insa n-a fost suficient pentru Ministerul Apararii de la Londra. Ca urmare, in anul 1935, a aparut prototipul Straussler Mk.2/AC-2, acesta avand radiator circular si paleta de ventilator.

Mai mult decat atat, vehiculul dispunea de doua posturi de conducere, fata-spate, ceea ce facea ca extragerea vehiculului din zona periculoasa sa se poata face rapid. Vehiculul era foarte avansat pentru timpul sau, inovator si revolutionar, avand patru roti motoare -4×4, motorul dispus in spate, suspensie lamelara cu arcuri foaie dispuse transversal fata-spate, caroserie realizata din tabla de otel turnata, neprinsa cu nituri cum inca se obisnuia in acele vremuri. Vehiculul era relativ usor de intretinut. Doua prototipuri au fost produse in 1935 de catre WMM in Budapesta, Royal Air Force testand un AC-2 in desert, pe ruta Port Said/Egipt-Bagdad/Irak, cu rezultate satisfacatoare, insa au fost identificate probleme la diferential si frana. Totusi au comandat 12 exemplare, toate ajungand in Orientul Mijlociu, se pare ca-n vara lui 1941 inca existau in Irak. Cel de-al doilea prototip a ramas la Straussler Mechanization Ltd, fiind utilizat ca vehicul de prezentare pentru eventuali clienti). Acest vehicul (AC-1) a fost dus in Marea Britanie pentru a fi prezentat armatei britanice.

N-a avut succesul scontat, a atras totusi atentia Ministerului Aerului fara a veni si vreo comanda, insa mai tarziu, pe sasiul acestui vehicul a fost pusa o caroserie din lemn si folosit ca prototip pentru Mk.III/AC-3 (cel mai probabil caroseria din lemn a fost montata de catre WMM inainte de a trimite masina in Anglia, pe prototipul AC-1. Cel mai probabil asa a fost). Oricum, la 13 iulie 1936, s-a format un joint-venture intre Straussler Machanization Ltd. si Alvis Engineering Company, noua companie purtand numele de Alvis-Straussler Ltd. Ca urmare a aparut varianta AC-3, caroseria fiind produsa de catre WMM din Budapesta.

 

  Prototipul Alvis-Straussler Mk.3/AC-3 avea blindaj inclinat, iar turela avea sapte laturi/fatete inclinate/placi de otel inclinate de forma hexagonala, de 13 mm grosime, dispunea de ventilator pentru evacuarea gazelor rezultate in urma tragerii, suspensie independenta si directie pe toate cele patru roti, insa cel de-al doilea post de conducere a fost eliminat. A avut un succes limitat, 12 astfel de vehicule blindate au fost exportate in Olanda (aceste vehicule au ajuns in Indiile Olandeze, in serviciul administratiei coloniale olandeze, mai bine spus in Indonezia. S-au aflat in serviciul Royal Dutch Indies Army/Koninklijk Nederlands-Indisch Leger/KNIL. In 1936, societatea olandeza “Merrem&La Porta” in asociere cu Straussler,la cererea olandezilor, a revizuit suspensiile si designul cutiei blindate, adaptandu-le mai bine la caracteristicile climei tropicale, acestea dispunand de doua mitraliere, una in turela, cealalta la partea frontala a cutiei blindate –varianta ce foarte probabil a purtat numele de AC-3D.

                                                                   AC 3D

Exista documente care sustin ca pe data de 26 mai 1936, reprezentanti ai administratiei coloniale din Indiile Olandeze au vizitat compania Alvis Car Engineering Co.Ltd din Coventry . Arhivele olandeze detin documente care atesta ca primul contact dintre Ministerien van Kolonien-Commissariat van Indische Zaken/Ministerul Coloniilor-Biroul Comisariatului pentru Afacerile Indiilor Olandeze si firma Alvis-Straussler ar fi avut loc in februarie 1936, prin intermediul societatii comerciale olandeze Merrem&La Porte din Amsterdam, aceasta fiind reprezentanta Straussler Mechanization Ltd. in Tarile de Jos), alte 3 ajungand in Portugalia, asta in anul 1938 (primul astfel de vehicul a fost trimis in 1937 in Portugalia pentru testare si evaluare, 3 exemplare fiind comandate, acestea ajungand anul urmator. AC-3D, conform surselor portugheze, avea urmatoarele caracteristici: greutate 4 tone; echipaj 4; lungime 4,64 m; latime 2,10 m; rezerva interna de combustibil 205 litri;viteza maxima pe sosea 77-80 km/h; motor Alvis, 4,3 litri, 110-120 CP, 3600 cc. Compartimentul motor era separat de compartimentul echipajului printr-un perete ignifug; cutie de viteze mecanica cu sase trepte de mers inainte si una de mers inapoi;pneuri din cauciuc masiv, antiglont, datorita suspensiei independente fiecare roata putea fi deplasata vertical cu 80 cm, fara a se compromite stabilitatea masinii, oferind bune performante off-road; autonomie pe sosea 600-640 km;blindaj: podeaua, 4 mm grosime/coca blindata, 9 mm grosime/ plafonul,4 mm grosime/turela 13 mm; armament: o mitraliera Colt-Browning, calibrul 12,70 mm, rezerva interna 500 de proiectile/doua mitraliere Vickers, calibrul 6,50 mm, rezerva interna 1350 de proiectile.

                                                                 AC 3 in RAF

Cel mai probabil au fost construite 12 exemplare de AC-3 pentru RAF- in evidentele militare acestea apar drept “Car Armoured Alvis-Straussler, Type A”, baza lor fiind la Aden/Yemen -3 pentru portughezi si 12 pentru KNIL. Existau diferente intre vehiculele britanice si cele olandeze, in sensul ca cele ale RAF n-aveau mitraliera de pe partea stanga fata a cocii blindate operata de catre conductor, insa foarte probabil diferente existau si in ceea ce priveste designul cocii blindate si a turelei, aceasta avand mai putine fatete inclinate. Cel mai probabil, varianta olandeza a purtat numele de Alvis-Straussler AC-3D, echipate fiind cu doua mitraliere Browning 50 calibre, 12,7 mm/Browning M2, model 1917, racite cu apa, ce apar in evidentele olandeze drept “Inf.M.30 Paw”.

                                                                 AC 3D vazut din fata

Aceste vehicule au dotat Indisch Militair Tijdschrift/Trupele Coloniale din Indii din a doua jumatate a anului 1937, posibil chiar mai tarziu, din data de 30 decembrie. Japonezii, foarte probabil, au capturat 9 astfel de vehicule blindate, se pare ca-n stare buna de functionare, pe care le-ar fi folosit pentru scurt timp. Portughezii au dotat cu aceste vehicule Guarda Nacional Republicana/Garda Nationala Republicana, scotandu-le din serviciu dupa sfarsitul WW II). Oricum, primul vehicul blindat AC-3 a fost prezentat armatei britanice la Londra, pe data de 25 mai 1936, existand rapoarte neconfirmate care sustin ca si experti ai armatei olandeze ar fi participat la testele cu acest prototip, in luna decembrie 1935.

 

In 1938, Alvis-Straussler a ofertat Ministerului de Razboi/War Office un vehicul blindat proiectat in totalitate de catre Straussler si fabricat de catre WMM in Csepel/Budapesta. Desi a fost refuzat de catre armata britanica, acest vehicul blindat a atras atentia Ministerului Apararii Ungar, fara a se lansa vreo comanda. Acest blindat a purtat numele de Alvis-Straussler LAC-1 (LAC/Light Armoured Car/Vehicul Blindat Usor) si era remarcabil pentru acele vremuri: doua motoare Ford de 3,6 litri, V8, de cate 85 CP fiecare, unul asigura putere pentru rotile de pe partea dreapta, celalalt, pentru rotile de pe partea stanga, fiecare motor actionand independent, insa cutia de viteze si clapeta acceleratiei erau comune. Vehiculul putea rula si cu un singur motor daca celalalt era defect. Mechanisation Experimental Establishment/MEE, ce tinea de Ministerul Apararii de la Londra, a testat acest vehicul blindat pentru India Office in ianuarie 1938, constatand ca se comporta bine si ca tractor de artilerie, insa instalatia de racire era inadecvata, ceea ce-a dus la respingerea acestuia. Dupa cateva modificari, LAC a fost supus din nou testelor de catre MEE, pe 4 aprilie 1938, insa a fost din nou respins datorita problemelor la instalatia de racire a motorului. Straussler a oferit un alt model War Office in 1938, acesta urmand a fi echipat cu doua motoare Lincoln V12, mai puternice, insa n-a suscitat interes din partea armatei britanice, astfel ca acest prototip nu s-a mai facut.

Asa cum mentionam anterior, Straussler si vehiculele sale blindate prototip, au reusit s-atraga atentia Ministerului Ungar al Apararii, acesta comandand la sfarsitul anului 1938, opt masini blindate bazate pe prototipul AC-2, acestea urmand a fi construite de catre WMM la Csepel/Budapesta. Avea sa se nasca primul vehicul blindat produs in Ungaria, Csepel 39M, primul exemplar aparand in iunie 1939.

Csaba 39M (numit asa dupa fiul lui Attila, pe acesta chemandu-l Csaba. Ehh, tot Attila saracul, c-altul nu prea gasesc.”Vitezi” au mai avut, insa doar cu titlul) a fost un vehicul blindat pe roti, utilizat de catre armata maghiara pe toata perioada razboiului, fiind fabricat de catre firma WMM in perioada 1939-1944. Masina deriva din AC-2 (AC-3, conform unor surse. Putin probabil sa fie asa), fiind proiectata de catre Straussler. 61 de exemplare au fost comandate de catre armata maghiara in 1939, urmata de o comanda suplimentara de alte 40 de vehicule in 1940 (unele surse mentioneaza c-au fost comandate 93 de exemplare, dintre acestea doar 12 au fost masini de comanda. Foarte probabil sa fie asa). Conform surselor, 12/20 de exemplare au fost in varianta 40M, masini de comanda blindate, folosite si ca vehicule de recunoastere avansata. Mai mult decat atat, exista informatii care sustin ca fabrica WMM din Csepel/Budapesta ar mai fi primit o comanda pentru inca 70 de exemplare din partea armatei maghiare, insa nu-i cert daca au apucat sa onoreze aceasta comanda, cel mai probabil ca n-au mai apucat. Cert este doar faptul ca, in martie 1943, armata maghiara a comandat 50 de exemplare, insa acestea n-au mai fost produse din cauza ca fabrica WMM fusese obligata sa se reorienteze, cu prioritate, spre productia de tancuri si vanatoare de tancuri, mult mai necesare pe front. Tot in 1943 au produs doua exemplare pentru politia maghiara, foarte probabil modelul Csaba 40M cu turela dar nearmate, vopsite in albastru inchis, fiind inregistrate in evidente drept RR511 si RR512. Per total, conform evidentelor, fabrica WMM a produs 202 exemplare de Csaba 39M/40M (unele surse mentioneaza 105 exemplare de 39M si 40 de exemplare de 40M).

  Interesant este faptul ca-n ianuarie 1940, opt vehicule blindate Csaba 39M au participat la anexarea Transilvaniei de Nord/Eszak-Erdely, insa marea majoritate a vehiculelor produse au fost distruse in cursul luptelor purtate, cele mai multe de catre armata sovietica, care se pare c-a si capturat cateva exemplare. Se pare ca niciun vehicul blindat nu mai era “teafar” la sfarsitul lui 1944, insa in iunie 1944, 8 exemplare din 14 scapasera din Galitia/Ucraina. Nu exista date certe ca vreun exemplar de Csaba 39/40M ar fi supravietuit razboiului, la sfarsitul lui 1944.

                                                              Csaba 39M in formatie

Csaba 39M avea urmatoarele caracteristici: greutate 5,95 tone; lungime 4,52 m; latime 2,10 m; inaltime: 2,27 m, fara turela/2,80 m, cu turela; garda la sol 33 cm; echipaj 3-4, comandant, 1-2 conductori, tragator; doua posturi de conducere, fata-spate; motor Ford G61T de fabricatie germana (era produs la Koln), 8 cilindri, 3560 cc, benzina, 90 CP, putere specifica 14,70 CP/tona; 4×4, buna capacitate off-road, pneuri din cauciuc masiv; blindaj cuprins intre 9-13 mm (9 mm plafonul/9 mm partea frontala/9-13 mm lateralele cutiei blindate/9 mm turela/9-13 mm podeaua); cutie de viteza cu cinci trepte de mers inainte si cinci de mers inapoi; viteza maxima pe sosea 65 km/h; autonomie: pe sosea 220 km/in teren accidentat 150 km, posibil chiar mai putin (unele surse mentioneaza autonomie de 150 km pe sosea,foarte probabil sa fie asa); rezerva interna de combustibil 135 litri; presiune specifica la sol 1,60 kgf/cm patrat; distanta intre roti 1,70 m; putea urca pante de 30°; putea depasi obstacole verticale de maxim 50 cm inaltime; putea trece vaduri de maxim 1m adancime; armament: o pusca antitanc de calibrul 20 mm/46,20 calibre, Solothurn 36M, dispusa in turela, greutate proiectil 120 grame, viteza initiala a proiectilului 735 m/s, turela putandu-se roti 360 ° (pusca AT era folosita si de tancurile usoare 38M Toldi/Toldi 1,de multe ori apare in evidente ca tun antitanc de calibrul 20 mm. Despre acestea in articole viitoare).

Rezerva interna era, de regula, de 200 de proiectile/2 mitraliere de calibrul 8 mm, Gebauer 38M, una fiind dispusa in turela si era coaxial cu tunul, cealalta fiind demontabila (echipajul putea utiliza aceasta mitraliera atunci cand se deplasau pe jos, in recunoastere sau pur si simplu atunci cand deveneau, fara voia lor, infanteristi, vehiculul fiind avariat). Era utilizata in trageri AA , fiind dispusa pe plafonul turelei la partea spate a acesteia, pe un suport special. Rezerva interna era, de regula, de 3000 de proiectile (8000 dupa unele surse); turela era realizata din placi din tabla de otel nituite avand forma romboidala, inclinate, cu grosimea de maxim 9 mm, teoretic suficient pentru a rezista la focul armamentului usor de infanterie si la srapnel. Varianta Csaba 40M a avut o turela mai mica dotata cu o mitraliera de calibrul 8 mm, Gebauer 38M, o antena radio catarg si alta in forma de cadru cu zabrele, acesta fiind un vehicul de comanda. Viteza maxima ce putea fi atinsa a crescut la 70 km/h. Radioul era de tip R-4 si de tip R-4T (cu raza lunga de emisie-receptie), cel mai probabil de fabricatie germana, Telefunken. Antena catarg apartinea radioului R-4, iar antena cadru cu zabrele apartinea radioului R-4T, aceasta putand fi coborata sau ridicata mecanic.

                                                               Csaba 39M in Ucraina – 1941

Primele 61 de exemplare de Csaba 39M au dotat Brigazile Mecanizate 1/2 (in cadrul batalioanelor de recunoastere blindate) si Brigada 1 Munte (tinea de Corpul 8 Armata din Kassa.Un regiment avea trei exemplare de Csaba 39M, insa acestea n-au participat la Operatiunea Barbarossa). Un regiment de blindate avea cam 10 exemplare de Csaba 39M, 1-2 exemplare de Csaba 40M si doua exemplare destinate scolarizarii echipajelor. Vehiculele blindate apartinand Brigazilor Mecanizate au participat la Operatiunea Barbarossa, sustinand companiiile de tancuri (Harckocsizo Szazad), fiind reorganizate in decembrie 1941 si retrimise pe front, intorcandu-se doar 17 exemplare de Csaba 39M. Un lucru era clar, aceste vehicule nu faceau fata frontului si armamentului sovietic, basca tancurilor sovietice, erau utile doar in misiuni de recunoastere fara angajarea inamicului. In decembrie 1942, la Cotul Donului, Brigada 1 Husari/Cavalerie si-a pierdut toate vehiculele blindate, 18 exemplare in total. In aprilie 1944, Divizia 2 Blindate/Motorizate, cu 14 exemplare de Csaba, a fost transferata pe frontul de est, pana in luna august pierdusera doua unitati. Cert este faptul ca-n vara lui 1944, armata maghiara mai avea 48 de Csaba 39M in stare de lupta, 4 exemplare de Csaba 39M formand o companie/sectiune, la care se adauga un vehicul de comanda, Csaba 40M.

                                                Csaba 40M – vehicul de comanda

Aceste mici unitati de vehicule blindate au primit rolul de sprijin al infanteriei, fiind atribuite celor patru divizii de infanterie aflate pe teritoriul Ungariei, acestea trebuind sa apere tara in fata trupelor romane si sovietice. Nu se stie daca armata romana a capturat vreun Csaba 39M, insa s-a intalnit, cu certitudine, cu toate vehiculele blindate detinute sau produse de catre unguri. Ungurii au avut in dotare: peste 100 de tanchete CV3/35 cumparate din Italia in 1938; peste 340 cumparate din Germania ori donate de catre acestia, incluzand 108 exemplare de PzKpfw38 (t) din 1942/aproximativ 100 de PzKpfW.IV in diferite versiuni in perioada 1942-1944/aproximativ 200 de StuG.III in perioada 1942-1945/150 de Hetzer in perioada 1944-1945/12 Tiger 1 si cateva Panther/tancuri si tunuri autopropulsate de productie indigena (Toldi 1/2, Turan 1/2 , Zrinyi 1/2 SPG, Nimrod 40M, tun AA autopropulsat. Hmm, ungurii chiar aveau industrie militara, produceau si inca multe. Despre toate acestea in articole viitoare), ceea ce era cu mult peste ceea ce detinea sau primise armata romana. Trebuie sa recunoastem ca armata maghiara ne era superioara la capitolul blindate, fara niciun dubiu.

La toate acestea se adaugau tunuri produse local sub licenta, destinate echiparii acestor blindate, precum: Zolothurn 36M, 20 mm, pusca antitanc adaptata montarii pe blindate; tun AT, L41,50, calibrul 40 mm; tun automat calibrul 40 mm, Bofors; tun antitanc calibrul 75 mm, L25; obuzier calibrul 105 mm, L20. Fabrici/Gyar aveau destule, spre exemplu: Alfa Separator/AS din Budapesta; Allami Hadianyaggyar/AH din Csepel/Budapesta -1939; Danuvia Fegyver es Loszergyar Rt/Danuvia Weapon and Ammunition Factory Co. din Veszprem (oras in vestul Ungariei); Elzett Vasarugyar/E din Sopron (oras in vestul Ungariei. Aici traieste o puternica comunitate germana, orasul fiind declarat oficial bilingv. Ei bine, pe germani nu si-au permis sa-i asimileze declarandu-i…unguri. In Harghita si Covasna, in Romania unitara,fac jigodiile presiuni de tot felul, secuii devin unguri iar romanii trebuie sa plece. Autoritatile asa-zis romane de-acolo, declara cu nonsalanta ca totu-i ok,”micile mizerii si deranjul” este opera…nationalistilor romani. Da, desigur, astia pun banere pro-autonomie, astia vand peste tot tricouri pe care flutura logouri jignitoare la adresa romanilor si a Tarii, astia ameninta cu moartea copii si tineri romani curajosi, astia, astia…Jigodiilor honvede le merge bine,astia sunt tolerati cu buna stiinta, mari idioti/tradatori par a fi “ai nostri ca brazii”, aia de Sus); Magyar Femlemezipari Muvek/F din Budapesta; Femaru Fegyver es Gepgyar Rt./FFG din Budapesta; MAVAG/G din Budapesta; Hubert es Sigmund/HS din Budapesta; Krolupper Jozsef/KJ din Budapesta; Telefongyar/T din Budapesta (1876-1992. In WW II au colaborat cu Telefunken/Germania. Foarte probabil sa fi fost o subsidiara a renumitei companii germane); Magyar Zomances Femarugyar Rt./Z din Bonyhad (oras in sud-vestul Ungariei); vitez Gira es Becsey/vGB din Pesterzsebet/Budapesta; WMM din Csepel/Budapesta; Ganz Works din Budapesta; Magyar Vagon es Gepgyar/MVG din Gyor; Magyar Kiralyi Allamvasutak Gepgyara/MAVAG din Budapesta.

 

Solothurn 36M

Solothurn 36M a fost o pusca antitanc adaptata montarii pe blindate. Ea a fost produsa sub licenta de catre firma Danuvia Rt, cunoscut fiind faptul ca-n 1936, armata maghiara a importat din Elvetia pusca antitanc, calibrul 20 mm, Solothurn S-18/1000 (arma era o imbunatatire a modelului S-18-100 si avea un recul fenomenal. Solothurn Waffenfabrik AG din Elvetia era detinuta de catre Rheinmetall-Borsig AG/Germania, fiind infiintata la sfarsitul anilor *20, cel mai probabil in 1929, un mod eficient de fentare a prevederilor Tratatului de la Versailles si de reinarmare discreta. Fabrica a dezvoltat si produs o serie de arme automate inovatoare, sub girul germanilor, precum pistoale, mitraliere si pusti antitanc de mare calibru, prima astfel de arma fiind Solothurn S-18-100, avand urmatoarele caracteristici: pusca antitanc/antimaterial semiautomata; calibrul 20 mm, lungimea proiectilului 105 mm; incarcator tip magazie cu 10 proiectile; raza maxima de actiune: de la 100 m distanta, putea penetra blindaj omogen plat, perpendicular, de 35 mm grosime/de la 300 m distanta, putea penetra blindaj omogen plat, perpendicular, de 27 mm grosime/probabil putea penetra blindaj omogen plat, perpendicular, de 15 mm grosime de la 1400-1500 m distant cu proiectil AP; arma dispunea de vizor telescopic ce marea de 2,5 ori; lungime 1,76 m; lungimea tevii 93 cm; greutate 40 kg; viteza initiala a proiectilului 750 m/s).

                                                   Solothurn S-18-1000 in pozitie de tir

Varianta modernizata, S-18-1000, fost cumparata de Italia/Regio Esercito in 1940, numind-o initial in inventare “Carabina S”, ulterior, dupa 1942, i-au spus “Fucile Anticarro S/Fucile Contracarro da-20 mm Solothurn”, folosindu-le pe scara larga in Africa de Nord (S-18-1000 a dotat si tancheta CV-33). A mai fost cumparata de Ungaria (ungurii, ca si finlandezii, au cumparat initial un numar mic de S-18-100), Finlanda, Germania si Tarile de Jos (in 1937, olandezii au cumparat 6 exemplare de S-18-100 pentru teste. In 1938 au optat insa pentru varianta S-18-1000, comandand  340 de exemplare pentru armata si 322 de exemplare pentru KNIL. In final n-au primit decat 125 de exemplare pentru armata olandeza si 72 de exemplare pentru KNIL, insa la data invaziei germane, 4 mai 1940, doar 49 de exemplare de S-18-1000 ajunsesera la trupe, restul pare-se ca n-au apucat a fi distribuite, aflandu-se in depozite. Si armele livrate au fost folosite limitat impotriva invadatorilor germani, si-asta fiindca germanii au tot amanat livrarea catre olandezi a cantitatilor mari de munitie comandate, munitia fiind in numar limitat la trupe, asta din motive lesne de inteles, cel de-al III-lea Reich avea planurile sale. In inventarele olandeze, S-18-1000 apare drept “Gweer tegen-pantser/Pusca antitanc”).

                                                                    Solothurn S-18-100

Sovieticii au facut cunostinta pentru prima oara cu aceasta arma in Finlanda. Arma avea urmatoarele caracteristici: pusca antitanc/antimaterial semiautomata; calibrul 20 mm, lungimea proiectilului 138 mm; incarcator tip magazie cu 5/10 proiectile, incarcator dispus lateral; raza maxima de actiune: de la 100 m distanta putea penetra blindaj drept de 40 mm grosime/de la 300 m distanta putea penetra blindaj drept de 35 mm grosime; arma dispunea de vizor telescopic ce marea de 2,5 ori; lungime 2,17 m; lungimea tevii 1,44 m; greutate 51,70 kg; viteza initiala a proiectilului 850 m/s, ceea ce-a facut ca arma sa fie utilizata si in trageri AA, germanii dezvoltand pe baza acesteia, Fliegerabwehrkanone-30/Flak-30 (Flak-Tun Antiaerian. Intrat in dotare in 1935, aparand in inventare sub numele de “2 cm Flak-30”. A servit si-n Kriegsmarine sub numele de C-38, fiind fabricat de catre concernul Rheinmetall- Borsig. Avea urmatoarele caracteristici: 10000 de exemplare produse; servanti 7; lungime 4,08 m; latime 1,81 m; inaltime 1,60 m; greutate 450 kg; raza maxima de actiune 2000 m; lungime proiectil 138 mm; incarcator tip magazie cu 20 de proiectile, suport pentru 4 incarcatoare de rezerva; greutate incarcator gol 1,10 kg; elevatie cuprinsa intre -12°/+90°; viteza initiala a proiectilului 900 m/s; rata de foc 280 proiectile/minut; raza maxima de actiune in trageri antiaeriene, 2200 m; greutate proiectil 119 grame.

Varianta pentru Kriegsmarine, C-38, avea urmatoarele caracteristici:calibrul 20 mm, ghintuit, numarul de ghinturi 8 dispuse spre dreapta; tunul avea reculul de 250 kgf;lungime: totala 2,30 m/cu paraflama 2,26 m; lungimea tevii 1,30 m; teava rezista la maxim 20000 de lovituri trase, dupa care trebuia schimbata; greutate tun 56,50 kg; greutatea tevii tunului 17 kg; lungimea camerei de ardere 12,15 cm; volumul camerei de ardere 48 dm/cubi; presiunea exercitatain camera de ardere 2800 kg/cm patrat; raza maxima de actiune: in trageri orizontale 4700 m/in trageri verticale 3700 m. Germanii au produs si varianta “2 cm Flakvierling 38”, tun AA cu patru tevi,design Mauser, ce-a servit in toata armata germana, inclusiv in Marina, greutate 1,51 tone, elevatie cuprinsa intre -10°/+100°, rotatie 360°,rata de foc 1800 proiectile/minut, viteza initiala a proiectilului 900 m/s, raza maxima de actiune in trageri antiaeriene 2200 m. Tunul a avut si-o varianta usoara destinata infanteristilor, parasutistilor si vanatorilor de munte, numita “2 cm GebFlak-38”. Variante de Flak-30 au fost exportate in China, Finlanda si Olanda, insa cu siguranta au servit si-n armata romana, cu certitudine in Marina Regala. Noi am si produs sub licenta, la Resita, tunul antiaerian calibrul 20 mm, Rheinmetall-Borsig, similar cu C-38, acesta servind si-n Marina Regala Romana). Germanii au mai produs, in numar limitat, varianta S-18-1100, pe care au numit-o “Universalwaffe/Arma Universala”, avand selector de tir, putand trage semiautomat atunci cand era utilizata impotriva blindatelor, si automat, in rafala, atunci cand era utilizata impotriva aeronavelor, versiune exportata in Olanda, Elvetia si Italia, insa principalul utilizator a fost Germania. Arma avea caracteristici asemanatoare cu varianta S-18-1000, singura diferenta fiind posibilitatea de a executa foc automat. Ca si varianta S-18-1000, arma putea fi transportata pe un afet pe roti demontabil, insa dispunea de bipod sau tripod. Arma era scumpa de produs, foarte grea si, din anul 1942, deja nu mai facea fata blindajului tancului sovietic T-34.

Varianta produsa si modificata de catre maghiari sub licenta, a purtat numele de Solothurn 36M, avand urmatoarele caracteristici: calibrul 20 mm; lungime 1,64 m; lungimea tevii 90 cm, aceasta avand frana de recul; rata de foc 10 proiectile/minut. Rata de foc putea ajunge si la 18-20 proiectile/minut, in functie de antrenamentul operatorului; greutate 44,52 kg, arma putand fi demontata si transportata in doua parti –arma 10 kg+afetul pe roti 35 kg; viteza initiala a proiectilului 762 m/s; raza de actiune: pentru eficienta 400-1400 m/maxim 2000 m (unele surse maghiare sustin ca putea trage la 2500-3000 m distanta,in trageri orizontale, insa acest fapt nu-i cert. Cert este faptul ca putea penetra blindaj de 16-20 mm grosime de la 500 m distanta, cu proiectil APHE-T/Armour Piercing High Explosive-Tracer. Unele surse sustin ca arma putea penetra blindaj omogen plat, perpendicular, de 15 mm grosime, de la 1400-1500 m distant, cu proiectil AP); greutate proiectil: HE-362 grame/AP-381 grame; s-a aflat si in dotarea tancurilor usoare Toldi 1 si Toldi 2 (pana prin 1942 cand au primit tunuri de 40 mm, variantele Toldi 2A si Toldi 3), si a vehiculelor blindate Csaba 39M; incarcator tip magazie cu 5 proiectile, dispus lateral stanga; arma a ramas in fabricatie pana in anul 1943, insa a fost utilizata pe intreaga perioada a razboiului; arma putea fi lesne camuflata, putand fi dispusa pe sol, caz in care nu depasea 30-40 cm inaltime.

Gebauer Harckocsi Motorgeppushka 1934/37. Minta GKM (Gebauer Kenyszermeghajtasu Motorgeppuska) era de fapt modelul 34M adaptat usor in vederea utilizarii pe tancuri si blindate, avand incarcator tip tambur cu 100 de proiectile (34M , calibrul 7,92 mm, a fost utilizata in perioada 1934-1942 de catre Fortele Aeriene Maghiare pe avioanele de recunoastere si bombardament. Avea incarcator tambur cu 100 de proiectile, tip Horvath), calibrul 8 mm, racita cu aer. Mitraliera era usor de intretinut, fiind fabricata de catre Danuvia Rt. sub girul lui Franz Gebauer (Gebauer Ferenc –maghiarizat. Acesta era de origine austriaca, si a fost un prolific inventator si designer de arme. In 1937 era Director Tehnic la Danuvia Rt. A fugit in Suedia cand trupele romane si sovietice au intrat in Ungaria, angajandu-se la firma Bofors). Arma a dotat si blindatele italiene Fiat Ansaldo utilizate de catre maghiari, precum si blindatele Csaba 39M, Toldi 1 si Toldi 2, din 1942 s-au aflat si pe canonierele si vedetele de patrulare fluviale (pe Dunare. Baza lor se afla la Budapesta). Arma s-a dovedit a fi reusita, sovieticii au utilizat toate armele capturate, ba chiar s-au intors cu ele in URSS.

  Pe blindate s-a folosit si varianta Gebauer Harckocsi Motorgeppushka 1934/40.Minta GKM/Gebauer Tank Machine Gun 1934/40.M, mitraliera fiind asemanatoare cu 34/37M, insa incarcatorul tambur cu 100 de proiectile a fost inlocuit cu incarcator tip banda metalica cu 100 de proiectile. Astfel de mitraliere au dotat tancurile Turan si navele Marinei Fluviale.

 

WW    

Episodul XCIV – Nautilus

 

SURSE DATE SI POZE: Wikipedia-Enciclopedia Libera, Internet.

www.tanks-encyclopedia.com/…/39M-40M_Cs…

www.internetmodeler.com/…/Botond_Csaba.ht…

www.minimanfactory.com/…/39m–csaba-hunga…

szendwich.uw.hu

www.loutan.net

panzers.lapunk.hu

wio.ru/tank/hungary.htm

deuxiemeguerremondia.forumactif.com/t7215-..

www.masodikvh.hu/…/1177-solothurn–36-m-n…

www.d-daytanks.org.uk/stories/straussler.html

www.offroadvehicle.ru/…/Straussler.html

ftr.wot-news.com/…/hungarian-armor-part-2-in…

www.tanksinworldwar2.com

world.guns.ru

someinterestingfacts.net/straussler-armored-car-…

www.aviarmor.net/tww2/…cars/…/alvis_ac3.ht…

world.guns.ru/atr/…/solothurn-s1-100-1000-e.h..

Series Navigation

<< Enciclopedia Armelor: Leopard 1 –Specialii (partea 2)Enciclopedia Armelor – Nautilus >>